CURS OBLIGATII

Introducere in materia obligaiilor

Codul Civil din 1964 definea obligatia civila ca fiind legatura de drept in
virtutea careia debitorul este tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta
are dreptul sa obtina prestatia datorata. In economia fostului cod nu gasim o
definitie a obligatiei, desi aceasta materie era amplu reglementata.
In doctrina, obligatia in sens larg a fost definita ca fiind acel raport juridic
in continutul caruia intra dreptul subiectului activ denumit creditor, de a cere
subiectului pasiv, denumit debitor, caruia ii revine indatorirea corespunzatoare
de a da, a face sau a nu face ceva sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de
neexecutare de buna voie. In continutul acestui raport juridic distingem, asadar,
un subiect activ, care alcatuieste larg aspectul activ respectiv creditorul si o
creanta , iar sub aspect pasiv un debitor si o datorie, din subsumarea carora
rezulta un raport juridic obligational.
O definitie succinta arata ca obligatia este acea componenta a
raportului juridic prin care o persoana numita debitor este tinuta fata de o
alta persoana numita creditor sa execute o prestatie care poate consta in a
da, a face sau a nu face ceva.
Sub aspect terminologic, termenul de obligatie are 2 intelesuri:
- un prim sens vizeaza raportul juridic cu ambele sale laturi, activa si pasiva
care da dreptul creditorului sa ceara sa execute o prestatie la care este indatorat
sub sanctiunea constrangerii de stat.
Latura activa a raportului juridic consta in dreptul de creanta ce apartine
crditorului de a cere debitorului o anumita actiune sau abstentiune, iar latura
pasiva desemneaza o datorie asumata de catre debitor.
- in terminologia juridica termenul de obligatie este privit si latosensu,
acesta fiind sinonim cu acela de indatorire juridica(vezi indatoririle ce
revin spre ex unor categorii de persoane).
Sub aspect structural, in doctrina de specialitate s-au conturat doua teorii
cu privire la structura obligatiei si anume, teoria monista si teoria dualista.
1. In conceptia monista, obligatia civila este formata dintr-un singur raport
juridic, in virtutea caruia creditorul obliga pe debitor sa execute o anumita
prestatie. Teoria monista s-a impus cu predilectie in doctrina civila.

CURS OBLIGATII

2. Teoria dualista arata ca obligatia civila cuprinde doua raporturi juridice

(skhuld sau devoir si haftung sau obligation). Primul termen desemneaza acel
raport juridic prin care debitorul este tinut la o anumita prestatie fata de
creditorul sau, iar creditorul are la randul sau datoria de a primi prestatia la
care este imbriduit.
In baza acestui raport juridic se arata ca neexecutarea de catre debitor a
prestatiei datorate creditorului sau nu permite acestuia din urma posibilitatea de
a cere executarea silita, caci acest raport juridic este susceptibil numai de
executarea voluntar.
Termenul de haftung sau obligation evoca acel raport juridic care permite
creditorului sa-l constranga pe debitor atunci cand acesta nu-si executa obligatia
de buna voie. Plecand de la aceasta teorie, in conceptia unor autori, raportul
juridic obligational cuprinde patru elemente esentiale:
- subiectele sau partile;
- continutul;
- obiectul;
- sanctiunea.
In opinia noastra, structura obligatiei civile nu trebuie sa includa sanctiunea, caci
obligatia se naste si poate fi executata de buna voie.
Cat priveste subiectele raportului juridic, acestea sunt atat persoane
fizice, cat si persoane juridice. Asadar, raporturile obligationale se pot naste intre
persoane fizice, intre persoane juridice sau intre persoane fizice si persoane
juridice.
In raportul juridic obligational este determinat atat subiectul activ numit
creditor, cat si subiectul pasiv numit debitor (exista si exceptii: vezi
promisiunea publica de recompensa adresata publicului, unde numai debitorul
este cunoscut la nasterea raportului juridic, creditorul fiind o persoana
determinata ulterior).
Cele mai numeroase raporturi juridice obligationale au un caracter
complex caci subiectele lor au dubla calitate, fiecare fiind, in acelasi timp, atat
creditor, cat si debitor cu privire la prestatiile datorate (vezi contractele
sinalagmatice in care obligatiile partilor sunt simultane si reciproce;obligatia
unei parti este cauza juridica pentru obligatia celeilalte parti).

CURS OBLIGATII

Continutul raportului juridic

In cadrul raportului juridic obligational includem toate drepturile de
creanta, cat si obligatiile corelative care apartin subiectelor sale.
Continutul raportului juridic obligational cuprinde dreptul creditorului de
a pretinde o anumita prestatie, cat si obligatia debitorului de a executa prestatia
datorata.
O clasificare in functie de continutul raportului juridic ne arata ca acesta
poate fi simplu sau unilateral atunci cand o parte are numai drepturi, iar
cealalta parte numai obligatii. (Vezi raportul obligational nascut in baza
contractului de donatie).
De asemenea, raportul juridic obligational poate fi complex sau bilateral
atunci cand ambele subiecte au atat drepturi, cat si obligatii (vezi raportul
obligational nascut in baz contractului de vanzare-cumparare).
Raportul juridic obligational poate fi subiectiv, situatie in care acesta este
determinat prin vointa partilor, in baza unor acte juridice (vezi contractele civile)
sau obiective, atunci cand acesta este determinat de lege (vezi situatia in care el
are ca izvor fapta juridica ilicita cauzatoare de prejudicii).
Pentru a delimita dreptul de creanta este necesar sa-l deosebim de dreptul
real, ambele intrand in categoria drepturilor patrimoniale.
Este cunoscut ca aceste drepturi au caractere diferite, astfel, dreptul real este
un drept absolut, pe cand dreptul de creanta are un caracter relativ. Ca
drept absolut, dreptul real presupune existenta unui subiect activ determinat
si a subiectului pasiv nedeterminat, format din toate celelalte persoane,
asadar, dreptul real este opozabil erga omnes. Deci dreptul real confera
titularului sau atributele dreptului fara a fi necesara interventia altei persoane,
in cazul dreptului de creanta, acestea au un caracter relativ, caci de la inceput
este determinat atat subiectul activ (creditorul, cat si subiectul pasiv,
debitorul. Creditorul poate pretinde indeplinirea obligatiei particulare
corelative dreptului sau pentru a-si realiza creanta numai de la debitor.
Cu privire la determinarea subiectelor, in cazul dreptului real este
determinat numai subiectul activ, subiectul pasiv fiind nedeterminat si in
cazul dreptului de creanta atata subiectul activ, cat si subiectul pasiv sunt
determinate inca de la nasterea raportului juridic.

CURS OBLIGATII

Diferente exista si sub aspectul continutului si naturii obligatiei corelative.

In cazul dreptului real, obligatia ce revine subiectului pasiv nedeterminat este
aceea de a nu face nimic de natura de a stanjeni exercitarea libera. Avem o
obligatie generala negativa care consta in indatorirea de abstentiune. In cazul
dreptului de creanta, obligatia subiectului pasiv este mult mai complexa,
putand fi atat pozitiva de a da, a face ceva, cat si negativa, de a nu face ceva.
Cu privire la efectele pe care le produc aceste drepturi, mentionam: drepturile
reale dau nastere la efecte specifice, cum ar fi dr de urmarire si dr de
preferinta, iar in cazul dr de creanta, aceste efecte nu sunt intalnite datorita
caracterului lor relativ insa acestea confera titularului lor un drept de gaj
general al creditorilor asupra patrimoniului debitorului in concurs cu ceilalti
creditori chilografari.
Un alt criteriu de diferenta il reprezinta numarul/ponderea pe care aceste
drepturi o au. Astfel, drepturile reale sunt expres si limitativ prevazute de
lege, pe cand drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar.
In ceea ce priveste modalitatea de realizare a acestor drepturi, constatam
ca drepturile reale fac parte din categoria drepturilor cu executare sau
executare directa, nemijlocita, astfel titularul unui astfel de drept isi poate
exercita toate prerogativele ce-i sunt recunoscute fara a fi necesara mijlocirea
unei alte persoane. Dreptul de creanta presupune acel drept cu exercitare sau
realizare mediata sau mijlocita, caci creditorul poate cere debitorului
respectarea raportului juridic obligational, si anume executarea prestatiei
datorate.
In ce priveste modalitatea de aparare a drepturilor, aratam: drepturile
reale sunt aparate prin actiuni reale, pe cand drepturile de creanta sunt
aparate de actiuni personale.
Din punct de vedere al duratei drepturilor, drepturile de creanta sunt
drepturi efemere, caci acestea se nasc si se sting foarte repede, de regula prin
realizarea lor(indeplinirea prestatiei de catre debitor), pe cand drepturile reale
sunt drepturi de lunga durata (vezi dr. de proprietate, care este perpetuu, el
stingandu-se doar prin pieirea bunului ce face obiectul sau).

CURS OBLIGATII

Obiectul raportului juridic obligational consta in prestatia sau conduita

concreta si particulara la care este indrituit sau indreptatit creditorul si la care
este tinut debitorul. Obiectul obligatiei consta in actiunea ce urmeaza a fi
executata, deci in obligatia de a da, a face si a nu face ceva.
Obligatia de a da presupune obligatia de a constitui sau transmite un
drept real, aceasta nu trebuie confundata insa cu obligatia de a preda
ceva, care practic este obligatia de a face.
Obligatia de a face este indatorirea sb pasiv de a efectua o lucrare, un
serviciu, deci orice prestatie pozitiva in favoarea sb activ.
Obligatia de a nu face care include o conduita negativa, adica o
abtinere din partea debitorului de la ceva ce ar fi putut face daca nu sar fi obligat fata de creditor.
Doctrina a aratat conditiile generale pe care trebuie sa le indeplineasca
prestatia, fie ca e pozitiva sau negativa. Se impune asadar, ca aceasta sa aiba
natura juridica, sa fie destinata creditorului ori persoanei desemnata de creditor,
sa fie posibila, sa fie determinata sau cel putin determinabila, sa fie licita si
morala.
Clasificarea obligatiilor
Un prim criteriu de clasificare vizeaza izvorul acestora, aici distingem
obligatii izvorate din:
- contracte
- acte juridice unilaterale
- fapte ilicite cauzatoare de prejudicii
- imbogatirea fara just temei
- gerarea interselor altei persoane
- plata nedatorata.
Distingem, asadar, obligatii nascute din acte juridice, primele doua, sau
din fapte juridice, urmatoarele.
Un alt criteriu este dupa subiectele lor:
- obligatii unilaterale, unde unul din subiecti este doar creditor si cel pasiv
este doar debitor;
- obligatii bilaterale, caracterizate prin interdependenta si reciprocitatea
obligatiilor.
Clasificarea obligatiilor dupa structura:

CURS OBLIGATII

- obligatii simple, care sunt raporturi juridice de obligatii ce se nasc si

exista exclusiv intre doua subiecte, indiferent ca sunt doar creditor sau
debitori, sau atat creditori, cat si debitori;
- obligatii complexe care se caracterizeaza prin pluralitatea de subiecte,
prin pluralitatea de obiecte sau ambele laturi pot fi indeplinite; obligatii
afectatea de modalitati(termen sau conditie).
Dupa natura prestatiei datorate subiectului pasiv:
- obligatii de a da
- obligatii de a face
- obligatii de a nu face.
- obligatii pozitive- obligatii de a da si a face;
- obligatii negative- obligatii de a nu face.
- obligatiile de rezultat sau determinate, caracterizate prin aceea ca
obligatia este strict precizata sub aspectul obiectului si scopului urmarit,
debitorul obligandu-se ca desfasurand o anumita activitate sa aiba un
rezultat bine stabilit;
- obligatii de mijloace sau de prudenta si viligenta caracterizate prin aceea
ca obligatia debitorului nu consta intr-o indatorire precizata de la inceput,
care vizeaza un anumit rezultat, ci in obligatia de a depune toata viligenta
necesara pentru ca rezultatul dorit sa se ralizeze.
Clasificarea dupa sanctiune:
- obligatii civile sau perfecte, sunt acele obligatii a caror executare este
garantata de concursul fortei de constrangere a statului, atunci cand
debitorul nu-si executa de buna voie prestatia
- obligatiile naturale sau imperfecte sunt acele obligatii in care nu se
mai poate cere executarea silita, dar daca ele au fost executate,
debitorul nu mai are dreptul sa pretinda restituirea prestatiei.

Dupa opozabilitatea lor:

CURS OBLIGATII

- obligatii obisnuite, care alcatuiesc regula, obligatiile reale numite

obligatii pre te re, care apar ca un accesoriu unui drept real, fiind
practic sarcini reale (vezi obligatia proprietarilor de terenuri de a le
cultiva)
- obligatii opozabile tertilor, scripte in re, care sunt strans legate de
posesia lucrului, acestea corespunzand unor drepturi de creanta. Astfel,
daca locatorul instraineaza nunul inchiriat, noului proprietar ii este
opozabil contractul de locatiune, chiar daca nu a fost parte la
incheierea acestui act.

IZVOARELE OBLIGATIILOR
Prin izvor al obligatiei desemnam acel fapt juridic privind latosensul
care da nastere unui raport juridic obligational.
Actualul Cod Civil art. 1165 arata ca sunt izvoare ale obligatiilor
urmatoarele: contractul, actul unilatral, gestiunea de afaceri, imbogatirea fara
justa cauza, plata nedatorata, fapta ilicita si orice alt act sau fapt de care legea
leaga nasterea unei obligatii. Din enumerarea de mai sus, rezulta ca identificam
ca izvoare ale raporturilor juridice obligationale atat raporturile juridice, cat si
faptele juridice stricto sensu.
1. CONTRACTUL CIVIL
Trasaturi generale
Art. 1166 defineste contractul ca fiind acordul de vointe dintre doua sau
mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica, transmite sau stinge
un raport juridic.
In opinia leguitorului se constata ca un contract presupune in primul rand,
un acord de vointe intre cel putin doua parti contractante, acestea avand la baza
consimtamantul reciproc al acestora, care are drept principal efect nasterea,
modificarea, trasmiterea sau stingerea unui raport juridic.
In doctrina de specialitate, exista controversa in ceea ce priveste notiunea
de contract si conventie. Codul Civil nu face distinctie intre cele doua notiuni,
fapt pentru care unii considera identice ca figuri juridice, pe cand altii arata, in
opinia lor ca, conventia este genul, iar contractul este specia.
Trasaturile contractului

CURS OBLIGATII

Prin contracte se realizeaza o diversitate de operatiuni economice care,

configureaza raporturile dintre contracte, statutul juridic al partilor contractante,
cat si diversitatea de regim juridic pe care le realizeaza. In doctrina s-a aratat ca
prin intermediul contractelor se realizeaza un intreg patrimonial, caci acesta
asigura circulatia bunurilor, el este principalul mijloc prin care se produc efecte
juridice, ce constau in nasterea, modificarea, transmiterea sau stingerea unui
raport juridic obligational.
O trasatura distincta a contractului se exprima in acordul liber de vointa al
partilor, exteriorizat prin intermediul consimtamantului reciproc in vederea
incheierii unui act juridic de natura contractului. Acordul de vointe al partilor
vizeaza nasterea, modificarea, transmiterea sau stingerea unui raport juridic.
Vointa juridica este guvernata de principiul autonomiei de vointa,
care au generat o adevarata teorie privind autonomia de vointa al partilor, care
insa a fost infirmata si criticata de catre doctrina contemporana.
Libertatea de a contracta este ingradita atat de ordinea publica, cat si de
bunele moravuri. In doctrina s-a aratat ca ordinea publica cuprine toate
dispozitiile ale dreptului public si ale dreptului privat, prin care se apara
institutiile si valorile societatii, prin care se realizeaza progresul societatii si se
asigura ocrotirea sociala a tuturor persoanelor.
Bunele moravuri desemneaza ansamblul regulilor de conduita,
implementate la nivelul constiintei societatii, acestea aparand ca o necesitate,
exprimand o practica indelungata pentru a asigura interesele generale ale
societatii. Bunele moravuri implica atat cele religioase, cat si cele empirice.
Clasificarea contractelor
Clasificarea contractelor prezinta relevanta in ceea ce priveste regimul lor
juridic, dar mai ales aspecte ce pun in lumina valorificarea efectelor pe care le
produc, cat si diferenta specifica dintre ele.
1. Dupa modul de formare:
- contracte consensuale
- contracte solemne
- contracte reale
2. Dupa continutul lor:
- contracte sinalagmatice sau bilaterale - se caracterizeaza prin caracterul
reciproc si interdependent al obligatiilor partilor contractante.

CURS OBLIGATII

Fiecare parte contractanta are atat calitatea de creditor, cat si pe acea de debitor,
astfel ca obligatia unei dintre parti este cauza juridica pentru obligatia celeilalte
parti. Art. 1171 stipuleaza contractul este sinalagmatic atunci cand obligatiile
nascute din acesta sunt reciproce si interdependente, in caz contrar, contractul
este unilateral, chiar daca executaria lui presupune obligatii in sarcina ambelor
parti. Caracterul reciproc al obligatiilor presupune ca indatoririle partilor
contractante sa isi aiba izvorul in unul si acelasi contract (izvor comun).
- contracte unilaterale - contract care da nastere la obligatii in sarcina unei
singure parti.
In consecinta, numai una dintre partile contractabile este tinuta la indeplinirea
unei sau mai a multor obligatii. Fac trimitere la acest tip de contracte
urmatoarele: donatia fara sarcini, mandatul gratuit, depozitul gratuit, imprumutul
gratuit.
Clasificarea contractelor in sinalagmatice si unilaterale prezina importanta
sub doua aspecte. Astfel, sub aspect probatoriu, in situatia in care proba
contractului se face prin inscris sub semnatura privata, in cazul unui contract
sinalagmatic, pentru probarea acestuia, trebuiesc intocmite atatea exemplare cate
parti cu interese contrarii sunt => se aplica formula multiplului exemplar. In
privinta contractului unilateral, care contine obligatia de plata a unei sume de
bani sau de a da o anumita cantitate de bunuri de gen, se aplica formula bun si
aprobat.
Daca contractul are drept obiect un res certa, nu va fi necesara respectarea
formalitatii bun si aprobat, chiar daca contractul este unilateral. Contractele
sinalagmatice se deosebesc de cele unilaterale si prin efectele pe care ele le
produc.
Astfel, contractele sinalagmatice au urmatoarele efecte specifice:
1. Exceptia de neexecutare a contractului - consta in dreptul oricarei parti de
a suspenda executarea prestatiei, atata timp cat cealalta parte nu si-a executat
ea insasi obligatia datorata.
2. Rezolutiunea sau rezilierea contractului - astfel, o parte contractanta care
si-a executat obligatia poate cere in justitie in cazul neexecutarii culpabile a
obligatiilor sau executarii necorespunzatoare de catre cealalta parte.

CURS OBLIGATII

3. Riscul neexecutarii contractului care este stipulat in art. 1274 priveste

materia contractelor translative de proprietate instituind regula generala (res
peri debitori): in lipsa de stipulatie contrara, cat timp bunul nu este predat,
riscul contractului ramane in sarcina debitorului obligatiei de predare, chiar
daca proprietatea a fost transferata dobanditorului.
In cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligatiei de predare pierde
dreptul la contraprestatie, iar daca a primit-o este obligat sa o restituie. Alin (2) cu toate acestea, creditorul pus in intarziere, preia riscul pieirii fortuite a
bunului. El nu se poate elibera chiar daca ar dovedi ca bunul ar fi pierit si daca
obligatia de predare ar fi fost executata la timp.
3. Dupa scopul urmarit de parti:
- contracte cu titlu ineros
- contracte cu titlu gratuit
4. Dupa efecte produse:
- contracte constitutive sau translative de drepturi reale
- contracte generatoare de drepturi de creanta
- contractele declarative de drepturi care consfintesc intre parti situatii
juridice preexistente
5. Dupa modul de executare:
- contracte cu executare dintr-o data
- contracte cu executare succesiva
6. Dupa modul de nominalizare:
- contracte numite
- contracte nenumite
7. Dupa raporturile dinte ele:
- contracte principale
- contracte accesorii

8. Dupa modul in care se exprima vointa partilor:

CURS OBLIGATII

- contracte negociate - toate conditiile, cat si clauzele lor, precum si

intinderea prestatiilor la care partile se obliga sunt rezultatul negocierii
libere
- contracte de adeziune - al caror contunut este prestabilit in intregime de
catre una dintre parti. Cealalta parte nu are posibilitatea sa le discute, ci
este libera sa le accepte sau nu.

Incheierea contractului
Atunci cand analizam incheierea contractului trebuie sa stabilim
elementele lui structurale care analizate pot valida sau invalida un contract.
Art. 1179 vizeaza conditiile esentiale ca fiind urmatoarele :

Capacitatea de a contracta ;

Consimtamantul partilor contractante ;

Obiectul ;

Cauza contractului ;
Atunci cand analizam incheierea unui contract se impune sa se stabileasca
daca a fost respectate cerintele vizand formarea valibila a acestuia, aceasta
cerinta este specifica tuturor actelor juridice.
La contract apare ca si particularitate analiza mecanismului formarii, a
realizarii acordului de vointa al partilor contractante, astfel propunerea de a
incheia un contract se numeste vointa, iar consimtamantul exprimat fara rezerve
de destinatarul ofertei poarta denumirea de acceptare.
Contractul prin definitie este acel acord de vointa ce se realizeaza intre 2
sau maimulte persoane in scopul producerii efectelor juridice.
Vointa juridica cuprinde atat consimtamantul partii, cat si cauza
contractului adica motivul determinat ce a stat la baza incheierii acestuia.
Doctrina a aratat definind consimtamantul ca acesta reprezinta
manifestarea de vointa a partilor contractante prin care se consimte la incheierea
unui contract in functie de clauzele acestuia.
Aceasta definitie priveste consimtamantul in sens restrans, pe cand in sens
larg consimtamantul desemneaza acordul de vointe corcursul sau intalnirea
concordanta a cel putin 2 vointe a debitorului care se obliga si a creditorului,
adica a persoanei in fata careia o alta persoana se obliga.
Acordul de vointe presupune asadar intalnirea pe deplin concordanta a
ofertei cu acceptarea ofertei.

CURS OBLIGATII

In esenta, formarea consimtamantului presupune 2 elemente

componente:
1. Scopul sau motivul determinant ce a dus la luarea hotararii de a
contracta si exteriorizarea acestei manifestari de vointa, deci prin
exteriorizare se aduce la cunostinta tuturor interesati despre aceasta, astfel
motivul determinant al consimtamantului reprezinta cauza contractului,
iar vointa exteriorizata a persoanelor ce doresc sa incheie un contract
poarta denumirea de consimtamant.
Prin vointa juridica desemnam atat vointa interna, adica vointa juridica
reala care exprima hotararea stabilita la nivelul constiintei persoanei, cat si
vointa declarata adica manifestarea in exterior, forma de exteriozare a vointei
juridice a unei persoane.
2. Oferta- numita si policitatiune este propunerea pe care o persoana o face
unei alte persoane sau publicului in general pentru a incheia un contract in
anumite conditii.
Pentru a fi valabila oferta trebuie sa indeplineasca atat conditiile generale
de validitate ale consimtamantului, cat si unele conditii speciale :
1. Oferta trebuie sa fie ferma, adica sa exprime o propunere neindoielnica
pentru un angajament juridic. Oferta cu rezerva a suscitat opinii diferite in
doctrina, propunerea de a contracta afectata de o rezerva isi pierde
caracterul de oferta propriu-zisa ea reprezentand doar o invitatie la
eventualele tratative in vederea incheierii unui contract.
Alte opinii statueaza ca aprecierea ofertei facute cu rezerva trebuie
calificata in functie de felul rezervei, aratandu-se ca daca este vorba despre o
rezerva care poate fi opusa in mod arbitrar respectiva propunere va avea
valoarea unei oferte afectata de o conditie potestativa care nu il angajeaza pe
autorul sau, deci este vorba de o invitatie de a incepe tratative in vederea
incheierii contractului.
In cazul in care dimpotriva oferta, propunerea nu poate fi opusa in mod
arbitrar, ea isi pastreaza valoarea de oferta, acesta fiind ferma si facuta in
vederea incheierii unui contract. (vezi oferta a unor marfuri inlimita stocului
disponibil).

CURS OBLIGATII

2. Oferta trebuie sa fie reala, serioasa, constienta, neviciata si trebuie

facuta cu intentia de a ne angaja din punct de vedere juridic.
Cel ce face o oferta sau din simpla curtoazie fara intentia de a se angaja
juridic nu poate duce la formarea unui contract. Propunerea facuta sub conditie
pur potestativa nu are nicio valoare juridica.
3. Oferta trebuie sa fie neechivoca, ea trebuie sa exprime vointa
neindoielnica de a incheia contractul prin simpla ei acceptare.
Prezenta unui produs intr-o vitrina fara a avea indicarea pretului nu
reprizinta o oferta de vanzare.
4. Oferta trebuie sa fie precisa si completa, ea cuprinzand toate elementele
ce pot fi considerate la momentul incheierii contractului.
Oferta poate fi adresata unei anume persoane mai multor persoane sau
insasi publicului.
Forta obligatorie a ofertei
Forta obligatorie a ofertei priveste momentele anterioare acceptarii ei, caci
daca oferta a fost deja acceptata suntem in prezenta unui contract unde se vor
aplica regulile referitoare la forta obligatorie a cestuia.
In economia Codului civil gasim diferite situatii conform carora se naste
sau nu vreo obligatie in sarcina ofertantului, evident inainte de acceptarea ofertei
si distingem urmatoarele ipoteze :
1. Daca oferta este facuta unei persoane prezente distingem intre situatia
ofertei facute fara termen de acceptare si situatia ofertei cu termen de
acceptare.
In prima situatie oferta trebuie sa fie acceptata pe loc, deci aici se
formeaza uno ictu contractu.
Daca oferta nu este acceptata imediat aceasta va ramane fara efecte,
ofertantul neavand nicio obligatie fata de destinatarul ofertei.
Este teza alin. 1) din art. 1194 Cod Civil care mentioneza ca oferta fara termen
de acceptare adresata unei persoane prezente ramane fara efecte daca nu este
acceptata deindata.
Daca oferta este facuta cu termen de acceptare, ofertantul va fi obligat sa
mentine oferta cu respectarea termenului stabilit.

CURS OBLIGATII

2. A doua situatie oferta este facuta unei persoane absente :

Daca oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca oricand fara
a suporta consecinte, evident cu conditia ca revocarea sa ajunga la destinatar cel
mai tarziu odata cu oferta.
Daca oferta a ajuns la destinatar distingem 2 situatii :
a) daca oferta este in termen, aici ofertantul fiind dator sa o mentina pana la
expirarea termenului, acesta putand de la momentul in care oferta ajunge
la destinatar.
b) daca oferta este fara termen, aici anuntandu-se obligatia ofertantului de a
o mentine un timp rezonabil.
Acceptarea ofertei
Acceptarea ofertei consta in manfestarea de vointa a unei persoane de a
incheia un contract in conditiile stabilite in cuprinsul ofertei, deci acceptarea este
practic un raspuns la oferta prin care se infaptuieste practic acordul de vointa cu
oferta primita.
Ca si oferta, acceptarea poate imbraca orice forma (scris sau verbal), ea
poate fi expresa sau tacita. Acceptarea tacita e o acceptare indirecta, ea rezultand
din anumite fapte ale acceptantului, fapte ce se pot interpreta in sensul unei
acceptari.
Ca un caz particular avem situatia in care ofertantul precizeaza in oferta
ca in absenta raspunsului din partea destinatarului intr-un anumit termen,
contractul se considera incheiat. Mentiunea respectiva este inoperanta caci
nimeni nu poate fi obligat fara acordul sau, astfel ca lipsa raspunsului nu poate fi
calificata ca fiind o acceptare a ofertei.
Pentru a evita aceste confuzii, Codul civil art. 1996 privind conditiile in
care trebuie facuta acceptarea mentioneaza ca: acceptarea ofertei poate fi
expresa atunci cand aceasta rezulta dintr-un act sau dintr-un fapt al destinatarului
ofertei si daca aceasta indica in mod neindoielnic acordul sau cu privire la
oferta, aratand totodata ca tacerea sau inactiunea destinatarului nu valoareaza
acceptare decat in urmatoarele cazuri :
1. Din lege (cazul tacitei locatiuni)
2. Ca urmare a raportului partilor, astfel ca intre ofertant si destinatarului
ofertei a intervenit un raport de vointe prin care s-a stipulat faptul ca
tacerea valoreaza acceptare.
3. Din practicile stabilite de-a lungul timpului intre ofertant si destinatarului
ofertei.

CURS OBLIGATII

4. Din uzante, astfel daca ofertantul si destinatarul in care oferta tacere

valoreaza acceptare sau alte imprejurari.
Pentru a fi valabila acceptarea trebuie sa indeplineasca conditiile :
1. Ea trebuie sa fie pura si simpla, adica trebuie sa fie concordanta cu oferta
per a contrario se apreciaza ca oferta a fost refuzata.
2. Acceptarea trebuie sa fie neindoielnica, caci ea nu trebuie sa fie echivoca,
cel ce accepta oferta trebuie sa raspunda ferm la aceasta.
3. Oferta adresata unui anumite persoane poate fi acceptata nu numai de
catre aceasta, oferta adresata publicului poate fi acceptata de oricine.
Acceptarea trebuie sa respecte forma anume ceruta de ofertant (este cazul
de exceptie unde se impune ca raportul de vointa al partilor trebuie sa imbrace o
anumita forma).
Acceptarea se impune sa nu fie tardiva, ea trebuie sa intervina inainte ca
oferta sa devina tardiva dupa cum subliniaza art. 1197.
O importanta deosebita o are momentul si locul incheierii contractului.
Cat priveste momentul incheierii acestuia se disting situatiile :
- Astfel ca daca intre oferta si acceptarea acestuia exista un interval de
timp, se apreciaza ca un contract se naste doar la momentul cand se
produce acceptarea ofertei.
Art. 1196-1197 Cod Civil: Contractul se incheie in momentul si in locul in
care acceptarea ajunge la ofertant, chiar daca acesta nu ia cunostinta despre ea
din motive care nu sunt imputabile, ca atare momentul la care ia nastere un
contract este acela prin care acceptarea intalneste oferta si deci s-a format
consimtamantul, exceptie facand contractele solemne in cazul carora momentul
incheierii lor este acela in care pe langa acordul de vointa al partilor au fost
indeplinite si cerintele de forma prevazute de lege ad validitatem, caci in lipsa
lor contractul este nul.
In legislatie si doctrina, momentul in care contractul se considera
incheiat difera in functie de 3 ipoteze si anume :

Contractul incheiat intre prezenti.

Contractul incheiat prin mijloace tehnice moderne de comenunicare :

telefon, internet.

Contractul incheiat prin corespondenta adica intre absenti.

CURS OBLIGATII

In prima situatie in care ofertantul si acceptantul sunt de fata, momentul

incheierii contractului este acela in care ei cad de acord asupra incheierii
acestuia, deci aici acceptarea se intalneste in spatiu cu oferta.
In a doua situatie determinarea momentului incheierii contractului este
asemanatoare primului caz, apreciindu-se ca momentul incheierii acestuia
este acela in care ofertantul si acceptantul au cazut de acord asupra
incheierii sale.
Contractul incheiat intre absenti presupune situatia in care ofertantul si
acceptantul nu se afla fata in fata aici oferta trimitandu-se prin
corespondenta (scrisoare, e-mail), situatie ce genereaza ca intre oferta si
acceptarea acesteia sa avem de a face cu un interval de timp.
Pentru a stabili in aceste situatii momentul incheierii contractului in
doctrina s-au enuntat doua sisteme care fiecare are la randul sau 2 teorii:
1. sistemul emisiunii care inglobeaza teoria declaratiunii si teoria expeditiei.
2. sistemul receptiunii care ingobeaza teoria receptiunii si teoria
informatiunii.
Sistemul emisiunii :
a) Teoria declaratiunii acceptarii: aici contractul este nascut la momentul la
care destinatarul ofertei s-a hotarat sa o accepte, chiar daca vointa de
acceptare nu a fost expediata ofertantului, aici vorbindu-se ca s-au intalnit
cele doua vointe juridice. Asadar, conform acestei teorii un contract intre
absenti se incheie la momentul la care destinatarul ofertei isi declara
acceptarea redactand scrisoarea, e-mailul, faxul.
Aceasta teorie este criticabila din urmtoarele ratiuni: consideram ca pe
baza ei nu se poate ca vointa sa se stabileasca cu certitudine momentul incheierii
contractului, caci hotararea de acceptare este un element de ordin psihologic
greu de dovedit.
Nu se ofera nicio certitudine, caci inainte de a se expedia acceptarea,
acceptantul poate reveni oricand asupra acesteia, punandu-l astfel pe ofertant
intr-o pozitie defavorabila, caci el ar pretinde exclusiv de vointa destinatarului
ofertei.
Avand in vedere ca ofertantul nu a luat la cunostinta nu se poate vorbi
despre incheierea contractului.
b) Teoria expedierii acceptarii: se contituie intr-o atenuare a sistemului
emisiunii, aici momentul incheierii contractului fiind considerat acela in

CURS OBLIGATII

care destinatarul ofertei a expediat acceptarea prin orice mijloace, chiar

daca acestea nu au ajuns la ofertant.
Si acest sistem este criticabil caci pana la momentul in care se ajunge la
destinatia ofertantului acceptarea, aceasta poate fi retrasa si ofertantul nu poate
stii daca acel contract s-a incheiat, el neavand cunostinta despre acceptare.
Sistemul receptiunii acceptarii
a) Teoria receptiunii acceptarii- aici se considera ca un contract este incheiat
la momentul la care raspunsul acceptantului a ajuns la ofertant,
nereprezentand relevanta faptul daca ofertantul a luat sau nu cunostinta de
cunprinsul lui.
Astfel dupa expedierea acceptarii destinatarul ofertei nu mai are dreptul de a
revoca acceptarea pana in momentul in care a ajuns la ofertant.
Aceasta teorie este criticabila caci se considera un contract cu toate ca
ofertantul nu cunoste daca a avut loc acceptarea. (vezi cazul in care acceptarea a
ajuns la domiciliul ofertantului si acesta nu a luat cunostinta despre ea).
Teoria receptiunii a fost imbratisata si de doctrina romaneasca si in Noul
Cod Civil art. 1200 care dispune: oferta, acceptarea precum si revocarea
acestora produc efecte numai din momentul in care ajung la destinatar chiar daca
acesta nu i-a cunostinta de ele din motive din care nu ii sunt imputabile.
Art. 1196 Cod Civil mentioneaza ca este necesar ca acceptarea sa ajunga
la ofertant inainte de indeplinirea termenului expres sau tacit, inauntrul caruia
trebuie sa aib loc intalnirea concordanta dintre oferta si acceptare.

EFECTELE CONTRACTULUI INTRE PARTI

In doctrina de specialitate, contractul este privit ca fiind cel mai important
izvor de obligatii. Insasi definitia contractului arata ca acesta duce la nasterea,
modificarea sau stingerea unui raport juridic obligational. Asa cum s-a afirmat
inca din dreptul roman, contractul este legea partilor (-> Pacta sunt servanda),
asadar o conventie leaga partile printr-o norma speciala cu putere de lege fata de
care si tertii se impune a avea o atitudine de recunoastere sau de respectuoasa
pasivitate.
Efectele contractului creeaza analiza unor aspecte ca: interpretarea
clauzelor contractuale care reprezinta stabilirea cuprinsului contractului;

CURS OBLIGATII

obligativitatea contracului care genereaza doua aspecte: raporturile dintre parti si

raporturile cu alte persoane care nu sunt parti contractuale.
Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice sunt efecte ce deriva
din simultaneitatea si interpretarea obligatiilor care se nasc. Aceste efecte sunt:
1.
2.
3.
4.
5.

Principiul executarii concomitente a obligatiilor reciproce

Exceptia de nexecutare a contractului
Suportarea riscului contractului
Rezolutiunea
Rezilierea contractului

INTERPRETAREA CONTRACTULUI
= operatia prin care se determina interesul exact al clauzelor contractului
prin cercetarea manifestarii de vointa a partilor in stransa legatura cu vointa lor
interna. Aceasta este necesara ori de cate ori apar neclaritati, dificultati atunci
cand se analizeaza intelesul exact al unui contract.
Instanta intervine de cele mai multe ori atunci cand clauzele sunt neclare,
ambigue, obscure, incomplete. Chiar daca nu ne aflam in prezenta acestor
elemente, in practica este necesar a fi interpretat continutul contractului in
situatia in care exista temerea ca ar exista o neconcordanta intre vointa reala a
partilor si modul in care aceasta se exteriorizeaza.
S-a aratat in mod intemeiat ca interpretarea contractului este in stransa
legatura cu clarificarea juridica a contractului. In functie despre ce anume
contract se vorbeste se va stabili si regimul juridic al acestuia, adica regulile
proprii care formeaza respectivul act.
De asemenea, si efectele proprii pe care le produce actul se pot constitui
in obiect de interpretare. S-a aratat in doctrina faptul ca interpretarea
contractului si clarificarea sunt doua operatiuni juridice distincte, care de multe
ori se desfasoara simultan pentru a intelege continutul contractului care ne arata
intinderea drepturilor si obligatiilor care se nasc intre parti.
Pe langa acestea se are in vedere si scopul contractului, analizandu-se
negocierile purtate de parti anterior incheierii contractului, practicilor existente
intre parti, cat si comportamentul partilor ulterior incheierii contractului.
Interpretarea contractului isi are sediul in Codul Civil, in 5 articole,
respective art.1266, art.1269, art.1272, aici distingand existenta unor reguli de
interpretare generala, cat si de interpretare speciala.
Doctrina romana, cat si legislatia adopta metoda interpretarii distinctive
a contractelor, ceea ce presupune interpretarea vointei neconcordante partilor,

CURS OBLIGATII

in corelatie cu scopul acestuia. S-a aratat in mod intemeiat ca regulile dupa care
se face interpretarea nu au caracter imperativ, ci doar unul supletiv.
Daca termenii pe care partile ii folosesc sunt clari, nu mai este necesara
interpretarea, fapt pentru care regulile de interpretare devin subsidiare. Acestea
prin natura lor au un caracter subiectiv, caci scopul lor este acela de a deslusi
care a fost vointa partilor la incheierea contractului.
Vointa reala este elementul central in jurul caruia are loc interpretarea
unui contract. Expresis verbis art. 1266, alin. 1 precizeaza: Contractele se
interpreteaza dupa vointa concordanta a partilor, iar nu dupa sensul literar al
termenilor. Pe cale de consecinta, daca in continutul unui contract exista clauze
obscure/ confuze/ contradictorii, interpretarea se va face in functie de cercetarea
vointei concordante partilor. Ca atare, instanta va aprecia care a fost intentia
reala a partilor la momentul incheierii contractului, trecand in plan secundar
interpretarea gramaticala a termenilor folositi in cuprinsul actului. In aceasta
analiza vor fi interpretate atat elementele intrinseci, cat si cele extrinseci, prin
vointa partilor. In acest sens, art.1266 Cod Civil mentioneaza: La stabilirea
vointei concordante se va tine seama, intre altele, de scopul contractului, de
negocierile purtate de parti, de practicile statornicite intre acestea, cat si de
comportamentul partilor ulterior incheierii contractului.
De asemenea, judecatorul va putea retine orice imprejurarea relevanta
privind acordul partilor contractante, fie ca aceasta este de natura obiectiva sau
subiectiva.
Se arata in NCC ca instanta de judecata nu va trebui sa interpreteze un
contract al , astfel ca in art. 1266, alin.1 se precizeaza urmatoarele:
Interpretarea contractului se face nu dupa sensul literar al termenilor, ci dupa
vointa concordanta a partilor.
Art. 1267 completeaza, aratand ca: Clauzele se interpreteaza unele din
altele, dand fiecareia intelesul ce rezulta din ansamblul contractului. (aici
vorbind practic despre o interpretarea unitara, sistematica a clauzelor
contractului).
In practica, de multe ori, judecatorul, in functie de analiza continutului
contractului, cat si de specificitatea clauzelor inserate de parti, va da
caracterizarea unui contract, chiar daca partile l-au denumit altfel. Astfel ca, de
multe ori, contractele intitulate de vanzare-cumparare sunt, in realitate, contracte
de donatie. Atunci cand se interpreteaza un contract se tine cont de regula
potrivit careia: Contractul produce, pe langa efecte expres aratate, si alte
efecte.

CURS OBLIGATII

Art. 1272 C.C prevede faptul ca: Contractul valabil incheiat obliga nu
numai la ceea ce este expres stipulate, dar si la toate urmarile pe care practicile
statornicite intre parti, uzantele, legea sau echitatea le dau contractului dupa
natura lui. Aceasta regula se aplica si in situatia in care clauzele au fost
incomplete formulate de catre parti, lasand loc la diverse interpretari.
Daca partile pastreaza tacerea cu privire la anumite clauze ce tin de natura
contractului, acestea vor fi obligatorii, avand in vedere ca orice contract este
incheiat cu scopul de a produce efecte juridice si nu de a nu produce.
Daca din formularea in cauza se constata ca acestea sunt incomplete,
interpretarea se va face in conformitate cu regulile impuse de lege, obicei,
echitate.
O importanta deosebita in interpretare o are obiceiul, art. 1268, alin.2 C.C
dispunand: Clauzele indoielnice se intepreteaza tinand seama, intre altele, de
natura contractului, de imprejurarile in care a fost incheiat, de interpretarea data
anterior, de sensul atribuit in general clauzelor si expresiilor in domeniu si de
uzante.
Uzantele au avut un rol important in materia dreptului comercial, unde au
suplinit legislatia care se schimba mai anevoios, ele reprezentand o supapa
pentru comercianti in valorificarea intereselor lor. Acest motiv a facut ca uzul sa
devina izvor de drept, el particularizandu-se cu obiceiul/ cutuma si fiind
cunoscut in dreptul comertului international sub denumirea de uzanta. Astfel,
art. 1272 mentioneaza: Contractul valabil incheiat oblige partile la toate
consecintele ce practicile statornicite intre parti, uzantele, legea, echitatea le dau
contractului dupa natura sa.

REGULI SPECIALE DE INTERPRETARE A CLAUZELOR

Interpretarea sistematica/ coordonata a clauzelor
Art. 1267 precizeaza: Clauzele se interpreteaza unele prin altele, danduse fiecareia intelesul ce rezulta din ansamblul contractului. In doctrina s-a aratat
faptul ca: Clauzele se completeaza si se explica unele prin altele, fapt pentru
care pentru a cunoaste/ interpreta o clauza suntem nevoiti a le examina pe toate.
Interpretarea clauzelor indoielnice (=privitoare de mai multe intelesuri
sau cand de la momentul redactarii ei clauza este confuza):
1. O prima regula este cea care arata ca atunci cand o clauza este primitoare
de doua intelesuri, se va interpreta in sensul ce poate avea un efect, si nu

CURS OBLIGATII

in acela care ar duce la inlaturarea ei, caci partie cand au inscris-o au avut
in vederea producerea de efecte.
Din aceasta regula doctrina a justificat o seama de institutii juridice, precum:
forta obligatorie a contractului, promisiunea pentru fapta altuia, obiectul
contractului. Aceasta regula traduce in practica un adagiu latin: Actus
interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat. Acest principiu are in
practica o serie de aplicatii. Este situatia in care, spre exemplu, o manifestare de
vointa care este nula ca vanzare-cumparare, conform principiului conversiunii
actului juridic, devine antecontract de vanzare-cumparare.
2. Termenii susceptibili de mai multe intelesuri se interpreteaza in sensul ce
se potriveste cel mai bine naturii si obiectului contractului.
Prin aceasta instanta desluseste care a fost intentia reala a partilor, in acest sens,
art. 1802 C.C mentioneaza: In lipsa de stipulatie contrara, reparatiile de
intretinere curenta sunt in sarcina locatarului.
3. Clauzele indoielnice se interpreteaza tinand seama de natura contractului,
de imprejurarile in care s-a incheiat, de interpretarea data anterior de parti,
de sensul atribuit in general clauzelor si expresiilor in domeniu si de
uzante.
4. Atunci cand exista indoiala, se interpreteaza in favoarea celui care se
oblige- debitorul- potrivit adagiului: indubio pro reo. Aceasta regula se
aplica in mod adecvat in NCC, art.1269 mentionand: Daca dupa
aplicarea regulilor de interpretare, contractul ramane neclar, acesta se
interpreteaza in favoarea celui care se obliga, deci numai in cele din
urma legiuitorul aplica aceasta regula, dupa epuizarea celorlalte.
5. Principiul fortei obligatorii acontractului ca regula de interpretare este in
mod expres consacrat de ar.1270, care dispune: Contractul valabil
incheiat are putere de lege intre partile acestuia
Aceasta regula se sintetizeaza in adagiul: pacta sunt servanda. Cu alte cuvinte,
intr-o formulare sui generis, contractual reprezinta legea partilor.
Consecintele aplicarii acestui principiu:

CURS OBLIGATII

a) Contractul are forta obligatorie pentru parti, el trebuind sa fie indeplinit

intocmai de cei care si-au dat acordul la incheierea acestuia.
b) Daca contractul este valabil incheiat, clauzele trebuiesc executate cu bunacredinta de catre parti
c) Art. 1280 C.C. vorbeste despre relativitatea efectelor contractului.
Principiul pacta sunt servanda arata ca acest act produce efecte numai fata
de partile care l-au incheiat. Prin urmare, un contract nu va putea profita/
dauna unor persoane care nu au participat la incheierea contractului.
d) Forta obligatorie a contractului este aceeasi si pentru instantele de judecata
care au obligatia de a asigura executarea lui. Judecatorul are misiunea de a
interpreta contractual in consens cu vointa concordanta a partilor, avuta la
momentul incheierii contractului.
e) Contractul se impune ca realitate juridica, inclusiv legiuitorului.

EFECTELE SPECIALE ALE

CONTRACTELOR SINALAGMATICE
Trasatura specific a contractelor sinalagmatice o reprezint caracterul
reciproc si interdependent al obligaiilor asumate, astfel ca fiecare dintre pri
are fa de cealalt calitatea de creditor i de debitor.
Aceast stare determin efectele specifice ale acestor contracte,
menionate n legislaia n vigoare. Astfel, n situaia n care una dintre pri, dei
nu i-a exercitat obligaia, pretinde ca celelalte pri s i-o execute pe aceasta,
aceasta din urm poate invoca excepia de neexecutare a contractului.
Dac una dintre prti nu-si execut in mod culpabil obligaiile, cealalt
parte poate s cear n instan rezoluiunea contractului.
Dac una dintre pri se afl n imposibilitate de a respecta contractul
acesta nceteaz, punndu-se problema suportrii reciproce a contractului.
Trstura caracteristic a contractelor sinalagmatice, const n aceea c
obligaia unei pri este cauz juridic pentru obligaia celeilalte pri.

CURS OBLIGATII

Excepia de neexecutare a contractului cunoscut i sub denumirea de

exceptio non adimpleti contractus, este cunoscut n doctrin i sub denumirea
de aciuni pentru aciuni sau ,, drept pentru drept
In esen ns, ea exprim dreptul fiecreia dintre prile contractante de a
refuza executarea prestaiilor la care s-a obligat atta vreme ct nu prime te
prestaiile ce i sunt datorate de cealalt parte. Ea exprim n fapt un mijloc de
aprare pus la ndemna prilor contractului sinalagmatic, n cazul n care i se
pretinde executarea obligaiei ce i se impune fr ca partea care pretinde aceast
excutare s-i excute propriile obligaii.
Definiie: Excepia de neexecutare a contractului este mijloc juridic prin
intermediul creia una dintre prile contractului sinalagmatic refuz s-i
execute propriile obligaii pe motiv c cealalt parte contractant i solicit acest
lucru, fr ca acesta din urma s i fi executat propriile obligaii.
Invocnd aceast exceptie, partea obine fara interventia instantei o
suspendare a executrii propriei obligaii pn la momentul la care cealalt parte
i va ndeplini propriile obligaii, din moment ce cealalt parte i va excuta
obligaia sa, efectul suspensiv al excepiei de neexcutare va nceta.
Aceast instituie este practic un mecanism de justiie privat, deoarece
excepia de neexecutare a contractului reprezinta un mijloc foarte ieftin, de
multe ori gratuit, care evit existena unui proces n vederea obinerii contra
prestaiei datorate.
Ea este un mijloc juridic cominator sau de presiune asupra celeilalte
pri. Partea a crei obligaie nu a fost ndeplinit poate fi constrns de cealalt
parte prin ameninarea celei din urm cu refuzul neexecutrii propriei obligaii
pn la momentul n care cea dinti i va executa propria obligaie. Ea este
deasemenea un mijloc preventiv de aprare a prii care o invoc.
n ipoteza n care aceasta excepie este formulat n cadrul unui proces de
ctre prt n vederea respingerii aciunii formulate de ctre reclamant, ea este
perceput ca o forma de aparare.
Ea este o garanie pentru creditor, cci partea care refuz executarea
prestaiilor pe care le datoreaz se pune la adpost de eventuala insolvabilitate a
celeilalte prii, care este si debitorul su.
Este un mijloc juridic defensiv care permite meninerea lucrurilor n
starea n care ele se afl. Ea creeaz o situaie provizorie, cci efectul ei const
in suspendarea contractului i nu n ncetarea acestuia.

CURS OBLIGATII

Termenul juridic al excepiei de neexecutare a contractului in principiul

reciprocitii i interdependenei obligaiilor prilor n contractele
sinalagmatice, ceea ce implic simultaneitatea de executare a acestei obligaii.
Excepia se constituie ntr-o sanciune specific a faptului c partea care
pretinde excutarea obligaiei trebuie s-i ndeplineasc ea nsi aceste obligaii.
n art.1556 alin (1) se menioneaz: Atunci cnd obligaiile nscute dintrun contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre pr i nu execut sau nu
ofer executarea propriei obligaii, cealalt parte poate, ntr-o msur
corespunztoare, s refuze executarea propriei obligaii afar de cazul n care din
lege, din voina prtlor sau din uzane rezult c cealalt parte este obligat s
execute mai nti.
Alin (2) al art. 1556 Noul Cod Civil reglementeaz faptul ca: Executarea
nu poate fi refuzat dac potrivit mprejurrilor i innd seama de mica
nsemntate si a prestaiei neexcutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credine.
Condiiile pentru invocarea excepiei de neexecutare a contractului
1. Obligaiile reciproce i interdependente ale prilor contractante
trebuie s-i aibe temeiul n acelai contract.
Dac acest regul nu este respectat, excepia de neexecutare a contractului nu
poate fi invocata, dndu-se ca exemplu situaia conform creia cumprtorul nu
va putea refuza plata preului, pe motiv c vnztorul datora o sum de bani pe
care i-a mprumutat-o, cci n aceasta situaie obligaiile fac parte din con inutul
a dou raporturile juridice sinalagmatice diferite.
2. Trebuie s existe o neexecutare, chiar parial, dar suficient de
important, din partea celuilalt co-contractant.
Partea care invoc acest excepie nu trebuie s probeze culpa co-contractantului
debitor, ci ea este suficient sa dovedeasc doar faptul neexecutrii.
Actualul Cod Civil n art. 1548 menioneaz c: ,,culpa debitorului unei
obligaii precontractuale se prezum prin simplul fapt al neexecutrii.
Menionm c n situaia in care se poate vorbi despre o neexecutare
parial, aceasta d nastere la rndul ei tot la o neexecutare partiala din partea
celui care invoca excepia.

CURS OBLIGATII

Art. 1556 alin. (1) mentioneaza ca atunci cnd una dintre pri nu execut
sau nu ofer executarea obligaiei, cealalt parte poate, ntr-o msur
corespunzatoare, s refuze executarea propriei obligaii.
3. Neexecutarea s nu se datoreze faptei nsi acelui ce a invocat excep ia,
fapt ce l-a mpiedicat pe cellalt s-i execute obligaia.
n aceast situaie am fi in prezena unui abuz de drept a crei sanc iune ar putea
fi refuzul ocrotirii dreptului, care s-a nascut din contractul respectiv. Art. 1517
mentioneaz ,,O parte nu poate invoca neexcutare obligaiilor celeilate pri n
msura n care neexcutarea este cauzat de propria sa aciune sau omisiune.
4. Prile s fi convenit un termen de excutare a uneia dintre obliga iile
reciproce situaie n care am fi renunat la simultaneitatea obligaiilor.
Invocarea exceptiei de exEcutare a contractului se invoc sau se poate invoca,
ntre prtilor posibilitatea parilor contractante de ctre partea ndreptit, n
puterea sa, fr interventia judectorului, fr a fi necesar tot odata punerea n
ntrziere a debitorului s o invoce.
Punerea n intarziere nu este necesar, cci nc din cerin nu se cere
renunarea, rezoluiunea contractului. Partea co-contractant creia i se invoca
exceptia de executare se poate adresa justiiei invocnd faptul c excipiens-ul nu
avea dreptul s refuze executarea. Instanta va avea posibilitatea fie s admit
aciunea n executare promovat de reclamamt, fie va dispune la obligarea
prtului la executarea propriei obligaii.
Principalul efect al invocarii exceptiei const n suspendarea provizorie
a excutrii prestaiei pe care excipiens-ul le datoreaz. Dei el recunoate
creana celuilalt contractant, el are puterea s-i suspende exigibilitatea propriei
obligaii pn la momentul n care partenerul su contractant i va ndeplini
propria obligaie.
Prin invocarea acestei excepii practic se introduce un termen suspensiv,
termen ce se va realiza la momentul excutrii obligaiei reciproce. Invocarea
acestei excepii nu atrage plata unor daune interese moratorii.
Rezolutiunea contractelor

CURS OBLIGATII

Reprezint desfiinarea retroactiv a contractului sinalagmatic cu

executare instantanee, la cererea uneia dintre pri, pe motivul c cealalt
parte nu i-a executat obligaiile pe care i le-a asumat.
Rezoluiunea i are temeiul n faptul c obligaia unei pri contractante
este cauza juridic a obligaiei celeilalte pri, fapt pentru care temeiul juridic al
acesteia l constituie interdependena i reciprocitatea obligaiilor contractuale,
astfel creditorul unei obligaii neexecutate are la ndemn urmtoarele
posibiliti:
1. S cear sau, dup caz, s treac la executarea silit a obligaie;
2. S obina rezoluiunea contractului sau, s obin o diminuare a propriei
obligaii corelative
3. S foloseasc, atunci cnd este cazul, orice alt mijoc prevzut de lege
pentru realizarea dreptului su.
Aadar rezoluiunea reprezint o sanciune privind neexecutarea
culpabil a contractului sinalagmatic, constnd n desfiinarea retroactiv a
acestuia i n repunerea prilor n siuaia avut anterior ncheierii contractului.
Domeniul de aplicare al rezoluiunii l reprezint contractele
sinalagmatice si pe cale de excepie se extinde cmpul de aplicare al
mecanismului si spre contractele unilaterale (gajul). Astfel, dei unilateral, acest
contract devine pe parcursul executrii sale un contract sinalagmatic imperfect,
deoarece el d natere la obligaia de restituire a unor bunuri mobile, corporale
sau incorporale. Pe parcurs se nasc astfel obligaii interdependente ce intr sub
incidena n instituia rezoluiunii.
Analiznd art. 1149 i art. 1150 reinem faptul c niciodat un contract nu
se desfiineaz de drept, iar partea interesat are posibilitatea s opteze ntre
executarea contractului sau posibilitatea de a invoca rezoluiunea acestuia.
Rezoluiunea poate fi:
1. Judiciar (invocat de instana de judecat la cerere)
2. Convenional (numit i rezoluiune unilaterala extrajudiciar, aceasta
fiind declarat unilateral de ctre partea ndreptit.
Leguitorul n Noul Cod Civil a introdus n art. 1150 alin (2) a a numita
rezoluiune de plin drept a contractului, existnd astfel dou tipuri de
rezoluiuni:
1. Rezoluiune de plin drept legal

CURS OBLIGATII

2. Rezoluiune de plin drept convenional , aceasta opernd ca efect al

unor pacte comisorii stipulante de ctre pri n cuprinsul contractului.
Rezoluiunea judiciar aparine ca i competen instanelor de judecat
sesizat de ctre partea care invoca neexcutarea culpabil a obligaiilor asumat
de cealalt parte contractual.
Dac pn la Noul Cod Civil rezoluiunea judiciar era regulat,
constatm c noul legiuitor acord un spaiu mult mai important rezoluiunii
convenionale n raport cu prima.
Art. 1549 prevede dreptul creditorului la rezoluiune, precum i la daune,
interese dac i se cuvine. n art. 1550 este reglementat procedura rezolu iunii
judiciare precizndu-se faptul c ,,ea poate fi dispusa de instana de judecat la
cererea parilor de judecat.
Pentru a invoca rezoluiunea judiciar sunt necesare urmtoarele condiii:
1. Una dintre pri s nu-i fi executat obligaiile sale
Doctrina apreciaza c: ,,neexecutarea presupune orice infrngere sau
executare necorespunztoare a unei obligaii contractuale, orice neconcordan
ntre prestaia promis de creditor prin contract i prestaia efectiv executat de
ctre debitor intr n sfera noiunii de neexcutare a obligaiilor contractuale.
Neexecutarea poate fi total sau parial.
2. Neexecutarea trebuie s fie imputabil prii care nu i-a ndeplinit
obligaia
In situaia n care neexecutarea are drept cauz o situaie ce nu poate fi
imputat prii necontractante, va interveni o alta instituie juridic i anume
aceea a riscului contractului care face ,,res perit debitori, artndu-se c n
principiu debitorul este rspunztor pentru neexecutarea obligaiilor sale, afar
numai dac ar dovedi c neexecutarea este imputabil unor cauze exterioare.
Art.1634 menioneaza expresis verbis: ,,debitorul este liberat atunci cnd
obligaia sa nu mai poate fi executat din cauza unei fore majore, a unui caz
fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse nainte ca debitorul
s fie pus n ntrziere.
Alin (2) al art. 1516 menioneaz: ,,atunci cnd fra justificare debitorul
nu i execut obligaia i se afl n ntziere, creditorul poate, la alegerea sa i

CURS OBLIGATII

fr a pierde dreptul la daune interese dac i se cuvin, s obin, dac obligaia

este contractual, rezoluiunea sau rezilierea ontractului.
3. Debitorul obligaiei neexecutate s fi fost pus ntrziere n condi iile
prevzute de lege.
Codul nostru civil menioneaz i situaiile n care debitorul este de drept
n ntziere nemaifiind necesar procedura punerii n ntrziere.
Punerea n ntarziere de regul se face prin modificare sau prin chemare n
judecat, ocazie cu care se acord i un termen de graie sau un termen
suplimentar debitorului urmrindu-se pe aceast cale obinerea unei executrii
voluntare.
Noul Cod civil acord o importan rezoluiunii convenionale a
contractului. Prile pot stipula clauze exprese prin care prevd rezolu iunea
contractului, aceste clauze poart denumirea de pacte comisorii exprese; prin
intermediul lor se nltur sau se limiteaz rolul instanelor de judecat n
pronunarea desfiinri retroactive a contractului.
Pactele comisorii sunt clauze contractuale exprese prin care prile unui
contract sinalagmatic prevd rezoluiunea acestuia pentru neexecutarea
obligaiilor asumate de una dintre pri n mod culpabil.
Pactul comisoriu poate mbrca forma unei cauze contractuale dup cum
el poate fi o convenie accesorie a unui contract prin care partile acestuia
stipuleaz posibilitatea desfinrii retraoactive a acestuia.
Analiznd doctrina i legislaia nou se arat c prin rezoluiune judiciar
pronunat de ctre o instan de judecat n baza unei aciuni promovate de o
parte contractual se nfptuiete practic un pact comisoriu subneles.
Extrapoland, se arat c n contractele sinalgamatice existena unei
asemenea clauze este prezumat de lege, cci oricare din prile contractante
poate desfiinta contractul.
Pactul comisoriu prezint numai avantaje ntruct el poate duce la evitarea
sau reducerea cheltuielilor judiciare, el anuleaz dreptul judectorului de a
acorda un termen de graie pentru executare.
n funcie de intensitatea efectelor pe care le produc faptele comisorii sunt
de patru grade:
Pacte comisorii exprese de gradul I: clauza contractual prin care prile
prevd c, n cazul n care una dintre ele nu excut prestaiile ce le datoreaz,

CURS OBLIGATII

contractul se desfiineaz. Acest fapt face trimitere la art. 1549 si 1516 alin.
(2) Cod Civil. El are aplicabilitate n acele situaii n care legea costat c
pactul comisoriu nu este nteles la nivelul contractelor
Pacte comisorii exprese de gradul al II-lea: clauza prin care prile convin
ca n situaii n care o parte nu-i execut obligaiile, cealalt parte are dreptul
s desfiineze contractul pe cale unilateral. Prin aceasta creditorul poate
desfiina contractul, dar numai dac notifica n prealabil pe debitor,
neexecutarea obligaiilor de ctre debitor nu va produce ns rezoluiunea de
drept a contractului, acesta fiind desfiinat doar dac acest lucru este dorit i
de ctre creditor.
Pacte comisorii expres de gradul al III-lea: clauza prin care se prevede c
n cazul n care una dintre pri nu i execut obligaiile sale, contractul se
consider reziliat de drept.
Instana sesizat nu are posibilitatea s acorde un termen de graie i nici
s se pronune cu privire la oportunitatea rezoluiunii, rezoluiunea opernd de
drept, astfel legea impune necesitatea punerii n ntrziere a pr ii care nu i-a
executat obligaia.
Pacte comisorii expres de gradul al IV-lea: clauza contractual prin care
prile prevd c n cazul neexecutrii obligaiei, contractul se desfiineaz de
plin drept fr somaie sau punere n ntrziere i fr interventia instan ei de
judecat. El este cel mai energic fapt, cci simpla ajungere la termen
desfiineaz contractul de plin drept.
Ca efect al rezoluiunii, indiferent de felul acesteia, are loc desfiin area
contractului, att pentru trecut ex tunc ct i pentru viitor ex nunc, astfel se
consider c acel contract nu a fost ncheiat anterior contractului.

RELATIVITATEA EFECTELOR CONTRACTULUI

Relativitatea efectelor contractului este acel principiu ce isi are temeiul in
acela al fortei obligatorii a contractului exprimata in regula pacta sunt
servanda.

CURS OBLIGATII

Acest principiu este expressis verbis reglementat in art. 1180 care

mentioneaza: Contractul produce efecte numai intre parti daca prin lege nu se
prevede altfel. A fortiori deci, un contract poate produce efecte prin exceptie si
fata de partile care nu au participat la redactarea lui. Principiul relativitatii este
exprimat in regula de drept formulata in dreptul roman, conform careia res
inter alios afta aliis nec venocere necue prodese vont (??).
Principiul relativitatii impune precizarea notiunilor de parti, de terti, fata
de care un contract nu poate avea niciun fel de efect.
Sunt parti contractante persoanele fizice sau juridice intre care s-a
stabilit un raport juridic contractual, deci sunt acele parti care si-au dat acordul
fie direct, fie prin reprezentare in vederea incheierii respectivului contract.
Partea contractanta este cea care isi exprima vointa de a se angaja din
punct de vedere juridic la intocmirea unui contract. Participarea partilor poate fi
directa, adica personala sau indirecta, adica prin reprezentant. Reprezentarea
poate fi legala sau conventionala.
Intotdeauna partea dispune asupra drepturilor sale si este tinuta sa respecte
efectele juridice pe care le produce respectivul contract. Partile au dreptul dupa
incheierea contractului, fie sa il modifice, fie sa il stinga, ca efect al vointei lor.
In functie de interesul lor, partile pot modifica pe parcursul derularii
contractului anumite clauze contractuale.
TERTUL- intr o exprimare lato sensu, prin tert se desemneaza orice
persoana straina de o anumita situatie juridica (ca atare orice alta persoana care
nu are calitatea de parte).
Partile desemnate prin termenul penitus extraneos nu dobandesc drepturi
si nu sunt tinute sa execute indatoririle care alcatuiesc continutul contractului,
fapt pentru care ei nu pot avea calitatea de creditor, nici pe aceea de debitor.
Pentru tert orice contract este un simplu fapt juridic. Daca insa un tert, ca
urmare a faptei sale culpabile, aduce atingere unui drept dobandit prin contract
apartinand unei parti contractante si producand acesteia un prejudiciu, va fi
angajata ca atare raspunderea civila delictuala si nu cea contractuala, caci intre
terti si partea contractanta nu a intervenit un raport contractual.
In caz de litigii intre partile contractante, solutionarea acestora se va face
dupa normele care reglementeaza proba actelor juridice, in timp ce tertii pot
invoca in caz de litigu cu o partea contractanta, orice mijloc de proba. Asadar,
tertul reprezinta orice persoana fizica sau juridica, alta decat partile contractante.

CURS OBLIGATII

In doctrina s-a facut o distinctie intre tertii propriu-zisi si succesorii in

drepturi ai partilor, astfel tertii propriu-zisi sunt persoanele complet straine de
contract, caci fata de ei un contract nu poate produce niciun efect, ei au obligatia
generala si abstracta de a nu face nimic din ceea ce ar putea sa faca, pentru ca
astfel sa respecte o situatie juridica nascuta ca urmare a unui contract.
Succesorii in drepturi ai partilor, cunoscuti si sub denumirea de avanzicauza, sunt acele persoane fata de care contractul isi produce efectele cu toate ca
acestea nu si-au dat consimtamantul la incheierea lui.
S-a aratat ca avanzii-cauza reprezinta o categorie intermediara de
persoane intre parti si tertii propriu-zisi. Aceste persoane sunt acelea care retin in
totalitate sau o parte din drepturile ce provin de la o alta persoana numita autor,
al carui loc va fi luat de ele, avand practic aceeasi pozitie cu aceasta.
In aceasta categorie intra succesorii universali sau cu titlu universal,
succcesorii cu titlu particular, precum si creditorii chirografari.
Se pot distinge urmatoarele caracteristici: avanzii cauza nu au participat
nici direct, nici prin reprezentare la incheierea unui contract. Ei pot prelua
pozitia juridica a autorului lor in ceea ce priveste drepturile transmise, cat si in
asumarea obligatiilor nascute. In situatia in care actele juridice incheiate de
autorii lor le lezeaza anumite interese, ei au puterea de a se apara prin orice
forma considera ei de cuviinta.
OPOZABILITATEA
Alaturi de relativitate, opozabilitatea constituie o notiune ce tine de natura
contractului civil. Fata de terti, prin opozabilitate se explica faptul ca acestia
nu dobandesc drepturi si obligatii din raportul juridic contractual, insa ei au o
obligatie generala si anume aceea de a respecta situatiile juridice nascute prin
respectivul act juridic.
Art. 1121 mentioneaza: Contractul este opozabil tertilor care nu pot
aduce atingere drepturilor si obligatiilor nascute din contract. De asemenea, pe
cale de exceptie, tertii se pot prevala de efectele contractului, ei insasi neavand
dreptul de a cere executarea lui doar in cazurile expres prevazute de lege.
In mod sintetic, s-a aratat ca opozabilitatea este acea calitate a unui act
juridic de a produce efecte juridice fata de partile raportului juridic respectiv,
impunand totodata respect fata de tertele persoane.
Temeiul juridic al opozabilitatii isi are izvorul in acordul de vointa ce se
naste intre subiectele de drept si care produce efecte juridice.

CURS OBLIGATII

Opozabilitatea se manifesta in prezenta a doua conditii:

1.

Cunoasterea contractului sau dupa cum plastic s-a spus, cunoasterea

normei private.
Astfel, cunoasterea a fost definita ca fiind elementul fundamental si
esential care trebuie dovedit pentru ca opozabilitatea sa functioneze.
Opozabilitatea actioneaza in situatiile in care tertii au cunoscut existenta
raportului juridic al carui efect se resfrange asupra lor. Opozabilitatea
contractului operezeaza erga omnes, spontan si ope legis.

2.

Publicitatea prin intermediul careia se realizeaza cunoasterea.

Astfel, publicitatea reprezinta o conditie adiacenta cunoasterii, intrucat ea

permite tertilor o informare asupra cadrului legal si public cu privire la situatiile
juridice nascute din contract.
In doctrina aceasta conditie este desemnata si sub termenul de cunoastere
organizata, caci formele de publicitate sunt reglementate de lege, precum si
modul in care aceasta functioneaza.
Opozabilitatea contractului fata de terti este reglementata in art. 1281 care
mentioneaza: Contractul este opozabil tertilor care nu pot aduce atingere
drepturilor si obligatiilor nascute din comenzi, ca atare din opozabilitate tertilor
le revine obligatia generala de a respecta situatiile juridice nascute ca efect al
contractelor.
Exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului
Acestea sunt acele situatii juridice in care efectele directe sau indirecte ale
contractului se produc fata de alte persoane care nu au calitatea de parti
contractante sau succesori in drepturi ai partilor originale sau derivate ale acelui
contract.
Ca atare suntem in prezenta unei exceptii in situatia in care un contract da
nastere la drepturi si obligatii contractuale in favoarea si respectiv, in sarcina,
unor terte persoane care devin astfel fie creditori, fie debitori, ca efect al unui
contract la incheierea caruia nu au participat.

CURS OBLIGATII

Doctrina clasifica exceptiile in 2 categorii:

1.
Exceptii aparente- unde gasim reprezentarea, actiunile directe,
acordurile colective, promisiunea faptei altuia
2.
Exceptiile reale- stipulatia sau contractul in favoarea unei terte
persoane (aceasta operatiune juridica reprezentand practic singura exceptie reala
sau veritabila de la regula efectului relativ al contractului)
REPREZENTAREA- reprezinta procedeul tehnico-jurdic prin care o
persoana numita generic reprezentant, incheie un act juridic cel mai adesea
un contract, in numele si in contul altei persoane, numita reprezentat, in asa
fel incat efectele acelui act juridic se produc direct in persoana celui
reprezentat.
Art. 1295 mentioneaza: Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege,
fie dintr-un act juridic, ori dintr-o hotarare judecatoreasca, dupa caz.
Pentru a realiza aceasta operatiune juridica sunt necesare 3 persoane:
Reprezentatul
Reprezentantul
Tertul contractant
Reprezentantul lucreaza in numele si pe seama reprezentatului,
manifestandu-si vointa pentru sine si nu pentru altul. In acest sens, art. 1296
mentioneaza: Contractul incheiat de reprezentant in limitele imputernicirii, in
numele reprezentatului, produce efecte direct intre reprezentat si cealalta parte
Reprezentarea poate fi conventionala, ea avandu-si izvorul intr-un
contract care se incheie cu reprezentantul, spre exemplu contractul de mandat.
Sau poate fi legala, in care puterea reprezentatului izvoraste direct si nemijlocit
din lege. (vezi reprezentarea copilului minor de catre parinti sau tutore)
Reprezentarea nu este o exceptie veritabila, deoarece reprezentatul nu
devine parte in contract, in virtutea vointei reprezentantului si aceasta situatie
este generata fie de conventie sau de lege, in temeiul carora reprezentatul devine
parte contractanta, pentru ca el insusi si-a exprimat vointa in acest sens.
Actiunile directe reprezinta dreptul unor persoane de a actiona in anumite
cazuri expres prevazute de lege impotriva unei din partile din contract cu care nu

CURS OBLIGATII

are nicio legatura, invocand acel contract in favoarea lor, contract fata de care au
calitatea de tertii propriu-zisi.
Astfel, anumiti creditori au la indemana un drept propriu de a actiona
impotriva debitorului lor si de a valorifica pe aceasta cale dreptul lor de
creeanta. Ca urmare, creanta urmarita nu va intra in patrimoniul debitorului, ci
va intra direct in patrimoniul creditorului, aceasta reprezentand o derogare de la
principiul egalitatii in drepturi a creditorilor chirografari.
Art. 1807 cu titlu de exemplu confera locatorului dreptul a urmari direct
pe sublocatar pentru executarea obligatiilor asumate din contractul de
sublocatiune, precum si pentru plata chiriei pe care acesta i-o datoreaza
locataruui, in cazul in care acesta din urma nu si-a indeplinit obligatia.
Nici actiunile directe nu pot fi considerate exceptii valabile de la
principiul relativitatii efectelor contractului, deoarece dreptul unei persoane de a
actiona pe o parte contractanta fata de care are calitatea de tert, izvoraste direct
si nemijlocit din lege, fara a fi necesara existenta vointei partii contractante care
nu a avut niciun rol in nasterea drepturilor tertelor persoane.

PROMISIUNEA FAPTEI ALTUIA (CONVENTIA PORTE-FORT)

Expresia este incorecta, caci nu se poate promite fapta altuia, in realitate
promitandu-se propria fapta unei persoane.
Conventia de porte-fort este o creatie a doctrine si practicii judiciare,
astfel promisiunea faptei altuia reprezinta un contract sau o clauza dintr-un
contract prin care o persoana (debitorul) se obliga fata de creditor sa determine
pe o terte persoana sa isi asume un anume angajament juridic in folosul
creditorului din contract.
Acesta este un veritabil contract, caci prin el debitorul promite propria sa
fapta, nefiind vorba de promisiunea faptei altei persoane. Terta persoana ramane
practic straina de contract si, ca atare, nu are nicio obligatie ca efect al incheierii
contractului intre promitentul debitor si creditorul promisiunii.
Art. 1283 mentioneaza: Cel care se angajeaza la a determina un tert sa
incheie sau sa ratifice un act este tinut sa repare prejudiciul cauzat, daca tertul
refuza sa se oblige sau atunci cand s-a obligat si ca fideiusor, daca tertul nu
executa prestatia promisa.

CURS OBLIGATII

Alin.2 mentioneaza: Cu toate acestea, promitentul nu raspunde daca

asigura executarea obligatiei tertului fara a se produce vreun prejudiciu
creditorului

STIPULATIA PENTRU ALTUL reprezinta tehnica juridica prin

intermediul careia efectele principiului res inter alios acta sunt practic
diminuate, ea reprezentand o institutie derogatorie de la dreptul comun.
Stipulatia pentru altul este un contract prin care o parte denumita
stipulant dispune ca cealalta parte, denumita promitent, sa dea, sa faca sau
sa nu faca ceva in folosul unei terte persoane straina de contract, denumita
beneficiar. La momentul formarii, ea este o operatiune juridica bilaterala,
dar prin efectele pe care le produce, ea devine triunghiulara.
Ca efect al acestui contract, tertul va deveni creditor, dupa ce isi manifesta
vointa in acest sens, aceasta situatie nascandu-se din acordul de vointa nascut
intre promitent si stipulant.
In 5 articole de lege NCC este exemplificat acest contract, astfel cu titlu
de exemplu in art. 2243 se prevede ca renta viagera poate fi stipulata in
favoarea unei terte persoane, asadar credirectierul are calitatea de stipulant,
promitentul are calitatea de debirectier, iar persoana in favoarea careia s-a
instituit renta se numeste tert beneficiar.
Fiind un contract sau o clauza contractuala, stipulatia pentru altul trebuie
sa indeplineasca toate conditiile generale de validitate ale oricarui contract. Pe
langa conditiile generale, trebuiesc indeplinite doua conditii speciale:
1.

2.

Vointa de a stabili in favoarea unei terte persoane care trebuie sa fie

certa, dupa cum ne semnaleaza art. 1284 CC, Oricine poate stipula
in numele sau, insa in beneficiul unui tert
Tertul beneficiar sa fie o persoana determinata sau determinabila,
astfel art. 1285 mentioneaza: Beneficiarul trebuie sa fie determinat
sau cel putin determinabil, la data incheierii stipulatiei si sa existe in
momentul in care promitentul trebuie sa isi execute obligatia

Nu este o conditie esentiala pentru nasterea acestui contract

consimtamantul tertul beneficiar, care nu constituie o conditie de validitate a

CURS OBLIGATII

actului, astfel acordul de vointe realizat intre promitent si stipulant este suficient
pentru nasterea valabila a actului care presupune crearea libera in favoarea unei
terte persoane. Totusi, beneficiarul acestui drept are prerogative fie de a accepta,
fie de a refuza beneficiul acestui drept, asadar dreptul nu poate fi impus
beneficiarului impotriva vointei sale.
Consimtamantul beneficiarului exprima asadar o conditie de
eficacitate a stipulatiei ca atare, caci pana la momentul acceptarii creantei,
beneficiarul stipulatiei nu este decat un creditor virtual, odata realizata prin
vointa lui ea devine practic creditorul unui act nascut la care nu a participat.
Astfel, dreptul sau isi are izvorul in acel contract ce exprima acordul de
vointe nascut intre stipulant si promitent. Intre stipulant si promitent se nasc
doua categorii de raporturi juridice:
- Cele care nu au nicio legatura cu stipulatia pentru altul
- Cele din raporturile juridice nascute direct din care s-a nascut
clauza referitoare la stipulatia pentru altul
Din aceasta a doua categorie de raporturi stipulantul are la indemana acele
mijloace juridice conferite oricarui creditor in vederea valorificarii drepturilor
sale.
O a doua categorie de raporturi juridice sunt cele nascute intre promitent
si tertul beneficiar. Tertul beneficiar, chiar de la momentul nasterii actului,
dobandeste dreptul nascut din acest contract, fapt pentru care tertul beneficiar
devine creditorul promitentului de la nasterea acestui act. Daca tertul beneficiar
decedeaza inainte de confirmarea dreptului acesta se transmite mostenitorilor
sai.
Tertul beneficiar are actiune directa impotriva promitentului. Tertul
beneficiar nu este obligat sa primeasca direct dreptul nascut in sarcina sa, el
avand un drept de optiune.
Uneori stipulatia pentru altul produce efecte si intre stipulant si
beneficiar, acestea se produc insa indirect, neavandu-si izvorul in contractul
incheiat intre stipulant si promitent. Astfel, in situatia in care prin stipulatia
pentru altul se creeaza o donatie in favoarea tertului beneficiar, donatia nu
trebuie sa indeplineasca conditiile speciale de forma ale acestui act, fiind necesar
doar ca acel contract privind stipulatia pentru altul sa fie valabil incheiat.
SIMULATIA

CURS OBLIGATII

Simulatia reprezinta un exemplu al exceptiei privind opozabilitatea

contractului fata de terti. Simulatia este practic o fictiune, unii au desemnat-o
plastic ca fiind o minciuna juridica.
Simulatia este acea operatie juridica care consta in incheierea si
existenta concomitenta intre aceleasi parti contractante a 2 contracte : unul
aparent sau public prin care se creaza o situatie aparenta contrara realitatii si
altul secret care da nastere unei situatii juridice reale dintre parti care modifica
sau anuleaza efectele produse in aparenta de catre contractul public.
In doctrina, contractului public, in fapt contractul mincinos care ascunde
vointa reala a partilor, i se mai spune si act ostensibil sau act deghizat, iar actul
care exprima adevarata vointa a partilor poarta denumirea de contra-inscris sau
act deghizat.
Au fost stabilite si principiile care intemeiaza operatiunea simulatiei:
1. Principiul vointei reale: actul care produce efecte intre parti este doar
actul secret, caci prin acesta se exprima vointa reala a partilor.
2. Principiul beneficiului aparentei care vine sa arate ca fata de terti va
produce efecte doar actul public, deci actul deghizat.
3. Principiul dedublarii vointei juridice: simulatia prezinta 2 acte
juridice care produc efecte diferite, incercandu-se prin aceasta ca
ceilalti participanti la circuitul civil sa fie indusi in eroare.
4. Principiul liceitatii simulatiei: simulatia este permisa cu exceptia
cazurilor din care prin aceasta se fraudeaza legea sau se incalca public
drepturile si interesele tertilor.
5. Principiul neutralitatii simulatiei: prin aceasta se pune in lumina
faptul ca intre parti actul public nu are practic nici un efect.
6. Principiul inopozabilitatii actului ascuns: care arata ca fata de terti
actul ascuns nu produce nici un efect.
Pentru a fi in prezenta simulatiei trebui intrunite concomitent 2 conditii :
1. Trebuie sa existete intentia partilor de a simula.
2. Sa existe concomitent 2 acte unul public si actul secret.
Cu privire la contra-inscris, acesta este imperios necesar sa aib un
caracter secret si mai ales sa fie un act contemporan cu actul aparent.
In functie de scopul urmarit de catre parti, simulatia se infaptuieste prin
3 procedee :

CURS OBLIGATII

1. fictivitatea contractului public.

2. deghizarea actului secret prin actul public.
3. interpunerea de persoane.

Sanctiunea simulatiei
Sanctiunea specifica a simulatiei consta in inopozabilitatea fata de tertele
persoane a situatiei juridice create prin contractul secret, fapt ce poate avea drept
efect desfiintarea simulatiei prin promovarea unei actiuni in simulatie.
Prin opozabilitate, practic, tertii ignora actul, ei nefiind obligati sa il
respecte ori sa suporte consecintele acestuia.
In functie de interesul lor partile pot sa ignore actul ascuns, dar daca
interesul acestora o impune el pot sa il respecte.
Cu privire la partile contractante art. 1289 mentioneaza: contractul secret
produce efecte numai intre partile care l-au incheiat ca regula de baza insa, daca
din natura contractului ori din stipulatiile facute de parti nu rezulta contrariul, iar
contractul secret produce totodata efecte si intre succesorii sai universali si cu
titlu universal.
Cu privire la efectele simulatiei fata de terti distingem regula cuprinsa in
art. 1290 Cod Civil care mentioneaza: contractul secret nu poate fi invocat de
parti de catre succesorii lor cu titlu universal sau cu titlu particular si nici de
catre creditorii instrainatorului aparent impotriva tertilor, care intemeindu-se cu
buna credinta pe contractul public au dobandit dreptul de la achizitorul aparent.
Art. 1291 mentioneaza: existenta contractului secret nu poate fi opusa de
parti creditorilor dobanditorului aparent care cu buna credinta au notat urmarirea
silita..copiat din cod.*****
Singura conditie care se impune tertilor pentru a se putea invoca
inopozabilitatea este ca acestia sa fie de buna credinta la momentul
incheierii simulatiei.
Daca insa acestia au avut cunostinta despre incheierea actului secret, ei
sunt de rea credinta, fapt pentru care actul secret le este opozabil.
Actiunea in simulatie
Doctrina a definit actiunea in simulatie ca fiind acea actiune in justitie
prin care se cere sa se constate existenta si continutul actului secret cu scopul de
a inlatura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihileaza sau mascheaza
actul real.

CURS OBLIGATII

Obiectul acestei actiuni il constituie recunoasterea caracterului simulat al

actului in vederea stabilirii exacte a situatiei juridice reale .
Aceasta actiune este calificata ca fiind o actiune in constatare, nefiind
supusa prescriptiei putand fi invocata de orice persoane.
Art. 1292: dovada simulatiei poate fi facuta de terti sau de catre creditori
cu orice mijloc de proba pe rationamentul ca atat tertii cat si creditorii sunt
straini de actul secret pana la proba contrarie.

ACTUL JURIDIC UNILATERAL

CA IZVOR DE OBLIGATII CIVILE
NCC art. 1965 mentioneaza expresis verbis actul juridic unilateral ca
izvor de obligatii.
Plecand de la experienta practicii si doctrinei juridice, s-a recunoscut actul
juridic unilateral ca fiind temeiul nasterii in anumite situatii a unor raporturi de
obligatii.
S-a afirmat, asadar, faptul ca vointa unilaterala constituie izvor de
obligatii nu ca regula generala, ci doar in mod exceptional.
Codul civil reglementeaza in mod expres 2 situatii prin care manifestarea
unilaterala de vointa da nastere la efecte juridice:
- promisiunea unilaterala art. 1237 Cod civil
- promisiunea publica de recompensa art. 1238.
Doctrina a adaugat si alte cazuri: testamentul, oferta de a contracta, acceptarea
succesiunii, confirmarea unui act juridic anulabil, stipulatia pentru altul.

1.
2.
3.
4.

Actele juridice unilaterale pot produce ca efecte urmatoarele:

Efecte declarative: acceptarea sau recunosterea de drepturi si obligatii.
Efecte translative: transferarea de drepturi si obligatii.
Efecte aplicative: renuntarea la anumite drepturi cum ar fi renuntarea la
grantie, mostenire, drept.
Efecte extinctive: care se manifesta ca efect al revocarii sau al denuntarii
unor acte.

CURS OBLIGATII

FAPTUL JURIDIC
CA IZVOR DE OBLIGATII
Lato sensu, prin fapt juridic desemnam acele actiuni omenesti,
evenimente sau fenomene naturale de care legea leaga nasterea, modificarea sau
stingerea unor raporturi juridice.
Stricto sensu insa, faptul juridc desemneaza toate actiunile omenesti licite
sau ilicite savarsite fara intentia de a produce efecte juridice efecte, care totusi se
produc in virtutea legii si independent de vointa celor care au savarsit aceste
fapte.
Asadar, prin fapt juridic desemnam atat actul juridic, cat si faptul juridic
in sens restrans.
Codul Civil reglementeaza intre izvoarele obligatiilor atat contractul, cat
si actul juridic unilateral si faptele juridice.
Stricto sensu, faptele juridice sunt de 2 feluri:
1. Fapte juridice licite care reprezinta actiunile omenesti savarsite fara
intentia de a da nastere la raporturi juridice obligationale, dar care produc
asemenea efecte in puterea legii, fara ca prin ele sa se incalce normele
legale in vigoare si aici includem: gestiunea de afaceri, plata nedatorata si
imbogatirea fara justa cauza.
2. Fapte juridice ilicite care reprezinta actiuni omenesti savarsite fara
intentia de a da nastere unor raporturi juuridice obligationale, dar care
produc asemenea efecte in temeiul legii impotriva vointei autorului lor si
prin care se incalca legea sau bunele moravuri.
Gestiunea de afaceri
Este o institutie care apare in dreptul clasic roman sub denumirea de
negotiorum gestio. Iustinian o califica drept acea imprejurare in care cineva se
preocupa fara mandat de treburile altuia in vederea evitarii unui prejudiciu.
Aceasta orientarea avea sa fie preluata de dreptul modern, aratandu-se ca
practica are loc aici o imixtiune a unei persoane in facerea alteia.
Gestiunea de afaceri este un fapt juridic licit prin care o persoana
denumita gerant savarseste din proprie initiativa, in lipsa unui mandat, acte
juridice sau acte materiale necesare si utile, in interesul altei persoane numita
gerat.

CURS OBLIGATII

Pentru a produce efecte specifice gestiunea de afaceri trebuie sa

indeplineasca urmatoarele conditii :
- Obiectul gestiunii
- Utilitatea gestiunii
- Atitudinea partilor cu privire la actele de gestiune
1. Obiectul gestiunii
In primul rand, gestiunea se poate identifica prin acele acte materiale, cum
ar fi reparea unui bun al geratului, fie prin acte juridice cum ar fi plata unor taxe
sau impozite. De mentionat este ca aceste acte in principiu nu trebuie sa
depaseasca sfera actelor de conservare si de administrare.
Aceste acte pot fi angajate de catre gerant in nume propriu, dar trebuie
facute cu intentia ca acestea sa profite geratului.
De principiu, gerantul nu poate incheia pe seama geratului acte de
dispozitie (vezi un act de instrainare sau de achizitie a unui bun).
S-a aratat in mod concret ca actul de administrare trebuie raportat la
intregul patrimoniu al geratului si nu la un bun privit ud singuli. Astfel, daca
gerantul instraineaza un bun supus stricaciunii sau deprecierii, cu toate ca in sine
este un act de dispozitie, el raportat la intregul patrimoniu dobandeste
semnificatia unui act de administrare.
2. Utilitatea gestiunii de afaceri
Acest fapt juridic in esenta sa trebuie sa fie util, folositor geratului caci
prin acesta s-a urmarit producerea unui dezastru sau diminuarea unui pagube ce
urma sa se produca in patrimoniul geratului.
De regula, prin interventia geratului prin actele si faptele pe care le
intreprinde, el practic evita crearea unui prejudiciu patrimonial in sarcina
geratului.
Utilitatea trebuie apreciata la momentul in care operatiunea a fost
savarsita si nu ulterior. Prin aceasta se deosebeste gestiunea de afaceri de
imbogatirea fara just temei.
Utilitatea gestiunii priveste in primul rand utilitatea actului privind
gerantul, pentru ca actele juridice savarsite prin simpla complezenta prin insasi
natura lor nu pot da nastere la despagubiri.
3. Atitudinea partilor fata de actul de gestiune.
Actualul cod civil extinde utilitatea gestiunii de afaceri si in situatia in
care gerantul are cunostinta despre gestiune, dar acesta din varii motive nu este
in masura sa desemneze un mandatar ori sa se ingrijeasca de propriile sale
afaceri.

CURS OBLIGATII

Este imperios necesar si aici ca gerantul sa actioneze in toate cazurile cu

intentia de a gera interesele altuia si la sfarsit, evident, sa pretinda cheltuielile
facute in ceea ce priveste administrarea afacerii.
Pentru a ne afla in prezenta gestiunii de afacere legiuitorul impune
gerantului ca acesta sa aiba capacitatea de a contracta, intrucat de regula el
incheie acte juridice.
Spre deosebire de gerant, geratul nu trebuie sa indeplineasca nicio
conditie de capacitate, putand fi o persoana fara capacitatea de exercitiu sau cu
capacitate de exercitiu restransa.
Deplina capacitate de exercitiu a gerantului se impune, caci prin aceasta
se cere responsabilitate din partea celui ce o comite, caci daca acesta ar fi
incapabil in sarcina lui nu ar putea fi retinuta nicio obligatie, neputand contracta
in mod valabil.
Efectul principal al gestiunii de afaceri consta in faptul ca geratul are la
indemana actiunea negotiorum gestor directa impotriva gerantului pentru a-l
obliga sa ii dea socoteala de gestiunea sa, iar gerantul are impotriva geratului
actiunea negotium gestorum contraria ori de cate ori afacerile acestuia nu au
fost bine administrate.
Cu toate ca este un fapt juridic unilateral, gestiunea de afaceri da nastere
la obligatii reciproce intre gerant si gerat.
Obligatiile gerantului
Gerantul are obligatia de a continua afacerea inceputa pana cand geratul
va avea mijloacele necesare sa se ocupe de ea, astfel el trebuie sa
continue gestiunea inceputa, putand sa o abandoneze atunci cand dispare
riscul unei pierderi ori pana cand geratul personal sau prin reprezentant
sunt in masura sa o preia.
Asadar, gerantul isi asuma o obligatie a carei intinderea nu este cunoscuta,
caci odata inceput procesul de emixtiune in afacerea altuia, geratul este de acord
sa le duca la bun sfarsit.
In cazul in care survine decesul geratului, mostenitorii sai care cunosc
gestiunea au obligatia de a continua operatiunea.
In efectuarea actelor de gestiune geratul trebuie sa depuna diligentele
unui bun proprietar, adica sa depuna aceeasi ingrijire pe care ar depune-o
un bun proprietar.

CURS OBLIGATII

Are obligatia de a da socoteala geratului pentru toate operatiile efectuate,

pentru ca acesta sa poata aprecia in concreto utilitatea lor.
Art. 1335 mentioneaza: la incetarea gestiunii geratul trebuie sa dea
socoteala gerantului si sa ii remita acestuia toate bunurile obtinute cu ocazia
gestiunii.
Codul civil reglementeaza o noua obligatie si anume aceea de a-l instiinta
pe gerat despre gestiunea inceputa, de indata ce acest lucru este posibil.
Ultima obligatie este de a remite geratului toate bunurile obtinute cu
ocazia gestiunii.
Daca in cursul gestiunii geratul primeste bunuri sau bani, acestea se cuvin
geratului, chiar daca ele nu ar fi fost primite in alte conditii de catre gerant.

Obligatiile geratului (reglementate de art. 1337 Cod Civil)

Obligatia de a plati gerantului toate cheltuielile necesare si utile
ocazionate de gestiunea de afaceri.
Obligatia de a despagubi pe gerant pentru prejudiciul pe care fara culpa
sa gerantul l-a suportat din cauza gestiunii.
Obligatia geratului de a executa actele necesare si utile care au fost
incheiate de gerant cu ocazia gestiunii.
Obligatia de a restitui gerantului valoarea cheltuielilor voluptuale; aici
gerantul trebuie sa probeze daca acestea i-au provocat geratului un
avantaj.
Daca gestiunea de afaceri a fost ratificata sau este utila, geratul are
datoria sa execute toate obligatiile contractate de gerat in nume propriu
sau in numele geratului, in interesul gestiunii.
Acest lucru este posibil deoarece gestiunea de afaceri se transforma
retroactiv intr-un contract de mandat ca efect al aplicarii sale.

CURS OBLIGATII

Cat priveste raporturile dintre gerant si tert, acestea depind de pozitia

geratului, caci daca el a incheiat acte in nume propriu, va raspunde fata de
acestia indiferent daca gestiunea a fost sau nu utila pentru gerat.
Cat priveste probarea gestiunii de afaceri, proba acestuia se face
conform dreptului comun, facandu-se distinctie daca gestiunea a constat in fapte
materiale sau acte jurice.
In primul caz se face prin orice mijloc de proba, iar la acte juridice se va
face trimitere la codul civil.
Ratificarea gestiunii de afaceri implica acea manifestare de vointa prin
care geratul, acceptand gestiunea de afaceri, o transforma implicit retroactiv intrun contract de mandat.

Plata nedatorata
Plata reprezinta mijlocul cel mai consacrat de stingere a obligatiilor.
Consta in remiterea unei sume de bani sau dupa caz in executarea prestatiei
(privita in sens larg) la care este tinut debitorul.
Art. 1470 in acest sens subliniaza ca: orice plata presupune o datorie
valabila. Per a contrario, cel ce plateste ceva fara a fi obligat este indreptatit la
restituirea platii. Plata nedatorata consta in executarea unei obligatii din eroare,
de catre o persoana care crede ca este debitor.
Plata nedatorata reprezinta acel fapt juridic licit prin care o persoana
denumita solvens executa din eroare o prestatie la care nu era obligata, catre o
alta persoana numita accipiens care primeste plata (de buna sau rea credinta).
Trasaturi:
1. Este un fapt juridic licit, unilateral si voluntar;
2. Consta in prestatiunea pe care o face o persoana numita solvens fara ca
aceasta sa fi fost tinuta sa o faca;
3. In prestatiunea sa, solvensul nu se considera ca face o gestiune de afaceri,
caci nu actioneaza in interesul altei persoane, el avand in mentalul sau
perceptia ca este tinut sa stinga prin plata pe care o face o obligatie in mod
eronat;

CURS OBLIGATII

4. Intre cel ce face plata nedatorata si accipiens nu a existat o obligatie in acest

sens.

Natura juridica a platii nedatorate:

A fost reglementata si de Codul din 1984 (teoria cvasicontractului), cat si
de Noul Cod civil (faptul juridic licit- izvor de obligatii).
Intre plata nedatorata si imbogatirea fara justa cauza distinctia consta in
ceea ce priveste intinderea diferita a obligatiei de restituire; aceastea fiind
diferite in functie daca accipiensul este de buna sau rea credinta.
Plata nedatorata reprezinta un izvor distinct de obligatii civile, avand
reguli proprii, astfel ca intre actiunea in restituire a platii nedatorate si actiunea
de in rem versos specifica imbogatirii fara just temei, exista deosebiri.
Astfel, o distinctie esentiala consta in conditiile de admisibilitate a celor 2
actiuni. Plata nedatorata este un fapt juridic licit intemeiat pe fapta voluntara si
unilaterara a unei persoane care crezand ca este datoare face plata unei datorii de
fapt inexistente.
In art. 1635 se arata cazurile de restituire pe care le are in vedere
legiuitorul astfel:
Alin (1): Restituirea prestatiilor are loc ori de cate ori cineva este tinut in
virtutea legii sa inapoieze bunurile primite fara drept ori din eroare sau cu
temeiul unui act juridic desfintat ulterior cu efect retroactiv ori ale carui obligatii
au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forta majora a
unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.
Alin (2) : Ceea ce s-a prestat in temeiul unei cauze viitoare care nu s-a
infaptuit este supus restituire afara daca cel ce a prestat a facut-o stiind ca
infaptuirea cauzei cu neputinta sau a impiedicat cu stiinta realizarea ei.
Alin (3): Obligatia de restituire beneficiaza de garantiile restituite pt
plata obligatiilor initiale.
Conditiile in care are loc plata nedatorata
1. Trebuie sa existe o plata prin plata intelegandu-se plata voluntara a
obligatiei de catre debitor, indiferent de ce obiect are acesta.

CURS OBLIGATII

Trebuie facuta avandu-se in vederea vointa de a stinge obligatia in caz

contrar consideranduse ca are valoarea unei donatii sau imprumut.
Ca mod de stingere avem darea in plata, cat si compensatiunea - in
care partile au una fata de cealalta atat calitatea de debitor, cat si cea de creditor
(se evita efectuarea a 2 plati, caci are loc stingerea obligatiilor intre parti pana la
concurenta valorii celei mai mici dintre ele).
2. Datoria a carei stingere s-a urmarit prin plata sa nu existe plata
facuta de solvens sa nu fie datorata.
Asadar intre solvens si accipiens nu trebuie sa existe un raport
obligational care urmeaza sa se stinga prin efectuarea de plati. Plata nedatorata
poate avea caracter absolut atunci cand se constata absenta oricarei obligatii
sau poate avea un caracter relativ atunci cand desi obligatia exista, ceea ce s-a
platit nu formeaza obiectul acelei obligatii sau cand respectiva obligatie ce a fost
executata nu exista intre solvens si accipiens.
In practica au fost identificate situatii cu titlu de exemplu care definesc
caracterul nedatorat absolut al platii si avem situatia platii facute in absenta
oricarui titlu (nu a existat nicio obligatie).
Situatii care privesc caracterul nedatorat relativ al platii
1. Plata altui lucru altul decat cel datorat se intalneste in cazul obligatiilor
alternative (obligatia alternativa este acea obligatie care are ca obiect 2 sau
mai multe prestatii, dintre care la alegerea uneia dintre parti, debitorul este
tinut sa execute doar una, iar pe cale de consecinta se elibereaza de datorie)
2. Plata facuta unei persoane care nu ii este creditor sau plata catre creditor
facuta de catre un nedebitor
3. Plata sa fi fost facuta din eroare (eroare de drept sau de fapt).

Efectele platii nedatorate

O plata odata facuta, chiar si nedatorata, creeaza un raport obligational
intre accipiens si solvens care cuprinde: subiecte, continut si un obiect. Se
naste asadar o obligatie noua ce revine accipiensului, de a restitui solvensului

CURS OBLIGATII

acea prestatie pe care a primit-o sub forma de plata. De asemenea, si solvensul

are fata de accipiens o seama de obligatii.
Obligatia lui accipiens este, ca intindere, diferita in functie de faptul daca
a fost de buna sau rea credinta. Buna sau reaua credinta fiind un element de fapt,
se demonstreaza prin orice mijloc de proba, aplicandu-se regula generala
conform careia buna credinta a accipiensului se prezuma.
Daca accipiensul a fost de buna credinta, el este tinut la restituirea
prestatiei facute cu titlu de plata numai in limitele imbogatirii sale. Daca plata
nedatorata a avut ca obiect un bun fungibil, accipiensul indiferent daca a fost de
buna sau rea credinta, este obligat sa restituie suma de bani sau bunurile primite
in aceeasi cantitate si calitate.
Accipiensul de rea credinta in situatia in care bunul consta intr-o suma
de bani, va trebui sa-i plateasca solvensului si dobanzile legale care curg de la
momentul platii.
Accipiensul de buna credinta, in cazul in care plata a avut ca obiect sume
de bani nu are obligatia de a plati dobanzi decat din data in care devine de rea
credinta, deci din momentul in care a fost pus sub intarziere.
Daca plata are ca obiect un bun cert, accipiensul este tinut sa restituie in
natura bunul primit, in plata prin inapoierea bunului primit; daca bunul a pierit,
restituirea se face prin echivalent fiind stabilita valoarea prestatiei la momentul
la care debitorul a primit ceea ce trebuie sa restituie.
Daca bunul care a facut obiectul platii este in fiinta, accipiensul de buna
credinta este tinut sa-l restituie inapoi, el fiind practic un posesor de buna
credinta nu va fi obligat la restituirea fructelor produse de bunul respectiv.
Daca el a instrainat bunul cu titlu oneros este tinut la restituirea pretului
pe care l-a primit in schimb.
Daca bunul a pierit sau a fost deteriorat din caz fortuit sau forta majora,
accipiensul este eliberat de datorie, el fiind totusi obligat sa restituie daca a
primit indemnizatiile de asigurare.
Accipiensul de buna credinta nu este tinut nici la plata ce incumba
folosinta bunului respectiv. Daca accipiensulu este de rea credinta, in situatia in
care lucrul mai exista acesta este tinut sa-l restituie in natura; fiind de rea
credinta, el nu pastreaza fructele pe care le-a produs bunul, fiind tinut sa le
restituie solvensului.

CURS OBLIGATII

In situatia in care a instrainat bunul, el este obligat sa restituie valoarea

acestuia calculata la momentul introducerii actiunii indiferent de pretul pe care
el l-a primit pe acel bun.
In cazul pieirii fortuite a bunului, daca debitorul este de rea credinta ori
daca obligatia de restituire provine din culpa sa, el nu este eliberat de restituire
decat daca dovedeste ca bunul ar fi pierit si daca era predat creditorului.
Obligatiile solvensului
Acesta este tinut sa-i plateasca accipiensului, fie de buna sau rea credinta,
valoarea cheltuielilor facute cu conservarea bunului si care au avut drept rezultat
sporirea valorii acestuia (imbogatirea fara justa cauza). Nu este tinut insa la
restituirea cheltuielilor voluptuare, ci doar cu privire la restul cheltuielilor
necesare si utile bunului.
Codul civil reglementeaza si efectele platii nedatorate fata de terti,
reglementate de art. 1548 si art. 1549. Daca accipiensul instraineaza bunul supus
restituirii, actiunea in restituire poate fi indreptata si impotriva tertului
dobanditor, exceptand situatia in care se invoca exceptia uzucapiunii sau
dobandirea cu buna credinta a unor bunuri mobile.
Daca tertul dobanditor este de rea credinta, solvensul are si o actiune
directa impotriva dobanditorului. Actiunea in restituire a platii nedatorate
este o actiune personala care se prescrie in 3 ani. Ea poate fi ceruta de catre
solvens, deoarece el este cel care a facut plata nedatorata sau poate fi intentata
de cel in numele caruia s-a facut plata. Actiunea poate fi exercitata si de
creditorii chirografari ai solvensului.

Imbogatirea fara justa cauza

In doctrina, imbogatirea fara justa cauza este definita ca fiind faptul
juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este marit, pe seama
patrimoniului unei alte persoane, fara ca pentru aceasta sa existe un temei legal
sau o justa cauza.

CURS OBLIGATII

Acest fapt juridic este generator al unui raport juridic obligational care
naste obligatia pentru cel care isi vede marit patrimoniul sau de a restitui in
limita cresterii acestuia surplusul catre cel ce si-a diminuat patrimoniul.
Cel al carui patrimoniu este micsorat este titluarul actiunii actio de in
rem verso.
Partile acestui raport juridic poarta denumirea de insaracit (creditorul) si
imbogatit (debitorul).
Pentru intentarea actiunii de in rem verso trebuiesc indeplinite 2 conditii:
una de ordin material sau conditii pozitive si alta ce intra in sfera conditiilor
juridice.
Art 1345 mentioneaza: Cel care in mod neimputabil s-a imbogatit fara
justa cauza in detrimentul altuia, este obligat la restituire in masura pierderii
patrimoniala suferite de cealalta persoana, dar fara a fi tinut dincolo de limita
propriei sale imbogatiri. Intre conditiile materiale enumeram:
1.
2.
3.

4.

Sa existe o imbogatire a paratului, care consta in marirea

patrimoniului acestuia sub orice forma (un bun, o creanta)
Sa existe o insaracire a reclamantului prin micsorarea patrimoniului
acestuia
Intre imbogatirea paratului si insaracirea reclamantului trebuie sa
existe o corelatie directa, in sensul ca ambele fenomene trebuie sa aibe
o cauza unica. Conditiile juridice constau in faptul ca inbogatirea si
insaracirea trebuie sa fie lipsite de un temei juridic prin care sa fie
justificat.
Imbogatitul trebuie sa fie de buna credinta - rezulta ca trebuie sa
lipseasca orice culpa din partea imbogatitului; insaracitul trebuie sa nu
aibe la dispozitie o alta actiune pentru repararea pagubei sale.

Actiunea in restituire a fost definita ca fiind acea facultatea ce permite a

se reclama restituirea obiectelor sau valorilor apartinand patrimoniului.
Art 1347 mentioneaza: Restituirea nu este datorata decat daca imbogatirea
subzista la data sesizarii instantei, fapt pentru care imbogatirea se apreciaza de
judecator in raport de data intentarii actiunii, cu exceptia situatiei in care paratul
a fost de rea credinta. In functie de aceasta data se stabileste atat intinderea
imbogatirii, cat si cuantumul ce privesc pierderile patrimoniale.

CURS OBLIGATII

Aceasta regula nuanteaza un principiu de morala aflata in interferenta cu

unul de drept privind echitatea ce trebuie sa vegheze raportul juridic. Actiunea
intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza se prescrie in 3 ani.

RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA

In cadrul raspunderii juridice, raspunderea civila reprezinta o componenta,
atat din sfera relatiilor sociale reglementate de normele juridice, cat si prin
domeniul de aplicare.
Raspunderea juridica civila are 2 componente:
1.
Raspunderea civila contractuala, aceasta avandu-si izvorul intr-un
contract ca specie de act juridic.
2.
Raspunderea juridica delictuala, ce isi are izvorul in faptele ilicite
savarsite de subiectele de drept.
Raspunderea civila delictuala este acea forma a raspunderii juridice
civile prin care o persoana este tinuta sa repare prejudiciul cauzat unei alte
persoane prin fapta sa sau in cazurile prevazute de lege pentru prejudiciul fata de
care este responsabila.
Asadar, raspunderea civila delictuala naste un raport juridic obligational
nascut ca urmare a savarsirii unui delict care a avut drept rezultat o atingere
adusa drepturilor subiective si intereselor legitime a unei persoane.
In doctrina de specialitate existe 2 teorii cu privire la substratul
raspunderii juridice civile:
1. teoria subiectiva: care este caracterizata prezenta culpei care este
elementul in care poate fi angajata raspunderea civila delictuala.
2. teoria care vizeaza raspunderea obiectiva- RCD intervine chiar si in
afara culpei fiind suficient sa se fi savarsit cu un fapt generator de
prejudicii. Atitudinea psihica nu are relevanta a autorului delictului, ci
rezultatul vatamator produs.
Natura juridica a raspunderii civile delictuale
Este unanim in doctrina faptul ca natura juridica este aceea a unei
sanctiuni civile si nu a unei pedepse, daca ar fi o simpla pedeapsa ar fi legata de

CURS OBLIGATII

o singura persoana care a savarsit fapta ilicita. Sanctiunea priveste autorul

delictului.
In cazul decesului celui ce a produs un delict, obligatia de dezdaunare se
va transmite mostenitorilor sai, care la randul lor vor fi siliti sa repare
prejudiciul.
Principalul efect al raspunderii civile delictuale il reprezinta nasterea unui
raport juridic obligational intre persoana responsabila de prejudiciul produs si
persoana prejudiciata.
Art. 1831 alin. 1: Orice prejudiciu da dreptul la reparatie, reparatia se
cuvine chiar din ziua cauzarii prejudiciului, deci acesta este momentul in care
poate fi valorificat dreptul la reparatie. Acest moment da nastere la urmatoarele
consecinte juridice:
Astfel, daca debitorul obligatiei de reparatiune face o plata voluntara in
baza acestei obligatii de dezdaunare, acesta plata este valorabila, ea
putand fi replatita, caci aici nu vorbim de imbogatire fara just temei sau
plata nedatorata. Dreptul de reparatie este un drept de creanta cu titlu
universal, particular sau in mod universal.
De aseemenea, creditorul persoanei prejudiciate poate uzita de o actiune
oblica subrogatorie pentru a-si conserva gajul pe care il are asupra
patrimoniului debitorului sau.
Din acest moment se poate pune in interziere debitorul obligatiei de
reparatie si tot din acest moment se naste dreptul la actiune in instanta, in
situatia in care debitorul contesta ori se sustrage raspunderea.
De la acest moment se aplica conform regulii tempus regit actum legea
aplicarii raportului juridic obligational, nascut ca urmare a savarsirii delictului in
situatia conflictului de legi in timp.
Art. 1382 face trimitere la pluralitatea persoanelor responsabile, vorbinduse despre solidaritatea pasiva legala, aratandu-se ca : cei care raspund pentru
o fapta prejudiciabila sunt tinuti solidar la reparatie fata de cel prejudiciat.

In ce priveste principiile care guverneaza reparatia prejudiciului, in

doctrina, opinia majoritara a fost aceea conform careia exista 2 principii :
1. principiul reparararii integrale a prejudiciului
2. principiul repararii naturale a prejudiciului

CURS OBLIGATII

Art. 1385 mentioneaza: prejudiciul se repara integral daca prin lege nu se

prevede altfel. Pentru angajarea acestei raspunderi si repararea prejudiciului se
are in vedere pierderea efectiv suferita, numita daunum energems
Ca o noutate, NCC art. 1385 reglementeaza reparatiunea in urma faptei
ilicite care a determinat si pierderea sansei de a obtine un avantaj sau de a evita
o paguba.
Reparatia in natura- art. 1386 arata in mod expres ca repararea
prejudiciului se face in natura prin restabilirea situatiei anterioare. Aceasta
presupune :
1. restituirea bunului si avalorilor substrase.
2. inlocuirea bunurilor distruse cu altele de aceiasi natura calitate
cantitate.
3. efectuarea unor reparatii care sa aduca bunul ori bunurile la forma si
structura lor initiala.
Cand repararea in natura nu mai este posibila are loc reparararea in
echivalent banesc a prejudiciului, deci obligarea celui ce a produs prejudiciul la
plata unei sume de bani. Aceasta reparare se realizeaza prin acordarea unei sume
de bani prin stabilirea unor prestatii succesive cu caracter viager sau temporar.
Reparea vatamarilor aduse persoanei se face numai in echivalent
banesc, iar in ceea ce priveste bunurile acesteia repararea in natura este regula
sau pe cale de exceptie in echivalent banesc.
Raspunderea pentru fapta proprie
Codul civil in art. 1357 mentioneaza: cel care cauzeaza altuia un
prejudiciu printr-o fapta ilicita savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare.
In alin. 2 se mentioneaza: autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai
usoara culpa.
In vederea incadrarii acestei raspunderi sunt necesare intrunirea
urmatoarelor elemente :
1. existenta unui prejudiciu
2. existenta unei fapte ilicite
3. existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu
4. existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul
Prejudiciul este cunoscut si sub termenii de dauna sau paguba.

CURS OBLIGATII

Definitie: Prejudiciul reprezinta rezultatul efectului negativ suferit de o anumita

persoana, ca urmare a faptei ilicite savarsite de o alta persoana sau ca urmare a
faptei unui animal sau a unui lucru pentru care este tinuta sa raspunda o anumita
persoana.
In doctrina prejudiciile au fost susceptibile de mai multe criterii de
clasificare, astfel distingem:
Prejudiciile patrimoniale si cele nepatrimoniale.
Prejudiciile patrimoniale sunt acele care au un continut economic si pot
fi evaluate in bani. Ex: diferite distrugeri, sustragere de bunuri, vatamarea
sanatatii unei persoane, uciderea unui animal.
Prejudiciile nepatrimoniale sunt acele daune care nu pot fi evaluabile in
bani si care constau in atingeri aduse drepturilor persoanelor fara ca acestea sa
aiba continut patrimonial (vatamari fizice sau pshice, moartea unei persoane,
atingeri aduse demnitatii si onoarei acestuia).

Prejudicii cauzate direct persoanei umane si prejudicii cauzate direct

bunurilor sale.
Prejudicii previzibile si imprevizibile.
Prima categorie acopera acele prejudicii ce nu pot fi prevazute la
momentul savarsirii fapetei ilicite, toate celelalte fiind imprevizibile.
Prejudicii instantanee si succesive.
Cele instantanee vizeaza acele consecinte daunatoare care se produsc
dintr-o data (moartea unui animal, distrugerea unui bun)
Cele succesive sunt daune care se produc continuu sau intr-o perioada
indelungata.
Prejudicii provocate personalitatii fizice (vezi moliile) si prejudiciile
provocate personalitatii afective (suferinte de natura psihica cauzate
unei persoane).
NCC reglementeaza prejudiciul de ordin moral.
Prejudiciul moral este cunoscut si sub denumirea de dauna morala. Codul
civil utilizeaza notiunea de prejudiciu nepatrimonial, astfel aceasta distinctie este
facuta pentru a o distinge de prejudiciul patrimonial .

CURS OBLIGATII

Prin dauna morala intelegem prejudiciul care rezulta dintr-o atingere

adusa intereselor personale si care se manifesta prin suferintele fizice sau morale
pe care le resimte victima. Deci, prin acestea nu se aduce atingere patrimoniului
unei persoane sau intereselor ei economice.
Exista in doctrina si o clasificare a prejudiciilor morale si amintim:
Prejudicii rezultate din vatamarea intereselor corporale sau a sanatatii
unei persoane- art. 1387 (vezi durerile fizice cauzate prin loviri, raniri,
durerile psihice rezultate din vatamari corporale).
Prejudicii cauzate personalitatii afective, care se pot ivi ca urmare a unor
leziuni de natura afectiva (vezi moartea unei fiinte apropriate).
Prejudicii constand in atingeri aduse cinstei, onoarei, demnitatii sau a
reputatiei unei persoane .
Prejudicii care pot fi cauzate ca urmare a insultelor, calomniilor,
aprecierilor negative privind reputatia profesionala a unei persoane.
Prejudicii constand in atingeri aduse dreptului la nume, pseudonim sau la
denumire.
Prejudicii constand in atingeri aduse drepturilor nepatrimoniale din
cuprinsul dreptului de autor, cum ar fi spre exemplu uzurparea dreptului
de a fi recunoscut autor al unei opere.
Repararea daunelor morale se poate face prin mijloace de natura
nepatrimoniale, cum ar fi spre exemplu: obligarea autorului la incetarea faptei,
obligarea autorului la plata unei amenzi civile, obligarea autorului la scuze
publice, obligarea autorului la dezmintire prin mijloace de informare massmedia, publicarea unei hotarari judecatoresti in presa pe cheltuiala autorului.
Exista apoi repararea daunelor morale prin masuri patrimoniale, astfel in
art. 253 alin 4 din Codul Civil se prevede ca persoana prejudiciata poate cere
despagubiri sau o reparatie patrimoniala pentrru prejudiciul nepatrimonial ce i-a
fost cauzatarticol cod cautat.
In doctrina s-a mentionat faptul ca indemnizarea prejudiciilor morale desi
nu este de natura sa inlatura suferintele fizice sau morale, ea constituie un mijloc
eficient de conversare a daunelor morale.
Cat priveste criteriul de evaluare a despagubirilor banesti pentru daunele
morale se are in vedere gradul de culpa a celui ce a comis fapta, astfel in
Conventia Europeana a Drepturilor Omului se are in vedere criteriul echitatii

CURS OBLIGATII

care presupune ca indemnizatia numita despagubire sa reprezinte o justa si

integrala dezdaunare a partii vatamate. Astfel, cuantumul despagubirilor trebuie
in asemenea masura stabilit incat acesta sa aiba efecte compensatorii.
Aceste sume de bani acordate cu titlu de daune morale nu trebuie sa
imbrace forma unor amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici sa creeze
venituri nejustificare pentru victimele daunelor.
Fapta ilicita
Pentru a se angaja raspunderea civila delictuala este necesar ca prejudiciul
sa fi fost produs printr-o fapta ilicita. (nu orice prejudiciu angajeaza r.c.d, ci doar
cel produs ca urmare a unei fapte contrare legii).
Art. 1357 mentioneaza: cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o
fapta ilicita savarsita cu vinovatie este obligat sa il repare.
Fapta ilicita este definita ca fiind orice actiune sau inactiune care are
drept rezultat incalcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime unei
persoane.
Pentru fapta ilicita trebuie intrunite trasaturile:
1. fapta are un caracter obiectiv, deci prin ea s-a introdus un factor
nepermis prin care s-a incalcat o norma de drept.
2. fapta ilicita este rezultatul unei actiuni psihice subiective.
3. fapta este contrara normelor de drept.
Exista si cauze exoneratoare de raspundere prin inlaturarea caracterului
ilicit a faptei: legitima aparare reglementata in art. 1362 care mentioneaza: nu
datoreaza despagubire cel care din legitima aparare a cauzat agresorului un
prejudiciu.
4. Atacul sa fie material
5. Atacul sa fie indreptat asupra unei persoane sau a drepturilor
acesteia ori impotriva unui interes obstesc
6. Apararea sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si cu
imprejurarile in care s-a produs atacul.

Starea de necesitate este reglementata de art. 1361: cel care aflat in

stare de necesitate a distrus sau a deteriorat bunurile altuia pentru a se apara pe

CURS OBLIGATII

sine ori bunurile proprii, de un prejudiciu sau un pericol iminent, este obligat sa
repare prejudiciul cauzat potrivit legilor aplicabile imbogatirii fara justa cauza.
Art. 1363 introduce un nou caz privind exonerarea de raspundere civila in
cazul in care a avut loc divulgarea secretului comercial, aceasta situatie fiind
impusa de imprejurari grave ce priveau sanatatea si siguranta publica.
Este exonerat de raspundere civila cel ce implineste o activitate impusa de
lege sau executa o activitate a superiorului.
Exercitarea normala si legala a unor drepturi subiective este de natura sa
exonereze de raspundere juridica pe cel ce urma sa fie tras la raspundere. Aici se
angajeaza raspunderea doar in cazul in care se constata abuzul de drept fapta
ilicita.
O alta cauza este reprezentata de consimtamantul victimei care trebuie sa
intervina inainte de producerea faptei culpabile.

RASPUNDEREA PENTRU FAPTA MINORULUI

SAU A CELUI PUS SUB INTERDICTIE
Daca raspunderea pentru fapta altuia reprezinta regula, raspunderea civila
delictuala pentru fapta altuia reprezinta exceptia. Ea este posibila numai in
masura in care este expres prevazuta de lege. Este cunoscuta si ca forma a
raspunderii indirecte.
Legislatia in vigoare mentioneaza urmatoarele cazuri:
1.
Raspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdictie
art. 1372 NCC;
2.
Raspunderea comitentilor pentru prepusi art. 1373 NCC;
3.
Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale art. 1375 NCC;
4.
Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri art. 1376 NCC;
5.
Raspunderea pentru ruina edificiului art. 1378 NCC.
1. Raspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdictie,
reglementata de actualul Cod civil
In art 1372 se subliniaza alin. (1) Cel care in temeiul legii, al unui
contract ori al unei hotarari judecatoresti este obligat sa supravegheze un minor
sau o persoana pusa sub interdictie, raspunde de prejudiciul cauzat altuia de
catre aceste din urma persoane.
Alin. (2) Raspunderea subzista chiar in cazul cand faptuitorul, fiind lipsit
de discernamant, nu raspunde pentru fapta proprie.

CURS OBLIGATII

Alin. (3) Cel obligat la supraveghere este exonerat de raspundere numai

daca dovedeste ca nu a putut impiedica fapta prejudiciabila. In cazul parintilor
sau, dupa caz, al tutorilor, dovada se considera a fi facuta numai daca ei
probeaza ca fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decat modul in
care si-au indeplinit indatoririle decurgand din exercitiul autoritatii parintesti.
Aceasta forma noua de raspundere are o sfera de aplicare mult mai larga
decat cea reglementata de codul civil anterior. Astfel, prin art 1372 C.Civil sunt
reglementate doua ipoteze de raspundere delictuala pentru fapta altuia, si anume:
raspunderea pentru fapta ilicita a minorului si raspunderea pentru fapta
ilicita a persoanelor puse sub interdictie, indifrent de varsta acestora.
Principiile care calauzesc raspunderea pentru fapta altuia sunt incadrate in
cele privitoare la principiile dreptului european al raspunderii civile.
Sfera persoanelor pentru care este antrenata aceasta raspundere este
extinsa fata de Codul civil de la 1864, introducandu-se ca noutate si persoanele
puse sub interdictie alaturi de minori.
Sfera persoanelor chemate sa raspunda este definita chiar in art. 1372
C.Civil, acestea fiind persoanele care potrivit legii, unei hotarari judecatoresti
sau a unui contract, au obligatia supravegherii minorului sau a persoanei pusa
sub interdictie judecatoreasca. Deci, vor raspunde:
parintii in calitate de responsabili pentru cresterea si educarea copiilor
minori, conform dispozitiilor art. 261 C.Civil;
profesorii care vor raspunde de faptele ilicite savarsite de minori in
timpul cat profesorii au obligatia sa-i supravegheze pe acestia, respectiv
in timpul orelor de curs;
persoanele responsabile in baza unei hotarari judecatoresti. Acestea
sunt:
parintele caruia i-a fost incredintat minorul in cazul desfiintarii
sau desfacerii casatoriei art. 305, 396, 397 C.Civil;
parintele caruia i-a fost incredintat minorul art. 403 C.Civil;
alta persoana, ruda, alta familie sau institutie de ocrotire, caruia
minorul i-a fost incredintat.
in anumite situatii expres prevazute de lege, minorul poate fi
incredintat spre supraveghere unor alte persoane decat parintii,
persoane care, in cazul in care minorul savarseste o fapta ilicita
cauzatoare de prejudicii, va fi chemata sa raspunda pentru fapta
acestuia.

CURS OBLIGATII

o alta categorie de persoane responsabile este reprezentata de persoanele

obligate printr-un contract sa asigure paza si supravegherea minorilor
sau a persoanelor puse sub interdictie. Spre exemplu: institutiile de
ocrotire, centrele de reeducare a delicventilor, spitalele, etc.
Raspunderea pentru fapta minorului sau a persoanei pusa sub interdictie
se va angaja daca sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru raspunderea
civila delictuala pentru fapta proprie:
1. Existenta unei fapte ilicite savarsita de minor sau de persoana pusa sub
interdictie;
2. Existenta unui prejudiciu cauzat unui tert;
3. Existenta legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
Art. 1372 alin. (2) instituie o particularitate in ceea ce priveste
raspunderea, in sensul ca raspunderea subzista chiar in cazul in care faptuitorul
fiind lipsit de discernamant nu raspunde pentru fapta proprie. Asadar, vinovatia
minorului sau a persoanei pusa sub interdictie nu reprezinta o conditie legala
pentru aplicarea art. 1372 alin (1). Pentru a se aplica art. 1372 C.Civil trebuiesc
intrunite si o serie de conditii speciale:
1. Existenta minoritatii sau a punerii sub interdictie;
2. Existenta obligatiei de supraveghere asa cum rezulta din art. 1372 alin.
(1) C.Civil.
Daca conditiile raspunderii sunt indeplinite, victima prejudiciului va
beneficia de urmatoarele prezumtii:
1. Prezumtia ca au existat abateri in exercitarea obligatiei de crestere si
obligare;
2. Prezumtia ca cei chemati sa vegheze la supravegherea, cresterea si
educarea minorului sau a celui pus sub interdictie sunt vinovati de
incalcarea acestei obligatii;
3. Prezumtia existentei legaturii de cauzalitate intre nerespectarea acestor
obligatii si fapta ilicita savarsita de minor sau de cel pus sub
interdictie.
Toate aceste prezumtii au un caracter relativ, ele putand fi rasturnate conform
art. 1373 alin. (3) pe care l-am enuntat mai sus.

CURS OBLIGATII

In cazul in care sunt indeplinite cerintele legale referitoare la angajarea

raspunderii, victima prejudiciului va avea la indemana urmatoarele
posibilitati:
1. Sa pretinda despagubiri de la persoana responsabila de supraveghere;
2. Sa pretinda despagubiri de la minor sau de la persoana pusa sub
interdictie. In acest caz urmand a face dovada vinovatiei, deci a
existentei discernamantului la data savarsirii faptei, in temeiul
articolului 1357 C.Civil care reglementeaza raspunderea pentru fapta
proprie.
3. Sa ceara obligarea in solidar la despagubiri atat a celui obligat la
supraveghere, cat si autorului faptei in temeiul art 1357 C.Civil.
Cel care plateste despagubirea se va putea intoarce impotriva autorului
faptei ca actiune in regres in temeiul art. 1334 alin. (1) C.Civil. Pentru ca
actiunea in regres sa fie admisa, este necesar sa se probeze existenta
discernamantului autorului la momentul savarsirii faptei ilicite, cauzatoare de
prejudiciu. Proba discernamantului va putea fi facuta si de victima prejudiciului
in cazul in care acesta doreste obligarea in solidar a minorului sau a persoanei
pusa sub interdictie cu persoana chemata sa raspunda in temeiul art. 1372
CCivil.
Raspunderea comitentilor pentru fapta ilicita a prepusilor lor
Aceasta institutie este reglementata de art. 1373 alin. (1) C.Civil, potrivit
caruia comitentul este obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepusii sai ori de
cate ori fapta savarsita de acestia are legatura cu atrubutiile sau cu scopul
functiilor incredintate.
Codul civil anterior nu definea notiunea de comitent si prepus, si nici nu
constata raportul de prepusenie dintre acestia. Astfel a revenit literaturii si
practicii judiciare sarcina de a stabili sensul celor doi termeni plecand de la
elementul definitoriu prevazut de art. 1000 alin. (3) Cod Civil, si anume functiile
ce i s-au incredintat actualului Cod Civil.
Art. 1373 alin. (2) prevede ca este comitent cel care in virtutea unui
contract sau in temeiul legii exercita directia, supravegherea si controlul asupra
celui care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul sau ori a
altuia.
Raportul de prepusenie reprezinta un raport de subordonare ce rezulta din
faptul ca prin acordul lor o persoana fizica sau juridica (comitent) incredinteaza

CURS OBLIGATII

altei persoane (prepus) o anumita functie, o anumita insarcinare. In virtutea

acestui raport, comitentul ae dreptul de a da instructiuni, de a directiona, de a
indruma si controla activitatea prepusului, iar prepusul are obligatia de a urma
indrumarile primite.
Asadar, raportul de prepusenie presupune:
- Acordul de vointa, tacit sau expres dintre comitent si prepus;
- Incredintarea unei functii, insarcinari de catre comitent prepusului;
- Pozitia de subordonare a prepusului fata de comitent, concretizata in
puterea de supraveghere, directie si control a comitentului si in
obligatia prepusului de a indeplini functia incredintata.
Principalul izvor al raportului de prepusenie il reprezinta contractul de
munca. Salariatul sau angajatul este subordonat in indeplinirea functiei sale fata
de angajator care detine puterea de supraveghere, directie si control a
angajatului.
O particularitate o reprezinta detasarea salariatului la un alt angajator. In
acest caz raportul de prepusenie se stabileste fata de persoana la care s-a facut
detasarea, acesta din urma avand puterea de directie, supraveghere si control a
activitatii salariatului detasat. Deci, aici are calitarea de comitent persoana fizica
sau juridica unde acesta a fost detasat.
De mentionat este faptul ca in cadrul contractelor civile nu se angajeaza
un raport de prepusenie. In mod exceptional, un raport de prepusenie poate
izvori dintr-un contract de mandat sau de antrepriza.
In doctrina au existat mai multe teorii prin care s-a argumentat
fundamentarea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului:
1. Teoria prezumtiei legale de culpa - aici raspunderea comitentului s-a
fundamentat pe ideea unei culpe in alegerea prepusului (culpa
invigilando).
Teoria este criticabila, caci in conditiile sistemului de recrutare a fortei de
munca nu se poate vorbi despre o culpa in alegere a comitentului, iar de multe
ori, acesta nu are posibilitatea practica de a supraveghea in permanenta prepusii.
2. Teoria reprezentarii legale - conform acesteia, prepusul actioneaza in
cadrul functiei incredintate ca un reprezentant legal a comitentului, astfel
incat culpa prepusului devine insasi culpa comitentului.

CURS OBLIGATII

Teoria este respinsa deoarece reprezentarea este specifica actelor

periodice fara ca ea sa aiba aplicatiune in materia faptelor juridic. Totodata,
raspundea comitentului este o raspundere pentru fapta altuia si nu pentru fapta
proprie, astfel incat prepusul nu poate fi calificat drept mandatar al comitentului.
3. Teoria riscului - are in vedere imprejurarea ca persoana care trage
foloasele activitatii desfasurate de prepus trebuie sa suporte si consecinele
pagubitoare ale activitatii, ulterior conceptia riscului de profit s-a
transformat in teroia riscului de activitate. Teoria este criticabila deoarece
nu justifica dreptul de regres al comitentului fata de prepus.
4. Teoria garantiei - in virtutea acestei teorii art. 1373 CCivil instituie o
garantie a comitentului in solidar cu prepusul, garantie care este menita sa
ofere victimei prejudiciului posibilitatea de a fi despagubita. Astfel
comitentul se obliga fata de persoana prejudiciata, in lipsa oricarei culpe,
garantand despagubirea efectiva si rapida. In calitate de garant comitentul
se poate redresa impotriva prepusului care este singurul vinovat de
savarsirea faptului prejudiciabil.
Pentru angajarea acestei raspunderi sunt necesare indeplinirea conditiilor
generale ale raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cat si a unor
conditii specifice acestei forme indirecte de raspundere. Deci, trebuiesc
intrunite in persoana prepusului conditiile art. 1357 respectiv:
- existenta prejudiciului;
- existenta faptei ilicite a prepusului;
- existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
- vinovatia prepusului in comiterea faptei ilicite.
Cu privire la conditiile speciale, trebuie:
- sa existe un raport de prepusenie la data savrasirii faptei de catre
prepus;
- fapta ilicita sa fie savarsita de prepus in functiile incredintate
In ce priveste functiile incredintate, doctrina a formulat doua interpretari.
O interpretare restrictiva care arata ca raspunderea se angajaeaza numai
daca fapta ilicita se inscrie in limitele functiei incredintate, respectiv in interesul
comitentului, cu respectarea instructiunilor si ordinelor date de comitent, caci
daca prepusul a actionat in propriul interes prin depasirea abuziva a atributiilor
sau cu prilejul unei activitati ce nu se incadreaza in functia primita, comitentul
nu va raspunde fata de victima.

CURS OBLIGATII

Interpretarea extensiva potrivit careia, raspunderea comitentului se va

angaja si in ipoteza in care prepusul a depasit limitele functiei incredintate,
functia fiind o simpla ocazie care a dat posibilitatea savarsirii faptei ilicite.
Codul civil in art. 1373 alin. (3) retine prima teorie in sensul ca,
comitentul nu raspunde daca dovedese ca victima cunostea sau dupa imprejurari
putea sa cunoasca la data savarsirii faptei prejudiciabile ca prepusul a actionat
fara nici o legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate.
Victima faptei ilicite poate pretinde repararea prejudiciului suferit la
alegerea sa, fie de la prepus in conditiile art. 1537, fie de la comitent in temeiul
art. 1373 cod civil, fie atat de la prepus, cat si de la comitent in baza raspunderii
solidare. Prepusul raspunde in temeiul raspunderii civile delictuale pentru fapta
proprie art. 1357; comitentul raspunde pentru fapta ilicita a altei persoane in
temeiul art. 1373 cod civil.
Daca victima ii cheama in solidar la reparatie pe comitent si prepus,
temeiul angajarii raspunderii va fi diferit, iar solidaritatea este expres prevazuta
in art. 1382 care mentioneaza: cei care raspund pentru o fapta prejudiciabila sunt
tinuti solidar la reparatie fata de cel prejudiciat.
Daca prepusii unor comitenti diferiti creeaza un prejudiciu unei victime,
aceasta are la alegere fie posibilitatea sa-i actioneze in solidar pe prepusi pentru
intregul prejudiciu, fie sa-i actioneze pe fiecare comitent in parte, in limitele
partii de prejudiciu pe care a produs-o prepusul sau.
In calitate de garant, comitentul va avansa victimei despagubirea stabilita
de instanta, reparand integral prejudiciul. Astfel, comitentul are dreptul sa ceara
prepusului restituirea integrala a despagubirii avansata victimei, el avand un
drept de regres impotriva prepusului, autor al faptei prejudiciabile. Temeiul legal
al dreptului de regres il constituie subrogarea legala prevazuta de art. 1596
CCivil. Temeiul juridic al actiunii comitentului impitriva prepusului il reprezinta
art. 1357 referitor la raspunderea penru fapta proprie reglementata de CCivil.
Comitentul are dreptul sa recupereze de la prepusul sau integral
despagubirile platite. Pentru a se exonera de raspundere, prepusul trebuie sa
invoce insasi fapta proprie a comitentului care a determinat total sau partial
producerea prejudiciului sau sa invoce ordinele si instructiunile primite de la
promitent, el neputand sa-si dea seama de caracterul ilicit al faptei.
Daca mai multi prepusi al aceluiasi comitent au provocat unui tert un
prejudiciu, in regresul comitentului se mentine raspunderea solidara a prepusilor.

CURS OBLIGATII

MODALITATIILE OBLIGATIILOR
In dispozitiile Noului Cod Civil se vorbeste despre modalitatiile
obligatiilor, cat si despre obligatiile complexe. Potrivit art. 1396, obligatiile pot
fi pure, simple si obligatii afectate de modalitati.
Potrivit art. 1397 obligatia este simpla, iar nu conditionala, daca
eficacitatea sau desfintarea ei depinde de un eveniment care, fara ca partile sa
stie, avusese deja loc in momentul in care debitorul s-a obligat sub conditie.
Obligatiile afectate de modalitati se clasifica conform art. 1398 in
obligatii care pot fi afectate de termen sau conditie. In lumina Noului Cod Civil
se face distinctie intre acestea si obligatiile complexe, adica obligatiile cu
pluralitate de subiecti ( creditori ori debitori), ori cu pluralitate de obiecte, care
in realitate sunt tot obligatii afectate de modalitati.
Potrivit art. 1399 1410 este afectata de conditie obligatia a carei
eficacitate sau desfintare depinde de un eveniment viitor si nesigur. Pentru a
vorbi de conditie, aceasta trebuie sa indeplineasca anumite cerinte:
Evenimentul trebuie sa fie viitor, astfel incat daca un eveniment deja sa produs la momentul cand debitorul s-a obligat, nu suntem in prezenta
conditiei.
Indeplinirea evenimentului trebuie sa fie incerta conform art. 1399, iar
de realizarea acestuia depinde fie eficacitatea obligatiei, asa cum
prevede art. 1400, fie desfintarea acesteia, art. 1401.
Conditia ca modalitate a obligatiei poate fi clasificata in functie de mai
multe criterii. Astfel, dupa efectele pe care le produce, poate fi suspensiva sau
rezolutorie.
Conditia suspensiva reprezinta un eveniment viitor si nesigur de a carei
indeplinire depinde eficacitatea obligatiei.
Conditia rezolutorie este rezolutorie in situatia in care acel eveniment
viitor si nesigur duce la desfintarea retroactiva al raportului juridic
obligational.
Astfel, art. 1401 spune : (1) conditia este rezolutorie atunci cand
indeplinirea ei determina desfintarea obligatiei.

CURS OBLIGATII

(2) Pana la proba contrara, conditia se prezuma rezolutorie, ori de cate

ori scadenta obligatiei principale precede momentul la care conditia s-ar putea
indeplini.
Art. 1402 si 1403 fac vorbire despre conditia imposibila, ilicita sau
imorala si despre conditia pur potestativa.
Art. 1402 mentioneaza: conditia imposibila contrara legii sau bunelor
moravuri este considerata nescrisa, iar daca este insasi cauza contractului, atrage
nulitatea lui.
Pentru a produce efecte, conditia trebuie sa fie posibila atat sub aspect
material cat si juridic. Ea trebuie sa fie conforma cu legea si cu bunele moravuri.
In ceea ce priveste conditia pur potestativa, art. 1403 stabileste ca
obligatia contractata sub o conditie suspensiva, ce depinde exclusiv de vointa
debitorului, nu produce niciun efect.

Efectele conditiei suspensive sunt avute in vedere 3 momente:

Intervalul de timp dintre momentul nasterii raportului juridic obligational
si momentul realizarii conditiei (pendente conditione).
Momentul in care conditia suspensiva s-a indeplinit (eveniente
conditione).
Situatia in care evenimentul nu s-a produs (deficiente conditione).

Pendente conditione. Ca efecte mentionam:

creditorul nu poate solicita debitorului executarea obligatiei.
in cazul in care debitorul executa obligatia prin plata, el are dreptul la
restituire in temeiul platii nedatorate, deoarece in intervalul de timp
anterior indeplinirii conditiei, debitorul nu datoreaza nimic.
partile nu vor putea invoca compensatia
prescriptia extinctiva nu curge pana la momentul realizarii conditiei
riscul pieirii fortuite a bunului in cazul obligatiei translative de
proprietate cu privire la un bun individual determinat este suportat de
debitorul obligatiei de predare a bunului
Codul Civil recunoaste anumite drepturi ale creditorului pendente
conditione, dupa cum urmeaza:

CURS OBLIGATII

dreptul de a transmite obligatia conditional cu precizarea ca drepturile

dobanditorului vor fi supuse aceleiasi conditii.
dreptul de a exercita acte conservatorii cu privire la dreptul sau
constituirea de garantii in vederea asigurarii, realizarii creantei sale
dupa realizarea conditiei.
Eveniente conditione, adica daca conditia s-a realizat, se vor produce
urmatoarele efecte specifice:
daca plata a fost facuta de debitor inainte de indeplinirea conditiei,
odata cu indeplinirea acesteia plata este datorata, astfel ca debitorul nu
mai poate cere restituirea.
drepturile transmise de creditor pana la indeplinirea conditiei unor terte
persoane sunt validate, ele devenind pure si simple, in timp ce actele
facute de debitor se desfinteaza retroactiv.
In cazul in care conditia nu se realizeaza, deficiente conditione, se va
considera ca obligatia nu a existat niciodata, iar prestatiile deja executate sunt
supuse restituirii, iar garantiile se desfinteaza retroactiv.
Conform art. 1406 se stipuleaza renuntarea la conditie pentru a produce
efecte juridice, renuntarea se va putea face numai inainte de indeplinirea
conditiei, iar efectul este acela al transformarii obligatiei din obligatie
conditionala in obligatie simpla.
Efectele conditiei rezolutorii.
O asemenea obligatie exista si produce efecte juridice ca si cum ar fi o
obligatie pura si simpla.
Conform art. 1274, dobanditorul sub conditie rezolutorie suporta riscul
pierii bunului (cert), daca acesta fusese preluat.
Eveniente conditione determina ca obligatia sa se desfinteze retroactiv,
adica de la momentul incheierii contractului, exceptand situatia in care data fiind
vointa partilor, natura contractului sau o dispozitie legala expresa, nu fac
aplicabila aceasta regula.
In cazul contractelor cu executare succesiva afectate de o conditie
rezolutorie, indeplinirea conditiei nu va afecta in niciun fel prestatiile deja
executate, cu exceptia cazului in care exista o stipulatie contrara. Fructele culese
de proprietar sub conditie rezolutorie raman ale acestuia pana la momentul

CURS OBLIGATII

indeplinirii conditiei. Sunt valabile de asemenea si actele de administrare si

conservare realizate de proprietar sub conditie rezolutorie.
Deficiente conditione obligatia se consolideaza retroactiv, fiind considerata ca
a fost pura si simpla din momentul nasterii sale.

Termenul. (art. 1411-1420)

Art. 1411 alin. (1) mentioneaza: obligatia este afectata de termen atunci
cand executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor si sigur.
(2) termenul poate fi stabilit de parti, de instanta de judecata sau de
lege.. Dupa efecte avem termen suspensiv si termen extinctiv.
Este termen suspensiv atunci cand pana la implinirea lui este amanata
scadenta obligatiei. Daca obligatia este afectata de un termen suspensiv,
creditorul nu poate solicita executarea obligatiei si nici nu poate formula o
cerere de chemare in judecata a debitorului. In schimb, creditorul unei obligatii
afectate de un termen suspensiv, poate exercita actiunea pauliana, daca sunt
indeplinite conditiile certute de art. 1562-1565 Codul Civil.
Este termen extinctiv atunci cand la indeplinirea lui, obligatia se stinge.
Astfel, pana la implinirea termenului extinctiv, obligatia exista si poate fi
executata, momentul indeplinirii termenului marcand momentul stingerii
acestuia conform art. 1412.
In functie de cunoasterea sau necunoasterea momentului la care termenul
se implineste, distingem intre termenul cert si termenul incert.
Termenul cert este acel termen a carui implinire este cunoscuta inca de la
momentul nasterii raportului juridic obligational. Spre exemplu, o data fixa, o
sarbatoare fixa.
In ceea ce priveste termenul incert, data implinirii acestuia nu este
cunoscuta la momentul nasterii raportului juridic obligational, insa implinirea sa
este sigura. ( vezi data mortii unei persoane).
In functie de izvorul sau avem termen conditional, termen legal si
termen judiciar.

CURS OBLIGATII

Termenul conditional se stabileste prin acordul de vointa al partilor.

Termenul legal este cel prevazut printr-o dispozitie legala, in timp ce
termenul judiciar este acela stabilit de instanta de judecata.
In art. 1413 Codul Civil, se stipuleaza: termenul care profita debitorului,
afara de cazul cand, din lege, din vointa partilor sau din imprejurari rezulta
faptul ca el este in beneficiul creditorului sau al ambelor parti. Insa cel care are
beneficiul exclusiv al termenului, poate renunta oricand la acesta, fara
consimtamantul celeilalte parti. De regula, termenul profita debitorului, aceasta
solutie fiind preluata de art. 1024 al Codului Civil din 1864.
Art. 1415 se refera la stabilirea termenului pe cale judiciara. Astfel,
atunci cand partile convin sa amane stabilirea termenului sau lasa uneia dintre
ele sarcina de a stabili si cand, dupa o durata rezonabila de timp termenul nu a
fost inca stabilit, instanta poate, la cererea uneia dintre parti, sa fixeze termenul,
tinand seama de natura obligatiei, de situatia partilor si de orice alta imprejurare.
Instanta poate, de asemenea, sa fixeze termenul atunci cand prin natura sa,
obligatia presupune un termen si nu exista nicio conventie prin care aceasta sa
poata fi determinata.
Cererea pentru stabilirea termenului se solutioneaza potrivit regulilor
aplicabile ordonantei presedintiale, fiind supusa prescriptiei care incepe sa curga
de la data incheierii contractului.
Efectele termenului suspensiv
Potrivit art. 1414, ceea ce este datorat cu termen nu se poate cere inainte
de implinirea acestuia, dar ceea ce s-a executat de bunavoie si in cunostiinta de
cauza inainte de implinirea termenului, nu este supus restituirii.
Daca termenul suspensiv este instituit in favoarea debitorului, creditorul
nu are posibilitatea sa solicite executarea obligatiei.
Creditorul are posibilitatea exercitarii unor masuri conservatorii in ceea ce
priveste dreptul debitorului sau, neputand insa solicita executarea obligatiei
asumata de debitor sub termen suspensiv, asa cum rezulta din dispozitiile art.
1414 Cod Civil.
In cazul in care, debitorul isi executa prestatia la care s-a obligat inainte
de indeplinirea termenului suspensiv, potrivit art. 1414 Cod Civil, daca obligatia
a fost executata de bunavoie si in cunostinta de cauza, debitorul nu va putea
solicita restituirea, deoarece se prezuma ca acesta a renuntat la beneficiul
termenului.

CURS OBLIGATII

Prescriptia extinctiva va incepe sa curga numai din momentul indeplinirii

termenului suspensiv, potrivit art. 2524 Codul Civil.
Pana la implinirea termenului suspensiv, nu se poate opune compensatia
deoarece obligatia afectata de termen nu este exigibila.
In ceea ce priveste actele translative de proprietate asupra unui bun
individual determinat, daca bunul piere inainte de indeplinirea termenului
suspensiv, riscul contractual il va suporta debitorul obligatiei de predare,
obligatie afectata de termenul suspensiv ca o conditie in contractile translative
de proprietate.
Daca un eveniment pe care partile il considera ca fiind un termen nu se
realizeaza, obligatia devine exigibila in ziua in care evenimentul ar fi trebuit in
mod normal sa se produca.
Partea in beneficiul careia a fost instituit termenul poate oricand sa
renunte la acesta fara acordul celeilalte parti, conform art. 1413 Cod Civil.
Art. 1416 reglementeaza institutia decaderii din termenul suspensiv.
Astfel, debitorul decade din beneficiul termenului daca se afla in stare de
insolvabilitate sau dupa caz de insolventa declarata in conditiile legii, precum si
atunci cand cu intentie sau dintr-o culpa grava diminueaza prin fapta sa
garantiile constituite in favoarea creditorului sau nu constituie garantiile
promise.

Obligatiile complexe
Potrivit art. 1421, obligatiile pot fi divizibile sau indivizibile. De regula,
obligatiile iau nastere intre doua persoane: un creditor si un debitor, dar exista
posibilitatea ca obligatiile sa aiba mai multe subiecte, situatie in care vorbim de
pluralitate de creditori sau plurarilitate de debitori.
Obligatia divizibila este deci acea obligatie cu pluralitate de subiecte, care
se poate naste intre un debitor si mai multi creditori, intre mai multi debitori si
un singur creditor, fie intre mai multi debitori si mai multi creditori.

EXECUTAREA OBLIGATIEI CIVILE

CURS OBLIGATII

Indiferent de izvorul sau, raportul juridic obligational confera creditorului

dreptul de a pretinde debitorului sau sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva in
vederea realizarii dreptului sau de creanta, in timp ce debitorul are obligatia
executarii obligatiei axiomate. Art. 1115 mentioneaza: Creditorul are dreptul la
indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei.
Art.1350 mentioneaza: orice persoana trebuie sa isi execute obligatiile pe
care le-a contractat. De regula obligatiile se executa voluntar in natura, printrun mijloc cunoscut sub denumirea de plata. Astfel, plata reprezinta executarea
de bunavoie, voluntara a prestatiei asumate de catre debitor. Plata consta, fie in
remiterea unei sume de bani, fie in executarea oricarei alte prestatii care
constituie obiectul obligatiei.
Plata, ca mijloc de executare voluntara a obligatiei cunoaste 2 sensuri:
1.
Plata in sens larg (lato sensu) care reprezinta executarea voluntara a
obligatiei de catre debitor, indiferent de obiectul ei (spre ex
constituirea unui drept, remiterea unui bun, efectuarea unei reparatii,
executarea unei lucrari etc.),
2.
Plata in sens restrans ( stricto sensu), ea presupunand executarea
unei obligatii de a da (de a remite o suma de bani)
Plata reprezinta si o conventie incheiata intre cel care o face si cel care o
primeste, deci un act juridic civil, incheiat cu intentia de a stinge obligatie.
Astfel, plata poate fi definita ca fiind acel mijloc de executare voluntara a
obligatiilor civile, care conduce la stingerea acestora daca sunt respectate
prevederile codului civil instituite in aceasta materie.
Pentru ca obligatia sa poata fi considerata executata in mod voluntar se
impune ca plata sa fie facuta in mod valabil, adica sa respecte toate conditiile
prevazute de Codul civil.
Temeiul platii il reprezinta art. 1470 care prevede faptul ca orice plata
presupune o datorie. In cazul in care datoria nu exista, atunci ne aflam in
prezenta unei plati nedatorate.
In ceea ce priveste obiectul platii se face trimitere la art. 1492 care
mentioneaza ca: debitorul nu se poate libera executand o alta prestatie decat cea
datorata.
Pentru o corecta determinare a subiectelor platii sunt incidente
dispozitiile art. 1472, 1479 Cod civil, conform carora subiectul pasiv al platii
este solvens-ul, astfel: plata poate sa fie facuta de orice persoana chiar daca este
un tert in raport cu acea obligatie.

CURS OBLIGATII

1.
2.

3.

4.

In primul rand, cel tinut sa faca o plata este debitorul, el poate executa
prestatia personal sau prin reprezentant.
Plata poate fi facuta de o persoana obligata alaturi de debitor (un codebitor solidar sau de o persoana obligata pentru debitor, de ex. un
fideiusor)
Plata poate fi efectuata si de catre o persoana interesata, de ex.
dobanditorul imobilului ipotecar care plateste datoria pentru a evita
urmarirea silita a bunului.
Art. 1474 reglementeaza conditiile in care plata obligatiei se poate
face de un tert. Plata facuta de un tert nu poate fi refuzata de catre
creditor cu exceptia cazului in care ...sau din natura obligatiei ar
rezulta faptul ca se impune executarea obligatiei de catre debitorul
insusi. Art. 1474 arata ca plata facuta de un tert va fi supusa acelorlasi
conditii ca si plata facuta de debitor.

Principiul conform caruia plata poate fi facut in mod valabil de orice

persoana cunoaste urmatoarele exceptii:
In cazul obligatiilor de a face intuitu personae, plata nu poate fi facuta
decat de catre debitorul acelei obligatii si cand partile au convenit expres
ca plata sa nu fie facuta de catre o alta persoana decat debitorul
Subiectul activ al platii este denumit accipiens, astfel plata trebuie sa se
faca creditorului, reprezentantului sau legal sau conventional, persoanei indicate
de acesta sau persoanei autorizate de instanta de judecata sa o primeasca.
Prin exceptie, codul civil reglementeaza si situatiile in care plata este
valabil facuta si altor persoane decat creditorului sau imputernicitului sau si
anume:
1.
Cand creditorul ratifica plata facuta unei persoane fara drept de opinie,
astfel prin ratificare tertul care a primit plata devine retroactiv,
mandatar al creditorului
2.
Cand cel care a primit plata devine ulterior titularul creantei (vezi
situatia in care calitatea de debitor se intruneste in aceeasi persoana cu
aceea de creditor)
3.
Cand plata a fost facuta celui care a pretins-o in baza unei chitante
eliberatorii semnata de creditor
4.
In toate celelalte cazuri in care ea profita creditorului

CURS OBLIGATII

Potrivit art. 1490 creditorul poate refuza sa primeasca o executare

partiala chiar daca prestatia ar fi divizibila.

Data platii
Art. 1495 mentioneaza: plata trebuie sa se faca de indata, iar in lipsa unui
termen stipulat de parti sau determinat in temeiul contractului, al practicilor
statornicite intre parti sau al uzantelor.
Art.1496 cod civil prevede posibilitatea efectuarii unei plati anticipate.
Pentru aceasta trebuiesc indeplinite conditiile:
1.
Sa nu existe dispozitie contractuala contrara,
2.
Plata anticipata sa nu fie contrara naturii contractului
3.
Plata anticipata sa nu fie contrara imprejurarilor in care contractul
s-a incheiat
4.
Creditorul sa nu aiba un interes legitim care ar justifica efectuarea
platii la scadenta
Locul platii
Ca regula, plata trebuie sa se faca la locul aratat in contract, ca atare
partile prin acordul lor stabilesc locul platii. Obligatiile banesti uneori se executa
si la domiciliul creditorului, in acest caz se spune ca plata este portabila. De
regula, ea se face la domiciliul sau sediul debitorului, aratandu-se ca plata este
cherabila.
Obligatia de a preda un bun individual determinat se executa la locul unde
se afla bunul la momentul incheierii contractului.

Dovada platii este reglementata de art. 1499 care arata: daca prin lege nu se
prevede altfel, dovada platii se face cu orice mijloc de proba
Art.1500 alin.1) cod civil dispune: cel care plateste are dreptul la o
chitanta liberatorie, precum si daca este cazul, la emiterea inscrisului constatator
al creantei. Debitorul va fi indreptatit sa suspende plata in cazul in care, in mod
nejustificat, creditorul refuza sa-i elibereze chitanta.

CURS OBLIGATII

Imputatia platii
In ipoteza in care un debitor are fata de acelasi creditor mai multe datorii,
avand ca obiect bunuri de aceeasi natura si plateste creditorului o suma
insuficienta pentru a stinge toate aceste debite, se ridica problema de a anula
asupra careia dintre datorii se imputa prestatia facuta de debitor, respectiv de a
determina care dintre datorii va fi considerata ca a fost executata prin plata
efectuata de catre debitor.
In art. 1506-1509 se arata ca imputatia se stabileste prin acordul partilor,
iar in lipsa acestui acord, fie prin manifestarea unilaterala de vointa a debitorului
sau a creditorului, fie prin dispozitiile legale in materie. Astfel, imputatia este
conventionala, unilaterala, legala.
Imputatia conventionala este reglementata de art. 1506 care spune: plata
efectuata de debitorul mai multor datorii fata de creditor care au acelasi obiect se
imputa asupra acestora conform acordului partilor.
Imputatia unilaterala poate fi facuta atat de debitor, cat si de creditor. In
lipsa conventiei partilor, primul care poate decide asupra carei obligatii se
imputa plata efectuata este debitorul, aici aplicandu-se regulile:
Plata se imputa cu prioritatea asupra cheltuielilor, asupra dobanzilor si
mai api asupra capitalului
Debitorul nu poate fara consimtamantul creditorului sa impute plata
asupra unei datorii care nu este exigibila, cu precadere fata de o datorie
scadenta
In cazul platii efectuate prin virament bancar, imputatia se va face prin
mentiunile corespunzatoare efectuate de debitor pe ordinul de plata
Daca debitorul nu face imputatia platii acest drept revine creditorului,
acesta putand intr-un termen rezonabil de la primirea platii sa indice
debitorului datoria asupra careia plata se va imputa.
Imputatia legala este reglementata de art. 1509 astfel: daca o datorie
este scadenta si alta nescadenta, plata se imputa asupra celei scadente.
1.
In primul rand se considera stinse datoriile negarantate sau cele
pentru care creditorul are mai putine garantii.
2.
Daca toate datoriile au ajuns la scadenta, imputatia se va face
asupra datoriei mai oneroase pentru debitor.
3.
Daca toate datoriile sunt scadente, garantate si oneroase in aceeasi
masura, imputarea se va face asupra datoriei celei mai vechi.

CURS OBLIGATII

4.
Daca toate datoriile sunt scadente, garantate, la fel de oneroase si cu
aceeasi vechime, se va imputa proportional cu valoarea fiecarei datorii.

OFERTA REALA DE PLATA

URMATA DE CONSEMNATIUNE
In ipoteza unui eventual refuz al creditorului de a primi plata de la debitor,
acesta din urma se poate elibera de obligatia ce incumba prin procedura ofertei
reale de plata urmata de consemnatiune.
Astfel, debitorul nu are numai obligatia, ci si dreptul de a face plata, in
caz contrar el ar fi trebuit sa suporte consecintele neexecutarii prestatiei pe care
vrea sa o execute.
Punerea in intarziere a creditorului este reglementata in art. 1510 Cod
civil, aceasta putand fi realizata atunci cand creditorul refuza in mod nejustificat
plata oferita in mod corespunzator sau cand refuza sa indeplineasca actele
pregatitoare fara de care debitorul nu isi poate executa obligatia. Astfel, codul
prevede posibilitatea punerii in intarziere a creditorului in 2 cazuri:
1.
Atunci cand acesta refuza in mod nejustificat plata sau cand refuza
sa indeplineasca anumite acte premergatoare fara de care debitorul nu isi poate
executa obligatia asumata
2.
Refuzul creditorului de a primi plata trebuie sa fie nejustificat.
Dupa momentul punerii in intarziere creditorul va suporta riscul
imposibilitatii de executare a obligatiilor, acesta transferandu-se de la debitor la
creditor.
Dupa punerea in intarziere, debitorul nu va mai fi obligat sa restituie
fructele culese.
Creditorul va fi tinut sa repare prejudiciile cauzate prin intarziere si sa
suporte cheltuielile efectuate cu conservarea bunului datorat de catre debitor.
Debitorul va fi liberat de executarea obligatiei in momentul consemnarii
bunului la dispozitiia creditorului. Cheltuielile legate de consemnare vor reveni
in sarcina creditorului.

CURS OBLIGATII

EXECUTAREA SILITA
IN NATURA OBLIGATIILOR
.....
De regula, partile isi respecta obligatiile asumate la momentul incheierii
contractului, executarea facandu-se de regula in mod voluntar. Exista sansa ca
debitorul sa refuze sa isi execute prestatia la care s-a obligat, moment in care
creditorul are la indemana o serie de mijloace juridice in vederea executarii
obligatiei asumate.
Pentru executarea silita in natura creditorul poate cere intotdeauna ca
debitorul sa fie constrans sa isi execute obligatia cu exceptia cazului in care o
asemenea executare este imposibila.
Astfel trebuiesc avute in vedere urmatoarele premise:
In cazul in care debitorul nu isi excuta obligatia, fara justificare, si daca
acesta se afla in intarziere, creditorul poate exercita urmatoarele mijloace:
1. Executarea silita a obligatiei
2. Sa obtina rezolutiunea sau rezilierea contractului sau reducerea
propriei prestatii
3. Sa foloseasca orice alt mijloc prevazut de lege pentru realizarea
dreptui sau
In toate cazurile mai sus mentionate este necesar ca debitorul sa fi fost pus
in intarziere. Punerea in intarziere a debitorului se poate realiza la cererea
creditorului, prin orice mijloc care poate asigura comunicarea somatiei de
executare catre debitor, printr-un act neformal, prin intermediul executorului
judecatoresc sau chiar prin cererea de chemare in judecata.
Conform art. 1522, debitorul poate fi pus in intarziere fie printr-o
notificare scrisa prin care creditorul ii solicita executarea obligatiei, fie prin
cererea de chemare in judecata (notificarea scrisa putand fi comunicata si prin
intermediul unui executor judecatoresc).
Prin notificarea prin care debitorul este pus in intarziere trebuie acordat un
termen de executare in functie de natura obligatiei si de imprejurari. In cazul in
care creditorul nu acorda un termen, debitorul isi poate executa obligatia intr-un
termen rezonabil. Pana la expirarea termenului acordat debitorului pentru
executarea obligatiei, creditorul are posibilitatea sa suspende executarea propriei
obligatii. Poate solicita daune-interese, insa nu are posibilitatea exercitarii
celorlalte remedii prevazute de art. 1516 cod civil.

CURS OBLIGATII

A doua conditie a executarii silite in natura este aceea ca executarea silita

sa fie posibila. Aceasta conditie nu intervine atunci cand intervine o
imposibilitatea fortuita de executare, temporara sau definitiva, care conduce la
amanarea exigibilitatii obligatiei sau, dupa caz, la stingerea ei.
Imposiblitatea de executare se datoreaza culpei debitorului atunci cand
natura obligatiei face ca executarea silita sa fie imposibila.
A treia conditie se refera la faptul ca debitorul sa nu poata sa aiba o
justificare pentru care nu isi executa voluntar obligatia asumata. Spre
exemplu, creditorul nu poate solicita executarea silita a obligatiei debitorului, cat
timp el insusi nu isi executa propria obligatie asumata.
In executarea silita a obligatiilor distingem dupa cum obiectul acestora
consta in a da, a face sau a nu face. Daca obligatia de a da are ca obiect o suma
de bani, executarea silita in natura este intotdeauna posibila si fara participarea
debitorului in virtutea garantiei comune pe care creditorul o are asupra
patrimoniului debitorului.
Daca obiectul obligatiei de a da il constituie un bun de gen, dreptul de
proprietate se transmite la momentul individualizarii acestuia. In acest caz,
creditorul va putea opta intre executarea silita in natura (cand acest lucru este
posibil), in achizitionarea unei cantitati de bunuri echivalente obiectului
obligatiei in contul debitorului si in executarea silita in echivalent, adica prin
plata silita a unei despagubiri.
Daca obligatia de a da are ca obiect un bun individual determinat atunci el
impute 2 obligatii:
Obligatia de a transfera sau de a constitui dreptul de proprietate
asupra bunului la momentul realizarii acordului de vointa si dupa
caz al inscrierii in cartea funciara.
Obligatia de a preda acel lucru. Predarea lucrului impune
participarea debitorului si consta intr-o obligatiune de a face.
Ca principiu, executarea silita a obligatiei de a face nu poate fi
realizata in natura. Cu toate acestea, codul civil reglementeaza ipoteza
constrangerii debitorului de a executa obligatia de a face prin instituirea
posibilitatii acordarii de daune cominatorii, prin intermediul carora debitorul
este obligat sa isi execute obligatia de a face in natura, pana la executare fiind
obligat sa plateasca sume de bani pentru intarzierea in executare.

CURS OBLIGATII

O alta modalitate de constrangere a debitorului de a-si executa obligatia

de a face in natura este reprezentata de autorizarea creditorului de a lua masurile
necesare de executare in natura, a unor obligatii pe cheltuiala debitorului.
Art. 1528 mentioneaza: in cazul neexecutarii unei obligatii de a face,
creditorul poate pe cheltuiala debitorului sa execute el insusi, ori sa faca sa fie
executata obligatia.
In ceea ce priveste executarea in natura a obligatiei de a nu face, art. 1529
mentioneaza ca aici creditorul poate cere instantei incuviintarea sa inlature ori sa
ridice ceea ce debitorul a facut cu incalcarea obligatiei, prin cheltuiala
debitorului, in limita stabilita prin hotarare judecatoreasca. Astfel, creditorul are
posibilitatea sa solicite instantei de executare sa fie autorizat prin incheierea
executorie, sa desfiinteze el insusi sau prin alte persoane, lucrarile facute de
debitor prin incalcarea obligatiei de a nu face. La obligatiile de a nu face intuitu
personae, adica acelea care implica faptul personal al debitorului, mijlocul de
constrangere indirect este acela al amenzii judiciare.

EXECUTAREA PRIN ECHIVALENT

A OBLIGATIILOR CIVILE
Executarea indirecta a obligatiilor intervine atunci cand din anumite
motive executarea directa sau in natura nu mai este posibila. In aceste situatii
executarea in natura nu mai poate fi obtinuta.
In cazul obligatiilor de a face, asumate intuitu persoane sau care trebuiau
executate intr-un termen considerat esential de catre creditor.
In cazul obligatiilor de a nu face, daca debitorul nu isi respecta obligatia
asumata. In aceste conditii creditorul poate pretinde de la debitor plata unor
despagubiri sau daune-interese, in scopul repararii prejudiciului suferit, ca
urmare a nexecutarii culpabile sau a executarii necorespunzatoare a obligatiei.
Executarea indirecta sau prin echivalent a obligatiei reprezinta dreptul
creditorului de a pretinde si de a obtine de la debitor echivalentul prejudiciului

CURS OBLIGATII

pe care l-a suferit, ca urmare a neexecutarii, executarii cu intarziere sau

necorespunzatoare a obligatiei asumate.
Din aceste considerente, executarea indirecta este considerata drept o
executare prin echivalent.
Potrivit art. 1530 creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea
prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecinta directa si
necesara a neexecutarii sau dupa caz culpabile a obligatiei.
Daune interese:
1.
Daune interese moratorii= reprezinta echivalentul prejudiciului
suferit de creditor ca urmare a executarii cu intarziere a obligatiei (in cazul in
care se solicita daune interese moratorii, in cazul in care nu mai este necesar a se
justifica existenta prejudiciului, ca simpla intarziere in executarea obligatiei este
asimilata cu producerea unor prejudicii)
2.
Daune interese compensatorii= reprezinta echivalentul
prejudiciului suferit de catre creditor pentru neexecutarea totala sau partial a
obligatiei
Pentru acordarea de daune interese este necesara indeplinirea unor
conditii:
Existenta neexecutarii unei obligatii
Dovedirea culpei sau vinovatiei debitorului in neexecutarea
obligatiei
Existenta unui prejudiciu
Legatura de cauzalitate intre neexecutarea culpabila a obligatiei si
prejudiciu
Debitorul sa fie pus in intarziere
Daunele interese pot fi evaluate in 3 modalitati:
Prin instanta de judecata
Prin lege
Prin acordul partilor
Evaluarea conventionala se realizeaza prin clauza penala- creditorul si
debitorul pot prin acordul lor de vointa acorda anterior producerii prejudiciului
sa stabileasca intinderea despagubirilor, intelegerea partilor asupra intinderii
despagubirilor purtand denumirea de clauza penala. Aceste este reglementata de
art. 1538, 1543 cod civil.

CURS OBLIGATII

Art. 1538 mentioneaza: clauza penala este aceea prin care partile
stipuleaza ca debitorul se obliga la o anumita prestatie in cazul neexecutarii
obligatiei principale. Asadar, clauza penala reprezinta o stipulatie contractuala
prin care partile evolueaza anticipat daunelor interese contractuale.

TRANSMISIUNEA SI TRANSFORMAREA
OBLIGATIILOR
Aceste doua institutii sunt cunoscute in dreptul civil ca reprezentand
dinamica obligatiilor. Prin dinamica obligatiilor intelegem acele modificari care
se produc in raportul juridic obligational si in structura obligatiilor fara a
conduce la stingerea acestora.
Cu privire la transformarea obligatiilor constatam ca in cadrul raportului
juridic de obligatii un debitor poate inlocui obiectul datoriei sale cu o alta
prestatie pe care o are la dispozitie inainte ca obligatia sa sa devina scadenta.
Deci, transformarea obligatiilor consta in acea operatiune juridica prin care
se schimba prin acordul partilor unul dintre elementele raportului juridic
obligational.
Prin transmisiunea obligatiilor intelegem insa acea operatiune juridica
in temeiul careia prin vointa partilor sau prin efectul legii latura activa sau
latura pasiva a raportului obligational trece de la una dintre parti la o alta
persoana.
Obligatiile se pot transmite fie prin acte intre vii, fie prin acte mortis
causa. In cazul transmiterii mortis causa se considera ca defunctul este
reprezentat de mostenitorii sai, caci prin deces se transmit atat creantele, cat si
datoriile, ca elemente ale patrimoniului.
Mijloacele juridice de transmisiune a obligatiilor sunt reglementate in
Codul Civil, in Titlul VI, Cartea a V a, precum CESIUNEA DE CREANTA,
reglementata de art. 1566-1592, apoi SUBROGATIA IN DREPTURILE
CREDITORULUI PRIN PLATA CREANTEI, art.1593-1598, PRELUAREA
DATORIEI in art. 1599-1608.
In cadrul mijloacelor de transformare a obligatiilor Codul civil identifica
NOVATIUNEA, art. 1609-1614.

CURS OBLIGATII

CESIUNEA DE CREANTA
- este definita in art. 1566, alin.1 Cod civil, ca reprezentand conventia prin care
creditorul cedent transmite cesionarului o creanta impotriva unui tert.
Cesiunea de creanta reprezinta asadar o conventie care se incheie intre
cedent si cesionar, dar implica si prezenta tertului debitor, ce urmeaza sa execute
creanta.
Contractul se incheie intre creditor, titular al dreptului de creanta- numit
creditor cedent si persoana careia i se transmite creanta- numita creditor
cesionar si are drept efect transmiterea dreptului de creanta de la cedent la
cesionar.
Cesiunea de creanta, dincolo de efectele dintre parti, produce efecte si fata
de debitorul cedat, care este tert, fata de contractul de cesiune, dar care isi va
executa obligatia in conditiile prevazute de art.1578 Cod civil.
Cesiunea de creanta este un contract, fapt pentru care ea trebuie sa
indeplineasca toate conditiile de valabilitate ale contractului, impuse de art. 1179
Cod civil, respectiv CAPACITATEA, CONSIMTAMANTUL, OBIECTUL si
CAUZA. De asemenea, vor trebui respectate prevederile art. 1246,1265
referitoare la nulitatea contractului, deoarece prin cesiune se pot realiza si alte
operatiuni juridice, cum ar fi vanzarea, darea in plata, donatiile. Cesiunea va
trebui sa indeplineasca si conditiile de validitate ale acestor contracte in masura
in care pentru incheierea valabila este necesara indeplinirea unor conditii
speciale. Fiind un contract consensual, cesiunea de creanta se incheie in mod
valabil prin simplul acord de vointa al partilor, caci consimtamantul debitorului
cedat nu este cerut de lege, avand in vedere faptul ca debitorul nu este parte
contractanta.
Art. 1567 Cod civil distinge intre cesiunea cu titlu oneros si cesiunea cu
titlu gratuit. Cesiunea cu titlu oneros nu impune conditii speciale de fond si
forma, pe cand cesiunea cu titlu gratuit, fiind practic o donatie, ea trebuie
incheiata in forma autentica, asa cum prevede art.1011, caci nerespectarea
formei autentice va atrage nulitatea absoluta a contractului.
Functiile cesiunii de creanta
Doctrina a identificat urmatoarele functii:

CURS OBLIGATII

1.
Functia translativa- asigura transferul creantelor in circuitul juridic
2.
Functia de instrument de plata- asigura stingerea unor obligatii
dupa cum prevede si art. 1493 cod civil
3.
Functia de instrument de credit- prin cedarea unei creante cu
termen suspensiv se realizeaza o mobilizare creantei anterior executarii datoriei
corespunzatoare
4.
Functia de garantie- pe care cesiunea de creanta o poate indeplini
in cazul in care cedentul isi executa o anumita obligatie pe care o are fata de
cesionar
Pentru a-si produce efectele, cesiunea de creanta trebuie sa respecte
formalitatile de opozabilitate fata de terti. Pentru a fi valabila, cesiunea de
creanta nu implica in mod necesar consimtamantul debitorului cedat. Pentru ca
cesiunea de creanta sa fie totusi opozabila tertilor din care face parte si debitorul
cedat, tinut sa plateasca cesionarului valoarea creantei, trebuiesc indeplinite
anumite formalitati de publicitate, formalitati expres reglementate de prevederile
art. 1578-1581 Cod civil.
Conform art. 1578, alin. 1), singura cerinta pe care trebuie sa o
indeplineasca inscrisul privind acceptarea cesiunii de creanta de catre debitor
trebuie sa constea in prezenta datei certe a inscrisului respectiv.
Data certa a inscrisului se dobandeste in conditiile art. 272 Cod de proc.
Civila, prin acceptare cesiunii de creanta de catre debitorul cedat, acesta luand
astfel cunostinta despre schimbarea creditorului sau initial, fiind de aici incolo
obligat sa plateasca creanta cesionarului.
O alta modalitate o reprezinta notificarea scrisa a cesiunii, prin suport de
hartie sau in format electronic. Prin aceasta se aduce la cunostinta debitorului
cedat indentitatea cesionarului, identificarea in mod rezonabil a creantei si
solicitarea debitorului sa plateasca cesionarului. Daca este vorba despre o
cesiune partiala va fi indicata si intinderea cesiunii. In cazul in care suntem in
prezenta unei obligatii divizibile, notificarea va trebui facuta catre fiecare dintre
debitor. In ceea ce priveste opozabilitatea cesiunii unei universalitati de creante,
art. 1579 prevede ca aceasta este opozabila fata de terti numai prin inscrierea in
arhiva electronica de garantii mobiliare.
Cesiunea de creanta produce ca principal efect transmisiunea
dreptului de creanta de la cedent la cesionar. Datorita faptului ca prin
cesiunea de creanta se pot realiza anumite operatiuni juridice precum vanzarea,

CURS OBLIGATII

donatia, evident se vor produce si efectele specifice ale fiecarui contract special
in parte.
Efectele cesiunii de creanta intre parti
1.
Creanta trece din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarului
cu toate drepturile pe care le are cedentul respectiv. (drepturile de garantie sau
accesoriile creantei)
2.
Cesionarul devine creditor pentru valoarea nominala a creantei
indiferent de pretul platit si chiar daca cesiunea s-a facut cu titlu gratuit. (spre
ex, cedentul transmite o creanta de 5000 de euro cesionarului pentru suma de
3000 de euro sau o doneaza acestuia; astfel, indiferent de transmisiunea cu titlu
oneros sau gratuit a creantei, cesionarul va pretinde debitorului cedat sa-i
plateasca valoarea nominala a creantei, respectiv suma de 5000 de euro).
3.
Daca cesiunea de creanta se face cu titlu oneros, ea da nastere de
drept in sarcina cedentului la obligatia de garantie fata de cesionar.
Cesiunea poate produce efecte fata de tert numai din momentul notificarii
acesteia facute in conditiile codului civil sau al acceptarii de catre debitorul
cedat, prin inscris sub semnatura privata, cu data certa.
Sunt terti in materia cesiunii de creanta:
1.
Debitorul cedat
2.
Cesionarii ulteriori si succesivi ai aceleiasi creante
3.
Creditorii cedentului
Pana la notificarea sau acceptarea cesiunii, debitorul cedat poate sa o
ignore, el facand o plata valabila cedentului. Dupa indeplinirea cerintelor privind
opozabilitatea cesiunii, debitorul cedat devine debitor exclusiv al cesionarului,
astfel incat el nu mai poate plati in mod valabil cedentului pentru a se putea
elibera de executarea obligatiei.

SUBROGATIA IN DREPTURILE CREDITORULUI PRIN PLATA

CREANTEI
Subrogatia a fost definita in doctrina ca fiind substituirea persoanei
creditorului unui raport juridic obligational de catre o alta persoana care platind
creditorului initial obligatia debitorului, devine creditor al acestuia, preluand
toate drepturile celui pe care il plateste.

CURS OBLIGATII

Subrogatia poate fi conventionala sau legala.

Indiferent de forma legala sau conventionala a subrogatiei, subrogatul
dobandeste toate drepturile creditorului platit. El are la indemana actiunea pusa
la dispozitia creditorului platit si beneficiaza de tote garantiile creantei.

PRELUAREA DE DATORIE
A fost cunsocuta sub denumirea de cesiune de datorie. Ea reprezinta
operatiunea juridica prin intermediul careia datoria unui debitor este preluata de
un tert fata de raportul juridic obligational initial.

NOVATIUNEA
Reprezinta un mijloc de transformare a obligatiilor, constand in
operatiunea juridica in temeiul careia se schimba prin acordul partilor unul
dintre elementele raortului juridic obligational, respectiv subiecte, obiect sau
cauza.
Novatiunea reprezinta deci atat un mijloc de stingere a obligatiei, dar si
de transformare a ei intr-o alta obligatie. Astfel, efectele obligatiei vechi se
transforma in efectele obligatiei noi, nascuta prin novatiune.
Novatiunea este contractul prin care partile unui raport juridic obligational
sting o obligatie veche existenta intre ele, inlocuind-o in acelasi timp cu o
obligatie noua, care trebuie sa contina un element nou. In raport cu elementele
obligatiei care se transforma, novatiunea poate fi obiectiva sau subiectiva.
In ceea ce priveste efectele ei, ca principal mijloc de transformare a
obligatiilor, novatiunea conduce la stingere vechii obligatii si nasterea unei noi
obligatii, care produce importante consecinte juridice.

STINGEREA OBLIGATIILOR
Este reglementata in art. 1615 Cc, care prevede ca obligatiile se sting prin
plata (am vazut ca plata reprezinta un mod de executare a obligatiei, dar poate fi
privita si ca un mod de stingere a ei), prin compensatie, prin confuziune, prin
remitere de datorie, prin imposibilitatea fortuita de executare, cat si prin alte

CURS OBLIGATII

moduri prevazute de lege( in acest sens amintim cu titlu de exemplu: executarea

silita in natura, executarea obligatiei prin echivalent, rezolutiunea sau rezilierea,
prescriptia extinctiva a dreptului la actiune, decaderea, novatia, indeplinirea
conditiei rezolutorii)
Doctrina a identificat o clasificare ce are in vedere vointa partilor, in
functie de care distingem mijloacele voluntare de stingere a obligatiilor, intre
care amintim: remiterea de datorie, executarea voluntara a obligatiior,
compensatia conventionala si mijloace care se fac independent de vointa
partilor: confuziunea, compensatia legala si judiciara, imposibilitatea fortuita de
executare.
Compensatia
Reprezinta acel mijloc indirect de stingere a obligatiilor care intervine in
cazul in care intre cele doua persoane exista obligatii reciproce, obligatii ce se
sting pana la concurenta celei mai mici dintre ele. Asadar, cele doua persoane au
una fata de cealalta atat calitatea de creditor, cat si pe acea de debitor.
De regula compensatia, este un mijloc de stingere a oricaror obligatii,
indiferent de izvorul lor si care au ca obiect o suma de bani sau o anumita
cantitate de bunuri fungibile de acelasi fel.
Compensatia poate fi legala, cand ea opereaza in temeiul si in conditiile
legii, conventionala, avand conventia partilor drept izvor si judecatoreasca, cand
opereaza prin hotararea instantei de judecata.
Compensatiunea legala este atunci cand ea opereaza de plin drept de
indata ce exista doua datorii certe, lichide si exigibile si oricare ar fi izvorul lor
si care au ca obiect o suma de bani sau o cantitate de bunuri fungibile de aceeasi
natura.
In cazul in care mai multe obligatii sunt susceptibile de compensare, se
vor avea in vedere dispozitiile legale privitoare la imputatia platii. Astfel, se vor
compensa cu prioritate datoriile ajunse la scadenta. Se vor considera compensate
datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai putine garantii.
Compensatia se va produce asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor. Daca
datoriile sunt in aceeasi masura ajunse la scadenta, garantate si oneroase, se vor
compensa datoriile mai vechi.
Compensatia conventionala opereaza prin conventia partilor atunci cand
nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a opera compensatia

CURS OBLIGATII

legala, dar totusi exista un interes al partilor sa stinga datoriile reciproce pe care
le au una fata de cealalta. Ea stinge creantele reciproce, precum si accesoriile si
garantiile pe care le intotesc.
Compensatia judecatoreasca. Cand datoriile reciproce nu sunt lichide sau
nu au ca obiect bunuri fungibile, unul dintre creditorii reciproci poate cere
instantei sa aprecieze si sa dispuna stingerea datoriilor. Obligatiile se sting pana
la concurenta celei mai mici.
Efectele compensatiei
Compensatia stinge datoriile reciproce pana la concurenta celei mai mici
dintre datorii. Compensatia apare ca o plata dubla, caci prin intermediul ei se
sting si garantiile si accesoriile obligatiei principale.

Confuziunea
A fost definita in doctrina ca fiind acel mod de stingere a obligatiilor care
consta in intrunirea in aceeasi persoana a calitatii de creditor si de debitor al
aceleiasi obligatii.
Art. 1624 mentioneaza ca atunci cand, in cadrul aceluiasi raport
obligational, calitatile de creditor si debitor se intrunesc in aceeasi persoana,
obligatia se stinge de drept prin confuziune. In conformitate cu Noul Cod Civil,
confuziunea nu opereaza daca datoria si creanta se gasesc in acelasi patrimoniu,
dar in mase de bunuri diferite. Prin confuziune se stinge obligatia si odata cu ea
se sting toate garantiile si accesoriile acesteia.

Remiterea de datorie
Este operatiunea juridica prin intermediul careia creditorul il libereaza pe
debitor de executarea obligatiei sale. Deci, reprezinta un act juridic prin care
practic se realizeaza renuntarea la valorificarea unei creante pe care creditorul o
are impotriva debitorului.
Remiterea de datorie este de doua feluri, totala sau impartiala. Ea
reprezinta, de fapt, un contract cu titlu gratuit prin intermediul caruia creditorul
intentioneaza sa il libereze pe debitor de datoria sa. Cand remiterea de datorie se
face prin acte intre vii, ea reprezinta de fapt o donatie si ca atare, ea trebuie sa
intruneasca conditiile pe care le impune validitatea contractului de donare.

CURS OBLIGATII

Remiterea de datorie se poate face si prin testament, adica printr-un act mortis
causa, aici trebuind a fi respectate conditiile impuse testamentului.
Remiterea de datorie presupune urmatoarele efecte juridice :
Prin aceasta se stinge obligatia principala, impreuna cu garantiile si
accesoriile care o insoteau. In cazul remiterii de datorie fata de un fideiusor
(garant personal), debitorul principal va ramane in continuare obligat.

Imposibilitatea fortuita de executare

Obligatia debitorului se poate stinge atunci cand executarea ei a devenit
imposibila datorita unui caz fortuit, unui caz de forta majora, ori unor altor
evenimente asimilate acestora, produce inainte ca debitorul sa fi fost pus in
intarziere. In caz de imposibilitate temporara, executarea se va suspenda pentru
un termen rezonabil, termenul urmand a fi apreciat in functie de durata si
urmarile evenimentului care au facut executarea imposibila.