Akedia

Akedia se inrudeste cu tristetea atat de mult, incat traditia ascetica apuseana, al

carei inspirator este Sfantul Grigore cel Mare, le pune laolalta, socotindu-le una si
aceeasi patima. Traditia rasariteana insa face deosebire intre ele, privindu-le la doua
patimi distincte.
Termenul a fost preluat in latina sub forma acedia, greu de tradus in limbile
moderne
in chip simplu si complet in acelasi timp. Cuvintele "lene" sau "plictis", prin care el
este adesea redat, nu exprima decat o parte din realitatea complexa desemnata de
aceasta notiune.
Akedia corespunde, desigur, unei anumite stari de lene si unui soi de plictis, dar
alaturi de acestea ea mai cuprinde si lehamite, sila, urat, lancezeala, moleseala,
descurajare,6toropeala, lipsa de grija, amorteala, somnolenta - akedia impingandu-l
pe om la somn fara ca el sa fie cu adevarat obosit -, ingreunarea trupului, ca si a
sufletului.
Exista in akedie un sentiment de insatisfactie vaga si generala, astfel incat pe omul
aflat sub stapanirea acestei patimi nu-l mai intereseaza nimic, gaseste toate
lucrurile
lipsite de sens si fara rost si nu mai asteapta nimic de la viata. Akedia il face pe om
nestatornic cu sufletul si cu trupul. Mintea, incapabila de a se fixa, trece de la un
lucru la altul, indeosebi cand este singur, omul nu mai poate suferi sa stea in locul
in
care se afla, patima impingandu-l sa iasa si sa colinde prin alte locuri. Adesea
ajunge
hoinar, ratacind din loc in loc.
In general, ea fl impinge pe om sa caute cu orice pret intalnirea cu ceilalti. Aceste
intalniri nu-i sunt, obiectiv vorbind, cu totul necesare, dar, tarat de patima, el le
resimte ca atare, cautand pretexte "bune" pentru a le indreptati. Relatiile sale cu

oamenii sunt cel mai adesea usuratice, intretinute prin vorbarie desarta, nascuta
dintr-o curiozitate fara rost.
Se poate intampla ca akedia sa nasca in sufletul stapanit de ea un mare dezgust
fata
de locul unde sade; ii ofera motive ca sa fie nemultumit de el si-l face sa creada, in
mod iluzoriu, ca in alta parte i-ar fi mai bine. "Il face sa tanjeasca dupa alte locuri,
unde ar putea gasi mai usor cele de trebuinta". Akedia poate, de asemenea, sa-l
faca
pe om sa fuga de lucrurile pe care le are de implinit, mai ales de munca sa, de care
il
face sa fie nemultumit, impingandu-l sa caute alte activitati, care, crede el, ar fi mai
interesante si l-ar face fericit...
Toate aceste stari legate de akedie sunt insotite de neliniste, care, alaturi de sila de
toate, constituie o caracteristica fundamentala a acestei patimi. Demonul akediei
ataca mai ales pe. cei dedicati vietuirii duhovnicesti; el incearca sa-i intoarca din
caile
Duhului, sa le impiedice in orice chip lucrarea pe care o cere o asemenea viata si
mai
ales sa-i departeze de la pravila si de la staruinta in nevointa ascetica, sa le tulbure
linistea si nemiscarea care o inlesnesc. Astfel, Sfantul Ioan Scararul o prezinta ca pe
o
"lancezeala a sufletului, o moleseala a mintii in nevointa, o scarba fata de
fagaduinta
calugareasca". Ea il face pe monah "lenes si neinstare de nici o munca inauntrul
chiliei, nemailasandu-l sa stea in casa si sa se dedea cititului". Robita de aceasta
patima, mintea lui "devine lenesa si neputincioasa la orice lucrare duhovniceasca";
monahul ajunge trandav in tot lucrul lui Dumnezeu, el nu mai doreste bunurile
viitoare si ajunge chiar sa dispretuiasca bunurile duhovnicesti. Toti Sfintii Parinti vad

in akedie principala piedica in calea rugaciunii. Sfantul loan Scararul arata ca

akedia,
"lancezeala sufleteasca", este "plictiseala in citirea psalmilor..., neputincioasa in
rugaciune". "Dracul trandaviei obisnuieste sa razboiasca de cele mai multe ori mai
ales pe cei ce au inaintat in rugaciune sau pe cei ce se sarguiesc in ea", spune
Sfantul Simeon Noul Teolog. Ei arata ca mai ales la ceasul rugaciunii acesta aduce
toropeala in suflet si in trup, impingandu-l pe monah la somn: "Cand nu se face
cantarea de psalmi, trandavia sufletului nu se arata. Iar cand se sfarseste pravila,
atunci se deschid ochii", spune Sfantul loan Scararul. Dar "cand soseste vremea
rugaciunii, iarasi se ingreuneaza trupul. Stand la rugaciune, ii scufunda pe calugari
iarasi in somn si le rapeste stihul din gura cu cascaturi necuvenite".
Este intru totul adevarat ca akedia ii loveste mai ales pe cei care se straduiesc sa se
supuna unei asceze duhovnicesti statornice, care-si reduc la strictul necesar
activitatile si iesirile in afara chiliei, care cauta singuratatea si linistea depline; iar cu
cat isi randuieste omul mai mult viata si se insingureaza pentru a se dedica
rugaciunii curate care-1 uneste cu Dumnezeu, cu atat mai mult este incercat de
aceasta patima de care au a se teme mai ales sihastrii. Dar ea nu-i ocoleste nici pe
cei care traiesc fara nici o randuiala si neavand nici o grija de sufletul lor. Pe acestia
ii
ataca sub alte forme; cum arata Sfantul Isaac Sirul, "cei care petrec in faptele
trupesti sunt cu totul in afara (de aceste ispite); dar lor le vine trandavia care e
vadita tuturor".
Aceasta akedie ia forma unui sentiment, adesea nedeslusit, de nemultumire, de
plictiseala, de oboseala, de sila de sine si de viata, de cei din jur, de locul in care
vietuiesc, de munca si de orice activitate. Ei sunt, de asemenea, cuprinsi de o
neliniste fara motiv, de o anxietate generalizata, sau chiar de o stare de angoasa,

temporara sau continua. De aici, cad intr-o stare de lancezeala, de toropeala fizica
si
psihica, de oboseala generala si constanta, nemotivata, de somnolenta sufleteasca
si
trupeasca. Adesea, pe langa toate acestea si parca pentru a le inrautati, akedia ii
impinge sa faca mai multe lucruri deodata, sa umble fara rost dintr-un loc in altul,
sa
se intalneasca cu oameni care nu le sunt de nici un folos si, in general, sa faca tot
ceea ce le pare lor ca i-ar putea scapa de neliniste si plictiseala, de singuratate si de
nemultumirea pe care o poarta in suflet. Si crezand ei ca astfel vor fi multumiti si in
sfarsit se vor regasi, de fapt se instraineaza tot mai mult de sine si de datoria lor
duhovniceasca, de adevarata lor fire si de menirea lor, iar prin aceasta se lipsesc de
orice bucurie cu adevarat deplina si netrecatoare.
La cei care duc viata ascetica, atacurile acestui demon si manifestarile acestei
patimi
se intetesc in jurul amiezii, "indeosebi in jurul orei sase, scrie Sfantul loan Casian, il
tulbura pe monah niste friguri, care revin la anumite intervale si, la orele obisnuite
acceselor, produc sufletului bolnav fierbinteli violente, in sfarsit, unii batrani spun ca
acesta este duhul cel de amiaza, pomenit in Psalmul 90", Printre acesti "batrani" se
afla si Evagrie, care spune ca: "Demonul akediei, care se mai numeste si "demonul
de amiaza"... se napusteste asupra calugarului pe la ceasul al patrulea43 si da
tarcoale sufletului pana pe la al optulea ceas".
Ceea ce distinge in mod esential akedia de tristete este faptul ca ea nu are un motiv
precis, sufletul fiind "tulburat fara de noima", cum spune Sfantul loan Casian. Dar
daca ea nu are un motiv precis, aceasta nu inseamna ca ea nu are anume cauze.
Etiologia demoniaca, cum o arata citatele de mai sus, este preponderenta. Lucrarea
diavolilor presupune totusi un teren prielnic, pentru a se putea manifesta. Sfantul
Talasie arata ca iubirea placerii si intristarea cea dupa lume duc cu usurinta la

akedie. "Trandavia (akedia) vine din neglijenta sufletului, si e neglijent sufletul care
boleste de iubirea placerii", spune el iarasi. Sfantul Macarie Egipteanul pune akedia
pe seama lipsei de credinta. Iar Sfantul Isaac Sirul arata ca la monahi "trandavia
vine
din imprastierea cugetarii".
Descrierea tulburarilor aduse de akedie, pe care am prezentat-o putin mai inainte,
ne
ingaduie s-o privim ca pe o boala a sufletului, asa cum o si socotesc, de altfel, Sfintii
Parinti. Multimea nenorocitelor ei urmari pentru viata sufletului nu fac decat sa
intareasca aceasta convingere.
Una dintre ele, fundamentala, este intunecarea in intregime a sufletului: akedia
intuneca mintea si o orbeste, aruncand sufletul in bezna. Astfel, sufletul nu mai este
in stare sa cunoasca intelesurile duhovnicesti. "Cu adevarat sufletul care a fost ranit
de sageata acestei tulburari, istovindu-se, este indepartat de la orice contemplare a
virtutilor si de la vazul sensurilor spirituale", spune Sfantul loan Casian. Dar urmarea
cea mai grava este ca aceasta patima il departeaza pe om de la cunoasterea lui
Dumnezeu, tinandu-l in trandavie si nestiinta
Sfintii Parinti arata iarasi ca akedia, care este o lancezeala a sufletului si o
moleseala
a mintii, stinge flacara duhului, ducandu-l la negrija si lipsa de curaj. Daca se
insoteste cu tristetea, o sporeste, si atunci omul ajunge usor la deznadejde. Tot din
ea ies gandurile de hula si cugetarile nebunesti impotriva Facatorului. Alte urmari
nenorocite sunt invartosarea inimii si manierea grabnica. Tot din ea, spune Sfantul
Isaac Sirul, "vine duhul iesirii din minti, din care rasar zeci de mii de ispite".
Spre deosebire de celelalte patimi de capetenie, akedia nu naste o patima anume,
caci ea le aduce in suflet pe aproape toate celelalte patimi. "Acest demon nu este
urmat indeaproape de nici un altul", spune Evagrie,68 explicand in alta parte ca

"gandul akediei nu este urmat de altul, intai pentru ca este un gand apasator, iar
apoi pentru ca are in el mai toate gandurile (rele)". Tot asa spune si Sfantul Maxim
Marturisitorul: "Moleseala (akedia)... starneste deodata aproape toate patimile". Iar
Sfantul Varsanufie scrie ca ea "naste tot raul". De aceea, Sfantul loan Scararul
socoteste ca akedia este "moartea atotcuprinzatoare a monahului". Iar Sfantul
Simeon Noul Teolog spune despre ea ca este "moartea sufletului si a mintii",
incheind
astfel: "Daca Dumnezeu i-ar ingadui sa lucreze impotriva noastra dupa puterea ei,
nici unul dintre nevoitori nu s-ar mantui vreodata".
In fata multimii acestor rele pe care le isca akedia, Sfintii Parintii spun ca ea este
cea
mai apasatoare si mai greu de indurat patima, cea mai grea dintre "cele opt
intaistatatoare ale rautatii" si ca "nu este patima mai rea decat dansa". Sfantul
Isaac
Sirul spune ca ea este pentru suflet "gustarea gheenei".
Spre deosebire de celelalte patimi despre care am vorbit, akedia nu consta in reaua
folosire a unei anume puteri a sufletului. Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca ea le
perverteste pe toate: "Toate patimile tin sau numai de iuti-mea sufletului, sau numai
de partea lui poftitoare, sau de cea rationala... Dar akedia se face stapana peste
toate puterile sufletului". Pe de alta parte, ea nu consta nici in folosirea lor in chip
contrar firii, pentru ca nu are in natura omeneasca vreun bun temei. De aceea,
Evagrie arata ca in cazul acestei patimi, firesc este sa nu o ai deloc. Intr-un anume
fel, ea este, pe de o parte, amortire si vlaguire, iar pe de alta parte, zapacire si
neoranduiala a tuturor puterilor sufletului care sunt de folos ui viata duhovniceasca.
Sfantul Talasie arata limpede aceasta dualitate, atunci cand o defineste ca
"neglijenta a sufletului". Akedia ar putea fi privita ca lipsa a "zelului" duhovnicesc cu
care a fost haruit primul om si pe care il are si omul innoit in Hristos, tot ca dar al

Sfantului Duh, pentru ca sa-si poata astfel implini cu ravna fierbinte lucrarea
duhovniceasca.