Obiectul eticii

nc din explicaiile date termenilor de baz ai eticii, am convenit c obiectul eticii l

constituie morala. Fie c acceptm acest punct de vedere, fie c l preferm pe cel care
denumete tiina despre moral ca filosofie moral sau moral, obiectul su de studiu rmne
acelai: ntreaga sfer a moralei, cu determinaiile sale teoretice, axate pe nelegerea categoriilor
etice, a binelui reper central al moralitii i categorie etic fundamental i cu determinaiile
sale practice, legate de problematica general a vieii morale.
n problemele de etic propuse elevilor de liceu, Vasile Macoviciuc definete etica
drept ,,teoria filosofic i/sau tiinific asupra moralei, adic ansamblul constructelor
conceptuale prin care se explic structura, temeiurile i rigorile experienelor practico-spirituale,
ce constituie planul moralitii trite, reale. ,,Riguros vorbind spune autorul morala este
obiectul de studiu al eticii, chiar dac n ntrebuinarea lor cotidian cei doi termeni pot avea
aceleai semnificaii. Dicionarul de filosofie (1978) propune urmtoarea definiie: ,,Disciplin
filosofic care studiaz problemele practice i teoretice ale moralei(p. 246), n timp ce n
Dicionarul de filosofie, Julia Didier prefer s denumeasc disciplina cu termenul moral,
definind-o ca ,,tiina binelui i a regulilor aciunii umane i ca ,,tiin a scopurilor vieii, a
principiilor de aciune (p. 217, 218).

Caracteristici ale deontologiei contemporane

Postmodernitatea renun la etica datoriei inflexibile i dezinteresate. Amurgul datoriei

(Lipovetsky) face loc unei etici nedureroase, n care drepturile subiective domin prescripiile
imperative, iar leciile de moral sunt nsoite de spoturi publicitare ce exalt viaa confortabil i
fericirea personal. Nu doar gndirea postmodern este o gndire slab (Vatimo), ci i etica este
una anemiat i edulcorat. Dup virtute (Macintire), cnd liturghia datoriei nu mai are
suprafa social, etica se apleac asupra unor teme de interes imediat, aplicativ, cum ar fi cele
legate de mass-media, bioetica, etica medical sau asupra deontologiilor profesionale.
Componenta etic a filosofiei i asum sarcina de a raionaliza i ntemeia pe principii
justificative aciunea cotidian i deciziile de via ale contemporanului nostru, care are totui
nevoie de temeiuri justificative pentru alegerile sale, chiar dac nu mai recunoate o etic auster
a datoriei.

Pentru eticienii contemporani, etica teleologic, consecinialist i cea deontologic,

neconsecinialist, epuizeaz varietatea teoriilor asupra aciunii corecte. Structura teoriilor etice
ar fi determinat maximal de modul n care se definete i mbin binele i corectitudinea, ca
noiuni etice fundamentale.
n eticile teleologice, binele este definit independent de corectitudine, aceasta fiind
considerat ca element de maximizare a binelui.
Potrivit eticilor deontologice, corectitudinea este anterioar binelui, fiind premergtoare
acestuia. Corectitudinea intrinsec a aciunii este singurul ei mobil moral i de ar fi s salvm o
via sau chiar umanitatea ntreag printr-o minciun sau alte aciuni incorecte prin ele nsele,
atunci nu procedm moral. Faptul c umanitatea ar putea s mai existe ca urmare a unei aciuni
incorecte, spune Kant, acest lucru ar fi cu totul lipsit de importan. Nu putem sacrifica un
nevinovat, chiar dac prin aceasta am salva umanitatea. Dac facem rabat de la corectitudine i
datorie, atunci nu mai conteaz ce se ntmpl, fiindc umanitatea a fost compromis. Scopul
existenei umane nu e acela de a tri cu orice pre, ci acela de a tri corect. E preferabil o moarte
onorabil unei existene dezonorante.
Ca urmare, etica deontologic, fie indic forma universal a aciunilor morale,
cazul eticii formale kantiene, fie formuleaz un set de constrngeri sau interdicii ataate
deciziilor i aciunii subiecilor: S nu mini clientul, S nu-l neli, S nu ntreii relaii
sexuale cu el etc. Anumite aciuni sunt greite prin natura lor, motiv pentru care nu e nevoie de
speculaii privind consecinele lor posibile i nici de o ncercare de calcul a valorii lor. Sunt, prin
urmare, greite acele aciuni care ncalc normele deontologice; suntem obligai la respectarea
lor oricare ar fi consecinele. Supunerea sau conformitatea la norm este singura care ne
definete ca persoane corecte. Totui, caracterul absolut al normelor nu nseamn i caracterul
liniar i univoc al acestora; opernd distincii subtile, deontologii contemporani admit nuanri.
Spre exemplu, a nu mini nu este echivalent cu a tinui adevrul. Minciuna este considerat o
aciune imoral, care intenioneaz nelarea celuilalt, dar ascunderea adevrului nu urmrete
acest fapt, ci, uneori, protejarea binelui clientului i, ca urmare, nu este prohibit sau considerat
ca fiind imoral. De asemenea, sunt admise excepii legate de aa-numitele situaii critice, sau
clauze catastrofale, ca prentmpinarea aciunilor teroriste sau a atacurilor nucleare.
 Pe aceste baze ale unei viziuni legaliste asupra moralei s-au
constituit coduri normative pentru diverse profesii, care nu au doar un rol constrngtor, ci, mai
ales, protector. Spre deosebire de impresia comun, norma social nu are ca funcie, n primul
rnd, constrngerea, ci previzibilitatea comportamentelor n situaii date, siguran i ordine i, n
ultim instan, justificri pentru aciunea corect.

Morala si deontologia

Necesara, distinctia dintre cele 2 notiuni se impune din perspectiva sferei lor de
cuprindere si aplicare. Morala, etica intima a fiecarui individ poate fi definita ca simtul datoriei
bazat pe viziunea personala asupra lumii, pe experienta de viata, fiind considerata singura
restrictie admisibila la adresa libertatii unui jurnalist. Deontologia, stiinta obligatiilor
profesionale, datoreaza conceptul lui Jeremy (1748-1832), reprezentant al curentului utilitarist
prin lucrarea sa Deontologia sau stiinta moralei. Provenind etimologic din 2 cuvinte grecesti:
deon (ceea ce e just, convenabil) si logos (stiinta), deontologia inseamna a cunoaste ceea ce e
just, moral.
Deontologia tinde spre a fi inteleasa ca un set de reguli pe care un profesionist trebuie sa
le respecte, fie ca acestea isi au originea in morala, fie ca isi au izvorul in reglementari tehnice.
Prin modalitatile concrete de reglementare, deontologia contemporana tinde sa devina judiciara,
sa depinda de un proces de control si sanctiuni.
Deontologia prin natura sa este o parte a moralei, in mod particular este morala care se
aplica unei profesii, unei activitati umane, insa prin sfera de aplicare sfarseste adesea in domeniul
dreptului, fiind liantul necesar intre dreptul profesional si morala profesionala, intr-o tendinta tot
mai accentuata de a reduce rolul moralei si de a-l transforma in drept.

Piata, justitia si dentologia

In lucrarea sa, Dentologia mijloacelor de comunicare in masa, Claude Jean Bertrand

subliniaza importanta liberei initiative pentru libertatea de informare si dezbatere, necesitati
rezultate din experienta sovietica. La polul opus, Statele Unite unde televiziunea este controlata
de piata, absenta unei concurente veritabile conduce la mediocritate.
Exemplele oferite pledeaza pentru ideea ca piata in sine nu este suficienta pentru garantarea
unei bune comunicari sociale, in absenta unei reglementari etatice lumea afacerilor nu se
preocupa de deotologie. Reglementarile etatice sunt reprezentate de legile edictate de stat pentru
ca mijloacele de comunicare sa asigure un serviciu pentru toate tipurile de public, fiind de
asemenea chemate sa impiedice anumite practici. Pe langa rolul sau coercitiv si restrictiv
reglementarile statale ofera si garantiile libertatii de exprimare, garantii afirmate si aparate si la
nivel international (de exemplu: Conventia europeana a drepturilor omului).
Cele 2 domenii , dreptul si deontologia nu trebuie confundate, anumite acte fiind condamnate
atat de drept cat si de deontologie. Legile si reglementarile fixeaza un cadru in interiorul caruia
fiecare practician.poate alege comportamente diverse. Deontologia traseaza un altul mai injust
lasand posibilitatea alegerii care este facuta de individ conform parerilor sale personale .
Mijloacele de comunicare pot cauza prejudicii grave fara a incalca legea, unele acte autorizate de
lege pot fi contrare deontologiei si totodata deontologia poate tolera acte ilegale:
uzurparea identitatii pentru a dovedi un scandal care aduce o atingere grava interesului general.
Aplicarea legii in materie de presa atrage numeroase pericole, - eficacitatea legii depinde de
mediul social-politic, putand fi utilizata in mod diferit de cei aflati in acel moment la putere;
toleranta poate alterna cu respectarea literei legii, astfel incat sa reduca la tacere opinia publica;
anumite domenii (viata privata) sunt prost definite astfel incat o lege prea vaga sau
prea.precisa. nu poate servi scopului pentru care a fost edictata; anumite atitudini sociale (fata de
sexualitate) evolueaza astfel incat legea risca sa inghete o norma devenita desueta.