8 Gestiunea ciclului de exploatare

Caracteristici:

• Este o gestiune financiară pe termen scurt, al cărei conţinut este în fapt

strategie de finanţare pe termen scurt (sub un an);

• Include două categorii mari de probleme:

- politica de gestiune a ciclului de exploatare;
- politica de finanţare a activelor circulare.

Obiectiv:

Alocarea cea mai eficientă a capitalului, cumulativ cu reducerea riscului de

desfăşurare a activităţii.

Însemnătate:

• pondere mare în ansamblul managementului financiar, deoarece peste

50% din active şi pasive sunt legate de ciclul de exploatare;

• frecvenţa ridicată a operaţiunilor specifice acestui ciclu (sunt cotidiene).

Indicatorul relevant: existenţa fluxurilor de numerar.

Particularitate: activele ciclului de exploatare au grad mare de lichiditate.

Consecinţe:

- posibilitatea plăţii operative a datoriilor pe seama încasărilor;

- posibilitatea plasamentelor de disponibil şi a lichidării lor operative în
caz de nevoie;
- posibilitatea menţinerii de disponibil în casă şi la bancă.
 Gestiunea financiară a întreprinderii

8.1 Politici de gestiune a ciclului de exploatare

Criteriul de selecţie a respectivelor politici este raportul între vânzări şi
activele circulante necesare.
Tip de
Conţinut Efecte Risc
politică
- rentabilitate mare;
- cost mic de finanţare a
ridicat legat de:
cifră de afaceri activelor circulante
- lipsa sau ruptura
agresivă mare cu stocuri (finanţarea lor se poate face
de stoc;
minime din pasivele pe termen
- lipsa de lichidităţi.
scurt: datorii de exploatare,
credite de trezorerie)
- rentabilitate mică;
- valorificarea insuficientă a
cifra de afaceri
resurselor financiare;
dorită cu stocuri
defensivă - costul mare de finanţare a mic
şi lichidităţi
activelor circulante
mari
(finanţarea lor se face din
surse permanente)
mix între
intermediară echilibru rentabilitate – risc
primele două

Figura 30 Politici de gestiune a ciclului de exploatare

8.1.1 Gestiunea stocurilor

Stocul:

• este cantitatea fizică de bunuri care asigură derulaea continuă a

activităţii întreprinderii în toate fazele ciclului de exploatare
(aprovizionare, producţie, desfacere);
• semnificaţia lui financiară este de alocare / imobilizare de capital;
• necesitatea stocării provine din opoziţia dintre fazele ciclului de
exploatare:
- producţia şi ciclul în sine au caracter continuu;
- aprovizionarea şi desfacerea au caracter discontinuu.

Obiectivul gestiunii:

Diminuarea imobilizării financiare în stocurile de mărfuri necesare

exploatării şi menţinerea unui risc acceptabil privind ruptura de stoc.
Gestiunea ciclului de exploatare

Soluţii pentru gestiunea stocurilor (figura 31).

Soluţie Costuri Risc Particularităţi

- metodă modernă;
în timp real mare de - penalităţi mari pentru nerespectarea
relativ
(just in time) ruptură de contractului de aprovizionare / desfacere;
ridicate
JIT stoc
- flexibilitate ridicată în modificarea
capacităţii de producţie

- metodă clasică;
corelate cu
cu stocuri - necesită identificarea costurilor specifice;
nivelul normal
optime
stocării - organizarea contabilităţii astfel încât să fie
distinct evidenţiate aceste costuri

ceva mai
ABC estimative mare decât - metodă selectivă
cel normal

Figura 31 Soluţii pentru gestiunea stocurilor

Soluţia clasică a gestiunii stocurilor este formulată ca o problemă de optim:

i) minimizarea costului total al stocării CT(S) ca funcţie de nivelul de

reaprovizionare S: min CT(S);
S

ii) minimizarea costului total al stocării CT(Q) ca funcţie de nivelul

producţiei Q: min CT(Q).
Q

Premise:

- identificarea costurilor fixe şi a celor variabile de stocare;

- costurile fixe, zise „de aprovizionare”, includ: studiul de piaţă,
deplasări pentru contractare, întocmirea documentaţiilor, controlul,
analiza eşantioanelor, recepţia etc.;
- costurile variabile, zise „de depozitare”, includ: costul bunurilor,
transportul, manipularea, depozitarea, ambalarea, perisabilităţile,
dobânzile ş. a.;
- costul total al stocării este format din suma celor două categorii de
costuri.
 Gestiunea financiară a întreprinderii

Modelul Wilson - Whitin

Varianta 1 premise:
• stocul se consumă constant între două aprovizionări succesive;
• în perioada dintre două aprovizionări succesive (perioada de reapro-
vizionare):
- stocul la începutul perioadei este S, mărimea lui se zice „nivel sau
stoc de reaprovizionare”;
- stocul la finele perioadei este zero;
S
- stocul mediu este S = ; (1)
2
• costul stocării unei unităţi de marfă pe timp de un an este cs;
• costul unui lot reaprovizionat este constant ca;
• necesarul anual de aprovizionat este N;
• numărul de aprovizionări într-un an este n;
• nivelul de reaprovizionare, necesarul anual şi numărul de aprovizionări
se corelează prin relaţia S = N/n. (2)

Construcţia modelului şi obţinerea soluţiei:

Pasul 1: costul depozitării unei unităţi de marfă între două aprovizionări
succesive este cs/n;
Pasul 2: costul depozitării volumului mediu de marfă aflată în stoc între
cs S
două aprovizionări succesive este ⋅ ;
n 2
Pasul 3: costul stocării volumului de marfă reaprovizionată şi aflată în stoc
între două aprovizionări succesive este:
cs S
CS = ⋅ + ca (3)
n 2
Pasul 4: costul stocării pe un întreg an (CTS) trebuie să fie minim şi este
de mărime:
CTS = CS ⋅ n (4)
Pasul 5: rescriem relaţia (4) ţinând seama de (2); obţinem:
N ⋅ cs
minCTS = + ca ⋅ n (5)
2n
∂CTS
Pasul 6: condiţia de minim este = 0 din care se obţine numărul optim
∂n
de reaprovizionări n* şi nivelul optim al reaprovizionării S*.
Gestiunea ciclului de exploatare

Varianta 2 premise:

ƒ cu excepţia celei de-a treia şi celei de-a cincea premise de la varianta 1,

toate celelalte se menţin;

ƒ cea de-a treia premisă devine: cs este costul depozitării unei unităţi de
marfă pe timp de o zi;

ƒ durata perioadei de reaprovizionare este T zile, iar a perioadei de gestiune

este τ zile;

ƒ cea de-a cincea premisă devine: N este necesarul de aprovizionare în

perioada de gestiune;

ƒ nivelul reaprovizionării, durata perioadei de reaprovizionare şi durata

perioadei de gestiune sunt corelate prin relaţia S = τ /T. (6)

Construcţia modelului şi obţinerea soluţiei:

Pasul 1: costul depozitării volumului mediu de marfă aflată în stoc între

S
două aprovizionări succesive este: cs ⋅ ⋅ T;
2
Pasul 2: costul stocării volumului de marfă reaprovizionată şi aflată în stoc
între două aprovizionări succesive este:

S
CS = cs ⋅ ⋅ T + ca (7)
2
Pasul 3: costul stocării pe un întreg an trebuie să fie minim şi este de
mărimea dată de relaţia (4) de mai sus;

Pasul 4: rescriem relaţia (4) ţinând seama de relaţia (2) şi (6); obţinem:

S N
minCTS = cs ⋅ ⋅ τ + ca ⋅ (8)
2 S

∂CTS
Pasul 5: condiţia de minim este = 0 din care se obţine nivelul
∂S
optim de reaprovizionare S*.
 Gestiunea financiară a întreprinderii

Modelul ABC

Se bazează pe observaţia empirică privind faptul că, de regulă, din

nomenclatorul de bunuri de aprovizionat unele, puţine ca număr (cca 10%), deţin o
pondere mare (cca 70%) ca valoare aprovizionată. Pornind de la aceste două
niveluri se construiesc trei grupe de bunuri de aprovizionat:
• grupa A: puţine numeric, dar cu valoare mare;
• grupa B: mediu;
• grupa C: multe numeric, dar cu valoare mică.
Gestiunea stocurilor are în vedere mai ales grupa A.
Modelul este cunoscut şi sub numele de model japonez.
Metodele selective au în vedere şi alte criterii de grupare a bunurilor
aprovizionate, pentru a putea aprecia mai ales rolul şi importanţa lor într-o
întreprindere dată, astfel încât să concentreze problemele de gestiune a stocurilor
către cea mai reprezentativă selecţie. De exemplu:
- controlul conţinutului: materii prime, producţie în curs de fabricaţie,
produse finite;
- controlul destinaţiei: stocuri de lucru, stocuri de siguranţă, stocuri de
condiţionare.

8.1.2 Gestiunea clienţilor

Obiectul gestiunii:
Diminuarea volumului creditului comercial acordat şi reducerea duratei
pentru care se acordă acesta.

Efecte:
- favorabile:
• reducerea imobilizărilor financiare;
• deblocarea unor fonduri imobilizate;
• creşterea încasărilor;
• îmbunătăţirea solvabilităţii şi a lichidităţii;
• accelerarea ciclului de exploatare;
• reducerea costurilor;
- nefavorabile:
• nemulţumirea clienţilor pentru lipsa sau reducerea unor înlesniri de
plată;
• pierderea unor clienţi.
Gestiunea ciclului de exploatare

Tipuri de credit comercial acordat:

- pentru clienţi;
- avansuri furnizori.
Durata medie a creditului comercial acordat:
C+A
t= ⋅ 365 (9)
V+F
unde:
C = creditul comercial acordat clienţilor;
V = valoarea vânzărilor pentru toţi clienţii;
A = valoarea avansurilor plătite furnizorilor;
F = valoarea achiziţiilor de la furnizorii plătiţi în avans.

8.2 Politici de finanţare a activelor circulante

Durata Tipul de active

Nevoile finanţate Factorul generator
finanţării circulante
- curente;
active circulante
scurtă - creşterile variaţia sezonieră a
TEMPORARE
(sub un an) intertrimentriale; producţiei
(variabile)
- creşterile interlunare
variaţia
lungă - consolidate; active circulante
permanentizată a
(peste un an) - creşterile interanuale PERMANENTE
producţiei

Figura 32 Structurarea activelor circulante

după particularităţile de finanţare

Tip de active Caracterul sursei de finanţare;

Costul sursei de finanţare
circulante tipuri de surse
temporară:
credit de trezorerie dobînda
salariu de plătit fără cost
fără cost:
impozite eventual penalităţi pentru
Temporare întârziere
contribuţii pentru asigurări sociale idem
efecte comerciale de plătit fără cost
scontarea efectelor comerciale
taxa de scont
transferabile
accepte bancare comision
permanentă:
Permanente
fondul de rulment rata dividendului

Figura 33 Principii de finanţare a activelor circulante

 Gestiunea financiară a întreprinderii

Tip de politică Finanţarea se face din:

de finanţare a activelor Pentru activele circulante Pentru activele circulante
circulante permanente temporare
Prudentă fondul de rulment surse temporare
Riscantă surse temporare surse temporare
parţial din fondul de rulment integral din surse
Echilibrată
parţial din surse temporare temporare

Figura 34 Politici de finanţare a activelor circulante

8.2.1 Efecte comerciale de plătit

Dimensiunea financiară a efectului comercial se determină în raport cu
durata perioadei de gestiune pentru care acesta este folosit la finanţare:
VN ⋅ z
SF = (10)
T
unde:
SF = dimensiunea financiară a efectului comercial utilizat ca sursă de
finanţare în perioada P;
T = durata în zile a perioadei P;
z = durata în zile a scadenţei efectului comercial, calculată între prima zi a
perioadei P şi scadenţă; dacă z > T atunci se ia z = T
VN = valoarea nominală a efectului comercial.
Costul acestei surse este de regulă virtual şi constă în rabatul comercial pe
care furnizorul îl acordă pentru cazul că plata s-ar fi făcut pe loc. Uneori furnizorul
poate solicita un preţ mai mare decât cel afişat, în cazul plăţii amânate solicitată de
cumpărător; astfel, costul sursei nu rezultă distinct, ci este încorporat în valoarea
nominală a efectului.

8.2.2 Credite bancare

Tip de credit Obiect Mecanism de funcţionare
Linie de credit achiziţii de bunuri pentru eliberarea creditului la cerere în limita
revolving producţia curentă plafonului stabilit în acordul de
creditare
Linie de credit idem pe măsura rambursării unei părţi din
confirmată creditele primite, plafonul de creditare
se reface
Linie de credit idem suma creditelor acordate nu poate
neconfirmată depăşi plafonul stabilit prin acordul de
creditare
Releu Acoperirea lipsei condiţionat de existenţa unor active
temporare de lichidităţi în care sunt în curs de lichidare sau vor fi
contul curent puse imediat în lichidare

Figura 35 Tipuri de credite bancare

Gestiunea ciclului de exploatare

Limita de creditare depinde de valoarea activelor disponibile şi imediat

lichidabile:
- 75% pentru efectele comerciale de încasat;
- 50% pentru bunuri în stoc.
Mărimea dobânzii se determină de la caz la caz:
d = dr + cr (11)
unde:
d = rata de dobândă solicitată de bancă;
dr = rata dobânzii de referinţă, adică cea percepută pentru clienţii cei mai
buni ai băncii;
cr = cota de risc estimată de bancă pentru un solicitator dat de credite în
comparaţie cu „clientul cel mai bun”.
Perceperea dobânzii: se poate face:
• postcalculat; dobânda se plăteşte la scadenţa creditului, ca o sumă în
plus, peste mărimea creditului convenit;
• antecalculat; dobânda se plăteşte la momentul acordării creditului, ca o
sumă dedusă din creditul convenit.
Consecinţa antecalculării: dobânda capătă un caracter dual:
• rata nominală a dobânzii (dn), adică cea convenită între creditor şi
debitor;
• rata efectivă a dobânzii (de), adică cea rezultată din compararea sumei
efectiv încasate de debitor şi dobânda pe care el a plătit-o din masa
creditului (C) la momentul preluării acestuia.
Astfel:
i) dobânda nominală (DN) plătită din masa creditului convenit pentru
durata scadenţei (z zile) este:
C ⋅ dn ⋅ z
DN = (12)
365
ii) aceiaşi masă a dobânzii se obţine şi dacă se face calculul pe baza
creditului efectiv încasat şi a ratei efective a dobânzii:
(C − DN) ⋅ de ⋅ z
DN = (13)
365
iii) din egalitatea relaţiilor (12) şi (13) se obţine mărimea dobânzii
efective:
dn ⋅ 365
de = (14)
365 − dn ⋅ z
 Gestiunea financiară a întreprinderii

8.2.3 Efecte de comerţ de încasat

La emiterea lor aceste efecte sunt o imobilizare de fonduri financiare,
exprimând creditul comercial acordat de o întreprindere.
Pe durata scadenţei lor, întreprinderea poate mobiliza sursele utilizate
pentru acordarea respectivelor credite; adică vinde efectele sale de încasat.
Operaţiunea se zice scontare, este practicată de băncile comerciale, iar costul
acestei vânzări este taxa de scont.
Scontul pe care îl are de plată o întreprindere către o bancă pentru
transferul către aceasta a creditului comercial acordat de întreprindere se determină
după relaţia:
VN ⋅ s ⋅ z
S= (15)
365
unde:
S = mărimea scontului;
VN = valoarea nominală a efectului comercial;
s = taxa de scont practicată de banca ce preia creditul;
z = durata (în zile) a intervalului între data scontării efectului comercial şi
data scadenţei lui.
Suma încasată de întreprinderea ce vinde un efect comercial se numeşte
valoare actuală a respectivului efect:
⎛ s⋅z ⎞
VA = VN – S = VN ⎜1 − ⎟ (16)
⎝ 365 ⎠
8.2.4 Acceptul bancar
Este o procedură similară scontării utilizată în cazul efectelor emise de o
întreprindere care nu are activitate financiară de calitate.
Posesorii unor astfel de efecte încearcă mobilizarea sumelor pe care ei le-
au acordat ca un credit comercial. Prin accept banca asigură realizarea respectivei
mobilizări, într-un regim similar scontului. Elementul ce face diferenţierea este că
banca solicită de la deţinătorul efectului o garanţie pentru cazul că emiţătorul
efectului ar fi insolvabil.
Banca poate folosi accepturile pentru a obţine disponibilităţi, cu condiţia să
le răscumpere la scadenţă.
Gestiunea ciclului de exploatare

Aplicaţii la capitolul 8
1. Însemnătatea gestiunii ciclului de exploatare derivă din:
A. ponderea mare a activelor circulante în total activ;
B. ponderea ridicată a pasivelor de exploatare în total pasiv;
C. ponderea mare în ansamblul problemelor de management financiar;
D. predominanţa capitalului propriu în resursele firmei;
E. lichiditatea ridicată a activelor de exploatare;
F. exigibilitatea pe termen lung a pasivelor de exploatare;
G. Frecvenţa ridicată a operaţiunilor ce ţin de acest ciclu.

Răspuns: a) A, B, E, F; b) D; c) B, F, G; d) toate; e) C, G.

2. O politică agresivă de gestiune a ciclului de exploatare presupune:

A. cifră de afaceri medie; B. risc ridicat;
C. risc scăzut; D. cifră de afaceri dorită;
E. stocuri mici; F. stocuri mari;
G. lichiditate ridicată; H. lichidităţi minime.

Răspuns: a) A, B, E, H; b) C, D, F, G; c) A, C, G, H; d)C, D, E, G; e) C, D, F, H.

3. După criteriul „vânzări / active circulante necesare”, politicile de gestiune a

ciclului de exploatare se pot clasifica în:
a) eficiente, moderate, neeficente;
b) exclusive, mixte, intensive;
c) elastice, unitare, neelastice;
d) agresive, intermediare, defensive;
e) orientate spre exterior, echilibrate, orientate spre interior.

4. Principalele riscuri legate de o politică agresivă de gestiune a ciclului de

exploatare sunt cele referitoare la:
A. dobândă;
C. eficienţa publicităţii;
E. creanţe;
G. asigurarea creditelor bancare;
B. lipsa / ruptura de stoc;
D. lipsa lichidităţilor;
F. insolvabilitate;
H. respectarea termenelor contractuale.

Răspuns: a) A, C, G, H; b) B, D, F; c) B, E, H; d) D, G; e) A, C, E.

5. În contextul unei politici defensive de gestiune a ciclului de exploatare,

finanţarea activelor circulante se face în principal din:
a) credite bancare; b) datorii financiare;
c) capitalul permanent; d) capitalul propriu;
e) pasivele pe termen scurt.
 Gestiunea financiară a întreprinderii

6. Una din activităţile necesitate de fazele de aprovizionare şi desfacere o constituie

deplasările. Din punctul de vedere al gestiunii stocurilor, cheltuielile legate de
această activitate sunt:
a) fie fixe, fie variabile, în raport cu obiectul deplasării;
b) fixe; c) variabile; d) materiale; e) de producţie.
7. Din punctul de vedere al gestiunii stocurilor, cheltuielile de depozitare sunt:
a) salariale; b) materiale; c) fixe; d) variabile;
e) fie fixe, fie variabile după cum stocul este legat de aprovizionare sau de desfacere.
8. Pentru finanţarea stocurilor firmele apelează adesea la credite bancare. Din punctul
de vedere al gestiunii storurilor, dobânzile aferente acestor credite sunt cheltuieli:
a) salariale; b) materiale; c) fixe; d) variabile;
e) fixe sau variabile, după cum creditul este pe termen mediu/lung sau de trezorerie.
9. Într-o problemă de gestiune a stocurilor se cunosc:
N – necesarul de aprovizionat pe perioada de gestiune;
Z – durata în zile a perioadei de gestiune;
S – stocul mediu;
ca – costul unitar al aprovizionării;
p – preţul unitar de achiziţie;
cd – costul unitar al depozitării.
Durata în zile (T) între două aprovizionări se determină după relaţia:
S ⋅ ca
a) T = N ⋅ ca /( p ⋅ cd) ; b) T = N/S; c) T = ;
cd
d) T = Z/N; e) = T = S ⋅ Z/N.
10. Ipoteza de bază a modelului japonez de gestiune a stocurilor este:
a) consumul stocului se face în ritm constant;
b) costul aprovizionării să fie minim;
c) obiectele aprovizionate să poată fi clasificate după natura lor;
d) aprovizionarea să se facă exact în momentul epuizării stocului anterior;
e) alegerea furnizorului după dublul criteriu: cost unitar al produsului şi cost
unitar al transportului.
11. Diminuarea volumului şi duratei creditului comercial acordat constituie în
managementul financiar obiect al:
a) determinării necesarului de fond de rulment;
b) analizei contului de rezultate;
c) analizei situaţiei financiare;
d) analizei rentabilităţii;
e) politicii de gestiune a ciclului de exploatare;
f) gestiunii stocurilor;
g) gestiunii clienţilor;
h) politicii de finanţare a activelor circulante.
Gestiunea ciclului de exploatare

12. Politica prudentă de finanţare a activelor circulante presupune:

A. finanţarea celor permanente integral din fondul de rulment;
B. finanţarea celor permanente integral din surse temporare;
C. finanţarea celor permanente parţial din fondul de rulment, parţial din surse
temporare;
D. finanţarea celor variabile integral din surse temporare;
E. finanţarea celor variabile integral din fondul de rulment;
F. finanţarea celor variabile parţial din fondul de rulment, parţial din surse
temporare.
Răspuns: a) A, D; b) A, E; c) A, F; d) B, D; e) B, E;
f) B, F; g) C, D; h) C, E; i) C, F.

13. Politica echilibrată de finanţare a activelor circulante presupune:

A. finanţarea celor permanente integral din fondul de rulment;
B. finanţarea celor permanente integral din surse temporare;
C. finanţarea celor permanente parţial din fondul de rulment, parţial din sursele
temporare;
D. finanţarea celor variabile integral din surse temporare;
E. finanţarea celor variabile integral din fondul de rulment;
F. finanţarea celor variabile parţial din fondul de rulment, parţial din surse
temporare.
Răspuns: a) A, D; b) A, E; c) A, F; d) B, D; e) B, E;
f) B, F; g) C, D; h) C, E; i) C, F.

14. Un credit, acordat în baza unui efect de tip cambie sau trată, este de tip:
a) revolving; b) linie de credit confimată;
c) linie de credit neconfimată; d) credit releu;
e) credit comercial.

15. În cazul creditelor bancare utilizate pentru finanţarea activelor circulante, între
rata de dobândă efectivă (de) şi nominală (dn) există următoarea relaţie:
dn dn ⋅ 365
a) de = dn; b) de = ; c) de = ;
z 365 − dn ⋅ z
dn ⋅ z + 365 365 + dn ⋅ z
d) de = ; e) de = ,
dn ⋅ z − 365 dn ⋅ (365 − dn ⋅ z )
unde: z – durata (în zile) a scadenţei.

16. Între valoarea nominală (VN) şi valoarea actuală (VA) a unui efect comercial
există următoarea relaţie:
VN
a) VA = VN/S – s ⋅ z; b) VA = +s⋅z;
365
 Gestiunea financiară a întreprinderii

⎛s⋅z ⎞
c) VA = VN ⎜1 − ⎟; d) VA = VN + 365 ⋅ s ⋅ z;
⎝365 ⎠
s⋅z
e) VA = VN + ,
365
unde: s – taxa de scont;
z – durata în zile între data scontării şi data scadenţei.
17. O poliţă de 32.000.000 lei emisă la 20.VIII este scadentă la 20. IX. Deţinătorul
ei o scontează la 2. IX la o bancă ce practică un scont de 8,5%. Suma încasată
de deţinător este:
a) 31.901.778; b) 31.865.863; c) 31.765.778;
d) 29.280.000; e) 32.000.000.

18. Firma SC are nevoie de 64 mil. lei pe care îi solicită de la banca B, care
practică o dobândă nominală de 75% în sistemul perceperii antecalculate a
acesteia. Inspectorul de credite al băncii calculează valoarea acestuia la 68 mil.
lei. Dobânda efectivă suportată de firmă şi scadenţa creditului sunt:
a) 116,6% şi 45 de zile; b) 82,3% şi 30 de zile;
c) 79,7% şi 29 de zile; d) 72,4% şi 35 de zile;
e) 85,1% şi 19 zile.

19. Pentru gestiunea stocurilor, o firmă recurge la modelul de optim, pentru care se
cunosc:
N = necesarul anual de aprovizionat;
cs = costul stocării unei unităţi de marfă pe timp de o zi;
ca = cheltuielile constante ale aprovizionării unui lot de marfă.
Consumul stocului de face constant pe toată durata existenţei acestuia, adică
între două aprovizionări succesive. Costurile unei aprovizionări, fie C sunt:
a) C = cs ⋅ n + ca ⋅ T; b) C = (cs ⋅ T + ca) n;
cs cs
c) C = ⋅ T + ca; d) C = ⋅n ⋅T ;
n n
S
e) C = cs ⋅ ⋅ T + ca,
2
unde: S – mărimea optimă a unui lot de aprovizionat;
n – numărul optim de aprovizionări pe parcursul unui an;
T – durata în zile între două aprovizionări succesive.

20. Necesarul anual de aprovizionat la firma SC este de 450.000 buc. Costurile

anuale de stocare a unei bucăţi sunt de 18.850 lei, iar cheltuielile constante ale
aprovizionării unui lot sunt 2.854.000 lei.
Durata optimă la care trebuie făcută aprovizionarea este:
a) 24 zile; b) 32 zile; c) 14 – 15 zile; d) 9 – 10 zile; e) 7 zile.