A doua venire a lui Christos pe pământ

Jakob Lorber & Gottfried Mayerhofer

Despre autori
Jakob Lorber

Jakob Lorber s-a născut la data de 22 iulie 1800, pe malul stâng al râului
Drau, într-o zonă vinicolă, în satul Kanischa, parohia Jahring, unde tatăl său, Michael
Lorber, avea o fermă micuţă.
Deloc întâmplător, Jakob Lorber a crescut într-un mediu rural şi destul de
sărac. Părinţii săi erau însă deschişi faţă de artă şi de religie. El a moştenit de la tatăl
său numeroasele talente muzicale şi a învăţat să cânte la vioară, la pian şi la orgă.
Când a ajuns la liceul din Marburg, un orăşel pe malul râului Drau, Lorber
îşi putea câştiga deja banii necesari pentru pregătire cântând ca organist la una din
bisericile locale. A primit acreditarea ca profesor de liceu în anul 1829, la Graz,
Austria, capitala provinciei Steiermark. Cu toate acestea, la vremea respectivă nu a
reuşit să-şi găsească un post. De aceea, el şi-a putut continua intensiv studiile muzicale,
predând arta compoziţiei, vioara, lecţii de canto, şi dând din când în când câte un
concert.
În timpul acestor ani, Lorber şi-a urmat înclinaţia interioară şi s-a adâncit
din ce în ce mai mult în studiul „Căii Interioare”. Printre altele, a citit lucrările lui
Justinus Kerner, Jung-Stilling, Swedenborg, Jakob Bohme şi Johann Tennhardt.
Biblia a rămas tot timpul cartea lui de căpătâi şi sursa sa de inspiraţie până la sfârşitul
vieţii.
În pofida numeroaselor sale talente, trăia de pe azi pe mâine, până când i s-a
oferit în cele din urmă un post ca dirijor la Opera din Trieste. Când era pe punctul de
a accepta postul, lucru care i-ar fi permis să-şi consacre talentele lumii exterioare, a
primit o altă misiune, aceea de „Scrib al Domnului”. La data de 15 martie 1840,
imediat după rugăciunea de dimineaţă, el a auzit cu claritate o Voce în regiunea inimii,
care i-a poruncit: „Ridică-te, ia-ţi pana şi scrie!”
Ascultător, a renunţat la pregătirile pentru călătorie, s-a aşezat şi a început să
scrie ceea ce îi dicta misterioasa voce. Era introducerea la prima sa lucrare, Casa
Domnului: „Şi astfel, bunul Dumnezeu se adresează tuturor; iar cele spuse aici sunt
adevărate, autentice şi sigure. Oricine doreşte să vorbească cu Mine, trebuie să se
îndrepte către Mine, iar Eu îi voi răspunde în inima lui. Dar numai cei Puri, cu inima
plină de smerenie, vor auzi Vocea Mea. Iar Eu voi păşi braţ la braţ cu cei care Mă vor
prefera lucrurilor lumeşti şi care Mă vor iubi la fel cum îşi iubeşte mireasa mirele.
Acestea sunt adevăratele Fiinţe Umane, cele care Mă privesc la fel cum îşi priveşte un
frate fratele, şi cum le-am privit Eu dintotdeauna, încă înainte ca ele să fi existat”.
Începând din acea zi, a primei dictări din partea Domnului, imposibilul a
devenit posibil şi a intrat în viaţa lui Jakob Lorber.
În timpul celor 24 de ani care au urmat, el a continuat o activitate care nu
putea fi înţeleasă de nimeni numai cu ajutorul intelectului şi al raţiunii. Scria aproape
zilnic, ore întregi, fără întrerupere, fără să consulte vreo carte de referinţă şi fără să
aibă cunoştinţe legate de ceea ce scria, căci cunoaşterea curgea din pana lui prin
intermediul Cuvântului Interior. Întreaga lui viaţă s-a împlinit în singurătate,
ascultând de această Voce Interioară.

1
 Nu îl putem descrie pe Jakob Lorber decât în superlative. Dacă l-am privi ca
pe un scriitor, el i-ar depăşi prin opera lui pe toţi scriitorii, poeţii şi gânditorii din toate
timpurile. Căci unde mai putem găsi o cunoaştere atât de completă, o interpretare de o
asemenea profunzime, cunoştinţe mai exacte despre ştiinţele geografice, istorice,
biologice şi naturale, descrierea unor fapte care s-au petrecut imediat după crearea
cosmosului? Lucrările sale umplu 25 de volume, fiecare a câte 500 de pagini, ca să nu
mai vorbim de cele mai mici. Dacă l-am privi ca pe un geniu al profeţiei, el i-ar depăşit
cu siguranţă pe toţi iniţiaţii pe care i-a cunoscut umanitatea. Încă nu s-au născut
cuvintele care l-ar putea descrie pe Jakob Lorber, iar dacă el a preferat să se auto-
numească „Scribul Domnului”, putem pune acest lucru numai pe seama smereniei lui
înnăscute.
Jakob Lorber a murit la data de 24 august 1864. El a ştiut dinainte că va muri
la această dată, căci îşi împlinise misiunea. Pe piatra sa de mormânt din Cimitirul St.
Leonhard din Graz sunt scrise cuvintele lui Pavel: „Indiferent dacă trăim sau murim,
noi îi aparţinem Domnului”.

Gottfried Mayerhofer
Gottfried Mayerhofer s-a născut în noiembrie 1807, la Munchen, fiind fiul
unui ofiţer de rang înalt din Bavaria. După ce şi-a încheiat studiile, orientate îndeosebi
asupra matematicii, tânărul Mayerhofer a păşit pe urmele tatălui său şi şi-a ales o
carieră militară.
Când prinţul bavarez Otto a fost ales pentru succesiunea tronului Greciei şi s-
a mutat la Atena, în anul 1837, cuscrul lui Meyerhofer şi-a transferat afacerile şi şi-a
mutat familia la Trieste. Deşi a opus o vreme rezistenţă, Mayerhofer a acceptat (mai
ales sub presiunea soţiei sale, foarte ataşată de tatăl ei) să îşi părăsească slujba şi să se
mute la Trieste. Întrucât guvernul Greciei nu plătea pensii în ţări străine, această
schimbare de rezidenţă s-a dovedit aparent regretabilă, căci acum depindea în
totalitate de venitul soţiei sale. Mayerhofer a trăit la Trieste timp de 40 de ani, până la
moartea sa, în anul 1877. În timpul acestei perioade de pensie, el a început prin a se
dedica studiilor sale favorite: muzica şi pictura. Treptat, interesul lui principal s-a
orientat către spiritualitate.
Această înclinaţie către cunoaşterea religioasă şi spirituală şi-a găsit răsplata
în scrierile lui Jakob Lorber, pe care Mayerhofer le-a descoperit pe când se afla la
Trieste. Cu cât se adâncea mai mult în scrierile misticului styrian – pe care nu l-a
cunoscut niciodată personal – cu atât mai mare devenea entuziasmul său faţă de
revelaţiile primite prin intermediul Cuvântului Interior, şi cu atât mai devotată
devenea natura lui. Graţie acestei aspiraţii spirituale, din ce în ce mai intensă,
Mayerhofer a atins la un moment dat starea de trezire spirituală. În luna martie 1870
el a auzit pentru prima oară Vocea Domnului în interiorul lui. În următorii şapte ani,
el i-a servit acestei Voci ca „Scrib” umil.
Remarcabil este şi felul în care a ajuns la Mayerhofer Cuvântul Interior.
Înainte de a simţi nevoia imperioasă de a scrie, subiectele tratate îi apăreau cu o
claritate desăvârşită în faţa ochilor spirituali, sub forma unor imagini magnifice.
O parte din explicaţiile lui Mayerhofer referitoare la felul în care acţionează
Cuvântul Interior sunt conţinute într-o scrisoare adresată unui prieten:
„În ceea ce priveşte ultimele revelaţii, care nu ţi s-au părut la fel de inspirate
ca şi cele din ‘Lumină, Viaţă şi Iubire’, nu trebuie să uiţi că nu toţi prietenii mei au
acelaşi nivel de înţelegere spirituală ca şi tine. În Graţia Lui, Domnul îmi oferă de
multe ori informaţii care să poată fi înţelese inclusiv de către aceşti oameni, dar şi
altele care să poată servi cândva – cine ştie când şi în ce condiţii – pentru o educaţie
pas cu pas (graduală). Astfel, de multe ori primesc informaţii care nu aduc nimic nou,

2
dar care prezintă revelaţiile anterioare într-o lumină nouă. Atunci când primesc aceste
comunicări, eu mă aflu într-o stare absolut pasivă; de regulă, nici măcar nu ştiu la ce
se referă ele. Totul începe cu o stare de agitaţie care mă cuprinde şi care mă face să mă
aşez la biroul meu. Abia după ce iau în mână pana aflu ce doreşte să-mi comunice
Domnul, şi nici chiar atunci nu cunosc urmarea sau sfârşitul, ci numai exact cuvintele
pe care urmează să le scriu în continuare. Astfel, spre exemplu, în cazul în care
Cuvântul Lui îmi spune: ‘Ia Evanghelia lui Ioan, capitolul 3, versul 7!’, sunt nevoit să
iau Biblia (pe care nu o cunosc aproape deloc) şi să caut pasajul respectiv, după care
ascult dictarea referitoare la el. În acest fel primesc eu dictările, fără să intervin cu
absolut nimic, fără să cunosc motivaţiile care stau la baza lor, fără să am nici cel mai
mic amestec”.
Aceste explicaţii ale lui Mayerhofer demonstrează faptul că scrierile sale
reprezintă inspiraţie pură, şi nu doar produsul imaginaţiei sale. O dovadă o reprezintă
şi faptul că scrisul lui Mayerhofer de pe manuscrisul original este foarte rapid şi
fluent, aproape fără nici o corectură.

Prefaţă
Ediţiile anterioare ale acestei lucrări, sinteză a operei lui Jakob Lorber (1800-
1864) şi Gottfried Mayerhofer (1807-1877), au fost publicate sub titlul „Marea
Transformare”, cu referire la marea epocă a tranziţiei umanităţii de la planul fizic către
cel spiritual. Nu ne mai aflăm însă la începutul acestei epoci, la fel ca pe vremea lui
Lorber şi a lui Mayerhofer, ci ne aflăm în plină epocă crepusculară, în acea perioadă de
care vorbesc multe profeţii ca prevestind naşterea noului soare spiritual. Haosul care
caracterizează epoca în care ne aflăm reprezintă cea mai bună dovadă în acest sens. De
aceea, am considerat mai potrivit să publicăm această lucrare sub titlul de A doua venire
a lui Christos pe pământ.
Cu cât contrastul dintre întuneric şi lumină este mai puternic, cu atât mai clară
devine separarea fiinţelor umane (a grâului de neghină). Toate semnele indică cu
claritate că bătălia finală între forţele binelui şi cele ale răului este foarte aproape.
Victoria Spiritului Divin asupra forţelor demoniace şi a duşmanilor vieţii nu poate fi
posibilă fără o trezire accentuată a unui număr cât mai mare de oameni. Liberul arbitru
permis pe pământ va acorda forţelor demoniace o ultimă şansă; ele vor creşte din nou,
pentru ultima oară, după care îşi vor pierde întreaga putere.
Marile profeţii ale lui Iisus Christos ne-au fost revelate prin intermediul
Cuvântului Interior, receptat de Jakob Lorber şi de Gottfried Mayerhofer. Lecturând
această carte, cititorul înţelept îşi va da seama cu uşurinţă că, în final, spiritul va
repurta o mare victorie asupra anti-spiritului, eliberând astfel umanitatea de teama ei şi
revărsând asupra sa o mare linişte interioară. Numai aşa vor putea rezista oamenii, plini
de credinţă, în faţa Marilor Evenimente care vor urma. Judecata finală 1, consecinţă a
încălcării Legilor lui Dumnezeu, va fi transformată de Iubirea Divină direct în
beatitudine.
„Coborârea lui Christos asupra spiritului uman” şi Apocalipsa lui Ioan, în care
acesta vorbeşte de un „nou pământ” şi de un „nou cer” nu vor putea fi împlinite fără o
purificare prealabilă a umanităţii, care nu este însă în nici un caz sinonimă cu
distrugerea ei. Toţi cei care vor accepta cu credinţă în inimile lor aceste cuvinte profetice
referitoare la sfârşitul timpului (şi tranziţia către un nou început) vor fi acceptaţi în
noua arcă, cea spirituală, care îi va transporta într-o dimensiune nouă, protejându-i de
furia evenimentelor care vor urma şi care vor transforma natura şi lumea în care trăim.
Ei vor cunoaşte astfel Venirea Spirituală a lui Christos pe pământ, bucurându-se într-o
stare beatifică de împlinirea învăţăturilor Sale.

1
N. n. Karma personală, generatoare de suferinţă.

3
 Fie ca această carte să vă ofere lumina şi puterea de care aveţi nevoie pentru a
trece cu bine prin Marile Evenimente în mijlocul cărora ne aflăm.
Editorul

Marele apus care precede a doua venire a Domnului

(Text primit de Jakob Lorber în anul 1849)
Cel care deţine o făclie (lumină) nu ar trebui să o ascundă sub masă, unde
strălucirea ei ar fi inutilă. Orice om care dispune de o făclie cât de mică trebuie să o
aşeze pe masă, la vedere, pentru ca aceasta să lumineze întreaga cameră în care se află.
Dacă pe aceeaşi masă sunt aşezate mai multe făclii, camera va deveni atât de
strălucitoare încât oaspeţii care vor intra în ea vor spune: „Doamne, ce lumină
puternică! Ce bucurie pentru sufletul nostru să ne scăldăm ochii în această lumină, după
întunericul prin care am fost nevoiţi să călătorim atâta vreme, în noaptea cea mare!
Parcă ar fi un sublim răsărit de soare!”
Lumina revigorează viaţa şi o trezeşte, chiar dacă este produsă pe cale
artificială, adică prin intermediul raţiunii pure şi a unui intelect purificat. De aceea, în
aceste timpuri dificile este necesar ca toţi cei care dispun de o luminiţă cât de mică să
iasă cu ea la vedere. Ei ar trebui să îşi cureţe făclia, să o alimenteze cu ulei, să o aprindă
şi să o aşeze pe masa înţelegerii pure, pentru ca toţi cei prezenţi în cameră să se poată
bucura de ea.
Cursul evenimentelor care se derulează deja pe pământ indică cu claritate că
lucrul care lipseşte cel mai mult pe această planetă este lumina. Ce rost are în aceste
condiţii să vorbim de Poruncile lui Dumnezeu, atât timp cât cei cărora le sunt predicate
acestea trăiesc în întunericul cel mai deplin?! Nu este firesc ca aceştia din urmă să îi
repeadă pe predicatori, spunându-le: „Despre ce vorbiţi voi, discipoli ai nopţii? Voi
încercaţi să ne convingeţi de nişte lucruri pe care nu le-aţi experimentat şi pe care nu le-
aţi văzut niciodată! Dacă veţi aşeza o făclie pe masă şi ne veţi descrie în detaliu lucrurile
despre care vorbiţi, vă vom crede, căci lumina voastră va străluci inclusiv în micuţa
noastră cameră! De aceea, înainte să ne ţineţi predici, începeţi prin a aprinde lumina, iar
atunci vom crede şi noi în aceste lucruri pe care acum ni le propovăduiţi în întunericul
cel mai deplin”?
De aceea, adresez aceste cuvinte nu doar celor cu inima curată şi celor care
doresc să cunoască învăţăturile vieţii, ci inclusiv tuturor predicatorilor din această lume:
alimentaţi-vă lămpile cu ulei şi aprindeţi-le fără întârziere, punându-le pe masa
ospitalieră a reculegerii şi înţelegerii interioare, căci s-a apropiat ziua în care marea
promisiune va fi împlinită! Scripturile descriu aceste semne, iar ele sunt deja prezente pe
pământ. Cum de nu le recunoaşteţi?
De îndată ce toate evenimentele profeţite se vor îndeplini fără echivoc, cine se va
mai putea îndoi de apropierea Marii Zile care va marca a doua venire a Domnului pe
pământ şi domnia veşnică a Acestuia în inimile oamenilor? Ce le-au spus cei doi îngeri
coborâţi din ceruri celor care deplângeau pierderea Domnului după ridicarea Sa la cer,
în Împărăţia Sa? Iată ce le-au spus ei: „De ce staţi aici, atât de îndureraţi, privind în
urma Celui care s-a ridicat în Împărăţia Sa? Mergeţi în pace la casele voastre, căci Iisus,
cel care s-a ridicat acum în cerul cerurilor, va coborî cândva din nou pe acest pământ,
pentru a judeca generaţiile care s-au succedat pe el. Binecuvântaţi vor fi cei pe care El îi
va considera drepţi, căci ei vor deveni Copiii Lui, iar El va fi nu numai Domnul, ci şi
Tatăl lor! Dar vai celor ticăloşi şi corupţi, căci ticăloşia lor le va atârna de gât ca o piatră
care îi va trage în jos!”
Profeţiile celor doi îngeri, alături de propriile Mele profeţii, în calitatea Mea de
Domn şi de Dumnezeu, referitoare la a doua venire a lui Christos pe pământ, au ajuns

4
astăzi la maturitate şi se vor petrece foarte curând. Aproape toate pregătirile necesare
au fost făcute. Inimile oamenilor reflectă deja acest lucru. Cea mai bună dovadă o
reprezintă manifestările lor oribile. Cei mai mulţi dintre ei sunt posedaţi de forţele
tiraniei, ticăloşiei, invidiei, lăcomiei, desfrâului, discordiei, conflictelor, calomniei, hoţiei,
războiului, crimei, şi ale tuturor relelor şi murdăriilor posibile. Răutatea şi lipsa de
compasiune au pus stăpânire pe inimile lor, iar umanitatea s-a scufundat într-o stare de
nefericire cum nu a mai existat vreodată pe pământ. De aceea, această stare de lucruri
trebuie să se termine cât mai curând, căci în caz contrar chiar şi Cei Aleşi vor ajunge să
sufere din cauza izolării.
Pe de altă parte, înainte ca Eu, Domnul şi Creatorul întregii vieţi cosmice, să
Mă pot întoarce, este absolut necesar ca pământul să fie purificat de toate buruienele
sale, iar acest lucru se întâmplă chiar acum. Îi avertizez pe cei cu suflete josnice, care nu
încearcă să se vindece în nici un fel, că timpul care le-a mai rămas la dispoziţie este
foarte scurt. Dacă nu vor face nimic, vor pieri.
Cea mai scurtă perioadă de purificare este de patru săptămâni, căci vor veni ore
în care se vor petrece mai multe lucruri decât într-un secol din trecut. Va urma apoi o
perioadă mai lungă de purificare, de patru luni, căci vor veni zile în care evenimentele
care se vor produce vor fi mai semnificative decât toate cele produse într-un secol
anterior. Va urma apoi o perioadă şi mai lungă de purificare, de patru trimestre (n.n. un
an), căci într-o singură săptămână se vor produce evenimente care nu s-au succedat într-
un secol întreg. Cea mai lungă perioadă de purificare a fost stabilită la patru ani (şi
ceva), căci vor veni luni în care se vor petrece evenimente mai zguduitoare decât anterior
în şapte secole.
Lucrurile nu se vor petrece însă haotic, ci vor fi ca un răsărit purpuriu de soare
care va precede marea zi spirituală în care cei drepţi, cu inima bună şi blândă, plini de
iubire faţă de fraţii şi surorile lor, în numele Meu, vor fi salvaţi. Această zi va fi
percepută însă la fel ca un hoţ (adică va veni tiptil, pe neaşteptate) pentru cei care nu ţin
cont de legile Mele, care au inima împietrită şi sunt plini de orgoliu, considerându-se
mai buni decât fraţii lor.
În această zi, toţi cei care se consideră mai buni decât fraţii lor vor pieri, căci
începând din acest moment, toate diferenţele de pe pământ vor dispărea (în plan
exterior). Cei care la ora actuală sunt dispreţuiţi pentru că respectă Cuvântul Meu, ori
în cel mai bun caz toleraţi dintr-un fel de milă, fiind consideraţi oameni cinstiţi (dar
naivi), vor avea parte atunci de slava cea mai mare. Ei îşi vor revela în această zi
adevărata lor măreţie interioară şi vor străluci în lumina ei, în timp ce cei care acum se
dovedesc extrem de ambiţioşi îşi vor pierde complet importanţa. Iar Cei Aleşi de Mine
vor străluci mai puternic decât luna şi decât soarele!
Un răsărit de soare natural, purpuriu, nu anunţă neapărat o zi frumoasă. Există
un vechi proverb care spune: „Purpuriul dimineţii anunţă strălucirea zilei şi provoacă
moartea înserării”. Nu este însă cazul răsăritului spiritual, care anunţă zorii marii zile.
În timp ce răsăritul de soare natural revigorează inimile oamenilor, cel spiritual îi va
umple cu o mare teamă şi anxietate, căci culoarea sa purpurie va fi culoarea sângelui şi a
focului în care va arde această lume (prin această metaforă trebuie să înţelegeţi toate
războaiele, de mai mari sau mai mici dimensiuni).
În timp ce un răsărit de soare natural exagerat de purpuriu anunţă o zi
nefavorabilă, cel spiritual, deşi aparent neplăcut, trebuie privit ca un semn favorabil al
Marii Zile a Mântuirii care va urma. Aşa am aranjat Eu lucrurile, şi voi veghea ca ele să
se întâmple întocmai.
Celor care vor îndrăzni să Mi se împotrivească, spunându-Mi: „Doamne, eşti un
Dumnezeu crud, care se bucură de sângele celor ucişi, la fel ca un tiran etern!”, Eu le voi
răspunde: „Un Maestru nu poate fi judecat după faptele Sale, dar puteţi fi siguri că El
vă va judeca pe voi în maniera corectă”. De aceea, nu trebuie să spuneţi: „Iată, această

5
naţiune a acţionat corect, iar cealaltă nu, sau cutare general acţionează greşit, spre
deosebire de predecesorii săi”. Nu trebuie să vă bucuraţi, dar nici să vă întristaţi, dacă
una sau alta din părţile în conflict câştigă ori pierde. Pe scurt, nu trebuie să fiţi excesiv
de preocupaţi de lucrurile care se vor petrece, indiferent dacă vi se par bune sau rele,
căci Eu sunt cel care permite derularea lor în această manieră, iar Eu sunt un Domn
înţelept şi bun! Dacă cineva se crede mai înţelept decât Mine, nu are decât să încerce să
controleze el elementele, să le arate stelelor pe ce elipsă trebuie să meargă şi să le
poruncească vânturilor, mării şi focului atotputernic din interiorul pământului.
Adevăr vă spun: nu interferaţi cu cursul evenimentelor, ci rămâneţi acasă,
pentru ca atunci când voi veni Eu (iar acest lucru se va petrece foarte curând) să vă
găsesc în casele voastre, să vă întăresc şi să vă primesc în noua Mea Împărăţie pe care o
voi crea pe pământ, dar şi la nivelul stelelor! Dacă nu vă voi găsi acasă, nimeni altceva
decât voi nu va fi vinovat pentru că nu veţi putea participa deloc (sau, cel mult, într-o
manieră extrem de limitată) la Marea Mea Întoarcere Finală.
La ora actuală, Eu nu văd decât un singur păcat, pe care îl consider părintele
tuturor celorlalte, şi anume: mândria! Din mândrie se nasc toate celelalte păcate,
precum egoismul, setea de putere, iubirea de sine, invidia, avariţia, înşelătoria, hoţia,
mânia, crima, lenea şi înclinaţia către o viaţă a plăcerilor, la care se adaugă
lăudăroşenia, desfrâul, lipsa de castitate, blasfemia şi, în sfârşit, uitarea lui Dumnezeu,
din care derivă toate fărădelegile şi nerespectarea nici uneia din legile de origine divină.
Dacă veţi analiza cu atenţie toate aceste super-păcate, veţi constata că la originea lor stă
mândria sau orgoliul. De aceea, dacă cineva ar dori cu adevărat să elimine din viaţa sa
toate aceste păcate, printr-o singură lovitură, el trebuie să facă un singur lucru: să scape
de mândrie. Păcatele care nu sunt comise din orgoliu nu sunt cu adevărat păcate în ochii
Mei, pentru simplul motiv că ele nu conţin însăşi temelia păcatului.
De aceea, lăsaţi acest răsărit de soare să strălucească cu putere asupra propriei
voastre fiinţe şi examinaţi-vă cu atenţie viaţa, în toate detaliile ei, pentru a descoperi
unde se ascunde mândria. Dacă veţi găsi în profunzimile fiinţei voastre ceva care să
semene cât de puţin cu mândria, faceţi toate eforturile pentru a scăpa de ea, chiar dacă
la prima vedere vi se pare nesemnificativă şi firavă. În caz contrar, ea va creşte cu
timpul, distrugând fiinţa voastră spirituală, atât de nobilă, la fel ca un parazit minuscul
care ajunge să distrugă mai devreme sau mai târziu trunchiul gros al unui copac. În
orice formă s-ar afla, mândria reprezintă pentru spirit şi pentru suflet o atmosferă
otrăvită, sufocantă, venită din iad şi capabilă să distrugă în cel mai scurt timp viaţa.
De aceea, vă repet: mai presus de orice, feriţi-vă de mândrie, dacă doriţi să
apăreţi în faţa Mea ca nişte fiinţe drepte, bucurându-vă de prezenţa Mea vizibilă în
Marea Zi Spirituală care va urma! Atât timp cât în voi va mai rămâne chiar şi un singur
atom de mândrie, Eu nu voi veni la voi, pentru că nu aţi fost dispuşi să renunţaţi la acest
rău primordial, deşi aţi ştiut de la bun început ce trebuia să faceţi. Simpla cunoaştere a
adevărului nu face pe nimeni mai bun decât cei ignoranţi, chiar dacă merge uneori până
la trezirea viziunii interioare. Cunoaşterea profundă a adevărului spiritual nu este de
folos sufletului decât dacă este dublată de o smerenie corespunzătoare.
Adevăr vă spun: nu aspiraţi niciodată către slava acestei lumi, indiferent în ce
manieră s-ar manifesta aceasta, căci ea reprezintă o otravă pentru suflet şi pentru spirit,
iar mai devreme sau mai târziu, consecinţele ei nefaste vor deveni evidente. Priviţi câte
războaie, în care au murit milioane de oameni, au fost duse de dragul onoarei. Dacă
marii conducători ai naţiunilor s-ar lăsa ghidaţi de smerenie, şi nu de orgoliu, credeţi că
s-ar mai putea isca asemenea conflicte cumplite între naţiuni? Vă asigur că un război
între două naţiuni smerite este o imposibilitate absolută. Din păcate, naţiunile au devenit
extrem de orgolioase, considerându-se mai bune decât celelalte, cu caracteristici rasiale
superioare, mai vechi pe acest pământ decât altele, şi deci cu drepturi mai mari,
atitudine care a generat războaie atât de devastatoare.

6
 Evident, dacă un duşman lacom ţi-ar invada naţiunea cu scopul de a o jefui,
deşi semenii tăi sunt oameni smeriţi şi paşnici, ai avea toate drepturile să lupţi împotriva
acestui duşman infam, pedepsindu-l cu toată severitatea. De altfel, în acest caz, Eu
Însumi vă voi ajuta în calitatea Mea de Domn atotputernic. Naţiunea invadatoare îşi va
primi astfel curând răsplata binemeritată, nemaiîndrăznind vreodată să atace pământul
vostru. Într-o asemenea situaţie aţi acţiona corect, dar vai!, lucrurile sunt departe de a se
desfăşura în acest fel pe pământ. Războaiele voastre sunt purtate din dorinţa
conducătorilor voştri de a fi mai presus decât ceilalţi, nu dintr-o dorinţă legitimă de
auto-apărare.
O, aroganţa naţiunilor a mers prea departe! Aburii iadului au ajuns deja până
la cerul suprem! Pământul însuşi Mi s-a adresat, rugându-Mă să îl scap de progeniturile
malefice ale lui Satan! Şi iată, a sosit timpul despre care s-a vorbit, iar naţiunile au
pornit război unele împotriva celorlalte! Dacă Mă veţi întreba cum de a fost posibil acest
lucru, vă voi răspunde simplu: din mândrie! Şi vă mai spun: au trecut timpurile în care
sabia putea acţiona ca un arbitru între onoare şi ruşine, între virtute şi viciu. Căci ea nu
a fost niciodată un instrument al smereniei, ci numai al importanţei de sine, şi de multe
ori chiar al tiraniei.
Lucrurile trebuie să înceteze! Pe viitor, smerenia va guverna naţiunile cu armele
iubirii. Evident, acest lucru nu se va întâmpla decât în cazul acelor naţiuni care vor fi
considerate demne să primească această armă celestă. În ceea ce le priveşte pe cele
nedemne, acestea îşi vor primi răsplata binemeritată. Eu îi voi acorda întotdeauna
victoria celui mai bun şi mai drept, dar vai lui dacă va cădea apoi în capcana aroganţei!
De acum înainte, nici un om şi nici o naţiune care vor fi motivaţi în acţiunile lor
de o scânteie cât de mică de mândrie nu vor mai fi cruţaţi. Nici o acţiune care are la bază
o ambiţie personală nu va mai primi de acum înainte binecuvântarea Mea. În schimb,
toate acţiunile realizate cu inima smerită, de dragul de a le fi util semenilor tăi, vor fi
plenar binecuvântate de Mine, căci între oameni trebuie să se nască o ordine nouă. Cei
care nu i se vor supune cu inima deschisă, mergând în continuare pe vechile lor obiceiuri
şi tradiţii, vor afla pe pielea lor, prin consecinţele teribile pe care vor fi nevoiţi să le
suporte, dacă au acţionat conform ordinii Mele, sau împotriva ei.
Adevăr vă spun: cei care – de dragul acestei lumi exterioare – vor refuza să facă
fapte spirituale bune, dăruindu-se în întregime lumii prin faptele lor, vor primi
libertatea să acţioneze aşa cum doresc, dar când vor veni la Mine şi vor depune mărturie
cu faptele lor bune (lumeşti), Eu le voi spune: du-te înapoi, la cel care te-a inspirat să
depui această mărturie, căci Numele Meu nu este scris în ea! Ai făcut cutare şi cutare
fapte de dragul acestei lumi exterioare, dar nu ai acceptat să mergi pe calea adevăratei
umilinţe, singura care îmi este pe plac. Când lumea ţi-a spus: ‚Iată, acest om este plin de
onoare!’, ambiţia ta s-a simţit flatată. În Împărăţia Mea onoarea ta este considerată însă
una minoră; de aceea, şi slava de care te vei bucura va fi pe măsură. Nu vreau să spun
prin aceste cuvinte că trebuie să acţionaţi în lumea exterioară într-o manieră care să
stârnească dispreţul celor din jur. Eu nu cer nimănui aşa ceva! Singurul lucru pe care vi-
l cer Eu este să faceţi fapte cu adevărat bune, indiferent de ce spune lumea şi fără să vă
ruşinaţi de ele. Singura voastră motivaţie ar trebui să fie aceea că faptele voastre sunt
bune şi că aşa doresc Eu să acţionaţi.
Aţi şi uitat deja că Eu Însumi, Creatorul atotputernic şi etern al tuturor
cerurilor şi lumilor, al îngerilor şi al oamenilor deopotrivă, am păşit în lumea voastră
fără să port nici un alt veşmânt decât cel al umilinţei cele mai depline? I-am învăţat
atunci pe oameni, prin cuvinte clare şi prin faptele mele, că dacă doresc să devină Copiii
Mei, trebuie să procedeze la fel ca Mine, adică să respingă această lume exterioară cu
toată măreţia ei, să nu păşească pe cărările largi ale splendorii terestre, care sunt
întotdeauna trecătoare, ci pe calea îngustă a smereniei, care conduce către viaţa eternă.

7
 Nu v-am învăţat Eu că tot ceea ce pare măreţ în faţa acestei lumi exterioare
apare ca fiind odios în faţa Mea, că Eu nu privesc decât la lucrurile mici, pe care lumea
le dispreţuieşte, şi resping întotdeauna ceea ce se consideră a fi mare în această lume?
Voi nu îmi veţi putea vedea Faţa până când nu veţi elimina din inima voastră
chiar şi ultimul atom de mândrie. Adevăr vă spun: aşa stau lucrurile şi aşa vor rămâne
de-a pururi! Chiar şi cel mai mare păcătos va fi tratat de Mine cu o compasiune mai
mare decât acela care nu s-a lepădat, cu cea mai mare căinţă posibilă, de mândria din
inima sa! Dacă aţi avea la fel de multe păcate ca şi firele de iarbă şi ca boabele de nisip
de pe fundul mării, dar nu aţi dovedi nici cel mai mic semn de mândrie, păcatele voastre
nu ar conta deloc în faţa Mea! Căci acolo unde nu există mândria, există iubirea şi
smerenia. Iubirea şi smerenia şterg toate păcatele şi toate greşelile, indiferent de
numărul lor. Dacă există însă măcar un singur atom de mândrie în spatele păcatelor pe
care le comit oamenii în timpul perioadei lor de testare pe calea mântuirii, acest atom va
stimula toate păcatele, chiar şi pe cele mai mici. Oricât de minuscul pare acest atom de
orgoliu, lupta împotriva lui va fi întotdeauna extrem de dureroasă.
Un atom cât de mic de mândrie este suficient pentru a-Mi face imposibilă
pătrunderea în inima unei fiinţe umane, fie ea cât de virtuoasă altminteri. Aşa se explică
de ce atât de puţini oameni reuşesc să Mă vadă, îndeosebi în această epocă modernă, şi
de ce nu reuşesc să Mă adresez personal vouă, numindu-vă Copiii Mei.
Doresc să vă mai transmit ceva. De acum înainte, nu mai spuneţi: „Această
casă, acest teren sau această proprietate îmi aparţine. Eu sunt stăpân în casa mea şi eu
trebuie să îmi lucrez propriul teren”. Cât orgoliu se ascunde în spatele acestor cuvinte!
Adevăr vă spun: Eu nu voi veni niciodată la cei care gândesc, vorbesc şi acţionează în
acest fel, căci este evident că ei nu Mă consideră pe Mine Domnul şi Proprietarul tuturor
lucrurilor, ci îşi imaginează că ei sunt stăpâni peste lucrurile pe care le-au primit de la
Mine, pentru scurt timp. Orgoliul care se ascunde în spatele acestei atitudini este imens,
şi el stă la baza tuturor războaielor, mari şi mici. În Împărăţia Mea viitoare lucrurile vor
fi mult diferite. Nu vor mai exista atunci proprietari şi moşieri, căci Eu voi fi Totul-în-
Toate. Iar cei mai mari în acea lume vor fi cei în inima cărora îmi voi face sălaş Eu.
Ascultaţi însă ce vă spun: înainte de Marea Mea Întoarcere pe pământ,
buruienele şi iarba uscată vor fi smulse printr-o judecată extrem de severă. Din doi
oameni, unul va fi acceptat, dar celălalt va fi respins. Mai mult de jumătate din
umanitate va fi triată şi respinsă! Vă avertizez din nou, a nu ştiu câta oară, că în aceste
timpuri nu trebuie să o cotiţi nici la dreapta, nici la stânga! Oricine doreşte să cunoască
victoria nu trebuie să se bazeze decât pe Mine ca să-i fiu ghid. Nu spuneţi niciodată:
cutare are dreptate, iar cutare greşeşte, ci rugaţi-vă pentru toţi deopotrivă, pentru
duşmani la fel ca şi pentru prieteni. Orice altă atitudine este un păcat în faţa Mea, căci
luând partea cuiva, voi faceţi dovada unui mare orgoliu, dorind ca preferatul vostru să
fie victorios, iar opozantul său să fie zdrobit. Oare cei cărora le doriţi pieirea nu sunt şi
ei fraţii voştri, la fel ca cei pe care doriţi să-i vedeţi victorioşi?
Cum ar putea să respecte această dorinţă de răzbunare Cuvântul Meu? Nu v-
am învăţat Eu că trebuie să vă rugaţi pentru cei care vă urăsc, să-i binecuvântaţi pe cei
care vă blestemă şi să le răspundeţi cu bine celor care vă fac rău? De aceea, lăsaţi-i pe
cei care se luptă să se lupte singuri, iar voi rugaţi-vă pentru ambele părţi implicate în
conflict. Nu vă bucuraţi niciodată de înfrângerea unora şi veţi ajunge astfel la fel ca
îngerii Mei din ceruri, care îşi acoperă feţele, cutremurându-se, atunci când fraţii lor de
pe pământ se ucid unii pe alţii.
Adevăr vă spun: răsăritul purpuriu care precede Întoarcerea Mea pe pământ
va deveni încă şi mai purpuriu ca acum. Abia la sfârşitul distrugerii finale le va deveni
evident celor rămaşi în viaţă că nici una din părţile aflate în conflict nu a câştigat cu
adevărat, căci adevărata victorie abia urmează să se nască. Acum lupta o dă orgoliul,
dar când va intra în joc umilinţa, nici un tiran nu va scăpa de sabia ei, şi nici un

8
judecător care a încercat să-şi impună autoritatea vărsând sângele unor prizonieri
inocenţi nu se va putea opune judecăţii ei.
Aceste cuvinte sunt extrem de importante pentru mântuirea voastră viitoare şi
sunt rostite de Mine, Tatăl vostru etern, care v-am dăruit deja atât de multe. Respectaţi-
le cu stricteţe şi toate binecuvântările se vor revărsa asupra voastră, deopotrivă cele
temporare şi cele eterne. Dacă nu veţi ţine însă cont de ele, continuând cu vechile voastre
obiceiuri, nu vă veţi putea bucura de Întoarcerea Mea, şi singurii vinovaţi veţi fi voi
înşivă.
Tot ce am afirmat în aceste pagini scrise de servitorul Meu credincios se va
împlini până la ultima virgulă. Binecuvântaţi vor fi cei care vor respecta aceste
avertismente, căci voi veni Eu Însumi în casele lor, din când în când, în calitate de
oaspete!
Cei care nu vor ţine însă seama de aceste avertismente şi de altele, care vor
urma, vor trăi singuri în casele lor goale, părăsite şi jalnice. Căci atunci când voi veni,
Mă voi duce direct în casele celor care îmi aparţin, binecuvântându-i personal, pentru
eternitate.
Vai celor în casa cărora nu voi pune piciorul, căci ei nu vor cunoaşte Marea Zi,
ci vor rămâne de-a pururi scăldaţi în razele purpurii şi crepusculare ale răsăritului de
dinainte! Aceste cuvinte v-au fost adresate de Mine, Cel a cărui nouă venire pe pământ
v-a fost anunţată. Amin.

Întoarcerea în persoană a Domnului

(Extras din mesajele primite de Jakob Lorber, referitoare la învăţăturile şi faptele
lui Iisus în timpul vieţii Sale trăite pe pământ. Textul de faţă este preluat din Marea
Evanghelie a lui Ioan, în care Domnul se adresează discipolilor Săi pe marginea acestui
subiect)
1.
Le-am arătat atunci cum prinţul ascuns al acestei lumi va fi nevoit să facă faţă
judecăţii sale, urmat la scurt timp şi de cohortele sale de adepţi. Le-am arătat de
asemenea sfârşitul lumii2 şi judecata generală care va urma, similară cu cea din timpul
lui Noe. Uimiţi, M-au întrebat când şi cum se vor petrece toate aceste lucruri. Iar Eu le-
am spus: „Lucrurile se vor petrece exact ca pe vremea lui Noe. Iubirea va dispărea
complet. Credinţa vie într-o viaţă trăită în puritate, cu faţa către Dumnezeu, aşa cum le-
a fost revelată ea oamenilor de către mesagerii din ceruri, va fi înlocuită de superstiţii
moarte, întunecate şi amăgitoare. Cei care vor deţine puterea se vor folosi de semenii lor
ca de nişte animale, omorându-i cu sânge rece, fără nici cea mai mică mustrare de
conştiinţă, dacă aceştia nu se vor supune fără crâcnire voinţei lor.
Conducătorii naţiunilor îi vor oprima pe cei săraci cu tot felul de poveri,
persecutându-i şi încercând să le blocheze liberul arbitru prin toate mijloacele de care
vor dispune. Din cauza lor, umanitatea va fi supusă unor tulburări cum nu a mai
cunoscut vreodată planeta pământ. Zilele se vor scurta însă, din cauza Celor Aleşi, care
se vor afla în rândul celor sărmani. Dacă nu s-ar întâmpla astfel, chiar Cei Aleşi ar putea
pieri! Până atunci însă vor mai trece o mie de ani şi încă aproape o mie! Voi trimite
atunci îngerii pe care îi vedeţi acum aici3, printre cei săraci, iar aceştia vor suna din
2
N. Ed. În cazul de faţă, prin “sfârşitul lumii” nu se înţelege distrugerea întregului pământ, ci doar a
materialismului care domneşte pe acesta, precum şi a consecinţelor sale: egoismul şi dorinţa de putere.
Implicit, prin această expresie trebuie înţeles un nou început, al unei lumi spirituale în care principala
filozofie de viaţă va fi una pozitivă, respectând întru totul cuvintele şi faptele lui Iisus.
3
În momentul respectiv, îngerii Domnului erau prezenţi în formă vizibilă, umană, ei nefiind altceva decât
spirite superioare perfecte, materializate. Din rândul lor făceau parte: Gabriel, Rafael, Zuriel şi alţii (vezi

9
trompetele lor, trezindu-i pe cei morţi din punct de vedere spiritual din mormintele
întunericului lor (nopţii lor spirituale). Milioanele de spirite trezite se vor încolona şi vor
mărşălui dintr-un capăt în celălalt al pământului, spulberând în calea lor puterile acestei
lumi, şi nimeni nu li se va putea opune!
După această trezire şi această purificare a pământului, acesta va redeveni un
paradis terestru, iar Eu îmi voi conduce de-a pururi Copiii pe calea cea bună. După încă
o mie de ani, prinţul întunericului va fi eliberat din nou, de dragul mântuirii lui, timp de
o perioadă scurtă, de şapte ani şi câteva luni. El va avea astfel posibilitatea fie să revină
la Mine, fie să cadă pentru totdeauna. În cazul în care va prefera căderea, centrul
interior al pământului va fi transformat într-o închisoare eternă, dar partea exterioară
va rămâne la fel de paradisiacă.
În cazul în care prinţul întunericului va alege însă mântuirea, pământul va
deveni un cer, iar moartea trupului şi a sufletului nu va mai exista! Cum şi când se vor
petrece toate aceste lucruri? – Nici chiar cel mai înalt înger din ceruri nu ştie şi nu va şti
până când ele se vor petrece. Singurul care ştie este Tatăl!....
Va veni un timp în care majoritatea oamenilor nu vor mai căuta decât plăcerile
terestre. Va urma însă o mare judecată, căreia întreaga umanitate va trebui să i se
supună. Toţi cei care aleargă cu instrumentele de măsurat, spunându-le semenilor lor:
„Iată, am măsurat acest pământ, am aşezat bornele care îl delimitează şi îl declar acum
proprietatea mea”, adăugând pentru cei care vor îndrăzni să le conteste decizia:
‚Prietene, toţi oamenii sunt egali şi au aceleaşi drepturi, dar nu toţi au puterea de a lua
în posesie aceste drepturi. Cei care se vor opune deciziei mele vor fi condamnaţi la
moarte!’ – ei bine, aceşti oameni nu vor mai exista! Atunci când voi veni a doua oară pe
pământ, pentru a le da pedeapsa cuvenită acestor ‚epicurieni’, dar şi răsplata vieţii celor
care au suferit atât de mult din cauza iubirii lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor,
- pământul nu va mai fi împărţit numai în beneficiul câtorva aleşi. Oriunde se vor afla
atunci oamenii, ei vor avea dreptul să cultive pământul şi să îşi satisfacă astfel nevoile.
Îşi vor putea ajuta semenii, dar nu vor avea dreptul să spună: ‚Iată, aceasta este
proprietatea mea, iar eu sunt stăpân asupra ei!’
Oamenii vor înţelege atunci că Eu sunt singurul Stăpân şi Domn, iar ei nu sunt
altceva decât fraţi şi surori. La fel ar trebui să se considere şi acum, dar umanitatea se
află într-o stare intermediară de evoluţie, în care chiar şi celor nepurificaţi încă de
marele foc al vieţii li se permite să trăiască. Peste 2000 de ani acest lucru va înceta însă.
După marea transformare a umanităţii, spiritualitatea va prevala din nou pe pământ, şi
nimeni nu va mai avea dreptul să spună că ‚cutare lucru este al meu’, iar ‚cutare al tău’.
Din perspectiva lui Dumnezeu, întregul pământ le aparţine în mod egal oamenilor, aşa
cum s-a întâmplat la începutul creaţiei. În acele vremuri, înţelepţii erau cei care
împărţeau pământul, în funcţie de nevoile oamenilor, învăţându-i apoi cum să îl cultive.
Roadele pământului erau împărţite tot de cei înţelepţi, iar surplusul era stocat în
depozite special create în acest scop, pentru ca nici un membru al comunităţii să nu
sufere vreodată de foame…
Focul care va preceda întoarcerea Mea pe pământ va fi numit: marea ciumă
universală, manifestându-se printr-o suferinţă cum nu a mai existat vreodată pe
pământ. Credinţa va înceta să mai existe, iubirea oamenilor se va răci, iar cei săraci se
vor lamenta şi vor muri de foame. Cei puternici, conducătorii şi regii acestei lumi, nu
vor sări însă în ajutorul celor care vor plânge, căci mare va fi aroganţa şi împietrirea
inimilor lor. Naţiunile se vor ridica atunci unele împotriva celorlalte şi se vor lupta între
ele cu arme de foc. Din cauza războaielor, conducătorii vor acumula datorii şi îşi vor
chinui şi mai tare supuşii prin taxele şi impozitele excesive pe care le vor impune. Viaţa
va deveni astfel foarte scumpă, foametea va prevala pe pământ, şi multe fiinţe umane,

Ioan 1:51: „Adevăr vă spun, veţi vedea cerurile deschizându-se şi îngerii lui Dumnezeu coborând asupra
Fiului Omului”.

10
animale şi chiar plante vor pieri din cauza bolilor, epidemiilor şi mizeriei. În plus, vor
veni mari furtuni, pe mare şi pe uscat, iar pământul se va cutremura de multe ori.
Marea va inunda ţărmurile, iar teama oamenilor va atinge cote maxime! Voi permite
acestor lucruri să se petreacă cu scopul de a-i îndepărta pe oameni de mândria, egoismul
şi indolenţa lor. Aceasta este prima purificare prin foc a umanităţii care va preceda
Întoarcerea Mea pe pământ.
Simultan, focul natural va juca şi el un rol important: el va conduce navele
oamenilor pe mări cu viteza vântului. Folosindu-se de intelectul lor ascuţit, oamenii vor
inventa maşini din oţel şi vor construi drumuri pe care acestea să meargă. Ei vor
renunţa la animalele de tracţiune şi vor călători pe pământ cu viteza unei săgeţi în zbor.
Vor învăţa să controleze puterea fulgerului (n.n. electricitatea), punând-o în slujba
voinţei lor dintr-un capăt la celălalt al pământului. Atunci când puternicii regi ai acestui
pământ vor provoca războaie unii împotriva celorlalţi, din orgoliu şi lăcomie,
principalul factor care va decide victoria va fi acest foc, care va pune în mişcare cu
iuţeala fulgerului sfere grele de fier care vor provoca explozii devastatoare oriunde vor
cădea, distrugând oraşe, clădiri şi oameni, deopotrivă. Aceste arme vor deveni din ce în
ce mai ingenioase, ajungându-se la un moment dat în situaţia în care nici o naţiune nu va
mai îndrăzni să pornească război împotriva alteia, pentru a nu se anihila reciproc.
Dându-şi seama că armele lor ar putea distruge întreaga umanitate, fără ca cineva să
mai beneficieze de pe urma lor, conducătorii naţiunilor vor începe să trăiască în pace şi
prietenie. Dacă, totuşi, se vor mai găsi unii care, în aroganţa lor dementă, ar dori să
provoace un război împotriva vecinilor lor, majoritatea celorlalţi se vor uni în consilii şi
îi vor pedepsi. Treptat, pacea va reveni astfel printre naţiuni şi va ajunge să domnească
pe întregul pământ. Nu vor mai exista războaie decât între popoarele primitive, dar nici
chiar în cazul lor nu vor mai dura multă vreme. Regii şi conducătorii credincioşi Mie vor
ajunge să guverneze lumea, iar lumina Mea se va revărsa asupra întregului pământ prin
intermediul lor, aducând cu sine o epocă de pace şi prietenie. Aceasta va fi cea de-a doua
purificare prin foc a umanităţii!
Cea de-a treia purificare prin foc va consta în trezirea (de către Mine), încă cu
câteva secole înainte ca aceste evenimente să se producă, a unor profeţi şi clarvăzători 4
care le vor preda naţiunilor adevărul în numele Meu.
Ei îi vor elibera astfel pe oameni de amăgirile, iluziile şi minciunile răspândite
de falşii profeţi şi preoţi, care vor pava astfel calea către căderea lor, şi culmea!, în
numele Meu. Aceşti falşi profeţi şi preoţi vor apărea în scurt timp, ba, pe ici-colo, au
apărut deja chiar acum, în timpul venirii Mele pe acest pământ. Ei vor lucra prin semne
şi miracole false, la fel ca şi preoţii păgâni, seducând mulţi oameni naivi şi câştigând
astfel multe comori şi averi pământeşti, precum şi multă putere. Lumina orbitoare a
celui de-al treilea foc îi va orbi însă, iar ei vor pierde tot ce au acumulat. La rândul lor,
regii şi prinţii care îi vor ajuta îşi vor pierde puterea şi tronurile, căci Eu îmi voi trimite
propriii regi şi comandanţi pentru a-i învinge. În acest fel, noaptea iadului va fi alungată
şi mesagerii ei printre oameni vor fi distruşi. Cel de-al treilea foc purificator venit din
ceruri înseamnă învingerea minciunii în lupta ei cu lumina adevărului, la fel cum
noaptea naturală dispare la primele raze ale soarelui care răsare, retrăgându-se în
peşteri şi în profunzimile întunecate ale pământului. Şi nici unul din cei care vor
descoperi lumina nu va mai tânji vreodată după noapte.
Iar acum vă voi vorbi de cel de-al patrulea foc, prin care pământul, umanitatea
şi întreaga creaţie vor fi purificate în momentul Întoarcerii Mele pe pământ. Acest foc va
consta din tot felul de cataclisme naturale, care vor lovi mai ales marile şi magnificele
oraşe construite de oameni pe pământ. În ele, orgoliul oamenilor va ajunge la apogeu, la
fel ca şi corupţia, lipsa iubirii, justiţia falsă, puterea, autoritatea, indolenţa, dublate însă
de o sărăcie extremă şi de tot felul de suferinţe generate de slăbiciunile celor puternici şi
de vânarea continuă a plăcerilor terestre. În acele vremuri, oamenii vor crea maşini
4
Referire la Boehme, Swedenborg, etc., apoi la Lorber şi Mayerhofer, dar, indirect, şi la lumina ştiinţei.

11
ingenioase, construite din fier, care vor folosi forţa focului şi a apei pentru a înlocui
munca omului. Ele vor folosi puterea cărbunelui natural pentru a aprinde focul, iar
oamenii vor săpa galerii adânci în măruntaiele pământului pentru a scoate acest
combustibil.
Când activităţile industriale generate de această putere a focului vor ajunge la
apogeu, atmosfera pământului va fi saturată cu otrăvuri şi combustibili, iar când aceştia
se vor aprinde, incendiile izbucnite vor distruge oraşe întregi, reducându-le la cenuşă.
Această purificare va fi foarte eficientă! Ceea ce nu va reuşi să facă acest foc vor
completa marile furtuni care vor izbucni. Desigur, această purificare nu va avea loc
decât acolo unde este absolut necesară, căci nimic nu poate fi distrus în creaţia Mea fără
a fi absolut necesar. În acest fel, atmosfera pământului va fi eliberată de vaporii toxici şi
de spiritele malefice care trăiesc în ei, lucru care va avea o imensă influenţă benefică
asupra celorlalte creaturi care vor trăi pe pământ. Starea de sănătate fizică a umanităţii
se va îmbunătăţi dramatic, majoritatea bolilor vor dispărea, iar oamenii vor putea din
nou să se bucure de o bătrâneţe liniştită şi senină.
Când oamenii, astfel purificaţi, se vor scălda în lumina Mea, respectând în
permanenţă Poruncile Iubirii, întreaga proprietate a pământului va fi distribuită în mod
echitabil, astfel încât toţi să se poată împărtăşi în mod egal din ea şi nimeni să nu mai
sufere vreodată de foame. Liderii comunităţilor îmi vor înţelege perfect Voinţa Divină şi
vor veghea ca în ţinuturile lor să nu mai existe oameni nevoiaşi. Eu Însumi îi voi vizita
din când în când pe oameni, întărindu-i şi alinându-i, ori de câte ori voi descoperi în ei o
iubire sinceră şi profundă faţă de Mine. Desigur, această profeţie nu se va îndeplini decât
într-un viitor destul de îndepărtat, dar este cert faptul că va fi împlinită, căci totul va
trece, chiar şi acest pământ şi întregul univers vor dispărea cândva, dar cuvintele şi
promisiunile Mele nu vor dispărea niciodată înainte de a fi împlinite până la ultima!
În acea epocă îndepărtată vor exista numeroase pământuri, ţări şi naţiuni noi,
care la ora actuală nu există sau nu au un nume. Un lucru este însă sigur: Eu nu voi
reveni decât în mijlocul acelor oameni care vor cultiva credinţa cea mai vie şi o iubire
deplină faţă de Dumnezeu şi de semenii lor. Iar atunci când voi veni, nu voi veni singur,
ci îi voi aduce cu Mine pe toţi ai Mei, pe toţi cei care au fost împreună cu Mine în ceruri.
Aceştia vor coborî în număr mare alături de Mine şi îi vor întări pe fraţii lor aflaţi încă
în trup de carne pe pământ. Se va produce astfel o mare comuniune între spiritele
binecuvântate ale cerului şi oamenii care trăiesc pe acest pământ, lucru care va părea un
adevărat miracol pentru oamenii acelor timpuri. Aţi aflat astfel tot ce trebuia să ştiţi.
Acţionaţi în consecinţă, şi veţi dobândi astfel Viaţa Eternă, iar Eu vă voi trezi din nou în
Ziua Marii Judecăţi!...
Nu vă pot spune anul, ziua şi ora Întoarcerii Mele pe pământ, căci totul depinde
de liberul arbitru al umanităţii. De aceea, nici un înger din ceruri nu cunoaşte acest ceas,
ci numai Tatăl, care îl va revela la momentul potrivit celor aleşi de El. De altfel,
cunoaşterea vizionară nu serveşte neapărat mântuirii sufletului. Ea nu le serveşte cu
adevărat decât celor născuţi a doua oară, întru spirit. Cât despre ceilalţi, care se numără
cu milioanele, ea nu ar face decât să îi arunce într-un haos şi mai mare! De aceea, este
mai bine ca umanitatea să nu ştie tot ce va urma. Adevăr vă spun: va veni o vreme când
descendenţii voştri vor întreba, la fel ca şi voi acum, când se va întoarce Fiul Omului. Ei
vor dori să îl vadă, dar dorinţa nu li se va îndeplini. Mulţi se vor ridica în acele vremuri
şi le vor spune oamenilor: ‚Ascultaţi, aceasta este ziua în care se va întoarce El!’ Nimeni
nu ar trebui însă să-i urmeze, căci ziua Întoarcerii Mele va fi la fel ca un fulger,
luminând cerul de la est la vest şi tot ce se află sub el.
Înainte însă ca acest lucru să devină posibil, Fiul Omului va trebui să sufere
intens. El va fi respins de actuala generaţie, îndeosebi de evrei şi de farisei. În viitor va
continua să fie respins de mulţi oameni, care vor fi numiţi, pe bună dreptate, ‚noii evrei
şi noii farisei’. Iar atunci când Fiul Omului se va întoarce, situaţia pe pământ va fi
similară celei din timpul lui Noe. În acea vreme, oamenii se bucurau de mâncare şi de

12
băutură, se căsătoreau şi făceau copii, dar totul a durat numai până când Noe şi-a
construit arca şi când apele au invadat pământul, înecând totul în cale. La fel s-au
petrecut lucrurile şi în vremea lui Lot. Oamenii care trăiau în Sodoma mâncau şi beau
liniştiţi, îşi cultivau pământurile şi îşi vedeau de treabă, dar când Lot a părăsit oraşul,
din cer a coborât un foc mare, care i-a ucis pe toţi.
La fel se vor petrece lucrurile şi în vremea când Fiul Omului se va revela din
nou. Cel care va fi surprins pe acoperişul casei, gândindu-se la posesiunile sale, nu
trebuie să mai coboare pentru a le lua în primire. Iată cum trebuie înţeleasă această
metaforă: cel care are o înţelegere autentică, superioară, trebuie să rămână la nivelul ei
şi să nu coboare sub ea, de teamă că va pierde anumite avantaje lumeşti din cauza ei!
Căci cele fizice vor fi distruse. Şi iată o altă metaforă: cel care va fi surprins pe câmp (pe
câmpul libertăţii de cunoaştere) nu trebuie să se întoarcă la cele lăsate în spate
(doctrinele şi dogmele false din trecut), ci trebuie să-şi amintească de soţia lui Lot şi să
facă toate eforturile pentru a progresa către adevăr.
Şi vă mai spun un lucru: în acele vremuri, chiar dacă doi oameni vor fi
surprinşi făcând acelaşi lucru, unul dintre ei va fi acceptat (lucrătorul corect), iar
celălalt (care acţionează incorect şi egoist) va fi părăsit. Toţi cei care vor încerca să-şi
păstreze sufletul de dragul lumii exterioare şi-l vor pierde. În schimb, cei care vor
urmări să scape de sufletul lor din cauza lumii exterioare şi-l vor păstra viu şi îl vor
ajuta astfel să avanseze către Viaţa Eternă.
Şi încă ceva: în marea noapte a sufletului, dacă doi oameni vor fi surprinşi în
acelaşi pat, unul va fi acceptat, iar celălalt părăsit. Iată cum trebuie înţeleasă această
metaforă: la prima vedere (din perspectiva exterioară), cei doi împărtăşesc aceeaşi
credinţă. Unul dintre ei va fi însă activ, iar credinţa sa va fi vie, motiv pentru care va fi
acceptat în Împărăţia lui Dumnezeu, a Luminii şi a Vieţii, în timp ce celălalt nu va
practica decât ritualurile exterioare ale cultului său, care nu au nici o valoare interioară
pentru suflet şi pentru spirit. Credinţa sa va fi moartă şi nu îl va îndemna să facă fapte
de iubire pentru semenii săi, motiv pentru care nu va fi acceptat în Împărăţia iluminată
a lui Dumnezeu. Dacă doi oameni vor fi surprinşi lucrând acelaşi câmp, dar unul îl va
lucra fără egoism, din pură iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi, în timp ce
celălalt va lucra câmpul numai pentru a-şi satisface interesele, fără nici o credinţă
interioară, la fel ca fariseii, nu trebuie să vă mire faptul că primul va fi acceptat în
Împărăţia lui Dumnezeu, iar cel de-al doilea nu. Aşa se vor petrece lucrurile atunci când
Fiul Omului se va întoarce pe pământ! Dacă, în urma acestei Întoarceri, Spiritul Meu va
pătrunde mai adânc în voi, gradul vostru de iluminare va spori şi veţi înţelege mai bine
ce vă spun acum. La ora actuală, nu am cum să vă explic cu mai multă claritate aceste
afirmaţii.
Dacă doriţi să ştiţi mai multe despre momentul şi locul în care se vor întâmpla
toate aceste lucruri, luaţi aminte la ce vă spun acum: oriunde există un cadavru se
adună vulturii! Dacă veţi privi cu atenţie fariseismul indolent şi lipsit de credinţă, veţi
constata că aveţi de-a face cu un cadavru. Eu şi toţi cei care cred în Mine, evrei şi păgâni
deopotrivă, simbolizăm vulturii care se adună pentru a consuma cadavrul. Privind
lucrurile dintr-o altă perspectivă, noaptea sufletului şi păcatul care derivă din ea
reprezintă un cadavru în jurul căruia se adună lumina vieţii, distrugându-l pe măsură ce
lumina zilei alungă noaptea cu amăgirile şi iluziile ei. Toate aceste lucruri se petrec chiar
acum, sub ochii noştri5, cu iudaismul indolent şi lipsit de credinţă, care s-a transformat
într-un cadavru şi care va fi consumat complet în circa 50 de ani de acum înainte. La fel
se vor petrece lucrurile şi în timpurile care vor urma cu biserica şi cu învăţătura
creştină. Aceasta va deveni un cadavru chiar mai descompus decât este iudaismul astăzi,
motiv pentru care va fi atacată din toate părţile de vulturii liberi ai luminii şi vieţii, care
îl vor consuma prin focul iubirii şi prin lumina adevărului. Toate aceste lucruri se vor

5
Este vorba de perioada în care a trăit Iisus.

13
petrece peste mai puţin de 2000 de ani de la prima Mea venire pe acest pământ, aşa cum
v-am repetat deja în mai multe rânduri.
Deşi sunt încă în trup, păşind printre voi şi învăţându-vă, s-au găsit deja unii
care au început să predice în numele Meu, urmărind beneficii materiale personale şi
amestecând învăţătura Mea cu seminţele lor impure, din care vor ieşi în curând
nenumărate buruiene care se vor amesteca cu grâul cel bun. Nu-i de mirare că în acele
vremuri din urmă numărul falşilor profeţi şi învăţători care vor predica „în numele
Meu” va creşte alarmant. Ei le vor spune oamenilor prin cuvinte convingătoare: ‚Iată,
aici este Christos’! Dacă veţi auzi aceste cuvinte (la fel, descendenţii voştri de mai
târziu), să nu le credeţi! Căci lucrările acestor falşi profeţi pot fi recunoscute cu
uşurinţă, la fel cum pot fi recunoscuţi pomii după fructele lor. Un pom bun produce
fructe bune, dar strugurii nu pot creşte în mărăcini, iar o buruiană nu va produce
niciodată smochine.
V-am explicat deja în ce constă Împărăţia lui Dumnezeu şi cum se dezvoltă ea în
interiorul omului. De aceea, vă va fi uşor să înţelegeţi că orice om care va striga în gura
mare: ‚Priviţi! Acolo este Christos’, nu poate fi crezut. Aşa cum spiritul se află în
interiorul omului şi al vieţii, din el născându-se gândirea, sentimentele, cunoaşterea şi
voinţa, la fel, Împărăţia lui Dumnezeu, adevărata împărăţie a vieţii spiritului nu poate fi
găsită decât în interiorul omului, şi nicidecum în afara lui. Nici un om care va înţelege
plenar acest lucru, experimentându-l direct, nu va mai putea fi amăgit vreodată de falşii
profeţi. În schimb, cei care oscilează tot timpul, la fel ca o giruetă în bătaia vântului, nu
vor putea găsi niciodată cerul păcii şi lumina adevărului! De aceea, voi şi toţi cei ca voi
veţi fi precum nişte stânci ale vieţii, care nu vor putea fi clintite din loc de marile furtuni
sau de valurile trecătoare.
Prin Mine, Împărăţia lui Dumnezeu a venit la voi şi se află acum în mijlocul
vostru, dar acest lucru nu este suficient pentru a păstra de-a pururi viaţa eternă a
sufletului. Deşi, prin prezenţa Mea, Împărăţia lui Dumnezeu se află în mijlocul vostru,
ea nu a pătruns încă adânc în fiinţa voastră lăuntrică. Acest lucru nu va deveni posibil
decât atunci când, lăsând la o parte orice interes faţă de lumea exterioară, veţi asimila în
totalitate învăţăturile Mele prin voinţa voastră, punându-le în practică şi devenind una
cu ele. Când se va petrece acest lucru, nu veţi mai spune: ‚Christos a venit printre noi şi
locuieşte în mijlocul nostru, şi odată cu El Împărăţia lui Dumnezeu’, ci veţi spune:
‚Christos trăieşte în mine!’ Abia atunci veţi înţelege plenar că Împărăţia lui Dumnezeu
nu vine cu surle şi trâmbiţe, revărsându-se asupra omului de undeva din exterior, ci se
dezvoltă în interiorul lui, atrăgând sufletul său către viaţa eternă.
Revenind la cuvintele Mele referitoare la credinţa umanităţii în acele timpuri
îndepărtate, când Fiul Omului se va întoarce pe pământ, vă pot spune că El va găsi o
credinţă chiar mai mică decât cea de astăzi. Căci în acele vremuri oamenii vor face mari
progrese în domeniul ştiinţelor şi artelor, studiind şi făcând calcule complicate la umbra
arborelui cunoaşterii. Ei vor descoperi forţe ale pământului care la ora actuală nu sunt
cunoscute şi vor realiza mari miracole cu ajutorul lor, motiv pentru care vor ajunge să
spună: ‚Iată, acesta este Dumnezeu şi altul nu există!’ Practic, acelor oameni le va lipsi
complet credinţa, iar atunci când Mă voi întoarce pe pământ, nu voi găsi pe nimeni
pregătit printre ei.
Un alt mare număr de oameni din acele timpuri vor trăi într-o superstiţie mai
cumplită şi mai întunecată decât toţi păgânii din zilele noastre la un loc. Aceştia vor avea
maeştri, reprezentanţi şi protectori printre mai-marii acelei lumi. Ei vor fi puşi însă la
grea încercare tocmai de către copiii lumii exterioare, care vor deprinde tot mai multe
din secretele ştiinţelor şi artelor, spulberând astfel superstiţiile obscure. Graţie
cunoaşterii, aceşti oameni vor înţelege în sfârşit că au fost ţinuţi în sclavia ignoranţei
numai pentru a-i sluji pe cei puternici, lipsiţi în realitate de orice credinţă. Când va veni
timpul să Mă întorc, nu voi găsi nici printre aceştia pe cineva pregătit! Când cei orbi vor
începe să vadă lumina cu ajutorul ştiinţei, ei vor deveni adepţii celor care i-au eliberat de

14
servitutea dură în slujba celor puternici. Ce credeţi că Mi-ar spune ei dacă aş apărea din
nou în mijlocul lor şi le-aş striga: ‚Adunaţi-vă, naţiuni ale pământului! Am venit din nou
la voi şi vă voi arăta iarăşi calea cea dreaptă care conduce către trezirea Vieţii Eterne a
sufletelor voastre’? Ei Mi-ar spune: ‚Prietene! Oricine ai fi, să terminăm odată cu
această doctrină străveche şi stupidă, din cauza căreia mult sânge nevinovat a fost
vărsat pe pământ. Noi am descoperit astăzi ştiinţa şi artele, care ne ajută să trăim în
pace şi linişte. Preferăm de o mie de ori o existenţă temporală trăită în pace unui paradis
binecuvântat care nu poate fi cucerit decât printr-o suferinţă continuă pe acest pământ
şi a cărui existenţă este, oricum, îndoielnică!’
Voi spuneţi: ‚Doamne, nu lăsa falşii profeţi să se ridice în numele Tău! Dar dacă
asta este voia Ta, înseamnă că nu Te deranjează că la a doua Ta venire pe pământ nu vei
găsi nici un pic de credinţă printre oameni!’ Iată care este răspunsul Meu: raţiunea
umană este aproape oarbă şi nu poate vedea mai departe de lungul nasului. De aceea,
este greu să o contrazici. Dar Dumnezeu, Creatorul şi Păstrătorul etern al creaţiei,
gândeşte diferit, iar planul Său nu corespunde cu cel al raţiunii umane. De aceea, El ştie
mai bine de ce permite acestor lucruri să se întâmple. Abia la sfârşit vor dispărea
complet superstiţiile de pe acest pământ, spulberate de armele ştiinţei şi artelor, astfel
încât oamenii nu vor mai putea fi amăgiţi şi vor putea să-şi folosească plenar liberul
arbitru. În mod paradoxal, rezultatul va fi o lipsă totală de credinţă, dar care nu va dura
decât o perioadă scurtă de timp. În acele timpuri, voi binecuvânta străvechiul copac al
cunoaşterii, iar arborele vieţii dinlăuntrul omului îşi va recăpăta vigoarea primordială.
Nu va mai exista atunci decât un singur păstor şi o singură turmă! În acele vremuri nu
voi mai găsi pe pământ o credinţă comparabilă cu cea care există la ora actuală printre
voi, dar voi găsi în schimb o credinţă de un tip diferit! Este imposibil acum să vă
imaginaţi în ce va consta acel tip de credinţă! Aşa se vor petrece lucrurile.
Învăţăturile pe care vi le dau acum reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu şi aşa vor
rămâne de-a pururi. De aceea, oamenii din acele vremuri viitoare vor primi aceleaşi
învăţături ca şi cele primite de voi acum de la Mine. Diferenţa va consta în faptul că ele
nu le vor mai fi revelate sub formă de parabole, ci plenar, conform semnificaţiei lor
reale, cereşti şi spirituale. Acela va fi noul Ierusalim care va coborî din ceruri pe
pământ. Numai în lumina lui vor putea înţelege oamenii în ce măsură au fost amăgiţi
predecesorii lor de falşii profeţi, la fel cum evreii de astăzi sunt amăgiţi de farisei! În
acest fel, ei nu Mă vor mai învinovăţi pe Mine şi învăţăturile Mele de suferinţa care
există pe pământ, ci doar pe acei falşi profeţi şi învăţători, profund egoişti şi tiranici, pe
care îi vor recunoaşte în sfârşit ca atare. Când lumina noului Ierusalim va străluci
asupra întregului pământ, mincinoşii vor fi complet demascaţi şi îşi vor primi răsplata
pe acţiunile lor. Şi cu cât se considerau mai presus de semenii lor, cu atât mai jos vor
cădea ei!
Mai am multe lucruri să vă dezvălui, dar nu sunteţi încă pregătiţi să le aflaţi.
Când spiritul adevărului născut din Mine va coborî asupra voastră, vă voi dezvălui toate
lucrurile şi veţi cunoaşte astfel lumina noului Ierusalim. Este greu însă de spus în ce
măsură veţi putea transmite această lumină discipolilor voştri. Voi nu vă puteţi imagina
deocamdată cât de departe va ajunge ştiinţa viitorului şi în ce măsură va reuşi ea să
spulbere superstiţiile oamenilor. La ora actuală nu se poate vorbi de o ştiinţă pură,
bazată pe principiile adevărului şi pe calculele derivate din acestea. Voi nu aveţi nici o
idee în ceea ce priveşte realizările fabuloase pe care le va putea construi omul cu
ajutorul acestei ştiinţe. Până la revelarea ei, oamenii de ştiinţă vor deţine o cunoaştere
parţială, care îi va arunca, pe ei şi pe adepţii lor, în cea mai oarbă superstiţie.
Nici un adevăr celest nu poate avea la bază fructul stricat născut din copacul
nebinecuvântat al cunoaşterii. Aceste fructe nu sunt comestibile pentru oameni, ci numai
pentru dragonii din iad. Înşişi falşii profeţi îşi vor baza doctrinele lor mincinoase şi
miracolele lor amăgitoare pe aceste fructe stricate, atrăgând în capcana amăgirii lor mai
mult de trei sferturi din umanitate! Ei vor face efortul să combine învăţătura Mea pură
cu rezultatele lor ştiinţifice (cu concluziile greşite derivate din cunoaşterea lor parţială),

15
convinşi că le vor face astfel mai accesibile umanităţii. În acest fel, ei nu vor face însă
decât să contamineze şi mai puternic învăţăturile Mele, iar ştiinţele şi artele bazate pe
superstiţii se vor scufunda într-un întuneric şi mai puternic decât au făcut-o vreodată,
de la începuturile umanităţii şi până astăzi. În final, pentru o scurtă perioadă de timp,
ele vor deveni apanajul falşilor profeţi, care se vor folosi de ele pentru a-i subjuga şi mai
puternic pe oamenii pe care i-au ţinut până atunci în ignoranţă.
Nu vor avea însă prea mult timp la dispoziţie, căci la momentul potrivit, voi
trezi Eu Însumi adevăraţii oameni de ştiinţă, care vor proclama principiile ştiinţei şi
artelor pure, strigând de pe acoperişurile caselor cum şi-au realizat miracolele slujitorii
lui Balaal! Aceste ştiinţe şi arte pure vor prevesti venirea Mea, spulberând în calea lor
vechile superstiţii. După ce ele vor curăţa terenul, Întoarcerea Mea pe pământ va deveni
uşoară şi rapidă, căci Învăţăturile Mele, care exprimă cunoaşterea pură a principiilor
vieţii, se vor suprapune perfect peste ştiinţa pură a oamenilor, dăruindu-le acestora
lumina desăvârşită a vieţii. O lumină pură nu poate contamina niciodată o altă lumină
pură!
Purificarea ştiinţelor şi artelor derivate din ele nu va deveni însă posibilă decât
prin propovăduirea învăţăturilor Mele şi prin distrugerea numeroşilor idoli, împreună
cu preoţii şi cu templele lor. Numai după ce Evanghelia Mea va fi predicată întregii
umanităţi, chiar dacă la acest lucru vor contribui şi mulţi profeţi falşi, vor putea fi
purificate ştiinţele şi artele. La rândul lor, acestea vor deveni apoi o rază de lumină care
va ilumina pământul de sus în jos (sau, altfel spus, perspectiva spirituală va ilumina
perspectiva naturală).
Nimeni nu poate înţelege adevărurile transcendente profunde în semnificaţia lor
plenară până când nu realizează pe ce sol păşeşte în calitatea sa de om natural. De aceea,
v-am explicat Eu Însumi multe din fenomenele naturii. V-am arătat luna, soarele,
planetele şi întregul cer înstelat. V-am repetat de multe ori că omul nu îl poate iubi cu
adevărat pe Dumnezeu până când nu ajunge să îl recunoască în opera Sa. Dar
principalul criteriu rămâne acela al aspiraţiei continue către renaşterea plenară a
spiritului în interiorul sufletului. Numai în acest fel poate accede omul la întregul adevăr
şi la înţelepciune. Numai în acest fel poate dobândi el lumina care să-l proiecteze din
planul terestru în cerul pur al spiritului, şi deci viaţa eternă. Această realizare înseamnă
infinit mai mult decât tot ce îi pot oferi ştiinţele naturii! Ce beneficii îi poate oferi omului
recunoaşterea detaliată a fenomenelor naturii, de la cel mai mare la cel mai mic dintre
ele, dacă el se află la fel de departe de renaşterea spiritului său cum este cerul de
pământ? Cum i-ar putea oferi toate ştiinţele la un loc accesul la viaţa eternă?
Străvechea ştiinţă a corespondenţelor interioare nu le este accesibilă decât celor
care nu s-au clintit niciodată în credinţa lor în Dumnezeu cel unic, care L-au iubit
întotdeauna mai presus de orice, ca pe un adevărat Părinte ceresc, şi care şi-au iubit
semenii la fel de mult ca pe ei înşişi. Această ştiinţă reprezintă limbajul interior al
sufletului şi al spiritului care locuieşte în acesta. Cei care au uitat limbajul nu mai pot
descifra semnele sale, pe care le consideră nişte simple prostii sau coincidenţe, din cauza
luminii palide în care trăieşte sufletul lor. Trebuie să ştiţi că spiritul şi sufletul au nevoie
de alte condiţii de viaţă faţă de corpul fizic. În mod similar, văzul, auzul, simţirea,
gândirea, vorbirea şi scrisul spiritual sunt complet diferite de echivalentele lor din lumea
naturală. De aceea, acţiunile şi cuvintele unei entităţi spirituale nu pot fi înţelese de omul
natural decât prin intermediul ştiinţei corespondenţelor. Din păcate, umanitatea a uitat
această ştiinţă, şi asta din cauza propriilor sale greşeli. De aceea, ea nu mai poate
comunica cu spiritele pământului şi ale cerului, şi nu mai recunoaşte semnele spirituale.
Oamenii citesc literele şi aud sunetele, dar nu mai pătrund conţinutul cuvintelor, motiv
pentru care nu reuşesc să se trezească la viaţă. Trezirea nu poate fi obţinută decât prin
pătrunderea sensului interior al cuvintelor.
Dacă aţi înţeles mesajul meu, aspiraţi din toate puterile voastre către renaşterea
spiritului, pentru ca Împărăţia lui Dumnezeu să devină vie şi plenar activă în interiorul

16
vostru. Numai în acest fel vă va fi revelată din nou ştiinţa corespondenţelor între materie
şi spirit. Fără ajutorul acestei ştiinţe nu veţi putea înţelege niciodată pe deplin mesajul
lui Moise şi al profeţilor, ci vă veţi scufunda în necredinţă, îndoială şi păcat.
V-am explicat astfel cât am putut de clar în ce va consta întoarcerea Mea
printre oamenii de pe acest pământ.
La cea de-a doua venire a Mea pe pământ, nu Mă voi mai naşte ca un copil
dintr-un trup de femeie, căci trupul Meu va rămâne de-a pururi transfigurat. Eu sunt
Spiritul etern şi nu voi mai avea niciodată nevoie de un corp la fel ca cel pe care l-am
îmbrăcat atunci când m-am întrupat pe pământ. Mai întâi, voi veni într-o formă
invizibilă, îmbrăcat în ‚norii cerului’. Altfel spus, la început Mă voi apropia de
umanitate prin intermediul clarvăzătorilor, al înţelepţilor şi al noilor profeţi. În acele
vremuri viitoare, fetele vor face şi ele profeţii, iar tinerii vor avea vise premonitorii care
vor anunţa Întoarcerea Mea. Mulţi oameni îi vor asculta şi o vor apuca pe calea cea
dreaptă, dar majoritatea îi va numi nebuni şi nu îi va crede, la fel cum s-au întâmplat
lucrurile şi în cazul profeţilor din vechime.
Din când în când, voi trezi anumiţi oameni, cărora le voi dicta – prin cuvinte pe
care ei le vor auzi în inima lor – tot ce s-a petrecut în timpul prezenţei Mele active pe
pământ, în mijlocul vostru. În acele vremuri viitoare, marea majoritate a oamenilor vor
şti să scrie şi să citească, aşa că vor avea acces la aceste cuvinte divine. În această
manieră, învăţătura Mea se va putea răspândi pe pământ mult mai rapid decât este
posibil la ora actuală, prin mesageri trimişi în numele Meu.
În acest fel, circa o treime din umanitate, alcătuită din oameni de bună credinţă
şi cu inima pură, va avea acces la adevărata Mea învăţătură. Începând din acel moment,
voi veni personal la unii dintre ei, devenind vizibil chiar trupeşte în faţa celor care Mă
iubesc mai presus de orice şi care aspiră din toată inima la Întoarcerea Mea prin
credinţa lor vie. Pe aceştia îi voi ajuta personal să alcătuiască biserici pe care nici o
putere de pe pământ nu le va mai putea desface vreodată, căci Eu Însumi voi fi Liderul
lor, Eroul lor suprem, judecându-i pe cei orbi şi pe cei morţi. În acest fel, voi purifica
pământul de murdăria care l-a sufocat atâta vreme.
În acele vremuri, în care voi trezi personal noi profeţi şi clarvăzători, pe pământ
vor exista mari tulburări şi suferinţe, aşa cum nu au mai existat vreodată până atunci.
De dragul Celor Aleşi, nu voi îngădui însă ca aceste tulburări să dureze prea mult,
pentru a nu fi afectaţi ei înşişi pe calea lor către mântuire. Oricum, la început nu voi
apărea personal în această regiune (care în acele vremuri va fi locuită doar de păgânii
cei mai ignoranţi), în care acum sunt prigonit de acolo-acolo de către evrei şi de către
Templu, mai rău ca un criminal sau ca un păgân. În schimb, în ţările de pe celălalt
continent, locuite la ora actuală a păgâni, voi crea o nouă Împărăţie, a Păcii, Armoniei,
Iubirii şi Credinţei Veşnice. Cei care vor păşi în Lumina Mea nu se vor mai teme
niciodată de moartea trupului lor, aflându-se într-un contact permanent cu îngerii
cerului.
Pământul îmi aparţine în totalitate Mie, şi Eu ştiu cel mai bine care vor fi
regiunile în care Întoarcerea Mea va fi cu adevărat benefică. În acele vremuri, oamenii
vor putea comunica unii cu ceilalţi cu viteza fulgerului, dintr-un capăt la celălalt al
pământului, folosindu-se de spiritele focului şi ale apei. La fel, vor putea călători dintr-
un punct în altul mai rapid decât vânturile mânate de furtună. Puse în mişcare de
aceleaşi forţe, vasele lor se vor deplasa pe oceane la fel de rapid. De aceea, veştile despre
Întoarcerea Mea se vor răspândi pe pământ cu iuţeala fulgerului, ajungând chiar şi în
Asia.
Se pune însă întrebarea: vor fi crezute oare aceste veşti de păgânii orbi şi surzi
care vor trăi pe acest continent? Răspunsul Meu e simplu: nu vor fi crezute până când
nu îl voi purifica printr-o Mare Judecată Universală!

17
 Există în vestul îndepărtat un continent uriaş, înconjurat din toate părţile de
oceane şi care nu se află în legătură (terestră) cu vechiul continent 6. Locuitorii acestui
continent vor fi primii care vor auzi marile schimbări, la fel ca şi cei din vestul Europei.
Razele strălucitoare ale cerului se vor întâlni astfel peste ocean, recunoscându-se şi
susţinându-se reciproc. Din ele se va naşte apoi Soarele Vieţii, care va fi Noul Ierusalim,
iar în interiorul acestui Soare Mă voi întoarce Eu pe pământ. Într-o epocă foarte
îndepărtată, acest cer vizibil şi acest pământ vor dispărea, dar cuvintele rostite de Mine
în faţa voastră nu vor dispărea niciodată!”

Un istoric al evoluţiei umanităţii

Iisus le vorbeşte discipolilor despre evenimentele care se vor petrece înainte de
Întoarcerea Sa pe pământ, în timp ce privesc cu toţii răsăritul soarelui.

„Odată cu naşterea Mea, judecata păgânilor de pretutindeni a început deja.

Acest proces va continua pe o scară din ce în ce mai mare în următorii aproape 2000 de
ani, până când lumina se va răspândi pe întregul pământ.
În Orient se adună deja tot felul de nori la orizont, aşa cum puteţi vedea deja,
ca şi cum aceştia ar dori să întunece răsăritul soarelui. În mod similar, în zilele care vor
veni, mulţi nori se vor aduna, în încercarea de a împiedica răsăritul marelui şi eternului
Soare al Adevărului. Aţi putut vedea mai devreme strălucirea şi frumuseţea cerului
înstelat. Aceste luminiţe sunt vestitorii nocturni ai dimineţii. La fel este şi sarcina
voastră!
Atunci când pe cerul spiritual al dimineţii vor apărea primii vestitori ai
acesteia, semnele vor fi clare, anunţând răsăritul marelui Soare Universal al Adevărului
şi al Vieţii. Lumina atotstrălucitoare a acestuia va echivala cu o judecată inexorabilă a
minciunii şi amăgirii din care s-a născut cândva prostituata din Babilon, care va fi
aruncată – împreună cu toţi discipolii şi admiratorii ei, precum şi cu luxul ei nebun – în
abisul dispreţului, mâniei şi uitării. Ulterior, fiinţele umane iluminate nu vor mai fi
supuse vreodată amăgirii şi judecăţii de lungă durată.
Puteţi observa cum dincolo de norii negri şi ameninţători apare deja un halou
auriu. În mod similar, în zilele din urmă veţi putea observa cum oameni care până nu
demult fuseseră duşmani ai luminii şi ai adevărului vor începe să fie din ce în ce mai
iluminaţi de razele adevărului, începând să strălucească ei înşişi şi devenind duşmani ai
minciunii. Această iluminare care va indica apropierea Soarelui Adevărului va fi semnul
trimis de Mine, Fiul Omului, adresat tuturor celor care caută adevărul pe pământ.
Simultan, va fi semnul începutului sfârşitului marii judecăţi al prostituatei noului
Babilon (Matei 24:30).
Adoratorii adevărului se vor bucura atunci şi îmi vor ridica rugi de mulţumire
pentru trimiterea în avans a acestui semn al Ascensiunii Mele în cerurile luminii
lăuntrice a spiritului. În schimb, duşmanii adevărului vor plânge şi îşi vor încleşta dinţii
de furie, încercând să se ascundă în colţurile cele mai întunecate ale pământului,
împreună cu discipolii lor (din ce în ce mai puţini), dar în zadar. Căci de îndată ce
Soarele Adevărului va fi răsărit, lumina sa va inunda chiar şi cele mai întunecate grote,
iar duşmanii luminii nu îşi vor mai găsi refugiu nicăieri pe pământ.
În mijlocul acelui Soare al Adevărului Etern Mă voi afla Eu. Voi deveni astfel
Liderul umanităţii, pe care o voi guverna prin lumina sa, şi voi ghida personal vieţile şi
destinele temporale şi eterne ale oamenilor. V-am explicat astfel pe înţeles în ce va consta
marea judecată a păgânismului vechi şi nou. Vă voi oferi mai târziu şi o altă
interpretare, pentru a o transmite mai departe oamenilor. Deocamdată, să continuăm să
6
Este în mod evident vorba de America.

18
privim acest răsărit minunat. Urmăriţi cu atenţie fenomenele care preced apariţiei
plenare a soarelui, căci doresc să vedeţi cu propriii voştri ochi cum vor evolua lucrurile
în acele ultime zile ale păgânismului”.
(La început, discipolii au putut vedea o ceaţă densă şi complet întunecată,
ridicându-se la orizont. Când ceaţa a atins o înălţime de aproximativ şapte ori lungimea
lanţului muntos care putea fi văzut în zare, ea a început să strălucească, fiind străbătută de
tot felul de lumini, ca nişte fulgere. În partea de sus a masei ceţoase, mai strălucitoare ca
restul, din cauza nenumăratelor fulgere, a apărut un mare oraş.)
„Priviţi imaginea noului Babilon, le-am spus Eu. El indică declinul vechiului
păgânism şi începutul noului păgânism. Peste circa 5-600 de ani de acum înainte aşa va
arăta umanitatea. Continuaţi să priviţi formaţiunea”.
Şi-au concentrat cu toţii atenţia asupra imaginii care se forma în faţa lor, ale
cărei scene se derulau cu o mare repeziciune. Au putut fi văzute astfel marile mişcări ale
naţiunilor şi nenumărate războaie. Subit, în mijlocul oraşului a apărut ceva asemănător
unui munte, pe care se afla un tron uriaş, la fel de strălucitor ca şi aurul. Pe tron era
aşezat un conducător cu o triplă coroană pe cap, care purta în mână un sceptru cu o
triplă cruce în vârf. Din gura sa ieşeau continuu săgeţi, iar în ochi i se citeau fulgere de
mânie şi un orgoliu suveran. Regii pământului s-au apropiat de el, mulţi dintre ei
plecându-se în faţa lui. El i-a privit cu bunăvoinţă pe aceştia din urmă, confirmându-le
puterea, străfulgerându-i însă cu săgeţile sale pe cei care au refuzat să i se închine.
Am spus: „Această imagine nu prezintă un conducător particular asupra
naţiunilor, ci personificarea vizibilă a Anticristului! Tripla cruce este un simbol al
învăţăturilor Mele, care le vor fi impuse regilor şi naţiunilor lor cu forţa, falsificate însă
de trei ori: mai întâi în cuvânt, apoi în adevăr şi în sfârşit în practica de zi cu zi.
Regii care refuză să se plece în faţa lui, pe care el îi blestemă, sunt cei care
ascultă încă, într-o măsură mai mare sau mai mică, de vechile tradiţii autentice. Săgeţile
şi fulgerele lui cad asupra lor, dar nu reuşesc să îi rănească cu adevărat. Continuaţi să
priviţi, căci nu vă pot ilustra decât momentele cele mai importante prin care va trece
umanitatea!”
Au continuat cu toţii să privească cu cea mai mare atenţie scena.
„Iată, mulţi dintre regii care înainte s-au plecat în faţa celui de pe tron şi-au
adunat acum armatele şi au pornit la luptă împotriva lui. Priviţi, bătălia este crâncenă,
iar tronul său se afundă din ce în ce mai adânc în pământ. Regii care continuă să i se
închine au rămas din ce în ce mai puţini şi nu o fac decât de dragul aparenţelor. Cât
despre cei care l-au părăsit, aceştia îi trimit înapoi fulgerele şi săgeţile emise către ei.
Cam atât despre aceste evenimente, care se vor petrece între anii 1000-1700 după
trecerea Mea prin această lume.
Şi iată, acum Anticristul încearcă să se ridice din nou, înconjurat de hoarde
întunecate, iar o parte din regi îi întind mâna, ajutându-l. Aceştia îşi vor pierde însă cât
de curând conştiinţa, iar popoarele pe care le conduc le vor smulge coroanele şi le vor da
regilor puternici. Priviţi! Tronul începe să se scufunde, iar regii se grăbesc către el şi îl
despică în mai multe bucăţi. În acest fel, puterea şi grandoarea Anticristului dispar
complet. Deşi continuă să arunce cu săgeţi şi cu fulgere slabe în jurul său, acestea nu mai
pot face rău nimănui. Majoritatea se întorc înapoi, rănindu-l pe el şi hoardele lui
sinistre.
Ce semnifică ‚norii luminoşi’? Ei simbolizează comunităţile de oameni
iluminate de Adevărul Divin. Ele se apropie din ce în ce mai mult unele de altele,
formând în final o singură mare comunitate, care nu reprezintă altceva decât pământul
superior, născut din cerul de lumină!

19
 Acest pământ nou nu se va naşte însă din vechiul pământ natural, prin
transformarea acestuia. El va avea o vibraţie diferită, în care nu vor putea intra decât
acele fiinţe umane care se vor considera fraţi şi surori, în numele Meu, prin acceptarea
plenară în inimile lor a Adevărului Divin. Ele sunt cele care vor crea pământul spiritual.
Pe acest nou pământ voi fi prezent Eu Însumi, guvernând poporul Celor Aleşi
de Mine, care Mă vor vedea de-a pururi şi nu Mă vor mai pierde niciodată.
Priviţi cât de puternică este lumina care va coborî din acest pământ spiritual
către cel natural, iluminându-l de parcă ar fi în flăcări! Mulţi dintre cei morţi vor ieşi
din mormintele lor şi se vor îndrepta către lumină, îmbrăcându-se cu Veşmântul
Adevărului şi înălţându-se la rândul lor către noua împărăţie. Puteţi observa de
asemenea alte suflete, de o calitate net inferioară, încercând să îmbrace veşmântul de
lumină peste hainele lor întunecate, în încercarea de a crea un nou regat păgân anti-
creştin, bazat pe vibraţia egoismului şi a dorinţei de putere. Ei nu vor avea însă sorţi de
izbândă, căci îmi voi da Eu Însumi drumul mâniei Mele divine, adică focului Adevărului
Meu. Iată, îngerii Mei coboară asupra lor ca nişte săbii aprinse, aruncându-i în abisul
fără fund al anihilării depline. Aceasta este marea judecată finală, care se va petrece
peste încă o mie de ani. Această perioadă va fi numită Domnia lui Christos pe Pământ
Timp de o Mie de Ani, şi nu va fi întreruptă decât de un scurt război, care se va încheia
cu această judecată finală. Victoria care va fi obţinută va dura apoi de-a pururi.
Începând din acel moment, pe pământ şi în ceruri nu va mai exista decât un
singur păstor şi o singură turmă. Eu voi fi Păstorul veşnic al umanităţii, care va fi turma
Mea, pe deplin unită cu toţi cei binecuvântaţi din ceruri. Aceşti îngeri celeşti se vor
amesteca în formă vizibilă cu oamenii de pe pământ, la fel ca la începuturile umanităţii.
Chiar şi pământul natural va suferi transformări importante. Noi ţinuturi şi imperii,
acoperite astăzi de apele oceanului, vor ieşi la suprafaţă, oferindu-le oamenilor un sol
fertil. Munţii înalţi care există la ora actuală vor fi făcuţi una cu pământul, umplând
văile cu vârfurile lor măcinate şi oferind la rândul lor un nou pământ fertil.
În acele vremuri oamenii nu vor mai fi preocupaţi de comorile lumeşti
trecătoare. De aceea, cei care vor continua să trăiască pe pământul natural îşi vor derula
existenţa în bună înţelegere şi armonie, având tot ce le trebuie. Bolile care îi chinuiesc la
ora actuală pe oameni vor dispărea complet de pe pământ. Umanitatea va intra într-o
epocă fericită şi va avea mari realizări. Nimeni nu se va mai teme de moartea corpului
fizic, căci oamenii vor înţelege în sfârşit ce înseamnă Viaţa Eternă a sufletului.
În acele vremuri, principalul accent în ajutorarea semenilor va fi pus pe
educaţia corectă a copiilor şi pe sprijinirea eficientă a celor bătrâni şi slăbiţi, cu toată
iubirea. Pe acest pământ beatific, căsătoria va fi permisă, dar numai în conformitate cu
Ordinea Mea. Un mare număr de copii vor fi procreaţi, dar nu ca urmare a pasiunilor
carnale, ci din iubirea cea mai pură, şi asta până la sfârşitul pământului.
Cred că aţi înţeles acum în ce va consta marea judecată a păgânilor de pe
pământ”.
Atunci, discipolii M-au întrebat:
„Învăţătorule şi Doamne! Vom putea asista şi noi la toate aceste evenimente, din
regatul spiritelor? Şi cât timp va continua să existe acest pământ beatific până la
sfârşitul timpului său?”
Eu: „Se înţelege de la sine că veţi putea asista şi voi, din împărăţia cerurilor, la
aceste evenimente. Nu numai că veţi putea vedea, auzi şi simţi tot ce se va petrece pe
pământ, dar voi veţi fi liderii umanităţii din acele vremuri. Acest lucru va fi valabil nu
doar pentru oamenii de pe noul pământ, ci şi pentru întregul macrocosmos (marele Om
al Creaţiei), precum şi pentru nenumăratele comunităţi din ceruri, care nu sunt limitate
în nici un fel.

20
 Adevăr vă spun: nimeni nu a văzut şi nu a simţit vreodată preafericirile pe care
le rezervă Tatăl Divin celor care îl iubesc mai presus de orice! V-aş mai putea arăta
multe lucruri din cele ce vor urma, dar nu le-aţi putea suporta încă. Când Spiritul
Adevărului şi al Vieţii va coborî asupra voastră, iar voi veţi renaşte întru spirit, Duhul
Meu vă va ghida prin toate profunzimile Luminii Mele, uluindu-vă. Abia atunci veţi
înţelege pe deplin Marile Cuvinte pe care vi le-am adresat acum, şi prin voi, pe care le-
am adresat întregii umanităţi!
În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare pe care Mi-aţi pus-o, aceasta nu
dovedeşte prea multă înţelepciune. Căci nu există un număr pe care mintea să-l poată
cuprinde şi care să exprime anii pe care îi va parcurge pământul până la dispariţia sa.
Chiar dacă v-aş spune un asemenea număr, el nu are nici o relevanţă pentru cei care
trăiesc în împărăţia spiritelor.
Dacă veţi respecta cu stricteţe Poruncile Mele referitoare la iubirea sinceră faţă
de aproapele vostru, veţi înţelege cu uşurinţă că nimic nu răneşte mai presus un suflet
pur decât mândria semenilor săi. De aceea, învăţaţi-i pe oameni şi practicaţi voi înşivă
bunătatea şi smerenia. În acest fel, vă veţi respecta reciproc şi veţi trăi împreună în pace
şi seninătate.
Ambiţia şi orgoliul nu conduc decât la dispreţ, resentimente, mânie, iritare, iar
în cele din urmă la răzbunare şi război, cu toate consecinţele nefaste ale acestora. Toţi
cei aroganţi şi ambiţioşi sunt inevitabil plini de egoism şi de avariţie. Ei doresc să obţină
totul, pentru a-şi spori astfel importanţa pe pământ, călcând în picioare mii de semeni
de-ai lor, reducându-i la sărăcie şi la mizerie. Aşa s-au petrecut lucrurile în vremea lui
Noe şi la fel se vor petrece (ba chiar mai rău) în ultimele zile ale păgânismului.
Acest iad în care se vor complace oamenii din propria lor vină va reprezenta
marea judecată pe care aceştia şi-o vor pregăti singuri! Numărul imens al celor oprimaţi
se va ridica în cele din urmă împotriva aroganţilor lor opresori, spulberându-i. Acesta va
fi cel de-al doilea Potop care se va abate asupra pământului, un Potop al focului născut
din mânia celor oprimaţi prea multă vreme.
Va urma şi un foc natural, care va devasta multe locuri de pe pământ, căci, în
lăcomia lor excesivă, oamenii acelor vremuri vor pătrunde în profunzimile pământului,
unde vor găsi tot felul de comori. Între altele, ei vor descoperi rămăşiţele pădurilor
primitive7, sub forma unei substanţe pe care o vor folosi pentru a se încălzi, pentru a
topi metalele şi pentru multe alte scopuri, pregătindu-şi astfel judecata finală. Cel mai
mult vor avea de suferit cei puternici, care vor trăi în marile oraşe. De aceea, respectaţi
de-a pururi porunca smereniei şi a bunătăţii, născută din iubirea faţă de semenii voştri,
pentru ca judecata să nu vă atingă. Căci oriunde oamenii vor trăi în respectul Ordinii
Mele, judecata finală nu îi va atinge”.

Interpretări biblice
1
„Nu vă voi părăsi, lăsându-vă fără alinare; voi veni la voi”.
(Ioan 14:18)

Cum va putea fi recunoscută influenţa Sfântului Duh în vremurile care vor

veni? Credeţi cumva că ea se va manifesta prin legi înţelepte, prin războaie juste, sau
chiar prin canoane disciplinare? Nici vorbă! Căci nu Eu sunt motivul pentru care liderii
pământului dau aceste legi, ci propriile lor beneficii. Cu toţii tânjesc după putere, de la
împăraţi, regi, prinţi, şi până la toţi şefii numiţi de ei. Într-adevăr, trebuie să existe un
7
Petrolul.

21
împărat, un rege, un prinţ, dar nu de dragul dominării, ci al naţiunilor, care trebuie
conduse de un lider către Mine. Maniera în care sunt conduse ele nu face însă decât să le
îndepărteze de Mine, conducându-le pe cărările lumii. Oamenii nu sunt ajutaţi să devină
mai puternici, ci mai slabi, pentru a putea fi guvernaţi astfel mai uşor. Ce rol ar putea
avea în acest proces Duhul Sfânt, de vreme ce monarhii nu fac decât să-şi transforme
supuşii în nişte şerbi, asupra cărora au drept de viaţă şi de moarte? Un monarh
adevărat ar trebui să fie un ghid şi un susţinător al poporului său, iar legile date de el ar
trebui să aibă la bază legile Mele! Abia atunci va putea lucra Duhul Sfânt cu el, aşa cum
s-a întâmplat odată pe pământ. Duhul Sfânt nu are nimic de-a face cu inventarea
maşinăriilor, cu munca fizică făcută de oameni, cu dezvoltarea excesivă a industriei şi cu
puterea militară! Toate aceste influenţe aparţin spiritului acestei lumi, adică diavolului,
şi ele au fost prezente pe pământ inclusiv pe vremea lui Noe şi a marelui Potop, precum
şi în perioada Sodomei şi Gomorei, sau a Babilonului.
Cine ar putea susţine vreodată că toate acestea au fost opera Duhului Sfânt?
Deloc întâmplător, asemenea acţiuni, contrare manifestării Duhului Sfânt, au fost
întotdeauna urmate de o mare judecată. O asemenea judecată vă aşteaptă chiar acum,
pentru a vă demonstra că Sfântul Duh nu acţionează în lumea voastră modernă, care
rămâne, din acest punct de vedere, o biată orfană.
Pentru scurt timp voi mai permite lumii voastre să îşi continue existenţa, până
când va atinge apogeul de dinainte de cădere. Va urma atunci o străfulgerare a cerului,
în lumina căreia va deveni evident cine a urmat cărările lumii şi cine nu. Ce se va
întâmpla însă cu cei care au ales calea Mea? Adevăr vă spun: aceştia mai pot fi găsiţi ici
şi acolo, dar au devenit mai rari decât nestematele pământului. Ei duc o viaţă simplă,
izolându-se pe cât posibil de lumea exterioară. Marea lor bucurie şi singurul lor subiect
de conversaţie sunt Eu, căci gura descrie întotdeauna ceea ce simte inima. Aceştia nu vor
rămâne orfani, căci Eu voi fi printre ei şi îi voi învăţa personal. Ei îmi vor auzi
întotdeauna vocea, recunoscând în ea Vocea Marelui Păstor, şi nu vocea unui fals profet,
pe care nu ar fi dispuşi să-l urmeze. De altfel, Cuvintele Mele li se adresează în primul
rând lor. Eu nu am nevoie de savanţi sau de legiuitori ai acestei lumi, ci numai de inimi
smerite care să Mă iubească. Acolo unde voi găsi aceste inimi, voi adăuga personal ceea
ce a mai rămas de adăugat, într-o manieră mult mai inspirată decât ar reuşi vreodată
această lume. După ce se vor produce toate aceste evenimente, planeta va rămâne de-a
pururi sub influenţa Sfântului Duh şi nimeni nu va mai fi orfan în această lume. Adevăr
vă spun însă: la ora actuală nu există decât foarte puţine suflete receptive la Cuvintele
Mele!

2
„Atunci, va apărea semnul Fiului Omului pe cer”.
(Matei 24:30)

Nu înţelegeţi în ce constă diferenţa între semne şi Fiul Omului? Şi cum trebuie

înţeles conceptul de „cer”? Adevăr vă spun: nu există prostie mai mare decât să vă
imaginaţi apariţia unei cruci pe cerul înstelat. La ce ar putea folosi acestei lumi apariţia
nu unei singure cruci, ci a unei multitudini întregi? Ar deveni inimile oamenilor mai
bune? Nici vorbă! Savanţii voştri s-ar grăbi să declare aceste cruci nişte simple amăgiri,
demonstrând originea lor naturală! Matematicienii s-ar strădui să interpreteze acest
fenomen cu ajutorul legilor opticii. Şi cum credeţi că ar reacţiona oamenii simpli, de pe
stradă? Vă asigur Eu că ar păstra tăcerea, speriaţi de ceea ce se întâmplă. Din cauza
învăţăturilor false pe care le-au primit la biserică, ei ar fi convinşi că a sosit Ziua
Judecăţii de Apoi. Acestea ar fi singurele efecte pe care le-ar produce o asemenea
viziune.

22
 De altfel, au existat deja asemenea semne, pe care anumiţi profeţi dubioşi s-au
grăbit să le interpreteze prin venirea sfârşitului lumii. Oamenii care i-au ascultat au
reacţionat diferit: unii au căzut în stări de disperare, alţii au râs, iar unii s-au grăbit să
se bucure de „plăcerile vieţii” într-o manieră deşănţată şi iresponsabilă. Dacă profeţiile
false au condus la asemenea consecinţe stupide, ce credeţi că s-ar întâmpla dacă ar
apărea pe cerul înstelat o cruce uriaşă?
În cazul de faţă, prin „cer” trebuie să înţelegeţi credinţa religioasă născută din
Cuvântul Meu, care reprezintă adevărata biserică. Semnul Fiului Omului se referă la
trezirea iubirii în inimile oamenilor, şi odată cu ea, a principalelor atribute divine:
compasiunea, răbdarea, blândeţea, smerenia, supunerea, obedienţa şi toleranţa faţă de
toate poverile crucii. Acesta este semnul viu al Fiului Omului care va apărea pe cerul
Vieţii Eterne interioare. Acest semn nu va distruge, ci va da viaţă. Într-adevăr, oamenii
cu înclinaţii lumeşti vor plânge la apariţia lui, lamentându-se, căci amăgirea demoniacă
în care s-au complăcut până atunci nu îşi va mai putea urma cursul. Cei care îmi vor
accepta semnul nu vor mai dori să aibă nimic de-a face cu negustorii, brokerii şi
schimbătorii de valută, căci nu îşi vor mai orienta privirea decât acolo unde îl vor vedea
pe Fiul Omului venind pe nori, într-o slavă de nedescris; altfel spus, nu vor mai fi atraşi
decât de Cuvântul viu din inimile semenilor lor, sinonim cu Iubirea Eternă în toată
plenitudinea ei. „Norii cerului” sunt o metaforă pentru înţelepciunea infinită care
sălăşluieşte în Cuvântul cel viu.
Iată care este, pe scurt, semnificaţia reală a acestui pasaj din Scriptură. Aceşti
nori vă vor permite în lumea de dincolo să intraţi în Împărăţia Mea şi vor reprezenta
locuinţa voastră eternă. Abia acolo veţi putea recunoaşte plenar, într-o stare de
beatitudine absolută, adevărata putere şi slavă a Fiului Omului.

3
„Iar Eu voi fi cu voi întotdeauna”.
(Matei 28:20)

Nu veţi primi doar un singur semn, ci mai multe. Ele vă vor indica faptul că Eu
sunt de-a pururi prezent întru spirit în mijlocul vostru, alături de voi şi înlăuntrul
vostru! Iată care vor fi aceste semne:
Mai întâi, faptul că veţi ajunge să Mă iubiţi mai presus de orice pe lume. Dacă
cineva iubeşte ceva din această lume mai presus decât pe Mine, el nu este demn de Fiinţa
Mea Divină. Cel care Mă iubeşte însă mai presus de orice altceva se află deja – prin
iubirea sa – înlăuntrul Fiinţei Mele, la fel cum Eu mă aflu deja înlăuntrul lui.
Al doilea semn al prezenţei Mele alături de voi va fi trezirea iubirii faţă de
semenii voştri, tineri şi bătrâni deopotrivă, pe care veţi ajunge să-i iubiţi la fel de mult ca
pe voi înşivă. Cum l-ar putea iubi cineva pe Dumnezeu prin Mine, pe care nu Mă vede,
dacă se dovedeşte incapabil să îşi iubească propriii semeni, pe care îi vede? Deşi, în
prezent, voi Mă puteţi vedea şi auzi, va veni în curând o vreme când nu Mă veţi mai
putea vedea cu ochii fizici. Mă întreb dacă iubirea voastră va rămâne atunci la fel ca cea
pe care Mi-o purtaţi acum, când Mă vedeţi. Chiar dacă veţi continua să îmi păstraţi
aceeaşi iubire, vegheaţi ca nici descendenţii voştri să nu uite de ea! Dacă cineva Mă va
iubi în inima sa mai presus de orice, acţionând şi trăind la unison cu Voinţa Mea
revelată vouă, voi veni la el întru spirit ca şi cum aş veni în persoană, şi îmi voi revela
prezenţa în faţa lui.
Al treilea semn al prezenţei Mele alături de voi va consta în faptul că veţi primi
întotdeauna tot ceea ce îi veţi cere – în numele Meu – Tatălui ceresc, manifestat prin
persoana Mea. Nu cred că mai trebuie să precizez că nu trebuie să îmi cereţi lucruri

23
efemere şi valori ale acestei lumi. Cei care vor cere asemenea lucruri nu vor demonstra
decât faptul că le iubesc mai presus decât pe Mine, iar acest lucru nu poate fi echivalat
cu un semn al prezenţei Mele printre voi.
Al patrulea semn al prezenţei Mele atotputernice va fi următorul: dacă veţi
plasa, din iubire faţă de semenii voştri şi în numele Meu, mâinile pe oamenii bolnavi,
sănătatea lor se va îmbunătăţi rapid, cu condiţia ca acest lucru să servească mântuirii
sufletului lor. Aveţi însă întotdeauna datoria să spuneţi în inima voastră: „Doamne, facă-
se voia Ta, nu a mea!” Căci voi nu aveţi de unde să ştiţi dacă şi în ce condiţii poate servi
vindecarea corpului fizic mântuirii sufletului. Nimeni nu va trăi vreodată de-a pururi pe
acest pământ în corpul său fizic, iar plasarea mâinilor în numele Meu nu va avea
întotdeauna efecte vindecătoare. Nu veţi comite însă nici un păcat dacă veţi încerca să
procedaţi în acest fel, plini de iubire, iar în măsura în care voi considera că vindecarea
trupească îi poate servi celui bolnav pentru mântuirea sufletului său, Eu vă voi asista.
Dacă aţi auzit că un prieten aflat la distanţă este bolnav, rugaţi-vă pentru el şi
plasaţi-vă mental mâinile pe trupul său. Sănătatea sa se va îmbunătăţi imediat (în
condiţiile menţionate mai sus). Simultan, rugaţi-vă astfel în inima voastră: „Fie ca
Domnul Iisus să te ajute! Fie ca El să te întărească, vindecându-te prin graţia, iubirea şi
compasiunea Lui!” Dacă veţi rosti aceste cuvinte plini de credinţă, ţinând mâinile
asupra celui bolnav (printr-un proces de vizualizare, dacă acesta se află la distanţă), el se
va vindeca într-o oră (dacă această vindecare îi va servi mântuirii sufletului său).
Al cincilea semn al prezenţei Mele va fi următorul: toţi cei care îmi vor îndeplini
Voinţa vor renaşte spiritual. Spiritul Meu Sfânt va coborî asupra lor, iluminându-i şi
conferindu-le înţelepciunea supremă. Ei vor primi astfel botezul vieţii. Orice om are
datoria să aspire către acest al cincilea semn! Dacă el se va manifesta, omul va dobândi
Viaţa Eternă chiar în această lume. Va putea face şi va putea crea la fel ca Mine, căci va
fi – cu adevărat – una cu Mine. V-am indicat aşadar semnele prezenţei Mele în mijlocul
vostru. Acţionaţi în consecinţă şi veţi ajunge cât de curând să simţiţi prezenţa Spiritului
Meu înlăuntrul vostru.
Eu voi rămâne de-a pururi alături de Copiii Mei, întru spirit, prin Cuvânt şi în
adevăr! Cei care Mă iubesc extraordinar de mult vor avea uneori ocazia să Mă vadă
chiar în persoană, pentru câteva clipe. În plus, Mă voi exprima frecvent prin gura celor
care trăiesc în conformitate cu Cuvântul Meu, aspirând continuu către adevărul
spiritual, punând Cuvintele Mele în inimile şi în minţile lor. Băieţii şi fetele crescuţi de
mici în credinţa faţă de Mine vor avea viziuni în care le vor fi explicate principiile Vieţii
Eterne, ale cerului şi ale Fiinţei Mele, dar şi cele ale iadului şi ale lipsei de credinţă. În
acest fel, voi rămâne alături de Copiii Mei până la sfârşitul timpurilor!

„Anticristul”
(Text primit prin revelaţie de Gottfried Mayerhofer în anul 1871, cu referire la
textul scripturii intitulat Revelaţia/Apocalipsa lui Ioan, capitolul 11)

Mai întâi de toate, doresc să precizez că în Învăţăturile şi Cuvintele Mele veţi

găsi mai multe binecuvântări şi mai multă viaţă, în măsura în care veţi trăi în
conformitate cu ele, decât în toate profeţiile lui Ioan, indiferent cum le-aţi interpreta.
Vă pot spune un singur lucru: pământul şi umanitatea care trăieşte pe el sunt
angrenaţi într-un proces de separare. Toate evenimentele care se vor petrece sunt scrise,
într-adevăr, în aceste profeţii, dar ele nu se vor împlini aşa cum le interpretaţi voi. Din
perspectiva răspândirii Cuvântului Meu, „scurtarea zilelor” înseamnă curăţarea
pământului de elementele sale corupte, proces care a început deja de o bună bucată de
vreme.

24
 Unul din conceptele care vă sperie cel mai mult este cel de „Anticrist”. Voi vă
imaginaţi că este vorba de o persoană, dar dacă aţi privi cu atenţie lumea în care trăiţi,
aţi descoperi că ea este plină de nenumăraţi „anti-creştini”, căci nu se poate vorbi la ora
actuală de prea mulţi urmaţi demni ai lui Christos sau ai Învăţăturilor Mele, şi nici chiar
aceştia nu sunt ce ar trebui să fie.
Adevăratul „Anticrist” se referă la obsesia generalizată care există pe pământ
pentru orice alte lucruri decât cele propovăduite de Mine. El se referă la înclinaţia marii
majorităţi a oamenilor de a asculta numai vocea minţii, în timp ce inima rămâne
condamnată la tăcere. Prin minte înţeleg în cazul de faţă intelectul rece, care face calcule
şi ierarhizează. Privit ca principiu spiritual, acesta este „Anticristul” care a făcut atât de
mult rău pe pământ, explicând oamenilor, prin argumente seducătoare, că numai ce
înţelege intelectul este adevărat.
În schimb, ceea ce simte sau intuieşte inima nu este altceva decât fructul unei
imaginaţii prea bogate! Doctrina materialistă este ultima etapă a înţelepciunii raţionale
şi nu poate conduce decât la dependenţa de plăcerile grosiere şi la dispreţul faţă de tot ce
este nobil, bun şi sublim. Asta înseamnă „cunoaşterea fără credinţă”! Voi uitaţi cuvintele
Mele de odinioară, prin care vă atrăgeam atenţia: „Cunoaşterea voastră este
fragmentată!”
Toate imaginile din Apocalipsa lui Ioan reprezintă simboluri spirituale. Ele se
referă la tulburările mentale epidemice care vor ajunge să domine umanitatea. Pentru a
decodifica aceste revelaţii, va trebui să învăţaţi să gândiţi pe un nivel mult mai înalt
decât sunteţi capabili la ora actuală. Va trebui să vedeţi şi să înţelegeţi – din punctul
Meu de vedere – lumea interioară a sufletelor de pe pământ, îmbrăcate într-un trup
material. Va trebui să recunoaşteţi marile trenduri spirituale şi felul în care Mă folosesc
Eu de ele pentru a-Mi duce la îndeplinire scopurile. Oamenii îşi stabilesc alte scopuri,
dar marile trenduri conduc inevitabil la îndeplinirea celor propuse de Mine, cu sau fără
voia lor. Cei care vor fi capabili să se înalţe până la acest nivel de conştiinţă vor înţelege
la ce se referă textul biblic atunci când spune: „Ei şi-au ucis profeţii şi le-au lăsat
trupurile moarte pe străzi timp de trei zile şi jumătate”. Iată care este semnificaţia
acestui text: „Oamenii au auzit învăţăturile Celor Aleşi de Mine, dar au refuzat să le
accepte, bătându-şi joc de slujitorii Mei sau privindu-i ca şi cum nu ar exista deloc, ca şi
cum ar fi morţi”. Ei au respins învăţăturile Mele, adică „le-au lăsat să zacă pe străzi”,
fără să creadă în ele, deşi nu le-au îngropat cu desăvârşire. După o scurtă perioadă de
timp (cele trei zile şi jumătate), adevărul a triumfat din nou, cel considerat mort a înviat
şi s-a întors în locul de unde a plecat, adică la Mine. Cei care înţeleg semnificaţia
spirituală a acestor cuvinte vor realiza cu uşurinţă la ca se referă „oraşul Babilonului”
sau „locul erorilor intelectuale”.
Cei care se vor arunca în braţele Mele vor putea contempla cu calm
evenimentele care vor urma, ştiind că ele servesc întru totul copiilor rătăciţi ai
umanităţii. Înţelegând că lumea nu poate exista aşa cum se prezintă ea la ora actuală,
căci nu acesta a fost scopul pentru care a fost creată, ei vor realiza faptul că Întoarcerea
Mea este absolut garantată, căci trebuie să salvez ceea ce se mai poate salva! Ei înşişi vor
acţiona într-o singură direcţie, pregătindu-se în permanenţă pentru a deveni demni de a
fi numiţi Copiii Mei, pentru a nu fi înghiţiţi la măruntaiele pământului şi anihilaţi,
împreună cu restul turmei!

Potopul spiritual care are loc la ora actuală

(Text primit de Jakob Lorber în anul 1849)

Cel care v-a creat, v-a mântuit şi v-a sfinţit prin Cuvântul Său, vă transmite
acum următorul mesaj:

25
 La ora actuală, pământul este inundat de un mare potop spiritual, întru totul
similar celui care s-a petrecut acum 4000 de ani, pe vremea lui Noe. Cel de atunci a ucis
numai trupurile, în timp ce acesta ucide deopotrivă sufletele şi trupurile. Sufletele sunt
ucise din cauza spiritului dorinţei lor de putere, spirit care iese la suprafaţă ca o
răsuflare otrăvită din adâncurile pământului, la fel cum altădată s-au revărsat apele.
Altfel spus, spiritele malefice au ieşit la suprafaţă, atacând sufletele şi corupându-le prin
această dorinţă de putere.
Potopul actual poate fi comparat cu un foc, la el făcând referire textul biblic
(Epistola lui Petru II, capitolul 3) atunci când vorbeşte de focul prin care va fi judecat a
doua oară pământul. Sprijiniţi-vă de Mine, cei care nu doriţi să fiţi cuprinşi de flăcările
sale necruţătoare. Nu mai emiteţi atâtea judecăţi şi renunţaţi să mai gândiţi în termenii:
cutare are dreptate, în timp ce cutare nu are, căci adevăr vă spun: la ora actuală nimeni
nu are dreptate pe pământ, cu excepţia celor care nu se agită deloc, rămânând neclintiţi
alături de Mine, cu o credinţă la fel de solidă ca o stâncă şi lăsând totul pe seama Mea.
Orice alt fel de atitudine reprezintă un păcat!
Toate aceste evenimente trebuie să se petreacă, de dragul Cuvântului lui
Dumnezeu, sinonim cu cuvintele Mele rostite de dragul Ierusalimului, adică al întregii
lumi. Da, vor urma evenimente cutremurătoare. Veţi vedea şi veţi auzi multe lucruri
rele. Naţiunile se vor condamna reciproc, iar oamenii vor construi spânzurători pentru
semenii lor. Cei care s-au salutat cu prietenie cu câteva minute înainte se vor trăda
reciproc; tatăl îşi va trăda fiul şi fiul îşi va trăda tatăl! Chiar şi aşa, nu judecaţi niciodată
pe nimeni şi lăsaţi lucrurile în seama Mea, căci aceasta este singura cale prin care veţi
putea intra în Arca Mea, în Arca Păcii în care nici un rău al acestei lumi nu vă va putea
atinge.
În aceste timpuri, nici o părtinire nu poate avea consecinţe benefice. Dacă veţi
condamna una din părţi, iar aceasta va avea câştig de cauză, veţi fi traşi la răspundere.
Voi nu aveţi de unde să ştiţi care dintre părţi va ieşi victorioasă. Singurii care vor câştiga
automat, conform Ordinii stabilite de Mine, vor fi cei care vor adera cu o credinţă totală
la doctrina Mea, evitând deopotrivă laudele şi criticile! Eu sunt singurul care ştie cine
trebuie lăudat şi cine trebuie criticat, răsplătindu-i pe toţi după măsura faptelor lor!
Dacă una din părţi câştigă confruntarea, ascultaţi de puterea ei, căci nu ar fi
putut să obţină victoria dacă Eu nu aş fi fost de acord! Dacă Eu am acceptat judecata lui
Pilat şi nu m-am opus în nici un fel, deşi aceasta se referea la propriul Meu trup, nu
aveţi nici un motiv să nu acceptaţi şi voi lucrurile care se vor petrece, cu menţiunea că
nu trebuie să vă temeţi pentru siguranţa voastră. Nici o pasăre nu cade de pe acoperiş
fără ştirea Mea şi nu există nici un fir de păr pe capul vostru care să nu fi fost deja
numărat de Mine. Cum credeţi că s-ar putea petrece toate aceste evenimente fără
acordul Voinţei Mele? Dacă aceasta este Voinţa Mea, este evident că voi avea grijă să îi
protejez pe cei care Mă vor accepta în inimile lor, lăsând totul pe seama Mea. Neştiute
sunt căile Mele – nu aţi aflat încă acest lucru?
Nu cred că mai este necesar să vă repet toate câte se vor întâmpla. Aceste
evenimente vor depinde de comportamentul oamenilor, de măsura în care aceştia Mă
vor accepta sau Mă vor respinge. Zarurile au fost aruncate, iar umanitatea va continua
să fie târâtă de marele torent al dorinţei oarbe de putere. Îi voi trimite atunci un alt
Înger, Îngerul Foamei, dar şi pe cel al Ciumei. Aceştia îi vor învăţa pe oameni lecţii
complet diferite, care le vor schimba comportamentul.
Reţineţi şi aplicaţi ceea ce v-am mai spus odată: „Daţi Cezarului ce este al
Cezarului, dar mai presus de orice, da-ţi-Mi Mie ceea ce este al Meu!” În acest fel, veţi
trăi în pace atât cu lumea cât şi cu Mine, şi veţi fi întru totul Copiii Mei. Amin.

Puterile cerului vor fi zguduite

26
 Copiii Mei! Stă scris: „Şi puterile cerului vor fi zguduite”. Mulţi oameni cred că
acest text se referă la căderea stelelor de pe cer, dar acest lucru nu se va întâmpla, căci
semnificaţia acestor cuvinte este cu totul alta.
Multe suflete din alte sisteme solare s-au încarnat acum pe pământ. O bună
parte a lor s-a scufundat în materialismul cel mai grosier, uitând complet de credinţa lor
într-o divinitate supremă, personificată, deşi s-au întrupat pe acest pământ tocmai
pentru a o căuta. Rudele lor, ba chiar toţi locuitorii din sistemele solare de pe care au
provenit, se roagă fără încetare pentru cei care au plecat în căutarea „Marelui Spirit”
sub forma „Tatălui preasfânt şi preaplin de iubire”, pentru a se întoarce apoi şi a le
aduce ştiri despre Acesta. Ce le vor spune aceste suflete atunci când se vor întoarce?
Multe dintre ele nu se vor întoarce deloc după moarta trupului lor fizic, căci s-au
scufundat prea tare în materialism, ataşându-se de el. Prin graţia Mea, ele vor pleca
într-un loc special, unde se vor purifica şi vor fi eliberate gradat.
Teoretic, cei veniţi de sus ar trebui să descopere primii calea către Mine,
revelând-o apoi şi celor veniţi de jos. Din păcate, de multe ori lucrurile stau chiar pe dos:
cei veniţi de sus sunt tocmai cei care au adus atâta suferinţă şi durere pe acest pământ. A
sosit timpul să le arăt personal locuitorilor planetelor mari şi ai sistemelor solare care
este adevărata imagine a pământului şi cum s-au comportat cei veniţi aici pentru a Mă
căuta pe Mine. Văzând adevărul, aceştia vor fi iritaţi, iar mânia lor se va extinde de pe
Venus până pe Urka8. Aşa se face că „puterile cerului vor fi zguduite”, adresând din
toate direcţiile un puternic apel către locuitorii de pe pământ. În urma acestui influx
energetic, pământul va fi afectat de puternice furtuni, care vor spulbera spiritele
malefice şi încăpăţânate, căci nimeni nu li se va putea opune. Abia după aceea voi veni
Eu la cei care Mă consideră Tatăl lor preasfânt. Amin!

Regatul care va dura o mie de ani (regatul mileniului)

(Text primit de Jakob Lorber în anul 1864)

În calitatea Mea de unic Mântuitor, am avut grijă să asigur recunoaşterea

adevăratei vieţi interioare de către oameni. Aceasta va fi marea stâncă pe care puterile
iadului nu o vor putea clinti din loc. Eu voi fi piatra de temelie pe care diferiţii
constructori au aşezat-o ici şi colo în lume. Vai celor care nu vor respecta această piatră,
căci vor fi spulberaţi şi făcuţi una cu pământul. Cei pe care va cădea piatra de temelie
vor fi transformaţi în praf şi pulbere! Aşa va începe Regatul de o mie de ani – concept pe
care foarte puţină lume îl înţelege la ora actuală.
Cei care vor examina cu atenţie cifrele arabe vor înţelege prin analogie că
numărul „o mie” se referă la cu totul altceva decât la 1000 de ani.
Numărul 1 din 1000 simbolizează personalitatea Mea ca om, în timp ce cele trei
zerouri care îi urmează se referă la plenitudinea Trinităţii Mele Divine. Altfel spus,
expresia „o mie de ani” Mă reprezintă pe Mine în plenitudinea Divinităţii Mele.
Cuvântul „an” se referă la perioada în care voi conduce personal naţiunile
acestui pământ, ghidându-i direct pe oameni, fie direct prin persoana Mea, fie prin
slujitorii Mei recent treziţi. Oamenii care vor trăi în această perioadă binecuvântată vor
trebui să facă dovada libertăţii lor, la fel cum cei de astăzi trebuie să treacă prin marea
bătălie cu materialismul. Cei care vor supravieţui însă acestei bătălii vor fi îmbrăcaţi cu
Veşmintele Nemuririi. De aceea, puteţi spune că trăiţi în Marea Perioadă de Tranziţie.

8
Urka (de la UR = lumină şi KA = energie) este Constelaţia Leului, a cărei stea principală este Regulus.

27
 Fericiţi sunt cei care acceptă din toată inima această învăţătură a Mea, fără să
condamne nenumăratele fărădelegi care se petrec la ora actuală în lume. De altfel,
acestea nu vor dura prea multă vreme, căci voi avea grijă personal să le blochez, de
dragul Celor Aleşi de Mine, care se vor bucura în sfârşit. Conducătorii drepţi nu vor fi
alungaţi de pe tronurile lor. Dimpotrivă, Spiritul Meu va coborî asupra lor, astfel încât
nu vor mai exista decât o singură turmă şi un singur păstor, aşa cum spune profeţia.

Înşeptita venire a Domnului

(Text preluat din Casa Domnului, capitolul 46; Istoria primilor patriarhi – primită
de Jakob Lorber în anul 1840)

Şi voi veni de şapte ori, dar a şaptea oară voi veni învăluit în focul sfinţeniei
Mele. Vai celor care vor fi găsiţi atunci în păcat, căci vor cunoaşte focul mâniei Mele
eterne!
Ascultaţi: prima Mea venire pe pământ s-a petrecut la începuturile lumii, când
am creat tot ce există, de dragul vostru. V-am creat atunci inclusiv pe voi, de dragul
Meu. Mă voi întoarce în curând sub forma unui mare potop, pentru a spăla astfel
murdăria de pe acest pământ. Căci în interiorul său, pământul a devenit o oroare în faţa
Mea, fiind plin de murdărie şi de mizerii, născute din lipsa voastră de ascultare. Voi veni
atunci de dragul vostru, pentru ca lumea să nu piară cu totul. Un singur om va
supravieţui atunci, devenind capul unei noi linii genealogice, al cărei ultim descendent
voi fi Eu Însumi.
A treia oară, voi veni de multe ori la voi, la fel cum am venit şi până acum,
uneori într-o formă vizibilă, alteori invizibilă, sub forma Cuvântului Spiritual, pentru a-
Mi pregăti astfel calea. A patra oară, voi veni întrupat, în marele moment, şi voi suferi
mult. A cincia oară voi veni la scurt timp, îmbrăcat în spiritul iubirii şi al sfinţeniei
(penticostal). A şasea oară Mă voi revela sinelui interior al tuturor celor care Mă vor
căuta cu credinţă mare în inimile lor, şi le voi fi ghid celor care se vor lăsa, plini de
iubire, conduşi de Mine către Viaţa Eternă. La vremea aceea voi fi foarte îndepărtat de
această lume, dar toţi cei care vor fi acceptaţi vor trăi, iar Împărăţia Mea nu îi va mai
părăsi niciodată.
În final, voi veni din nou, aşa cum spuneam mai devreme, dar această venire va
fi permanentă, într-un fel sau altul! Ascultaţi şi încercaţi să înţelegeţi: găsiţi-vă sprijinul
în iubire, căci aceasta va fi Mântuitorul vostru. Iubiţi-Mă pe Mine mai presus de orice,
căci aceasta va fi viaţa voastră veşnică. De asemenea, iubiţi-vă unii pe ceilalţi, pentru a
vă elibera astfel de judecată. Graţia şi iubirea Mea dintâi să vă însoţească de-a pururi!
Amin.

Marele şi noul Ierusalim

Eu sunt acea coloană de lumină (referire la un fenomen luminos anterior, pe care

Domnul îl interpretează pentru discipolii Săi, revelându-le corespondenţa spirituală a
acestuia), întors din cer pe acest pământ, sub forma Cuvântului Meu Viu, pe care îl voi
aşeza în viitor în inimile tuturor celor care Mă vor iubi şi care vor respecta Poruncile
Mele. La aceia voi veni în persoană şi Mă voi revela lor. În acest fel, ei vor primi o
cunoaştere nouă, primită direct de la Dumnezeu.
Împărţirea coloanei în nenumărate părţi componente simbolizează revelarea
semnificaţiei spirituale profunde a tuturor Cuvintelor şi Învăţăturilor Mele, pe care le-

28
am oferit oamenilor încă de la începuturile timpului, prin gura patriarhilor, a profeţilor,
iar acum chiar prin propria Mea gură.
Din numeroasele revelaţii ale semnificaţiei spirituale profunde a Cuvântului lui
Dumnezeu se va forma apoi o lumină mare şi o doctrină a vieţii care va coborî din ceruri
asupra fiinţelor umane. Cei care vor respecta Noua Învăţătură vor păşi de-a pururi în
Noul Ierusalim, bucurându-se de o beatitudine nesfârşită, fără măsură, scop sau
finalitate. Căci Eu Însumi voi fi alături de ei, iar ei se vor bucura de nenumăratele
splendori ale iubirii, înţelepciunii şi omnipotenţei Mele.
Începând din acest moment al căderii vechiului Ierusalim şi până la înălţarea
Noului Oraş al Domnului pe pământ, lumina de care se vor bucura oamenii va fi foarte
palidă. Cât de curând, pe pământ vor apărea o sumedenie de profeţi şi preoţi falşi, care
vor predica în numele Meu, făcând miracole efemere şi orbindu-i pe oameni. Cu
ajutorul liderilor naţiunilor, Anticristul va deveni foarte convingător, făcând lucruri care
i-ar putea determina chiar şi pe Aleşii Mei să îngenuncheze în faţa noului Baal, dacă Eu
aş permite acest lucru. De aceea, voi trimite în acele timpuri mari cataclisme asupra
oamenilor, aşa cum nu au mai fost văzute vreodată sub soare. Baal va fi astfel învins, la
fel ca şi prostituata Babilonului, iar lumina cuvântului viu va pătrunde în inimile multor
oameni, alinându-i şi mântuindu-i pe cei oprimaţi şi încercaţi, care se vor bucura nespus
şi îmi vor slăvi numele.
În acele timpuri, mulţi oameni vor ajunge să comunice cu spiritele cerului, care
îi vor instrui ca maeştri, revelându-le toate secretele Vieţii Eterne trăite întru Dumnezeu,
aşa cum vi le-am revelat chiar Eu la cea de-a treia venire a Mea, când aţi putut vedea
oameni intrând şi ieşind prin cele 12 porţi.
De acum înainte, cele 12 porţi nu se vor mai referi la cele 12 triburi ale lui
Israel, ci la cele 12 principii ale Învăţăturilor Mele, din care va fi construit noul oraş.
Acestea sunt alcătuite din cele 10 porunci ale lui Moise, la care se adaugă cele două
porunci ale iubirii date de Mine. Acestea sunt unicele porţi prin care oamenii viitorului
vor putea intra în Oraşul iluminat al lui Dumnezeu.
Numai cei care vor respecta aceste porunci vor putea pătrunde în noul oraş,
unde vor primi dreptul la viaţa eternă. Cei care nu le vor respecta nu vor intra în noul
oraş. Nu întâmplător, cele 12 feluri de pietre preţioase din care au fost construite zidurile
noului oraş se referă tot la cele 12 porunci divine.
Aceste 12 porunci nu reprezintă doar porţile prin care oamenii viitorului vor
putea intra în oraşul vieţii şi al luminii, ci şi un zid de protecţie împotriva puterilor
iadului şi ale materialismului, care nu le vor putea distruge niciodată.
După cum aţi putut observa, pietrele din care era alcătuit zidul străluceau fără
pereche, în nenumărate culori. Această viziune se traduce prin faptul că cele 12 porunci
sunt conţinute în întreaga Înţelepciune Divină, care nu va putea fi atinsă de oameni
decât respectând aceste porunci. Căci în ele este conţinută întreaga înţelepciune a lui
Dumnezeu, deci implicit şi puterea derivată din Acesta, căci în aceste porunci se ascunde
Voinţa Divină Atotputernică, şi implicit cea mai înaltă libertate care poate fi atinsă
vreodată.
Altfel spus, cei care vor pune întru totul la unison Voinţa lui Dumnezeu prin
respectarea poruncilor vor deveni una cu puterea şi cu libertatea divină, renăscând
spiritual şi devenind Copiii lui Dumnezeu, la fel de perfecţi ca şi Tatăl lor ceresc.
Respectaţi aşadar poruncile până la cel mai mic detaliu şi urmăriţi să atingeţi
perfecţiunea chiar aici, pe pământ, pentru a deveni la fel ca Tatăl vostru din ceruri. Veţi
putea astfel să faceţi ceea ce fac Eu acum, ba chiar lucruri mai mari decât cele făcute de
Mine. Dacă veţi reuşi acest lucru, veţi putea deveni cetăţeni ai Noului Ierusalim chiar
înainte de vreme.

29
 Interpretarea celui de-al doilea capitol din Isaia

Ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoz, referitor la Iuda şi la Ierusalim, se va

petrece în zilele din urmă. Muntele pe care va fi clădită Casa Domnului va fi aşezat mai
presus de toţi munţii şi de toate colinele. Şi toţi păgânii vor avansa către el.
Iată, Eu sunt acel munte mai presus de ceilalţi munţi şi temelia Casei Domnului.
La ce se referă această casă? Ea reprezintă Cuvântul Meu, pe care l-am rostit timp de
mai multe secole prin gura profeţilor Mei, iar acum îl rostesc prin gura Fiului Omului.
Aşadar, Eu sunt muntele, iar Cuvântul Meu este casa de pe munte. În jurul nostru se
adună păgânii din toate colţurile lumii, veniţi aici să cerceteze muntele şi să locuiască în
marea casă. Cât despre evrei, acestea sunt ultimele zile pe care le mai au de trăit, căci ei
se îndepărtează de munte şi de casă, adică de tot ce este atotputernic şi suprem,
ameninţând chiar să le distrugă.
Isaia continuă astfel: „Şi multe naţiuni vor veni şi vor spune: Haideţi să urcăm
pe Muntele Domnului, către Casa Dumnezeului lui Iacov, pentru ca Acesta să ne înveţe
căile Sale, iar noi să putem păşi pe Cărările Sale. Căci Legea va veni din Sion, iar
Cuvântul Domnului de la Ierusalim”.
Semnificaţia acestui text este limpede: prin Sion (de la Z’e on = Voinţa Lui) se
face referire la munte, adică la Domnul sau la Mine, iar prin Ierusalim la Casa
Domnului de pe munte, adică la Cuvântul Meu şi la Învăţăturile Mele.
Cine sunt însă naţiunile care spun: „Haideţi să urcăm pe Muntele Domnului,
către Casa Dumnezeului lui Iacov, pentru ca Acesta să ne înveţe căile Sale, iar noi să
putem păşi pe Cărările Sale. Căci Legea va veni din Sion, iar Cuvântul Domnului de la
Ierusalim”?
Este vorba de acele fiinţe umane care se vor întoarce pe viitor la Mine,
însuşindu-şi Cuvântul Meu şi punând în practică Voinţa Mea. Căci Cuvântul Meu indică
drumul către viaţă, iar prin el, Voinţa Mea arată calea pe care trebuie să meargă
oamenii. Respectarea Voinţei Mele este însă mult mai eficientă decât simpla ascultare a
Cuvântului Meu, la fel cum este mult mai confortabil să păşeşti pe un drum larg şi
neted, decât pe o cărare îngustă şi dificilă.
Cei care doresc să urce pe cel mai înalt dintre munţi şi să pătrundă acolo în
Casa Cuvântului Meu Viu nu trebuie să se oprească la poalele muntelui. De aceea, ei
trebuie să o apuce inclusiv pe cărarea cea strâmtă care duce în vârful muntelui, căci
numai aşa pot ajunge la Casa Domnului.
V-am explicat aşadar semnificaţia acestui text, inclusiv a cuvintelor Z’e on şi a
Ierusalimului. Aşa se explică afirmaţia profetului prin care acesta spune că legea va veni
din Z’e on, iar Cuvântul Domnului de la Ierusalim.
Toţi cei care ascultă, acceptă şi trăiesc în conformitate cu Cuvântul Meu, pe
care l-am adresat deseori oamenilor prin gura profeţilor Mei, vor ajunge la Mine, şi deci
la Cuvântul cel Viu şi la toată puterea lui, căci tot ceea ce există în spaţiul infinit nu
reprezintă altceva decât Cuvântul Meu Viu şi puterea sa eternă.
Unul dintre farisei, un scrib, a venit la Mine pe Muntele Măslinilor şi Mi-a spus:
„Învăţătorule şi Doamne, explicaţiile Tale referitoare la cele două versete sunt la fel de
clare ca şi lumina soarelui la amiază. Lucrurile mi-au devenit cât se poate de limpezi,
dar după ele urmează alte patru versete, care spun:
‚Şi Domnul îi va judeca pe păgâni, şi va pedepsi naţiunile. Acestea îşi vor
transforma săbiile în pluguri şi suliţele în seceri. Naţiunile nu vor mai ridica niciodată
armele unele împotriva altora şi nimeni nu se va mai pregăti pentru război’.

30
 Ce se înţelege în acest caz prin naţiuni şi cine sunt acei păgâni care, după ce vor
fi judecaţi, nu vor mai duce războaie unii împotriva altora? Probabil că aceste naţiuni
nu se vor naşte pe pământ decât într-un viitor foarte îndepărtat, căci generaţiile actuale,
cu regii lor lacomi, tiranici şi orgolioşi, vor continua să ducă războaie până la sfârşitul
lumii”.
I-am răspuns: „În calitatea ta de scrib, tu cunoşti foarte bine Legea şi profeţii,
dar nu pot spune că le-ai înţeles semnificaţia spirituală profundă! Tu ai apucat-o pe
drumul cel lat şi neted, dar nu ai pus piciorul pe cărarea îngustă care conduce către
culmea adevăratei cunoaşteri.
Cei care acţionează conform legii, dar nu ajung pe culmea muntelui Domnului
şi nu intră în Casa Sa, sau, altfel spus, care nu pătrund semnificaţia interioară a
Cuvântului lui Dumnezeu, nu vor recunoaşte spiritul viu al legii şi al profeţilor”.

Explicarea altor metafore ale lui Isaia

Scribul a continuat: „Bine, dar de ce au vorbit toţi profeţii într-o manieră atât
de ocultă şi de greu de înţeles? Ar fi trebuit să se gândească la faptul că poporul nu va
înţelege cuvintele lor!”
Eu: „Am mai auzit această obiecţie acum câteva zile, aici, pe Muntele
Măslinilor, şi v-am demonstrat deja că ea nu are nici un fundament. De aceea, nu voi
mai repeta ceea ce v-am spus atunci.
Ce ar mai însemna un Cuvânt al lui Dumnezeu dacă ar fi lipsit de o semnificaţie
interioară?! Îţi poţi imagina o fiinţă umană lipsită de măruntaie? Încearcă să gândeşti
cu înţelepciune! Vă voi explica acum adevărata semnificaţie, altminteri atât de evidentă,
a celui de-al patrulea verset din Isaia. Aşadar, fiţi atenţi!
Domnul, cu care Eu sunt una prin Cuvântul Meu, îi va judeca pe păgâni şi va
pedepsi multe naţiuni!
Cine sunt păgânii şi ce reprezintă naţiunile? Păgânii sunt toţi cei care nu îl
cunosc pe adevăratul Dumnezeu, rugându-se şi venerând idoli morţi şi pe Mamonul
acestei lumi. Iudaismul este înconjurat din toate părţile de această idolatrie şi oriîncotro
aţi apuca-o în această lume, către est, vest, nord sau sud, nu veţi întâlni decât păgâni de
toate felurile. Ştiţi însă foarte bine că la Mine au venit păgâni de pretutindeni, Mi-au
ascultat Cuvântul şi Mi-au văzut semnele, şi au început să-Mi accepte Învăţătura. În
acest fel, Cuvântul Meu îi judecă şi îi triază, punându-i pe calea cea dreaptă, şi astfel ei
încetează să mai fie păgâni, transformându-se în unşi ai Domnului şi în adevărate
naţiuni ale lui Dumnezeu.
Ei nu îşi vor păstra însă credinţa actuală. În curând, printre ei vor apărea falşi
unşi ai Domnului, care vor face semne, amăgindu-i pe regi şi pe prinţi. Ei vor obţine prin
uzurpare o mare putere lumească şi îi vor trece prin foc şi sabie pe toţi cei care li se vor
opune. În final, ei se vor împărţi în numeroase secte şi culte. Aceştia sunt cei pe care Eu,
Domnul, îi voi pedepsi pentru lipsa lor de iubire, minciuna, orgoliul, încăpăţânarea,
dorinţa de putere şi certurile lor, pentru faptul că îşi vor persecuta semenii şi vor duce
războaie. Până atunci însă va mai trece ceva timp, la fel cum din vremea lui Noe şi până
astăzi a fost necesară trecerea unui anumit interval de timp.
Ca şi pe timpul lui Noe, când oamenii o ţineau în petreceri continue, în mari
festivaluri şi banchete, acceptând onorurile celor din jur şi pedepsindu-i pe cei care
refuzau să se închine în faţa idolilor lor, şi când Marele Potop i-a alungat de pe suprafaţa
pământului pe toţi răufăcătorii, la fel se vor petrece lucrurile şi în vremea din urmă.
Atunci însă, răufăcătorii nu vor fi luaţi de ape, ci de focul mâniei Domnului.

31
 Atunci va veni vremea când adoratorii adevărului şi ai luminii lui Dumnezeu,
toţi cei cu inimile pure şi bune, îşi vor transforma săbiile în pluguri şi suliţele în seceri,
renunţând pentru totdeauna la război. Începând din acele vremuri, nici o naţiune nu va
mai ridica sabia împotriva alteia, cu excepţia câtorva păgâni risipiţi prin deşerturi.
Chiar şi aceştia vor fi însă pedepsiţi şi eliminaţi de pe suprafaţa pământului.
Şi astfel, pământul va fi din nou binecuvântat. Solul său va da fructe bogate, iar
bătrânii vor avea din nou putere asupra elementelor naturii.
Aceasta este semnificaţia spirituală a celui de-al patrulea verset din Isaia, care
ţi-a scăpat până acum. În spatele ei se ascunde însă o alta, încă şi mai profundă, pur
spirituală şi divină, care nu poate fi descrisă în cuvinte, căci nu poate fi înţeleasă cu
intelectul vostru lumesc. Nu veţi putea păşi în adevărata lumină spirituală a lui
Dumnezeu până când nu veţi intra în Casa Domnului de pe muntele lui Dumnezeu, care
se va înălţa pe casa lui Iacov, aşa cum afirmă cel de-al cincilea verset din Isaia. Spune-
Mi dacă ai înţeles acum mai clar acest fragment biblic”.

O exegeză a textului din Isaia 2:6-22

Profetul continuă astfel: „Tu ţi-ai abandonat naţiunea – casa lui Iacov, care a
ajuns înţesată de trădători şi de barbari, precum filistinii sau copiii străinilor de
pretutindeni. Pământul lor este plin de aur şi de argint, iar comorile lor sunt nesfârşite.
Numărul cailor şi trăsurilor lor este atât de mare încât nu poate fi cunoscut. Pământul
lor este plin de idoli, şi ei se închină până la sol în faţa lucrărilor ieşite din mâinile lor.
Oamenii simpli se închină, iar cei bogaţi se smeresc, iar Tu, Doamne, nu le vei ierta acest
lucru. O, naţiuni necredincioase, intraţi în stâncă şi ascundeţi-vă în praf, din teamă faţă
de Domnul şi din cutremurare faţă de măreţia şi slava Lui nesfârşite!”
Aceste cinci versete se referă la acelaşi lucru, respectiv la starea de degradare a
bisericii sau a Casei Domnului pe pământ, atât în cazul evreilor de până acum, cât şi al
celor care vor veni după noi.
Motivul pentru care voi îngădui mutarea Casei lui Iacov pe muntele Domnului
se datorează indolenţei cu care aplică oamenii poruncile lui Dumnezeu şi care îi face să
trăiască la fel ca naţiunile barbare şi indolente din Orient, nu foarte diferite de
animalele sălbatice.
Ceea ce fac astăzi fariseii şi evreii de felul lor vor face în viitor şi descendenţii
umanităţii. Ei vor stabili tot felul de zile cărora le vor atribui diferite semnificaţii
speciale şi pe care le vor numi sărbători religioase, iar cei care se vor împotrivi acestor
cutume vor fi trecuţi prin foc şi sabie. Simultan, vor apărea tot felul de ghicitori care le
vor prezice oamenilor viitorul, acceptând să fie lăudaţi şi bine plătiţi. Asemenea acţiuni
vor fi mult timp de acum înainte mult mai bine plătite decât munca cinstită, cu plugul şi
cu secera.
Pentru a-şi putea păstra veniturile grase, ei îşi vor trimite apostolii în întreaga
lume, la fel cum procedează fariseii de astăzi, pentru a-şi face propagandă şi a racola
străini în sectele lor. Pe când erau simpli păgâni, erau destul de răi, dar când vor
îmbrăţişa plenar filistinismul lumesc vor deveni de o sută de ori mai răi! Prin aceste
acţiuni, ţara lor se va îmbogăţi peste măsură, iar lăcomia lor pentru comorile acestei
lumi, dorinţa lor de putere şi tentaţia de a purta războaie nu vor mai cunoaşte limite.
Profetul se referă metaforic la acest proces atunci când vorbeşte de numărul nesfârşit de
cai şi de trăsuri. Teritoriul peste care vor domni ei va fi plin de idoli şi de temple. La fel a
procedat Solomon cel Înţelept, în pofida avertismentului personal al Domnului, care a
ridicat tot felul de temple în jurul Ierusalimului în onoarea diferitelor zeităţi păgâne, la
dorinţa nevestelor sale străine. Aceşti nerozi orbi se vor închina în faţa idolilor lor şi se

32
vor închina în faţa lucrărilor ieşite din mâinile lor, având convingerea ridicolă că îi fac
astfel pe plac lui Dumnezeu. Toţi cei care vor refuza să procedeze la fel ca ei vor fi
persecutaţi şi ameninţaţi cu moartea. De dragul splendorii tronului lor pământesc, mulţi
regi vor adera la doctrina absurdă a filistinilor, trecându-i prin foc şi sabie pe adoratorii
tot mai puţini la număr ai luminii şi ai adevărului cel viu.
Dar Domnul se va întoarce pe pământ şi va pedepsi acele naţiuni care şi-au
condus popoarele pe cărări greşite, în numele Lui!
Abia atunci, lumina cea vie a adevărului va ieşi la suprafaţă, iar prietenii
întunericului vor fi izgoniţi pentru totdeauna. Speriaţi de slava şi atotputerea Domnului,
cei puternici şi sus-puşi vor fugi în munţi, ascunzându-se printre stânci şi în peşteri, dar
în zadar!
Profetul continuă apoi cu patos: „Ochii superiori ai omului (orgoliul
conducătorilor) vor fi umiliţi, iar trufia sa va fi redusă. În acele vremuri numai Domnul
va fi lăudat. Ziua (Lumina) Domnului Sabaot va depăşi tot ce este înalt şi sublim în
această lume, inclusiv cedrii din Liban (preoţii), stejarii din Bashan (principalii
susţinători ai preoţilor idolatri), munţii înalţi (conducătorii) şi colinele trufaşe (nobilii de
la curtea regilor), turnurile înalte (generalii) şi zidurile puternice (armatele), toate
navele de pe ocean şi întreaga muncă pământească (industria). Mândria omului va fi
smerită şi trufia oamenilor va fi plecată. Numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. Toţi
idolii vor pieri. Oamenii vor intra în peşterile stâncilor şi în crăpăturile pământului
(locurile în care obişnuieşte să se ascundă Mamona), de frica Domnului şi de strălucirea
măreţiei Lui, când se va scula să îngrozească pământul (Lumina Adevărului Etern). În
ziua aceea, oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur, pe care şi-i făcuseră să
se închine la ei, îi vor arunca la cârtiţe şi la lilieci, şi vor intra în găurile stâncilor şi în
crăpăturile pietrelor, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când El se va
scula să îngrozească pământul. Terminaţi-o cu omul, a cărui suflare este în nările sale
(suflul în nări se referă la orgoliul lumesc!). Dar voi nu ştiţi cât de înaltă este poziţia lui
în această lume”.
Ei bine, aţi aflat acum cât de simplă este explicaţia care traduce întregul capitol
doi din profetul Isaia, unul dintre cele mai remarcabile din Biblie. Ultimele versete îşi
dezvăluie cu uşurinţă semnificaţia, în măsura în care înţelegeţi primele versete.
Adevăr vă spun: aceste lucruri au început deja să se petreacă, dar ele vor
ajunge la apogeu abia peste circa 1900 de ani, căci nici chiar în Consiliul Meu nu poate fi
schimbată această stare de lucruri, de vreme ce omului trebuie să i se lase libertatea
voinţei – singura care poate permite înlăturarea indolenţei umane. Aceasta este rădăcina
tuturor păcatelor şi a depravării. Aţi înţeles până aici? Poate că pe voi nu vă bucură ce
v-am spus, dar generaţiile viitoare se vor bucura când vor fi zguduite şi smulse din
indolenţa lor în acele vremuri de mare agitaţie, când naţiunile se vor ridica una
împotriva celeilalte, din motive de corupţie. Dar toate acestea vor fi elucidate în capitolul
următor. Spuneţi-Mi în ce măsură aţi înţeles această chestiune de o importanţă maximă!
Spun „de o importanţă maximă” pentru că doresc să înţelegeţi corect, voi şi urmaşii
voştri, cât de important este să vă feriţi de indolenţă.

O exegeză a capitolului 3 din Isaia

Condiţiile care trebuie să prevaleze şi care respectă ordinea divină
Domnul: „Capitolul care urmează are de asemenea o mare valoare profetică,
deopotrivă pentru timpul prezent şi acel viitor despre care v-am mai vorbit.
Iată ce spune primul verset al profetului, extrem de semnificativ: ‚Căci iată,
Stăpânul, Domnul oştirilor, va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice mijloc
de trai, orice rezervă de pâine şi orice rezervă de apă!’

33
 În mod evident, prin ‚Ierusalim’ trebuie să înţelegeţi întreaga evreime şi starea
ei actuală, aşa cum există ea de mult timp. ‚Iuda’ se referă însă la viitoarele generaţii,
care prin acceptarea învăţăturilor Mele, se vor alătura evreilor. Din cauza marii lor
indolenţe, ele se pot aştepta la aceeaşi soartă cu cea care îi aşteaptă acum pe evrei, dar
într-o măsură mult mai mare.
Prin luarea rezervelor de pâine trebuie să înţelegeţi luarea iubirii şi a
compasiunii, a adevăratei înţelepciuni născute din Dumnezeu, lucru care va conduce la o
mare confuzie şi la întunecarea sufletului. Nici un om nu va mai putea să-i dea fratelui
său un sfat bun, căci acesta nu va avea încredere în el şi îi va spune: ‚Cum poţi să-mi
vorbeşti de lumină, când te afli tu însuţi în acelaşi întuneric ca şi mine?’ Această stare de
neajutorare în care se vor complăcea oamenii, din cauza indolenţei cauzate de propriile
lor greşeli, este explicată de profet prin versetele următoare:
‚Domnul îi va lua astfel pe viteaz şi pe omul de război, pe judecător şi pe proroc,
pe ghicitor şi pe bătrân, pe sfătuitor, pe meşteşugarul ales şi pe vrăjitorul priceput, pe
căpetenia peste cincizeci şi pe cel pus în cinste’.
Nu întâmplător i-am lăsat la urmă pe căpetenia peste cincizeci şi pe cel pus pe
cinste, căci există un motiv pentru acest lucru. Iar acum, explicaţia:
Cine este cel viteaz şi omul de război? Cel viteaz se referă la oamenii plini de
credinţă în Mine, aşa cum a fost David, iar omul de război se referă la toţi cei care îi
urmează, simţindu-se inspiraţi de credinţa acestora şi cucerind în numele acestei
credinţe pe toţi duşmanii binelui şi ai adevărului născut din Dumnezeu.
Cine poate fi însă un judecător bun şi drept în acele timpuri în care apa vie din
cer nu va mai coborî decât rareori asupra umanităţii, iar sufletele oamenilor vor fi
scufundate în întunericul cel mai deplin? Cine va avea atunci harul profeţiei (la cine se
referă prorocul)? Şi chiar dacă se va mai găsi cineva care să aibă acest har, cine îl va mai
crede?! Cine va mai fi capabil să le profeţească celor orbi şi surzi întru spirit? Pe cine va
alege această umanitate scufundată în întuneric drept bătrân şi lider, datorită
înţelepciunii sale supreme?! Încercaţi să înţelegeţi ce vă spun!!
Cei care vor fi lipsiţi de pâinea şi de apa spirituală, nu vor mai avea nimic. Căci
cei pe care Dumnezeu îi pedepseşte cu orbirea spirituală suportă pedepsele cele mai
aspre. Lor li se ia totul, rămânând complet neajutoraţi şi incapabili să primească de
undeva vreun sfat şi vreun ajutor. Această măsură, de o severitate extremă, este ultima
care poate fi luată în vederea contracarării indolenţei în creştere a umanităţii şi a
tuturor depravărilor acesteia.
Prin luarea pâinii şi apei spirituale, oamenii se vor trezi în culmea suferinţei, la
care se vor adăuga şi celelalte privaţiuni, pe care profetul le enumeră în versetul trei,
atunci când declară: ‚Umanităţii îi vor fi luaţi sfătuitorul, meşteşugarul ales şi vrăjitorul
priceput’, adică toţi acei oameni de geniu, capabili să aducă inovaţii în toate domeniile
vieţii, făcând foarte mult bine datorită înţelepciunii lor.
Încă şi mai neplăcută va fi însă luarea căpeteniei celor 50! La cine se referă
aceasta, şi de ce tocmai 50? Veţi înţelege imediat explicaţia.
Încă din timpuri imemoriale, o societate foarte numeroasă, care respectă
ordinea divină, trebuie să se ocupe de 50 de domenii principale pentru a-şi asigura
necesităţile vieţii. Tot ce nu ţine de aceste 50 de domenii aparţine deja orgoliului, şi tot ce
este mai prejos de ele se traduce prin slăbiciune, nevoi şi lipsuri. Pentru ca fiecare
domeniu esenţial al vieţii să poată fi gestionat aşa cum trebuie, el trebuie să aibă în
fruntea sa o căpetenie, un căpitan care să îl cunoască de la A la Z. Dacă în fruntea sa va
fi pus un om nepriceput, nu este de mirare că fructele obţinute vor fi din ce în ce mai
slabe calitativ, iar mai devreme sau mai târziu vor dispărea cu desăvârşire.

34
 Cum ar putea subzista o comunitate numeroasă în condiţiile în care, datorită
propriei sale indolenţe şi neglijenţe, şi-ar pierde toţi cei 50 de căpitani? Adevăr vă spun:
ea va deveni la fel de coruptă ca şi societatea evreiască actuală, în care singurii care mai
deţin proprietăţi sunt hoţii şi tâlharii, care se bucură de roadele pământului obţinute
prin sudoarea celor sărmani, asigurându-şi doar burţile lor, în timp ce miile de
neajutoraţi flămânzesc într-o stare de sărăcie extremă. Căci unde este acum căpetenia
înţeleaptă care să aibă grijă de ei, dându-le de lucru în domeniul respectiv şi hrănindu-i?
Tot mai multe domenii de activitate nu vor mai avea asemenea căpetenii înţelepte, iar
lipsurile oamenilor vor deveni din ce în ce mai numeroase. Desigur, căpetenii se vor găsi
destule, dar nu din categoria celor înţelepte, ci a celor corupte, care nu vor guverna de
dragul oamenilor, ci exclusiv pentru sine. De aceea, nu-i putem considera căpetenii
înţelepte, aşa cum existau pe vremea Judecătorilor Mei, ci hoţi şi tâlhari.
V-am explicat aşadar în ce măsură depinde bunăstarea exterioară şi interioară a
oamenilor dintr-o comunitate numeroasă de principalii lideri ai celor 50 de domenii de
activitate care asigură necesităţile umane. De cine depinde numirea acestor lideri într-o
ţară condusă de un singur suveran sau de un rege? De un singur lucru: de înţelepciunea
regelui respectiv!
Ce spune în această privinţă profetul nostru, în numele Domnului? ‚Le voi da
nişte tineri drept căpetenii şi nişte copii vor stăpâni peste ei! Iar oamenii se vor asupri
unii pe alţii, unul va apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui. Tânărul va fi obraznic
faţă de cel bătrân şi omul de nimic faţă de cel onorabil!’
Aceste cuvinte sunt cât se poate de clare, aşa că nu mai trebuie explicate. În
aceste condiţii, nu pot decât să vă atrag atenţia asupra consecinţelor extrem de malefice
ale acestei stări de lucruri, deşi sunt convins că vi le puteţi imagina şi singuri. Într-o
asemenea societate lipsită de legi şi de ordine nu poate să domnească decât haosul cel
mai cumplit şi o nemulţumire generalizată. Nevoile oamenilor vor fi numeroase. De
aceea, ei se vor revolta împotriva liderilor lor egoişti, pe care îi vor alunga sau chiar îi
vor ucide. La acest lucru se referă pasajul biblic în care se vorbeşte de faptul că
‚naţiunile se vor ridica la luptă unele împotriva celorlalte’.
Atât timp cât, în orbirea lor spirituală, oamenii vor continua să-şi umple
stomacul cu alimente din ce în ce mai toxice, ei vor trebui să suporte consecinţele
caracterului lor indolent, căzând pradă tuturor opresiunilor posibile. Dacă vor fi supuşi
însă privaţiunilor, riscând să moară de foame, ei se vor ridica şi vor ataca în haită, la fel
ca nişte hiene furioase. Acest lucru s-a întâmplat pe pământ de când există umanitatea”.

Prăbuşirea falselor religii

Un extras din Isaia 3:6-26, 4:1
Domnul: „În aceste condiţii, totul este distrus şi trecut prin foc. Toţi cei acuzaţi
de faptul că au contribuit, prin egoismul lor feroce, la nefericirea popoarelor, vor cădea
victimă răzbunării acestora. Dar ce se va întâmpla atunci? Oamenii nu vor mai avea nici
un fel de lideri, nici buni nici răi. Anarhia va deveni deplină. Toţi vor face ceea ce doresc,
dar, ca întotdeauna, cei puternici îi vor putea oprima pe cei slabi după pofta inimii lor!
Atunci, se vor ridica din nou cei care vor dispune de un dram de înţelepciune şi
vor spune: ‚Această stare de lucruri nu mai poate continua! Noi, cei care dispunem de
mai multă putere şi de o mai mare înţelepciune, le cerem oamenilor să îşi aleagă un lider
din rândul nostru. Şi vom face astfel o casă mare, în care vor locui doi fraţi cu ocupaţii
diferite!’ Ce se va întâmpla atunci? Profetul ne explică, pe bună dreptate:
Ascultaţi ce spune el: ‚Unul va apuca pe fratele său în casa părintească şi îi va
zice: „Tu ai o haină (cunoaştere şi experienţă), fii căpetenia noastră! Ia dărâmăturile
acestea sub mâna ta!’ Dar în aceeaşi zi el va răspunde: „Nu pot să fiu eu cel care leagă

35
rănile, căci în casa mea nu este nici pâine (credinţă şi bunătate), nici haină (adevăr şi
credinţă); nu mă puneţi căpetenie peste popor”. Se clatină Ierusalimul, se prăbuşeşte
Iuda (generaţiile din acele timpuri), pentru că vorbele şi faptele lor sunt împotriva
Domnului, înfruntând privirile Lui slăvite (Lumina Înţelepciunii Lui). Înfăţişarea feţei
lor mărturiseşte împotriva lor şi, ca Sodoma, îşi dau pe faţă păcatul, fără să-l ascundă.
Vai de sufletul lor, căci şi-au adus răul peste ei înşişi!’
Şi iată cum continuă suveranul ales (care aş putea fi chiar Eu Însumi): ‚Bine de
cel drept. Lui îi va merge bine, căci va mânca rodul faptelor lui. Vai de cel rău! Lui îi va
merge rău, căci va culege rodul mâinilor lui. Cât despre poporul meu, îl asupresc nişte
copii şi îl guvernează nişte femei! Poporul meu, conducătorii tăi (falşii profeţi) te duc în
rătăcire (vezi Roma de astăzi!) şi pustiesc calea pe care umbli!’
Domnul se înfăţişează la judecată şi stă în picioare ca să judece popoarele. El va
intra la judecată cu bătrânii poporului Său (scripturile) şi cu mai-marii Lui: ‚Voi
(fariseii şi romanii) sunteţi cei care Mi-aţi mâncat via! Prada luată de la sărac este în
casele voastre! Cu ce drept îmi zdrobiţi poporul şi îi apăsaţi pe săraci?’ zice Stăpânul,
Domnul oştirilor.
Domnul zice: ‚Pentru că fiicele Sionului sunt mândre (învăţăturile false ale
prostituatei Babilonului) şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că
păşesc mărunţel (ca un câine flămând) şi zornăie cu picioarele lor. De aceea, Domnul va
pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului şi le va da pe faţă goliciunea (răpindu-le
raţiunea).
În ziua aceea, Domnul va scoate ornamentele de la glezne (este vorba de cei care
cred orbeşte) şi sorişorii şi lunişoarele (ale celor care îi urmează), cerceii, brăţările şi
vălurile (diferitele culte religioase), diademele, lănţişoarele de la picioare şi brâiele
(sectele superstiţioase), cutiile cu miresme şi amuletele, inelele din degete şi verigile de la
nas, hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile, oglinzile şi cămăşile
subţiri, turbanele şi vălurile uşoare (pe scurt, toate ornamentele cu care se împodobeşte
prostituata din Babilon). Şi atunci, în loc de parfum va fi miros de putrefacţie; în loc de
brâu, o funie; în loc de păr împletit, o chelie (este vorba de viclenia prostituatei); în loc
de mantie largă, un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc de frumuseţe.
Bărbaţii tăi vor cădea ucişi de sabie şi vitejii tăi în luptă. Porţile fiicei Sionului
vor geme şi se vor plânge (căci nimeni nu va mai trece prin ele); şi ea va sta despuiată pe
pământ. Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat (căci, din cauza
războaielor, bărbaţii vor fi mult mai puţini; cele şapte femei se referă la cele şapte
sacramente, care vor deveni una), zicând: „Vom mânca pâinea noastră şi ne vom
îmbrăca în hainele noastre; numai fă-ne să-ţi purtăm numele şi ia dispreţul de deasupra
noastră!”’
Ascultaţi-Mă, prieteni: ceea ce a spus profetul se va îndeplini până la ultimul
cuvânt, aşa cum v-am explicat mai devreme. Căci oamenii nu vor mai suporta adevărul,
vor obosi şi vor cădea în modul lor obişnuit de judecată şi în indolenţa lor de toate zilele,
aducătoare de moarte. În acele zile, ei nu vor mai putea fi treziţi decât prin cele mai
cumplite mijloace, astfel încât să poată fi aduşi din nou pe calea cea dreaptă a Luminii şi
a Vieţii.
De aceea, vă spun din nou: mai presus de toate, avertizaţi-i pe oameni să se
ferească de indolenţa spirituală, căci odată cu ea vin toate relele de care a vorbit
profetul, iar Eu nu Mă pot împotrivi lor, vai! Meditaţi asupra celor spuse de Mine!”

Numărul 666
Domnul: „Vă voi da acum măsura iubirii sale de sine, a iubirii sale faţă de
semenii săi şi a iubirii sale faţă de Dumnezeu.

36
 Aceasta este numărul 666. În funcţie de ordinea în care sunt citite aceste cifre,
numărul indică fie o fiinţă umană perfectă, fie un demon perfect.
Împărţiţi în mod egal iubirea omului în 666 de părţi. Dintre acestea, dăruiţi-i lui
Dumnezeu 600, semenilor voştri 60 şi numai 6 vouă înşivă. Veţi obţine astfel proporţiile
fiinţei umane perfecte. Dacă preferaţi însă să deveniţi nişte demoni perfecţi, dăruiţi-i lui
Dumnezeu 6 părţi din iubirea voastră, semenilor voştri 60 de părţi şi vouă înşivă 600”.

Revelaţia Sfântului Ioan (Apocalipsa)

Text: „În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub
picioare şi cu o cunună din 12 stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile facerii şi
avea un mare chin ca să nască. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească, care va
păstori toate neamurile cu un toiag de fier; şi copilul ei a fost răpit de Dumnezeu şi dus la
scaunul Său de domnie”.
(Text primit de Jakob Lorber)

La cine se referă „femeia” care apare pe cer, învăluită în soare? Ea este

imaginea nobilă a fiinţei umane lipsită de puterea procreaţiei (sexualitate), dar capabilă
să procreeze totuşi copii, prin puterea voinţei sale. Altfel spus, reprezintă imaginea
perfectă a omului, departe de omul dezechilibrat actual, care nu este altceva decât o
caricatură.
Învăţăturile Mele se referă la această femeie, care va apărea cu siguranţă pe
cerul perfecţiunii, căci Învăţăturile Mele sunt născute din Mine, la fel ca şi femeia care
reprezintă imaginea perfectă a omului spiritual. Deşi nu este capabil în sine să
procreeze, prin intermediul ei omul va deveni receptiv la tot ce este bun, adică la iubirea
pură a lui Dumnezeu, care este tot una cu viaţa spirituală născută din Mine. Acesta este
„copilul” care se va naşte în inima omului dacă el va asimila Învăţăturile Mele.
Vorbesc aici de Învăţăturile Mele cele mai perfecte, care vor da naştere unei
femei la fel de perfecte, şi nicidecum de doctrina falsă pe care o urmaţi voi, şi care nu
poate crea decât o maimuţă femelă. Este cât se poate de firesc ca această femeie perfectă
(sau, altfel spus, Învăţăturile Mele pure) să fie învăluită în soare, adică în Lumina
Luminilor născută din Mine, căci ea se naşte direct din Mine!
Această femeie perfectă, divină (adică Învăţăturile Mele pure), nu poate primi
decât iubirea cerească născută din Mine. De aceea, ea ţine luna sub picioare (luna este
simbolul instabil al iubirii de sine sau al iubirii lumeşti, reprezentând polaritatea opusă
fiinţei ei pure, divine). Femeia poartă pe cap o cunună din 12 „stele”, respectiv cele Zece
Porunci ale lui Moise, la care se adaugă cele Două Porunci ale Iubirii Creştine. Stelele
nu se referă în nici un caz la cei 12 apostoli sau la cele 12 triburi ale lui Israel, ci la
poruncile divine, sinonime cu legile Vieţii Eterne.
Femeia (Învăţăturile născute din Mine şi activate în inima omului) este deja
însărcinată. Cine poate fi copilul din pântecul ei? Nu aţi auzit vorbindu-se până acum de
„a doua naştere (cea spirituală)”? Nu spune Biblia: „Dacă omul nu va renaşte întru
spirit, el nu va putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu”?
Iată deci: copilul pe care îl poartă în pântec femeia este iubirea pură faţă de
Dumnezeu, care se opune iubirii de sine. De aceea, naşterea sa se face în chinuri în cazul
omului natural. Aceste chinuri vor dura până când această iubire divină născută în
spiritul omului va deveni suficient de matură, iar omul va renaşte pentru a doua oară,
de data aceasta întru Viaţa Eternă.

37
 Să nu vă imaginaţi că femeia perfectă poate deveni însărcinată şi poate naşte
până când învăţăturile vii nu sunt acceptate activ în inima omului, devenind una cu el.
Aceasta este semnificaţia renaşterii spirituale la Viaţa Eternă.
Textul mai spune că pruncul este de parte bărbătească, adică un băiat! De ce nu
poate fi vorba de un prunc de parte femeiască, adică de o fată? Pentru că această iubire
reprezintă puterea procreatoare primordială, cu care este înzestrat bărbatul, nu şi
femeia.
Copilul, sau Iubirea de Dumnezeu (Iubirea Divină) din spiritul omului, născută
din Învăţăturile Mele, va supune mai devreme sau mai târziu sub sceptrul său de fier
(adică sub atotputerea lui Dumnezeu (toate naţiunile), controlând implacabil dorinţele şi
pasiunile senzuale ale acestei lumi. În acest fel, oamenii vor fi din ce în ce mai mult atraşi
către Mine (în spiritul lor), iar ei îşi vor găsi fericirea „la scaunul Meu de domnie”, adică
în înţelepciunea divină, născută de-a pururi din Mine.
Iată, aceasta este semnificaţia profundă a acestor versete, care nu este deloc
greu de înţeles. Interpretaţi restul versetelor în această lumină şi totul vă va părea mai
simplu.

Explicarea Revelaţiei Sfântului Ioan (Apocalipsei)

(Text primit de Gottfried Mayerhofer în anul 1875)

Revelaţia lui Ioan este o portretizare a obiceiurilor şi moralei ce vor prevala pe

planetă în perioada dintre integrarea Mea în împărăţia spirituală şi momentul Revenirii
Mele pe pământ. Această revelaţie a fost studiată şi explicată de foarte mulţi oameni, dar
nimeni nu a găsit până acum cheia care permite deschiderea acestei cărţi sfinte şi nu a
putut înţelege vremurile şi evenimentele care au urmat după întoarcerea Mea Acasă, şi
care nu s-ar fi putut desfăşura altfel, de vreme ce omul este stăpânul liber al faptelor
sale. La ora actuală ne aflăm aproape de sfârşitul profeţiei, şi cea mai mare parte a ei s-a
întâmplat deja. De aceea, vă voi explica această Revelaţie pas cu pas. Veţi putea judeca
apoi singuri cât de departe s-au aflat toţi cei care au încercat să pătrundă înţelesul
acestei scripturi cu ajutorul intelectului, în condiţiile în care ea nu poate fi înţeleasă
decât prin intermediul analogiilor.
Până când omul nu va învăţa metoda de interpretare a înţelesului spiritual al
Scripturilor – numită şi metoda corespondenţelor –, el nu va putea înţelege plenar sensul
lăuntric al Cuvintelor Mele. Ultimele revelaţii, făcute publice cu ajutorul vostru, explică
în detaliu acest lucru. Cu cât le veţi citi mai des, cu atât mai spirituale vă vor apărea ele,
prin comparaţie cu interpretările de altădată, căci în sfârşit, conţinutul lor spiritual v-a
fost dezvăluit. Premisa de la care trebuie să porniţi întotdeauna este aceea că Eu, în
calitatea Mea de Spirit Suprem, nu pot gândi şi nu pot rosti decât gânduri spirituale,
chiar dacă sunt nevoit să le îmbrac în învelişul cuvintelor obişnuite, astfel încât să poată
fi înţelese de mintea voastră. De aceea, chiar şi aceste interpretări ascund încă alte
înţelesuri, şi mai profunde, pe care mintea voastră umană nu le poate înţelege încă.
Aşa se face că atunci când i-am permis lui Ioan să scrie această revelaţie, am
fost nevoit să îmi adaptez ideile la puterea lui de înţelegere. Dacă i-aş fi vorbit în alt fel,
el M-ar fi înţeles greşit sau nu ar fi înţeles deloc, şi pur şi simplu nu ar fi îndrăznit să
scrie aceste cuvinte, de teamă să nu scrie prostii.
În această Revelaţie nu veţi găsi altceva decât imagini simbolice! Expresii
precum „mânia lui Dumnezeu”, „numeroasele ciume” care se vor abate asupra
umanităţii şi alte asemenea imagini des folosite de profeţii din acele vremuri, nu au o
semnificaţie literală, ci simbolică. Eu, Dumnezeul Iubirii, nu pot manifesta nici mânie,
nici ură, şi Mi-ar fi imposibil să mă răzbun, chiar dacă, în omnipotenţa Mea, aş putea

38
reduce întreaga creaţie la tăcere prin distrugerea ei sau prin obligarea morală a fiinţelor
pe care le-am creat să acţioneze aşa cum doresc Eu.
Cum Mi-aş putea însă distruge Eu propria operă, pe care am creat-o exact aşa
cum este, şi nu altfel? Cum Mi-aş putea blestema propriile creaturi, nevoite să cadă în
abis – datorită liberului lor arbitru – tocmai pentru a recunoaşte în acest fel valoarea
marilor atribute divine, prin compararea cu opusul lor? Cum aţi putea aprecia voi
lumina, dacă nu aţi cunoaşte întunericul şi umbra? Cum aţi putea aprecia valoarea
benefică a căldurii, dacă nu aţi cunoaşte deloc frigul? Cum aţi fi putut realiza cât de
sublime sunt virtutea sau sentimentele morale, dacă nu aţi fi experimentat păcatul?
Cum aţi fi putut înţelege ideea de progres spiritual, dacă nu aţi fi păşit mai întâi pe calea
descendentă?
De aceea, foarte multe din textele cuprinse în Vechiul şi Noul Testament conţin
imagini simbolice, care nu trebuie înţelese în litera, ci în spiritul lor, ţinând cont şi de
puterea de înţelegere a celor care le-au scris cu secole sau cu milenii în urmă. Asta nu
înseamnă însă că ele nu conţin în esenţa lor un mesaj spiritual extrem de important.
Chiar şi spiritele din lumea de dincolo şi îngerii Mei găsesc în ele noi şi noi semnificaţii,
din ce în ce mai spirituale şi mai sublime. Toate Cuvintele Mele reprezintă o sursă
nesecată de bogăţie spirituală, care nu se va putea epuiza vreodată, căci Eu, în calitatea
Mea de Spirit Infinit, nu pot gândi şi nu pot rosti (prin intermediul slujitorilor Mei)
decât gânduri infinite. Acestea fiind zise, să continuăm şi să începem analiza primelor
capitole ale Revelaţiei.
Primele capitole se referă la cele şapte biserici care au apărut pe pământ după
ridicarea Mea la cer. Fiind primele de acest gen apărute pe pământ, şi implicit cele mai
apropiate de adevăr, aceste biserici au avut rolul de a servi drept bază pentru
prezervarea Religiei Mele, dar şi pentru înţelegerea cultului religios al evreilor. Rolul lor
a fost acela de a indica adepţilor lor cum pot evolua treptat de la o religie cu un statut
formal şi ceremonial către o cunoaştere spirituală profundă, pentru a restabili astfel
adevărata valoare a adevărurilor fundamentale ale religiei evreilor.
Aceste biserici, alcătuite dintr-un număr redus de aleşi, au suferit din două
motive principale: pe de o parte, din cauza persecuţiilor celor de alte religii decât ei, şi
pe de altă parte din cauza propriilor lor greşeli, rezultate din interpretarea greşită a
Cuvintelor Mele. De aici şi referirea simbolică la faptul că membrii cutărei biserici
trebuie să îşi urmeze liderii, care le vor îndruma din nou pe calea cea dreaptă, ca nişte
stele călăuzitoare sau ca nişte faruri luminoase. În acest fel, bisericile însele – la unison
cu liderii lor spirituali – urmau să devină ghizi sau faruri luminoase pentru cei care
păşeau încă în întuneric.
Capitolele următoare conţin o serie de mustrări la adresa diferitelor biserici. La
fel ca în restul lumii, şi în rândul acestora au apărut profeţi falşi, misionari excesiv de
zeloşi şi tot felul de aberaţii născute din inima umană (nu din învăţătura Mea), pentru că
fiecare a înţeles în fel şi chip, în funcţie de propria sa judecată, semnificaţia Cuvintelor
Mele. Mai mult, aceste biserici nu erau izolate, ci se aflau în relaţie unele cu altele, dar şi
cu popoarele în mijlocul cărora trăiau, fiind astfel expuse la tot felul de tentaţii.
În aceste şapte biserici veţi găsi toate condiţiile umane posibile, căci membrii lor
erau oameni înzestraţi cu o voinţă şi o gândire liberă: veţi găsi deopotrivă cea mai
arzătoare credinţă şi aderarea deplină la doctrina adevărului, dar şi tot felul de secesiuni
şi îndepărtarea de adevărata credinţă; veţi găsi înţelegerea cea mai profundă, dar şi
neînţelegeri flagrante, precum şi cele mai variate oscilaţii între adevărul spiritual şi
tendinţele lumeşti. Voi înşivă alcătuiţi o biserică în care toate aceste tendinţe se găsesc
amestecate, la fel ca acum o mie şi ceva de ani. În această privinţă, lucrurile nu s-au
schimbat prea mult. Dacă veţi adera prea frenetic la doctrina Mea, veţi intra automat în
conflict cu restul lumii, căci activităţile şi comportamentul vostru vor fi opuse celor
practicate de ceilalţi oameni. Aşa s-au petrecut întotdeauna lucrurile cu orice sectă

39
religioasă nouă convinsă că se află pe o cale mai bună. La fel se vor petrece ele şi în cazul
vostru, precum şi al multor altora care vor transmite Cuvintele Mele în beneficiul lumii
exterioare.
Un alt aspect semnificativ care apare în aceste primele capitole se referă la
numărul şapte, care se repetă la tot pasul, fiind un simbol spiritual (se vorbeşte de şapte
stele, de şapte biserici, etc.).
Pentru a vă putea explica mai clar semnificaţia spirituală a numărului şapte,
doresc să vă atrag atenţia asupra tuturor numerelor impare, care au o importanţă
deosebită, şi cu deosebire două dintre ele: 7 şi 3.
Dacă veţi examina cu atenţie aceste două numere, din perspectiva simetriei, veţi
constata că în cazul numărului 3, două unităţi se află întotdeauna de o parte şi de alta a
unităţii centrale, în timp ce în cazul numărului 7, de o parte şi de alta a unităţii centrale
se află câte trei unităţi.
*** * ***
Din punct de vedere spiritual, armonia nu este posibilă decât atunci când există
o unitate centrală în jurul căreia se mişcă toate celelalte lucruri, care depind în totalitate
şi care sunt susţinute de ea. În cazul numărului 3, unitatea centrală este cea de care
depind celelalte două, care se nasc din ea şi a căror existenţă nu poate fi concepută în
afara ei. La fel se petrec lucrurile şi în cazul numărului 7, cu menţiunea că în jurul
unităţii centrale se află câte trei unităţi, care alcătuiesc împreună un tot unitar.
De pildă, dacă luaţi cele Şapte Atribute ale Mele (Divine), veţi constata că la
mijloc se află Ordinea, căci fără Ordine nimic nu poate exista. De aceea, ea reprezintă
pilonul principal care susţine întreaga creaţie. Deşi s-a născut din Iubire, Înţelepciune şi
Voinţă, Ordinea rămâne baza acestora, precum şi a celorlalte atribute, care i-au urmat,
respectiv: Cinstea, Răbdarea şi Compasiunea.
Să luăm acum primele trei atribute: Iubirea, Înţelepciunea şi Voinţa. Şi în cazul
lor, Înţelepciunea reprezintă pilonul central pe care se sprijină celelalte două. Acelaşi
principiu este valabil şi în cazul ultimelor trei atribute divine, respectiv Cinstea,
Răbdarea şi Compasiunea, Răbdarea fiind fundamentul celorlalte două. De aceea, de
vreme ce am creat fiinţe libere, la fel ca şi Mine, principala calitate care trebuie să
prevaleze pentru a Mă împiedica să îmi distrug vreodată propria operă este Răbdarea.
Această lege se aplică întregii creaţii, ori de câte ori întâlniţi şapte unităţi, de
pildă, celor şapte culori sau celor şapte note muzicale, care nu reprezintă altceva decât
corespondenţe materiale ale Atributelor Mele Spirituale.
Să trecem acum la capitolele următoare. La fel cum Revelaţia prezintă o
ilustrare perfectă a tuturor fazelor prin care urmează să treacă Învăţăturile Mele,
explicaţiile trebuie să vă indice cu claritate cum s-au petrecut lucrurile în această
perioadă care precede domnia Mea de o mie de ani, în care armonia care a domnit odată
pe pământ între Mine şi discipolii Mei va fi restaurată, de data aceasta însă între Mine şi
întreaga umanitate, astfel încât să nu mai existe decât un singur păstor şi o singură
turmă.
Capitolul următor prezintă o viziune a lui Ioan în care acesta L-a putut vedea
pe Creatorul tuturor lucrurilor în calitatea Sa de Domn Suprem al Cerului.
Contemporanii lui Ioan nu puteau înţelege această viziune decât în maniera următoare:
Dumnezeu aşezat pe tron şi înconjurat de bătrâni împodobiţi cu coroane de aur. La fel
ca mai înainte, pentru a Mă putea face înţeles, am fost nevoit şi de această dată să Mă
folosesc de inteligenţa lui Ioan (să traduc viziunea spirituală astfel încât inteligenţa lui să
o poată înţelege). Numărul bătrânilor, 24, este egal cu numărul preoţilor din Templul din
Ierusalim, la care se adăuga Marele Preot.

40
 În ceea ce priveşte cele patru animale, acestea reprezintă atributele întrupate
ale propriului Meu Sine: leul simbolizează puterea sau omnipotenţa, viţelul este simbolul
blândeţii, fiinţa umană reprezintă potenţialul spiritual, iar vulturul este cel care
domneşte asupra eterului universal. Faptul că aceste animale au foarte mulţi ochi şi
aripi la fel ca acvilele simbolizează suveranitatea universală asupra cerului şi
pământului. Marea de sticlă se referă la omniscienţă. Altfel spus, în faţa Ochiului lui
Dumnezeu totul pare transparent, iar privirea lui călătoreşte prin întregul univers cu
viteza unei acvile. El guvernează întreaga creaţie cu puterea unui leu, vindecă
dizarmoniile cu blândeţea unui viţel şi înnobilează totul (prin Spiritul Său) la fel ca o
fiinţă umană creată după chipul şi asemănarea Sa, astfel încât chiar şi materia să se
poată întoarce cândva în sursa sa de origine. După ce toate puterile creaţiei s-au închinat
– în mod conştient sau inconştient – în faţa Domnului creaţiei, bătrânii, care
simbolizează marea lume spirituală de dincolo, au căzut la rândul lor în genunchi şi s-au
închinat Creatorului lor.
Astfel, lui Ioan i s-a arătat mai întâi, printr-o analogie metaforică, cât de mare
este slava lui Dumnezeu, pentru a putea înţelege mai apoi Cine a fost Cel care a coborât
pe această planetă micuţă pentru a-i salva pe locuitorii ei de la pierderea definitivă a
demnităţii lor spirituale. Acest moment a reprezentat începutul marelui proces de
fermentaţie spirituală pentru a putea instaura pe el învăţătura cea mai pură cu putinţă,
unica demnă de Domnul Dumnezeu, întrupat pe pământ ca Fiu al Omului. El a iniţiat
procesul de fermentaţie spirituală prin umilinţa şi jertfa Sa supremă, pentru a reînnoi
astfel demnitatea umană şi a-i trezi din nou în plan spiritual pe locuitorii acestei planete.
Desigur, materia s-a opus în decursul timpului acestui proces de înnoire,
rezultatul final fiind descris printr-o serie de metafore corespondente în capitolele
următoare. Pe scurt, într-o primă etapă Dumnezeu a fost slăvit de oameni, apoi
dispreţuit de aceştia, dar în cele din urmă regăsit în urma victoriei spiritului asupra
materiei, care va da naştere unei domnii permanente a păcii şi liniştei sufleteşti.
În capitolul următor lui Ioan i se arată un pergament scris pe ambele feţe şi
sigilat cu şapte sigilii (peceţi). Acesta simbolizează Învăţătura Mea pură, pe care le-am
dăruit-o oamenilor sub forma extrem de simplu de înţeles a două Porunci Divine. Cartea
Vieţii este sigilată cu cele şapte sigilii ale atributelor Mele şi nu poate fi „desigilată”
decât prin acceptarea Fiului Omului ca „miel” (simbol al inocenţei şi al suferinţei). El
este singurul capabil să facă cunoscută această învăţătură creaţiei, dar mai presus de
toate umanităţii de pe pământ.
Primul sigiliu reprezintă imaginea unui cal alb, simbol al iubirii Mele
atotcuprinzătoare, încoronată cu toate celelalte atribute ale Mele şi înzestrată cu un arc,
pentru a săgeta inimile cele mai împietrite, astfel încât, într-o bună zi, să se poată
deschide şi acestea faţă de iubire. Lumea a fost creată din iubire. Eu Însumi am coborât
pe pământ din iubire. De aceea, este firesc ca prima mare încercare (sigiliu) să constea
tot din proba iubirii, singura capabilă să instaureze Învăţăturile Mele divine pe pământ
şi pe care nimic nu o poate clinti.
Cel de-al doilea sigiliu reprezintă un cal roşu, simbol al înţelepciunii, sau, din
perspectiva voastră umană, al raţiunii şi al puterii judecăţii care analizează totul dintr-o
perspectivă critică. Intelectul compară învăţătura divină cu existenţa materială pe care
o cunoaşte, insistând asupra diferenţelor care există între ele. Rezultatul acestui proces
nu poate fi în nici un caz o stare de pace, ci una conflictuală, căci pasiunile umane intră
inevitabil în conflict cu principiile sufletului şi ale spiritului, conducând la fanatism, la
războaie religioase, dar şi la un conflict interior în planul conştiinţei – consecinţă
necesară a celor două extreme aflate în opoziţie.
Cel de-al treilea sigiliu reprezintă un cal negru, al cărui călăreţ ţine o balanţă. El
simbolizează voinţa justă şi neclintită, ferm hotărâtă să îşi urmeze menirea supremă,
indiferent de obstacolele care îi ies în cale. Voinţa corespunde inclusiv justiţiei, principiul

41
care cântăreşte acţiunile, acordând răsplata cuvenită faptelor bune şi pedeapsa meritată
celor rele. Justiţia ar trebui să prevaleze pretutindeni, atât în viaţa socială cât şi în cea
interioară, a credinţei. Prin întruparea Mea Christică, Eu i-am învăţat pe oameni cum
trebuie să înţeleagă Învăţăturile primite, cum să aplice iubirea şi înţelepciunea, fiind
toleranţi şi drepţi faţă de semenii lor. Pe scurt, aceste trei sigilii explică cum trebuie să se
răspândească Învăţăturile Mele pentru ca rasa umană să poată fi înnobilată.
Cel de-al patrulea sigiliu reprezintă un cal palid 9, adică având o culoare
nedefinită, nici caldă, nici rece, lucru echivalat metaforic cu moartea, care este numele
său. Într-adevăr, moartea nu reprezintă sfârşitul, ci doar o transformare. Culoarea
acestui cal aminteşte de Calea Transformării produsă de Învăţăturile Mele, cale ce poate
fi parcursă deopotrivă ascendent şi descendent, adică fie către o spiritualizare din ce în
ce mai mare, prin acceptarea ei, fie către desconsiderarea din ce în ce mai accentuată a
calităţilor nobile pe care Eu, Creatorul, le-am plasat în inima omului. Acest sigiliu
corespunde ordinii căreia i se supune întreaga creaţie.
Această explicaţie ne conduce firesc către interpretarea celui de-al cincilea
sigiliu, care ilustrează metaforic sacrificiile ce trebuie făcute în plan material de dragul
Învăţăturilor Mele, sacrificii care vizează în primul rând pasiunile umane. Sigiliul oferă
deja un indiciu referitor la marea răsplată oferită celui care îşi va sacrifica pe altarul
spiritualităţii tot ce are mai de preţ aici, pe pământ, respectiv propria sa natură şi corpul
fizic. La fel ca şi în cazul anterior, cu balanţa justiţiei, şi aici retribuţia şi fericirea
supremă acordate celor care, prin eforturile lor constante, reuşesc să ţină sus stindardul
Învăţăturilor lui Dumnezeu, sunt reprezentate la fel de metaforic.
Cel de-al şaselea sigiliu indică o revoluţie care va cuprinde întregul pământ,
arătând faptul că forţele care îi vor atrage pe oameni către aplicarea învăţăturilor
spirituale vor schimba dramatic condiţiile sociale existente. Cu cât copiii luminii se vor
grăbi mai tare către atingerea ţelului lor spiritual, cu atât mai puternică va fi reacţia
opozanţilor lor. Războaiele şi distrugerile vor afecta întregul pământ, atât în plan extern
cât şi în planul interior al conştiinţei. Naţiunile puternice se vor repezi asupra celor
slabe, iar popoarele se vor revolta împotriva conducătorilor lor, dacă drepturile lor vor fi
restrânse prea mult. După cum se poate vedea, încercând să supravieţuiască, religia
iubirii, a păcii şi toleranţei, va trezi forţele adverse, iar cele două extreme se vor lupta
până când puterea spirituală va învinge. Aşadar, cel de-al şaselea sigiliu corespunde
răbdării, indicând faptul că este inutil să te împotriveşti! Atunci când un zeu doreşte să-
şi impună voinţa divină, chiar şi piatra trebuie să-l asculte, căci dreptatea şi slava sunt
de-a pururi de partea lui!
Oamenii îmbrăcaţi cu haine albe sunt cei care au izbândit în această bătălie şi
care au primit drept răsplată fericirea de care v-am vorbit cândva: „Cei care cred în
Cuvântul Meu şi acţionează în consecinţă se vor bucura de o fericire eternă în lumea de
dincolo, o fericire pe care ochiul uman nu a văzut-o şi nu a auzit-o vreodată”. Această
fericire este ilustrată de hainele albe în care sunt îmbrăcate aceste suflete, simbol al
inocenţei lor. Cei astfel însemnaţi îşi vor primi răsplata pentru toate suferinţele şi
încercările pe care au fost nevoiţi să le îndure de dragul Meu şi în numele Religiei Mele.
Şi astfel, continuă să fie prezentată istoria Învăţăturilor Mele în perioada care s-
a scurs după primul cuvânt de iubire rostit de Mine, cu toate războaiele religioase,
persecuţiile şi sacrificiile făcute de preoţii fanatici.
Deschiderea celui de-al şaptelea sigiliu echivalează cu sfârşitul acestui proces de
evoluţie, când compasiunea reuşeşte să obţină victoria asupra cruzimii, cu toate
încercările şi epidemiile abătute asupra umanităţii. Profetul aude şapte sunete de
trompetă (trâmbiţă), urmate de tot felul de nenorociri, care nu înseamnă altceva decât o
purificare a pământului, în urma căreia oamenii vor putea fi atraşi din nou către binele
suprem. Sunetele trompetei indică marile schimbări moral-spirituale care urmează să se
9
N. Tr. În traducerile româneşti ale Bibliei, culoarea acestui cal este galbenă.

42
producă în inimile oamenilor de îndată ce sabia cu dublu tăiş a îndoielii şi credinţei va
începe să le cureţe (de îndoială şi neîncredere).
Ofranda de tămâie pe altarul iubirii (sacrificiul făcut de umanitate) se referă,
metaforic vorbind, la una din ultimele încercări la care vor fi supuşi oamenii egoişti.
Ofilirea plantelor simbolizează închiderea inimii omului faţă de calităţile nobile. Într-
adevăr, în aceste timpuri din urmă, mulţi oameni vor refuza să mai accepte o religie care
le cere sacrificarea pasiunilor lor lumeşti.
Aşa cum focul distruge orice întâlneşte în cale, la fel, pasiunile egoiste distrug
tot ce este bun. Persecuţiile înlocuiesc toleranţa în materie de credinţă, iar principiul
răului încearcă să înece în sânge tot ce este pur din punct de vedere spiritual (fiind,
implicit, şi nemuritor). Asemenea lucruri au început deja să se petreacă în perioada
Imperiului Roman, din primii ani ai erei creştine, când preoţii păgâni practicau cele mai
mari atrocităţi şi ritualuri dintre cele mai fanatice.
La început, toate nenorocirile indicate de profet s-au abătut numai asupra
anumitor indivizi, dar în timp ele s-au extins inclusiv asupra maselor. Cu cât numărul
celor credincioşi a crescut, cu atât mai numeroase au devenit persecuţiile împotriva lor.
Cu cât credinţa adevărată a devenit mai arzătoare, cu atât mai mare a fost necesar să
devină sacrificiul martiriului. Aşa se face că după căderea Imperiului Roman, biserica a
fost împărţită în două: un episcop a ajuns pe tronul Romei şi altul pe tronul Bizanţului.
Cele două capete bisericeşti nu s-au înţeles niciodată de-a lungul timpului, cultivând o
dizarmonie continuă în detrimentul bisericii şi în avantajul lor personal. Dacă în primele
secole ale erei creştine credincioşii erau persecutaţi de păgâni, acum cei care au început
să persecute masele au fost chiar papii creştini, în măsura în care oamenii nu credeau
ceea ce considerau aceştia că era corect, sau pur şi simplu ce declarau ei ca fiind
adevărul la momentul respectiv.
Împărţirea Imperiului Roman în cel de răsărit şi cel de apus şi numirea
primului episcop al Romei ca papă au coincis cu izbucnirea războaielor religioase, cu
certurile din sânul bisericii, cu persecuţiile inchiziţiei catolice, cu subjugarea regilor de
către papi, şi în sfârşit, cu cruciadele. Au urmat apoi încercările de reformare a bisericii
şi consecinţele lor sângeroase, care a coincis cu apariţia a tot felul de epidemii în rândul
maselor, datorate amestecurilor care s-au produs între diferitele rase. Toate aceste
evenimente sunt reprezentate metaforic de cele şapte sunete de trompetă şi de toate
nenorocirile care le-au urmat. Una dintre acestea este descrisă simbolic drept „bătălia
femeii cu dragonul (balaurul)” şi se referă la lupta dintre pasiunile lumeşti şi interesele
egoiste, pe de o parte, împotriva progresului spiritual şi a învăţăturilor iubirii, pe de altă
parte. Au urmat durerile celor care muncesc din greu pentru a duce la bun sfârşit
munca deja începută şi bătălia dură pe care Cel Necurat a declanşat-o împotriva celor
care s-au orientat către spiritualitate.
Toate aceste alegorii văzute în viziune de Ioan nu reprezintă altceva decât
expresii ale rezistenţei îndârjite pe care a întâmpinat-o răspândirea Învăţăturilor Mele şi
consecinţele naturale ale acesteia până la triumful final al binelui. Nu ar trebui să vă
deranjeze forma metaforică a acestor categorii, căci ea corespunde nivelului de
înţelegere al epocii şi manierei în care scriau profeţii în acele timpuri. Era imposibil să
influenţezi umanitatea din secolele care urmau să vină altfel decât prin asemenea
mijloace, iar Ioan şi-a dat seama (în urma viziunii avute) că oamenii din generaţiile
viitoare vor fi lipsiţi de iubire şi nu vor asculta decât, cel mult, de frică. Dacă M-aş fi
prevalat de calitatea Mea de Dumnezeu al Iubirii şi i-aş fi îngăduit lui Ioan să descrie
evenimentele care urmau să se producă în cuvinte obişnuite, nimănui nu i-ar mai fi
păsat de semnificaţia spirituală a acestor imagini.
Scorpionii, balaurii cu şapte capete, zece coarne şi coroane de aur se referă la
numeroasele interpretări ale Învăţăturilor Mele, traduse de unii şi de alţii prin diferite
dogme şi ceremonii, care aveau să dea naştere la tot felul de secte religioase.

43
 Alegoriile de mai sus indică inclusiv supremaţia cucerită în timp de biserică, dar
şi mijloacele de care s-a folosit aceasta pentru a accede la putere, precum şi numărul
mare de oameni căzuţi victimă fanatismului Bisericii Romane şi Inchiziţiei sale.
Capitolele următoare descriu o nouă epocă, în care credinţa religioasă începe să
slăbească, fiind înlocuită din nou de gândirea lumească, şi în care aurul şi argintul devin
mult mai căutate decât bogăţia spirituală. Răul începe să prevaleze din nou pe pământ,
mai întâi sub pulpana diferitelor culte religioase, apoi ajutat de noile descoperiri
ştiinţifice şi de declinul religiei, pe scurt, datorită unei noi tranziţii a conştiinţei
umanităţii către doctrina materialistă. Alegoriile din aceste capitole prezic căderea
Bisericii Romane, provocată însă de propriile ei greşeli, şi nicidecum de mânia Mea.
Profetul aminteşte din nou de martiriul primilor creştini, când mulţi oameni
inspiraţi de Dumnezeu au fost nevoiţi să moară pentru credinţa lor. De la tranziţia Mea
în lumea spirituală şi până astăzi, nu a trecut nici un secol în care să nu fi trimis pe
pământ profeţi, în încercarea de a împiedica umanitatea să cadă într-un somn spiritual
prea adânc.
Efectele mâniei divine dezlănţuite, aşa cum este descrisă ea în Apocalipsă, se
referă la toate războaiele şi epidemiile pe care umanitatea le-a atras singură asupra ei,
pe de o parte din cauza modului nenatural de viaţă al oamenilor şi pe de altă parte
datorită numeroaselor atrocităţi pe care le-au comis ei de-a lungul timpului. Chiar şi la
ora actuală puteţi observa cu uşurinţă în ce măsură atrag nenorociri de tot felul
egoismul, materialismul şi pasiunile necontrolate, atât la nivel individual cât şi la nivel
colectiv. Puteţi vedea cu ochiul liber câte dezastre se petrec pe mare şi pe uscat, câte
catastrofe naturale sunt provocate de tratarea necorespunzătoare a solului, câte crime şi
sinucideri atrage după sine lipsa sentimentului religios, a credinţei în viaţă şi în existenţa
lumii de dincolo, şi aşa mai departe.
Dacă aţi traduce toate aceste lucruri la care asistaţi pe viu în limbajul pitoresc
al Orientului, aşa cum a făcut cândva discipolul Meu Ioan, aţi mai putea adăuga câteva
capitole la toate nenorocirile descrise în Apocalipsă!
Aşadar, Învăţăturile Mele au trecut prin toate etapele de care este capabilă
inima umană, de la pietatea cea mai pură şi până la lipsa totală de credinţă şi
respingerea lor plină de dispreţ. Toate aceste etape vă sunt prezentate într-o formă
metaforică, de la cele de început, când oamenii au respectat cu stricteţe Poruncile Mele,
trecând printr-o perioadă de interpretare dogmatică şi eronată a Cuvintelor Mele şi
culminând cu respingerea totală a oricărei învăţături spirituale, deşi aceasta este
predicată de o mie de voci în lumea vizibilă şi în cea invizibilă. Sunetele trompetelor
simbolizează avertismentele numeroase pe care vi le-am trimis de-a lungul timpului,
urmate de consecinţele fireşti ale neascultării voastre, adică de pedeapsa cuvenită.
Fiarele descrise reprezintă simbolul a tot ce este rău pe pământ, al tuturor aspectelor
nenaturale în plan moral şi fizic. Alegoriile prezentate indică, etapă cu etapă, toate
evenimentele care s-au declanşat pe pământ după plecarea Mea, de la trezirea aspectelor
nobile şi benefice din inima omului de către cele Şapte Atribute ale Mele şi până la
războiul declanşat de natura umană care se împotriveşte acestei treziri, cu toate
aberaţiile şi erorile declanşate de ea. Efortul de a şterge Cuvintele Mele din mintea
colectivă a umanităţii s-a dovedit însă zadarnic, marile încercări la care a fost supusă ea
dovedindu-se în final purificatoare şi conducând la victoria principiului spiritual pe
pământ.
Metaforic vorbind, este vorba de războiul de lungă durată al balaurului
împotriva cerului. Unul din episoadele acestui război a fost şi persecutarea femeii care
L-a născut pe Christos, Mântuitorul care avea să aducă pacea pe pământ. După toate
aceste secole de război neîncetat, este evident că trebuie să vină un moment în care să se
decidă cine anume a câştigat – cine este victorios şi cine învins. Acest moment este foarte
aproape de voi. El este prezentat în viziunea lui Ioan prin metafora Epocii care va dura

44
o mie de ani, în care pe pământ va prevala pacea spirituală, care va coborî asupra
tuturor celor neînsemnaţi cu semnul bestiei, dar care vor avea semnul lui Dumnezeu.
Înainte de Coborârea Mea pe pământ, între principiul material şi cel spiritual
războiul era în plină desfăşurare, deşi într-o formă ceva mai blândă decât la ora actuală.
După Ascensiunea Mea la cer, acest proces de separare a apelor trebuie să conducă, mai
devreme sau mai târziu, la un rezultat concret, iar acest rezultat se referă la pacea care
va urma după un conflict continuu, care a durat circa 2000 de ani. În această perioadă,
oamenii vor reîncepe să fie oameni adevăraţi, aşa cum i-am creat Eu şi cum Mi-am dorit
întotdeauna să fie, ca să-i pot numi Copiii Mei.
Acesta este momentul răsplăţii, epoca în care principiul spiritual prevalează
asupra celui material, în care omul se va simţi în egală măsură la el acasă în ambele lumi
al căror cetăţean este (atât în cea materială cât şi în cea spirituală), înţelegând în sfârşit
Cuvintele Mele, inclusiv importanţa excepţională a misiunii divine pe care Mi-am
asumat-o atunci când am coborât pe pământ. Va fi o epocă în care balaurul va fi
înlănţuit, iar cele Zece Porunci ale lui Moise şi cele Două Porunci ale Mele vor prevala
pe pământ, revelându-şi întreaga semnificaţie. La această epocă a păcii va contribui
activ şi împărăţia spiritelor, astfel încât cei din ea, inspiraţi de exemplul oamenilor de pe
pământ, vor putea evolua la rândul lor, mult mai uşor decât a fost cu putinţă până
atunci.
În Revelaţia lui Ioan, această epocă este descrisă sub titlul metaforic de Domnia
de o mie de ani sau prin expresia „Noul Ierusalim”. Ierusalimul a fost cândva locul în
care a fost păstrat în templu Chivotul Sfânt al Înţelegerii cu Dumnezeu, în care pe
altarul acestuia a ars flacăra eternă şi în care pe altarul sacrificial ardea continuu
tămâia, iar preoţii recitau neîncetat psalmi întru slava şi adorarea lui IEOUA. Din
păcate, acest prim Ierusalim a fost desacralizat de propriii săi preoţi, atrăgându-şi
blestemul asupra sa prin condamnarea Mea la moarte, în loc să Mă binecuvânteze. Ei
bine, acest Ierusalim, a cărui cădere a fost prezisă de profeţi şi confirmată de istorie, va
coborî din nou pe pământ, într-o formă spirituală pură, de o mare splendoare, aducând
pacea şi liniştea sufletească tuturor celor care au crezut în Cel care a predicat cândva în
acest oraş, care a suferit, a fost crucificat şi a înviat din morţi. Simbol al primei biserici
(înţelegeri) a Creatorului şi a fiinţelor create de El, acest oraş sfânt va coborî din nou pe
pământ, aducând cu el pacea şi alinarea după atâtea secole de suferinţă şi conflicte,
tuturor celor care merită statutul de copii ai lui Dumnezeu (întru totul asemănători Lui).
Lucrurile vor deveni din nou ca pe vremea primului Ierusalim: pe pământ nu
va mai exista decât o singură biserică, o singură turmă şi un singur păstor. Sectele
religioase vor dispărea, iar Creatorul şi Domnul Dumnezeu, care a păşit cândva pe
pământul vostru întrupat în om, va fi recunoscut ca Cel care a fost, este şi va fi de-a
pururi Conducătorul şi Tatăl vostru, al tuturor.
Comunitatea spirituală a oamenilor va fi susţinută de faptul că Eu Însumi Mă
voi arăta în persoană tuturor Copiilor Mei, pentru a-i alina şi a le demonstra astfel că
tot ce am afirmat cândva şi tot ce au scris apostolii Mei, inclusiv Ioan în Revelaţia sa, se
va împlini. După încetarea războaielor materiale şi spirituale, oamenii Mă vor putea
înţelege cu uşurinţă şi îmi vor îndeplini cu dragă inimă Poruncile, dintre care prima este
iubirea de aproape, care conduce apoi la iubirea de Dumnezeu.
Chiar şi această Epocă de o mie de ani va fi urmată însă de o nouă epocă, în
care natura animală a omului va face un ultim efort de a cuceri supremaţia şi în care
Marele Spirit Căzut îşi va chema iarăşi susţinătorii. Vai! Eforturile sale se vor dovedi
zadarnice însă, şi el însuşi va fi pus în faţa dilemei: să meargă înainte sau înapoi? De
decizia pe care o va lua atunci va depinde însăşi existenţa sa viitoare!
Aceasta este esenţa ultimă a Revelaţiei lui Ioan. Este prezentată într-o formă
metaforică, dar dacă este citită cu ochii spirituali, în limbajul corespondenţelor (sau al
analogiilor), ea arată cu claritate că micuţa floare a iubirii, plantată de Mine în inimile

45
oamenilor, nu se mai poate ofili niciodată. Acest nucleu de origine divină nu a putut fi
niciodată până acum exterminat, nici în plan spiritual, nici în plan fizic, cu toate
intenţiile malefice ale celor care au deţinut puterea pe pământ. Iubirea este un atribut
fundamental al Sinelui Meu, fiind însuşi motivul pentru care am creat acest univers.
Cum s-ar putea pierde ea în aceste condiţii şi cum ar putea fi distrusă vreodată? Mulţi
au încercat să distrugă acest edificiu, dar în zadar. Mulţi au încercat să interpreteze
diferit Cuvintele Mele, dar ele s-au întors împotriva lor şi ei şi-au primit pedeapsa
cuvenită. La fel se vor petrece lucrurile şi în epoca voastră: veţi vedea cum toată această
disecare ştiinţifică şi toată această analiză exagerată a Cuvântului plin de iubire din
Sfânta Scriptură se vor topi precum zăpada în faţa Soarelui Adevărului.
Cu cât rezistenţa care i se opune este mai mare, cu atât mai accelerat se
desfăşoară procesul evoluţiei. Rezultatul final nu poate fi decât unul singur: supunerea
în faţa Învăţăturilor Mele, plasarea lor în adevărata lor lumină şi pregătirea terenului
pentru tranziţia la Domnia de o mie de ani. Noul Ierusalim va coborî atunci din nou pe
pământ, ca un Templu simbolic al Păcii, restaurând uniunea dintre umanitate şi lumea
spirituală. Trompetele nu vor mai suna atunci, iar fiara nu va mai dezlănţui pe pământ
nenorocirile sale devastatoare. Întreaga planetă, inclusiv animalele şi plantele, va
îmbrăca haina iubirii. Pe pământ se va naşte o nouă generaţie de oameni, uniţi prin
iubire, care se vor ajuta unii pe alţii şi nu vor mai accepta raporturi de stăpân şi slujitor,
ci numai legături de frăţie. Naţiunile se vor uni, frontierele vor dispărea, iar şefii de stat
şi cei religioşi nu vor mai încerca să-i înlănţuie pe oameni cu cătuşele lor (fizice sau
spirituale, după cum este cazul).
Religia va căpăta în sfârşit accentul adevărului, iar oamenii îşi vor deschide
inimile în faţa vocilor spiritelor din lumea de dincolo, şi chiar a propriei Mele Voci,
crezând în ea. Prin această întrepătrundere între cele două lumi, moartea şi ororile ei
vor fi izgonite de pe acest pământ, iar oamenii vor avea tot timpul acces la lumea de
dincolo, indiferent dacă se vor afla într-o formă fizică sau spirituală.
Aceasta este interpretarea spirituală profundă a Revelaţiei lui Ioan. Ea diferă
fundamental de ceea ce aşteaptă oamenii de la Mine, dar corespunde în totalitate
adevărului, în măsura în care acesta este privit şi înţeles cu ochii spirituali. O metaforă
nu este altceva decât o metaforă, dar la baza ei stă un gând care încearcă să se exprime
într-o formă inteligibilă. Aşa trebuie înţelese şi metaforele din Apocalipsă, în nici un caz
literal, căci o asemenea interpretare ar da naştere la prea multe contradicţii raţionale,
care numai v-ar încurca şi nu ar lămuri cu nimic lucrurile.
Mai mult, trebuie să înţelegeţi că în lumea spirituală prevalează cu totul alte
asociaţii între idei şi gânduri decât cele pe care le faceţi voi pe pământ. De aceea,
viziunile de genul celei avute de Ioan au inevitabil un caracter diferit de cel pe care li-l
atribuiţi voi, cu gândirea voastră lumească, excesiv de logică şi de liniară. Încă din cele
mai vechi timpuri, gândirea în primele forme ale sale nu se exprima printr-un limbaj
discursiv, ci printr-unul imagistic, întrucâtva asemănător hieroglifelor de pe
monumentele egiptene.
În Orient, acest limbaj al imaginilor şi al metaforelor continuă să fie folosit
intensiv chiar şi la ora actuală. El reprezintă o rămăşiţă a timpurilor de altădată, când
umanitatea era mai apropiată de sursa sa primordială şi când modalităţile sale de
exprimare erau la rândul lor mai spirituale.
Aşa cum v-aţi putut da seama din aceste exemple, după tranziţia către planurile
superioare ale vieţii spirituale, comunicarea dintre spirite (inclusiv limbajul) devine
profund diferită de cea de pe pământ, în care limbajul discursiv nu face decât să
încetinească procesul gândirii şi să ascundă, mai degrabă decât să reveleze. Pe pământ,
este nevoie de foarte multe cuvinte pentru a exprima un singur gând. La urma urmei, ce
înseamnă întreaga Mea creaţie pentru voi, decât o metaforă – atât timp cât rămâne
invizibilă pentru ochiul vostru spiritual? Şi aşa va şi rămâne ea până când veţi deveni

46
capabili să recunoaşteţi esenţa ei profundă, sau altfel spus, de ce au fost create lucrurile
în acest fel, şi nu altfel. Aşa cum voi aveţi un limbaj al vostru, Eu am propriul Meu
limbaj (atunci când îmi asum o natură vizibilă), iar spiritele din lumile superioare au şi
ele o formă de comunicare, diferită de a voastră. De aceea, savanţii voştri nu vor reuşi
niciodată să explice în cuvintele voastre profane natura spirituală a lucrurilor. În
schimb, Cuvintele Mele (inclusiv cele de faţă) îşi propun întotdeauna să vă ajute să
avansaţi încă un pas către Casa Mea care vă aşteaptă în împărăţia de dincolo.
V-am explicat toate aceste lucruri pentru a înţelege de ce nu insist asupra
metaforelor din Revelaţia lui Ioan referitoare la anii de pace care vor urma pe pământ şi
de ce M-am referit exclusiv asupra celor mai zguduitoare dintre ele, referitoare la aşa-
numita „mânie a lui Dumnezeu” şi la toate pedepsele care vor urma, în speranţa că îl
veţi recunoaşte dincolo de ele pe acelaşi Dumnezeu al iubirii pure. Se apropie timpul
când va începe să bată cu mai multă putere vântul spiritual, care deja se manifestă pe
pământ, şi când nu veţi mai putea să vă înclinaţi încolo şi încoace, precum trestiile, ci va
trebui să o apucaţi ferm pe calea pe care v-am indicat-o de atâta vreme. Vor apărea,
într-adevăr, aşa cum indică Biblia, destui profeţi falşi. În încercarea lor de a-şi satisface
poftele animalice, mulţi oameni vor interpreta în fel şi chip Învăţăturile pure, iar până
când Împărăţia Păcii va coborî plenar pe pământ, veţi avea de suferit numeroase
încercări cumplite, provocate însă de propriile voastre greşeli, şi mai ales de conflictul
continuu dintre tabăra celor atraşi către spiritualitate şi cea a materialiştilor. Bătălia a
devenit la ora actuală extrem de ascuţită, iar efectele ei vor fi într-adevăr devastatoare,
traducându-se prin multă suferinţă, depresie şi lamentări. Orice rezistenţă opusă
adevărului se va dovedi însă în final inutilă. Cei care vor şti să aştepte cu răbdare şi
resemnare victoria binelui vor avea inevitabil mai puţin de suferit, bucurându-se în cele
din urmă de marea Epocă a Păcii care va urma pe pământ.
Cea mai mare parte a evenimentelor descrise în Revelaţie drept criză evolutivă
s-au produs deja, dar cele mai catastrofale abia urmează să se producă. Aveţi însă
răbdare şi încredere în Mine! Dacă doriţi să deveniţi Copiii Mei, fiţi demni de acest
nume, iar cununa victoriei va fi aşezată pe capul vostru. Fiţi pregătiţi pentru orice!
Împlinirea metaforelor descrise în Revelaţie drept „mânia lui Dumnezeu” şi „sunetele de
trompetă” nu Mi se datorează Mie, ci greşelilor voastre, naturii animalice a umanităţii,
lipsei de credinţă a oamenilor, dorinţei lor de putere şi de bani.
În mod evident, înainte ca Eu să Mă pot întoarce pe pământ este necesar un
proces de purificare. Aşa cum trăsnetele şi furtuna purifică aerul, forţând aburii toxici
să coboare din nou în sol şi lăsând aerul curat să circule din nou, la fel se desfăşoară
lucrurile şi în plan spiritual: cu cât rezistenţa opusă de forţele materiei este mai
puternică, cu atât mai mare va fi explozia finală, pentru ca lucrurile să se echilibreze din
nou. Conflictul de pe pământ nu se va încheia decât atunci când toate părţile implicate
îşi vor recunoaşte inconştienţa şi vor admite atotputerea Mea, în faţa căreia nimic nu se
poate opune.
De aceea, acceptaţi această exegeză a Revelaţiei ca pe o ilustrare a tuturor
fazelor prin care trebuie să treacă o idee divină înainte de a-şi atinge potenţialul plenar.
Viziunile de acest fel sunt simple parabole, menite să vă explice cât de mult timp îi
trebuie binelui ca să cucerească răul, iar acesta din urmă să admită acest lucru! Meditaţi
asupra acestor viziuni în calitate de gânditori spirituali şi urmăriţi să înţelegeţi
corespondenţele pe care le indică ele. La fel ca şi în cazul lui Ioan, care a putut vedea
evoluţia ideii creştine în viziunea sa, aceasta este oglindită în egală măsură în
dezvoltarea materială şi spirituală a tuturor fiinţelor umane.
Conflictele, încercările şi sunetele de trompetă indică o luptă a ideilor. Fericit
este cel care, deşi este nevoit să ia un medicament foarte amar, ştie să extragă din el
principiile sale vindecătoare! Purificarea spirituală şi procesul de evoluţie înseamnă
pretutindeni acelaşi lucru: lupta principiului spiritual cu natura animală, sacrificarea
propriului sine şi toleranţa faţă de cei din jur. De aceea, analizaţi-vă propria voastră

47
viaţă şi veţi constata că metaforele din Revelaţia lui Ioan sunt ilustrate într-o măsură
mai mare sau mai mică chiar în aceasta!
*** * ***
Copertă spate
„Coborârea lui Christos asupra spiritului uman” şi Apocalipsa lui Ioan, în care
acesta vorbeşte de un „nou pământ” şi de un „nou cer” nu vor putea fi împlinite fără o
purificare prealabilă a umanităţii, care nu este însă în nici un caz sinonimă cu
distrugerea ei. Toţi cei care vor accepta cu credinţă în inimile lor aceste cuvinte profetice
referitoare la sfârşitul timpului (şi tranziţia către un nou început) vor fi acceptaţi în
noua arcă, cea spirituală, care îi va transporta într-o dimensiune nouă, protejându-i de
furia evenimentelor care vor urma şi care vor transforma natura şi lumea în care trăim.
Ei vor cunoaşte astfel Venirea Spirituală a lui Christos pe pământ, bucurându-se într-o
stare beatifică de împlinirea învăţăturilor Sale.
Text pentru final
A doua venire a lui Christos pe pământ – Sinteză a operei lui Jakob Lorber
(1800-1864) şi Gottfried Mayerhofer (1807-1877), publicată iniţial sub titlul „Marea
Transformare”, cu referire la marea epocă a tranziţiei umanităţii de la planul fizic către
cel spiritual (descrisă în Biblie sub numele de Apocalipsă). Nu ne mai aflăm însă la
începutul acestei epoci, la fel ca pe vremea lui Lorber şi a lui Mayerhofer, ci ne aflăm în
plină epocă crepusculară, în acea perioadă de care vorbesc multe profeţii ca prevestind
naşterea noului soare spiritual. Haosul care caracterizează epoca în care ne aflăm
reprezintă cea mai bună dovadă în acest sens. De aceea, am considerat mai potrivit să
publicăm această lucrare sub titlul de A doua venire a lui Christos pe pământ.
Cu cât contrastul dintre întuneric şi lumină este mai puternic, cu atât mai clară
devine separarea fiinţelor umane (a grâului de neghină). Toate semnele indică cu
claritate că bătălia finală între forţele binelui şi cele ale răului este foarte aproape.
Victoria Spiritului Divin asupra forţelor demoniace şi a duşmanilor vieţii nu poate fi
posibilă fără o trezire accentuată a unui număr cât mai mare de oameni. Liberul arbitru
permis pe pământ va acorda forţelor demoniace o ultimă şansă; ele vor creşte din nou,
pentru ultima oară, după care îşi vor pierde întreaga putere.

48