Barele paralele

Barele paralele

Se utilizează pentru reeducarea deficitului motor (mersului).

Barele paralele sunt confecţionate din lemn/metal, fixe în plan orizontal, au

înălţime reglabilă, lărgime suficientă pentru a permite deplasare pacientului şi
întoarcerea acestuia.
 Diametrul barelor este adaptat capacităţii de prehensiune, între barele
paralele, pe sol, se aplică bandă de mers antiderapantă; o scândură fixă aşezată
pe muchie pe podea, împărţind astfel pista de mers în două jumătăţi egale,
împiedicând/limitând astfel mersul forfecat. Se poate adăuga un troliu (căpăstru
Glisson, hamuri axilare) fixate pe tavan, care glisează pe o şină odată cu înaintarea
pacientului. Se recomandă la capătul barelor instalarea unor oglinzi. La pacientul
cu deficit de prehensiune pe bare se pot ataşa nişte gutiere pentru antebraţ.

Pentru gradarea/reglarea înălţimii pasului se pot folosi cordoane elastice

sau alte forme de denivelări şi obstacole. Etapa mersului fără sprijin pe MI afectat
este aproape o regulă de bază în recuperarea pacienţilor posttraumatici,
amputaţi, paraplegici (cu orteze KAFO), etc.

Sistemul astfel conceput dezvoltă un pendul inerțial, care corectează tendința

de cădere a pacientului înspre în față sau înspre în spate folosind tocmai reacția la
cădere a pacientului, ajutând astfel la posturarea corectă a acestuia pe verticală.

Se pot efectua diferite variante de mers, bolnavul având posibilitatea să se

prindă cu mâinile de bare pentru a-si putea controla mersul.
 Deficitul motor se poate datora unei paralizii sau pareze la nivelul
membrelor inferioare sau altor afectiuni, cum ar fi gonartroza sau coxartroza.

Partea de inițiere și corectare al mersului: pășirea, trecerea peste obstacole,

alternanța corectă a mișcărilor membrelor și înclinația corpului, se face cu ajutorul
a doi terapeuți în colaborare cu părintele, care este cel mai bun cunoscător al
potențialului nemanifestat al copilului.

Efectul notabil al acestui sistem este dobândirea treptată a unei relative

autonomii în posturarea corpului (patrupedie – deplasare în patru labe, ortostatism
– ridicare în picioare, mersul), mobilitatea articulară fiind influențată în mod
favorabil, permițând persoanelor cu paralizii cerebrale – tetraplegii, tetrapareze
spastic-diskinetice, hemipareze, monopareze, parapareze, spina bifida, inclusiv
retracții de tendoane, distrofii musculare , să perceapă și să coordoneze mișcările
membrelor, să obțină echilibrul ortostatic, iar ca etapă finală, să reînvețe mersul.

Cei mai mulţi pacienţi cu leziuni între T1 si T9 sunt capabili să meargă între
bare paralele, folosind un mers legănat şi pot progresa spre mersul în carje sau cu
orteze, dar doar pentru exerciţii. Acolo unde terenul este inadecvat pentru folosirea
fotoliului rulant, şi exista o înaltă motivaţie din partea pacientului, paraplegicii cu
leziuni între T6 şi T9 pot învata un mers leganat cu carje, ce poate fi funcţional la
domiciliu, dar acestea sunt excepţii rare.
Pacienţii cu leziuni între C5 şi C8 pot folosi un cadru de verticalizare sau pot
sta între bare paralele, iar cei cu leziuni mai înalte pot folosi masa de verticalizare.
Ortostatismul fără ajutor între bare paralele ajută la reantrenarea sensibilitaţii
posturale, chiar şi pentru pacienţii cu leziuni cervicale joase, pentru pacienţii care
folosesc toti muschii inervaţi ai braţelor şi trunchiului pentru a-şi menţine
echilibrul. Este de aceea şi un exerciţiu excelent şi pentru pacienţii care nu vor fi
capabili sa meargă.