PARINTELE EFREM FILOTEITUL, sfantul ucenic al lui Gheron

Iosif Isihastul: DACA IL OSANDIM PE FRATELE NOSTRU, NU

NE ESTE DE FOLOS POSTUL!
Publicat pe 28 Feb 2012 | Categorii: Pagini Ortodoxe, Parintele Efrem Filotheitul, Video |

Print This Post

POST CU SMERENIE, DRAGOSTE SI DISCERNAMANT!

Atunci cnd postul este nsoit de rugciune, citire, priveghere, mers la biseric, spovedanie,
Sfnta mprtire, de fapte bune i mai ales de milostenie, atunci se face o pregtire foarte
bun pentru Sptmna Patimilor. Atunci vom simi Sfintele Patimi. n toat aceast perioad
inima se va schimba, iar sufletul se va nmuia i va simi Patima lui Hristos cu mai mult
putere. Va cunoate ct de mare este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea c Hristos
Dumnezeu a petrecut o via muceniceasc pe pmnt, ca s ne ajute pe noi, nepstorii, s ne
nevoim. Dac Hristos a suferit, noi, ucenicii Si, vom alege alt cale?

Numai prin smerenie putem spori. Postul, dragostea, milostenia sunt bune. ns ce este deasupra
tuturor? Trebuie s ne smerim. i deasupra smereniei ce este? Discernmntul. Dac lipsete
discernmntul n lucrarea virtuilor, greim. i virtuile au nevoie de crmuire. Binele, dac nu se
face n chip bun, nu este bine.Dac nu se svrete cum se cuvine din punct de vedere al modului,
al metodei, al timpului i al cantitii, nu aduce folos, ci pagub.Postul este bun, ns este mijloc,
nu este scop. Mijloacele au un scop, iar aceasta este smerenia, si apoi discernmntul.

Dac l osndim pe fratele nostru, nu ne este de folos postul. Dac postim, dar nu lum aminte
la gnduri i la cuvinte i nu pzim inima, nu avem folos. Postul aduce folos atunci cnd este
nsoit de dragoste ctre aproapele.

Cnd ne umbrete puterea lui Hristos suntem foarte puternici.

Postul i nimicete pe demoni. Cu post i rugciune, a spus Domnul, iese neamul demonilor.

n pntecele plin Duhul Sfnt nu intr; nu umbrete Duhul Sfnt.

Cel ce vrea s triasc cretinete, trebuie s pun ca temelie postul, rugciunea i privegherea i
atunci va ajunge la o mare msur a virtuii.

Boala este un post fr voie. Cel bolnav, prin rbdare i mulumire, nlocuiete postul pe care
nu poate s-l in din pricina bolii.

Pentru aceasta trebuie s ne rnduim toate ale noastre potrivit discernmntului duhovnicului.
Duhovnicul i va spune ct s posteti, cnd s te mprteti, cum s gndeti, cum s-l loveti
pe vrjma, ce trebuie s faci ntr-o anumit situaie i astfel, prin discernmntul duhovnicului, care
este luminat de Duhul Sfnt, se pune rnduial n luntrul tu. Aadar postul este sfnt, dar este un
mijloc. l vom rndui dup cum ne nva duhovnicul, potrivit puterilor noastre sufleteti i
trupeti. i nu facem mai mult dect se cuvine, mai mult dect putem, ci s avem msur n
toate, pentru c dac nu avem msur, nici folos nu vom avea.

Textul a fost luat din cartea: Arhimandritul Efrem, Egumenul Sfintei Mnstiri Filoteu, Sfaturi duhovniceti pentru dobndirea sntii sufleteti i a mntuirii, Editura Orthodoxos Kipseli, Tesalonic 2002,
volum n curs de apariie n romnete la Editura

CUVANT VIU SI LAMURITOR DESPRE SENSUL, FOLOSUL SI

MASURA POSTULUI de Ieromonahul Ioan Buliga
Publicat pe 12 Feb 2010 | Categorii: Cum sa tinem post?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE
FOLOS, Parinti si invatatori, Razboiul nevazut, Triodul si Postul cel Mare | Print

Despre post
Sfnta i dumnezeiasca Scriptur spune: Cnd posteti unge capul tu i faa ta o spal i nu fii ca
farnicii care i ntunec feele (Matei 6, 16-17).

Sfntul Maxim Mrturisitorul spune c a unge capul nseamn a adpa mintea cu dumnezeietile cuvinte
i astfel s ne strluceasc faa avnd n noi cunotina dumnezeiasc, pentru c faa arat ce este n inim.
Postul nu este nicicum un prilej de ntristare, ci este un prilej de a ne apropia mai mult de Dumnezeu, iar
apropierea de Dumnezeu nu poate dect s ne aduc bucurie duhovniceasc.
Pocina nseamn ntoarcerea la Dumnezeu, ntoarcere care ni se ntmpl atunci cnd ajungem la o
stare de umilin.Osteneala ntru cunotin aduce umilin, postul ne face mai sensibili, mai aproape
de gingie, mai aproape de acea stare cnd omul vieuia mpreun cu Dumnezeu. Atunci oamenii
mncau doar din roadele pmntului i nicidecum carne. Sfinii Prini ne spun c ceea ce a fcut Dumnezeu
cu Noe dup potop, cnd a zis: tot ce mic i ce triete s v fie spre mncare (Facerea 9, 3), nu a fost o
binecuvntare, ci a fost un pogormnt.Dumnezeu tia c oamenii tot vor mnca carne, chiar dac nu le-ar fi
dat voie. Asta s-a i ntmplat cu oamenii nainte de potop, dei Dumnezeu le spusese: iat, v dau toat
iarba ce face smn de pe toat faa pmntului i tot pomul ce are rod n el. Acestea vor fi hrana voastr
(Facerea 1, 29).Cu toate acestea, oamenii au mncat carne i chiar au nceput s se mnnce ntre ei,
au mncat chiar carne de om, n vremea cnd au aprut uriaii pe pmnt.De aceea, s nu fim ca
porcii, ngreunndu-ne cu tot ceea ce ne vine la gur, ci s fim ca nite nelepi care aleg cele care i
apropie de buntate.Vedem c oaia mnnc iarb i iat ct este de blnd, nct i Mntuitorul S-a
asemnat cu mielul. Sfinii Prini ne spun c: mncarea mult este ca o oaste zgomotoas, nu ne las s
dormim, nu ne las s ne rugm i nici s fim linitii.
ns lucrul cel mai important la care trebuie s lum aminte este acela c Dumnezeu nu vrea de la noi un
post sterp, cci nu conteaz ct am postit, ci conteaz ce am folosit.Marele folos al postului este de a
ajunge la o stare mai linitit, n care s-L cunoatem pe Dumnezeu. Astfel, pentru ca postul s nu fie sterp,
o atenie deosebit se d n perioada aceasta cuvntului lui Dumnezeu din Sfnta Scriptur, Psaltire i
Sfinii Prini.La cei care se nfrneaz de la bucate grele se observ o mai mult atenie a minii i, iat,
ncepem s nelegem: aici trebuie s ajungem i vom vedea n noi o schimbare. n locul cortului drmat, a
prii omului ru pe care am drmat-o prin oprirea de la bucate, punem piatra de temelie a cuvntului lui
Dumnezeu, pentru ca s nfloreasc n acel loc buntatea i dragostea.
n Pateric, la avva Ioan Colov, se spune:
De va voi mpratul s ia vreo cetate, nti oprete apa i hrana, iar vrjmaii (patimile), pierind de
foame, se supun lui. Aa i patimile trupului: dac cu post i cu foamete va petrece omul, slbesc n lupta
cu sufletul lui.
Aa s drmm omul cel vechi din noi i s ne nnoim n lumina dumnezeietilor nvturi.Mare este
tristeea unui post sterp, este o rutate farnic.
Spunea un printe c a vzut pe unii care fceau nevoine supraomeneti, mncau rdcini, dar ct de
trist era faptul c erau lipsii de roade duhovniceti! Ei fceau un efort al trupului fr s aib o lucrarea
a harului.i astzi se mai aud din cei care citesc cte o Psaltire fr s se opreasc sau nu tiu ct timp
nu mnnc, dar cei care au gustat din bucuria cuvntului lui Dumnezeu tiu c, atunci cnd te
cerceteaz harul lui Dumnezeu cu lacrimi, nu termini de citit nici mcar o catism din Psaltire, acolo
este finalul.Cei cu un tipic de rugciune beton se dau pe fa c sunt doar tipicari; ei zic c-i fac
datoria, dar, dup cum spune Sfntul Ioan Scrarul, sunt ca dou pietre de moar care se nvrtesc n
loc i nu nainteaz niciodat.mbtrnesc fr s cunoasc starea de fericire, aceea a dragostei n care, ca
un fiu n casa tatlui, nu faci nimic pentru o rsplat anume sau c trebuie fcut, ci faci din plcere,
bucurndu-te de roade ca de unele de care nu Tatl are nevoie, ci sufletul tu.Atunci bucuria ne inund,
osteneala ne d satisfacii i, dei timpurile sunt grele, iar rvna duhovniceasc s-a rcit, mai punem i
noi n sac ct putem i credem c Dumnezeu este puternic s ne dea har orict de grele ar fi timpurile
pe pmnt. Se tie c ntririle n front se trimit acolo unde este lipsa mai grea, aa i harul ne va cerceta
atunci cnd vom fi mai strmtorai, de nu ne vom mpuina cu inima.
La 20 de ani, cnd nu tiam mai nimic despre Dumnezeu, la nceputul Postului Mare un clugr mi-a spus c
acum, n Postul Mare, se fac mai multe metanii. Auzind aceasta, m-am artat indignat: de ce atunci cnd

mnnc bine s fac metanii puine, iar acum cnd nu mnnc s fac metanii mai multe? De atunci ns au
trecut ani buni n care am nvat din propria experien c mncarea mult aduce o ngreunare a
trupului, moleeal, somn i lenevie, iar postul i face trupul ca o pan, ajungnd la o uurime n care
sutele de metanii nu doar c o s i se par o nimica toat, ci chiar simi nevoia s le faci. Atunci cnd
i este foame i nc ai putere, metaniile sunt recomandate pentru a distrage atenia minii de la stomac.
Atunci cnd trupul face un efort, sngele inund, este dirijat spre partea trupului cu care se face
efortul. Un efort este i lucrarea stomacului, astfel c, atunci cnd lucreaz, este un centru spre care se
trimite sngele. Sngele, dac este trimis spre alte pri alte trupului care sunt solicitate n acel moment, nu
va mai putea alimenta stomacul. Acesta, fiind lipsit de ceea ce-l fcea s fie zburdalnic, va sta astfel cuminte,
nemaiputnd s lucreze. Fiecare tie c, dac-i gseti de lucru, uii de foame, iar lucrul poate s fie un
anumit efort, dar mai ales lucrarea minii. Dac ne gndim c i mintea pentru a funciona are nevoie s
fie alimentat corespunztor de ctre vasele de snge, am deschis o ecuaie care nu este greu de rezolvat.
Concluzia este c, dac avem lucrarea minii, stomacul va fi doar un rob cruia i vom da atunci cnd vom
crede de cuviin. Dac vom fi meditativi, faa noastr se va inunda de bucurie, sngele va fi dirijat
spre cap. i ungi capul, i strlucete faa, nu precum cei ce-i gsesc bucuria n bucate, care i ung
stomacul i i mresc pntecele.Pe primii i conduce capul, pe ceilali i conduce stomacul.
Marele rzboi ns este cel al obinuinei, pentru cei ce nu sunt obinuii a tri fr mncruri de
dulce sau pentru cei ce nu sunt obinuii cu ajunarea. Schimbarea orei de mas i mpuinarea hranei este
un rzboi, iar primele zile sunt cele mai grele, organismul cernd de mncare la orele la care era nvat.
Este un rzboi care te tulbur de la rugciune, cererea aceasta este ca atunci cnd cineva i bate la
u n timpul rugciunii i te scie. D-mi, d-mi spune. Aa i stomacul, cnd e nvat s primeasc
i nu primete, spune d-mi, d-mi, dar dup un anumit timp de prigoan i rbdare se va obinui
cu noile condiii. De aceea, sfinii n pustie, fie c era vineri, fie c era joi, aveau un post constant i, n
afar de smbt i duminic, ajunau pn la aceeai or.A ine un post constant este mai uor dect a
mnca o zi de dulce i a doua zi a ajuna i a duce sufletul la o mare linite, ferindu-l de un rzboi inutil,
ideea fiind de fapt c postim greu din cauz c nu suntem obinuii.Mncrurile de dulce mresc pofta,
ceea ce face s ne fie mai greu i la rugciune i n toate, de aceea, chiar cnd nu este post, atunci cnd
trupul are putere i este zburdalnic, se recomand a se mnca mai mult de post ca un tratament
pentru suflet i pentru trup, i care ne duce mai aproape de umilin.
Nu vom tia ns cu totul sau peste msur alimentaia stomacului, ci i vom da ca unui rob care ne ajut,
cutnd o cale de mijloc i evitnd o nfrnare peste msur care ne poate duce la nelucrare i
boal.Ideea este ns de a mpuina ovzul pentru ca s nu mai fie aa de nrva calul (trupul). Sfntul Ioan
Casian spune: Postul omului n toat viaa lui ar trebui s fie o via echilibrat, pentru c primirea hranei
cu msur i socoteal d trupului sntate i nu i ia sfinenia.
Postul trebuie reglat n funcie de activitile noastre. Sfinii Prini ne spun s mncm att ct s nu ne
pierdem rugciunea, i a ndrzni s adaug: s postim att ct s nu ne pierdem rugciunea, adic s nu
inem un tipic foratal postului atunci cnd ajungem la o stare de nelucrare, ci s ne ntrim att ct avem
nevoie pentru a fi ageri la minte, cci dac mintea ne este ntunecat postul nu ne folosete la nimic.
Muli dezleag postul nelegnd greit cuvntul din Evanghelie care spune c: nu ceea ce intr n gur
spurc pe om, ci cele ce ies din om, acelea sunt care l spurc (Marcu 7, 15). Ei nu neleg ns c mai
nainte de mncare este pofta, astfel c omul ncuviinnd pofta se spurc. Pofta, tie fiecare, iese
dinluntrul nostru, astfel nct, atunci cnd ne-am nvoit cu gndul, deja am czut. Ajungnd aici,
trebuie s spunem c nenfrnarea Evei a fost cauzat nu doar de pofta gustului, ci, dup cum bine tim din
Sfnta Scriptur, a fost cauzat i de plcerea ochilor i de dorirea nlrii (cf. Facerea 3, 6).Postul nu
trebuie s fie doar unul al bucatelor, ci i al ochilor i al dorinelor. Pentru ce a aprut desprirea dintre
Dumnezeu i om? Pentru poftele imaginate. Poftii i nu avei, spune Apostolul (cf. Iacov 4, 2). Atta timp
ct vom avea n noi pofte lumeti, este ntre noi i Dumnezeu aceast desprire, pentru c harul nu lucreaz
n rzboiul poftelor.

Cum spuneam, postul fr a face lucrarea lui Dumnezeu, adic fr a face ceea ce cere Dumnezeu de la
noi, este sterp. Spun prinii c, atunci cnd postete cineva dar nu face dreptatea lui Dumnezeu, postul
acesta este urciune naintea Lui, iar Proorocul Isaia spune:
Nu tii voi postul care mi place? Rupei lanurile nedreptii, d drumul celor asuprii, mparte pinea ta
cu cel flmnd, adpostete n cas pe cel srman i nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina
ta va rsri ca zorile i tmduirea ta se va grbi (Isaia 58, 6-8).
Postul este pentru tmduirea trupului i a sufletului, pentru c bolile sunt cauzate i de o alimentaie
fr discernmnt, i de o via fr rnduial.O via neleapt, cu o alimentaie simpl, neexcesiv, o
via n mulumire, adic n linite fa de orice s-ar ntmpla n jurul nostru,avnd ncredere c toate sunt
n mna lui Dumnezeu, ne duce la o vigoare a sufletului, la o sntate sfnt n care iradiem de
credin, ndejde i dragoste.
(Ierom. Ioan Buliga,Desertaciunile lumii. Editie completa. Volumele I-II-III-IV, Ed. Man.

In fata oamenilor lumesti trebuie sa recunoastem ca postim?

PUTEM CALCA POSTUL DACA SUNTEM SERVITI CU
MANCARE DE DULCE, CA SA NU SMINTIM?
Publicat pe 02 Aug 2011 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Crestinul in lume, Cum sa tinem post?,
Cuviosul Paisie Aghioritul, Parintele Arsenie Muscalu, Parintele Epifanie Teodoropulos, Razboiul nevazut |
Print

Cuv. Paisie Aghioritul despre Posturile randuite ca marturisire a lui Hristos

- Printe, oamenii care triesc duhovnicete n lume trebuie s arate celor lumeti c postesc?

- Cnd e vorba de posturile rnduite de Biserica noastr miercurea, vinerea, posturile mari - atunci
trebuie, pentru c aceasta este o mrturisire a credinei. ns celelalte posturi, care se fac din nevoin,
pentru dragostea lui Hristos, sau pentru a fi auzit rugciunea noastr ntr-o anumit cerere, trebuie s se
fac n ascuns.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovniceasca, Editura Evanghelismos, 2003)
***

Din: Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE EPIFANIE DESPRE

POST
Pcat serios
In postul Adormirii Maicii Domnului din anul 1967, i aduc aminte doi tineri cstorii, fiii si
duhovniceti, am gzduit la o oarecare familie, rude cu noi, i n-am postit, innd rnduiala casei
aceleia. Am considerat lucrul acesta firesc i de la sine vrednic de iertare. Dup puin timp am mers s
ne mrturisim la Stare, dar nu i-am spus nimic despre asta. Am mrturisit alte lucruri. Ne-a citit
rugciunea de iertare i apoi am nceput s discutm despre diferite chestiuni interesante. In cursul
convorbirii ajungnd la post, am spus c n-am postit. Am fi preferat s ni se deschid pmntul i s ne
nghit de ruine cnd ne-a spus cu asprime:
- i credei oare c v-ai mrturisit acum, cnd ai fcut un pcat att de serios?

Postul i srbtorile
S-a pus adesea ntrebarea dac se ngduie s se serveasc mncare de dulce n cazurile srbtorilor
onomastice, evenimentelor excepionale, ntrunirilor cu prietenii etc, din perioada posturilor. Stareul
spunea c atenia fa de oameni este o mare virtute, fapt care nu se poate suspenda n perioadele de post.
Ins pe mas s se pun n modobligatoriu mncruri de post. In cadrul unor limite, ele pot fi mai
drese sau mai gustoase dac vrem s cinstim pe cineva, ns absolut obligatoriu de post.

Postul i primirea de strini

Este precumpnitor la muli punctul de vedere c pentru motive de primire de strini se ngduie dezlegarea
postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoate n eviden tactica Prinilor pustiului care ncetau postul lor cu prilejul primirii unui oaspete sau a unui frate, cnd erau n cltorie.
Stareul a limpezit lucrurile:
- Nicieri n Pateric spune el nu se laud vreun pustnic i nu se consider ca exemplu deoarece a dezlegat
postul pe motivul primirii de strini. Ceea ce s-a spus este faptul c acei pustnici i nevoitori sfini
dezlegau postul lor ascetic personal, care era mult mai aspru dect cel rnduit de Biseric. Mncau, de
pild, puine cruditi, legume muiate sau verdeuri crude, sau puin posmag muiat i asta nu n fiecare zi, ci
la 2-3 zile, sau mai rar.
Dac se ntmpla, aadar, s gzduiasc pe cineva, atunci fierbeau legumele, sau verdeurile i dac
era zi cu dezlegare la untdelemn, puneau peste ele puin untdelemn sau beau puin vin. Se ntmpla s
mai adauge puin osteneal ca s mai dea puin gust mncrii uscate pentru a cinsti astfel pe oaspeii lor.
Cu smerenie primeau i ei nii o gzduire asemntoare de foarte puinele ori cnd ieeau din chiliile
lor.Iar cnd motivele primirii de strini dispreau, se ntorceau la postul aspru, sau la nc i mai

aspru ca s rectige terenul pierdut, adic nu cumva s se fi nelat pe ei nii, nct primirea de
strini s le fi fost un pretext de a slbi postul lor.
Cnd un oarecare pustnic, continu Stareul, mergea s cerceteze pe ali pustnici n pustie, aceia l cinsteau
cu puin vin (fie deoarece era dezlegare la vin, fie deoarece aplicau iconomia pentru osteneala cltoriei).
i acesta l bea mulumind, din politee, dar cnd se ntorcea la chilia sa, rmnea attea zile fr ap
cte pahare de vin primise n cltoria sa. Ucenicul su, cruia i se fcuse mil de el, atunci cnd
cltoreau mpreun, ruga n ascuns pe cei la care gzduiau s nu-i dea vin.
***
M-am spovedit la Stare cu mai muli ani nainte, i aduce aminte un fiu duhovnicesc al su, c un oarecare
frate ne-a gzduit n casa sa.Avea cugetul puin cam lumesc i n-am postit n zilele de post. Stareul ns
mi-a spus cu asprime:
- Pe deoparte vrul, pe de alta cumtrul, dincolo cumnatul, apoi prietenul. Bine facei c primii
oaspei. i v-o recomand asta. Chiar i n zilele de post. Dar vei servi mncruri de post. Ingrijite i
gustoase dac vrei s cinstii pe cineva, dar de post. S le-o spunei simplu: Astzi este post, de aceea
v servim mncare de post. Nu vrem s clcm legile Bisericii.

Postul i ntrunirile
Muli dintre fiii duhovniceti ai Stareului aveau de nfruntat multe probleme cu postul cnd luau
parte la ntruniri prieteneti sau de breasl (a vechilor colegi de coal, de munc, de facultate etc).
Este de observat c n societile cretineti contemporane de nuan occidental, astfel de ntruniri se
rnduiesc de regul miercurile i mai ales vinerile, deoarece urmtoarea zi, smbt, este nelucrare i se
ncheie sptmna de lucru. (Stareul n asta vedea o lucrare diavoleasc ascuns. S-au pierdut celelalte
zile, spunea el). Evident c nimeni nu ia n considerare marile perioade de post, nici nu are grij s
pun mncruri de post. Eventual, ceva salate, este singura rezolvare pentru cei ce vor s posteasc.
Linia Stareului era categoric:
- Dac vrei s luai parte la aceste ntruniri, avei binecuvntare, dar s postii mncnd orice se afl de
post. Dac nu v-ai sturat, mncai dup aceea acas sau la restaurant. Dac nu putei ine postul,
atunci nici s nu luai parte.

Postul i sminteala
Unii spun:
- Nu postim cnd ne aflm la vreo ntrunire ca s nu suprm sau s smintim pe cineva cu ceea ce
facem. i comentau, spunnd: oare, Hristos n-a spus ca s nu ne artm c postim, precum fceau i
fariseii cei farnici?
Stareul a rspuns la asta n felul urmtor:
- Cnd postim, sau i atunci cnd facem orice alt fapt bun, trebuie s acionm cu cuget smerit, ca
nite robi netrebnici, ascultnd de poruncile Bisericii. i asta indiferent dac ne vd sau nu ne vd
oamenii. Aa cum nu trebuie nici s ne temem de dojana i comentariile lor cnd ne facem datoria fa
de poruncile lui Dumnezeu. Nu este corect ca n privina asta s depindem de faptul c se mhnete sau
se smintete cineva.
Dac noi ne facem datoria noastr, responsabilitatea smintelii cade asupra celui ce se smintete, care
ntr-o ultim analiz fie nu recunoate autoritatea lui Hristos i a Bisericii Sale asupra vieii noastre, fie
c ncearc s-i justifice propria sa slbiciune. Ne gndim la aceia ce se vor sminti, cnd ne vor vedea
c postim, i nu ne gndim la cei ce ne vd c nu postim, eventual, c suntem cretini ortodoci. In acest din

urm caz responsabilitatea smintelii cade n ntregime asupra noastr, deoarece noi suntem clctorii
poruncii.
Pe de alt parte dac aceast silogistic o aplicm i n celelalte porunci ale Bisericii, desfiinm toat
legea moral a lui Dumnezeu. De pild vreau s merg la biseric. Dar aproape ntotdeauna voi ntlni
oameni pe drum. i m gndesc: Dac intru nluntru i m vd, dac sunt atei i potrivnici lui Hristos, se
vor deranja i se vor ntrta. Dac sunt cretini evlavioi, vor spune: Ce cretin bun! Merge la biseric!
i lauda lor mi va rpi folosul mergerii la biseric. Aadar, s nu merg la biseric. Voi merge la biseric
atunci cnd nu m va vedea nimeni. i astfel s-a dus cu mersul la biseric. Unde s-au mai auzit
acestea? Care Evanghelie spune astfel de lucruri?
(Din: Crampeie de viata.Din viata si invataturile parintelui Epifanie Teodoropulos, Ed. Evanghelismos)

Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE

EPIFANIE DESPRE POST
Publicat pe 15 Nov 2010 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Cum
sa tinem post?, Parintele Epifanie Teodoropulos, Razboiul nevazut | Print

Cititi si: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT (15 nov.) SI INCEPUTUL POSTULUI NASTERII
DOMNULUI: Postul moderat si cumpatat este baza si capul tuturor virtutilor
*

DESPRE POST
Necesitatea instituirii postului
Cei ce neglijeaz contient postul, fr s aib motive de sntate, mult m tem c nu se intereseaz
defel cu dinadinsul de mntuirea sufletelor lor.

Legislaie
Povestea cndva Stareul:
A venit odat un fiu duhovnicesc de-al meu i mi-a spus:
- tii, Printe, eu nu sunt de acord cu postul. Ce nseamn post?
i i-am rspuns:
- Postul este o lege a Bisericii. El s-a legiferat n rai. Au postit proorocii, Moise, nsui Domnul, Apostolii,
Sfinii Prini Dac continui s nu posteti i s ai aceste idei, atunci schimb-i duhovnicul. Aa i-am
spus.
Dac ns mi spunea: tii, Printe, primesc postul aa cum l rnduiete Biserica, dar nu pot posti atta.
Incerc totui s fac ceva, i-a fi spus: Sunt de acord, fiule. Incearc ct poi s corespunzi la cele ce le
spune Biserica noastr. Dar s-mi spun: Nu primesc postul?. Cine eti tu? Ce sunt cele ce le spui?
Auzi!
***
Asemntor a rspuns unuia, care, la Mnstire, a spus c posturile le-a pus n rndul lucrurilor mici i
pentru motivul acesta nu le-a inut, ci ngrijindu-se s fie n regul cu cele de temelie ale credinei
noastre,
- Spune-mi, ai venit aici ca un pctos pocit ca s iei iertare, sau ca un legislator? Dac este valabil
prima, nu poi aeza postul ntre elementele de mna a doua ale vieii cretine. Dac este valabil a doua,
atunci nu eti ucenic al lui Hristos i nu-i pot citi rugciunea de iertare.

Pcat serios
In postul Adormirii Maicii Domnului din anul 1967, i aduc aminte doi tineri cstorii, fiii si
duhovniceti, am gzduit la o oarecare familie, rude cu noi, i n-am postit, innd rnduiala casei
aceleia. Am considerat lucrul acesta firesc i de la sine vrednic de iertare. Dup puin timp am mers s
ne mrturisim la Stare, dar nu i-am spus nimic despre asta. Am mrturisit alte lucruri. Ne-a citit
rugciunea de iertare i apoi am nceput s discutm despre diferite chestiuni interesante. In cursul
convorbirii ajungnd la post, am spus c n-am postit. Am fi preferat s ni se deschid pmntul i s ne
nghit de ruine cnd ne-a spus cu asprime:
- i credei oare c v-ai mrturisit acum, cnd ai fcut un pcat att de serios?

Test pentru post

Cnd i spuneai c eti bolnav i c medicul i-a recomandat s nu posteti, i uura postul pn i la
dezlegri complete, fr s cerceteze n mod scolastic chestiunea. In punctul acesta se vede c unii i-au
reproat c este foarte plecat n aplicarea iconomiei. In mod concret cineva i-a spus odat:

- Numai atunci trebuie ca duhovnicul s dea binecuvntare s se dezlege postul pe motive de sntate, cnd
potrivit cu cele spuse de Sfinii Prini ai Bisericii noastre, este n astfel de stare, nct, fiind ntins pe pat i
lund foc casa din cele patru coluri, s nu se poat scula s fug. Att de bolnav trebuie s fie.
Atunci Stareul i-a rspuns:
- Sfinii Prini nu spun astfel de lucruri.
- Spun, insist acela.
- Nu spun, deoarece Sfinii Prini nu scriu prostii!Eu mrturisesc intuii n pat, ce au avut comoii
cerebrale, sau infarct, sau sunt betegi din pricina diferitelor boli nervoase ereditare, care nu numai c pot
posti, dar i medical li se impune s posteasc datorit bolii lor. Dimpotriv, am fii duhovniceti care par
a fi sntoi, deoarece sunt activi i lucreaz, dar li se impune s dezlege postul, din pricina neputinei
lor ascunse, de pild: diabetul zaharat. Aadar, criteriul dezlegrii sau nu a postului nu este dac
cineva este intuit n pat, sau merge, ci felul suferinei i prerea medicilor evlavioi, care vor fi
ntrebai.
i a completat:
- Postul are ca scop s mblnzeasc pornirile dezordonate i poftele trupului i s-l smereasc pe om.
Dac boala, potrivit ngduinei dumnezeieti, a luat pe seama ei treaba asta, atunci ce s-i mai fac
postul?
i a povestit, zmbind, c odat a ntrebat pe printele Paisie, cunoscutul pustnic din Sfntul Munte,
cele despre foc, iar acela cu umorul su caracteristic i-a spus:
- Desigur, aa s faci! Oriunde vei merge s ai cu tine un bidon cu benzin i dac cineva i cere s nu posteasc pentru motive de sntate, s-i spui: Ateapt o clip!. Arunc atunci benzin n cele patru pri
ale camerei lui i d-i foc. Dac l vei vedea c nu se poate mica i e n primejdie s ard, s-i ngdui s
dezlege. Dar dac-l vei vedea c sare i fuge s se salveze, s-i spui: Nu! Tu trebuie s posteti!

Revizuirea rnduielilor de post

Fa de ncercrile de muli ani i insistenele diferitelor cercuri bisericeti laicizate de revizuire i
slbire a rnduielilor bisericeti privitoare la post,Stareul era complet mpotriv. Spunea:
- Vrednicia postului e att de mare, nct chiar dac n-ar fi fost decretat de Biseric, ar fi trebuit s-o
decreteze acum. Iar nu o lege deja stabilit de veacuri, care a ajutat pe atia Sfini, s discutm ca s-o
desfiinm sau s-o schimbm.

Postul i patimile
Aceste cercuri folosesc nc i puncte de vedere patristice, care, dup ei, subapreciaz importana postului n
izbnda duhovniceasc a credincioilor, n mpotrivire fa de ceea ce a impus practica Bisericii. Astfel, de
pild, ele aduc de fa punctul de vedere patristic c postul este nefolositor cnd este nsoit de
ngmfarea fariseic, de clevetire, de judecare, de ura de oameni sau de rzbunare, sau chiar de
lcomia pntecelui i de mncarea fr msur, fie ea i de post.
Dup prerea Stareului poziiile acestea ale Sfinilor Prini nu scad deloc vrednicia postului.
Dimpotriv, l nal, cci l pun n aceeai ordine de btaie cu astfel de mari ruti, precum cele de
mai sus, care se mobilizeaz de diavolul ca s-l fac nefolositor. Nicieri nu spun Sfinii Prini c cei ce
sunt cuprini de aceste rele i cei ce se mpodobesc cu potrivnicele virtuilor sunt liberi s nu
posteasc. Dar nici nu spun c cine are aceste patimi este de prisos s mai posteasc, cci n aceste cazuri

postul ar fi nefolositor. Dimpotriv, neinerea postului n cazul acesta ajut la consolidarea acestor
patimi.

Postul i dietele
Stareul avea de rspuns adesea la provocrile legate de post. Odat l-au ntrebat:
- Printe, cine postete mai bine n perioada postului: cel ce mnnc dou farfurii de fasole fr
untdelemn, halva etc, sau cel ce mnnc un ou fiert?
Stareul a rspuns fr ocoliuri:
- Primul! Al doilea ine o simpl diet.
i le-a motivat:
- Postul are dou scopuri: asceza nfrnrii trupului n limitarea prisosinelor substanelor hrnitoare
din mncruri, i conformarea la poruncile Bisericii, care se consider ascez pentru suflet. Cel ce
mnnc un ou n perioada postului, fr s existe motive de sntate, cu siguran calc porunca Bisericii.
Ca aceia care, urmrind s aib o diet felurit pe motivul unei alimentaii bune, mnnc mari i joi
zarzavaturi i legume, n timp ce miercurea i vinerea mnnc de frupt. Acest dispre fa de Biseric este
provocator, pentru motivul c a se conforma fa de cele statornicite de ea este ceva fr cheltuial i
uor. Adic s mncm marea i joia de frupt i miercurea i vinerea de post. Astfel i rezultatul din punctul
de vedere al alimentaiei va fi la fel, i nu se va face nclcarea postului. Este evident c exist o grosolan
netiin i nepsare fa de ceea ce decreteaz Biserica, asta ca s nu zic ceva i mai ru, o ngmfare
luciferic.
Se nelege c Stareul nu era de acord, n timpul posturilor, cu mncarea mult obinuit sau cu cea
de lux i cu gust fcut, dei acestea erau clasificate ca mncruri de post. Totdeauna recomanda
cumptarea, indiferent dac era post sau nu, i monahilor i mirenilor. Adeseori ddea drept pild, spre
ndreptarea acestei patimi, chinuitoarea limitare a mncrii, creia se supun adesea oamenii lumeti ca s-i
pstreze silueta, i nu, desigur, din motive de sntate, ci pentru parad.

Postul i srbtorile
S-a pus adesea ntrebarea dac se ngduie s se serveasc mncare de dulce n cazurile srbtorilor
onomastice, evenimentelor excepionale, ntrunirilor cu prietenii etc, din perioada posturilor. Stareul
spunea c atenia fa de oameni este o mare virtute, fapt care nu se poate suspenda n perioadele de post.
Ins pe mas s se pun n modobligatoriu mncruri de post. In cadrul unor limite, ele pot fi mai
drese sau mai gustoase dac vrem s cinstim pe cineva, ns absolut obligatoriu de post.

Postul i primirea de strini

Este precumpnitor la muli punctul de vedere c pentru motive de primire de strini se ngduie dezlegarea
postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoate n eviden tactica Prinilor pustiului care ncetau postul lor cu prilejul primirii unui oaspete sau a unui frate, cnd erau n cltorie.
Stareul a limpezit lucrurile:
- Nicieri n Pateric spune el nu se laud vreun pustnic i nu se consider ca exemplu deoarece a dezlegat
postul pe motivul primirii de strini. Ceea ce s-a spus este faptul c acei pustnici i nevoitori sfini
dezlegau postul lor ascetic personal, care era mult mai aspru dect cel rnduit de Biseric. Mncau, de
pild, puine cruditi, legume muiate sau verdeuri crude, sau puin posmag muiat i asta nu n fiecare zi, ci
la 2-3 zile, sau mai rar.

Dac se ntmpla, aadar, s gzduiasc pe cineva, atunci fierbeau legumele, sau verdeurile i dac
era zi cu dezlegare la untdelemn, puneau peste ele puin untdelemn sau beau puin vin. Se ntmpla s
mai adauge puin osteneal ca s mai dea puin gust mncrii uscate pentru a cinsti astfel pe oaspeii lor.
Cu smerenie primeau i ei nii o gzduire asemntoare de foarte puinele ori cnd ieeau din chiliile
lor.Iar cnd motivele primirii de strini dispreau, se ntorceau la postul aspru, sau la nc i mai
aspru ca s rectige terenul pierdut, adic nu cumva s se fi nelat pe ei nii, nct primirea de
strini s le fi fost un pretext de a slbi postul lor.
Cnd un oarecare pustnic, continu Stareul, mergea s cerceteze pe ali pustnici n pustie, aceia l cinsteau
cu puin vin (fie deoarece era dezlegare la vin, fie deoarece aplicau iconomia pentru osteneala cltoriei). i
acesta l bea mulumind, din politee, dar cnd se ntorcea la chilia sa, rmnea attea zile fr ap
cte pahare de vin primise n cltoria sa. Ucenicul su, cruia i se fcuse mil de el, atunci cnd
cltoreau mpreun, ruga n ascuns pe cei la care gzduiau s nu-i dea vin.
***
M-am spovedit la Stare cu mai muli ani nainte, i aduce aminte un fiu duhovnicesc al su, c un oarecare
frate ne-a gzduit n casa sa.Avea cugetul puin cam lumesc i n-am postit n zilele de post. Stareul ns
mi-a spus cu asprime:
- Pe deoparte vrul, pe de alta cumtrul, dincolo cumnatul, apoi prietenul. Bine facei c primii
oaspei. i v-o recomand asta. Chiar i n zilele de post. Dar vei servi mncruri de post. Ingrijite i
gustoase dac vrei s cinstii pe cineva, dar de post. S le-o spunei simplu: Astzi este post, de aceea
v servim mncare de post. Nu vrem s clcm legile Bisericii.

Postul i ntrunirile
Muli dintre fiii duhovniceti ai Stareului aveau de nfruntat multe probleme cu postul cnd luau
parte la ntruniri prieteneti sau de breasl (a vechilor colegi de coal, de munc, de facultate etc).
Este de observat c n societile cretineti contemporane de nuan occidental, astfel de ntruniri se
rnduiesc de regul miercurile i mai ales vinerile, deoarece urmtoarea zi, smbt, este nelucrare i se
ncheie sptmna de lucru. (Stareul n asta vedea o lucrare diavoleasc ascuns. S-au pierdut celelalte
zile, spunea el). Evident c nimeni nu ia n considerare marile perioade de post, nici nu are grij s
pun mncruri de post. Eventual, ceva salate, este singura rezolvare pentru cei ce vor s posteasc.
Linia Stareului era categoric:
- Dac vrei s luai parte la aceste ntruniri, avei binecuvntare, dar s postii mncnd orice se afl de
post. Dac nu v-ai sturat, mncai dup aceea acas sau la restaurant. Dac nu putei ine postul,
atunci nici s nu luai parte.

Postul i sminteala
Unii spun:
- Nu postim cnd ne aflm la vreo ntrunire ca s nu suprm sau s smintim pe cineva cu ceea ce
facem. i comentau, spunnd: oare, Hristos n-a spus ca s nu ne artm c postim, precum fceau i
fariseii cei farnici?
Stareul a rspuns la asta n felul urmtor:
- Cnd postim, sau i atunci cnd facem orice alt fapt bun, trebuie s acionm cu cuget smerit, ca
nite robi netrebnici, ascultnd de poruncile Bisericii. i asta indiferent dac ne vd sau nu ne vd
oamenii. Aa cum nu trebuie nici s ne temem de dojana i comentariile lor cnd ne facem datoria fa
de poruncile lui Dumnezeu. Nu este corect ca n privina asta s depindem de faptul c se mhnete sau
se smintete cineva.

Dac noi ne facem datoria noastr, responsabilitatea smintelii cade asupra celui ce se smintete, care
ntr-o ultim analiz fie nu recunoate autoritatea lui Hristos i a Bisericii Sale asupra vieii noastre, fie
c ncearc s-i justifice propria sa slbiciune. Ne gndim la aceia ce se vor sminti, cnd ne vor vedea
c postim, i nu ne gndim la cei ce ne vd c nu postim, eventual, c suntem cretini ortodoci. In acest din
urm caz responsabilitatea smintelii cade n ntregime asupra noastr, deoarece noi suntem clctorii
poruncii.
Pe de alt parte dac aceast silogistic o aplicm i n celelalte porunci ale Bisericii, desfiinm toat
legea moral a lui Dumnezeu. De pild vreau s merg la biseric. Dar aproape ntotdeauna voi ntlni
oameni pe drum. i m gndesc: Dac intru nluntru i m vd, dac sunt atei i potrivnici lui Hristos, se
vor deranja i se vor ntrta. Dac sunt cretini evlavioi, vor spune: Ce cretin bun! Merge la biseric!
i lauda lor mi va rpi folosul mergerii la biseric. Aadar, s nu merg la biseric. Voi merge la biseric
atunci cnd nu m va vedea nimeni. i astfel s-a dus cu mersul la biseric. Unde s-au mai auzit
acestea? Care Evanghelie spune astfel de lucruri?
(Din: Crampeie de viata.Din viata si invataturile parintelui Epifanie Teodoropulos, Ed. Evanghelismos)

PARINTELE NICHIFOR HORIA (Sfintii Trei Ierarhi) DESPRE

POST SI MARTURISIREA CREDINTEI: Biserica Ortodoxa nu
face aggiornamento la moda timpului
Publicat pe 16 Dec 2011 | Categorii: Arhim. Nichifor Horia, Crestinul in lume, Cum sa tinem post?, Hrana
duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Vremurile in care traim | Print

Doxologia: Postul se triete cu gingie i frumusee sufleteasc, fr stnjenirea celuilalt

Postul nu este doar un regim alimentar sau o diet. Acestea sunt efectele lui asupra trupului nostru, care
se cur sau se detoxific i el. elul postirii este acela ca, deprinzndu-ne s spunem nu alimentelor
care ne plac i ne ndulcesc, s reuim s ne mpotrivim i pcatelor despre care noi credem c ne aduc

plcere, dar se dovedesc aductoare de mult durere i suferin pe toate planurile vieii. Postul
transfer atenia noastr de la cele lumeti spre cele cereti, pentru c, obinuindu-ne s ne nfrnm,
nu mai acordm o atenie att de mare trupului i ncepem s simim pulsul vieii spirituale. Prin
postire, prioritile se inverseaz i se aeaz n ordinea fireasc: mai nti viaa duhovniceasc i apoi cea
biologic. La slujba Sfntului Botez, spre final, este o frumoas rugciune, care spune c Dumnezeu l-a
creat pe om cu suflet cugettor i trup bine alctuit, ca trupul s slujeasc sufletului i nu invers.
Astzi, din pcate, pentru muli, sufletul este robit trupului pn la ne-simire, adic pn la
neputina de a mai simi lucrrile sufleteti. De aceea, rostul postului este s-l readuc pe om la aceast
armonie ontologic, distrus prin exagerarea ateniei acordate trupului, pentru asigurarea att de cutatului
confort.
Despre felul n care postul ne ajut s ne rupem de ritmul zgomotos i alert al vieii noastre cotidiene i s
ptrundem n armonia unei viei duhovniceti aductoare de linite i pace, despre binecuvntata prezen
sfinitoare i aductoare de putere a Domnului n inima celor ce postesc, despre diferitele interpretri i
probleme ridicate de post, am stat de vorb cu printele arhimandrit Nichifor Horia, stareul Mnstirii
Sfinii Trei Ierarhi din Iai i exarhul administrativ al mnstirilor din Arhiepiscopia Iailor.

Cei ce dorim viaa venic vom lua cuvntul Domnului ca norm de via
Printe arhimandrit, de ce trebuie s postim? Ct de mult ne ajut acest efort?

Sfntul Apostol i Evanghelist Luca spunea, rednd cuvintele Mntuitorului

:
Luai seama la voi niv, s nu se ngreuieze inimile voastre de mncare i de butur i de grijile vieii
(Luca 21, 34). ndemnul postului l ntrete, deci, Mntuitorul, iar cuvntul Mntuitorului pentru noi,
cretinii, este reperul ultim. Cei ce dorim viaa venic i adevrul n lumea aceasta vom lua cuvntul
Domnului ca norm de via. Pe de o parte, postul este pentru noi o nevoin, ca trupul s nu copleeasc
sufletul, agerimea minii, atenia duhovniceasc; iar pe de alt parte, postul este o manifestare fireasc,
atunci cnd omul particip la suferina cuiva sau este n ntristare. Cnd ucenicii Domnului nostru Iisus
Hristos au fost certai de farisei pentru c nu posteau, au primit acest cuvnt de la Mntuitorul: Pot, oare,
prietenii mirelui s posteasc ct timp este mirele cu ei? Ct vreme au pe mire cu ei, nu pot s posteasc.
Dar vor veni zile, cnd se va lua mirele de la ei i atunci vor posti n acele zile (Marcu 2, 19-20).
mpratul David, nsui, atunci cnd copilul su era bolnav, postea ndelung, ncercnd, prin ascez, s-i
arate pocina n faa Lui Dumnezeu.

Postul pe care l avem n Biseric revigoreaz sufletul i d sntate trupului

Postul ortodox poate fi considerat drept cel mai aspru din ntreaga lume cretin. Cum se explic faptul c,
n Ortodoxie, spre deosebire de alte culte, nu s-a ntlnit o adaptare la vremuri, o mblnzire
semnificativ a efortului cerut credincioilor din acest punct de vedere?

Nu numai referitor la post, ci n tot cadrul liturgic, Biserica Ortodox nu a fcut un

aggiornamento(actualizare, aducere la zi n.r.) la schimbarea omului, la moda timpului, ci i-a pstrat
reperele adevrate, pe care le-a motenit ca pe un tezaur. da, La o ntrebare asemntoare, printele Galeriu
spunea c i grul, ca element de baz al hranei omului, este att de vechi i, totui, nu mai puin valoros,
rmnnd esenial pentru om. Tot cuvntul pe care l-am primit de la Sfinii prini, toat tradiia
noastr este o valoare pe care ndjduim s nu o pierdem. Slbiciunea omului poate fi pricin de
pogormnt individual (excepie, concesie n.r.), n anumite condiii de boal, de sarcin -, dar
nicidecum nu poate fi generalizat, pentru c omul, indiferent de vremuri, este cel care are nevoie de
mplinirea cu acrivie a tuturor acestor nevoine, pe care Biserica ni le descoper a fi nsi viaa plin de sens
pe care o cutm. Iar Biserica nu a fcut un pogormnt n sensul acesta, pentru c nu a fost nevoie.
Dac, de pild, ntr-o anumit regiune sau n anumite condiii, poate nu ar fi altceva de mncare dect ou
sau brnz, Biserica negreit ar face aceast dezlegare.
Postul pe care l avem n Biseric nu este unul zdrobitor, ci, dimpotriv, unul care revigoreaz sufletul i
d sntate trupului.
[...]

De ce s mplinim porunca postului cu jumti de msur?

Unii spun nu in post, pentru c m tem s nu m mbolnvesc sau nu pot s dau randament la locul
de munc dac postesc.
Este un citat din Filocalia, de la avva Ioan Carpatiul, care spune n felul urmtor: Am auzit pe unii frai,
care sunt n mod nencetat bolnavi cu trupul i nu pot s se foloseasc de post, zicnd ctre mine: cum
putem s ne izbvim de diavol i de patimi fr post?. Acestora trebuie s li se spun: nu numai prin
nfrnare de la mncruri, ci i prin zdrobirea inimii vei putea birui i izgoni gndurile rele i pe cei ce
le strecoar.
Aceast raportare la post ine de starea duhovniceasc i de credina fiecruia. Pe msur ce omul i
adncete rugciunea i credina n Dumnezeu, primete o putere necunoscut nainte, are o
mngiere i o ndrzneal la Dumnezeu. Mntuitorul spunea c nu numai cu pine va tri omul, ci cu
tot Cuvntul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4,4).
Dac eu postesc, dar nu m mprtesc de cuvntul Lui Dumnezeu, dac nu m rog ndeajuns, sigur
c voi slbnogi, c voi avea credin mpuinat i, atunci, m voi trezi neputincios i speriat . Astzi,
muli dintre noi, plini de neputine i scuze, am fi nclinai s dezlegm la toate, dac s-ar putea. Eu nsumi
am avut un caz, al unor oameni dragi, care, venind la spovedanie, mi-au spus: Printe, binecuvntai
s postim numai prima i ultima sptmn, pentru c noi aa am postit toat viaa. Am spus: Foarte
bine, dar dac aa ai postit toat viaa, nseamn c nu avei de unde s tii dac putei sau nu ine postul
ntreg. Deci ncercai, mai nti, s inei postul ntreg, s vedem dac putei sau nu. De ce s mplinim
porunca postului cu jumti de msur?.
n timpul acesta, le-am explicat pe ndelete ce nseamn postul, de ce postim i care sunt roadele lui.
nelegnd toate acestea, aceti oameni au devenit cu adevrat postitori i mi-au mrturisit, apoi, cum
nu numai c ineau ntregul post, dar cutau s-l i aspreasc, dup posibiliti. Deci numai
nelegnd rostul acestui efort pe care suntem chemai s-l facem, pentru noi, nu pentru altcineva,
vom primi i tria s rezistm tentaiilor de a renuna.
Cunosc oameni care au munci fizice extrem de grele, n condiii de mare nevoin i care postesc
posturile precum monahii. Aceti oameni ne descoper faptul c Dumnezeu d celor care caut o putere
dincolo de cea neleas n mod obinuit. Sunt oameni care se roag, care se spovedesc, se mprtesc i
care i gsesc puterea n Trupul i Sngele Domnului, adevrata mncare i butur.

Dac, ntr-o familie, postul este perceput diferit, mai ales n sensul n care unul dintre soi postete, iar
cellalt nu, cum se poate face ca acest lucru s nu duneze relaiilor ntre cei doi soi, de pild?
Soul, soia sau oricine din familie care postete ar trebui, n primul rnd, s-i triasc postul cu
gingie, cu frumusee sufleteasc, fr s l cicleasc sau s l stnjeneasc pe cellalt. Mai devreme
sau mai trziu, el va vedea nevoina celui care postete i poate vor veni momente n care va cere i el
s posteasc. Cellalt se va ruga pentru el i se va mplini cuvntul pe care l spune Sfntul Apostol Pavel,
cum c brbatul necredincios se sfinete prin femeia credincioas i femeia necredincioas se sfinete
prin brbatul credincios (I Corinteni 7,14). Aceeai posibilitate este valabil pentru oricare dintre membrii
familiei.
n afara perioadelor de post legiuite de Biseric, este condiionat Sfnta mprtanie de post?
Nicieri n canoanele Bisericii nu se regsete o astfel de condiionare. Dar este bine ca, i n afara
perioadelor de post, nainte i, ndeosebi, n preziua mprtaniei, omul s aib o nevoin, s
neleag pregtirea pentru a doua zi. De aceea, muli duhovnici i preoi ndeamn credincioii s
posteasc o zi, sau dou, sau trei, nainte de a se mprti. i bine fac, pentru c este o pregtire mai atent,
care ne scoate din ritmul de zi cu zi.

Oamenii nu pot strui la nesfrit n minciun

Cineva ntreba: cum s facem fa ridiculizrii sau desconsiderrii de ctre colegi, n cazul unor
evenimente la locul de munc, organizate n zile de post?
Omul va trebui s neleag c, din astfel de situaii, el iese mai puternic.
Obinuim s ne solidarizm repede, cnd e vorba de glume, de ironii ori alte lucruri care rnesc
suflete. Dar un rspuns ferm, pe care ni-l asumm, ne descoper i n faa celorlali c suntem oameni
care credem cele ce le trim i trim cele ce credem. Dac i scuturi puin pe cei care rd de tine, ai s
vezi c i ei, minimal, au o anume credin, pe care nu i-o duc ns pn la capt.
Cine este, n acest caz, mai de rs i mai de comptimit? Cel care crede pn la capt sau cel care crede
fragmentar? Este foarte important s ne mrturisim pn la capt credina, pentru c postul nostru nu
este unul particular, ci, ntr-un astfel de moment, eu sunt n rezonan cu toi fiii Bisericii care postesc.
Sunt ntr-o ascultare, ntr-o mrturisire a credinei mele, iar a renuna la credina mea, printr-un
astfel de gest, aparent mic, nseamn o lepdare.
Chiar dac merg undeva, la nite colegi sau prieteni, spre exemplu, i voi fi privit drept un ciudat
pentru c postesc, va veni, cu siguran, i un moment n care, aflndu-se ntr-o situaie de criz,
aceeai colegi sau prieteni vor spune despre mine: Omul acela chiar este un om credincios, un om care
i duce crezul pn la capt. Cu el trebuie s ne sftuim, de la el trebuie s cerem ajutorul. Pentru c
oamenii nu pot strui la nesfrit n minciun. Pe de o parte, pot s resping ceea ce li se pare o
constrngere, dar, pe de alt parte, apreciaz pe cei care i asum credina n Dumnezeu, cu tot ceea ce
implic aceast asumare. Deci nu putem fi cldicei. ntr-o astfel de situaie, n care ne temem de
ridiculizarea sau desconsiderarea de ctre ceilali, este vorba, de fapt, despre a mrturisi sau a nu
mrturisi credina noastr.

Sa postim cu marime de suflet! CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL

DESPRE NEVOIA DE POST, INFRANARE, ASCEZA
Publicat pe 20 Jun 2011 | Categorii: Credinta in familie, Crestinul in lume, Cum sa tinem post?, Cuviosul
Paisie Aghioritul, Mandria, trufia, Razboiul nevazut | Print

A INCEPUT POSTUL SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL

INCEPUTUL POSTULUI SFINTILOR APOSTOLI Sa ne intoarcem si la Sfanta Scriptura, sa

luam tarie de la Stalpii Bisericii
***

Tot ceea ce face omul se zdrnicete dac nu o face din dragoste pentru Dumnezeu i semenul su.
Dac postete i se mndrete cum c ar face ceva, se pierde postul su.

nfrnarea n viaa zilnic

Prin ascez omul se imaterializeaz
- Printe, odat ne-ai spus c: n nevoina duhovniceasc este nevoie de blocad. La ce v refereai?
- n rzboi soldaii ncearc s-l blocheze pe duman, l nconjoar, l nchid ntre ziduri i l las flmnd.
Dup aceea i taie i apa. Iar dac dumanul nu are provizii i muniii, va fi nevoit s se predea. Vreau s
spun c tot astfel, prin post i priveghere, diavolul este dezarmat i se retrage. Cu postul, cu
privegherea, cu rugciunea, ceretile daruri lund...[1], spune imnograful.
Prin ascez omul se imaterializeaz. Firete, cel care se nfrneaz trebuie s priveasc la un scop
duhovnicesc mai nalt. Dac se nfrneaz pentru a se dezintoxica de grsimile acumulate, tot pentru
binele trupului su se ngrijete. Atunci asceza lui seamn cu yoga.

Din pcate chiar i oamenii Bisericii au dat la o parte subiectul

ascezei. Trebuie s mnnc mncrica mea, spun ei, s m desftez i de asta i de cealalt, pentru c
Dumnezeu pe toate le-a fcut pentru noi. tii ce mi-a spus odat un arhimandrit la o mas pe care ne-a
oferit-o? Eu nu m-am putut sili s mnnc mai mult dect de obicei, iar acela a observat i mi-a spus:
De va strica cineva templul lui Dumnezeu, l va strica Dumnezeu pe el[2].
Nu cumva ai neles anapoda?, l ntreb. Aceasta s-a spus pentru ascez sau pentru desfrnare? Versetul
acesta se refer la cei care stric, distrug templul lui Dumnezeu cu desfrnarea i abuzurile, i nu la cei
care fac ascez din dragoste pentru Hristos.
i uit-te, acela i odihnea gndul su, spunnd: Trebuie s mncm, ca s nu stricm templul lui
Dumnezeu. Un altul, dup o vizit la o mnstire, mi-a spus:
Am mers la o mnstire i am aflat c monahii de acolo se mbolnviser din pricina postului ndelungat
pe care l-au fcut. Sticluele cu untdelemn de pe mas erau neatinse. Asta fac, Printe, post i priveghere.
Ce s mai spui? Astfel de oameni nu vor s se lipseasc de nimic. Ii numr mncarea lor, fructa lor,
prjitura lor i apoi, pentru a se ndrepti, i judec pe ceilali care fac ascez. Nu au simit nc
bucuria duhovniceasc a ascezei. Iar altul i spune:
Trebuie s beau attea cni de lapte. Voi posti n post, dar dup aceea mi voi completa substanele
hrnitoare, trebuie s am atta albumin n organism.
i spune acestea nu pentru c organismul lui ar avea nevoie de albumin, ci deoarece consider c este
dreptul lui s fac aceasta, i odihnete astfel gndul c este n regul, c aceasta nu este pcat. Dar
chiar i numai a gndi cineva astfel este pcat. Unde ajunge logica omeneasc? S fie n regul i cu
posturile pe care le-a rnduit Biserica, dar s nu se lipseasc nici de cele pe care le-a pierdut n vremea
postului. Ei, cum s se slluiasc apoi Duhul Sfnt n astfel de oameni?
i poi vedea la unii familiti ct mrime de suflet au. Odat un cretin foarte simplu, care avea nou
copii, s-a dus la duhovnic s se spovedeasc, iar acela i-a spus s se mprteasc. Dar nu m pot
mprti, i spune acela duhovnicului, deoarece lucrez i eu i copiii mei i de aceea punem puin
untdelemn n mncare. Ci copii ai? l ntreab duhovnicul. Nou. Ct untdelemn punei n

mncare?. Dou linguri. Atunci ct untdelemn i revine, amrtule? l ntreb duhovnicul. Mergi i te
mprtete. Erau unsprezece persoane i mncau numai dou linguri de untdelemn i l chinuia gndul
pentru aceasta.
Am cunoscut mireni care s-au sfinit prin asceza pe care au fcut-o. Iat, pn nu demult n Sfntul
Munte a lucrat pentru mai mult vreme un mirean cu fiul su. Dup ctva vreme s-a ivit un serviciu bun n
prile de unde erau, i tatl a hotrt s plece mpreun cu fiul su pentru ca s fie mai aproape de familie.
Tnrul ns fiind impresionat de viaa ascetic a monahilor i avnd n vedere i viaa lumeasc cu stresul
ei, nu a vrut s-l urmeze pe tatl su i s plece n lume. Tat, de vreme ce mai ai i ali copii, las unul i
n Grdina Maicii Domnului!. i fiindc acela struia, tatl su a fost nevoit s-l lase. Tnrul acesta nu
tia carte, dar era foarte sensibil i avea mult mrime de suflet i simplitate. Se simea pe sine foarte
nevrednic pentru a deveni monah, cci credea c nu va putea face fa la datoriile monahiceti. In cele
din urm a gsit o colib mic, care fusese folosit mai demult pentru catri, a astupat ua i ferestrele cu
pietre i ferig, lsnd numai o gaur mic rotund, prin care intra i ieea cu destul greutate, i pe care o
astupa pe dinuntru cu un palton zdrenuit, pe care l gsise aruncat acolo. Nu aprindea nici mcar focul,
negreit, cuiburile psrilor i adposturile animalelor erau mai bune dect slaul su. Dar bucuria pe care
o avea acest suflet nu o au cei care triesc n palate bogate, pentru c acesta se nevoia pentru Hristos,
iar Acela era lng el, nu numai n coliba sa, ci i n casa lui duhovniceasc, n trupul i inima sa. i de
aceea tria ca n Rai. Din cnd n cnd ieea din cuibul su i trecea pe la vreo Chilie, unde vedea c
prinii au de lucru la grdin. Ajuta la spat i prinii i ddeau puin posmag i msline. Dac nu era
lsat s lucreze, nu voia s primeasc nici o binecuvntare de la ei. Iar binecuvntrile pe care le lua le
pltea cu ndoit munc. Desigur, viaa lui duhovniceasc numai Dumnezeu o cunotea, pentru c
tria n ascuns, simplu i n tcere. Dar dintr-o mprejurare care s-a fcut cunoscut multora s-au
descoperit multe despre el. Odat a trecut pe la o mnstire i a ntrebat cnd ncepe Postul Mare dei
pentru el aproape tot timpul era Postul Mare dup care a mers i s-a nchis n cuibul su. Au trecut aproape
trei luni, fr s-i dea seama cnd au trecut. ntr-o zi a ieit i s-a dus la o mnstire ca s ntrebe cnd este
Pastele. A stat la slujb, s-a mprtit la Sfinta Liturghie i dup aceea a mers cu prinii la trapez. Dar n
trapez, pe mese, a vzut ou roii era odovania Patilor. A rmas uimit i a ntrebat pe un frate: Bine, dar
att de repede a venit Pastele?. Ce Pati, frate? Mine este nlarea!. Adic postise tot Postul Mare i
nc patruzeci de zile pn la nlare. In felul acesta s-a nevoit pn la ceasul morii lui. Un vntor l-a gsit
mort la dou luni dup ce murise i a ntiinat poliia i medicul. Dup aceea medicul mi-a spus: Nu
numai c nu mirosea, ci, dimpotriv, trupul lui avea o bun mireasm.

Postul copiilor
- Printe, copiii de cinci-ase ani trebuie s posteasc nainte de Sfnta mprtanie?
- Cel puin seara trebuie s mnnce mncare de post cu untdelemn. Dar aceasta este o problem pe
care o rnduiete duhovnicul. Este mai bine ca mama s ntrebe pe duhovnic, deoarece copilul poate avea
o problem de sntate i este nevoit s bea lapte.
- Printe, ct trebuie s posteasc un copil?

- Dac este sntos, trebuie s posteasc. De altfel, acum exist o mulime de mncruri de post. Mai
demult copiii posteau i toat ziua alergau i se jucau, dar mncau de mai multe ori. In Farasa, n
Postul Mare, toi, mici i mari, posteau pn la ceasul al noulea[3]. Prinii i adunau pe copii n Castru[4],
le ddeau jucrii, iar la ora trei dup-amiaz, cnd suna clopotul pentru Liturghia mai-nainte-sfntit,
mergeau i se mprteau. Sfntul Arsenie spunea:
Dac atunci cnd copiii se joac toat ziua nu-i mai aduc aminte de mncare, acum cnd i va ajuta i
Hristos oare nu vor rezista?.
Cei mari, cnd nu postesc, sunt mustrai de contiin atunci cnd i vd pe copii postind. Cnd eram
mic lucram pentru mai mult vreme cu meterul meu la cte o cas i mncam acolo, dar miercurea i
vinerea plecam acas s mnnc, deoarece aceia nu posteau. Odat, ntr-o miercuri, mi-au adus o
baclava. Mulumesc, le-am spus, dar postesc. Ia te uit, copil mic i postete, iar noi, oameni mari,
mncm de toate!.

Post cu mrime de suflet

Prin post omul i arat intenia sa cea bun. Face din mrime de suflet o ascez i Dumnezeu l ajut.
Dac ns se silete pe sine i spune: Ce s fac? Este vineri i trebuie s postesc, atunci se va chinui. n
timp ce, dac ar nelege folosul postului i ar posti, s-ar bucura gndindu-se c n aceast zi Hristos a
fost rstignit. Nici ap nu I-au dat s bea, ci oet, iar eu s beau ap toat ziua.Iar dac face aceasta,
atunci va simi nluntrul su o bucurie mult mai nalt dect a celui care bea cele mai bune
rcoritoare.
i uit-te, muli mireni nu pot posti nici mcar o Vinere Mare, dar n fata Ministerului pot face, dintro ncpnare, greva foamei ca s obin ceva. Acolo diavolul i ncurajeaz. Dar aceasta pe care o fac
este sinucidere. Iar alii, atunci cnd vine Pastele, cnt: Hristos a nviat! cu toat puterea lor, de
bucurie c vor mnca bine. Unii ca acetia seamn cu iudeii care voiau s-L fac pe Hristos mprat,
deoarece i-a hrnit n pustie[5].
V aducei aminte ce spune Proorocul? Blestemat este cel care face lucrurile Domnului cu lenevire[6].
Altceva este atunci cnd cineva are dispoziie s posteasc, dar nu poate, pentru c, dac nu mnnc,
i tremur picioarele, cade jos adic nu-l ajut trupul, sntatea sa, etc. i altceva este s ai putere
i s nu posteti. i atunci unde este buna intenie? Iar mhnirea celui care vrea s fac o nevoin i nu
poate completeaz lipsa acesteia, i unul ca acesta are mai mult plat dect cel care are curaj i se
nevoiete, cci acela simte i o mulumire de sine.
Astzi a venit o femeie amrt, n vrst cam de cincizeci i cinci de ani, care plngea fiindc nu
putea s posteasc. Brbatul ei o prsise, copilul i-l pierduse ntr-un accident, mama i murise i
astfel a rmas singur. Nu are nici cas, nici mas, ci o cheam cnd o femeie, cnd alta pe la casele
lor ca s lucreze cte ceva. Printe, mi-a spus srmana, am o mare greutate pe contiin pentru c vd

c nu fac nimic. i ceea ce e mai ru dect toate este c nu pot posti. Mnnc tot ceea ce mi se d. Uneori
miercurea i vinerea mi dau mncare de post, dar adeseori mi dau de dulce i sunt nevoit s mnnc,
pentru c altfel m istovesc repede i nu mai pot sta n picioare. Mnnc, i spun, de vreme ce nu ai
curaj. Fiecare trebuie s se supravegheze pe sine i dac va vedea c nu rezist la post, s mnnce
puin mai mult.Msoar-te pe tine nsui[7], spune Sfntul Nil Ascetul.
- Printe, cum mai demult la sate unele femei nu mncau nimic din prima zi a Postului Mare pn n
Smbta Sfntului Teodor? Cum puteau rezista, avnd o mulime de treburi, case, copii, animale, ogoare?
- Ele i spuneau n sinea lor: n mod firesc ar trebui s mncm n Sfnta i Marea Smbt, pe cnd
aceast smbt este aproape. Sau se poate s-i fi spus: Hristos a postit patruzeci de zile [8], pentru
mine ce este s postesc o sptmn?. Pe lng aceasta aveau i mult simplitate i de aceea rezistau.
Dac cineva are simplitate i smerenie primete cu lesnire harul lui Dumnezeu i astfel postete cu
smerenie i se hrnete dumnezeiete. Are putere dumnezeiasc i mult rezisten la postiri
ndelungate.
Un tnr din Australia, de vreo douzeci i opt de ani, a ajuns s nu mnnce nimic douzeci i opt de zile.
Duhovnicul lui l-a trimis la mine s-mi spun despre aceasta. Era foarte evlavios i avea un duh de nevoin
rar ntlnit. Se spovedea, mergea la biseric, citea cri patristice i mai ales Noul Testament. ntr-o zi, n
timp ce citea n Evanghelie c Hristos a postit patruzeci de zile, a fost att de micat sufletete, nct i-a
spus n sinea sa: Dac Domnul, care a fost Dumnezeu i om fr de pcat, a postit patruzeci de zile, atunci
eu, un om att de pctos, ce trebuie s fac?. De aceea a cerut binecuvntare de la duhovnicul su s
posteasc i el, dar nu s-a gndit s-i spun i gndul su c inteniona s nu mnnce patruzeci de zile. A
nceput aadar s posteasc din lunea primei sptmni a Postului Mare, a trecut de Duminica nchinrii
Sfintei Cruci fr s bea nici mcar ap, dei lucra la o fabric svrind o munc destul de grea stivuia
lzi. Cnd a ajuns la ziua a douzeci i opta de post, a simit o mic ameeal n timp ce lucra i de aceea s-a
aezat puin jos. Dup aceea a but un ceai i a mncat puin posmag, deoarece se gndea c, de va cdea jos
i l vor duce la spital, vor depista c a suferit aceasta din cauza postului, i vor spune: Ia te uit, cretinii
mor din cauza postului. Printe, mi-a spus acela, dup attea zile de post m scrbeam de mncruri,
dar m sileam s mnnc ca s pot lucra. Il chinuia ns gndul c nu a postit patruzeci de zile i i-a
spus aceasta duhovnicului su. Atunci acela i-a spus cu discernmnt: i aceste zile pe care le-ai postit
au fost destule. S nu mai ai gnduri. Apoi acela l-a trimis la mine, ca s nu-i mai rmn nici un gnd de
ndoial care s-l chinuiasc. Ca s fiu sigur c ndemnul su luntric a fost curat, l-am ntrebat: Te-ai jurat
s posteti patruzeci de zile?. Nu, mi-a rspuns. Atunci cnd ai luat binecuvntare de la duhovnicul tu
s posteti, nu te-ai gndit n clipa aceea s-i spui gndul tu, cum c vrei s posteti patruzeci de zile, sau
ai ascuns gndul tu care i se prea bun, ca s posteti dup voia ta patruzeci de zile?. Nu, Printe,
mi-a spus din nou. Atunci i-am spus i eu:
Desigur c tiam aceasta, dar te-am ntrebat numai ca s nelegi tu singur c ai rsplat cereasc
pentru zilele ce le-ai postit, care au fost destule, i s nu te mai neliniteti c nu ai putut ine patruzeci de
zile. Alt dat ns s-i spui duhovnicului tu i gndurile cele bune pe care le ai i orice intenie bun ce
o ascunzi n inima ta, iar duhovnicul tu va hotr dac va trebui s faci o ascez, etc.
i fiindc avea mult smerenie, pe care o dobndise din gndurile smerite pe care le cultiva, i a postit
attea zile din multa sa dragoste pentru Hristos, era firesc ca Acesta s-l ntreasc cu dumnezeiescul
Su har.Dac un altul va ncerca s in un astfel de post i va spune cu mndrie: Dac a fcut-o
acela, eu de ce s nu o fac?, va posti numai o zi sau dou i va cdea grmad. I se va ntuneca i
mintea, pentru c l va prsi harul lui Dumnezeu i i va prea ru chiar i de osteneala pe care a
fcut-o. Poate ajunge pn acolo nct s spun: i ce am ctigat din aceasta?
Omul dac postete se face ca un mieluel. Iar atunci cnd devine ca o fiar, nseamn c asceza pe
care o face ori este mai presus de puterile lui, ori o face din egoism, i de aceea nu primete ajutorul
dumnezeiesc. Dar uneori chiar i fiarele slbatice sunt mblnzite i smerite de post. Vezi, atunci cnd le
este foame se apropie de om, cci din instinct simt c de nu vor mnca vor muri. In timp ce, dac se apropie
de om pentru a gsi de mncare, se poate s nu peasc nimic. Eu am vzut un lup care, din pricin c era

flmnd, era ca un mieluel. Odat, ntr-o iarn cu zpad mult, venise pn n curtea noastr. Eu i cu
fratele meu ieiserm s dm hran la animale. n timp ce eu ineam felinarul n mn, fratele meu a luat
cociorva i a nceput s-l loveasc, dar lupul nu se mpotrivea deloc.
Tot ceea ce face omul se zdrnicete dac nu o face din dragoste pentru Dumnezeu i semenul su.
Dac postete i se mndrete cum c ar face ceva, se pierde postul su.Devine apoi ca un rezervor
gurit, care nu mai poate ine nimic n el. Pune ap ntr-un astfel de rezervor i vei vedea c ncetncet va curge toat.

Satisfacia stomacului uor

Atunci cnd cineva nu se nfrneaz poart cu sine magazii ntregi. n timp ce, dac se nfrneaz i
mnnc numai cele care i sunt necesare, organismul su arde toate substanele hrnitoare i nu
depoziteaz nimic.
Felurimea mncrurilor ntinde stomacul i aduce pofta, dar pricinuiete moleeal i nfierbntare n
trup. Dac pe mas exist numai un fel de mncare i care nu este destul de gustos, se poate ca nimeni s nu
mnnce o porie ntreag, iar dac este gustos i cineva se va lacomi, se poate s mnnce puin mai mult
dect i trebuie. Dar atunci cnd pe mas exist pete, sup, cartofi, brnz, ou, salat, fructe i prjituri,
vrea s le mnnce pe toate i mai cere nc i altele. Pe toate le trage pofta, pentru c una o ndeamn pe
alta. i uit-te, omul nu suport nici mcar un singur cuvnt; pe unul nu-l nghite, pe cellalt iari
nu-l nghite, n timp ce srmanul stomac orice mncare i aruncm, o suport. Dar oare l ntrebm
dac le poate mistui? Adic stomacul care nu are logic ne ntrece n virtute i se nevoiete s le mistuie pe
toate. i dac un fel de mncare nu se potrivete cu altul cnd intr nuntru, se ceart, i atunci bietul
stomac ce s mai fac? ncepe dup aceea indigestia.
- i cum putem, Printe, s ne tiem obinuina dea mnca mult?
- Este trebuin de puin frn. Mai bine este s nu mnnci mncarea care i place, ca s nu-i faci
de lucru, pentru c ncet-ncet se mrete hambarul. i dup aceea acest vame nemilostiv, aa
cum l numete Avva Macarie, va cere mereu. In vremea mesei eti satisfcut, dar dup aceea simi nevoia
s dormi, i nici s lucrezi nu mai poi. Dac mnnci un singur fel de mncare, acesta i ajut s-i tai pofta.
- Printe, atunci cnd exist multe feluri de mncare, dar n cantiti mici, exist iari acelai pericol?
- Desigur, pericolul este la fel de mare, numai c partidele sunt mici i nu pot face guvern. Atunci cnd
exist o mare felurime de mncruri, este ca i cum s-ar aduna n stomac multe partide, i unul l irit
pe cellalt, apoi se ncaier ntre ele, se bat i ncepe indigestia
Plcerea pe care o d mncarea simpl este mai mare dect cea pe care o dau cele mai bune mncruri.
Atunci cnd eram mic, mergeam n pdure i mneam numai o bucat de covrig, i nu mai voiam

nimic altceva. Cele mai bune mncruri nu-mi puteau nlocui acea mulumire duhovniceasc pe care
o simeam. Dar fceam aceasta cu bucurie. Ins cei mai muli oameni nu au simit satisfacia
stomacului uor. La nceput, atunci cnd mnnc ceva gustos, simt o oarecare satisfacie, dar apoi intr la
mijloc lcomia, mnnc mult i, mai ales atunci cnd sunt btrni, simt o greutate n tot trupul, i
astfel se lipsesc de satisfacia stomacului uor.

Postul ca parte a duhului ascetic, esential vietuirii crestinesti

Publicat pe 13 Nov 2008 | Categorii: Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Cum sa tinem post? | Print
Trei lucruri nu neleg:1) o credin adogmatic,2) un cretinism nebisericesc,3) un cretinism fr
nevoin. i aceste trei:Biserica, dogma i ascetica (adic nevoina cretin) snt pentru mine un singur
tot al vieii.Mie mi se pare nedrept a pretinde c n Biseric toate trebuie s fie <<dup gustul
nostru>>(Cuviosul Sofronie Saharov).

Bunastare si asceza
de Georgios Mantzaridis
Omul contemporan se afla sub stapanirea puterilor lumii mecaniciste, puteri distrugatoare pentru libertatea
personala, si in acelasi timp este amenintat de pericolul dezumanizarii si disparitiei totale. Este predat unei
dezorientari si rataciri nesfarsite. Isi inmulteste continuu nevoile si isi face tot mai anevoioasa
satisfacerea lor. Concentrandu-si interesul asupra simturilor trupesti si reducandu-si viata sociala la planul
proximitatii, isi priveaza existenta de orice sens sau scop mai profund. Tocmai de aceea viziunea crestina
asupra vietii, ignorata si rastalmacita in mare parte, se prezinta deosebit de actuala epocii noastre.
Lupta pentru existenta il activeaza pe om si creeaza un oarecare interes pentru viata. Stabileste oarecare tinte
si estompeaza tragicul lipsei de sens al acesteia. Nu acelasi lucru se poate spune si despre bunastare.Omul
izbavit de lupta pentru existenta, care nu vede nici un sens mai profund al vietii, ajunge la plictis sau

disperare. Bunurile materiale nu doar ca nu ii satisfac neglijatele sau refulatele inclinatii spirituale, dar chiar
ii amplifica golul interior. Impresia ca schimbarile exterioare (ale locuintei, imbracamintei, mobilei,
automobilului, ocupatiilor, anturajelor etc.) pot indrepta starile interioare se dovedeste iluzorie. Problema
omului nu este exterioara, ci mai profunda.
Omul epocii noastre devine robul propriilor cuceriri si este tarat de mania consumului. Munceste mai putin,
dar sufera mai mult. Traieste in mai multa bogatie, dar se simte mai sarac. Isi multiplica facilitatile, dar
ii sporeste angoasa. Isi inmulteste satisfactiile trupesti, dar ii creste nefericirea. Isi identifica existenta
cu mijloacele si confortul pe care le are la dispozitie. Si cand le pierde pe acestea, simte ca isi pierde insasi
existenta. Astfel golul lui spiritual creste odata cu cresterea bogatiei si a confortului.
In epoca noastra predomina conceptia ca fericirea consta in nelimitata crestere a capacitatii de consum, care
este provocata de lipsa limitelor in faptele, dorintele si cautarile omului. Ca tinta aproape unica a vietii
sociale este propusa si promovata dezvoltarea economica, aceasta fiind considerata sinonima cu
dezvoltarea in general. Aceasta lozinca ideologica, promovata si larg raspandita in lume dupa al doilea
razboi mondial, a dat nastere si unei analoage morale unidimensionale a dezvoltarii.
Morala aceasta a subordonat totul economiei si a deformat orice concept de morala. A fost cultivata astfel o
morala inumana, care denatureaza cu totul constiinta umana si paralizeaza coeziunea sociala. Cresterea
maxima a profitului devine idealul care dirijeaza viata personala si sociala a oamenilor, dar si mijlocul de a
le submina calitatea lor morala. In modul acesta societatea se preschimba intr-o uriasa masina de
consum, iar omul intr-o simpla piesa a ei. Viata economica se autonomizeaza si se dezvolta hipertrofic,
sufocand viata spirituala, in vreme ce omul devine prizonier propriului individualism.
Sfantul Vasile cel Mare, semnaland nevoia stapanirii de sine si a cunoasterii de sine, observa ca fiecare
trebuie sa stie sa se deosebeasca pe el insusi de lucrurile care ii apartin si de acelea care il inconjoara.
Pierzandu-si sinele si identificandu-se cu ceea ce are sau cu ceea ce il inconjoara, omul se instraineaza
de el insusi. Dar aceasta instrainare nu este de ordinul intai, ci de ordinul al doilea, ulterioara. Instrainarea de
ordinul intai, initiala, este generata de lepadarea de Dumnezeu.
Asadar prima necesitate stringenta a omului este aceea de-a constientiza natura problemei lui. Fara
aceasta constientizare nu poate exista speranta rezolvarii ei. Problema omului nu este materiala sau
tehnica, ci existentiala sau spirituala. Nu apare din structurile sau configuratia societatii, ci tine de planul
persoanei. Aceasta este bolnava si aceasta este cea care are nevoie de vindecare. Totodata, desigur, nu poate
fi subapreciata nici insemnatatea structurilor societatii. Insa aceasta capata un sens real atunci cand
este pusa in legatura cu schimbarea interioara a persoanelor.
Pe langa constientizarea naturii problemei este nevoie, insa, si de o corecta abordare a ei. Nu este suficient
ca cineva sa condamne nedreptatea si exploatarea, ci e nevoie sa lucreze el insusi pentru dreptate si
solidaritate. Cu atat mai mult nu este suficient sa denunte aceste plagi sociale cand este vatamat el insusi, si
sa le accepte cand profita de pe urma lor. Este caracteristic faptul ca si cei mai inversunati luptatori
impotriva nedreptatii sociale si a exploatarii de regula beneficiaza fara sa protesteze de avantajele ce
apar din nedreptatea si exploatarea altora. Pentru a fi evitate aceste situatii este nevoie de abordarea in
duh ascetic a lucrurilor, pe care o propune Biserica.
Mentalitatea consumista a societatii contemporane, care in esenta este o mentalitate a irosirii,
submineaza si viata morala.Il face pe om sa considere necesare tot mai multe lucruri. Dar acestea nu ii
aduc fericire, ci il obosesc si il duc la impas. () Omul este sacerdotul lumii. Este chemat sa o vada ca dar
al lui Dumnezeu si sa o indrepte spre scopul ei. Cand el insusi nu actioneaza corect si responsabil, ci se
misca fara rost si fara incetare, trage si lumea dupa el. Dar in felul acesta din stapan al lumii, omul devine
rob al lumii si al necesitatii inerente lumii. Reocuparea locului sau corect in lume si eliberarea lui de
necesitatea lumeasca presupun eliberarea lui de robia patimilor.
Asceza sau nevointa este antidotul instrainarii de Dumnezeu si refuzul cu fapta al pacatului stramosesc. Este
autoeducarea omului pentru refacerea sanatatii lui spirituale si psihice. Prin infranarea de bunavoie sau

prin limitarea cantitatii de hrana, a placerilor si a confortului, credinciosul isi exercita vointa, isi combate
patimile si readuce stapania mintii asupra sufletului si simturilor lui. Se impotriveste legii pacatului, care
vine in opozitie cu constiinta lui, si introduce legea lui Dumnezeu, care odihneste constiinta si creeaza
adevaratul confort sau adevarata tihna. Din contra, confortul material provoaca paralizie spirituala. Il
tine pe om prizonier cotidianului si il chinuie.
Asceza este mersul catre libertate. Prin ea se castiga, pe de o parte, stapania omului asupra lui insusi si
asupra nevoilor lui, si, pe de alta parte, libertatea interioara si corecta raportare la Dumnezeu si la aproapele.
Asceza limiteaza satisfactia individuala si faciliteaza viata in comuniune. Neglijarea ei impiedica nu
doar iubirea fata de Dumnezeu, ci si corecta raportare la mediul inconjurator.
Hristos vine in lume ca un strain, chemandu-l si pe om la instrainarea de lume. Instrainarea aceasta,
absolut necesara corectei reabordari a lumii de catre om, are inteles spiritual si se reuseste prin
asceza. Aceasta poate varia dupa caz. Asceza monahala, de pilda, difera ca forma de cea proprie lumii,
adica de cea sociala. Dar scopul ultim este acelasi. Este desavarsirea credinciosului in iubire. Iar
indreptatirea exista in firea Bisericii, care este caracterizata drept comuniune a indumnezeirii. ()
Crestinul nu trebuie sa se lase dus de duhul epocii in a-si provoca si a-si satisface nevoi de prisos sau de-a
se face instrumentul unor interese individuale egoiste. Este chemat sa se calauzeasca de puterea iubirii si de
duhul ascetic. Acesta nu limiteaza puterea creatoare a iubirii, ci o intareste. Mai precis, duhul ascetic
este totodata si creator. Respecta zidirea si se intereseaza de ocrotirea ei. Din contra, duhul consumist
constituie un factor negativ, pentru ca distruge zidirea si intensifica instrainarea omului.
In fine, duhul ascetic nu poate fi considerat un lux, nici o chestiune care priveste doar o anumita parte
a credinciosilor. Cultivarea lui deosebita de catre monahi constituie o harisma sau o slujire spre zidirea
intregului trup al Bisericii. Iar cand Biserica ii propune pe asceti ca modele si etaloane ale vietii,
urmareste cultivarea unui astfel de duh si mod de viata de catre toate madularele ei.
In aceasta perspectiva se incadreaza si postul, care are o deosebita importanta pentru viata spirituala. Postul,
nu doar ca evitare a anumitor alimente, ci si ca retinere desavarsita de la hrana, este de la inceput cunoscut
Bisericii. Mai mult, postul este caracterizat drept porunca a vietii, de-o-varsta cu firea omeneasca.
Insusi Hristos a postit si a recomandat postul ca mijloc de lupta impotriva diavolului. Doua zile ale
saptamanii, miercurea si vinerea, au fost legate de la inceput, asa cum deja am amintit, de tinerea lui. In
scurta vreme a aparut si postul Paresimilor, spre pomenirea postului de patruzeci de zile tinut de Hristos in
pustie, precum si celelalte perioade de post (al Craciunului, al Sfintilor Apostoli, al Adormirii Maicii
Domnului).
Postul este caracterizat si drept temelie a virtutii. Caracterizarea aceasta se intelege lesne daca luam in
considerare faptul ca postul cultiva smerenia, care este baza a toata virtutea. Postul, ca si rugaciunea, nu
priveste doar anumite categorii ale credinciosilor, sau pe credinciosii de anumite varste, ci pe toti fara
exceptie, intrucat pentru toti are efecte binefacatoare. Prin topirea trupului se inlesneste infranarea
poftelor si lupta impotriva pacatului si a patimilor. Dar postul nu se reduce doar la abtinerea de la
mancare, ci are un sens mai larg, insemnand nevointa duhovniceasca mai generala, savarsita prin
rugaciune, lupta impotriva patimilor si facerea de milostenie.
Prin post omul este ajutat sa constientizeze dependenta lui de lume, dar si sa isi regaseasca locul lui de
stapan asupra ei. Doar omul se poate infrana si poate posti. Animalele sunt conduse de instinctele lor si
mananca orice gasesc. Prin abtinerea voluntara de la hrana, somn sau orice altceva ce ii face placere, omul
isi controleaza poftele si isi pune in lucrare puterea lui stapanitoare. Inlatura presiunea pe care o exercita
asupra lui legea naturala si traieste libertatea vietii spirituale. Privarea voluntara de bunurile stricacioase
usureaza imitarea petrecerii (vietuirii) celei nestricacioase si cultiva dorul dupa bunatatile imparatiei lui
Dumnezeu. In aceasta perspectiva postul isi afla sensul lui deplin.
Neglijarea postului, observata in vremurile mai noi, dar si mai generala lipsa de interes fata de
dimensiunea ascetica a vietii Bisericii, marturisesc o periculoasa slabire a vietii spirituale.Fara post

posibilitatile cultivarii vietii spirituale sunt mult limitate, daca nu chiar dispar cu totul. Dar slabirea
sau chiar impietrirea vietii spirituale dovedeste si abordarea postului ca un simplu lucru formal, fara continut
esential.
Pe de alta parte interesul care a inceput sa apara pentru post nu este strain de o oarecare dorinta sincera dupa
o mai buna apropiere si traire a credintei crestine. Aici, desigur, se interpun adesea si mobiluri lumesti. Dar
aceasta nu micsoreaza valoarea interesului spiritual autentic semnalat in epoca noastra. De aceea
inlaturarea postului, care uneori este recomandata pentru apropierea de societatea secularizata de
astazi, nu poate fi considerata drept lucru intelept. Pe de alta parte si austera educatie dietologica, la care
sunt nevoiti multi sa subscrie din pricina supraconsumului de alimente, este relevanta.
Importanta pe care Biserica Ortodoxa o da ascezei si postului arata si pozitia centrala pe care asaza trupul
si participarea lui la innoirea cea in Hristos. Credinciosul isi rastigneste trupul impreuna cu patimile
si cu poftele, nu spre a-si mortifica lucrarile trupesti si puterile sufletului, ci pentru a dobandi cuget
desavarsit, simtind o repulsie statornica fata de poftele si faptele cele rele. Innoirea cea in Hristos nu
este partiala sau fragmentara, ci deplina si universala. Iar nevointa pentru insusirea ei nu se reduce la
combaterea starilor negative, ci se desfasoara in cadrul perspectivei nadejdii si bucuriei crestine. In felul
acesta este acoperit caracterul ei negativ si nu se genereaza lipsa bucuriei.
(in: Georgios Mantzaridis,Morala crestina, Editura Bizantina, 2006)

Sfantul Simeon Noul Teolog: POSTUL SI BINEFACERILE LUI

Publicat pe 11 Mar 2009 | Categorii: Cum sa tinem post?, Sfantul Simeon Noul Teolog, Triodul si Postul cel
Mare | Print
Despre post. Si ca nu trebuie sa pazim si sa imbratisam cu ravna folosul postului numai in prima
saptamana din Postul Mare, ci cei ravnitori trebuie sa pazeasca deopotriva aceeasi ravna in toate
saptamanile Postului Mare.

Prima saptamana a Postului Mare

Parintilor si fratilor, cele pe care le vom grai acum iubirii voastre trebuia sa le spun duminica trecuta. Dar
fiindca stiam ca toata semintia preacrestineasca, monahi si mireni, primeste, fiecare dintre noi, in prima si
sfanta saptamana din Postul Mare cu ravna aprinsa binele postului, ca oricine isi pleaca de bunavoie gatul
sub acest jug [Sir 51, 26] si ca nu este nimeni, nici dintre cei ce deznadajduiesc foarte de mantuirea lor si
vietuiesc in nefrica si dispretul lui Dumnezeu, care sa dispretuiasca legea postului in acea saptamana si sa nu
se infraneze mai degraba el insusi, dupa putere, impreuna cu toti de aceea, numai astazi vin sa va spun
cateva cuvinte pe scurt despre timpul in care ne aflam acum. Caci intrucat, precum am spus, prima
saptamana trecuta a Postului Mare toti credinciosii o petrec luptandu-se, dar, trecand aceasta si ajungand
ziua de sambata, in care Biserica lui Dumnezeu obisnuieste prin predanie sa praznuiasca sarbatoarea
Sfantului si Marelui Mucenic Teodor sau, mai bine zis, mantuirea minunata facuta prin acela de catre
Dumnezeu preacredinciosului popor, si de asemenea in duminica urmatoare facand cu totii pomenirea
credintei ortodoxe, cantam imne de multumire Preabunului nostru Dumnezeu, iar cel rau, care pizmuieste
cele bune, furisandu-se pe ascuns in fiecare din cei credinciosi si, legandu-i in chip nevazut cu
trandavia si nepasarea, ii convinge sa lepede cu dispret de la ei insisi jugul mantuitor al postului si
iarasi sa se intoarca la obiceiul dinainte de aceea va aduc azi aminte si indemn iubirea si parintimea
voastra sa nu plecati indeobste urechea la cel rauvoitor, nici sa va lasati dusi de obiceiul cel rau al
lacomiei nesaturate a pantecelui, nici sa va intoarceti inapoi spre indelungata implinire a poftelor
celor rele, ci, asa cum am cinstit intaia saptamana a Postului Mare, asa sa cinstim si pe aceasta a doua,
si asa mai departe si pe celelalte.

Postul, leac pentru suflet

Da, fratii mei, asa facand sa ne facem bine noua insine, si sa nu primim sa pierdem acum ceea ce am
strans atunci, ci mai degraba sa ne sarguim sa adaugam si sa sporim, si sa nu voim sa daramam cu
rautate ceea ce am zidit frumos mai inainte. Sa-si aduca aminte fiecare dintre voi de folosul postului si de
ce fel de dar s-a desfatat de la Dumnezeu in aceste putine zile si se va face inca si mai ravnitor pentru
celelalte. Fiindca postul, acest medic al sufletelor noastre, obisnuieste sa domoleasca unuia fierbintelile si
miscarile trupului, altuia sa-i imblanzeasca irascibilitatea, altuia ii alunga somnul, altuia ii trezeste ravna,
altuia ii curata mintea si o face din nou libera de cugetele rele, altuia ii domoleste limba nedomolita si o
retine ca si cu un frau prin frica lui Dumnezeu, nemailasand-o sa rosteasca cuvinte nefolositoare si putrede;
altuia ii ocroteste nevazut inaltarile si-i fixeaza ochii si nu-i lasa sa se mai poarte cu curiozitate incolo si
incoace, si il invata sa se priveasca pe sine insusi si sa-si aduca aminte numai de pacatele si lipsurile sale.
Dupa putin timp, postul risipeste si alunga cum alunga soarele ceata, intunericul inteligibil si
acoperamantul pacatului asezat peste suflet. Postul ne face sa vedem cu mintea vazduhul duhovnicesc,
in care nu rasare, ci pururea straluceste Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru. Luandu-si
impreuna-lucratoare privegherea, postul inmoaie invartosarea furisata in inima si, in locul lacomiei
dinainte, face sa tasneasca izvoarele strapungerii [inimii]; lucru pe care sa ravnim sa se faca si in fiecare
din noi insine, rogu-va fratilor! Fiindca facandu-se acest lucru in chip usor impreuna cu Dumnezeu,
strabatem toata marea patimilor si, trecand prin valurile ispitelor celui ce ne tiranizeaza amarnic, vom ancora
la limanul nepatimirii.

Postul, temelia lucrarii duhovnicesti

Dar nu este cu putinta, fratii mei, ca acest lucru sa se faca intr-o singura zi, nici intr-o singura
saptamana, ci in mult timp si cu osteneala si truda, pe masura hotararii si alegerii libere a fiecaruia,
inca si pe masura credintei [Rm 12,3] si a dispretuirii lucrurilor vazute si gandite, si nu numai aceasta,
dar si potrivit cu acea caldura a pocaintei neincetate si a lucrarii savarsite cu darul si harul lui
Dumnezeu, fie grabnic, fie mai zabavnic, in camara ascunsa a sufletului [Mt 6, 6], dar fara post nimic
din acestea nici din celelalte virtuti nu vor putea fi infaptuite de catre cineva; fiindca postul este inceputul si
temelia oricarei lucrari duhovnicesti. Prin urmare, cate le vei zidi pe temelia aceasta se fac neclintite si
nezdruncinate, ca intemeiate pe o stanca tare; dar daca iei aceasta temelie si pui in locul ei saturarea
pantecelui si poftele irationale, acestea se scurg ca un nisip sub gandurile rele si raul patimilor si toata
zidirea virtutilor se prabuseste [Mt.7, 26-27]. Ca sa nu se intample si cu noi acestea, sa stam cu bucurie
pe temelia tare a postului, sa stam, fratii mei, bine, sa stam de bunavoie; fiindca cine se urca silit, fara
voie, pe stanca postului, va ajunge sa fie tarat de acolo de catre pofta, de mancatul in ascuns, si, mancand, se

face, pe cat se pare, mancare celui rau [Mt.4, 1-7]; fiindca exista o lege dumnezeiasca, si pe cei ce
indraznesc sa o calce diavolul prinzandu-i ii biciuieste ca un calau, dar nu numaidecat sau neintarziat,
intrucat Dumnezeu are indelunga rabdare fata de noi si asteapta pocainta noastra [I Ptr 3, 20], negresit insa
nu vom scapa din mainile lui [Tob 13,2] fie aici, fie in veacul viitor, daca staruim fara pocainta in pacat, caci
facand asa ne luam osanda impreuna cu el si vom fi condamnati de judecata cea dreapta a lui Dumnezeu sa
fim pedepsiti sub el si impreuna cu el pe veci; caci daca ne putem ascunde de intai-statatorii nostri, de
Stapanul si Dumnezeul intai-statatorilor nu ne putem ascunde.

Post si evlavie
Sa ne pazim, asadar, fratilor, nu numai de mancarea in ascuns, dar si de saturarea de bucatele puse
inaintea noastra la trapeza. Da, va indemn si nu incetez indemnandu-va, sa va aduceti amine de sfanta
saptamana care a trecut. Socotiti-va folosul care vine din postire, din priveghere si din psalmodie, dar si
mahnirea, fericirea, tacerea [2 Cor.7, 11]. Fiindca atunci manastirea imi pare a fi nelocuita de oameni, ci
locuita numai de ingeri, pentru faptul ca nu se mai aude in ea niciun cuvant lumesc, ci numai doxologia
inaltata de catre noi lui Dumnezeu, care este o lucrare a ingerilor. Cred insa ca, precum savarsiti lucrul
ingerilor, tot asa si ingerii petrec si canta in chip nevazut impreuna cu voi. Deci sa nu ne despartim de
insotirea acelora prin multa vorbarie si vorbirea desarta, nu ii faceti pe acestia sa se departeze de voi
prin voci fara de randuiala sau strigate fara masura, iar pe demoni sa-i faceti sa se apropie de voi, ca mai
inainte, ci fiecare sa ia seama la sine insusi si sa-si savarseasca cu grija lucrul si slujirea lui, ca unul care
slujeste lui Dumnezeu si nu oamenilor [Ef.6,7]; fiindca scris este: Blestemat este tot omul care face
lucrurile lui Dumnezeu fara grija [Ir.31,10].

Invitarea reciproca la ospatul duhovnicesc

La citirile de la dumnezeiestile slujbe nu scapati prilejul, fratilor, de a va imboldi unii pe altii spre
ascultare. Caci asa cum la o masa sensibila ii indemnam si ii poftim pe vecinii nostri sa manance, si pe cei
pe care-i iubim mai mult decat pe altii ii silim sa manance, tot asa si la masa aceasta hranitoare de suflete
trebuie sa fim cu bagare de seama si sa-i indemnam pe vecinii nostri, ca sa nu fim osanditi ca unii ce nu ne
iubim unii pe altii si sa pierdem faptul de a fi ucenici ai lui Hristos; fiindca El spune: Din aceasta vor
cunoaste toti ca sunteti ucenici ai Mei, de va veti iubi unii pe altii [In 13, 34]. Deci cel ce la masa sensibila
nu-l sileste pe prietenul sau sa manance, i-a facut adeseori mai mare serviciu; dar daca face aceasta la masa
cea duhovniceasca, adica la ascultarea dumnezeiestilor cuvinte, pricinuieste vecinilor lui paguba. Fiindca
ghiftuirea de acele mancaruri obisnuieste de multe ori sa strice si sa vatame si sufletul si trupul, dar cele
spuse aici de catre sfinti lumineaza mintea, sfintesc sufletul si, prin el, impartasesc negresit si trupului
sfintire, facandu-l mai sanatos si mai viguros.

Hranirea cu insesi cuvintele vietii

Prin urmare, sa ia seama fiecare la citire [I Tim 4, 13], caci cuvintele sfintilor sunt cuvinte ale lui
Dumnezeu si nu ale oamenilor; sa le puna in inima lui si sa le pazeasca pe ele [Lc 2, 19] in siguranta,
deoarece cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvinte de viata [In 6, 68] si cel ce le are intru sine si le pazeste are
viata vesnica [In 5, 24]. Fiindca sezand adeseori la mese scumpe, nu cred ca cineva dintre voi a fost atat de
lenes incat sa atipeasca si sa ia numai cele ce-i sunt de ajuns, ci se grabeste sa iasa luand cu sarguinta si
pentru ziua de maine, sau ca sa dea si unor prieteni, sau saracilor. Aici insa e vorba de cuvinte de viata si
care ii fac nemuritori pe cei ce se hranesc din ele, si atunci cum poti sa dormi sau sa fii trandav, sau sa
atipesti, sau sa sforai, ca un mort insufletit? O, ce vatamare! O, ce nesimtire si ce toropeala! Cel ce sade
la masa si nu are pofta de cele puse inainte e vadit ca-i lipseste sanatatea potrivit firii; tot asa si cel ce asculta
citirea dumnezeiasca si nu se desfata sufleteste cu bucurie negraita si cu pofta imateriala in chip imaterial de
cuvintele cele imateriale si duhovnicesti, mistuit fiind de foame si de sete in mijlocul celor mai multe
bunatati. Insa asa cum, atunci cand e spalat cu apa, mortul nu simte nimic, tot asa cel inundat de valurile
facatoare-de-viata si dumnezeiesti ale cuvintelor nu simte nimic.
Prin urmare, cati aveti in voi insiva cuvantul vietii [Flp 2, 16] ati ajuns sa va hraniti cu aceasta paine a
cuvantului [In 6; Sir 15, 3], cati nu v-ati facut morti, ci vii din morti si ati gustat din viata cea

adevarata si, milostivindu-va de aproapele, ati primit mila de la milostivul Dumnezeu, nu incetati sa
indemnati si sa povatuiti pe aproapele si pe toti daca e cu putinta, ci ca pe niste madulare proprii, sau
mai degraba ca pe niste madulare ale lui Hristos si fii ai lui Dumnezeu, sarguiti sa-i povatuiti, sa-i
pedepsiti si mustrati [2 Tim 4, 2], nu ca sa-i intristati [2 Co 2, 4], ci ca sa-i eliberati de mania si indignarea
Tatalui, nici ca sa-i vatamati, ci ca sa-i folositi in gradul cel mai inalt, facandu-i sa implineasca voile
Dumnezeului si Tatalui lor. Daca veti face asa, si fiecare dintre voi va invoi pe fratele sau spre culmea iubirii
si faptelor bune [Evr 10, 24], in scurt timp toti vom fi rapiti spre inaltimea virtutilor si ne vom arata
implinitori ai poruncilor lui Dumnezeu si vom dobandi intr-un suflet Imparatia Cerurilor in Insusi Hristos
Dumnezeul nostru, Caruia I se cuvine toata slava in vecii vecilor. Amin.
(in: Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu)

INCEPE POSTUL CEL MARE. Parintele Petroniu Tanase despre

POSTUL ADEVARAT, valoarea sa si incercarile de denaturare
Publicat pe 27 Feb 2012 | Categorii: Cum sa tinem post?, Parintele Petroniu Tanase, Triodul si Postul cel
Mare, Vremurile in care traim | Print

Vezi si: RUGACIUNI PENTRU A PUNE BUN INCEPUT IN POSTUL CEL MARE

<<In toata vremea postul este de folos celor ce-l tin pre dansul...>>, spune imnografia Bisericii noastre din
vremea Postului Mare; iar marele ierarh Ioan Gura de Aur, intr-unul din cuvintele sale de la Pasti, zice: A
trecut vremea postului, dar nu a trecut si trebuinta postului.
Intotdeauna deci, dar mai ales acum, cand Postul se afla printre preocuparile de seama ale Bisericii Ortodoxe, este vreme potrivita sa ne oprim putin asupra lui.
Mi-aduc aminte din copilarie, cu cata evlavie era tinut postul atunci! Nu se facea exceptie de la post,
nici pentru caz de boala, nici pentru cei mici, toti il tineam cu severitate. Sfantul si Marele Post al
Paresimilor era asteptat ca un mare eveniment. Erau vase anume pastrate pentru Postul Mare. i cu
cata primeneala sufleteasca ajungeam la Sfintele Pasti!Se poate sa nu tii postul? Domnul Hristos a postit

patruzeci de zile pentru pacatele noastre si noi sa nu postim? Mare pacat sa calci randuiala postului! Asa
gandeau crestinii ortodocsi de altadata.
Civilizatia noastra materialista si iubitoare de placeri a strambat aceasta intelegere. Mi-aduc iarasi
aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh si un parinte duhovnicesc, care staruia asupra
marii necesitati a postului pentru viata crestina. Prea cuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum sau schimbat lucrurile! Un om, ca sa dea randament in munca, are nevoie de atatea calorii pe zi si de o
alimentatie bogata in vitamine. Caloriile si vitaminele reglementeaza alimentatia omului de azi, iar
randuielile crestinesti traditionale pentru post par nestiintifice si invechite.
Intr-adevar, este un fapt binecunoscut ca lumea de astazi si mai ales cea de la oras, dintr-o multime de
motive, tine tot mai putin posturile bisericesti. Asa de putin, incat conducerea Bisericii Ortodoxe se
gandeste la o adaptare a randuielilor traditionale pentru post. Intre temele viitorului sinod
panortodox este trecuta si aceea a Postului, socotit ca una din problemele grave ale vietii crestine
ortodoxe si nu lipsesc printre teologi glasuri care propun o scurtare a duratei posturilor mari o
imputinare a zilelor de post si o indulcire a meniurilor de post.
Sa-si fi pierdut oare postul in vremea noastra valoarea lui spirituala si puterea lui innoitoare de suflet?
De la inceput observam ca acest fel de intelegere are in vedere postul mai ales sub aspectul lui material,
exterior: schimbare de regim alimentar, reducerea cantitatii de hrana.
Dar aceasta intelegere a postului nu-i cea adevarata, invatatura Bisericii noastre ne-o spune cu toata
claritatea.

Daca postesti numai de bucate, zice un tropar din vremea Triodului, iar pacatele nu le
parasesti, te asemeni cu viclenii draci, care niciodata nu mananca.

POSTUL MARE. Care este sensul sau duhovnicesc si CUM SE

DUCE LUPTA CU ISPITELE IN ASTEPTAREA INVIERII?
Parintele Sofronie cuvantari duhovnicesti (I)
Publicat pe 24 Feb 2012 | Categorii: Calugaria / viata monahala, Cum sa tinem post?, Parintele Sofronie
Saharov, Razboiul nevazut, Triodul si Postul cel Mare | Print

Cititi si:Accente cruciale ale sfantului arhimandrit Sofronie Saharov pentru lupta
duhovniceasca a Postului Mare in aceste vremuri prea incarcate de tensiuni

O, CUM A DORI CA VOI TOI S FII POEI!

- Cuvntarea a douzeci i patra Despre Postul Mare. Despre neaprata trebuin a nsuflrii. Despre postul lui Hristos n pustie.
Despre asemnarea cu Hristos n vecinicie. Trebuie s devenim poei nsuflai i nevoitori plini de
brbie. Despre primirea vieii nezidite a lui Dumnezeu. Intelectul i nebunia credinei. Pentru ura
de sine i dragostea de Dumnezeu i de aproapele. Despre suferinele lui Hristos din iubire pentru om.
Pilda Sfntului Ioan naintemergtorul. Pomenirea Judecii de Apoi. De la cele mici, la nermurire.
Astzi cuvntul meu este iari ctre voi, fraii i surorile mele, care ai venit nu demult. In dou sptmni
ncepe Marele Post. i vreau s vorbesc acum puin despre post.
De multe ori s-a vorbit despre faptul c putem introduce n facerile noastre, n cuvintele noastre, un neles
sau altul. Cum i ce trebuie s facem spre a preschimba acest Mare Post, din ceva ce ne nfricoeaz, n
ceva ce ne insufl? Dac monahul ntmpin Marele Post cu nsuflare, atunci el curge cu adevrat ca

o perioad insuflat, ca o pregtire spre a primi lumina nvierii. Dar dac omul se teme, atunci el i
poate strica sntatea, iar postul va fi pentru el un chin. Fie ca fiecare dintre voi, n duh, s i nrdcineze
n minte vreun chip al sfineniei pentru a se nsufla.
V voiu vorbi despre gndurile care mie mi-au fost preioase. Ce am observat eu n viaa lumii, a lumii
oamenilor i a lumii n general, n tot regnul animal? Singur omul este n stare s se rein prin nfrnare
atunci cnd n faa lui se afl mncare - omul cruia i s-a dat duh ca i chip al Dumnezeului Vecinic Care
nfptuiete dintru nimic. Oprii-v asupra acestui gnd. Astfel, dac ne vom nfrna de la mncare, sau
de la somn, sau de la mai tiu eu ce toate acestea vor lucra spre a face s creasc n noi ceea ce
aparine chipului lui Dumnezeu. A curi n noi chipul lui Dumnezeu cel ntunecat de pcat - iat
sarcina ce ne st nainte! Cnd va tri n noi ideea aceasta, atunci nu far sens va fi toat nfrnarea
noastr. Aadar marea sarcin pe care ne-o pune nainte viaa monahal este a ne asemna cu nsui
Hristos, precum i El a primit chipul omenesc, artndu-i Dumnezeirea.

Postul acesta este aezat ntru amintirea postului de

patruzeci de zile al nsui Domnului n pustie, atunci cnd era cu fiarele, i unde, la sfrit, l-a lsat
ctre Sine pn i pe diavol i a vorbit cu el. Ce putem noi alege din cuprinsul vieii lui Hristos nsui, aa
cum o putem nelege din Evanghelie, din Tradiie i din crile apostolilor? Iat, apostolul Pavel, genialul
poet, spune c
noi, oamenii, trebuie s avem aceleai gndiri, aceleai simminte care erau i n Hristos.
In ce const taina? In faptul c, dac ne asemnm Dumnezeului Celui ntrupat, aceasta va trece i n
vecinicia care era i nainte de facerea lumii. Ipostasul omenesc trebuie s se dezvolte n noi i s cuprind
n sine gndul lui Hristos nsui.
Ce trebuie s purtm n gndul nostru ca s nu ne smintim de caracterul nensemnat a multe din nfptuirile
noastre legate de post i, n general, de nevoina chipului monahal al vieii?
Trebuie ca acea nelegere, pe care am vzut-o n Hristos, s fie i n noi. La Sf. Ioan de Dumnezeu
Cuvnttorul aflm o minunat expresie:
Noi tim c acum fiii lui Dumnezeu sntem, i nc nu s-a artat ce vom fi dup ieirea noastr din
aceast lume. Ci tim numai, zice el, c atunci cnd vom vedea pre El precum este, i noi ne vom putea
face asemenea Lui: precum este El
Aa nct v rog, mai tinerii mei frai i surori, amintii-v acestea i fii proprii votri fctori precum o
arat cel ntre sfini Grigorie de Dumnezeu Cuvnttorul, fctorii tuturor, ncepnd cu cele nensemnate. i
aa, ncepnd cu facerile noastre nensemnate, neobservat ne pregtim duhul i fiina spre a primi
pn i suflarea cea nefcut Dumnezeiasc. Asemenea genialului poet, genialului theolog, genialului
filosof apostolul Pavel, fi-vom i noi toi furitorii vecinicei noastre mntuiri n Dumnezeu.

Atept nvierea morilor. Rostind aceste cuvinte ale Simbolului Credinei ar trebui s ne amintim c ele
reprezint starea duhului care ateapt venirea lui Hristos. Iar aceast ateptare este rezultatul nfptuirii
noastre; ea este i va fi acea energie care neaprat ne va nvia.
O, cum a dori ca voi toi s devenii poei! Fr o nsuflare creatoare este greu s-i petreci o singur zi
aa cum s-ar cuveni cretinului. Astfel, apropiindu-ne de Post, s ne deschidem inima i mintea ctre
nvierea ce ne st nainte, aa cum i Domnul, nainte de a propovdui, a postit patruzeci de zile n pustie i
era acolo cu fiarele.
i deci astzi v-am spus cteva cuvinte spre a v ndrepta mintea ctre nevoina ce ne st n fa. La acestea
a dori s adaog c trebuie s fim nu numai poei, ci i lupttori plini de brbie. Zis-a Domnul c
mpria cerurilor se ia cu trud i cu nevoin, i cei ce se silesc o vor rpi. Ct vreme trim pe
Pmnt, experiena noastr n trup ne arat c trebuie nencetat s bem, s mncm, s dormim, s ne
odihnim, ca s redobndim noi energii biologice pentru via. Aa i n plan duhovnicesc, suntem nevoii
s ne hrnim sufletul, mintea, prin efort.
Voi cunoatei expresia, adesea ntrebuinat ironic este n chinurile facerii. Aa se poate spune despre tot
artistul, n orice domeniu al artelor. In felul acesta, ncepnd cu lucruri foarte mrunte, ne vom
predispune ctre artarea lui Dumnezeu nsui n noi. Iar credina noastr st n faptul c noi cu
adevrat primim viaa rezidit a lui Dumnezeu nsui. Cnd noi urmm lui Dumnezeu Celui ntrupat
vorbesc despre Hristos aceasta va trece apoi i n planul duhului dup moartea noastr. De vom fi
asemenea Lui pe Pmnt, precum a fost El, atunci vom fi asemenea Lui n vecinicia Sa fr de
nceput.
Vedei ce cuvinte ntrebuinm: Vecinicia cea fr de nceput a lui Dumnezeu va fi mprtit nou!
Aa o ndrzneal, oare nu este semnul nebuniei noastre? Dar iat c genialul Pavel spune c o astfel de
nebunie mntuiete lumea. Ceea ce ne-a fgduit Hristos, mintea pmnteasc nu poate cuprinde. Mintea
noastr poate fi deosebit de nzestrat cu putere pentru gndirea sau nfptuirea tiinific, pentru filosofie
sau pentru multe altele, ns nu pentru a crede n vecinicie. Dar n vecinicie pot s cread pn i copiii,
precum zice Domnul. Aa c vedei: i astzi acelai cuvnt al nostru ctre Dumnezeul Cel ceresc, acelai
duh ne trage a urma lui Hristos.

A trecut puin vreme de cnd am auzit de la cineva: M-am

sturat, nu mai vreau s sufr. Vreau linite, bucurie, fericire pmnteasc, i sufletul meu se scrbete de
suferine. Dei un dreptslvitor a rostit acestea, n esen el nu gndete n chip dreptslvitor. Pentru a

deveni n stare a cuprinde cu dragostea, mai pe urm, ntreaga fptur, trebuie s trim multe stri
dureroase i multe suferine. Ins energia pentru acele suferine o d porunca lui Hristos pentru ura
de sine, pentru dragostea noastr de Dumnezeu i de aproapele.
Iat c v-am vorbit despre lucruri n realitate nfricoate. In zilele vieuirii pe Pmnt a Dumnezeului
ntrupat, Iisus Hristos a fost singurul Om Care, dndu-ne porunca urii de sine pentru dragostea de
Dumnezeu i de aproapele, S-a ndreptat ctre Golgotha, nu pentru ca pe Sine s Se mntuiasc: ci El
S-a dat tuturor suferinelor, plin de dragoste pentru om-omenire. O ce chip acela Omul! Iar cei care
au trit acea viziune nu mai pot afla nicieri nimic asemenea.
Domnul ne-a poruncit ceea ce El nsui a nfptuit. Pentru dragostea de aproapele, El S-a dat pe Sine
tuturor suferinelor, i nu numai morii, ci unei mori ce se tria ca blestem n Vechiul Legmnt:
Blestemat tot cel spnzurat pre lemn.
Noi nu atingem msura pe care o vedem n Hristos, i nelegem de ce Prinii notri iar cel dinti
Boteztorul Ioan au vzut n Hristos pe Dumnezeu. Iat pild minunat: Ioan. Atunci cnd oamenii erau
gata s recunoasc n el nsui pe Mesia cel ateptat, el a zis: Nu! Ci este Altul, Care vine naintea mea, El
este Mntuitorul lumii! Ct de des se ntmpl pe Pmnt ca aceia ce au primit stpnire mare asupra
multor oameni s fie nclinai a se socoti singurii vrednici de o astfel de stpnire! Ci iat c Sf. Ioan a
aflat n sine puterea de a tgdui acest rol i a spune cum tria el nsui insuflat de viziunea lui Hristos.
Dac se nal mintea noastr ctre acea viziune a lui Hristos pe Golgotha, atunci este de neles c tot
cuvntul nceteaz. i atunci l cinstim pe El ca Dumnezeu de acum n tcere. In cele cincizeci de
zile ale Postului care ne stau n fa, fiecare dintre voi va avea de trit clipe grele i atunci ne vom
aminti de Hristos, Care a petrecut n pustie patruzeci de zile i patruzeci de nopi.

Chiar nainte de nceputul Marelui Post se face

slujbamarii iertri. Atunci cnd noi, n mica noastr obte, vom cere smerit iertare frailor notri pentru
tot ceea ce am greit naintea lor n cugetul nostru, amintii-v i de Infricoata Judecat. Este spus c
Domnul va veni n slav. i cnd va edea El pe scaunul Su, se vor aduna naintea Lui toate noroadele,
de la facerea omului pn la cel mai de pe urm ce va din femeie s se nasc. Astfel, strmutai-v
mintea de la cele mrunte care, cu toate acestea, sunt chipurile altor lucruri, nermurite iat ce
trebuie s facem. In capitolul al cincilea la Evangheliei de la Matei se afl multe cuvinte ale lui Hristos care
pomenesc legea lui Moisi: S-a zis celor de demult: S nu ucizi. () Dar Eu zic vou () S-a zis celor de
demult: S nu preacurveti. () Dar Eu zic vou, .a.m.d. i de fiecare dat, purceznd de la poruncile
Vechiului Legmnt, El trece la nelesul cel nemrginit al fiecreia dintre ele.
Aa i eu acum, ncerc s v propun, ca frate al vostru, s folosii acest mijloc spre a face ca viaa voastr s
fie roditoare: De la lucruri mrunte, strmutai-v la nemrginire!
***

POSTUL I LUPTA CU ISPITELE PE CALEA CTRE NVIERE

 Cuvntarea a unsprezecea Pentru ispita lui Hristos n pustie. Prin Post poate s ne vin ispit. Vrjmaul ne ispitete ntro msur
mai mic dect pe Hristos. Ispitele prin Post snt n toate planurile fiinei noastre. elul Postului - trirea
nvierii prin ateptarea care este izvorul energiei. Pentru cele dou biruine i cele dou nfrngeri.
Hristos calea pentru fiii lui Adam cel czut. Pentru lupta fizic cu pcatul, pn la durerea inimii.
Despre ntietatea minii n lupta duhovniceasc cu pcatul. Despre lupta trupeasc i amintirea morii.
Dup pilda lui Hristos, Care Sa ndeprtat n pustie, tradiia noastr a statornicit Marele Post cel de
patruzeci de zile:

Atunci Iisus au fost dus n pustie de Duhul, ca s se

ispiteasc de diavolul. i postind patruzeci de zile i patruzeci de nopi, dupre aceea au flmnzit. i
apropiindu-se ctre El ispititorul, i-a zis: De eti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrile acestea pini s se
fac. Iar El rspunznd, au zis: Scris este: Nu numai cu pine va tri omul, ci cu tot graiul ce iese din
gura lui Dumnezeu. Atunci L- a dus diavolul n sfnta cetate i L-a pus pre aripa bisericii, i a zis Lui: De
eti Tu Fiul lui Dumnezeu, arunc-te pre Sinei jos, c scris este: ngerilor Si va porunci pentru Tine, i pre
mini Te vor ridica, pentru ca nu cndva s poticneti de piatr piciorul Tu. i au zis Iisus lui: Iari scris
este: S nu ispiteti pre Domnul Dumnezeul tu. Apoi a dus pre El diavolul ntrun munte nalt foarte, i i-a
artat toate mpriile lumii i slava lor. i a zis Lui: Acestea toate voiu da ie, dac plecndu-Te mi Te vei
nchina. Atunci au zis Iisus lui: Mergi napoia mea, satano, c scris este: Domnului Dumnezeului tu s te
nchini, i Lui Unuia s slujeti. Atunci L-a lsat diavolul, i iat ngeri s au apropiat de Dnsul, i slujeau
Lui.
Astzi nu socotesc cu putin a vorbi despre ntregul coninut al acestei ispite, dar toate ne indic faptul c ea
sa petrecut la ultimul etaj. Diavolul nc nu tia cu Cine vorbete, ns Omul cu Care vorbea,
strnea acele ispitiri: Dac Tu eti Fiul lui Dumnezeu, f minunea asta; Dac Tu eti Fiul lui
Dumnezeu, atunci arunc-Te, i ngerii Te vor pzi; ducndu-L pe muntele nalt i artndu-I toate
bogiile acestei lumi, a zis: Stpnia asupra ntregii lumi este dat mie nchin-Te, i i-o voiu da ie

i Domnul a biruit toate cele trei ispite, i a zis: napoia Mea, satano!Astfel Omul-Hristos a biruit
lumea. Iar apoi, la sfritul cltoriei Sale pmnteti, El a zis ucenicilor: ndrznii, Eu am biruit
lumea
Ce este caracteristic acestei ispitiri? Patruzeci de zile Domnul postise, petrecnd ntro nentrerupt
ncordare a duhului. Iar cnd na mai putut, i puterea trupului n chip firesc a slbit, atunci sa
apropiat i diavolul. Deci nseamn c atunci cnd postim i slbim din pricina postului devenim
uor de supus ispitelor vrjmaului.
Noi nu ne putem compara cu Hristos. Cunoaterea lumii la El era absolut, dumnezeiasc. Dar i dup
omenire, n ntruparea Sa, El se afla nu ca un om simplu, precum se vede din dialogul diavolului cu El:
Dac Tu eti Fiul lui Dumnezeu atunci fa minuni, arunc-Te, nchin-Te: c i voiu da stpnire. Pe noi
ns vrjmaul ne ispitete cu lucruri mai mici, dar care ne clatin, chiar dac pe noi ne cearc o
lupt, fr ndoial, mai mic dect pe Domnul. Legile i energiile cosmice snt peste tot aceleai: ele
trec prin noi. Cnd Domnul spune: Eu am biruit lumea, nseamn c El a devenit mai presus de cosmos.
Acum a vrea s vorbesc cu voi n legtur cu cele de mai sus, c putem tri acest Post fr a ne da seama
de nimic. i atunci, n contiina minii noastre Postul va trece far de folos. Zic n contiina minii,
pentru c nsui Postul este lupta cu patimile, i o lupt nu fr de folos i fr rezultate
Dup cte tiu (dar tiu foarte puine despre cele prin care voi trecei), v voiu spune c n contiina mea au
rmas dou experiene de suferin din toate nevoinele voastre n vremea acestui Post. Am simit n
rugciunea pentru voi c au fost dou momente de pierdere a rbdrii. i trebuie s fim cu mare luare
aminte, cci lupta este foarte primejdioas Rbdarea privete toate formele vieii noastre: i
durerile trupeti, i luptele gndurilor noastre, i strile noastre duhovniceti toate cele trei planuri
snt atinse, pentru c Postul, n amintirea postului lui Hristos, i este acea ncercare la toate nivelele.
De pild, noi nu nelegem pentru ce ndulcirile trupeti ridic de la noi ndrzneala n rugciune, ba
chiar energia n rugciune. Dar postul este una din formele luptei mpotriva patimilor. Postind, ncepe o
perioad grea, cnd simim ntreaga noastr alctuire. Tot trupul slbete: foarte uor se pred, i nu
mai poate rbda. Domnul a hotrnicit msura omului patruzeci de zile. Iar aceasta este msura
desvririi. In alte culturi ascetice exist mijloace de a supravieui i mai mult dect 40 de zile. Dar acolo
toat lupta se d dup alte legi i pe alt plan. i mijloacele snt altele.
Noi nu ne slobozim niciodat de lupta cu patimile. Din pricina luptei trupului, noi trebuie n toat
vremea s rmnem ntro continu ncordare a ateniei, pentru ca trupul s nu ne impun cele ce
mpiedec duhul de a se nla ctre Dumnezeu. i deci, este cu putin s se apropie de noi gnduri,
aproape pe acelai plan pe care Hristos ni L-a artat n Evanghelie, ns la noi asemenea ncercri snt un
fenomen foarte rar. Iar cealalt sarcin a venirii noastre n lume: Domnul a venit s mntuiasc lumea
biruind toate energiile cosmice, ducndu-ne n planul vieii Dumnezeieti, facndu-ne de acum a fi
dincolo de hotarele puterilor Cosmosului, transcenzndu-le. Noi trim pe planul cel mai de jos, dar totui,
treptat, ne povuim ctre acea via. Iar cnd vine din nou Postul (dac Dumnezeu ndelungete viaa
noastr a tuturora), fii cu luare aminte la aceasta. Vorba este nu numai despre trup ci, mai nainte de
toate, despre duhul nostru cel vecinic. Iar atunci posturile voastre vor da rod n toate planurile luptei: i n
ce privete patimile trupeti, i pentru puterea psihic de a rbda, i pentru o mai nalt cunoatere a minii
despre fiin. i aa, am vrut astzi s v vorbesc despre aceasta, pentru ca Postul s nu treac fr urmri n
ce privete cunoaterea noastr.

Ca rezultat, prin post i rugciune,

noi ne pregtim ctre ceea ce ne este fgduit, adic nvierea. Noi ntmpinm Patile: Hristos a
nviat! i prznuim nvierea noastr cea de obte, iar nu numai nvierea lui Hristos, cum spune Sf.
Ioan Gur de Aur n Cuvntul de nvtur din noaptea Patilor: nviat-au Hristos, i nici un mort
mai este n mormnturi.
Iertai-m c mi ngdui s v vorbesc despre urmtoarea: Mie mi-a fost dat pomenirea morii, prin care
toat fiinarea cosmic suferea moartea i se supunea sfritului. Dar cnd sa pogort asupra mea
mila lui Dumnezeu i am simit n sinemi putina vieii vecinice, atunci pentru mine a nviat tot
Cosmosul. i experiena negativ a pomenirii morii, dintro dat sa schimbat n cunoaterea c
moartea pentru noi nu exist.
Noi sntem zidii dup chipul i dup asemnarea Dumnezeului celui Fr-de-nceput i Fr-desfarit. Cnd am vorbit despre nviere ne-am ndreptat atenia ctre ultimele cuvinte ale Simvolului
Credinei: Atept nvierea morilor Anume ndejdea-ateptarea este in noi acea energie care ne
nvie in chip neneles. Cei ce s-au intors napoi de la Hristos, i care se afl pe de-a-ntregul sub
stpnirea morii, nu pot s o aib: ei nu cred n nviere.
Am vrut s v spun aceste cteva cuvinte pentru ca Postul cel Mare s v fie cu rod i n sfera
cunoaterii, i n sfera contiinei, fiind o nevoin contient n toate planurile: n lupta cu patimile
trupeti, n planul experienei psihice a rbdrii, n planul cercrii credinei noastre.i ispitele pot fi
de intensiti diferite: ele cu adevrat ne pot duce pn la hotarele pierzaniei. Dar cnd iesim din
aceasta stare si traim Invierea atunci simim biruina: Hristos a biruit lumea i a nviat din mori.
Snt oameni care se lupt cu patimile o dat sau de dou ori, n vremea npdirii vrjmae. S zicem c
patima sa apropiat de o sut de ori de om, i c n dou cazuri s-a mpotrivit ei. Si lui i se pare ca este
un nevoitor. Unul ca acesta se hotrte s vorbeasc celorlali de virtui, iar el nsui de nouazeci si
opt de ori a dat napoi. Caci noi cand vorbim despre intunerecul n care triete lumea, avem n vedere
c lumea triete din patimi i c viaa noastr nu o cunoate. Oamenii se ndeprteaz de la Hristos i de
la adevrata descoperire a ceea ce este omul.
De la intamplarea evanghelic, atunci cnd diavolul sa apropiat de Hristos i a zis: Dac Tu eti Fiul lui
Dumnezeu, vdit este c noi toi sntem copii ai lui Dumnezeu, Cela ce a zis: S facem om dupre
chipul nostru i dupre asemnare. Iar vrjmaul a vorbit cu Hristos chiar dintru nceput despre cele de
pe urm!

Snt unii care se nevoiesc, rabd nevoina, i dintro sut de atingeri ale ndulcirii ptimae ei de
nouzeci i opt de ori o resping cu succes, dar o dat sau de doua ori, dintr-o data, cumva cedeaza. El
nici nu se gndete s nvee pe alii, cci el insui nu se simte pe sine a fi biruitor patimilor.
i totui m simt nevoit s v amintesc va rog rostii de fiecare dat, dac e cu putin, contient:
nvrednicete-ne, Doamne, n ziua aceasta, n seara aceasta, n noaptea aceasta, fr de pcat a ne pzi
noi. Prin ce se deosebete viaa noastr de cea a restului lumii? Prin faptul c noi respingem
ndulcirea patimilor pentru a petrece n mpreunare cu Dumnezeu.
Domnul a venit i a spus: Eu snt calea. Care cale? Dup cderea lui Adam, cnd totul a fost pierdut,
Domnul a rennoit n noi chipul lui Dumnezeu, ntunecat prin cdere. Acum, c l cunoatem pe Hristos,
ncercm s trim ca i El. Ins mai snt atingerile ncercrilor care snt n stare a sclcia voia
noastr. Aceasta la nceput cere o mare i dureroas ncordare.
Muli nevoitori au iubit bolile, cci boala uureaz lupta cu patimile trupeti. Si deoarece noi nc nu
am biruit patimile, nu putem tri deplin bucuria nvierii. Si, cu toate acestea, ntro msur noi totui
o trim.
i de multe ori mi sa ntmplat s m ntlnesc cu astfel de fenomene, c Patile erau pentru unii o vreme de
ncercri, i triau ca un fel de prbuire n fiina lor. nviat-au Hristos i nici un mort mai este n
mormnturi. Iar eu m simt dintro dat sub stpnirea morii! Nu numai cand vei simi faptic
biruina patimilor asupra voastr, ci i n nsi lupta, amintii-va c nimic altceva nu exista, dect
Hristos, si sprijiniti-v pe El.Sar putea ivi i simmntul: Uite, au venit Patile dar eu tot

n moartea patimilor zac. Dar nu trebuie sa cedai acestei ispite, ci

trebuie s credem c noi cu adevrat vom nvia i nu numai s credem, ci i s ATEPTAM, precum
minunat vorbesc Sfinii Prini n Simvolul Credinei. Eu nu numai cred c nvie morii, nu! ci i atept
acea nviere.
Rostii cuvintele acestea cu mult simmnt, cercetai-v i cunoatei caracterul acestui fenomen! Dac
spunem n Simvolul Credinei: Eu ATEPT nvierea morilor, iar n rugciunile pentru cei adormii:
Pre cel ce n NDEJDEA nvierii vieii vecinice a adormit, odihnete, nseamn c subliniem c,
murind, noi vom atepta nvierea noastr, iar ntre timp: In minile Tale mi ncredinez duhul. Doresc
tuturor s trii Patile adevrat, cu aceast ateptare a nvierii noastre celei de obte
Snt perioade cnd chiar ne aflm rstignii n lupta de a ne petrece ziua fr de pcat, adic s nu ne
stpneasc pcatul Lupta aceasta poate atinge intensiti deosebit de adnci, lucru de care nu am
vorbit nici n cri, nici cu voi. Ca nu toi avei destul ntelegere spre a o primi cum trebuie. Ins muli
dintre nevoitori sau luptat cu patimile trupeti pn ntru a-i pricinui dureri. Citind Vietile Sfintilor
vei vedea c, atunci cnd unii au trecut astfel, de ispite, ei se ardeau pentru a omor n sine, prin durere,
simirea trupeasc. (Unul dintre sfini i ardea degetele spre a-i birui indulcirea). Ct vreme patima

lucra, ei i mucau degetele, i pricinuiau durere, literal btndu-i trupul (mai mult picioarele, unde
nu snt organe). Mijlocul acesta este foarte primejdios pentru unii: de a se bate pn cnd durerea
ajunge la inim. Poftele dup ndulciri trupeti au o curioas putere: Cnd patima lucreaz n noi
puternic, atunci durerile loviturilor nici nu se simt. Numai cnd ajunge durerea pn la inima, atunci
nceteaza patima.
De ce e nevoie de toate acestea? Fiindca de fiecare dat cnd cedm, patima deine biruina asupra voii
noastre. Si de fiecare dat cnd biruim ndulcirile trupeti prin lovituri, se schimb ntreaga noastr
structur, iar trupul ncepe s se supun cerinelor duhului.
Cu alte cuvinte, de fiecare dat cnd reuim s biruim patima printr o astfel de durere, trupul nostru
se predispune a urma nevoilor duhului.

Ins la drept vorbind, lupta cea mai eficace

este lupta n duh. Iar loviturile snt una din formele luptei ascetice pentru a stvili n sine lucrarea patimii,
adic spre a nu lsa patima s te stpneasc, spre a nu o primi. i eu am fost nevoit s-mi pricinuiesc
inimii dureri, pentru a opri poftele ptimae, ns personal prefer alte mijloace de a le combate:
amintirea mortii mi-a ajutat mie. Uimitoarea ei lucrare consta in faptul c omul vede trupul cellalt ca pe
un cadavru, i ispita dispare astfel fr lovituri. Sfinii Prini foarte mult apreciau pomenirea morii,
pentru faptul c ea omoar n noi patima trupeasca.
Snt momente de ncierri mortale cu patima: Ori tu, ori eu, unul din noi va ramane n via! i de
fiecare data, in astfel de clipe acute, trupul i mintea noastr se primenesc, renasc. Dup aceea mintea uor
respinge orice chip ptima.i dobndim stpnire, de acum nu n vrtutea postului, ci n vrtutea culturii
minii.
Cultura minii - iat mijlocul cel mai eficace ce ne rmne in lupta cu patimile. Scriu despre aceasta in
cartea despre Stareul Siluan cum s te lupi cu patima: A nu-i preda mintea si a nva mintea s
resping tot chipul ptima. Iar cnd omul i cultiv mintea n acest plan, astfel nct ea nu se mai
mpletete cu impulsul patimii, atunci patima moare. Iar aceasta se refer nu numai la ispitele trupeti, ci i
la orice alt patim
Din experiena mea la Athos, am observat chiar pe pielea mea c atunci cnd m ocrau, cnd m
lipseau de ceva i m tratau cu bdrnie, atunci mi scdea lupta cu trupul. Dar au fost cazuri (foarte
rare) cand tineri monahi, din pricina scrbelor, dimpotriv, cutau mngiere n aceast simire trupeasc,
nervos plcut. Iat pentru ce trebuie s fim cu mult luare aminte in privina asta.

Tare mi-e team c vorbesc prost, dar totui ndjduiesc c, n ciuda gndirii mele stngace, ceva va
rmnea n cugetul vostru. Voi toi mie iubii frai i surori, eu m rog pentru voi toi. i fii
rbdtori. Dumnezeu pe fiecare din noi ne ncearc cu cate ceva.
i iertai-m.
(in: Arhimandritul Sofronie, Cuvantari duhovnicesti, vol. 1, Editura Arhiepiscopiei Alba Iulia
Reintregirea, 2004)

DUMINICA IERTARII. Predici de mare adancime ale Parintelui

Sofronie (II). CUM SA TRECEM POSTUL MARE in mijlocul
tensiunilor apocaliptice ale vremii noastre?
Publicat pe 26 Feb 2012 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Cum sa tinem post?, Duminica
izgonirii lui Adam din Rai (a Iertarii, Lasatului sec de branza), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE
FOLOS, Parintele Sofronie Saharov, Razboiul nevazut, Triodul si Postul cel Mare | Print

Va recomandam si:

POSTUL MARE. Care este sensul sau duhovnicesc si CUM SE DUCE LUPTA CU
ISPITELE IN ASTEPTAREA INVIERII? Parintele Sofronie cuvantari
duhovnicesti (I)

DUMINICA IERTARII. INCEPUTUL POSTULUI MARE. Parintele Coman despre

sensul si riscurile postului si iertarii:SA INVESTIM IN DUMNEZEU!
***
CUM S TRECEM MARELE POST
- Cuvntarea a zecea -

Cum s trecem postul, n viziunea elului final. Pentru biruina lui Hristos pe Golgotha.
Despre textele slujbelor Postului Mare. Predania vie a Bisericii. Pentru felurita putere de a
ndura a fiecruia. Bucuria nu ine mult vreme. Pentru anumite amnunte ale Postului.
Pentru Duminica Iertrii: cum se prea biruiesc ispitele. Lemnul cunoaterii i dezbinarea
ntre oameni. A se micora este lucru mare naintea lui Dumnezeu cum se atrage harul.
Ateptri apocaliptice. Unirea n Fiin, ca ndumnezeire. Despre rugciunea Sfntului
Efrem Sirul.
Ieri i azi ma durut inima, i doare n mod curios i mam rugat lui Dumnezeu: Nu acum. D-mi s
svresc lucrul vieii mele. i iat, spre a-mi svri lucrul vieii, ncep prin a vorbi cu voi despre cum s
trecem Marele Post.

Vam vorbit deja despre metoda mea, pe care v sftuiesc s vo nsuii.

Metoda mea este precum urmeaz: A ne vedea elul de pe urm si a merge ctre el, ncepnd cu abc-ul.
In ce privete Postul, trebuie avut acelai principiu, dar pe o scar redus. Trebuie neles c cele cincizeci
de zile ale Postului ne sunt puse la dispoziie ca pregtire spre a primi nvierea cea din mori. Iar
viziunea noastr ne-o ntocmim astfel: Acum ncepe nevoina,nsuflarea noastr crete la gandul c sute
de milioane de cretini vor ine acest Post. Calea ctre nviere, pentru nsui Dumnezeul ntrupat trecea
prin suferin. Taina suferinei o intelegem de abia mai trziu. La nceput o primim ca pe o condiie a
creterii noastre n Dumnezeu, ca o condiie a dezvoltrii noastre, spre a-L putea primi pe Cuvntul lui
Dumnezeu i spre a ne nsui cile Sale n viaa practic.
Astfel ne vom alctui nou nine acest tablou pentru Marele Post, i vom vedea cum un Om pe
pmnt a hotrt n Sine s urce pe Golgotha i s rup ctuele de fier ale blestemului pentru pcatul
lui Adam, s rabde absolut tot ceea ce nimeni pe ntreg Pmntul nu a neles, nimeni nu a putut cu adevrat
ptrunde. Iar cnd a svrit lucrul Lui, a zis: ndrznii, Eu am biruit lumea
Printrun om pcatul a intrat n lume spune apostolul Pavel i printrun Om vine mntuirea. Dac
naintea noastr vom avea un astfel de el, atunci vom ntmpina Postul Mare ca pe un sfnt rstimp n
viaa ntregului an. i atunci cnd cu bucurie vom purta nevoina trupeasc a nfrnrii de la
mncare, ea nu ne va duna, ci ne va ajuta n toate planurile: i n cel duhovnicesc, i n cel trupesc.

E drept, mie acum, la btrnee, pot spune c mi sa luat aceast ndulcire a Postului Mare. La Sfntul
Munte, cnd triam ntro mnstire unde trecerea postului era cea mai srac i mai anevoioas, eu
suportam Postul cel Mare cu bucurie i uor. Acum nu o mai pot face. Snt lipsit de aceast binecuvntare i
fericire.
In arhitectura genial a ciclului anual al dumnezeietilor slujbe, Postul ocup un loc deosebit. Slujbele
Marelui Post, unde ntro mare msur se ntrebuineaz texte din Vechiul Testament se arat a fi o
nvtur exprimat adesea ntro nlime de necrezut a darului poetic.
Drept pild voiu aduce irmoasele canonului care se va cnta:
Ajutor i acoperitor sau fcut mie ntru mntuire: Acesta este Dumnezeul meu, i voiu proslvi pre El,
Dumnezeul printelui meu, i Voiu nla pre El, cci cu slav sau proslvit.
Insufltoare cuvinte, care cuprind n sine un nalt neles acela pe care l numim Predanie.
Predania cea vie, mai presus de toate se exprim n duhul vieii, nvtura dogmatica vine mai tarziu. La
nceput inima iubete pe Domnul i Il urmeaz oriunde se va duce. Iar mai pe urm se adaog treptat
neasemnata ndulcire a dobndirii mntuirii lumii... [...]
i dei aa stau lucrurile, din nefericire n vremile noastre rezistenta organismului nostru, zdruncinat in
plan nervos nc din anii copilriei, sa mpuinat cumplit. Pe vremuri muli erau nevoitorii care puteau
petrece sptmni, luni far s mnnce, urmnd nfrnrii lui Hristos, postului Lui n pustie patruzeci de
zile, inainte de a iei la propovduire. Astzi aceasta se ntlnete destul de rar printre nevoitori. La care
observ cu durere n inim, un fenomen foarte jalnic: cnd este vorba de motive medicale, oamenii sunt
n stare s rabde un post, dar pentru Dumnezeu nimica nu merge pentru ca este un oarecare duh
care impiedica orice lucrare atunci cnd este vorba a urma lui Hristos. Inainte vreme, n mnstiri, cei
ce puteau, ajunau pn Vineri, i chiar pn Smbt. Dar asta nu era pentru toi. In prima zi nu se gtete
deloc. Incepnd cu a doua zi se pregtete un ceai. Unii nu au mncat trei zile, alii numai dou zile. i
totui, un fenomen curios: primele zile sunt mai greu de trecut. A doua zi, Marti, incepe capul s ameeasc.
Dup aceasta, Miercuri, se poate intampla trecerea unui prag i o uurare de a posti pentru organism. Dar
pentru cei bolnavi nu este cu putin, nici o singur zi de post, din pricina bolii.
La Athos prima zi a Postului pentru muli era grea, pentru c acolo erau rani puternici. Secreiile
digestive, negsind nimic n stomac, ncepeau s mistuie nsui stomacul. In asemenea cazuri Lunea
trebuiau s mnnce ceva, ca s nu-i strice sntatea.
Aa c nu vreau acum sa enumr toate variaiile organice, cui ce-i trebuie, i cine ce poate. Iar noi rmnem
cu metoda aceasta: Nu este obligatorie deplina nfrnare n cursul ntregii sptmni; nu este
obligatoriu nici pn Miercuri, pn la prima Liturghie a Darurilor mai-nainte-sfinite; nu-i
obligatoriu nici chiar prima zi s o treci fr a mnca deloc. Fiecare s-i aleag dup puterile proprii.
Fiecare de bunvoie s intmpine nevointa care se deschide naintea noastra. Si astfel ei vor fi n stare
s treac ntregul Post fr ca s piard din vedere adevratul el: s ntmpinm n trupul nostru
striccios harul nvierii.
In fiecare an v va fi dat s trii un lucru paradoxal: Postul, cu toate nevoinele plnsului, pocinei,
privegherilor .a.m.d., l putem ndura cincizeci de zile. Dar Patile bucuria pascal o putem tri
pentru o foarte scurt vreme, iar apoi nu ne mai rmne putere pentru bucurie. In chip firesc sar zice
c ar trebui s fie dimpotriv: cu Postul zdrobirea, iar apoi bucuria biruitoare a nvierii care nvie omul!
Aa, eu nu mi propun s v vorbesc despre amnuntele organizrii Postului. La Prinii Bisericii snt scrieri
despre unele trsturi caracteristice, cum trebuie trecut Postul, dar avnd n vedere c este greu, noi facem
aa: n prima sptmn, n a patra i n a aptea a Postului ne nevoim a ne nfrna mai mult dect n
celelalte. Deoarece trupul poate suferi din pricina nelucrrii, n practica bisericeasc se recomand
mtnii pn la pmnt. Iar mtniile acestea pe care le face omul zi i noapte servesc ca trupul s

rmn n micare i n ncordare. Altfel, pentru un trup tnr, lipsa micrii devine de nesuferit i
duntoare. De aceea n biseric se fac rugciuni cu mtnii mari. Aceasta, pe de-o parte, este expresia
smereniei noastre, iar pe de alt parte, micarea fizic este de neaprat trebuin n absena muncii.
Apostolul Pavel spune: Dac nu lucreaz cineva, nici s nu mnnce. Dar ntro scrisoare ctre un
exarh, Mitropolitul Nicolae, i-am scris cndva: Iar noi, ca totdeauna, am schimbat-o acum i pe aceasta:
Cine nu mnnc, acela nici s nu lucreze. Cnd nu ni se d de mncare, nu lucrm! Dumnezeu ne-a dat
un privilegiu deosebit: Suntem liberi de a ne determina condiiile. Nu suntem bogai n ce privete
proprietatea. Noi chiar nu avem destul loc ca s trim cum am avea nevoie. Dar totui, dac vom pzi
poruncile lui Hristos, harul nu ne va prsi. Iar cnd harul nu prsete, rugciunea curge fr
poticnire n orice condiii: i n osteneal, n ascultri, i n nsingurare n chilie, i n biseric. i aa,
vam spus n puine cuvinte ceva despre Postul cel Mare care ne ateapt.
Intorcndu-ne din nou la aceeai tem, cum s se ntipreasc n contiina noastr ceea ce eu socotesc ca un
principiu absolut necesar: a avea n vedere elul final i a se ndrepta ctre el. Atunci aspectele
nensemnate ale vieii noastre de zi cu zi vor trece fr vreo deosebit zdruncinare a organismului i a
psihicului nostru. i aceasta nu numai n Post, ci i dup, i ntotdeauna, n fiecare zi: Noi trebuie s ne
amintim de elul i nelesul petrecerii noastre aci. Noi ne-am adunat mpreun ca ntrun singur duh al
dragostei pentru Hristos, s urmm pailor Lui, sprijinindu-ne unul pe altul. V amintii cum este scris n
Evanghelie: Cnd erau pre cale, suindu-se n Ierusalim, Iisus mergea naintea lor, la o oarecare distan,
iar ei [ucenicii] erau nfricoai, i urmnd Lui, erau cuprini de team. Aa i noi, cu fric vom urma lui
Hristos n tot acest Mare Post, ca mai pe urm cntarea Hristos a nviat s irump ca un prisos de
via n noi. Este un foarte bun obicei acela de a cnta stihira Patilor, Duminic seara, n Duminica
Iertrii.
PentruDuminica Iertrii trebuie s spun cteva cuvinte. Aceast zi dobndete o deosebit

nsemntate cnd sincer cerem iertare unul

altuia. Cnd iertarea este dat din ambele pri, atunci sufletul se simte slobod i plin de pace. i
aceste condiii, a slobozeniei i a pcii, foarte mult uureaz Postul i voi pregtii-v pentru ziua
aceasta, ca s lepdai din inima i din mintea voastr orice umbr de ntrtare mpotriva fratelui
Din nsui nceputul Postului se va cnta despre Adam cel izgonit din Rai- lucru de mare nsemntate, n
rnduiala istoric, mai trziu se va face pomenire de cderea n pcat a lui Adam i de hotrrea lui
Hristos de a strica blestemul. In aceast zidire genial a ntregului ciclu anual al dumnezeietilor slujbe
n aceast sum de theologie, de rugciuni i de nvturi ce reprezint crile Marelui Post, este
nscris toat Tradiia, dar toate primesc forma rugciunii, astfel nct theologia devine coninutul
tuturor rugciunilor noastre
Voi s m iertai: Eu acum vam vorbit despre amnunte ale vieii noastre. elul de cpetenie ns vi l-am
exprimat nTestamentul meu. Rogu-v, uitai de nimicnicia mea i pzii acest testament. Vam spus c
nu este uor. Ins de fiecare dat n asemenea cazuri, ca n Duminica Iertrii ce vine, noi vom svri

aceast nevoin, i s uitm toate ranele pe care le-am primit n via! Iar cnd din inim vom ierta
tuturor frailor toate cele ce sau adunat zi de zi, zile pline de trude, de nedumeriri, de strmtorri, de
lipsuri, atunci toate astea vor fi lepdate, i duhul nostru se va slobozi i va afla libertatea omului
iertat, izbvit de toate urmrile pcatului i nsufleit de o nou ndejde.
Nu trebuie s ne uimim c n via se nasc nenelegeri, mai cu seam n Post. Dar trebuie s ne
nvm s preabiruim greutile pomenite, pentru a mplini legea lui Hristos, Care zice: Iertai orice
avei asupra cuiva, ca i Tatl vostru cel din ceruri s ierte vou grealele voastre. Iar prin faptul de a ierta
grealele fratelui sau ale sorei noastre intrm n procesul mntuirii ntregii omeniri. De fiecare dat cnd se
ivesc ispite sau vreo greutate oarecare (c nu este cu putin a ocoli frecuurile, ca urmare a limitrii
trupului nostru), trebuie neaprat s o biruim, ceea ce dovedete nelepciune.

Unul din gndurile cu putin a fi cuprinse n: Iar din

lemnul cunotinei binelui i rului s nu mncai este faptul c aceasta avea s trag dup sine dezbinarea tuturor oamenilor.Prima groaznic nelegiuire Cain a ucis pe Avel - a fost dintru nsui nceputul
zilelor omeneti. Siluan, bunul nostru acoperitor, zice c aa a nceput. i Adam plngea faptul c toat
omenirea avea s triasc n dezbinri, n rzboaie, n ucigii reciproce, n asupreli reciproce .a.m.d.,
toate cele ce sunt mpotriva legii dragostei.
Ce pregtire ne propune Stareul Siluan pentru ntmpinarea Patilor? - Cu ct mai puternic va fi n noi
Duhul, cu att mai uor vom uita toat rana i vom ierta toat jignirea pe care ne-o pricinuiete
fratele, i cu att mai bogat se va revrsa asupra noastr bucuria vieii vecinice. A se micora este un
mre act duhovnicesc naintea lui Dumnezeu. Insui Domnul Sa micorat pe Sine. Citim la printele nostru
Siluan cuvintele: Harul triete n cei mai mici, iar nu n cei mai mari. Aa i-a dat Domnul sa ineleag
cu ct mai mult se smerete omul, cu ct mai mult se avnt la nevoina nsrcirii cu att mai nalt
se va afla naintea lui Dumnezeu, i-cu att mai mare putina lui de a primi marele har.
Naiv ar fi s gndim c felul cum ne-am adunat este o lucrare omeneasc: nsui Domnul ne-a adunat. Iar
dac Domnul ne-a adunat, noi vom urma Sfantului Siluan. In zile de praznic, la nceputul vieuirii sale
monastice, el slujea n trapez prinilor i frailor i se gndea ce fericire i fusese dat s slujeasc
celor pe care i iubete Domnul. Iar ntro zi, aa cum scrie, slujind frailor n trapez, a doua oar a
simit harul artrii lui Hristos. Dar ntruct, dup legea duhovniceasc, aceste stri nalte trupul omenesc
nu le poate purta, ele se dau o dat sau cel mult de dou ori in via, iar apoi rmn ca o amintire i ca o
cunoatere, n forma, amintirii n noi, ns puterea harului, n chip real, lipsete. Cuviosul Macarie cel Mare
zicea c ridicarea harului este de neaprat trebuin, pentru ca omul s-i continue viaa i activitatea
pmnteasc.

Voi toi cu dragoste mai ascultat: ncercai s

mplinii toate acestea n Postul ce vine. De ce zic n Postul ce vine? Pentru c, ntrun chip straniu,
mprete n lume acum o atmosfera ncrcat. i buzele credinciosilor i necredincioilor tot timpul
apare cuvantul apocalips, evenimente apocaliptice, ateptri apocaliptice. n ce chip va veni
sfritul, inc nu tim, dar n anul de faa tensiunea este mai mare dect mai inainte.S ncercm sa
facem din acest Post un post al luptei pentru ceea ce vam rugat eu: pentru unirea care va fi unire
dup chipul Sfintei Treimi.
De ce rugciunea lui Iisus Hristos ctre Tatl, naintea nsi morii pe Golgotha, cuprindea cererea ca
unirea care este n Fiina lui Dumnezeu nsui s fie dat nou? Este cea nalt form de
ndumnezeire a omului. Iar a crede c ea poate fi nsuit fr dureri, far rstigniri este naiv. Cu
mai multele suferine, mai multa rbdare a tuturor njosirilor i a tuturor nedreptilor, noi agonisim
darul harului dragostei atotcuprinztoare.i atunci vom cunoate pe Dumnezeu precum este, cu alte
cuvinte ca Dragoste.

Iata ceea ce trebuie noi sa traim. Indelung as putea sa va vorbesc despre un fenomen curios:
Oamenii nu isi observa propriile greseli, si judeca pe altii. Asa se pierde unirea.Feriti-va de
orice gand impotriva vreunui frate sau sora, caci fiecare gand pricinuieste o crapatura in
zidurile cetatii. Si sa stiti, nu este de fel un lucru mic! Pentru ca atunci cand gandim ceva rau
despre orisicine, si dupa aceea iesim din chilia noastra si intalnim acea persoana, urmarile
gandului rau incep sa lucreze. Si atunci celalalt va raspunde, in vartutea acestui fenomen,
in acelasi fel. Si niciodata nu este cu putinta sa stii cine a inceput primul. Pentru care ne si
rugam: Daruieste-mi a vedea ale mele caderi. Lipsa acestei viziuni duce la faptul ca fiecare
om crede ca el are dreptate si nu isi observa gresalele proprii. Aceasta pana si ierarhii o
fac, si noi toti. Asa ca feriti-va de tot gandul rau, la voi in chilie, iar atunci zidirea noastra va
ramanea in picioare si noi vom dobandi mantuirea. Dar daca ne vom ierta noua insine
gresalele, neintelegand pe fratele, atuncea toate se vor narui.
Nu demult a venit la mine un tanar care avusese un conflict cu sotia sa. Iar ei au doi copii. Si eu i-am spus:
Smereste-te, si atunci vom scapa de tragica naruire a familiei. Iar copiii mici vor scapa de tragica forma
a vietii copiilor carora li s-au despartit parintii. Asa si in familia noastra: Vom fugi ca de foc, ca de venin
de sarpe, de orice umbra a dezbinarii. Ne vom zidi viata asa incat cu adevarat sa ne mantuim, si ca sa ne

insusim acel dar al lui Dumnezeu pe care-l avem in libertatea duhului noastru de a ne aduna si a trai ca o
singura familie.
Iertati-ma. Vorbesc dintr-o inima indurerata si multe zic intr-un chip dezlanat. Dar totusi, ascultati-mi
cuvantul si veti vedea bune roade in viata voastra. Cuviosul Serafim din Sarov zicea: Dobandeste pacea, si
mii se vor mantui in jurul tau. Noi suntem douazeci si sase de persoane.Asa ca, daca Dumnezeu ne ajuta
sa ne biruim patimile aici, si pentru fiecare se vor mantui o mie atunci douazeci si sase de mii de oameni
vor ajunge in Rai!
***

DUMINICA IERTRII: FERICIT MINTEA CAREA NU A UMBLAT N SFATUL

NECINSTITORILOR
Cuvntarea a douzeci i cincea
Iertarea: de la lcaul de rugciune pn la dimensiunile cosmice Fericit mintea carea
nu a umblat n sfatul gndurilor rele. Despre petrecerea n Dumnezeu. Noi trebuie s
trim cu cuvntul lui Hristos, dar fr nchipuire. Rolul voirii noastre. Dumnezeu este
smerenie. Pentru a ierta unul pe altul. Triodul i aspectul kenotic. Atept nvierea
morilor.
In cuvntarea trecut Domnul ne-a dat cuvnt pentru nevoina Marelui Post care ne st n fa. Astzi a
dori s v spun cteva cuvinte n legtur cu acea sfnt rugciune ce va fi la sfritul sptmnii,
cernd iertare pentru toate alunecrile spre pcat unul fa de altul. Pentru a ntemeia cuvntul meu pe
Sfnta Scriptur, voi cita cuvintele primului psalm:
Fericit brbatul, carele nu a umblat n sfatul necinstitorilor i n calea pctoilor nu a sttut, i pre
scaunul pierztorilor nu a ezut, ci n legea Domnului voia lui, i n legea lui va cugeta ziua i noaptea.
i va fi ca un lemn sdit lng izvoarele apelor, carele rodul su va da n vremea sa, i frunza lui nu va
cdea, i toate, oricte va face, vor spori.
Aceste cuvinte ale psalmului se repet n dumnezeietile slujbe foarte des. i deci, ntemeindu-m pe ele, voi
zice c rugciunea de care am pomenit, pentru iertarea grealelor noastre, ale tuturor frailor i

surorilor, se va svri aicea n csua aceasta, n bisericua noastr. Dar, ca ntotdeauna, dei experiena o
primim ntr-un cadru restrns, cu mintea trebuie s trecem la dimensiunile cosmice.
Ingnnd psalmul, a zice aa: Fericit mintea noastr cnd refuz s intre n vorb cu gndurile rele
care ne nclin ctre vreo form sau alta a pcatului . Dar nu este destul numai refuzul dialogului cu
gndurile ptimae ce spurc ntreaga noastr fiin, ci este nevoie i de o trecere de la aceste cadre
restrnse pn la m hotrsc s o spun dimensiunile Infricoatei Judeci. In dumnezeietile slujbe
ale primei sptmni, mult se va pomeni despre Adam i despre Judecat. Astfel nct, strmutai-v cu
mintea la aceste mari destine ale ntregii lumi, chiar dac nou experiena ni se d n cadre ct se
poate de restrnse. In general, clugrete, ar trebui s ne obinuim a ne folosi de orice mprejurare pentru
a ne nla mintea ctre Dumnezeu. Neaprat trebuie s ne nvm mintea s triasc n toat vremea
n Dumnezeu.

In cuvntarea lui Hristos cu ucenicii la Cina

cea de Tain aflm urmtoarele cuvinte:
Eu snt buciumul viei, cel adevrat, i Tatl meu lucrtorul este, Care pe toi cei ce triesc prin Fiul
Su i curete de tot pcatul
Iar apostolilor Domnul le spune:De acum voi curai suntei, pentru cuvntul carele am grit vou.
Vedei voi: Dac vom lepda gndurile rele, dac tot mereu mintea noastr va petrece n strns
legtur cu vecinicia cea fr de nceput a Dumnezeului nostru, atunci nsei cuvintele despre El ne
vor sfini i ne vor curi de toat ntinciunea. Aa nct, atunci cnd n sufletul omului se afl
nzuina de a nceta de la pcat, de a nu mai grei, el va afla cale ctre Dumnezeu prin cuvnt. Iar
cuvntul, mai nainte de toate, este Logosul ntrupat al Tatlui, Iisus Hristos.
Cnd citim Evanghelia de la Ioan, tot mereu ne aflm chemai spre a tri cu Hristos, prin Numele Lui i
prin cuvintele Lui.
Trecerea duhovniceasc de la lucruri mrunte ctre evenimente mari o svrete omul n minte. Dac
voim s ne curim prin cuvnt, atunci s ne deschidem inimile lui Hristos i s ne povuim n Legea
Lui, ziua i noaptea.
Aa nct, vedei, ne este dat putina unei lucrri necrezut de mari: Nscui, luai fiind din rn, noi putem
trece la formele i dimensiunile dumnezeietii vecinicii. Logic este cu neputin, dar Dumnezeu aa a zidit

pe om. i noi toi trebuie s ne zidim mntuirea printr-o vieuire dup poruncile lui Hristos, prin paza
cuvintelor Lui care ndumnezeiesc pe om.
Trecerea aceasta nu trebuie s se svreasc sub forma unui act de nchipuire a unor evenimente din
viaa lui Hristos nchipuiri care deseneaz n mintea noastr un Hristos aa cum l gndim noi. O
astfel de facere nu este recomandat de Prinii notri. Dar ce zice nsui Domnul? S l iubim. i dac
l vom iubi, i cuvntul Lui vom pzi, pzindu-ne prin aceasta i de tot gndul ce ntineaz ntreaga noastr
fptur. Fr nici o nchipuire, doar prin amintirea cuvintelor lui Hristos, putem trece de la
ntinciune la vecinica mntuire. Iar aceasta st n voia noastr, atrn de noi. Iar cnd vom face
aceast mic facere, corespunztor puinelor noastre puteri, atunci poate veni ctre noi puterea cea
mare a lui Dumnezeu. Iar noi ne pregtim numai prin faptul de a ne povui n cuvntul Lui zi i noaptea;
prin faptul de a ne pzi mintea de orice legtur cu gndurile care ne optesc s svrim pcatul.
Mare lucru sfinenia! Iar noi ne nvm a ne simi pctoi. i asta este bine. Dar totui, cuvntul lui
Dumnezeu face cu noi n aa fel nct chiar i noi s putem deveni sfini. Nu ne este tiat calea ctre
vecinica sfinenie a marelui nostru Fctor. Toate ne-au fost date de ctre Dumnezeul cel mai nainte de veci,
Cruia fireasc i este marea, cea mai nainte de veci iubire.

Astfel, prin faceri mrunte, ne punem pe calea

dragostei lui Hristos. Iar dragostea lui Hristos, pe care nu s-a ncumetat s o cnte Sf. Siluan, ca fiind mai
presus de toat nelegerea i tot cuvntul despre aceast dragoste a lui Hristos spunem c purcede de la
Dumnezeu, Care este smerit. Exprimndu-ne n formele Sfintei Scripturi, am putea zice c Dumnezeu este
smerenie. Iar Dumnezeului celui smerit i este caracteristic dragostea smerit, iar nu dragostea
semea. Iar cnd este vorba despre o astfel de smerenie, vorba este i despre deertare. Smerita dragoste a
lui Dumnezeu cci El este smerit face ca iubirea s fie kenotic. Dumnezeu, Care prin Cuvntul Su a
furit tot ce exist, S-a ntrupat i a trit micorndu-Se pn la limite de neajuns nou. Iat trstura
caracteristic iubirii lui Dumnezeu: ea este de sine deerttoare, kenotic. Astfel Domnul, ca s I se
primeasc cuvntul, nainte de rstignirea pe Golgotha a splat picioarele Apostolilor i a zis: Pild
am dat vou, ca precum Eu am fcut vou, i voi s facei.

Dragostea omeneasc cunoate o dragoste ce se apropie de aspectul kenotic al dragostei dumnezeieti

mai mult dect orice alt manifestare omeneasc dragostea de mam: ea toate le rabd de la
pruncuorul ei, este gata a sluji pruncuorului ei sub orice form, orict de njositoare ar fi ea. Iat
dragostea kenotic a mamei.
i Domnul Se smerete naintea noastr ca mama naintea pruncuorului. Dac ni S-ar fi artat El in
puterea Sa, ne-am fi nfricoat s ne apropiem de El, ne-am fi nfricoat s cutm ctre El. Dar ca s
nu nfricoeze pe om, El a luat asupr-i fiina noastr trupeasca, existena, cu alte cuvinte fiinarea
(cuvnt puin ntrebuinat, dar care ca i concept filosofic corespunde cu conceptul de existena).
i iat c atunci cnd, pentru dragostea lui Hristos, dintr-o dat ne umplem de viziunea mreiei
Dumnezeietii smerenii, atunci ni se pune pecetea lui Dumnezeu, i viaa noastr poate deveni sfnt
i plin de mreie, n ciuda chipurilor de rob sub care se exprim aceast kenoz-deertare.
i iat c, n chip dezlnat, v vorbesc despre o mulime de lucruri, dar voi punei-le pe toate n ordine i nu
dispreuii cuvntul meu, i amintii-v: ,,Fericit brbatul, carele nu a umblat n sfatul necinstitorilor, iar
voi parafrazai: Fericit mintea noastr, care nu intr n vorb cu gnduri rele; fericit mintea care-se
povuiete zi i noapte n dragostea lui Dumnezeu. Scriptura vorbete despre povuire n legea
dar n realitate Evanghelia nici nu mai este lege, ci deja altceva. Pentru aceasta putem spune c
mintea noastr se povuiete nu n legea Domnului, ci n DRAGOSTEA Domnului.

i deci, pregtii-v iubiii mei frai i surori pentru acea rugciune pe

care o svrim aci n mnstire Smbt, numai ntre noi, iar Duminic cu toat obtea nchintorilor care
vin la noi. Rogu-v, cugetai mai adnc la acestea i rugai-v pentru obteasca iertare a ntregii lumi,
amintindu-v de Hristos Care zice: Eu pild am dat vou, iar voi facei aijderea. i care pild? El a luat
asupra Sa pcatele ntregii lumi. i cu fric urmm lui Hristos, Care merge naintea noastr precum descrie
Evanghelia: ucenicii se spimntau, i mergnd dupre Dnsul, erau cuprini de team, cci El urca
spre Ierusalim spre a Se supune judecii sanhedrinului, spre a se supune btilor, scuiprilor i
morii.
i pe noi ne cuprinde aceeai sfnt spaim cnd, n vremea Marelui Post, se subliniaz oarecum mai
mult n dumnezeietile slujbe c dragostea care duce la deplina deertare de sine, la jertfa de sine,
strnete prigoan i ur din partea oamenilor acestei lumi. Tain de neneles, dar noi o cunoatem.
Noi tim c nu voim nici un ru nimnui, i totui Domnul a zis: Veti fi uri de toate neamurile. Iar
cnd ne ursc, ne asemnm lui Hristos Cel ce a suferit pe Golgotha.
i deci, preascumpii mei frai i surori, v-am spus cteva cuvinte, iar voi s cugetai la ele n toate aceste
zile, pn i n sptmna Patimilor, iar mai apoi la Sfintele Pati, Sfnta Inviere a lui Hristos, pentru
care Simbolul Credinei zice: Atept nvierea morilor. Purta-vom toate acestea n inimile noastre. Iar

atunci energia vieii vesnice cuprins n cuvintele lui Dumnezeu se va transmite nou. Iar noi vom fi sub
lucrarea acelei energii n toat vremea, chiar atunci cnd dormim...
(in: Arhimandritul Sofronie, Cuvantari duhovnicesti, vol. 1, Editura Arhiepiscopiei Alba Iulia

Cum sa luam Postul in serios in lumea noastra?

Publicat pe 10 Mar 2008 | Categorii: Crestinul in lume, Cum sa tinem post?, Hrana duhului / PREDICI SI
CUVINTE DE FOLOS, Triodul si Postul cel Mare | Print

Pentru multi, dac nu pentru majoritatea crestinilor ortodocsi, Postul Pastelui const dintr-un numr limitat
de reguli si prescriptii exterioare, predominant negative: abtinerea de la anumite mncruri, de la dans si
alte distractii.Aceast ntelegere exprim gradul nostru de nstrinare fat de adevratul duh al
Bisericii, care ne este aproape imposibil de nteles, si anume c Postul nseamn si altceva- ceva fr de
care toate aceste rnduieli si pierd n mare parte semnificatia. Acest altceva poate fi cel mai bine
descris ca o atmosfer, un climat n care fiecare din noi intr, ca fiind mai nti o stare a mintii, a
sufletului, care timp de sapte sptmni ptrunde ntreaga noastr existent. Scopul postului nu este
acela de a ne sili s acceptm cteva obligatii formale, ci acela de a ne nmuia inima, astfel nct
aceasta s se deschid ctre realittile duhovnicesti, s cunoasc tainica sete si foame dup
comuniunea haric cu Dumnezeu.
Aceast atmosfer de post, aceast stare a mintii este determinat n mare parte de slujbe, de diferitele
schimbri ce intervin n viata liturgic n aceast perioad. Lundu-le separat, aceste schimbri pot aprea
ca fiind rnduieli de nenteles, reguli formale la care trebuie s consimtim formal; dar, ntelese ca un
ntreg, ele descoper si comunic duhul Postului, ne fac s vedem, s simtim si s exprimm acea tristete
strlucitoare care reprezint adevratul mesaj si dar al Postului.
Intrnd ntr-o biseric n timpul slujbei de post, ntelegem imediat ce nseamn aceast expresie oarecum
contradictorie. O anumit tristete tainic ptrunde slujbele: vesmintele sunt ntunecate, slujbele mai lungi

dect de obicei si mai monotone. Apoi ncepem s realizm c aceast lungime si monotonie a slujbelor
sunt necesare dac dorim s descoperim tainica si, la nceput, nevzuta lucrare a slujbei n noi. ncetul cu
ncetul ncepem s simtim c aceast tristete este, ntr-adevr, luminoas, c o transformare tainic
este gata s se petreac n noi. Este ca si cum am ajunge ntr-un loc n care zgomotele si agitatia vietii, a
strzii, a tot ceea ce de obicei ne umple zilele si chiar noptile, nu au acces un loc n care toate acestea nu
mai au nici o putere. Tot ceea ce ni se prea att de important nct ne umplea mintea, acea stare de neliniste
care a devenit, practic, a doua natur, dispare undeva iar noi ne simtim liberi, usori, fericiti. Nu este vorba
despre acea fericire superficial care vine si pleac de douzeci de ori ntr-o zi si este att de fragil si
trectoare; este o fericire care vine din aceea c sufletul a atins o alt lume, a luminii, pcii si ncrederii.
Realizm c este imposibil s trecem din starea normal a vietii noastre plsmuit n ntregime din
agitatie, fug si griji, n aceast nou stare fr a ne linisti mai nti. Din aceast cauz, cei ce
percep slujbele Bisericii ca pe niste obligatii, cei care ntotdeauna pun ntrebri despre minimul
necesar (De cte ori trebuie s mergem la biseric? De cte ori trebuie s ne rugm?) niciodat nu pot
ntelege adevrata natur a cultului care ne poart n alt lume.
Odat ce devenim usori si linistiti luntric monotonia si tristetea acestor slujbe dobndesc o nou
semnificatie, sunt transfigurate. Ceea ca la nceput apare ca monotonie, acum se dezvluie ca pace,ceea ce
simteam ca fiind tristete este descoperit ca primele miscri ale sufletului spre descoperirea adncimii
sale pierdute. Iata ceea ce proclama in fiecare dimineata primul stih de la Aliluia:
De noapte maneca duhul meu catre Tine, Dumnezeule, pentru ca lumina sunt poruncile Tale pe pamant.
Strlucire trist: tristetea nstrinrii mele de Dumnezeu, a pustiului devenit viata mea; strlucirea
prezentei si iertrii lui Dumnezeu, bucuria redobnditei dorinte dup Dumnezeu, pacea cminului
regsit.
Acesta este duhul slujbelor de post din zilele de peste sptmn, slujbele de smbt si duminic rmnnd
aproape neschimbate. De aceea oricine vrea s nteleag sensul autentic al Postului Mare trebuie s fac
efortul de a participa si la slujbele din timpul sptmnii.
()
Pana acum am vorbit despre invatatura Bisericii referitoare la Postul Mare asa cum ne-a fost transmisa, mai
intai de toate, prin slujbele Postului. Acum trebuie sa ne punem urmatoarele intrebari: Cum putem aplica
aceasta invatatura in viata noastra? Care ar putea fi nu numai impactul simbolic, dar si cel real al
Postului in viata noastra? Aceasta existenta (e necesar sa amintim) este foarte diferita de a acelora care au
trait in vremea cand aceste slujbe, imnuri, canoane si randuieli au fost compuse si statornicite. Se traia atunci
in comunitati relativ mici, indeosebi rurale, intr-o lume din punct de vedere structural ortodoxa; ritmul intim
al vietii acestora era modelat de Biserica. Totusi, acum traim intr-o uriasa societate urbana si tehnologica
care este pluralista din punct de vedere al credintelor sale religioase, secularizata in viziunea sa asupra lumii
si in care noi, ortodocsii, constituim o minoritate nesemnificativa. Postul nu mai este vizibil: asa cum era,
sa spunem, in Rusia sau Grecia. Intrebarea noastra este astfel una actuala: cum putem tine Postul?
dincolo de a introduce una sau doua schimbari simbolice in viata noastra zilnica.
Este limpede, de exemplu, ca pentru marea majoritate a credinciosilor nici nu poate fi vorba de frecventarea
zilnica a slujbelor Postului. Ei continua sa mearga la biserica Duminica. Dupa cum stim deja, in Duminicile
Postului Mare Sfanta Liturghie, cel putin sub aspectele sale exterioare, nu reflecta Postul. Astfel, cu greu
putem simti felul slujbelor Postului, principalul mijloc prin care duhul Postului ne este transmis. Si
de cand Postul nu mai este reflectat sub nici o forma in cultura careia ii apartinem, nu ne mai
intrebam astazi de ce intelegerea noastra despre Post este predominant una negativa ca despre o
perioada in care anumite lucruri precum carnea si grasimile, dansul si distractiile sunt interzise.
Intrebarea populara: <<La ce renunti pentru Post?>> este un rezumat potrivit pentru acea uzuala
abordare negativista. In termeni pozitivi, Postul este vazut ca vremea in care trebuie sa implinim
obligatia anuala a Spovedaniei si Impartasaniei (si aceasta nu mai tarziu de Duminica Stalparilor,

dupa cum am citit intr-un buletin parohial). Fiind indeplinita aceasta obligatie, restul Postului pare sa-si
piarda toate semnificatiile sale pozitive.
Astfel, este evident ca aici s-a dezvoltat o discrepanta destul de adanca intre duhul sau teoria Postului, pe
de o parte, pe care am incercat sa o conturam bazandu-ne pe slujbele Postului iar, pe de alta parte,
intelegerea sa comuna si populara, care este foarte adesea impartasita si sustinuta nu numai de laicat ci si de
catre clerul insusi. Caci intotdeauna este mai usor sa reduci ceva duhovnicesc la ceva formal decat sa
cauti duhovnicescul in spatele formalului. Putem spune fara exagerare ca, desi Postul este inca tinut, a
pierdut mult din impactul sau asupra existentei noastre, a incetat sa mai fie baia pocaintei si a
innoirii, asa cum este socotit in invatatura liturgica si duhovniceasca a Bisericii. Dar atunci, putem noi oare
sa-l redescoperim, sa-l transformam din nou intr-o putere duhovniceasca in realitatea zilnica a
existentei noastre? Raspunsul la aceasta intrebare depinde in principal, si as spune aproape exclusiv, de
faptul dacadorim sau nu dorim sa luam in serios Postul.
Oricat de noi sau diferite sunt conditiile in care traim astazi, oricat de reale sunt dificultatile si
obstacolele ridicate de lumea noastra moderna, nici unul din acestea nu reprezinta un obstacol
absolut, nici unul din acestea nu fac Postul imposibil. Originile pierderii treptate a influentei Postului
asupra vietii noastre sunt adanc inradacinate in noi. Reducerea constienta sau inconstienta a religiei la un
nominalism si simbolism superficial este modul de a ocoli sau deslusi seriozitatea necesitatii religiei in
viata noastra. Aceasta reducere, trebuie sa adaugam, este intr-un fel specifica Ortodoxiei. Crestinii apuseni,
catolici sau protestanti, cand se confrunta cu ceea ce ei considera drept imposibil, mai degraba
schimba religia insasi, o adapteaza unor noi conditii si astfel o fac practicabila. Foarte recent, de
exemplu, am vazut cum Biserica Romano-Catolica, mai intai reduce postul la un minum minimorum si
apoi practic il elimina cu totul. Denuntam cu indignare indreptatita o astfel de adaptare, ca pe o
tradare a traditiei crestine si ca pe o minimalizare a credintei crestine. Si intr-adevar, este spre
indreptatirea si slava Ortodoxiei faptul ca ea nu se adapteaza si nu se compromite cu standardele
scazute care nu fac crestinismul usor.
Este spre slava ortodoxiei si, cu siguranta, nu spre slava noastra, a ortodocsilor. Nu de azi, sau de ieri, ci
cu mult timp in urma am gasit o cale de a reconcilia exigentele de desavarsire ale Bisericii cu
slabiciunile umane, si aceasta nu numai fara a ne pierde reputatia ci cu pricini in plus pentru
automultumire si constiinta curata. Metoda consta in implinirea simbolica a acestor exigente, iar
individualismul simbolic penetreaza astazi intreaga noastra viata religioasa. Astfel, de exemplu, nici
macar nu ne gandim la revizuirea cultului nostru si a randuielilor monastice Doamne fereste! vom
continua sa numim pur si simplu Privegherea de toata noaptea o slujba de 1 ora si vom explica cu
mandrie ca este aceeasi slujba ca aceea pe care calugarii din Lavra Sfantului Sava o savarseau in secolul 19.
Referindu-ne la Post, in locul intrebarilor fundamentale Ce este postirea? sau Ce este postul? ne
multumim cu simbolismul Postului.
In publicatiile si buletinele bisericesti apar retete pentru mancaruri delicioase de post si o parohie ar putea
chiar sa stranga ceva bani in plus cu scopul de a populariza gustoasele mese de post. Atat de multe sunt
explicate simbolic in bisericile noastre, ca obiceiuri si traditii interesante, pline de culoare si amuzante, ca
ceva ce nu se leaga prea mult de Dumnezeu si de noua viata in El ci de trecutul si obiceiurile stramosilor
nostri, incat devine foarte dificil sa vezi in spatele acestui folclor religios imensa importanta a religiei.
As vrea sa subliniez ca, in sine aceste nenumarate obiceiuri nu contin nimic rau. Cand acestea au aparut,
simbolizau mijloacele si expresiile unei societati ce lua in serios religia, acestea nu erau simboluri, ci viata
insasi. Ce s-a intamplat totusi, a fost faptul ca asa cum viata s-a schimbat in ansamblul ei si a devenit din ce
in ce mai putin modelata de religie, tot asa cateva obiceiuri au supravietuit ca simboluri ale unui mod de
viata care nu mai exista. Si ceea a supravietuit a fost ceea ce, pe de o parte, este cel mai plin de
culoare, iar pe de alta parte, cel mai putin dificil. Aici, pericolul duhovnicesc este acela ca incetul cu
incetul unii incep sa inteleaga religia insasi ca pe un sistem de simboluri si obiceiuri mai degraba, decat
sa le inteleaga pe cele din urma ca pe o ispitire catre innoire duhovniceasca. Mai multa truda cheltuita
pentru pregatirea mancarurilor de post sau a cosuletelor de Paste decat pentru postire si participare
la realitatea spirituala a Pastelui. Aceasta inseamna ca atat timp cat obiceiurile si traditiile nu sunt legate
din nou de viziunea general-religioasa asupra lumii care, de fapt, le-a creat, atata timp cat simbolurile nu

sunt luate in serios, Biserica va ramane rupta de viata si nu are putere asupra acesteia. In loc de a simboliza
bogata noastra mostenire ar trebui sa purcedem la aducerea acesteia in viata noastra reala.
Apoi, sa luam Postul in serios inseamna sa-l consideram mai intai de toate la cel mai profund nivel
posibil ca o intrebare duhovniceasca ce are nevoie de un raspuns, de o hotarare, de un plan, de un efort
continuu. Din aceasta cauza, dupa cum stim, saptamanile destinate pregatirii pentru Post erau stabilite de
Biserica. Aceasta este vremea raspunsului, a hotararii si a planului. Iar aici cel mai bun si mai usor drum este
acela de a urma calauzirea Bisericii prin meditatia asupra celor 5 teme evanghelice oferite noua in
cele 5 Duminici ale perioadei de dinaintea Postului: aceea a dorintei (Zaheu), a smereniei (Vamesul si
Fariseul), a intoarcerii din exil (Fiul risipitor), a judecatii (Infricosata Judecata) si a iertarii (Izgonirea lui
Adam din Rai).
Aceste pericope nu sunt facute numai pentru a le asculta in biserica; ideea este ca ele trebuie sa fie
luate acasa, pentru a medita asupra lor in lumina vietii mele, situatiei mele cu semenii cu care
traiesc. Daca la aceasta meditatie se adauga rugaciunea acestei perioade de dinainte de Post: Usile
pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de Viata si Psalmul 137 La raul Babilonului incepem sa
intelegem ce inseamna sa simti impreuna cu Biserica cum o perioada liturgica coloreaza existenta zilnica.
Este de asemenea timpul potrivit pentru a citi o carte religioasa. Scopul acestei citiri nu este numai acela
de a ne imbogati cunostintele despre religie; ci, in primul rand, de a ne curati mintea noastra de toate
cele de care e plina de obicei. Este pur si simplu incredibil cat de aglomerata este mintea noastra cu tot
felul de griji si interese, framantari si sentimente, si cat de putin controlam aceasta aglomerare. Prin
citirea unei carti religioase, prin concentrarea atentiei asupra a ceva total diferit de cuprinsul obisnuit al
gandirii noastre, se creeaza prin sine o alta atmosfera mentala si duhovniceasca. Acestea nu sunt retete
aici pot exista si alte moduri de pregatire pentru Post. Important este ca in aceasta perioada de pregatire
dinaintea Postului sa-l privim ca si cum am fi departe, ca pe ceva care se apropie de noi sau probabil ca pe
ceva trimis noua de Iisus Domnul, ca pe o sansa pentru schimbare, pentru innoire si adancire; iar daca
luam aceasta sansa viitoare in serios, astfel, in Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Iertarii), atunci cand
plecam de acasa la Vecernie sa fim pregatiti pentru a ne impropria fie si numai partial cuvintele
Prochimenului cel Mare care va deschide Postul Mare:

<<Sa nu intorci fata Ta la sluga Ta ; cand ma necajesc degrab ma auzi.>>

(pr. Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Doris, Bucuresti, 1998)

Care este sensul postirii? . NUMAI CU POST SI CU

RUGACIUNE
Publicat pe 12 Mar 2008 | Categorii: Ce este pacatul?, Cum sa tinem post?, Hrana duhului / PREDICI SI
CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Triodul si Postul cel Mare | Print
Un alt capitol lamuritor despre sensul duhovnicesc autentic al postirii din cartea Postul cel Mare a pr.
Al. Schmemann:

Nu exista post fara postire. Se pare, totusi, ca multi oameni, astazi, fie nu iau in serios postirea, iar daca
o fac, inteleg gresit scopurileduhovnicesti.Pentru unii, postirea consta intr-o ,,renuntare simbolica la
ceva; pentru altii, ea este o respectare scrupuloasa a prescriptiilor alimentare.Dar in ambele cazuri,
arareori postirea se refera la intreaga nevointa a postului. Aici, ca oriunde, trebuie mai intai sa incercam sa
intelegem invatatura Bisericii referitoare la postire si apoi sa ne intrebam: Cum putem aplica aceasta
invatatura in viata noastra?
Postirea sau abstinenta de la mancare nu este exclusiv o practica crestina. Ea e existat si inca exista in alte
religii si chiar in afara unei religii, ca, de exemplu, in anumite terapii specifice. Astazi, oamenii postesc
pentru tot felul de motive, incluzandu-le uneori si pe cele politice. Este important, deci, sa discernem
continutul crestin unic al postirii.

Mai intai ni se dezvaluie in interdependenta dintre doua eve

nimente pe
care le gasim in Biblie: unul se afla la inceputul Vechiului Testament, iar celalalt la inceputul Noului
Testament. Primul eveniment este ,,intreruperea postului de catre Adam in Rai. El a mancat din
fructul oprit. Asa ni se dezvaluie pacatul originar al omului. Hristos, Noul Adam si acesta este cel de-al
doilea eveniment incepe cu postirea. Adam a fost ispitit si a cedat ispitei; Hristos a fost ispitit, dar el a
biruit acea ispita. Consecinta caderii lui Adam este izgonirea din Rai si moartea. Roadele biruintei lui
Hristos sunt calcarea mortii si reintoarcerea noastra in Rai. Lipsa de spatiu ne impiedica sa oferim o
explicatie a sensului acestui paralelism. Este limpede, totusi, ca din aceasta perspectiva postirea ni se
descopera ca ceva hotarator prin importanta sa. Ea nu este o simpla ,,obligatie, un obicei; ea este legata
de taina intima a vietii si mortii, a mantuirii si a osandirii.
In invatatura ortodoxa, pacatul nu este numai incalcarea unei randuieli ce duce la osanda; este
intotdeuana o mutilare a vietii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Din aceasta cauza, istoria pacatului originar

ne este prezentata ca un act al mancarii. Pentru ca hrana reprezinta mijlocul de pastrare a vietii; ea este aceea
care ne tine pe noi vii. Dar aici sta toata problema: ce inseamna sa fii viu si ce este ,,viata? Azi, pentru
noi, aceasta notiune are in primul rand un sens biologic: viata este tocmai aceea care depinde hrana si,
mai general, de lumea fizica. Dar pentru Sfanta Scriptura si pentru Traditia crestina aceasta viata ce
subzista ,,numai cu paine este identificata cu moartea, pentru ca este o viata muritoare, pentru ca
moartea este un principiu pururea lucrator in ea.
Dumnezeu, ni se spune, ,,nu a facut moartea. El este Datatorul de viata. Cum a devenit atunci viata
muritoare? De ce este moartea si numai moartea singura conditie absoluta a tot ceea ce exista? Biserica
raspunde: pentru ca omul a respins viata, asa cum i-a fost oferita si daruita lui de catre Dumnezeu, si a
preferat o viata care sa nu depinda numai de Dumnezeu singur, ci ,,numai de paine. Nu numai ca nu
L-a ascultat pe Dumnezeu, lucru pentru care a fost osandit; el a schimbat relatia intima dintre el si lume.
Putem fi siguri ca lumea i-a fost data de catre Dumnezeu ca ,,hrana ca mijloc al vietii; in afara de
aceasta, viata este socotita ca mijloc de comunicare harica cu Dumnezeu; ea si-a avut nu numai plinirea, dar
si intregul sau continut in El.
,,Intru el era viata si viata era lumina oamenilor. Lumea si hrana au fost astfel create ca mijloc al
comuniunii cu Dumnezeu, si numai daca sunt acceptate pentru Dumnezeu vor naste viata. Hrana in
sine nu are viata. Numai Dumnezeu are Viata si este Viata. In insasi hrana, Dumnezeu si nu caloriile
era principiul vietii. Astfel, a manca, a fi viu, a-L cunoste pe Dumnezeu, a te afla in comuniune harica cu El
era unul si acelasi lucru. Tragedia de nepatruns a lui Adam este ca el a mancat de dragul sau. Mai mult
decat atat, el a mancat ,,separatde Dumnezeu, pentru a fi independent fata de El, si daca el a facut
aceasta, a facut-o pentru ca crezut ca hrana are viata in sine si ca el, prin impartasirea din acea hrana,
poate deveni ca si Dumnezeu, adica sa aiba viata in sine. Mai simplu spus: el a crezut in hrana, in timp
ce singurul obiect al increderii, al credintei, al dependentei este Dumnezeu si numai Dumnezeu.
Lumea, hrana au devenit dumnezeii lui, izvoarele si principiile vietii sale. El a devenit sclavul lor.
Adam in ebraica inseamna ,,om. El este numele meu, numele nostru obstesc. Omul este inca Adam,
este inca scavul ,,hranei. El poate sustine credinta sa in Dumnezeu, dar Dumnezeu nu este viata lui,
hrana lui, continutul atotcuprinzator al existentei sale. El poate pretinde ca isi primeste viata de la
Dumnezeu, dar el nu traieste in Dumnezeu sau pentru Dumnezeu. Stiinta sa experienta sa, constiinta sa,
toate sunt construite pe acelasi principiu: ,,numai cu paine. Noi mancam pentru a fi vii, dar nu suntem
vii in Dumnezeu. Acesta este pacatul tuturor pacatelor. Acesta este verdictul mortii pronuntat in viata
noastra.

Hristos este Noul Adam. El vine sa repare stricaciunea adusa in viata de

Adam, sa aduca omul la adevarata viata si astfel, El incepe tot prin postire. ,,Si dupa ce a postit 40 de zile si
40 de nopti la urma a flamanzit (Matei 4, 2). Foamea este acea stare in care realizam dependenta
noastra de altceva cand avem nevoie urgenta si esentiala de hrana aratand astfel ca noi nu avem
viata in noi insine. Este acea limita la capatul careia fie mor de foame fie, dupa ce mi-am satisfacut trupul,

am din nou impresia ca sunt viu. Cu alte cuvinte, este timpul cand ne lovim de intrebarea fundamentala:
De ce anume depinde viata mea?Si pentru ca aceasta intrebare nu este una academica, ci este simtita cu
intregul meu trup, este de asemenea timpul ispitei. Satana a venit la Adam in Rai; el a venit la Hristos in
pustie. El s-a apropiat de doi oameni infometati si le-a spus: mancati, caci foamea voastra este dovada ca
depindeti in totalitate de mancare, ca viata voastra sta in mancare. IarAdam a crezut si a mancat; dar
Hristos a respins aceasta ispita si zis: ,,Omul nu va trai numai cu paine, ci si cu Dumnezeu. El e
refuzat sa accepte acea minciuna cosmica pe care Satana a impus-o lumii, facand din acea minciuna
un adevar de la sine inteles fara a mai fi dezbatut, un fundament pentru intreaga noastra vizune
asupra lumii, asupra stiintei, a medicinei si, probabil, chiar a religiei. Facand aceasta, Hristos a refacut acea
relatie dintre hrana, viata si Dumnezeu, pe care Adam a rupt-o si pe care inca o mai rupem in fiecare zi.
Ce este atunci postirea pentru noi, crestinii? Este intrarea si participarea noastra la acea experienta a
lui Hristos Insusi prin care El ne elibereaza de sub totala dependenta fata de hrana, materie si lume.
Sub nici un aspect eliberarea noastra nu este una completa. Traind in aceasta lume cazuta, in lumea
Vechiului Adam, fiind parte a ei, inca depindem de hrana. Dar tocmai cum moartea noastra prin care inca
trebuie sa trecem a devenit prin moartea lui Hristos o punte catre viata, hrana pe care o mancam si viata
pe care o sustine poate fi viata lui Dumnezeu pentru Dumnezeu. O parte din hrana noastra a devenit
deja ,,hrana a nemuririi Trupul si Sangele lui Hristos Insusi. Dar chiar si painea cea de toate zilele pe
care o primim de la Dumnezeu poate fi aceasta viata si in aceasta lume cea care ne intareste pe noi si
comuniunea noastra harica cu Dumnezeu, mai degraba decat cea care ne desparte de Dumnezeu. Numai
postirea poate realiza aceasta transformare, daruindu-ne dovada existentiala ca dependenta noastra
de hrana si materie nu este totala, nu este absoluta, ca unite cu rugaciunea, cu harul si cu preamarirea
(rugaciunea de preamarire catre Dumnezeu n.tr.), pot deveni ele insele (hrana si materia n.tr.)
duhovnicesti.
Toate acestea spun ca postirea, fiind inteleasa adanc, este singura metoda prin care omul redescopera
adevarata sa natura spirituala. Nu este o provocare teoretica ci cu adevarat practica a marelui Inselator,
care a izbutit sa ne convinga ca depindem numai de paine. El a cladit intreaga cunoastere, stiinta si
existenta umana pe aceasta minciuna. Postirea este o denuntare a acestei minciuni si, de asemenea,
dovada ca este o minciuna. Este extrem de semnificativ faptul ca Hristos postea cand l-a intalnit pe Satana
si ceea ce a spus mai tarziu, si anume ca Satana nu poate fi biruit ,,decat prin post si cu rugaciune.
Postirea este lupta adevarata impotriva diavolului, pentru ca este provocarea catre acea lege
atotcuprinzatoare care-L face pe el ,,Stapanitorul lumii acesteia. Caci cineva, daca este infometat si apoi
descopera ca poate fi cu adevarat independent de acea foame, nu in sensul de a fi biruit de ea ci dimpotriva,
sa o poata transforma intr-un izvor de putere si biruinta duhovniceasca, atunci nimic nu ramane din
acea mare minciuna in care am trait de la Adam incoace.
Cat de departe suntem atunci de obisnuita intelegere a postirii; ca o simpla schimbare a dietei
alimentare, ca ceea ce este permis si a ceea ce este oprit, de toata aceasta ipocrizie superficiala! In cele
din urma a posti inseamna numai un lucru: a fi infometat, a merge pana la limita acelei conditii umane care
depinde in intregime de hrana si, fiind infometat, sa descoperi ca aceasta nu reprezinta intregul adevar
referitor la om, ca foamea insasi este intai de toate o stare spirituala si ca este in ultima sa realitate
foamea dupa Dumnezeu.In biserica primara, postirea a insemnat intotdeauna abstinenta totala, o stare de
foame, impingand trupul la extrema. Totusi, descoperim aici, de asemenea, ca postirea ca efort fizic este
total lipsita de sens fara omologul sau duhovnicesc: cu post si rugaciune. Aceasta inseamna ca
fara efortul duhovnicesc corespondent, fara a ne hrani cu Realitatea Divina, fara a descoperi dependenta
noastra totala de Dumnezeu si nu numai de Dumnezeu, postirea fizica poate fi chiar si sinucidere. Daca
Hristos Insusi a fost ispitit in timp ce postea, noi nu avem nici o singura sansa de a evita aceasta
ispitire.Postirea fizica, esentiala, nu este lipsita numai de sens, este chiar periculoasa daca este rupta de
nevointa duhovniceasca de rugaciunea si contemplatia lui Dumnezeu. Postirea este o arta deplin
stapanita de sfinti; ar fi indraznet si periculos pentru noi daca am experimenta aceasta arta fara
discernamant si fara precautie. Intregul cult al postului este o rememorare continua a greutatilor si
obstacolelor si ispitelor ce-i astepata pe aceia care cred ca ei pot depinde de puterea vointei lor si nu de
Dumnezeu.

Din acesta cauza, mai intai de toate avem nevoie de o pregatire duhovniceasca pentru efortul postirii.
Aceasta se realizeaza prin cererea noastra de ajutor catre Dumnezeu si, de asemenea, facand din postul
nostru unul Teocentric. Ar trebui sa postim pentru Dumnezeu. Trebuie sa redescoperim trupul nostru
ca templu al prezentei Lui. Trebuie sa refacem un respect religios pentru trup, pentru hrana, pentru
adevartul ritm al vietii. Toate acestea trebuie savarsite inainte ca postul propriu-zis sa inceapa, astfel incat
atunci cand incepem sa postim ar trebui sa fin inarmati cu arme duhovnicesti, cu o conceptie, cu un duh al
luptei si al biruintei.
Apoi urmeaza postul in sine. Conform celor spuse mai devreme, postul ar trebui practicat pe 2 niveluri:
mai intai ca post ascetic, iar mai apoi ca post deplin. Postul ascetic consta intr-o drastica reducere a
hranei, astfel incat starea permanenta de foame poate fi traita ca ceva ce aminteste de Dumnezeu si ca un
efort constant de a-L contempla pe el. Oricine l-a experimentat oricat de putin stie ca acest post ascetic,
mai degraba decat sa ne slabeasca, ne face usori, innobilati, cumpatati, plini de bucurie, curati. Acela
primeste hrana ca pe un adevarat dar al lui Dumnezeu. El este permanent permanent aplecat catre aceasta
lume interioara care devine intr-un mod inexplicabil un fel de hrana in adevaratul sens al cuvantului.
Cantitatea exacta de hrana care va fi primita in acest post ascetic, ritmul si calitatea ei, nu trebuie
discutate aici; acestea depind de capacitatile noastre individuale si de conjuncturile exterioare ale
vietii noastre. Dar principiul este clar: este o stare de foame pe jumatate a carei natura ,,negativa
este modulata permanent intr-o putere ,,pozitiva prin rugaciune, aducere aminte, trezire si
contemplatie. Ca si in cazul postului deplin, acesta este necesar sa fie limitat ca durata si impletit cu
Sfanta Euharistie. In starea actuala a vietii noastre, cea mai buna concretizare a postului ascetic o putem
realiza in ziua dinaintea praznuirii de seara a Liturghiei mai inainte sfintite. Daca postim in acea zi incepand
dis-de-dimineata sau de la pranz, important este aici sa traim acea zi ca pe o zi a asteptarii, a nadejdii si a
foamei dupa Dumnezeu Insusi. Este meditatia duhovniceasca asupra celor ce vor sa vie, asupra
darului ce va sa fie primit si pentru care renuntam la toate celelalte daruri.
Dupa ce toate acestea sunt spuse, trebuie totusi sa amintim ca oricat de limitata ar fi postirea noastra,
daca este o postire adevarata, va conduce catre ispita, slabiciune, indoiala si tulburare. Altfel spus, va
fi o adevarata lupta si probabil ca vom cadea de multe ori. Dar adevarata descoperire a vietii crestine
ca lupta si nevointaO credinta care nu a biruit indoielile si ispita este rar o credinta adevarata. Din
pacate, in viata crestina nu este posibil nici un progres fara amara experienta a caderilor. reprezinta
trasatura esentiala a postirii. Prea multi incep postirea cu entuziasm si renunta dupa prima cadere.
Daca dupa ce am cazut si ne-am supus poftelor si patimilor noastre reluam totul de la capat si nu
renuntam indiferent de cate ori cadem mai devreme sau mai tarziu, postirea noastra va purta roadele
sale duhovnicesti. Intre sfintenie si cinismul care ne trezeste din orice iluzie se afla marea si dumnezeiasca
virtute a rabdarii -rabdarea, mai intai de toate, cu noi insine. Nu exista un drum mai scurt catre sfintenie;
pentru fiecare pas trebuie sa facem un sacrificiu total. Asadar, este mai bine si mai sigur sa incepem de la
un minimum doar cu putin peste posibilitatile noastre firesti si sa crestem efortul nostru putin cate
putin,decat sa incercam sa sarim foarte sus la inceput si sa ne rupem cateva oase cand revenim la
pamant.
Pe scurt: de la un post simbolic si nominal postul ca obligatie si obicei trebuie sa ne reintoarcem la
adevaratul post. Sa fii limitat si smerit, dar consecvent si serios. Sa cantarim onest capacitatea noastra
duhovniceasca si fizica si sa actionam ca atare amintindu-ne, totusi, ca nu exista post fara starnirea
acestei capacitati, fara a introduce in viata noastra o dovada dumnezeiasca cum ca cele cu neputinta la
oameni sunt cu putinta la Dumnezeu.
(in: pr. Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Doris, Bucuresti, 1998)

STILUL DE VIATA AL POSTULUI

Publicat pe 13 Mar 2008 | Categorii: Crestinul in lume, Cum sa tinem post?, Hrana duhului / PREDICI SI
CUVINTE DE FOLOS, Triodul si Postul cel Mare | Print

Urmand slujbele liturgice, postind si chiar rugandu-ne periodic, nu epuizam nevointele noastre pentru
savarsirea Postului. Sau, mai degraba, pentru ca acestea sa devina lucratoare si pline de sens ele trebuie
impletite cu intreaga noastra existenta. Cu alte cuvinte, au de nevoie de un ,,stil de viata care sa nu fie in
contradictie cu ele, care sa nu duca la o vietuire ,,scindata. In trecut, in tarile ortodoxe, acest sprijin era dat
de societatea insasi: acesta reprezenta acel complex de datini, schimbari exterioare, legiuiri, ceremonii
publice si particulare pe care il acopera cuvantul rusesc ,,byt si care este partial redat in cuvantul
englezesc ,,culture.
De-a lungul Postului, intreaga societate primea un anumit ritm de viata, anumite randuieli, care
continuau sa-i tina treji pe membrii acelei societati in perioada Postului. De exemplu, in Rusia, nu se
putea uita de Post chiar si numai pentru ca la vremea acestuia clopotele bisericii bateau, teatrele erau inchise,
iar in vremurile mai vechi tribunalele isi suspendau activitatea.
Prin ele insele, aceste lucruri exterioare erau in mod evident incapabile sa forteze omul spre pocainta sau
catre o viata religioasa mai activa. Dar creau o anumita atmosfera un fel de climat de post in care
ostenelile individuale erau incurajate. Fiind slabi, avem nevoie de aduceri aminte exterioare, de
simboluri si de semne. Bineinteles ca exista mereu pericolul ca aceste simboluri exterioare sa poata
deveni scopuri in sine si, in loc de a fi simple aduceri aminte sa devina, in opinia populara, adevaratul
sens al postului. Acest pericol a fost deja mentionat mai inainte, cand am vorbit despre obiceiuri si
ceremonii exterioare, care inlocuiesc adevaratele straduinte personale. Totusi, intelese in mod adecvat, aceste
datini reprezinta acea ,,curea ce leaga nevointele duhovnicesti cu viata in totalitatea sa.
Noi nu traim intr-o societate ortodoxa si prin urmare nu putem crea un ,,climatde post la nivel
social. Cu post sau fara post, lumea dimprejurul nostru, a carei parte integranta suntem, se schimba. Prin
urmare, aceasta cere din partea noastra un nou efort de reconsiderare a realitatii religioase necesare intre ,,cei
din afara si ,,cei dinauntru. Drama religioasa a secularizarii este aceea care ne impinge catre o
adevarata ,,schizofrenie religioasa, divizand viata noastra in 2 parti cea religioasa si cea seculara
care sunt din ce in ce mai putin relationate. Astfel, este necesar un efort duhovnicesc pentru a transpune

in practica mostenirile si datinile traditionale care reprezinta tocmai mijloacele nevointei noastre. Intr-o
maniera experimentala si inevitabil schematica, aceasta nevointa poate fi apreciata in termenii vietuirii
acasa si afara din casa.
In viziunea ortodoxa asupra lumii, caminul si familia constituie prima si cea mai importanta zona a
vietii crestine, de aplicare a principiilor crestine in existenta de zi cu zi. Nu scoala, nici chiar Biserica, ci
caminul, adevaratul stil si spirit al vietii de familie, este acela care modeleaza in noi o orientare esentiala de
care, multa vreme, poate ca nici nu suntem constienti dar care va deveni in cele din urma un element
hotarator. Staretul Zosima al lui Dostoievski in Fratii Karamazov spune: ,,Un om care isi poate aminti
lucrurile bune din copilarie este mantuit pentru toata viata sa. Este foarte semnificativ faptul ca face
aceasta remarca dupa ce a rechemat-o pe mama sa pentru a-l duce la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite,
la frumusetea slujbei, la cantarea nepereche a Postului Pastelui: ,,Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia
inaintea Ta Minunatul efort al educatiei religioase, ce se face astazi in scolile bisericesti va avea o
semnificatie minora daca nu va fi inradacinat in viata caminului, in viata familiei. Deci, ce se poate si
ce ar trebui sa se faca acasa in timpul Postului? Intrucat este imposibil sa acoperim aici toate aspectele vietii
familiale, ma voi concentra asupra unuia dintre acestea.
Oricine va fi de acord, fara indoiala, ca intregul stil al vietii familiale a fost radical schimbat de radio
si televiziune. Aceste mijloace de ,,comunicare in masa influenteaza astazi intreaga noastra viata. Nu
este nevoie ,,sa iesim pentru ,,a fi afara. Lumea intreaga este permanent aici, la indemana mea. Si, putin
cate putin, experienta elementara a vietuirii intr-o lume interioara, a frumusetii acestei ,,interioritati
pur si simplu dispare din cultura noastra moderna; daca nu este televiziune este muzica. Muzica a
incetat sa mai fie ceva pe care sa o asculti; ea devine rapid un fel de ,,fundal sonor pentru
conversatie, lectura, scris, etc. De fapt, aceasta nevoie de muzica permanenta descopera incapacitatea
omului modern de a se bucura de liniste, de a o intelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simpla absenta, ci
tocmai ca pe o prezenta si ca pe o conditie pentru orice prezenta reala.
Daca crestinul trecutului a trait in mare masura intr-o lume linistita, care-i oferea largi posibilitati pentru
meditatie si viata interioara, crestinul de astazi trebuie sa faca un efort deosebit pentru a regasi acea
esentiala dimensiune a linistii care ne poate pune in legatura cu realitatile cele mai inalte. Astfel,
problema radioului si a televiziunii de-a lungul Postului nu este una marginala, ci in multe aspecte este
o problema de viata sau de moarte duhovniceasca. Trebuie sa realizam faptul nu este posibil sa impartim,
pur si simplu, viata noastra intre ,,tristetea stralucitoare a Postului si ,,ultimul show. Aceste doua
experiente sunt incompatibile si, in cele din urma, una o va distruge pe alta. Totusi este foarte probabil
ca, fara sa faca un efort deosebit, ,,ultimul show sa aiba o mai mare sansa in lupta cu ,,tristetea
stralucitoare decat invers. Deci, un prim ,,obicei ce se sugereaza este acela al reducerii drastice a
folosirii televiziunii si radiolui in timpul Postului.
Nu indraznim sa nadajduim nici pentru un post ,,deplin, ci numai pentru unul ,,ascetic care, dupa cum
stim, inseamna, intai de toate, o schimbare a alimentatiei si o reducere a acesteia. De exemplu, nu este nimic
gresit in a continua sa urmaresti zilnic stirile sau in a selecta programe serioase, interesante si de imbogatire
intelectuala sau duhovniceasca. Ce trebui oprit in timpul Postului este consumul programelor TV
transformarea omului intr-o ,,leguma in fotoliu, lipit de ecran care accepta pasiv orice vine dinspre
acesta. Cand eram copil (aceasta se intampla inainte de aparitia televiziunii) mama obisnuia sa incuie pianul
in timpul primei, celei de-a patra si a saptea saptamani din Post. Imi amintesc de aceasta mai intens decat de
slujbele lungi ale Postului si chiar si astazi un radio in functiune in timpul Postului ma socheaza aproape ca
o blasfemie. Aceasta amintire personala este numai o ilustrare a impactului pe care unele decizii
exterioare le pot avea in sufletul unui copil. Nu este vorba aici de un simplu obicei sau de oranduiala
izolata, ci de experienta Postului ca vreme aparte, ca ceva care este permanent prezent si care nu trebuie
pierdut, mutilat sau distrus. Dar aici, ca si in cazul postirii, nu este suficienta doar o simpla abtinere sau
abstinenenta; aceasta trebuie sa-si aiba omologul sau pozitiv.
Linistea creata prin absenta zgomotelor acestei lumi, oferite noua prin intermediul mijloacelor de
comunicare in masa, va fi plinita cu continut pozitiv. Daca rugaciunea ne hraneste sufletul, intelectul
nostru are nevoie de propria hrana, intrucat chiar intelectul omului este acela ce se distruge astazi prin

,,bombardarea necontenita a televiziunii, radioului, ziarelor si revistelor ilustrate etc. Sugeram atunci pe
langa efortul duhovnicesc si unul intelectual. Cate opere, cate roade minunate ale gandirii, imaginatiei si
creativitatii omenesti le neglijam neincetat in viata noastra pentru ca, pur si simplu, este mult mai usor ca
intorcandu-ne acasa de la lucru, intr-o stare de oboseala fizica si mentala sa deschidem televizorul sau sa ne
afundam in vidul perfect al unui magazin ilustrat? Se presupune oare ca trebuie sa ne ,,planificam Postul?
Iar aceasta inseamna ca trebuie sa ne facem dinainte o lista rezonabila a cartilor pe care sa le citim de-a
lungul Postului? Nu este necesar ca toate sa fie carti religioase; nu toti oamenii sunt chemati sa fie teologi.
Totusi exista atat de multa ,,teologie implicita in anumite opere literare si orice rod al adevaratei creativitati
omenesti care imbogateste intelectul nostru este binecuvantat de Biserica, iar acesta, folosit corespunzator,
capata o valoare spirituala [aceasta afirmatie a pr. Schmemann referitoare la "rodul creativitatii
omenesti" si la "imbogatirea intelectului" credem ca ar fi bine sa fie luata... macar cu un dram de
rezerva;la fel de multe indoieli avem si asupra legaturii facute intre teologie si cartile duhovnicesti:
pur si simplu e vorba de lucruri diferite si este la mijloc o regretabila confuzie -nota noastra]
In capitolul anterior am mentionat ca Duminicile a patra si a cincea ale Postului Mare sunt inchinate
pomenirii a doi mari invatatori ai spiritualitatii crestine: Sfantul Ioan Scararul si Sfanta Maria Egipteanca.
Sa intelegem aceasta ca un indrumar general ca ceea ce Biserica doreste sa facem in timpul Postului este sa
cautam imbogatirea duhovniceasca si intelectuala a lumii noastre interioare, sa citim si sa meditam la
acel lucruri ce ne vor ajuta sa redescoperim acea lume interioara si bucuria ei. Despre acea bucurie,
despre adevarata vocatie a omului, despre cel ce se plineste inauntru si nu in afara, ,,lumea moderna nu ne
ofera nimic; fara aceasta intelegere a Postului ca si calatorie in adancul umanitatii noastre, Postul isi
pierde sensul.
In al doilea rand, care ar putea fi semnificatia postului in orele lungi pe care le petrecem in afara caminului,
facand naveta, stand la birou, ingrijindu-ne de obligatiile noastre profesionale, intalnindu-ne cu colegii si
prietenii nostrii? Desi nu se poate da nici o ,,reteta corecta, ca de altfel in nici un alt domeniu, sunt posibile,
totusi, cateva consideratii foarte generale. In primul rand, Postul este vremea potrivita pentru a cantari
caracterul incredibil de superficial al relatiilor noastre cu oamenii, cu lucrurile si munca.
Lozincile ,,zambeste si ,,ia-o usor sunt, intr-adevar, marile ,,porunci care sunt respectate cu bucurie
si care inseamna: nu te implica, nu te problematiza, nu aprofunda relatiile tale cu ceilalti; respecta
regulile jocului, care combina o atitudine prietenoasa cu totala indiferenta; judeca totul prin prisma
castigurilor, profiturilor si progresului material; fii, cu alte cuvinte, parte a lumii ce foloseste expresii marete
precum: ,,libertate, ,,responsabilitate, ,,grija etc., dar care, de facto, urmareste principiul materialist ca
omul este ceea ce mananca!
Postul este vremea cautarii intelesului: intelesul relatiei mele cu ceilalti, intelesul prieteniei, intelesul
responsabilitatii mele. Nu exista slujba, vocatie, care sa nu poata fi ,,transformata fie numai in parte
nu in termenii unei mai mari eficiente sau a unei mai bune organizari, ci in termenii valorilor umane. Este
nevoie aici de acelasi efort al ,,interiorizarii tuturor relatiilor noastre, pentru ca suntem fiinte libere,
care au devenit prizoniere ale sistemului ce, progresiv, a dezumanizat lumea. Iar daca exista un sens
pentru credinta noastra acela trebuie sa fie inrudit cu viata, in toata complexitatea ei. Mii de oameni cred ca
schimbarile necesare vin numai din afara, din revolutii si modificari ale conditiilor externe. Noi, crestinii,
trebuie sa dovedim ca, in realitate, totul vine din interior din credinta si viata conforma cu aceasta.
Biserica, atunci cand a patruns in lumea greco-romana, nu a denuntat sclavia, nu a chemat la revolta.
Credinta sa, noua sa viziune asupra omului si a vietii au facut, incetul cu incetul, ca scalvia sa devina
imposibila. Un ,,sfant si sfant inseamna aici pur si simplu un om care-si ia credinta in serios tot timpul
va face mai mult pentru schimbarea lumii decat 1.000 de programe tiparite. Sfantul este singurul si
adevaratul revolutionar in aceasta lume.
In cele din urma, si aceasta este ultima noastra remarca generala, Postul este vremea de a controla cuvintele
noastre. Lumea noastra este incredibil de verbala, iar noi suntem permanent inundati de cuvinte care si-au
pierdut sensul si, deci, puterea. Crestinismul descopera sacralitatea cuvantului un adevarat dar
dumnezeiesc pentru om. Din aceasta cauza, cuvintele noastre sunt inzestrate cu puteri uriase, fie
pozitive, fie negative. Din aceasta cauza, vom fi judecati si dupa cuvintele noastre: Va spun ca pentru
orice cuvant in desert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua Judecatii. Caci din cuvintele tale

vei fi gasit drept si din cuvintele tale vei fi osandit (Matei 12, 36-37). Paza vorbirii inseamna sa
redescoperi seriozitatea si sacralitatea sa, sa intelegi ca uneori o gluma ,,inocenta pe care o rostesti
fara macar sa te gandesti la ea poate avea urmari dezastruoase poate fi ,,paiul ce impinge un om
catre deznadejde si distrugere totala. Dar cuvantul poate fi, de asemenea, o marturie. O conversatie
intamplatoare peste birou, cu un coleg, poate sa faca mai multe pentru comunicarea unei conceptii de viata, a
unei atitudini catre aproapele sau despre munca decat predica formala. Ea poate semana samanta unei
intrebari, a posibilitatii unei abordari diferite a vietii, a dorintei de a cunoaste mai mult. Nu stim cum, de
fapt, influentam permanent pe aproapele prin cuvintele noastre, prin adevarata ,,tonalitate a
personalitatii noastre. Si, in cel din urma, oamenii sunt convertiti la Dumnezeu nu pentru ca cineva a
putut sa le dea explicatii stralucite, ci pentru ca au vazut in el lumina, bucuria, profunzimea,
seriozitatea si iubirea, singurele care dezvaluie prezenta si puterea lui Dumnezeu in lume.
Si astfel, daca Postul este, asa cum am spus la inceput, redescoperirea de catre om a credintei sale, este si
regasirea vietii sale, a sensului ei divin, a profunzimii ei sfinte. Prin oprirea de la mancare, redescoperim
dulceata ei si invatam din nou cum sa o primim de la Dumnezeu cu bucurie si multumire. Prin ,,reducerea
muzicii si a distractiilor, conversatiilor si a relatiilor sociale superficiale redescoperim valoarea
fundamentala a relatiilor umane, a muncii si artei omenesti. Si redescoperim toate acestea pentru ca, foarte
simplu, Il redescoperim pe Dumnezeu Insusi pentru ca ne reintoarcem la El, iar prin El la toate
acelea pe care ni Le-a daruit in nesfarsita Lui dragoste si milostivire.
Si astfel in noaptea de Paste cantam:
,,Acum toate s-au umplut de lumina si cerul si pamantul si cele de dedesupt. Deci sa sarbatoreasca toata
faptura Invierea lui Hristos , intru care s-a intarit
Nu ne rusina pe noi din nadajduirea noastra Iubitorule de oameni!
(in: pr. Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Doris, Bucuresti, 1998).

La ce sa luam aminte mai mult in Postul Mare?

Publicat pe 10 Mar 2008 | Categorii: Cum sa tinem post?, Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului /
PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Triodul si Postul cel Mare | Print
Ne raspunde Cuviosul Paisie Aghioritul:

- Gheronda, la ce sa luam aminte mai mult in Postul Mare?

- La noblete, la nobletea duhovniceasca.
- Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioada de pocainta?
- Noblete, noblete, ca sa fiti prinsi in mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip sa sporiti. Daca ati sti ce aduce
nobletea, ati vana-o zi si noapte; nici n-ati mai dormi. Daca cercetezi cu de-amanuntul nobletea
duhovniceasca, vei vedea ascunsa in ea maretia lui Dumnezeu.
- Gheronda, ce este nobletea mai exact?
- Nobletea duhovniceasca este superioritatea duhovniceasca, este jertfa. Un suflet nobil are pretentii
numai de la sine insusi, iar nu de la ceilalti. Se jertfeste pentru ceilalti, fara sa astepte rasplata. Uita tot
ce da, dar isi aminteste pana si cel mai mic lucru care i se da. Are marinimie, are smerenie si simplitate, are
lipsa de interes, cinste le are pe toate. Are cea mai mare bucurie si veselie duhovniceasca.
Nobletea duhovniceasca are Harul lui Dumnezeu, este cum sa spun? o insusire dumnezeiasca. Acolo
unde exista noblete, lucrarea nu se face cu zgomot, nu se face la vedere. De aceea acolo Se odihneste
Hristos si acolo este binecuvantarea lui Hristos.

Nobletea duhovniceasca este dreptate duhovniceasca

- Gheronda, nobletea duhovniceasca este mai presus de dreptatea duhovniceasca?

- Nobletea duhovniceasca are dreptate duhovniceasca, iar dreptatea duhovniceasca are noblete
duhovniceasca sau, mai bine spus, nobletea este dreptate duhovniceasca. De aceea omul care are noblete
duhovniceasca nu este supus legii legea nu este pusa pentru cel drept[1]. Un astfel de om prefera sa
fie ucis decat sa ucida.
- Gheronda, cand mi se cere sa fac un lucru, indata ma gandesc ca am si alte treburi de facut si ma
impotrivesc.
- Daca dobandesti noblete, le depasesti pe toate acestea. Nu folosi logica, fiindca nobletea este in afara
logicii. Voi vreti sa aranjati lucrurile cu logica omeneasca, cu dreptatea lumeasca. Unde este dreptatea
duhovniceasca? Nu am spus ca omul, cu cat este mai duhovnicesc, cu atat are mai putine drepturi in
aceasta viata? Omul duhovnicesc doar daruieste si niciodata nu cauta sa primeasca?
- Dar de ce in Evanghelie se spune: Oricine cere ia si cel ce cauta gaseste[2]?
- Asta-i altceva. Cand ceri de la Dumnezeu pentru tine insuti un lucru din care lipseste dragostea
pentru aproapele inseamna ca tot de interesul tau te ingrijesti. Pe cand, de pilda, atunci cand o mama
cere de la Dumnezeu sa i se faca bine copilul sau sa mearga lucrurile bine in familie, aceasta nu este pentru
ea insasi, ci pentru binele casei. Iata, femeia cananeianca despre care vorbeste Evanghelia[3] nu cerea
nimic pentru ea. Alerga in urma lui Hristos si Il ruga sa o ajute pe fiica ei care avea demon. Atunci Apostolii
s-au apropiat de Hristos si I-au spus: Fa ceea ce-ti cere ca sa nu alerge in urma noastra si sa strige!. Dar
El le-a raspuns: Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israil[4]. Cananeianca insa a
continuat sa ceara ajutor. Atunci Hristos S-a intors spre ea si i-a spus: Nu este bine sa iei painea fiilor si sa
o arunci cainilor[5]. Dar aceea I-a raspuns: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile ce cad de
la masa stapanilor lor. Atunci Hristos i-a spus: Pentru cuvantul acesta al tau, fiica ta s-a tamaduit[6].
Ati vazut ce credinta avea, ce smerenie, ce noblete, ce superioritate? Daca ar fi avut egoism, I-ar fi spus lui
Hristos: Nu ma asteptam de la Tine sa ma faci si caine! M-ai dezamagit! si ar fi plecat revoltata. Ar
fi avut si cugetul impacat ca s-a purtat foarte corect, foarte drept. Ba inca I-ar mai fi spus: Ma mir
cum de sta atata lume si Il asculta!
- Gheronda, credinta ei a ajutat-o?
- Nobletea ei a fost cea care a ajutat-o sa aiba o asa credinta. Nu avea nici un pic de parere de sine si
nici vreo pretentie. Avea si gandul cel bun: De vreme ce Dumnezeu a spus asta despre poporul lui Israil,
inseamna ca stie El ceva. Noi apartinem unui alt neam.

Cum se dobandeste nobletea

- Gheronda, cum pot sa dobandesc nobletea?
- Sa te misti smerit, cu ravna curata si intotdeauna sa te jertfesti.Sa cultivi sensibilitatea duhovniceasca.
Sa ramai netulburata cand altul te deranjeaza si sa te bucuri ca esti deranjata si ca nu deranjezi. Caci
sunt unii carora nu le pasa daca ii deranjeaza pe altii, ci ii preocupa numai sa nu fie ei deranjati. Altii
nu vor nici sa deranjeze pe altii, dar nici sa fie deranjati. Iar altii spun: Sunt sensibil, nu pot suporta nici

macar o vorba. Dar ei jignesc pe altii. Ce fel de sensibilitate este aceasta? Adevarata sensibilitate are
noblete.
- Gheronda, daca cineva are defecte, dar se lupta sa dobandeasca nobletea, va fi ajutat?
- Nobletea va alunga defectele.
- Gheronda, libertatea duhovniceasca inseamna slobozirea de patimi?
- Libertatea duhovnieasca este nobletea despre care va spun ca trebuie sa o aveti. Si pentru ca omul sa aiba
noblete, trebuie sa nu existe inlauntrul sau patimi josnice, micime sufleteasca etc. Dumnezeu nu sta acolo
unde este micime sufleteasca, fiindca Dumnezeu este din fire bun.
-Pentru ca sa iubesc reaua-patimire, tot la noblete trebuie sa lucrez?
-Ah, inca nu ati inteles ce inseamna noblete! Nobletea are si ea vitejie, caci atunci lucreaza inima. Ca sa
intelegeti ce insemna noblete, ganditi-va la Hristos. Ce a pastrat Hristos pentru El Insusi? Nimic. A dat totul.
S-a jertfit si Se jertfeste mereu pentru noi toti. Ne da dragostea Sa si ia pacatele noastre. Noi insa,
dimpotriva, vrem doar sa primim dragoste. Ganditi-va si la ceea ce fac parintii: se jertfesc mereu
pentru copiii lor, cu toate ca se poate ca mai tarziu sa primeasca si lovituri de la ei. Si chiar daca stiu
ce-i asteapta, ei tot se jertfesc. Acelasi lucru fac si animalele si pasarile. Randunica se ingrijeste de puii ei,
iar ei la randul lor se vor ingriji, cand vor creste, de puii lor. Asa a randuit dragostea nobila a lui Dumnezeu.

Prin noblete omul intra in legatura cu Dumnezeu

- Cum se inrudeste omul cu Dumnezeu, Gheronda?
- Totul este ca omul sa dobandesca nobletea duhovniceasca. Atunci se inrudeste cu Dumnezeu.
- Gheronda, se poate ca o maica sa-si faca la chirie indatoririle ei duhovnicesti, iar apoi sa nu se mai
incumete sa ajute la o ascultare de obste?
- Ce fel de indatoriri duhovnicesti[7]? In dauna celorlalti? Adica celalalt sa se ostenesca, iar eu sa
indeplinesc indatoriri duhovnicesti? Asta nu inseamna indatorire duhovniceasca, mai ales la un tanar.
Tanarul trebuie sa caute cum sa ajute un batran. Adica tanarul sa indeplinesca asa-zise indatoriri
duhovnicesti, iar un batran sa se chinuie sa scoata la capat o treaba. Oare aceasta poate fi socotita
jertfa sau noblete?Sa studiez, sa-mi fac indatoririle mele duhovnicesti, iar treburile sa le las pentru
ceilalti? Astea-s lucruri gaunoase! Multe suflete nu au sesizat inca sensul vietii duhovnicesti. Nu au
gustat schimbarea adusa de noblete; se gandesc la ei insisi.
In incercari omul da examene. Imi amintesc ca odata, pe cand ma aflam in viata de obste[8], parintii imi
spusesera sa raman la chilie si sa nu fac niciun efort, fiindca varsam mereu sange. La un moment dat il vad
pe fereastra pe un batranel, pe portar, cum se chinuia sa despice cu securea o buturuga, ca sa o arda in camin.
Acest batranel avea probleme cu intestinele si din pricina neincetatelor hemoragii era foarte slabit. Ganditiva ca dormea incaltat cu papucii, fiindca nu avea putere sa-i lege si sa-i dezlege. Sar atunci din pat, apuc
securea, lovesc de doua-trei ori buturuga si o despic. Dar indata m-a podidit sangele pe gura. Ai inteles? Nici
macar nu m-am gandit la starea mea, nici n-am mai tinut seama de mine insumi.

Noblete duhovniceasca!Nimic altceva nu-L induioseaza atat de mult pe Dumnezeu ca nobletea. Ea este
receptorul Harului dumnezeiesc. Cat de simple si de usoare sunt lucrurile si cat de grele le facem noi! In
toate este nevoie de noblete duhovniceasca. Daca cineva nu va intelege lucrul acesta, chiar de va face trei
privegheri pe saptamana sau de va tine de trei ori pe luna post negru de trei zile sau se va ruga ore
intregi, chiar de isi va pastra si curatia trupeasca, toate acestea nu-i vor fi de nici un folos. Nu spun ca
nu trebuie sa le faca cineva si pe acesea, dar sa se ingrijeasca sa dobandeasca lucrul cel mai important
dintre toate: nobletea duhovniceasca, care este curatia sufleteasca. Sa nu existe inlauntrul lui interes
propriu, voie proprie, egoism, dorinta de a placea oamenilor si celelalte, pentru a se face placut lui
Dumnezeu. Cand nu exista toate aceste patimi, atunci, chiar si fara sa se roage, omul are curatie sufleteasca
si se inrudeste cu Dumnezeu, se uneste cu El.
Numai prin noblete omul reuseste sa intre pe aceeasi frecventa cu Dumnezeu si sa aiba legatura cu El, sa
lucreze pe frecventa lui Dumnezeu. Altminteri, butonul este intors pe o alta frecventa. De aceea cautati sa
schimbati antena Exista antene verticale si orizontale. Cele verticale se sprijina pe ele insele si nu fac
bine contactul, pierd usor semnalul. Pe cand cele orizontale se extind si de aceea au o raza mare de receptie,
incat reusesc sa perceapa chiar si semnalele slabe. Vreau sa spun ca cel care se sprijina pe sine insusi nu sa eliberat de propriul eu, nu are noblete. De aceea nu are nici Harul lui Dumnezeu, nici luminare
dumnezeiasca.

Parintele Rafail Noica despre subtirimea si vulnerabilitatea

iubirii lui Dumnezeu pentru noi. DE CE POSTIM? DE CE SA
IERTAM? CARE NE E VOCATIA?
Publicat pe 16 Dec 2009 | Categorii: Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Cum sa tinem
post?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Rafail Noica, Razboiul nevazut | Print

Deci iubirea este de o subtirime, de o gingasie, de o duiosie a unei dari de sine pe care noi
nu o inchipuim, ca suntem inca grosolani in biologia noastra si badarani in neduhovnicia
noastra. Dar in sensul acesta vreau sa zic ca dragostea este o traire de o deosebita subtirime,
a carei incalcare este o deosebita durere. Iata insa ca cel ranit, cel care iubeste si se raneste nu
este cel care moare:cel care moare este cel ce incalca dragostea. Cel care iubeste se raneste
nu atata ca este lepadat, dar se raneste vazand ca cel iubit al lui, pentru pacatul ce il face
impotriva lui, va muri.

Parintele Rafail Noica Post, iertare, destin, vocatie,dragoste definitii vii, duhovnicesti

(continuare de la: Parintele Rafail Noica despre sensul Ortodoxiei sau: IN

CAUTAREA DUMNEZEULUI PIERDUT)

In aceasta Ortodoxie imi cere titlul de astazi sa vorbesc despre post si iertare ca destin si ca vocatie.
Eu imi voi lua obraznicia si raspunderea de a defini pur si simplu cei patru termeni - post, iertare, destin si
vocatie.
De unde voi incepe? Poate sa incepem de la destin si de la vocatie, fiindca de mai multe ori am spus ca omul
isi cauta destinul lui adevarat si Dumnezeu, vorbind omului, ii arata care-i este destinul. Destinul nu
este altceva decat ceea ce cauta Adam, si il pacaleste sarpele, implicit, pretinzand ca Dumnezeu vrea sa-l
opreasca de la asta, ca daca vei manca din acela, sa stii ca o sa ti se deschida ochii si vei deveni ca
Dumnezeu, si vei cunoaste binele si raul. Si a mancat si, zice Scriptura, i s-au deschis ochii.Si ce taine
dumnezeiesti a vazut Adam cand i s-au deschis ochii? Ce lucruri negraite? S-a vazut gol, si s-a rusinat
de el insusi si de sotia lui, Eva, si ea de Adam.

Asta este dumnezeire, frati si surori? Asta este ce voieste

omul? Dar asta, stim cu totii din pacate (din pacatele noastre), este rezultatul pacatului dezamagire.Dezamagire - interesant cuvant, si de luat in serios! Cand suntem dezamagiti, sa ne uitam unde eram amagiti,
si atuncea durerea dezamagirii va putea deveni un moment al mantuirii noastre, sa nu mai fim amagiti. Deci
o putinta de a ne lumina.
Dar sa continuam cu destinul. Destinul adevarat al omului este deci ceea ce toata traditia filocalica,
traditia bisericeasca de la Apostoli ba chiar de la Adam! numeste indumnezeirea. Daca Dumnezeu
a facut pe om chip si asemanare, apai nu a glumit. Si uitati-va ce avea de zis Sfantul Zosima in viata
Mariei Egipteanca, cand s-a uimit in ce fel, si prin ce metode Dumnezeu a mai adus inca un suflet la
mantuire si ce mantuire! Ca Zosima, daca va uitati atent la scriere, era omul cel mai luminat din vremea
lui, om care din pruncie s-a dat lui Dumnezeu si a urmat toate nevointele de inchipuit, si a inventat si el

altele prin care sa ajunga mai

aproape de Dumnezeu. Si ingerul vine sa-i
spuna: Du-te acolo, Zosima, ca sa vezi ca cel desavarsit are o calatorie mai lunga de facut decat cea pe
care ai savarsit-o pana acum! Deci Zosima era un om desavarsit, iar calatoria ca sa atinga inaltimea
Mariei Egipteanca era mai lunga. Si a ramas uimit Zosima. Vedeti ce scrie cartea: a ramas pana la
urma ucenicul acestei sfinte.
Deci destinul omului este acesta, atata cat putem vedea in istorie. Dupa istorie ce vedem? Pai, uitati-va la
toti sfintii acestia care sunt niste morti: avem pe pamant moastele lor in bisericile noastre, trupuri
moarte, oseminte; dar zicem moaste, le cinstim, si pe buna dreptate, ca ele nu ne produc efectele
mortii.In cel mai rau caz, nimic: Un os! Dar in general ele prezinta lucruri ce nu se asociaza cu
moartea, miresme. Moartea nu este o mireasma, pute - iertati-mi cuvantul, dar asta-i realitatea! Moartea
este uracioasa; de la moaste izvorasc miruri inmiresmate cu care ne vindecam de boli. De la aceste
oseminte moarte izvorasc puteri care invie pe altii din moartea lor, si-i aduc inapoi la viata ca sa-si
continue calea pocaintei pana sa se desavarseasca si ei. Deci cand zice Hristos ca Cei care cred Mie, cele
ce fac Eu si ei vor face uitati-va, ca si dupa moarte!
Parintele Paisie Aghioritul spune undeva ca cineva l-a acuzat ca Voi, monahii sunteti pomi sterpi, ca voi
nici; macar nu aduceti viata in lumea asta. Si zice: Ce zici, mai frate? Ca daca vreun monah sterp, cum ii
zici, se sfinteste, el si dupa moarte naste: naste din femei sterpe zamisliri, naste din pacatosi sfinti, naste din
morti, prin; minunile acestea, invieri, si alte minuni de negrait. Toate acestea nu sunt superstitii, nu sunt
mituri, asa cum o vrea de multe ori modernitatea, sterilitatea carei gandiri s-a infiltrat pana in
randurile gandirii bisericesti. Adica cum a prorocit Mantuitorul: Cand va veni Fiul Omului, gasi-va El
credinta pe pamant?Rugati-va, frati si surori: Da, sa gasesti, Doamne, in mine sa gasesti credinta!.

Deci acesta este destinul, dupa asa-zisa moarte a omului. Vedem ca

ceea ce face Dumnezeu, daca cu credinta cerem de la Dumnezeu ceva si ni se implineste rugaciunea, putem
cere si Maicii Domnului! Uite un om ca noi, ca sa zicem asa, uite Sfantul Nicolae, uite Sfintii Apostoli orisicare dintre Sfinti iti poate face ce face si Dumnezeu. Si in viata asta, intr-o masura, ei au aratat
aceste semne, dar mai ales dupa moarte acesti sfinti se comporta ca Dumnezeu. De ce? Indumnezeirea
omului! Acesta este destinul, si aceasta este ce inseamna Dreapta Slavire.

Dreapta Slavire ca sa luam o explicatie negativa din Crezul Sfantului Athanasie Cel ce nu crede asa,
in afara de multe incurcaturi in viata aceasta (iertati-ma, parafrazez in cuvintele mele, nu va pot cita
exact); in afara de multe tulburari si incurcaturi in viata aceasta, risca si pierzania vecinica. Deci luand
pozitiv cuvantul acesta, dreapta slavire, ortodoxia,cel ce crede asa, in afara de reusita duhovniceasca in
viata aceasta, dupa asa-zisa moarte devine si mai mult ca Dumnezeu. Pana cand? Pana la trambita cea
de pe urma, cand insasi mortalitatea aceasta, osemintele noastre vor invia si vom fi cu trup cu tot ca Hristos
cel de dupa Inviere, impreuna cu Hristos, de-a dreapta Tatalui. Deci destin: acesta este destinul nostru.
Vocatie. Ce este vocatia? Tradus in romaneste, vocatiei putem sa-i zicem chemare.Vocatie este un cuvant
pe care l-am importat in limba noastra din apusenistica (original din latina), vox-vocis, vocatie. Este
chemare, chemarea catre om: Adame, unde esti?, cu sensul ca: Hai, vino, primeste de la Mine acuma

duhul mant
uirii, cum ar zice Dumnezeu,si in duh de pocainta
reia-ti drumul pana la indumnezeirea pe care o poftesti.
Deci vocatia omului este chemarea lui Dumnezeu spre indumnezeire, chemarea prin care Dumnezeu
cheama pe om spre a-si implini destinul: pe pamant, in masura pamanteasca, iar dupa asa-zisa moarte,
vecinicia, destinul in vecinicie, deci fericita imparatie impreuna cu Dumnezeu, in vecii vecilor.
Atuncea, in contextul acesta, ce este postul? Si ce este iertarea? incep cu iertarea.Cand l-a intrebat un
legiuitor pe Hristos care este porunca cea dintai, cea mai importanta in Lege, Hristos a spus:Sa iubesti pe
Dumnezeu. Aceasta-i prima porunca. Si fara sa I se ceara, Hristos S-a grabit sa-i citeze din Vechea Lege o
a doua porunca, care zice ca este in chipul celei dintai: Si iubeste-ti aproapele ca insuti pe tine. Este
Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, care a pus cele doua porunci impreuna. Ele se contin in doua Carti
separate. In Cartea Iesirii, in cele zece porunci, prima porunca intr-adevar este: Auzi Israil, Dumnezeul tau
un Dumnezeu este, si sa iubesti pe Dumnezeul tau, asa cum a zis si Mantuitorul. A doua porunca este in
Levitic, unde spune intr-un cu totul alt context: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Sau, in zicala
romaneasca, Ce tie nu-ti place, altuia nu face. Dar Hristos le-a pus pe acelasi plan, ca prima si a doua
porunca.
Ce se intampla in aceasta iubire? Hristos zice:Cel ce pazeste cuvantul Meu este cel care Ma iubeste.Deci
daca Adam nu a pazit cuvantul dumnezeiesc in Rai, inseamna ca intr-o masura a cazut de la dragostea de
Dumnezeu, a incalcat iubirea lui Dumnezeu.
Cred ca nu este om pe pamant care sa nu stie cat de dureroasa este o iubire tradata, o iubire ranita. In
masura in care ai iubit pe cineva si acel cineva ti-a fost nevrednic iubirii tale, stii cat de dureros este.

Deci dragostea, fie ea si atotputernica a lui Dumnezeu, este, putem

zice, vulnerabila. Dragostea lui Dumnezeu este subtire.Nu ca Dumnezeu e vulnerabil, nu atotputerea Lui
departe de mine gandul asta! Dar calitatea dragostei este vulnerabilitatea. Dragostea este o subtirime a
darii de sine celuilalt daruire totala.Ne-a aratat Hristos pana unde S-a dat pe Sine, nu numai pana la
Cruce si pana la moarte, dar pana si la strafundurile iadului, pana si a impartasi soarta Lui cu
nelegiuitii, si in ultima clipa a vietii a gasit un fel de a mantui pe un pacatos; ca a provocat, prin razvratul
unui talhar, pocainta si spovedania dreapta a celuilalt talhar, pana unde sa poata sa-i spuna: Amin, astazi vei
fi cu Mine in Rai. Astazi! Deci iubirea este de o subtirime, de o gingasie, de o duiosie a unei dari de
sine pe care noi nu o inchipuim, ca suntem inca grosolani in biologia noastra si badarani in
neduhovnicia noastra. Dar in sensul acesta vreau sa zic ca dragostea este o traire de o deosebita
subtirime, a carei incalcare este o deosebita durere. Iata insa ca cel ranit, cel care iubeste si se raneste
nu este cel care moare: cel care moare este cel ce incalca dragostea. Cel care iubeste se raneste nu atata
ca este lepadat, dar se raneste vazand ca cel iubit al lui, pentru pacatul ce il face impotriva lui, va
muri.
Dumnezeu nu este asa cum Il vede o teologie mincinoasa, ofensat de transgresiunea lui Adam.
Dumnezeu moare de durere ca cel iubit al Lui, intaiul plasmuit, si toti care aveau sa se nasca din el,
vor muri de acum incolo.Pamant esti si in pamant te vei intoarce.

Dumnezeu, in dragostea Lui, nu a putut sa lase pe cel iubit sa piara

si a luat asupa-Si canonul de pocainta, canonul pacatos, adica crucea si rusinea. Uitati-va cum o
intreaga munca a lui Hristos ca Dascal care a propovaduit dragostea s-a zadarnicit in cateva ceasuri!
Deci rusinea zadarniciei unei vieti intregi de nevointa.Toate rusinile si toate neputintele si le-a insusit Cel
Atotputernic, ca sa Se asemene intru totul neputintei omenesti,ca sa poarte asupra-Si neputinta mea,

pacatul meu, uraciunea mea, rautatea mea, ca si cum El era pacatos, neputincios, urat, rau si supus
mortii. De ce? Fiindca Dumnezeu, fiind atotputernic, nu este nimic in cer sau sub ceruri care poate sa-L
biruiasca. Face El pe neputinciosul pana Se pogoara in iad dar atunci, iadule, sa vezi ce te asteapta!
Zice Sfantul Ioan Gura de Aur in Propovaduirea de Pasti: Iadul trup a primit, si de Dumnezeu s-a lovit.
Sau, cum zic alte tropare sau icoase pe care le avem in Triod: De-abia a inceput sa se infiga Crucea lui
Hristos in pamant, ca iadul a inceput sa se planga: Cine a pus un piron de lemn in inima mea? Asta este
puterea lui Dumnezeu. Si, cum spuneam candva la Manastire, tot asa, intr-o cuvantare, daca noi eram
filosofi adevarati, daca noi aveam premisele gandirii noastre drept inchegate, numai din a privi toate
filosofiile, religiile si idealurile acestei istorii am intelege ca singur Hristos este Dumnezeul cel adevarat,
tocmai din neputinta in care Se infatiseaza. Cine isi poate permite atata neputinta? Cine isi poate
permite o asa zadarnicire a toata lucrarea lui? Numai Cel ce stie ca este atotputernic si ca nimic nu Il
poate birui. Asteapta tu, moarte, asteapta tu, iadule! Nu ma impotrivesc Crucii, nu ma lupt acuma ca sa
arat omului ca pot sa ma dau jos de pe Cruce, nu fac minune sa vina Ilie sa ma ia de pe Cruce, sau mai stiu
eu ce Asteapta tu, iadule, cel de pe urma!
Toti intemeietorii de religii, de filosofii sau de idealuri au luptat, in tot felul. Si a trebuit ca si Moisi sa isi
apere religia, ideologia, filosofia, cu tot felul de amenintari, ba chiar cu moartea. Atotputernicul nu are
nevoie sa fie aparat. Zicea cineva la noi, acolo in Anglia, care voia sa marturiseasca adevarata credinta, si
imi spunea: Si o sa ma lupt ca sa apar adevarul! Si mi-a venit cuvantul acesta: De ce nu te lasi aparata
tu de Adevar, de Adevarul insusi?Si i-a picat fisa, si a stiut de atuncea ce sa faca.
Nu atat noi aparam adevarul, cat noi trebuie sa intram in adevar si sa lasam Adevarul sa ne apere pe
noi. Adevarul ce este? intrebare eretica. Fiindca Adevarul este un Cine. Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, a
zis: Eu sunt Adevarul si Calea si Viata.

In acest context al iubirii, iubire ranita de incalcare, daca cineva moare

incalcand dragostea, ce se intampla cu el? Cel care iubeste nu rabda ca omul sa moara. Ce inseamna
toate cele pe care le intreprinde Dumnezeu in intruparea Lui? Ce altceva, decat iertarea?
Dragostea iarta celui pacatos. Si acuma va spun ca iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte
integranta a iubirii. Daca de cateva ori m-am dus la duhovnicul meu cand am facut vreo boroboata si am
cerut iertare, mi-a spus: Parinte Rafail, esti iertat inainte sa ceri; dar daca esti asa, noi cum putem sa
traim cu tine?.
Iertarea este data inainte sa o cerem. Dumnezeu este dragoste, zice Apostolul. Putem sa zicem:
Dumnezeu este iertare. Iertarea este deja data, noi trebuie sa ne-o insusim, noi trebuie sa ne ridicam
la vrednicia acestei iertari, si atuncea vom vedea cum iertarea face parte integranta din Iubire. Asa trebuie
sa devenim si noi.
In sensul acesta iertarea se poate intelege ca vocatie a omului, adica sa invatam sa devenim precum este
Dumnezeul nostru, sa invatam sa impartasim aproapelui nostru ceea ce si noi dorim sa primim de la
Dumnezeu, ba si de la aproapele. Sau, cum ne spunea staretul intr-o cuvantare in Duminica de dinainte de

Post, Duminica Iertarii: Noi, ca oameni, nu putem sa nu pacatuim unul impotriva celuilalt, dar datoria
noastra este sa ne iertam unii pe altii si sa ne reluam, sa continuam, calatoria pocaintei si a mantuirii.
Postul. Ce este postul? Postul, ca orice infranare de la cele ale lumii acesteia, de la cele ale vietii biologice,
este parte dintr-o nevointa omeneasca prin care micsoram putin partasia noastra cu materia, cu
biologia. E o taina in om, unde, imputinandu-se puterea acestei biologii grosolane, se poate da mai mult
liber-frau duhului sa-si exprime ale sale.
Daca vreti, in expresia Sfantului Pavel, trupul ravneste impotriva duhului si duhul ravneste impotriva
trupului. Si poate toti, sau multi dintre noi cunoastem si asta: sunt momente, care sunt probabil momente
de har, cand, daca mancam, parca stricam ceva care misca in duhul nostru, in inimile noastre. Daca
mai avem prea multa partasie cu ale pamantului, parca se risipeste ceva mai pretios.

Aceasta constientizare poate sa mearga foarte departe, pana la acele nevointe

precum le canta Troparele pentru sfinti cuviosi, nevointe mai presus de fire. Dar, deocamdata, nevointe
pe masura puterii noastre firesti, desi postul nu este post in sensul adevarat al cuvantului cum a postit
Moisi, cum a postit Ilie, cum a postit Mantuitorul, patruzeci de zile nemancand nimic. Si au postit si Parintii
nostri din scoala filocalica, ca sa-i zicem asa, de cand cu Antonie cel Mare, ba poate si inainte. Au postit si
patruzeci de zile si, zic in Patericul Egiptean, si saizeci de zile (si au socotit ca totusi patruzeci de zile este
masura omului cum a aratat-o Hristos, Dumnezeu cel intrupat). Dar ce numim noi post este un prim pas,
accesibil tuturor.
Este, putem zice, un regim, o dieta. Vedeti ca postul, ca orice infranare, tine de dragoste. Dragostea cere
o nevointa. Si dragostea celor ale lumii acesteia cere nevointa. Cate fete tinere astazi nu tin regim ca sa-si
pastreze silueta? In masura si in legile dragostei de care esti cuprins este si masura si legile infranarii
sau nevointei cu care o sa te nevoiesti.
Noi ravnim catre cele ale vietii vecinice, dar trecem prin nevointe asemanatoare; ne nevoim nu ca sa ne
pastram silueta, nu pentru aceleasi motive ca tinerele care vor sa isi castige pe cineva in viata aceasta,
un sot, ci in primul rand, fiindca un trup prea greoi nu prea se da rugaciunii.Si chiar pentru motive de
sanatate am putea sa tinem acest post, fiindca sanatatea este folositoare pentru viata noastra duhovniceasca.
Si-n al doilea rand, dar cu mai multa importanta, pentru a lasa mai mult liber-frau duhului sa se
manifeste.
Deci imi vine sa zic asa: A nu se intelege ca postul si iertarea sunt destin si vocatie a omului in
Ortodoxie.Postul este o nevointa, un mijloc ca toate nevointele; iertarea este aicea manifestare a iubirii;
iar vocatia omului este dragostea, care si este destinul omului, in masura si in sensul in care, cum zice
Apostolul, Dumnezeu este dragoste. Si-aceasta dragoste este legea vietii si legea veciniciei.
(fragment din conferinta: Postul iiertarea,destin ivocaie n ortodoxie, Alba-Iulia, aprilie 2002
integral audio pe cuvintele evidentiate de mai sus )

A sosit Postul Mare: INCEPEM CALATORIA SPRE ACASA!/

Vecernia iertarii si ocazia de a muri duhului lumesc/ COPIII
POSTESC? CUM?
Publicat pe 26 Feb 2012 | Categorii: Muzica, Pagini Ortodoxe, Video |

Print This Post

Vezi si:

VECERNIA IERTARII

DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI: Cand ma necajesc degrab ma

auzi.

Apostolat in Tara Fagarasului:

Vecernia iertrii, ua Postului Mare

La intrarea n Postul Mare, Sfinii Prini au aezat Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numit i
Duminica iertrii. Numele acesta vine de la rnduiala special de slujb ce se svrete n seara acestei
zile: Vecernia iertrii. Este o slujb cu totul deosebit, la sfritul creia cei prezeni i cer iertare unii de la
alii ntr-o rnduial emoionant.
Aceast Vecernie ncepe ca smbt seara: preoii slujesc cu veminte luminoase i fac ieirea din altar
cu cdelnia, n biseric fiind toate luminile aprinse. Dup imnul Lumin lin urmeaz prochimenul, o
cntare din psalmii lui David care anun sfritul zilei i nceputul celei noi. Acest moment marcheaz,
deci, intrarea n Postul Mare. Acum preoii schimb vemintele luminoase cu cele mai ntunecate de
post. Tot acum se sting luminile n biseric, rmnnd aprinse doar cteva candele i lumnri. Dup
rugciunea Tatl nostru, cnd se cnt troparele Postului Mare, se citete pentru prima dat
rugciunea Sfntului Efrem Sirul, nsoit de metanii mari. La sfritul Vecerniei, preotul se nchin spre
credincioi i i cere iertare, iar cei prezeni rspund: Dumnezeu s te ierte, printe sfinite!. Apoi

credincioii vin pe rnd ca s srute sfnta cruce din mna preotului, cernd ajutor de la Dumnezeu i
binecuvntare pentru post. Cer i ei, fiecare, iertare preotului, apoi fiecruia din cei ce stau la rnd.
Dup primirea rspunsului: Dumnezeu s te ierte!, se ureaz Post bun! sau Post cu folos!,
nelegnd prin acestea un post care s se sfreasc cu multe roade duhovniceti.
Scopul Vecerniei iertrii este acela de a ne nva s cerem iertare i de a oferi iertarea celor ce ne-au greit.
Fr iertare, fr mpcarea cu semenii, nu putem intra n atmosfera de pocin i de har a postului.
Postul nu este doar o fapt bun care aduce folos sufletului, ci e o jertf, un dar personal pe care l aduc lui
Dumnezeu. De aceea, ca darul s fie primit, sunt dator s cer iertare celor pe care i-am rnit prin cuvnt sau
fapt: Dac-i vei aduce darul la altar i acolo i vei aminti c fratele tu are ceva mpotriva ta, las-i
darul acolo, naintea altarului, mergi mai nti i te mpac cu fratele tu i numai dup aceea ntoarce-te i
adu-i darul (Matei 5, 22-23).
Postim i pentru c vrem s dobndim harul vindector al iertrii pcatelor. Or, ca s primesc iertarea
de la Dumnezeu, sunt dator s o ofer celor ce mi-au greit, dup cum ne nva Domnul Hristos: De nu vei
ierta oamenilor greelile lor, nici Tatl vostru Cel ceresc nu v va ierta greelile voastre.
Vecernia iertrii este o slujb unic prin frumuseea i atmosfera duhovniceasc pe care o degaj.
Fr acest bagaj al iertrii nu putem pleca n cltoria Postului cu folos. Trirea acestei slujbe ca un
eveniment la nivel parohial ne permite s ncepem postul mpcai cu semenii, n relaie de frietate, de
solidaritate i de unitate. Ca un toiag duhovnicesc pentru toat perioada Postului, de mare folos este cartea
Printelui Alexander Schmemann Postul cel Mare, un ghid care ne ajut s nelegem semnificaia
cltoriei: Vom rtci patruzeci de zile prin deertul Postului, dar la capt strlucete deja lumina
Patelui, lumina mpriei lui Dumnezeu.
S avei un post bun!
Pr. protopop Ion Trcu
Apostolat n ara Fgraului nr. 61 februarie 2012
Editorial: Spre bucuria Postului Mare
Scriind aceste rnduri, gndurile mele se ndreapt spre cei care doresc i caut o alt bucurie dect simplele
satisfacii trectoare izvorte din micile plceri ale vieii, dup cum spune o vorb ieftin din popor. Este
acea bucurie care au avut-o i o au toi cei care i triesc viaa n Domnul Este acea bucurie care a dat
putere n timp tuturor celor care, dei n umilin i suferin fiind, au reuit s ierte, au reuit s nu-i urasc
pe cei care i-au prigonit, au reuit chiar s-i iubeasc Duhul lumii acesteia ns nu vrea s ne dea astfel
de modele; nu ne mai intereseaz, de exemplu, cum se face c oameni care au suferit abisuri de
suferin n temniele comuniste au reuit, n Dumnezeu, s nu fie rzbuntori, cruzi sau
spectaculoi
De aceea vreau s v pun nainte acea bucurie tainic a credinei care ni se reveleaz n cmara inimii n cea
mai deplin discreie, din deplina iubire a lui Dumnezeu. Pentru c n aceast perioad care va urma
cnd bisericile mbrac hainele cernite ale ntristrii pocinei, cnd hrana devine srccioas i
aspr, cnd slujbele bisericii devin adncuri de coborre a noastr n infinitul sufletului nostru
mzglit de patimi i puind de putregaiul pcatelor n aceast perioad va rzbate mai intens
bucuria dulce a prezenei Domnului n sufletele noastre. Acum, n Postul cel Mare, avem ocazia de a
muri duhului acestei lumi
Dac vom ntoarce ochii minii noastre de la spoiala reclamelor, a filmelor, a jocurilor pe calculator, a tirilor
i dezbaterilor agresive i murdare, pentru a ne reda celor cu adevrat importante ale vieii, vom simi gustul
dumnezeiesc al linitii i bucuriei pe care numai Domnul, cnd ne vom smeri deplin inima, ne-o poate da
tiu c unii vor nelege, iar alii vor zice c sunt subiectiv i patetic. Celor care neleg le doresc s ne
ntlnim n duhul rugciunii i al smereniei spre a ne pregti de Bucuria nvierii Celor care nu neleg, i

ndemn s caute mai curat. S ncerce s se rup de iureul agresiv al vieii, s priveasc mai atent dac
se simt cu adevrat mplinii i dac au bucurie iar nu plcere din cele pe care le triesc Iar dac
n sinceritatea lor vor descoperi c de fapt exist un gol, o nemulumire care parc roade nencetat
inima, s neleag c acolo trebuie s vin Domnul, ca s plineasc toat viaa noastr ntunecat
Dac cineva caut sincer este imposibil s nu gseasc rspunsuri. Perioada Postului Mare ne ofer prilej
de a ne ntoarce Acas, precum fiul risipitor Iar acolo ne va atepta, iubitor cu adevrat i de fapt
singurul care ne iubete deplin , Tatl. Post cu folos i cu bucurie tuturor.
Pr. Marius Corlean
Apostolat n ara Fgraului nr. 61 februarie 2012
Sfritul lumii sau sfritul lumescului?
[...] Am schimbat regimul n 1989 dar nu am schimbat i oamenii, aa c nu vd ce am fi vrut s fie.
Neschimbnd oamenii am rmas cu aceleai metehne vechi, pe care eventual le-am numit n alt fel. Dar
chiar dac nu mai spunem o mic atenie ci ne-am reprofilat pe pag sau mit, gestul corupiei are
aceeai semnificaie. Suntem transformai toi n nite maini asculttoare i ne credem liberi. Ne-am
deprtat de valori pentru c aa ne cere moda i toat lumea face aa, iar libertatea noastr se
rezum la brf i njurat la liber, mncare i butur ct ncape, petreceri maxime cnd avem ocazia
i cam att.
Urarea prezidentului ef era S trii bine!. Din nefericire am ajuns mai degrab s murim de
bine, dei nu n sensul material pe care l avea promisiunea electoral. Murim pe capete! Mai nou
nici nu mai stm la rnd s murim, ci muli au nceput s sar rndul. Dramatic este c nimeni nu se
ncumet la tierea acestui pom din mijlocul nostru, de care toi se spnzur. Pomul sta nu-l taie nimeni
abuziv, dar pdurile din jur le culcm la pmnt fr regrete i fr s ne pese de ce urgii le lsm copiilor i
nepoilor prin faptele noastre.
Pomul de care se pare c tot mai muli se spnzur este de fapt pomul neascultrii, iar spnzurarea
de el duce la moartea fa de ascultarea Evangheliei lui Hristos. Cum s auzi dac nu asculi? Interesant
este c la nceputul lumii pctuiam mncnd din pom odat cu Adam i Eva, protoprinii notri, i azi am
ajuns s ne atrnm n pom. Liberi i atunci i liberi i acum! De fiecare dat svrind toate dup vrerea
noastr i nu dup vrerea lui Dumnezeu. Pe ct de asculttori i servili suntem fa de mai-marii notrii
lumeti, pe att de neasculttori suntem fa de Dumnezeu. Asta arat de fapt credina noastr n lumesc
i necredina fa de cele cereti.
De la protoprini ncoace, nu sfritul lumii este ceea ce a avut i are Dumnezeu n vedere, ci pur i simplu
sfritul lumescului.Sau, mai exact, sfritul lumescului face ca sfritul lumii s nu mai conteze, nu-i
aa? Asta vrea de fapt Dumnezeu de la lume! Asta vrea de la noi! Dumnezeu nu vrea s fim ca lumea,
adic lumeti, ci s scoatem la lumin ceea ce este ceresc n noi. Vrea s nu mai fim ai pcatului i ai
morii. Dumnezeu nu vrea moartea noastr, ci ndreptarea noastr, iar ndreptarea nseamn mbrcarea
noastr n cele cereti i lepdarea noastr de cele lumeti.
Sfritul lumescului din noi i din preajma noastr este sfritul pe care trebuie s-l avem noi n vedere. Iat
sfritul de care nu trebuie s ne temem i s fugim, ci trebuie s-l vrem i s-l cutm din toate puterile.
Dar dac i acum, n ceasul acesta, al vieii noastre, vom face tot ceea ce vrem noi adic s ascultm
de lume i nu ceea ce vrea Dumnezeu, atunci nu este exclus s vin i sfritul lumii, iar nu sfritul
lumescului. Dumnezeu vrea un sfrit iar noi alegem un altul. Rmne de vzut a cui voie o vom mplini.
Sfritul depinde de noi.
Pr. Marius Demeter
Apostolat n ara Fgraului nr. 61 februarie 2012
Postul copiilor

Prinii care doresc s dea copilului o educaie cretin uneori se pierd la luarea unei decizii n privina
postului pentru copii. Dei cunosc importana postului pentru aduli, adesea ei nu pot recunoate nevoia
lui pentru copii. Din aceast cauz, postirea pentru copii este amnat pentru atunci cnd copilul va
crete i va deveni mai puternic. Astfel, copilul este lipsit de un ajutor important n creterea
spiritual.
Pentru un adult postul trebuie s fie i o realizare spiritual, cci atunci cnd de fapt se schimb doar unele
bucate cu altele, iar viaa rmne aceeai, acesta nu este un post adevrat. Dar copii nu au conceptul de lupt
duhovniceasc, de aceea postul ncepe pentru ei cu restriciile exterioare, adaptate vrstei lor.
O ntrebare frecvent este vrsta i felul postirii la copiii mici. Trebuie s inem cont de faptul c nc de
la o vrst fraged copiii sunt capabili s neleag multe lucruri. nainte de nceputul postului,
prinii ar trebui s vorbeasc cu copiii despre ceea ce nseamn un post un lucru tainic i minunat.

Gndete-te,
draga mea (sau dragul meu) ce anume
eti dispus s sacrifici pentru Hristos. Gndete-te i decide singur, las ca acesta s fie micul tu secret
ce vrei s-I aduci lui Hristos? Ce vrei s faci pentru El?. Acesta este cel mai important lucru copilul s
fie adus la nelegerea c postul este o micare, o ndreptare ctre Hristos. Dac postul va fi trit n acest
fel, bucuria care se va deschide copilului de Pati sau de Crciun va ntipri un sens important n sufletul
su. Va fi experiena sa personal de credin. Copilul are foarte puine experiene personale de credin,
pentru c el practic i imit prinii n ceea ce fac ei, dar astfel va fi posibil s obin experiena sa proprie
de comuniune i comunicare cu Hristos.
Postul copiilor nu poate fi unul separat, ntotdeauna fiind unit de postul prinilor. Atunci cnd
familia a intrat n post, acest lucru trebuie s se simt pentru toi membrii ei. i aa cum se simt aceste
schimbri n biseric, luminile fiind mai slabe, cntrile cu ton schimbat, i alte elemente care schimb
starea omului pe perioada postului, tot aa trebuie s existe i unele schimbri n cadrul familiei. Spre
exemplu citirea mpreun cu copiii a rugciunii Sfntului Efrem Sirul i va aduce pe copii s neleag
c acum este o perioad aparte.
Dac pe perioada postului familia a hotrt s se abin de la privirea televizorului, atunci neaprat acest
spaiu i timp trebuie s fie nlocuit cu ceva (timp petrecut mpreun, discuii, cri folositoare, filme

duhovniceti etc.); cci dac doar i vom priva i nu le vom da nimic n schimb, este ca o pedeaps. i
atunci postul va fi perceput de copii doar ca un timp greu de suportat.
O alt lips de nelegere a esenei postului ortodox este impunerea lui fr discernmnt. Este complet
inadmisibil s form copiii s posteasc, sau s i nfometm, sau s i obligm s citeasc rugciuni
lungi i neclare pentru ei. Mesele de post pentru copii trebuie s fie bogate i diverse i tot ce facem s
facem cu bucurie.
Valoarea postului trebuie transmis copiilor n frumuseea ei. Este foarte important ca cei mici s
ndrgeasc atmosfera de post din biseric, s simt specificul i harul deosebit al acestei perioade.
Atunci copilul va tri tot mai intens aceast perioad, de la un an la altul, iar bucuria srbtorii va fi tot mai
bine neleas i trit. Dar s nu uitm, ca prini, c nu i putem nva pe copii ceea ce noi nu trim.
Traducere i adaptare dup www.pravmir.ru
Apostolat n ara Fgraului nr. 61 februarie 2012
Csua copiilor: Ce facem n Post?
Dragi copii, n luna februarie ncepe Postul Mare. Dup cum i spune numele, e cel mai lung i poate cel mai
important dintre cele patru posturi ale anului pentru c ne pregtete de marea srbtoare a nvierii
Domnului. Haidei s vedem ce nseamn postul i ce facem pentru a simi bucuria din noaptea cea mare a
Patilor. Trebuie s tim c postul nu e un regim alimentar i scopul postului nu e s flmnzim. E
adevrat c n timpul postului renunm la carne, ou, brnz dar nu asta e cea mai important
parte. Muli oameni uit adevratul rost al postirii i in doar o diet; poate fi sntos, dar nu i apropie de
Dumnezeu. i nc ceva: postul nu e un chin pe care ni l-a trimis Dumnezeu. El nu are nevoie de postul
nostru, ci noi avem nevoie s postim pentru c postul e o cltorie spre Domnul, e o pregtire pentru
ntlnirea cu El; nou ne folosete s postim, nu Lui.

nainte de ntlnire
Gndii-v cum ne pregtim nainte de ntlnirea cu un prieten drag pe care nu l-am vzut de mult: facem
curat n cas, ne lum hainele cele mai bune, ne gndim ce i vom spune, cu ce l vom servi, ateptm cu
emoie, poate adormim cu gndul c n curnd l vom mbria Tot aa, postul e o pregtire pentru o
srbtoare. Pentru a simi bucuria, trebuie s o dorim, s mergem spre ea, s fim pregtii. Cum ar fi dac n
loc s ne ateptm prietenul pregtii, am pleca de acas? E clar c am rata ntlnirea. Ar suna la u degeaba
i apoi ar pleca. Dar cum ar fi dac ne-ar gsi cu casa deranjat sau adormii? Ne-am simi ruinai, iar el sar grbi s plece. Deci postul exist pentru ca noi s ne amintim c trebuie s ne pregtim pentru
ntlnirea cu Domnul. Trebuie s ne pregtim trupul, sufletul, gndurile.

Cum ne pregtim
n post, renunm la unele plceri, cum ar fi mncarea de dulce, sau ncercm s mncm mai puin.
Prinii votri i duhovnicul v pot sftui cum e mai bine s mncai n post. Ne putem gndi acum la cei
care nu au ce s mnnce, la cei care sufer de foame, oferindu-le i lor din mncarea noastr.
Pregtirea sufleteasc e poate cea mai important. Ea cuprinde n primul rnd spovedania i
mprtania. Ele ne ajut s recunoatem ce am greit i s ne ndreptm, cu ajutorul Domnului, prin sfatul
preotului. Apoi, e rugciunea adic dialogul nostru cu Dumnezeu. Nu putem avea o relaie cu cineva
dac nu comunicm. Cum s fii prieten cu cineva cu care nu ai vorbit niciodat, cu cineva pe care nu-l
cunoti? Orict ne-ar iubi acel cineva, orict ar fi de bun, dac noi nu vrem s l cunoatem, nu ne putem
bucura de el. n rugciune, vorbim cu Domnul, i spunem tot ce avem pe suflet. Rugciunea e i gndul
ctre Dumnezeu cnd suntem la coal sau pe strad i vrem s i cerem ajutorul sau vrem s i
mulumim pentru ceva sau doar s fim cu El, s ne bucurm cu El de un lucru mrunt din viaa
noastr.

Concluzii
S recapitulm: postul nseamn mai puin preocupare pentru mncare, ca s nu uitm c mncarea nu e cel
mai important lucru n via, c putem tri i cu mai puin; apoi, postul nseamn s ne gndim la cei de
lng noi, adic la toi oamenii (i subliniez: toi, fr deosebire, cci toi sunt copii ai Domnului i frai ai
notri) asta pentru c cea mai mare porunc a Domnului e iubirea i nu vom ajunge s i iubim pe toi dect
dac ne gndim la ei, dac i acceptm cu toate greelile lor, chiar i atunci cnd ne enerveaz; celelalte
aspecte foarte importante din post sunt spovedania, mprtania, participarea la slujbele Bisericii i nu n
ultimul rnd rugciunea.
Toate sunt importante. Nu e destul dac ne spovedim, dar uitm de cei de lng noi. Nu e suficient s
mncm de post, dac nu ne rugm. Nici chiar rugciunea singur fr strdania de a-i iubi pe cei din
jurul nostru nu ne pregtete pentru ntlnirea cu Domnul.
Dac nu ne pregtim, vom rata o ntnire important, o mare bucurie.
Iar pregtirea nu e un chin, e o bucurie care ne ajut s primim o bucurie i mai mare. [...]
Pagin realizat de Asociaia Teofilia
Apostolat n ara Fgraului nr. 61 februarie 2012

Stiri
Anunturi
S.O.S.
Audio
Linkuri
Abonare
Despre noi
Suport

IPS TEOFAN GANDURI LA INCEPUT DE POST: Plansul dupa

raiul pierdut, dorul dupa Inviere
Publicat pe 26 Feb 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Cum ne iubeste
Dumnezeul nostru, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Iertarii, Lasatului sec de branza), IPS Teofan,
Triodul si Postul cel Mare | Print

Vezi si: A sosit Postul Mare: INCEPEM CALATORIA SPRE ACASA!/ Vecernia iertarii si
ocazia de a muri duhului lumesc/ COPIII POSTESC? CUM?

Doxologia: Gnduri la nceput de Post

Postul n care intrm s-ar cuveni s fie pentru noi o contientizare a plnsului lui Adam i al Evei
atunci s-au lipsit de frumuseea raiului, pentru ca, trind durerea ndeprtrii de Dumnezeu, s dorim a ne
ntoarce, asemenea fiului risipitor, n casa Tatlui nostru. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, aezat de
dumnezeietii Prini n pragul Postului Mare, ne aduce aminte de un lucru deosebit de important: bucuria
i, deopotriv, drama libertii omului. Preuindu-ne att de mult prin faptul c ne-a creat dup chipul Su,
Dumnezeu a sdit n noi darul libertii, posibilitatea de a alege drumul pe care s-l parcurgem n via: ctre
El sau ctre neant. Ct de mult dorete Dumnezeu ca fptura Sa s rmn n legtur cu Sine, s
rmn n mprie!
Libertatea este cea mai mare ans, dar i cea mai grea povar. Adevratul om liber nu este cel care face
tot ceea ce voiete, ci acela care scap de robia patimilor; adevratul om liber este acela care devine
robul lui Dumnezeu, dobndind astfel, dup cum spune Apostolul Pavel: libertatea mririi fiilor lui
Dumnezeu (Romani 8, 21).
n Evanghelia care s-a citit ieri la Sfnta i Dumnezeiasca Liturghie se amintete de faptul c ntotdeauna
inima omului este acolo unde se afl i comoara lui:cci unde este comoara ta, acolo este i inima ta
(Matei 6, 21). Comoara aceasta ar trebui s nu fie nimic altceva dect mpria cerurilor, pe care o putem
pregusta nc din aceast lume i apoi deplin n viaa cea venic.
Cum ns se poate obine aceast comoar? Evanghelia i Apostolul din Duminica izgonirii lui Adam din rai
traseaz cteva direcii sau ci prin care comoara mpriei cerurilor poate fi ctigat: pe de o parte, o
inim ierttoare fa de cei care ne-au greit n via pentru c nu poate omul s parcurg cu folos cele
apte sptmni de Post dac nu-l roag pe Dumnezeu s-i dea simul i puterea iertrii tuturor celor care iau greit n via; pe de alt parte, Mntuitorul Hristos ne cere sinceritate i deschidere n inimile

noastre. Iar Sfntul Apostol Pavel n fragmentul din Epistola ctre Romani ne spune c n viaa omului este
de absolut necesitate dobndirea nejudecrii aproapelui i a curiei. Mntuitorul ne ndeamn, aadar, la
iertare i onestitate, Apostolul Pavel ne cheam la nejudecarea aproapelui i la curia trupeasc i
sufleteasc. Acestea sunt, cred, cele patru arme pe care cretinul este chemat s le poarte de-a lungul ntregii
sale viei, dar n mod special n timpul Postului Mare.
n ntreaga istorie a vieuirii cretine la noi i n alte pri ale lumii , cretinii adevrai, pustnici din
sihstrii sau cei care s-au nevoit n viaa de familie, au experimentat, au trit n sufletul lor plnsul lui
Adam atunci cnd acesta a fost izgonit din rai. Au reuit acetia s neleag durerea lui Adam,
suferina Evei n momentul n care au trebuit s prseasc raiul.
Sfntul Siluan Athonitul zugrvete n mod gritor tristeea trit de primii oameni, care, de altfel, este i
tristeea oricrui cretin care a neles i a simit ct durere pricinuiete ndeprtarea de Dumnezeu:
Sufletul meu tnjete dup Domnul. Pe El l caut cu lacrimi. Cnd eram mpreun cu El, sufletul
meu avea odihn i bucurie; dumanul nu se apropia de mine. Acum duhul rului a pus stpnire pe
mine. Sufletul meu este hruit. Linite nu gsete n nimic. Nu pot s-L uit pe Domnul nici o clip.
Sufletul meu poart dorul Lui. n mijlocul durerii ridic glasul meu i strig: Ai mil de mine,
Dumnezeule! Miluiete-m pe mine, fptura Ta.
Postul n care intrm s-ar cuveni s fie pentru noi o contientizare a plnsului lui Adam i al Evei
atunci s-au lipsit de frumuseea raiului, pentru ca, trind durerea ndeprtrii de Dumnezeu, s dorim
a ne ntoarce, asemenea fiului risipitor, n casa Tatlui nostru.
S-L rugm, aadar, pe Dumnezeu s prelungeasc n viaa noastr acelai sentiment de durere trit
de Adam i de Eva, dar s ne dea i bucuria pe care acetia au dobndit-o atunci cnd, biruind
puterea morii, Hristos a cobort la iad pentru a le vesti lor i tuturor celor de acolo c porile raiului
s-au deschis din nou, c drumul ctre Pomul Vieii ctre mprtirea de viaa dumnezeiasc este din
nou posibil.
Fie ca aceste dou bucurii cea a rstignirii i cea a nvierii s-i gseasc loc i n sufletele noastre,
pentru ca n noaptea Sfintelor Pati s primim cu sete duhovniceasc nespus chemarea preotului: Venii de
primii lumina!.

Intrarea in Postul cel Mare. Chemare spre pocainta

Publicat pe 01 Mar 2009 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI
CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfantul Ignatie Briancianinov, Triodul si Postul cel Mare | Print

Predic n lunea primei sptmni a Postului Mare

de Sf. Ignatie Briancianinov

Acelasi cuvant din Lunea cea Curata al Sfantului Ignatie Briancianinov AUDIO

Introducere
Iubiti frai! Am intrat n limanul Postului Mare. S ne facem acum vreme pentru a ne cerceta pe noi nine cu
luare-aminte i n amnunime: uile pocinei se deschid pentru noi mai larg!
Locuitori ai sfintei mnstiri! Ucenici ndeaproape ai lui Hristos! Fii iubii ai Bisericii, ce v aflai nencetat
la snii ei duhovniceti! Ar fi trebuit ca noi s nu avem nevoie de o vreme aparte pentru a lua aminte la noi
nine, pentru a ne curai petele pcatelor prin mrturisire i pocin: ar fi trebuit ca toat viaa noastr s
fie alctuit din nencetat luare-aminte, din nencetat pocin - dac viaa noastr ar fi fost pe msura
numelui nostru. Acel chip al curiei la care noi trebuie s ajungem estedesvrit. El este Domnul
nostru Iisus Hristos.Dup Sfntul Care v-a chemat pe voi, spune Apostolul, i voi fii sfini n toat
petrecerea, cci scris este: Fii sfini, c Eu Sfnt sunt (I Ptr. 1, 15-16). Nesfrit fiind desvrirea pildei
de curie pe care o avem nainte, alergarea pocinei i curiei e i ea nesfrit. Chiar dac cineva a
strbtut-o cu toat osrdia i silina de care poate da dovad omul, nici acela nu va putea ajunge la
curia desvrit. Chiar dac ar tri mii de ani n pocin necurmat, nici atunci nu ar ajunge la curia
desvrit. Cei mai mari dintre sfinii monahi au recunoscut n pragul morii c pocina lor era nu numai
nedesvrit, dar nici mcar nceput [1]. Iar noi, dup neputintele noastre, care cresc i se nmulesc fr
ncetare, vom fi n ziua plecrii noastre din viaa pmnteasc foarte departe i de acea sfinenie cu care
ieeau din trupurile lor cuvioii notri Prini, vasele alese ale lui Dumnezeu, locuitorii pustiei acum
locuitori ai cerului pentru osrdnica lor statornicie n pocin din vremea cltoriei prin pustia vieii
pmnteti.
Aa este! Cei care i petrec viaa n luare-aminte necurmat, care iau mereu seama la sufletul lor, care bag
de seam n el lucrarea cea de multe feluri a pcatului, care se lecuiesc mereu de aceast otrav prin
pocin, nu ajung la plintatea vieii duhovniceti.Ce s mai spunem atunci de cei care triesc n
nepsare, care se afl n necurmat mprtiere, care nicicnd nu se gndesc sau se gndesc foarte
rar, parc n treact la lucrul la care este cea mai mare nevoie s se gndeasc: la mntuirea lor?Voi
spune despre ei ceea ce s-a spus deja despre ei; voi rosti hotrrea rostit deja asupra lor. O voi rosti cu
inim plin de amrciune, dar fr a grei cci nu voi face altceva dect s repet cuvintele Apostolului,
cuvintele lui Dumnezeu.Vduva ce petrece ntru desftare, de vie este moart (I Tim. 5, 5-6). S nu socoti c
spusele acestea privesc doar vduvele dup trup! Ele ne privesc cu mult mai mult pe mine i pe tine, care
ne-am lepdat de lume pentru a sluji lui Hristos: monahul este adevrata vduv, pentru care lumea se

cuvine s fie moart. Ascult srmanele mele vorbe: monahul e vduv de tain! Te-ai numit mort pentru
lume i pentru veacul acesta deert spre a via lui Dumnezeu i veniciei fericite? Ptrunde n Scriptur,
ptrunde n tine nsui, pune starea sufletului tu fa n fa cu starea pe care i-o zugrvete
Scriptura ca potrivit lui, i spune: chiar eti mort fa de lume?Mcar ai nceput s mori fa de ea?
Ai simit nvierea ta de ctre Dumnezeu? Ai mutat gndurile i dorinele tale n veacul care va s fie?
Puini, foarte puini oameni pot rspunde da la aceste ntrebri: mai degrab fiecare din noi va
recunoate ca ndreptit nfricotoarea osnd rostit de Apostol. Apstoare este ea pentru urechea
i inima trupeasc i iubitoare de pcat; mai bine este ns s-o auzim aici, ct nu s-a terminat cltoria
noastr pmnteasc i ct nu s-a ncheiat alergarea pocinei i ndreptrii. C ntristarea care este
dup Dumnezeu pocin spre mntuire fr prere de ru lucreaz (II Cor. 7, 10). Dup ce va fi lucrat o
vreme, ea ne va face s scpm de ntristarea i tnjala care sunt cu adevrat nfricotoare att prin venicia
lor, ct i prin cumplitul chin, nepovestit prin cuvnt, neneles pentru mintea i simirea noastr, pe care ele
l pricinuiesc.
Fiecare s ptrund n sine nsui; fiecare s cerce n sine cuvintele mele, pe care le voi rosti spre mntuirea
sufletelor voastre i al sufletului meu!
Ne este sortit raiul, cerul, venica fericire de vom tri aici n cucernicie, plinind fgduinele date la
botez, nnoite, mplinite prin legmintele neagonisirii i fecioriei la tunderea n clugrie. Dar noi nu lum
aminte la fericirea gtit nou, aa cum cel ce doarme este nesimitor fa de plcerile i desftrile
acestei viei, care l nconjoar i l ateapt s se trezeasc; niciodat nu ne gndim la negritele
bunti care vor s fie:gndul nostru este pururea pe pmnt, cu totul n plcerile lumeti, n grijile
lumeti. Nu suntem mori, oare, cu sufletul, cu toate c ne dm drept vii n ochii notri i ntr-ai celor care au
cugetare trupeasc, ai celor ce privesc doar cu ochii trupeti? [2]
Ne este sortit iadul, focul cel venic i viermele neadormit, spre venica noastr roadere i sfiere de ne
petrecem viaa n pcate i n desftri pctoase! Iar noi cutm tocmai aceste desftri i dup ele
alergm; la ele stau dorinele i gndurile noastre. Trim de parc n-ar fi iad, de parc am fi
nemuritori, venici pe pmnt, ca i cum am fi ajuns la o fericire fr sfrit.In zadar tun cu
ameninri Cuvntul lui Dumnezeu, n zadar vestete despre nfricotoarele chinuri venice! Vedem
moartea frailor notri, lum parte la ngroparea lor: aceasta nu ne mic deloc, de parc moartea ar
fi doar soarta altora, nicicum a noastr.Ca nite mori, nu avem nici aducerea-aminte, nici presimirea
morii, nici presimirea viitorului. Intocmai: suntem mori.Ai nume c trieti, ns eti mort(Apoc. 3,
1), d mrturie despre fiece om trupesc nemincinosul Cuvnt al lui Dumnezeu.
Pentru noi Fiul lui Dumnezeu S-a pogort pe pmnt, a clcat moartea noastr cu moartea Sa, S-a fcut
pentru noi via i, totodat, cale ctre aceast via. El cere de la noi s ne rstignim trupul cu patimile i
poftele (Gal. 5, 24) o cere nu fiindc ar avea nevoie El, ci fiindc noi avem nevoie de aceasta: numai
n trupul mort pentru pcat poate s se descopere artarea vieii harice[3]. Noi ns auzim numai
rsunetul cuvintelor; sufletul nu pricepe i nu primete miezul cuvintelor: ele ne sun ca ntr-o limb
strin si necunoscut. i asta nu e de mirare: este urmarea nemijlocit a strii noastre sufleteti. Cel
mort cu trupul nu-i n stare de simminte trupeti: fie c este n slvi, fie c i se d nemsurat bogie, fie
c este despuiat, fie c este acoperit cu ocri, el e nesimitor fa de toate. La fel i cel mort cu sufletul nu
poate nelege cuvintele duhovniceti, nu poate avea aducerea-aminte cuvenit de moarte i de chinurile
venice, cunoaterea cuvenit a deertciunii acestei lumi i acestui veac, cunoatere ce totui este att de
limpede i de pipit: el este otrvit, omort de pcat, i ca atare este nstrinat de Dumnezeu i de fericire,
este pecetluit ca jertfa a iadului. Viaa trupului vine din adstarea n el a sufletului; viaa sufletului vine din
adstarea n el a Sfntului Duh.
Voi putea, oare, s proslvesc dup vrednicie neurmata buntate a Atotbunului Dumnezeu, ndelung
rbdarea Lui cea nepovestit, iubirea Lui de oameni cea negrit? Oare s chem, mpreun cu Prorocul,
la slavoslovirea lui Dumnezeu cetele ngereti, toate seminiile omeneti si nu numai att: toate fiarele i
dobitoacele, psrile cerului, jivinele i trtoarele, petii ce umbl n largile ntinderi ale apelor, i
dimpreun cu acestea toat fptura nensufleit? i nici atunci zidirea toat, unit ntr-o singur gur, ntr-un

singur glas de laud, nu va putea s cnte dup vrednicie buntii lui Dumnezeu celei nchinate, mai presus
de cuvnt, mai presus de pricepere.
Venii, frailor, s ne nchinm i s cdem la picioarele ei: ea pn acum ndelung rabd frdelegile
noastre, pn acum ateapt ntoarcerea noastr, pn acum i tinde ctre noi braele, chemnd pe
cei ce rtcesc n pustie i n neptrunsele hiuri ale pcatului, primind pe pctoii care se pociesc,
facndu-i fii ai lui Dumnezeu i fiice ale lui Dumnezeu. Acum, auzind glasul ei, glas care ne cheam la
pocin, nu v nvrtoai inimile voastre (Evr. 3, 15); cela ce are urechi de auzit, s aud (Mt. 13, 9) s
nu rmnei surzi. Deteapt-te, cela ce dormi somnul adnc al lenevirii i al desvritei nepsri fa de
mntuire! Scoala-te din mori (Efes. 5, 14), tu, cel care eti mort prin nesimire i mpietrire, prin viaa
jertfit pe de-a-ntregul trupului, pcatului i stricciunii!S vd n tine micare de via, trezit prin
cuvntul care vestete pocina! S aud glasul tu, glasul suspinelor, glasul plnsului tu, glasul pocinei
tale, ca s m ncredinez c mai este n tine semn, rmi de via!Domnul, vznd c ai petrecut toate
zilele vieii tale n nerodire, ti va drui iari zi ca s te mntuiesti fr osteneal, zi n care prin
spovedania nefarnic naintea printelui tu duhovnic s poi lepda toat povara pcatelor tale!

Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?

Publicat pe 02 Mar 2009 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI
CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfantul Ignatie Briancianinov, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele
Taine), Triodul si Postul cel Mare | Print
Printe! Ce s fac? Am czut! Btrnul i-a rspuns: Ridic-te. Fratele a zis: M-am ridicat, i am
czut iari. Btrnul a rspuns: Iari ridic-te. Fratele i-a ntors cuvnt: Dar pn cnd s m tot
ridic? Btrnul a rspuns: Pn la sfritul zilelor tale.

Continuarea predicii Sf. Ignatie Briancianinov din lunea primei sptmni a Postului Mare
(prima parte la: Intrarea in Postul cel Mare. Chemare spre pocainta)

Pocina este atotputernic, fiind aezmnt al atotputernicului Dumnezeu. Nu e pcat care s in piept
pocinei.Ea este dar dat firii omeneti czute; ea este rmi a neprihnirii ntru care a fost zidit Adam,
fiind recunoatere a acelei neprihniri i tnguire pentru pierderea ei; ea este nnoire a botezului; ea este
legtur a pmntului cu cerul, scar ctre cer. Prin ea e curit, e ters orice pcat.Chiar dac eti
mpovrat cu cele mai grele pcate, s nu ovi nicicum a te apropia de pocin.Nemsuratul ocean
nghite la fel de lesne i apele unui ru mare, care au strbtut cu mreie ri ntregi, i undele firave ale
unui pru abia bgat de seam: i n adncul buntii lui Dumnezeu pier pcatele grele la fel ca cele
mai mici, cele mai nensemnate alunecri. S te ncredineze de aceasta cei cinci sute i cincizeci de dinari
iertai deopotriv: Cel ce d este nesfrit de bogat, iar datornicii sunt n aceeai neputin de a plti (Lc. 7,
41-42).
i un pcat mic rmne neters dac cel care a pctuit nu s-a ngrijit s fac pocin pentru el,
socotindu-l nensemnat; i un pcat mare este ters pe deplin, prin mijlocirea pocinei, de
nemrginita buntate i atotputernicie dumnezeiasc. Adu-i aminte de Sfntul David, care a czut n
curvie i n ucidere. In sufletul dreptului s-a strecurat pe nesimite nebgarea de seam: din nebgarea
de seam s-a nscut nepaza simurilor trupeti, privirea scpat de sub paz s-a ntlnit pe neateptate cu
ceva smintitor: acest ceva smintitor a strnit n sufletul sfinit o poft nelegiuit; poftei i-a urmat
mplinirea nelegiuit; dup svrirea preacurviei a urmat ruinea slavei dearte. Ruinea cu care s-a
ruinat de pcat trufia omeneasc a nscut o nou poft nelegiuit: dorina de a ascunde pcatul, dorina
de a pstra masca dreptii n faa oamenilor. De aceea, a fost svrit ucidere.Indelung a rmas David
n mpietrire, n nesimire, ca i cum nu ar fi fost vinovat de nici un pcat. A fost nevoie ca Dumnezeu
nsui s l dea n vileag. La porunca Lui, prorocul Natan l-a dat n vileag pe cel care pctuise i ndat ce
David a zis: Pctuit-am Domnului, a i ieit rspunsul de la Domnul: Domnul a iertat pcatul tu (II Imp.
12, 13).
Atotputernica pocin a mntuit ceti i mprii ntregi, a schimbat hotrrile care fuseser rostite deja de
Dumnezeu. Astfel, cetatea cu muli locuitori a Ninivei, asupra creia Prorocul lui Dumnezeu rostise osnda
pieirii, a ndeprtat aceast osnd prin pocin i Prorocul, nu departe de Ninive, atepta n zadar
nimicirea ei, mplinirea prorociei sale! Tot astfel, necredinciosului mprat israilitean Ahav, nchintor la
idoli, prigonitor i uciga al nchintorilor Dumnezeului Celui adevrat, i fusese deja sortit pedeapsa, i
fusese deja vestit de ctre marele Ilie ns, Ahav s-a umilit i a vrsat lacrimi, rmnnd totui n
pgntate. Acea umilin de scurt vreme, acele puine lacrimi nu au rmas, totui, nelucrtoare: S-a umilit
Ahav de ctre faa Mea? i-a zis Dumnezeu Prorocului Ilie, drept aceea nu voi aduce rutate n zilele lui, ci
n zilele feciorului lui (III Imp. 21, 29).
Toat Sfnta Scriptur, toat istoria Bisericii sunt pline de nenumrate pilde ce dovedesc marea
putere a pocinei. Un oarecare tlhar, povestete Paladie n Lavsaicon, a fost prins la locul faptei i dus n
Arsinoe, cetate din Tebaida. Dup multe cazne, l-au osndit la tierea capului. In vreme ce mergea, pzit de
ostai, la locul unde svrise frdelegea, aflat la ase stadii deprtare de cetate, era urmat de un monah
necunoscut, care dorea s priveasc la moartea lui. Tlharul, vzndu-l pe monah c merge n urma lui, i-a
zis: Avvo! Oare nu ai chilie i rucodelie? Monahul a rspuns: Am- La care tlharul: i atunci de ce nu

stai n chilia ta s plngi pentru pcatele tale? Monahul a rspuns din nou: Frate! Sunt foarte lene;
sufletul meu nu are umilin: drept aceea, am venit s vd cum vei muri. Poate c aceast privelite va
detepta n mine umilina. Atunci i-a zis tlharul: Avvo! ezi, pentru Dumnezeu, n chilia ta,
binecuvnteaz i laud pe Mntuitorul Hristos: de cnd S-a nomenit i a murit El pentru noi, pctoii,
omul nu mai moare.
Iat i o alt istorisire, tot att de umilicioas i plin de nvminte. In apropierea unei oarecare ceti tria
un zvort care avea de la Dumnezeu darul strvederii. In acea cetate se afla o curv tiut de toat lumea.
Odat, zvortul a vzut o cale de lumin, ntins de la mnstirea de femei aflat n cetate pn la cer, pe
care mergea un suflet cu bucurie mare, cluzit de ngeri, i se apropia de porile cereti. El l-a trimis pe
ucenicul su n mnstirea de femei s afle cine rposase acolo. Intorcndu-se, ucenicul a adus tirea c n
mnstire nu a rposat nimeni, ci murise fulgertor naintea porilor mnstirii cunoscuta curv, care
venise acolo din cetate. Cznd n nedumerire, zvortul a nceput s se roage lui Dumnezeu ca El s i
lmureasc vedenia. Intocmai, a fost rspunsul primit de sfntul btrn. Ai vzut sufletul fostei curve
urcnd la cer. Ea a luat hotrrea nestrmutat de a se poci i ndrepta, i a mers la mnstire cu
hotrrea de a intra n ea. Faptul c a murit naintea porilor mnstirii, neapucnd s-i mplineasc
hotrrea, a fost din rnduial dumnezeiasc. Dumnezeu ns a primit hotrrea ei drept fapt. In aceste
dou istorisiri vedem mplinirea cu lucrul a fgduinelor Evangheliei. i cte asemenea ntmplri nu ne
nfieaz nsi Evanghelia! Vameul, care era mpovrat cu pcate, a venit n templul lui Dumnezeu,
i pentru smerenia i pocina sa a ieit din templu ndreptit. Alt vame, Zaheu, ndat ce a luat
hotrrea de a se ndrepta a i fost numit fiu al lui Avraam: asupra lui a ieit hotrre de la
Dumnezeu: Astzi s-a fcut mntuire casei acesteia(Lc. 19, 9). Curva ce a czut la picioarele
Mntuitorului i a schimbat dragostea de pcat pe dragostea de Dumnezeu, a auzit: Iart-se pcatele ei cele
multe, c mult a iubit (Lc. 7, 47). Tlharul rstignit de-a dreapta Dumnezeu-Omului a primit mntuirea n
ultimele clipe ale nviforatei sale viei. Numai ce s-a smerit, numai ce s-a vzut pe sine vrednic de osnd, c
ochii lui sufleteti s-au deschis i L-a recunoscut n cel rstignit pe Dumnezeu-Omul; cunoscndu-L, L-a
mrturisit; ndat ce L-a mrturisit, a i primit fgduina venicei fericiri. Iat o ntmplare care se
potrivete pe deplin cu evanghelica nvtur! Cel ce crede n Mine, a grit Domnul, de va i muri, viu va fi
(In. 11, 25). El a vestit despre sine fi i limpede: N-am venit s chem pe cei drepi, ci pe cei pctoi la
pocin (Mt. 9, 13).
S nu credei c deosebit de fericii au fost acei pctoi care au trit n vremea petrecerii Mntuitorului pe
pmnt: fericii au fost cei ce s-au folosit de mrturisirea pcatelor i de pocin; dimpotriv, cei ce au
lepdat atotputernica doctorie a pocinei i au rmas n pcate, au pierit n urma nepocirii lor, n urma
mpietririi lor. Nimic i nimeni nu ne mpiedic s dobndim i noi acum fericirea pctoilor care s-au
pocit naintea Domnului nostru Iisus Hristos. El le-a spus despre Sine celor ce cred n El: Iat, Eu cu voi
sunt n toate zilele, pn la sfritul veacului (Mt. 28, 20). Cnd te vei nfia printelui tu duhovnic, el
i va ntri adevrul vestit de noi: Iat, fiule, i va spune, Hristos st nevzut, primind mrturisirea
ta[1]. Stnd naintea lui Hristos nsui, cere de la El i primete de la El mare i bogat mil: iertarea
pcatelor.
Aadar, pentru ce s ntrziem? De ce s ne oprim, s cdem n ndoial i nehotrre, prin care se
veselete i se ntrete asupra noastr diavolul? Vei spune: Pcatele numeroase, grele, ndelungate m
arunc n ndoial i nehotrre; n urma ndelungatei pctuiri, puterile sufletului s-au istovit, simt c
nsi voia mea slobod a slbit. Aa este! Pcatele tale sunt grele. Pentru toi doctorii starea ta e de
nevindecat, dar nu i pentru doctorul Hristos, Cel atotputernic i nesfrit de milostiv. Nencreztoarea
ta sfial ar mai putea fi ct de ct dezvinovit dac te-ai putea atepta ca Doctorul s-i ntoarc privirile de
la tine, s te lepede cu dispre i mnie. El, ns nu te va lepda; dimpotriv, te cheam la Sine, te roag
s te apropii de El. El nu te va dojeni; nici un cuvnt aspru nu va iei din gura Lui: El te cheam la Sine
numai pentru a-i drui iertare i tmduire.Venii s ne ntrebm, zice Domnul, i de vor fi pcatele
voastre ca mohorciunea, ca zpada le voi albi; iar de vor fi ca roeala, ca lna le voi albi (Is. 1, 18).
Scopul venirii lui Hristos pe pmnt st n slobozirea sufletelor omeneti de pcatul care le stpnea i
refacerea n noi a chipului dumnezeiesc czut. Iat Mielul lui Dumnezeu, d mrturie despre Iisus
Inaintemergtorul Ioan, Care ridic pcatul lumii (In. 1, 29). Tmduirea bolilor trupeti a fost numai o

mrturie a vindecrii sufletului de pcat. Cnd naintea Domnului l-au adus pe slbnog, El i-a grit celui
bolnav: ndrznete, fiule, iart-se ie pcatele tale (Mt. 9, 2-7). Unii din crturari, care erau de fa, au
cugetat c a fost rostit o hul. Iisus, vznd gndurile lor, le-a zis: Pentru ce voi cugetai cele viclene n
inimile voastre? C ce este mai lesne, a zice: iart-se ie pcatele tale, sau a zice: scoal-te i umbl? Dar
ca s tii c putere are Fiul Omului pe pmnt a ierta pcatele, atunci a zis slbnogului: scoal-te, ia-i
patul tu i te du la casa ta (Mt. 9, 4-7). Dac pn acum ai fost slbnogit de pcat pn ntr-att c iai pierdut chiar voia de a face binele; dac eti lepros, surd i orb cu sufletul; dac te-ai supus
diavolului pn ntr-att c ai intrat sub stpnirea lui cu desvrire i, supus fiind silniciei
vrjmaului, te asemeni cu ndrciii, nici atunci s nu te ndoieti a te apropia de pocin, i vei auzi:
Iart-se ie pcatele tale. Ziditorul tu este i Ziditorul inimii, i al minii tale, i al voii tale. Le-ai adus
n neornduial, le-ai stricat cu pcatul? Ziditorul poate s rezideasc inim curat din inim pngrit
i ntunecat i poate nnoi mintea vtmat cu harul Su cel atotputernic.El poate ntri n bine voia ta
suferind i istovit sub silnicia pcatului i poate astfel s napoieze sufletului tu bucuria prin ndejdea
mntuirii, ce se arat n biruinele voii asupra pcatului.
S nu-i rsar cuiva gndul viclean:Uor se primete iertarea prin pocin: aceasta ne ngduie s nu
fim aspri fa de noi nine, s cutezm a ne deda plcerilor pctoase. Mai mult: ea privete cu
ngduin nnoirea cderilor grele. Nu! Nu aa este druit iertarea pcatelor n pocin. Ea este druit cu condiia ca cel czut n pcate de moarte s le prseasc.Asta reiese limpede chiar din cuvintele
Mntuitorului: dup ce a iertat-o pe curva adus naintea Lui la judecat de ctre farisei, El i-a zis: Du-te, i
de acum s nu mai pacatuieti (In. 8, 11). Acelai lucru l-a poruncit Domnul i celui vindecat de El n
pridvorul Vitezdei, ameninndu-l totodat cu o mai mare pedeaps pentru clcarea poruncii: De acum s
nu mai greeti, ca s nu-i fie ie ceva mai ru (In. 5, 14). Aa nelegeau i mplineau cuvintele
Dumnezeu-Omului Prinii pustiei, i aa nvau pe frai. La ntrebarea: Ce nseamn pocina pentru
pcat?, Avva Pimen a dat rspunsul: Pocina pentru pcat st n a se poci omul pentru pcatul su i
a nu l mai svri din nou. Cei ce au fcut astfel sunt numii neprihnii i drepi, fiindc au lsat pcatele
i s-au fcut drepi[2]. Marele povuitor al monahilor, Sfntul Isaac Sirul, spune despre cei care i repet
cderile n pcat: Cel care n ndejdea pocinei cade iar n greeal, acela umbl naintea lui
Dumnezeu cu viclenie; unuia ca acesta i se trimite moarte neateptat, i nu primete vremea pe care se
bizuia el spre svrirea virtuilor[3]. Aici se au n vedere pcatele de moarte, nu acele poticniri din
neputin ce sunt ncredinate pocinei de zi cu zi i de care nici sfinii nu sunt pe de-a-ntregul strini.
Iar dac din deprinderea nefericit i slbiciune, parc mnat cu sila de trup i snge, nu te poi nfrna de la
svrirea unor pcate de moarte cele care poart cu precdere numele de cderi - nici atunci s nu te lai
cuprins de dezndejde, la care l trage cu atta ncrncenare pe om necontenitul ir de cderi. In aceast
privin avem preaneleptul sfat al lui Sisoe cel Mare. Acestuia i-a spus odat un frate cu inima amrt:
Printe! Ce s fac? Am czut! Btrnul i-a rspuns: Ridic-te. Fratele a zis: M-am ridicat, i am
czut iari. Btrnul a rspuns: Iari ridic-te. Fratele i-a ntors cuvnt: Dar pn cnd s m
tot ridic? Btrnul a rspuns: Pn la sfritul zilelor tale. Adevratul rob al lui Dumnezeu se pzete
nu numai de faptele i cuvintele pctoase, ci chiar de gndurile i simmintele pctoase. Pentru
credincioia fa de Domnul, el e nvrednicit de nite deosebite harisme duhovniceti. Pe acestea le avea din
belug Preacuviosul Siluan, nevoitor schitean, mai apoi sinait; cnd a fost ntrebat n ce chip a dobndit
harul, Siluan a rspuns: Niciodat nu am ngduit n inima mea gnduri care s-L mnie pe Dumnezeu[4].
Cel care s-a pzit de pcatele de moarte nu trebuie s cread c el are puin nevoie de pocin. Pcatele
tale sunt uoare naintea ochilor ti, ns nu tii care e greutatea lor n cumpna dreptei judeci a lui
Dumnezeu. Una este judecata oamenilor i alta judecata lui Dumnezeu, a zis un cuvios locuitor al
pustiei, cugetnd nainte de sfritul su la lucrarea sa clugreasc[5]. Legiuitorul poporului israilitean,
vztorul de Dumnezeu, Sfntul Moise, care strlucea cu razele prorociei, facerii de minuni i cu razele
slavei vzute, a rostit un cuvnt necugetat naintea poporului, fiind amrt de crtirea acestuia. El doar a
osebit ntru buzele sale (Ps. 105, 33), dup cum spune Sfntul Psalmist; el a rostit cu gura cuvnt de
nencredere, socotind lipsa de evlavie i necredina poporului ca fiind nevrednice de minune i binefacere, ca
i cum ar fi presupus c harul lui Dumnezeu, slbit de necredina poporului, nu ar fi fost ndeajuns de
puternic n sine pentru svrirea minunii. Un pcat ce pare de puin nsemntate i lesne de trecut cu
vederea, un pcat la un brbat sfnt, bogat n fapte bune i daruri harice, este altfel dup judecata lui

Dumnezeu: nu numai c merit mustrare, nu numai c este nscris n Sfnta Scriptur spre tiina ntregului
popor israilitean i spre tiina ntregii lumi care avea s cread n Dumnezeul Cel adevrat, ci este i
pedepsit cu o pedeaps vremelnic. Moise, care cunotea puterea rugciunii i nesfrita milostivire a lui
Dumnezeu, alearg cu osrdie la rugciune spre a-L ndupleca pe Dumnezeu; Moise, ce abtuse nu o
dat mnia lui Dumnezeu de la ntregul popor israilitean, se roag pentru sine ca s fie schimbat
hotrrea ce fusese rostit asupra lui i n-a fost ascultat. M-a trecut cu vederea Domnul pentru voi,
spunea Moise, vestind poporului urmrile rugciunii sale, i nu m-a ascultat (Deut. 3, 26).
In Scriptur nu este scris nimic fr un scop sfnt. Incercnd s ne dm seama de scopul Scripturii n
mprejurarea de fa, nu vom grei deloc dac vom socoti c ea ne slujete drept pova i prentmpinare, ca
s nu socotim mic nici un pcat al nostru, ci s ne ngrijim cu toat rvna a fugi de toate pcatele i a
le terge prin pocin. Ct de mult pctuim din netiin! Ct de mult pctuim din neputin! Ct
de mult pctuim lsndu-ne tri de mprtiere, de pilda altora, de ngduina fa de alii! De cte
ori nu ngduie Dumnezeu s cdem din pricina osndirii aproapelui, din pricina mpietririi fa de
el! Petrecem n nepsare, iar zapisele greelilor noastre se nmulesc. Dreptul Iov tia asta, i n fiecare zi
aducea rugciuni i jertfe lui Dumnezeu pentru copiii si, zicnd: Nu cumva s fi gndit feciorii rele spre
Dumnezeu n inimile lor. Aa fcea Iov n toate zilele (Iov 1,5). Semnul care-l deosebete pe drept este nencrederea hotrt n dreptatea sa i rmnerea n necurmat pocin.

Cnd vom ndeprta mprtierea ce ne orbete, cnd ne vom adnci n noi nine i vom ncepe s ne
cercetm pe noi nine, punnd starea sufletelor noastre fa n fa cu starea pe care ar trebui s-o aib ele
dup nvtura Sfintei Scripturi, vom recunoate singuri c micile noastre pcate nu sunt nicidecum
mici,ci grele i nfricotoare, vrednice de necurmate lacrimi i pocin.
S deschidem Sfnta Scriptur, s vedem ce-ar trebui s fim! Spune Sfntul Apostol Pavel: Omul cel
dinti este din pmnt, pmntesc; omul cel de-al doilea, Domnul din cer. Precum am purtat chipul celui
pmntesc, s purtm i chipul celui ceresc (I Cor. 15, 47, 49). Primind fiinare, ncepnd s fiinm, ne
mbrcm n acelai timp ntru chipul strmoului nostru Adam, ntru chipul lui cel czut; ne zmislim i ne
natem cu trup supus bolilor i stricciunii, cu suflet molipsit de pcat; ne zmislim i ne natem avnd
smna pcatului sdit n toat firea noastr, avnd otrava pcatului revrsat n toate mdularele sufletului
i trupului. Intru frdelegi m-am zmislit i ntru pcate m-a nscut maica mea (Ps. 50, 6). In acest fel tot
neamul omenesc s-a fcut i se face netrebnic, este omort de pcat, care ne-a molipsit n nsi rdcina
noastr, n strmoul nostru Adam. La rezidirea noastr prin rscumprare a fost nevoie s fie nlturat
rdcina, care nu nceta s mprteasc tuturor mlditelor sale boala aductoare de moarte, a trebuit s fie
nlocuit cu o rdcin care s ne mprteasc via, nestricciune, sfinenie, a fost nevoie pentru neamul
omenesc de un strmo nou si astfel de strmo S-a fcut nou Domnul din ceruri. El a binevoit s fie dup
trup urma al lui Adam, zmislindu-Se din Fecioar fr de smn i fr patim. Prin naterea
pmnteasc, Adam i muli ali oameni au fost nainte de Iisus; ns, prin naterea din moarte si din
mormnt, care e Invierea, Iisus a fost mai nainte de Adam i de toi oamenii (Mt. 27, 53). El S-a fcut ntiNscut al neamului omenesc; El este primul om ce s-a suit la cer. Acolo a ezut de-a dreapta Tatlui. Adam
i ceilali sfini strmoi dup trup ai lui Iisus s-au fcut urmai ai Lui dup naterea cea din Duh ntru
fiinare nou. El e Printele veacului viitor, nceptorul de neam al sfintei seminii a celor alei. Pentru ca
noi, cei ce am nceput s fiinm dup chipul vechiului Adam, s trecem din seminia lepdat n cea
blagoslovit a Noului Adam, trebuie s ne natem de Sus. De nu se va nate cineva din ap i din Duh, ne
spune Noul Adam, Domnul nostru Iisus Hristos, nu va putea s intre ntru mpria lui Dumnezeu (In. 3, 5).
Ne natem n viaa nou, haric, prin sfntul botez, prin care trecem n seminia Domnului Iisus Hristos,
primim nfierea Printelui veacului care va s fie, precum a zis i Apostolul: Ci n Hristos v-ai botezat, n
Hristos v-ai i-mbrcat. Ai primit Duhul nfierii, ntru care strigm: Avva, Printe (Gal. 3, 27; Rom. 8, 15).
Dar pentru a rmne ntru aceast nfiere suntem datori s vieuim nu dup trup, ci dup Duh: Orici sunt
purtai de Duhul lui Dumnezeu, acetia sunt fii ai lui Dumnezeu (Rom. 8, 14). Dimpotriv, de n-are cineva
Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui (Rom. 8, 9).

Petrece, oare, n noi acest semn al nfierii? Mrturisete, oare, acest Duh mpreun cu duhul nostru c
suntem fii ai lui Dumnezeu (Rom. 8, 16)? Din aceast pricin se cercau i se cercetau pe sine Preacuvioii
Prini ai pustiei; aceast cercetare i cufunda n adncul pocinei i plnsului. S ascultm cum cuget
despre aceasta Preacuviosul Macarie Egipteanul, cu toat dreptatea numit cel Mare: Precum trupul nu
din sine nsui are viaa sa, ci din afar, adic din pmnt, i nu poate tri fr mijloace dinafar,
deopotriv i sufletul, dac nu va fi renscut de aici n pmntul celor vii, dac nu va fi hrnit acolo
duhovnicete i nu va crete duhovnicete sporind in Domnul, dac nu se va mbrca n haina frumuseii
cereti, luat din nsi Dumnezeirea, singur de sine nu poate vieui nicicum n bucurie i odihn. Firea
dumnezeiasc are n sine pinea vieii, potrivit spuselor acestora: Eu sunt pinea vieii i vinul care
veselete inima omului i untdelemnul bucuriei (In. 6, 35; Ps. 103, 16-17), i mncarea cea mult felurit a
Duhului, i haina cereasc a luminii, care vine de la Dumnezeu nsui. In acestea st viaa venic a sufletului. Vai trupului cnd e lsat n singur firea sa! El se stric i moare. Vai i sufletului, cnd e lsat n
singur firea sa, cnd ndjduiete numai spre faptele sale, neavnd mprtire cu Duhul Cel
dumnezeiesc! Nenvrednicindu-se de viata venic, dumnezeiasc, el moare Dac te-ai fcut scaun al lui
Dumnezeu i a ezut pe tine Clreul ceresc; dac sufletul tu s-a fcut tot ochi duhovnicesc i s-a fcut tot
lumin; dac ai fost hrnit cu hrana cea cereasc a Duhului, i adpat cu apa vieii, i mbrcat n haina
luminii tainice; n fine, dac a dobndit toate acestea omul tu cel luntric i are vestire tare despre
acestea: cu adevrat trieti viaa venic, odihnindu-te de acum cu sufletul tu mpreun cu Domnul, cu
adevrat ai dobndit i ai primit de la Domnul s trieti viaa cea venic. Iar de nu vezi n tine nimic
dintre acestea, plngi, ndurereaz-te i tnguiete-te cu amar ca unul ce nu te-ai fcut nc prta al
fericirii venice i duhovniceti, ca unul ce nc nu ai dobndit viaa cea adevrat.Poart grij de
srcia ta i roag-L pe Domnul ziua i noaptea, ca unul ce te afli n greaua i crunta nevoie a pcatului. O,
de ne-am ngriji de srcia noastr! O, de nu am vieui n nepsare, ca i cum am avea belug de bogie
i bunti duhovniceti![6].
Nzuina spre dobndirea adevratei pocine a fost pricina ndemntoare pentru care sfinii monahi, simind
srcia duhului, se pustniceau ntru adnc singurtate, se nchideau n zvorre, se ascundeau n peteri i n
crpturile pmntului. Aceast vedere a srciei lor, aceast vedere a omorrii sufletului lor de ctre pcat
se d ns numai celor ce au sporire nsemnat n nevoina clugreasc. Ea i insufl omului hotrrea de a
se lepda pentru totdeauna de lume, de a muri pentru lume spre a se da pe sine pe de-a-ntregul cutrii vieii
venice n el nsui.
S trecem acum la un alt semn, dup care ne putem cerceta mai lesne pe noi nine ca nite nceptori ce ne
aflm. Zis-a Domnul n Sfnta Evanghelie: De M iubete cineva, cuvntul Meu va pzi. Cel ce nu M
iubete, cuvintele Mele nu le pzete. De M iubii, pzii poruncile Mele. De vei pzi poruncile Mele, vei
rmne ntru dragostea Mea (In. 14, 23-24, 15; 15, 10). Cel care pzete poruncile lui Hristos este al lui
Hristos; cel care nu le pzete nu e al lui Hristos. Cercetarea contiinei noastre, a strii noastre sufleteti,
dup ndreptarul poruncilor evanghelice e foarte lesnicioas, ct se poate de mntuitoare, de ncredere pe dea-ntregul. De pild, s ne uitm dac am mplinit cteva porunci ale lui Hristos nfiate n capitolul al
cincilea din Evanghelia dup Matei. Oare nu ne-am mniat pe aproapele n deert? Oare nu am fost, oare nu
suntem i acum certai cu cineva? Oare nu lucreaz n noi pomenirea rului? Oare n-am rostit cuvinte de
ocar si defimare? Oare ne-am nfrnat de la priviri, simminte, gnduri pline de patima dulceii? Oare nu
am rspltit rului cu rul? Oare am fost blnzi i nu ne-am mpotrivit rului? Oare i-am iubit pe vrjmaii
notri? Oare i-am binecuvntat pe cei ce ne blestem? Oare am fcut bine celor ce ne ursc pe noi? Oare neam rugat pentru cei ce ne supr?
Bineneles, i aceste puine ntrebri vor pune n ncurctur i vor da n vileag contiina noastr. Dar ce se
poate ntmpla la o cercetare mai amnunit? Ochii notri se vor deschide atunci asupra pcatelor
noastre, n inima noastr se va sdi simmntul necontenitei ntristri pentru nevrednicia noastr; ne
vom deprinde s ne umilim pentru pcatele care n ntunecarea noastr ne preau mici, dar n fapt
ne lipseau de nfierea dumnezeiasc i de venicia cea fericit. Despre toate acestea a dat mrturie nsui
Domnul. Poruncindu-ne dragostea de vrjmai, El ne-a artat i pricina pentru care avem neaprat nevoie
de aceast dragoste: Ca s fii fii ai Tatlui vostru, Care este n ceruri (Mt. 5, 43).Inclcarea chiar i a celei
mai mici porunci evanghelice e nsoit de urmri amare:Cela ce va strica una dintr-aceste porunci mai
mici i va nva aa pe oameni, a grit Domnul, mai mic se va chema ntru mpria cerurilor(Mt. 5, 19),

adic nu va fi prta al ei[7]. Iar deplina neluare-aminte la poruncile evanghelice, ca fa de o nvtur

moral, care nu trebuie neaprat mplinit, atrage dup sine n chip hotrtor pierzania. Implinirea poruncilor
Domnului nu poate fi nlocuit prin nici un fel de nevoine, nu poate fi nlocuit nici mcar prin minuni!
Muli, spune Mntuitorul, vor zice Mie n ziua aceea: Doamne! Doamne! Au nu cu numele Tu am prorocit,
i cu numele tu draci am scos, i cu numele tu multe minuni am fcut? i atunci voi mrturisi lor:
niciodat nu v-am tiut pe voi; deprtai-v de la Mine, cei ce lucrai frdelegea! (Mt. 7, 22-23). Zidirea
sufleteasc ce se ntemeiaz nu pe plinirea poruncilor, ci doar pe nevoine, e nestatornic, deart; ea
nu poate ndura nici necazurile de la oameni, nici ispitele de la draci, este strin de lumin, plin de
ntuneric i amgire de sine. Tot cela ce aude aceste cuvinte ale mele i nu le face pe ele, vestete Cuvntul
lui Dumnezeu ntrupat, asemna-se-va brbatului nebun, care i-a zidit casa sa pe nisip: i a czut ploaie i
au venit rurile, i au suflat vnturile, i au lovit n casa aceea, i a czut, i cderea ei a fost mare(Mt. 7,
26-27).
A treia parte a omiliei Sf. Ignatie Briancianinov: Pregatirea pentru Taina Spovedaniei
-

INTERVIU CU PARINTELE MIHAIL STANCIU DESPRE

POSTUL PASTILOR. Cum se tine postul placut lui Dumnezeu?
Publicat pe 28 Feb 2012 | Categorii: Cum sa tinem post?, Parintele Mihail Stanciu, Triodul si Postul cel
Mare | Print

Vezi si: Parintele Mihail Stanciu predica la Duminica izgonirii lui Adam din Rai (2012).
INTRAREA IN POSTUL MARE. Sa mangaiem inima celui scarbit, sa ne rugam mai mult unii
pentru altii

- Ce este postul? Care este nelesul real al acestei mrturisiri a credinei n Dumnezeu?
- Postul reprezint nti de toate o stare luminoas a minii i a Bisericii. Este o stare de senintate a
sufletului i a simurilor copleite de har, de buntate, de pace i cumptare. Starea aceasta de post,
ns, se dobndete printr-o strduin, printr-o nevoinpersonal care presupune att o angajare
restrictiv n relaia noastr cu lumea nconjurtoare (nfrnarea de la pcate i de la anumite bucate),
ct i o angajare activ a noastr n ea n sensul spiritualizrii i nnobilrii ei (svrirea de fapte
bune). Postul ne dezvluie cel mai clar valoarea noastr etern ca persoan iubitoare i responsabilitatea
noastr n faa lui Dumnezeu pentru viaa noastr, pentru semenii notri i pentru lumea pe care suntem
chemai s o transfigurm, s o prefacem ntr-o biseric.
Postul, n sensul acesta, este o porunc dumnezeiasc dat nou spre binele nostru, spre desvrirea
noastr n buntate, n omenie i dragoste. Aadar, postul reprezint nfrnarea mai ales de la pcate, dar
i de la unele bucate care ntrein o stare ptima, moleit. Postul nu are doar un neles negativ dat de o
list de interdicii (s nu mnnci aia, s nu bei aia, s nu faci aia), ci are i un neles pozitiv dat de
ndemnul dumnezeiesc de a ajuta semenii suferinzi.
Nu tii voi postul care mi place? zice Domnul. Rupei lanurile nedreptii, dezlegai legturile
jugului, dai drumul celor asuprii i sfrmai jugul lor. mparte pinea ta cu cel flmnd, adpostete n
cas pe cel srman, pe cel gol mbrac-l i nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va
rsri ca zorile i tmduirea ta se va grbi. Dreptatea ta va merge naintea ta, iar n urma ta slava lui
Dumnezeu. Atunci vei striga i Domnul te va auzi; la strigtul tu El va zice: Iat-m! Dac tu ndeprtezi
din mijlocul tu asuprirea, ameninarea cu mna i cuvntul de crtire, dac dai pinea ta celui flmnd
i tu saturi sufletul amrt, lumina ta va rsri n ntuneric i bezna ta va fi ca miezul zilei. (Isaia 58, 610)
Postul este un exerciiu care urmrete atingerea aceluiai scop al credinei:dobndirea Duhului Sfnt i
Iubitor, sfinirea ntregii noastre fiine, naintarea n iubirea lui Dumnezeu i a semenilor, agonisirea n
fiina noastr a frumuseilor cereti nepieritoare.
- Ce are diferit Postul Sfintelor Pati fa de alte perioade de postire din timpul anului?

- Postul cel Mare, rnduit de Biseric nc din perioada

apostolic, este pregtitor ntmpinrii cuviincioase a Srbtorii nvierii Domnului nostru Iisus Hristos.Ne
angajm pe un drum al Crucii noastre personale care converge, de fapt, spre o nviere personal n
unire cu Mntuitorul nostru Iisus Hristos Care a ptimit din dragoste pentru mntuirea noastr. Iisus
Hristos ne susine, ne ntrete i ne lumineaz n nelegerea acestui sens al Crucii, al Jertfei de sine,
al druirii lui Dumnezeu i semenilor din iubire . Postul are o durat de apte sptmni; este, deci, mai
lung i mai aspru dect celelalte posturi, slujbele bisericeti sunt i ele mai lungi dar au o frumusee aparte,
n mnstiri se fac parastase zilnice pentru cei adormii, se svrete Taina Sfntului Maslu pentru cei
bolnavi, dei Sfnta Liturghie nu se mai svrete zilnic ca n restul anului, cretinii se spovedesc i solicit
sfinirea caselor (sfetanie) n aceast vreme a Postului, iar rugciunile personale ale credincioilor sunt i
ele mbogite cu cteva rugciuni specifice Postului, cum ar fi plnsurile Sfntului Efrem Sirul, Canonul de
pocin, Acatistul Buneivestiri, Acatistul Sfintelor Patimi, .a..
- De ce Postul Mare este att de lung i n ce const asprimea postirii de la alimentele de dulce?
- Dup nvtura Bisericii, postul de bucate (alimentar) reprezint nfrnarea total sau parial de la hrana
bun i mbelugat i mai ales de provenien animal. El este o jertf trupeasc ce are valoare
spiritual atunci cnd e mpodobit cu faptele bune ale rugciunii i milosteniei, ale smereniei i
dragostei. Nu Dumnezeu are nevoie de postul nostru, subliniez acest lucru, ci noi avem nevoie de el
pentru a ne depi slbnogirea voinei pe care o moleesc pcatele, pentru a ne vindeca sufletul i
trupul de neputine i boli, pentru a birui, n ultim instan, uneltirile diavolului. Este o rstignire a
pornirilor rele ale noastre, o lupt mai ales cu noi nine. Postul Mare reprezint zeciuiala anului, mai
exact a timpului dintr-un an pe care-l dedicm lui Dumnezeu printr-o via mai angajat n rugciune
i nfrnare. Dup rnduiala strict (riguroas) a Bisericii, doar n zilele de smbt i duminic se poate
mnca fiert (gtit) i cu untdelemn i vin, oprindu-se i de la metanii, iar n restul zilelor sptmnii se
ajuneaz cu mncare uscat. Iar Smbta din Sptmna Patimilor se ine post negru, ajunndu-se pn
dup Sfnta Liturghie din Duminica nvierii. Astfel, apte sptmni cu cinci zile de post aspru, cu
Smbta Mare i ajunul din Duminica Sfintelor Pati nsumeaz cam a zecea parte dintr-un an,
treizeci i ase de zile i cteva ore. Doar n Srbtorile ntruprii Domnului (Buna Vestire) i a
Intrrii Domnului n Ierusalim (Floriile) exist dezlegare la pete, vin i untdelemn.
- Ce s fac cel care nu poate posti aa aspru?

- S se roage mai mult, s fie smerit n cugetul su, s nu judece pe nimeni, s fac mai mult milostenie. E
important s-i asume neputina aceasta i s i-o compenseze, s zicem, prin alte fapte bune. Evident,
cei neputincioi sau bolnavi, copiii i btrnii pot avea o rnduial mai uoar a postului, dup sfatul
duhovnicului i dup puterea fiecrui credincios, postul fiind omortor de patimi, nu de trupuri.
- Ce slujbe specifice se svresc n acest Post?
- Mai nti trebuie amintit Sfnta Liturghie a Darurilor mai nainte Sfinite, care de regul se svrete
seara, n zilele de luni pn vineri, mai puin n Vinerea Mare, credincioii ajunnd (nu mnnc i nu beau
nimic) pn atunci. La noi la Mnstirea Antim, Liturghia aceasta numit i a Sfntului Grigorie
Dialogul (Episcopul Romei, cel care a consemnat rnduiala ei) se svrete miercuri i vineri.Apoi,
zilnic se svrete seara vecernia i pavecernia mare (slujba de dup cin), iar dimineaa utrenia i
rnduiala ceasurilor, urmnd apoi slujba de parastas (pomenire a celor rposai). De aceea la nceputul
Postului Mare, credincioii ne cer s ne rugm pentru cei adormii aducnd la biseric acele
Srindare, adic pomelnice (de vii i adormii) care se citesc 40 de zile, de fapt pe toat durata
Postului.

De asemenea, n prima sptmn, de luni pn joi, seara,

este recitat pe fragmente Canonul cel Mare al Sfntului Andrei Criteanul, rostindu-se apoi integral
miercuri seara n sptmna a cincea. Aceast slujb, mai exact aceast rugciune-poem compus n
secolul al VIII-lea, este format din 250 de strofe separate de refrenul Miluiete-m, Dumnezeule,
miluiete-m!, i are ca tem dominant pocina. Textele din canon urmresc, practic, ntreaga
istorie a mntuirii. Inspirate integral din Sfnta Scriptur, cntrile evoc oameni i ntmplri ncepnd cu
crearea lumii i a omului pn la nvierea Mntuitorului Iisus Hristos i restaurarea lumii, restaurare pe care
noi, cretinii, o trim n Biseric unii cu El prin pocin, prin virtui i prin Sfintele Taine. Iat, spre
exemplu, o strof:
Vino, ticloase suflete, mpreun cu trupul tu, de te mrturisete Ziditorului tuturor. ndeprteaz-te
acum de nebunia cea mai dinainte i adu lui Dumnezeu lacrimi de umilin.
Sunt artai ca exemple de pocin i de ndreptare mari oameni din Vechiul Testament i Noul
Testament (David, Manase, Petru) care, dei au pctuit, au fost apoi iertai de Dumnezeu.
Pildele Scripturii i aduc ie, ca s te duc pe tine, suflete, la pocin; rvnete, dar, drepilor, iar de
pctoi te leapd, i nduplec pe Hristos cu rugciunile tale, cu postul, cu curia i cu smerenia.
Mai sunt, de asemenea, cteva strofe i invocri sub forma de refrene adugate ulterior adresate Sfntului
Andrei Criteanul i Sfintei Maria Egipteanca. Acest Canon de pocin ne pune naintea inimilor noastre
marea milostivire a lui Dumnezeu Care nu voiete moartea pctosului, ci ntoarcerea (nvierea) lui din pcat
la virtute i ne ntrete n ndejdea c nu este pcat de neiertat la Dumnezeu.

Judectorul meu i Cunosctorule, Cel ce va s vii iari cu ngerii s judeci toat lumea, atunci,
vzndu-m cu ochiul Tu cel blnd, s Te milostiveti i s m miluieti, Iisuse, pe mine, care am greit
mai mult dect toat firea omeneasc.
Tot n sptmna a cincea, vineri seara, se svrete Acatistul BuneiVestiri, un poem nchinat Maicii
Domnului, alctuit din 24 de strofe i plin de nvtur teologic. Imnul-Acatist a fost compus n secolul
al VII-lea i are ca strof reprezentativ condacul I, cntare care se cnt aproape la fiecare slujb
liturgic:
Aprtoare Doamn, pentru biruin mulumiri, izbvindu-ne din nevoi aducem ie, Nsctoare de
Dumnezeu, noi, robii ti. Ci, ca ceea ce ai stpnire nebiruit, izbvete-ne din toate nevoile, ca s
strigm ie: Bucur-te, Mireas, pururea Fecioar!.
n fiecare sear a Sptmnii Mari au locDeniile, slujbe de utrenie, mai exact, care conin la finalul lor
citirea unui fragment din Sfnta Evanghelie. Joi seara, ns, este Denia celor 12 Evanghelii care evoc
Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, iar n Vinerea Mare se svrete Prohodul (plngerea)
Domnului(pentru punerea Lui n mormnt).
Deja n cntrile din slujbele Smbetei Mari apare bucuria nvierii lui Hristos, pregtirea i ateptarea
credincioilor pentru slvitul praznic al Patilor lund sfrit la chemarea Venii de luai lumin! i la
cntarea Hristos a nviat cu care ncepe Slujba nvierii de la miezul nopii.
- Aadar, n cultul Bisericii, dup cum ne-ai prezentat, postul se mpletete foarte frumos cu rugciunea.
- Nu numai n cultul public, la slujbele Bisericii, ci i n viaa personal a credincioilor se cuvine a
ngemna postul, rugciunea i milostenia. Printele Sofian spunea c rugciunea i milostenia sunt cele
dou aripi ale postului. Fr aceast valorificare sacramental-iubitoare, postul nu reprezint dect un
regim dietetic cu efect doar n plan medical-biologic. A vrea s subliniez un lucru: este trist faptul c
Occidentul cretin a pierdut mult din dimensiunea postului i a nevoinei, ajungnd la o religie foarte
comod, fr Cruce, fr jertf personal, practic desprit de Tradiia Sfinilor Prini. La polul
opus, credinele pgne orientale trateaz postul ca pe o performan a mndriei omeneti care ns
nu duce la Dumnezeu. Astzi este la mod regimul vegetarian, dar dac nu e ncrcat cu podoabele
duhovniceti ale iubirii cretine, acest mod de via rmne strict orizontal, fr frumusei superioare lumii
acesteia. Ortodoxia a pstrat nelegerea dreapt i curat a nvturii lui Hristos, rigorismul ei
dogmatic i canonic, trit, mrturisit i aprat chiar cu preul vieii de Sfini, meninnd nealterat
valoarea tuturor nevoinelor cretine: postul, privegherea, rugciunea, milostenia.

De asemenea, amintesc rugciunea Sfntului Efrem Sirul, rugciune

care ar trebui rostit de fiecare credincios n fiecare zi, nu doar n Postul Mare.

Doamne i Stpnul vieii mele, duhul trndviei, al grijii de multe, al iubirii de stpnire i al gririi n
deert nu mi-l da mie. Iar duhul curiei, al gndului smerit, al rbdrii i al dragostei, druiete-l mie,
slugii Tale. Aa, Doamne, mprate, druiete-mi ca s-mi vd greelile mele i s nu osndesc pe fratele
meu, c binecuvntat eti n vecii vecilor. Amin.
Aceste trei umile cereri se cuvine a le rosti cu mintea n fiecare ntlnire rugtoare a noastr cu
Dumnezeu.
- Dar cum mai trebuie s postim? E de ajuns un regim alimentar strmtorat i un program de rugciune
respectat constant?
- Firete c i simurile trebuie s posteasc, n sensul purificrii lor de senzaii care pot isca i
ntreine patimi.Dar toate cu msur i cu cuviin.Nu pot obliga pe alii s posteasc aa cum postesc
eu. Aici m refer la disensiunile care pot aprea ntr-o familie cnd unii membrii postesc, iar alii nu, cnd
unii nu se uit la televizor, iar alii ar vrea s se uite, etc. Toate trebuie fcute n duhul nelegerii, al
respectului reciproc i al iubirii. Dac sunt iute la mnie, judec i brfesc pe alii socotindu-i inferiori
sau pctoi, degeaba in post la suprafa. Trebuie s-mi nelepesc inima i s-mi educ mintea n
direcia sporirii smereniei i dragostei, a nnobilrii mele, a semenilor cu care comunic i al lumii pe
care o ating. De fapt, postul ne lumineaz mintea s nelegem voia lui Dumnezeu, s simim prezena
Lui iubitoare n viaa noastr, s ne vedem totodat marginile, mizeriile, pcatele Prin postul meu
orgolios nu-L constrng pe Dumnezeu s-mi fac toate hatrurile, s-mi mearg bine n afaceri sau s
m apere de dumani, indiferent cte nedrepti fac.Ba, dac nu-l acopr cu discreie, postul mi scap
ca nisipul printre degete i toat nevoina mea e doar o expresie a slavei dearte att de pguboase
pentru suflet
- Ce importan are Spovedania n Postul Mare?
- Procesul tmduirii, al purificrii i nnobilrii noastre sufleteti i trupeti ne angajeaz integral
ntr-o relaie personal cu Dumnezeu. n psalmul 31 ni se arat calea mpcrii cu Dumnezeu:
Pcatul meu l-am cunoscut i frdelegea mea n-am ascuns-o, mpotriva mea. Zis-am: Mrturisi-voi
frdelegea mea Domnului; i Tu ai iertat nelegiuirea pcatului meu.
Spovedania (Mrturisirea pcatelor) omului reprezint, aadar, condiia esenial a iertrii
dumnezeieti. Dar aceast mrturisire trebuie fcut n prezena celui care a primit misiunea de la
Mntuitorul Hristos nsui de a lega i dezlega pcatele oamenilor, Apostolii i urmaii lor, Preoii i
Episcopii. Cretinii fac de obicei, n Postul Mare, o spovedanie general prin care i readuc aminte de
pcatele i neputinele trecute i acoperite de mila i iertarea lui Dumnezeu. E i pentru ntreinerea strii de
smerenie a lor. Dar, n cazul unei viei duhovniceti mai intense, Taina Spovedaniei premerge Sfintei
mprtiri, ca o etap pregtitoare, aa cum este i postul i exersarea n virtui.
- n ncheiere, ce sfat dai credincioilor cretini?
- Cretinii ar trebui s insiste pe latura activ, pozitiv a postului, pe svrirea de fapte bune
semenilor. Dac putem aduce o raz de bucurie cuiva, dac putem ajuta pe cineva necjit, dac putem
face o vizit (fie i telefonic) unui om bolnav sau singur, dac putem nclzi ndejdea ntr-un suflet
ntristat sau dac putem ncuraja pe cineva prsit de toi, s o facem cu toat inima. ntru aceasta
vom arta c suntem ai lui Hristos, c, ntr-adevr, Dumnezeu este cu noi i rspndete i prin
iubirea noastr binecuvntarea Sa n lume.