Anul 2 sem 2

Piaţa internă

Potrivit tratatului CE piaţa internă este caracterizată

ca fiind un spaţiu în care au fost eliminate între statele
membre obstacolele în calea
- liberei circulaţii a bunurilor – reprezintă interzicerea
între statele membre a tuturor taxelor vamale, a
restricţiilor cantitative la import şi a măsurilor cu
caracter echivalent, adoptarea unui tarif vamal comun
în relaţiile cu ţările terţe şi suprimarea controalelor
vamale;
- liberei circulaţii a persoanelor – implică eliminarea
tuturor restricţiilor între lucrători pe criterii de
naţionalitate, dreptul acestora de a accepta oferte de
muncă şi de a se deplasa liber în spaţiul comunitar şi de
a rămâne în alt stat membru după ce a fost angajat;
- liberei circulaţii a serviciilor – implică posibilitatea
cetăţenilor statelor membre de a presta servicii pe
teritoriul altui stat sau unde şi-a stabilit domiciliul;
- liberei circulaţii a capitalurilor – constă în înlăturarea
interdicţiilor privind circulaţia capitalurilor şi efectuarea
plăţilor în cadrul unui spaţiu financiar unic.

Libera circulaţie a mărfurilor

Presupune interzicerea între statele membre a
tuturor taxelor vamale de import şi export, a celor cu efect
echivalent, a restricţiilor cantitative şi practicarea unui
tarif vamal comun în relaţiile cu statele terţe.
Libera circulaţie a mărfurilor este un regim juridic
potrivit căruia în interiorul Comunităţii mărfurile produse
de statele membre pot circula în mod liber, nefiind supuse
controalelor vamale, taxelor vamale de import ori de
export sau unor măsuri cu efect echivalent precum şi unor
restricţii cantitative ori măsuri cu efect echivalent.

Bunurile care fac obiectul schimburilor

Libertatea de circulaţie amărfurilor este
recunoscută mărfurilor produse în economia unui stat
membru.

1
 Curtea de Justiţie a precizat că prin marfă se
înţelege orice bun tranportat peste frontieră în scopul unor
schimburi comerciale. Instanţa a admis că natura şi
destinaţia particulară a bunurilor nu sunt importante.
Sunt mărfuri comunitare şi beneficiază de
libertate de circulaţie atât mărfurile care sunt
originare din statele membre ale uniunii europene
cât şi cele care sunt importate din statele terţe
aflându-se în teritoriul vamal comunitar în liberă
practică.
Potrivit dispoziţiilor Codului vămilor comunitare sunt
mărfuri comunitare mărfurile fabricate în întregime în
interiorul teritoriului vamal comunitar fără ca în procesul
de producţie să fie folosite mărfuri importate din ţări sau
teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal comunitar şi
mărfurile fabricate în teritoriul vamal comunitar prin
prelucrarea unor bunuri care sunt în liberă practică în
acest teritoriu sau a unor bunuri dintre care unele au fost
fabricate în comunitate iar altele se află în spaţiul
comunitar de liberă practică.
Sunt mărfuri în liberă practică (circulă liber)
în spaţiul vamal comunitar cele care provin din
statele terţe pentru care formalităţile de import au
fost îndeplinite iar drepturile vamale şi taxele au
fopst percepute de statul membru care le-a
importat.
Curtea de Justiţie consideră că sunt mărfuri de
liberă practică acelea care provin din statele terţe şi sunt
importate în mod legal în condiţiile art. 24 din Tratatul CE.
Toate celelate mărfuri se încadrează în mărfuri
necomunitare şi importantă este stabilirea originii lor
întrucât pot avea o origine preferenţială stabilită în baza
unor acorduri internaţionale încheiate de comunitate cu
anumite state ceea ce implică aplicarea unor taxe vamale
preferenţiale sau nepreferenţiale.
Ca urmare a intrării în vigoare a uniunii vamale,
statele membre au renunţat la aplicarea taxelor vamale şi
a taxelor cu efect echivalent astfel încât spaţiul de liberă
circulaţie a mărfurilor comunitare se suprapune teritoriilor
naţionale ale acestor state. Pentru acest spaţiu se
foloseşte termenul de teritoriul vamal comunitar.

2
 Libera circulaţie a mărfurilor şi obstacolele în
calea ei
Interzicerea între statele membre a taxelor vamale
de import şi export, a taxelor cu efect echivalent taxelor
vamale şi a taxelor vamale cu caracter fiscal.
Potrivit Tratatului CE libera circulaţie a mărfurilor în
cadrul teritoriului vamal comunitar presupune înlăturarea
tuturor obstacolelor care constau în taxe vamale şi taxe cu
efect echivalent. Tratatul de la Amsterdam a modificat art.
25 din Tratatul CE care obliga statele membre să se abţină
de la introducerea unor taxe sau să le majoreze pe cele
existente interzicând în cadrul schimburilor de mărfuri
orice taxe vamale de import ori de export, taxe cu efect
echivalent şi taxe vamale cu caracter fiscal.
Curtea de Justiţie a stabilit că taxele cu efect
echivalent pot fi orice taxe pecuniare indiferent de
cuantumul, denumirea, scopul pentru care sunt aplicate şi
împrejurarea că au sau nu caracter protecţionist care sunt
impuse în mod unilateral asupra mărfurilor indigene sau
importate pentru considerentul că trec graniţele unui stat.
Curtea a mai precizat că scopul pentru care sunt
percepute taxele nu prezintă relevanţă, şi prin urmare a
calificat ca fiind taxe cu efect echivalent, fiind interzise
taxele încasate pentru eliberarea unor licenţe de import,
pentru efectuarea inspecţiei sanitare în vederea exportului
sau pentru suportarea costurilor controalelor efectuate de
birourile vamale.
De asemenea a stabilit că sunt interzise taxele
impuse unilateral de către un stat membru, o autoritate
publică dintr-un astfel de stat, neavând importanţă
modalitatea de impunere şi fiind asimilate taxelor cu efect
echivalent.
Instanţa comunitară a stabilit că sunt interzise
perceperea de taxe la trecerea frontierei indiferent dacă
sunt încasate la importul sau exportul mărfurilor, dacă
singurul scop pentru care sunt practicate este faptul că
mărfurile trec frontiera.
Taxele care nu au efect echivalent şi perceperea lor
este permisă în cadrul schimburilor de mărfuri
intracomunitare cu respectarea anumitor condiţii
1. taxele interne. Tratatul CE, art. 90 al. 1, dispune că
nici un stat membru nu poate supune, direct sau

3
 indirect produsele provenite din alte state membre
unor impozite indirecte de orice natură, superioare
celor care se aplică direct sau indirect produselor
naţionale similare.
Curtea de justiţie a stabilit că prin produs naţional
similar se înţelege produsul care prezintă faţă de
consumatori proprietăţi apropiate sau răspunde
aceloraţi necesităţi fără a fi identice.
Pentru a fi respectat art. 90 taxele percepute
produselor importate şi celor indigene trebuie să facă
parte din acelaşi sistem de impozitare, să aibă acelaşi
cuantum, să se perceapă în acelaşi stadiu al
comercializării şi să fie stabilite şi percepute după o
tehnică similară.
Art. 91 înlătură posibilitatea de protecţie a produselor
interne în faţa celor existente pe piaţa altui stat
membru.
2. taxele percepute în temeiul unor acte normative
comunitare. Este admisă perceperea unor taxe pentru
servicii impuse prin reglementări legale comunitare.
Ex: controale veterinare la import.
3. taxe percepute pentru servicii prestate societăţilor
comerciale. Curtea de Justiţie a stabilit că pot fi
încasate taxe pentru depozitarea mărfurilor dacă
depozitarul are posibilitatea să aleagă asupra unei
astfel de obţiuni. Dacă taxa este impusă deoarece
depozitarea este obligatorie, ea capătă natura unei
taxe cu efect echivalent care este interzisă.

Interzicerea între statele membre a

restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect
echivalent.
Între statele membre sunt interzise restricţiile
cantitative de import şi export şi toate măsurile cu efect
echivalent.
Tratatul nu precizează care este diferenţa între
restricţiile cantitative şi măsurile cu efect echivalent,
astfel încât Curtea a stabilit că primele sunt măsuri prin
care se interzice total sau parţial importul, exportul ori
tranzitul de mărfuri iar secundele au efecte asemănătoare

4
primelor doar că denumirea şi procedura folosită pentru
luarea lor este diferită.
Potrivit practicii Curţii de Justiţie sunt restricţii
cantitative şi măsuri cu efect echivalent următoarele:
1. măsurile care limitează producţia mărfurilor. Sunt
interzise orice măsuri interne prin care se
condiţionează denumirea, forma şi dimensiunile ori
compoziţia mărfurilor.
2. măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative – sunt
acele măsuri prin care se impune folosirea unor
ambalaje sau a unor etichete în limba statului
importator pentru expresii cunoscute de către
consumatori. Ex: made in ......
3. măsuri care presupun îndeplinirea unor formalităţi de
import sau de export – Curtea a hotărât că este o
măsură cu efect echivalent condiţionarea importului
sau exportuluide obţinerea unei licenţe chiar dacă
astfel de acte s-ar elibera tuturor solicitanţilor întrucât
obţinerea acestui document reprezintă o piedică în
calea unui comerţ liber.
4. măsuri prin care cumpărătorii sunt îndemnaţi să
cumpere produse indigene – au fost apreciate ca fiind
măsuri cu efect echivalent şi campaniile publicitare
care se rezumă doar la îndemnul populaţiei să
cumpere mărfuri indigene.
5. măsuri prin care se stabilesc controale sanitare şi
fitosanitare – Curtea a stabilit că efectuarea unor
controale sanitare şi fitosanitare la graniţele dintre
statele membre sunt măsuri cu caracter echivalent şi
prin urmare interzise deoarece îngreunează derularea
normală a schimburilor comerciale, excepţie
controalele instituite în temeiul unor dispoziţii
comunitare şi cele care sunt efectuate prin sondaj.
6. măsuri prin care se instituie obligativitatea analizării
mărfurilor comunitare de către importator – sunt
piedici în calea unui comerţ liber fiind măsuri cu efect
echivalent.
7. măsuri prin care se condiţionează preţul mărfurilor –
sunt măsuri cu efect echivalent acelea care stabilesc
pentru mărfurile importate preţuri minimale sau
maximale a căror depăşire face ca importurile să fie
interzise, reduse sau condiţionate.

5
 Excepţii de la principiul liberei circulaţii a
mărfurilor
Excepţii legale
Art. 28, 29 din Tratatul CE nu împiedică interdicţiile
şi restricţiile la import, export, şi tranzit justificate de
motive de moralitate publică, ordine publică, securitate
publică, protecţia sănătăţii şi vieţii persoanelor, animalelor
şi plantelor, protecţia patrimoniului naţional având valoare
artistică, istorică sau arheologică sau de protecţia
proprietăţii industriale şi comerciale.
Excepţiile privesc exclusiv restricţiile cantitative de
import sau export şi măsurile cu efect echivalent lor nu şi
taxele vamale de import export şi taxele cu efect
echivalent ale acestora.
Curtea a stabilit că motivele care permit excepţii de
la principiu sunt enumerate limitativ, nefiind admise
extinderi sau completări, orice taţă putând să stabilească
care sunt limitele în care se poate aprecia că morala,
ordinea publică, sănătatea populaţiei şi celelalte motive
sunt atinse.
Excepţiile jurisprudenţei de la libera circulaţie
Curtea de Justiţie a statuat că trebuie acceptate şi
deosebirile dintre legislaţiile naţionale care pot avea
caracterul unor interdicţii sau restricţii la import, export
sau tranzit, dacă se apreciază că acestea sunt impuse de
considerente care privesc: protecţia consumatorilor,
corectitudinea tranzacţiilor comercile, protecţia creaţiei şi
diversităţii comerciale, în domeniul cărţii şi producţiei
cinematografice, protecţia mediului înconjurător, protecţia
reţelei de telecomunicaţii, protecţia libertăţii de exprimare
a presei.
Ambele categorii de excepţii (legale şi
jurisprudenţiale) trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
1. să nu creeze discriminări arbitrare şi restricţii deghizate
pe piaţa internă între bunurile importate sau exportate
şi cele indigene;
2. să nu existe o directivă a consiliului de armonizare a
legislaţiilor statelor membre, care să aibă acelaşi obiect
cu măsura adoptată;

6
3. excepţiile să aibă ca obiect măsuri constând într-o
restricţie cantitativă ori măsură cu efect echivalent,
care trebuie să fie utile respectiv să protejeze un
interes general în cazul excepţiilor legale sau din cele
reţinute ca fiind de absolută necesitate de către
instanţa de judecată.
4. măsurile luate să fie armonizate obiectivelor urmărite.

Tariful vamal comun în relaţiile cu terţe state

(comunitar)
Potrivit codului vamal, în scopul aplicării taxelor
vamale asupra produselor importate din statele
necomunitare, mărfurile sunt clasificate după o
nomenclatură vamală care codifică numeric şi le grupează
pe poziţii şi subpoziţii tarifare.
Clasificarea vamală a mărfurilor se face după criterii
care au în vedere natura lor, destinaţia şi gradul de
prelucrare, procedura de vămuire cuprinde următoarele
etape:
- situarea mărfii în cadrul nomenclaturii vamale;
- stabilirea originii mărfii – este utilă pentru a stabili dacă
la vămuire se aplică tarife vamale preferenţiale sau nu;
- calcularea valorii în vamă – se face după mai multe
metode, în următoarea ordine: valoarea de cumpărare
a mărfii, valoarea de cumpărare a unor mărfuri identice,
valoarea de cumpărare a unor mărfuri similare,
valoarea dedusă sau valoarea reconstituită;
- determinarea taxelor vamale;
- verificarea respectării de către importatori a obligaţiilor
stabilite de etapele anterioare.
După stabilirea valorii în vamă şi achitarea taxelor
vamale aferente, mărfurile ajung „în practică liberă” în
spaţiul comunitar şi circulă fără a mai necesita plata altor
taxe la deplasarea dintr-un stat membru în altul.
În cadrul spaţiului comunitar, mărfurile pot să nu
circule în liberă practică ci să fie introduse în „zone libere”
sau să fie depozitate „în antrepozite libere”.
Zonele libere sunt părţi din teritoriul vamal
comunitar, iar teritoriile libere sunt locuri care se găsesc
pe teritoriul vamal, în care mărfurile provenite din state
terţe sunt considerate că nu se află în spaţiul comunitar
cât timp nu sunt supuse vămuirii.

7
 În astfel de zone nu se îndeplinesc formalităţi
vamale.
Antrepozitul vamal este un loc autorizat de
autorităţile vamale aflat sub controlul lor în care mărfurile
provenite din state terţe, după ce sunt prezentate la
vamă, pot fi depozitate fără plata drepturilor vamale pe
perioade nelimitate de timp urmând ca achitarea acestora
să se facă în momentul în care se doreşte scoaterea lor
din antrepozit şi introducerea pentru vânzare în spaţiul
comunitar.
Regimul de admitere temporară permite mărfurilor
din statele terţe să fir introduse în spaţiul vamal
comunitar, cu exonerarea totală sau parţială a drepturilor
de vamă, urmând ca ele să fie folosite în acest spaţiu un
interval de timp şi apoi să fie reexportată. În aceste cazuri,
codul vamal comunitar permite aplicarea regimului de
perfecţionare activă care se aplică următoarelor mărfuri:
- mărfuri necomunitare destinate reexportului
- mărfuri aflate în liberă practică
Regimul de perfecţionare pasivă prevede
posibilitatea pentru agenţii economici din statele membre,
de a exporta temporar mărfuri în afara teritoriului vamal
comunitar, în scopul de a le supune unor operaţii de
prelucrare, produsele rezultate fiind puse în liberă practică
în acest teritoriu, cu scutirea totală sau parţială a
drepturilor de import.
Un alt regim vamal este de transformare sub control
vamal care permite folosirea în spaţiul comunitar
amărfurilor provenite din ţări necomunitare care sunt
prelucrate, modificându-le starea iniţială, iar produsul
rezultat este pus în circulaţie în spaţiul vamal comunitar în
liberă practică.
Tranzitul intern se aplică mărfurilor comunitare care
circulă în spaţiul comunitar care la un moment dat
părăsesc acest spaţiu pentru a intra pe teritoriul unui stat
necomunitar, ele nu îşi pierd statutul de mărfuri
comunitare şi în consecinţă la revenire nu sunt supuse
plăţii taxelor vamale de import.
Tranzitul extern permite mărfurilor provenite dintr-
un stat terţ să tranziteze spaţiul vamal comunitar fără
plata drepturilor vamale de import şi fără aplicarea
măsurilor de politică comunitară.

8
 Libera circulaţie a persoanelor

Este a 2-a libertate fundamentală din cuprinsul

legislaţiei comunitare ale cărei reguli de funcţionare sunt
stabilite de Tratatul CE.
Libera circulaţie a persoanelor se grupează în mai
multe forme:
1. dreptul lucrătorilor de a se deplasa în mod liber în
spaţiul comunitar în vederea căutării şi acceptării unei
oferte de muncă. Acestia se pot stabili în orice stat
membru.
2. dreptul cetăţenilor de a se stabili în orice stat membru.
3. dreptul cetăţenilor unui stat membru stabiliţi pe
teritoriul unui alt stat membru de a înfiinţa agenţii,
sucursale sau filiale.
4. dreptul societăţilor de a se stabili şi funcţiona într-un alt
stat membru în aceleaşi condiţii ca şi societăţile din
respectivul stat.
Libera circulaţie a persoanelor este o libertate
specifică economiei de piaţă, care constă în dreptul
recunoscut licrătorilor având cetăţenia unui stat membru
de a se deplasa în mod liber în interiorul spaţiului
comunitar, pentru a accepta o ofertă de muncă, a lucra şi
a se stabili acolo unde lucrează, în dreptul recunoscut
cetăţenilor unui stat membru de a se stabili în mod liber
pe teritoriul unui alt stat membru, de a iniţia şi gestiona
afaceri în acest stat şi în dreptul recunoscut
întreprinderilor de a se stabili şi funcţiona într-un alt stat în
aceleaşi condiţii ca şi cele prevăzute pentru proprii
cetăţeni.

Beneficiarii liberei circulaţii a persoanelor sunt

persoanele, respectiv:
o lucrătorii angajaţi - sunt persoane care
prestează o activitate cu valoare economică în
beneficiul altei persoane sub conducerea acesteia în
schimbul unei remuneraţii.
Singura condiţie este să fie cetăţeni ai unui stat membru şi
să exercite o activitate profesională.

9
Activitatea profesională este o activitate recunoscută
tuturor care desfăşoară o activitate pentru care primesc o
remuneraţie.
o membrii familiilor lucrătorilor salariaţi –
regulamentul Consiliului recunoaşte libertatea de
mişcare şi de stabilire pe teritoriul statelor comunitare
şi membrii familiilor lucrătorilor. Membrii familiilor se
pot deplasa şi stabili într-un alt stat comunitar chiar
dacă nu au cetăţenia unui alt stat comunitar. Prin
membrii familiilor se înţelege soţul, descendenţii sub 21
ani, descendenţii şi ascendenţii care se află în
întreţinerea lucrătorilor salariaţi sau locuieşte împreună
cu lucrătorul salariat.
o cetăţenii unei ţări membre care vor să se
stabilească sau să iniţieze sau să gestioneze o afacere
într-un stat membru – Tratatul CE a recunoscut
cetăţenilor statelor membre libertatea de a se stabili în
orice stat comunitar şi de a-şi înfiinţa agenţii, sucursale
şi filiale.
o societăţile constituite în conformitate cu
legislaţia unui stat membru care doresc să funcţioneze
în alt stat – Tratatul CE recunoşte şi societăţilor un
regim juridic asemănător persoanelor fizice în privinţa
dreptului de a se stabili în spaţiul comunitar, să aibă
sediul statutar, administraţia centrală sau sediul
principal într-un stat comunitar şi să fie societăţi cu
scop lucrativ. Singura condiţie este să fie constituite în
conformitate cu legislaţia unui stat membru.

Condiţiile de exercitare a dreptului

lucrătorilor de deplasare şi stabilire în spaţiul
comunitar.
Ca urmare a Acordului de la Schengen pentru a
intra pe teritoriul unui stat membru nu este nevoie de vreo
viză de intrare sau de vreo altă aprobare, deplasarea
făcându-se în baza cărţii de identitate sau a paşaportului.
În cazul membrilor de familie care înspţesc
lucrătorul salariat, dacă aceştia nu sunt cetăţeni ai unui
stat comunitar, ei trebuie să obţină o viză de intrare.
În cazul în care un cetăţean a unui ţări comunitare
se deplasează într-un stat membru pentru a lucra, el
trebuie să solicite autorităţii ţării unde urmează să

10
desfăşoare activitate eliberarea unei cărţi de şedere ce
are valabilitate 5 ani.
Cartea de şedere se reînoieşte automat dar ea
poate fi retrasă dacă lucrătorul lipseşte mai mult de 6 luni
consecutive din statul care a eliberat cartea sau când se
află în şomaj ca urmare a dorinţei sale.
Dacă activitatea se desfăşoară pe intervalul de 3-12
luni, autorităţile emit carte de şedere temporară valabilă
pe perioada respectivă. Membrilor familiilor persoanelor
salariate li se eliberează o astfel de carte de şedere pe
baza documentului cu care a intrat în ţară şi a dovezilor că
intră într-o astfel de categorie a persoanelor.
Omisiunea de a solicita cartea de şedere se
sancţionează contravenţional.

Conţinutul libertăţii de circulaţie şi de

stabilire a lucrătorilor cetăţenilor şi societăţilor.
A. conţinutul libertăţii de circulaţie a
lucrătorilor presupune:
a. eliminarea între lucrătorii cetăţeni ai statelor
membre a discriminărilor bazate pe criterii
de naţionalitate în ce priveşte angajarea,
remunerarea şi celelalte condiţii de muncă;
b. posibilitatea de a accepta oferte de muncă;
c. dreptul de a se stabili în statele comunitare
în scopul exercitării unei activităţi;
d. dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat
comunitar după angajare;
Pentru a se aplica textele comunitare, Consiliul prin
directive şi Curtea de Justiţie prin practica ei au făcut
următoarele precizări:
1) libertatea de circulaţie presupune
eliminarea între lucrătorii statelor
membre a tuturor discriminărilor,
ceea ce înseamnă dreptul lucrătorilor
străini de a ocupa un loc de muncă în
condiţii identice cu cele recunoscute
pentru lucrătorii naţionali, discriminări
pe criterii de plată, condiţii de
angajare, de avansare în funcţie,
condiţii de odihnă etc. Statele
membre sunt obligate să-şi

11
 recunoască reciproc diplomele din
învăţământul superior cu o durată
minimă de studii de 3 ani.
2) lucrătorii care au cetăţenia unui stat
membru beneficiază în statul de
primire de toate avantajele sociale şi
fiscale de care se bucură angajaţii,
cetăţeni ai statului respectiv. Astfel de
avantaje nu sunt recunoscute decât
lucrătorilor. Potrivit Curţii de Justiţie
sunt avantaje sociale împrumuturile
fără dobândă acordate familiilor cu
venituri reduse la naşterea unui copil,
bursele acordate pentru
perfecţionarea pregătirii profesionale
etc.
3) lucrătorilor din ţările membre li se
recunoaşte dreptul de a cumula toate
perioadele lucrate în diferite state, în
vederea dobândirii şi calculării
drepturilor cu titlu de prestaţii sociale
ce li se cuvin, precum şi dreptul de a li
se plăti astfel de prestaţii sociale pe
teritoriul statului poe care se găsesc.
Astfel de prestaţii sunt pensii pentru
limită de vârstă şi pentru soţul
supravieţuitor, prestaţii pentru caz de
boală, invaliditate, accidente de
muncă etc.
4) lucrătorul are dreptul de arămâne pe
teritoriul statului de primire după
încetarea activităţii dacă soţul
lucrătorului este cetăţean al acestui
stat sau a fost cetăţean al acestui stat
dar a pierdut cetăţenia ca urmare a
căsătoriei. Lucrătorul în momentul
încetării activităţii este îndreptăţit să
primească o pensie pentru limită de
vârstă, este rezident de peste 3 ani şi
a ocupat un loc de muncă în ultimele
12 luni, lucrătorul şi-a încetat
activitatea ca urmare a unei

12
 incapacităţi permanente care a
intervenit ca urmare a unui accident
de muncă sau boală profesională.
B. Conţinutul libertăţii de stabilire a
cetăţenilor. Tratatul CE a recunoscut în folosul
cetăţenilor comunitari libertatea de stabilire în
oricare stat membru şi de a înfiinţa în aceste
state agenţii, sucursale sau filiale.
C. Conţinutul libertăţii de stabilire în cazul
societăţilor. Societăţile constituite în
conformitate cu legislaţia unui stat membru şi
care au sediul statutar, administraţia centrală sau
sediul principal în comunitate sunt asimilate
persoanelor fizice în ce priveşte dreptul de
stabilire în alt stat, fiindu-le recunoscute aceleaşi
drepturi ca şi persoanelor juridice naţionale.
Excepţii de la principiul liberei circulaţii a
persoanelor.
1. excepţii care au în vedere natura
unei activităţi – regulile liberei circulaţii a lucrătorilor
nu se aplică angajaţilor care lucrează în administraţia
publică (sunt considerate astfel de locuri de muncă în
armată, poliţie, magistratură, administraţia financiară
şi diplomaţie) deoarece presupun participarea directă
sau indirectă la exerciţiul puterii publice.
Potrivit Tratatului CE sunt exceptate de la libertatea
de stabilire activităţile care presupun chiar şi numai cu
titlu ocazional, exerciţiul autorităţii publice.
Ca urmare, cetăţenii străini nu pot ocupa posturi de
notar, executor judecătoresc sau personal împuternicit să
supravegheze conservarea şi exploatarea fondului
forestier, cinegetic ori piscicol.
2. excepţii care au în vedere
conduita resortisanţilor
Statele comunitare pot refuza intrarea şi stabilirea
pe teritoriul lor a persoanelor care aparţin altor state
membre pentru motive care privesc ordinea publică,
securitatea publică sau sănătatea publică Ex. Apartenenţa
unei persoane la o organizaţie considerată ca fiind
periculoasă în ţara de primire.
Literatura de specialitate a propus că prin ordine
publică să se înţeleagă tot ce priveşte fundamentul

13
societăţii, libertatea şi securitatea individului, iar prin
securitate publică tot ce priveşte fundamentul şi
securitatea statului.
Sănătatea publică constituie un motiv pentru
interzicerea unui salariat sau persoană care desfăşoară
activităţi independente într-un stat membru ori membrilor
familiei lui să intre şi să se stabilească într-un alt stat
membru.
Maladiile sunt enumerate expres şi limitativ şi ele
sunt împărţite în 2 categorii:
- cele care pun în pericol sănătatea publică:
tuberculoza, sifilisul alte boli parazitare,
contagioase şi
- cele care pun în pericol ordinea şi
securitatea publică cum sunt: toxicomania şi
anumite psihoze
Libera circulaţie a serviciilor
Tratatul instituit de CE a instituit orice restricţii în
calea liberei prestaţii a serviciilor în interiorul Comunităţii
pentru cetăţenii statelor membre.
Sunt considerate servicii prestaţiile furnizate în mod
obişnuit contra unei remuneraţii. Prestările de servicii sunt
activităţi care nu au caracter pemanent şi cuprind în
special activităţi cu caracter industrial, comercial,
activitaţi artizanale.
Prestatorii de servicii
Libertatea de prestare a serviciilor în cadrul spaţiului
comunitar este recunoscută persoanelor care îndeplinesc
următoarele condiţii:
- sunt cetăţenii unui stat comunitar;
- sunt stabiliţi în alt stat decât cel al
destinatarului prestaţiei;
Teritoriul în care se pot presta servicii este întreg
spaţiul comunitar unde se pot desfăşura activităţi
independente. Persoanele care doresc să presteze
activităţi independente se pot stabili în ţara de primire fie
cu titlu principal – caz în care încep o activitate pe care o
pot transfera în alt stat, fie cu titlu secundar când
activitatea principală este organizată în alt stat iar în ţara
de primire este deschis doar un punct de lucru.
Beneficiarii (destinatarii) serviciilor.

14
 Sunt persoane fizice stabilite în alt stat decât cel al
prestatorului, regula fiind că cel care prestează un serviciu
se deplasează la domiciliul beneficiarului.
Membrii de familie ai persoanelor care
prestează servicii respectiv soţii, descendenţii sub 21
ani, descendenţii şi ascendenţii care se află în întreţinerea
lor beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi prestatorul.
Excepţii de la principiul liberei circulaţii a
serviciilor.
Libertatea de prestare a serviciilor nu se aplică
activităţilor care presupun, chiar şi cu titlu ocazional,
exerciţiul autorităţii publice şi care sunt în legătură cu
ordinea, securitatea sau sănătatea publică.
Libera circulaţie a capitalurilor.
Tratatul CE interzice toate restricţiile privind libera
circulaţie a capitalurilor atât între statele membre precum
şi între acestea şi statele terţe.
Circulaţia capitalurilor reprezintă un transfer de
valori dintr-un stat membru în altul sau către un
nerezident domiciliat pe teritoriul unui stat membru care
poate îmbrăca forma:
- investiţiilor destinate constituirii sau
extinderii unei firme;
- investiţiilor imobiliare;
- investiţiilor în bunuri de tezaur;
- împrumuturilor pe termen lung şi mediu;
- operaţiunilor cu titluri cotate sau necotate la
bursă
- importurilor, exporturilor de mijloace de
plată şi drepturi de autor
Statele membre au posibilitatea să menţină
restricţiile existente în ordinea juridică naţională şi
comunitară în cazul investiţiilor directe, investiţiilor
imobiliare, prestărilor de servicii financiare sau a admiterii
de titluri pe piaţa de capitaluri.
Consiliul, la propunerea Comisiei, după consultarea
Băncii Centrale Europene, poate adopta măsuri de
protecţie în domeniul circulaţiei capitalurilor care să nu
depăşească o perioadă de 6 luni atunci când s-ar putea
provoca dificultăţi grave pentru funcţionarea uniunii
economice şi monetare.

15
 Consiliu, la propunerea Comisiei, poate adopta
măsuri în domeniul circulaţiei capitalurilor când acesta
priveşte investiţiile directe, investiţiile imobiliare,
prestarea de servicii financiare sau admiterea unor titluri
pe pieţele de capital.
Libera circulaţie a plăţilor
Prin Tratatul Ce s-au interzis toate restricţiile privind
libera circulaţie a plăţilor între statele membre precum şi
între acestea şi statele terţe.
Excepţii de la principiul liberei circulaţii a
capitalurilor şi a plăţilor.
Statele membre au dreptul să aplice dispoziţii ale
legislaţiei lor fiscale considerate „pertinente”, respectiv
justificate de interese generale.
Statele membre au dreptul să ia toate măsurile
necesare pentru a împiedica încălcarea legilor, a normelor
lor de aplicare şi a altor reguli administrative, în special în
materie fiscală.
Politica comunitară în domeniul concurenţei.
Reguli aplicate în domeniul concurenţei dintre
state.
Sunt incompatibile cu piaţa comună şi sunt interzise
orice acorduri între întreprinderi orice decizii ale
asociaţiilor de întreprinderi şi orice practici care pot afecta
comerţul între statele membre şi care au ca efect
împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea concurenţei
în interiorul pieţei comune şi mai ales cele care constau în:
- fixarea directă sau indirectă a preţurilor de
vânzare sau de cumpărare sau altor condiţii
de tranzacţie;
- limitarea sau controlul producţiei, a
desfacerii, a dezvoltării tehnice sau a
investiţiilor
- repartizarea pieţelor sau a surselor de
aprovizionare;
- aplicarea condiţii inegale la prestaţii
echivalente faţă de partenerii comerciali;
Acordurile sau deciziile interzise sunt nule de drept.

Interzicerea înţelegerilor monopoliste

16
 Subiecţii cărora li se aplică regula privind
interzicerea înţelegerilor monopoliste sunt: întreprinderile
sau asociaţiile de întreprinderi.
Prin întreprindere se înţelege orice entitate care
desfăşoară o activitate economică, fără ca statutul său
juridic sau modul de finanţare să prezinte vreo importanţă.
Ex: societăţi comerciale, filiale, sucursale, societăţi civile.
Regula privind concurenţa se aplică în mod egal
atât întreprinderilor de stat cât şi celor publice, statelor
membre fiindu-le interzis să ia şi să menţină măsuri
contrare normelor privind concurenţa.
Regula privind concurenţa se aplică în mod egal
tuturor întreprinderilor cu excepţia unor întreprinderi
cărora li s-a încredinţat gestiunea unor servicii de interes
economic general sau care prezintă caracterul unui
monopol fiscal.
Pentru a delimita subiecţii cărora li se adresează
regula concurenţei trebuie precizat că:
- activităţile economice sunt acelea care sunt
prestate de firme private;
- asociaţiile fără scop lucrativ nu sunt
întreprinderi;
- acordurilor şi practicilor concertate dintre
întreprinderile care aparţin aceluiaşi grup de
întreprinderi nu se aplică regula concurenţei
Categorii de înţelegeri monopoliste
1. acordurile dintre întreprinderi – constau în
înţelegeri prin care acestea îşi exprimă voinţa
într-un mod determinat, sub forma unor
tranzacţii, contracte de concesiune. Nu are
importanţă dacă acordul este încheiat în scris sau
sub formă orală, dacă este public sau secret,
dacă este semnat sau nu. Ceea ce este important
este faptul că întreprinderile se obligă să aplice
înţelegerea la care au ajuns. Regula privind
concurenţa se aplică atât acordurilor încheiate pe
linie orizontală (producătorilor aceloraşi mărfuri)
cât şi pe linie verticală (producători şi distribuitori
de marfă);
2. deciziile asociaţiilor de întreprinderi – sunt acte
de voinţă colectivă care provin de la grupuri

17
 profesionale. Potrivit practicii Curţii de Justiţie
sunt asociaţii de întreprinderi asociaţiile de bănci.
3. practivile concertate – sunt o modalitate de
coordonare între întreprinderi care în mod voit
elimină riscurile concurenţei cu politici de
cooperare între ele. Potrivit Curţii de Justiţie orice
întreprindere are dreptul să-şi stabilească în mod
liber şi autonom politica pe care urmează să o
promoveze pe piaţă şi să-şi aleagă beneficiarii
produselor sale. Practicile concertate presupun că
între întreprinderi se stabilesc legături care le
afectează autonomia de decizii. Contactele dintre
întreprinderi pot să se materializeze în reuniuni
secrete, transmiterea informaţiilor prin
reprezentanţi, scrisori comerciale sau fax.

Condiţiile înţelegerilor monopoliste

Acordurile dintre întreprinderi, deciziile asociaţiilor
de întreprinderi şi practicile concertate sunt interzise dacă
întrunesc următoarele condiţii: afectează comerţul dintre
statele membre şi au ca obiect sau ca efect împiedicarea,
restrângerea sau distorsionarea concurenţei sau constau
într-o serie de practici enumerate limitativ.
Sancţiunea aplicabilă unor asemenea înţelegeri este
nulitatea de drept.
Practicile enumerate expres în art. 81 partea întâi:
- susceptibilitatea de a afecta comerţul dintre
statele membre. Condiţia este îndeplinită
dacă există suspiciunea că înţelegerile
dintre întreprinderi ar putea afecta comerţul
dintre statele membre;
- împiedicarea în restrângerea sau
distorsionarea concurenţei. Este îndeplinită
când înţelegerile au avut ca obiect şi au
produs efecte în sensul că au împiedicat,
restrâns sau distorsionat concurenţa cât şi
cele în care înţelegerile au urmărit astfel de
rezultate care însă nu s-au produs sau când,
deşi nu s-au dorit aceste efecte prin
încheierea înţelegerilor, ele însă s-au
produs;
Exemplu de înţelegeri sancţionabile:

18
  fixarea în mod direct sau indirect a
preţurilor de cumpărare sau vânzare
sau altor condiţii de tranzacţionare.
Întelegerile prin care întreprinderile
fixează preţul de vânzare sau de
cumpărare la import-export sau pe
piaţa unui stat sunt interzise deoarece
împiedică funcţionarea liberă a cererii
şi ofertei;
 limitarea sau controlul producţiei, a
desfacerii, a dezvoltării tehnice sau a
investiţiilor. Aceste înţelegeri restrând
politicile de dezvoltare şi limitează
întreprinderile să acţioneze în mod
liber pe piaţă.
 repatizarea pieţelor şi a surselor de
aprovizionare. Aceste înţelegeri duc la
repartizarea şi izolarea pieţelor fiind un
impediment la libera circulaţie a
mărfurilor şi serviciilor;
 aplicarea unor condiţii inegale la
prestaţiile echivalente faţă de
partenerii comerciali, creându-le astfel
un dezavantaj concurenţial, înţelegere
prin care, pe criterii de naţionalitate,
sediul sau putere economică impuse
unor parteneri în comparaţie cu alţii,
sunt interzise;
 condiţionarea încheierii contractelor de
acceptare de către parteneri a unor
pretaţii suplimentare care prin natura
lor sau conform uzanţelor comerciale
nu au nici o legătură cu obiectul
contractului.
Înţelegerile monopoliste nesancţionate.
1. înţelegerile care contribuie la ameliorarea
producţiei sau distribuirii produselor, la
promovarea progresului tehnic sau
economic nu sunt sancţionate. Ex:
participanţii la înţelegere renunţă la
fabricarea unor produse, specializându-se
doar în anumite operaţiuni, fapt ce duce la

19
 creşterea productivităţii, pentru
ameliorarea producţiei.
2. înţelegerile care rezervă utilizatorilor o
parte echitabilă din profitul realizat. Ex:
înţelegerile prin care preţurile sunt reduse
sub nivelul celor care ar conduce la o
concurenţă liberă.
3. înţelegerile prin care nu se impun
întreprinderilor restricţii care nu sunt
indispensabile pentru ameliorarea
producţiei sau a distribuirii produselor ori
pentru promovarea progresului tehnic şi
economic.
4. înţelegerile care nu dau posibilitate
întreprinderilor participante să elimine
concurenţa pentru o parte consistentă a
produselor.

Abuzul de poziţie dominantă

Exploatarea abuzivă a unei poziţii dominante pe
piaţa comunitară este contrară regulilor privind
concurenţa dintre întreprinderi şi sancţionată.
Exploatarea abuzivă a unei poziţii dominante pe
întreaga piaţă comună sau numai pe o parte a ei de către
una sau mai multe întreprinderi este interzisă în măsura în
care comerţul dintre state este afectat.
Sunt incompatibile cu piaţa comună şi interzisă:
 fixarea în mod direct sau indirect a
preţurilor de cumpărare sau vânzare
sau altor condiţii de tranzacţionare.
 limitarea sau controlul producţiei, a
desfacerii, a dezvoltării tehnice sau a
investiţiilor. Aceste înţelegeri restrând
politicile de dezvoltare şi limitează
întreprinderile să acţioneze în mod
liber pe piaţă.
 aplicarea unor condiţii inegale la
prestaţiile echivalente faţă de
partenerii comerciali, creându-le astfel
un dezavantaj concurenţial, înţelegere
prin care, pe criterii de naţionalitate,
sediul sau putere economică impuse

20
 unor parteneri în comparaţie cu alţii,
sunt interzise;
 condiţionarea încheierii contractelor de
acceptare de către parteneri a unor
pretaţii suplimentare care prin natura
lor sau conform uzanţelor comerciale
nu au nici o legătură cu obiectul
contractului.

Condiţii de aplicare a regulilor care

sancţionează abuzul de poziţie dominantă.
Poziţia dominantă pe piaţă nu este interzisă. Ea este
sancţionată când este exercitată abuziv.
Pentru a fi aplicată sancţiunea trebuie îndeplinite
următoarele condiţii:
- deţinerea unei poziţii dominante. Poziţia
dominantă este o situaţie de forţă
economică deţinută de o întreprindere care
este de natură să împiedice concurenţa pe
piaţă, întrucât îi permite să aibă un
comportament care este în mare măsură
independent de concurenţi şi consumatori.
Abuzul de poziţie dominantă trebuie să se
practice pe teritoriul pieţei comune chiar
dacă provine din partea unor întreprinderi
care îşi au sediul într-un stat necomunitar.
Curtea de Justiţie a stabilit că suntem în prezenţa
unei poziţii dominante dacă partea din piaţa deţinută de o
întreprindere este de câteva ori mai mare decât cea care
aparţine concurentului cel mai bine plasat.
- exploatarea abuzivă a poziţiei dominante –
presupune un anumit comportament al unei
întreprinderi care deţine o astfel de poziţie,
diferit de cel pe care îl presupune o
concurenţă obişnuită, de natură să
influenţeze activitatea pieţei.
- posibilitatea de a afecta comerţul dintre
statele membre – pentru a exista o
exploatare abuzivă a unei poziţii dominante
este suficient ca o astfel de atitudine să
poată avea astfel de efecte asupra

21
 comerţului dintre statele membre, fără a fi
necesar ca efectele să se fi produs efectiv.

Cazuri de practici abuzive de poziţie

dominantă.
 impunerea direct sau indirect a
preţurilor de cumpărare sau vânzare
sau altor condiţii de tranzacţionare
inechitabile.
 limitarea producţiei, a pieţelor de
desfacere, a dezvoltării tehnice în
dauna consumatorilor.
 aplicarea unor condiţii inegale la
prestaţiile echivalente faţă de
partenerii comerciali, creându-le astfel
un dezavantaj concurenţial;
 condiţionarea încheierii contractelor de
acceptare de către parteneri a unor
pretaţii suplimentare care prin natura
lor sau conform uzanţelor comerciale
nu au nici o legătură cu obiectul
contractului.
Operaţiunile de concentrare între
întreprinderi
Consiliul a adoptat regulamentul 4064/89, potrivit
căruia operaţiunile de concentrare se pot realiza în două
modalităţi: sub forma fuziunii şi prin dobândirea
controlului
Fuziunea este operaţiunea de concentrare a două
sau mai multe întreprinderi, anterior independente
finalizată prin contopirea acestora sau prin absorbţia uneia
de către cealaltă.
Dobândirea controluluii este operaţiunea care
constă în faptul că una ori mai multe persoane, care deţin
controlul asupra uneia sau mai multe întreprinderi,
dobândesc direct sau indirect prin participări la
capital, cumpărarea de active sau prin alte
mijloace, controlul asupra altor întreprinderi ori
părţi din acestea.
Controlul constă în posibilitatea de a exercita o
influenţă hotărîtoare asupra unei întreprinderi în senssul
că el poate stabili sau schimba politica ei comercială şi

22
aceastp fără ca influenţa să se fi manifestat în mod
efectiv.
Modalităţile de dobândire a controlului pot
consta în participarea la capitalul social, cumpărarea de
active sau încheierea unor contracte de furnizare de
produse ori de creditare cu sume mari,.
Controlul prin participarea la capital poate să
aibă loc prin dobândirea majorităţii drepturilor de vot care
presupune achiziţionarea a cel puţin 51 0/0 din capital, fie
prin dobândirea unei minorităţi calificate.
În cazul încheierii de contracte de furnizare de
produse sau de creditare cu sume mari de bani, ambele
pe termen lung, se exercită o influenţă determinantă
asupra întreprinderii beneficiare.
Controlul se exercită direct de către persoanele
fizice su intreprinderile care deţin drepturile ce le permit o
astfel de influenţă, sau indirect atunci când aceste
persoane se folosesc de alte persoane fizice sau
intreprinderi pentru a influenţa politica unei întreprinderi.
Este o operaţiune de concentrare când sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
- există o operaţiune de concentrare în sensul
celor precizate anterior
- operaţiunea de concentrare are o
dimensiune comunitară respectiv cifra de
afaceri pe plan mondial realizată de către
toate întreprinderile între care se realizează
concentrarea este mai mare de 5 muliarde
euro; cifra de afaceri în Comunitate
realizată individual de cel puţin două
întreprinderi este de 250 milioane euro.

Reguli aplicabile concurenţei între statele

membre
Statele membre pot să: constituie monopoluri cu
caracter comercial într-un anumit sector, să constituie
întreprinderi publice şi să acorde ajutoare.

Constituirea monopolurilor de stat cu caracter

comercial
Condiţii:

23
statele membre reglementează monopolurile naţionale cu
caracter comercial, excluzând orice discriminare între
cetăţenii statelor membre în ce privesc condiţiile de
aprovizionare şi desfacere.
statele membre se abţin să introducă măsuri noi care să
restrângă interzicerea taxelor, a restricţiilor cantitative
între statele membre.
în cazul desfacerii sau valorificării produselor agricole
trebuie să se asigure garanţii echivalente pentru nivelul de
ocupare a locurilor de muncă şi nivelul de trai al
producătorilor vizaţi.
Norma comunitară obligă statele membre să
excludă orice discriminare în raport cu cetăţenii statelor
membre în ce priveşte condiţiile de aprovizionare şi
desfacere.
Regulile privind concurenţa prin intermediul
monopolurilor privesc deopotrivă monopolurile naţionale
cu caracter comercial cât şi organismele prin intermediul
cărora statul poate, de drept sau de fapt, direct sau
indirect să controleze sau să influenţeze importurile sau
exporturile dintre state.
Acordarea unor drepturi exclusive în domeniul
producţiei şi al prestării de servicii generează discriminări
în domeniul aprovizionării şi desfacerii.
Sunt considerate practici care încalcă regulile
concurenţei şi acelea prin care statul controlează, dirijează
sau influenţează importul sau exportul.

Statutul întreprinderilor publice

Este dominat de regula potrivit căreia dacă statele
membre au dreptul să constituie întreprinderi publice sau
să acorde unor întreprinderi drepturi speciale sau
exclusive, ele nu pot să le impună să participe la înţelegeri
monopoliste sau să abuzeze de poziţia dominantă pe care
o au.
Sunt întreprinderi publice întreprinderile asupra
cărora autorităţile publice exercită în temeiul dreptului de
proprietate a participării financiare la capital sau a
regulilor după care funcţionează o influenţă dominantă în
sensul că: deţin majoritatea capitalului social dispunând
astfel de majoritatea drepturilor de vot şi pot să

24
desemneze mai mult de jumătate din numărul membrilor
organului de conducere sau supraveghere a întreprinderii.

Regimul ajutoarelor acordate de statele

membre
Sunt compatibile cu piaţa comună
- ajutoarele cu caracter social acordate
consumatorilor individuali fără vreo
discriminare legată de originea produselor
- ajutoarele destinate remedierii daunelor
cauzate de calamităţi naturale sau de alte
evenimente extraordinare
- ajutoarele acordate economiei anumitor
regiuni ale Republicii Federale Germane
afectate cu divizarea
- ajutoare destinate dezvoltării economice a
unor regiuni cu nivel de trai anormal de
scăzut sau cu şomaj mare
- ajutoare destinate să promoveze executarea
unui proiect important de interes european
comun sau să remedieze perturbări grave
ale economiei unui stat membru
- ajutoare destinate să promoveze cultura şi
conservarea patrimoniului
- alte categorii de ajutoare determinate prin
decizie a Consiliului la propunerea Comisiei.

Principiul incompatibilităţii ajutoareloe

acordate de statele membre cu piaţa comună.
Sunt incompatibile cu piaţa comună ajutoarele
acordate de statele membre sau cele acordate sub orice
formă prin intermediul resurselor statului care favorizează
anumite întreprinderi sau producţii distorsionează
concurenţa sau ameninţă cu distorsionarea ei afectând
schimburile comerciale dintre statele membre.
Pentru ca un ajutor să fie incompatibil cu piaţa
comună trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) ajutorul să fie acordat de un stat membru
sau să fie acordat sub orice formă prin
intermediul resurselor statului
b) ajutorul să favorizeze anumite întreprinderi
sau producţie a unor mărfuri

25
 c) ajutorul să distorsioneze concurenţa sau să
ameninţe cu distorsionarea ei
d) ajutorul acordat să fie în măsură să
afecteze schimburile comerciale dintre
statele membre.
Excepţii de la principiul incompatibilităţii
Sunt grupate în 2 categorii, excepţii de drept şi
cazuri care pot fi apreciate ca fiind compatibile cu piaţa
comună.
1) cazuri în care ajutoarele sunt considerate
de drept compatibile cu piaţa comună:
a. ajutoarele cu caracter social acordate
consumatorilor individuali cu condiţia ca ele
să nu fie date discriminatoriu
b. ajutoarele destinate să contribuie la
repararea unor pagube cauzate de
calamităţi naturale sau alte evenimente
extraordinare
c. ajutoare acordate economiei unor regiuni
ale RFG afectate de divizarea Germaniei
2) cazuri în care ajutoarele pot fi considerate
compatibile cu piaţa comună:
a. ajutoarele destinate relansării economiei
unor regiuni din spaţiul comunitar care
prezintă un nivel de trai anormal de scăzut
sau un nivel al şomajului ridicat
b. ajutoare destinate să promoveze executarea
unui proiect important de interes european
comun sau să remedieze perturbări grave
ale economiei unui stat membru
c. ajutoare destinate să promoveze cultura şi
conservarea patrimoniului

Procedura de control aajutoarelor acordate de

statele membre
Comisia şi statele membre au competenţa de a
examina sistemele de ajutoare existente în statele
membre şi de a propune măsuri pentru o dezvoltare
progresivă sau buna funcţionare a pieţei comune.
Dacă Comisia apreciază că proiectele de ajutoare pe
care le aplică ori pe care le propun statele membre nu
îndeplinesc condiţiile pentru a fi compatibile pe piaţa

26
comună, ea iniţiază procedura de control care parcurge
următoarele etape:
- comisia notifică statele membre punctul de
vedere cu privire la ajutoarele pe care le
acordă, cu invitaţia de a-şi prezenta
observaţiile în legătură cu acesta;
- după primirea observaţiilor comisia constată
că ajutoarele nu sunt compatibile cu piaţa
comună şi emite o decizie, urmare a căreia
statele vizate trebuie să elimine ajutoarele
sau să le modifice într-un anumit termen.
Dacă statele nu se conformează deciziei, Comisia
sau orice alt stat membru interesat poate sesiza
Curtea de Justiţie. Decizia Comisiei poate fi atacată
cu recurs în anulare de către statele interesate.
Dacă Comisia nu-şi prezintă punctul de vedere în
legătură cu observaţiile comunicate de statele
notificate, după 2 luni ajutoarele sunt considerate
ca fiind compatibile cu piaţa comună.

Politici comunitare care privesc mediul

afacerilor

Politica în domeniul transporturilor

Statele membre promovează o politică comună care
constă în:
- reguli comune aplicabile transporturilor
internaţionale către sau dinspre teritoriul
unui stat membru sau care traversează
teritoriul unui stat membru;
- condiţiile în care transportatorii nerezidenţi
pot să efectueze transporturi într-un stat
membru
- măsuri pentru ameliorarea securităţii
transporturilor
Consiliul, la propunerea Comisiei, după consultarea
comitetului economic şi social, poate să stabilească o
reglementare unitară care să asigure aplicarea politicii
privind transporturile.
Este interzisă aplicarea de preţuri şi condiţii care
implică orice element de sprijin sau de protecţie în
interesul unor întreprinderi sau industri particulare impusă

27
de un stat membru pentru trasporturile executate în
interiorul comunităţii.
Regulile Tratatului în domeniul politicii privind
transporturile se aplică transporturilor pe cale ferată, pe
drumuri şi pe apele interioare.

Politica economică şi monetară

Sarcina principală a statelor membre este de a-şi
conduce politica economică de o manieră care să
contribuie la realizarea obiectivelor comunităţii iar în ce
priveşte politica monetară de a menţine stabilitatea
preţurilor.
Pentru finalizarea acestor sarcini statele membre
respectă principiul unei economii de piaţă deschisă în care
concurenţa este liberă, favorizând o alocare eficientă a
resurselor.
Consiliul, la recomandarea comisiei, elaborează un
proiect cu privire la orientările generale ale politicilor
economice ale statelor membre şi prezintă un raport în
acest sens Consiliului European. Consiliul European adoptă
concluzii de orientare generală a politicilor economice ale
statelor membre şi ale Comunităţii.
Pe baza concluziilor adoptă o recomandare după
care informează Parlamentul European în legătură cu
recomandarea sa.
Băncii Centrale Europene şi Băncilor Centrale ale
statelor membre le este interzis să acorde credite fără
acoperire sau orice alte tipuri de facilităţi de creditare.
Dacă un stat membru întâmpină dificultăţi grave
datorită unor evenimente excepţionale, Consiliul, la
propunerea Comisiei, poate acorda statului vizat o
asistenţă financiară comunitară iar preşedintele Consiliului
informează Parlamentul European.
Statele membre trebuie să evite deficitele publice
excesive. Comisia supraveghează evoluţia situaţiei
bugetare şi suma totală a datoriei publice pentru a
identifica la timp astfel de deficite.
Comisia examinează dacă disciplina bugetară a fost
respectată pe baza următoarelor criterii:
- dacă raportul dintre deficitul public planificat
sau cel efectiv şi produsul intern brut depăşeşte
o valoare de referinţă;

28
 - dacă raportul dintre datoria publică şi produsul
intern brut depăşeşte o valoare de referinţă,
mai puţin atuinci când raportul scade suficient
pentru a considera că se apropie de valoarea de
referinţă într-un ritm satisfăcător.
În ce priveşte politica monetară aceasta este
coordonată la nivel comunitar de 2 organisme: Sistemul
European al Băncilor Centrale (SEBC) şi Banca centrală
Europeană (BCE).
SEBC sprijină politicile economiei generale din
comunitate contribuind la realizarea obiectivelor
comunităţii, sarcinile sale fiind:
1. definirea şi implementarea politicii monetare a
comunităţii
2. desfăşurarea operaţiunilor de schimb
3. păstrarea şi administrarea rezervelor valutare
oficiale ale statelor membre
4. promovarea bunei funcţionări a sistemelor de
plăţi
BCE este consultată în privinţa:
1. oricărui act comunitar propus în
domeniile care ţin de competenţa sa
2. de autorităţile naţionale în privinţa
oricărui proiect legislativ în domeniile
care ţin de competenţa sa
BCE poate prezenta avize instituţiilor sau organelor
comunitare competente sau autorităţilor naţionale.
Autorizează emisiunea bancotelor în comunitate.
BCE şi Băncile Centrale Naţionale pot emite
bancnote care sunt singurele mijloacele legale de plată în
interiorul comunităţii.
SEBC este compus din BCE şi Băncile Centrale
Naţionale şieste condus de organele de decizie ale BCE
care sunt: consiliul guvernator şi comitetul director.
SEBC şi BCE adoptă regulamente, ia decizii şi emite
recomandări şi avize.
Regulamentul are aplicabilitate generală şi este
obligatoriu în statele membre. Recomandările şi avizele nu
au forţă obligatorie.
Decizia este obligatorie pentru destinatari în toate
elementele sale.

29
 Politica comercială comună
Statele membre au stabilit regulile şi principiile unei
politici comerciale comune.
Este structurată conform unor principii unitare mai
ales în ceea ce priveşte modificările tarifare, încheierea de
acorduri tarifare şi comerciale, uniformizarea măsurilor de
liberalizare, politica de export şi măsurile de protecţie
comerciale.
În cazul în care trebuie negociate acorduri
comerciale cu unul sau mai multe state, Comisia prezintă
recomandările Consiliului care o autorizează să înceapă
negocierile.
Comisia conduce negocierile consultându-se cu un
comitet special desemnat de Consiliu.

Politica în domeniul industriei

Urmăreşte:
- accelerarea adaptării industriei la schimbările
structurale
- încurajarea unui mediu favorabil iniţiativei şi dezvoltării
întreprinderilor din întreaga comunitate şi, mai ale, a
întreprinderilor mici şi mijlocii;
- încurajarea unui mediu favorabil pentru cooperarea
între întreprinderi.
- Favorizarea unei exploatări maibune a potenţialului
industrial al politicilor de inovare, cercetare şi
dezvoltare tehnologică

Politica de coeziune economică şi socială

Statele membre urmăresc întărirea coeziunii
economice şi sociale prin reducerea diferenţelor dintre
nivelele de dezvoltare ale diverselor regiuni şi ridicarea
nivelului regiunilor defavorizate, inclusiv a zonelor rurale.
Comunitatea susţine realizarea acestor obiective
prin intermediul fondurilor structurale ale Băncii Europene
de Invetiţii şi al altor instrumente financiare existente.
Din 3 în 3 ani Comisia este obligată să prezinte un
raport Parlamentului European, Consiliului, Comitetului
economic şi social şi Comitetului Regiunilor în legătură cu
progresul atins în realizarea coeziunii economice şi
sociale.

30
 Politica de cercetare şi dezvoltare
tehnologică.
Are ca obiectiv întărirea bazelor ştiinţifice şi
tehnologice ale industriei comunităţii şi favorizarea
dezvoltării competitivităţii sale internaţionale.
În acest scop, Comunitatea încurajează:
- întreprinderile, centrele de cercetare şi universităţile în
eforturile lor de cercetare şi dezvoltare tehnologică de
înaltă calitate;
- susţine eforturile acestora.
Comunitatea desfăşoară următoarele acţiuni
1. implementează programele de cercetare, de
dezvoltare tehnologică şi de demonstraţie
promovând cooperarea cu şi între
întreprinderi, centre de cercetare şi
universităţi;
2. promovează cooperări în materiiile cercetării şi
dezvoltării tehnologice cu statele terţe şi
organizaţiile internaţionale
Consiliul adoptă un program cadru plurianual care:
- Stabileşte obiectivele obiectivele ştiinţifice şi
tehnologice care trebuie atinse;
- Indică liniile directoare ale acţiunilor
comunitare
- Fixează suma globală maximă precum şi
cote părţi pentru fiecare acţiune proiectată.
La începutul fiecărui an comisia prezintă un raport
Parlamentului European şi consiliului privitor la activităţile
desfăşurate în acest domeniu şi la programul de lucru pe
anul în curs.

31