Componentele sistemului respirator sunt caile respiratorii (cavitatea nazala, faringele, laringele,

traheea, bronhia) si plamanii.

Fosele nazale, care alcatuiesc cavitatea nazala, se deschid la exterior prin nari, iar in faringe prin
doua orificii. Interiorul foselor nazale este captusit cu o mucoasa ale carei secretii mentin locul
mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizata, incalzeste aerul inspirat. Mucusul, cat si
firele de par din fosele nazale opresc inaintarea prafului si a altor impuritati care se pot afla in
aerul inspirat.
Faringele este organul in care se incruciseaza calea respiratorie cu calea digestiva.
Laringele este alcatuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezinta o
proeminenta, numita marul lui Adam. La intrarea in laringe se afla un capacel numit epiglota,
care, la nevoie, astupa cavitatea laringelui numita glota. Laringele este si organul vorbirii,
deoarece in interiorul sau se afla doua perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea
coardelor inferioare se produc sunetele.
Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm, mentinut deschis datorita inelelor cartilaginoase
din care este alcatuit; spre esofag, tesutul cartilaginos este inlocuit cu tesut moale, ce usureaza
trecerea alimentelor prin aceast. Peretele intern al traheii este captusit cu o mucoasa umeda, ale
carei celule sunt ciliate. Cilii se misca de jos in sus, antrnand astfel impuritatile spre exterior.
Bronhiile, in numar de doua, sunt ramificatii ale traheii care patrund in plamani. Inelele
cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar mucoasa lor contine, de asemenea, celule ciliate.
Bronhiile se ramifica in bronhii secundare: doua in plamanul stang, trei in plamanul drept.
Plamanii sunt doua organe buretoase elastice, de culoare roz, asezate in cutia toracica, deasupra
diafragmei.
Plamanul drept este alcatuit din trei lobi, iar plamanul stang are doar doi lobi, intre cei doi
plamani aflandu-se inima.
In fiecare lob patrunde cate o bronhie secundara, care se ramifica in tuburi din ce in ce mai mici,
numite bronhiole. Acestea, cand ajung sa aiba 1mm in diametru, nu mai au inele cartilaginoase.
Cele mai fine bronhiole se termina cu saci pulmonari, alcatuiti din mici umflaturi cu peretii
foarte subtiri, numite alveole pulmonare.
Alveola pulmonara este unitatea structurala si functionala a plamanului.
Intre sacii pulmonari se afla un tesut conjunctiv elastic. Plamanii nu au muschi.
Suprafata lor este acoperita de doua foite, numite pleure. Una este lipita de plaman, cealalta de
peretele intern al cavitatii toracice. Intre ele se afla o cavitate foarte subtire, in care se gaseste o
pelicula de lichid.
Plamanii sunt foarte bine vascularizati de arterele si venele pulmonare. Arterele pulmonare
patrund in plamani printr-unloc numit hil, se ramifica si insotesc bronhiile pana la sacii
pulmonari, unde se ramifica in arteriole care se continua cu capilarele. Acestea se deschid in
venule care inconjoara sacii, insotesc apoi bronhiolele, bronhiile, se unesc in venele pulmonare
(cate doua de fiecare plaman) si ies din plaman tot prin hil. Ele se deschid in final, in atriul stang.
Un plaman este, deci, alcatuit dintr-un mare numar de saci pulmonari. Suprafata acestora sete
foarte mare datorita alveolelor, a caror suprafata totala atinge
200 m patrati. Astfel, sangele si aerul se gasesc in contactpe o mare suprafata. Ele sunt
separate doar de peretii foarte subtiri ai alveolelor si ai capilarelor.
Fiziologia sistemului respirator
Functionarea sistemului respirator, prin care se asigura respiratia, cuprinde, in principal,
respiratia pulmonara si respiratia celulara.
Respiratia pulmonara
Aceasta etapa a respiratiei cuprinde doua faze: patrunderea aerului in plamani
(inspiratia); eliminarea aerului din plamani (expiratia), care dureaza mai mult decat
inspiratia.
Un om adult aflat in repaus executa 16 miscari respiratorii pe minut (ritmul respirator).
Acest ritm este mai mare la femeie; el creste in timpul activitatii musculare, al exercitiilor
fizice etc.

Respiratiile normale sunt acte reflexe involuntare.

Plamanii, neavand muschi, urmeaza pasiv miscarile cutiei toracice. In timpul inspiratiei,
volumul cutiei toracice creste datorita contractiei muschilor respiratori: diafragma se
contracta si coboara, muschii intercostali trag coastele si le ridica. Miscarea coastelor
impinge sternul inainte, iar plamanii se umplu cu aer. In momentul expiratiei, muschii se
relaxeaza, iar plamanii isi micsoreaza volumul o data cu cel al cutiei toracice, eliminand
aerul.
Inspiratia este, deci, faza activa a respiratiei, iar expiratia este faza pasiva. Intrarile si
iesirile de aer din sistemul respirator prezinta ventilatia pulmonara, care depinde de
frecventa si profunzimea miscarilor respiratorii. Acestea pot creste prin antrenament,
gimnastica etc.
Aerul este un amestec de gaze in urmatoarea proportie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03%
dioxid de carbon si alte alte gaze in cantitati foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat
sunt diferite de cele ale aerului expirat.
Compozitie(%)
Azot Oxigen Dioxid de carbon Vapori apa Temperatura
Aerul inspirat 78 21 0,03 variabil variabila
Aerul expirat 78 16 4,5 saturat 37 grade C
Astfel in plamani, aerul pierde oxigen, se imbogateste in dioxid de carbon si vapori de
apa.
Schimbarile de gaze se produc la nivelul alveolelor pulmonare, unde sangele si aerul se
gasesc in contact pe o mare suprafata.
Dioxidul de carbon din sange traverseaza peretii capilarelor si peretii alveolelor, de unde
va fi eliminat prin expiratie. Oxigenul din aerul ajuns in anveole in urma inspiratiei
traverseaza peretii acestora, peretii capilarelor si ajunge in sange, care il transporta la
organe.
Schimbul de gaze la nuvelul pulmonar are loc intotdeauna in acest fel, datorita
diferentelor de presiune a acestor gaze in plamani si sange.

sistemul respirator

download referat
Sistemul respirator Componentele sistemului respirator sunt cile respiratorii (cavitatea nazal, faringele,
laringele, traheea, bronhia) i plmnii. Fosele nazale, care alctuiesc cavitatea nazal, se deschid la exterior prin
nri, iar n faringe prin dou orificii. Interiorul foselor nazale este cptuit cu o mucoas ale crei secreii menin
locul mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizat, nclzete aerul inspirat. Mucusul, ct i firele de pr din
fosele nazale opresc naintarea prafului i a altor impuriti care se pot afla n aerul inspirat. Faringele este
organul n care se ncrucieaz calea respiratorie cu calea digestiv. Laringele este alctuit din mai multe
cartilaje, dintre care cel situat anterior prezint o proeminen, numit mrul lui Adam. La intrarea n laringe
se afl un cpcel numit epiglot, care, la nevoie, astup cavitatea laringelui numit glot. Laringele este i
organul vorbirii, deoarece n interiorul su se afl dou perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea
coardelor inferioare se produc sunetele. Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm, meninut deschis datorit
inelelor cartilaginoase din care este alctuit; spre esofag, esutul cartilaginos este nlocuit cu esut moale, ce
uureaz trecerea alimentelor prin aceast. Peretele intern al traheii este cptuit cu o mucoas umed, ale crei
celule sunt ciliate. Cilii se mic de jos n sus, antrnnd astfel impuritile spre exterior. Bronhiile, n numr de
dou, sunt ramificaii ale traheii care ptrund n plmni. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar
mucoasa lor conine, de asemenea, celule ciliate. Bronhiile se ramific n bronhii secundare: dou n plmnul
stng, trei n plmnul drept. Plmnii sunt dou organe buretoase elastice, de culoare roz, aezate n cutia
toracic, deasupra diafragmei. Plmnul drept este alctuit din trei lobi, iar plmnul stng are doar doi lobi,
ntre cei doi plmni aflndu-se inima. n fiecare lob ptrunde cte o bronhie secundar, care se ramific n tuburi
din ce n ce mai mici, numite bronhiole. Acestea, cnd ajung s aib 1mm n diametru, nu mai au inele
cartilaginoase. Cele mai fine bronhiole se termin cu saci pulmonari, alctuii din mici umflturi cu pereii foarte
subiri, numite alveole pulmonare. Alveola pulmonar este unitatea structural i funcional a plmnului. ntre
sacii pulmonari se afl un esut conjunctiv elastic. Plmnii nu au muchi. Suprafaa lor este acoperit de dou
foie, numite pleure. Una este lipit de plmn, cealalt de peretele intern al cavitii toracice. ntre ele se afl o
cavitate foarte subire, n care se gsete o pelicul de lichid. Plmnii sunt foarte bine vascularizai de arterele i
venele pulmonare. Arterele pulmonare ptrund n plmni printr-unloc numit hil, se ramific i nsoesc bronhiile
pn la sacii pulmonari, unde se ramific n arteriole care se continu cu capilarele. Acestea se deschid n venule
care nconjoar sacii, nsoesc apoi bronhiolele, bronhiile, se unesc n venele pulmonare (cte dou de fiecare
plmn) i ies din plmn tot prin hil. Ele se deschid n final, n atriul stng. Un plmn este, deci, alctuit dintrun mare numr de saci pulmonari. Suprafaa acestora sete foarte mare datorit alveolelor, a cror suprafa total
atinge 200 m ptrai. Astfel, sngele i aerul se gsesc n contactpe o mare suprafa. Ele sunt separate doar de
pereii foarte subiri ai alveolelor i ai capilarelor. Fiziologia sistemului respirator Funcionarea sistemului
respirator, prin care se asigur respiraia, cuprinde, n principal, respiraia pulmonar i respiraia celular.
Respiraia pulmonar Aceast etap a respiraiei cuprinde dou faze: ptrunderea aerului n plmni (inspiraia);
eliminarea aerului din plmni (expiraia), care dureaz mai mult dect inspiraia. Un om adult aflat n repaus
execut 16 micri respiratorii pe minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el crete n timpul
activitii musculare, al exerciiilor fizice etc. Respiraiile normale sunt acte reflexe involuntare. Plmnii,
neavnd muchi, urmeaz pasiv micrile cutiei toracice. n timpul inspiraiei, volumul cutiei toracice crete
datorit contraciei muchilor respiratori: diafragma se contract i coboar, muchii intercostali trag coastele i
le ridic. Micarea coastelor mpinge sternul nainte, iar plmnii se umplu cu aer. n momentul expiraiei, muchii
se relaxeaz, iar plmnii i micoreaz volumul o dat cu cel al cutiei toracice, eliminnd aerul. Inspiraia este,
deci, faza activ a respiraiei, iar expiraia este faza pasiv. Intrrile i ieirile de aer din sistemul respirator
prezint ventilaia pulmonar, care depinde de frecvena i profunzimea micrilor respiratorii. Acestea pot crete
prin antrenament, gimnastic etc. Aerul este un amestec de gaze n urmtoarea proporie: 21% oxigen, 78% azot,
0,03% dioxid de carbon i alte alte gaze n cantiti foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de
cele ale aerului expirat.

Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) sau sistemul respirator (Sistema respiratorium)

constituie totalitatea organelor care servesc la schimbul gazos ntre organismi mediu, asigurnd
organismul cu oxigen, indispensabil vieii celulelor, i eliminnd din organism dioxidului de
carbon rezultat din oxidri.
La mamifere i la om aparatul respirator este format din dou categorii de organe: cile respiratorii i
organele respiratorii plmnii. Cile respiratorii (cavitatea nazal, faringe, laringe, trahee i
bronhii de calibru diferit, inclusiv i bronhiolele) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a
conduce aerul la i de la plmni i de a purific, a nclzi i a umezi aerul inspirat. Se
deosebesc: cile respiratorii superioare (cavitatea nazal i faringele) i cile respiratorii
inferioare (laringele, traheea i bronhiile). Plmnii au rolul cel mai important n respiraie, la nivelul
lor are loc respiraia pulmonar, schimbul gazos ntre organism i mediu realizndu-se la nivelul
alveolelor pulmonare.
Structura aparatului respirator este adaptat modului de via al animalului i tipului de
respiraie. Fiinele unicelulare nu au un aparat respirator, ele fiind uor ptrunse de gaze i
de lichidele care le nconjur. Nu acelai lucru se petrece la fiinele pluricelulare, unde
absorbia oxigenului de ctre lichidul circulant (sngele) i eliminarea bioxidului de carbonare loc la
nivelul unor organe special difereniate, care constituie aparatul respirator.
Multe nevertebrate inferioare
(spongieri, celenterate, oligochete, hirudinee, platelminte, crustacei inferiori) nu au un aparat
respirator difereniat i schimburile gazoase au loc prin toat suprafaa corpului ( respiraie
cutanat), dar i la animalele care l au, exist o respiraie cutanat, mai mult sau mai puin
important. Organele respiratorii difereniate exist la multe nevertebrate i la toate vertebratele. La
animalele acvatice, ele sunt branhiile (la echinoderme, crustaceii superiori, polichete,
majoritatea molutelor, ciclostomi, peti); la cele terestre, ele sunt traheele (la insecte)
i plmnii (la araneide, gasteropodele pulmonate, majoritatea vertebratelor). Se pot distinge astfel
trei feluri de respiraii: respiraia branhial, n care schimburile gazoase au loc cu ajutorul unor
expansiuni membranoase mai mult sau mai puin cutate i puternic vascularizate, care atrn n
ap, numite branhii (la peti); respiraia traheal, n care distribuia aerului n tot corpul animalului
are loc prin tuburi ramificate, numite trahee (la insecte); respiraia pulmonar, n care aerul este
introdus printr-un mecanism special n saci membranoi, puternic vascularizai, care
sunt plmnii (la vertebratele tetrapode). n raport cu mediul se deosebesc 2 tipuri de
respiraie: respiraia acvatic unde aparatul respirator este reprezentat prin branhii i respiraia
aerian unde aparatul respirator este alctuit dintr-un sistem de trahee ramificate i anastomozate
(la insecte) sau din plmni i din cile respiratorii (la vertebratele tetrapode). Respira ia privit n
totalitatea ei cuprinde dou etape fundamentale: respiraia extern (respiraia pulmonar, branhial
sau traheal), asigurat de aparatul respirator, i respiraia intern (respiraia tisular) care se
realizeaz la nivelul celulelor din organism.
Cuprins
[ascunde]

1Aparatul respirator uman

o

1.1Anatomia

1.2Controlul

1.3Fiziologia sistemului respirator

1.3.1Respiraia pulmonar

1.3.2Volumele i capacitile pulmonare

2Vezi i

3Legturi externe

Aparatul respirator uman[modificare | modificare surs]

Sistemul respirator:
1. Sinusul nazal:
2. Sinusul frontal
3. Sinusul sfenoid
4. Tractul respirator
superior:
5. Nas
6. Cavitatea nazal
7. Cornete nazale
8. Vestibulul nazal
9. Faringe
9. Laringe
11. Epiglota
12. Cartilaj tiroidian
13. Cartilaj cricoidian
14. Corzi vocale
15. Tractul respirator

18. Bronhiile principale: stng i 31. Plamnul

dreapt
stng:
19. Inele cartilaginoase
21. Bronhii lobare:
20. Bronhiile lobare:
22. Superioar
21. Bronhii lobare superioare
stnga
22. Bronhii lobare inferioare
23. Superioar
23. Bronhii lobare mediane
dreapta
24. Bronhie segmentar
32. Lob superior
25. Plamnul drept:
34. Fisura oblic
26. Lob superior
35. Incizura
27. Scizura orizontal
cardiac
28. Scizura oblic
36. Lingula
29. Lobul median
37. Lobul inferior
30. Lobul inferior
38. Diafragma
39. Cavitatea
bucal

Lobulul
respirator:
41. esut
conjunctiv
42. Saci alveolari
43. Canal alveolar
44. Gland
mucoas
45. Mucoas
46. Arteriol
pulmonar
47. Venul
pulmonar
48. Capilare
49. Atriu
50. Alveole

inferior
16. Trahea
17. Carena traheei

40. Esofag

Anatomia[modificare | modificare surs]

Aerul inspirat se deplaseaz trecnd pe rnd prin:

Cavitate nazal - sunt cptuite cu mucoasa nazala. Aceasta are o foarte bogata reea de
vase cu rol n nclzirea aerului. Ea produce mucus care umezete aerul i retine particule
strine.
Faringe - este organul comun sistemului digestiv i sistemului respirator.
Laringe - are n peretele sau numeroi muchi i piese cartilaginoase protectoare. Un cartilaj
n forma de frunza (epiglota) acoper intrarea substanelor nutritive, nghiite. n interior, peretele
laringelui are nite pliuri musculoase, coardele vocale, care prin vibrare creeaz sunete.

Trahee - conine n peretele sau inele cartilaginoase suprapuse care in mereu deschis.

Bronhii - au esut cartilaginos. Mucoasa traheei i bronhiilor produce mucus care retine
particulele strine, iar cilii prezeni mping corpurile strine spre ieire, prin micarea lor
permanenta.

Saci alveolari - sunt extremitile bronhiolelor( care nu au cartilaj, dar au esut muscular
neted).

Alveole pulmonare (n plmni)de unde oxigenul trece n snge, apoi n celule.

Controlul[modificare | modificare surs]

De reglarea i controlul funciei respiratorii sunt responsabile dou zone ale trunchiului cerebral, i
anume medulla oblongata(bulbul rahidian) i puntea lui Varolio.
Respiraia este funcia prin care se asigur continuu i adecvat aportul de oxigen din aerul
atmosferic pn la nivelul celulelor care l utilizeaz i circulaia n sens invers a dioxidului de carbon
produs de metabolismul celular.
Componentele sistemului respirator sunt: cile respiratorii (cavitatea nazal, faringele,
laringele, traheea, bronhiile) i plmnii. Fosele nazale (nrile), fac legtura ntre mediul extern
i cavitatea nazal (mediul intern), Interiorul cavitii nazale este cptuit cu o mucoas ale crei
secreii menin locul mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizat, nclzete aerul inspirat.
Mucusul, ct i firele de pr din fosele nazale opresc naintarea prafului i a altor impuriti care se
pot afla n aerul inspirat.
Faringele este organul n care se ncrucieaz calea respiratorie cu calea digestiv. Laringele este
alctuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezint o proeminen , numit mrul
lui Adam. La intrarea n laringe se afl un cpcel numit epiglot, care, la nevoie, astup cavitatea
laringelui numit glot. Laringele este i organul vorbirii, deoarece n interiorul su se afl dou
perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea coardelor inferioare se produc
sunetele. Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm, meninut deschis datorit inelelor
cartilaginoase care intr n structura sa. Spre esofag, esutul cartilaginos este nlocuit cu esut
moale, ce uureaz trecerea alimentelor prin esofag. Peretele intern al traheii este cptu it cu o

mucoas umed, ale crei celule sunt ciliate. Cilii se mic de jos n sus, antrennd astfel
impuritile spre exterior. Bronhiile, n numr de dou, sunt ramificaii ale traheii care ptrund n
plmni. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complete, iar mucoasa lor con ine, de asemenea,
celule ciliate. Bronhiile se ramific n bronhii secundare: dou n plmnul stng, trei n plmnul
drept.
Plmnii sunt dou organe alveolare elastice, de culoare roz, aezate n cutia toracic, deasupra
diafragmei. Plmnul drept este alctuit din trei lobi, iar plmnul stng are doar doi lobi, ntre cei
doi plmni aflndu-se inima. n fiecare lob ptrunde cte o bronhie secundar, care se ramific n
tuburi din ce n ce mai mici, numite bronhiole. Acestea, cnd ajung s aib 1mm n diametru, nu mai
au inele cartilaginoase. Cele mai fine bronhiole se termin cu saci pulmonari, alctuii din mici
umflturi cu pereii foarte subiri, numite alveole pulmonare.
Alveola pulmonar este unitatea structural i funcional a plmnului. ntre sacii pulmonari se afl
un esut conjunctiv elastic. Plmnii nu au muchi. Suprafaa lor este acoperit de dou foie, numite
pleure. Una este lipit de plmn (pleura visceral), cealalt de peretele intern al cavitii toracice
(pleura parietal). ntre ele se afl o cavitate foarte subire (spaiul pleural), n care se gsete o
pelicul de lichid (lichidul pleural). Plmnii sunt foarte bine vascularizai de arterele i venele
pulmonare. Arterele pulmonare ptrund n plmni printr-un loc numit hil, se ramific i nsoesc
bronhiile pn la sacii pulmonari, unde se ramific n arteriole care se continu cu capilarele.
Acestea se deschid n venule care nconjoar sacii, nsoesc apoi bronhiolele, bronhiile, se unesc n
venele pulmonare (cte dou de fiecare plmn) i ies din plmn tot prin hil. Ele se deschid n final,
n atriul stng. Un plmn este, deci, alctuit dintr-un mare numr de saci pulmonari. Suprafaa
acestora este foarte mare datorit alveolelor, a cror suprafa total atinge 200 m ptra i. Astfel,
sngele i aerul se gsesc n contact pe o mare suprafa. Ele sunt separate doar de pere ii foarte
subiri ai alveolelor i ai capilarelor.

Fiziologia sistemului respirator[modificare | modificare surs]

Funcionarea sistemului respirator, prin care se asigur respiraia, cuprinde, n
principal, respiraia pulmonar i respiraia celular.
Respiraia pulmonar[modificare | modificare surs]
Aceast etap a respiraiei cuprinde dou faze: ptrunderea aerului n plmni ( inspiraia);
eliminarea aerului din plmni (expiraia), care dureaz mai mult dect inspiraia. Un om adult aflat
n repaus execut 16 micri respiratorii pe minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la
femeie; el crete n timpul activitii musculare, al exerciiilor fizice etc. Respira iile normale sunt acte
reflexe involuntare. Plmnii, neavnd muchi, urmeaz pasiv micrile cutiei toracice. n timpul
inspiraiei, volumul cutiei toracice crete datorit contraciei muchilor respiratori: diafragma se
contract i coboar, muchii intercostali trag coastele i le ridic. Micarea coastelor mpinge
sternul nainte, iar plmnii se umplu cu aer. n momentul expiraiei, muchii se relaxeaz, iar
plmnii i micoreaz volumul o dat cu cel al cutiei toracice, eliminnd aerul. Inspiraia este, deci,
faza activ a respiraiei, iar expiraia este faza pasiv. Intrrile i ieirile de aer din sistemul
respirator prezint ventilaia pulmonar, care depinde de frecvena i profunzimea micrilor
respiratorii. Acestea pot crete prin antrenament, gimnastic etc. Aerul este un amestec de gaze n
urmtoarea proporie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon i alte gaze n cantiti foarte
mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale aerului expirat.
Astfel n plmni, aerul pierde oxigen, se mbogete n dioxid de carbon i vapori de ap.
Schimbrile de gaze se produc la nivelul alveolelor pulmonare, unde sngele i aerul se gsesc n
contact pe o mare suprafa. Dioxidul de carbon din snge traverseaz pereii capilarelor i pereii

alveolelor, de unde va fi eliminat prin expiraie. Oxigenul din aerul ajuns n anveole n
urma inspiraiei traverseaz pereii acestora, pereii capilarelor i ajunge n snge, care l transport
la organe. Schimbul de gaze la nivelul pulmonar are loc ntotdeauna n acest fel, datorit diferen elor
de presiune a acestor gaze n plmni i snge.
Volumele i capacitile pulmonare[modificare | modificare surs]
Volumele i capacitile pulmonare sunt metoda simpl pentru studiul ventilaiei pulmonare,
reprezint nregistrarea volumului aerului deplasat spre interiorul i respectiv exteriorul plmnilor
procedeu numit spirometrie, datorit numelui aparatului utilizat spirometru. Exist patru volume
pulmonare diferite care adunate reprezint volumul maxim pe care l poate atinge expansiunea
pulmonar.
Volumele
1. Volumul curent (VC) este volumul de aer inspirat i expirat n timpul respiraiei normale
1500 ml.
2. Volumul inspirator de rezerv (VIR) este un volum suplimentar care poate fi inspirat n urma
unei inspiraii forate, dup inspiraia unui volum curent, valoarea lui medie la adul i este de
3000 ml, ceea ce reprezint 60% din capacitatea vital.
3. Volumul expirator de rezerv (VER) reprezint cantitatea suplimentar de aer ce poate fi
expirat n urma unei expiraii forate dup expirarea unui volum curent, valoare lui medie la
aduli este de 1200 ml, aproximativ 25% din capacitatea vital.
4. Volumul rezidual (VR) este volumul de aer care rmne n plmni i dup o expira ie
forat, valoarea lui medie la aduli este de 1300 ml, adic aproximativ 25% din capacitatea
vital.
Capacitile
1. Capacitatea pulmonar total (CPT) reprezint volumul de aer cuprins n plmni la sfr itul
unei inspiraii maxime, nsumnd toate volumele pulmonare menionate.
2. Capacitatea vital (CV) reprezint volumul de aer ce poate fi scos din plmni printr-o
expiraie forat efectuat dup o inspiraie maxim.
3. Capacitatea rezidual funcional (CRF) reprezint volumul de aer care rmne n plmni
la sfritul unei expiraii de repauz
4. Capacitatea inspiratorie (CI) reprezint volumul de aer ce poate fi introdus n plmni printr-o
inspiraie maxim care ncepe la sfritul unei expiraii de repaus.

Sistemul Respirator
Respiratia este functia prin care se asigura continuu si adecvat, atat aportul de oxigen din
aerul atmosferic pana la nivelul celulelor care il utilizeaza, cat si circulatia in sens invers a
dioxidului de carbon, produs al metabolismului celular.
Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase, din aerul atmosferic
si organism, constituie aparatul respirator.
Componentele aparatului respirator sunt: cavitatea nazala, faringele, laringele, traheea,
bronhiile principale, caile pulmonare si plamanii. In alcatuirea plamanului, se disting doua
componente structurale si functionale: arborele bronsic si tesutul pulmonar propriu-zis.

Arborele bronsic este format din caile respiratorii extra- si intrapulmonare, constituite dintrun sistem de tuburi care servesc pentru tranzitul aerului.
In interiorul tesutului pulmonar (parenchim), bronhiile principale se ramifica progresiv in
bronhii lobare, segmentare, interlobulare din care se formeaza bronhiolele terminale din
care iau nastere bronhiolele respiratorii, care se continua cu canalele alveolare ai caror
pereti prezinta dilatatii in forma de saci -saci alveolari- in care se deschid alveolele
pulmonare (figura de mai jos).
Traheea si bronhiile extralobulare, au in peretii lor inele cartilaginoase, cu rolul de a
mentine deschise caile respiratorii in conditiile variatiilor de presiune din inspiratie si
expiratie. Bronhiolele terminale si respiratorii, lipsite de inelul cartilaginos, contin un strat
muscular dezvoltat, regland astfel circulatia aerului in caile respiratorii intrapulmonare.

Plamanii

Respiratia

Extras din document

Sistemul respirator este ansamblul de organe a cror funcie esen iala este s asigure
schimburile ntre mediul exterior i interior.
Aparatul respirator cuprinde cile respiratorii i plmnii.Cile respiratorii sunt reprezentate
de cavitatea nazal, faringe, laringe, trahee i bronhii.
Organogeneza
1) Ectodermul formeaz mucoasa cavitii nazale.
2) Endodermul formeaz:
-Epiteliul i glandele faringelui, laringelui, traheei i bronhiilor;
-Epiteliul alveolelor pulmonare.
3) Mezodermul splanchnic (splanchnopleura) nconjurtor formeaz esutul conjunctiv,
cartilajele, muchii netezi ai sistemului respirator i pleura viscerala.
Pleura parietala deriv din mezodermul somatic (somatopleura), care delimiteaz la exterior
cavitatea pleural.
Diafragma provine din mezoderm i deriv din mai multe primordii. Ea pornete de la patru
structuri principale: septul transvers, membranele pleuroperitoneale, mezoesofagul dorsal i
mezodermul parietal toracic.
Cavitatea nazal
Este primul segment al cilor respiratorii. Septul nazal desparte cavitatea nazal in doua
cavitai simetrice (fose nazale), cu direcie antero-posterioar, sub baza craniului i
deasupra cavitii bucale. Comunic cu exteriorul prin orificiile narinare i cu rinofaringele
prin coane. Anterior, fosele nazale sunt protejate de piramida nazal. Piramida nazal este

o proeminent situat pe linia median a feei, cu rol de a proteja fosele nazale; totodata a
dob ndit i un rol estetic.
V rful piramidei este situat sub osul frontal i se numete rdcina nasului. Baza prezint
orificiile narinare. Cele doua fee laterale sunt unite anterior, form nd dorsum nasi, care se
termin inferior prin lobul nazal. n structura piramidei nazale distingem un schelet osteocartilaginos, format din oasele nazale i poriunea frontal a osului maxilar n partea
superioar a piramidei nazale, c t i n cartilajele laterale i cartilajele alare n partea
inferioar a piramidei. Pe acest schelet se prind muchii pielo i care, prin aciunea lor,
mresc sau micoreaz orificiile narinare. La exterior se afl pielea.
Fosele nazale sunt dou conducte situate napoia piramidei nazale, de la orificiile narinare
pan la coane. Distingem foselor nazale un segment anterior , numit vestibul, i un segment
posterior, fosele nazale propriu-zise.Vestibulul nazal este oblic n sus i napoi i este
tapetat de piele. Fosele nazale propriu-zise au patru perei.

SISTEMUL RESPIRATOR

Oxigenul este cea mai importanta si simpla substanta de care depind vietile noastre-este essential pentru
fiecare celula sau tesut din corp, care il utilizeaza pentru a produce energia necesara mentinerii vietii. Respiratia
este functia prin care se asigura continuu si adecvat, atat aportul de oxigen din aerul atmosferic pana la nivelul
celulelor care il utilizeaza, cat si circulatia in sens invers a dioxidului de carbon, produs al metabolismului
celular.Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase, din aerul atmosferic si organism,
constituie aparatul respirator. Componentele aparatului respirator sunt: cavitatea nazala, faringele, laringele,
traheea, bronhiile principale, caile pulmonare si plamanii. In alcatuirea plamanului, se disting doua componente
structurale si functionale: arborele bronsic si tesutul pulmonar propriu-zis . In timp ce inhalarea oxigenului si
eliminarea dioxidului de carbon sunt functiiile primare ale sistemului respirator, acesta joaca si alte roluri
importante in organism. Sistemul respirator ajuta la reglarea acizilor si bazelor din tesuturi, un proces crucial pentru
functionarea normala a celulelor. Acesta protejeaza corpul impotriva organismelor ce produc imbolnavirea si
impotriva substantelor toxice inspirate cu aerul. Sistemul respirator are in structura si celule ce detecteaza mirosul
si care asista la producerea de sunete .

Fiziologia sistemului respirator

Functionarea sistemului respirator, prin care se asigura respiratia, cuprinde, in principal, r Respiratiile normale
sunt acte reflexe involuntare.
Plamanii, neavand muschi, urmeaza pasiv miscarile cutiei toracice. In timpul inspiratiei, volumul cutiei
toracice creste datorita contractiei muschilor respiratori: diafragma se contracta si coboara, muschii intercostali
trag coastele si le ridica. Miscarea coastelor impinge sternul inainte, iar plamanii se umplu cu aer. In momentul
expiratiei, muschii se relaxeaza, iar plamanii isi micsoreaza volumul o data cu cel al cutiei toracice, eliminand aerul.

Inspiratia este, deci, faza activa a respiratiei, iar expiratia este faza pasiva. Intrarile si iesirile de aer din
sistemul respirator prezinta ventilatia pulmonara, care depinde de frecventa si profunzimea miscarilor respiratorii.
Acestea pot creste prin antrenament, gimnastica etc.
Aerul este un amestec de gaze in urmatoarea proportie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon si
alte alte gaze in cantitati foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale aerului expirat.

COMPOZITIE(%)

AZOT

OXIGEN

DIOXID DE
CARBON

AERUL INSPIRAT

78

21

0,03

AERUL EXPIRAT

78

16

4,5

Astfel in plamani, aerul pierde oxigen, se imbogateste in dioxid de carbon si

vapori de apa.
Schimbarile de gaze se produc la nivelul alveolelor pulmonare, unde sangele
si aerul se gasesc in contact pe o mare suprafata.
Dioxidul de carbon din sange traverseaza peretii capilarelor si peretii
alveolelor, de unde va fi eliminat prin expiratie. Oxigenul din aerul ajuns in anveole
in urma inspiratiei traverseaza peretii acestora, peretii capilarelor si ajunge in
sange, care il transporta la organe.
Schimbul de gaze la nuvelul pulmonar are loc intotdeauna in acest fel,
datorita diferentelor de presiune a acestor gaze in plamani si sange.
NASUL
Fosele nazale, care alcatuiesc cavitatea nazala, se deschid la exterior prin nari iar in faringe prin doua
orificii. Interiorul foselor nazale este captusit cu o mucoasa ale carei secretii mentin locul mereu umed. Mucoasa,
fiind puternic vascularizata, incalzeste aerul inspirat. Mucusul, cat si firele de par din fosele nazale opresc inaintarea
prafului si a altor impuritati care se pot afla in aerul inspirat.
Nasul pe langa faptul ca reprezinta organul mirosului,nasul este calea naturala prin care aerul patrunde in
organism in cursul respiratiei normale. In plus, el are o functie de protectie impotriva substantelor iritante, cun ar fi
praful, care sunt de obicei expulzate prin stranut si astfel nu ajung in plamani.
Fluxul de aer din afara corpului la plamani incepe cu nasul, care este impartit in pasajul nazal stang si
drept. Pasajele nazale sunt acoperite de o membrana cu celele epiteliale. Fiecare celula epiteliala este impanzita cu
mii de cili microscopici, extensii ale celulelor. Numeroase mici vase sangvine numite capilare stau chiar sub
membrana mucoasa, in apropierea pasajelor nazale. In timp ce aerul este transportat la faringe, pasajele nazale au
doua roluri importante: filtreaza aerul pentru a scoate particule ce pot provoca boli; si pentru a umezi si incalzi aerul
pentru a proteja structurile sistemului respirator.Filtrarea previne bacteriile, virusii sau alte substante toxice sa intre
in plamani, unde pot cauza o infectie. Filtrarea elimina deasemea si urmele de poluare si praful, ce pot infunda
ingustele pasaje din cele mai mici bronhiole. Pasajele nazale umezesc si incalzesc deasemenea aerul pentru a

preveni daunarea delicatelor membrane ale plamanilor. Membranele mucoase ale pasajelor nazale emana vapori de
apa, cere umezesc aerul in timp ce acesta trece deasupra membranelor. In timp ce aerul trece deasupra capilarelor
in pasajul nazal, acesta este incalzit de sangele din capilare. Daca nasul este blocat sau "infundat" datorita unei boli
sau unei alergii, persoana este fortata sa respire pe gura. Acesta este un lucru potential periculos pentru sistemul
respirator deoarece gura nu filtreaza, incalzeste sau umezeste aerul.Piramida nazala este alcatuita partial din oase
si partial din cartilaje. Cele doua oase nazale, cate unul de fiecare parte, sunt orientate inferior si, de asemenea
formeaza puntea dintre cei doi ochi. Dedesupt , cartilajele nazale si cele ale narilor dau nasului forma si
pliabilitatea. In interior, nasul este impartit in doua cavitati inguste, de catre un perete ce se intinde anteroposterior. Acest perete, septul, este alcatuit din oase si cartilaj. El este acoperit cu o membrana moale si delicata
numita mucoasa nazala, care se uneste cu marginea narilor. Narile prezinta fire de par rigide, care cresc in jos si
protejeaza calea aeriana. Sunt, uneori, usor de observat la unii oameni, mai ales la barbati. Cele doua cavitati
create de catre sept sunt denumite fose nazale. Ele sunt inguste, sub 6mm (1/4 inci) in latime. In partea superioara
a foselor se gasesc lame osoase subtiri cu numerosi receptori olfactivi. Cand avem o raceala, acesti receptori se
acopera cu un mucus dens, care reduce sensibilitatea olfactiva, la fel si cea gustativa.

Meaturile
Cavitatea posterioara a nasului este impartita in mai multe sectiuni prin trei creste osoase denumite
creste nazale. Ele sunt lungi si subtiri si au o dispozitie longitudinala, avand o inclinatie posterioara.
Spatiul dintre cornete este denumit meat nazal. Acesta este captusit cu o membrana mucoasa cu o
vascularizatie foarte bogata, care umezeste si incalzeste aerul inspirat. Aceasta mucoasa secreta 0,5 litri
(aproximativ o pinta) de mucus in fiecare zi si este acoperita cu mii de cili.Mucusul si cilii capteaza particulelel de
praf, care sunt mobilizate incontinuare de catre cili si, in general, sunt inghitite. Sinusurile - cavitati in partea
anterioara a oaselor craniului - comunica cu cavitatea nazala. Sunt localizate in spatele sprancenelor si obrajilor, in
triunghiul dintre ochi si nas. Sinusurile servesc la amortizarea impactului oricarei lovituri a fetei. Alte doua cai se
deschid in meaturi. Ductul lacrimal dreneaza lacrimile de la ochi, de aceea trebuie sa ne suflam nasul atunci cand
plangem. Cealalta, tuba auditiva, se deschide posterior fata de nas, la jonctiunea nazofaringiana.

FaringeleFaringele este organul in care se incruciseaza calea respiratorie cu calea digestiva.Este

situat posterior fata de cavitatea bucala, extinzandu-se pe o distanta scurta la nivelul gatului.Are o musculatura
bogata si o forma de palnie, cu o lungime de aproximativ 12cm (5 inci) de la arcul mandibulei pana la locul de
jonctiune cu esofagul.Partea superioara si cea mai larga a larigelui prezinta o rigiditate relativa datorita
raportului cu oasele craniului,in timp ce la capatul inferior mai ingust, muschii sai intra in contact cu cartilajele
elastice ale laringelui. Mucoasa faringelui este o continuare a celei bucale si contine multe celule producatoare de
mucus, care ajuta la lubrifierea cavitatii bucale si a faringelui in timpul hranirii si vorbirii. Anatomic, faringele este
impartit in trei segmente, in concordanta cu pozitia si functiile pe care le indeplineste. Portiunea superioara,
nazofarigele, isi datoreaza numele faptului ca este situat deasupra nivelului palatului moale si formeaza portiunea
posterioara a cavitatii nazale. Inferior, nazofarigele este delimitat de palatul moale ; miscarea superioara a acestuia
inchide nazofaringele cand inghitim.Prevenind intrarea hranei in cavitatea nazala. Rezultatul neplacut al lipsei de
coordonare a acestui mechanism poate fi experimentat in timpul stranutului. Pe peretele nazofaringelui exista doua
formatiuni tisulare, evidente in mod special la copii, denumite amigdale faringiene. Nazofaringele contine
deasemenea, de fiecare parte a capului, orificiul tubei EUSTACHIO, canalul dintre urechea medie si faringe.Acest
lucru poate crea probleme, deoarece microorganismele patogene din gura, nas si faringe au un acces usor la urechi
si pot determina infectii ale urechii medii.Portiunea faringelui situate in continuarea cavitatii bucale, orofaringele,
face parte din caile aeriene dintre gura si plamani. Avand o mobilitate mai mare decat nazofaringele, contractia
musculaturii sale ajuta la modelarea sunetelor emise de laringe. Cu ajutorul limbii, acesti muschi ajuta,
deasemenea, la impingerea hranei catre esofag. Cele mai importante organe ale orofaringelui sunt cunoscutele
amygdale, care sunt frecvent implicate in anginele copiilo Portiunea inferioara a faringelui, laringofaringele are rol
numai in deglutie. Miscarile farigelui trebuie sa fie coordonate pentru a asigura patrunderea aerului in plamani si a
hranei in esofag. Aceasta coordonare este realizata printr-un plex sau retea de nervi - plexul faringian. Activitatea
sa este reglata de partea inferioara a trunchiului cerebral, care cumuleaza informatii de la centrii superiori ai
respiratiei si deglutiei.LaringeleLaringele este alcatuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat anterior

prezinta o proeminenta, numita "marul lui Adam". La intrarea in laringe se afla un capacel numit epiglota, care, la
nevoie, astupa cavitatea laringelui numita glota. Laringele este si organul vorbirii, deoarece in interiorul sau se afla
doua perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea coardelor inferioare se produc sunetele.Aerul trece din
faringe in laringe, o structura lunga de aprox. 5 cm, locata pe la mijlocul gatului.. Mai multe straturi cartilaginoase,
un strat dur si unul moale, comprima mare parte din laringe. O parte din cartilaj numit Marul lui Adam se mareste
uneori la barbati in timpul pubertatii, creand o ridicatura vizibila la gat.In timp ce rolul orimar al laringelui este de a
transporta aerul de la faringe la trahee acesta mai serveste si alte functii. Acesta joaca un rol foarte important in
producerea de sunete; opreste mancarea sau fluidele sa intre in trahee producand inecul; iar membrana mucoasa si
celulele cu cili filtreaza din nou aerul.. Cilii din laringe scot particulele cu impuritati aduse de aer, ducandu-le inapoi
la faringe de unde vor fi inghitite. Mancarea si fluidele sunt blocate pentru a nu intra in laringe de catre epiglota, un
tesut subtire asemanator cu o frunza. Cand o persoana respira, epigota este tinuta intr-o pozitie verticala. Cand o
persoana inghite, un reflex face ca epiglota si laringele sa se apropie una de cealalta, formand un baraj si
conducand mancarea spre esofag. Daca o persoana mananca sau bea prea repede sau rade in timp ce mananca,
reflexul de inghtire nu mai are loc, iar mancarea intra in laringe. Mancarea, bautura sau alte substante ce au
patruns in laringe dezvolta reflexul de tusire, reflex in care corpul incearca sa deblocheze laringele. Daca acest
reflex nu functioneaza, o persoana se poate ineca, o situatie ce poate fi uneori fatala .TraheeaTraheea este un
tub lung de aproximativ 12cm, mentinut deschis datorita inelelor cartilaginoase din care este alcatuit; spre esofag,
tesutul cartilaginos este inlocuit cu tesut moale, ce usureaza trecerea alimentelor prin aceast. Peretele intern al
traheii este captusit cu o mucoasa umeda, ale carei celule sunt ciliate. Cilii se misca de jos in sus, antrnand astfel
impuritatile spre exterior.Portiunea superioara a traheei se gaseste in partea anterioara a gatului si este formata din
inele cartilaginaloase care mentin deschis tesutul elastic. De aici ea se continua pana la bronhii. Traheea, ca si
cavitatea nazala, este tapetata cu o membrana mucoasa ce contine celule cu cili care trimit germenii si praful
inapoi in faringe de unde sunt inghititi.BronhiileBronhiile, in numar de doua, sunt ramificatii ale traheii care
patrund in plamani. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar mucoasa lor contine, de asemenea,
celule ciliate. Bronhiile se ramifica in bronhii secundare: doua in plamanul stang, trei in plamanul drept.Traheea se
bifurca in doua tuburi mai mici, bronhiola stanga si cea dreapta, care conduc aerul in plamanul stang respectiv cel
drept. In plamani, bronhiile se despart in tuburi si mai mici numite bronhiole. Traheea, bronhiile si cateva din
primele bronhiole sunt captusite si ele cu membrana mucoasa si celule ciliate care muta mucoasa in sus spre
faringe. Bronhiolele de divid de mai multe ori in plamani pentru a creea un impresionant pom cu ramuri din ce in ce
mai mici, unele nu mai mari de 0.5 mm diametru. Aceste ramuri se termina in mici saci de aer numiti
alveole.PlamaniiPlamanii sunt doua organe buretoase elastice, de culoare roz, asezate in cutia toracica,
deasupra diafragmei. Plamanul drept este alcatuit din trei lobi, iar plamanul stang are doar doi lobi, intre cei doi
plamani aflandu-se inima.In fiecare lob patrunde cate o bronhie secundara, care se ramifica in tuburi din ce in ce
mai mici, numite bronhiole. Acestea, cand ajung sa aiba 1mm in diametru, nu mai au inele cartilaginoase. Cele mai
fine bronhiole se termina cu saci pulmonari, alcatuiti din mici umflaturi cu peretii foarte subtiri, numite alveole
pulmonare.

Alveola pulmonara este unitatea structurala si functionala a plamanului.

Intre sacii pulmonari se afla un tesut conjunctiv elastic. Plamanii nu au
muschi.
Suprafata lor este acoperita de doua foite, numite pleure. Una este lipita de plaman,
cealalta de peretele intern al cavitatii toracice. Intre ele se afla o cavitate foarte
subtire, in care se gaseste o pelicula de lichid.
Plamanii sunt foarte bine vascularizati de arterele si venele pulmonare.
Arterele pulmonare patrund in plamani printr-unloc numit hil, se ramifica si insotesc
bronhiile pana la sacii pulmonari, unde se ramifica in arteriole care se continua cu
capilarele. Acestea se deschid in venule care inconjoara sacii, insotesc apoi
bronhiolele, bronhiile, se unesc in venele pulmonare (cate doua de fiecare plaman)
si ies din plaman tot prin hil. Ele se deschid in final, in atriul stang.

Un plaman este, deci, alcatuit dintr-un mare numar de saci pulmonari.

Suprafata acestora sete foarte mare datorita alveolelor, a caror suprafata totala
atinge 200 m patrati. Astfel, sangele si aerul se gasesc in contactpe o mare
suprafata. Ele sunt separate doar de peretii foarte subtiri ai alveolelor si ai
capilarelor.
Modul de funcionare al plamanilor
Daca plamanii ar fi indepartati din torace, ei s-ar colaba ca un balon care se
dezumfla. Ei sunt mentinuti deschisi de catre tensiunea superficiala creata de
lichidul propus de catre membrana fina ce acopera plamanii si peretii toracicimembrana pleurala. Pentru a va imagina aceasta, ganditi-va la doua lame de sticla.
Daca sunt uscata si sunt puse una peste cealalta, ele pot fi usor desprinse, dar daca
suprafata este umeda, tensiunea mentine lamele unite. Singurul mod in care ele pot
fi separate este prin a le face sa alunece una peste cealalta.In acelasi mod, atat
timp cat un strat subtire de lichid separa plamanii de peretele toracic, plamanii sunt
mentinuti destinsi. Cand toracel isi mareste volumul, plamanii le urmeaza miscarea
si aerul patrunde in alveole.
Cand expiram, muschii intercostali se relaxeaza treptat. Daca ar exista o
relaxare completa, plamanii ar revenii rapid la forma initiala doar daca nu-i
mentinem in pozitie in mod constient. Daca aerul patrunde intre plamani si peretele
toracic, tensiunea superficiala este modificata si plamanul colabeaza.
Alveolele pulmonare
Bronhiolele de divid de mai multe ori in plamani pentru a creea un
impresionant pom cu ramuri din ce in ce mai mici, unele nu mai mari de 0.5 mm
diametru. Aceste ramuri se termina in mici saci de aer numiti alveole. Alveolele
conduc oxigenul la sistemul circulator si scot dioxidul de carbon din acesta.
Numarul alveoleloreste de aprox. 150 milioane intr-un plaman si comprima
in ele cea mai mare parte a tesutului din plamani. Alveolele seamana cu minuscule
baloane dezumflate cu mici pereti elastici care se umfla cand intra in ele aerul si se
dezumfla cand aerul este expirat.
Alveolele sunt aranjate asemanator unor ciorchini de strugure, fiecare
ciorchine fiind inconjurat de o plasa densa de capilare. Alveolele si capilarele sunt
aranjate in asa fel incat aerul din peretele alveolei sa fie de le 0.1 la 0.2 microni din
sangele din capilare.. Din moment ce concentratia de oxigen din alveole este
mult mai mare decat cea din capilare, oxigenul difuzeaza din alveole in capilare.
Oxigenul din capilare ajunge in vase de sange mai mari, de unde sangele oxigenat
este dus catre inima de unde este pompat spre restul corpului.
Dioxidul de carbon care ajunge in fluxul sangvin ca si produs rezidual de la
celule este pompat catre inima, ajungand la alveolele capilare. Concentratia
CO2 este mult mai mare decat cea din alveole, facand CO2 sa treaca in
alveole. Expiratia forteaza CO2 inapoi in pasajele respiratorii, iar apoi in afara
corpului.
Pleura

Exista doua tipuri de membrana pleurala la nivelul aparatului respirator: cea

interna, sau pleura viscerala, si cea externa, sau pleura parentala.
Pleura viscerala acopera toata suprafata externa a plamanilor, inclusiv
scizurile.
Pleura parientala acopera suprafata interna a toracelui.
Aceste doua straturi se intalnesc la nivelul hilului pulmonar, punctul unde
plamanii sunt conectati de trahee prin bronhii si de inima prin vasele pulmonare. In
toate celalalte zone, ele sunt relativ separate.
La persoanele sanatoase, straturile visceral si pariental ale pleurei sunt
mereu in contact si ele aluneca una peste alta cand plamanul se misca in cursul
respiratiei. Bineinteles, exista un oarecare spatiu intre cele doua foite. L a
persoanele sanatoase, acest spatiu "potential" este minim: doar atat cat sa permita
prezenta unor cantitati infime de lichid care ajuta la lubrifierea celor doua straturi in
timpul alunecarii unuia peste celalalt. In unele cazuri de pleurezie, totusi, cavitatea
pleurala se poate umple cu cantitati mari de lichid: acesta este denumit revarsat
pleural.
Volumele si capacitatile respiratorii

Capacitatea
pulmonara totala
(CPT) 5000cm

Capacitate vitala
(CV)

Volum curent (VC) 500

cm

Inspiratie
normala

Volum inspirator de
rezerva (VIR) 1500 cm

Inspiratie
fortata

Volum expirator de
rezerva (VER) 1500 cm

Expiratie
fortata

(VR) 1500 cm

Aer care
ramane in
plamani

3500 cm

Volum rezudual

Presiunile partiale ale gazelor respiratorii

Gaz

Aer
inspirat

Aer
alveolar
(mm HG)

Sange
Oxigenat

Intracelul
ar (mm
HG)

(mm HG)
(mm
HG)

Sange

Aer
alveolar

Aer
expirat

neoxigen
at (mm
HG)

(mm HG)

(mm HG)

O2

160

105

105

40

40

105

120

CO2

0,3

40

40

45

45

40

32