1

INTRODUCERE IN BIOETICA, DEONTOLOGIE SI DREPT MEDICAL

1. ELEMENTE DE DEONTOLOGIA SI ETICA

Etica si morala sunt strans legate de teorie si practica. Etica denota teoria actiunii corecte
si a binelui suprem in timp ce morala indica practica lor.
"Moral" are o dubla semnificatie: (1) capacitatea de intelegere a moralitatii si capacitatea
de a pune in practica cele intelese (antonimul este amoral ca fiind inabilitatea de a discerne
intre bine si rau) si (2) practica valorilor intelese (antonimul este imoral cu referire la actiuni
care violeaza principiile eticii) .
Deontologia 1 (gr: (deon) 'obligatie' ) se desprinde din etica si diferentiaza binele de
rau in raport cu actiunile (spre deosebire de teoriile teleologice care diferentiaza binele de rau in
raport cu consecintele actiunilor (justetea unei actiuni rezida in consecintele sale).
Deontologia genereaza obligatii, indatoriri, intrucat deontologia considera ca regulile
eticii leaga persoana de indatoririle sale .
Deontologia medicala este deci disciplina care studiaza normele de comportament
profesional specific profesiilor medicale. Include 3 norme:
-norme morale (etica medicala traditionala)
-norme deontologice propriu-zise (coduri, etc.)
-norme juridice sau procedurale specifice fiecarei tari

In toate tarile practica medicala este controlata intr-o mare masura prin legi si
regulamente statale inscrise in codurile juridice (penal, civil, de procedura penala) constituind
norme de jurisprudenta dar si suplimentar prin coduri de comportament (norme deontologice)
care in general nu sint impuse de legea statului dar sint autoacceptate.
Acestea au fost initiate cu mii de ani in urma (Codul Hammurabi, Juramintul
Hippocratic-anii 400 i.Hr.), sint imbogatite continuu (declaratii, etc.) si s-au reflectat si se
reflecta in sistemele juridice ale vremii (daca initial comportamentele respective au fost
considerate malpractica astazi ele sint acceptate juridic ca ilegale: exemplu inducerea avortului
ilegal, incalcarea confidentialitatii, etc.)
La modul general normele deontologice stabilesc un minimum de morala specifica cu
privire la exercitarea unei profesiuni. In masura in care unele norme deontologice au o
semnificatie deosebita si incalcarea lor pericliteaza valori aparate prin drept, ele sunt sanctionate
de catre stat devenind si norme juridice. Exista desigur o dentologie a juristului, a ziaristului, dar
si a politistului, etc.

NORME INTERNATIONALE DE DEONTOLOGIE

i. Juramintul lui Hipocrate (anul 400 i.Hr)
Jur pe Apollo medicul si Esculapca dupa abilitatea si judecata mea imi voi mentine
aceste juramint ca pe cel ce m-a invatat aceasta arta sa il valorez la fel ca pe oricare
dintre parintii mei
Sa impart cunostiintele mele copiilor mei, copiilor profesorilor mei si cu cei ce au jurat
alaturi de mine, dadr cu nimeni altcineva.
1
Termenul a fost folosit pentru prima data in 1930 de catre C. D. Broad (Five Types of Ethical Theory)
 2

Voi folosi tratamentul pentru a ajuta dupa judecata si abilitatea mea, dar niciodata
pentru a face rau. Nici daca mi se cere nu voi administra vreun toxic otravitor nimanui si
nici nu voi sfatui pe altii sa o faca.
Nu voi administra de asemenea abortive pentru a induce avortul.
Voi mentine pura arta si viata mea.
Nu voi practica chirurgia daca nu voi avea calificarea necesara si nu voi lasa pe cei
specializati sa o practice.
In orice casa voi intra voi actiona numai in beneficiul pacientului si ma voi tine departe
de orice ademenire, seductie sau coruptie.
Tot ce aud si vad in practica mea medicala le voi considera secrete si nu le voi divulga
nimanui.

ii. Declaratia de la Geneva. Adoptata de a 2-a Intalnire generala a AMM, Geneva,

Elvetia, sept. 1948 (dupa Codul de la Nurnberg, 1947) si amendata de a 22-a Intalnire generala
Sydney, Australia aug. 1968, a 35-a Intalnire generala Venetia, Italia, oct. 1983, a 46-a Intalnire
generala Stockholm, Suedia, Sept. 1994 si beneficiind de revizie editoriala cu ocazia celei de-a
170 Sesiuni a Consiliului AMM Divonne-les-Bains, Franta, Mai 2005 si a173-a Sesiuni a
Consiliului Divonne-les-Bains, Franta, Mai 2006.

Pe timpul admiterii mele ca membru al profesiei medicale:

Jur sa-mi consacru viata in serviciul umanitatii.
Voi datora profesorilor mei respect si gratitudine.
Voi practica profesiunea cu constiinta si demnitate.
Sanatatea pacientilor mei va fi prima mea indatorire.
Voi respecta secretele care imi sunt incredintate chiar si dupa ce pacientul a murit.
Voi mentine prin toate fortele mele onoarea si traditiile nobile ale profesiunii medicale.
Colegii mei vor fi surorile si fratii mei.
Nu voi permite consideratiilor de varsta, boala, dizabilitati, credinta, origine etnica, sex,
nationalitate, afiliere politica, rasa, orientare sexuala, statut social sau oricarui alt
factor sa intervina intre datoria mea si pacientul meu.
Voi mentine cel mai inalt respect pentru viata umana.
Nu imi voi folosi cunostiintele medicale pentru a viola drepturile omului si libertatile sale
civile, nici chiar sub amenintare.
Fac aceste promisiuni solemn, liber si pe cuvintul meu de onoare

iii. Codul International al Eticii Medicale (CIEM). Deriva din Declaratia de la Geneva.
Adoptat de a 3-a Intalnire generala a AMM (WMA), Londra oct. 1949 si amendat de a 22
Intalnire generala Sydney, Australia, aug. 1968 si a 35-a Intalnire generalaVenetia. Italia,
oct. 1983 si Pilanesberg, South Africa, oct. 2006

Datoriile medicului in general

Un medic va practica un rationament profesional independent si va mentine la cel mai
inalt nivel comportamentul profesional fata de bolnavi.
Va respecta drepturile pacientului sau competent psihic de a aceepta sau refuza
tratamentul propus.
 3

Nu va permite ca judecata sa sa fie influentata de profitul personal sau discriminare.

Medicul va fi dedicat sa ofere servicii medicale competente in deplina independenta
morala si profesionala cu compasiune si respect fata de demnitatea umana.
Se va comporta onest cu pacientii si colegii si va raporta autoritatilor pe acei medici
care practica profesiunea neetic sau incompetent sau care exercita actiuni de frauda sau
inselatorie.
Nu va primi nici un beneficiu financiar sau alte avantaje numai pentru a face
recomandari pacientului sau a prescrie produse medicale specifice.
Va respecta drepturile pacientilor, colegilor si a altor profesionisti ce lucreaza in
domeniul medical.
Va recunoaste rolul pe care il are in educatia publicului dar va manifesta retinere in
divulgarea descoperirilor sau a tehnicilor sau tratamentelor noi pe canale neprofesionale.
Va certifica numai ceea ce personal a verificat.
Va face tot ce poate pentru a folosi resursele medicale in spre binele pacientilor si a
comunitatii.
Va cauta ajutor de specialitate daca sufera de boli fizice sau mentale.
Va respecta codurile nationale si locale ale eticii.

Datoriile medicului fata de pacient

Medicul va avea permanent in minte obligatia de a apara viata umana.
Datoreaza pacientului sau completa loialitate si totalitatea cunostiintelor sale medicale.
Ori de cite ori o examinare sau un tratament se afla deasupra capacitatilor sale, se va
consulta cu un coleg sau va indrepta pacientul catre un alt medic care are abilitatea necesara.
Va respecta dreptul pacientului la confidentialitate.
Este etic sa divulge informatia confidentiala atunci cand pacientul consimte la aceasta
sau atunci cand exista un pericol sau o amenintare iminenta la adresa pacientului sau a
celorlalti si aceasta amenintare poate fi indepartata numai prin incalcarea confidentialitatii.
Va acorda activitate medicala de urgenta ca datorie umanitara, pina cind se va convinge
ca altii pot si vor sa o faca in locul sau.
Atunci cand serveste unei a treia parti sa se asigure ca pacientul sau are deplina
cunostiinta de aceasta situatie.
Nu va intra in relatii sexuale sau in alte relatii abuzive sau de exploatare fata de
pacientul sau actual.
Datoriile medicului fata de colegi
Un medic se va comporta fata de colegii sai tot asa cum si-ar dori ca acestia sa se comporte
fata de el.
Nu va submina relatia pacient-medic a colegilor in scopul de a atrage pacientii.
Cand este medical necesar va comunica cu colegii care sunt implicati in ingrijirea aceluiasi
pacient.
Aceasta comunicare va respecta confidentialitatea si va fi limitata la informatia necesara.

NORME INTERNE DE DEONTOLOGIE.

i.In data de 6 iunie 1997 a fost adoptat de Adunarea Generala Nationala a Colegiului
Medicilor din Romania, Codul de deontologie medicala
 4

-art. 4.Medicul practician are obligatia de a-si exercita profesia conform tuturor regulilor
artei si stiintei Medicale, in respectul moralei specifice si al profesiei umane. In acest scop, in
decursul vietii sale profesionale, medicul nu trebuie sa inceteze niciodata, sa-si insuseasca
achizitiile stiintei medicale, ca si deciziile marilor foruri profesionale. El trebuie sa tina
permanent seama ca nu exista practica medicala fara incredere, iar aceasta se bazeaza pe secretul
profesional cat mai absolut.
-art. 5.Medicul practician, indiferent de gradul ierarhic sau de modul de practica, este in
serviciul persoanei umane. Nu este admisa abdicarea de la dorinta exprimata de catre bolnav in
cunostinta de cauza.
-art. 6.Morala corpului medical se bazeaza pe traditiile progresiste universale si autohtone
ale medicinii, care este prin excelenta o profesiune umanitara.
-art. 7.Cunostiinta medicala este acel factor subiectiv, care calauzeste medicul, asigura
autocontrolul faptelor, cuvintelor si determona atitudinea lui fata de interesul omului bolnav.

Judecata profesionala (raspunderea profesionala) o face numai Comisia de

Disciplina a Colegiului Medicilor din Romania (ca organizatie de breasla ce vegheaza asupra
calitatii profesionale in conformitate cu standardele profesionale in domeniu): breasla insasi nu
va admite devieri/abateri de la standardul de buna practica intrucat intr-un caz dovedit si care
ramane nepedepsit cel vinovat eludeaza normele pe care le respecta toti colegii sai aducand
atingere atat profesiunii cat si fiecaruia dintre ei in mod individual.

2. ELEMENTE DE DREPT MEDICAL

Dreptul medical, constituit deja in multe tari, reprezinta o particularizare a notiunilor
generale de drept la profesiunea medicala, acesta putandu-se realiza prin sistematizarea tuturor
normelor cuprinse in codurile de deontologie, legile sanitare, precum si in legile din diferite
ramuri de drept (constitutional, penal, civil, etc.).
Este prezentata legislatia medicala de baza:

Legea 95/2006, legea reformei medicale

Legea drepturilor pacientului (legea nr. 46 din 21.01.2003, MO Partea I nr. 51 din
29/01/2003)
Legea nr. 306 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si
organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania, Publicat in Monitorul
Oficial, Partea I nr. 578 din 30 iunie 2004
Infractiuni prevazute de catre Codul Penalsi care pot fi savarsite in practica medicala
1. amenintarea;
2. santajul;
3. violarea secretului corespondentei;
4. divulgarea secretului profesional art.196 CP;
5. insulta;
6. calomnia;
7. abuzul de incredere;
8. gestiunea frauduloasa;
9. inselaciunea;
10. delapidarea;
 5

11. distrugerea;
12. sustragerea sau distrugerea de inscrisuri;
13. ruperea de sigilii;
14. abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor;
15. abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi;
16. abuzul in serviciu contra intereselor publice;
17. abuzul in serviciu in forma calificata;
18. neglijenta in serviciu art 249CP;
19. purtarea abuziva;
20. luarea de mita;
21. primirea de foloase necuvenite;
22. traficul de influenta;
23. denuntarea calomnioasa;
24. nedenuntarea unor infractiuni;
25. omisiunea sesizarii organelor judiciare; art.170, 262, 263 CP
26. retinerea sau distrugerea de inscrisuri;
27. neindeplinirea indatoririlor de serviciu sau indeplinirea defectuoasa, din culpa;
28. neindeplinirea cu stiinta a indatoririlor de serviciu sau indeplinirea defectuoasa;
29. parasirea postului si prezenta la serviciu in stare de ebrietate;
30. exercitarea fara drept a unei profesii;
31. falsul material in inscrisuri oficiale;
32. falsul intelectual;
33. falsul in inscrisuri sub semnatura privata;
34. uzul de fals;
35. falsul in declaratii;
36. falsuri privind identitatea;
37. inselaciunea cu privire la calitatea marfurilor;
38. zadarnicirea combaterii bolilor;
39. traficul de stupefiante;
40. falsificarea de produse medicale;
41. punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji art. 314 CP;
42. lasarea fara ajutor, art. 315 CP;omisiunea de instiintare despre o persoana abandonata in
nevoie de ajutor, art. 316 CP
43. tratamentele neomenoase

2.1 RASPUNDEREA JURIDICA A MEDICULUI

Raspundere profesionala este rezultatul incalcarii normelor medicale specifice profesiunii

fara a aduce un prejudiciu unei persoane (deontologica/disciplinara)
Raspundere deontologica: defaimarea colegilor, a lua pacientul unui coleg,
autoreclama, etc.
Raspundere disciplinara: a se prezenta baut la servici, a deteriora bunurile
spitalului, a avea un comportament neadecvat fata de personal, etc.
Raspundere juridica
penala/contravenional (vinovatia penala ca obiect al procesului penal)
 6

civila (bazata pe obligatia repararii unui prejudiciu)

z delictuala (obligatia incalcata este o obligatie cu caracter general)
(vinovatia civila merge pana la limita celei mai usoare culpe).
Pentru fapta proprie (art. 998-999 C.civ.)
Pentru fapta altor persoane (comitenti/presupusi) (art.1000 al. 3 C.
civ.)
Pentru lucruri, edificii,animale, etc. (art. 1000 al. 1, art. 1001, art.
1002 C. civ.)
z contractuala (obligatia incalcata este o obligatie concreta, stabilita printr-
un contract preexistent: ex. datoria de a trata )
disciplinara sanctionarea faptelor de incalcare cu vinovatie a obligatiilor asumate
prin contractul de munca (dreptul muncii)
administrativa (incalcarea unor dispozitii de drept administrativ: neanuntarea
bolilor transmisibile, etc.)

Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe:

o conduita ilicita
un rezultat vatamator al acestei conduite (de exemplu o dauna materiala sau
vatamarea sanatatii corporale)
legatura cauzala intre conduita ilicita si rezultatul produs
vinovatie din partea subiectului actului ilicit
sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura, in principiu,raspunderea juridica
(teoria raspunderii bazate pe vinovatie arata ca medicul nu va raspunde de
riscurile imprevizibile, desi va fi apasat de raspunderea sa morala).
9 forta majora
9 cazul fortuit
9 stare de necesitate (pericol iminent)
9 eroarea de fapt
9 betia
9 indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege ori din
ordinul superiorului
9 exercitarea unui drept
9 consimtamantul victimei
9 cand fapta prevazuta de legea penala nu constituie infractiune
(pericol social redus)

Relatia medic-pacient poate incepe printr-un contract explicit sau printr-un contract
implicit, cand apare ca o manifestare expresa a sentimentului ambelor parti (ex.
responsabilitatea pentru incalcarea contractului de mijloace)
Terminarea contractului apare atunci cand:
9 pacientul se vindeca;
9 pacientul moare;
9 medicul si pacientul consimt reciproc la incheierea contractului:
medicul se retrage din contract;
pacientul indeparteaza medicul
 7

Abandonul expres/implicit
Responsabilitatea pentru rezultat (daca este garantat)
Actiunea civila presupune probarea:
9 Datoriei de ingrijire
9 Exercitarii unui minus/deficienta (break) in calitatea asistentei medicale prestata
in contextul existentei datoriei de ingrijire (omisiune/comisiune)
9 Constituirii unui prejudiciu real (expertiza medico-legala)
9 Legaturii de cauzalitate intre prejudiciu si deficienta in caliatea asistenti medicale
ce a fost probata

Pentru a fi raspunzator penal un medic trebuie sa produca o infractiune, adica o fapta

care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala (art. 17
C.pen).
Conform art. 18 C.P. Fapta care prezinta pericol social in intelesul legii penale este orice
actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate in art. 1 (n.n.
persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si ordinea de drept)
Vinovatia impreuna cu mobilul si scopul constituie elemente ale laturii subiective ale
infractiunii.
Vinovatie exista atunci cnd, faptuitorul a avut, in momentul executarii,
reprezentarea faptei si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia sau reprezentarea lor.
Vinovatia se exprima in trei forme: intentia, culpa si praeterintentia (intentia
depasita-in realitate, se produce un rezultat mai grav sau un rezultat in plus)
Latura obiectiva a infractiuni consta din elementul material (conduita ilicita,
actiunea/inactiunea), urmarea ei si legatura cauzala.

Codul penal prevede, in art. 19, ca:

1. Fapta este savarsita CU INTENTIE cand infractorul:
prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte (n.n.
intentie directa);
prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui
(n.n. intentie indirecta)
(prevede, urmareste / nu urmareste dar accepta)
2. Fapta este savarsita DIN CULPA cand infractorul:
prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce
(n.n. culpa cu prevedere sau usurinta);
nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada (n.n. culpa simpla
sau neglijenta).
(prevede, nu urmareste, nu accepta sau nu prevede)

Culpa in agendo sau comisiva (stangacie, imprudenta, nepricepere, nedibacie, nepasare

fata de cerintele bolnavului, temeritate nejustificata de o necesitate, folosirea inadecvata
a conditiilor de lucru sau o usurinta)
Culpa in omitendo sau omisiva (indiferenta, nebagare de seama, neglijenta neefectuarii
unor masuri necesare)
 8

Culpa in eligendo (alegere gresita a procedurilor tehnice, intr-o delegare catre o persoana
nepotrivita)
Culpa in vigilando incalcarea obligatiei de a raspunde la un consult interclinic, prin
nesolicitarea unui ajutor, prin nesupravegherea corecta si adecvata a subalternilor
Poate fi:
9 imediata/mediata
9 lata/levis/levissima

Continutul culpei
Culpa dolosiva-intentionala
z Cu intentia de a face rau
Culpe contra umanismului medical
z Prin violarea datoriilor de umanism incluse in exercitarea functiei
medicale, lipsind orice caracter intentional; (nerespectarea secretului
profesional, neobtinerea consimtamintului, refuzul tratamentului, etc.)
Culpe contra prudentei comune
z Prin nerespectarea regulilor de prudenta ce se impun tuturor oamenilor,
caz in care raspunderea este angajata ca pentru oricare om;(res
ipsa loquiter, respondeat superior, in eligendo)
Culpa pentru practica neautorizata
Culpe in exercitiul profesiei care privesc tehnica medicala (culpa profesionala
medicala)
z Prin incalcarea regulilor stiintifice stabilite de profesiune.
-Culpa profesionala prin nepregatire (nepriceperea, ignoranta, nestiinta,
imparitia, incompetenta)
-Culpa profesionala prin imprudenta (neprevederea)
-Culpa profesionala prin neglijenta (neatentia)
-Culpa profesionala prin usurinta
-Culpa prin omisiune

Judecata civila (raspunderea civila) o efectueaza in cadrul dreptului procesual civil numai
Tribunalul civil in raport cu art. 998 (care constituie fundamentul codului civil) si altele, pentru
cazurile in care impacarea partilor a esuat. sau ca adresare directa in cadrul dreptului procesual
nealterat.
Urmarirea penala (raspunderea penala) o realizeaza organele de urmarire penala in raport
cu constituirea elementelor caracteristice unei infractiuni constatand fie neinceperea urmarii
penale fie propunand organelor de judecata inceperea urmaririi penale.
Judecata penala (raspunderea penala) o face in cadrul dreptului procesual penal Tribunalul
Penal in raport cu probatiunea elementelor constitutive ale infractiunii. Intelesul juridic al
infractiunii de care se poate face vinovat un medic iin exercitarea practicii sale este culpa
medicala, care apare astfel ca un concept penal ce nu poate fi vehiculat anterior urmarii penale.
Raspunderea juridica nu interfera cu raspunderea profesionala, presupunand actiuni complet
separate. De asemenea procesul civil nu interfera cu cel penal. Masurile administrative pot fi
luate in conformitate cu codul muncii de asemenea fara legatura directa cu celelalte tipuri de
raspundere dar si ca urmare a lor (in baza sentintei).
 9

Expertiza medico-legala intervine si realizeaza (1) obiectivarea cadrului si elementelor de

ordin material de probatiune ale infractiunii (in cadrul procesual penal), (2) de stabilire a
realitatii si severitatii prejudiciului ca baza de obiectivare si evaluare a despagubirilor civile ce au
la baza dezdaunarea (3) cat si a obiectivarii malpracticii in contextul stabilirii raspunderii
profesionale.
Expertiza medico-legala este procedural necesara in orice caz medical cu implicatii juridice
(raspundere profesionala) cat si in orice caz juridic cu implicatii medicale si se efectueaza prin
sistemul medico-legal de stat existand posibilitatea in conformitate codul de procedura penala si
legei specifice ca partile interesate sa fie asistate si prin experti medico-legali desemnati de parte.

2.2 MALPRACTICA MEDICALA

Este o proast administrare profesional (professional misconduct); sir Blackstone:
vatamari cauzate de neglijenta sau nepricepere si violarea increderii profesionale
Def. generala: Un comportament neglijent sau incompetent al unei persoane in
exercitarea profesiunii sale
Def. aplicata: Un comportament neglijent sau incompetent al unei persoane n
exercitarea profesiunii sale care cauzeaz prejudicii altei persoane
9 comportament profesional neadecvat care genereaza un risc neacceptabil de
vatamare a unei persoane
9 comportament profesional inferior unor standarde de competenta si pricepere
specifice profesiunii
Malpractica este considerata o categorie speciala de neglijenta in care un medic cauzeaza
riscuri inacceptabile si frecvent neacceptate apte de a induce o vatamare corporal prin
generarea unor greseli de conduita care constituie abateri de la nivelul de asisten sau
ingrijiri medicale recunoscute ca standard
Astfel pentru domeniul medical definitia malpracticii este urmatoarea: Un
comportament profesional care in actiune este deficitar prin neglijentasau incompetenta
in modalitatea de exercitare este neadecvat (nepotrivit, neacceptat) in profesionalism
este inferior unor standarde de competenta si pricepere specifice profesiunii si sub
raportul consecintelor a fi produs prejudicii a caror realitate si cauzalitate cu
comportamentul deficitar este probata

Legea malpraxisului este un normativ special care se interpune ca o solutie la o situatie

litigioasa civil si care ofera cadrul juridic pentru ca erorile o data asumate sa poata fi
compensante material (dezdaunate) fara a mai ajunge in judecata de drept comun (civila) care isi
regaseste bazele civile in art. 998 si art. 999 Cod Civil. Ca urmare legea malpraxisului nu este
si nu trebuie sa fie o lege care sa se substituie dreptului partilor de a initia un proces si nici nu
poate rezolva in totalitate raspunderea civila a medicului (care procesual poate continua).
Daca intelegerea nu se produce (din cauza uneia dintre parti) sau daca eroarea nu este
acoperita de contractul de malpraxis atunci partea prejudiciata are dreptul neatins de a aduce
speta in judecata de drept comun (civil).
In ce priveste malpraxisul corect este termenul de malpractica medicala- se initiaza la
plangerea partii vatamate prin declararea intelegerea partilor (medic-pacient prejudiciat) si este
 10

nemediata/mediata 2 de o comisie care vegheaza ca drepturile fiecarei parti sa fie respectate,

dreptul procesual ramanand intact. Comisia de malpraxis dupa normele in domeniu nu ar avea un
alt rol decat acela al verificarii realitatii alegatiilor si al medierii impacarii partilor. Comisia nu
judeca si nu face proces civil ci analizeaza speta oferind cadrul procedural pentru o eventuala
impacare. Dezdaunarea se face ca expresie a impacarii partilor cu identificarea vinovatului si a
greselii (sistemul juridic bazat pe eroare) avand ca plata asigurarea de malpraxis (cel putin
partial) fie fara identificarii vinovatului si a greselii (sistemul juridic care nu se bazeaza pe eroare
error-free) avand plata pausala (legislatia medicala trebuie sa prevada aceasta posibilitate in
coordonare cu sistemul juridic ex. sistemul malpraxis-ului din tarile nord Europene).

Exemple de erori mai frecvente in practica medicala din diferite specialitati:

z Obstetrica-ginecologie:
nastere laborioasa cu hipoxia cerebrala a noului-nascut si leziuni hipoxice
cerebrale sechelare
complicatiile histerectomieie (fistule vezico-vaginale, etc.)
z Ortopedie:
erori prin lipsa de diagnostic a unor fracturi mai greu de sesizat precum cele de
scafoid, craniu, col femural, coloana cervicala
leziuni ale tesuturilor moi cauzate de aparate gipsate compresive
z Oftalmologie:
corpi straini restanti intraoculari (mai ales sticla)
erori prin lipsa diagnosticului de glaucom
complicatii postoperatorii si mai ales neconcordanta intre rezultatul scontat si cel
scontat privind acuitatea vizuala postoperatorie.
z Chirurgie plastica si reparatorie:
tratamente inadecvate ale leziunilor miinii, in special a tendoanelor.
rezultate nemultumitoare in chirurgia plastica cosmetica
z Chirurgie generala:
-externarea precipitata, neinternarea la timp
-diagnosticul tardiv al abdomenului acut
-retentia intraabdominala a corpilor straini (intrumentar, pansamente, etc.)
-operatia altui pacient
-operatia altui membru, deget, organ sau in general a altei regiuni anatomice decit cea
programata
-neobtinerea consimtamintului informat in vederea operatiei
-arsuri electrice cu ocazia aplicatiilor diatermice, dezinfectante, etc.
z Anestezie-reanimare
-leziuni cerebral hipoxice dupa anestezie generala
-leziuni neurologice dupa punctia canalului rahidian
-leziuni ale nervilor dupa complicatii locale ale perfuziilor
-incompatibilitate de grup sanguin
-erori in indicatia si administrarea drogurilor anestezice
-prezenta durerii in timpul si pe parcursul anesteziei.

2
In raport cu legea existent (in legea 95/2006 este mediata de Comisia de Malpraxis)
 11

z Medicina de familie
-nevizitarea pacientului dupa solicitarea acestuia
-eroarea de a omite diagnostice de urgenta importante precum infarctul miocardic, etc.
-eroarea de a nu recomanda consultul de specialitate si neindrumarea pacaientului spre
specialist
-efecte toxice dupa administrarea unor medicamente
-administrarea neadecvata a medicamentelor (ca doza si cale de aministrare) mai ales a
celor intravenoase.
-comportament permisiv fata de cei cu comportament autolitic, eutanasia

3. ELEMENTE DE BIOETICA
Este studiul controverselor etice ce apar in practica biologiei si medicinii.
Bioetica abordeaza toate temele practice ale medicinii moderne: moartea cerebrala,
transplantul de organe, eutanasia, intreruperea asistarii functiilor vitale la persoane deficiente sau
in moarte cerebrala, confidentialitatea medicala, consimtamintul la tratament medical, etica
problemelor generate de tehnica reproductiva moderna (surplusul embrionar, mamele surogat,
manipularea reproductiva inclusiv clonarea umana), etc.
Bioetica desi are la baza deontologia nu poate fi redusa la etica sau la deontologie.
Desemnind un univers mult mai larg decit cel medical bioetica include etica medicala si
corelationeaza si norme de drept sau drepturi fundamentale ale omului realizand un adevarat
studiu filozofic al practicii medicale.

Bioetica (Potter, 1975) reprezinta in acceptiunea originala a termenului o combinatie

intre cunoasterea biologica (intreaga biosfera) si cea a valorilor cultural umane.
Hellegers ingusteaza conceptul considerind ca bioetica este generata de catre sinteza intre
medicina-etica-filozofie, respectiv intre medicina si etica reprezentind analiza aspectelor etice
implicate de practica medicala.
Reich (1978) o defineste ca fiind studiul sistematic al conduitei umane, in domeniul
stiintelor vietii si sanatatii, tratata (examinata) in lumina valorilor si principiilor morale
(Encyclopedia of Bioethics). In 1995 revine asupra definitiei largind-o mult mai apropiat cu
conceptul potterian ca fiind studiul sistematic al dimensiunilor morale-inclusiv viziunea morala,
deciziile, conduita, liniile directoare, etc.- ale stiintelor vietii si tratamentelor sanitare, cu
folosirea unei varietati de metodologii etice intr-o abordare interdisciplinara. Astfel
metodologiile etice inlocuiesc valorile si principiile morale conduitele sociale si deciziile
politice gasindu-se integrate in noua definitie.
In Documento di erice (1991) se prevede ca problematica bioeticii rezulta din:
-problemele etice ale profesiunilor sanitare
-problemele etice generate de cercetarea pe om chiar daca nu in mod direct terapeutice
-problemele sociale legate de problemele politicii sanitare, medicina muncii, sanatatea
internationala, politicile de control demografic si planning familial, etc.
-probleme legate de interventia asupra vietii altor fiinte vii (plante, microorganisme,
animale) si in general tot ceea ce tine de echilibrul ecosistemului.
 12

Intai se face apoi se intreaba? Cum este corect? Dar ce inseamna corect? Despre
corectitudine vorbesc etica, codurile, normele, bioetica. Despre legalitate vorbeste codul penal al
tarii in care medicul practica.