LENTINUS EDODES

pentru prima dată cultivată in România

(referat prezentat la Simpozionul National de Micologie

editia a XV-a Cluj- Napoca 4-6 sept 2003)

Introducere

Lentinus Edodes cunoscută în toată lumea sub numele de Shiitake este una dintre cele
mai cultivate ciuperci din lume. Cu peste 14% din totalul ciupercilor cultivate este a doua
după Agaricus Bisporus cu 56% ) . (1)
De mii de ani Shiitake era consumată în China şi Japonia atât pentru calităţile
culinare cât şi pentru proprietăţile medicinale deosebite. Datele istorice arată că de aceste
ciuperci se bucurau mai ales privilegiaţii curţilor imperiale, unde mai era numită şi “Regele”
sau “Monarhul ciupercilor”. (2)
Descrisă în numeroase documente cu numele de Ko-Ko sau Huang-Mo, în China se
cunoştea de secole chiar şi cultivarea acestei ciuperci. În Japonia prima menţionare
documentară datează din anul 199 D.H., când împăratul Chuai a primit în dar din partea
unui trib băştinaş numit Kyusuyu, o cantitate de Shiitake. (3) După cum am mai spus chinezii
cultivau aceste ciuperci încă din secolul XII D.H. folosind mici bucăţi din trunchiurile
împânzite cu miceliu de Shiitake , care le introduceau în crăpăturile buştenilor pregătiţi în
acest scop. După aproape un an apăreau primele ciuperci, de regulă primăvara şi toamna
timp de 2-3 ani. (4) În Japonia aşa zisa cultivare se făcea prin frecarea cu pălării mari a
trunchiurilor scrijelate longitudinal. Posibilele fructificaţii, cu mult noroc, apăreau după
aproximativ doi ani. Timpul de fructificare era de 3-4 ani în funcţie de esenţa lemnoasă
folosită. Bazele cultivării moderne a Lentinus Edodes s-au pus în anii ’40 în Japonia când
s-au folosit pentru prima oară, de către tânarul student Kisaku Mori, inoculi din lemn
colonizaţi cu miceliu . Aceşti inoculi având forma unor cepuri erau introduşi forţat în găuri
făcute în buştenii de stejar . După aproximativ un an, timp în care buştenii erau loviţi din
când în când , apăreau primele ciuperci primăvara şi toamna timp de 2-5 ani în funcţie şi de
cantitatea lemnoasă folosită . (5)
La începutul anilor 80' cultivarea ciupercilor Lentinus Edodes a luat amploare , în
SUA şi Canada folosindu-se mai întâi metoda buştenilor inoculaţi. Această metodă are
avantajul că este simplă şi poate fi făcută în mediu natural, fără investiţii mari. Din punct de
vedere economic este foarte puţin profitabilă dat fiind preţul mare a lemnului masiv (buşteni)
cât şi a perioadei lungi de de fructificare, 4-5 ani. (6)
Pe la mijlocul anilor 80' s-a pus la punct o nouă tehnologie de cultivare a acestor
ciuperci pe un substrat format din rumeguş amestecat cu aşchii din lemn şi tărâţe de orez.
Metoda necesită unele investiţii (destul de mari) întrucât acest amestec trebuie sterilizat prin
autoclavare iar spaţiile de cultură, amenajate corespunzător. Această metodă este
considerată mai costisitoare, dar dacă socotim că din aceeaşi masă lemnoasă folosită la
metoda cu buşteni inoculaţi, producţia totală obţinută este de câteva ori mai mare şi perioada
de fructificare este de câteva săptămâni nu ani, este uşor de înteles că această metodă este
1
foarte profitabilă. (7) De la an la an, numărul cultivatorilor casnici şi industriali creşte
aproape exponenţial. În SUA producţia realizată de cultivatorii mici era în 1990-1991 de
peste 19 milioane kg. (8) În Europa de puţin timp a început cultivarea acestor ciuperci dar în
cantităţi nesemnificative ( Franţa, Anglia, Irlanda, Ungaria, Germania, Polonia). În România
această ciupercă este aproape necunoscută de publicul larg, referire la ea făcându-se doar în
câteva lucrări despre ciuperci dar foarte sumar. După experimentele reuşite prezentate în
această lucrare am făcut unele investiţii pentru cultivarea Lentinus Edodes, lucrările
aflându-se în stadiul de finalizare, urmând ca din a doua jumătate a anului 2004 să începem
producţia pe scară largă.

Clasificare şi descriere
Descrise prima oară de botanistul englez M.J.Berkeley în 1877 ca Agaricus Edodes,
aceste ciuperci au fost mutate de-a lungul timpului de la un gen la altul : Collybia, Armillaria,
Lepiota, Pleurotus şi de curând Lentinus. Acest ultim gen se pare că le defineşte cel mai bine.
(9)
Lentinus Edodes este o ciupercă cu o pălarie de 5-20 cm diametru, are forma
globuloasă în stadiul tânăr iar odată cu creşterea se aplatizează. De culoare maro închis în
stadiul de primordie pe masură ce creşte (şi în funcţie de umiditatea creată) se colorează în
cafeniu, presărată pe margine cu multe pete mici de un alb strălucitor, asemănându-se cu
pielea puilor de căprioară. Marginile sunt răsfrânte spre picior, devenind drepte sau
ondulate, odată ajunse la maturitate . Lamelele sunt albe, dese, drepte la început apoi devin
sinuoase, neregulate, schimbându-şi culoarea în maro-vineţiu atunci când sunt atinse.
Piciorul este înalt de 4-10 cm. , are culoare albă când ciuperca este tânară iar odată cu vârsta,
începând din partea inferioară, se acoperă cu solzi de culoare brun-roşietică. La maturitate
întreg piciorul este acoperit cu solzi de diferite nuanţe de la brun la roşcat . Are o consistenţă
fibroasă, tare, aproape întotdeauna curbat la bază, este plasat în centrul sau excentric
palăriei. Carnea este compactă dar fragedă, de culoare alb-crem, cu gust şi miros discret de
caramel (Denumirea chinezească Shiang-Ku înseamnă “Ciuperca cu miros asemănător
caramelului”). Creşte în mediu natural în pădurile cu climă temperată din Asia de S-E pe
trunchiuri de castan sălbatic (Castanopsis Cuspidata) dar şi pe stejar, fag, plop, arin, etc. ,
fiind o ciupercă saprofită , exploatînd numai ţesuturile moarte ale trunchiurilor căzute.
Apare primăvara şi toamna. Lentinus Edodes mai este cunoscută ca “Ciuperca parfumată”,
“Ciuperca neagră chinezească“, “Ciuperca aurie de stejar”, “Pasania” şi “Ciuperca neagră
de pădure”. (10) (11) (12)

Proprietăţi medicinale
În medicina tradiţională orientală Lentinus Edodes este considerată un aliment care
activează sîngele. Ea este folosită pentru o largă arie de afecţiuni de sănătate, începând cu
banala răceală şi terminând cu cazuri grave de cancer. (13) În medicina modernă, studii
laborioase făcute în China şi Japonia au arătat că Lentinus edodes au un conţinut ridicat de
polizaharide , aminoacizi esenţiali, minerale şi vitamine. (14)(15)(16) În ciupercile uscate
aminoacizii se găsesc în proporţie de 14%, iar din aceştia mai mult de 40% sunt aminoacizi
esenţiali ( Arginina, Lizina, Histidina, etc ). (17) Polizaharidele conţinute de Shiitake au un rol
deosebit în tratamentul afecţiunilor maligne. Au o puternică activitate antitumorală,
antivirală, stimulează sistemul imunitar prin activarea limfocitelor T, au funcţie

2
hepatoprotectoare ( mai ales în combinaţie cu extracte obţinute din Ganoderma Lucidum şi
Trametes Versicolor). Un alt compus izolat din Lentinus Edodes este eritodenina cu rol în
scăderea nivelului de colesterol şi a lipidelor din sînge, contribuind în general la tratarea
afecţiunilor cardiovasculare. (18) Dintre mineralele conţinute de Lentinus Edodes cele mai
importante cantitativ sunt : potasiu, calciu, magneziu,mangan, zinc, nichel, fier, fosfor, care
se găsesc mai ales în piciorul ciupercii. Sunt bogate în vitaminele B1, B2 şi C, precum şi în
ergosterol, o provitamină care expusă radiaţiilor solare sau U.V. se converteşte în vitamina D,
sporind de 2,5 ori în numai 3 ore de expunere. Se ştie că lipsa vitaminei D2 din organismul
uman este răspunzătore de apariţia cancerului de colon. (19) (20) Cu cît ciupercile sunt mai
mari ca dimensiuni , cu atît conţinutul procentual de microelemente, oligoelemente, minerale,
vitamine, etc., este mai mare. Din această cauză şi preţurile sunt mai mari pentru ciupercile
de talie mare. (21)
Extractele din această ciupercă, împreună cu cu cele din Ganoderma Lucidum şi
Trametes Versicolor , precum şi cele obţinute din miceliul lor pot face adevărate minuni în
tratarea unor game variate de afecţiuni cauzate în general de slăbirea sistemului imunitar
(cancerul, SIDA, afecţiuni cardiovasculare, sindromul de oboseală cronică, hepatite,
herpesuri, diabet, diferite infecţii cu Candida, etc.). (22)
Industriile farmaceutice din China şi Japonia realizează anual o cifră de afaceri de
aproape un miliard de dolari din vînzarea produselor obţinute din aceste ciuperci. (23)

Materiale şi metode de lucru. Rezultate

Având experienţa cultivării ciupercilor Pleurotus pe substrat de rumeguş, ciocălăi,

etc., cât şi a resurselor importante de aceste materii prime, odată ce am aflat de modul cum se
cultivă ciupercile Lentinus Edodes, am făcut mai multe experimente. Mai întâi am folosit
amestecul clasic (rumeguş şi aşchii de lemn) umectat, sterilizat, inoculat, obţinând recolte
foarte mari raportat la substratul iniţial uscat, 150-200 %. Aşchiile de lemn găsindu-se destul
de greu am încercat un amestec de rumeguş de stejar cu ciocălăi de porumb măcinaţi
(mărimea măcinişului variind între 0,5-2 cm diametru). Lăsat 24 de ore la umectat, acesta a
fost scurs, amestecat cu 3 % sulfat de calciu şi 15 % tărâţe de grâu, pus apoi în pungi
autoclavabile cu o capacitate de 6 l şi sterilizat prin autoclavare la 1 atm., 121ºC timp de 2
ore. După răcire aceste pungi care cântăreau în jur de 2 kg au fost inoculate cu miceliu, lipite
şi incubate la 24ºC. După 25 de zile de la inoculare, pe suprafaţa blocului incubat au apărut
primele primordii care la început erau albe apoi devenind de culoare maro. Când primordiile
au fost în număr destul de mare (20-30) , am tăiat punga ducând blocul de substrat în camera
de fructificare realizând următoarele condiţii de microclimat :
• Umiditatea relativă a aerului 95 %,
• Lumină diurnă indirectă,
• Schimbul de aer de 2-3 ori pe oră.
După aproximativ 3 zile au început să se diferenţieze primele ciuperci (maxim 2-3 ciuperci
pe fiecare bloc), ajungând la maturitate după alte 5-7 zile, când pălăriile aveau un diametru
de 6-10 cm. Cantitatea recoltată la primul val a fost de circa 10 % din masa iniţială uscată
(foto 3). Al doilea val s-a produs după alte două săptămâni având productivitatea la fel ca
primul. Între timp am început al treilea experiment respectând aceleaşi reguli dar lăsând
pungile cu substrat în camera de incubare aproximativ 35 de zile faţă de 25 lăsate în
experimentul anterior. Rezultatele au fost remarcabile :

3
 • Numărul de primordii formate a fost la fel,
• Ciupercile diferenţiate din primordii au fost mult mai multe, aproximativ 10 ciuperci
pe bloc,
• Primul val a cântărit mai bine de 75 % din substratul iniţial,
• Al doilea şi al treilea val au fost la o diferenţă de 10 zile unul de altul, pălăriile având
diametre cuprinse între 6-20 cm (foto 1),
• Cantitatea totală recoltată a fost de aproape 150 % faţă de materialul iniţial uscat.
Am repetat această din urmă metodă încă de două ori, obţinând aceleaşi rezultate. Loturile
experimentale au conţinut câte 10 pungi fiecare. În fiecare pungă au intrat în jur de 700 g de
amestec de rumeguş cu ciocălăi şi 100 g de tărâţe de grâu. În medie de pe un bloc de
fructificare s-a cules 1 kg de ciuperci în patru valuri, tot ciclul de la inoculare până la ultimul
val durând aproape 90 de zile.
Încercând în locul sterilizării prin autoclavare o superpasteurizare cu abur de joasă
presiune la 100º folosind acelaşi substrat , în aceleaşi cantităţi şi respectând aceeaşi tehnologie
de lucru, rezultatele au fost mult mai slabe dar nu descurajatoare. De pe un lot de 10 blocuri
a câte 2 kg fiecare s-au recoltat în trei valuri de fructificare aproape 4 kg de ciuperci, aceasta
reprezentând 50 % din amestecul iniţial uscat.

Concluzii
Având în vedere cantităţile uriaşe de rumeguş precum şi problemele ecologice pe care
le generează depozitarea şi reciclarea acestora, apreciem că ciupercile Lentinus Edodes (ca si
alte specii ligno celulozice) pot fi cultivate în România, având nevoie de un minim de dotare
(autoclave, pungi autoclavabile, etc). Pe acelaşi substrat nutritiv am reuşit să cultivăm
ciupercile Ganoderma Lucidum şi Trametes Versicolor precum şi Pholiota Nameko.

Bibliografie
1. C. Hobbs – Medicinal Mushrooms, 1986, pag. 25.
2. K. Mori – Mushroom As Health Foods, Tokio, Japan Publications, 1974, pag. 24-26.
3. C. Hobbs – Medicinal Mushrooms, 1986, pag. 25.
4. P. Stamets – Growing Gourmet & Medicinal Mushrooms, 2000, pag. 259.
5. K. Jones – Shiitake The Healing Mushroom, 1995, pag. 4-7.
6. P. Stamets – Growing Gourmet & Medicinal Mushrooms, 2000, pag. 263-264.
7. P. Stamets – Growing Gourmet & Medicinal Mushrooms, 2000, pag. 265-269.
8. K. Jones – Shiitake The Healing Mushroom, 1995, pag. 7.
9. P. Stamets – Growing Gourmet & Medicinal Mushrooms, 2000, pag. 260-261.
10. K. Jones – Shiitake The Healing Mushroom, 1995, pag. 1.
11. C. Hobbs – Medicinal Mushrooms, 1986, pag. 125.
12. P. Stamets – Growing Gourmet & Medicinal Mushrooms, 2000, pag. 262.
13. K. Jones – Shiitake The Healing Mushroom, 1995, pag. 13.

4
14. C. Hobbs – Medicinal Mushrooms, 1986, pag.127.
15. K. Jones – Shiitake The Healing Mushroom, 1995, pag. 5.
16. E.I. Mondoa,MD & M. Kitei – Sugars That Heal, The Healing Science Of
Gliconutrients, 2001, pag. 33.
17. K. Jones – Shiitake The Healing Mushroom, 1995, pag. 2.
18. C. Hobbs – Medicinal Mushrooms, 1986, pag. 133.
19. K. Jones – Shiitake The Healing Mushroom, 1995, pag. 3-4.
20. C. Hobbs – Medicinal Mushrooms, 1986, pag. 125-126.
21. P. Stamets – Growing Gourmet & Medicinal Mushrooms, 2000, pag. 267.
22. P. Stamets – Growing Gourmet & Medicinal Mushrooms, 2000, pag. 384.
23. P. Stamets & J.S. Chilton – The Mushroom Cultivator, 1983, pag. 345.