Potrivit doctrinei dualiste, cele dou sisteme se deosebesc prin izvoarele de drept, prin

sfera relaiilor reglementate i prin substana reglementrii1. Cele dou ordini juridice sunt
astfel complet separate, independente, nu se influeneaz reciproc2. Elementul cel mai
important postulat de teoria dualist este, n consecin, faptul c substana dreptului
internaional nu i permite s fie aplicabil n dreptul intern per se. Conceptual, pentru ca
dreptul internaional s devin parte a dreptului intern, trebuie ndeplinite dou condiii: i) s
existe o decizie a autoritii statale n sensul recepiei normative n dreptul intern (temeiul
aplicrii dreptului internaional nu este valoarea sa, ci decizia statal) i ii) s existe o
transformare a normei, prin intermediul unui act normativ intern, care reia coninutul normei
de drept internaional, dar cu natura schimbat, n norm de drept intern. Acest act normativ
modific astfel valoarea formal, destinatarii i caracterul normei, pentru a o adapta
specificului dreptului intern3. n consecin, trstura esenial a concepiei dualiste este c
norma de drept internaional nu se aplic n dreptul intern n calitatea sa de norm de drept
internaional: este necesar ca un izvor de drept intern s o preia i s o adapteze.

1 D. Anzilotti, Cours de droit international, Sirey, Paris, 1925, op. cit., p. 62; H. Triepel, Volkerrecht und Landesrecht,
1899 ; H. Triepel, Volkerrecht und Landesrecht, Recueil des Cours de lAcademie de la Haye, vol. 1, 1923, p. 77-121 ;

2Ian Brownlie, op. cit., p. 32;

3 D. Anzilotti, op. cit., p. 63;