CURS 1

Personalitatea juridica a Uniunii Europene (sediul materiei art. 47 TUE)

Pana la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeana era definita ca fiind acel subiect de drept
international, acea entitate sui generis care infiintata fiind prin Tratatul de la Maastricht ( semnat
in 1992 ) si avand personalitate juridica in devenire ( emergenta), in existenta sa se sprijinea pe
cei 3 piloni: 1. comunitar 2. politica externa si de securitate comuna 3. la origini s-a numit justitie
si afeceri interne, pentru ca prin Tratatul de la Amsterdam ( semnat in 1997, intrat in vigoare la 1
mai 1999) sa devina cooperare judiciara si politieneasca in materie penala. Dupa 1 dec 2009,
prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeana a dobandit personalitate juridica, devenind in
acest fel subiect de drept international si substituindu-se si succedandu-i Comunitatii Europene.
Potrivit art. 1 al Conventiei privind reprezentarea statelor in relatiile lor cu organizatiile
internationale avand caracter universal (1975) se precizeaza ca organizatiile internationale
reprezinta asocieri de state constituite printr-un tratat avand o constitutie proprie si organe
comune, dar si personalitate juridica distincta de aceea a statelor membre care o compun.
Art. 2 al Conventiei cu privire la dreptul tratatelor (1969) precizeaza ca poate fi pus
egal intre organizatiile internationale si organizatiile interguvernamentale.
Declaratia cu privire la personalitatea juridica a Uniunii Europene, punctul 24:
Conferinta confirma faptul ca Uniunea Europeana are personalitate juridica, insa acest fapt nu o
va autoriza in niciun fel sa legifereze sau sa actioneze in afara competentelor care ii sunt
conferite de catre statele membre prin tratate.

Obiectivele si valorile Uniunii Europene

Potrivit art. 3 TUE, Uniunea Europeana urmareste sa promoveze:
pacea
valorile sale
bunastarea poporului
Uniunea ofera cetatenilor sai spatii de libertate, securitate si justitie, fara frontiere interne.
Uniunea instituie o piata interna care functioneaza actionand pentru dezvoltarea durabila
a Europei, intemeiata pe o crestere economica echilibrata si pe stabilizarea preturilor, pe o
economie sociala de piata cu grad ridicat de competenta care tinde spre ocuparea deplina a fortei
de munca si spre progres sociala bazata pe un nivel inalt de productie corelat cu un nivel inat de
protectie si imbunatatire a calitatii mediului. Aceasta promoveaza progresul stiintific si tehnic.
combate excluziunea sociala si discriminarile
promoveaza justitia si protectia sociale, egalitatea intre femei si barbati,
solidaritatea intre generatii si protectia drepturilor copilului, coeziunea
economica, sociala si teritoriala si solidaritatea intre statele membre
respecta bogatia diversitatii sale culturale si lingvistice
vegheaza la protejarea si dezvoltarea patrimoniului cultural european
 instituie o uniune economica si monetara a carei moneda este euro

In relatie cu restul comunitatilor internationale, Uniunea isi afirma si promoveaza valorile
si interesele si contribuie la protectia cetatenilor sai. Ea contribuie la:
pacea
securitatea
dezvoltarea durabila a planetei
solidaritate si respect reciproc intre popoare
comertul liber si echitabil
eliminarea saraciei si protectia drepturilor omului si, in special, al copilului
respectarea stricta si dezvoltarea dreptului international, inclusiv respectarea
principiilor Cartei ONU

Uniunea isi urmareste, indeplineste obiectivele prin mijloace specifice, corespunzatoare

in functie de competentele care ii sunt atribuite prin tratate.

Competentele Uniunii Europene

Sediul materiei:
T.U.E art. 4 alin. (1) si art. 5
Titlul I Categorii si domenii de competenta ale Uniunii Europene
T.F.U.E art.3, 4, 6
T.F.U.E art. 352 clauza pasarela
Protocolul nr. 25 privind exercitarea competentelor partajate
Declaratia nr. 18 cu privire la delimitarea competentelor
Declaratia nr. 24 anexata Tratatului de la Lisabona

Potrivit art. 5 din T.U.E, delimitarea competentelor Uniunii Europene este guvernata de
principiul atribuirii. Exercitarea acestor competente este reglementata de principiul subsidiaritatii
si principiul proportionalitatii.
In temeiul principiului atribuirii Uniunea actioneaza numai in limita competentelor care i-
au fost atribuite de statele membre prin tratat pentru realizarea obiectivelor stabilite tot prin
intermediul tratatului. Orice competenta care nu este atribuita Uniunii Europene prin tratate
apartine statelor membre.
Potrivit principiului subsidiaritatii, in domeniile care nu sunt in competenta sa exclusiva,
Uniunea Europeana intervine numai daca si in masura in care obiectivele actiunii preconizate nu
pot fi realizate in mod satisfacator de catre statele membre la nivel central, regional si local, dar
datorita/din cauza dimensiunii si efectului actiunii preconizate pot fi realizate mai bine la nivelul
Uniunii Europene.
CURS 2

Competenta exclusiva a Uniunii Europene

Competenta exclusiva a Uniunii se exercita in urmatoarele domenii:

1) uniunea vamala
2) stabilirea normelor privind concurenta in vederea functionarii pietei interne
3) politia monetara pentru statele membre care au trecut la moneda euro
4) conservarea resurselor biologice ale marii in cadrul politicii comune privind pescuitul
5) politica comerciala comuna
6) incheierea unui acord international in cazul in care o astfel de incheiere este prevazuta de
un act legislativ al Uniunii ori este necesara pentru a permite Uniunii sa-si exercite
competenta interna sau in masura in care aceasta ar putea aduce atingere normelor
comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare al acestora

In toate aceste cazuri numai Uniunea poate legifera si adopta acte cu forta juridica
obligatorie, statele membre avand posibilitatea sa faca acest lucru numai in cazul in care sunt
abilitate de Uniune sau pentru punerea in aplicare a actelor Uniunii. Sanctiunea este nulitatea
actelor.
Sediul materiei este art. 3 TUE.

Competenta partajata a Uniunii Europene

Sediul materiei este art. 4 TUE
Competenta partajata a Uniunii se exercita in urmatoarele domenii:
1) piata interna
2) politica sociala pentru acele aspecte definite prin tratat
3) coeziunea economica, sociala si teritoriala
4) agricultura si pescuitul, cu exceptia conservarii resurselor biologice ale marii
5) mediul
6) protectia consumatorului
7) transporturile
8) retele transeuropene
9) energia
10) spatiul de libertate, securitate si justitie
11) obiectivele comune de securitate in materie de sanatate publica pentru aspecte definite
prin tratat
 In domeniile cercetarii, dezvoltarii tehnologice si spatiului, Uniunea dispune de
competenta pentru a desfasura actiuni in special pentru definirea si punerea in aplicare a
programelor fara ca exercitarea acestei competente sa poata avea ca efect impiedicarea statelor
membre de a-si exercita propria competenta.
In domeniile cooperarii pentru dezvoltare si ajutor umanitar, Uniunea dispune de
competenta pentru a intreprinde actiuni si pentru a duce o politica comuna fara ca exercitarea
acestei competente sa poata avea drept efect lipsirea statelor membre de posibilitatea de a-si
exercita propriile competente.
Potrivit art. 2 alin. (2) TFUE, Uniunea si statele membre pot legifera si adopta acte
obligatorii din punct de vedere juridic in aceste domenii. Statele membre sunt indrituite sa-si
exercite competentele in masura in care Uniunea nu si le-a exercitat. O particularitate o
reprezinta si faptul ca statele membre pot reveni la exercitarea unor competente in masura in care
Uniunea hotaraste incetarea exercitarii compententelor in unele domenii (ex. in politica
comerciala comuna in conditii de razbeli)
In ceea ce priveste Protocolul nr. 25 privind competentele partajate, la articolul unic
acesta contine o dispozitie potrivit careia in cazul in care Uniunea desfasoara o actiune intr-un
anumit domeniu, domeniul de aplicare al exercitarii competentei sale include doar acele
elemente care sunt reglementate de respectivul act al Uniunii, adica nu include intregul domeniu,
ci doar partial.
Declaratia nr. 18 cu privire la delimitarea competentelor vine in completare, in sensul ca
in conformitate cu sistemul partajarii competentelor intre Uniune si statele membre astfel cum
este prevazut in TUE si TFUE, orice competenta care nu a fost atribuita Uniunii prin tratate
apartine statelor membre. In situatia in care tratatele atribuie Uniunii competente partajate cu
statele membre intr-un anumit domeniu, statele isi exercita competentele in masura in care
Uniunea nu si le-a exercitat sau Uniunea a hotarat sa inceteze a si le exercita. Aceasta ultima
situatie poate sa apara in cazul in care institutiile Uniunii competente hotarasc sa abrige un act
legislativ, in special pentru a garanta mai buna respectare in mod constant a principiilor
subsidiaritatii si proportionalitatii. Concret, Consiliul poate solicita Comisiei, la initiativa unuia
sau mai multora dintre membrii sai reprezentanti ai statelor membre, potrivit art. 241 TFUE, sa
inainteze propuneri de abrogare a unui act legislativ.
Domenii in care Uniunea este competenta sa desfasoare actiuni de sprijin, de coordonare,
formulare, completare a actiunilor statelor membre (sediul materiei art 6 TFUE) sunt cele in care
statele aveau competente exclusive, protectia si imbunatatirea sanatatii umane, industria,
turismul, educatia, formarea profesionala, sportul si tineretul, protectia civila si cooperarea
administrativa. In completare vin prevederile art. 2 TFUE potrivit carora actele Uniunii din punct
de vedere juridic adoptate pe baza dispozitiilor tratatelor referitoare la aceste domenii nu pot
implica armonizarea actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre.
In acelasi sens statele membre isi coordoneaza politicile economice si de ocupare a fortei de
munca potrivit conditiilor prevazute in tratat pentru definirea carora Uniunea dispune de
competenta (art.2 alin. (3) TFUE). Totodata Uniunea este competenta, in conformitate cu
dispozitiile TFUE, sa defineasca si sa puna in aplicare o politica externa si de securitate comuna,
inclusiv sa defineasca treptat o politica de aparare comuna.
Art. 352 TFUE, privind clauza pasarela, in cazul in care o actiune a Uniunii se dovedeste
necesara in cadrul politicilor definite in tratate pentru a atinge unul dintre obiectivele stabilite in
cadrul acestora, fara ca tratatele sa fi prevazut atributiile necesare in acest sens, Consiliul
hotarand in unanimitate la propunerea Comisiei si dupa aprobarea Parlamentului European.
Comisia, in cadrul procedurii de control, al aplicarii principiului subsidiaritatii atrage atentia
parlamentelor nationale asupra propunerilor intemeiate pe prevederile prezentului articol.
Masurile intemeiate pe prevederile art. 352 TFUE nu pot implica armonizarea actelor cu putere
de lege si a normelor administrative ale statelor membre in cazul in care tratatele exclud o astfel
de armonizare. Beneficiul prevederilor acestui articol nu poate fi folosit pentru atingerea
obiectivelor din domeniul politicii externe si de securitate comuna, iar orice act adoptat in
temeiul prevederilor acestui articol trebuie sa respecte limitele prevazute de tratat. Limitele se
gasesc in art. 40 TUE (fostul art. 47 din Tratatul de la Maastricht). Potrivit art. 40, punerea in
aplicare a politicii externe si de securitate comuna nu aduce atingere aplicarii procedurilor si
domeniului de aplicare corespunzator atributiilor institutiilor inscrise in tratate in vederea
exercitarii competentelor Uniunii prevazute la art. 3-6 din TFUE. De asemenea, punerea in
aplicare a politicilor prevazute in cadrul art. 3-6 nu aduce atingere aplicarii procedurilor si
domeniilor de aplicare corespunzatoare atributiilor institutiilor prevazute in tratate in vederea
exercitarii competentelor Uniunii in temeiul capitolului de reglementare. Se adauga si Declaratia
cu privire la art. 352 din TFUE: Conferinta subliniaza faptul ca, in conformitate cu
jurisprudenta constanta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, articolul 352 din Tratatul privind
functionarea Uniunii Europene, care face parte integranta dintr-un sistem institutional bazat pe
principiul competentelor de atribuire, nu poate constitui temeiul pentru extinderea competentelor
Uniunii dincolo de cadrul general pe care il constituie totalitatea dispozitiilor tratatelor si, in
special, acele dispozitii care definesc misiunile si actiunile Uniunii.
Principiile ordinii juridice a Uniunii Europene
1. Principiul atribuirii de competente
2. Principiul proportionalitatii
3. Principiul subsidiaritatii
4. Principiul cooperarii loiale

Principiul atribuirii de competente

Sediul materiei:
1) Declaratia nr. 24 anexata Tratatului de la Lisabona
2) Art. 5 TUE

Potrivit Declaratiei nr. 24 anexata Tratatului de la Lisabona, in temeiul personalitatii

juridice pe care Uniunea a dobandit-o, aceasta nu este autorizata in niciun fel sa legifereze sau sa
actioneze in afara competentelor care ii sunt conferite de statele membre prin tratat.
Potrivit art. 5 TUE, in temeiul principiului atribuirii de competente, Uniunea actioneaza
numai in limitele competentelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratat pentru
realizarea obiectivelor incluse in tratat in limitele precis stabilite. Orice competenta care nu este
atribuita Uniunii prin tratat apartine statelor membre.
Potrivit principiului subsidiaritatii, in domeniile care nu se gasesc in competenta sa
exclusiva, Uniunea intervine numai daca si in masura in care obiectivele preconizate nu pot fi
realizate in mod satisfacator de catre statele membre la nivel central, regional si local, dar
datorita/din cauza dimensiunii si efectului actiunii preconizate pot fi realizate mai bine la nivelul
Uniunii Europene. Principiul se bazeaza pe dispozitiile tratatelor care au conferit Uniunii un
anumit obiect de activitate si, in consecinta, competente specifice corespunzatoare realizarii
scopurilor prevazute in tratate. Din activitatea jurisdictionala se constata ca interpretarea
dispozitiilor din tratatele privind competentele nu este una restrictiva. Se evidentiaza astfel o
diversitate de competente atribuite Uniunii:
normativa
executiva
de control
jurisdictionala

Principiul proportionalitatii
Sediul materiei este art. 5 TUE, potrivit caruia delimitarea competentelor Uniunii este
guvernata de principiul atribuirii, in schimb exercitarea acestor competente este reglementata de
principiul subsidiaritatii si al proportionalitatii.
Prinicipiul a fost creat pe cale jurisprudentiala, fiind initial aplicabil in materia protectiei
operatorilor economici impotriva daunelor care ar fi putut rezulta ca urmare a aplicarii dreptului
comunitar de la acea vreme. Ulterior, a fost modificat prin Tr. Maastricht si, odata cu intrarea in
vigoare a Tr. Lisboa, continutul lui e mai precis; trimite la acea legatura de cauzalitate intre
actiunea UE si obiectiele stabilite prin tratate.
In temeiul principiului proportionalitatii, actiunea Uniunii in continut si forma nu depaseste
ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor stabilite prin tratat. Institutiile Uniunii aplica
principiul proportionalitatii in conformitate cu prevederile P2Protocolul privind aplicarea
principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii. In acest sens Uniunea nu intervine in acele
domenii care nu tin de competenta sa exclusiva decat in masura in care obiectivele avute in
vedere nu pot fi realizate in mod corespunzator de catre statele membre, acestea fiind indeplinite
mai bine la nivelul Uniunii.

Principiul subsidiaritatii
Sediul materiei este art. 5 TUE. In temeiul principiului subsidiaritatii, in domeniile in care
nu sunt in competenta exclusiva, Uniunea intervine numai daca si in masura in care obiectivele
actiunii preconizate nu pot fi realizate in mod satisfacator de catre statele membre nici la
nivel central, local sau national, dar date fiind dimensiunile si efectele actiunii preconizate
pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.
Un al sediu al materiei este P2Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si
proportionalitatii. Parlamentele nationale asigura respectarea principiului subsidiaritatii in
conformitate cu procedura inscria in protocol. La nivelul Uniunii actiunile intreprinse nu vor
depasi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor inscrise in tratate.
Se are in vedere faptul ca ceea ce poate fi realizat in mod individual nu trebuie indeplinit in
comun, dar daca nu este posibil se impune interventia colectiva. Pe cale de consecinta
competenta de drept comun apartine statului. In mod concret este vorba despre o acceptare din
partea statului a limitarii competentelor sale in vederea acordarii unor competente sporite
Uniunii. Prin urmare competentele nationale constituie regula, in timp ce competentele Uniunii
reprezinta exceptia.
Principiul subsidiaritatii presupune urmatoarele 2 aspecte:
a) Uniunea este competenta sa actioneze in domeniu si in masura obiectivelor care ii sunt
incredintate in mod expres si evident fiind vorba despre o competenta exclusiva. Aceasta va
actiona cu titlu definitiv, irevocabil, fara alternativa. In fapt, sub acest aspect, nici nu poate fi
pusa in discutie aplicarea principiului subsidiaritatii. De exemplu, in domeniul politicilor
agricole, transporturilor, concurentei sau politici comerciale comune.
b) daca sunt in cauza competente concurente, nefiind exclusive ale Uniunii, precum sunt
cele din domeniul politicii sociale, sanatatii, protectiei consumatorului sau mediului, iar statele
nu pot, date fiind dimensiunile si efectele actiunii respective, sa realizeze obiectivele propuse,
Uniunea intervine.
Aplicarea principiului are in vedere respectarea identitatii nationale si pastrarea
competentelor nationale, permitand totodata luarea in considerare a optiunilor cetatenilor in mod
efectiv in cadrul procesului decizional.
Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii, la art. 5
precizeaza ca proiectele de acte legislative se motiveaza in raport cu cele doua principii. Orice
proiect de act legislativ trebuie sa contina o fisa detaliata care sa permita evaluarea conformitatii
cu cele doua principii. Fisa trebuie sa cuprinda acele elemente care sa permita evaluarea
impactului financiar al proiectului in cauza si in situatia unei directive, de exemplu, trebuie sa
cuprinda inclusiv evaluarea implicarii acesteia asupra reglementarilor care urmeaza sa fie puse in
aplicare de statele membre chiar in cadrul legislativ regional pentru unele state, dupa caz.
Motivele care duc la concluzia conform careia un obiectiv al Uniunii poate fi realizat mai
bine la acest nivel se bazeaza pe indicatorii calitativi si cateodata pe indicatorii cantitativi.
Proiectele de acte legislative au in vedere necesitatea de a proceda astfel incat orice
obligatie financiara, administrativa ce revine Uniunii, guvernelor nationale, autoritatilor
regionale sau locale, operatorilor economici si cetatenilor, sa fie cat mai redusa posibil si
proportionala cu obiectivul urmarit.
Statele membre trebuie sa se pronunte in legatura cu respectarea principiului subsidiaritatii
in termen de 8 saptamani de la data primirii unui proiect de act legislativ al Uniunii. Pronuntarea
se realizeaza prin intermediul unei Camere, respectiv a unui parlament national printr-o adresa
trimisa presedintelui Parlamentului European, presedintelui Consiliului si al Comisiei. Adresa
contine un aviz motivat in care se expun motivele pe baza carora se apreciaza ca proiectul, de
exemplu, de act legislativ nu respecta principiul subsidiaritatii (daca respect principiul, nu se mai
pronunta). Dupa caz, fiecare parlament national sau Camera trebuie sa consulte parlamentele
regionale care au atributii in materie legislativa. Daca proiectul de act legislativ este emis de un
grup de state membre, presedintele Consiliului transmite avizul guvernelor respectivelor state
membre. Daca un astfel de proiect de act legislativ apartine Curtii de Justitie a Uniunii Europene,
Bancii Centrale Europene sau Bancii Europene de Investitii, presedintele Consiliului trimite
avizul institutiei sau organului in cauza.
Potrivit art. 7 din Protocolul nr. 2, Parlamentul European, Consiliul si Comisia, precum si
dupa caz grupul de state membre, CJUE, BCE sau BEI tin seama de avizele motivate adresate de
parlamentele nationale sau de catre o camera a acestor parlamente nationale. Fiecare parlament
national dispune de doua voturi repartizate in functie de sistemul parlamentelor nationale. In
cazul in care avizele motivate privind nerespectarea de catre un proiect de act legislativ al
principiului subsidiaritatii reprezinta cel putin 1/3 din totalul voturilor atribuite parlamentelor
nationale, proiectul trebuie reexaminat. In urma acestei reexaminari, Comisia sau, dupa caz,
grupul de state, BCE sau BEI pot fie sa mentina proiectul, fie sa-l modifice, fie sa-l retraga.
Oricare ar fi decizia, aceasta trebuie motivata.
O particularitate o reprezinta faptul ca pragul minim de 1/4 in cazul care proiectul de act
legislativ prezentat vizeaza domenii privind spatiul de libertate, securitate si justitie ( PENTRU
CA REPREZINTA DREPTURI FUNDAMENTALE ALE OMULUI!!!)
In cadrul procedurilor legislative ordinare, in cazul in care avizele motivate privind
nerespectarea de catre un proiect de act legislativ al principiului subsidiaritatii reprezinta cel
putin o majoritate simpla din voturile atribuite parlamentelor nationale, proiectul de asemenea
trebuie reexaminat. Ca urmare a unei astfel de reexaminari, Comisia poate hotari fie sa mentina
hotararea, fie sa o modifice, fie sa o retraga. In cazul in care decide mentinerea hotararii, Comisia
trebuie sa justifice hotararea printr-un aviz motivat pentru care considera ca propunerea este
conforma cu principiul subsidiaritatii. Avizul motivat al Comisiei, precum si cele ale
parlamentelor nationale, trebuie sa fie prezentate entitatilor legislative ale Uniunii pentru a putea
fi luate in considerare in cadrul procedurii.
Inainte de incheierea primei lecturi, procedura ordinara are 4 etape. Entitatea legislativa
(Parlamentul European si Consiliul) examineaza compatibilitatea propunerii legislative cu
principiul subsidiaritatii tinand seama in special de motivele invocate si impartasite de
parlamentele nationale, precum si de avizul motivat al Comisiei. In cazul in care cu majoritate de
55% a membrilor Consiliul sau cu o majoritate a voturilor exprimate in Parlamentul European
entitatea legislativa considera ca propunerea legislativa nu este compatibila cu principiul
subsidiaritatii, aceasta nu se reexamineaza, ci se respinge.
In ce priveste CJUE, aceasta este competenta sa se pronunte cu privire la actiunile
referitoare la incalcarea principiului subsidiaritatii de catre un act legislativ formulate de catre un
stat membru sau transmise de acesta in conformitate cu normele sale interne de drept in numele
parlamentelor nationale sau al unei camere ale acestora.
Principiul subsidiaritatii a fost introdus in ordinea juridica a Uniunii pentru prima da prin
Actul Unic European.
Principiul cooperarii loiale
Sediul materiei este art. 4 TUE, potrivit caruia in temeiul principiului cooperarii loiale a
Uniunii si statele membre se respecta si se ajuta reciproc in indeplinirea misiunilor care decurg
din tratate. In acelasi sens statele membre sunt invitate sa sprijine actiunea Uniunii si sa nu
impiedice buna functionare a institutiilor acesteia, de exemplu prin sanctionarea incalcarii
dreptului Uniunii Europene la fel de riguros ca in cazul incalcarii dreptului national sau prin
colaborarea cu executivul Uniunii in cadrul procedurilor care au drept obiect verificarea
respectarii dreptului Uniunii de pilda prin transmiterea documetelor solicitate in mod curent.
Statele membre adopta orice masura generala sau speciala pentru asigurarea indeplinirii
obligatiilor care decurg din tratate sau ce rezulta din actele instiutiilor Uniunii.
Statele membre sunt obligate sa faciliteze indeplinirea de catre Uniune a misiunii sale,
abtinandu-se de la orice masura care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor Uniunii.
PROCEDURILE DE ADOPTARE A ACTELOR JURIDICE ALE UE

Procedurile speciale -2 la numar

Sediul materiei:

1) Partea a6-a - intitulata Dispozitiile institutionale si financiare, Titlul 1, Cap 2 - actele jurid ale
UE, proceduri de adoptare si alte dispozitii - TFUE

2) Art 289 alin 1 TFUE: Procedura legislativa ordinara consta in adoptarea in comun de catre
Parlam Europ si Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii, la propunerea
Comisiei. In cazurile specifice prevazute in tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive
sau a unei decizii de catre Parlam European, cu participarea Consiliului sau de catre Consiliu cu
participarea Parlamentului European constituie o PROCEDURA LEGISLATIVA SPECIFICA.

Prin urmare, retinem ca procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE sunt:

a) procedura legislativa ordinara

b) procedurile legislative speciale

PROCEDURA LEGISLATIVA ORDINARA

- Art 294 TFUE - procedura legislativa ordinara ( fostul art 251 din Tratatul de Instituire a CE )
In toate cazurile in care tratatele UE fac trimitere la procedura legislativa ordinara, pt adoptarea
unui act se vor aplica prevederile art 294 din TFUE.

Initiativa legislativa apartine COMISIEI. Fac exceptie domeniile in care tratatul prevede altfel, in
special fiind vorba despre domeniul privind cooperarea judiciara in materie penala si cooperarea
politieneasca. Atata timp cat Consiliul nu a luat o hotarare cu privire la initiativa legislativa,
Comisia isi poate modifica propunerea pe tot parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui
act al uniunii.

Procedura se deruleaza in 4 etape distincte:

1) Prima lectura

Dupa primirea propunerii legislative de la Comisie, Parlam European adopta propria pozitie in
raport cu aceasta, o pozitie pe care o transmite Consiliului. Acesta din urma, in cazul in care
aproba pozitia Parlam European, adopta actul cu formularea care corespunde opiniei Parlam
European. In situatia in care opinia Parlam nu e aprobata de Consiliu, acesta adopta propria sa
opinie in prima lectura si o transmite Parlam European. Tot odata, Consil informeaza Parlam
European cu privire la motivele care au determinat adoptarea opiniei sale in prima lectura si tot
aici intervine Comisia care la randu-i informeaza Parlam European privitor la opinia sa fata de
pozitia Consiliului.

2) A2-a lectura

In cazul in care in termen de 3 luni de la data transmiterii pozitiei Consiliului in prima lectura,
Parlam Europ aproba pozitia Consiliului sau nu se pronunta (aprobare tacita) actul respectiv se
considera adoptat cu formularea care corespunde pozitiei Consiliului. In situatia in care Parlam,
cu majoritatea membrilor respinge opinia Consiliului, actul propus e considerat ca fiind
neadoptat.

Exista si o a3-a posib pe care o are Parlam in aceasta etapa: - colegislativul sau propune cu
majoritatea membrilor sai unele modificari ale opiniei Consiliului. In acest caz textul asa cum
este modificat se transmite Consiliului si Comisiei care emit un aviz cu privire la aceste
modificari. In termen de 3 luni de la primirea modificarilor Parlam European, Consil hotaraste cu
majoritate calificata aprobarea modificarile iar actul e considerat ca fiind aprobat. Exista insa
prevazuta si posibilitatea ca modificarile Parlam sa nu fie aprobate de catre Consiliu, caz in care
presedintele acestuia (a Consil), in consens cu presedintele Parlam Europ convoaca Comitetul de
Conciliere in termen de 6 saptamani.

Tot in aceasta etapa Consiliul hotaraste in unanimitate cu privire la modificarile care au facut
obiectul unui aviz negativ din partea Comisiei.

3) Concilierea

In cazul in care in termen de 3 luni de la primirea modificarilor Parlam European, Consiliul

hotarand cu majoritate calificata nu aproba toate modificarile, presedintele Consiliului, de comun
acord cu presedintele Parlam European convoaca in termen de 6 saptamani Comitetul de
Conciliere.

Acesta ( comitetul ) are in componenta sa membrii Consiliului sau reprezentanti ai acestuia si tot
atatia membrii ai Parlam Europ. Misiunea Comitetului de Conciliere e aceea de a ajunge la un
acord asupra unui proiect comun cu majoritatea calificata a membrilor. Termenul limita in care
Comitetul trebuie sa ajunga la un acord e de 6 saptamani de la data convocarii. Acordul se
realizeaza pe baza pozitiilor exprimate de catre Parlam si Consiliu in cadrul celei de a2-a lecturi.
In cazul in care in termenul prevazut nu se ajunge la adoptarea unui proiect comun, actul este
considerat neadoptat. In acest caz nu se mai ajunge la etapa a4-a.

4) A3-a lectura

Procedura legislativa ordinara continua in cazul in care Comitetul de Concilire in termenul de 6

saptamani a aprobat proiectul comun. Acesta ( proiectul comun) e analizat de catre Consiliu si
Parlam European timp de inca 6 saptamani de la aprobare in vederea adoptarii actului respectiv.
Actul se adopta cu majoritatea voturilor exprimate la nivelul Parlam si cu majoritatea calificata a
voturilor exprimate in cadrul Consiliului.

PROCEDURILE LEGISLATIVE SPECIALE

Sediul materiei:

- Art 294 din TFUE

In cazul in care in situatiile prevazute in tratate un act legislativ face obiectul procedurii
legislative ordinare la initiativa unui grup de state membre sau la recomandarea Bancii Centrale
Europene ori la solicitarea Curtii de Justitie, Comisia isi vede restranse atributiile in sensul ca nu
va mai putea sa isi modifice propunerile pe intreg parcursul procedurii care duce la adoptarea
unui act al uniunii atata timp cat Consiliul nu a luat o hotarare, nici sa informeze Parlam Europ
cu privire la pozitia sa in cazul primei lecturi si nici nu va mai putea oferi un aviz negativ in
situatia celei de a2-a lecturi, ne aflam sub incidenta unor prevederi speciale ale TFUE.

In aceste cazuri, Parlam Europ si Consiliul transmit Comisiei proiectul de act precum si pozitia
lor din prima si a2-a lectura. Avizul Comisiei poate fi solicitat in orice etapa a procedurii, aviz pe
care Comisia il poate emite si din proprie initiativa cand apreciaza ca e necesar.

Tot in cadrul prevederilor speciale Comisia poate face act pt conciliere ? Comisia poate
participa in cazul in care considera ca e necesar la Comitetul de Conciliere. Comisia nu are dr de
vot. Ea ia parte numai pt a da lamuriri daca este cazul.

MAJORITATEA CALIFICATA IN CADRUL CONSILIULUI

Invocata in cazul procedurii legislative ordinare.

Tratatul de la Lisabona modifica si modul de calcul al majoritatii calificate in cadrul Consiliului

precum si sfera de aplicare a acestei majoritati calificate ( domeniile). In acest sens, exista mai
multe prevederi ale tratatului dupa cum urmeaza:

a) pana la 1 noiembrie 2014 se aplica sistemul instituit prin Tratatul de la Nisa - majoritatea
calificata e realizata atunci cand 260 voturi din cele 352 posibile sunt oferite in favoartea
actului propus. Mai mult, statele care au votat pt acel act trebuie sa reprezinte 62% din
populatia uniunii. Aceasta conditie ( 62% ) se prezuma a fiind indeplinita, insa daca un stat
membru solicita verificarea indeplinirii conditiei respective ( 62% ) se va actiona in consecinta (
se va verifica).

b) Cu data de 1 noiembrie 2014, in cazul in care Consiliul nu hotaraste la propunerea

Comisiei sau a Inaltului Reprezentant al uniunii majoritatea calificata se defineste ca fiind =
cu cel putin 72% din membrii Consiliului reprezentand statele membre participante care
reunesc cel putin 65% din populatia uniunii.

Totodata, incepand cu aceasta data, majoritatea calificata va fi definita ca fiind = cu cel putin
55% din membrii Consiliului reprezentand statele membre participante care reunesc cel
putin 65% din populatia uniunii. In acest caz minoritatea de blocare ( cu a3-a sit) trebuie sa
includa cel putin numarul minim de membrii din Consiliu care reprezinta mai mult de 35%
din populatia statelor membre participant, la care se adauga un membru, in caz contrar
majoritatea calificata se considera intrunita.
Cu toate acestea, este prevazuta o perioada de tranzitie pana la 31 martie 2017 cand va exista
posibilitatea ca un stat membru sa solicite aplicarea sistemului de vot prevazut la art 238 din
TFUE. A se vedea art 238 din TFUE.

Este prevazut de asemenea si un mecanism de vot care face aplicarea Compromisului de la

Ioanina. Compromisul permite unui grup de state mai mic decat minoritatea de blocare sa
suspende temporar adoptarea actului respectiv. In aceasta situatie, Consiliul nu va trece la vot ci
va continua sa delibereze pt un termen rezonabil daca solicitarea vine de la un grup de state ce
reprezinta cel putin 75% din nr statelor membre. Incepand cu 1 aprilie 2017, pragul de 75% se
reduce la 55%. In ceea ce priveste sfera de aplicare a majoritatii calificate, aceasta s-a extins cu
44 de domenii astfel.

Continuare - modificari aduse de Tratatul de la Lisabona privind majoritatea calificata in

Consiliu
In ceea ce priveste sfera de aplicare a majoritatii calificate, aceasta s-a extins cu 44 de
domenii. In prezent exista un numar de 85 de domenii pentru care se aplica majoritatea
calificata:
serviciile de interes economic general
initiativele cetatenesti
aplicarea regulilor de concurenta in domeniul politicii agricole comune
excluderea unui stat membru din anumite activitati din sfera de aplicare a dispozitiilor cu
privire la dreptul de stabilire
extinderea beneficiului dispozitiilor cu privire la prestarile de servicii, la resortisantii unui
stat tert, stabiliti in Uniune
liberalizarea serviciilor in anumite sectoare determinate
imigrarea si lupta impotriva traficului de fiinte umane
cooperarea judiciara in materie penala
EUROJUST
EUROPOL
masurile necesare pentru utilizarea monedei unice euro
sanatatea publica
fondurile structurale
energia
 statutul functionarilor
regimul aplicabil altor agenti ai Uniunii

Prevederi speciale

Art. 294 TFUE contine o serie de dispozitii care nu erau prevazute anterior in TCEE
(Tratatul privind Comunitatea Economica Europeana), alaturi de procedura codeciziei. Astfel, in
cazul in care, in situatiile prevazute de tratate, un act legislativ (= act adoptat portivit art. 289
TFUE) face obiectul procedurii legislative ordinare, la initiativa unui grup de state membre sau
la recomandarea Bancii Centrale Europene ori la solicitarea Curtii de Justitie, Comisia
europeana:
- nu va mai putea sa-si modifice propunerea pe tot parcursul procedurilor care duc la
adoptarea unui act al Uniunii, atata timp cat Consiliul nu a luat o hotarare,
- nici sa informeze PE cu privire la pozitia sa, in cazul primei lecturi, si
- nici nu va mai putea oferi un aviz negativ in cazul celei de a doua lecturi.
In aceste cazuri PE si Consiliul transmit Comisiei proiectul de act, precum si pozitiile lor
din prima si a doua lectura; avizul Comisiei poate fi solicitat in orice faza a procedurii si poate fi,
de asemenea, emis din proprie initiativa de Comisia europeana. Totodata, Comisia poate sa
participe, in cazul in care considera necesar, la Comitetul de conciliere.

2. Procedura legislativa speciala (numerotare conform cursului anterior)

Art. 289 alin. 2 TFUE - in cazurile specifice, prevazute in tratate, adoptarea unui
regulament, a unei directive sau a unei decizii, de catre PE, cu participarea Consiliului, sau de
catre Consiliu cu participarea PE, constituie o procedura legislativa speciala.
Din interpretarea alin. 3 art. 289 TFUE rezulta ca si actele adoptate in baza procedurii
legislative speciale sunt, de asemenea, acte legislative, deoarece se mentioneaza ca "actele
juridice adoptate prin procedura legislativa constituie acte legislative" (nu se face distinctie intre
cea ordinara si cea speciala).
Actele juridice adoptate la nivelul UE sunt, potrivit art. 288 - 292 TFUE, regulamentul,
decizia, directiva, avizul, recomandarile, actele delegate (toate actele prevazute in art.
mentionate).
Caracteristicile procedurii legislative speciale

pentru adoptarea unui act, prin intermediul acestei proceduri, este necesara intrunirea
unanimitatii in cadrul Consiliului, precum si obtinerea unei aprobari din partea PE.
Astfel, se poate afirma ca statele membre dispun de un veritabil drept de veto (ele fiind
membre in Consiliu), in timp ce PE dobandeste un rol limitat in comparatie cu cel detinut
in cadrul procedurii legislative ordinare.

spre deosebire de procedura legislativa ordinara, in cadrul careia Comisia are drept de
initiativa legislativa, in cadrul procedurii legislative special, rolul Comisiei nu mai este
metionat in mod explicit insa, in cazul actelor delegate, acte fara caracter legislativ,
Comisia poate sa obtina delegare pentru modificarea anumitor elemente neesentiale ale
unui act legislativ.

Procedura legislativa speciala se aplica in urmatoarele domenii:

justitie si afaceri interne (Parchetul european, cooperarea politieneasca operationala,

masurile privind pasapoartele, cartile de identitate, permisele de sedere)
buget (resursele proprii, cadrul financiar plurianual)
fiscalitatea (deplasarile de capital catre tarile terte, armonizarile legislative privind
impozitele indirecte)
unele aspecte prevazute in cadrul anumitor politici comune (masurile de mediu avand
natura fiscala, programele de cercetare si dezvoltare tehnologica atunci cand cadrul
plurianual este adoptat potrivit procedurii legislative ordinare, securitatea sociala si
protectia sociala a lucratorilor)
dispozitiile privind alegerea membrilor PE prin vot universal direct (=> Consiliul,
hotarand in unanimitate, in conformitate cu o procedura speciala, si dupa aprobarea PE,
 care se pronunta cu majoritatea membrilor ce il compun, stabileste dispozitiile necesare
in acest sens. De asemenea, dupa avizul Comisiei si cu aprobarea Consiliului, PE
hotarand prin regulamente, din proprie initiativa, in conformitate cu o procedura
legislativa speciala, stabileste statutul si conditiile generale privind exercitarea functiilor
membrilor sai)

Asadar, desi nu e intalnita intr-un numar foarte mare de domenii, totusi, procedura
legislativa speciala se regaseste in domenii care prezinta importanta pentru organizarea si
functionarea politicilor si a institutiilor UE.
Prevederile din tratat mentioneaza expresis verbis procedura legislativa speciala precum
si modalitatea de aplicare a acesteia de catre institutiile UE. Dupa cum se poate observa, rolul PE
de legislator in cadrul acestei proceduri este evident insa, in majoritatea cazurilor in care se
aplica procedura legislativa speciala, Consiliul este institutia care are drept de adoptare a
actelor legislative, PE avand rolul numai de a aproba actul in cauza.

Aspecte comune privind procedurile de adoptare a actelor de drept al UE

In cazul in care tratatele nu prevad tipul de act care trebuie adoptat, institutiile aleg acest
act de la caz la caz, cu respectarea procedurilor aplicabile si a principiului proportionalitatii.
Actele juridice se motiveaza si fac trimitere la propunerile, initiativele, recomandarile,
cererile sau avizele prevazute in tratate.
Actele legislative adoptate in conformitate cu procedura legislativa ordinara se semneaza
de presedintele PE si de presedintele Consiliului. Actele legislative adoptate in conformitate cu
procedura legislativa speciala se semneaza de catre presedintele institutiei care le-a adoptat
(presedintele PE sau presedintele Consiliului, de la caz la caz).
Actele legislative se publica in Jurnalul Oficial al UE si intra in vigoare la data prevazuta
in textul lor sau in a XX-a zi de la publicare.
Actele fara caracter legislativ, adoptate sub forma unui regulament, a unei directive sau a
unei decizii (in cazul in care aceasta decizie nu indica destinatarii) se semneaza de presedintele
institutiei care le-a adoptat.