n nopile trzii de duminic cnd ajung n Bucureti i cobor n gar, trnd dup mine

geamantanul tocit ca o piatr de moar i umerii aplecai obosit n fa, m simt mpietrit i-mi
vine numa s plng tcut, cu ochi goi i prea miopi. Ecouri de pustiu m strfulger, e-un tremur
insesizabil al corpului care tnjete dup sprijin i alinare i rsf, e singurtatea care strig cu
glas de Ion nuntrul unei cutii toracice fr s-o aud nimeni n afara mea. Unde eti, m ntreb
n timp ce m ndrept pentru a mia oar spre turnul de filde al cotidienei mele existene, de ce nu
eti cnd tot ce vreau e s fii cu mine, pentru mine, ntr-o sear ordinar de duminic n care
ploaia lovete cu rsunet n obloane de blocuri vechi i prin case oamenii se in n brae i le e
suficient? tiu, e egoist, te vreau scut uman doar duminicile cnd afar-i frig de la cea i-n
mine nici mcar alcoolul nu-mi mai e morfin, cnd sunt incoerent de la atta stress i oboseal
i nesomn i vise euate, cnd prezentul e mai amar dect un expresso i tot ce-mi doresc e s uit,
s uit, s uit. Am nevoie s fii, nu pentru totodeauna, dar pentru suficient de multe seri de
duminic n care s ne uitm, piele lng piele, la filme fr pic de sens i pentru suficient de
multe diminei de luni n care munca url prelung n alarma de la telefon, dar tu zmbeti i-
afar e soare i-avem brioe la cafea. Dar, mai ales, am nevoie s te gsesc.