Sunteți pe pagina 1din 9

Eu nu ma mir ca romani se simt insultati de catre domnu Kádár Gyula – dupa mine fiind numai profesor de istorie dupa meserie, nu si istorician cum ii place casa autotituleze, ca pana acuma nu-l cunosc nicio cercetare originala in domeniu, demn de amintit facut de catre el – cand a inceput sa deranjeze si pe mine negativismul unilaterale cum prezinta istoria romanilor, personajele marcante ale culturi si istorie romanilor, fata de istoria maghiarimi in Bazinul Carpatic. Am trecut cu vedere cum prezinta pe romani in istoria secuilor, scris si de catre el, ca niste slugi al ungurilor, fiind o veche stereotipie a orgoliului cultural maghiar, fata de romani. Dar nu pot sa trec langa faptul, cum prezinta pe episcopul ortodox Andrei Saguna, pe care personal, apreciezi si eu, in ziarul Háromszék de sambata, 14. 06. 2014. Ma refer la ultimul articol al sau, dintrun serial, despre Saguna. Ca intamplator am deschis pe Háromszék asteptand intro frizerie la Sfantu. M-a surprins chiar in titlu prezentarea negativa a personalitati lui Saguna. Kádár considera chiar in titlu un „aventurier” pe Saguna. Acuza, face un tradator, ca s-a impotrivit fata de revolutia maghiara din 1848, si ulterior considera un aliat al Habsburgilor. Afirma ca era un politician fara scrupule, care tradase nu numai revolutia maghiara, si chiar pe semeni sai, romani si ortodocsi! Domnu Kádár sustine ca statuia lui Andrei Saguna este o insulta fata de locuitori secui al orasului Sfantu Gheorghe. Dar interesant, cand e vorba de Wass Albert, un criminal de razboi, statuia lui la Comandau, nu este nicio problema. Comportamentul sau cred dictatorial! Secui au dreptul la orice, romani la nimic in Covasna, chiar in tara lor. Bine el considera ca nu este a lor ceea ce priveste Ardealul. Am amintit numai niste secvente mai importante din ultimul articol, dar cum refera domnu Kádár la articolele anterioare ale serialului, nu era zgarcit in insulte fata de personalitatea lui Saguna, chiar incepand cu copilaria, nici in articolele anterioare. Personal ce ma leaga de personalitatea lui Andrei Saguna?! Un gand de la Saguna, pe care le citeam intrun articol a lui Valeriu Braniste, publicist al Tribunei din Sibiu si luptator al drepturilor romanilor din Ardeal si Ungaria. Dupa el episcopul Saguna odata ar fi spus, cand tineri romani invatau la universitate din Pesta, ca „nu este important ce pasare cloceste oua, e important ca sa fie gaina.” Oua este intre cele mai importante imagini ale inconstientului colectiv, ale culturi omeniri. Oua reprezinta totul, inceputului, Centru ontologic, din care se naste totul manifestat. Tiparele ascunse, invizibile ale fiintei, pe urma caruia se realizeaza totul, pe baza carora se manifesta totul, se ascund in invizibilitatea Oului, ca Inceput. In arhetipul oului este vorba mai mult, decat stereotipul uzat, „sa fi tu insuti”! Este vorba de realizarea ascunsului si tiparelor sale invizibile in vizibil. Criza de azi ale identitatilor, omenesc si national, pe urma carora a aparut masificarea, se datoreaza ca omul devenise inconstient fata de invizibil si tiparelor sale invizibile, si nu realizeaza ca identitatea sa ontologica. Care le cunoaste realizand, manifestand in vizibil, integrand in constiinta. Imaginea lui Saguna este ceva de mare anvergura, intologic. Asa ceva, un episcop, teolog ortodox putea sa-si spuna, ca este recunoscut si de Kádár, ca Saguna era bine pregatit teologic, ca in crestinism, imaginarul sacru, pana in fondurile, radacinile sale ontologice este trait numai de catre ortodoxie. Catolicismul prin rationalismul sau, exclus cativa mistici ale catolicismului, a tradat imaginarul sacru, netraind ca un mijloc divin si natural al indumnezeiri, care nu este altceva decat esenta crestinismului. Si aicea trebuie amintit filozoful francez Henri Bergson, fiind vorba de istorie, ce fel de rol atribuie imaginarului in cadrul istoriei. El considera ca imaginarul are rol in memoria istorica. Dupa mine are dreptate daca ne uitam, rolul imaginarului sacru, trairi ontologicului in istoria Israelului, care ca data istorica in sine posibil ar fi pierdut. Sau o pilda chiar deaicea din Chichis, din timpul revolutiei maghiare din 1848. Sant si doua monumente la Chichis - una fiind inscriptionat numai pe ugureste discriminand pe romani, cu inscriptia „Nem alkuszunk”, nu supunem, pe romaneste, adica exprimand refuzul istoric fata de tot ce este romanesc - in apropierea Raului Negru, in amintirea lui Gábor Áron, unde dupa traditie, la

podul raului ar fi o batalie cu rusi, in anul 1849. Dupa Vári O. Péter, nu era nicio batalie, batalia fiind mai sus, intre Ozun si Chichis, mai aproape de Ozun. Dupa mine nu este intamplator, ca batalia era asociat de traditie cu doi imagini foarte semnificative a culturi omenesti, ale raului si podului, fiind fondul imaginar al amintiri, intamplari concrete istorice.

fondul imaginar al amintiri, intamplari concrete istorice. Kádár invinuieste pe Saguna ca s-a impotrivit revolutiei

Kádár invinuieste pe Saguna ca s-a impotrivit revolutiei maghiare din 1848 si dupa considera ca era un om al Habsburgilor, servind pe ei. Din pacate istorici maghiari, cu foarte rare exceptie, nu recunosc vina, chiar a revolutionarilor maghiari ca romani din Ardeal s-au impotrivit revolutiei maghiare. Era o greseala istorica de partea revolutionarilor, ca impotriva vointei romanilor din Ardeal si a sasilor au unit Ardealul cu Ungaria. Cand Kossuth a dat seama greseli, era tarziu! Intalnirea cu Avram Iancu la Szeged, era fara importanta majora, ceea ce priveste soarta revolutiei. Dupa revolutie chiar el recunoscuse ca revolutia gresise fata de „minoritatile” - am pus in paranteza, ca in Ardeal romani erau majoritari! Kertész Imre scriitor evreu (maghiar) de cativa ani dat o declaratie unui ziar renumit din Germania, care scandalizase orgoliul nationalismului maghiar. Kertész considera pe maghiarime un popor frustrat, ca niciodata n-a realizat maghiarimea ca sa confrunta cu greselile sale istorice. Declaratia era datorat unui evreu rautacios fata de maghiarime, de catre nationalisti maghiari. Eu consider ca Kertész spusese un mare adevar despre maghiarime. Dupa mine, maghiarimea ar trebui sa confrunta cu greselile sale istorice fata de romani si recunoasca vinele istorice fata de romani, altfel nu realizam, impacarea istorica intre doua natii. Stiu, ca totul se datoreaza frustrari din cauza Trianonului. Eugen Drewermann teolog romano catolic si psiholog Jungian scrie, daca cineva se simte frustrat din cauza unui pierderi, ala inseamna ca era si inainte. Frustrarile se datoreaza, intre altele, lipsa confruntari cu umbra, cu cele nerecunoscute. Noi unguri ar trebui sa ne confruntam cu umbra (personalitati) noastra istorica, care este foarte semnificativ. Filozoful evreu Martin Buber, secretul supravietuiri poporului evreu vazuse, in capacitatea poporului de a corecta soarta, reintorcand la miturile sale de baza, fondatoare, prin reantoarcere la imaginarul sau ontologic de baza. Asta nu era altceva, decat reintoarcere la Dumnzeu si la imaginarul sau! Care, dupa profeti Israeluluiera posibil numai prin recunoasterea pacatele neamului fata de Dumnezeu, adica este vorba de confruntarea cu umbra neamului. Interesant, ca profeti, cand erau evrei asuprit, atacat de un impreiu, considerau ca o pedeapsa pentru pacatele neamului fata de Dumnezeu, si indemnau la

recunoasterea pacatelor si schimbari fata de Dumnezeu, adica fata de imaginarul sacru, ontologic. Nu acuzau, cum este la moda de azi, inamicul exterior, exclusiv. Imaginea biblica azi pare naiva, dar are realitate psihologica adanca. Neconfruntarea cu umbra aduce dupa sine proiectia umbrei, si asta din pacate functioneaza si in realitatea istorica in masa. Nu ma pot abtine de consideratie, ca la domnu Kádár, chiar este vorba de proiectie, nu vorbesc de persoana sa, ca sa nu spune ca atac persoana, este vorba de o proiectie a umbrei maghiarimi deasupra istoria romanilor, cand trateaza total negativ. Imaginea oului la Saguna, oua devenind gaina, ne arata ca imaginile principale, ontologice, trebuie desavarsite, maturizate asa primesc numai rolul adevarat, ca fond al existentei omenesti si comunitare. Identitatea nationala adevarat vie, despre care atata vorbim, cel mai multe ori mod stereotip, bazat pe reflexe pavloviene, are la fond, se manifesta in imaginarul de baza ale ontologicului, sacrului, ale omeniri, numai in realitatea sa desavarsita. Identitatea nefiind altceva decat imaginarul ontologicului, si ontologicul invizibil, la care face trimitere. Despre identitate putem vorbi numai acolo, unde identitatea, imaginarul sau, reprezinta o totalitate. Numai totalitatea are identitate, este identitc cu sine, cu sinele ca centru, prin care primeste identitatea de sine. Imaginarul inconstientului colectiv, numai care prin desavarsire sant integrate in constient, reprezinta o punte intre vizibil si invizibil, intre inconstientul colectiv si constient. Care realizare spirituala sta la existentei umane! Imaginarul inconstientului colectiv, integrat in constiinta, reprezinta puntea intre inconstientul colectiv si constiinta grupului, inconstientul colectiv al grupului fiind adevarata loc ale memorie sale. Evenimentele concrete ale istoriei se lipesc la imaginarul inconstientului colectiv si se coboara la adancuri unde se memoreaza, si se urc in constiinta, tot prin imaginar, la care sant lipite. Memoria in asa fel nu se pierde definitiv, ca a primit un caracter vertical, extra spatiu si timp, expus in eternitate. Evreu Eli Wiesel vorbea si despre istoria recenta a Israelului, poporului, ca despre cele sacre, biblice, ca si evenimentele recente, holocaustul de pilda, trebuie asezate dincolo de timp si spatiu, in eternul sacru, numai asa sa fie reaminintie. Amintirea verticala, prin coborare, urcare primeste o dinamica existentiala in viata persoanei si grupului. Cand memorativul sec a lui Kadar, care priveste destul de rigid datele „cat mai corecte”, dupa viziunea sa inteles, reprezinta orizontalitatea, fara dinamica vitala in viata persoanei, ale neamului. Care reprezinta o obligatie rigida, dat din exterior, fata de minoritate, care garanteaza supravietuirea. Aicea cunoasterea istoriei minoritati, are un caracter functional numai, orizontal, e bun cat rezulta supravietuirea. Dar aicea lipseste dinamica vitala ale inconstientului colectiv, care tin in miscare continua, spontana, datele concrete ale istoriei neamului, care reprezinta o forta mult mai mare, fata de eforul exclusiv a miniti umane, cu caracter memorativ. In asa fel, datele nu raman in concretetea lor izolata, sau cu niste asociati intre el a ratiuni numai, ei devin, prin alipirea lor la imaginarul inconstientului colectiv, niste mijloace a manifestari vitalitati identitara, imaginara ale neamului. Saguna prin imaginea oului, vorbeste de adancimea, de verticalitatea imaginarului, ca garantia ontologica a existentei neamului. Care reprezinta si forta creatoare imaginara ale neamului, pe fond ontologic, ca oua devine gaina, reprezinta imaginea creatiei organice, la un alt mod de a exista. Cand la domnu Kádár gasim saracia exclusivismului constiintei memorative, fara forta creatoare, ale minoritarului, inchis in constiinta sa ermetic inchisa, fata de orice imaginar vital universal, creator pe fond ontologic. Integrarea imaginarului inconstientului colectiv in constiinta, nu este posibil, numai dupa ce omul confruntase cu propria umbra. Daca nu, imaginarul este proiectat numai in constiinta si omul devine supusul proiectiei sale proprie. Cred ca problema culturilor, mai ales celor mai recente, ca omul nu s-a confruntat cu umbra sa, care este sursa orcarei conflict. Neconfruntarea cu umbra aduce dupa sine epuizarea foarte rapida a imaginarului colectivitati si a culturi. Ideologiile si ei au fond in imaginarul inconstientului colectiv. Cred ca ei sant cele mai recente

proiectii ale omului, unde chiar mod tragic lipseste confruntarea cu umbra, si forta acestuia, prin proiectia imaginarului, pe fondul umbrei, devine forta distrugatoara. Aicea trebuie mentionat faptul, la care reintorc, ca imaginile, arhetipurile inconstientului colectiv sant niste centre de energii care depasesc cu forta lor omul, chiar si omenirea. S-a dovedit deja in fascism, in comunism si se va continua in urmatoarele ideologii, ca la ce este capabil umbra neintegrata, cand devine motorul energetic a proiectiei imaginarului, care se manifesta in ideologie si in sisteme realizate pe urma lor, fascism, comunism si vedem ce va urma, ca dupa razboaie mondiale, omul nu s-a impacat cu inconstientul sau colectiv, si cum scrie Jung deacolo incepe totul, razboaie si adevaratele reforme. Pe urma datele concrete ale istoriei sant imposibil izolat de imaginarul inconstientului colectiv. In asa fel pe datele concrete istorice ale adversarului se proiecteaza foarte usor umbra proprie. Care, prin proiectie, le primeste un fond imaginar sinestator si in asa fel comunitatea nationala devine supusul proiectiei sale. Nefiind altceva dacat starea de a fi posedat de catre imaginarul inconstientului colectiv, al inconstientului colectiv, prin arhetipurile sale cu mare incarcatura de energii, care depasesc omul si comunitatea. Omul posedat, simtind energia, care a luat in posesie, crede ca energia este a proprie, si mod gresit considera puternic in constiinta sa nationala. Cand pe urma este biruit de colectivitatea inconstientului colectiv si nimic nu este proprie. Dar chiar deaicea vine orgoliul nationalismului si sovinismului, din cauza de a fi posedat! Cred ca in cazul lui domnu Kádár istoria romanilor reprezinta obiectul proiectiei umbrei maghiarimi, cu care, inca in istorie n-a realizat ca sa confrunta. Problema este ca de a fi posedat, este considerat ca o constiinta nationala, minoritara puternica! Domnu Kádár Gyula tradeaza ca este total inconstient fata de imaginarul inconstientului colectiv care sta la baza oricarui identitati, personale si nationala. Foarte gresit, azi identitatea nationala este redus, la un pachet de cunostinte culturale fixe, cu care destul ca sa te identifici, printro intalnire pur exterioara, printro alipire impersonala, prin memorare numai. Identitatea are numai, totalitatea, care se manifesta prin semnele inconstientului colectiv, care sant pe urma semnele, imagini totalitati, si ale transcendentei. Numai totalitatea este identic cu sine, adica are identitate, ca fiecare parte a sa, reprezinta totalitatea sa. Pe urma imaginarul inconstientului coelctiv, reprezinta pe inconstientul coelctiv, ca o totalitate, care sta la baza vieti spirituale ale omului – mai ales daca reprezinta prezenta activa ale divinului. Adevarata exprimare ale identitati nationala sant imaginile totalitati, la care se raporteaza ca fondul existentei spirituala, membri unui grup, prin inconstientul sau colectiv si personal. Totalitatea pe care reprezinta oua, ca imagine inconstientului colectiv, dupa imagini lui Saguna, trebuie realizat, pe baza tiparelor sale interioara ascunse, invizibile – prin clocirea ouaei devine gaina. Azi, pe identitate se intelege ceva exclusiv vizibil, cand realitatea adevarata ale identitati-totalitate, samanta din care se creste totul, se afla in ascunsul invizibilului. Care prin desavarsire, devine imagini totalitati si in vizibil. Fiind un fond ontologic in vizibil, cu radacini in invizibil, al existentei umane. Cum nu este destul ca sa impui din exterior de niste date istorice, cum gandeste Kádár, cu care este destul sa identifici cu memorare, fara contributia a interiorului creativ prin imaginarul sau transfigurator, ca creatia inseamna, de a transfigura, nu este destul ca sa impui din exterior, niste imagini gata facuta, fara desavarsire, cum gandesc nationalisti Tamás Sándor si Antal Árpád András. Cine impune numai din exterior imagini de baza a inconstientului colectiv de mare anvergura - ca Tamás si Antal, e vorba de semnele drapelului secuiesc, Soarele si Luna, pasarea mitica Turul a maghiarimi, care primise o statuie la Sfantu. Primarul orasului Sfantu Gheorghe Antal Árpád, la inagurarea statui a avut un discurs destul de discriminatoriu fatade locuitori romani ale orasului, chiar cu un gust fascist. El vorbea de spatiu vital „al nostru”, terminologie folosit de nazisti, adica a secuilor exclusiv, care trebuie ocupat cu semnele neamului maghiar, secui, era subinteles exclusiv. Si se uita, ca imaginea pe prim plan se afla in invizibil si are rol de a face legatura intre invizibil si vizibil, intre transcendent si om, fiind imaginarul de baza a culturi omenesti, simbolurile transcendentei, si

intre inconstientul colectiv si constiinta – si nu la o impunere exclusiv politica fata de un alt neam.

si nu la o impunere exclusiv politica fata de un alt neam. Omul modern si postmodern

Omul modern si postmodern crede ca ce se afla in realitate, dar el nu recunoaste, dincolo de pragul constiintei sale, pot fi dominat mod arbitrar, ca notiunile artificiale creat de ratiunea umana. Omul exteriorizat crede ca imaginarul sau poate dominat de vointa sa proprie! Raportul sau la imaginarul inconstientului colectiv, cu mare incaractura energica de catre inconstientului colectiv, poate sa fie arbitrara. Cand gandeste asa ceva, ca poate sa-si poseda imaginarul inconstientului, devine el posedat. Posesivitatea omului are la fond neconfruntarea sa cu umbra, asa devine posedat de imaginarul inconstientului. Mod iluzoriu crede ca el este cine vrea sa poseda, cand este vorba, ca este supus unui forta mai mare care deja poseda pe el, pe care el creda ca vointa lui proprie. Asa cred mod gresit, ceea ce priveste inconstientul colectiv, uni politicieni ca Tamás Sándor si Antal Árpád, ca vointa lor politica cu care impun niste imagini ale inconstientului colectiv din exterior, este a lor. Cand in realitatea este vointa posesiuni, fiind ei posedatii de catre imaginea inconstientului. Cei doi totul fac sub pretextul aparari identitati minoritait secuiasca. In realitate orice gest al lor, este incarcat cu un mesaj negativ fata de romani, mesajul refuzului fata de tot ce este romanesc. Incarcatura negativa ale imaginarului fata de roman, impus de Tamás si Antal, din exterior, arata ca este vorba proiectie a inconstientului, din cauza neconfruntari cu umbra istorica a maghiarimi. Sub pretextul aparari identitati minoritati maghiare, fata de romani, in realitate se realizeaza, proiectia umbrei istorice ale minoritai, pe istoria romanilor in acest caz. Marile religi cunosc foarte bine, ca este priculos raportarea posesiva a omului, mod arbitrar la imaginile sacrului, ca fortele creatoare ale imagini sacrului devin niste forte distrugatoare. Omul rational a considerat de mult comportamentul omului vechi, ca niste temeri nefondat, naiv, care este depasit de omul rational cunoscator. Din pacate nu este depasit, nu s-a schimbat nimic de la epoca pitrei. Imaginarul impus din exterior, in forma sa neintegrata in constiinta - cunoasterea pur rationala semnificatiei imagini nu reprezinta si integrarea sa in constiinta – risca reacti adversa, aducand dupa sine niste turbulente ale inconstientului, care aduce dupa sine conflicte in societate. Problema este ca imaginile a inconstientului colectiv, folosit de Tamás si Antal, imagini drapelului secuiesc, Soarele si Luna, pasarea Turul, fiind pe prim plan universale, apartinand inconstientului colectiv al omeniri, impus mod arbitrar, si pe planul inconstientului colectiv al omeniri, nu priveste exclusiv pe inconstientul colectiv al secuilor, poate sa provoce si pe

incosntientul colectiv al neamului romanilor. Prin imaginar impus din exterior, mod arbitrar, fara de integra in constiinta, se poate declansa niste energii ale inconstientului colectiv, ale arhetipurilor, pe care ulterior nu se poate controla – bine, mai trebuie si exista o tensiune prealabila de partea inconstientului. Cel mai buna pilda istorica nazismul, unde era impus din exterior niste semne colective, arhetipuri colective ale imaginarului mitic german, ca personajul mitic Wotan, care era dumnezeul furtuni. Arhetipul imaginea colectiva a furtuni a si adus furtunii majore in lume prin al doile arazboi mondial. Aicea trebuie mentionat, cum scrie Jung, nu este destul, ca sa impui ceva imagine din exterior, pentru o turbulenta majora, ala prima data se pregateste in inconstientul colectiv al omeniri. Cat de putin cunosc Antal, Tamás si chiar Kádár semnificatia imaginarului pe care le promoveaza mod agresiv, se poate arata prin imaginarul drapelului secuiesc. Soarele, Luna reprezinta doua arhetipuri de baza ale inconstientului colectiv, principiul masculin si feminin experimentabila de catre om, cum scrie Jung. Scurt, baza realizari personalitati, pe prim plan reprezinta, unificare principilor. Care principi trebuie maturizate pe prim plan si in asa fel integrat in constiinta. Dar maturizare nu exista fara integrarea umbrei prin confruntare cu el. Personalitate matura, psihologic vorbind, nu exista fara unificare principilor diferite ale inconstientului colectiv, masculin si feminin. Nerealizarea insemnand de a fi posedat de principiul colectiv al mamei, pamantului, al inconstientului colectiv, carui semne reprezinta. Posesivitatea politico-economica are la baza nerealizarea pe plan inconstient-psihic ale persoanei si este posedatul imagini colective ale mamei, ca imaginea inconstientului colectiv, care inseamna ca persoana este posedatul inconstientului. Din pacate azi ne conduc posedati si ne vorbesc de identitate care nau realizat nimic din identitate, ca imaginar colectiv a personalitati matura. Ne vorbesc de identitate nationala, de apararea identitati minoritara, ca Kádár, Tamás, Antal, care cum prezinta istoria romanilor mod negativ, cei doi care cum promoveaza mod agresiv niste imagini colective, impotriva cuiva, din exterior, tradeaza cu incarcatura umbrei deasupra celor promovate, ca nau realizat prin personalitatea lor, imaginarul, semnele identitati nationale. Niste oameni nerealizati ca persoane, vor sa ne apara ca minoritate, cand in realitate este vorba de niste posedati ale inconstientului. Problema posedatului ca este condus de o forta mai mare decat el, pe care crede mod eronat, ca este al sau proprie. Adica nici nu stie ca sa conduca pe sine unsusi si considera conducator al multimi. Adevarat este conducator al multimi, omului multimi, colectivitati fara identitate, supus de colectivitatea nediferentiata a inconstientului colectiv. Identitatea nu este altceva decat imaginea totalitati, deplinului, intregului, si radacina imagini in invizibil, totalitatea in sine ce este reprezentat de imaginar. Identitatea, ca totalitate, pe urma leaga vizibilul cu invizibilul intrun intreg. Adevarata sa realitate fiind in invizibil. Exuperi scria in Printul Mic, ca esenta este invizbil. Despre asta vorbeste invatatura daoista. Dupa o carte daiosta, conducatorul este cine ingrijeste cresterea pomului in invizibilitatea interiorului – adica desavarsiri imagini in interior, ale deplinetati. Pomul simbolizeaza si deplinatatea, integritatea omului. Conducatorul adevarat este, care prin desavarsirea imagini interioara, desavarseste deplinetati personalitati sale. Este vorba de o lucrare spirituala in interior, in invizbil. Ce se realizeaza nu este altceva decat semnul, semnele deplinetati, totalitati, integritati. Despre identitate nu putem vorbi decat acolo, unde sa realizat deplinatatea imagini, omului! In personalitate desavarsita, se desavarseste in persoana imaginarul colectiv, care sta la baza identitati neamului. Problema este ca, fata de zilele noastre in care se domina exteriorul vizibil, ca identitatea bazat pe imaginarul viu ale inconstientului colectiv, pune pe prim plan invizibilul, ca loc adevarat al identitati omului si ale neamului. Fata de identitatea invizibilului, nationalismul ideologic, stereotip, pune pe prim plan identificarea cu vizibilul exterior, fara nici o lucrare interioara spirituala. Fara lucrarea in interior se identifica cu o imagine impietrite, fara viata in sine, carui realitate este exclusiv exterioara, rupt de interior, mortificand in exterior, realizand exteriorizarea exclusiva a

interiorului, rupand de la radacinile sale vitale din interior. Cand Antal si Tamás prin propria lor vointa politica siesi, din interes politic personal, si ale Ungariei lui Orban, impun niste imagini de baza ale inconstientului, ale comunitati, exclusiv in exterior, imagini inconstientului, imaginea inconstientului este rupt de la radacina sa vitala si este mortificat. Si ce inseamna mortificat in cazul imagini inconstientului?! Pe prim plan putem caracteriza imaginarul inconstientului, prin viata sa spontana, pe care nu putem includa la nicio regula rationala rigida! Daca incercam devin niste forte distrugatoare, prin energiile enorma ale inconstientului colectiv. Antal si Tamás ce fac cu imaginarul comunitati, reprezinta un act arbitrar iresponsabil fata de imaginarul inconstientului colectiv, din cauza ca nu se potriveste naturi inconstientului colectiv si imaginarului sau. Este un joc destul de periculos din interes personal. Pe urma identitatea se pastreaza prin desavarsirea imaginarului sau in interiorul omului, in invizibil, unde se ascund, realizand deplinul care sta la baza oricarui identitate. Ca numai deplinul este identic cu sine, identic cu centrul sau, in fiecare parte a sa, fiind prezent si centrul lui. Identitatea nu se pastreaza, impus numai din exterior, mod ideologic, ca o obligatie fata de neam, pus exclusiv din exterior, bazate pe reflexele automatismelor, fara participarea lucrari interiorului. In asa fel se mortifica exteriorul, urma carora se mortifica si interiorul, inima se raceste in imaginarul sau! Autonomia este inventat ca sa vindece ranile istorice ale maghiarmi, care nau fost ridicate la nivelul constiintei nationale, dea confrunta cu ele si a se vindeca! Ranile se constientizeaza prin desavarsirea imaginarului, Imaginarul integrat in constiinta aduce in suprafata suferintele ascunse in inconstient. Imaginarul inconstientului colectiv sant niste imagini vindecatoare prin desavarsirea lor. Este vorba de o miscare verticala, de la adancurile inconstientului, sus, in constiinta, o miscare interioara. Cand autonomia este impus numai din exterior, pe plan orizontal numai, rupandu-si constiinta nationala de la adancurile sale problematice, exteriorizand, problema majora fiind pus artificial in exterior, ca drept politic. Cand in realitate este vorba la spatele cerintei de autonomie, frustrari istorice neprelucrate ale popurului maghiar, cum zicea Kertész Imre. Cu care maghiarimea n-a avut curaj inca, ca sa-si confrunta in istoria sa. Cu umbra personalitati sale istorica, cu cauzele adevarata, ascunsa in adancimea inconstientului sau colectiv, ale esecurilor sale istorice, cu care inca n-a intalnit in constiinta sa nationala, ca prin confruntare nu era ridicat la nivelul constiintei, ca sa-si reflecte. Iamginarul expus din exterior, realizari politice, sau cerinte politice, ca autonomia secuilor, expus din exterior, nu realizeaza apararea identitati. Realizeaza masificarea, pierderea identitati in masa fara identitate. Totul ce este expus numai din exterior ca cerinta, obligatie, fura identitatea interioara, exteriorizand omul, aruncand in multimea oamenilor exteriorizati, adica masificati. Secretul masificari societati este exteriorizarea. Unde omul este exteriorizat nici vorba de identitate autentica, vie a deplinatati, totalitati. In cultura exterioritati ale zilelor noastre totul este dominat de masele fara identitate – si academiile cum scria Le Bon si Ortega! Dar suferintele istorice sant rele numai?! Merita ca sa ne mazgalim unu pe altul, cu aspectele negative ale istoriei comuna?! E necesar pentru pastrarea identitati minoritare ca sa fie prezentat episcopul ortodox Andrei Saguna de catre un secui asa de negativ, cum facea domnu Kádár?! Fara suferinta, personala si istorica, nu se desavarseste nici un imaginar ale inconstientului colectiv. Fara suferinta nu se realizeaza personalitatea. Suferinta este ceva vital personalitati, comunitatii. Au inteles evrei de odinioara, ca identitatea nemului se realizeaza prin suferinta. Despre asta vorbeste o intamplare hasidica, care pune intrebarea: ce inseamna de a fi evreu?! Raspunsul era: a fi evreu inseamna greutatea cu care poti sa fi evreu. Cred, daca suferintele istoriei, la fiecare neam care traieste unu langa altu, va fi retraite ca jertfa, numai asa va fi adevarat desavarsite deplinetatea identitati neamului. Numai asa va fi realizat impacarea intre neamuri, prin realizarea identitati pe fondul jertfei istorice.

Cum razboaiele se incep in inconstientul colectiv, cum scrie Jung, adevaratele schimbari in exterior, prima data trebuie sa inceapa in interior, prin niste transfigurari, maturizari ale imaginarului, pe care pe urma se ridica in constiinta legand incosntientul colectiv cu constiinta. Realizand comunicarea intre ele, care reprezinta baza oricarui existenta, identitate autentica umana. Rolul imaginarul identitati fiind comunicarea intre vizibil si invizibil, intre divin si omenesc, intre constiinta si inconstientul colectiv. In felul asta sensul identitati fiind dincolo de el, se trimite dincolo de el, spre eternul transcendent. In realitate identitatea nu este altceva decat o totalitate, ceva spiritual absolut, ca el reprezinta ce numim noi identitate, adica de a fi identic cu sine, cu centrul autentic acestuia. Cand identitatea nationala, ca o obligativitate exterioara exclusiv, reprezinta un scop ascuns in sine, sau redus la functionalitate. Bun daca ne salveaza, un mijloc exterior numai. Criza comunitati nu este altceva, adica identitati si imaginarului sau, decat imaginarul nu indeplineste rolul sau de a fi punte intre vizibil si invizibil. Restabilirea bunei comunicari se realizeaza pe prim plan, in adancurile inconstientiului colectiv. Numai asa se ajung in constiinta si suferintele ascunse, neconfruntate in constiinta comunitati ca sa-si reflecte si vindece. Este vorba de activarea arhetipurilor inconstientului cand vorbim de restabilirea comunicari intre incosntient si constient. Cand este vorba de necesitatea schimbari in interior, nu este vorba despre altceva, decat a da inapoi viata proprie adancimi, in arhetipurile, in imagini sale proprie. Ca criza nu este altceva, decat netrairea vieti proprie ale comunitati, neamului - pe urma cel mai buna definite este a identitati, viata proprie ascunsa ale comunitati, - ca constiinta s-a indepartat de identitatea sa autentica interioara. Pe urma netrairi vieti proprie apar esecurile istoriei, mai ales lipsa vindecari ranile esecurilor. Identitatea ca ceva esential este ascuns, esenta fiind totdeauna ascuns in invizibil, care prin traire se manifesta in vizibil. Totdeauna trairea naturi autentice in adancimea Fiintei, vindeca ranile invizibile in adancimile existentei neamului. Apartine naturi inconstientului spontenaitatea. Aicea este secretul, ca problemele majora se realizeaza, pe plan ontologic, inconstient, arhetipar, imaginar, de la sine. Se vindeca de la sine! Altceva nu trebuie facut decat sa fie activat natura autentica, cu caracter transcendent, ale omului, comunitati in adancime fiintei sale. Din exterior, spre interior nu se poate activa, chiar din cauza naturi spontane ale adancimi. Arhetipul schimbari majora in adancimea unui comunitate este un arhetip biblic, veterotestamentar. Iesirea evreilor din Egipt si migrarea lor prin pustie. Pustia reprezinta locul activari interiorului, naturi adevarata, prin saracia lui exterioara, care activeaza adancurile, care vindeca ranile primite in imperiul Egiptului. Heller Ágnes un filozof evreu din Ungaria, compara situatia dupa caderea comunismului, cu iesirea evreilor din Egipt! Dar nu vorbea de un lucru esential important. Cand noi vorbim de efort care trebuia sa depunem pentru o schimbare majora, la evrei Dumnezeu interzise efortul, care este arata prin imaginea, efortul pentru asigurarea urmatoarei zile era interzis. Azi cel mai mare efort la asta punem de a asigura nu zilele urmatoare, intreaga viata. Tot spunem „trebuie facut ceva, fapte, nu vorbe”. Pe urma omul tot este nelinistit. Este nelinistit ca nu sa reintors la natura sa autentica, in adancimea sa. Se simte instabil, mod inconstient in fondul sau ontologic, in adancimea sa. Adancimea sa ameninta de cu inghitire! Ca pe Petru marea, mergand pe el spre Iisus, cand a inceput ca sa scufunda. Adancimea, mod existential, face schimbarea majora cand efortul exterior este la minim. Cand se termina transfigurarea in adancimile neamului, incep sa acumuleze energiile creative ale inconstientului colectiv al sau. Care se manifesta mod creator in exterior, numai intro generatie noua, ca forta vitala spirituala noua! Cand neamurile nu sant sigure pe fondurile lor existentiala, din cauza ranilor suferite in istorie, din cauza indepartari de la natura autentica, se acuza reciproc. Siguranta vine din recastigarea vieti proprie ale neamului in pustie, prin activarea adancimi in pustie, si pe urma asta, prin vindecarea ranilor istorice. Conflictele istorice dispar, daca dispar ranile. Rana trebuie vindecat de catre popor insusi, printrun trimis, profet. Conflictele intre neamuri se

realizeaza in pustie, printro schimbare in adancimea fiintei fiecaruia, prin care se vindeca ranile comise reciproc. Asta inseamna ca nemurile in conflict, trebuie sa iese impreuna din Egipt, si trebuie sa hoinareasca impreuna in pustie ca sa impace.