Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
O Lume Martirizată de Falşi Martiri
O Lume Martirizată de Falşi Martiri
Sub impactul celor vzute i auzite, contiinele proceseaz informaiile i, ncet, ncet,
nclin i se spre o religie universal sincretic i spre scutul lui big brother, numai s fie
bine.
Pentru a elimina orice ndoial privind necesitatea schimbrii de paradigm a
societii globale, dac e cazul, se mai pot organiza asemenea exerciii demonstrative
convingtoare. De fapt nu organizate, ci lsate s se produc. Cum aa!? Francezii se ntreab
i se mir, cum de nu au fost monitorizai fraii Kouachi, cunoscui cu antecedente? Dar dac
au fost monitorizai i lsai s se exprime liber? Aa a fost i cu fraii Tsarnaev la Boston
n aprilie 2013.
Probabilitatea repetrii evenimentelor de la Paris a crescut considerabil deoarece, pe
tot globul, se repet ca o mantr je suis Charlie
publicndu-se
caricaturile
de
la
Charlie
Hebdo (jignitoare, blasfemiatoare i pentru cretini, i
pentru mozaici). Se nmulesc potenialii martiri ai
libertii de expresie prin cuvnt i desen ct i ai celor
prin gloane. Dar vor fi victime, vor muri oameni?
Ci? Cteva zeci, cteva sute, poate cteva mii. Dar
impactul? Impactul? Milioane, sute de milioane, chiar
miliarde de contiine i vor pleca genunchiul n faa
unei noi ordini de siguran, bunstare i pace!
Contrariaz ideea reintroducerii pedepsei cu
moartea, dup ce lumea civilizat (cu cteva excepii) a
eliminat-o din sistemele de drept. S nu ne facem probleme! Pedeapsa cu moartea se ntoarce
pe ua din dos a dreptului la o moarte demn, la euthanasiere asistat. Cei care vor nclca
poruncile religiei universale i/sau care vor atenta la prevederile legilor big brother, ar putea
fi condamnai la nchisoare pe via, fr drept de graiere, de reducere a pedepsei. Dac nu
vor suporta recluziunea pe viaa vor avea libertatea i dreptul de a solicita euthanasierea (dac
n-o solicit, pot fi uor convini). Belgia ne-a oferit recent, primul caz, primul precedent. Deci
se poate! Brave new world , minunata lume nou, bate la uile noastre i noi i deschidem i o
primim cu braele deschise. Mai bate Cineva i, tot mai puini i deschid.
A consemnat : Nicuor Gliga
Bucureti: 10 ianuarie 2015
Sf. Grigorie, Episcopul Nisei; Cuv. Domeian;
) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeti