Aparatul Respirator

Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) sau sistemul

respirator (Sistema respiratorium) constituie totalitatea organelor care
servesc la schimbul gazos ntre organismi mediu, asigurnd organismul
cu oxigen, indispensabil vieii celulelor, i eliminnd din
organism dioxidului de carbon rezultat din oxidri.
La mamifere i la om aparatul respirator este format din dou
categorii de organe:
- cile respiratorii
- organele respiratorii plmnii.
Cile respiratorii (cavitatea nazal, faringe, laringe, trahee i bronhii
de calibru diferit, inclusiv i bronhiolele) nu iau parte la schimbul de gaze;
ele au rolul de a conduce aerul la i de la plmni i de a purific, a nclzi
i a umezi aerul inspirat.
Se deosebesc:
- cile respiratorii superioare (cavitatea nazal i faringele)
- cile respiratorii inferioare (laringele, traheea i bronhiile).
Plmnii au rolul cel mai important n respiraie, la nivelul lor are
loc respiraia pulmonar, schimbul gazos ntre organism i mediu
realizndu-se la nivelul alveolelor pulmonare.
Respiraia privit n totalitatea ei cuprinde dou etape fundamentale:
- respiraia extern (respiraia pulmonar, branhial sau traheal),
asigurat de aparatul respirator,
- respiraia intern (respiraia tisular) care se realizeaz la nivelul
celulelor din organism.
Aparatul Respirator Uman
Anatomia
Aerul inspirat se deplaseaz trecnd pe rnd prin:

Cavitate nazal - sunt cptuite cu mucoasa nazala. Aceasta are o foarte

bogata reea de vase cu rol n nclzirea aerului. Ea produce mucus care
umezete aerul i retine particule strine.
Faringe - este organul comun sistemului digestiv i sistemului
respirator.
 Laringe - are n peretele sau numeroi muchi i piese cartilaginoase
protectoare. Un cartilaj n forma de frunza (epiglota) acoper intrarea
substanelor nutritive, nghiite. n interior, peretele laringelui are nite
pliuri musculoase, coardele vocale, care prin vibrare creeaz sunete.
Trahee - conine n peretele sau inele cartilaginoase suprapuse care in
mereu deschis.
Bronhii - au esut cartilaginos. Mucoasa traheei i bronhiilor produce
mucus care retine particulele strine, iar cilii prezeni mping corpurile
strine spre ieire, prin micarea lor permanenta.
Saci alveolari - sunt extremitile bronhiolelor( care nu au cartilaj, dar
au esut muscular neted).
Alveole pulmonare (n plmni)de unde oxigenul trece n snge, apoi n
celule.
Sistemul respirator, functiile si componentele lui
Sistemul respirator

Rolul sistemului respirator este intretinerea vietii. Prin inspiratie

ajunge in organism aer bogat in oxigen. Oxigenul ajunge la toate celulele
corpului prin sistemul circulator. Fiecare celula are nevoie de o sursa
continua de energie. Aceasta rezulta din arderea substantelor nutritive:
proteine, grasimi, hidrocarburi. Arderea consta in reactia moleculelor
acestor substante cu oxigenul inspirat. In urma arderii rezulta: energie,
rezulta dioxid de carbon si apa. Dioxidul de carbon ajunge prin sange la
plamani unde are loc schimbul cu moleculele de oxigen. Dioxidul de
carbon este eliminat din organism prin expiratie.
Cauzele bolilor aparatului respirator sunt foarte numeroase si, de cele
mai multe ori, mai multe cauze la un loc determina imbolnavirea aparatului
respirator.
Una din cauzele principale este infectia. In mucoasa cailor aeriene
pot sa se cuibareasca si sa se inmulteasca numerosi microbi. Exista microbi
care sunt oaspeti obisnuiti ale cailor aeriene superioare care, in mod normal
sunt inofensivi. In anumite imprejurari acestia pot provoca, insa,
imbolnaviri.Un factor favorizant al acestor boli este raceala. Cand
picioarele sunt reci si umede, aparatul de incalzire si umezire a aerului din
nas se contracta; aerul ramane rece, uscat, microbii trec nestingheriti si
astfel are loc inflamatia mucoasei nasului si a faringelui, adica banala
rinofaringita, cu guturai si dureri in gat. Adesea se congestioneaza si
mucoasa laringelui, aparand laringita, caracterizata prin tuse uscata si
raguseala pana la stingerea vocii.
Alti factori iritanti asupra mucoaselor respiratorii: praful, fumul,
gaze iritante, toxice, vapori pot favoriza aparitia bolilor respiratorii.

Caile aeriene

1. Fosele nazale- conducte care comunica cu faringele prin 2 orificii

denumite coarne sicu exteriorul prin alte 2 orificii-nari.Sunt captusite la
interior cu 2 mucoase:

-mucoasa olfactiva-in portiunea superioara;

-respiratorie -in portiunea inferioara-este bine vascularizata- prezinta
glande care secreta mucus si prezinta numerosi cili.
Aceasta structura ajuta la incalzirea si purificarea aerului inspirit.

2. Faringele-are forma unei palnii cu peretii musculo-membranosi si

este situat in continuarea cavitatii bucale.

3. Laringele- are un dublu rol-in respiratie si in vorbire.

Este format din numeroase cartilaje iar la interior este captusit cu mucosa
ce prezinta 2 perechi de cute denumite coarde vocale. Intre cele 2 perechi
de coarde exista un orificiu denumit glota care in timpul deglutitiei se
acopera cu un capacel denumit epiglota.

4. Traheea este un tub lung de 18-20 cm format din inele

cartilaginoase in forma de potcoava cu partea moale orientate spre esofag.
Acest lucru face posibila inaintarea bolului alimentar spre esofag. La
interior traheea este captusita cu o mucoasa in grosimea careia se gasesc
glande care produc mucus, si prezinta de asemenea numerosi cili. Inainte
de a intra in plamani, traheea se ramifica in 2 bronhii care au aceeasi
structura cu a plamanilor.

Plamanii sunt organe pereche asezate in cavitatea toracica,;la exterior

sunt acoperiti cu o membrane dubla denumita pleura. Una din foitele
pleurare adera la suprafata plamanului iar una adera la suprafata interna a
coastelor.
 Intre cele 2 pleure se gaseste o cantitate mare de lichid,denumit lichid
pleural. Cei 2 plamani sunt inegali ca marime in sensul ca plamanul drept
este mai mare si este strabatut de 2 santuri care-l impart in 3 lobi. Plamanul
stang este strabatut de un sant care il imparte in 2 lobi.

Fiecare lob este format din unitati mai mici denumiti lobuli. Lobulul
reprezinta unitatea morfofunctionala a plamanului. Daca facem o sectiune
prin plaman, vom observa ca bronhia, dupa ce patrunde in plamani, se
ramifica in .,lipsite de inele cartilaginoase denumite bronchiole.
Fiecare bronhiola se termina la un capat cu un fel de saculet denumit
sac pulmonal sau acid pulmonar. Peretele acidului pulmonal, prezinta nite
formatiuni in forma de semicupa denumite alveole pulmonare.

Kinetoterapia in recuperarea afectiunilor respiratorii

Kinetoterapia n disfunctia ventilatorie obstructiv (DVO)

O obstructie pe caile respiratorii poate fi strict localizata (corp strain
intrabronhic, tumora bronhica etc.) sau difuza, generalizata.
Recuperarea bolnavilor cu DVO va insemna abordarea cauzelor si
efectelor sindromului obstructiv difuz, al cailor aeriene inferioare (mai ales
ale celor mijlocii si mici).
Efectele Sindromului Obstructiv Sindromul obstructiv cauzeaza
functiei respiratorii urmari variate, acestea fiind dependente de:
A. sediul obstructiei: n caile mari, mijlocii sau mici sau in caile
superioare;
B. gradul obstructiei este in relatie mai directa cu efectele ei decat
este natura obstructiei (mecanismul de producere) cu simptomatologia
rezultata.
C. reversibilitatea sau ireversibilitatea sindromului obstructiv
genereaz o variatie simptomatologica de la stari foarte grave pana la
situatii aproape normale.
 Kinetoterapie in disfunctia ventilatorie mixta (DVM)
Disfunctia ventilatorie mixta reprezinta asocierea a doua tipuri de
disfunctii ventilatorii, obstructiv i restrictiv, cu predominanta uneia sau
alteia.
Asocierea poate avea ca baz existenta a doua boli complet
deosebite, cum ar fi o cifoscolioza cu o bronsita cronica sau un astm
bronsic cronic cu o pahipleurita intinsa, sechela a unei vechi pleurezii
tuberculoase.
DVM insa, se poate dezvolta si in cadrul unei aceleiasi boli
bronhopulmonare, care afecteaza atat permeabilitatea cailor aeriene cat si
capacitatea de expansiune a parenchimului pulmonar.
Astfel de boli pot avea un debut bronsic iar ulterior, prin obstructia
conductelor aeriene suprima o multitudine de spatii aeriene, care determina
scaderi de complianta pulmonara.
Sunt si situatii inverese, cand debutul bolii se desfasoara la nivelul
parenchimului pulmonar, urmat de procese retractile care vor determina
distorsiuni ale cailor aeriene, asa cum se intampla in sindromul
posttuberculos.
DVM este recunoscut prin: scaderea CV, CPT, VEMS, si a
raportului VEMS/CV%, insotite de alterarea compliantei si a rezistentei la
flux. Agravarea disfunctiei ventilatorii restrictive se traduce prin instalarea
hipoventilatiei alveolare, a insuficientei pulmonare globale.
La inceput, desaturarea apare doar in efort, apoi si in repaus
(insuficienta respiratorie IR manifesta). Aceast insuficienta pulmonara
poate sa apara pe plaman normal (poliomielita, spondilita, distrofie
musculara etc.) sau pe plaman patologic (pneumonii interstitiale,
pneumoconioza etc.).