Universitatea din Bucuresti Facultatea de Filosofie An universitar 2008/2009 Sem.I Curs doctoral: Violenta in istorie. Holocaust si terorism Prof.

univ. dr. Vasile Morar

Tzvetan Todorov Memoria raului, ispita binelui

Doctorand Madalina Predescu (Gheorghe-Tanase)

Tzvetan Todorov, nascut la 1 martie 1939 in Sofia, este un semiolog, lingvist i critic literar francez de origine bulgara. A abordat si tematica etica, in lucrari cum sunt La Conquete de l'Amerique (Cucerirea Americii: Problema Celuilalt), L`Homme depaysee (Omul dezrdcinat), Face l'extreme (Confruntarea cu extrema. Victime i torionari n secolul XX) sau lucrarea de fata. In editia in limba franceza, titlul lucrarii era Memoire du mal, tentation du bien. Une enquete du siecle (Paris, Robert Laffont, 2000) (titlul se gaseste astfel in pagina editurii Robert Laffont, http://www.laffont.fr/livre.asp?code=2-221-09079-9 ). In limba romana titlul a fost tradus Memoria raului, ispita binelui. O analiza a secolului (traducere de Magdalena Boiangiu, Alexandru Boiangiu, Ed. Curtea veche, 2002). Pentru autor, evenimentul central pentru secolul XX este aparitia unui nou tip de rau, totalitarismul, pe de o parte vazut ca marea inovatie politica a secolului, iar pe de alta, ca raul extrem, fapt ce conduce logic catre renuntarea la ideea progresului continuu in istorie. Lucrarea propune spre elucidare interogatia: memoria tine intotdeauna de bine, iar uitarea este un blestem absolut? Prima parte a lucrarii urmareste o descriere ampla a termenului de totalitarism, originea conceptului si cele doua forme prezente in istoria secolului XX: nazismul si comunismul. Rolul pozitiv al memoriei, al amintirii, este punctat in prezentarea a sase destine individuale, figuri luminoase, marcate de totalitarism, care in acest context al dezumanizarii continua sa creada ca pentru om, omul este scopul final. Secolul XX poate fi denumit secolul tenebrelor, in opozitie cu secolul luminilor, fiind dominat fie de lupta totalitarismului cu democratia, fie de lupta intre cele doua forme de totalitarism (nazism si comunism). Democratia moderna, liberala, presupune prezenta simultana a doua principii (enuntate din sec. al XVII-lea de John Locke): autonomia colectivitatii si autonomia individului, avand deasupra lor ideea de justitie. Autonomia individuala, pe teritoriul vietii private, presupune conceptul de pluralism. Separarea teologicului, de politic, a divinului, de uman este inteleasa prin mentinerea credintelor in spatiul privat, tolerand diferentele. In sfera publica se promoveaza separarea politicului, de economic; marxismul, prin exproprierea mijloacelor de productie, oferea celor ce detin puterea politica, si pe cea economica, de aceea doctrina comunista nu a fost democratica. De-a lungul istoriei au existat doua reprosuri aduse democratilor, de catre opozantii statului democratic. Unul este fragilitatea legaturilor sociale: societatea democratica este

o societate individualista, autonomia persoanelor fiind promovata cu pretul disparitiei interactiunilor sociale; societatea e amenintata de atomizare, statele democratice sunt populate de singuratici nefericiti. Al doilea repros este constituit de disparitia valorilor comune: societatea democratica este nihilista; aceasta problema debuteaza odata cu separarea statului de Biserica se ajunge pana la anularea oricarui reper comun intre membrii comunitatii. In secolul al XIX-lea au fost aduse acceste critici democratiei (distrugerea legaturilor sociale, disparitia valorilor comune). Acesti detractori propun remedierea prin actiune politica radicala si astfel apare proiectul statului totalitar ca tip ideal: in tipul de stat propus nu mai e pus in valoare eul individual, ci noi al grupului; pluralismul e inlocuit de monism; dispare impartirea public/privat, astfel ca indivizii trebuie sa dea socoteala de intreaga existenta (credinte, prieteni); restabilirea unitatii teologie-politica (noul stat este virtuos si necesita adeziunea spirituala a tuturor supusilor); supune economicul, politicului, prin nationalizari. La inceputul comunismului se putea crede ca revolutia, partidul unic, teroarea sunt instrumente necesare pentru ajungerea la societatea ideala. Mai tarziu, monismul se arata in plenitudinea lui, prin represiunea asupra aparatului bolsevic: cei mai loviti au fost cei mai convinsi comunisti, deoarece orice autonomie individuala e condamnabila, numai Partidul poate avea dreptate. Totalitarismul contine promisiunea plenitudinii, fericirii. Democratia nu promite, se angajeaza sa permita fiecaruia sa-si caute el insusi fericirea, plenitudinea (dreptul de a cauta singur). Astfel, totalitarismul poate intra in categoria credintelor religioase. Milenarismul este o erezie care promite credinciosilor mantuirea pe lumea aceasta (inca din sec. al XIII-lea, al XV-lea) Utopismul inseamna construirea societatii perfecte numai prin efortul oamenilor, fara interventia Divinitatii (imagine a societatii ideale). Totalitarismul se constituie deci in cazuri particulare de utopism si milenarism (religii fara Dumnezeu). Originea lui dateaza inainte de sec.XIX, in scientism. Ipoteza de la care porneste scientismul este ca structura lumii e in totalitate coerenta, poate fi cunoscuta de ratiunea umana; sarcina cunoasterii ii revine stiintei; in urma actiunii de cunoastere, ar trebui sa fie posibila modificarea proceselor naturale, orientarea lor in directia dorita. Astfel, in prelungirea selectiei naturale se doreste o selectie artificiala, avand ca scop crearea unui om nou, eliberat de imperfectiuni. Adevarul e rezultatul stiintei, iar falsul e indepartat, astfel ca pluralismul iese din discutie: sintagma era de forma erorile sunt numeroase, adevarul e numai unul. (Idealul creat prin selectia artificiala e produsul unei demonstratii, nu opinii, deci trebuie acceptat fara a protesta.) Monismul totalitar se origineaza in ideea ca gandirea rationala unica poate stapani universul. Adevarul e unul, lumea umana trebuie unificata. Postulatul transparentei realului nu poate fi dovedit, el cere un act de credinta (credinta in ratiune - Renan), deci scientismul apartine si familiei stiintelor, si celei a religiilor. Premise scientiste apar inca de la Descartes, care a postulat excluderea din cunoasterea rationala a tot ce e legat de Dumenzeu; in rest cunoasterea e posibila daca e incredintata ratiunii si vointei.

Ideile scientiste au fost preluate de materialistii secolelor XVII, XVIII. Prin Revolutie, scientismul intra in politica: noul stat nu mai e intemeiat pe traditii arbitrare, ci pe deciziile ratiunii. In sec. XIX scientismul a avut sustinatori intre partizani si dusmani ai revolutiei, utopisti, pozitivisti, Saint-Simon, Auguste Comte. A existat un scientism istoric, la Karl Marx, ca si un scientism biologic, la Gobineau. Doctrina e combatuta de alte doctrine cu obarsia in modernitate: umanismul contesta postulatul transparentei realului. In sec. al XVIII-lea Montesquieu promoveaza principiul precautiei: Universul poseda coerenta in principiu cognoscibila, dar cauzele fenomenelor sunt complexe, nu putem fi siguri de rezultatul cercetarilor, de aceea e indicata abtinerea de la actiuni radicale si ireversibile. Umanismul aduce postulatul universalitatii umanitatii: toate fiintele umane au aceleasi drepturi, merita respect egal, nu trebuie reduse la rolul de mijloace (Kant). Scopul ultim trebuie sa fie reprezentat de fiintele umane particulare. Scientismul presupunea o universalitate a ratiunii: solutiile stiintei convin tuturor, chiar daca produc suferinta, se indeparteaza orice subiectivitate, scopul societatii trebuie sa decurga din observarea proceselor impersonale ale Universului. Nasterea totalitarismului cere combinarea celor 3 elemente: spiritul revolutionar (recursul la violenta), visul milenarist al paradisului terestru si scientismul (posibilitatea cunoasterii integrale a specieie umane). In 1871 in lucrarea lui Ernest Renan, al treilea Dialog filosofic un personaj Teoctist expune principiile statului totalitar: scopurile finale ale societatii nu se deduc din cerintele individului, ci din ale intregii specii; legea vietii este dorinta de a exista, deci este acceptata supunerea celui mai slab, indivizii pot fi sacrificati in numele unui ideal superior; e necesara cunoasterea legilor naturii (savantii sunt cei ce stapanesc cunoasterea, deci vor avea puterea); prelungirea legilor naturii prin ameliorarea speciei, crearea omului nou, superior, eliminand exemplarele defecte (scopul era dezvoltarea supraoamenilor); Adevarul este unic, nu cere dezbatere, ci supunere: statul scientist trebuie inzestrat cu instrmentul terorii, nu cea religioasa (iadul), pentru ca oamenii nu mai cred, ci crearea unui lagar al mortii care provoaca groaza si duce la supunerea neconditionata. toate acestea sunt justificate pentru ca servesc binele speciei; in politica externa: oamenii de stiinta gasesc arma absoluta, care poate distruge populatiile dusmane, asigurand dominatia universala. Acest proiect seamana izbitor cu statul nazist. Comunismul, in schimb, pretinde un ideal egalitar, dar nu i se supune: intervine rolul Partidului, supunerea fata de conducatorul suprem, identificata cultului supraomului (aminteste de rolul de supraom al lui Ceausescu si crearea omului nou si a societatii multilateral dezvoltate). Totalitarismul isi gaseste teza fundamentala in scientism, ideea lui Darwin aplicata societatii omenesti: legea vietii este lupta tradusa prin lupta de clasa, razboiul raselor, natiunilor. In 1958, Raymond Aron, in Democratie si totalitarism, numeste comunismul o ideologie universalista si umanitara, desi descrie un partid ce-si recunoaste dreptul de a folosi violenta intr-o tara unde, la inceput, se afla in minoritate; precizeaza exterminarea a 6 milioane de oameni de catre Hitler, dar nu aminteste exterminarea a 6

milione de persoane din Ucraina, Caucaz, Kazahstan, grupuri etnice, popoare asimilate dusmanului de clasa, deportate, masacrate, in numele ideologiei comuniste. Autorul gaseste ambivalente prezente in constructia conceptului de totalitarism: 1. Antinomia necesitate liber arbitru: Lumea se supune cauzalitatii riguroase (predeterminare a evolutiei). In alta ordine de idei, viitorul e in mainile noastre, il putem modifica artificial, se propune un ideal, un om nou, deoarece scientismul introduce al treilea termen: cunoasterea stiintifica - si transformarea in directia dorita. Daca parcursul e inevitabil, mai e justificata interventia, sacrificiile, in numele accelerarii? 2. Totalitarismul modern si antimodern: Privilegiile sunt acordate valorilor sociale, in defavoarea celor individuale; societatea e ierarhizata, ca cea traditionala, apare cultul sefului charismatic. Pe de alta parte, exista si optiuni moderne: industrializare, globalizare, inovatii tehnice. Acestea se opun afirmarii fiintei umane ca scop ultim al actiunilor scopul e supraindividual (poporul, partidul) sau infraindividual (tehnica). 3. Rolul ideologiei: R. Aron considera ca totalitarismul este o ideocratie (puterea se legitimeaza prin ideologie). De fapt, puterea e instrumentul, idealul si scopul puterea se serveste pe sine, ideologia e o fatada. Dupa moartea lui Stalin, ideologia oficiala devine o cochilie goala, promisiunea milenarista cade in uitare, golul dintre ideologie si realitate nu mai e umplut cu schimbarea lumii, ci mascat nu se incearca indeplinirea planului, ci masluirea cifrelor si obtinerea avantajelor personale. Dupa partea descriptiva, explicativa a lucrarii, Todorov prezinta sase biografii care in viziunea lui apar ca niste puncte luminoase, faruri, calauze in mijlocul tenebrelor in care este imbracata istoria secolului XX, persoane marcate de totalitarism si care prin exemplul de viata si marturiile lor au reusit sa dea valoare memoriei acelui rau care a existat. Secolul lui Vasili Grossman. n. 1905 Berdicev, m.1964 Este povestea marii dezamagiri a unui scriitor, pornind de la supunere totala in fata Partidului (refuzul de a recunoaste ca unele persoane arestate ii sunt cunoscuti si chiar rude apropiate), pana la revolta acuta, in special in cartile pe care le scrie si care ii sunt la inceput publicate (Pentru o cauza dreapta in 1952), apoi confiscate (Viata si destin in 1961). In analiza pe care Todorov o face scrierilor lui Grossman, puncteaza diferentele dintre comunism si nazism: intre programul Partidului Comunist si viata de zi cu zi este o foarte mare distanta, pe cand nazismul spune mai deplin adevarul despre sistemul nazist; politica sovietica, de asemenea cea nazista, au ca scop expansiunea imperialista; Hitler a declansat razboiul, dar pactul cu U.R.S.S. il incurajeaza; ideologia comunista nu predica pe fata cultul supraomului, dar totul este organizat pentru veneratia celor puternici; detinutii lagarelor naziste stiu pentru ce au fost adusi acolo, dar deportatii politici din U.R.S.S., buni comunisti in sinea lor, nu stiu; comunismul a durat mai mult si se intinde pe patru continente; comunismul se bucura de o buna reputatie in unele cercuri, negarea crimelor comunismului e legala. Secolul Margaretei Buber-Neumann n. 1901 Postdam (ca Grete Thuring), m. 1989

Comunista germana, se casatoreste cu Rafael Buber, vor avea doua fetite, care vor fi incredintate soacrei la 3 ani dupa ce casatoria se destrama. In 1929 il cunoaste pe Heinz Neuman, cunoscut pentru atitudinea lui deschis antinazista. In 1930 Moscova avea o politica de acceptare, in urma Pactului Molotov-Ribbentropp, deci si in U.R.S.S. sunt priviti ca deviationisti. Se refugiaza la Moscova de nazisti, dar sunt arestati, mai intai Heinz in 1937, care va fi condamnat la moarte si impuscat, apoi Margarete in 1938. In 1939 se afla in lagarul de la Karaganda, dar in 1940 este adusa intr-o inchisoare din Moscova, unde se parea ca detinutele sunt repuse intr-o stare buna pentru a fi transportate in alt loc. La 8 februarie 1940, pe raul Bug din Polonia, care despartea cele doua teritorii ocupate de puterile totalitariste, sunt predati nazistilor. Face sase luni de temnita, apoi merge in Ravensbruch, lagarul femeilor, unde sta pana in 1945 la eliberare. In 1946 se afla in Suedia si scrie carti pentru a deveni martorul exemplar al lipsei de omenie in cele doua sisteme. Sunt extrase diferente si asemanari intre cele doua tipuri de lagare: in nazism, doar evreii si opozantii activi suportau teroarea, in comunism, populatia sovietica suporta teroarea in intregime; atat deportatii politici, cat si cei rasiali, sunt supusi violentei detinutilor de drept comun; nou-nascutii sunt ucisi in Germania, in Rusia sunt luati mai tarziu de langa mame; in Germania exista o ordine meticuloasa, in Rusia un haos infernal; in Germania mor prin gazare, in Rusia prin infometare; in Rusia exista selectia naturala: cei mai slabi mureau, in Germania selactia era artificaiala: doctorii si gardienii hotarau cine va muri; la sovietici sunt considerati sclavi, la germani, sub-oameni;. Secolul lui David Rousset n. 1912, m. 1997 Inainte de razboi era militant socialist, este arestat in 1943 pentru acte de rezistetnta si deportat la Buchenwald. Intors in Franta in 1945, scrie carti pentru a folosi in mod pozitiv memoria raului. Intemeiaza in 1950 Comisia internationala contra regimurilor concentrationare, avand numeroase activitati. Secolul lui Primo Levi n.1919, m. 1987 Evreu italian deportat la Auschwitz in 1944, iese peste un an, chimist si scriitor, scrie despre zona cenusie, luptand contra maniheismului (nimeni nu este numai bun sau numai rau). Secolul lui Romain Gary n. 1914 Rusia, sinucidere 1980 A fost erou al aviatiei, diplomat si scriitor, aprecia valorile feminine (mila, iubirea), nu cele eroice, machiste. Secolul lui Germaine Tillon n. 1907 In 1944 e internata in Ravensbruch, inveseleste colegele scriind, ascunsa fiind intr-o lada, o opereta Disponibilele in infern, in care descria in nota comica situatia din lagar. Fiind etnolog, merge in Algeria in 1954, acolo angajandu-se activ in problema razboiului din Algeria. Scrie in special despre conditia feminina din perspectiva etnologica. Asadar, dupa ce face o anatomie completa a fenomenului totalitarist, considerat raul suprem ce umbreste istoria secolului XX, autorul reuseste sa aduca in prim-plan sase raze de lumina ce transmit mesajul plin de speranta al valorificarii experientei lor.