O clarificare a conceptului de diplomaie

Diplomacy is the art of saying Nice doggie until you can find a rock. (Will Rogers)

Pe scurt, diplomatia reprezinta arta, stiinta si practica desfasurarii de negocieri intre reprezentantii unor grupuri sau state. Intr-un sens mai strict, termenul este in general aplicat diplomatiei internationale, procesului complex de interrelationare intre diplomatii de profesie ce reprezinta pozitia oficiala a unui stat, a unei organizatii internationale sau a unui alt actor pe scena internationala si care conduc negocieri pe teme de pace, comert, cultura etc. Subiectul acestor negocieri o reprezinta tratatele internationale, ce deseori sunt ratificate de catre factorii de decizie interni dupa ce sunt in prealabil finalizate negocierile la nivel diplomatic, fapt ce evidentiaza importanta activitatii diplomatice in relatiile internationale.

Din pacate insa, termenul diplomatie este destul de des gresit folosit drept sinonim pentru politica externa. Diferenta rezida in faptul ca cea din urma poate fi privita drept fundamentul pe care se desfasoara activitatea diplomatica, determinand substanta si scopurile politicii extene a unui stat si relatiile cu alte entitati pe scena internationala, pe cand diplomatia reprezinta doar unul dintre instrumentele ce sunt utilizate pentru atingerea acelor scopuri.

O alta definitie a diplomatiei afirma ca aceasta este arta de a conduce relatii pentru castig in lipsa conflictului. Privita din aceasta perspectiva, diplomatia este principalul instrument al aplicarii politicii externe intr-o lume in care agresiunea deschisa este privita cel putin sceptic decatre opinia publica. Totusi, chiar si intr-o lume in care transparentizarea procesului diplomatic atinge un nivel nemaintalnit pana acum (atat in mod asumat cat si accidental vezi scandalul WikiLeaks), diplomatia ramane un domeniu de activitate in care discretia este o piatra de temelie. De la acorduri secrete intre trimisi acreditati (uneori in paralel cu negocieri publice ale liderilor pe aceleasi teme, dar de cel mai multe ori cu alte rezultate) pana la acorduri internationale complet transparente si modificarea legilor interne, activitatea diplomatica isi cristalizeaza rezultatele intr-o pleiada de forme, toate avand insa ca determinant central interesul national. Scopul implicit sau explicit al oricarui diplomat va ramane astfel mereu obtinerea de rezultate pozitive pentru satisfacerea interesului national, asa cum este el dictat de catre ideologia politica, geografie, istorie sau economie.

Astfel, pentru orice diplomat este esential ca fiecare actiune ce o inteprinde in exercitiul functiunii sa ajute la salvgardarea independentei, a securitatii si integritatii nationale, pastrand totodata cel mai larg spectru de optiuni diplomatice viitoare si, per total, sa maximizeze avantajul national (in termeni absoluti sau comparativ) fara uzul fortei si preferabil fara a cauza resentimente altor actori pe scena internationala.

In sine un concept larg, diplomatia cunoaste o ramificare bogata in functie de o serie de criterii, precum subiectul tratat in negocieri, tipologia relatiei diplomatice etc.

Pentru exemplificare am ales sa expun diplomatia economica, deoarece intr-o lume multipolara echilibrul puterii gaseste in factorul economic o parghie mult mai fina de reglare decat cea militara de pilda. Diplomatia economica poate fi astfel definita pe scurt drept diplomatia ce se ocupa de problemele economice. Mai in amanunt, diplomatia economica denota procesul complex ce imbina luarea de decizii, adoptarea de politici si reprezentarea directa a intereselor economice a unei entitati, de pilda, a unui stat. Asadar, de exemplu, un diplomat ce activeaza in aceasta arie particulara de diplomatie ar putea sa monitorizeze si sa raporteze aplicarea unor politici economice de interes strategic dint-o tara straina pentru a oferi factorilor de decizie interni informatiile necesare pentru a-si ajusta influenta externa in scopul de a maximiza interesele nationale. Printre resursele tactice utilizate de catre diplomatia economica, cele mai utilizate sunt sanctiunile si recompensele financiare, acestea fiind folosite pentru a obtine diverse obiective politice. Dincolo de acest aspect tehnic insa, obiectivele pentru care diplomatia economica exista ca ramura de sine statatoare a diplomatiei sunt mai complexe: Sa reprezinte interesele nationale prin lobby la nivelul institutiilor, organizatiilor si afacerilor din exterior. Sa rezolve (de preferinta amiabil) disputele comerciale si sa negocieze liberalizarea fluxurilor comerciale internationale. Sa formuleze pozitii oficiale pentru dezvoltare si recomandari pentru decidentii guvernamentali. Sa faciliteze negocierile intre parteneri (sau posibilii parteneri) pentru incheierea de tratate si intelegeri comerciale. Sa coordoneze politica comerciala, sa supravegheze restrictiile si auto-restrictiile de export/import. Sa indentifice si sa coordoneze asistenta financiara pentru zonele defavorizate; sa ridice nivelul de trai atat in tara de origine cat si in tarile partenere. Sa promoveze colaborarea la nivel multilateral sau bilateral in domenii conexe dezvoltarii economice, precum protectia mediului, colaborarea stiintifica si tehnologica.

Pentru a aduce la implinire toate aceste obiective, versatilitate, flexibilitate, o logica impecabila si cunoasterea ireprosabila a domeniului de negociere sunt calitati insurmontabile ale personalului diplomatic. Din pacate insa, nu acesta este cazul intotdeauna, asa cum indica colegii mei in sectiunea Greseli diplomatice.