TRATAMENTUL ARTROZEI

Programul complex de recuperare fizical-kinetic ←

Electroterapia
Electroterapia este o formă de terapie fizicală, de tip conservator care utilizează diferite forme de
curenţi electric (curent galvanic, curent de joasă frecvenţă, curent de medie frecvenţă) şi diverse forme de
energie derivate din curentul de înaltă frecvenţă (unde scurte, microunde, ultrasunet, radiaţii infraroşii,
ultraviolete şi laser) sau de joasă frecvenţă (câmpuri magnetice). Acestea sunt destinate ariei curative şi
programelor de recuperare funcţională în diverse patologii, cu o aplicaţie particulară pentru patologia
locomotorie.
Această formă de terapie utilizată şi în tratamentul artrozelor, nu poate corecta verigile etiologice
dar poate ameliora şi controla :
• elementele fiziopatologice (inflamaţie, edem, hipotonie, hipotrofie musculară,
hipersimpaticotonie, durere);
• elementele clinice, simptomatice şi funcţionale (durere, contractură musculară, redoare
articulară etc.);
• sistemele de retroacţiune biologică, utilizând circuite de tip „feed-back”.
Tipurile de electroterapie frecvent indicate şi utilizate în tratamentul coxartrozei şi gonartrozei precum şi
principalele efecte sunt:

a . GALVANOTERAPIA - utilizează curentul continuu (curent galvanic);

Modalităţi de aplicare a galvanizărilor :

• galvanizarea simplă - cu ajutorul unor electrozi sub formă de plăci;
• ca baie hidroelectrolitică (galvanică):
• baie partială (patru-celulară);
• baie completă sau generală (Stanger);
• ionoforeza (ionogalvanizarea) - metodă de introducere a unor substanţe medicamentoase
prin tegument, cu ajutorul curentului galvanic (în artroze se utilizează fenilbutazona 1– 3 %
la polul pozitiv).
b . CURENŢII DE JOASĂ FRECVENŢĂ
Ca forme de aplicaţie pentru curenţii de joasă frecvenţă (frecvenţa utilizată terapeutic se înscrie
între 0,1 şi 300 – 400 Hz) menţionăm formele utilizate în tratamentul artrozelor:
b.1. Curenţii diadinamici – curenţi derivaţi din curentul de la reţea ( curent alternativ sinusoidal cu
frecvenţa de 50 Hz ) care este redresat şi modulat , având ca principale efecte (după opinia aproape
unanimă a autorilor) – efecte analgetice , hiperemiante şi dinamogene.
b.2. Curenţii Trabert – sunt curenţi dreptunghiulari cu un efect pronunţat analgetic şi hiperemiant;
este indicat în formele de artroză dureroase.
1
 b.3. Curenţii stohastici - sunt curenţi aperiodici (neregulaţi) cu o frecvenţă cuprinsă între 5 – 30 Hz;
b.4. Stimularea nervoasă electrcă transcutană ( SNET sau TENS ) constituie o metodă
netraumatizantă de combatere a stărilor dureroase acute şi cronice.

c . CURENŢII DE MEDIE FRECVENŢĂ

Sunt curenţi alternativi sinusoidali cu frecvenţa cuprinsă ( în terapia frecventă) între 3 – 10 KHz
( 3000 – 10000 Hz ) .
Curenţii interferenţiali - obţinuţi prin interferenţa a doi curenţi de medie frecvenţă (cu frecvenţe
diferite).

d . TERAPIA CU ÎNALTĂ FRECVENŢĂ

Principalele tipuri de terapie cu înaltă frecvenţă utilizata în tratamentul artrozelor sunt :
• undele scurte;
• terapia cu înaltă frecvenţă pulsatilă (Diapulse) ;
• undele decimetrice:
• undele de 69 cm;
• undele de 12 cm - microundele.
Principalul efect al acestei terapii este cel caloric.

e . TERAPIA CU ULTRASUNETE
Secţiune specială din electroterapia de înaltă frecvenţă ce utilizează în scop terapeutic vibraţiile
mecanice produse de un cristal piezoelectric sub acţiunea unui curent de înaltă frecvenţă (efect
piezoelectric inversat).

f . FOTOTERAPIA - utilizează energie radiantă de tipul radiaţiilor infraroşii; sunt radiaţii cu frecvenţa
cuprinsă între 50000 si 760 nm care determină un efect termic important; secundar efectului caloric.

Termoterapia , hidrotermoterapia , hidrokinetoterapia

Căldura are eficacitate în atenuarea durerii şi reducerea contracturii musculare care prin ea însăşi
este cauză a durerii şi limitării funcţionale.
Formele de căldură utilizabile – cu acţiune superficială sau mai profundă – sunt variabile:
• aplicaţii de parafină, sac cu sare de bucătărie încălzit, pernă electrică;
• electroterapie: lămpi cu raze infraroşii, ultrasunet, unde scurte, microunde;
• hidrotermoterapia: băile calde, împachetări cu apă caldă, baia cu bule, baia cu nămol,
duşul subacval - asigură în plus descărcarea articulaţiei, relaxare musculară şi sedare;
• o formă particulară de kinetoterapie este kinetoterapia în apă (hidrokinetoterapia), care are
un efect uşor sedativ, miorelaxant (temperatura apei 36 – 36,50 C), facilitând mişcările prin
descărcarea de greutate.

2
 Aplicaţiile locale de căldură pot aduce o uşurare notabilă în suferinţele cronice, torpide cu durere de
mai mică intensitate.
Crioterapia – compresele reci schimbate la 5 –6 minute, masajul cu gheaţă repetat de mai multe ori
în cursul zilei – este indicată în durerea acută, putând ameliora foarte mult intensitatea durerii la bolnavii
cu un important sindrom inflamator.

Kinetoterapia - cu mentiuni despre coxartroza si gonartroza

Un program kinetoterapeutic trebuie întotdeauna inclus în orice schemă terapeutică a artrozei;
orientarea programului se face în funcţie de stadiul clinico-anatomo-funcţional al bolii.
Mişcarea, dozată şi controlată oportun, este indispensabilă pentru menţinerea lubrefierii articulare,
încetinind limitarea progresivă a amplorii mişcărilor articulare şi conservarea troficităţii musculare.
Obiectivele programului de kinetologie recuperatorie:
• scăderea durerilor;
• creşterea stabilităţii;
• creşterea mobilităţii;
• creşterea gradului de coordonare şi echilibru la mers.
Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:
Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii articulare. Se porneşte de la poziţia de
amplitudine maximă permisă de redoare şi cu ajutorul unor forţe exterioare cu acţiune prelungită în timp
se încearcă creşterea amplitudinii unghiurilor de mişcare. Se pot utiliza cu folos unele tehnici de facilitare
neuro-musculară proprioceptivă, cum ar fi: alternanţa contracţie izometrică – izotonică, stabilizarea
ritmică, tehnica hold - relax. În coxartroză se evită în special flexum-ul şi rotaţia externă, ca cele mai
frecvente devieri, adducţia fiind mai rară. În gonartroză – evitarea flexum-ului; pentru deviaţiile în plan
frontal (varus, valgus) posturările directe sunt inoperante, doar posturarea corectoare pentru mers a
piciorului prin talonete la pantof are valoare.

Mobilizările articulare – pentru a menţine sau ameliora amplitudinile de mişcare. În coxartroză se va

pune accentul pe extensie, rotaţia internă şi abducţie iar în gonartroză pe recâştigarea extensiei complete
şi rotaţia internă apoi pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza toate tehnicile cunoscute: posturări, mobilizări
pasive, active, scripetoterapie etc.

Tracţiunile – au efect antalgic decontracturant, cresc mobilitatea şi refac alinierea, pot fi: - manuale –
executate în axul membrului inferior la sfârşitul şedinţelor de masaj; se execută succesiv tracţiuni
(moderate) şi compresiuni corelate cu ritmul respirator (favorizează circulaţia şi troficitatea); şi - mecanice
- prin tracţiuni la nivelul gleznei, practicate zilnic, cu greutăţi de cca. 3 Kg pe membru, perioade lungi de
timp, cu efect de reducere a presiunii intraarticulare şi decontracturant.

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în lanţ kinetic
închis;

Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, abilitate) astfel încât să
fie evitat mersul şchiopătat.

3
Relaxarea – decontracturarea musculară.

Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul articulaţiilor adiacente, cât şi la

membrul opus; pentru coxartroza este importantă şi corectarea poziţiei bazinului cu menţinerea unei
funcţionalităţi cât mai bune a coloanei lombare.

Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională .

Exerciţiile indicate trebuie să ţină cont de tipul mişcării care trebuie conservată sau eventual recuperată,
de eventualele limitări ireversibile, de grupele musculare care trebuiesc lucrate preferenţial pentru
obţinerea unui rezultat funcţional optim.

Tonifierea musculaturii: în coxartroză vizează tonifierea muşchilor fesier mare şi mijlociu, ischiogambieri
şi cvadriceps; în gonartroză se va urmări tonifierea musculaturii care „înzăvorăşte” genunchiul în mers –
cvadricepsul în principal dar şi ischiogambierii, se va urmări refacerea forţei extensoare pentru ultimele
200.

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în lanţ kinetic
închis; exerciţiile la bicicleta ergonomică se indică cu condiţia individualizării pentru fiecare bolnav a
parametrilor de lucru: înălţimea şeii, încărcarea adecvată (şi progresivă) a solicitării la efort.
Kinetoterapia poate fi pasivă sau activă, ajutată sau încărcată .
Contracţiile musculare pot fi izotonice sau izometrice.
Ca regulă generală, sensul mişcării va fi în sens opus tendinţei naturale a bolii de limitare a
mişcărilor.
KINETOTERAPIA PASIVĂ
Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulaţiei . În acest fel,
kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă, intră în comunicare cu pacientul, încercând să-i
câştige încrederea şi să-şi asigure o bună colaborare pe durata programului complex de recuperare.
a. Kinetoterapia pasivă în coxartroză
În coxartroză mobilizarea pasivă va insista pe mişcările de extensie, abducţie şi rotaţie internă .
Exemplude mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie
Regula generală: în timpul forţării extensiei articulaţiei coxofemurale genunchiul rămâne extins.

Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior opus flectat la maximum (genunchiul cu coapsa pe
piept); bascularea puternică a bazinului extinde ea însăşi articulaţia afectată şi eventual asistentul
accentuează extensia.
În mobilizarea autopasivă, pacientul menţine cu mâinile genunchiul membrului opus la piept, membrul
afectat fiind întins pe un plan înclinat.
Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de abducţie
Pacientul în decubit dorsal: asistentul fixează bazinul cu o mână iar cu cealaltă execută abducţia cu
priză la nivelul condilului intern al femurului.
În mobilizarea autopasivă, pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă, cu membrul inferior
suspendat printr-un scripete şi tracţionat în sus prin priză manuală.
Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă
Pacientul în decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioară a coapsei, rulând-o înâuntru sau în
afară (genunchiul întins).

b. Kinetoterapia pasivă în gonartroză

4
 Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens longitudinal şi
transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femuro-tibiale, avănd ca obiectiv principal
asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi rotaţie, în special rotaţia internă care este aproape
întotdeauna limitată.
Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă
Pacientul în decubit dorsal, coapsa în abducţie şi genunchiul flectat la 900. Kinetoterapeutul fixează
glezna bolnavului şi susţine extremitatea superioară a gambei cu ambele mâini sub linia articulară,
imprimând o mişcare de translaţie orizontală externă a întregii gambe. Această mişcare se repetă,
reducând progresiv unghiul de flexie a gambei pe coapsă .
Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie
Pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat în faţă; kinetoterapeutul execută extensia, făcând două
prize – una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun şi cealaltă pe gambă, distal.
KINETOTERAPIA ACTIVĂ
Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi antagonişti, în special a
muşchilor stabilizatori ai ai articulaţiei trebuie începută cât mai precoce şi continuată mereu printr-un
program de menţinere a tonusului şi forţei musculare. Se realizează prin exerciţii izometrice şi
izodinamice contra unor rezistenţe, fiind recunoscută necesitatea de a se lucra cu rezistenţă manuală
dirijată în sectorul de mobilitate indolor .
Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular: pentru forţele 0-1-2,
tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi logice de lucru (contracţii repetate, inversarea lentă,
inversarea lentă cu opunere, relaxarea – contracţie, izometria alternantă); reeducarea forţei musculare de
la o valoare peste 3 se realizează prin tehnicile obişnuite de izometrie (exerciţiile scurte izometrice
zilnice), tehnicile izokinetice, deşi de o valoare deosebită, nu sunt uzuale.
În coxartroză se insistă asupra tonifierii muşchilor fesier mare şi mijlociu, ischiogambieri şi
cvadriceps.
În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi pedalarea pe bicicleta ergonomică
fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii muşchilor cvadriceps, ischiogambieri şi triceps sural .
Întrucât musculatura supusă tonifierii în coxartroză şi gonartroză este solicitată în ortostatism
(musculatura antigravitaţională) prezentăm în continuare câteva exerciţii pentru exemplificare.
Exemplu de exerciţiu global pentru tonifierea musculaturii extensoare a articulaţiei coxofemurale
(fesierul mare şi fibrele posterioare ale fesierului mijlociu, ischiogambierii): Pacientul în decubit dorsal la
marginea mesei, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul extins, piciorul flectat ; kinetoterapeutul
face priză pe faţa dorsală a treimii distale a coapsei şi pe faţa plantară; membrul inferior opus este flectat,
cu piciorul pe masă sau gamba atârnă la marginea mesei; pacientul execută flexia degetelor, extensia
piciorului apoi flexia genunchiului şi în sfărşit extensia articulaţiei coxofemurale în timp ce kinetoterapeutul
opune rezistenţă acestor mişcări (mişcarea de extensie contrată se continuă sub planul orizontalei).
Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mare. Pacientul în decubit dorsal la
marginea mesei; membrul inferior opus se sprijină cu talpa pe masă, membrul afectat are coapsa flectată
la 600 (adductorii sunt scoşi din activitate), genunchiul este flectat (ischiogambierii sunt scoşi din

5
activitate), gamba relaxată; se execută extensia articulaţiei coxofemurale, kinetoterapeutul contrând pe
faţa posterioară a coapsei .
Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea ischiogambierilor. Pacientul în decubit dorsal, cu
articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul aproape extins (poziţia genunchiului este importantă – nu
trebuie extins complet, ci atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul face extensia coapsei,
kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.
Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu. Pacientul în decubit
contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi membrul afectat cu genunchiul flectat; pacientul execută
abducţie în timp ce kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa laterală a genunchiului.
Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps. Pacientul în decubit dorsal, cu
coapsa întinsă şi gamba în afara mesei; membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu piciorul pe masă;
kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe gambă; pacientul
execută extensia gambei fiind contrat de kinetoterapeut . Grupul de exerciţii selective pentru antrenarea
celor 3 capete monoarticulare ale cvadricepsului au ca principiu general menţinerea articulaţiei
coxofemurale flectate la 900,din această poziţie executându-se extensia genunchiului.
Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului triceps sural. Pacientul în decubit dorsal,
cu membrul inferior întins şi glezna în flexie dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână călcâiul pe faţa lui
posterioară şi se opune încercărilor pacientului de a extinde piciorul. Deoarece nu există rezistenţa pe
degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul sural .

Ortezarea
Procedee ortopedice nesângerânde ce se bazează pe utilizarea aparatelor care au ca scop
punerea în repaus, protejarea, corijarea sau susţinerea articulaţiei afectate.
În cazul artrozelor membrelor inferioare se utilizează talonetele, încălţămintea ortopedică,
recurgerea la utilizarea bastoanelor (normale sau canadiene), cârjelor, cadrelor sau cărucioarelor
(ce permite transferul unei părţi a sarcinii către membrele superioare) diminuând solicitarea
articulaţiei şi conferind securitate mersului.
În cazul unui genunchi grav afectat, imobilizarea pentru câteva săptămâni într-o cismă
gipsată sau într-o genunchieră poate fi indicată în anumite circumstanţe (ca în cazul subiecţilor
pentru care este imposibilă menţinerea articulaţiei în repaus) dar poate avea efect negativ prin
favorizarea rigidităţii articulare şi hipotrofiei musculare.

Masajul
Masajul are un rol principal chiar de la începutul programului de recuperare, datorită efectelor
favorabile care în funcţie de manevrele utilizate pot fi :

6
 • efect antalgic şi miorelaxant;
• stimularea propriocepţiei cu menţinerea tonusului muscular;
• efectul circulator şi biotrofic tisular local (tonifiant).

Balneoclimatoterapia
Balneoclimatoterapia realizează o terapie de reglare nespecifică, acţionând prin diferiţii factori
naturali pe verigile fiziopatologice şi simptomatice şi determinând modificări ale reactivităţii organismului.
Aria de utilizare terapeutică pentru balneoclimatoterapie în coxartroză şi gonartroză cuprinde toate
sectoarele terapeutice: sfera profilactică, curativă şi de recuperare.
Bioclima de litoral maritim a fost utilizată de artrozici din cele mai vechi timpuri, datorită acţiunii
benefice asupra durerii şi contracturii musculare prin terapiile specifice: balneoterapia, peloidoterapia,
helioterapia etc.
Alte măsuri utilizate în tratamentul artrozelor
Rontgenterapia - un timp amplu utilizată în tratamentul artrozelor, actual contestată dar utilizabilă
în cazuri extrem de bine selecţionate.
Acupunctura - terapie alternativă extinsă, indicată în tratamentul sindroamelor dureroase de
origine artrozică .