Sf.

Vasile cel Mare (Scrisoarea 234, I): l cunoastem pe Dumnezeul

nostru din energiile Sale, ns nu afirmm c ne putem apropia de esenta Lui.
Energiile Lui coboar la noi, ns esenta Lui rmne neabordabil. Grigore a
explicat astfel transcedenta lui Dumnezeu n termeni legati de esenta Lui si
imanenta Lui n termeni ce tin de energiile Sale. Prin energiile Lui locuieste
Dumnezeu n oameni; energiile Sale sunt sinonime cu harul Su. Dumnezeu
exist n energiile Sale si deci harul nu este chiar un dar sau un obiect personal
al lui Dumnezeu, ci este El nsusi care se comunic oamenilor prin energiile
Sale. Desi considera c Dumnezeu nu este natura, deoarece este deasupra
ntregii naturi; nu este o fiint, cci este deasupra tuturor fiintelor... Nici un lucru
din toate cele create nu are si nu va avea nici mcar cea mai mic comuniune cu
natura suprem sau apropiere de ea (Omilia 16, P.G. cli, 193), Grigore sustinea
c sfintii au fost ndumnezeiti prin harul lui Dumnezeu, prin experient direct.
Ei l cunosc pe Dumnezeu, nu n esenta Lui, ci prin energiile Sale.
Deoarece Dumnezeu este lumin (1 Ioan 1,5), se considera c experienta
energiilor Sale ia forma luminii. Viziunea isihastilor nu cuprindea o lumin creat,
ci Lumina lui Dumnezeu-Tatl, identic cu Lumina Necreat care l-a nconjurat
pe Hristos pe Tabor. Desi aceast Lumin nu e o lumin material, care s poat
fi simtit, ea poate fi vzut de un om ale crui simturi, ct si suflet, au fost
transformate.
E bine s lum seama la aceast unic filosofie minte-trup a crestinilor
ortodocsi, deoarece ea a jucat un rol major n practica lor mistic.
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Trei sunt caile prin care ajungem la cunoasterea si comuniunea mistica cu Dumnezeu :
teologia, asceza si sfanta rugaciune. Prin aceste trei cai au umblat toti sfintii si au ajuns
la cea mai inalta treapta de unire cu Dumnezeu, anume la contemplarea si vederea lui
Dumnezeu, adica pana la rapirea " in trup sau afara de trup " , cum a ajuns si Sfantul
Apostol Pavel. Dintre acestea, cea dintai si mai la indemana tuturor este sfanta
rugaciune, facuta cu credinta si din toata inima. Prin ea ne unim cel mai usor cu
Dumnezeu si fara ea ne departam cel mai mult de Dumnezeu, precum spune un sfant
parinte : " Nimic nu lipeste pe om de Dumnezeu mai mult ca rugaciunea " .(PARINTELE
CLEOPA)

Cuvantul care are inteles si este folositor sufletului este dar al lui Dumnezeu. Iar vorba
cea desarta, care cauta sa masoare cerul si pamantul, marimea soarelui si departarea
stelelor, este o nascocire a omului care se osteneste in desert. Caci cautand cele ce nu
folosesc nimic, osteneste in zadar, ca si cum ar vrea sa scoata apa cu ciurul. Deoarece este
cu neputinta oamenilor a afla acestea. (Antonie cel Mare)7
..................................................................................................................................
Scriptura de aceea ne indeamna sa dobandim cunostinta lui Dumnezeu, ca sa-L slujim
Lui cum se cuvine prin fapte. (Marcu Ascetul)7
.....................................................................................................................................

Cuvantul duhovnicesc umple de siguranta simtirea mintii, caci e purtat de lucrarea

dragostei ce izvoraste din Dumnezeu. De aceea mintea noastra se indeletniceste, fara sa
fie silita, cu grairea despre Dumnezeu. Caci nu simte atunci vreo lipsa care provoaca
grija. Fiindca atat de mult se largeste prin vederi, cat vrea lucrarea dragostei. Bine este
deci sa asteptam totdeauna cu credinta, ca sa primim prin dragoste iluminarea pentru a
cuvanta. Caci nimic nu e mai sarac decat cugetarea care, stand afara de Dumnezeu,
filozofeaza despre Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)7
......................................................................................................................................
Mintea cuvantatoare de Dumnezeu (teologica), indulcindu-si si incalzindu-si sufletul cu
insesi cuvintele lui Dumnezeu, dobandeste nepatimirea in masura potrivita. Caci
''cuvintele Domnului, zice, sunt cuvinte curate, argint lamurit in foc pe seama
pamantului''. Iar mintea cunoscatoare (gnostica), intarita prin experienta cu lucrul, se
ridica mai presus de patimi. Dar si mintea cuvantatoare de Dumnezeu gusta din
experienta celei cunoscatoare, daca se face pe sine mai smerita, precum si mintea
cunoscatoare gusta din virtutea contemplativa (vazatoare), daca isi pastreaza neratacita
puterea discriminatoare a sufletului. Caci nu se intampla ca sa se dea amandoua darurile
in intregime fiecarei minti. Iar pricina este ca amandoua sa se minuneze de ceea ce are
mai mult cealalta decat ea si asa sa sporeasca in ele smerita cugetare, impreuna cu ravna
dreptatii. De aceea zice Apostolul: ''Unuia prin Duhul i s-a dat cuvant de intelepciune,
altuia cuvant de cunostinta in acelasi Duh''. (Diadoh al Foticeii)7
...........................................................................................................................................
pacatul duce la alterarea cunosterii lui Dumnezeu
n ordinea cderii,omul pierde acest sens iniial pentru care a fost adus la existen.
ntorcndu-se de la Dumnezeu, omul provoac propria sa dezagregare, antrennd
inevitabil dezagregarea cosmic i tragedia ntregii creaii. Lumea n ntregul ei i n
fiecare element n parte a fost supus dezordinii, luptei, morii i stricciunii. Aceast
lume a ncetat s mai reflecte fidel frumuseea divin fiindc icoana, imaginea divin,
omulcentrul acestui univers s-a ntunecat. Astfel, n loc s reveleze prin raiunea sa
proprie, luntric i prin ntregul existenei sale, planul dumnezeisc al creaiei, i prin
aceasta pe Sfntul Duh nsui, firea uman a devenit domeniul i instrumentul rului
personificat, Satan. Scopul iniial al existenei umane, dobndirea Sfntul Duh va
redeveni scop existenial doar n ordinea cretin introdus de evenimentele ntruprii,
Rstignirii, nvierii i nlrii Dumnezeului Iisus Hristos. Dar pn atunci, i chiar dup
aceea n faptul cderii cretine, i mai ales n aceast contemporaneitate care refuz subtil
nvierea i Cincizecimea ignornd perspectiva Parusiei, prin voina omului rul crete i
devine putere care viciaz creaia ntr-un ritm nspimnttor. Relaia omului cu natura
material a lumii nu mai poate fi o relaie personal, relaie cu logosul iubirii lui
Dumnezeu care e constitutiv lumii. Devenit obiect neutru, lumea se opune eforturilor
omului de a o supune, se opune nevoii i dorinei sale de supravieuire individual.
Refuznd cumuniunea cu Dumnezeu omul a restrns cunoaterea sa la cunoaterea lumii
ca obiect. Pe msura trecerii timpului omul a slbit tot mai mult n cunoaterea
subiectului divin, superior lumii (de aceea o problem despre care vorbesc toate religiile
salvrii indiferent de momentul istoric este cea a schimbrii subiectului, a regsirii prin
cunoatere a subiectului divin), deoarece cunoaterea subiectului divin se realizeaz

numai mpreun cu Acesta i nu-i d omului niciodat posibilitatea de a fi suveran asupra

Lui. Rmnnd ns cu cunoaterea strict raional a lumii, a naturii, omul a desprit
cunoaterea de nelegerea creaiei ca dar a lui Dumnezeu i de iubirea lui Dumnezeu ca
druitor continuu al ei. Lumea devine n acest caz opac, pierzndu-i transparena i
nchizndu-se n sine, nemaipermind energiilor necreate s o strbat, susinnd-o. ns
transparena lumii rmne potenialitate chiar dac oamenii au czut de la aceast
cunoatere a ei. Ispitirea l mpinge pe om s-i mute atenia de la Dumnezeu la pomul
vieii, adic de la persoan la obiect i s se fixeze pe acesta. Astfel, existena uman nui mai are ca interlocutor principiul agapic absolut, hrana primit de la Dumnezeu din
iubire, iubirea lui Dumnezeu ca hran, ci o realitate obiectual. Sensul existenei umane
de a ajunge la Dumnezeu ca subiect n relaie i mediatoare a creaiei se denatureaz,
aceasta lsndu-se asimilat de natur i atribuind acesteia rolul pe care-l avea
Dumnezeu, de principiu i izvor al vieii. Existena uman devine din teonom,
autonom, iar n aceast deturnare omul angajeaz ntreaga lume. n afara Raiului, n
urma izgonirii, omenirea se denatureaz ncepnd cu modificarea relaiilor interumane,
continuitatea neamului omenesc ncepnd s fie asigurat prin relaiile sexuale, pe cnd
n Raiul Edenic Adam i Eva duceau o via ngereasc,fr unire trupeasc (via ce va fi
i in Raiul eshatologic). Modificrile de contiin sunt evidente n Cain, care nu mai
nelege s dea lui Dumnezeu din ce are mai bun, ci gndul jertfei se estompeaz,
devenind datorie formal. Faptul c mplinirea formal a jertfei, indiferent de natura
acesteia, nu are nici o valoare n faa lui Dumnezeu este demonstrat de refuzul ofrandei
lui Cain. ns nenelegerea acestei realiti a dus la primul fratricid, izvort din mnie,
invidie i mndrie, fratricid care a condus la separarea omenirii n dou linii de
descenden, paralele, dup criteriul religios-moral: cea dup chipurile adevrailor
urmtori ai lui Dumnezeu, i cei ce s-au lepdat de El, urmaii lui Cain (sau Cetatea lui
Dumnezeu i cetatea oamenilor n descrierea Fericitului Augustin). [31] Cartea Facerii(4,
17-22) ne ofer o viziune asupra nceputului civilizaiei aa cum o nelegem astzi:
meserii, arte, ceti, comuniti. Tot aici ns (Facere 4,25-26) ni se ofer imaginea foarte
clar c de la descendena principal a lui Adam, i anume Set, coordonata fundamental
a existenei era religios-moral i teonom: Atunci au nceput oamenii a chema numele
Domnului Dumnezeu. Cele dou linii paralele de descenden sunt numite de Sfnta
Scriptur: fiii lui Dumnezeu i fiii oamenilor. Sfinii Prini explic n unanimitate
aceast numire n sensul c fiii lui Dumnezeu erau urmaii lui Set, popor ales, destinat a
se pstra pe sine n virtute.Acest sens e sugerat i de locul nalt,de-a lungul hotarelor
Raiului, n care triau. Acetia trebuiau s se pstreze n virtute, orientai spre
Dumnezeu, ca s poat ajunge nsctorii Mntuitorului. Fiii oamenilor sau fiicele
oamenilor erau urmaele lui Cain, poporul oprit de a se amesteca cu urmaii lui Set. [32]
ns ispita frumuseii carnale i a plcerii, atunci ca i astzi i ca ntotdeauna, a fost mai
puternic dect amintirea Raiului, astfel c desfrnarea a cuprins i neamul ales, mai nti
brbaii (conform Scripturii) i apoi i pe femei (conform Sfntului Efrem Sirul). [33]
Stricciunea firii omeneti, pierderea axei morale i afl astfel finalitatea, cel mai de jos
nivel, n desfrnarea ajuns la rang de normalitate (ceea ce se ntmpl i azi). De-a
lungul istoriei omenirii, desfrnarea ajuns normalitate a fost pedepsit de Dumnezeu n

mai multe rnduri i moduri, tocmai pentru a readuce omul la condiia sa moral i fizic
iniial, iar cea dinti pedepsire de proporii a fost potopul.
31 ieromonah serafim rose, Cartea facerii, crearea lumii si omul inceputurilor, Ed Sofia,
Bucuresti, p 147
32 ibidem 152-153
33 Sf Efrem Sirul, Talcuire la Facere, apud Ieromonah Serafim Rose, op. Cit. P 153

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate