Sunt multe luptatori antioccidentali!

Dar se uita ca boala Occidentului este de a lipi la

exterior, exteriorizarea. Cum vad, lupta impotriva Occidentului se manifesta tot in exterior, in
domeniul lui, unde el este mai puternic! A lupta impotriva Occidentului, nu este altceva decat
a sacrifica in exterior, a se pierde in exterior. Cine isi sacrifica in exterior, nu este constient de
problema adevarata, ca prin sacrificare in exterior, isi pierde, adevarata sa identitate
interioara, care ar fi adevarata miza impotriva luptei impotriva Occidentului, a se salva
interiorul, fata exteriorizari.
A fi autohton nu este altceva, decat legat de interioritate, prin care te salvezi instrainari, ca
adevaratul inamic este instrainarea de sinele tale interioare. Asta este miza adevarata de azi, a
se impotrivi exteriorizari, care este imposibil fara interiorul evoluat mod spiritual! Bine a zis
Jung, ca singura mijloc de salvare a ramas fata de instrainare, interiorul. Dar Jung trebuie
completat, ca interiorul reprezinta salvare numai, daca are un contact vital cu fondul sau
divin! Apararea trebuie sa aiba la baza, fondul nostru ontologic, ca adevarata problema este,
ruperea omului, de fondul sau ontologic-vital!
Ne salveaza Domnul cel viu, Cine este mai mult, decat simpla obisnuinta religioasa. A venit
timpul ca sa redescoperim pe Domnul cel viu. Descoperim daca ramanam descoperiti fata de
El. El descopera adancurile ascunse ale noastre, ca numai Sfantul Duh ne cunoaste cele
ascunse in noi, prin dezvalauirea lui ne cunoastem insine.
Ne salveaza ce ne depaseste. Instrainarea este, cand nimic nu depaseste omul, cand masura a
devenit el insusi, cand masura adevarata nu poate sa fie ceva mai mare decat omul! Masura
nu poate sa fie vizibilul, omul vizibil. Masura este cel invizibil in om. Dogma pe urma este
masura, imaginarul sacru, care pe urma uneste vizibilul cu invizibilul, fiind si el compus din
vizibil si invizibil. Adevarata masura, simbolurile transcendentei, sant punte intre vizibil si
invizibil. Masura este granita, intre vizibil si invizibil, pe care poti depasi, daca cunosti
masura, ca prin masura ajungi la nemasurat.
Limita, imaginarul Sacrului este, chiar a depasi limita! Dar daca omul nu face cu ajutorul
Duhului depasirea limitei, ca el este adevaratul conoscator al limitei, al imagini
transcendentei, unde se duce asa numitul dincolo, ajunge la o negare arbitrara a limitei, care
se duce la neantizare, la amenintarea ne-Fiintei!
Autocunoasterea prin Duh, inseamna cunoasterea celor ascunse, invizibilul in tine, care sant
dincolo de limita. Limita, imaginile sacrului, trebuie cunoscut in sinele tale. Dupa ce ai
cunoscut, cu ajutorul Duhului, poti depasi. Pe urma daca ai realizat in sinele tale cunoasterea
limitei, simbolurile divinului, poti depasi limita, simbolul transcendent, intre vizibil si
invizibil, si nu vei fi supus amenintari de partea haosului, nefiintei, neantului. Cine n-a
realizat in sine, cade in capcana rationalismului exclusiv, care crede, daca neaga limita, a si
depasit. Adevarat, depaseste, dar spre ne-Fiinta, spre neant. Cine cunoste limita prin Duh, Cine este invizibil, dar si se manifesta in vizibil - depaseste, dar nu neaga limita, imaginarul
sacrului, care face legatura intre vizibil si invizibil, chiar recunoaste rolul sau in depasire. In
continuare limita imaginara nu ramana fara rol, si daca omul depaseste cu ajutorul Duhului.
La limita imaginara avem nevoie si dincolo de vizibil, ca el este garantia, ca nu cadem in golul
ne-Fiintei, care reprezinta o amenintare permanenta.
Adevarata limita existentiala pentru om, se afla intre Fiinta si ne-Fiinta, care are legatura
ontologica, fiind baza ontologica comuna, cu limita intre vizibil is invizibil. Experimentarea
tragica a limitei, reprezinta trairea limitei, care nu este posibil, numai printr-un atac asumat
de om, de partea ne-Fiintei! Atacul neantului, ne-Fiintei, este simbolizat prin cadere! Petru pe
mare a iesit din barca, ca sa mearga la Iisus. A depasit limita, trecand peretele barci, intre
creat si necreat! Dar fara o experienta adevarata a limitei! Trebuie sa fi atacat de ne-Fiinta, ca
sa deschide in tine, nevoia fata de o adevarata existenta, fata de cel ontologic. Ontologicul
apreciezi numai, dupa atacul ne-Fiintei. Petru, din cauza lipsei trairi adevarata a limitei a
avut parte, de atacul ne-Fiintei, in imaginea scufundari sale in apa mari. Cadere in
necunoscut, care amenintase cu inghitire! Psalmistul nu degeaba scrie, ca din adancuri urlu la

tine Domnule! Ca adevarata nevoie dupa Dumnezeu se naste numai in omul, care a cazut in
adancuri si se simte amenintat de neantizare! Petru se simtea amenintat de adancurile infinite
ale mari, ale ne-Fiintei, si trairea asta a limitei a trezit numai in el, adevarata nevoie dupa
Hristos! O experimentare personala a limitei intre Fiinta si ne-Fiinta ne deschide fata de
transcendent. Se deschide in noi, limita intre vizibil si invizibil. In noi se deschide partea
ascunsa, invizibila, apofatica a imaginarului sacru, care are doua fete, vizibila si invizibila,
care ne deschide, prin apofaticul sau, fata de invizibilitatea apofaticului divin, asa deschizand
omul in interioritatea sa, fata de lucrari energiilor necreate ale Domnului, care tot sant
invizibile, cu manifestare in vizibil! Asta reprezinta o adevarata traire existentiala a limitei, ca
sa putem fi deschisi Duhului, care ne face cunoscut limita ontologica, imaginarul sacrului,
intre vizibil si invizibil, care ne trimite de catre esente invizibile ale imaginarului, prin care
ajungem la cunoasterea invizibilului! Daca am trait, am trecut prin experienta existentiala a
limitei, santem destul de tari, ca sa experimentam, traim limita ontologica, sa nu fim atacati
din spate de atacul ne-Fiintei!
Trebuie sa contactam permanent si cu realitate exterioara vizibila, pana cand santem pe
pamant, ca sa nu fim atrasi de neant, ca sa nu fim amenintati de ne-Fiinta. Ca integritatea
adevarata a realitati este compus din vizibil si invizibil. Negarea oricarui, se duce la o stare
schizofrena. Omul ajunge la o disociere tragica intre vizibil si invizibil. Maimutareala golului
orientalilor, este la fel disociere a realitati, prin absolutizarea golului, ca absolutizarea
materiei de materialismul asa numit stiintific. Problema omului de azi este disocierea relitati,
prapastia intre vizibil si invizibil, in care se cada tot mai adanc omul de azi. Cel mai naturala
armonie intre vizibil, intre lume si invizibil, transcendent, am aflat in ortodoxie, care ofera
armonia realitati chiar la sursa ei, la Dumnezeu, o armonie in sanul divinului!