Pagina principala

Cap. VI INGRIJIRI ACORDATE PERSOANELOR DE

VARSTA A TREIA CU BOLI METABOLICE SI DE
NUTRITIE
Nutritia si persoanele varstnice
Alimentatia varstnicului prezinta numeroase dificultati: populatie heterogena, mod de viata, stare
de sanatate si varsta variabila, obiceiuri alimentare, resurse, activitate fizica, stare psihica. Toti
acesti factori sunt necesari a fi cunoscuti.
In raport cu adultul de 40-50 ani, trebuie tinut seama ca, la varstnici, cheltuielile energetice scad,
iar bilantul energetic (rezultatul diferentei intre valorile aportului alimentar si cheltuielile
energetice) se modifica. In consecinta aportul caloric trebuie diminuat. Masa slaba si forta
musculara se diminueaza rapid dupa varsta de 50 ani, mai ales fibra musculara de tip II.
Necesarul energetic al varstnicului scade cu 25 % in raport cu cel al adultilor tineri de acelasi sex
si greutate.Aceasta reducere se datoreste scaderii cu 15 % a masei slabe, cu 30 % a termogenezei
postprandiale si cu 50 % a activitatii fizice.
Tulburarile de hidratare sunt frecvente la varstnici, la fel cele de deshidratare.
Cu varsta apr unele modificari in metabolismul apei si electrolitilor:
Scade apa totala corporala, aceasta reprezentand 73 % din masa slaba a adultului tanar;
Inaintand in varsta scade senzatia de sete, corectia completa a hiperosmolalitatii prin bauturi
este mai lenta;
Debitul filtrarii glomerurale scade, rezulta o diminuare a fluxului plasmatic renal, a debitului
cardiac si o repartitie diferita a vascularizarii.
Ingestia de lichide la varstnici se apreciaza la 1700 ml/zi sau 30 ml/kg corp greutate dupa 65 ani.
Trebuie sa existe un minim de 1,5- 2 l aport hidric/zi, o parte prin lichidele ingerate, o parte
provenind din alimente. Aportul minim nu trebuie sa scada, la bauturi, sub 0,7 l/zi (restul
provenind din alimente) si va creste cu temperatura.
Deshidratarea este frecventa la varstnici si rezulta din reducerea aportului hidric sau cresterea
pierderii de apa. Cresterea pierderii de apa, datorita febrei, temperaturii exterioare, unui
tratament diuretic sau imposibilitatii de a avea o sursa de bautura (se insoteste adesea de
hipernatremie- peste 145 mmol/l si de hiperosmolalitate- peste 300 mmol/l) poate fi adesea la
originea spitalizarii a 7 % dintre batrani.
Prevenirea deshidratarii inseamna un aport adecvat de lichide. Varstnicii trebuie incitati sa bea
lichide fara sete (supe, ceaiuri, cafea, sucuri de fructe) si sa consume alimente bogate in apa
(legume verzi, fructe, branzeturi). Trebuie vazut mediul in care traieste, ambianta.
La varsta a III a catabolismul postprandial al proteinelor creste, in consecinta cresc necesitatile
proteice fiind necesar un aport de 1g proteine/kgcorp/zi. Trebuie tinut seama ca excesul de
proteine animale este nociv, preferand proteinele vegetale.
Odata cu inaintarea in varsta se observa o modificare a echilibrului metabolic
prooxidant/antioxidant fapt care duce la cresterea stresului antioxidant. Rezulta o alterare a
structurii membranare la care se supraadauga perturbari imunitare.
Pentru a face fata acestui declin al apararii endogene se poate recurge la suplimente alimentare
cu rol antioxidant. Deficientele alimentare, malnutritia, dezechilibrul creat prin tehnologia
alimentara ca si polimedicatia reduc , dupa varsta de 60 ani, cantitatea si raportul elementelor
nutritive antioxidante; de aici nevoia de asa zisele suplimente. Dintre suplimentele alimentare cu
rol deosebit antioxidant mentionam vitaminele E, C, grupul vitaminelor B, -carotenul,
glutationul, coenzima Q10, etc., iar dintre minerale si oligoelemente cele mai importane sunt Ca,
Mg, Zn, Cr, Se, s.a.
Persoanele varstnice trebuie sa acorde o deosebita atentie regimului alimentar, reiesind din faptul
ca la ei capacitatile functionale ale organelor digestive sunt micsorate. Mesele se vor servi la ore
fixate, se va evita abuzul de hrana si intervalele lungi ntre mese.

Diabetul zaharat
Diabetul zaharat insulinoindependent este o boala destul de frecventa la persoanele de varsta a III
a, apare in special la femei si are dupa diferite statistici o incidenta ntre 4-10 % la populatia > 65
ani.
La varstnici se intalnesc doua forme clinice de diabet:
Diabetul zaharat imbatranit, adica diabetul de maturitate, care a debutat la varsta de 40 ani si
care nu este specific varstnicului,
Diabetul zaharat senil (tardiv), cu debut la varsta de 65 - 70 de ani (forma clinica specifica
geriatrica), care in cele mai multe cazuri este un diabet noninsulinic.
Factorii de risc ai diabetului zaharat la persoanele varstnice sunt: intoleranta glucozei,
insulinemia 2h < 621 pmol/l, trigliceridemia < 2,5 mmol/l, colesterol HDL < l,0 mmol/l, indexul
masei corporale < 30 kg/m2, insulinemie la dejun < 124 pmol/l, hipertensiune arteriala,
antecedente familiale.
Diabetul zaharat tardiv se caracterizeaza prin lipsa legaturii cu factorul ereditar, rolul patogen
dominant fiind atribuit sclerozei pancreatice. Se manifesta prin debut insidios si se depisteaza
intamplator cu prilejul unui episod infectios intercurent. Nivelul glicemiei pentru aceasta forma
de diabet la dejun este de l44 mg/l (8mmol/1) la cel putin doua determinari succesive si/sau o
glicemie postprandiala egala sau mai mare de 200 mg/1 (11 mmol/1). Ceea ce este specific
varstnicului in raport cu adultul tanar nu sunt criteriile diagnostice, ci decizia de a institui
tratament sau nu. Pacientii cu varsta > 80 ani care sunt asimptomatici si prezinta o glicemie de
200 mg/l nu necesita tratament.
Debutul insidios la diabeticul tardiv poate declansa hiperglicemii severe, cu deshidratare, coma
hiperosmolara, inainte ca boala sa fie diagnosticata.
Evolutia diabetului tardiv comporta riscul metabolic major: coma hiperosmolara, practic
specifica diabetului varstnic, si hipoglicemia prin exces terapeutic (tratamente indelungate cu
diuretice tiazidice sau corticosteroizi) al diabetului zaharat tardiv.
Particularitatile evolutive sunt determinate de antecedentele si afectiunile asociate ale
varstnicului si se caracterizeaza printr-o variabilitate individuala a complicatiilor, care sunt mai
rare la ei decat s-ar fi asteptat. De aici rezulta si particularitatile complicatiilor diabetului zaharat
tardiv. Microangiopatia este mai rara, decat macroangiopatia (care predomina la varstnici cu
diabet zaharat tardiv) cu afectarea vaselor coronare si cerebrale. Hipertensiunea arteriala nu are
paralelisme cu diabetul zaharat. Surditatea (cauzata aici de neuropatia nervului acustic) si
glaucomul sunt mai frecvente la varstnicii diabetici dect la nediabetici. Complicatiile cronice
degenerative ale diabetului la varstnici, in special macroangiopatiile, sunt importante ca
frecventa si gravitate si determina prognosticul vital.
Manifestarile cardiace ale macroangiopatiei diabetice la varstnici sunt: angorul pectoral, infarctul
de miocard (care evolueaza atipic n forma silentioasa sau cu manifestari digestive si un
prognostic nefavorabil) diverse forme de disritmii si insuficienta cardiaca. Macroangiopatia
diabetica se asociaza aterosclerozei arterelor membrelor inferioare si favorizeaza aparitia
sindromului de ischemie periferica cu o simptomatologie mai frusta (lipsa claudicatiei
intermitente si a picioarelor reci", parestezii mai putin accentuate, prezenta pulsului palpabil),
dar progreseaza spre gangrena, care, de obicei, se limiteaza spontan. Manifestarile renale ale
macroangiopatiei sunt similare cu cele ale adultului.
Manifestarile cerebrale sunt mai ample si mai frecvente la varstnicii cu diabet zaharat asociat cu
hipertensiunea arteriala - accidente vasculare cerebrale prin tromboza cu localizare predominanta
n teritoriul arterei cerebrale posterioare. Accidentele ischemice se declanseaza rapid din cauza
hipoglicemiilor si sunt in cele mai multe cazuri tranzitorii (se manifesta prin caderi), mai rar
permanente (care induc sindromul de encefalopatie). Varstnicii cu diabet zaharat pot avea uneori
si come acidocetozice sau come cu acidoza lactica.
Complicatiile infectioase sunt mai frecvent cele urinare (in special, la femei), care pot agrava
insuficienta renala.
Tratamentul diabetului zaharat la varstnici este de obicei dificil si imperfect, mai ales n
conditiile imposibilitatii unui control si a unui autocontrol adecvat, pericolul major constituind
hipoglicemia si coma hiperosmolara.
Obiectivele tratamentului la acesti pacienti sunt: combaterea simptomatologiei, prevenirea
complicatiilor, prevenirea, depistarea precoce si tratamentul adecvat al infectiilor intercurente,
obtinerea unei calitati cat mai bune a vietii, mai degraba decat o echilibrare cu orice pret (spre
deosebire de pacientii tineri cu diabet zaharat).
In programarea tratamentului dietetic la varstnici trebuie considerat faptul ca regimul
hipoglicemic sever le este contraindicat. Ratia alimentara trebuie sa asigure o balanta rationala
intre necesitatile individuale si cele de activitate, o greutate corporala optima.
Diabetul zaharat tardiv este o boala severa si scurteaza speranta de viata, care este numai de 5 ani
pentru pacientii cu diabet zaharat depistat dupa varsta de 65 ani.
 Dieta in diabetul zaharat
Indicatiile rigide si greu de respectat folosite in trecut au fost nlocuite cu o dieta orientata pe
evaluarea nutritei si pe scopul terapeutic, luand in cosiderare si obicieiurile alimentare si alti
factori de viata. Foarte importantante in aceste conditii sunt monitorizarea glucozei sangvine,
hemoglobinei glicozilate, lipidelor, tensiunii arteriale, greutatii corporale.
Se recomanda persoanelor varstnice un aport caloric de 25-30 kcal/kg.corp/zi.
Necesarul minim de proteine este de 0,9g/kg.corp/zi si trebuie scazut la 0,8g/kg.corp/zi n cazul
dezvoltarii insuficientei renale.
Distributia caloriilor intre hidratii de carbon si grasimi trebuie individulizata. Pentru pacintii
nonobezi si la cei fara hiperlipidemie este recomandata o cantitate de grasimi egala sau mai mica
de 30 % din aportul caloric, cu mai putin de 10 % grasimi saturate. n cazul pacientilor cu
hipercolesterolemie aportul de colesterol trebuie sa fie mai mic de 200 mg/zi, iar a grasimilor
saturate mai mic de 7 % din calorii. Frecvent se recomanda un aport crescut de grasimi
polinesaturate. Dupa alegerea continutului in proteine si grasimi, caloriile ramase se raporteaza la
carbohidrati. Este recomandata cresterea continutului de fibre din dieta.
Este important ca dieta stabilita sa fie respectata pe termen lung, iar placerile speciale trebuie sa
fie exceptii acceptate n numar redus. O astfel de ntelegere a respectarii dietei aduce o cooperare
mai buna dect pretentiile rigide chiar si la adulti.
La pacientii aflati n tratament cu insulina repartitia caloriilor trebuie realizata astefel incat sa se
evite hipoglicemia. Un astfel de regim prevede distributia a 20 % din calorii la micul dejun, 35 %
la prnz, 30 % pentru cina si 15 % pentru a se consuma seara mai tarziu. Pentru regimurile cu
injectii multiple cu insulina caloriile se mpart astfel: 20 % la micul dejun, respectiv la cina, 30
% la prnz, iar cele 30 % ramase sunt rezervate gustarilor de la mijlocul diminetii, mijlocul dupa-
amiezei si seara tarziu, n functie de nivelul glicemiei din timpul zilei.
La pacientii cu diabet zaharat tip II respectarea dietei trebuie sa fie mai stricta datorita rezervei
diminuate de insulina, in timp ce compozitia dietei nu este de importanta critica la pacientii cu
diabet zaharat tip I deoarece ajustarile insulinei pot acoperi variatii mari ale ingestiei de alimente.

Obezitatea
Pe masura inaintarii in varsta, persoanele devin tot mai putin active. In plus, masa musculara
tinde sa diminueze la varstnici, ducand la scaderea metabolismului. Aceste modificari au drept
consecinta reducerea necesarului caloric. Dar, daca aporturile calorice nu sunt reduse
corespunzator, persoana se expune riscului de obezitate.
Obezitatea se manifesta printr-o crestere a masei tesutului adipos, rezultata in urma unor aporturi
calorice mai mari decat cheltuielile energetice. Factorii care pot provoca un dezechilibru intre
aporturile calorice si consumul de calorii sunt mostenirea genetica, aporturile alimentare
excesive, consumul de alimente bogate in grasimi si sedentarismul. Aportul caloric excesiv si
activitatea fizica insuficienta sunt principalele cauze ale obezitatii, in special atunci cand acestea
doua apar in combinatie.
Obezitatea este o problema majora de sanatate publica, atat datorita numarului mare de persoane
afectate cat si a riscurilor asociate cu aceasta boala. Obezitatea este un factor de risc pentru unele
boli cardiace, diabet de tip 2, hipertensiune arteriala, accident vascular cerebral si unele forme de
cancer.
Chiar si o scadere usoara in greutate poate reduce tensiunea arteriala, micsora riscurile
cardiovasculare, regla nivelul de glucoza din sange, reduce simptomele de osteoartrita si apnee in
somn si riscurile de cancer. Pentru aceasta este nevoie de o reducere a greutatii corporale cu 5
10 %.
Cea mai sigura cale de slabire si de mentinere a greutatii este slabirea treptata, cu 1 kg pe
saptamana. Pierderea excesului ponderal poate fi realizata prin adoptarea unei diete sanatoase,
practicarea activitatii fizice (daca persoana varstnica poate, si daca poate aceasta trebuie facuta la
indicatia medicului) si modificarea comportamentului. Alte tratamente pentru obezitate constau
in administrarea de medicamente si in chirurgie.
Obiceiurile alimentare gresite din punct de vedere cantitativ si/sau calitativ sunt un factor de risc
pentru obezitate. Consumul alimentelor bogate in calorii (produse fast-food, bauturi
carbogazoase, produse zaharoase, exces de grasimi) constituie o cauza a luarii in greutate si a
obezitatii.
Persoanele sedentare sunt predispuse la obezitate, deoarece lipsa activitatii fizice echivaleaza cu
o scadere a cheltuielilor energetice, ceea ce duce la un bilant energetic pozitiv.
Antidepresivele triciclice, tranchilizantele, somniferele, corticosteroizii si medicamentele
antihipertensive pot fi cauze ale luarii in greutate. Aceste medicamente incetinesc metabolismul,
stimuleaza apetitul si determina retentia de apa, de aceea trebuie luate doar la indicatia
medicului. Unele boli duc la luarea in greutate si la obezitat si anume: hipotiroidismul, sindromul
Cushing, sindromul ovarului polichistic etc.
Obezitatea reduce durata de via a varstnicului si poate conduce la urmtoarele afeciuni:
cardiopatii, hipertensiune arteriala, accidente vasculare cerebrale, hernie abdominal, varice,
picior plat, bronite, sindromul de apnee in somn, steatoza hepatica, osteoartrite ale genunchilor,
soldurilor i coloanei lombare. Poate duce la diminuarea reflexelor motorii, raspunzatoare fiind
de caderile pe gheata sau pe suprafete alunecoase. Obezitatea conduce la o mare uzura i
distrugere a ntregului sistem vascular i n consecina dubleaza riscul de atac de cord sau de
accident vascular cerebral. De asemenea cauzeaz daune rinichilor. Produce boli metabolice,
cum ar fi: guta, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, litiaz biliara , diabet zaharat tip II
Obezitatea este asociata si cu o incidenta mai mare a unor tipuri de cancer. Barbatii care sufera
de obezitate prezinta riscuri de aparitie a cancerului colo-rectal sau de prostata, in timp ce
femeile sunt expuse riscului de aparitie a cancerului uterin, cervical sau ovarian
Adoptarea unei diete cu continut mic de calorii este o conditie esentiala pentru tratarea obezitatii.
Numarul de calorii necesar pentru mentinerea greutatii depinde de numerosi factori, printre care
varsta si nivelul de activitate fizica. Aportul caloric pentru slabire trebuie stabilit de medic sau
nutritionist.
Pentru ca slabirea sa fie de durata, pacientul trebuie sa consume cu moderatie alimente bogate in
principii nutritive, dar cu continut mic de grasimi si calorii. Dietele reduse caloric sunt eficiente,
determinand scaderi in greutate de aproximativ 1,5 kg pe saptamana. Ele sunt recomandate in
cazurile de obezitate severa, drept tratament initial (dieta de atac), doar pe perioade limitate de
timp, atunci cand obezitatea reprezinta un pericol iminent. Restrictia calorica va tine cont de
aportul obisnuit si de cheltuielile energetice, ajungand la un sfert sau o treime din aportul inainte
de inceperea dietei (intre 800 si 2200 cal/ zi).
Un alt element necesar in tratamentul obezitatii, scaderea ponderala si in mentinerea greutatii
este cresterea activitatii fizice (daca varstnicul poate si nu prezinta boli care interzic activitatea
fizica).
Pentru ca reducerea ponderala sa fie de durata, nu este nevoie numai de modificarea dietei si de
practicarea exercitiilor fizice, ci trebuie modificat radical stilul de viata.
Numerosi factori din societatea actuala contribuie la adoptarea unor comportamente alimentare
gresite, astfel incat este normal ca pacientul sa intampine greutati in incercarea de a slabi.

Guta
Guta este o boal metabolica, de nutritie, n care se aduna n exces acidul uric n sange. Apare ca
o deficienta de metabolizare n ficat si de eliminare a sa prin rinichi-urina in conditiile unei
alimentatii bogate n aceast substanta. In mod normal acidul uric se gaseste in cantitati mici in
sange, mai corect spus in plasma.
Guta apare adesea pe un teren mostenit care presupune incetinirea proceselor de transformare
pana la capat ale acidului uric din sange si eliminarea lui din cauza ficatului si rinichiului.Sub
denumirea de guta, n antichitate, erau cuprinse toate manifestrile reumatice. Pana in secolul al
XVII-lea era considerata o tulburare a umorilor (diateze) traduse prin dureri articulare (podagra).
Guta se datoreaz depunerilor de urati (saruri ale acidului uric) la nivelul articulatiilor in
tesuturile osoase si in cele moi (tendoane, cartilagii, teci musculare si n rinichi). Este boala
varstei mature si loveste mai ales barbatii, la femei fiind foarte rara. Accesul de guta incepe cu
durere violenta la degetul mare al piciorului, de obicei noaptea si mai ales iarna, dureaza pna
dimineata cnd dispare tot asa cum a aparut. In timpul puseului dureros degetul are aspectul unei
inflamatii locale, este eritematos (rosiatic), cald, pielea este lucioasa si este deosebit de sensibila
la orice atingere. Crizele se pot repeta in noptile urmatoare, fiind nsotite de febra, astenie si lipsa
poftei de mancare. Cateva zile de tratament sunt suficiente pentru ca simptomele atat de
neplacute ale acceselor de guta sa dispara. Daca insa cauzele se mentin (aceeasi alimentatie, lipsa
efortului fizic - factor stimulator al imbunatatirii metabolismului organismului, nivelul ridicat al
acidului uric n sange cat si lipsa tratamentului specific) guta se cronicizeaza. In situatia
cronicizarii gutei, accesele sunt mai putin violente, intinse la mai multe incheieturi (genunchi,
glezne, coloana cervical, maini), fara febra si stare de rau generalizata, cu durata lunga. Semnul
cel mai important al gutei cronice il constituie aparitia tofilor gutosi, depuneri de saruri de acid
uric in articulatii si n jurul lor, stramband si deformand degetele. Daca un tof gutos se sparge,
este intepat sau incizat, apare continutul sau, o materie groasa, albicioasa, grunjoasa, care poate
fi confundat cu puroiul ranilor sau articulatiilor infectate. Dar continutul tofului gutos nu este
infectat. Vindecarea tofului gutos operat este greoaie intrucat toate tesuturile locale sunt afectate,
invadate de sarurile acidului uric.
In tratamentul gutei trebuie urmarita periodic uricemia (nivelul acidului uric in sange) si
trebuiesc luate masurile de dietoterapie. Cand valorile depasesc pragul normalitatii, se vor
administra medicamente specifice.
Trebuie abordat un stil de viata sportiv, cu exercitii fizice rationale, mers, sporturi adaptate
varstei si combaterea sedentarismului. Acest lucru va imbunatatii metabolismul organismului,
permitand o mai buna si completa eliminare a deseurilor, printre care si acidul uric.
Tratamentul medicamentos al acceselor gutoase cu medicamente specifice si eficiente cum ar fi:
colchicina, comprimate de 0,5 sau 1 mg luate n doza de 1 mg/zi, seara, timp de 2-6 luni. In
crizele acute gutoase se ncepe tratamentul cu 1 mg de colchicina, apoi se iau cte 0,5 mg la
interval de 3 ore. In raport cu nivelul uricemiei, se administreaza alopurinol comprimate de 100
mg n doza de 3 comprimate pe zi.
Catratament naturist se recomanda ceaiurile depurative, diuretice sau chiar diureticele usoare.
1234567