Adm Publica Comparata

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE TIINE JURIDICE I

ADMINISTRATIVE
BRAOV
ADMINISTRAIE PUBLIC
COMPARAT
SINTEZE
AN DE STUDIU III
LECT. UNIV. DR.

ERBAN CERNAT CLAUDIA
BRAOV 2008
1
SINTEZ PENTRU BIBLIOTECA VIRTUAL I
PLATFORMA BLACKBOARD A CURSULUI
ADMINISTRAIE PUBLIC COMPARAT
CUPRINS
CAP.I. DELIMITRI CONCEPTUALE PRIVIND

ADMINISTRAIA PUBLIC
1.1. Administraia public i principiul separaiei puterilor n stat
1.2. Teoria serviciului public i a ordinii publice n dreptul european
1.3. Rolul executivului n dreptul internaional public contemporan
CAP.II. ORIGINEA DREPTULUI ADMINISTRATIV I

IDENTIFICAREA MARILOR SISTEME DE DREPT
COMPARAT
2.1. Apariia dreptului administrativ ca ramur distinct a dreptului
public
2.2. Geneza i evoluia dreptului administrativ n Romnia i n alte ri
din Uniunea European
2.3. Izvoarele dreptului administrativ n Romnia i n alte ri din
Uniunea European
CAP.III. DOCTRINA ADMINISTRATIV COMPARAT

3.1. Obiectul i natura tiinei administraiei
3.2. particulariti ale doctrinei administrative n tiina administraiei
din unele ri europene i din SUA
3.3. Raportul dintre tiina administraiei i tiina dreptului
administrativ
CAP.IV. GARANTAREA CONSTITUIONAL I

INTERNAIONAL A AUTONOMIEI LOCALE
4.1. Aspecte preliminare de drept comparat privind autonomia local
4.2. Garantarea internaional a autonomiei locale
2
4.3. Aspecte de drept comparat privind regionalizarea i zonele cu
statut special
CAP.V. ASPECTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND
ACTIVITATEA EXTERN A COLECTIVITILOR
TERITORIALE LOCALE
5.1. Reglementarea intern i internaional a activitii externe
5.2. Natura juridic a activitii externe a colectivitilor teritoriale
locale
5.3. Cooperarea transfrontalier i suprafrontalier a colectivitilor
locale
CAP.VI. ASPECTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND

STATUTUL EUROREGIUNILOR
6.1. Noiunea de euroregiune
6.2. Suveranitatea statului n procesul integrrii regionale europene
6.3. Aplicarea principiului subsidiaritii n construcia european
CAP.VII. ASPECTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND

GUVERNUL
5.1. Istoricul reglementrii n dreptul romnesc
5.2. Regimurile politice consacrate de diverse constituii
5.3. Guvernul i administraia central- aspecte de drept comparat
BIBLIOGRAFIE
3
CAP.I. DELIMITRI CONCEPTUALE PRIVIND
ADMINISTRAIA PUBLIC
1.1. Administraia public i principiul separaiei puterilor n stat
Teoria separaiei puterilor a aprut n secolul Luminilor, alturi de alte teorii la

fel de penetrante i a fost ndreptat mpotriva obscurantismului i a nchistrii
medievale, mpotriva abuzului de putere.
Teoria separaiei puterilor a fost o reacie mpotriva monarhiei absolute,
considerat de drept divin, form de guvernmnt n care regele concentra n minile sale
puterea suprem, considerndu-se ca o personificare a statului, de unde i celebra formul
a regelui Ludovic al XIV-lea statul sunt eu.
Enunat de ctre John Locke (Traite du guvernement civil, 1690) teoria
separaiei puterilor este definitivat i explicat pe larg de ctre Montesquieu n celebra
lucrare Despre spiritul legilor (1748). Montesquieu a fcut din separaia puterilor un
instrument eficient al siguranei cetenilor. Obiectul separrii puterilor este definit de
Montesquieu: pentru ca s nu existe posibilitatea de a se abuza de putere, trebuie ca,
prin rnduiala statornicit, puterea s fie nfrnat de putere. n fiecare stat- exist
trei feluri de puteri: puterea legislativ, puterea executiv privitoare la chestiunile care
in de dreptul ginilor i puterea executiv privitoare la cele care in de dreptul
civil.......pe aceasta din urm o vom numi putere judectoreasc, iar pe cealalt pur i
simplu putere executiv a statului.
Printele teoriei clasice a separaiei puterilor a stabilit i anumite reguli privind
relaiile dintre puteri.
Sintetiznd teoria clasic a separaiei puterilor vom putea reine mai multe idei:
n orice societate organizat n stat exist trei funcii:
De edictare de reguli juridice sau funcia legislativ
De executare a acestor reguli sau funcia executiv
De judecare a litigiilor sau funcia jurisdicional
4
Fiecrei funcii i corespund o putere, respectiv:
Puterea legislativ
Puterea executiv
Puterea jurisdicional
Fiecare putere este conferit unor organe distincte:
Puterea legislativ- adunrilor reprezentative
Puterea executiv-efului statului, eventual efului de guvern i minitrilor
Puterea jurisdicional- organelor judiciare
Toate regimurile politice cunosc o diviziune ntre mai multe organe
guvernamentale, fiecare fiind mai mult sau mai puin specializat ntr-o funcie.
Separaia puterilor n stat nu nseamn numai diviziune ci i independena
autoritilor guvernamentale.
Se consider de asemenea c separaia puterilor comport dou aspecte bine
conturate:
Separaia parlamentului vis-a-vis de guvern
Separaia jurisdiciilor n raport cu guvernanii, fapt ce permite controlul
acestora prin judectori independeni.
mbtrnirea teoriei separaiei puterilor este explicat prin aceea c a fost

elaborat ntr-o perioad n care nu se nfiinaser nc partidele politice i cnd
principalele probleme puse de putere erau de ordin instituional. Apariia partidelor
politice, rolul lor deosebit n configurarea instituiilor juridice i politice, determin ca
astzi separarea sau echilibrul s nu se realizeze ntre Parlament i guvern ci ntre o
majoritate, format dintr-un partid sau partide nvingtoare n alegeri i care dispun n
acelai timp de parlament i de guvern i o opoziie care ateapt urmtoarele alegeri
pentru a-i lua revana.
Dou constatri rezult astzi din teoria i practica statal i anume: continuitatea
unor structuri tradiionale i transformarea funciilor acestora.
Transformrile s-au datorat tendinei de a se da executivului grija marilor decizii
politice, Parlamentului rezervndu-i-se rolul de reflecie i de control al guvernului.
5
Continuitatea se explic prin aceea c n fapt este vorba de un echilibru al puterilor i nu
de o separaie care din start consider potenial antagoniste parlamentul i guvernul.
Separaia i echilibrul i schimb treptat parametrii, acetia devenind majoritatea i

opoziia. Iar aceast schimbare va avea mari efecte n configurarea sistemelor
constituionale.
Evitndu-se termenul de separaie care poate evoca ruperea puterilor, separarea lor
rigid, dndu-se termenului puteri semnificaii corecte din punct de vedere tiinific,
doctrina juridic actual i desigur constituiile valorific echilibrul puterilor-care este de
fapt miezul tiinific al teoriei separaiei puterilor.
Examinnd dispoziiile Constituiei Romniei putem constata c ea consacr
echilibrul puterilor n stat n coninutul i semnificaia sa tiinific i desigur modern.
Din punct de vedere etimologic, cuvntul administraie provine din limba latin
i este format din prepoziia ad = la, ctre i minister = servitor, supus mai mic. De aici
cuvntul legat administer ne apare att nmtr-o semnificaie direct: ajutor al cuiva,
slujitor, executant, ct i ntr-o semnificaie figurativ de unealt, instrument.1
Plecndu-se de la sensul etimologic, s-a ajuns la o prim semnificaie a noiunii de
administraie = serviciul celui mai mic, a celui supus, activitate subordonat, sub
comand. Aceast semnificaie din limba latin a ptruns n toate limbile de circulaie
mondial.
Din punct de vedere al exigenelor logico-metodologice clasice, remarcm c
noiunea de administraie public ne apare ca o specie a genului intitulat fenomenul
administrativ (sub acest aspect, administraia public este cercetat de tiina
administraiei) dar i ca o specie a genului intitulat fenomenul puterii publice, de unde
cunoscuta teorie a separaiei puterilor (sub acest aspect, fenomenul este studiat de
tiinele juridice, n primul rnd de tiina dreptului administrativ).
Dreptul administrativ este acea ramur a dreptului care cuprinde ansamblul
normelor juridice ce reglementeaz raporturile sociale referitoare la organizarea i
activitatea administraiei publice pe baza i n executarea legii.2
1
G. Duu- Dicionar latin romn, Ed. tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1983, pag. 38
2
Rodica N. Petrescu- Drept administrativ, Ed. Accent, Cluj Napoca, 2004, pag. 44
6
Obiectul i metoda de reglementare impun dreptul administrativ ca ramur a
dreptului public.
Conceptul de administraie n ri din Uniunea European
Conceptul de administraie public i are originile n interiorul statului. Aristotel

a distins trei forme de exprimare a puterii: putere legislativ, putere executiv i putere
judectoreasc. n cadrul statului absolutist cele trei funcii erau concentrate ntr-o
singur mn, ns odat cu apariia iluminismului i a noiunilor de egalitate i libertate a
indivizilor, a luat natere cerina ca libertatea individual s fie garantat fa de statul
atotputernic printr-o separare organizaional a celor trei puteri3.
n cadrul statului absolutist activitile statele ca ntreg esrau numite

administraie sau guvern, ns separarea organizaional a puterilor a avut ca efect
ngustarea conceptului de administraie, aceasta devenind component a puterii
executive.astfel, guvernul nu mai este surs independent de putere, rmnndu-i doar
rolul de conducere, rol managerial n cadrul statului, sarcin ce ine de domeniul
administraiei.
Dei principiul separaiei puterilor n stat a ctigat acces n constituiile
Europei, adesea a existat o discrepan ntre funciile reale i realizarea puterilor, ceea ce
a condus la evoluia diferitelor noiuni ale administraiei, una material i una
organizaional. Administraia public n concret constituie activitatea administrativ,
conceptul concret al administraiei concentrndu-se pe specificul activitii de stat
administrative. n sens organizaional, administraia public reprezint totalitatea
organelor administrative altele dect organele legislativului, ale sistemului judectoresc i
guvernului.
Frana-
Frana- n Frana punctul de pornire pentru conceptul material de administraie a fost
separarea puterii n trei: legislaie, administraie plus guvernare i jurisdicie:
- Legiferarea stabilete regulile generale ale organizrii de stat,
3
I Deleanu, Drept constituional i instituii politice, Bucureti, 1991, I Muraru, Drept constituional i
instituii politice, Ed. Actami, Bucureti, 1993, I Vida, Puterea executiv i administraia public,
Bucureti, 1993.
7
- Administraia este descris dup cum urmeaz: Administraia i asum o
sarcin: a administra nseamn a ndeplini o serie de acte care se cer,
urmrind ndeplinirea unui anumit scop. Aciune administrativ este, deci,
totodat, continuat i concret prin dou ci, ceea ce o distinge de activitatea
legislativ,
- Puterea judectoreasc este separat de administraie n ceea ce privete
relaia acesteia cu dreptul. Astfel, judectorul are rolul de a aplica legea pentru a
soluiona un litigiu, pe cnd administraia este supus legii, contrar cu funcia
judectorului care acioneaz n considerarea propriilor convingeri mpotriva
tuturor contestaiilor.
Pentru puterea judectoreasc, legtura cu dreptul este un scop n sine, pentru
administraie dreptul reprezint limitele realizrii unor scopuri care in att de organizarea
i executarea legii, ct i de gestiunea afacerilor statului sau ale colectivitilor locale.
Conceptul de administraie are un corespondent suplimentar, n forma de

gouvernement, care nu este o surs independent de putere, ci are sens de autoritate
situat deasupra administraiei n termeni politici i, fr a fi separat de administraie,
determin direciile de aciune ale administraiei.
n Frana termenul de administraie public face referin special la domeniul
dreptului administrativ, avnd relevan n special n distingerea ntre competenele
Curilor administrative i ale tribunalelor de drept comun.
n sec. al XIX-lea a exeistat o distincie ntre actele de autoritate, care erau de

competena autoritii publice i actele de gestiune, care conineau elemente ale
dreptului privat.
ncepnd din 1873 Trinunalul de Conflicte s-a concentrat pentri prima dat asupra
criteriului de serviciu public pentru a determina sfera de autoritate a tribunalelor
administrative, astfel, conceptul de serviciu public a ctigat teren n faa celui de
autoritate public, primul ajungnd s fie considerat ca o trstur determinant a
administraiei, al crei scop era redefinit ca fiind asigurarea realizrii obiectivelor
statului.
8
Germania -Conform doctrinei dezvoltate de Otto Mayer, administraia este
activitatea Statului pentru realizarea obiectivelor sale n interiorul sistemului su juridic,
cu excepia puterii juridice.
Profesorii Wolff i Bachof au oferit urmtoarea definiie pentru conceptul material de
administraie: Administraia n sens material reprezint o serie de activiti diverse ale
agenilor statului, nsrcinai cu sarcini n numele statului i al membrilor si, ca atare.
Asemenea aciuni sunt determinate obiectiv sau n mod condiionat, adic determinate n
mod extrem sau parial planificate i ntreprinse, organizate pe baza autonomiei puterii
de decizie4.
H. Maurer propune urmtoarele caracteristici ca trssturi tipice:
- administraia este un acord social

- administraia este preocupat de interesul public
- administraia este mai presus de toate un acord activ care intete apre
viitor
- administraia ia msuri concrete pentru reglementarea cauzrilor
individuale.
Regatul Unit-Dreptul
Unit administrativ este nc o disciplin relativ tnr n Regatul
Unit. E.C.S. Wade i A. W. Brodley descriau dreptul administrativ ca dreptul care este
n legtur cu administraia public. Funcia administrativ sau executiv se distinge
de cea legislativ: funciile Guvernului au fost adesea divizate n trei clase mari:
legislative, executive (sau administrative) i juridice.
4
Ioan Alexandru, Mihaela Cruan .a., Dreptul Administrativ n Uniunea European,, Drept
administrativ comparat, Drept administrativ al Uniunii Europene, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2007, pg.34
9
Conceptul de guvern include aici ntreaga putere de stat, iar alteori descrie puterea
executiv sau guvernul n sens restrns care mpreun cu administraia exercit funcia
executiv.
Rolul legislativ este localizat n Parlament i este superior att celui executiv ct i
judectoresc. Supremaia Parlamentului este caracteristica dominant a separaiei
puterilor n Anglia.
O.Hood Philips afirma: Funcia executiv sau administrativ reprezint activitatea

general i detaliat a guvernului conform cu legea, incluznd identificarea
strategiilor modului n care legea poate fi fcut s faciliteze o strategie. n contrast,
funcia juridic const din interpretarea legii i din aplicaiile ei la faptele proceselor
particulare5.
Belgia exist distincie ntre conceptul funcional i organizaional de serviciu

public, ca n doctrina francez.
Danemarca administraia public este descris ca acea parte a activitilor

statului care nu sunt nici legislative, nici juridice.
Grecia este curent distincia ntre conceptele formal i material de administraie.
Irlanda administraia central, autoritile locale i corpurile resurselor statului

sunt incluse n conceptul de administraie, n sens organizaional, dei din punct de
vedere funcional aceste corpuri ndepinesc i sarcini legislative i juridice.
Italia funcia executiv poate fi distins de funciile legislativ i juridic prin

limitarea sa la urmrirea unor obiective concrete. Din punct de vedere conceptual
exist o distincie ntre activitile administraiei i administraia public n sens
subiectiv.
Luxemburg conceptul de serviciu public formeaz miezul definiiei de

administraie: administraia public este ansamblul de servicii publice, care, sub
5
10
impulsul general al puterilor suverane, asigur multiple activiti ale statului pentru
realizarea binelui public.
Olanda conceptul de administraie public descrie att totalitatea organelor

administrative, ct i funcia administraiei.
Portugalia conceptul material de administraie public este definit ca totalitatea

deciziilor i msurilor prin care statul i alte corpuri publice, care acioneaz conform
unor linii directoare determinate politic direct sau prin sprijinul, sfatul i coordonarea
activitilor private asigur ndeplinirea nevoilor comunitii pentru bunstarea
indivizilor. n acest scop, se asigur msuri corespunztoare la nivel naional.
Spania se face distincie ntre conceptele subiectiv, obiectiv i formal ale

administraiei publice
1.2. Teoria serviciului public i a ordinii publice n dreptul european
Dupa G. Jeze, trei idei dominau dreptul administrativ francez la sfarsitul secolului
al XIX lea :
a- distinctia, in sfera actelor administrative, intre actele de autoritate sau de

putere publica si actele de gestiune
b- iresponsabilitatea statului, ca suveran, pentru actele de putere publica
c- independenta administratiei active fata de tribunale, precum si a tribunalelor
judiciare fata de tribunalele administrative
Astfel, notiunea de serviciu public se impune drept piatra unghiulara a dreptului
administrativ francez, dupa care au fost remodelate toate institutiile de drept public. In
felul acesta, administratia publica, de regula, era inteleasa ca fiind activitatea de
prestare a serviciilor publice, un ansamblu de servicii publice.
Un tratat international este un contract, o concesiune de serviciu public. Numirea
unui functionar este considerata tot un contract, in ideea ca functionarul public este
mandatarul statului. Se aplica deci, teoria contractului civil, a mandatului civil.
11
Teoria serviciului public, fundamentand competenta agentilor publici pe exercitiul
drepturilor de putere publica, care apartine persoanelor morale publice a ingaduit sa se
elaboreze teoria :
contractului administrativ
mandatului de drept public
tutelei administrative
proprietatii publice
drepturilor de putere publica
persoanei morale publice (persoana juridica de drept public)
Teoria serviciului public s-a intregit cu teoria ordinii publice, conturandu-se cele
doua domenii ale executarii legii :
mentinerea ordinii publice - ordonare de reguli
functionarea de servicii publice prestatoare
Relatia dintre politie si serviciul public a produs si o a treia notiune, aceea de
interes public.
Serviciul public: - in societatea care practica diviziunea muncii nevoile

individului sunt satisfacute socialmente (nimeni nu produce tot ceea ce ii este necesar si
trebuie sa recurga si la ceea ce produc altii)
satisfacerea sociala a nevoilor indivizilor se prezinta sub forma privata si sub
forma publica (instituirea de servicii publice de catre autoritatile publice)
autoritatile publice pot face uz de puterile de politie pentru a asigura derularea
satisfacatoare a vietii economice private (reglementarea preturilor, salubritatea)
organizarea unui serviciu public nu exclude activitatea privata cu acelasi scop
(existenta scolilor publice nu exclude existenta scolilor private)
12
1.3. Rolul executivului n dreptul internaional public contemporan
Niciodata si nicaieri cele trei puteri nu au fost complet separate, intre ele trebuie sa
existe raporturi de colaborare si control.
Organelor executive li se recunoaste acum plenitudinea exercitarii puterii politice,

ele fiind singurele capabile de a elabora o politica nationala si a o pune in miscare,
invocandu-se :
- un argument tehnic (contin un numar restrans de membri, care se afla in raporturi
ierarhice)
- un argument politic (contin persoane din conducerea partidului majoritar)
- un argument institutional (beneficiaza nu numai de mijloacele administrative si
financiare indispensabile, dar si de forta publica)
Limitele puterilor se realizeaza prin :
- independenta autoritatilor jurisdictionale
- incadrarea juridica a puterii (principiul prioritatii legii)
- dezvoltarea corpurilor intermediare, dezvoltarea si multiplicarea organismelor publice
sau private
- Dreptul de reprezentare al executivului in dreptul international public.
13
CAP.II. ORIGINEA DREPTULUI ADMINISTRATIV
I IDENTIFICAREA MARILOR SISTEME DE
DREPT COMPARAT
2.1. Apariia dreptului administrativ ca ramur distinct a

dreptului public-drept comparat
Dreptul administrativ este aa cum am mai artat o ramur a dreptului public.

Dreptul public reglementeaz :
organizarea politica a colectivitii
infiinarea i atribuiile organelor de stat
raporturile dintre aceste organe i dintre aceste organe si particulari (persoane
fizice sau juriddice)
asigurarea veniturilor necesare funcionarii statului
sancionarea inclcrii legilor
organizarea instanelor care judec conflictele de interese
Ramura dreptului administrativ este alcatuit din normele de drept care
reglementez:
organizarea i atributiile organelor administraiei publice
raporturile juridice dintre organele administraiei publice, precum i dintre aceste
organe i persoanele fizice sau juridice
Dreptul administrativ, conform doctrinei europene integrate in materie, este acea
ramura de drept care reglementeaza organizarea si activitatea organelor de stat ce
realizeaza sarcinile puterii executive.
Sintetiznd, rezult c sub incidena dreptului administrativ, n fond, intr dou
categorii de raporturi sociale i anume:
a) raporturi sociale ce privesc aplicarea legii, i respectiv, prestarea de servicii
publice, n limita legii, de ctre structuri statale i ale subiecte publice;
b) raporturi sociale ce privesc soluionarea litigiilor dintre autoritile administraiei
publice i ceteni (administraia contencioas).
n baza acestor raionamente putem stabili ca definiie pentru dreptul
administrativ urmtoarea: dreptul administrativ este acea ramur a dreptului public care
14
reglementeaz, concret sau cu valoare de principiu, relaiile sociale din sfera
administraiei publice, precum i cele de natur conflictual dintre autoritile publice
sau structuri private nvestite cu autoritate public pe de o parte i cei vtmai n
drepturile lor prin acte administrative ale acestor autoriti pe de alt parte6.
Ca moment distinct in apariia dreptului administrativ in lume este apreciat ca fiind
cel de dupa introducerea in Constitutia S.U.A. (1787) i in cea franceza (1791) a
principiului separaiei puterilor in stat. Astfel de norme de drept administrativ existau si
cu mult inainte de aceste evenimente, dar, dup organizarea i funcionarea statelor
potrivit principiului separaiilor puterii in stat ele se disting prin specificul reglementrii
i pot fi separate ntr-o ramura de drept.
Scopul de reglementare a dreptului public se extinde att asupra structurii i
sarcinilor puterii de stat ct i asupra relaiei dintre stat ca proprietar i ceteni
individuali.astfel, dreptul public se ocup de elementele structurale eseniale ale statului.
Aadar, dreptul public este determinat ntr-o mare msur de factori extra-legali, ce i
gsesc rdcinile n tradiia istoric n stilul politic i ideologiile specifice7. Ca urmare,
conceptele de drept public sunt formulate n mare msur prin crezuri naionale i
concepte de valori.
Diversele domenii ale dreptului public se compun n mod tradiional dintr-un
amestec de straturi cu legi scrise i legi nescrise. Dreptul administrativ, n particular, s-a
dezvoltat mai mult n forma dreptului jurisprudenei i mai puin prin intermediul
dreptului statutar. ns, deoarece jurisprudena este n multe privine rudimentar este
necesar s fie mbogit cu surse de drept suplimentare, cum ar fi literatura academic i
practica Statului de a clarifica legea.
Dreptul public, prin natura sa este supus continuu la presiuni puternice prin
intermediul exerciiului puterii politice. Astfel, acolo unde nu exist nici o presiune
contrar prin prevederi legale clae sau unde nu exist protecie legal corespunztoare
prin intermediul Justiiei, coninutul dreptuli ca drept public este supus la schimbri mai
mult sau mai puin cunoscute i ntr-o perioad de timp foarte scurt.
6
A se vedea: Iorgovan, Antonie Tratat de Drept Administrativ, Ed. All Beck, Bucureti, 2001
7
Ioan Alexandru, Mihaela Cruan .a.- Dreptul Administrativ n Uniunea European,, Drept administrativ
comparat, Drept administrativ al Uniunii Europene, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2007, pg.24
15
Din cauza bazei dreptului public n sfere politice i tradiii istorice, ansele
unei unificri transnaionale treptate a drepturilor n acest domeniu, pe baza dreptului
comparat, nu par a fi prea mari. ns, aceste anse se mbuntesc n lumina unei
internaionalizri susinute i dorite a standardelor dreptului administrativ i
constituional.
Acceptarea parial sau complet a unei norme strine ntr-o legislaie
naional este cel mai probabil s fie dorit cnd apar probleme neutre din punct de
vedere politic, adic cnd aceste probleme necesit msuri care au de-a face cu substana
lor. Deci, cu ct scade coninutul politic al prevederilor legale, cu att crete capacitatea
de comparaie i cu aceasta proiectul crerii unui drept unitar.
n cazul unor comuniti apropiate de state care demonstreaz, n general,
aceeai structur economic, social, cultural i politic, ansele unei unificri
transnaionale a dreptului public ar fi maxime.
Dreptul administrativ comparat:
n contextul studiului infuenei dreptului administrativ francez asupra

dreptului german, Ulrich Scheuner a scris, n 1963, c dreptul administrativ aparine
acelor ramuri de drept n care caracteristicile naionale ale poporului i statului sunt
dezvluite cel mai complet, astfel, n dreptul administrativ, formele instituionale se
dovedesc a fi rezistente la schimbare.
Cu toate c acest punct de vedere ar sugera c dreptul administrativ este un
subiect nepotrivit pentru studiu n dreptul comparat, chiar ncepnd cu sec. al XIX-lea
cnd expunerile tiinifice de drept administrativ au nceput s ia avnt, au fost iniiate
numeroase studii despre sitemele strine de drept administrativ.
Astfel, studii comparative despre diferitele sisteme de drept administrativ au
fost iniiate nc din 1866, n lucrarea lui Otto Mayer despre dreptul administrativ francez
fcnd metodele franceze accesibile doctrinei dreptului administrativ german. Alte
exemple n acest sens sunt Eduard Lafferriere care n 1887 a tratat n Traite de la
jurisdiction administrative et des recours contentieux protecia dreptului administrativ
oferit n alte state, profesorul american de drept administrativ Frank J. Goodnow care a
16
studiat Frana, Germania, Anglia i Statele Unite n lucrarea sa din 1893 Drept
administrativ comparat.
nceputurile dreptului administrativ comparat au fost caracterizate prin a
experimenta sistemele de drept administrativ strine, mult mai dezvoltate, accesibile n
practica doctrinei proprii. De exemplu, Franks Committee, al crui raport despre
tribunalele administrative i anchete a condus spre cea mai important reform
administrativ postbelic n regatul unit, s-a consultat cu experii strini francezi i
americani.
Dup al doilea rzboi mondial, dreptul administrativ european a cptat o
nou dimensiune prin nfiinarea Comunitii Europene i prin cooperarea statelor
europene din Consiliul Europei i Comunitatea European. Comisia European i Curtea
European a Drepturilor Omului acord o mare atenie dreptului comparat n
interpretarea i aplicarea Conveniei Europene a Drepturilor Omului, cu scopul de a da
prevederilor Conveniei o semnificaie autonom, care s nu fie legat de nici o
caracteristic naional particular. Oriunde pretinsele violri ale drepturilor omului au
legtur cu msurile administraiei, formulrile comparative ale Curii fiind relevante
pentru dreptul administrativ.
Curtea European este preocupat de rezultatele dreptului administrativ
comparat deoarece dreptul comparat are o relevan special acolo unde dreptul
comunitar trebuie interpretat n lumina diverselor versiuni ligvistice.
Mai mult, dreptul administrativ comparat joac un rol important n
dezvoltarea i concretizarea principiilor generale ale dreptului administrativ al Curii de
Justiie. n formularea principiilor generale ale dreptului comunitar, Curtea European de
Justiie ia n considerare principiile recunoscute n sistemele legale naonale.
n ciuda legturilor cu specificul naional, Jean Rivero a vzut pe fundalul
problemelor similare i al ncercrilor similare de gsire a soluiilor din sistemele
administrative naionale o mare posibilitate n realizarea unuficrii dreptului
administrativ n Europa. Deoarece statele membre ale Uniunii Europene sunt n general
ri puternic industrializate, administraiile naionale se gsesc n faa acelorai probleme
eseniale, sarcinile urgente ale dreptului administrativ modern fiind pe prim plan fie n
domeniul construciei legilor, controlul planificrii i dezvoltrii, protecia mediului,
17
sntatea public sau legile sociale. Astfel, controlul administraiei prin lege este primul
scop al dreptului administrativ n toate rile membre.
Cooperarea tradiional strns n Vestul Europei a favorizat dezvoltarea n direcia
unui drept administrativ european comun. Comisia i Curtea Drepturilor Omului s.au
dezvoltat prin interpretarea i aplicarea Conveniei Europene a Drepturilor Omului, ceva
nrudit cu dreptul comun pentru Europa, bazat pe democraie i pe statul de drept,
care are o influen semnificativ asupra dreptului administrativ al statelor semnatare 8.
Comitetul Minitrilor al Consiliului Europei contribuie prin recomandri i rezoluii la
dezvoltarea unui drept administrativ european standard. Rezoluia privind protecia
individului n relaie cu actele administrative, adoptat n 1977, care ofer linii
cluzitoare pentru procedurile administrative, principiile dreptului la audiere, accesul la
informaie, reprezentarea legal, datoria de a aduce argumente i datoria de a informa
cetenii despre remediile ei, este bazat pe consideraia c n vederea creterii
cooperrii i a existenei mutuale ntre statele membre n probleme administartive i
creterea migraiei internaionale a persoanelor este necesar s se promoveze un standard
comun al proteciei n toate statele membre9.
Totui, n absena unei norme comunitare n sens contrar, autoritile administrative
interne acioneaz corespunztor cu principiile relevante ale dreptului administrativ
naional.
Astfel c o trecere n revist a sistemelor dreptului administrativ ale statelor membre

este o unealt folositoare n nelegerea dreptului administrativ european.
2.2. Geneza i evoluia dreptului administrativ

n Romnia i alte ri din Uniunea European
tiinta Dreptului administrativ romnesc se formeaza tot n secolul al XIX-lea, ca i

celelalte tiine de drept administrativ din Europa, cursurile de drept administrativ fiind
introduse prin Legea asupra instructiunii a Principatelor Unite din 25 noiembrie 1864,
8
9
idem.
18
nu numai in nvmntul superior juridic, dar i ca materie de cultura generala in
nvmntul secundar, respectiv elementar. Potrivit art.32 din aceasta lege instructiunea
obligatorie a copiilor intre 8-12 ani cuprinde: citire, scriere, noiuni de igien, de
gramatic, de geografie, de istoria rii, de drept administrativ al rii, iar la art.116,
pentru invmntul liceal se prevede si nvtura Elemente de economie politic i
Drept administrativ.
In anul universitar 1858-1859 la Academia Mihaileana se introduce disciplina
Drept Public (titularul cursului fiind Simion Barnutiu) in locul cursului Drept
constitutional si economic-politic, iar disciplina Dreptul sancional revine la
denumirea initiala de Drept administrativ.
O data cu formarea Universitatii in 1864 si, implicit a Facultatii de Drept, rmne
singura disciplin Dreptul public, care asimileaza i vechea disciplin Drept
administrativ.
In 1875 apare prima lucrare cu denumirea de Drept administrativ, moment
apreciat ca fiind perioada in care dreptul administrativ si-a recastigat autonomia.
In 1890-1891 Constantin G. Dissescu publica lucrarea intitulata Dreptul public,
in care Volumul III poarta denumirea de Drept administrativ.
Primele cursuri intitulate Drept constitutional apar mai tarziu, respectiv n

1910 la Iasi, autor fiind C.Stere i in 1915, la Bucuresti, autor C. Dissescu.
Prima lucrare de Drept administrativ intitulata Drept administrativ roman, autor
Giorgie C. Alexandrescu-Urechea a aparut la Iasi in 1875 si trateaza Principiile
generale si Despre ierarhia i corpii administrativi.
A doua lucrare Elemente de drept administrativ, autor Cristodul Suliotis a aparut
la Bucuresti in 1881, de o valoare stiintifica mai redusa, iar a treia lucrare, apreciata ca
fiind cea mai valoroasa sub raport stiintific este cea din 1891 a lui Constantin Dissescu.
In perioada interbelica se remarca prof. E. D. Tarangul care sustine ca dreptul
administrativ, ca ramura a dreptului public, are ca obiect organizarea autoritatilor
administrative si functionarea serviciilor publice administrative.
19
Frana-
Frana- Dreptul administrativ francez actual i are originea n ultimii ani ai sec. al
XVIII-lea. n vechiul regim sistemul de administraie era centralizat i ierarhic, care era
controlat de rege. La sfritul acestui regim, a aprut un sistem de reguli administrative
influenat iniial de dreptul roman i canonic iar apoi de filosofia iluminist.
Revoluia din 1789 i Declaraia Drepturilor Omului i Ceteanului a marcat
trecerea la statul de drept i astfel a fost realizat tranziia la un sistem modern de drept
administrativ.
Realizndu-se separaia ntre puterea executiv i cea judectoreasc, orice
amestec al Curilor n administraie era interzis. n aceste condiii, administraieie nsei,
i anume Consiliului de Stat, i nu Curilor, ia revenit misiunea de a soluiona
nemulumirile mpotriva aciunilor administrative. Din 1872 Consiliul de Stat a dobndit
o seciune special pentru litigii. n termeni instituionali, Consiliul de Stat era parte
constitutiv a executivului, membri lui fiind mai curnd funcionari de stat dect
judectori. n timp, Seciunea pentru litigii s-a emancipat acionnd ca o Curte
administrativ independent.
Cu toate aceste, Tribunalul de Conflicte a fost primul care a artat clar
independena dreptului administrativ n relaia sa cu dreptul privat.astfel,
responsabilitatea autoritilor publice a fost supus unui set special de reguli ale dreptului
public.
Anglia-
Anglia- Trstura distinctiv a sistemului de drept administrativ britanic este absena
separrii formale dintre dreptul privat i dreptul cutumiar/jurisprudenial.dup
modificarea operat de statutul parlamentar, autoritile publice au devenit subiect al
dreptului cutumiar. Astfel, controlul juridic al aciunii adminstrative este exercitat de
tribunale ordinare.
Conform concepiei lui A.V. Dicey, baza acestor princii deriv din doctrina
suveranitii legii, care reprezint al doilea pilon major al constituiei nescrise a
Angliei (cellalt fiind suveranitatea parlamentului). Doctrina suveranitii legii
impune n primul rnd regula c executivul este circumscris de lege i toate aciunile
arbitrare ar trebui excluse, iar n al doile rnd impune principiul egalitii naintea legii,
care exclude posibilitatea unei ordini legale separate sau un sistem de justiie separat
20
pentruaciunea administrativ, i n al treilea rnd, concluzia c Constituia este rezultatul
dreptului privat, aa cum este pus n practic de tribunalele ordinare. Aceast concepie a
exercitat o puternic influen pn n sec. XX.
ns, chiar dinaintea sec. XVII lea, a fost dezvoltat o form elementar de control
care a culminat cu nfiinarea tribunalului Star Chamber care exercita un anumit control
asupra autoritilor administrative inferioare. Dup sec. XVII principiile fundamentale ale
dreptului administrativ modern au fost instituite: disputele privind aciunea administrativ
urmau s fie soluionate de tribunale ordinare prim mecanismul ordinelor date unei
instane de a nainta dosarul altei instane superioare, prin mecanismul prohibiiei i al
ordinului judiciar prin care se cere unui funcionar public sa-i ndeplineasc obligaiile
ce-i revin n calitatea pe care o are. Chai dac aceste principii s-au dezvoltat ca urmare a
mai multor reforme, ele au rmas n esen intacte pn la sf. sec. XIX10.
Teoria tradiional a dreptului administrativ s-a modernizat odat cu revoluia
industrial i cu schimbarea rolului administraiei.
Datorit progresului tehnologic Parlamentul nu mai era n msur de a
reglementa n mod satisfctor problemele nou aprute, astfel c practica delegrii
legislaiei ctre administraie s-a extins considerabil ctre sfritul sec. XIX. Aadar
puterile executivului de a emite reglementri ministeriale i de a stabili tribunalele
administrative au fost considerabil mrite.
Deinerea unei puteri excesive de ctre executiv a dus la critici puternice din
partea ministrului de justiie, astfel c s-a creat o comisie desemnat s examineze
puterile ministeriale. Situaia a fost parial remediat abia n anul 1958 odat cu adoptarea
Legii investigaiilor i tribunalelor.ncepnd cu anii 60 se poate observa o reafirmare i
extindere a principiilor revizuirii juridice a aciunii administrative.
Germania-
Germania Dreptul administrativ n RFG este rezultatul evoluiei de la administraia
statului poliienesc din sec. XVII-XVIII, trecnd prin administraia statului constituional
liberal din sec. XIX, pn la administraia statului constituional social i forma sa
distinct sub Constituia de la Bonn.
10
21
Sub conducerea statului absolutist autoritatea politic a acoperit ntreaga
administraie intern. Ca atare, autoritile publice nu au fost supuse unor reglementri
legale restrictive, iar suveranul era creator liber al legii. Astfel, individul trebuia s
accepte intruziunile suveranului, dar putnd s cear despgubiri de la stat, care era
conceput ca entitate legal separat(supus dreptului privat) de monarhul cu putere
suveran.
Micarea constituional a sec. XIX-lea a intit separaia puterilor n stat,
egalitatea n faa legii pentru toi cetenii i recunoaterea sferelor de libertate
individual, n care statul nu putea s se amestece. Orice nclcare a libertilor
ceteanului i a drepturilor de proprietate cerea autoritatea unui statut obinut prin
cooperarea reprezentanilor poprului, astfel, instrumentele emise de autoritile
administrative, incluznd reglementrile lor, erau subordonate statutelor. Aceste principii
au pus bazele unui sistem modern de drept administrativ.
n a doua jumtate a sec. XIX-lea (1863) s-au nfiinat tribunalele
administrative autonome, care erau entiti separate de administraie i tribunalele
ordinare. Urmtoarea etap n dezvoltarea jurisdiciei administrative a fost nfiinarea
naltei Curi Administrative Prusace ntre 1872-1875.
Sub constituia Weimar (1919) i Legea Fundamentului de la Bonn (1949),
administraia public a evoluat de la un sistem constituional-liberal la unulde stat, care a
integrat legile sociale i cutuma. Rolul administraiei s-a transformat din acela de a
garanta securitatea statului i meninerea legii i a ordinii n acela de furnizor de servicii.
Italia-
Italia- Dreptul administrativ italian a luat natere ntre sf. sec. XVIII i sf. sec. XIX.
Iniial regimul legal aplicabil administraiei s-a dezvoltat n concordan cu sistemul
juridic obinuit, care se aplica deopotriv autoritilor administrative i prilor private.
G.D. Romagnosi a recunoscut c dreptul administrativ nu mai poate fi adaptat n mod
satisfctor n interiorul variatelor categorii ale dreptului roman, revendicndu-i
prorpiile principii de baz, iar prin opera sa Principi fondamentali di diritto
amministrativo(1814) a devenit printele dreptului administrativ italian.
n timpul dominaiei napoleoniene au fost promulgate o serie de legi
importante referitoare la administraia public, printre care menionm legislaia privind
22
crearea unui sistem uniform al administraiei, care a fost considerat un fel de cod
administrativ (1865) i care coninea legile privind organizarea municipalitilor, a
provinciilor, a forelor de poliie, a sntii publice i a Consiliului de stat, precum i o
lege pentru lucrrile publice.
Astfel, s-a stabilit o secie judectoreasc a Consiliului care avea jurisdicie n
disputele pentru legalitatea aciunilor administrative acolo unde acestea din urm nclcau
interesul legitim al cetenilor.
Pe parcursul sec. XX dreptul administrativ a cunoscut schimbri mult mai
mari. Crizele continue care cuprindeau un stat cu sufragiu limitat, extinderea dreptului de
vot, au condus la crearea unui stato pluri-clase care a urmrit s asigure protecia
social pentru clasele srace. Creterea interveniei n domeniul public a avut loc n
paralel cu procesul tehnologic i revoluia industrial, care a dus la o cretere a numrului
de oameni care se foloseau de serviciile publice.
Belgia-
Belgia Dei dreptul administrativ belgian este produsul Revoluiei franceze, care a
indrodus principiul legalitii aciunii administrative i care astfel a fcut tranziia de la
statul poliienesc la un stat bazat pe domnia legii, exist diferene fundamentale ntre cele
dou sisteme. Constituia Belgiei din 1831 care este n vogoare i astzi d jurisdicie
tribunalelor ordinare pentru a rezolva disputele dintre ceteni i administraie.
Deoarece posibilitile pentru a asigura protecie mpotriva administraiei erau
limitate, tribunalele neputnd face abstracie de instrumentele emise de autoritile
administrative, administraia a cptat puteri excesive.
Abia n 1948 aceast situaie a fost remediat prin crearea Consiliului de Stat,
care face parte din executiv i const din dou seciuni: cea legislativ- care este un corp
consultativ n probleme administrative, i cea judectoreasc are capacitate de a
soluiona anumite dispute de drept administrativ.
Ca organ judectoresc, Consiliul de Stat are jurisdicie extins pentru a judeca
aciuni pentru anulare referitoare ori la acte administrative i reglementri emise de
autoritile administrative, ori decizii luate n dispute conduse naintea autoritilor
administrative, pe baza nclcrii cerinelor procedurale eseniale sau a violrii de
23
formaliti a cror nclcare atrage anulare pentru c autoritatea pertinent i-a depit
puterile sau a abuzat de libertatea sa de aciune.
Danemarca, Grecia, Irlanda-

Irlanda Dreptul administrativ danez este influenat de
sistemele german i francez. Pe de alt parte, legile care se refer la protecia legal
mpotriva administraiei au urmrit sistemul britanic i dau jurisdicie tribunalelor
ordinare. n plus. Administraia este subiectul supravegherii Ombudsman-ului investit de
Parlament, acesta fiind o instituie caracteristic ntregului sistem nordic de drept
public11.
Dezvoltarea unui sistem distinct de drept administrativ a fost impusionat de
doctrin, prin publicarea n 1924 a monografiei explicative despre Actele administrative
invalide a prof. Paul Andersen, care a fost urmat n 1936 de Dreptul administrativ danez.
Multe din principiile de drept administrativ dezvoltate de Andersen pa baza
dreptului comparativ au devenit n timp solid fixate n practicile urmate de tribunalel
daneze.
Dreptul administrativ i sistemul proteciei legale mpotriva administraiei
publice n Grecia sunt bazate pe dreptul francez. Doar relativ recent dreptul administrativ
grecesc s-a dezvoltat ntr-un subiect independent i sistematic tratat.
Irlanda nu are un sistem special al tribunalelor administrative i nici un set
separat de legi, independent de dreptul privat, privitor la recursurile aplicabile
administraiei. Pn la declararea independenei fa de Marea Britanie dezvoltarea
sistemului administrativ irlandez urmeaz modelul britanic.
Odat cu asigurarea independenei n 1921, principiul revizuirii
constituionale a sentinelor de ctre tribunale a fost ncorporat constituiei statului
irlandez liber. Cu toate acestea nu s-a realizat o ruptur semnificativ fa de sistemul
britanic sub influena cruia a rmas pn n 1937 cnd s-a adoptat Constituia irlandez.
Se poate observa o cretere a interveniei creatoare prin intermediul tribunalelor, n
domeniul dreptului administrativ, care s-a concretizat n reducerea prerogativelor
exercitate de stat.
11
24
Luxemburg, Olanda-
Olanda n constituia luxemburghez din 1841, ceteanului i se
oferea protecia legal mpotriva administraiei prin intermediul Consiliului guvernului,
care judeca tipurile de dispute administrative care-i erau repartizate prin statut, iar
recursul mpotriva deciziilor sale erau de competena Marelui Duce.
Constituia liberal din 1848, desemna sarcina de supraveghere a
administraiei publice n seama guvernului sau membrilor si individuali, ns era
prevzut c tribunalele ordinare aveau jurisdicie exclusiv de a audia dispute privitoare
la drepturi civile sau politice. Constituia actual reafirm jurisdicia general a
tribunalelor ordinare pentru litigiile menionate.
Sistemullegal luxemburghez a decis c tribunalele ordinare pot stabili natura
necorespunztoare a unei aciuni administrative, ns aceast jurisdicie const doar n
puterea de a exercita supraveghere numai prin intermediul obieciei n decizii referitoare
la cereri pentru despgubire aduse mpotriva autoritilor publice. Deciziile n conflicte
de jurisdicie ntre tribunalele ordinare i cele administrative sunt prerogativul
tribunalelor ordinare. Disputele administrative sunt preluate de Consiliul de Stat- secia
judectoreasc nc de cnd a fost nfiinat prin Constituia din 1856.
n Olanda, la mijlocul sec. al XIX-lea s-a fcut o distincie clar ntre dreptul
privat i dreptul public. Protecia legal mpotriva administraiei putea fi cutat n faa
tribunalelor ordinare, care aveau jurisdicie pentru toate problemele care implicau
drepturi de proprietate sau plngeri referitoare la plata de datorii. Pentru restul, plngerile
puteau fi adresate organelor superioare ale executivului, n particular Coroanei, care
emitea o hotrre judectoreasc dup analizarea opiniei Consiliului de stat. n aceast
perioad dreptul privat era corpul de legi aplicabil i autoritilor publice, prevederile de
drept administrativ specifice fiind considerate complementare prin natur i constituiau
excepia.
Dezvoltarea unui drept administrativ cu substan proprie a fost nfptuit n
sec. XX prin promulgarea unor legi privind protecia legal mpotriva administraiei.
Iniial au fost stabilite tribunale administrative speciale i autoritile ce aveau
responsabilitatea de a rezolva reclamaiile au fost create n interiorul administraiei nsi.
25
n 1962/63 posibilitile de a contesta deciziile autoritilor centrale au fost
extinse i apropiate unei proceduri cvasi-judectoreti. n 1976 a fost creat o secie
judectoreasc a Consiliului de stat avnd jurisdicie pentru a judeca contestaii
referitoare la decizii administrative(inclusiv cele ale autoritilor regionale).
Portugalia,
Portugalia, Spania-
Spania Stadiul de formare a dreptului administrativ n Portugalia a
nceput cu reforma administrativ din 1832 n care departamentele judectoreti,
administrative i financiare au fost separate n termeni organizatorici i au devenit
subiectul propriului lor set de legi.
Al doilea stadiu, identificat ca o perioad de codificare i interpretare
exegetic, a nceput n 1842 odat cu adoptarea Codului Administrativ care stabilea
principiile fundamentale ale guvernrii locale. n 1845 a fost nfiinat un Consilui de stat
a crui secie judectoreasc a fost transformat n 1870 n Tribunalul Administrativ
Suprem.
Doar la neputul sec. XX dreptul administrativ portughez i-a dezvoltat
propriul set independent de teorii de drept administrativ. n timpul acestei faze, legislaia
relevant este caracterizat de o tendin crescnd spre uniformitate, care i gsete
expresia n noul Cod Administrativ din 1936-1940.
Dreptul administrativ n Spania i are originea n prima jumtate a sec. al
XIX-lea.constituia de la Cadiz din 1812 a fost primul instrument legislativ care a stabilit
separaia puterilor n stat.
nc prin statutul din 1881 s-au stabilit regulile procedurale care se aplicau
plngerilor mpotriva anumitor decizii de natur financiar, ns n 1889 a fost adoptat o
lege referitoare la procedura administrativ general. Aceast lege a fost primul statut
referitor la procedura administrativ din Europa, ea fiind nlocuit cu o nou lege odat
cu reforma administrativ ce a avut loc n anii 50.
Dezvoltarea unui sistem de tribunale administrative a nceput n 1845 cnd
Consiliul Regal (mai trziu Consiliul de stat) a luat fiin mpreun cu o secie
judectoreasc. Aceast secie s-a transformat n 1888 ntr-un Tribunal administrativ, ce
fcea parte din Consiliul de stat i avea misiunea de a judeca litigiile de drept
administrativ folosind proceduri cvasi-judectoreti. n 1940 puterile sale au fost
26
conferite unui senat special al Curii Supreme i astfel transferat n jurisdicia tribunalelor
ordinare.
Reorganizarea tribunalelor administrative n 1956 a meninut situaia prin care
disputele de drept administrativ erau transferate organelor judectoreti, care dei se
numrau printre tribunalel ordinare, totui aveau garantat un anumit grad de
independen12.
Evoluia dreptului administrativ n Romnia
Dreptul roman aplicabil n Dacia a constituit un puternic factor de unificare a

provinciei cucerite, pe care a ncadrat-o, sub raport social, economic, financiar i
administrativ-public, in marea familie romana Dupa retragerea armatei i a administraiei
romane (271 e.n.) organele administrtive i, implicit, normele de drept administrativ, au
rmas (obtea vicinal, steasc sau teritorial, a crei trstur caracteristic nu o
constituie rudenia, ci teritoriul, care indeplinete nu numai o funcie economic, dar mai
ales una social-politic)
Dreptul aplicabil administratiei publice in Evul Mediu romnesc este concretizat in
obiceiul rii (legea rii) i n prerogativele legislative ale domnului. De o importan
deosebit remarcm n domeniu:
1. Impartirea teritoriului in judee i inuturi(sec.XIV XV)
2. Regulamentele Organice ( 1831-1832)
3. Constituiile din 1822, 1866 si 1923
In Romnia, putem afirma deci c, primele reglementari de drept administrativ apar in
Regulamentele Organice (1831Muntenia, 1832Moldova), dar, norme disparate de
drept administrativ au existat i nainte. De exemplu, mprirea teritoriului rii n judee
(n Muntenia, n timpul lui Mircea cel Btrn la sfarsitul sec.al XIV lea) i inuturi
(in Moldova in timpul lui Alexandru cel Bun, la inceputul sec.al XV-lea)
12
Ioan Alexandru, Mihaela Cruan .a.- Dreptul Administrativ n Uniunea European,, Drept
27
2.3. Izvoarele dreptului administrativ n Romnia i alte
ri din Uniunea European
I. Izvoarele dreptului administrativ
n teorie, de obicei, izvoarele se analizeaz sub dou aspecte i anume:

a) izvor de drept n sens material (condiii de existen) care se refer la mediul
natural, cadrul social politic i factorul uman;
b) izvor de drept n sens formal, respectiv formele juridice de exprimare a voinei
guvernanilor.
n perioada 1948-1989 s-au studiat doar izvoarele formale, pe considerentul c tiina
juridic socialist respingea teoria burghez dup care practica judiciar ar fi izvor de
drept.
Doctrina european mparte izvoarele dreptului administrativ n:
izvoare scrise n care se include Constituia, legile, regulamentele, ordonanele

i tratatele;
izvoare nescrise n care se include cutuma, jurisprudena, principiile generale
i doctrina.
Aadar, putem conchide c izvorul de drept este acea procedur prin care se
elaboreaz regula de drept. Din acest punct de vedere apreciem c exist o tehnic de
fabricare a dreptului i n conformitate cu care deosebim:
elaborare spontan n cazul cutumei;

elaborare prin intermediul unei autoriti publice n cazul formelor scrise i
n care prototipul este legea;
elaborare de ctre judector n cazul jurisprudenei
elaborare de ctre teoreticieni ai dreptului n cazul doctrinei.
Aceste tehnici difer de la o ar la alta sau n cadrul aceleiai ri de la o epoc la
alta.
n concluzie, identificm trei mari categorii de izvoare ale dreptului administrativ:
izvoare scrise, izvoare nescrise (cutumiare) i izvoare nescrise (jurisprudeniale). Dup
28
apariia Constituiei din 1991, n doctrina administrativ, n general, se admit, cu puine
excepii, doar izvoarele de drept administrativ scrise. n msura n care ns instanele de
contencios administrativ vor crea o practic nu vedem cum aceast practica nu ar putea fi
socotit drept izvor de drept administrativ.
Izvoarele scrise au o determinare constituional iar Constituia este primul dintre
acestea. Ierarhizarea izvoarelor scrise se face dup fora acestora de a produce efecte
juridice. Aadar, fora juridic a unui izvor scris de drept este dat de coninutul i
caracterul acestuia determinate, la rndul lor, de natura i poziia (nivelul) autoritii
publice de la care eman.
Astfel, n Romnia aceast ierarhie este:
1. Constituia
2. Legea organic
3. Legea ordinar i ordonana
4. Hotrrea de guvern
5. Hotrri (ordine, instruciuni) ministeriale
6. Ordinul prefectului
7. Hotrrea consiliului judeean
8. Decizia delegaiei permanente
9. Hotrrea consiliului local
10. Dispoziia primarului
Uneori, s-a contestat caracterul de act normativ al dispoziiei primarului. Acest lucru
nu poate fi admis cel puin din urmtoarele motive:
a) primarul este o instituie de ordin constituional fiind ales (ca i consiliul local) de
ctre ceteni;
b) primarul are atribuii executive dar i atribuii n sfera realizrii serviciilor
publice;
c) dispoziiile primarului trebuie aduse la cunotin public;
d) cnd legiuitorul a dorit (cazul preedintelui consiliului judeean) ca dispoziia s
fie individual a reglementat expres.
De asemenea, n teorie se mai susine c ar fi izvoare ale dreptului administrativ i
decretele Preedintelui Romniei, actele serviciilor publice descentralizate i actele
29
regiilor autonome de interes public. n lipsa unor reglementri constituionale, asemenea
teorii se pot susine dar caracterul de executare pe care autoritile n cauz l fac iar
actele lor l au ne mpiedic a considera aceste acte de izvoare de drept administrativ.
Acest lucru nu exclude ns ca actele n cauz (mai puin decretele Preedintelui
Romniei) s poat fi atacate n contencios administrativ.
Frana-
Frana Principiile fundamentale ale dreptului administrativ sunt concretizate n
Constituie, dar ele sunt prea abstracte pentru a constitui un ghid adecvat n rezolvarea
disputelor administrative. Ca atare, izvoarele dreptului administrativ includ i alte norme
juridice scrise, dreptul cutumiar, precum i jurisprudena.
Legislaia scris legile adoptate de parlament privesc chestiuni particulare
ale dreptului administrativ i ale procedurii administrative: legile din 1978/1979
referitoare la anumite responsabiliti n a furniza informaii i a argumenta decizia
administrativ, Codul administraiei comunale, Codul mediului, Codul urbanismului,
ordonanele emise de executiv, Directivele Comunitilor Europene care sunt ncorporate
n dreptul francez prin intermediul ordonanelor.
Dreptul cutumiar joac un rol subordonat n dreptul administrativ.
Jurisprudena este cea care a dat partea exterioar a factorului principal n
dezvoltarea dreptului administrativ. Printr-o interpretare liberal a legilor care nu
acopereau complet cauzrile dinaintea lor i prin procesul creativ de umplere a golurilor n
legislaia existent, Curile administrative a reuit s creeze un sistem separat de drept
administrativ. Jurisprudena constituie un sistem de drept flexibil i capabil s se ajusteze
la circumstanele particulare ale fiecrui caz individual asupra cruia urmeaz s se ia o
decizie. Dei Curile nu sunt mputernicite s emit reguli obligatorii i general aplicabile,
deciziile de ndrumare ale Consiliului de stat sunt recunoscute ca fiind legi valabile i
drept urmare administraia se consider constrns de jurisprudena lui i o nclcare a
acesteia este pedepsit n acelai fel ca o nclcare a legii scrise.
Anglia-
Anglia- n absena unei constituii scrise, n Anglia vorbim despre o Constituie
flexibil. Sursele generale de drept i de drept administrativ sunt constituite n primul
rnd din legislaie i apoi jurisprudena.
30
Dreptul cutumiar nu i-a gsit expresie n jurispruden i nu are relevan n
dreptul administrativ. Dei nu se leag ntre ele, cvasi-dreptul (directive discreionare i
reglementri de conducere emise de administraie) i cvasi-precedentele (n special
decizii luate de tribunalele administrative) joac un rol important n practic. Trebuiesc
menionate i rapoartele naintate de comisiile de reform al cror rol n dezvoltarea
dreptului a fost semnificativ.
Actele parlamentului i legislaia delegat, constituirea instrumentelor
statutare precum i reglementrile emise de administraie n bza puterilor statutare,
regleaz un numr considerabil de probleme ale dreptului administrativ special.
Dreptul administrativ general poate fi gsit n primul rnd n jurispruden,
jurisprudena precedentelor.curiel inferioare sunt limitate de deciziile luate de Curile
mai nalte ce in de aceeai jurisdicie. Principiile ce formeaz bazele libertilor
individuale nu au for obligatorie.
Datorit suveranitii parlamentare, care exclude posibilitatea oricrei
aprecieri judiciare a actelor parlamentare, parlamentul poate oricnd deroga de la
principiile prevzute de tribunale sau le poate schimba sfera de aplicabilitate.
Forma dreptului administrativ englez este condiionat n principal de
consideraii de procedur administrativ. Noiunea c drepturile de sine stttoare trebuie
asigurate n primul rnd de reguli procedurale are un loc particular n gndirea anglo-
american i i gsete expresia n jurisprudena Curii Supreme a Statelor Unite.
Germania-
Germania Prin Legea Fundamental din 23 mai 1949 RFG este constituit ca un stat
cu structur federal, democratic, bazat pe rpincipiul legalitii i al justiiei sociale.
Legislatorii, Curile i autorii au cooperat n dezvoltarea dreptului
administrativ ntr-un cadru constituional.
Legislaia legea privitoare la procedura administrativ federal din 25 mai
1976 i legile privind procedura administrativ n landuri, setul de recomandri de la cea
de-a 43-a Conferin a juritilor germani din 1960, statutele ce au reglementat domenii
individuale ale dreptului administrativ general i din domeniul dreptului administrativ
special.
31
Dreptul cutumiar are relevan numai n stadiul aplicrii la nivelul
autoritii locale; depinde de folosirea prelungit i continu, ca i credina acelora care
particip c aceast folosire este legal justificat.
Jurisprudena curile au avut contribuii importante n direcia dezvoltrii
dreptului administrativ; ex. Curtea Constituional Federal a impus legea privind
revocarea actelor administrative care acord avantaje ilegale, pornind de la o combinaie
de principii de protecie a drepturilor legitime.
Italia-
Italia- Principalele izvoare de drept administrativ sunt:
- Constituia Republicii Italiene 1 ianuarie 1948,
- Dreptul cutumiar,
- Jurisprudena.
Se poate observa c printre izvoarele dreptului administrativ italian nu se include
i legislaia de specialitate. Cu toate c au existat de-a lungul anilor mai multe proiecte de
legi care se preocupau de procedura administrativ acestea nu au fost adoptate niciodat.
Belgia-
Belgia- Constituia din 1831 formeaz baza dreptului public i administrativ belgian i
constituie cea mai nalt poziie n ierarhia normelor.
n Belgia nu exist nici o lege general privitoare la procedura administrativ, n
afar de codificarea anumitor domenii fragmentate.
Jurisprudena joac rolul decisiv n sistemul de drept administrativ. Deciziile
pentru anulare ale Consiliului de stat se aplic erga omnes i exercit o influen
considerabil n dezvoltarea acestei ramuri de drept. De asemenea i principiile generale
legale reprezint una din sursele recunoscute ale dreptului administrativ belgian.
Dreptul cutumiar este o surs legal recunoscut, dar care loac un rol secundar
n dreptul administrativ belgian.
Danemarca, Grecia, Irlanda - n Danemarca, sursele de drept administrativ

sunt:
32
- Constituia din 5 iunie 1953,
- Legea pentru administraia public din 19 decembrie 1985, legea
referitoare la caracterul public al administraiei,
- Dreptul cutumiar, dei este o surs legal recunoscut are o
relevan minor pentru dreptul administrativ,
- Principiile generale de drept au un statut secundar acolo unde
nu sunt ntrite n constituie sau n dreptul statutar.
n Grecia:
- Constituia din 11 iunie 1975,

- Dreptul statutar este limitat doar la cteva domenii de drept
administrativ general,
- Principiile generale ale dreptului administrativ ce se regsesc n
jurispruden,
- Jurisprudena constitue un izvor important datorit influenei
deciziilor date de Consililui de stat care de multe ori au fost
implementate n Constituie.
n Irlanda:
- Constituia din 1937,

- Actele Parlamentului, reglementrile i ordinele emise de guvern,
ministere i municipaliti,
- Principii generale de drept administrativ care se regsesc n
jurispruden.
Luxemburg, Olanda-
Olanda n Luxemburg:
- Constituia din 1868, revizuit la 13 iunie 1979,
- Legea din 8 februarie 1961 referitoare la organizarea Consiliului
de stat i Legea din 16 ianuarie 1866,
- Jurisprudena.
n Olanda:
- Constituia din 17 februarie 1983,

- Legea referitoare la aciunile mpotriva deciziilor administrative,
33
- Principiile legale generale dezvoltate prin jurispruden,
- Dreptul cutumiar, dei este o surs legal recunoscut are o
relevan minor pentru dreptul administrativ.
Portugalia, Spania-
Spania n Portugalia:
- Constituia din 1976,
- Codul administrativ, dar acesta acoper numai guvernarea i
administraia local,
- Jurisprudena nu are un rol semnificativ ca surs de drept
adminstrativ n Portugalia.
n Spania:
- Constituia din 27 decembrie 1978,

- Statutele i reglementrile relevante, cea mai important lege fiind
legea din 1958 referitoare la procedura administrativ, celelalte
domenii de drept administrativ fiind reglementate n mod exhaustiv
ntr-o serie de mai multe legi,
- Jurisprudena nu este recunoscut ca surs legal, iar dreptul
cutumiar nu are o relevan important n dreptul administrativ
spaniol.
34
CAP.III. DOCTRINA ADMINISTRATIV
COMPARAT
3.1. Obiectul i natura tiinei administraiei- aspecte generale cu

referire special la Romnia
Cunoasterea stiintifica reala a fenomenului administrativ se contureaza la jumatatea

secolului al XIX-lea, o data cu aparitia stiintei administratiei si, respectiv, a stiintei
dreptului administrativ, cu exceptia unor inceputuri pasagere existente inca din
antichitate.
Raportul dintre stiinta administratiei si stiinta dreptului administrativ s-a accentat
intr-o abordare mai ofensiva in secolele al XIX-lea si al XX-lea in Franta, Germania,
Italia si S.U.A. Cronologic, stiinta administratiei este anterioara stiintei dreptului
administrativ.
Directiile de cercetare cu privire la obiectul si natura stiintei administratiei sunt
variate si cuprind idei care exacerbeaza rolul acesteia sau neaga total existenta acestei
stiinte. In timp, aceasta a fost considerata:
stiinta sociala
stiinta economica
stiinta politica
introducere in stiinta dreptului administrativ
stiinta tehnica
ramura a siintei conducerii
Institutul Internaional de tiinte Administrative este organismul

internaional care se ocup de studiul acestei tiine la nivel internaional i are sediul
la Bruxelles in Belgia, iar in Romnia exist un corespondent care se numeste
Institutul de tiine administrative.
Stiinta administratiei s-a dezvoltat in paralel si in stransa legatura cu dreptul

administrativ. Conducatorul Scolii romanesti de stiinta administratiei in perioada
interbelica este prof. Paul Negulescu.
35
Primul autor roman care face referire la obiectul stiintei administratiei si la
delimitarea acesteia fata de stiinta dreptului administrativ este prof. de drept public
Constantin G.Dissescu.
La sfarsitul secolului al XIX-lea se pun si bazele unui invatamant profeional
administrativ.Astfel, in 1872 se infiinteaza Scoala libera de stiinte politice si
administrative, care, in 1900, prin Legea din 19 mai este recunoscuta persoana morala,
iar in anul 1926 este transformata in Scoala superioara de stiinte de stat
Adevarata scoala romaneasca de stiinta administratiei s-a format in primele
decenii ale secolului XX , iar cel care poate fi considerat seful acestei scoli este elevul si
continuatorul lui C. Dissescu, respectiv, Paul Negulescu, care, in Tratatul de drept
administrativ subliniaza ca stiinta administratiei se ocupa cu organizarea diferitelor
autoritati administrative, cu atributiile si modul lor de functionare in relatiile cu ierarhia.
La 30 iunie 1925 P.Negulescu infiinteaza, fara nici-un sprijin oficial sau subventie
din partea statului Institutul de Stiinte Administrative al Romaniei,al carui
conducator a fost pana la sfarsitul vietii(1946).
In 1926 Institutul a inceput sa publice Revista de drept public care a aparut
trimestrial pana in 1933, dupa care, lunar pana in 1943, cand a incetat sa mai apara, iar in
1995 a reaparut.
Prin Legea din martie 1928 s-a infiintat Scoala superioara de documentare si
stiinte administrative pe langa Institutul de Stiinte Administrative al Romaniei, care, la
acea data era printre putinele care functionau in lume si avea ca sisteme de curs cursurile
de zi si prin corespondenta.
In Europa primele studii administrative cu caracter universitar sunt organizate in
Franta de catre Universitatea din Paris in anul 1908, dupa care, in Belgia, unde prin
Decretul regal din 15 mai 1913 se infiinteaza la Universitate o candidatura in stiintele
administrative cu doi ani de studii.
36
3.2. Particulariti ale doctrinei administrative n tiina
administraiei din unele ri europene i din SUA
Frana: Unul dintre primii autori francezi cunoscut cu astfel de preocupari

este Charles-Jean Bonnin, care, inca din 1812 a publicat lucrarea Principes
dadministration publique, in care stiinta administratiei este considerata ca fiind o
stiinta exacta.
O personalitate marcanta a Frantei secolului al XIX-lea pentru stiinta
administratiei este Alexandre-Francois Vivien, care, in anul 1845 a publicat lucrarea
Etudes administratives, republicata in 1850. Datorita lui, in Franta, in 1848 s-a infiintat
o scoala de administratie denumita Ecole dAdministration, care s-a desfiintat dupa
1879.
Alexandre-Francois Vivien este printre primii dintre cei care au formulat
termenul de stiinta administratiei opunandu-l dreptului administrativ.
In conceptia sa, Stiinta administratiei reprezinta studiul administratiei in
raportul sau cu statul, iar Dreptul administrativ reprezinta studiul administratiei in
raporturile sale cu particularii.
Tot Vivien spune ca functiile administratiei pot fi privite sub dublu aspect :
1. in raport cu statul
2. in raporturile lor cu interesele locale si individuale
Dupa 1890,cercetarile de drept administrativ se dezvolta intr-un autentic spirit
stiintific, eclipsand preocuparile din sfera stiintei administratiei. In secolul XX apare
primul tratat adevarat de drept administrativ sub semnatura lui H. Berthelemy (1900).
Evolutia doctrinei administrative in Germania:
In Germania, cu deosebire in Prusia, inca din secolele XVII-XVIII, se contureaza

anumite studii asupra administratiei, grupate in curentul Stiinta politiei sau Stiintele
camerale .
37
Cu toate acestea, Lorenz von Stein, la mijlocul secolului al XIX-lea
fundamenteaza stiinta administratiei, cu totul diferita de abordarea cameristilor unde
se gaseau doar inceputuri de abordare a acestei stiinte. In conceptia lui Stein trebuie
facuta o delimitare intre Constitutie si Administratie, notiunea de administratie
desemnand statul lucrator. Marea functie a Constitutiei o reprezinta tocmai acordarea
masurii si ordinii pentru Administratie.
Dupa moartea lui Stein(1890), in Germania stiinta administratiei a regresat,
urmasii acestuia fiind influentati de metoda pozitivismului juridic, prin care, treptat se
impunea ideea echivalentei dintre administratie si administrati.
Perioada jumatatii de secol XIX a relevat doua teze fundamentale care, partial,
sunt avute in vedere si astazi, respectiv .
1. este dificila, daca nu chiar imposibila dezvoltarea stiintei administratiei ca
stiinta autonoma integrativa
2. datorita caracterului fundamental si sistemic al cercetarii,unele concepte pot
servi la crearea unor punti de interdisciplinaritate intre diferitele ramuri
specializate ale stiintelor sociale.
Autorii germani care au urmat dupa Stein, respectiv Otto Mayer, P.Laband, G.Jellinek
restrang analiza administratiei de stat la domeniul juridic si privesc raportul dintre stat si
cei administrati ca un raport juridic bilateral intre doua persoane. Administratia se
confunda cu dreptul administrativ, care, dupa tezele pozitivismului juridic, este strain de
orice consideratie politica, filozofica etc., fiind o disciplina strict juridica.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial teza fundamentala o reprezinta delimitarea
stiintei administratiei de politica administrativa si, respectiv de stiinta dreptului
administrativ. Stiinta administratiei este legata de cunoasterea faptului de a administra.
In Germania, intre gradul de elaborare (nivelul atins de legislatie) si nivelul

doctrinei juridice este un raport direct proportional.
Evolutia doctrinei administrative in tarile anglo-

anglo-saxone:
saxone:
38
In tarile anglo-saxone, indeosebi in Anglia, notiunea si disciplina insasi de drept
administrativ sunt mai putin folosite si individualizate, iar teoria cuprinsa sub denumirea
de public administration este mai mult o stiinta politica si sociala, decat una juridica, o
arta mai mult decat o stiinta.
In S.U.A.,contrar situatiei din Anglia,exista o puternica doctrina de stiinta
administratiei, inca din sec.XIX, iar Public administration s-a impus ca disciplina
didactica.
Prof. Woodrow Wilson prin The Study of Administration din 1887, ce i-a
asigurat celebritatea si drumul spre functia de presedinte al S.U.A. este fondatorul stiintei
administratiei americane.
In 1883 a fost adoptat Pendleton Act,legea care inlatura formal spoils system
(conform caruia, partidul care castiga alegerile avea obligatia de a acorda functiile
publice persoanelor care l-au ajutat sa cucereasca puterea, ceea ce era considerat drept
un mijloc de control democratic de catre popor a activitatii functionarilor publici)
separand administratia (functia publica) de politica.
In perioada clasica a stiintei administratiei nord-americane s-au remarcat diversi
autori, care, dupa Taylor, au elaborat studii si lucrari referitoare la administratia publica.
Principalul reprezentant al scolii organizationale americane de stiinta
administratiei este Luther Gulic care elaboreaza renumita teorie exprimata prin liiterele
P.O.S.D.CO.R.B. (P= planificarea activitatilor din interiorul administratiei, O =
organizarea aparatului, S= statele majore, organizarea conducerii, D=
pretuirea,examenul activitatii decizionale, CO = interrelatiile dintre compartimente, R =
informarea publicului si a functionarilor, B = finantarea si evaluarea costurilor).
In Canada stiinta administratiei urmeaza o cale de mijloc intre traditia din
Anglia si cea din S.U.A.
In Irlanda, care a devenit stat independent in 1922, cand a fost adoptata si
prima sa Constitutie scrisa,urmatoarea find adoptata in 1937 (in vigoare si azi) se mentin
principiile sistemului englez de organizare si functionare a administratiei publice.
In Italia,
Italia stiinta administratiei se aseamana in multe privinte cu stiinta
administratiei din Franta si se deosebeste de stiinta administratiei din Germania,mai ales
39
in ceea ce priveste pozitia acesteia fata de dreptul administrativ, avand la origine acest
drept.
3.3. Raportul dintre tiina administraiei i tiina dreptului

administrativ
Profesorul francez G. Vedel afirma:O tiin administrativ care nu ine

seama de drept i de judector ar fi la fel de puin realist ca o tiin politic ce nu
ine seama de constituie. Tot aa dup cum teoria politic este ea insi o for
politic, dreptul administrativ este una din forele vieii administrative.
La fel, profesorul polonez J. Starosciak susinea c folosirea concluziilor

stiintei administratiei de catre dreptul administrativ este unul din factorii care feresc
teoria dreptului administrativ de formalismul juridic, iar legarea stiintei administratiei
de dreptul administrativ usureaza introducerea principiilor ei in sfera juridica, inlesneste
transformarea regulilor elaborate de stiinta administratiei in norme de drept, ceea ce
face ca traducerea in viata a acestor reguli sa devina obligatorie din punct de vedere
juridic.
tiina administraiei desemneaz deci ansamblul de cunostinte cu privire la

realizarea unei administratii judicioase, rationale, de unde rezulta necesitatea
formularii permanente a unor reguli cu privire la perfectionarea organizarii si
functionarii administratiei publice, inclusiv a normelor juridice.
tiina administraiei este o stiinta specializata care are ca obiect cunoasterea

fenomenologiei administrative in toata complexitatea ei,formuland principii si solutii
pentru perfectionarea permanenta a organizarii si functionarii structurilor administrative
i nu numai constatativ.
Iar Dreptul administrativ este ramura dreptului public care reglementeaza

concret sau cu valoare de principiu relatiile sociale din sfera administratiei publice,
40
precum si pe cele de natura conflictuala dintre autoritatile publice sau structuri private
investite cu autoritate publica, pe de o parte, si cei vatamati in drepturile lor prin actele
administrative ale acestor autoritati, pe de alta parte.
41
CAP.IV. GARANTAREA CONSTITUIONAL I
INTERNAIONAL A AUTONOMIEI LOCALE
4.1. Aspecte preliminare de drept comparat privind autonomia

local
Pana nu demult, autonomia locala a reprezentat o chestiune exclusiv interna a statelor, un

domeniu rezervat exclusiv competenetei nationale,la discretia absoluta a suveranitatii statale,cu
singura rezerva sa nu se incalce principiile si celelalte norme general admise ale dreptului
international public.
La nivel constitutional era inscris, in linii generale, doar simplu principiu al autonomiei
locale, cu trimitere la lege pentru a reglementa concret formele, conditiile, si limitele. Legiuitorul
nu era tinut de nici-o norma constitutionala direct aplicabila.
Treptat, apare un statut constitutional pentru colectivitatile teritoriale, cu valoare de

principiu, iar in statele care consacra prin constitutie un regionalism politic exista o reglementare
constitutionala detaliata. Astfel, legiuitorul ordinar este legat de anumite cadre fundamentale.In
aceste situatii statul:
le-a recunoscut colectivitatilor teritoriale locale existenta,

le-a acordat autonomie si
le-a garantat autonomia.
Facand o trecere in revista de drept comparat, Constitutia Belgiei, cu sistemul federal extrem
de complicat pe care il creaza, instituie patru regiuni lingvistice si trei comunitati, trei regiuni,
provincii si comune. Se imbina aici federalismul si autonomia locala, intr-un mod complex, cu un
partaj constitutional laborios de competente intre structuri. De altfel, Belgia a inregistrat o evolutie
curioasa si interesanta de la stat unitar la stat regional si apoi la stat federal complex si original.
Constitutia Danemarcei prevede dreptul comunelor de a se administra liber,sub
supravegherea statului, in conditiile fixate de lege, prevazand existenta de consilii municipale si
de consilii parohiale alese.
Constitutia Frantei garanteaza si dezvolta autonomia locala prin libera lor administrare,
statutul acestora fiind materii distincte inscrise in Constitutie. Termenul folosit de Constitutie
42
pentru a desemna autonomia locala este libera administrare. Doctrina subliniaza ca, daca
descentralizarea administrativa priveste numai raporturile statului cu colectivitatile teritoriale
locale, libera administrare are in vedere si raporturile intre colectivitatile teritoriale locale intre ele.
Constitutia Germaniei, intr-un stat federal, reglementeaza in special raporturile dintre

federatie si landuri, autonomia locala vizand landurile.
Constitutia Greciei dispune ca administratia statului are la baza principiul

desconcentrarii,iar colectivitatile locale se bucura de autonomia locala, avand gestiunea afacerilor
locale, sub tutela statului.
Constitutia Italiei creaza un stat regional,favorizand autonomia locala, pe baza

principiului descentralizarii, reglementat detaliat.
Constitutia Luxemburgului consacra autonomia comunala, comunele posedand

personalitate proprie, organe proprii si bugete proprii.
Constitutia Olandei reglementeaza detaliat administratia locala autonoma.
Constitutia Portugaliei precizeaza ca organizarea democratica a statului include

colectivitatile locale, care sunt autonome reglementari ample privind autonomia locala.
Constitutia Spaniei recunoaste autonomia regiunilor si solidaritatea intre ele, garantand

autonomia comunelor, provinciilor si comunitatilor autonome, reglementand detaliat raporturile
dintre acestea si stat.
Constitutia Irlandei nu mentioneaza autonomia locala, problema fiind de competenta

legii ordinare. Si Regatul Unit, fara o constitutie scrisa, lasa guvernarea locala pe seama legii.
Fiecare dintre cele patru parti care il compun, respectiv, Anglia, Tara Galilor, Scotia si Irlanda de
Nord, are o organizare locala proprie.
In Romania, Constitutia trateaza materia autonomiei locale in art.119-122, alcatuind

sectiunea a 2-a, Administratia publica locala din Capitolul V, Administratia publica,din
titlul III Autoritatile publice. Este o reglementare constitutionala a autonomiei locale, din punct
de vedere al gradului de detaliere, intermediara intre simpla afirmare a principiului, fara nici-o
dezvoltare, si norme numeroase si de amanunt privind toate aspectele importante relative la
autonomia locala. Organizarea si activitatea unitatilor administrativ-teritoriale au la baza
descentralizarea administrativa si autonomia locala ( Titlul I, pct.17, alin.5)
43
4.2. Garantarea internaional a autonomiei locale
Prin garantarea detaliata a autonomiei la nivel constitutional statul s-a angajat practic
ireversibil, dar la nivel exclusiv intern. Prin consacrarea internationala a autonomiei locale, statul
se angajeaza la nivel international. In acest fel, autonomia locala, raporturile dintre stat si
colectivitatile teritoriale locale de pe teritoriul sau ies din sfera exclusiva a dreptului intern, din
domeniul rezervat competentei exclusive a statului, devenind materie de cooperare si de
reglementare internationala. Colectivitatile teritoriale locale si autonomia lor nu mai sunt la
latitudinea suveranitatii absolute a statelor, ci ajung a fi garantate, protejate international.
Fenomenul poate fi asemuit cu protectia drepturilor omului, care, la inceput, in mod exclusiv au
fost garantate la nivel intern, dupa care, patruns in campul international, a cunoscut o fantastica
dezvoltare. Patrunderea problemei autonomiei locale in campul international se afla inca in faza
incipienta sub aspectul reglementarilor si, mai ales, al ariei de extindere geografica, neajungand la
un nivel universal. Important este ca aceasta a cuprins cu tarie nivelul regional european.
Astfel, exemplificam doua tratate internationale multilaterale, in cadrul Consiliului Europei,

referitoare la autonomia locala :
- Carta europeana a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985 ,care a

intrat in vigoare la 1 septembrie 1988 si care a fost ratificata de 30 de state la 15 iunie
1998,inca 5 state aflansu-se in faza de semnare.
- Conventia cadru europeana asupra cooperarii transfrontaliere a colectivitatilor sau
autoritatilor teritoriale
Cu privire la fundamentarea constitutionala si legala a autonomiei locale, art.2 din Carta
europeana prevede ca principiul autonomiei locale trebuie sa fie recunoscut in legislatia interna si,
pe cat posibil in constitutia statelor semnatare.
In sensul Cartei (art.3), autonomia locala este dreptul si capacitatea efectiva ale autoritatilor
administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in nume propriu si in interesul
populatiei locale, o parte importanta a treburilor publice, acest drept exercitandu-se de consilii sau
adunari, compuse din membri alesi prin vot liber, secret, egal, direct si universal, care pot dispune
de organe executive si deliberative care raspund in fata lor.
44
In egala masura sunt protejate si limitele teritoriale ale colectivitatilor teritoriale locale,art.5
dispunand ca,pentru orice modificare a limitelor teritoriale locale, colectivitatile teritoriale locale
in cauza trebuie sa fie consultate in prealabil, eventual pe cale de referendum, acolo unde legea
permite.
Romania a devenit parte la Carta europeana a autonomiei locale prin Decretul nr.131/1997 si
prin Legea nr.199/1997. Prin aceste acte normative Romania a ratificat calitatea de subiect al
tratatului international respectiv (Carta fiind un tratat international multilateral) cu o rezerva la
art.7, parag.2, referitor la indemnizatia alesilor locali si o declaratie interpretativa in sensul ca prin
notiunea de autoritate regionala, prevazuta la art.4, parag. 5 si 6 se intelege, potrivit legislatiei in
vigoare, autoritate judeteana a administratiei publice locale.
Caracterul reprezentativ al autoritatilor locale autonome este dat chiar de Carta europeana
a autonomiei locale ratificata de Romania in 1997, care impune alegerea tuturor organelor
administrative deliberative de la toate nivelurile prin vot universal direct. Astfel, inseamna ca, in
prezent, legiuitorul roman nu mai poate, fara a incalca angajamentele internationale (obligatia de a
respecta angajamentele internationale este deja prevedere constitutionala- art.11) sa
reglementeze alt tip de alegeri decat votul universal direct, cel putin pentru consiliile locale si
judetene.
Implicatii ale dimensiunilor politica si democratica ale autonomiei locale
Sufragiul universal le confera autoritatilor locale autonome nu numai o coloratura

politica,dar si pozitia de organe democratice.
Datorita acestei realitati, autonomia locala iese din cadrul strict administrativ, intrand in
sfera politicului, chiar daca nu patrunde in domeniile legislativ sau de guvernare. Ea asigura o
contrapondere la omniprezenta statului realizata la nivel central prin guvernul desemnat de
partidul majoritar.
Dimensiunea politica a autonomiei locale, cu raportare la relatiile dintre centru si teritoriu,

se manifesta, in unele state, prin reprezentarea colectivitatilor teritoriale locale in camera
superioara a parlamentului. De exemplu, Franta, unde Senatul asigura reprezentarea
colectivitatilor teritoriale locale.
45
Inter-relatiile dintre nivelul politic local si nivelul politic national ridica insa si o problema
privind cumulul mandatelor (functiilor) la nivel local si national sau intre nivelurile locale.
Argumentul principal in favoarea cumulului este afirmarea experientei politice a

oamenilor politici care trebuie sa asigure continuitatea, iar in defavoarea cumulului exista
argumente de genul ca mai multe mandate inseamna o munca redusa, fara interes major, inseamna
monopolizarea functiilor publice de un numar relativ redus de oameni politici, aspect care creaza
un deficit democratic.
Tot ca un aspect al democratiei locale, Carta europeana a autonomiei locale precizeaza

mijloacele democratiei directe, adica adunarile cetatenesti, referendum, daca sunt permise de
legea interna. Daca, in general, democratia locala este reprezentativa, exista si elemente ale
democratiei locale directe. Chiar neprevazuta in texte de lege, democratia directa poate fi
utilizata, cu caracter consultativ, fara rezultat obligatoriu asupra organelor administratiei publice
locale. Foarte des se foloseste acest procedeu in Franta.
In Romania, mijloacele democratiei directe la nivel local sunt in deplina concordanta cu

spiritul Constitutiei, care le reglementeaza la nivel national (referendumul si initiativa legislativa
populara). Referendumul local este consacrat in Legea nr.215/2001 (modificata si completata in
2006) privind administratia publica locala. Si la nivelul satelor si catunelor din componenta
comunelor exista o democratie directa consacrata in art.35, alin.2 din Legea 215/2001 a
administratiei publice locale, care prevede alegerea, de o adunare sateasca, alcatuita din cate un
reprezentant din fiecare familie, a unui delegat satesc, in cazul in care cetatenii satului sau ai
catunului respectiv nu au consilieri alesi in consiliul local, pentru a-i reprezenta la sedintele
acestuia, cu drept de vot consultativ.
Statul se asociaza cu toate colectivitatile teritoriale locale pentru satisfacerea intereselor

publice.
Cu toate acestea,autonomia locala inseamna absenta unor raporturi ierarhice de

subordonare intre autoritatile administratiei de stat si autoritatile administrative proprii
colectivitatilor teritoriale locale. Totusi, autonomia locala nu inseamna suveranitate sau
independenta, colectivitatile teritoriale locale autonome nu sunt in afara statului sau independente
de acesta. Suveranitatea statului ramane deplina si asupra colectivitatilor teritoriale locale.
46
Statul este cel care este in drept,in temeiul suveranitatii sale, sa isi impuna vointa, adica sa
impuna interesul public statal, national, atunci cand, eventual, acesta vine in conflict cu interesele
publice locale, ale colectivitatilor teritoriale locale. De exemplu, statul este cel care decide care
dintre interesele publice raman a fi de competenta sa si care trec in competenta colectivitatilor
teritoriale locale.
Descentralizarea administrativa releva domenii in care competentele sunt partajate intre

stat si colectivitatile teritoriale locale,ceea ce impune o colaborare a celor doua categorii de
subiecte de drept public pentru prestarea serviciilor publice, ajungandu-se la o descentralizare
cooperativa, in baza unor contracte administrative cu drepturi si obligatii reciproce.
Exista si riscuri ale acestei metode,precum posibilitatea ca statul sa isi aleaga partenerii
contractuali in functie de culoarea politica a administratiilor locale, precum si aparitia unei tutele
indirecte si informale asupra activitatii colectivitatilor teritoriale locale.
Experienta Frantei in materie este relevanta in sensul ca statul a inteles ca aceste

colectivitati teritoriale locale nu sunt niste persoane de drept public cu capacitate restransa,care sa
aiba nevoie permanenta de a fi conduse si supravegheate, ci subiecte cu capacitate deplina si cu
maturitatea de a participa, in conditii de demnitate si de egalitate cu statul, la satisfacerea nevoilor
publice ale cetatenilor de pe teritoriul respectiv. Exemple de astfel de contracte: contracte de plan
in domeniul planificarii precum si contracte de amenajare a teritoriului.
Autonomia locala este garantata prin dreptul pe care il au colectivitatile teritoriale locale
de a-si apara in justitie autonomia locala.
Atunci cand actioneaza in temeiul capacitatii lor de drept privat, colectivitatile teritoriale locale nu
sunt supuse tutelei administrative ci formelor obisnuite de control din partea statului. Ca subiecte
de drept privat egale cu celelalte, au inclusiv dreptul de a se adresa justitiei pentru apararea
drepturilor lor .
Cand statul aduce atingere intereselor autonomiei locale calea principala de atac a acesteia
este conteciosul administrativ. Scopul primordial al contenciosului administrativ, conform Legii
544/2004, este de a-i proteja pe particulari impotriva abuzurilor autoritatilor publice, el fiind o
institutie de drept public care asigura o lupta controlata de lege a particularului cu autoritatea
publica si nu o lupta a autoritatilor publice intre ele. Aceasta nu exclude posibilitatea ca unele acte
47
ale statului sa intre in conflict cu activitatea unor autoritati publice locale si care sa fie solutionate
tot prin institutia contenciosului administrativ .
Carta europeana a autonomiei locale prevede la art.11 ca autoritatile administratiei

publice locale trebuie sa dispuna de dreptul de a se adresa instantelor judecatoresti in scopul
asigurarii liberului exercitiu al competentelor lor si al respectului principiilor de autonomie locala
care sunt prevazute de constitutie sau de legislatia interna .
4.3. Aspecte de drept comparat privind regionalizarea i zonele cu

statut special
Termenii de regionalizare si regiune sunt abordati in mod complex in diverse tari ale
lumii si acopera realitati politice si administrative diferite. Astfel :
- in Spania si Italia = regionalizare politica
- in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord = regionalizare

incorporata rezultat al crearii statului unitar prin unirea mai multor state care-si
pastraza o anumita individualitate
- in Belgia,
Belgia inainte de transformarea ei in stat federal = regionalizare diversificata,
cu cadre regionale stabilite nu numai dupa criteriul teritorial si politic, ci si dupa
criterii de limba si cultura (regiunea flamanda si valona )
- in Franta = regionalizare administrativa clasica, prin descentralizare creand
regiunile drept colectivitati teritoriale locale autonome din punct de vedere
administrativ
- in Grecia = regionalizare functionala, prin desconcentrare creand regiunile doar ca
simple circumscriptii ale administratiei de stat
- in Romnia
Romnia = regionalizare prin cooperare, creand regiunile ca forme
institutionalizate de cooperare intre colectivitatile teritoriale locale
48
Regionalismul politic care se manifesta in Spania si Italia (unde sunt
state regionale) se caracterizeaza prin tipul de stat care reprezinta o forma aflata la
limita dintre statul national si statul federativ .
In Spania,
Spania potrivit constitutiei acestui stat, provinciile limitrofe (colectivitati
teritoriale locale superior comunelor) se pot guverna ele insele si se pot constitui in
comunitati autonome. Prin urmare, crearea comunitatilor nu este obligatorie si nici nu
trebuie sa acopere intregul teritoriu. Acestea dispun de autonomie statutara iar
partajul competentelor intre ele si stat este realizat de constitutie. In prezent, in Spania
exista 27 de comunitati autonome care dispun si de o putere legislativa si de
structuri institutionale comparabile celor ale unui stat .
In Italia regiunile sunt un nivel intermediar alaturi de provincii intre nivelul de

baza, comunele, si stat . Ele se bucura de autonomie, domeniile de competenta fiind
stabilite prin constitutie. Realizarea practica a regionalizarii Italiei a avut loc in anul
1968 desi ideea a fost promovata prin Constitutia din 1948 care a instituit 20 de
regiuni, din care 15 sunt de drept comun, iar 5 au caracter special . regiunile au dubla
competenta, respectiv administrativa si legislativa. Controlul constitutionalitatii
legilor regionale este asigurat de curtea constitutionala .
Regatul
Regatul Unit este caracterizat ca fiind o uniune incorporata , adica un stat
unitar format din unirea mai multor state, astfel incat capacitatea juridica a statelor
initiale dispare fiind absorbita de cea a statului rezultat, iar vechile state isi pastreaza
individualitatea sub aspect administrativ si chiar legislativ desi legile sunt expresia
activitatii parlamentului national .
In Franta regiunile sunt ultimile colectivitati teritoriale locale aparute,

alaturandu-se celor traditionale, comuna si departamentul. Regiunile au fost
infiintate in Franta in anul 1972 prin lege, ramanand circumscriptii administrativ-
teritoriale dar dotate cu personalitate juridica, avand atributii, organe si resurse proprii
.
Transformarea regiunilor in colectivitati teritoriale locale s-a realizat printr-o

lege din anul 1982 care specifica faptul ca aceasta transformare este legata de
49
alegerea adunarii deliberative (consiliul regional ), fapt petrecut in 1986. In Franta
exista 22 de regiuni metropolitane si 4 regiuni de peste mari. Cu toate acestea, in
Franta departamentul ramane prin traditie si atributii unitatea administrativ-teritoriala
de drept comun, atat in sensul de circumscriptie administrativa a teritoriului de stat,
cat si cu sensul de colectivitate teritoriala locala. In anul 1995, Legea amenajarii
teritoriului din Franta a creat tarile fara a stabili exact natura lor juridica, ele
nefiind nici colectivitati teritoriale locale si nici circumscriptii administrativ-
teritoriale .
In statele mici ca Danemarca, Luxemburg,

Luxemburg, Grecia, Irlanda,
Olanda, Portugalia nu exista nici spatiul necesar si nici ratiunile pentru

stabilirea unui nivel regional de administratie, iar daca s-ar realiza regionalizarea s-ar
slabi nivelul integrat european prin aparitia unor structuri regionale mici cu resurse
limitate care nu ar face fata cu regiunile altor state .
In Romania,
Romania prima forma de regionalizare este reprezentata de proiectul
Argetoianu care, in anul 1921 a propus o reforma administrativa, dar nu s-a finalizat,
acea reforma vizand infiintarea regiunilor administrate de consiliul regional si
prezident. Intre 1925 si 1931 in Romania existau 7 directorate ministeriale, dar care
erau simple circumscriptii administrative de desconcentrare a serviciilor exterioare
ale administratiei ministeriale .
O a doua organizare de tip regional este cea din perioada 1938-1940 a

tinuturilor, in numar de 10, care erau colectivitati teritoriale distincte dotate cu
personalitate juridica. In conditiile de dictatura regala ale epocii nu putea fi vorba de
o autonomie locala .
Cea de-a treia experienta regionala a fost in perioada 1950-1968 cu 18 regiuni (

inclusiv regiunea autonoma maghiara ), unitati administrativ-teritoriale cu verigile
intermediare de tip raion. Fiind vorba de epoca comunista nu putem vorbi de
autonomie locala .
Conform Hotararii Guvernului nr. 671/1997 privind abilitarea Departamentului

pentru Administratie Publica Locala in promovarea politicii de dezvoltare regionala
50
de a indeplini atributii privind promovarea politicii de dezvoltare regionala pana la
adoptarea legii privind dezvoltarea regionala in Romania, aceasta institutie este
singura de reglementare in domeniu. Necesitatea unei organizari administrativ-
teritoriale de tip regional a fost subliniata si demonstrata prin carta verde Politica de
dezvoltare regionala in Romania elaborata de Guvernul Romaniei si Comisia
Europeana in anul 1996, in cadrul Programului Phare pentru politica de dezvoltare
regionala. Baza politicii de dezvoltare regionala in Romania este propusa a fi
regiunea de dezvoltare. Sunt concepute 8 astfel de regiuni de dezvoltare :
nord-est
sud-est
sud
sud-vest
vest
nord-vest
centru
Bucuresti ( incluzand si judetul Ilfov )
O regiune de dezvoltare cuprinde (cu exceptia regiunii Bucuresti) intre 4 si 7
judete, toate judetele fiind prinse intr-o regiune de dezvoltare .
In prezent in Romania actioneaza Legea 151/1998 privind dezvoltarea

regionala in Romania, (modificata si completata prin Legea nr.315 din 28 iunie
2004 Lege nr.58 din 21 martie 2005) care reglementeaza cadrul institutional,
obiectivele, competentele si instrumentele specifice politicii de dezvoltare regionala
in Romania. Regiunile de dezvoltare nu sunt unitati administrativ-teritoriale si nu au
personalitate juridica, ele imbracand forma cooperarii intre judete .
Organul deliberativ al regiunii de dezvoltare este Consiliul pentru dezvoltare

regionala care este alcatuit din presedintii consiliilor judetene si cate un reprezentant
al consiliilor locale municipale, orasenesti si comunale. Tot prin aceeasi lege se
infiinteaza Consiliul National pentru Dezvoltare Regionala in vederea promovarii
obiectivelor politicii de dezvoltare regionala a carei natura juridica este mixta, el
fiind compus :
51
atat din reprezentanti ai administratiei de stat
cat si din reprezentanti ai administratiilor colectivitatilor teritoriale locale,
componente ale regiunilor de dezvoltare
Tot la nivel central functioneaza si Agentia Nationala pentru Dezvoltare
Regionala cu personalitate juridica, ca organ executiv al Consiliul National pentru
Dezvoltare Regionala. Fondul National pentru Dezvoltare Regionala constituie
pentru finantarea programelor de dezvoltare regionala in Romania, din alocatii de la
buget, precum si din alte surse de finantare interne si internationale ca :
asistenta financiara permanenta din partea U.E. in cadrul Programului Phare

fonduri structurale din partea U.E. , inainte si dupa aderare
Aspecte de drept comparat privind zonele cu statut special:

special:
Regula generala, intr-un stat unitar, organizarea administrativ-teritoriala este
si ea unitara, ca efect al egalitatii juridice a teritoriului de stat. De la aceasta regula
exista si exceptii, dar sunt luate in considerare numai daca sunt recunoscute expres de
Constitutie sau daca Constitutia permite o astfel de reglementare prin lege ordinara.
In acest sens, Constitutia Frantei reglementeaza departamentele de peste mari

si teritoriile de peste mari.
De asemenea, legea fundamentala a Frantei fixeaza si norme speciale pentru

administrarea marilor orase ca Paris, Lion si Marsilia, pentru regiunea pariziana (Ile
de France), pentru Corsica si pentru regiunile de peste mari.
Cele 4 departamente de peste mari, cele 4 teritorii de peste mari si Corsica

formeaza colectivitatile periferice, care apartin Republicii, dar care, datorita
caracteristicilor istorice, geografice, economice si politice, beneficiaza de o
organizare institutionala particulara, derogatorie de la cea de drept comun.
Constitutia Italiei fixeaza 5 regiuni cu forme si conditii speciale de

autonomie,potrivit statutelor speciale adoptate prin legi constitutionale.
Danemarca stabileste prin Constitutie, un regim special pentru administrarea

Insulelor Feroe si Groenlanda.
52
In Portugalia, potrivit Constitutiei, arhipelegurile Acores si Madera reprezinta
regiuni autonome, regimul lor politic si administrativ fiind fondat pe caracteristicile
geografice, economice, sociale si culturale ale acestor regiuni si pe aspiratiile de
autonomie ale populatiilor insulare.
53
CAP.V. ASPECTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND
ACTIVITATEA EXTERN A COLECTIVITILOR
TERITORIALE LOCALE
5.1. Reglementarea intern i internaional a activitii externe
Activitatea externa a colectivitatilor teritoriale locale are in vedere capacitatea

colectivitatilor teritoriale locale,reprezentate de autoritatile administrative proprii,de a
stabili raporturi juridice cu subiecte de drept public care nu fac parte din ordinea
juridica interna a statului caruia ele ii apartin.
In principiu, statul are monopolul relatiilor cu institutiile politice externe, cel

putin cu subiectele de drept international public (statele si organizatiile internationale
interguvernamentale). Colectivitatile teritoriale locale, in calitate de institutii politice
infrastatale, nu pot participa la relatiile internationale de drept international public si
nu pot angaja statul in astfel de relatii.
Relatiile externe ale colectivitatilor teritoriale locale sunt mai recente. Singurele
relatii de acest tip erau cele de infratire dintre localitati din Franta si din Germania
federala dupa cel de-al doilea Razboi mondial, ca infratiri de reconciliere.
Ulterior, sub influenta proximitatii geografice, constructiei europene si

internationalizarii schimburilor economice si culturale, colectivitatile teritoriale locale
incep sa stabileasca relatii directe cu omologii lor straini si cu organizatii
internationale.
Aceasta iesire peste granita a autoritatilor publice locale se face numai daca
acestea repecta angajamentele internationale ale statului caruia apartin si nu aduc
atingere conditiilor esentiale de exercitare a suveranitatii statului, avand la baza
interesele publice locale.
In doctrina franceza cooperarea suprafrontaliera poarta numele de cooperare

descentralizata.
Activitatea externa a colectivitatilor teritoriale locale are o dubla legitimitate:
54
legitimitate politica, inscrisa in prelungirea democratiei locale
legitimitate functionala, relevand eficacitatea si exercitiul responsabil al
afacerilor locale.
Nu trebuie confundata activitatea externa a colectivitatilor teritoriale locale cu
participarea statelor federale la relatiile internationale. Trebuie facuta totusi distinctie
intre activitatea externa a statelor federale in relatiile lor cu alte state si activitatea
externa a acestor state federale cu unele colectivitati teritoriale locale din alte state
,inclusa in sfera cooperarii descentralizate.
Cat priveste fundamentul normativ al dimensiunii externe a autonomiei locale,

al dreptului la o actiune externa, suprafrontaliera, a colectivitatilor teritoriale locale
autonome, aceasta a ajuns in prezent, la o consacrare si garantare internationala.
Incepand din secolul al VIII-lea,in statele din Europa Occidentala,capacitatea

colectivitatilor teritoriale locale de a desfasura activitati externe a fost reglementata,
mai mult sau mai putin detaliat, de acte normative interne, de nivel legislativ si
regulamentar, fiind sustinuta si printr-o indelungata practica administrativa
anterioara, precum si din solutii jurisprudentiale.
Dupa ce, initial, au ignorat fenomenul actiunilor exterioare ale colectivitatilor

teritoriale locale, legiuitorii nationali au inceput sa-l reglementeze,urmarind,mai intai
sa-l incadreze decat sa-l favorizeze.Treptat, pozitia statelor s-a schimbat in bine in
ceea ce priveste fenomenul activitatii externe a colectivitatilor teritoriale locale.
Desi constitutiile nu consacrau expres aceasta posibilitate,principiul autonomiei

locale, inscris in legile fundamentale ale statelor, este in prezent interpretat de
doctrina, dar si de autoritatile publice, ca incluzand in mod obligatoriu dimensiunea
suprafrontaliera. Astfel, asistam practic la o extindere a sferei conceptului
constitutional al autonomiei locale nu printr-o modificare expresa, ci prin
completarea pe cale de interpretare a textelor generale in directa legatura cu
exigentele lumii reale actuale.
Toate constitutiile astfel interpretate au fost dezvoltate prin legi ordinare, care
detaliaza formele de activitate, dar si procedurile de control statal.
55
In Franta, legislatia reglementeaza expres aspecte ale activitatii externe a
colectivitatilor teritoriale locale. Infratirile intre comune cu altele de acelasi nivel din
strainatate sunt consacrate normativ inca din 1956. Primele reglementari de substanta
dateaza din anul 1982 si privesc numai cooperarea regionala transfrontaliera, in
vederea coordonarii unora dintre actiunile de interes local. Ca un aspect al tutelei
administrative mai severe,cooperarea transfrontaliera a consiliilor regionale nu poate
fi exercitata decat cu autorizarea Guvernului. Din 1992, reglementarile sunt
detaliate, ele referindu-se la intreaga cooperare descentralizata, nu numai la aceea de
nivel regional si nu numai cu caracter transfrontalier. Din 1992 dispare necesitatea
autorizatiei guvernamentale prealabile, conventiile transmitandu-se prefectului,
potrivit dreptului comun. Unele colectivitati teritoriale locale si-au creat chiar
structuri specializate pentru relatiile suprafrontaliere.
In Spania, normele referitoare la participarea comunitatilor autonome la

activitati externe se gasesc in statutele acestora. Tribunalul Constitutional a
recunoscut comunitatilor autonome, cu titlu de cooperare suprafrontaliera,
posibilitatea de a incheia acorduri cu colectivitati teritoriale locale straine, daca exista
un cadru juridic constituit dintr-un acord interguvernamental intre statele interesate.
In Italia, statutele regiunilor cuprind norme care reglementeaza activitatea lor

externa.Potrivit unui decret din 1977, regiunile au competenta de a desfasura activitati
externe de promovare in materiile care releva competenta lor, dupa intelegerea
prealabila cu Guvernul si in cadrul directiilor si actelor de coordonare ale
Guvernului. Curtea Constitutionala a decis ca, in raporturile internationale, regiunile
nu sunt subiecte de drept international public si nu au capacitatea sa incheie tratate
internationale.
In Romania, reglementarea constitutionala a autonomiei locale nu

particularizeaza nimic despre existenta si exercitarea ei cu privire la actiunile externe
ale colectivitatilor teritoriale locale. In acelasi timp insa, nicaieri Constitutia nu
interzice o activitate suprafrontaliera a colectivitatilor teritoriale locale.
56
In acest sens trebuie sa se tina cont de interpretarea contemporana a principiului
autonomiei locale si de practica dezvoltata de statele europene,precum si de normele
juridice internationale existente in aceasta materie.Rezulta din aceasta ca dreptul
colectivitatilor teritoriale locale din Romania de a desfasura o activitate
suprafrontaliera este consacrat si garantat constitutional, dar trebuie dezvoltat printr-o
lege ordinara.
In Tezele pentru elaborarea proiectului de Constitutie din 1990 exista o

reglementare, la pct.4 din titlu III, capitolul III, sectiunea 2, conform careia, Consiliile
locale (cu sensul de autoritati deliberative ale colectivitatilor teritoriale locale) aveau
dreptul de a se asocia cu organizatiile economice straine, pentru realizarea si pentru
exploatarea unor lucrari de interes comun, precum si dreptul de a stabili raporturi de
colaborare cu autoritati locale din alte tari. Aceasta teza nu a ramas in forma
finala,dar,avand in vedere intentia de ratificare a Conventiei-cadru europeana
asupra cooperarii transfrontaliere a colectivitatilor sau autoritatilor locale initiata
la nivelul Consiliului Europei, proiectul noii Constitutii va cuprinde astfel de
precizari din nevoia de armonizare cu tot ceea ce inseamna Europa si structurile sale.
Dezvoltarile legislative in plan intern pe aceasta linie sunt insuficiente.
Distinct de evolutia interpretarii si a continutului legislatiei nationale, precum

si de dezvoltarea practicilor nationale,dar in stransa legatura cu acestea, asistam si la
consacrarea dreptului colectivitatilor teritoriale locale de a intretine relatii
suprafrontaliere, prin norme ale dreptului international public.
Exemplificam in acest sens sistemul regional european, in cadrul Consiliului

Europei, al Uniunii Europene si al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in
Europa precum si tratatele bi si multilaterale incheiate la nivelul membrilor acestor
organizatii regionale. In cadrul Consiliului Europei exista Carta europeana a
autonomiei locale, si Conventia-cadru europeana asupra cooperarii
transfrontaliere a colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale care este axata exclusiv
pe aceasta problema.
57
Exista astfel de dispozitii si in Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor
nationale (document al Consiliului Europei) precum si in Tratatul asupra Uniunii
Europene (Tratatul de la Maastricht) (document al U.E.).
5.2. Natura juridic a activitii externe a colectivitilor teritoriale

locale
In raport de natura juridica a subiectului de drept public,activitatea suprafrontaliera a

colectivitatilor teritoriale locale poate fi clasificata astfel :
cu subiect din dreptul intern al altui stat (colectivitate teritoriala locala, stat federal,
stabiliment public, stabiliment public teritorial)
cu un alt stat
cu o organizatie internationala interguvernamentala
Dintre aceste trei forme de activitate suprafrontaliera ale colectivitatilor teritoriale
locale,ponderea este data de relatiile lor cu structuri similare din alte state sau cu stabilimente
publice infiintate si dependente de acestea. Sub acest aspect, este vorba de subiecte de drept
public infrastatale, deci apartinand ordinii juridice interne a altui stat,indiferent daca ele sunt
colectivitati teritoriale locale sau stabilimente publice dependente de acestea ori ca sunt state
federale. Nu trebuie confundata in nici un caz aceasta forma de activitate suprafrontaliera cu
situatii intalnite in dreptul international clasic, in care statele federale participa la relatiile
internationale traditionale,incheind tratate internationale, avand relatii diplomatice, participand la
organizatii internationale si la conferinte internationale.
Aceste activitati suprafrontaliere ale colectivitatilor teritoriale locale se manifesta sub

forma incheierii de acorduri de cooperare si a crearii de structuri comune, existand, deci, o forma
exclusiv contractuala si o forma institutionalizata de cooperare.
Cooperarea suprafrontaliera la nivel local a dus la aparitia si proliferarea de

euroregiuni,adica a asocierilor intre regiuni (sau chiar state federale) apartinand mai multor state,
deci fara a tine cont de frontierele nationale, pentru rezolvarea in comun de probleme de interes
local specifice. Relatiile unei colectivitati teritoriale locale cu un alt stat se reduc la simple vizite
si intalniri protocolare, de curtoazie, intre reprezentantii colectivitatii teritoriale locale si cei ai
58
statului strain. De exemplu, Franta a interzis, printr-o lege din anul 1995, colectivitatilor
teritoriale locale si gruparilor lor sa incheie conventii, de orice natura, cu un alt stat.
Natura juridica a relatiilor colectivitatilor teritoriale locale cu structuri similare din alte
state, precum si cu organizatiile internationale regionale europene se situeaza, ca obiect de
reglementare, la intersectia dintre dreptul administrativ, dreptul constitutional, dreptul
international public si dreptul comunitar.
Calitatea de subiect al dreptului international nu mai poate fi astazi negata

colectivitatilor teritoriale locale, ca structuri din ordinea juridica interna a statelor, dar de drept
public, carora li se recunoaste, nu numai de catre dreptul national, dar si de cel international,
capacitatea de a desfasura activitati suprafrontaliere.
Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei,prin Rezolutia nr.227 din 21 martie 1991,

a propus statelor membre sa considere colectivitatile teritoriale locale drept subiecte politice
avand o identitate proprie. Prin urmare, acordurile incheiate de catre colectivitatile teritoriale
locale apartinand statelor diferite si organismele create de acestea, in masura in care partile nu au
convenit altfel, apartin ordinii juridice internationale, sunt reglementate de dreptul international
public. Aceasta presupune neaparat si aplicarea dreptului intern (de exemplu,in delimitarea
domeniilor de competenta a colectivitatilor teritoriale locale intre care se stabilesc astfel de
relatii). Aceeasi concluzie este valabila si in cazul implicarii judecatorului national, care, in
diverse spete si in situatia relatiilor internationale clasice este chemat sa aplice dreptul
international public, fara ca prin aceasta respectivele relatii sa isi piarda natura internationala.
In concluzie, colectivitatile teritoriale locale nu sunt subiecte cu o deplina capacitate

in dreptul international, pozitie detinuta exclusiv de state,in temeiul suveranitatii lor. Ele
sunt doar subiecte derivate si limitate, competenta lor limitandu-se exclusiv la cooperarea ce
vizeaza satisfacerea intereselor publice locale. Calitatea colectivitatilor teritoriale locale de
subiecte ale dreptului international public se datoreaza si tolerantei statelor privind
dezvoltarea relatiilor externe ale acestora,iar aceste relatii necesita recunoasterea lor de
dreptul intern.
Cu toate acestea,este evident ca actiunile externe cele mai agreate de state sunt cele intre
colectivitatile teritoriale locale intre ele, iar nu cu statele sau cu organizatiile internationale.
Aceasta prima categorie beneficiaza deja de un cadru normativ bine conturat care constituie
Drept al cooperarii descentralizate, inca in formare.
59
5.3. Cooperarea suprafrontalier i transfrontalier a
colectivitilor locale
Cooperarea suprafrontalier
suprafrontaliera
talier a colectivitatilor teritoriale locale este
consacrata de art.10, para.3 al Cartei europene a autonomiei locale, care precizeaza
colectivitatile teritoriale locale, prin autoritatile administrative proprii,pot sa
coopereze, in conditiile prevazute de lege, cu colectivitatile locale din alte state.
Declaratia la nivel inalt de la Helsinki din 1992 proclama, prin parag. 35,
incurajarea cooperarii transfrontaliere pe scara larga, inclusiv contactele umane,
implicand comunitatile si autoritatile locale de baza si regionale, dezvoltand relatiile de
buna vecinatate intre state si popoare.Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor
nationale considera in preambul ca realizarea unei Europe tolerante si prospere nu
depinde numai de cooperarea dintre state, ci necesita si cooperarea transfrontaliera dintre
autoritatile locale de baza si regionale, cu respectarea Constitutiei si a integritatii
teritoriale ale fiecarui stat.
Cooperarea suprafrontaliera (depaseste ca arie de cuprindere sfera

transfrontaliera) si cuprinde ca sfera si colaborarea transfrontaliera (raporturile de
cooperare cu tarile vacine)- conform art.2 din Conventia-cadru europeana asupra
cooperarii transfrontaliere a colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale.
Sub aspectul intinderii geografice poate exista cooperare suprafrontaliera intre

colectivitati teritoriale locale care nu au frontiera comuna si cooperare intre
colectivitatile teritoriale locale care sunt in contact,aceasta din urma numindu-se
cooperare transfrontaliera.
o Cooperarea interregionala = cooperare suprafrontaliera

o Cooperarea regionala = cooperarea transfrontaliera
o Cooperarea interteritoriala = cooperarea suprafrontaliera si
o Cooperarea transfrontaliera
Conventia-cadru europeana asupra cooperarii transfrontaliere a
colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale contine in anexa modele si scheme de
60
acorduri, de statute si de contracte in materie de cooperare transfrontaliera a
colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale, care au o natura indicativa si nu o valoare
contractuala.
Prima categorie de modele, acordurile interguvernamentale cuprinde cinci

exemple de acorduri interstatale asupra cooperarii transfrontaliere la nivel local de baza
si regional. Acestea sunt :
acord asupra promovarii cooperarii transfrontaliere

acord asupra concertarii (care nu creaza obligatii juridice) regionale
transfrontaliere
acord asupra concertarii locale (de baza) transfrontaliere
acord asupra cooperarii contractuale transfrontaliere intre autoritatile locale
acord privind organismele de cooperare transfrontaliera intre autoritatile locale
Conventia-cadru prezinta, tot in anexa, si sase modele de scheme de acorduri, de

statute si de contracte ce pot fi incheiate intre autoritatile locale si anume :
schema de acord pentru crearea unui grup de concertare intre autoritatile locale
schema de acord pentru coordonarea in gestionarea afacerilor publice locale
transfrontaliere
schema de acord pentru crearea de asociatii transfrontaliere de drept privat
schema de contract de furnituri sau de prestari de servicii intre colectivitatile
locale transfrontaliere, de tip privat
schema de contract de furnituri sau de prestari de servicii intre colectivitatile
locale transfrontaliere, de tip public
schema de acord pentru crearea de organisme de cooperare intercomunala
transfrontaliera
61
CAP.VI. ASPECTE DE DREPT COMPARAT
PRIVIND STATUTUL EUROREGIUNILOR
6.1. Noiunea de euroregiune
Euroregiunile reprezinta forme particulare de cooperare suprafrontaliera a

colectivitatilor teritoriale locale. Ele presupun asocierea colectivitatilor teritoriale din
doua sau mai multe state vecine, formand o zona unitara, caracterizata prin anumite
particularitati sau interese comune,adica euroregiunea. In principiu, la euroregiuni nu
participa colectivitati teritoriale la nivelul de baza si nici cele de nivel intermediar
inferior,ci colectivitatile teritoriale locale intermediare superioare,imediat inferioare
nivelului statal ,general numite regiuni. Euroregiunea asociaza regiuni
transfrontaliere. Sub aspectul componentei lor,in cazul statelor
federale,particularitatea consta in aceea ca in euroregiuni sunt incluse statele federale
(ca landurile germane sau cantoanele elvetiene) care nu sunt simple colectivitati
teritoriale locale cu caracer administrativ. Exista euroregiuni in care una din
componente este chiar un stat,intr-adevar de tip micro stat de nivelul unei regiuni, ca
Luxemburg sau Andora.
Cooperarea descentralizata se poate realiza fie prin crearea de comunitati de

lucru suprafrontaliere in sensul strict al cuvantului, fie de institutii de cooperare
transfrontaliera. Diferenta intre aceste sisteme de cooperare provine din baza lor
juridica, primele fiind fondate pe acorduri de drept public, iar celelalte sunt create
prin contracte de drept privat.
Exemple din categoria comunitatilor de lucru suprafrontaliere :
ARGE-ALP (Comunitatea de lucru a lander si regiunilor alpine), fondata in

1972, cuprinde 3 lander austriece, 3 cantoane elvetiene, 1 land german, 1 regiune
si 2 provincii autonome italiene
COTRAO (Comunitatea de lucru a cantoanelor si regiunilor din Alpii
Occidentali) creata in 1982 si formata din 3 cantoane elvetiene, 3 provincii
italiene si 2 regiuni franceze
62
Comunitatea de lucru din Pirinei,creata in 1983 si formata din 4 comunitati
autonome spaniole, 3 regiuni franceze si Andora.
Exemple de institutii de cooperare transfrontaliera :
REGIO RHEIN-WAAL, fondata in 1969, asociind orase, a rondismente,

provincii, camere de comert si industrie din zona frontaliera germano-olandeza
EUREGIO, creata in 1978, regrupand comunitati de comune din Olanda si
Germania
EUREGIO MAAS-RHEIN, creata in 1976, regrupand provincii olandeze si o
regiune franceza
6.2. Suveranitatea statului n procesul integrrii regionale

europene
Statul este analizat ca o sum a trei elemente: teritoriu, populaie i suveranitate,

aceasta din urm neleas ca putere public.
Suveranitatea- exprim supremaia puterii de stat n interiorul statului i
independena puterii de stat n raporturile sale cu alte state. Termenul de suveranitate
poate de asemenea s fie nsoit de diveri determinani care i precizeaz coninutul n
funcie de contextul n care este utilizat (ex: suveranitate popular, suveranitate
naional, suveranitate de stat etc.). Suveranitatea popular reprezint dreptul poporului
de a decide asupra sorii sale, de a stabili linia politic a statului i alctuirea organelor
lui, precum i de a controla activitatea acestora. n societatea n care puterea de stat
aparine n mod real ntregului popor suveranitatea poporului se identific cu
suveranitatea de stat. Suveranitatea naional se fundamenteaz pe ideea sociologic de
naiune considerat ca persoan moral (juridic) ce dispune de o voin proprie,
63
distinct de cea a persoanelor care o compun temporar la timpul prezent, voin care ns
se exprim prin reprezentanii naiunii desemnai conform unor proceduri asupra crora
membrii naiunii au convenit de comun acord. Bineneles c atunci cnd naiunea s-a
constituit ntr-un stat, suveranitatea naional se identific cu suveranitatea de stat.
Se observ deci, c numai suveranitatea de stat este o caracteristic general a puterii
de stat. Deci putem defini suveranitatea ca dreptul statului de a decide liber n treburile
sale interne i externe.
Suveranitatea, trstura general a puterii de stat, este supremaia i independena
puterii n exprimarea i realizarea voinei guvernanilor ca voin obligatorie pentru
ntreaga societate.
Calitatea suverana, deci detinerea competentei exclusive, confera titularului

acesteia,in mod natural si posibilitatea de a renunta la ea in anumite puncte. Este
vorba de transferul unor elemente de suveranitate catre alte subiecte de drept, dar
numai cu anumite limite, dincolo de care ar insemna disparitia statului.
O limita este dificil de trasat, dar, transferurile consfintite, ca o consecinta a

apartenentei la o organizatie internationala de integrare, lasa sa subziste suveranitatea
si, deci, caracterul statal al acestei puteri politice. In ceea ce priveste suveranitatea
statului in procesul integrarii regionale europene, in mod voluntar, liber consimtit,
statele membre au cedat treptat elemente ale suveranitatii lor nationale organelor
comunitare, nefiind vorba doar de o simpla cooperare internationala clasica in cadrul
careia nu se punea problema transferului unor elemente de suveranitate. Acelasi lucru
se intampla si in cazul Consiliului Europei, dar exclusiv in domeniul drepturilor
omului, cu referire la justitia obligatorie a Curtii Europene a Drepturilor Omului si la
posibilitatea particularilor de a introduce un recurs direct in fata acesteia.
Constitutia Frantei arata ca Republica participa la Comunitatile Europene si la

Uniunea Europeana, constituite din state care au ales liber, in baza tratatelor pe care le
instituie, sa exercite in comun unele din competentele lor, Franta consimtind la
transferurile de competente necesare.
64
Constitutia Spaniei prevede ca o lege organica poate autoriza incheierea de
tratate atribuind unei organizatii sau unei institutii internationale exercitarea de
competente derivand din Constitutie.
Constitutia Irlandei, prin revizuiri succesive,a permis ratificarea principalelor

tratate ale Uniunii Europene.
Pozitia statului suveran in astfel de transferuri de suveranitate se manifesta cel

putin in doua directii :
- spre structurile europene, statul transfera prerogative de suveranitate, in timp ce-

- spre colectivitatile teritoriale locale, transferul nu priveste decat competente de
putere publica, de regula nu in domeniile care tin esential de suveranitate (aparare,
diplomatie, moneda nationala), ci in domeniile: economic-social, cultura,
invatamant, sanatate, forta de munca, amenajarea teritoriului.
Scopul acestor miscari este :
-adancirea integrarii europene
-largirea autonomiei locale
6.3. Aplicarea principiului subsidiaritii n construcia european
Integrarea regionala europeana asambleaza trei paliere principale de putere

publica:
nivelul local
nivelul statal
nivelul international regional european
Integrarea regionala europeana a dus la aparitia unui BLOC PUBLIC etajat si
complex, cu cele trei paliere de baza, elementul principal este si ramane statul suveran.
Principiul fundamental care organizeaza relatiile intre aceste niveluri de putere publica si
asigura functionarea intregului bloc public este principiul subsidiaritatii. Din punct de
vedere organizational,principiul subsidiaritatii inseamna ca fiecare nivel de putere nu
65
trebuie sa aiba alte competente decat cele pe care este in masura sa le exercite. Aplicat
in domeniul competentelor concurente, subsidiaritatea permite interventia nivelului
superior (federal sau comunitar), care poate actiona cu un rezultat mai bun decat fiecare
element inferior luat separat. Principiul subsidiaritatii este inscris in Carta europeana a
autonomiei locale, in art.4. Autoritatilor administratiei publice locale le este
recunoscuta,in cadrul legii, capacitatea deplina de a-si exercita initiativa in toate
domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competentelor lor sau care nu sunt atribuite
unei alte autoritati.
66
CAP.VII. ASPECTE DE DREPT COMPARAT
PRIVIND GUVERNUL
7.1. Istoricul reglementrii n dreptul romnesc
n cadrul "Puterilor" statului se distinge, prin coninut i trasturi specifice, puterea

executiv. Aceast putere este nominalizat n tiin i legislaie (n constituie n primul
rnd) fie prin expresia de "puterea executiv", fie prin cea de "'autoritate
administrativ", fie prin cea de ad ministraie de stat".
Guvernul este o creaie a timpurilor moderne iar reglementarea sa apare odat cu
primele constituii scrise. Originea sa se afl n fostele consilii ale regilor (curia regis
sfatul domnesc n varianta romneasc). n sistemul anterior apariiei guvernelor, regele
era cel care legifera, administra i distribuia justiia toate acestea n baza dreptului de
suveranitate.
Dup intrarea n vigoare a Constituiei din 1866 i a celei din 1923, n Romnia a
funcionat Consiliul de Coroan, care nu era supus controlului parlamentar i era compus
din funcionari sau din camaril i Consiliul de Minitri, care era supus controlului
parlamentar i schimbrilor politice.
Reglementrile din Romnia privind Guvernul pn la Constituia din 1938:

Regulamentele Organice
Sub egida acestor reglementri, minitrii nu formau adevrate guverne ci erau, n
realitate, simpli slujitori ai Domnului. n Muntenia erau 6 astfel de minitri.
Constituia lui Alexandru Ioan Cuza
Statutul Dezvolttor al Conveniei de la Paris (Constituia lui Al. I. Cuza) folosete, n
art. 18, noiunea de Consiliul de Minitri iar n celelalte articole pe cea de Guvern.
Domnitorul numea ca ef al Guvernului pe prim-ministru.
Constituia din 1866

Aceast Constituie stabilea, n capitolul Domnul i minitrii si, c minitrii sunt
numii de ctre Domn. Domnul era inviolabil iar minitrii erau cei ce rspundeau de
actele de guvernare, orice act al Domnului fiind contrasemnat de un ministru care,
67
astfel, i angaja rspunderea. Deci, actele Domnitorului nu puteau avea trie fr
semntura unui ministru care va fi rspunztor. Ordinul, verbal sau scris, al
Domnitorului, nu l exonera de rspundere pe ministrul n cauz. De asemenea, n
Constituia din 1866 se prevedea dreptul Domnului i al Adunrii de a-i acuza pe
minitri i de a-i trimite spre judecat Curii Supreme de Casaiune i Justiie. Puterea
executiv era, n temeiul acestei Constituii, ncredinat Domnului, ce o exercita prin
minitrii si.
Constituia din 1923

Aceast Constituie arat, n art. 92, c Guvernul exercit puterea executiv n
numele Regelui, n modul stabilit de Constituie. n art. 93 se prevede: Minitrii
reunii alctuiesc Consiliul de Minitri, care este prezidat cu titlu de preedinte al
Consiliului de Minitri de cel care a fost nsrcinat de Rege cu formarea Guvernului.
Constituia din 1938

n art. 65 al acestei Constituii se prevede: Guvernul se compune din minitri i
subsecretari de stat, minitrii exercit, n numele Regelui, puterea executiv pe a lor
rspundere, rspund politic fa de Rege. Art. 66 prevede c minitrii ntrunii
alctuiesc Consiliul de Minitri, prezidat de cel desemnat de Rege s formeze Guvernul.
Sub egida acestei Constituii, Guvernul este practic desfiinat ca organ de stat iar n
perioada dictaturii Antonescu, Guvernul este ca i inexistent. Decretul nr. 1626/1944
repune n vigoare Constituia din 1923. n perioada 1944 1947, Guvernul joac un rol
politic foarte important, avnd dou perioade (septembrie 1944 noiembrie 1946 i
februarie aprilie 1948), cnd a legiferat.
Constituia din 1948
Aceast Constituie, n Titlul V consacrat organelor administraiei de stat,
reglementeaz activitatea Consiliului de Minitri i a ministerelor. Guvernul, organ
suprem executiv i administrativ al Republicii Populare Romne, se compune di prim-
ministru, un viceprim-ministru i minitri. Ministerele se stabilesc prin lege de ctre
Marea Adunare Naional, organ suprem al puterii de stat.
68
Constituia din 1952
Aceast Constituie aduce, n Capitolul IV Organele administraiei de stat ale
Republicii Populare Romne, unele inovaii pe linia reglementrii i funcionrii
Consiliului de Minitri i a ministerelor. Astfel:
1. se menioneaz doar denumirea de Consiliul de Minitri i nu cea de Guvern;
2. se precizeaz cine intr, n afar de prim-ministru, n conducerea Consiliului de
Minitri;
3. se reglementeaz amplu atribuiile Consiliului de Minitri;
4. apare, pentru prima oar, un act de organizare i funcionare a Consiliului de
Minitri (Decretul nr. 264/1957).
Constituia din 1965
Aceasta coninea un titlu Organele centrale ale administraiei de stat,
calificnd direct Consiliul de Minitri ca organ suprem al administraiei de stat. De
asemenea, indic misiunea Consiliului de Minitri ca fiind conducerea general a
activitii executive pe ntreg teritoriul rii.
Reglementarea Guvernului i a ministerelor dup decembrie 1989 :

O prim etap este marcat de Proclamaia din 22 decembrie 1989, care
desfiineaz numai structurile de putere i menine organele executive i administrative.
Primele dispoziii cu privire la Guvern vor fi cuprinse n Decretul-lege nr. 2/1989, privind
constituirea i funcionarea C.F.S.N. iar Decretul-lege nr. 10/1989 a fost prima lege
organic, post-revoluionar, cu privire la Guvern.
O a doua etap este marcat de Legea nr. 37/1990, privind organizarea i
funcionarea Guvernului. Actul central al acestei perioade este Constituia din 8
decembrie 1991.
O a treia etap: abrogarea Legii nr. 37/1990 i nlocuirea acesteia cu Legea nr.
90/2001 privind organizarea i funcionarea Guvernului Romniei i a ministerelor, cu
modificrile ulterioare, precum i revizuirea Constituiei din 1991.
69
Reflectarea constituional a instituiilor juridice Guvern i ministere
Legiuitorul constituant din 1991 a dorit s se alinieze la concepia modern privind
reglementarea puterilor n stat.
Titlul III este consacrat Autoritilor publice i dup capitolul referitor la Parlament
i Preedintele Romniei este inclus Guvernul. Articolele referitoare la Guvern au ca
obiect, n ordine cronologic, conform Constituiei amendate n 2003:
1. rolul i structura Guvernului (art. 102);

2. nvestitura Guvernului (art. 103);
3. jurmntul de credin al membrilor Guvernului (art. 104);
4. incompatibiliti ale funciei de membru al Guvernului (art. 105);
5. ncetarea funciei de membru al Guvernului (art. 106);
6. prim-ministrul (art. 107);
7. actele Guvernului (art. 108);
8. rspunderea Guvernului i a membrilor si (art. 109);
9. ncetarea mandatului Guvernului (art. 110).
Mai sunt reglementri cu privire la Guvern i n Capitolul IV Raporturile
Parlamentului cu Guvernul i n art. 74 care prevede Dreptul la iniiativ legislativ al
Guvernului. n ceea ce privete administraia central de specialitate, aceasta este
reglementat n Capitolul V Administraia public, astfel:
- principii i sistemul general n art. 116 i 117;
- forele armate n art. 118 i art. 119.
Principiile funcionrii administraiei de specialitate sunt:
1. administraia central de specialitate cuprinde trei categorii de organe:
- ministerele, care sunt organizate n subordinea Guvernului;
- autoritile administrative autonome fa de Guvern;
- alte organe centrale ce pot fi organizate n subordinea Guvernului sau a
ministerelor;
2. ministerele se nfiineaz, se organizeaz i funcioneaz conform legii;
3. autoritile administrative autonome se pot nfiina prin lege organic;
70
4. autoritile administrative autonome se pot nfiina de ctre Guvern sau ministere
n subordinea lor, numai dac o atare competen le este recunoscut de lege i
numai dup ce au primit aviz de la Curtea Constituional.
7.2. Regimurile politice consacrate de diverse constituii
Potrivit art.63 din Constitutia Germaniei, Cancelarul Federal este ales de catre
Bundestag, la propunerea Presedintelui Republicii federale, din randul liderilor partidului
care a obtinut majoritatea de voturi, iar dupa votul Camerei are loc numirea formala de
catre Presedintele Republicii. Daca Cancelarul propus nu a fost ales,Bundestagul-ul mai
poate incerca alegerea Cancelarului intr-un interval de 14 zile de la respingerea
candidatului initial, dar de data aceasta este ceruta o m ajoritate absoluta. In ipoteza in
care alegerea nu s-a facut nici in acest interval, se va proceda la un nou tur de scrutin,
urmand sa fie ales candidatul care a obtinut majoritatea de voturi.
Formule de investitura in constitutii ce consacra o monarhie constitutionala
Potrivit uzantelor constitutionale britanice, liderul partidului care a castigat

alegerile pentru Camera Comunelor devine automat Primul-ministru, actul de numire al
Reginei avand un caracter pur protocolar, iar strict formal juridic, actul de numire
marcheaza momentul preluarii puterii executive de catre respectiva persoana. Datorita
sistemului de scrutin din Anglia,
Anglia ca si bipartidismului vietii politice engleze,
obligatoriu, alegerile sunt castigate fie de Partidul Conservator,fie de Partidul Laburist,
asa incat problema unui vot de incredere este lipsit de sens. Aceasta nu exclude obiceiul
si delicatetea politicii engleze ca Prim-ministru sa vina in fata Camerei Comunelor sa-si
prezinte Programul de guvernare sau echipa cu care va lucra, dar aceasta operatie tine
exclusiv de politic si de etica guvernarii, nu de procedurile parlamentare in sens tehnic-
juridic. Este dificil la englezi sa deosebesti politicul si eticul de juridic, cand este vorba
de viata parlamentara, de guvernare, in general, intrucat nu exista o Constitutie scrisa.
71
In Constitutia Belgiei in vigoare (cea din 1994, cu ultima revizuire in
1998) mentine solutia Constitutiei din 1831 conform careia Regele numeste si
revoca pe ministrii sai
In acelasi sens este consacrata o formula de investitura a Guvernului si in

Constitutia Norvegiei si Olandei.
Olandei
Constitutia Suediei
Suediei, in schimb, reglementeaza o formula de investitura
specifica unui regim parlamentar clasic. Astfel, Primul-ministru este desemnat de
Presedintele Parlamentului, in urma consultarii reprezentantilor partidelor
parlamentare precum si a vicepresedintilor Parlamentului. Primul-ministru are
obligatia de a face cunoscut cat mai repede ministrii pe care I-a ales, procedand la
constituirea noului Guvern cu ocazia unei reuniuni generale a Consiliului de Ministri,
in prezenta Regelui,iar daca prezenta acestuia nu este posibila, a Presedintelui
Parlamentului.
Constitutia Spaniei consacra o interesanta formula de investitura, care se

mentine in limitele parlamentarismului clasic. Formula de investitura a Guvernului
cunoaste trei etape :
1. propunerea candidatului la postul de Presedinte al Consiliului de Ministri- pe

care o face Regele dupa consultarea reprezentantilor desemnati de grupurile
parlamentare
2. prezentarea de catre candidat a programului politic de guvernare in fata
Congresului Deputatilor si solicitarea votului sau de incredere
3. numirea Presedintelui Consiliului de Ministri si a membrilor Guvernului
Formule de investitura in constitutii ce consacra un regim semi-prezidential
Constitutia Frantei leaga investitura Guvernului exclusiv de vointa

Presedintelui Republicii, care este tinut de configuratia politica a Parlamentului
(Adunarea Nationala). Au fost situatii cand un Presedintre socialist sa numeasca un
Prim-ministru de centru-dreapta.
72
Constitutia Austriei, in mod asemanator da dreptul Presedintelui Federal de a
numi Cancelarul Federal si,la propunerea acestuia, pe ceilalti membrii ai Guvernului,
cu obligatia prezentarii noului Guvern Federal Camerei Parlamentului.
La fel si in Finlanda,
Finlanda unde membri Guvernului trebuie sa se bucure de
increderea Camerei Reprezentantilor, fiind numiti de catre Presedintele Republicii.
Asemanator in Portugalia.
7.3. Guvernul i administraia central- aspecte de drept comparat
Daca facem o analiza a constitutiilor din punctul de vedere al modului in care

este reglementat rolul Guvernului in mecanismul politic si statal al tarii, vom
identifica doua situatii :
a) Constitutii care tac o calificare expresa, uneori mergandu-se pana la rigoarea

unei detinitii si
b) Constitutii care nu fac o calificare expresa, rolul Guvernului fiind determinat

in urma interpretarii sistematice a Constitutiei.
Cele din prima categorie, mai departe, pot fi grupate in trei subcategorii in
functie de gradul de extensie al acestui rol, determinat de natura intrinseca a sarcinilor
pe care Guvernul este chemat sa le realizeze:
1. Constitutii care stabilesc un rol trihotomic: politic, legislativ si administrativ

(de exemplu Spania, Portugalia);
2. Constitutii care stabilesc un rol dihotomic: politic si administrativ (de exemplu

Franta) si
3. Constitutii care stabilesc un rol exclusiv politic (de exemplu Olanda, Grecia)
sau un rol exclusiv administrativ (de exemplu Austria, Norvegia).
73
De pilda, sarcinile Guvernului in sistemul constitutional Italian pot fi usor
identiticate din coroborarea art. 94, referitor la votul de incredere, cu art. 95, care in
mod expres se refera la sarcinile Pnimului-ministru, reiesind ca este vorba de un rol
politic - determinarea si cenducerea peliticii natiunii si de un rol administrativ -
mentinerea unitatii administnative si coordonarea activitatii ministerelor.
La fel, se poate rationa si in ceea ce pniveste Constitutia Germaniei care in

art. 65 mentioneaza: ,,Cancelarul Federal fixeaza liniile directoare ale politicii(...),
Art. 97 din Constitutia Spaniei are urmatoarea redactare. comandament

asupra fortelor armate.,,Guvernul conduce politica interna si externa. Administratia
civila, militara si apararea statului. El exercita functia executiva si puterea
reglementara conform Constitutiei si legilor.
In Cap. Ill din Titlul IV al Partii III din Constitutia Portugaliei se

reglementeaza competenta politica, legislativa si administrativa a Guvennului,
existand, insa, o necorelare intre aceste dispozitii. consacrate atributiilor, si cele din
art. 185, consacrate sarcinilor, unde sunt retinute numai sarcinile politice si cele
administrative. Astfel, in art. 20 din Constitutie se mentioneaza ca Guvernul hotaraste
si conduce politica Natiunii, pe de o parte, si ca dispune de administratie si de fortele
armate, pe de alta parte.
In aceasta categorie intra si Constitutia Finlandei, desi Guvernul, in primul

rand, are sarcina de a executa hotararile Presedintelui Republicii: ,,Consiliului de
Ministri ii revine obligatia de a executa hotararile Presedintelui Republicii si de a
rezolva probleme care, potrivit legii, sunt de competenta sa, precum si celelalte
probleme privind guvennarea si adimnistratia care, conform prevederilor Constitutiei
si unei alte legi sau decret, nu nevin Presedintelui Republicii si nu au fost
incredintate unui ministru in calitatea sa de sef al unui minister sau unei autoritati
subordonate. Reglementari speciale vor stabili in ce masura ,,probleme privind
administrarea justitiei, a Universitatii din Helsinki si fortele armate vor intra in
competenta Consiliului de Ministri (art. 41). Potrivit art. 42 din Constitutia
Finlandei, daca Consiliul de Ministri are indoieli asupra competentei sale intr-o
materie, va decide Presedintele Republicii.
74
Potnivit art. 45 alin. (3) din Constitutia Olandei, Consiliul de Ministri
delibereaza si statueaza asupra politicii generale a guvernarii si se preocupa de
unitatea acestei politici.
Art. 82 din Constitutia Greciei mentioneaza ca Guvernul determina si

conduce politica generala a tarii, conform dispozitiilor Constitutiei si legii.
In Austria ,,Functiile supreme ale administnatiei federale, cu exceptia celor

ale Presedintelui Federal, sunt incredintate Cancelarului Federal, vice-Cancelarului
si celorlalti ministri federali. El constituie Guvernul Federal, sub presedintia
Cancelarului Federal (art. 69 alin. 1 din Constitutia Austriei).
Potrivit art. 12 alin. final din Constitutia Norvegiei, Regele repartizeaza

sarcinile intre membrii Consiliului de Stat, dupa cum crede el de cuviinta. In timpul
deplasarilor sale prin Regat, el poate delega Consiliul de Stat sa preia conducerea
Regatului, care va guverna in numele Regelui, respectand scrupulos Constitutia,
precum si alte obiective potrivit instructiunilor Regelui.
Aspecte de drept comparat privind structura Guvernului
Dreptul comparat ne ofera o varietate de formule si in ceea ce priveste modul

in care este constituit Guvernul, intelegand prin aceasta existenta unor nivele
ierarhice intre membrii Guvernului, respectiv a unor structuri organizationale, in
genul cabinet, birou executiv, birou permanent etc. Ca regula generala, se poate spune
ca existenta unor nivele ierarhice, adica a unor functii intermediare intre Prim-
ministru (Presedintele Consiliului de Ministri) si membrii Guvernului conduce si la
existenta unui organ al Guvernului, format din Pnimul-ministru, viceprim-ministru si
anumiti ministri (in anumite tari), organ prevazut fie de Constitutie, fie de legea
onganica a Guvernului, cum este cazul si la noi in prezent.
Astfel, acele Guverne care sunt formate din Prim-ministru si membri, deci fara un
nivel ierarhic intermediar, numite Guverne cu structura simpla, iar cele care contin
o atare ierarhizane, Guverne cu structura ierarhica. Majoritatea constitutiilor
reglementeaza o structura simpla.
75
BIBLIOGRAFIE
Alexandru Ioan, Mihaela Cruan .a.-Dreptul Administrativ n Uniunea

European- Drept administrativ comparat. Drept administrative al Uniunii
Europene, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2007
Albu E.- Administraia ministerial n Romnia, Ed. All Beck, Bucureti,
2004
Albu E., Banu Cristina, Popescu T., Georgescu B.- Drept administrativ,
partea I, Ed. Fundaiei Romnia de mine, Bucureti 2008
Alexandru I.- Curente de gndire privind administraia public, Ed.
Economic, Bucureti, 2000
Alexandru I.- Drept administrativ comparat, ediia a II-a, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 2003
Chiriac L.- Activitatea autoritilor administraiei publice, Ed. Accent, Cluj
Napoca, 2001
Cziprian Kovacs L.- Administraia public local din Romnia-1992-2000,
Presa Universitar Clujan, 2005
Iordan Nicola- Drept administrativ, Ed. Universitii Lucian Blaga, Sibiu,
2005
Iorgovan A., Gilescu Valentina- Drept administrativ i tiina administraiei,
T.U.B., 1986
Iorgovan A.- Tratat de drept administrativ, vol.I, ediia 4, Ed. All Beck,
Bucureti, 2005
Negoi Al.- Drept administrativ i tiina administraiei, Ed. Atlas Lex SRL,
1993
Petrescu Rodica Narcisa- Drept administrativ, Ed. Accent, Cluj Napoca,
2004
Priscaru V. I.- Tratat de drept administrativ romn. Partea general- ediia
a III-a, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2002
76
Santai I.- Drept administrativ i tiina administraiei, vol.I, Ed. Risoprint,
Cluj-Napoca, 2004
erban Cernat Claudia, Constantin Eugen- Repere juridice, Ed. Status,
Miercurea Ciuc, 2006
Vedina Virginia- Drept administrativ i instituii politico-administrative,
Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2002
Vida I.- Puterea executiv i administraia public, Regia Autonom
Monitorul Oficial, Bucureti, 1994
77

Adm Publica Comparata

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Adm Publica Comparata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE TIINE JURIDICE I

LECT. UNIV. DR.

ADMINISTRAIE PUBLIC COMPARAT

CAP.I. DELIMITRI CONCEPTUALE PRIVIND

CAP.II. ORIGINEA DREPTULUI ADMINISTRATIV I

CAP.III. DOCTRINA ADMINISTRATIV COMPARAT

CAP.IV. GARANTAREA CONSTITUIONAL I

CAP.VI. ASPECTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND

CAP.VII. ASPECTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND

1.1. Administraia public i principiul separaiei puterilor n stat

Teoria separaiei puterilor a aprut n secolul Luminilor, alturi de alte teorii la

mbtrnirea teoriei separaiei puterilor este explicat prin aceea c a fost

Separaia i echilibrul i schimb treptat parametrii, acetia devenind majoritatea i

Conceptul de administraie n ri din Uniunea European

Conceptul de administraie public i are originile n interiorul statului. Aristotel

n cadrul statului absolutist activitile statele ca ntreg esrau numite

Conceptul de administraie are un corespondent suplimentar, n forma de

n sec. al XIX-lea a exeistat o distincie ntre actele de autoritate, care erau de

criteriului de serviciu public pentru a determina sfera de autoritate a tribunalelor

administrative, astfel, conceptul de serviciu public a ctigat teren n faa celui de

autoritate public, primul ajungnd s fie considerat ca o trstur determinant a

administraiei, al crei scop era redefinit ca fiind asigurarea realizrii obiectivelor

administraie: Administraia n sens material reprezint o serie de activiti diverse ale

agenilor statului, nsrcinai cu sarcini n numele statului i al membrilor si, ca atare.

H. Maurer propune urmtoarele caracteristici ca trssturi tipice:

- administraia este un acord social

n legtur cu administraia public. Funcia administrativ sau executiv se distinge

legislative, executive (sau administrative) i juridice.

O.Hood Philips afirma: Funcia executiv sau administrativ reprezint activitatea

Belgia exist distincie ntre conceptul funcional i organizaional de serviciu

Danemarca administraia public este descris ca acea parte a activitilor

Grecia este curent distincia ntre conceptele formal i material de administraie.

Irlanda administraia central, autoritile locale i corpurile resurselor statului

Italia funcia executiv poate fi distins de funciile legislativ i juridic prin

Luxemburg conceptul de serviciu public formeaz miezul definiiei de

Olanda conceptul de administraie public descrie att totalitatea organelor

Portugalia conceptul material de administraie public este definit ca totalitatea

Spania se face distincie ntre conceptele subiectiv, obiectiv i formal ale

1.2. Teoria serviciului public i a ordinii publice n dreptul european

a- distinctia, in sfera actelor administrative, intre actele de autoritate sau de

Serviciul public: - in societatea care practica diviziunea muncii nevoile

Organelor executive li se recunoaste acum plenitudinea exercitarii puterii politice,

2.1. Apariia dreptului administrativ ca ramur distinct a

Dreptul administrativ este aa cum am mai artat o ramur a dreptului public.

Dreptul administrativ comparat:

n contextul studiului infuenei dreptului administrativ francez asupra

Astfel c o trecere n revist a sistemelor dreptului administrativ ale statelor membre

2.2. Geneza i evoluia dreptului administrativ

tiinta Dreptului administrativ romnesc se formeaza tot n secolul al XIX-lea, ca i

Primele cursuri intitulate Drept constitutional apar mai tarziu, respectiv n

Danemarca, Grecia, Irlanda-

Evoluia dreptului administrativ n Romnia

Dreptul roman aplicabil n Dacia a constituit un puternic factor de unificare a

I. Izvoarele dreptului administrativ

n teorie, de obicei, izvoarele se analizeaz sub dou aspecte i anume:

Doctrina european mparte izvoarele dreptului administrativ n:

izvoare scrise n care se include Constituia, legile, regulamentele, ordonanele

elaborare spontan n cazul cutumei;

Danemarca, Grecia, Irlanda - n Danemarca, sursele de drept administrativ

- Constituia din 11 iunie 1975,

- Constituia din 1937,

- Constituia din 17 februarie 1983,

- Constituia din 27 decembrie 1978,