Wilhelm Reich.

Lupta de clasă ca război sexual

Revoluția sexuală (1936) Revoluția sexuală ca eradicare a șase milenii de „suprimare” a

sexualității. Geneza sexo-marxismului prin articularea selectivă a lui Freud cu Marx. De la
„negarea” vieții prin suprimarea instinctelor la „afirmarea” vieții prin critica moralității, familiei,
religiei, burgheziei și chiar a proletariatului conservator. Subsumarea lor frauduloasă unui concept
diluat al fascismului. Revoluție sexuală reclamă politizarea sexului: „Nucleul psihologiei politice
este politica sexuală (…) Deci politizarea așa-zisei vieți personale a omului nu mai poate fi
amânată”. Drepturile genitale ale copilului. Tehnocrația sexuală: „Guvernarea politică trebuie
înlocuită cu o reglementare natural-științifică a proceselor sociale”. Scopul revoluției este
reeducarea „caracterului”, dizolvarea familiei, a „moralității obligatorii”, „eliminarea contradicției
dintre natură și societate” în vederea și „realizării fericirii pe pământ”.

Evaluare critică: 1. Wilhelm Reich a fost exclus pe bună dreptate din Asociația psihanalitică
internațională de către Anna Freud; 2. Omul ca „animal onest, harnic și cooperant”: iluzia
pelagiană a inocenței biologice; 3. Freud avea dreptate să cupleze Erosul cu Thanatos-ul împotriva
utopiei regresiv-orgiastice a revoluției sexuale; 4. Familia nu este baza fascismului, ci a civilizației.
Distrugerea familiei produce relapsul diferențierii în hoarda primordială (cele șase milenii de
„suprimare a sexualității” sunt tocmai cele șase milenii de civilizație); 5. Sexotopia: identificarea
avortată a fericirii cu sexualitatea: post coitum, animal triste (Galen din Pergam); 6. Revoluția
sexuală nu este liberală ci neomarxistă: ea reclamă revoluționarea și reeducarea autoritară a
societății.

Guy Hocquenghem. Lupta de clasă ca luptă cu heteronormativitatea

Dorința homosexuală (1973). Una din primele lucrări Queer-theory. Critica viziunii psihanalitice
asupra homosexualității. Rezistența „dorinței homosexuale” la structurarea oedipală a familiei.
Nediferențierea dorinței pure și „violența originară” a sexuării. Teoria dorinței anale: anus-ul ca
fundament al subiectivității. Homofobia este „fosila vie” a laturii homoerotice reprimate de adultul
heterosexual. „Pentru mișcările homosexuale, sexul este dorință și dorința este politică”. Disoluția
heteronormativității se împlinește dialectic în emanciparea întregului spectrului intersexual:
homosexualitatea devine doar un caz în proliferarea „identităților sexuale” intermediare. Queer-
Theory ca destabilizare sistematică a raportului sex / gen sau ca deconstrucție planificată a
arhitectonicii cromozomial-arhetipale. Apologia pedofiliei și efebofiliei la Foucault și Hocquenghem.

Revoluția culturală devine program al reeducării sexuale a majorității heterosexuale:

nu homosexualii trebuie eliberați (deoarece ei și-au eliberat deja dorința), ci heterosexualii trebuie
eliberați de orânduirea heteronormativă cea cruntă și nedreaptă.

Evaluare critică: 1. De la cultura exogamică gay-pride la imitarea și uzurparea semantică a familiei. 2.

Trebuie neapărat distinsă etapa negativ-liberală de etapa pozitiv-marxistă a mișcării gay: de la Gay
Manifesto la Convenția de la Istanbul. 3. Etatizarea biopolitică a sexualității: „lungul marș prin
instituții” (Gramsci) ca program de reeducare sexuală etatizată a subiectului infantil în grădinițe, școli
și universități. „Naționalizarea familiei” (Traian Ungureanu). 4. Confuzia Queer între androginul
transcendental și hermafroditul empiric. 7. Transgender Manifesto: negarea corpului ca gnoză anti-
somatică postmodernă. Existența sexuală precede esența sexuală. 8. Critica esențialismului sexual și
limitele denaturalizării: critica onto-psiho-biologică a constructivismului. Solidaritatea ontologică
(bio-psiho-arhetipală) între identitatea de gen și identitatea de sex. 9. Revoluția își devorează
progeniturile în războiul aporetic inter-sectar: a) critica „biologismului homosexual” în cadrul mișcării
transgender; b) critica feminism (bio)„menșevik” de către transgenderismul (psiho)„bolșevik”.

Social liberalism, also known as left liberalism in Germany,

[1][2][3] new liberalism in the United Kingdom,

[4][5] modern liberalism in the United States,[6]

and progressive liberalism in Spanish speaking countries[7]

is a political philosophy and variety of liberalism that endorses a regulated market economy and the
expansion of civil and political rights.