Draga Monalisa,

A mai trecut un an.

Un an plin de evenimente, de trairi, de sentimente si de amintiri.
Parca mai ieri aveam emotia revederii tale in gara din Buzau de pe 31 decembrie
si cum impreuna am hoinarit ciudatenia aceea de oras. Am ajuns acasa la mine
si te-ai indragostit pentru prima data de o pisica. De Mo.
Nu am stiut cu adevarat ce este fericirea pana nu ai aparut tu in viata mea.
Oricat de cliseic ar suna, desprins de prin operele lui Emily Bronte sau Jane
Austen, viata mea a capatat un alt sens, ca si cand te uiti la o jumatate de luna si
crezi ca asta e tot, dar descoperi ca mai are o parte pe care nu ai mai vazut-o
pana acum si dintr-odata ceea ce stiai in acel moment se schimba.
Schimbarea s-a petrecut pe nesimtite. Timpul, insusi pazitorul amintirilor, a
ascuns aceste schimbari si le-a scos la suprafata intocmai cand schimbarea avea
sa fie parte din mine, parte din tine, parte din noi.
Imaginea de acum un an, tu in cel mai familiar loc al meu, alaturi de cei care
reprezinta insasi esenta existentei mele, mi-a ramas intiparita pe cel mai profund
strat al retinei si nici ca se va sterge o viata.
Am inteles atunci ca tot ce am trait mai devreme de tine, tot ce am fost mai
devreme de tine, a incetat sa existe. Ca si cand o viata intreaga am fost cocon si
nu am stiut alta realitate decat aceea si apoi am devenit future, dar fara sa
realizez.
Am devenit matur, fericit si intr-o incercare constanta de a fi mai bun. Dragostea
mea pentru tine nu a incetat sa scada, ci a crescut in fiecare zi, gasind in fiecare
zi cate un motiv pentru care te iubesc. Au fost zile cand nu gaseam, ce este
drept, nu poate fi totul flori si miere si albine. Atunci imi aminteam de celelalte
motive pentru care te iubesc.
Stiam cine esti.
Puteam vedea gandurile din spatele ochilor tai atat de profunzi si mistici.
Sentimentele tale existau intr-un asa fel incat acestea se exteriorizau. Deveneau
un fel de aura a ta. Asta m-a facut sa imi dau seama ca si tu ma iubesti.
Intregul an mi-e intesat cu amintirile unei iubiri ce n-am sa o uit vreodata si am
crezut si inca cred ca este genul de iubire ce o sa ma tina o viata. Caci doar
atunci stii ca iubesti, cand poti zbura liber ca un fluture.
Nu iti imagina ca nu mi-am dorit, si eu de asemenea, sa ma intorc la coconul
meu, la forma mea precedenta. Era mai bine atunci, in sensul in care era comod
si cald si sigur si consideram ca eram liber si ferit de viata cea cu
responsabilitati.
Atat tu, cat si eu, am stiut de la inceput ca nu aveam sa ne mai intoarcem la ce
am fost candva. Am crescut prea mari, iar coconul ar fi prea mic pentru
personalitatile noastre crescande.

Nu considera ca nici eu nu am avut ganduri. Am avut. Dar stiam ca te am pe tine

si nu puteam risca sa te pierd. Nu pentru ca nu mi-as mai gasi pe altcineva, ci
pentru ca esti un lucru prea pretios pentru a fi pierdut pentru totdeauna.
Ai aprins in mine ambitie, maturitate si responsabilitate.
A fost gresit insa sa asum ca asta e tot ce e nevoie. Intreaga saptamana
precedenta am avut in minte doar intrebari ce incepeau cu :De ce? Caci ce poate
omul sa faca atunci cand ceea ce cunoaste si stie ca exista de sine statator nu
mai exista. In mintea mea si in sufletul meu s-a declansat razboi. Mintea a
bombardat inima cu sute de gloante cu amintiri. Inima insa a gasit o modalitate
si mai buna de a-l vulnerabiliza si a inceput a-l gaza cu sens. Si atunci mintea si
sufletul au cazut la pace. Nicio parte castigatoare. Doar rani si urmari si lumi
distruse.
Revenind la: De ce?
Am inteles lucrurile pe care nu le intelegeam, am auzit lucrurile pe care nu le
auzeam, si am vazut lucrurile pe care atata timp nu m-am sinchisit sa le vad.
Mi s-a spus saptamana asta ca uneori tind sa fiu ca o caracatita sau ca un boa
care se incolaceste in jurul tau si nu iti mai da drumul. Nu o fac constient, chiar
consider ca si eu primesc acelasi tratament. Dar am considerat ca e ceva normal.
Numai atunci cand te dai un pas inapoi poti privi imaginea de ansamblu.
Nu ti-am dat spatiu sa fii tu insati, sa te desfasori asa cum trebuie. Te-am strans
si ti-am privat din libertatea sufletului, libertate pe care atat de mult o tanjesti.
Credeam ca e un lucru normal pentru ca si tu il faceai fata de mine.
Cum spunea Wolf- Ceea ce se intampla acum e cea mai buna situatie a ceea ce
se poate intampla.
Am gresit si imi pare nespus de rau. Am inteles ideea de spatiu, de farmec, de
iubire, de respect, de libertate, manifestare etica fara consecinte si respectarea
intimitatii. Am inteles ce inseamna spatiu personal si cat de mult tii la el. Am
inteles ca esti o persoana singuratica si ca iti place sa fii singura, sa faci lucrurile
pe care ti le propui si ti le-ai propus.
Mi-esti martora. A fost un comportament oglinda. Am ajuns sa vrem sa fim tot
timpul impreuna. Cereai asta, desi stiai ca nu iti e bine asa. Si eu mergeam si
eram de acord. Asta pentru ca am inteles gresit un alt aspect: Trebuie sa iau
decizii si singur. Si mai ales, ca unele decizii pot rani, dar cand o faci cu inima
deschisa si sinceritate, totul e pentru binele comun mai mare.
Am inteles ce mi-ai spus de atatea ori sa fiu mai autoritar. Nu eram, desi vroiam
sa fiu. Tot timpul mi-am dorit sa fiu independent si sa fac ce imi place. Am
incercat sa ma intorc in trecut si sa observ ce anume avea sa ma faca sa fiu asa.
Mi-au fost luate alegeri pentru mine si de asta acum nu stiu ce sa fac si ce sa
aleg. De asta sunt indecis, de asta nu am intotdeauna o parere proprie. Asta
pentru ca whatever works.
Camus m-a invatat ceva saptamana asta. Daca nu faci o alegere in viata, esti
condamnat sa traiesti cu lipsa alegerilor. Degeaba alegi tu la finele vietii tale

cand deja esti condamnat la moarte prin imbatranire, cand corpul tau devine
propria cusca si tinzi la libertatile pe care candva ai avut ocazia sa le ai.
Camus incerca sa spuna ca trecerea cu indiferenta prin viata, mergand dupa cum
te duce apa, automat aduce o moarte prematura, si nu una fizica, ci metafizica, o
moarte a sufletului.
Si am inceput sa aplic. Sa aleg. Sa iau singur decizii. Desigur, nu exista nimic
palpabil, dar inca o lectie invatata.
Ceea ce ma aduce la Bukowski. El m-a invatat altceva. Ca la un moment dat, prin
marea de femei cu picioare frumoase si buze carnoase, apare cineva care nu e
cu nimic special, si totusi e. Cineva care nu se daruieste cu totul tie, de-a gata, ci
se deschide incet, ca un floare, petala cu petala. Caci timpul e cel care face
diferenta. Chiar daca fiecare e unica in felul ei si trezeste in tine firea animalica si
inspiratia totodata, apare cea care cere respect. Oricine te poate face sa te simti
ca un animal prada instinctului, dar nu multe persoane sunt cele care pot sa iti
arate ce inseamna sa fii uman, si mai ales sa te respecte pentru asta. Si atunci
stii ca nu vrei sa intelegi multitudinea de flori. Vrei in schimb, sa ii acorzi toata
atentia din lume unei flori ce se deschide incet, dar frumos, spectaculos. Acesta
e cu adevarat un moment pentru care merita sa traiesti.
Coelho m-a invatat in schimb altceva. Omul e predispus greselii. De aceea are si
capacitatea de a ierta pana si cele mai oribile lucruri. Caci pana la urma exista o
subiectivitate in acea oribilitate.
M-a invatat, de asemenea, ca si iubirea, oricat de perfecta ar parea, ca o opera
de arta fara de defecte, e predispusa esecului. Si nu in adevaratul sens al
cuvantului. Iubirea de orice natura nu este un esec. Uneori, iubirea tinde sa nu
fie tocmai compatibila cu fericirea. Dam vina pe iubire pentru ca ea e cea care ne
tine ocupate atat mintea, cat si inima.
Timpul, ca un actor pe o scena mult mai mare, si-a lasat masca sa cada si si-a
aratat adevarata fata.
Vezi tu cat de bun si de rau e timpul? Exista o teorie burgheza conform careia nu
poate exista nimic mai bun de atat si ca tot raul care exista, exista pentru a da
nastere binelui. Voltaire era contrariat de aceasta idee. In sine ar trebui
acceptata existenta mizera pentru ca e cea mai buna varianta care exista si care
ar putea exista.
Monotonia ce tinde sa se intersecteze cu stresul si rutina de zi cu zi pot distruge
si cea mai frumoasa si pura iubire. Personajul nostru, desi isi iubea nespus sotul,
l-a inselat. A riscat sa piarda ce avea mai scump in viata ei, casnicia, locul de
munca, reputatia, pentru cautarea oarba a fericirii. Si-a dorit libertate. Fericirea
ce o cauta, nu a gasit-o. a gasit in schimb rush-ul riscului.
Sotul avea sa afle pana la urma si aici apare lectia cu adevarat. Iubirea poate
inchide ochii in fata unui lucru oribil. Dar tot timpul conditia ca celalalt sa fie
fericit.
Fericirea a gasit-o cu adevarat in alt fel. In trairile intense pe care le-a avut
alaturi de sotul ei.

Ca si Voltaire, consider ca exista momente bune si momente proaste. Si ca

situatia proasta nu e conditie a binelui, ci o situatie ce poate fi schimbata. Caci
tot timpul poate fi si mai bine.
Monalisa, fericirea ta e si fericirea mea. Aici vreau sa ajung. Am fost fericit doi ani
si aproape 5 luni alaturi de tine. Am avut tot felul de momente si tot atatea lectii.
Am avut momente de ras, momente de plans, momente cand simteam ca ne
pica cerul in cap si cand simteam ca explodam de fericire. Nu tot timpul poate fi
totul roz. Trebuie sa stii cand trebuie sa mai adaugi putina culoare. Dar asta nu o
poate face doar unul, sau celalalt. Asta se face doar impreuna. Caci iubirea nu e
nimic mai mult decat puterea a doi inimi ce bat sincron, si a doua maini ce
muleaza destinul, si a doua minti ce nu gandesc spre ce e mai bun pentru
fiecare, ci ce e mai bun pentru amandoi. Iubirea mai inseamna si viata, si gand,
si plans, si veselie, si somn, si hrana, inseamna si suflu, si vant, si buze, si nori si
soare, inseamna blond si brunet, si albastru, si negru, si rosu, inseamna frangere
si legare, inseamna transpiratie, inseamna tahicardie, bradicardie, roseata,
paloare, inseamna dorinta, implinire, regrete, durere, nevoie, atingere, sarutare,
sex, inseamna ca inveti si ca uiti, si in fond, iubirea mai inseamna si aventura si
monotonie. Ca sa cobori un deal cu viteza si sa te bucuri de aventura aceea pura
si minunata, trebuie sa urci acel deal si uneori genul asta de calatorie poate fi
plictisitoare. Uiti parca bucuria de a cobori acel deal, si decizi sa ramai acolo, la
jumatatea drumului.
Stii care e esenta? Ca e in doi. Caci iubirea inseamna doi.
Te iubesc, si nu stiu in cate vieti o sa scap de acest sentiment. Ne-am invatat ce
inseamna viata in doi. Am invatat ce inseamna sa uiti de trecut si sa privesti spre
viitor. Ne-am bucurat de prezent cand a fost momentul si m-as bucura nespus sa
facem inca asta.
In final, am inteles cea mai fundamentala frica a ta. Frica de a nu-ti trai viata la
maxim. Aici nu am citit vreo carte, nu am de citat vreun autor sau de surprins
vreo teorie. Aici, pot spune ce simt eu.
Viata se poate trai in toate modurile posibile. Depinde de tine ce alegi.
Conditia e ca celalalt sa inteleaga nevoile celuilalt cele mai primordiale. Imi pare
rau ca nu le-am inteles la timp. Asta ar fi singurul meu regret.
Stiu ca te-am respectat tot timpul, ca te-am iubit tot timpul, ca nu am indraznit
sa ridic mana la tine chiar si atunci cand mai meritai cate-o corectare de
caracter. Te-am iubit si te iubesc cu toate defectele tale si cu tot ce reprezinti tu.
Am tacut cand tipai nu pentru ca nu indraznesc sa ma exprim sau sa imi iau
pozitia autoritara. Orice tantalau poate sa faca pe seful si pe cocosul. Am tacut
insa pentru ca stiam o sa iti treaca, ca nu vedeam rostul in a tipa. De ce sa iti
mai dau eu un motiv sa fii stresata?
Dar viata nu trebuie traita in precautie.
Nu trebuie sa te abtii. Nu trebuie sa distrugi parti din tine sau sa le ingropi ca ele
sa te bantuie apoi in cele mai vulnerabile ceasuri.
Nu trebuie sa te lasi, de asemenea, acaparat de o alta persoana. Cand va pleca,
nu vei mai gasi nicio parte din tine.

Dragostea, in simplitatea ei, nu e un caz de parazitism. E un caz clasic de

simbioza armonioasa. Caci un brad creste mai mult cand e protejat de muschi,
fata de bradul care e distrus de furnici. Atunci cand doi lucreaza pentru ceva
comun, lumea se schimba. Dintr-odata, lumea nu mai conduce, si e martora unui
lucru care mai rezista greu in zilele noastre: iubirea adevarata.
Inchei prin a-ti spune, draga mea Monalisa, la multi ani!
Iti doresc tot binele din lume, si fie ca toate clipele din viata ta sa merite a fi
traite, fie ca o sa fie in compania mea sau nu.
Eu nu pot decat sa iti arat ca sunt un om mai bun. Ca, odata cu acest soc, am
invatat, si am devenit altcineva.
Mai bine nu.
Tot eu voi fi, dar voi mai bun.

Cu drag,
Al tau, intotdeauna,
Dragos