MATERIALE METALICE UTILIZATE PENTRU IMPLANTURI

Materiale metalice pe baza de Ni, Ti, Ta, Mo si W pot fi folosite pentru

obtinere de implanturi deoarece aceste elemente, in cantitati mici, sunt bine
tolerate in organism, unele, in stare naturala, fiind esentiale pentru functiile
celulelor (precum Fe) sau pentru sinteza vitaminei B 12 (precum Co). Din contra,
daca se gasesc in organism in cantitati mari, pot fi chiar letale si din acest motiv
biocompatibilitatea materialelor metalice folosite ca implant este de mare interes
deoarece acestea, in medii biologice, se corodeaza cu mari consecinte
nefavorabile, respectiv pierdere de material care va conduce, in final, la slabirea
implantului. Cel mai periculos efect il reprezinta migrarea ionilor metalici in
tesuturile vecine, cu efecte tisulare incontrolabile. Din acest motiv relatia
compozitie structura - proprietati a metalelor si aliajelor utilizate pentru
obtinerea diverselor implanturi este deosebit de importanta.

Primul aliaj metalic utilizat pentru confectionarea implanturilor pentru corpul

uman a fost otelul cu vanadiu Sherman aplicat pentru obtinerea de placi si suruburi
pentru fracturi osoase.

Din aceasta categorie de materiale utilizate pentru confectionarea implanturilor

metalice fac parte aliaje de aur, platina, paladiu, argint, otelurile inoxidabile de crom, cobalt,
aliaje pentru metalo-ceramica (nobile, seminobile si inoxidabile), aliaje de bronz (cupru,
staniu, aluminiu) si aliajele pentru lipit.

Cele mai importante caracteristici tehnologice ale materialelor metalice

utilizabile in confectionarea implanturilor sunt:

- sunt solide la 20oC, cu exceptia mercurului;

- sunt bune conducatoare de caldura si electricitate;

- poseda structura omogena si uniforma;

- au viscozitate mica;

- au o buna rezistenta mecanica si chimica;

- cu acizii dau saruri;

- culoarea aliajelor nobile si a bronzurilor este galbena si gri-argintie

pentru aliaje inoxidabile si seminobile;

- poseda coeficient de contractie redus;

- se prelucreaza la cald si la rece, mentinandu-si forma dupa prelucrare.

Aliajele, combinatii din mai multe elemente, din care unul este metal, pot fi:
nobile (formate din aur, paladiu, platina), seminobile (formate din argint si paladiu),
inoxidabile (crom-nichel, crom-cobalt) si cuprice (baza este cuprul si mai contin
aluminiu, staniu etc). Acestea sunt cunoscute sub denumirea de bronzuri.
 Cercetarea metalelor si aliajelor se realizeaza prin intermediul metalografiei,
pirometriei si prin determinari experimentale. Metalografia studiaza cu ajutorul
microscopului forma, marimea si natura grauntelor de cristalizare evidentiind fortele
ce se exercita intre cristale si influenta tratamentului termic, Pentru a fi examinate
probele metalice (epruvetele) sunt preparate prin metode speciale de slefuire si
lustruire.

Pirometria studiaza topirea si solidificarea unui aliaj sau metal. Metalele se

topesc si se solidifica la aceeasi temperatura, in timp ce aliajele au o perioada
de temperatura cu doua valori extreme. Analiza probelor metalice noi urmareste studiul
proprietatilor mentionate in Capitolul I, iar rezultatele obtinute sunt comparate cu valori
obtinute pe probe martor, din metale sau aliaje existente .

1. OTELURI INOXIDABILE

1.1. Tipuri si compozitii de oteluri inoxidabile

Fierul este cel mai raspandit metal tranzitional si unul dintre cele mai
abundente in scoarta terestra. Este cel mai utilizat metal, din cele mai vechi timpuri,
fiind si un element de baza al civilizatiei actuale. Este de o mare insemnatate
biologica fiind transportor de electroni in plante si animale. Hemoglobina (care
contine Fe) este transportorul de oxigen in sangele animalelor,
iar mioglobina asigura stocarea oxigenului. Se poate afirma, cu putine exceptii, ca
viata nu ar fi posibila fara fier. In locul oxigenului, hemoglobina poate lega alte
grupari cum sunt CO, CN-, rezultand complecsi cu mult mai stabili, care blocheaza
circulatia oxigenului.

Fierul este, in mici cantitati, un element esential pentru viata plantelor si animalelor.
Din punct de vedere biologic, fierul este cel mai important dintre metalele, fiind implicat in
urmatoarele procese:

transportor de oxigen in sangele mamiferelor, pasarilor si pestilor

(hemoglobina),

stocarea oxigenului in tesutul muscular (mioglobina),

transportor de electroni in plante, animale si bacterii (citocromul) si pentru

transferul de electroni in plante si bacterii (ferredoxinele),
Figura 1.Formula structurala a hemului stocarea Fe in animale (ferretina si
transferrina),

ca nitrogenaza (enzima in bacteria

care fixeaza azotul),

sub forma de alte enzime.

Hemoglobina este pigmentul rosu din

celulele rosii ale sangelui (eritrocite), si
contine ~70% din ferul din organismul uman.
Cea mai mare parte a restului de fier se gaseste sub forma
de ferretina. Hemoglobina este compusa dintr-o proteina cu masa moleculara foarte
mare, globina, legata de colorantul propriu zis, hemul, (Fitg.1), care contine un atom
de Fe (II). Masa moleculara a hemoglobinei este ~ 65000 si este formata din patru
subunitati, fiecare constand dintr-un complex porfirinic - hemul - care
contine Fe2+ legat de patru atomi de azot, si o proteina globulara
numita globina. Fiecare unitate poate fixa o molecula de oxigen printr-unefect
cooperativ, formand oxihemoglobina (forma oxidata), care transporta oxigenul de la
plamani la tesuturi. Acolo oxigenul este eliberat si rezulta dezoxihemoglobina (forma
redusa) care se intoarce la plamani, reluand procesul. Factorul important in actiunea
hemoglobinei ca transportor de oxigen este tocmai reversibilitatea procesului,
precum si faptul ca implica numai Fe(II) si nu Fe(III).

Otelul este un aliaj fier carbon, a carui proprietati mecanice depind de

continutul de carbon, de continutul in impuritati si de elementele de aliere. Procesul de
elaborare a otelului consta in eliminarea partiala a carbonului din fonta si a impuritatilor
prin oxidare cu aer sau oxigen. In acest proces, o parte din fier se oxideaza de
asemenea, astfel ca in a doua faza - dezoxidarea -are loc reducerea oxizilor de fier
formati, care se realizeaza de obicei cu aliaje - ferosiliciu sau feromangan.

Fierul are tendinta de a dizolva carbonul in anumite proportii formand solutii solide,
precum si un compus chimic -cementita - Fe3C (carbura de fier). La temperatura
obisnuita, aliajul fier - carbon este alcatuit din doi componenti: fier si cementita. In afara de
aceasta, fierul mai dizolva si alte elemente in cantitati mici, cum sunt: Si, Mn, P, S, care
influenteaza proprietatile aliajului. Cantitatea acestora nu poate fi redusa sub anumite
limite. Denumirea transformarii provine de la produsul de reactie martensita 'un
microconstituentdin otelul calit caracterizat printr-un model acicular sau aciform', obtinut
dintr-o solutie solida stabila la temperaturi inalte, - austenita pe baza de Fe, cu reteaua
cristalina cubica cu fete centrate (cfc) si a fost observata pentru prima data la otelurile-
carbon.

Un eutectoid sau o mixtura eutectoida este o mixtura in doua faze la o compozitie

care are cel mai scazut punct de topire ,unde fazele se cristalizeaza simultan din
solutia topita la aceasta temperature scazuta. Raportul potrivit de proportie al fazelor
pentru a se obtine un eutectoid este identificat prin punctual eutectic din diagrama
fazoriala. Termenul vine din grecescul eutektos, care inseamna usor de topit.

Fazele distincte care apar in sistemul fier - carbon sunt prezentate in Figura 2.
 Ferita - solutie solida de carbon in fer cu maximum 0,02% carbon.

Cementita -compus chimic definit - Fe3C, care contine 6,67% carbon. Este o
carbura interstitiala foarte dura si casanta. Are o retea cristalina complicata,
compusa din octaedre cu axele diferit orientate, atomul de carbon aflandu-se
in centrul octaedrelor. Nu sufera transformari alotropice, dar poate forma
solutii solide de substitutie, prin inlocuirea atomilor de carbon cu atomi de H
sau O, si a atomilor de fer cu atomi metalici (Mn, Cr, W). Cementita separata
din topitura se numeste cementita primara, iar cea care se formeaza in faza
solida se numeste cementita secundara. In aliajele cu cotinut redus de carbon
se poate separa cementita tertiara.

Austenita este solutia solida de carbon in fer (cu max.2,06% carbon), care
se formeaza la temperaturi ridicate. Are retea cubica cu fete centrate, ceea
ce favorizeaza patrunderea carbonului in retea si formarea solutiei solide.

Martensita este o solutie solida saturata de carbon in fer , care se formeaza

la racirea brusca a aliajului.

Perlita este eutectoidul sistemului ferita - cementita, continand in medie

0,85% carbon. Denumirea vine de la aspectul de perle in structura acesteia,
vizibile la microscop. Perlita reprezinta faza ce se formeaza prin
descompunerea austenitei la racire lenta, si reprezinta constituentul normal al
otelurilor carbon racite lent. Continutul in perlita variaza in functie de
continutul in carbon. Exista doua variante structurale - perlita lamelara, care
este mai dura, si perlita globulara (formata din cementita globulara si ferita).

Ledeburita este eutecticul sistemului austenita (2,06% C) - cementita, si este

constituentul aliajelor fer - carbon cu continut ridicat de carbon. Este formata
dintr-un amestec de perlita si cementita, fiind dura si casanta.
Figura 2.
D
i
a
g
r
a
m
a

F
e
-
C

s
i

p
o
s
i
b
i
l
i
i

compusi care se formeaza functie de temperatura si compozitie.

In sistemul fier-carbon, faza austenita poate suferi o transformare eutectica pentru a

produce ferita si cementita, fiind des intalnite in structuri lamelare, cum ar fi perlita si
bainita. Acest punct eutectic este cam 0,6 % carbon, aliajele care au aproximativ
aceasta compozitie se numesc high carbon steel( fier cu concentratie ridicata de
carbon), in timp ce aliajele care nu sufera aceasta transformare eutectica se numesc
mild steel (fier slab).

Otelul inoxidabil este un aliaj fier carbon, aliat cu un alt element, care
prin formarea pe suprafata metalica a unei pelicule compacte si aderenta de oxid ii
confera rezistenta la coroziune in atmosfera, solutii de saruri, acizi etcOtelurile
inoxidabile, conform AISI (American Institute of Steel and Iron) se impart in patru
grupe in functie de microstructura:

- Grupa I care cuprinde oteluri inoxidabile martensitice, avand cromul

ca principal element de aliere. In general, aceste oteluri prezinta proprietati
mecanice foarte bune, dar nu sunt suficient de rezistente la coroziune. Sunt folosite
pentru fabricatia instrumentarului chirurgical.

- Grupa a II-a cuprinde oteluri inoxidabile feritice, care au o structura

formata din solutie solida de Fe si nu pot fi durificate prin tratamente termice.
Prezinta o buna rezistenta fata de coroziunea chimica si sunt folosite pentru industria
chimica si medicala mai ales ca recipienti.
 - Grupa a III-a cuprinde oteluri inoxidabile austenitice Cr-Ni, cu un
continut de aproximativ 17% crom si 8% nichel, la temperatura mediului ambiant.
Nichelul este introdus pentru stabilizarea austenitei. Adaosul de 2 3% molibden are
ca scop marirea rezistentei la coroziune. Reducerea carbonului de la 0,1 la 0,03%
conduce la marirea rezistentei fata de serul fiziologic din corpul uman. Primul otel
inoxidabil utilizat pentru implanturi metalice a fost otelul 18-8 (de tip 302) care este
mai dur decat otelul cu vanadiu, otel care nu mai este utilizat pentru implanturi
datorita slabei rezistente la coroziune. Pentru realizarea implanturilor ASTM
(American Society for Testing and Materials) recomanda otelurile inoxidabile de tip
316 si 316L (L de la cuvantul englezesc low-putin)a caror compozitie este prezentata
in Tabelul 1.

Grupa a IV-a de oteluri inoxidabile cuprinde oteluri durificabile prin procese

de imbatranire la temperaturi de 450 550oC. In general aceste oteluri au o slaba
rezistenta la coroziune.

In general in compozitia otelurilor inoxidabile sunt incluse si alte elemente,

care, dupa modul in care realizeaza transformarea se impart in elemente care
favorizeaza aceasta transformare (alfagene: Cr, W, Ti, Mo, Si, Nb) si elemente care
franeaza aceasta transformare (gamagene: Ni, C, Mn).

Tabelul 1. Compozitia otelurilor inoxidabile 316 si 316L

Compozitia otelului, % gr
Elemente
TIP 316 TIP 316 L
Carbon max. 0,08 max. 0,03

Mangan max. 2 max. 2

Fosfor max. 0,03 max. 0,025

Sulf max.0,03 max. 0,03

Siliciu max.0,75 max. 0,75

Crom 17 20 17 - 20

Nichel 12 14 12 14

Molibden 24 24

Fier 62 - 69 62 - 69

Caracteristicile generale a otelurilor inoxidabile utilizate in confectionarea implanturilor metalice sunt prezentate in Tabelul
2.

Dintre elementele de aliere din aceste aliaje se disting:

- cromul este componentul majoritar al otelurilor inoxidabile,

concentratia minima necesara fiind de 11% gr. Desi elementul crom,
 singur, este un element reactiv, aliajele sale prezinta o buna rezistenta
la coroziune;

- nichelul stabilizeaza austenita la temperatura camerei si mareste

rezistenta la coroziune; ambele elemente influenteaza microstructura si
proprietatile suprafetei;

- toate otelurile austenitice trebuie sa prezinte un continut scazut in

carbon, precum si incluziuni metalice si nemetalice.

Tabelul 2. Avantajele si dezavantajele utilizarii a unor tipuri de oteluri inoxidabile

TIPUL
SIMBOL AVANTAJE DEZAVANTAJE
OTELULUI
Otel inoxidabil 302 Rezistent la coroziune
Otel inoxidabil cu
Nu este rezistent la
continut de - -
coroziune
vanadiu
Otel inoxidabil cu
Molibdenul imbunatateste rezistenta la Continut mare de
continut de 316
coroziune carbon (0.08%)
molibden
Otel inoxidabil cu
Rezistenta mare la coroziune in solutii de cloruri,
continut de 316L -
datorita continutului redus de carbon (0.03%)
molibden
Otel inoxidabil cu
Cromul mareste rezistenta la coroziune
continut de crom - -
deoarece se pasiveaza
(min. 11% gr)
316 si Nu au proprietati magnetice si au o buna
Oteluri austenitice -
316L rezistenta la coroziune datorita molibdenului
Oteluri
Nichelul stabilizeaza faza austenitica si mareste
- -
austenitice cu rezistenta la coroziune
nichel si crom

1.2. Proprietatile otelurilor inoxidabile

O mare varietate de proprietati poate fi obtinuta functie de tratamentul

termic sau prin prelucrare la rece a otelurilor austenitice, 316 si 316L, care sunt cele
mai utilizate la confectionarea de implanturi deoarece sunt nemagnetice si prezinta o
buna rezistenta la coroziune. Includerea molibdenului mareste rezistenta la
coroziunea in puncte in mediu salin (denumita coroziune pitting). Astfel, din Tabelul
3, se constata ca modul de prelucrare va conferi anumite proprietati materialului final
si, la randul lui, va da posibilitatea obtinerii de materiale mai moi sau mai dure. In
general aceste oteluri sunt folosite pentru confectionarea suruburilor si placutelor
pentru fracturi osoase sau a cuielor de fixare a soldului.

Pentru obtinerea unor oteluri care sa prezinte caracteristicile mecanice

prezentate in Tabelul 3 este necesar elaborarea otelului sa se realizeze numai in
agregate speciale cuptoare electrice cu arc sau cu inductie, cu captuseala bazica,
in atmosfera protejata (vid), la temperatura dependenta de faza tehnologica de
prelucrare. Astfel, topirea incarcaturii formata din deseuri de otel carbon, deseuri de
otel inoxidabil si ferocrom ( 10, 15 sau 18% Cr) se realizeaza la o temperatura de
1600oC, intr-un interval de 0,5 2 ore, functie de natura incarcatur Afanarea
oxidanta este etapa prin care se realizeaza corectarea compozitiei chimice a otelului,
operatie care se executa la temperatura de 1650oC, sub vid, la 0,2 at, prin insuflare
de oxigen cu un debit de 1-1,5 Nm3/t, care are rolul de a decarbura si de a oxida
elementele topiturii, conform reactiilor:

C + O2 = CO; Fe + O2 = FeO; Si + O2 = SiO2

Mn + O2 = MnO; 2Cr + 3/2O2 = Cr2O3

Tabelul 3. Proprietati ale otelurilor austenitice, 316 si 316L

Rezistenta la Rezistenta la Duritatea

Alungirea
intindere, rupere, Rockwell
Starea otelului
MPa MPa min. (%) max
316
Calit 515 205 40 95 HRB

Prelucrat la rece 860 690 12 300 - 350

316L
Calit 505 195 40 95 HRB

Prelucrat la rece 860 690 12 -

Zgura este formata din FeO, SiO2,
MnO, precum si din Cr2O3, astfel ca, in final,
concentratia cromului din zgura este de cca.
20%, fiind necesara operatia de reducere a
zgurei in vederea regenerarii cromului.

Dezoxidarea si alierea baii metalice se

realizeaza prin adaos de var, CaF2 si elemente
de dezoxidare ( FeSi si FeMn) si consta in
eliminarea oxizilor metalici mentionati mai sus,
desulfurarea topiturii si recuperarea cromului,
conform reactiilor:

2FeO + Si = 2Fe + SiO2

2Cr2O3 +2Si = 4Cr + 2SiO2

Figura 3. Schema instalatiei
de elaborare a unui otel inoxidabil
FeO + Mn = Fe + MnO

CaO + FeS = Fe + CaS

Procesul se realizeaza cu viteze mai mari daca, prin dopul oalei de

elaborare a otelului (Fig. 3) se insufla argon, sub vid, consumul fiind de 25 Nm 3/t, la
presiunea de 2-4 at. Turnarea otelului se realizeaza in atmosfera de argon in
lingotiere de diferite marimi, indirect, prin sifonul aflat la partea inferioara. Ca etapa
ulterioara de prelucrare o telului este operatia de laminare care are ca scop
obtinerea de sarme, table si alte forme (pastile, granule) necesare confectionarii de
proteze sau alte dispozitive medicale.

2. ALIAJELE PE BAZA DE COBALT

In domeniul biomaterialelor aliajele pe baza de cobalt (58-69%) utilizate in

producerea implanturilor sunt de tip Co-Cr (26-30% Cr) sunt realizate si produse la
inceputul secolului al XX-lea si sunt cunoscute sub denumirea de stelite.Aliajele din
aceasta grupa sunt amestecuri complexe, impartite in 2 clase:

- aliaj Co-Cr-Mo, utilizat pentru turnarea unui implant (de exemplu

articulatie artificiala);

- aliaj Co-Ni-Cr-Mo (1-16% Mo), utilizat pentru prelucrarea implanturilor

prin forjare, (pentru confectionarea elementelor de fixare a protezelor
pentru articulatii de genunchi sau de sold).

In general cele doua elemente ale acestor aliaje formeaza o solutie solida,
iar molibdenul este introdus pentru producerea unor graunti mai fini, care vor conferi
o mai buna rezistenta mecanica dupa turnare sau forjare. Principala caracteristica a
acestor aliaje este rezistenta ridicata la coroziunw in medii bogate in cloruri, datorita
Cr2O3. Dintre aceste aliaje cel mai promitator aliaj este cel pe baza de Co-Ni-Cr-Mo-
Ti care contine 29-38% Co, 33-37% Ni, 19-21% Cr, 9-10,5% Mo si 1% Ti soi permite
un grad mare de deformare plastica la rece, ajungand pana la 50% ceea ce ii
confera proprietati de rezistenta mecanica ridicate. Acest aliaj prezinta o rezistenta la
oboseala si la intindere mult superioara celorlalte aliaje si de aceea este
recomandat pentru confectionarea implanturilor care necesita durata mare de
functionare.

Introducerea acestor elemente se realizeaza cu anumite scopuri, dupa cum

urmeaza:

- cromul creeaza protectie fata de actiunea oxigenului (cresterea exagerata

are efecte negative asupra rezistentei mecanice si a flexibilitatii);

- cobaltul participa la completarea stabilitatii chimice a aliajului, protejandu-l

de actiunea coroziva a acizilor si bazelor;

- nichelul mareste ductibilitatea aliajului (devine mai usor prelucrabil),

combate oxidarea si imbunatateste flexibilitatea;

- molibdenul mareste rezistenta la coroziune si la rupere, precum si

cresterea flexibilitat

Proprietati fizico-chimice:

- sunt aliaje inoxdabile, rezistente la actiunea acizilor si bazelor;

 - greutatea specifica este intre 8-10 g/cm3, conducand la proteze cu greutate
mai mica (comparativ cu cele realizate din aliajele din aur);

- intervalul de topire este cuprins intre 1000-15000C;

- fluiditatea este mai mare in stare topita;

- coeficientul de contractie este cuprins intre 1,7-2,3% si este compensat in cea

mai mare parte de expansiunea tiparului;

- temperatura inalta de fluidificare si coeficientul mare de contractie la

racire impun utilizarea meselor de ambalat cu lianti (silicati sau fosfati),
caracterizate prin: rezistenta termica, duritate mare si coeficient de
dilatare corespunzator contractiei aliajului respectiv;

Modulul de elasticitate al aliajelor pe baza de cobalt, de 220-234 GPa, este

de 2 ori mai mare decat al aliajelor nobile, ceea ce confera si un oarecare avantaj
estetic, putandu-se realiza un design delicat si in acelasi timp rigid

VITALLIUM 2000 este noul standard pentru aliajele de crom-cobalt, datorita

proprietatilor sale:

este rezistent la fracturi

are o alungire de 9%

este usor de finisat si lustruit.

Tabelul 4 pune in evidenta proprietatile mecanice impuse aliajelor pe baza de cobalt.

Tabelul 4.Proprietati mecanice impuse aliajelor pe baza de cobalt

Co-Cr-Mo Co-Cr-W-Ni Co-Ni-Cr-Mo-Ti

Proprietate Deformat la Forjat la Deformat la
Turnat Forjat la cald Recopt
rece cald rece
Modulul lui
210 210 210 210 232 232
Young, (GPa)
Limita de curgere,
448-517 896-1200 448-648 1606 965-1000 1500
(MPa)
Rezistenta la 951-
655-889 1399-1586 1896 1206 1795
rupere, (MPa) 1220
Rezistenta la
207-310 600-896 - 586 500 689-793
oboseala (MPa)

3 TITANUL SI ALIAJE PE BAZA DE TITAN

Primele incercari de utilizare ale titanului ca biomaterial dateaza din anul 1930 cand
s-a constatat ca este tolerat de catre organismul uman, precum otelul inoxidabil de
tip Co-Cr-Mo (Vitallium).

3.1. Caracterizare
 Titanul, un element activ din punct de vedere chimic, cu numarul atomic 22,
greutatea atomica 47,20 si densitatea de 4,5 g/cm 3 ocupa in seria electrochimica a
metalelor un loc intre Mg si Be. Este de 2 ori mai usor decat aliajele de CO-Cr-Mo
care au greutatea specifica de 8,3 g/cm3, de 3 ori mai usor decat aliajele de paladiu
argint, paladiu aur (palidor) si de 4 ori mai usor decat aliajele de aur, care au
greutatea specifica de circa 17,5 g/cm3. Caracteristica deosebita a titanului
este radiotransparenta, proprietate care ii permite tehnicianului dentar un control al
calitatii turnarii, fapt care nu este posibil la aliajele nobile.

Continutul de oxigen din titan influenteaza foarte mult proprietatile

mecanice ale acestuia. Astfel, la un continut de 0,18% O2 limita de curgere este de ~
170 MPa, in timp ce un continut de 0,40 % ridica limita de curgere la 485 Mpa.
Totusi nu este de dorit cresterea semnificativa a continutului de O2 deoarece scad
posibilitatea de prelucrare ulterioara a titanului si rezistenta chimica a acestuia.
Hidrogenul este considerat ca fiind impuritatea cea mai daunatoare deoarece
produce fragilitate la rece datorita formarii unor hidruri metalice. Un acelasi efect
negativ il are si carbonul deoarece poate forma carburi metalice la concentratii mai
mari de 0,2%

Titanul, ca metal, prezinta o foarte mare afinitate pentru oxigen. Oxizii titanului
corespund valentelor +2, +3, +4, fiind bine cunoscut TiO2, de culoare alba albul de titan,
folosit in tehnologia protezelor dentare datorita capacitatii de opacifiere si colorare in alb.
Pelicula de dioxid de titan, aderenta la suprafata protezelor dentare metalice ori a
componentelor metalice din titan, cu grosimea de 20-50 confera acestora o pasivitate,
o rezistenta deosebita la actiunea factorilor din mediul oral.

Titanul 100%, zis si titan nealiat are temperatura de topire 16600C,

iar temperatura de fierbere 33000C.Este unelement alotropic prezentand pana la
temperatura de 8820C o structura hexagonala compacta, forma , iar peste aceasta
temperatura are o structura microcristalina cubica, centrata intern, (BCC). titanul
se poate turna, dar este foarte dificil de prelucrat la temperatura camerei, iar titanul
se poate suda la temperatura camerei, si, din acest motiv, poate fi utilizat in
ortodontie.

Exista 4 marci de titan nealiat, care se deosebesc prin continutul de

impuritati si un aliaj al acestuia cu Al si V, utilizate in confectionarea de implanturi
metalice, iar diferentele referitoare la compozitia chimica a acestora reies din Tabelul
5.

Tabelul 5. Compozitii chimice ale celor 4 tipuri de titan si a aliajului pe baza de titan

Element TITAN
Ti6Al4V*
Marca I Marca II Marca III Marca IV
Azot 0,003 0,003 0,005 0,005 0,05

Carbon 0,10 0,10 0,10 0,10 0,08

Hidrogen 0,015 0,015 0,015 0,015 0,0125

 Fier 0,20 0,30 0,30 0,50 0,25

Oxigen 0,18 0,25 0,35 0,40 0,13

Titan 99,475 99,305 99,185 98,935 89,477

*Aliajul Ti6Al4V conform ASTM F136 contine 5,5 6,5% Al si 3,5 4,5 % V, Fe max 0,25% (% gr.)

Adaosul selectiv de alte elemente confera

titanului o gama larga de proprietati, dupa cum
urmeaza:

- aluminiul, precum si oxigenul, carbonul, azotul

si borul, tind sa stabilizeze faza , respectiv vor
creste temperatura de trecere in forma (Fig.4),
marind, in acelasi timp si rezistenta la oxidare la
temperaturi cuprinse intre 300 si 600oC

- vanadiul stabilizeaza faza , reducand

temperatura de transformare din faza in faza
Figura 4. Diagrama de faza a aliajuluipe ;
baza de titan TiAlV, cu 4% V.
Adaosul de stabilizatori (vanadiu, niobiu,
tantal, molibden, siliciu, crom, mangan fier) va conferi aliajului o modificare a
caracteristicilor rezistentei mecanice, valori evidentiate in Tabelul 6, respectiv, odata cu
marirea continutului de impuritati creste rezistenta mecanica a materialelor si scade
ductilitatea acestora.

Tabelul 6. Proprietati mecanice ale celor 4 tipuri de titan si a aliajului pe baza de titan

Proprietate TITAN
Ti6Al4V
TIP I TIP II TIP III TIP IV
Rezistenta la intindere, (MPa) 240 345 450 550 860
Rezistenta la rupere, (MPa) 170 275 380 485 795
Alungirea, (%) 24 20 18 15 10
Reducerea ariei, (%) 30 30 30 25 25

Rezistenta la coroziune a implanturilor pe baza de titan se

datoreaza formarii stratului de dioxid de titan, foarte stabil, cu interval de depunere
foarte rapid (10-9 secunde). Astfel, chiar la temperatura camerei, titanul se oxideaza,
iar stratul de oxizi formeaza in continuare o bariera impotriva agentilor corozivi.
Aceasta reactivitate crescuta a titanului impune desfasurarea procesului de turnare
in conditii deosebite (in vacuum sau medii protejate si in creuzete de cupru).

Titanul pur este utilizat in implantologie, tehnologia coroanelor, puntilor,

protezelor partiale si totale, in ortodontie. Dintre aliaje cel mai utilizat este
aliajul Ti6Al4V.

Avantajele si dezavantajele utilizarii titanului

In general, utilizarea exploziva a titanului in tehnologia dentara a ultimilor ani se explica
prin numeroasele avantaje pe care le prezinta acesta, comparativ cu alte materiale
metalice ale domeniului:

- excelenta rezistenta la coroziune, superioara oricaror alte aliaje dentare

cunoscute;

- biocompatibilitate absoluta a titanului pur, datorata afinitatii crescute pentru

oxigen si lipsa oricarei toxicitati, fiind perfect tolerat de organism, cu experiente
clinice dintre cele mai bune;

- posibilitatea unica de utilizare a unui singur material pentru implant si

suprastructuri protetice sau orice alte lucrari protetice la acelasi pacient pentru
evitarea reactiilor fizico-chimice ce pot fi generate de utilizarea unor metale diferite;

- nu produce combinatii alergice, fiind excluse orice reactii de acest gen;

- posibilitatea realizarii unor piese protetice usoare; cu o densitate de doar

4,51 g/cm3, titanul este de patru ori mai usor decat aliajele dentare pe baza de aur si
de doua ori mai usor decat aliajele Co-Cr, asigurand pacientului un confort deosebit;

- conductibilitate termica redusa, similara smaltului natural (de cca. 13 ori

mai mica decat cea a aliajelor pe baza de aur si de 3 ori mai scazuta decat cea a
aliajelor Co-Cr), care previne iritarea pulpei, pacientul putand consuma, fara socuri
termice, alimente reci sau calde;

- neutralitate galvanica in cavitatea bucala si un gust absolut neutru,

consumarea de alimente sau bauturi nefiind afectate de nici un 'gust metalic'

- transparenta la radiatiile X permitand, de exemplu, diagnosticarea cariilor

secundare fara a se indeparta proteza dentara fixa, din titan;

- prelucrabilitate mecanica facila.

Din perspectiva stomatologului, pacientului sau a tehnicianului dentar,

titanul prezinta insa si unele dezavantaje:

- culoarea gri-argintie a lucrarii (in partile vizibile aceasta se poate placa sau
combina cu polimeri sau materiale ceramice);

- temperatura de topire inalta si reactivitatea deosebita a titanului la cald

impun utilizarea unor instalatii speciale de turnare precum si a unor materiale si
tehnologii specifice pentru pregatirea machetei si a tiparului; de aceea, elementele
protetice turnate din titan nu sunt cele mai ieftine dar, fara indoiala, asigura, cea mai
buna solutie in raport cu stadiul actual.

3.2. Prelucrarea titanului

Datorita proprietatilor specifice ale titanului si a aliajelor sale, respectiv

temperatura ridicata de topire si cresterea brusca a activitatii chimice cu
temperatura acestea se elaboreaza in cuptoare electrice cu arc si prin inductie,
numai in atmosfera de protectie cu gaze inerte sau vid. Prelucrarea titanului se
realizeaza prin turnare, frezare si electroeroziune. In cazul prelucrarii titanului prin
turnare componenta metalica din titan se modeleaza pe modele de lucru integrale,
montate cu modelul antagonist in raport de ocluzia corespunzatoare relatiei centrice,
in articulatoare medii, partial sau complet adaptabile.

Pregatirea machetei pentru ambalare si ambalarea acesteia se face in

functie de aparatura utilizata pentru topirea si turnarea titanului, care poate fi diferita
atat in privinta modului de topire a titanului, cat si in ceea ce priveste introducerea
titanului topit in tipar. S-a constatat ca utilizarea curentilor de inalta frecventa nu este
cea mai buna solutie pentru topirea titanului nealiat, dupa cum nici centrifugarea nu
asigura in cea mai mare masura succesul patrunderii metalului in tipar. Cea mai
moderna si eficienta metoda pentru topirea metalului nealiat este aceea cu arc
electric sau cu laser.

Tehnologia de turnare a titanului este inca o ramura foarte tanara in tehnica

dentara datorita temperaturii ridicate a topiturii metalice si a puternicei reactivitati
chimice a acesteia, (Tabelul 7). Unele firme au incercat sa evite problemele tehnice
ale topirii - turnarii titanului prin punerea la punct a unor tehnologii de prelucrare prin
eroziune electrica. FirmaKrupp Medizintechnik GmbH in colaborare cu Universitatea
din Tubingen (Germania) a realizat in acest scop sistemul DFE constituit dintr-o
tehnologie si instalatia aferenta pentru producerea de piese protetice-coroane, punti,
implanturi prin eroziune electrica.

Tabelul 7. Sistem, procedeu si firme de turnare ale titanului.

SISTEM PROCEDEU
FIRMA MASA DE PROCEDEU
DE
PRODUCATOARE AMBALAT DE TOPIRE
(APARAT) TURNARE
Compania
TITANIUMER Tanaka/Ohara Ohara-Titanium Vest Arc electric Centrifuga
Japonia
Cowa-Dental, Inductie curenti
TITAN-CAST-
Dusseldorf, Cowa-Titan Vest cu inalta Centrifuga
VAC 12
Germania frecventa
Masa de ambalat fina
TYCAST 3000 Jeneric/Pent Arc electric Centrifuga
cu oxid de zirconiu
Inductie curenti
VACUTHERM Linn, Hirschbach, Masa de ambalat fina
cu inalta Centrifuga
3.3TITAN Germania cu oxid de zirconiu
frecventa
Inductie curenti
Bego AG, Bremen,
TANCOCAST Tancovest cu inalta Centrifuga
Germania
frecventa
Dentaurum, Presiune
CASTMATIC Rematitan Plus Arc electric
Pforzheim, Germania vacuum
J.Morita, Frankfurt Presiune
CYCLARC Titavest Arc electric
/Main, Germania vacuum

Procedeul se bazeaza pe realizarea de electrozi profilati, pornind de la

modelul in ceara al lucrarii si utilizarea acestora pentru prelucrarea prin eroziune
electrica, cu o precizie de 0,04 mm, a unor blocuri din titan.
Tabelul 8 Principalele sisteme tehnologice utilizate pentru realizarea de piese protetice cu
caracter unicat.

SISTEMUL PRODUCATOR
Turnare
Cyclarc J. Morita Europe GmbH
Arvatron PC 305 T Asahi Roentgen Industries Co.
Castmatic/Rematitan Iwatani International Corporation/Dentaurum
Ohara Asami Tanaka dental Enterprises Europa Gmb
Titan-Cas-Vac 12 Cowadental GmbH
Tycast 3000 Jeneric-Pentron Inc.
Tycast-Super-R Kobelco/Selec
Eroziune electrica
DFE-System Krupp Medizintechnik GmbH
Wire Type Set School of Dentist , Showa Universit (Tok o)
CAD/CAM
DCS Titan System DCS Dental AG
Denticad Bego GmbH
Sopha-CadCam System Sopha Bioconcept
CAD-CAM+eroziune electrica
Procera Nobelpharma Procera AG

Alte firme au abordat tehnologii computerizate de analiza si prelucrare

tridimensionala CAD/CAM (CAD=Computer Assisted Design; CAM=Computer
Assisted Machining) care, in principiu, opereaza in trei faze:

a. explorarea optica sau mecanica si prelevarea de date fie direct de la

pacient (in cavitatea bucala) fie indirect, de pe un model;

b. prelucrarea datelor pe baza unor algoritmi adaptati domeniului si

crearea unor programe de lucru pentru masini de prelucrare;

c. confectionarea piesei protetice direct din materialul metalic stabilit, prin

prelucrari mecanice sau realizarea unei scule-electrod pentru
prelucrarea acestuia prin eroziune electrica (in cazul titanului poate fi
utilizata oricare din cele doua variante).

In tabelul 8 sunt prezentate principalele sisteme tehnologice existente sau in

curs de dezvoltare, pe plan mondial, pentru realizarea de piese protetice cu caracter
unicat.

Desi costul instalatiilor de turnare este inca ridicat, tehnicile bazate pe topire
si turnare asigura cea mai rapida si ieftina cale de realizare a unor componente
protetice individuale din titan si constituie singura tehnologie accesibila
laboratoarelor mici si mijloc Pentru ambalare se foloseste materialul de
ambalare Rematitan pulbere, care se prepara sub forma de pasta prin adaos de
lichid special, proportionat conform instructiunilor. Malaxarea se face in vacuum, cu
malaxorul electric, timp de 60 secunde. Timpul de priza, la temperatura normala a
mediului ambiant (18-20)0C, este de 40 min.
 Prin CAD se realizeaza in sistemul electronic (memoria) al computerului un
design, o forma in realitatea virtuala, constituit dintr-o multitudine de cifre, care, in
ansamblul lor, prefigureaza forma care o va avea, in realitate, componenta metalica
a AGP scheletizat. CAM inseamna executarea de catre aparatul de frezare, de
prelucrare metalica a blocului metalic din titan, dirijat de computerul in memoria
caruia sunt stocate informatiile care vor conforma, cu ajutorul masinii componenta
metalica. Aceasta metoda prezinta avantajul eliminarii tuturor fazelor de laborator,
care in cazul scheletului metalic al unei proteze cu foarte multe elemente, pot
determina aparitia unor deficiente.

3.3. Aliajele pe baza de titan

Rezistenta mare a titanului la coroziune, biocompatibilitatea, densitatea

mica, rezistenta mecanica mare fac ca aliajele pe baza de titan sa devina atractive in
stomatologie. Aliajele pe baza de titan sunt clasificate functie de urmatorii
parametri:

a. dupa modul de prelucrare: aliaje deformabile plastic si aliaje pentru

turnatorie;

b. dupa proprietati: aliaje cu plasticitate mare si rezistenta medie; aliaje

suficient de plastice si cu rezistenta mare; aliaje cu rezistenta foarte
buna; aliaje superplastice aliaje amorfe; aliaje cu memoria formei;

c. dupa domeniul de utilizare: pentru aviatie si tehnica spatiala; pentru

industria chimica si instrumentala; pentru dispozitive protetice;

d. dupa structura: aliaje cu structura Ti, (elementele de aliere se dizolva

in titan), aliaje cu structura (+), bifazice; aliaje cu structura Ti,
(elementele de aliere stabilizeaza structura la temperatura ambianta).

Pentru majoritatea aliajelor pe baza de titan este necesara o dubla topire, in

prima asigurandu-se solubilizarea elementelor de aliere si distributia lor uniforma in baia
metalica, iar in a doua topire se urmareste realizarea densitatii maxime a aliajului si o
suprafata buna a lingourilor Titanul si aliajele sale sunt susceptibile la toata gama de
tratamente termice (recoaceri; caliri) datorita transformarilor structurale determinate de
fazele si specifice. De asemenea, titanul si aliajele sale sunt dificil de a fi turnate
deoarece au temperaturi ridicate de topire si tendinta accentuata de impurificare cu gaze
(H2, O2, N2) si materiale refractare provenite din forma de turnare.

Aliajele de titan cu structura cuprind urmatoarele sisteme: Ti-Al, Ti-Al-Sn,

Ti-Al-Zr, Ti-Al-Sn-Cu, Ti-Cu-Zr si altele. Cele din sistemul Ti-Al contin 2-7% Al,
element care ridica temperatura de transformare alotropica de la 882 la 1100 oC,
favorizandu-se formarea unui domeniu larg de solutii solide in care pot sa apara
compusii intermetalici Ti6Al, Ti3Al si Ti2Al. Pot fi prelucrate usor prin forjare si
matritare si nu se durifica prin tratamente de calire. Se sudeaza usor in atmosfera
de argon si prezinta o deosebita rezistenta la coroziune. Acest tip de aliaje prezinta
posibilitatea de a se alia cu alte metale (staniu, zirconiu, cupru) cu scopul de a se
imbunatati caracteristicile mecanice, pastrandu-se structura .
 Aliajele de titan cu structura (+), au la baza sistemele: Ti-Al-Mn; Ti-Al-V;
Ti-Al-Mo-V; Ti-Al-Mo-Cr etc, iar in practica sunt utilizate aliajele de titan de
forma Ti-Al-element stabilizator. Actiunea Al consta in cresterea temperaturii de
transformare alotropica, marirea solubilitatii elementelor stabilizatoare, iar adaosul
acestor elemente, Fe, Mn, Cr, Mo, V, in aliajele binare Ti-Al are ca efect eliminarea
fragilitatii, preintampinandu-se formarea fazei .

Aliajele din sistemul ternar Ti-Al-V beneficiaza de foarte bune proprietati

mecanice si tehnologice datorita vanadiului care, in concentratie de 5%, mareste
plasticitatea, refractaritatea si rezistenta la coroziune. Aliajele formate din 50% Ti si
50% Ni, denumite Nitinol poseda proprietatea de a se dilata pana la 200%.

Aliajul cu cea mai larga utilizare medicala in tehnologia protezelor dentare este
Ti6Al4V deoarece poseda o foarte buna rezistenta la coroziune in diferite tipuri de solutii
corozive si proprietati mecanice ridicate. La temperatura camerei este un aliaj bifazic
(+), dar la temperatura de aproximativ 975C se transforma intr-un aliaj cu faza unica.
Tratamentele termice influenteaza cantitatea relativa de faza si a aliajului si
revenirea lui la proprietatile mecanice initiale.

Proprietatile aliajelor:

- Proprietatile mecanice ale aliajelor + sunt influentate de cantitatea,

forma, marimea, morfologia fazei si densitatea interfetei /;

- rezistenta la oboseala si intindere - aliajele monofazice cu o arie de

interfata mica si granulatie fina au o buna rezistenta la oboseala si intindere.
Microstructurile lamelare, cu continut mare de faze / , au forta de oboseala mica,
(300-500MPa);

- aliajele de titan si titanul pur reactioneaza la temperaturi inalte cu

elementele gazoase din mediu: O2, H2, N2 si de aceea turnarea acestor aliaje se va
realiza numai in vacuum;

- aliajele pe baza de titan au un punct de topire inalt (cca.1700C) ;

- densitatea are valori mici (4,2-4,5 g/cm3) si datorita ei turnarea se

realizeaza dificil in aparatele de turnat cu forta centrifuga;

- titanul se aliaza relativ usor - prin alierea cu Pd-Cu s-au obtinut aliaje cu
puncte de topire in jur de 1350C. Temperaturile scazute de topire reduc substantial
reactivitatea titanului cu gazele din mediu, in special cu oxigenul.

3.3.1. Procedee si sisteme de topire si turnare a titanului si aliajelor de

titan

Topirea si turnarea titanului si aliajelor de titan nu este posibila cu instalatiile

obisnuite din dotarea laboratoarelor de tehnica dentara, care nu pot realiza incalziri la
nivelul 1800-2000C si nu asigura un mediu protector suficient de eficient. Nu pot fi
utilizate, de asemenea, nici creuzetele sau mesele obisnuite de ambalat, care nu dispun
de refractaritatea necesara si intra in reactie chimica cu titanul. In general, instalatiile
pentru turnarea titanului si aliajelor de titan din laboratoarele de tehnica dentara au la
baza urmatoarele procedee de incalzire (topire) si respectiv turnare:

Procedee de incalzire (topire):

prin inductie (curenti de inalta frecventa);

cu arc electric direct si electrod nefuzibil ;

cu plasma termica.

Procedee de turnare:

turnare prin centrifugare: in plan orizontal; in plan vertical;

turnare combinata vacuum-presiune.

Mediile de lucru utilizate pot fi: atmosfera de gaz protector (argon, heliu, amestec
de gaze) sau vid. Reactivitatea ridicata a titanului topit (dar si cea titanului cristalizat dar
aflat la temperaturi inalte) cu oxigenul din masa de ambalat si/sau din mediul de lucru sau
materialul creuzetului, dupa caz si cu alte componente chimice ale acestora fac ca la
suprafata piesei turnate sa apara o zona de reactie cu o grosime de 25-200mm,
numita strat -case. Aceasta zona are o compozitie chimica si o structura deosebita, o
duritate relativ ridicata si o plasticitate diminuata prezentand deseori pori si microfisuri
care pot afecta rezistenta piesei turnate. Datorita impurificarii chimice, aceasta zona
prezinta si o usoara reducere a pasivitatii electrochimice si, respectiv, a biocompatibilitat

In cazul turnarii industriale a titanului, in piese relativ mari, prezenta acestui

strat nu provoaca dificultati in exploatare si, de aceea, nu i se acorda o atentie
deosebita. In tehnica dentara insa, unde piesele turnate sunt de mici dimensiuni si au
sectiuni cu grosimi relativ reduse, stratul -case impune luarea unor masuri deosebite,
incepand cu utilizarea unor mese de ambalat speciale si terminand cu operatii specifice
de prelucrare si tratament chimic final.

4. ALTE ALIAJE UTILZATE PENTRU IMPLANTURI

4.1. Aliajele Fe-Ni-Cr clasice

Aceste aliaje sunt cunoscute ca aliaje 18/8, datorita continutului de Ni (18%)

si Cr (8%) si au fost elaborate de firma Krupp. Pot fi prelucrate prin forjare - laminare
si nu prin turnare. Sunt utilizate si pentru obtinerea acelor de canal, coroanelor si
barelor prefabricate.

Forma de prezentare

Sunt livrate in trei forme: sarme ortodontice cu grosimi diferite; cape sau
discuri (0,30-0,40mm); pastile pentru turnare.

Rolul elementelor de aliere

 In afara de Ni si Cr, aceste aliaje mai au in compozitie ca principal element de
aliere Fe. Continutul in carbon este de 0,089-0,20%, iar cantitatile de Ti, Mg, si, Mo, Nb,
Ta desi sunt foarte mici produc modificari importante ale proprietatilor. Cromul: asigura
rezistenta la coroziune, aliajul 18/8 fiind rezistent la coroziune si matuire, datorita solutiei
solide ce se formeaza intre Ni, Cr, si Fe;

Carbonul: trebuie sa fie in cantitati mici pentru a evita formarea carburilor de

crom, care scad rezistenta la coroziune;

Molibdenul: mareste rezistenta la coroziunea poroasa.

Elementele Ti, Mg, Nb, Ta au rolul de a preveni formarea de carburi intre

carbon si fier sau crom; sunt elementele de echilibrare ale aliajului.

Proprietati

- sunt oteluri inoxidabile, rezistente la atacul acid;

- prelucrate corespunzator isi mentin luciul in mediul bucal;

- zonele de coroziune apar in aria de lipire a partilor componente;

- au coeficient de contractie mare, dupa turnare;

- celelalte proprietati sunt asemanatoare cu cele ale aliajelor Ni-Cr

moderne (temperatura de topire, densitatea, culoarea, proprietati
mecanice).

4.2. Aliajele Ni-Cr moderne

Sunt aliaje turnabile, avand in compozitie doua metale de aliere: Ni (60-70%) si

Cr (15-20%) la care se adauga microprocente de: Mo, Al, Mn, si, Be, Cu, Co, Ga, Fe,
pentru echilibrarea aliajului.

1. Compozitie. Produse comerciale

Metalele principale ale acestor aliaje sunt Ni si Cr, care confera aliajului intr-o
anumita proportie, o rezistenta maxima la coroziune. Rezistenta la oxidare si coroziune
se datoreaza formarii microstratului protector de oxid de crom la suprafata lingoului din
acest aliaj.

Tabelul 9.Compozitia aliajelor Ni-Cr moderne

M T
Aliaj Ni Cr Co Fe Mn Si Al Be Ga Nb
o i
Albond 75-88 11.5 - 3.5 - - 2 0.5 - - - 3
Rexillonum
72 20 - 4 0,5 - 3 - 2 - - -
III
Kuvata G.B. 65-90 21 - 6 0,5 - 3,5 - - - - -
Titacrom 45 20 20 4 - - 1 - - - - -
 Observatii:

1. Aliajele Ni-Cr moderne au o compozitie variabila si pot contine un

procent maxim de Ni, de pana la 88% (produsul Albond), cu diminuarea continutului
de Cr (11,5%). Sunt aliaje Ni-Cr care au in compozitie nichel sub procentajul
standard (produsul Titacrom, cu 45%), care este compensat de continutul in Cr
(20%) si Co (20%). In general aliajele Ni-Cr, cu continut mai mare de 16%Cr si Co,
sunt aliaje dure, cu rezistenta mecanica mare si, implicit, foarte dificil de prelucrat.

2. Rolul elementelor componente

Nichelul (45-88%) este metalul principal de aliere pentru aliajele moderne

Ni-Cr, le modifica esential proprietatile mecanice. Micsoreaza duritatea, mareste
maleabilitatea lui si elasticitatea, rezultand un aliaj mai usor prelucrabil. Substituie
procente importante de Fe, pentru a conferi aliajului o rezistenta mai buna la
coroziune. Cromul (7-24,5%) are o mare solubilitate in Ni si raportul dintre aceste
metale influenteaza esential rezistenta aliajului la oxidare, coroziune si temperaturi
crescute. Mareste considerabil proprietatile mecanice, iar prin oxidul de crom format
la suprafata aliajului are efect protector anticoroziv, dar si de adeziune a maselor
ceramice.

Cobaltul (0,5-20%) influenteaza proprietatile mecanice, fluidifica aliajul in

stare topita; este continut de majoritatea aliajelor in cantitati mici (0,5-2%).
Molibdenul desi procentajul este mic (3,5-10,5%), mareste rezistenta la coroziune,
modifica coeficientul de expansiune termica, este formator de oxizi si structuri
cristaline omogene.

Microprocentele de Mn, W, Ti au acelasi rol de a mari rezistenta la

coroziune a aliajului. Alte metale, precum Borul, Siliciul, Beriliul, sunt introdusi in
compozitie pentru efectul lor dezoxidant si de marire a fluiditatii aliajului. Beriliul
scade temperatura de topire a aliajului, are rol de protectie a metalelor in timpul
topirii, este formator de oxizi pentru adeziunea maselor ceramice. Prezenta beriliului
in compozitia aliajelor Ni-Cr este controversata datorita efectului toxic al pulberii in
momentul prelucrar Majoritatea aliajelor Ni-Cr actuale nu mai contin beriliu, fiind
specificat pe ambalajul aliajului (Non Be Alloy).

Carbonul (0,05-0,1%) - se adauga in cantitati foarte mici, unele aliaje nu-l

contin pentru evitarea formarii carburilor si a unei structuri de aliaj fragil, casant.
Continutul mic de carbon mareste duritatea, rezistenta mecanica si ductilitatea
aliajului.

3. Microstructura aliajelor Ni-Cr

Aliajele Ni-Cr, dupa turnare-solidificare, au o structura multifazica dendritica

care confera acestor aliaje proprietati mecanice si fizico-chimice specifice. Aceasta
structura multifazica favorizeaza gravajul acid, necesar in tehnicile adezive si tehnologia
coroanei mixte (metalo-compozita).

4. Proprietatile aliajelor Ni-Cr moderne

 Aliajele Ni-Cr au duritatea cu cca. 30% mai mare fata de aceea a aliajelor
pe baza de aur si, prin proprietatile lor mecanice, sunt situate intre aliajele de aur si cele
pe baza de Co-Cr. Studiul comparativ al constantelor fizice pentru cele trei grupe de
aliaje pe baza de aur, Ni-Cr si Co-Cr,(Tabelul 10), releva proprietati mecanice
superioare aliajelor de aur, dar inferioare aliajelor Co-Cr. Datorita acestor proprietati
(duritate, modul de elasticitate, densitate) aceste aliaje sunt preferate celor pe baza de
aur, in special in tehnologia metalo-ceramica.

Tabelul 10. Proprietatile mecanice ale aliajelor Ni-Cr (studiu comparativ)

CONSTANTA ALIAJE Au ALIAJE Ni-Cr ALIAJE Co-Cr

Rezistenta la tractiune (kg/mm2) 56 55 78
Limita de curgere remanenta, (N/mm2) 80-300 310-790 370-550
Modul de elasticitate, (kg/mm2) 10500 17000 21000
Alungirea (%) 10-30 5-35 3-155
Duritatea, H.V 50-150 200-300. 260-340.

Intervalul de topire al aliajelor Ni-Cr este cuprins intre 1260-1350C si este

superior cu cca.100-200C aliajelor de aur. Aliajele Ni-Cr sunt turnabile datorita
fluiditatii lor si, din punct de vedere electrochimic, aliajele Ni-Cr au o stabilitate
apropiata de cea a aliajelor Co-Cr, rezistenta la coroziune fiind asigurata de stratul
protector de oxid de crom.

Conductibilitatea termica are valori inferioare aliajelor nobile de aur,

respectiv este de 4-5 ori mai mica la 100C si de 10 ori mai mica la temperatura de
1200C. Pentru topirea uniforma a acestor aliaje se utilizeaza o sursa de incalzire cu
aceeasi rata pe intreaga suprafata a pastilei de aliaj. Densitatea-aliajele Ni-Cr, cu
valori de 2-2,5 ori mai mici fata de aceea a aliajelor nobile, permite obtinerea de
piese protetice mult mai usoare si confortabile. In stare topita, datorita densitatii mici,
aceste aliaje necesita o forta de impingere (centrifugala) mare, pentru a patrunde in
toate detaliile tiparului.

Biocompatibilitatea: aliajele Ni-Cr nu prezinta toxicitate acuta sau

carcinogenetica si sunt aliaje stabile din punct de vedere fizico-chimic asigurand
sanatatea bolnavilor protezati.

5. Indicatiile aliajelor Ni-Cr

Aliajele clasice Fe-Ni-Cr au un domeniu de utilizare restrans, astazi fiind

utilizate doar sub forma de banda pentru inelele ortodontice, pentru confectionarea
crosetelor din sarma (0,6-0,8mm) sau a arcurilor vestibulare la aparatele ortodontice.

Aliajele Ni-Cr moderne au inlocuit cu succes aliajele tip Wipla (denumirea se

refera la aspectul coloristic exprimat in limba germana Wie Platin si contine 18/ Cr,
8% Ni, 70-72% Fe si cantitati mici de Mn, Mo, Si, Ti, si Ta) si sunt utilizate pentru
turnarea coroanelor si puntilor dentare in toate variantele (total metalice, mixte, punti
de semiarcada). Sunt utilizate, ca solutie alternativa pentru aliajele nobile, in
tehnologiile moderne metalo-compozite si metalo-ceramice.

4.3. Aliajele Ni-Ti

 Acest tip de aliaje manifesta proprietatea de a reveni prin tratament termic, in domeniul 482 510oC, la forma
initiala, dupa deformare, proprietatea observata pentru prima data de catre americanii Buehler si Wiley si denumita EFECT
DE MEMORARE A FORMEI (Shape Memory Effect, prescurtat SME). Aliajul Ni-Ti, denumit comercial 55-Nitinol,
prezinta un exceptional SME la temperatura camerei, daca este deformat plastic sub temperatura de transformare
martensitica, Ms. Contine 50-55% gr Ni, este un bun izolator acustic, are o buna rezistenta la oboseala si o buna ductilitate la
temperaturi reduse. 'Vedeta' materialelor cu memoria formei este in mod incontestabil aliajul NITINOL, numit astfel dupa
Ni-Ti si Naval Ordnance Laboratory

(actualmente Naval Surface Warfare Center) locul unde a fost descoperit

[ Se poate utiliza pentru confectionarea clemelor pentru anevrisme intracraniene, a

filtrelor pentru vena cava sau pentru implanturi ortopedice. Cresterea continutului in
nichel conduce la formarea unei alte clase de aliaje Ni-Ti care nu au aceiasi
capacitate de a reveni la forma initiala precum 55-Nitinol. Ambele tipuri de aliaje
au insa un modul de elasticitate relativ mic si sunt mai dure comparativ cu otelurile
inoxidabile sau aliajele Ni-Cr.

4.4. Aliaje Co-Cr

Aceste aliaje au in compozitie un continut ridicat de cobalt (cca.60%) si

crom (25-30%) si au fost elaborate ca o alternativa pentru aliajele nobile, proprietatile lor
fiind comparabile cu ale acestora.

Fata de aliajele nobile aceste aliaje necesita, pentru obtinerea diferitelor

proteze dentare, un proces tehnologic complex deoarece:

au intervalul de topire inalt(1300-1500oC) si necesita mase speciale de

ambalat, cu punct de topire ridicat;

prezinta valori mari ale duritatii, se prelucreaza si finiseaza greu prin

slefuire;

au densitate mica si poseda vascozitate mica in stare topita;

cristalizeaza omogen cu structura austenitica la racire;

sunt rezistente la actiunea acizilor si bazelor;

se obtin turnaturi subtiri pentru proteze, iar sarma poseda elasticitate foarte
buna.

1. Forma de prezentare

Aliajele Co-Cr se prezinta sub forma de sarma pentru crosete, elemente prefab-
ricate (bare, sisteme speciale), pentru stabilitatea protezelor: VITALIUM (V260, V180),
WISIL, REMANIUM, ROBONIT, NITRANIU, WIPTAM.

2. Produse comerciale

In functie de proprietatile mecanice aliajele Co-Cr se clasifica in aliaje dure

si elastice, (Tabelul 11):
 Tabelul 11. Caracteristici ale celor doua categorii de aliaje Co-Cr.

Aliaje Co-Cr dure Rezistenta la tractiune N/mm3 Duritatea H.V.

ANKATIT'S 900-1000 > 350
REMANIUM G14 830 390
WIRONIUM 1000 330
WISIL 840 390
Aliaje Co-Cr elastice Rezistenta la tractiune N/mm2 Duritatea H.V.
ANKATIT H 900-1000 > 375
REMANIUM G. M380 900 420
WISIL M 900 410
CRUTANIUM 960-1070 430

3. Compozitia:

Aliajele Co-Cr-Ni au nevoie in compozitie de minimum 85% crom, cobalt si

nichel, si sunt cele mai indicate in tehnologia protezelor. Desi rezistente la coroziune,
aliajele pe baza de fier (otel inoxidabil) si aliajele fier-crom sunt excluse pentru
aceste tehnolog

Aliajele A, B, C, D sunt aliaje pentru tehnologia protezei partiale, in timp ce

H.S.21 si H.S.31 sunt aliaje industriale. Se observa ca intre aliajul H.S.21 si Co-Cr
(A) este doar o aparenta similaritate compozitionala, in realitate aliajul A (Co-Cr -
tip Vitallium) nu contine nichel, (Tabelul 12). Datorita acestui element compozitional,
acest aliaj a fost utilizat extensiv in stomatologie si medicina pentru implanturi.

Tabelul 12.Compozitia aliajelor Co-Cr

Elemente componente
Aliaj
Cr Co Ni Fe Mo W Mn Si C A1 Be
A(Co-Cr) 30 62,5 - 1 5 - 0,5 0,5 0,3 - -
B(Ni-Cr) 17 - 67 - 5 - 5 0,5 Urme - -
C(Co-Cr-Ni) 26 54 14 91 4 - 0,8 0,6 0,2 - -
D(Fe-Cr) 24 6 4 63 2,5 - - - Urme - -
H.S.21 27 62,6 2 1 6 - 0,6 0,6 0,2 - -
H.S.31 23 57,6 10 1 - 7 0,6 0,6 0,4 - -

4. Rolul elementelor componente

Aliajele Co-Cr au ca element de echilibrare cobaltul si pot fi considerate ca o

solutie solida cu 70% - cobalt si 30% - crom. Cromul, cu densitatea 7,1 g/cm3 si punctul
de topire 1876oC are un efect pasiv si confera aliajului rezistenta fata de actiunea
oxigenului si a acizilor. Impreuna cu alte elemente durifica solutia solida. Procentul maxim
este de 30% si se considera limita ideala pentru obtinerea proprietatilor mecanice
maxime. Cobaltul, prin densitatea 8,9 g/cm3, punct de topire 1481oC si concentratia de
pana la 65% mareste modulul de elasticitate, rezistenta mecanica si duritatea. Procentele
de nichel in plus in dauna Co imbunatateste omogenizarea structurala, rezistenta
mecanica, modulul de elasticitate si temperatura de topire, in timp ce ductilitatea creste si
aliajul devine mai usor prelucrabil. Nichelul are densitatea 8,6 g/cm3 si punctul de topire
1441oC
 Efectul altor elemente:

Molibdenul, cu densitatea 10,2 g/cm3 si punctul de topire 2606oC ti desi se

afla in proportie de numai 5-18%, confera aliajelor duritate si rezistenta la rupere.
Tungstenul metal cu punctul de topire 3380oC este foarte dur si rezitent la actiunea
acizilor si bazelor. Este de preferat Mo (3-6%), pentru ca, altfel, se reduce mult
ductilitatea aliajului.

Fierul, Cuprul, Beriliul - si alte metale in cantitati mici, au rol de durificare a

solutiei solide. Beriliul - desi influenteaza duritatea si structura granulara a aliajului,
este adaugat pentru a reduce temperatura de topire.

Aluminiul - aliajele cu procentaj mai mare de nichel formeaza un compus

Ni3Al, cu efect de durificare prin precipitare.

Carbonul - (0,1-0,5) - continutul in carbon este cel mai critic. Variatii mici
procentuale au un efect pronuntat asupra rezistentei mecanice, duritatii si ductilitatii
aliajului. Carbonul poate forma carburi cu orice constituent metalic, influentand
semnificativ rezistenta mecanica a acestor aliaje. Excesul de carbon, cu 0,2% peste
limita admisa produce o fragilitate severa a aliajului.

5. Proprietati fizico-chimice

Temperatura de topire - are valori considerabil mai mari decat aceea a aliajelor
de aur si de aceea aceste aliaje sunt clasificate in functie de aceasta caracteristica in
doua clase:

- inalt fuzibile, cu temperatura de topire mai mare de 1300C ;

- jos fuzibile, temperatura de topire pana la 1300C.

Aliajele Co-Cr nu se pot topi cu flacara oxi-gaz. In practica se utilizeaza

amestecul oxigen-acetilena sau sursele electrice de topire (arcurile de argon,
inductia de inalta frecventa, rezistente silicone-carbura). Au devenit uzuale aparatele
de topit-turnat electronice (combinele tip CASTOMAT), care pot controla
temperatura si timpul de turnare,

Rezistenta elastica a aliajelor Co-Cr si Ni-Cr depaseste 700Mpa, iar modulul

de elasticitate este de aproximativ 225 x 103 MPa pentru aliajele Co-Cr si 185 x
103 pentru aliajele Ni-Cr. Raportat la aliajele nobile, modulul de elasticitate al
aliajelor Co-Cr este de doua ori mai mare. Elongatia - are valori variabile de la 15 la
12% si este in functie de compozitie, viteza de racire, temperatura de topire, Tabelul
13.

Tabelul 13. Proprietati ale aliajelor Co-Cr

Rezistenta Rezistenta la Elongatia Duritatea Modulul de

Aliaj
 elastica compresiune (%) H.V. elasticitate

(MPa) (MPa) (MPa x 103)

A (Co-Cr) 710 870 1,6 432 223,5
B (Ni-Cr) 690 800 3,8 300 182
C (Co-Cr-Ni) 470 685 8 264 198
D (Fe-Cr) 703 841 9 309 202
Au (clasa a IV-a) 493 776 7 264 90

Ductilitatea este relativ scazuta si se considera ca fiind deficienta majora a

acestor aliaje, cand sunt utilizate pentru turnarea protezelor partiale. Ductilitatea se
poate mari prin cresterea temperaturii de turnare a aliajelor Co-Cr sau prin tratament
termic.

Densitatea, cu valori cuprinse intre 8-9 g/cm3 este mult mai mica decat a
aliajelor nobile (19-20 g/cm3), iar duritatea aliajelor Co-Cr este mai mare fata de
majoritatea aliajelor de aur, cu cca. l/3. Toate aliajele Co-Cr sunt foarte dificil de
prelucrat si lustruit. Prin prelucrare la rece se durifica suplimentar, iar procentul de
elongatie, dupa turnare, este mic si de aceea crosetele turnate se fractureaza
repede.

Modulul de elasticitate este mai mare decat al aliajelor nobile, de

aproximativ doua ori si datorita acestui modul de elasticitate protezele se pot turna in
grosimi mici, cu reducerea greutatii si a volumului piesei protetice.

Contractia de turnare are valori mari datorita temperaturii de turnare inalte.

Valorile de 2,3% pentru aliajele Co-Cr si 2% pentru aliajele Ni-Cr sunt curente pentru
aceste aliaje, iar porozitatea, ca si in cazul protezelor turnate din aur, poate conduce
la contractia de solidificare.

6. Topirea-turnarea

Aliajele Ni-Cr, Co-Cr, cu intervalul de topire situat aproape de 1300C nu

sunt turnabile in tipare si de aceea tiparele pentru aceste aliaje vor fi obtinute din
mase de ambalat pe baza de fosfati si etilisilicati, care vor compensa coeficientul de
contractie mare al acestor aliaje.

Aliajele Ni-Cr si Co-Cr, in special, utilizate pentru turnarea bazei protezelor

scheletate necesita pentru turnare echipamente ce dezvolta temperaturi inalte:
flacara oxigen-acetilena, oxigen/gaz si inductia electrica. Aparatele de turnat cu
inductie electrica reprezinta solutia cea mai buna pentru turnarea acestor aliaje. Prin
acest procedeu se evita oxidarea elementelor componente si formarea nitratilor,
utilizarea unor temperaturi excesive care ar genera porozitati si incluziuni din masa
de ambalat in aliaj.

7. Tratamentul termic

Acesta este indicat pentru reomogenizarea microstructurii aliajului. Studiile

metalografice arata ca, dupa tratamentul termic la 1000C, timp de o ora, proprietatile
mecanice ale turnaturii nu sunt modificate, in schimb, se reduce elongatia. Racirea lenta
la temperaturi sub valorile temperaturii incipiente de topire, mareste ductilitatea turnatur
Ductilitatea mai poate fi marita si prin reducerea continutului de carbon. Aceste cresteri
ale ductilitatii maresc semnificativ forta de rezistenta. Microstructurile cu granule de car-
bura extinse au o ductilitate redusa, pe cand structurile cu granule de carbura libere
sunt caracterizate prin reducerea fortei de rezistenta si de intindere a turnatur

Consecutiv tratamentului termic, aliajele Co-Cr-Mo sufera o transformare de

faza alotropica de la o structura strans impachetata la o structura cubica centrata.

4.5.Aliaje nobile

Sunt aliaje care contin Au, Pt, Pd, Ir, Ra, Ru si Os si sunt usor de prelucrat,
nu se oxideaza, au duritate scazuta (aprox. 40 unit. Duritate Brinell) si se aliaza cu
diferite metale care le maresc duritatea (Ag, Cu, Pt, Ir, Pd, Ni). Apa regala (3p
HCl+1p HNO3) le dizolva

Aurul si cuprul sunt singurele metale colorate - aurul este galben, iar cuprul
roscat. Metalele din aceasta categorie de aliaje au cea mai mare
conductibilitate electrica si termica cunoscuta si sunt cele mai ductile si
maleabile. Aceasta s-ar putea explica prin structura lor cubica compacta, care
permite alunecarea planurilor unele fata de altele. Aurul este cel mai ductil si
maleabil metal cunoscut; se poate trage in foite cu grosimea de 0,1 microni.
Ductilitate sa se reduce insa mult prin impurificare. Cuprul este un metal
moale (duritatea 3 in scara Mohs), destul de rezistent la rupere, care se poate
modela usor.

Cea mai mare conductibilitate electrica si termica o are argintul, dar

conductibilitatea cuprului se apropie foarte mult de cea a argintului. De aceea
cuprul, care este mult mai ieftin, se utilizeaza pe scara larga in electrotehnica,
precum si pentru transmiterea caldurii (cazane, tevi etc). Conductibilitatea
scade insa mult daca acest element este impurificat chiar cu cantitati foarte
mici de P, As, Si sau Fe

Aurul are densitatea 10,5 g/cm3, iar coeficientul de contractie este de

numai 1-1,2% permitand obtinerea de piese fine. Cantitatea de aur dintr-un aliaj
se numeste titlu si se exprima in carate, Tabelul 14.

Numar Titlul
Aur pur 100% 24 carate 1000 Tabel 14. Numar de carate de aur
si titlul aliajului
22 carate 916

20 carate 833

18 carate 750

16 carate 666

14 carate 585

8 carate 333
 Tabel 15. Ag Cu Pt Pb Ir
Caracter
istici ale
elemntel
or
folosite
pentru
obtinere
a
aliajulor
nobile

Caracteristica
Punct de topire 1071 1082 1754 1548 2454
Densitate 10,5 8,5 21,4
Continut, % 10-14 10-14 10-13 12 22,4

1-3 25

In stomatologie se foloseste aliaj de aur de 22 carate, in timp ce pentru bijuterii

sefoloseste aur de 18 si 14 carate. Aliajele nobile pe baza de aur pot contine si alte elemente, in
diferite proportii, functie de criteriile mentionate in Tabelul 15.

Argintul este constituentul de baza al aliajelor seminobile, fiind deosebit de maleabil

si ductil. Se aliaza cu aurul in orice proportie si poseda o mare afinitate fata de sulf, formand
AgS, de culoare neagra. In aliaj cu aurul isi mareste duritatea si rezistenta la abraziune.

Cuprul, cu densitatea 8,5 g/cm3, este metal dur, rezistent la abraziune si incovoiere si
se aliaza cu aurul pentru a-I imbunatati proprietatile. Modifica culoarea aliajului daca se afla
in concentratii de peste 10%.

Platina, metal din grupa aliajelor nobile, este de culoare gri-argintie si creste
rezistenta la rupere si abraziune. Rezista la temperaturi inalte si are stabilitate volumetrica.

Paladiul este un metal de culoare gri-argintie si este folosit pentru obtinerea de aliaje
nobile in proportie de 1,3% datorita faptului ca mareste rezistenta la rupere si mareste punctul
de topire a aliajului, precum si deformarea elastica a acestuia.

Iridiul este un metal de culoare argintie, dur, casant, rezistent la rupere si intra in
compozitia aliajelor nobile in proportie de 25% pentru rezistenta sa la deformari elastice si
incovoiere. Aliajele nobile care contin acest metal prezinta o structura cristalina foarte fina.

Caracteristicile aliajelor nobile:

- la transformarea aliajelor solide in stare lichida coeficientul de contractie este

de 1-1,2%, rezultand piese de precizie maxima;
 - topite, curg cu usurinta in tipare, grosime de 0,25 mm, obtinandu-se coroane
dentare cu grosimi dirijate;

- sunt rezistente la actiunea acizilor si bazelor;

- sunt foarte bine tolerate biologic;

- se recupereaza, fiind reutilizate.

4.6.ALIAJE SEMINOBILE.

Sunt asemanatoare aliajelor nobile, bine tolerate din punct de vedere biologic si
rezistente la coroziune; avand un pret de cost mai redus sunt mai folosite fata de cele nobile.
Au in compozitie mai ales Pd, Ag, Au, Cu si Pt, dar si cantitati mici de Ni, Cr, Co, Mn, Mg
si Cd.

Argintul constituie un component de baza al aliajelor seminobile, fiind prezent in

proportie de 65%. Poseda o mare afinitate pentru sulf, cu care realizeaza la 200oC, sulfura de
sulf, de culoare neagra.

Cuprul, cu densitatea 8,5 g/cm3, participa numai in proportie de 7-9% si are rolul de a
mari durltatea si elasticitatea aliajului. De asemeni scade punctul de topire la 1082oC.

Platina, desi participa numai intr-o mica proportie, de 1-2%, mareste rezistenta
aliajului la rupere si abraziune.

Paladiul este un metal nobil ca si aurul si se topeste la 1549oC. Deoarece este vascos
va micsora viteza de curgere in tipare. Are rol protector fata de produsii sulfurosi,
impiedicand realizarea sulfurii de argint.

Caracteristicile aliajelor seminobile:

- sunt foarte bine tolerate biologic si prezinta rezistenta la coroziune;

- sunt rezistente la rupere, abraziune si deformare;

- se prelucreaza cu usurinta la cald si la rece;

- coeficientul de contractie este identic cu cel al aliajelor nobile;

- sulful modifica friabilitatea si culoarea aliajului;

- se obtin punti dentare si microproteze de acoperire

In comert se gasesc aliaje seminobile sub denumirile: PALLIAG (care contine 5% Au,
restul Ag, Pd, Pt), PALIDOR (cu 6% Au, restul Ag, Pd, Pt)