*Schizofrenia*

Schizofrenia reprezinta o tulburare psihica majora cu evolutie cronica, care

necesita o abordare complexa, ce depaseste sfera medicala, extinzandu-se spre
sfera sociala si cea existentiala.
In acest sens, o strategie terapeutica urmareste readaptarea la viata comunitara
prin masuri de reabilitare psiho-sociala, precum si aplicarea unor modele de
calitate a vietii, care urmaresc atat satisfacerea nevoilor, cat si a dorintelor
bolnavului.
Asistenta unui bolnav de schizofrenie se face conform unui plan de management
psihiatric, adaptat individual si care tine cont de factorul evolutiv, factorul
economic, factorul etic si de indicatorii calitatii vietii.
Deciziile de orientare terapeutica si sociala au un caracter interactiv si sunt
adaptate nu numai nevoilor, ci si preferintelor pacientului.
Cuvinte cheie: reabilitare psiho-sociala, calitatea vietii, asistenta comunitara,
management psihiatric.
Schizofrenia este o tulburare psihica majora cu evolutie cronica, care
influenteaza in mod decisiv viata pacientului sub toate aspectele sale.
Caracteristicile psihologice si comportamentale ale schizofreniei sunt asociate
cu deficiente si disfunctionalitati sociale si ocupationale, incluzand
autoingrijirea si relatiile interpersonale. Aceasta tulburare mintala se remarca de
fapt, printr-o heterogenitate de manifestare in randul bolnavilor si printr-o mare
variabilitate in cadrul evolutiei individuale, care se reflecta si in modalitatea de
sistematizare a simptomatologiei. Astfel, cel mai adesea s-a abordat conceptul
de simptome pozitive si negative (de deficit), formulat pentru prima data de
neurologul britanic John Hughlings.
Pe langa aceste doua dimensiuni, s-a adaugat recent, ca urmare a unor analize
statistice, o a treia dimensiune, cea a dezorganizarii, desi aceasta a fost anterior
inclusa in cadrul simptomelor pozitive (American Psychiatric Association,
2000).
Acum, in cadrul simptomelor pozitive sunt incluse halucinatiile si delirul, in
timp ce simptomele de dezorganizare se refera la fluxul gandirii, la
comportamentul dezorganizat si bizar (inclusiv manierisme si stereotipii) si la
atentia scazuta.
Dimensiunea negativa cuprinde scaderea afectivitatii, reducerea productivitatii
gandirii si vorbirii (alogia), anhedonia si scaderea interesului si a vointei
pentruorice activitate de perspectiva.
Un alt aspect al abordarii schizofreniei care ridica o serie intreaga de probleme,
este cel al evolutiei si prognosticului.
Se cunoaste faptul ca schizofrenia este o afectiune cu un debut cel mai adesea la
varste tinere si o evolutie cronica. Ea este marcata de perioade de acutizare a
simptomatologiei, de descrestere a intensitatii simptomelor si stabilizare in curs,
care poate dura pana la 6 luni dupa un debut acut sau episod acut al bolii si faza
stabila propriu-zisa. Aceasta din urma, poate imbraca aspecte foarte variabile si
se caracterizeaza in general, fie printr-o simptomatologie psihotica mult atenuata
si partial prezenta fata de faza acuta anterioara, fie printr-o simptomatologie
non-psihotica, cum ar fi anxietatea, depresia, insomnia.
Mentinerea unei perioade stabile cat mai lungi si mai sarace simptomatologic,
reprezinta dezideratul oricarei forme de terapie in schizofrenie, precum si un
indice de prognostic favorabil. Pe de alta parte, exista o serie de factori care pot
intuneca prognosticul si care nu intotdeauna pot fi influentati de o strategie
terapeutica adecvata.
Acesti factori predictivi se refera la izolarea sociala, statutul civil de persoana
singura, antecedente de tratament psihiatric pentru alte tulburari psihice,
antecedente ereditare de psihoze endogene si un istoric de probleme
comportamentale in copilarie (Jonsson si Hyman, 1984).
Modul in care este tratat un episod acut si cum este mentinuta faza stabila a
bolii prin mijloace terapeutice si sociale, poate reprezenta subiectul unei strategii
de management psihiatric cu coordonate generale, dar si cu considerarea unor
variabile individuale.
Terapia in schizofrenie se aplica in mod diferentiat functie de etapa de evolutie,
dupa algoritmi diferiti si urmarind anumite obiective. Realizarea unui plan
terapeutic individual ia in considerare mai multi factori care depind atat de
starea prezenta, cat si de istoricul si antecedentele bolnavului. De asemeni,
adaptarea planului se face si in functie de locul, spatiul, in care se initiaza
terapia. Acesta poate fi spitalul de psihiatrie, de preferat in fazele acute ale bolii,
sau spitalizarea de zi, ambulatorul, mediul familial, precum si modalitatile
comunitare de asistenta psihiatrica, cum sunt locuintele protejate, la care
bolnavul schizofren poate apela in perioadele de stabilizare ale bolii. Dupa cum
am mentionat deja, diferentierea unei terapii se face si in functie de scopul
urmarit. Astfel in fazele acute ale bolii,trebuie prevenit raul pe care bolnavul si-l
poate cauza lui insusi sau celor din jur. In acelasi timp se urmareste scaderea in
intensitate a fenomenelor psihotice si restabilirea cat mai rapid a unui nivel
satisfacator al functionalitatii.
In aceste situatii este recomandabila instituirea unei medicatii antipsihotice,
conventionala sau atipica.