Mișcarea LGBT nu este o adunatură de descreierați, asa cum pare la prima vedere, nicio

duioasă manifestare civică a unei minorități nedreptățite. Mișcarea LGBT este una dintre mișcările
social-politice neomarxiste care au luat locul mișcării muncitorești, are un program, are strategie, are
revendicări, are realizări, are o simbolistică, țintește la democratizarea socialistă a unei
societatii ,,injuste”, are un manifest originar (Gay liberation front manifesto), este revolutionară, are
dimensiune internațională, are istorie (momentul si monumentul Stonewall sau mai 1968) și, poate
cel mai important aspect, are discurs justificator aparent stiințific (teoria queer și pionierul Guy
Hocquenghem). Intuita ca necesitate de Marcuse, miscarea LGBT se naste din în și din fermentațiile
ideologice ale marxismului cultural care a parazitat Occidentul. Incepând cu anii 60 -70 ai secolului
trecut, marxismul cultural a preluat vehicle pretenții și încercări de afimare publică ale
homosexualilor (liberale în acea perioadă) și le-a dat o formă și un continut militant- revolutionar în
care a inclus și alte „minorități sexuale”, ca aplicație socială a Teoriei critice și a discursului
postmodernit. După sfârșitul Râzboiului Rece, când modelul socialist cu ale sale derivate a fost învins
de liberalism (si el fragmentat), retorica socialistă (si cea neomarxistă) si-a găsit haine politice noi cu
eticheta de liberalism social, cu diferențe in functie de țară sau continent. Evident, mișcarea LGBT a
suferit și ea unele modificari formale, dar a mers mai departe ca miscare pentru drepturi civile și
participantă la lupta împotriva discrminării, garnisită cu ceva marketing capitalist, dar, în matrioşka
sa ideologică (liberalism social>socialism>marxism), păstrează esența dialectică a marxismului
cultural militant: (1) identifică o relație de dominație printr-un criteriu „social” (orientarea sexuală),
(2) definește o dialectică corespunzătoare: o categorie asupritoare (majoritate heterosexuala) și o
categorie asuprită (minoritate sexuală) și (3) reclamă necesitatea acțiunii civico-politice
(revoluționare) cu sarcina de a anula actuala formă a dominației. Cum am mai spus, seducătoarea
mișcare neomarxistă LGBT se folosește de homosexuali și lesbiene ca de agenți temporari ai
transformării (paradoxal, îi expune la o altă relație de ”dominație”) și este printre cele mai eficiente
dinamite ale procesului de demolare identitară natională pentru că lovește în epicentrul biologic și
axiologic al civilizației, familia, iar România este total nepregătită în a i se opune, fiindcă, cei mai
mulți compatrioți, dacă nu reacționează naiv-aprobator sau cu deplorabilă indiferență la apelul tactic
la compasiune, se radicalizează grosier și intempestiv într-o direcție falsă (a cvasi-inutilei dispute cu
homosexualitatea în sine) și, paradoxal, îi hrănesc discursul și îi susțin dinamica dialectică. Peste noi a
venit un alt comunism, iar pentru o opoziție eficientă este esențială întelegerea resorturilor mișcării
LGBT sau... măcar pentru a nu da un răspuns imbecil minorului care întreabă: ,,Da’ noi ce avem cu
ei?”

N.B. Neomarxism, marxism cultural sau marxism occidental (mai rar) sunt etichete ale
aceluiași construct ideologic care păstrează categoriile bază și suprastructură ale marxismului
economic, dar, spre deosebire de acesta, își concentrează efortul teoretic și practic în descrierea și
anularea „hegemoniei culturale” exercitate prin suprastructură.

Iar lumea crede ca

liberalism de stânga în Germania,

noul liberalism în Regatul Unit

 liberalism modern în Statele Unite,

[6] și liberalism progressist

Liberalismul s a fragmentat

marxist> socialist>progressive>liberal-redefinirea centrului

marxist> socialist>socio-liberalism

Dar abia cînd socialismul este articulat dialectic avem marxism.

Liberal and progressive are often used interchangeably to describe those who believe in
using government to back social and political change.