Sunteți pe pagina 1din 6

Capitolul 1

Expoziţiunea

Bella
,,Ring! Rang! Ring! Ring! Rang! Ring!”
Am închis brutal alarma şi am aruncat-o în coşul de
gunoi din cealaltă parte a încăperii. Tot ce am auzit a fost un
ţârâit înfundat, apoi şi-a dat duhul.
Piciorul meu s-a cutremurat şi am sărit din pat ca
electrocutată şi aproape aterizând pe podea. Capul mă durea
îngrozitor, de parcă era plin cu un milion de piuliţe. M-am
îndreptat ameţită spre cel mai apropiat scaun şi m-am trântit
pe el, încercând să evit contactul cu patul meu moale şi atât de
tentant. M-am încruntat la pantalonii mei în dezagregare şi mi-
am scos rabla de telefon din buzunarul drept.
Am recunoscut imediat vocea veselă şi fermă în acelaşi
timp a lui Jacob, deşi încercam să-l ignor.
-`Neaţa rază de soare! Cum ai dormit?
-Ce naiba vrei?ştiu că trebuia să fiu mai politicoasă cu
Jacob având în vedere că el mi-a găsit o slujbă, dar totuşi,
eram ameţită, furioasă şi proaspăt trezită aşa că politeţea se
afla pe ultimul loc.
-Să-nţeleg că nu prea bine. Apropo, îşi reluă vocea
fermă de şef pe care o uram atât de mult, nu trebuia să fi
undeva?
-Ascultă, am muncit ca o sclavă până dimineaţa deci
cred că pot cere o zi liberă.
-Eşti foarte amuzantă. Acum mişcă-ţi fundul ăla mai
repede până nu mă dă şeful afară din cauza ta.
Şi mi-a închis telefonul în nas. Cine naiba se credea ?
Da, bănuiesc că partenerul meu de servici care ţinea foarte
mult la munca lui şi căruia îi plăcea să mă tortureze cu munca
excesivă pentru a nu-şi enerva scumpul şef Cullen. După mine
putea să se ducă naibii. Unii oameni mai au şi o viaţă sau cel
puţin încearcă să aibă una.
M-am schimbat de hainele mele care miroseau a
benzină şi am făcut un duş cu apă rece pentru a mă trezi. Dacă
nu era vorba despre banii pentru facultate i-aş fi spus dragului
meau prieten Jacob şi preţiosului lui şef Carlisle sa se ducă
dracului.
Era atât de multă linişte în casă. Îmi era dor de aeriana
şi amuzanta mea mamă şi de interogatoriile grijuliului meu
tată, ceva ce nu voi mai trăi vreodată. Picăturile dure de apă se
loveau brutal de cada rece. O făceam din nou. Îmi plângeam de
milă ca o mironosiţă, de parcă lacrimile mele i-ar fi adus
înapoi. Nimic nu o va face ... nimic. Bănuiesc că asta ar trebui
să fie mizerabila şi patetica mea viaţă, sfârşindu-se într-o
benzinărie părăsită de la periferia oraşului.
M-am îmbrăcat cu un hanorac negru şi am ieşit pe uşă,
încercând s-o încui fără să o omor ca pe ceasul meu din
dormitor.
Afară ploua. Bineînţeles că ploua. De parcă te puteai
aştepta la altceva de la micuţul şi înnoratul oraş Forks, înafară
de furtuni, tunete şi fulgere. Uram ploaia. Detestam fiecare
picătură neînsemnată de apă. O învinovăţeam. Era vinovată de
moartea părinţilor mei, dar ştiam că nu era aşa. Singura
persoană vinovată se afla în camionul acela nenorocit, rablagit
cu şoferul acela tembel, nenorocit şi chior.
De câte ori îmi aminteam chipul lui plictisit, fără să-i
pese că a omorât doi oameni şi acei oameni erau părinţii mei.
Voiam să-l am în faţa mea, să-i rup gâtul, să-l arunc în faţa
unei maşini să-l bat până ce îmi va spune de ce a făcut-o sau cel
puţin cum putea fi atât de indiferent. Voiam să-l chinui până ce
îmi va cere mii de scuze printre suspine, până ce îi voi accepta
scuzele, dar ştiam că asta mă va face la fel ca el. Aş fi o
criminală, o persoană demnă de dispreţ, aşa că mă rezumam la
a mi-l imagina suferind, în chinuri, la fel cum au fost şi ei, la fel
cum am fost şi eu.
-Vă mulţumim că ne onoraţi cu prezenţa
dumneavoastră domnişoară Swan. Acum Bella, unde naiba ai
fost?
-Acasă, Jacob, unde puteam fi?
M-am abţinut cu greu să nu înjur şi să urlu la el. De
când mă interoga el pe mine?
-Ai servici. Wow, nici nu ştiam!
-Nu ştiam că ceea ce fac eu este o slujbă, am mârâit.
-Eşti plătită bine sau nu?
Lovitură sub centură. Carlisle plătea bine, chiar foarte
bine. Având în vedere riscul pe care mi-l asumam era logic să
plătească bine şi având în vedere că eram singura fată printre
o grămadă de băieţi îmi dădea un atu. Deşi era şi puţin aiurea
să-ţi petreci tot timmpul cu băieţii, dar atâta timp cât asta mă
ţinea în viaţă cine eram eu să mă împotrivesc? Şi pe lângă asta,
decât să stau cu câteva fete ascultând bârfe despre noul coleg
foarte draguţ şi să suport tragedia une unghii rupte, mai bine
îmi petreceam timpul liber reparând o maşină buşită sau
încercând cele mai noi drifturi care îmi veneau în minte. OK,
poate că nu aşa şi-ar petrece timpul o adoleşcentă normală, dar
nu am spus niciodată că mă credeam o adoleşcentă normală,
din contră, eram exact opusul.
-Ai înlemnit cumva?Jacob se uita la mine ca la o
nebună -ceea ce făcea destul de des-, apoi mi-am dat seama că
stăteam ca o statuie în faţa lui fără să mă mişc măcar un
centimetru.
Am oftat resemnată amintindu-mi că asta nu era decât
o altă zi plictistoare la garaj. Era enervant. Unde erau
întrecerile? Unde era distracţia? Mi-am petrecut ultima lună
muncind toată ziua –uneori şi noaptea- la repararea maşinilor.
Astra ar însemna în mod normal curse noi, pariuri noi şi o
sumă frumuşică de bani. Bineînţeles, asta dacă câştigam, ceea
ce eram sigură că vom face. Aveam cei mai buni mecanici şi cei
mai buni şoferi –poate asta a sunat puţin prea înfumurat-, dar
aveam să câştigăm, trebuia.
Era amuzant să îmi amintesc faţa şoferilor îngâmfaţi şi
fără talent în timp ce treceam pe lângă ei spre finish. Mereu
mă tratau ca pe o ratată. Dar ratata aia îi întrecea mereu şi de
asemenea tot ratata aia îşi primeşte un burete umed în faţă de
la prietenul ei trădător, care ar trebui să o facă mai des pentru
ca ratata aia să-şi mai potolească ego-ul enervant.
-Maşina nu se spală singură.
Ştiam că a mai spus câteva cuvinte dar nu l-am ascultat
pentru că singurul meu imbold era să-i bag buretele pe gât.
M-am resemnat şi m-am aşezat lângă el spălând cu silă
maşina. Orice plăcere nesăbuită care avea legătură cu maşinile
s-a risipit. Am venit aici pentru că puteam conduce cum voiam
şi la ce viteză voiam fără să primesc vre-o amendă nenorocită
care ar fi costat mai mult decât valoarea mea în aur, nu să
curăţ maşini.
-Ai aflat vestea nouă?m-a întrebat zâmbind diabolic.
-Care?m-am prefăcut interesată deşi nu eram, iar dacă
era vorba despre ore în plus de muncă eram în stare să-l atac
pe Carlisle cu orice îmi cădea în mână.
-Vine un candidat nou.
Bine, poate că mi-a atras puţin atenţia gândindu-mă că
Carlisle mai angaja pe cineva, doar puţin.
-Şi mai şti ceva? E fiul cel mic al şefului.
-Minunat. Deci şeful îşi aduce odraslele la muncă. De ce
m-ar interesa asta?
Exact ce îmi trebuia. Un ipocrit nou, de parcă Mike nu
era suficient. Dacă Carlisle se aşteaptă să-i las copilaşul să
câştige se înşela amarnic. Oh, corect, nu avea ce să câştige doar
o bătaie cu bureţi uzi şi murdari. Lumea pe care o cunoşteam
cu întreceri nelimitate era complet paralelă cu cea monotonă
de acum.
-Mă gândeam că te interesează să ştii că încep o serie
de întreceri noi.
Aşa mai vi de acasă. Regretam orice cuvânt rău spus
despre Carlisle.
-În sfârşi! Şi mie care îmi era teamă că o să mor în
benzinărie asta nenorocită fără să fac nimic.
-Mâine e prima cursă. Şeful a spus să nu-l dezamăgeşti.
Speră să fii în formă maximă.
-Minunat!am urlat. Stai! De ce te-a anunţat Carlisle pe
tine şi nu pe mine direct?
-Pentru că îţi cunoaşte emoţiile şi în ultimul timp au
fost cam negative. Nu-l poţi învinovăţi că ţine la viaţa lui, a
chicotit.
M-am strâmbat la el. Nu eram chiar aşa de rea nu?
Bine, poate că eram, dar asta nu era o scuză pentru Carlisle să
nu mă anunţe personal. Ce mai conta? Mergeam la întrecere!
Muşchii mei erau deja înţepeniţi, dar puteau rezista, trebuiau
să poată.