Sunteți pe pagina 1din 257

MAREA EVANGHELIE DUPĂ IOAN

VOLUMUL 4

Relevate de Domnul prin Jacob Lorber


MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN

de Jakob Lorber

Volumul 4

Ev. 04. 001 capitol

01] Atunci când M-am sculat Eu în picioare şi toţi care au dormitat cu Mine destul de dulce peste
trei ore, îi chem de îndată pe cei trei la Mine şi îi întreb, de ce nu s-au dedat şi ei somnului întăritor
în decursul celor trei ore.
02] Spune Matael: “Doamne! Tu Minunatule, Tu Cel mai înţelept! Cine poate dormi, dacă a primit,
prin cuvântul Tău, oricum deja întărirea puternică! Noi toţi trei suntem aşa de întăriţi de parcă am
fi dormit foarte bine noaptea întreagă! Dar noi am folosit cele trei ore în numele Tău – atât de bine
pe cât ne-a fost posibil – şi prin mijlocirea îngăduinţei Tale foarte milostive am aflat lucruri, despre
care n-a visat într-adevăr încă nici un muritor vreodată ceva. Pentru care lucru îţi şi aducem, însă,
acum mulţumirea cea mai caldă şi adâncă; Tu eşti Domnul şi pretutindeni eşti Tu singur totul întru
toate; Ţie singur, însă, de aceea şi toată dragostea noastră şi cea mai înaltă cinstire!”
03] Spun Eu:"Bine deci, Eu ştiu tot ce aţi discutat şi aţi aflat înainte de timpul fixat pentru voi! Dar,
deoarece aţi aflat asemenea lucruri, de aceea reţineţi acestea, deocamdată, pentru voi şi nu faceţi
nici după aceea vreo folosire nedreaptă de acestea; pentru că un asemenea lucru nu-l înţeleg copiii
acestui pământ; pentru că ei nu sunt de acolo, de unde sunteţi voi. Dar voi veţi afla lucruri încă
mult mai măreţe; atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi, pe Care îl voi vărsa o dată din ceruri
peste voi, Acela vă va conduce de-abia în tot adevărul! Acela va fi Duhul dragostei, Tatăl Însuşi,
Care vă va educa şi vă va învăţa, ca voi să ajungeţi toţi acolo, unde voi fi Eu.
04] Pentru că adevărat vă spun vouă: Nimeni nu va veni la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl la Mine!
Voi trebuie toţi să fiţi învăţaţi de Tatăl, deci, de către iubirea veşnică din Dumnezeu, dacă vreţi să
veniţi la Mine! Voi toţi trebuie, să fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl din ceruri desăvârşit este! Dar multa
cunoaştere, precum şi experienţa foarte bogată nu vă va aduce acolo, ci doar dragostea vie către
Dumnezeu şi în aceeaşi măsură, faţă de aproapele; în aceasta constă secretul mare al renaşterii
duhului vostru din Dumnezeu şi în Dumnezeu.
05] Fiecare, însă, va trebui să păşească mai înainte cu Mine prin poarta strâmtă a celei mai depline
abnegaţii, până ce va fi el, cum sunt Eu. Fiecare trebuie să înceteze de a fi ceva pentru sine, pentru
a putea deveni toate întru Mine.
06] Să-L iubeşti pe Dumnezeu mai presus de toate, înseamnă: a se isprăvi şi a se dizolva pe deplin
în Dumnezeu, - şi să-ţi iubeşti aproapele, înseamnă de asemenea: a se isprăvi pe deplin în
aproapele, căci altfel nu poţi să-l iubeşti niciodată cu desăvârşire; o iubire pe jumătate, însă, nu-i
foloseşte nici aceluia care iubeşte, nici aceluia care este iubit.
07] Dacă tu vrei să ai de pe un munte înalt vederea deplină înspre toate părţile, atunci trebuie să
te urci în orice caz pe cel mai înalt vârf al acestuia; pentru că de pe un punct înalt de mai de jos îţi
va rămâne acoperită mereu o parte bună din priveliştea deplină. Aşa trebuie, deci, să se întâmple
totul şi în dragoste şi partea cea mai exterioară să reiasă din partea cea mai interioară, ca roadele
ei să devină evidente în privinţa voastră.
08] Inima voastră este un ogor şi dragostea activă este sămânţa vie de răsad; iar fraţii săraci sunt
îngrăşământul pentru ogor. Cine va pune dintre voi multe seminţe de răsad în ogorul bine îngrăşat,
acela va şi avea o recoltă deplină. Cu cât mai muţi săraci veţi îngrăşa ogorul, cu atât mai puternic
va fi el; şi cu cât mai multe seminţe bune de răsad veţi pune în acesta, cu atât mai bogată va fi
recolta. Cine va semăna aici din belşug, acela va şi recolta din belşug; dar cine va semăna
economic, acela va şi recolta economic.
09] În aceasta, însă, constă înţelepciunea cea mai înaltă, ca să deveniţi înţelepţi prin iubirea cea
mai vie. Dar toată cunoaşterea nu foloseşte la nimic fără iubire! De aceea nu vă îngrijiţi aşa de
mult de o cunoaştere multă, ci ca să iubiţi mult, căci atunci vă va da iubirea, ce nu vă poate da
vreodată nici o cunoaştere! Este foarte bine, că voi trei aţi folosit foarte harnic aceste trei ore, spre
îmbogăţirea multiplă a cunoaşterii voastre şi a experienţei voastre; dar toate acestea pentru sine ar
fi de puţin folos sufletului vostru. Dar, dacă veţi jertfi timpul, în viitor, atât de harnic pentru
dragostea către aproapele, atunci vă va fi o zi deja de un folos mai mare pentru sufletul vostru!
10] Ce v-ar folosi în faţa Mea, dacă aţi dori să vă dizolvaţi aproape de mirare în privinţa puterii,
mărimii şi măreţiei Mele niciodată de pătruns, dar, în afara casei voastre, ar plânge fraţi săraci şi
surori sărace de foame, sete şi frig? Cât de mizer şi la absolut nici un folos ar fi un strigăt tare de
jubilare şi de slavă, spre cinstea şi slava lui Dumnezeu, cu care s-ar trece cu vederea peste starea
mizeră a fratelui sărac! La ce folosesc toate jertfele bogate şi tare împodobite, în templu, dacă în
faţa porţii acestuia zace un frate sărac de foame?
11] De aceea, să fie cercetarea voastră îndreptată mai ales către starea mizeră a fraţilor voştri
săraci şi a surorilor voastre sărace; acestora aduceţi-le iubire şi alinare! Atunci, veţi găsi mai mult
într-un frate pe care l-aţi ajutat, decât dacă aţi fi călătorit pe toate stelele şi M-aţi fi slăvit cu limbi
de Serafimi!
12] Cu adevărat, Eu v-o spun, toţi îngerii, toate cerurile şi toate lumile cu toată înţelepciunea lor nu
vă pot da în veşnicie, ce puteţi dobândi, dacă i-aţi ajutat cu adevărat unui frate, care a fost în

EV - 4 2
sărăcie, potrivit cu toată puterea voastră şi potrivit cu toate mijloacele voastre! Nimic nu se află
mai sus la Mine şi mai aproape de Mine decât doar şi numai dragostea adevărată, activă!
13] Dacă te rogi la Dumnezeu şi nu auzi, atâta timp cât te rogi, vocea de jale a fratelui tău sărac,
care a venit la tine pentru ajutor, în ora ta de rugăciune, atunci să fie blestemat plânsul tău gol!
Pentru că cinstea Mea constă în dragoste – şi nu în plânsul înfumurat al gurii tale!
14] Voi să nu fiţi aşa cum Isaia a strigat: <Vedeţi, acest popor Mă cinsteşte cu buzele; dar inima lui
este departe de Mine!>, ci atunci când vă rugaţi la Mine, faceţi aceasta în Duh şi în tot adevărul!
Pentru că Duh este Dumnezeu şi poate fi divinizat numai în Duh şi în adevăr.
15] Rugăciunea adevărată, Mie singura bineplăcută în Duh nu constă prin urmare în mişcarea
limbii, a gurii şi a buzelor, ci doar în exercitarea activă a iubirii. La ce îţi foloseşte, dacă ai
împodobit cu multe livre de aur mormântul unui prooroc, dar ai trecut de aceea cu vederea vocea
unui frate în suferinţă?! Eşti tu de părere că Eu voi avea o bine plăcere la aceasta? Nebunule! Cu
ochi mânioşi vei fi tu privit de către Mine, pentru că ai trecut cu vederea vocea unui om viu din
pricina unui mort!”

Ev 04. 002 capitol

01] (Domnul:) “Vedeţi, Eu am rânduit de aceea deja, ca localităţile pe care le vizităm acum, deja
să nu mai fie aici, în o sută de ani, ca să nu se înfăptuiască cu ele în timp nici o idolatrie prea
dură !
02] Nazaretul Meu nu se va mai găsi, dar, într-adevăr, un altul peste munţi, de aici către apus
(seară = vest). Ghenizaret se va stinge, numai Tiberiada pe partea aceasta a mării va rămâne.
Cezarea lui Filip, unde suntem noi acum, s-a stins deja, dar va rămâne una mai sus de (lacul)
Merom, de unde vine Iordanul şi una către apus, nu departe de marea sărată, în apropierea Tirului
şi a Sidonului. Ţara Samariei, însă, va rămâne numai în acea parte, de aici către miazăzi (sud),
până la Marea mare, partea mică, care se află mai mult către răsărit, cu adevăratul Sihar şi cu
adevăratul munte Horeb, va fi ştearsă şi urmaşii târzii o vor căuta şi o vor găsi nu departe de
Marea mare; dar va mai fi încă numai numele şi un munte abrupt, dar nu şi adevărul. Şi aşa se va
întâmpla şi cu Ierusalimul şi cu încă foarte multe localităţi ale pământului făgăduinţei, care va fi
transformat multiplu într-un deşert.
03] Reţineţi bine toate acestea; pentru că se va întâmpla astfel, ca oamenii să nu treacă prea tare
cu vederea vocea fraţilor lor săraci şi a surorilor lor sărace cu idolatria acestor localităţi! Ei să
devină toţi zăpăciţi de acest fapt! Ei să caute casa Mea în Nazaretul greşit şi să devină proşti;
pentru că Nazaretul adevărat va fi distrus de pe solul acestui pământ, imediat după ce Mă voi fi suit
sus, în împărăţia Mea.
04] Cine va cerceta aici după înfumurări, acela va şi găsi înfumurări şi va muri din pricina acestora;
dar cine va căuta adevăratul Nazaret în inimă, îl va găsi în orice frate sărac şi un adevărat Betleem
în orice soră săracă!
05] Vor veni vremuri în care oamenii vor călători încoace din mari depărtări şi vor căuta aceste
localităţi. Numelele vor rămâne într-adevăr, - dar nu şi localităţile! Da, popoarele din Europa vor
purta războaie pentru posesia acestor locuri şi vor fi de părere şi vor crede, că Îmi fac cu aceasta
un serviciu bun; dar acasă vor lăsa ei femeile şi copiii şi fraţii şi surorile lor să piară în sărăcie,
nevoie şi mizerie!
06] Dar, atunci când vor veni ei dincolo, la Mine, pentru a căpăta răsplata presupusă pentru
osteneala şi jertfirea lor de sine, atunci voi lăsa să li se releveze marea lor nebunie şi le voi arăta,
ce nenorocire au pricinuit ei printre oameni, prin nebunia lor de Mine niciodată poruncită şi în
primul rând printre aceia, care şi erau încredinţaţi în primul rând îngrijirii lor, precum sunt aici
femeile sărace, slabe, copiii şi alţi casnici care au nevoie de ajutorul lor! Şi li se va arăta desluşit că
nu vor ajunge mai degrabă la lumina milostivirii Mele, pâne ce vor fi îndreptat pe deplin tot răul
pricinuit de către ei, - ce le va merge foarte greu, deoarece vor poseda ei pentru aceasta numai
mijloace foarte sărăcăcioase în lumina slabă de amurg a împărăţiei duhurilor, peste şi sub pământ.
07] Eu v-o spun: Din pricina marii nebunii a oamenilor vor fi încredinţate aceste localităţi unui
popor păgân. Şi Eu voi rândui, ca, prin acei păgâni, să fie pedepsiţi mărturisitorii mincinoşi ai
învăţăturii Mele în răsărit şi în apus, în miazăzi şi în împrejurimile de miazănoapte.
08] Râvniţi de aceea, ca nu nebunia şi superstiţia oarbă să apuce loc în mijlocul învăţăturii Mele de
viaţă şi a adevăratei recunoaşteri de Dumnezeu pe singura cale a iubirii active; aceasta îi va da
fiecăruia lumina adevărată şi privirea potrivită şi nemărginită a tuturor lucrurilor din lumea naturală
şi duhovnicească! Aceasta este şi rămâne pe veci singura cale adevărată şi eficientă către Mine şi în
împărăţia Mea veşnică.
09] Eu, ca iubirea din veşnicie, sunt singur lumina, calea, poarta şi viaţa veşnică; cine vrea să
pătrundă pe altundeva în împărăţia Mea de lumină, este asemeni unui furt şi unui tâlhar şi va fi
alungat în afară, în întunericul cel mai exterior, deja în această lume şi abia încă mai mult o dată în
lumea de dincolo. – Acum ştiţi voi, ce aveţi de făcut şi ce este drept în faţa Mea. Faceţi potrivit cu
acestea şi voi veţi merge pe calea adevărată!
10] Dar, acum, vrem noi să mergem la cei nouă înecaţi şi tu, Marcu, rânduieşte să fie dus vin
acolo; pentru că de acesta vom avea nevoie!”

EV - 4 3
Ev. 04. 003 capitol

01] Aici ne-am dus repede la cei nouă şi Eu am rânduit ca ei să fie puşi cu feţele privind în sus şi cu
capetele la deal. Atunci când au fost puşi astfel, i-am spus Eu lui Marcu: “Dă-i fiecăruia câţiva
stropi de vin în gură!” Un asemenea lucru a fost uşor de înfăptuit, pentru că toţi aveau gura
deschisă. Atunci când a fost realizat un asemenea fapt, le-am spus tuturor celor prezenţi: “Mergeţi
să cerceteze fiecare puţin credincios dintre voi, dacă cei nouă nu sunt morţi cu desăvârşire!”
02] Era, însă, printre cei treizeci de farisei convertiţi şi un medic, care se pricepea bine, dacă un
trup era pe deplin mort sau nu. Acesta a păşit, alăturându-se şi a spus: “Nu de parcă aş avea
numai cel mai neînsemnat dubiu în privinţa morţii a acestor înecaţi, păşesc eu aici pentru a-i
examina, ci pentru a vă da dovada pe deplin valabilă, ca cunoscător şi priceput în specialitate, că
aceşti nouă sunt pe deplin morţi.” Atunci, i-a pipăit el pe cei nouă, s-a uitat la ochii lor, nasul
ipocratic, ca un semn sigur al morţii depline şi a stării de stingere deplină a tuturor duhurilor fizice
de viaţă.
03] Medicul, după cercetarea cea mai exactă, precum şi după mărturia adăugată a tuturor, care
considerau recunoaşterea lui ca fiind reală şi valabilă şi adevărată, şi-a dat opinia lui cu voce tare în
acea direcţie şi a mai adăugat încă: “Nu acum, ci deja ieri, după o oră, după ce au ajuns în apă, au
fost ei pe deplin morţi, cum sunt ei acum! Judecând după nas şi după miros, au intrat aceştia deja
şi în putrefacţie. Nici o ştiinţă omenească, putere şi stăpânire nu-i mai cheamă pe aceştia nouă la
viaţă! Aceasta îi poate fi numai Aceluia posibil, Care va chema la viaţă, în ziua judecăţii de apoi,
toţi morţii din morminte!”
04] Spun Eu:"Dar, ca voi, după acest atestat valabil al medicului, să recunoaşteţi cu totul bine
măreţia Tatălui în Fiul Omului, de aceea strig Eu tare către Tatăl şi spun: <Tată, preamăreşte-Ţi
numele Tău!>”
05] Aici au auzit mulţi ca un vuiet de multe tunete: “Eu L-am preamărit prin Tine, Fiul Meu
preaiubit; pentru că Tu eşti Acela, la Care am Eu bineplăcerea Mea adevărată! Pe Tine să Te asculte
oamenii!”
06] Mulţi au auzit aceste cuvinte, dar mulţi au auzit numai un tunet pur şi au început să întrebe,
cum s-ar fi ivit acum tunetul. Dar aceia, care au auzit cuvinte în tunet, au dat mărturie despre ceea
ce auziseră şi ceilalţi s-au mirat din această cauză şi au spus: “Asta este ciudat! Noi am auzit, ce-i
drept, numai tunetul, - dar, deoarece mai mulţi dintre voi au auzit aceleaşi cuvinte, de aceea
credem un asemenea fapt tot atât de bine, de parcă le-am fi auzit noi înşine. Dar reiasă totuşi din
acestea, că acest Învăţător de aici este de fapt numai Fiul şi nu Tatăl Sfânt, Atotputernic, Care
locuieşte în ceruri şi pe Care nu-L poate vedea nici un om vreodată, ci poate doar să vorbească cu
El numai în clipe sfinţite. Moise a fost prin urmare şi el un fiu al Celui mai de sus, deoarece şi el a
înfăptuit semne peste măsură de mari şi ceilalţi prooroci au fost aceasta în aceeaşi măsură; numai
că ar putea fi acest Nazarinean într-adevăr cel mai mare dintre toţi proorocii, pentru că el face
semnele cele mai mari şi mai numeroase.”
07] Spune Murel, care ascultase acestea cu totul bine: “Nu, aici vă înşelaţi voi; aceasta este o
neînţelegere încă foarte imensă din partea voastră! Cine a prevestit un Moise înaintea lui Moise,
prin Duhul Domnului, cine un Ilie, cine un Samuel, cine unul dintre cei patru mari prooroci? Ei au
fost treziţi ca din întâmplare de către Dumnezeu şi au proorocit! Şi despre cine au proorocit ei cel
mai mult? Tocmai despre Acela, Care este acum în faţa noastră! Vocea, care a fost auzită acum ca
un tunet puternic, a fost tot aşa de bine cea a Lui foarte proprie, ca aceia cu Care ne vorbeşte El
din gura Lui trupească! Diferenţa constă numai în aceasta: Cu gura trupească ne vorbeşte El ca
om, dar, prin intermediul vocii de tunet, S-a lăsat El auzit ca fiind Acela, Care a fost veşnic, este şi
va fi, - Care a creat totul ce este aici şi Care i-a dat poporului legile pe Sinai cu însoţirea a
fulgerelor şi a tunetelor necontenite. De aceea, Îi şi este totul posibil doar Lui singur şi acel fapt că
El, din dragostea cea mai înaltă pentru noi, copiii Săi, a putut deveni un om, cum suntem noi, căci,
altfel, nu ar fi putut fi veşnic niciodată văzut şi pe deplin recunoscut de către copiii Săi, pe care îi
iubeşte mai presus de toate!”

Ev. 04. 004 capitol

01] Aici păşesc Eu la Murel şi spun: “Bine ai făcut tu aceasta, fiul Meu! Tu ai pătruns cu adevărat
foarte adânc în adevăr şi i-ai învăţat pe aceia, deoarece au privit aici puţin strâmb, cu totul potrivit
cu adevărul cel mai deplin. Tu Îmi vei deveni de aceea deja şi o unealtă iscusită împotriva evreilor
şi a păgânilor necredincioşi; răsplata ta în ceruri nu va fi de aceea una mică!
02] Dar, acum, lăsaţi să trecem la fapta, pe care am rânduit-o pentru voi, ca fiecare să poată
înţelege foarte uşor, că Eu singur sunt cu adevărat Acela, Care ar trebui să vină aici, după
proorociile tuturor proorocilor, până la Simeon, Ana, Zaharia şi Ioan, pe care Irod a rânduit să fie
decapitat! Vezi, aceşti nouă să devină toţi laolaltă pe deplin vii şi să meargă acasă la cei ai lor! Dar,
atunci când se vor trezi ei pe deplin întăriţi, nu-i împiedicaţi, ci lăsaţi-i să meargă de îndată de aici;
abia când voi fi părăsit această împrejurime, poate să le facă cunoscut careva dintre voi, ce s-a
întâmplat aici cu ei!”
03] Atunci când am terminat de rostit un asemenea lucru, I-am spus lui Marcu: “Acum pune-le încă
o dată vin în gură!”
04] Marcu a făcut aceasta; dar Cireniu şi Corneliu M-au întrebat, de ce trebuie să le fie turnat vin
celor înecaţi înainte de însufleţire.

EV - 4 4
05] Spun Eu:"Acest lucru nu este neapărat necesar pentru învierea celor nouă; dar, deoarece vor
pleca ei de aici de îndată după înviere, au ei nevoie şi de o întărire trupească şi aceasta este
înfăptuită tocmai prin aceea, că li se pune acum încă vin în gură, înainte de însufleţire. El este
preluat prin sugere de către nervii gurii şi ai limbii şi este în acest fel transmis şi celorlalţi nervi de
viaţă. Când vor fi aceşti nouă după aceea vii, atunci are sufletul lor reîntors în trup deja o unealtă
întărită, pe care o poate folosi el de îndată la tot felul de activităţi. Dar, dacă această întărire
premergătoare ar lipsi, atunci ar trebui cei nou înviaţi să rămână câtva timp aici, pentru a se întări
spre o activitate a mădularelor lor. Totodată, le crează această întărire premergătoare celor în
cauză un gust bun în gură, ceea ce şi este necesar, pentru că mirosul de apă tulbure le-ar pricinui o
scârbă după trezire, de care n-ar putea fi mult timp eliberaţi pe deplin. – Acum, ştiţi voi, deci şi
aceasta; mai aveţi voi acum încă o oarecare cerere în această privinţă?”
06] Spune Corneliu: “Nu, acest lucru tocmai nu, Doamne şi Învăţătorule; dar numai gândul mi-a
venit în inimă, cum Tu, ca fiind Atotputernicul, al Cărei voinţe este singura care poate înfăptui totul,
doreşti să Te foloseşti, pe ici pe colo, totuşi, de mijloace cu totul naturale!”
07] Spun Eu:"Şi de ce să nu fi făcut aceasta?! Nu este, deci, mijlocul natural de asemenea o
lucrare a voinţei Mele, - anume, însă, vinul din pivniţa lui Marcu, ale cărui burdufuri goale şi alte
vase le-am umplut Eu singur cu vin într-un mod cu totul miraculos?! Dacă Mă folosesc prin urmare
de un mijloc natural, atunci nu este acesta mai puţin o minune, ca şi când nu M-aş fi folosit de nici
un mijloc natural, ci doar de voia Mea numai! – Înţelegeţi voi acum aceasta?”
08] Spun Corneliu şi Cireniu: “Da, acum ne este şi aceasta deja iarăşi limpede; noi ne bucurăm
acum deja de însufleţirea celor nouă înecaţi! Se va întâmpla aceasta foarte curând?”
09] Spun Eu:"Numai încă o răbdare mică, până ce primesc ei a treia oară vin în gură, astfel încât
vor avea atunci în sine o întărire de dinainte îndeajunsă pentru însufleţirea din nou!”
10] Cu aceasta sunt mulţumiţi toţi curioşii şi Marcu le dă celor nouă, la îndemnul Meu, pentru a
treia oară vin în gură.
11] Apoi, le spun Eu atunci celor mulţi care stau în jur: “Acum este desăvârşită şi această lucrare!
Dar, să ne îndepărtăm acum de acest loc şi să ne punem la mese, pe care ne aşteaptă deja un mic
dejun bine pregătit! Pentru că, dacă am rămâne aici, i-am zăpăci numai pe cei din nou treziţi şi ei
ar fi de părere că trebuie să se fi întâmplat aici cu ei ceva ieşit din comun; dar, dacă nu văd pe
nimeni în apropierea lor, atunci li se va părea că au adormit pe acest deal cu totul ameţiţi şi osteniţi
de către furtuna de ieri şi că s-au trezit acum iarăşi din somnul adânc în dimineaţa acestei zile
următoare care urmează după ziua de ieri a sâmbetei! Apoi, se vor ridica ei cu totul liniştiţi,
neinteresându-se de noi absolut deloc, de pe aşternuturile lor şi vor merge acasă, unde vor fi ei,
bineînţeles, primiţi şi desfătaţi de cei ai lor cu cea mai mare bucurie din lume.”

Ev. 04. 005 capitol

01] La acest cuvânt al Meu, fac, ce-i drept, toţi de îndată, ce am rânduit Eu, - dar cei mai mulţi
tocmai nu chiar cu prea multă plăcere, deoarece ar fi vrut cu plăcere să observe minunea din
apropiere; dar nimeni nu îndrăznea să-Mi facă vreo obiecţie. Noi ajungem la mesele noastre şi ne
aşezăm şi ne luăm peşti, care sunt de această dată pregătiţi chiar foarte gustos şi îi mâncăm cu o
voie destul de bună.
02] Mai ales este de această dată Jarah a Mea bine dispusă şi spune: “Eu nu ştiu cu adevărat, cum
vine aceasta, că sunt astăzi de o voie chiar aşa de bună. Dar ceva observ totuşi şi aceasta este că
toţi ceilalţi nu sunt tot aşa de vioi ca şi mine! Eu sunt, ce-i drept, o fată şi ar trebui să fiu necăjită
cel mai mult de curiozitate, - dar aici este cazul tocmai invers! Bărbaţii pândesc mereu într-acolo,
dacă cei nouă s-ar fi trezit deja. Eu n-am pândit încă deloc, i-am văzut însă totuşi plecând deja,
unul după altul, - şi bărbaţii şi stăpânitorii şi regii se uită încă acolo şi se întreabă în cuget, dacă
aceia ar fi devenit, într-adevăr, iarăşi vii? Oh, deja înainte cu o jumătate de oră mică! Imediat când
am venit la mese, au început cei nouă să se mişte şi s-au ridicat de pe pământ, unul după altul, şi-
au şters somnul din ochi şi s-au îndepărtat atunci. Eu am observat cu totul uşor un asemenea fapt
printre pomii care ne acoperă puţin vederea către acel loc, pentru că sunt mică şi pot să mă uit
destul de uşor pe sub ramurile pomilor; voi, însă, sunteţi înalţi şi ramurile pomilor v-au acoperit
minunea puterii a voinţei Dumnezeieşti. Dar, acum, este deja prea târziu; dacă aţi şi merge acolo,
n-aţi găsi nimic decât cel mult locurile, peste care au stat cei nouă întinşi. Şi aceia, pe care Domnul
i-a trezit ieri, acuşi după furtună, au plecat acasă cu cei nouă.”
03] Spune Corneliu: “Dar ce ochi buni ai tu totuşi şi observi totul! Dacă a trecut deja totul, atunci
este doară oricum totul bine şi în ordine şi noi nu avem nevoie de nimic, decât de reuşita sigură a
ceea ce Domnul rânduieşte şi vrea; pentru că o singură nereuşită ar produce unele îndoieli la cei
care cred tare. Dar i-ai văzut tu într-adevăr pe cei nouă ridicându-se şi plecând?”
04] Spune Jarah, puţin emoţionată: “Na, eu sunt totuşi de părere, că în mine nu se va vedea o
mincinoasă!? De atâta timp cât trăiesc şi gândesc, n-a ieşit încă niciodată o minciună peste buzele
mele, - şi alături de Domnul meu, de Dumnezeul meu şi de Învăţătorul cel mai adevărat să fi adus
eu o minciună la iveală, pentru a calma prin aceasta curiozitatea voastră?! Oh, atunci n-o cunoşti
tu, înaltule domn, pe Jarah încă nici pe departe! Vezi, în mintea încă cât se poate de luminoasă
sălăşluieşte şi minciuna; pentru că tu poţi să-i fi explicat ceva cuiva din mintea ta, potrivit cu faptul
cum ţi-a fost limpede aceasta; dar a ta gândire că îţi este limpede, a fost una cu totul greşită din
temelie şi tu ai minţit pe deplin cu explicaţia ta, - pentru că tu te-ai pus pe tine şi pe aproapele tău
pe căi greşite. Dar dragostea adevărată şi curată nu minte niciodată şi nici nu poate minţi, pentru
că îl cinsteşte pe aproapele său, ca fiind de asemenea un copil al lui Dumnezeu, mai mult decât pe

EV - 4 5
sine însăşi şi pe Dumnezeu, însă, mai presus de toate! Dar eu sunt plină de iubire către Dumnezeu
şi astfel şi către aproapele – şi să fiu prin urmare în stare să-ţi dau o mărturie mincinoasă?!
Înaltule Corneliu, această bănuială, ca reieşind de la tine, n-a fost tocmai foarte amabilă!”
05] Spune Corneliu: “Dar, cea mai minunată Jarah, aşa n-am vrut să se înţeleagă acest lucru doară
veşnic niciodată! Eu te întreb de aceea aşa, pentru că acesta este un mod foarte obişnuit de a
întreba, dar nu m-am gândit nici în cel mai depărtat mod la faptul, de parcă ai fi vrut tu să-mi spui
ceva neadevărat! Întreabă-L pe Domnul Însuşi, Care ştie, cu siguranţă, cum stau lucrurile în
cugetul meu, dacă am vrut să te suspectez de minciună pe tine, tu fată foarte sinceră şi minunată!
Cei nouă au fost treziţi prin voia Domnului şi au şi plecat de aici după voia Domnului şi toată treaba
s-a rezolvat cu aceasta. Dar eu ţi-am pus această întrebare puţin cam stângace din obişnuinţă pură
şi nu m-am gândit, de fapt, la absolut nimic, spunând asta. – Vei putea să fi de aceea, într-adevăr,
supărată pe mine?”
06] Spune Jarah: “O, nicidecum, dar data viitoare trebuie să cugeţi tu puţin mai bine asupra
întrebărilor tale! Dar, acum, discutaţi despre altceva, pentru că noi am discutat acum îndeajuns
despre lucruri neimportante!”
07] Spun Corneliu şi Cireniu: “Da, da, aici ai tu, într-adevăr, dreptate; este regretabil pentru fiecare
minut, peste care trecem noi înşine flecărind, când Domnul este printre noi! Să-I lăsăm acum
Domnului singur cinstea de a decide şi de a rândui ceva!”
08] Spun Eu:"Lăsaţi aceasta de o parte; noi avem acum timp pentru pescuit şi vrem să-i procurăm
lui Marcu o provizie bună! Dar, după amiază, se va întâmpla deja iarăşi ceva!”
09] Bătrânul Marcu, care a auzit un asemenea lucru de la Mine, le-a poruncit de îndată fiilor săi de
a pune mijloacele de transport în stare de funcţionare; pentru că peştii din vasul mare, îngrădit, de
pe lac, înduraseră destul de mult în furtuna de ieri.

Ev. 04. 006 capitol

01] Dar, în timp ce discutam aşa despre una şi alta la masa noastră, s-a iscat o ceartă între cei
treizeci de farisei tineri şi cei douăzeci de persani încă prezenţi. Persanii considerau trezirea celor
zece înecaţi, ca fiind o faptă miraculoasă veritabilă; dar cei treizeci de farisei tineri au pus-o ca fiind
o asemenea faptă de-a dreptul la îndoială. Şi anume a fost Risa, care îl întărise mai înainte pe
Hebram pentru Mine, cel mai mult împotriva aceleaşi.
02] Hebram a spus: “Prietene Risa, când un om este o dată după trup mort aşa de deplin, cum au
fost cei nouă, poţi tu să-l pui cum vrei şi să-i pui în dimineaţa următoare tot aşa şi acelaşi vin în
gură, căci el nu va mai deveni totuşi niciodată viu! Aceasta este fapta puterii de voinţă
Dumnezeieşti şi punerea şi vinul turnat n-au în plus nimic altceva de făcut, decât ca prin punere să
se scurgă o dată apa şi din stomac şi din plămâni şi că prin vin li se dă nervilor încă neîntăriţi o
întărire necesară, premergătoare şi cerului gurii un gust fără scârbă. Dar, în legătură cu trezirea de
după aceea a trupului mort, nu este de privit nici punerea, nici vinul ca fiind necesare. Un
asemenea lucru a lăsat Domnul să se întâmple mai înainte numai de aceea, pentru că El cuprinsese
intenţia de a-i chema pe aceşti nouă înapoi la viaţă prin voia Sa şi ca sufletele lor să fi găsit de
îndată un trup locuibil şi folosibil! – Nu recunoşti tu, deci, aceasta?”
03] Spune Risa: “Da, da, eu recunosc aceasta într-adevăr şi tu vei şi avea cu totul dreptate; dar n-
ar fi la aceasta totuşi nepotrivită o încercare, pentru a ne convinge efectiv noi înşine, că punerea şi
după aceea turnarea de trei ori a vinului nu poate să-i dea pentru sine nici unui înecat pe deplin
iarăşi viaţa trupului! Dacă există şi această convingere, atunci abia este această trezire o minune
pe deplin curată! Aceasta este aşa părerea mea.”
04] Spune Hebram: “Na, dacă tu insişti deja asupra acestui lucru şi Domnul îl vrea, atunci doară se
poate probabil, ca să se mai ivească posibilitatea, ca la această pescuire acum rânduită, să se mai
găsească încă un oarecare cadavru şi tu poţi atunci să faci cu acelaşi exact aceeaşi încercare de
punere şi de turnare a vinului spre reînsufleţirea aceluia, la care lucru nu vei ajunge tu, însă,
desigur, la nici un rezultat îmbucurător!”
05] Spun persanii: “De această părere suntem şi noi! Pentru că, ceea ce îi este posibil numai
puterii voinţei Dumnezeieşti, aceasta nu-i este posibil nici unui om, care el însuşi este numai o
făptură, - în afară că voia lui Dumnezeu înfăptuieşte cu şi prin acea omenească. Aceasta este aşa
părerea noastră şi noi nu credem că ne aflăm cu ea pe vreo potecă greşită. – Dar, acum, merg toţi
către apă şi aşa vrem şi noi să ne urcăm pe mijloacele noastre de transport; pentru că la această
ocazie se vor întâmpla, desigur, iarăşi unele lucruri miraculoase şi la acestea trebuie să fim şi noi
martori.”
06] Apoi, urmează o plecare generală pe apă, care este în această dimineaţă deosebit de liniştită şi
potrivită pentru pescuit. De această dată fac ucenicii Mei, cu excepţia Iscarioteanului, o treabă cu
totul împreună cu fiii bătrânului Marcu şi îi ajută să arunce în afară şi să întindă mrejele mari.
07] Dar Iuda Iscarioteanul îşi face o plăcere privată şi merge foarte singur în oraşul pe deplin
distrus, pentru a vedea, cum arată acolo situaţia; el auzise doară mai devreme, că, acolo, grecii
bogaţi au vrut să paveze câteva străzi cu aur şi cu argint. Şi el credea şi înţelegea un asemenea
lucru de asemenea astfel, de parcă cei bogaţi ar fi făcut cu aceasta deja un început îmbelşugat; el
s-a furişat de aceea către locul de incendiu, pentru a pescui acolo aur, argint şi alte lucruri scumpe
care se aflau în loc deschis acolo.
08] Dar nemernicia lui nu i-a adus de această dată nici o socoteală, - afară de faptul că pe spatele
lui; pentru că atunci când a fost văzut, ca străin, făcând vânătoare, pe străzi, după aur şi argint, a
fost el acuşi prins de paznici şi bătut foarte straşnic. Apoi, a părăsit el fireşte ruinele oraşului vechi,

EV - 4 6
încă fumegânde pe ici pe colo în ciuda furtunii de ieri, care din bătrâni se numea <Vilipia> printre
greci <Filip> şi a primit abia sub împăraţii Romei şi numele adăugat <Cezarea>.
09] Atunci când pescarul nostru după aur a ajuns însă cu un pas rapid iarăşi la casa lui Marcu, n-a
găsit el acolo fireşte pe nimeni acasă decât pe soţia şi fiicele lui Marcu, cu care nu era de făcut
chiar multe; pentru că ele aveau toate mâinile pe deplin ocupate pentru pregătirea mâncării de
amiază şi n-aveau timp să se ocupe şi de el. În plus, credeau ele deja prea tare în Mine şi nu erau
de aceea absolut deloc dispuse de a-i răspunde lui Iuda Iscarioteanul la întrebările sale puţin cam
obraznice; de asemenea, n-avea acest ucenic absolut deloc o trecere ieşită din comun la ele,
pentru că el se dovedise în aceste câteva zile deja adeseori, ca fiind rău şi insuportabil.
10] Deoarece n-a găsit el în casa de femei a lui Marcu o primire bună, de aceea a părăsit el casa şi
s-a dus să cerceteze la mare, unde am fi noi, dar n-a putut observa nimic, fiindcă noi, pentru a
face o pescuire bună, am mânat afară în largul mării din pricina unei migrări de peşti, pescuind cu
năvodul tras, care îşi ţine numai de două ori pe an după cursul Iordanului, venind dinspre Lacul
Merom, migrarea de depunere a icrelor şi constă cel mai adesea din cei mai buni păstrăvi aurii de
lac.
11] Pentru că ucenicul rămas în urmă nu ştia acum ce să facă de plictiseală, s-a dus el în corturile
lui Ouran, pentru a cerceta, dacă şi de acolo ar fi plecat toţi şi dacă n-ar fi de găsit la această
ocazie aşa câteva monede în plus de aur şi de argint, pe care le-ar fi împrăştiat cineva! Dar şi aici a
fost lumea încuiată cu scânduri; pentru că Ouran lăsase în urmă în fiecare cort trei oameni de pază,
cu care, în absenţa stăpânului lor, nu se lasă de vorbit bine. El a părăsit corturile cu o mânie mare
şi şi-a căutat un pom bogat în umbră, sub care s-a întins pe jos şi a adormit cu totul confortabil.
12] Dar nici cu dormitarea n-a mers pe o durată lungă, deoarece muştele nu-i lăsau nici o linişte, -
pe scurt, Iscarioteanul a fost un om chinuit în decursul a trei ore pline şi a trecut deja aproape într-
o disperare. Dar atunci de-abia a văzut el corăbiile noastre şi s-a liniştit de aceea puţin cu cugetul
şi lui i-a părut acum deja foarte rău că a părăsit compania Mea.

Ev. 04. 007 capitol

01] Dar noi am făcut o adevărată prindere imensă dintre cei mai buni peşti şi cu totul în largul
mării au fost găsite şi două cadavre feminine plutind prinprejur cu totul goale, care ajunseseră în
mâinile piraţilor, fuseseră tâlhărite de aceiaşi prin furarea a toată avuţia lor şi apoi, aruncate vii în
apă. Amândouă, fete de nouăsprezece şi douăzeci şi unu de ani, foarte bine formate, erau din
Capernaum, fiice ale unei familii foarte bogate, voiau să călătorească la Gadarena şi s-au
încredinţat mării. Corabia lor şi corăbierii lor erau pe deplin în ordine. Dar, în mijlocul mării, au
întâlnit ei un vas grecesc de piraţi; acesta a luat corabia. Cei patru corăbieri şi cele două fete şi-au
pierdut vieţile. Cei patru corăbieri au fost omorâţi şi de-abia atunci aruncaţi în mare. Faţă de cele
două fete au fost piraţii puţin mai umani; ei le-au dezbrăcat pe cele două cu totul goale, le-au siluit
şi le-au aruncat de-abia atunci în mare. Răufăcătorii, însă, au fost prinşi astăzi, înainte de zorii zilei,
de către braţul dreptăţii şi al judecăţii şi aceşti diavoli nu vor scăpa de pedeapsa cea mai aspră
cuvenită lor.
02] Dar cele două fete au fost legate de păr tare una de cealaltă şi pluteau pe apă ca pe deplin
moarte. Acest fapt a fost foarte potrivit pentru încercarea de punere şi de vin, spre readucerea la
viaţă, crezută posibilă, prin acest fel, al unui înecat, cum era Risa de părere. De aceea au şi fost
cele două cadavre învelite în pânze şi puse într-o corabie.
03] S-a ivit acum foarte multă muncă şi Marcu abia ştia, cum va pune toţi peştii în cămară; dar Eu
i-am poruncit lui Rafael, să-l ajute pe Marcu şi repede a fost aici totul în cea mai bună ordine. Dar
Risa a preluat cele două cadavre spre încercarea de a le readuce la viaţă şi le-a întins o data aşa,
cum Eu rânduisem, cu o zi înainte, să fie puse cadavrele celor nouă.
04] Dar Toma l-a salutat repede pe Iuda Iscarioteanul şi l-a întrebat puţin ironic, cum i-a ieşit,
deci, pescuirea lui? Iuda Iscarioteanul a murmurat ceva în barba lui groasă, dar n-a îndrăznit să se
amestece cu Toma în nici o controversă; pentru că el cugeta că tocmai Toma îl avertizase mai
înainte, să nu meargă în oraş în căutarea de aur şi ar şti acum cum i-a mers acolo! De aceea tăcea
Iuda Iscarioteanul; dar Eu i-am făcut lui Toma un semn, ca el să nu-l mai urmărească mai departe
pe căutătorul de aur, pentru că un asemenea lucru ar aduce puţine roade.
05] S-a ivit însă, că un slujitor de-al lui Ouran a băgat mâna în sacul de comori al Helenăi, pe
socoteala lui Iuda Iscarioteanul şi i-a luat treizeci de arginţi. Acesta a venit în grabă la masa
noastră şi a spus: “Un furt, un furt! În timp ce înalta societate se ocupa pe mare cu pescuirea
plăcută şi nimeni nu era aici, în afară de soldaţii romani, care cantonează în jurul muntelui şi îşi ţin
exerciţiul lor, am fost nevoit să plec din cortul mare pentru necesităţile mele; în aceeaşi clipă s-a
furişat un ucenic al marelui prooroc, pe care îl numiţi voi cu dreptate învăţătorul vostru, în cort şi a
furat, înainte ca eu să fi venit încă în cort, din săculeţul cu comori al prinţesei, treizeci de arginţi!
06] Atunci când am intrat în cort, l-am găsit emţionat în cort şi anume cu ochii în pământ privind
astfel cercetând, de parcă ar căuta ceva pierdut; eu l-am bruscat, pentru că mi s-a părut suspect,
cu totul dur şi el, de aceea speriat, a părăsit de îndată cortul. Eu n-am gândit la început nimic rău
despre un ucenic al marelui prooroc; dar, atunci când m-am dus încoace şi încolo, în cort, am
observat săculeţul cu comori al prinţesei măreţe, pentru că el nu se mai afla în ordinea de dinainte,
mie numai prea cunoscută. Deoarece eu ca iniţiat nu mă aflam în neştiinţă în privinţa conţinutului
numeric al săculeţului cu comori, de aceea am luat săculeţul şi am numărat conţinutul scump şi să
vezi acolo, - lipseau din acelaşi treizeci de arginţi! Aceşti treizeci de arginţi minunaţi este imposibil
să-i putut fi luat altcineva decât acel ucenic de mine mai înainte menţionat! Eu fac astfel acest

EV - 4 7
lucru cunoscut la timpul potrivit, ca, la sfârşit, să nu cadă, în mod foarte nevinovat, o suspectare
chiar asupra mea.”
07] Spune Helena: “Slujitorule, de ce te scuzi tu mai înainte, ca cineva să fi devenit bănuitor
asupra ta?!”
08] Spune paznicul: “Foarte milostivă prinţesă! Eu doară nu mă scuz, ci am arătat cu aceasta, doar
foarte dator şi foarte simplu, numai furtul comis sigur, prin ucenicul marelui prooroc!”
09] Spune Helena: “Când ai vizitat deci penultima oară săculeţul meu cu comori fără cunoaşterea şi
voia mea?!”
10] Spune paznicul: “Oh, de îndată după ce prinţesa înaltă, foarte milostivă a lăsat cortul în grija
mea! Atunci, mai erau încă pe deplin 600 de arginţi în acesta; acum, sunt însă dintre aceştia încă
numai 570 – lipsesc, deci, evident 30 de arginţi, pe care nimeni altcineva nu i-a putut fura, decât
acel ucenic menţionat! Pentru că eu, ca paznic al comorilor măreţe, sunt responsabil pentru toate,
de aceea trebuie doară să şi ştiu totuşi, peste ce şi peste cât am de ţinut pază şi nu mi se poate lua
în părere de rău, ca fiind un slujitor vechi, devotat, dacă mă uit din când în când peste ce şi peste
cât am eu de ţinut pază! Dar eu am menţionat acum plecarea mea înştiinţată şi am înştiinţat un
asemenea fapt, fiind foarte obligat.”
11] Spune Helena: “Foarte bine, foarte bine şi potrivit, noi vom examina treaba mai târziu încă mai
aprofundat şi vom găsi făptaşul răului, care nu va scăpa atunci de pedeapsa dreaptă! Dar poate
este de asemenea posibil, că te-ai înşelat în calcul prima sau a doua oară şi n-ar fi de aceea frumos
de a-l învinovăţi de aceea pe un ucenic de-al Domnului, pentru că el a păşit probabil în cort din
plictiseală pură, pentru care lucru a avut el chiar un drept, fiindcă din partea noastră n-a fost dată
nici o poruncă, ca să nu intre nimeni în corturile noastre! Du-te acum iarăşi pe poziţia ta; eu însămi
voi veni acuşi din urmă şi voi cerceta totul foarte strict!”
12] Cu acest răspuns, s-a îndepărtat paznicul şi prima lui treaba a fost de a pune cei treizeci de
arginţi aşa de repede pe cât era posibil iarăşi în săculeţ, ca prinţesa să aibe dreptate cu afirmaţia,
că el s-ar fi putut o dată înşela în numărare. Atunci când a fost el gata cu această operaţiune, a
devenit el foarte emoţionat de faptul, ce va spune la cercetare. Cel mai bine i s-a părut de a
merge iarăşi la prinţesă, s-o roage pentru iertare şi să arate prin aceasta, că s-ar fi înşelat, într-
adevăr, în numărare şi i-a făcut ucenicului o foarte mare nedreptate. – Gândit, înfăptuit! El a venit
iarăşi înapoi după un timp de câteva minute, i-a explicat aceasta aşa prinţesei şi a rugat-o
totodată, deoarece acum nu mai exista nici o fărădelege, să renunţe la cercetarea făgăduită.
13] La aceasta arăta el, însă, totuşi, foarte emoţionat, pentru că el ştia că regele Ouran nu
pedepseşte nimic aşa de foarte aspru, ca minciuna şi furtul. Helenei i s-a făcut milă de ticălosul
bătrân, care nu se dovedise altfel încă niciodată nedevotat şi ea i-a spus: “Ridică-te şi mergi pe
căile tale! N-a fost frumos din partea ta că ai vrut să te răzbuni într-un fel atât de josnic faţă de
ucenicul Domnului nesimpatizat de tine, care nu ţi-a făcut totuşi niciodată vreun alt rău, decât că
tu, deja de când suntem aici, nu-l poţi suporta! Vezi, acest lucru a fost rău din partea ta şi tu te-ai
făcut de aceea demn de cea mai aspră pedeapsă; pentru că mie îmi este acum totul cunoscut, în
privinţa faptului, cum ai procedat tu!”
14] Aici începe slujitorul să tremure foarte tare şi Iuda Iscarioteanul, care auzise această discuţie
cu toată atenţia, dintr-o oarecare depărtare, a păşit aproape de slujitor şi i-a spus: “Tu ai procedat,
ce-i drept, rău în privinţa mea şi aceasta fără tot motivul; dar eu te iert! Eu am fost, într-adevăr, în
cort şi atunci când m-am aflat de-abia câteva clipe în acela, m-ai întâmpinat tu furios dintr-un
ascunziş şi eu am mers pe calea mea; dar despre o şterpelire a comorilor cortului n-a fost totuşi
deloc vreo intenţie! Şi nici dacă nu m-ai fi întâmpinat chiar atât de furios, n-ar fi suportat atunci
prin mine comorile de tine păzite niciunde vreo pagubă. Pe scurt, acum să-i fie, cum o vrea el, - eu
ţi-am iertat aceasta; dar cu stăpânirea ta poţi acum tu însuţi să aspiri să ieşi la o socoteală bună!”

Ev. 04. 008 capitol

01] Cu aceasta s-a retras Iuda Iscarioteanul şi Eu i-am spus Helenei, lui Ouran şi Matael: “Încetaţi
cu toate acestea; pentru că noi avem lucruri mai importante de sfătuit! Reţineţi slujitorul şi nu-l
pedepsiţi; pentru că el n-ar fi intreprins această farsă niciodată, dacă n-ar fi fost îndemnat spre
acest lucru de un Duh! Dar de aceea a fost el îndemnat, ca şi el să facă pentru noi o prezicere, care
se va împlini. – Dar, despre aceasta, acum, nimic mai departe; pentru că noi avem acum lucruri
mult mai importante de sfătuit!”
02] Dar M-a întrebat foarte mirat Cireniu: “Doamne, în ce să constee aceasta? Mie mi se pare că
acum nu mai există deja nimic altceva, ce ar fi aici încă mai important decât toate cele ce le-am
trăit deja aici! O, vorbeşte, Doamne! Inima mea se cutremură straşnic de un dor aprig de a afla
noile Tale rânduieli şi hotărâri şi să şi ţin atunci seama de acestea!”
03] Spun Eu:" Ai numai o răbdare mică; pentru că totul trebuie să fie la timpul potrivit, ca toate să
ajungă în acelaşi la maturitate! De aceea este acum necesară înainte de toate o odihnă mică.
Odihniţi-vă de aceea acum cu Mine o perioadă foarte scurtă de timp!”
04] Apoi, s-au odihnit toţi şi treaba dintre Iuda Iscarioteanul şi paznicul comorilor lui Ouran, care îi
interesa pe Ouran şi pe Matael oricum cu totul puţin, a fost încheiată. Cei doi aveau de încheiat cu
Corneliu şi cu Faustus treburi foarte importante de stat; pentru că pe Ouran începuse deja să-l
împresureze timpul, deoarece începuse să cugete foarte straşnic asupra faptului, de a se reîntoarce
cu aflarea mare a adevărului la poporul, al cărui rege era el şi să-l fericească cu acesta după
posibilităţi. El voia să fie un rege al unui popor înţelegător şi înţelept şi nu un rege al larvelor şi
maşinăriilor pur omeneşti, care trăiesc fără recunoaştere şi fără voie, ca animalele.

EV - 4 8
05] Dar Risa observa îndelung cele două cadavre ale lui şi cugeta doar asupra faptului, dacă el n-ar
fi de chemat iarăşi la viaţă, prin manipulările de dinainte văzute de el şi în sfârşit, prin puterea
numelui Meu. Alţii din jurul Meu cugetau iarăşi asupra faptului, în ce va consta cumva treaba foarte
importantă, pe care o voi îndeplini după odihna scurtă luată. Pe scurt, deşi toţi păreau, în exterior,
că s-ar odihni, erau ei totuşi în interior, în suflet, activi în cea mai mare măsură şi în acest caz nu
ştia nimeni, încotro se vor îndrepta lucrurile! Filopold, Murel şi Kisjonah s-au mişcat cu capetele
laolaltă şi au deliberat (s-au sfătuit) enorm de intens, ce ar putea veni aici cumva încă mai; Cireniu
şi Ebahl şi Jarah cugetau şi ei mult şi nu puteau găsi nimic, despre ce ar putea fi acum încă vorba.
Pentru că lor li se părea acum deja totul, ca fiind epuizat.
06] Dar Şabbi şi Jurah, cei doi delegaţi persani purtători de cuvânt, le-au spus camarazilor lor, care
îi împresurau tare: “Lăsaţi aceasta! Asta ar însemna, a ispiti puterea lui Dumnezeu în inimile
noastre! Ce ştim noi, deci, despre cum suntem alcătuiţi în interior! Dar, dacă nu ştim nimic despre
noi înşine, ce să ştim atunci de-abia, cum este alcătuit Dumnezeu în Sine şi ce va face El?! Dar
acest lucru îl ştim, că totul, ce va face El, va fi foarte înţelept şi pe deplin spre binele nostru; să
vină aici, acum, ce-o vrea El, lucruri mai mult sau mai puţin măreţe, decât cum au fost ele deja
aici, acest fapt să ne intereseze puţin! Noi suntem şi rămânem negustori şi putem totul, ce este
intenţionat spre binele nostru, să folosim chiar foarte bine. Dar, noi considerăm, la sfârşit, deja
totul, ca fiind la fel de măreţ, de preţuit şi de important, ce vine aici de la El, singurul Domn din
veşnicie şi al nemărginirii a toate faptele şi lucrurile Lui nenumărate.
07] Dar, deoarece noi înşine nu ne cunoaştem chiar nici pe departe, de aceea nici nu putem ştii,
toate ce ne sunt încă nevoie dincolo de toate acestea, ce le-am primit deja; dar El ştie acest lucru
şi poate de aceea foarte bine să numească, ca fiind ceva mare şi foarte important, ceea ce va mai
veni încă! Pentru că Domnului a toată ordinea din veşnicie îi este totuşi imposibil să poată începe a
număra de la 13 sau 14, ci mereu numai de la 1. Şi aşa ştie El, desigur, de asemenea, foarte
limpede şi curat, ce este necesar pentru noi, după şirul de fapte, spre desăvârşirea noastră
interioară a vieţii; noi putem de aceea să aşteptăm deja în toată liniştea, toate ce le va intreprinde
El încă astăzi!”
08] Această învăţătură destul de înţeleaptă a liniştit pe deplin inimile persanilor; dar şi inimile
acelora, care şedeau la masa Mea, au devenit mai liniştite şi aşteptau într-o espectativă încordată
şi cu bucurie, ceea ce voi face Eu după aceea, pe deplin în văzul lumii.

Ev. 04. 009 capitol

01] Dar bătrânul Marcu a venit din casa, în care a rânduit deja pregătiri pentru mâncarea de
amiază, la Mine şi Mi-a spus foarte încet: “Doamne, - iartă-mă, dacă Te deranjez pentru câteva
clipe cu cererea mea !”
02] Îi spun Eu lui: “Prietene, du-te şi spune-le iscoditorilor lui Irod, care pândesc în spatele casei
tale: <Fiul Omului înfăptuieşte şi vorbeşte cu totul deschis, în faţa ochilor şi a urechilor a toată
lumea şi nu vrea să aibe de convenit cu nimeni ceva secret; cine vrea, prin urmare, să vorbească
cu Mine şi să rezolve ceva, acela trebuie să vină la Mine şi să înfăptuiască şi să vorbească, de
asemenea, cu totul deschis! La Mine nu se suflă nimic în ureche cu totul încet şi în secret şi nu se
sfătuieşte şi se convine nimic în taină; acesta este numai un obicei afurisibil al copiilor lumii, dacă
au ei ceva rău în cuget şi nu îndrăznesc astfel cu acesta să vină destul de repede şi de deschis la
lumina zilei, pentru că ei se tem de oameni, din pricina intenţiilor lor rele. Dar Eu înfăptuiesc
deschis şi spun totul cu voce tare şi nu am nici o teamă faţă de oameni, pentru că intenţiile Mele cu
oamenii sunt bune!> - Mergi, prin urmare, acolo şi spune-le ticăloşilor trădători aceste spuse acum
de Mine către tine!”
03] Marcu s-a aplecat foarte adânc în faţa Mea şi s-a dus, să-şi îndeplinească încredinţarea, cu cea
mai mare punctualitate. Atunci când el le-a răcnit iscoditorilor trimişi de către Irod din toate părţile
după Mine, un asemenea lucru, cu toată seriozitatea, în chipul lor mincinos, a spus atunci unul din
grămada de oameni: “Prietene, tu nu pari a ştii că noi suntem înzestraţi de Irod cu toate
împuternicirile, chiar peste viaţă şi moarte şi avem dreptul să dăm de îndată pieirii oricare om
îndărătnic, obraznic!”
04] A spus Marcu: “Şi pe un cetăţean al Romei, care sunt eu unul?”
05] A spus purtătorul de cuvânt obraznic: “Dacă îl dăm pieirii, nu vom fi traşi la răspundere de
Irod!”
06] A spus Marcu: “Dar, în schimb, cu atât mai sigur de către Dumnezeu şi de către guvernatorul
roman superior Cireniu, care se află, spre cel mai mare noroc, tocmai acum, aici, la mine, deja de
câteva zile, cu mulţi stăpânitori puternici ai Romei! Vai de voi, dacă îndrăzniţi să atingeţi casa mea
numai cu un deget duşmănos!”
07] A spus cel obraznic: “Ce spui tu despre guvernatorul şef al Romei, că el s-ar afla aici – şi i-a
acordat lui Irod, de-abia înainte cu două zile, prin guvernatorul roman al Ierusalimului, legea
marţială fără îngrădire?”
08] A spus Marcu: “Foarte bine, foarte bine! Să se vădească de îndată, cine i-a dat lui Irod un
asemenea drept!”
09] Aici a trimis Marcu unul dintre fiii săi la Cireniu, cu însărcinarea, de a-i face un asemenea lucru
de îndată cunoscut guvernatorului şef. Atunci când Cireniu a auzit un asemena fapt cu o mânie
adâncă interioară, i-a poruncit el de îndată lui Iuliu să meargă cu o sută de soldaţi, să aresteze
imediat spionii, în jur de treizeci la număr şi să-l omoare pe fiecare fără toată mila, care nu s-ar
preda, dezarmându-se imediat.

EV - 4 9
10] Spun Eu:"A nu-i omorî, dar, într-adevăr, a-i face prizonieri!” – Acesta sfat a şi fost, deci, urmat
de îndată.
11] Atunci când spionii i-au văzut pe romani pornind în goană asupra lor, într-un mod cu totul
mânios, au vrut ei să scape cu fuga; dar un asemenea lucru nu le-a reuşit. Soldaţii romani le-au
spus cu voce tare, că ei l-ar omorî pe fiecare fără milostivire şi îndurare, care li s-ar opune. Această
făgăduială sunând cu totul mânios de serios a avut efect; spionii obraznici s-au predat, au fost de
îndată legaţi cu funii şi cu lanţuri şi prezentaţi astfel, cu chipurile deznădăjduite, guvernatorului şef,
sub întâietatea lui Marcu şi a lui Iuliu.
12] Atunci când stăteau ei aşa în faţa lui Cireniu şi a lui Corneliu şi a lui Faustus, i-a întrebat
Cireniu cu obişnuita seriozitate romană dictatorială: “Unde sunt împuternicirile voastre şi ordinul,
care vă cheamă să-L persecutaţi pe proorocul din Galilea pe toate căile şi opririle Sale?”
13] Spune conducătorul, care se numea Zinka: “Domnul meu! Legat de mâini şi de picioare nu pot
să ţi-o scot din săculeţul meu ascuns! Rânduieşte să fiu dezlegat şi tu s-o primeşti, ca tu să poţi
accepta, că şi noi avem un domn în spatele nostru, care porunceşte asupra noastră şi căruia
trebuie să-i dăm ascultare, pentru că el şi-a cumpărat scump dreptul de la voi, romanii, să fie şi el,
în locul vostru, un domn peste viaţa noastră şi poate – neresponsabil faţă de voi – să rânduiască să
ucidă după bunul plac, când vrea el numai!
14] Din partea noastră, pot să mişune prinprejur zece mii de prooroci prin întreaga Galilee; dacă ne
lasă ei în pace, nici noi nu le vom face cu siguranţă nici un rău. Dar, dacă ne cheamă aici vreun
oarecare purtător tare al puterii, ne ia într-o soldă bună, dar în cazul refuzului de îndeplinire a
ordinelor poate să şi rânduiască chiar să fim ucişi de călăii mulţi ai lui, atunci primeşte treaba o cu
totul altă înfăţişare! Atunci, trebuie să devenim noi persecutorii oricăruia, pe viaţă şi pe moarte,
putând fi cel de persecutat un om încă cât se poate de cinstit! Sau greşesc războinicii voştri şi
slujitorii voştri de război, dacă îndeplinesc ordinele voastre, pe viaţă şi pe moarte? Dacă este la
aceasta cineva responsabil în faţa lui Dumnezeu, dacă există un Dumnezeu, atunci poate fi acesta
numai un domn, dar niciodată robii şi slujitorii fideli ai acestuia! Rânduieşte să fiu dezlegat şi eu îţi
voi arăta de îndată împuternicirea noastră scrisă cu mâna proprie a lui Irod în trei limbi; de-abia
din aceasta poţi tu să rosteşti asupra noastră o sentinţă pe deplin valabilă!”
15] Cireniu rânduieşte ca Zinka să fie dezlegat şi acesta bagă mâna de îndată în sacul ascuns,
trage un sul de pergament la vedere, i-l înmânează lui Cireniu şi spune: “Aici, citeşte şi judecă
atunci cu dreptate în faţa întregii lumi, dacă urmăririle noastre, în privinţa proorocului galilean, un
anumit Iisus din Nazaret, sunt legale sau ilegale!”
16] Cireniu citeşte împuternicirea, care este la sfârşit semnată cu numele lui Irod. Ea sună pe scurt
textual aşa: <În baza puterii acordată mie, tetrarhului Irod, de către Roma în schimbul a 1000 de
livre de argint şi a 100 de livre de aur, o putere peste întreaga Iudee, rânduiesc şi poruncesc eu,
bazându-mă pe ajutorul scump cumpărat al Romei, de a-l prinde pe proorocul din Galilea, părându-
mi foarte periculos mie şi instituţiilor mele şi de a mi-l aduce atunci viu sau mort, - în primul caz, îl
voi cerceta eu însumi şi voi vedea, copilul al cărui duh ar fi el. Dar persecutorii mei trimişi în afară
au, cu acest document scris de propria mea mână, dreptul deplin de a-l căuta, a-l persecuta şi a-l
prinde pe cel în cauză, pe toate căile şi potecile şi pe toate străzile şi străduţele şi în cazul de
împotrivire, de a-l ucide împreună cu suita sa şi de a mi-l aduce atunci şi ca om mort, pentru care
fapt oricăruia, care se va face stăpân pe el, îi va fi acordată o răsplată de 300 de arginţi. – Dată în
Ierusalim în palatul propriu.>
17] Spune Zinka: “Aşadar, ce spui tu la aceasta? Suntem noi treizeci în drept sau nu?”
18] Cireniu reflectează aici puţin şi spune atunci: “Cu ştirea şi voia mea nu i-a fost acordată, din
Roma, niciodată o asemenea împuternicire lui Irod, într-un asemenea fel. I-a fost, într-adevăr,
acordat, după cunoaşterea mea sinceră, o împuternicire numai în acea direcţie, de a exercita, în
caz de necesitate, el însuşi legea marţială în casa lui proprie, - în afara case numai atunci, când s-
ar afla vreun oarecare complot împotriva noastră, a romanilor şi ar fi de izolat o putere romană şi
tot aşa o judecată ordonată pentru localitatea răsculată, Irod, însă, ar fi la faţa locului cu o putere
de cinste şi de protecţie; în acest singur caz ar putea el exercita legea marţială aspră!
19] Aşa sună împuternicirea dată lui Irod de către Roma, pe care o accept şi am şi iscălit-o eu
însumi; pentru că, ceea ce este rânduit de către Roma în Asia, trebuie să treacă prin mâinile mele
sau prin acelea ale unui delegat de-al meu, dar care are să mă înştiinţeze înapoi despre totul în
timpul cel mai scurt, orice ar fi venit acolo. Această împuternicire este declarată de mine astfel ca
fiind nulă şi nevalabilă şi acest lucru pentru atâta timp, până ce nu voi primi din Roma dispoziţia
despre faptul, cum, când şi de ce - mie lucru necunoscut – i-a fost acordată lui Irod o asemenea
împuternicire foarte cuprinzătoare, care nouă, romanilor foarte fideli, trebuie să ne inspire o teamă
şi o grije dreaptă.
20] Această împuternicire n-o primiţi iarăşi înapoi, decât până ce ea va reveni din Roma; voi, însă,
rămâneţi, între timp, prizonierii mei! Dacă nici nu sunteţi voi, într-adevăr, pentru voi înşivă
nelegiuiţi, într-un mod lumesc legal, astfel sunteţi, însă, totuşi, unelte, cu care acel un nelegiuit
comite o grozăvie după alta, - şi pentru fapte groaznice nu i-a acordat Roma încă niciodată cuiva o
permisiune şi nu-i va fi acordat aceasta, desigur, nici lui Irod al vostru!
21] Dar eu ştiu, cum clanul lui Irod abuzează de concesiile lui sub un oarecare pretext patriotic
aparent! Crima comisă de bătrânul Irod împotriva copiilor cei mai nevinovaţi îmi serveşte încă ca o
dovadă evidentă, cum aceste vulpi greceşti viclene ştiu să abuzeze, spre favoarea lor, de drepturile
lor acordate de către Roma, pentru a face poporul evreu cu grămada potrivnic romanilor.
22] Oh, eu voi ştii, într-adevăr, să-l pun la punct pe Irod; aceasta va fi treaba mea cu totul pe
deplin serioasă! Bătrânul Irod a savurat simţul meu vechi roman al dreptăţii, deşi aveam atunci

EV - 4 10
abia puţin peste treizeci de ani; acum, sunt aproape un moşneag, am devenit mai experimentat şi
mai serios, - acum şi dau eu, deci, dreptăţii foarte severe o importanţă încă mai mare! Acum este
la mine valabil cu desăvârşire: Pereat mundus, fiat jus (Să se înfăptuiască dreptatea şi dacă lumea
s-ar distruge!)
23] Eu voi trimite acum de îndată doi mesageri, pe unul la Roma şi pe celălalt la Ierusalim, la Irod,
ca el să ceară toate împuternicirile Romei, care se află în mâinile lui Irod. Vai de el şi de robii,
slujitorii şi slujitorii slujitorilor săi, dacă împuternicirile lui nu corespund cu sensul acestei
împuterniciri dată vouă!”

Ev. 04. 010 capitol

01] Spune Zinka: “Domnule! Aceasta nu va fi, cumva, de asemenea, lucrarea noastră rea? Domnul
şi stăpânul nostru a fost până acum Irod. El a făcut, într-adevăr, aşa unele lucruri nedrepte, privite
pentru sine, groaznice, faţă de omenirea săracă - eu am recunoscut un asemenea lucru destul de
limpede şi de bine -, dar ce altceva s-a putut face în plus, decât a pune poruncile sale în aplicarea
tristă? Ce poate face, deci, unul dintre ajutorii tăi de călău, dacă tu îi porunceşti să-i taie capul de
pe trup unui criminal adevărat sau chiar numai şi aparent? El poate avea în sine de o sută de ori
convingerea cea mai deplină, că cel condamnat este în serios nevinovat, - el trebuie să pună,
totuşi, securea ascuţită pe ceafa aceluia!
02] N-am ştiut noi, cumva, nimic despre nevinovăţia deplină a lui Ioan decapitat abia cu puţin timp
în urmă? Oh, noi am cunoscut-o şi am iubit omul singuratic înţelept şi devotat lui Dumnezeu;
pentru că el ne-a dat, în temniţă, încă cele mai frumoase învăţături, ne-a îndemnat spre tot felul de
răbdări şi perseverenţe şi ne-a avertizat faţă de păcatele împotriva lui Dumnezeu şi împotriva
aproapelui şi ne-a şi arătat, că, acum, în Galilea, s-ar fi trezit un prooroc al tuturor proorocilor şi un
cel mai adevărat preot al tuturor preoţilor, căruia a-i descălţa încălţămintea picioarelor n-ar fi el
demn! El ne-a prezis, că acesta ne va elibera de-abia de tot răul şi ne va arăta calea luminii, a
adevărului şi a vieţii veşnice. Pe scurt, el ne-a învăţat pe noi paznicii de parcă am fi ucenicii săi şi
cei mai buni prieteni ai săi.
03] Când Irod ne întreba, ce ar face întemniţatul şi cum s-ar comporta el, puteam noi toţi să
mărturisim despre el numai ce este mai bun. I-a plăcut lui Irod acest lucru aşa de bine, că l-a
vizitat el însuşi pe Ioan şi s-a lăsat învăţat de acesta. N-ar fi lipsit, cu adevărat, mult pentru faptul,
că Irod i-ar fi dat libertatea deplină, dacă Ioan n-ar fi comis prea devreme, ca fiind altfel un bărbat
foarte înţelept, nesăbuinţa mare de a-i caracteriza stăpânului desfrânat relaţia lui cu frumoasa
Irodiada, ca fiind extrem de păcătoasă. Da, i-a reuşit, însă, aproape lui Ioan de a-l îndepărta pe
Irod de Irodiada!
04] În mod nefericit, sărbătorise Irod în acea vreme cu mare fast ziua lui de naştere şi Irodiada,
iniţiată destul de tare în toate slăbiciunile lui Irod, s-a împodobit în această zi cu totul ieşit din
comun şi a ridicat prin aceasta senzualitatea ei de altfel până la o înălţime abia credibilă. Astfel
împopoţonată, a venit ea cu mama ei de balaur pentru a-l felicita şi deoarece erau în casa lui
harpişti şi cântăreţi şi violonişti, de aceea a dansat Irodiada în faţa lui Irod devenit cu totul lasciv.
Aceasta i-a plăcut ţapului lasciv atât de mult, că nebunul a comis o aruncătură grea, de a-i făgădui
totul, orice ar şi cere ea de la el! Atunci, a fost situaţia aşa de bine ca şi întâmplată în privinţa
bunului nostru Ioan, pentru că el stătea direct în calea lăcomiei blestemate de avuţie a aceleia mai
în vârstă; aceasta a învăţat-o pe cea mai tânără, ca ea să ceară capul lui Ioan pe o tipsie de argint,
ceea ce tânăra – deşi cu o îngrozire tăinuită – a şi făcut.
05] Aşadar, la ce a folosit în acest caz dragostea noastră faţă de Ioan, la ce înţelegerea noastră
convinsă a nevinovăţiei lui depline, la ce regretul nostru? La ce a folosit blestemul nostru cu voce
tare asupra celei mai tinere Irodiada şi asupra celei mai în vârstă? Eu însumi am fost nevoit să
merg, cu un zbir, în temniţă, pentru a-i face cunoscut bunului Ioan voia mizerabilă a stăpânului
puternic şi trebuia să-l leg şi să rânduiesc atunci ca să-i fie tăiat cinstitul cap de pe trup, cu o
secure ascuţită, pe capra blestemată. Eu am plâns la aceasta ca un copil din pricina răutăţii mari a
celor două femei şi din pricina destinului foarte trist al prietenului meu, devenit mie atât de scump!
Dar, la ce au folosit toate acestea împotriva voinţei întunecate, orbite şi rigide a unui singur tiran
puternic?!
06] Aşa suntem noi acum trimişi de a prinde proorocul care pune în mişcare treaba lui în Galilea,
care este probabil tocmai acelaşi, despre care Ioan ne-a prezis lucruri aşa de măreţe şi de a-l preda
lui Irod. Putem fi noi de aceasta devină, ca slujitori şi robi tocmiţi cu jurământ ai acestui tiran? Sau
putem noi să ieşim din slujirea lui, când vrem noi? Nu este rânduită de el cumva temniţa şi
moartea la o părăsire nedevotată în privinţa slujirii faţă de el? Dacă suntem şi înfăptuim acum aşa
cum trebuie să fim şi să acţionăm, atunci arată-mi tu, domnule, judecătorul drept, care ar putea să
ne condamne din această pricină!
07] Lasă tu să se coboare toţi îngerii şi Dumnezeu Însuşi din cer jos, pe pământ şi să rostească
asupra noastră o judecată de condamnare, atunci va fi aceasta tocmai tot aşa de dreaptă, ca
decapitarea lui Ioan. Dacă există un Dumnezeu drept, atunci trebuie să fie El, totuşi, evident mai
înţelept decât toţi oamenii! Dar, dacă este El mai înţelept şi atotputernic în plus, atunci cu adevărat
că nu înţeleg într-adevăr, din ce motiv lasă El să apară şi încă în plus, să devină puternici pe lume
asemenea monştrii de oameni.
08] Acesta şi este singurul motiv pentru care eu şi cei douăzeci şi nouă de complici ai mei nu mai
credem în nici un Dumnezeu. Dar ultima scânteie de credinţă ne-a luat-o decapitarea extrem de
ticăloasă a lui Ioan; pentru că, atunci aş fi rânduit eu, ca Dumnezeu, doară totuşi mai degrabă să

EV - 4 11
fie zdrobite o mie de Irodiade cu o sută de mii de fulgere – decât să fie decapitat un Ioan! Poate să
fie într-adevăr adevărat, că un Dumnezeu poate să-i răsplătească lui Ioan înmiit dincolo, pentru că
a suportat cu răbdare şi devotament grozăvia comisă aici împotriva lui; dar eu, pe partea mea de
judecată, nu-I dau Domnului Dumnezeu drag nici o jumătate de viaţă, în a cărui convingere trăiesc
eu o dată, pentru o mie de vieţi extrem de fericite, despre care încă nici un om n-a putut afla ceva
sigur convingător!
09] Cine are puterea, acela poate dicta şi acţionează după bună plăcerea lui; noi, cei slabi şi fără
putere, însă, trebuie să-i slujim atunci ca animale de povară, pe viaţă şi pe moarte. Dacă ucide el,
atunci nu este aceasta absolut nimic, pentru că el are doară un drept pentru acest lucru prin
stăpânirea lui; dar, dacă ucidem noi, atunci suntem nelegiuiţi şi vom fi de aceea iarăşi ucişi. Dar eu
te întreb aici pe tine şi pe toţi domnii şi înţelepţii sfatului tău, ce Dumnezeu poate tolera aceasta ca
dreptate! – Eu te rog, domnule, de a-mi da despre aceasta un răspuns limpede!”

Ev. 04. 011 capitol

01] Cireniu cască ochii mari din pricina acestei replici şi Îmi spune cu o voce în şoaptă: “Omul
acesta nu-i căzut, cu adevărat, în cap şi pare a poseda destul de mult cuget. Acestuia ar trebui să-i
fie ajutat! De care părere eşti Tu, o, Doamne, să fie acest bărbat şi cumva şi suita lui întorşi către
noi?”
02] Spun Eu cu totul deschis: “Cu o lovitură nu cade nici un pom numai întrucâtva puternic! Dar cu
o anumită răbdare poate un om înfăptui multe. De asemenea, trebuie lăsat acela, pe care vrei să-l
călăuzeşti, să privească la lumină, nu în soarele plin al amiezii. Pentru că, dacă îi dai dintr-o dată
prea multă lumină, devine el orb pe un timp mai îndelungat; dar, dacă îl obişnuieşti, aşa încetul cu
încetul, cu lumina, atunci va fi el în stare să vadă totul în mare claritate şi în lumina cea mai
strălucitoare şi nu va mai trece apoi dincolo în nici o orbire.
03] Dar acest om Mi-a făcut acum cu aceasta un serviciu bun, pentru că a mărturisit foarte fidel în
faţa ucenicilor Mei, ca martor ocular şi ascultător, cum înaintemergătorul Meu Ioan, care predicase
şi botezase în regiunile Iordanului, a fost prins de către Irod şi ucis. Nu din pricina Mea, ci din
pricina ucenicilor Mei să mai facă el încă faptul cunoscut, de ce a rânduit, deci, Irod aşa cu totul de
fapt, ca Ioan să fie prins şi aruncat în temniţă. Pune-i tu această întrebare!”
04] Spune Cireniu, întorcându-se către Zinka: “Prietene, n-am vrut ca sentinţa mea să fie aşa
înţeleasă, că eu aş dori să rânduiesc şi atunci spre pedeapsă slujitorii şi robii unui tiran, dacă nu
sunt ei de acord nici pe departe în inima lor cu cugetul lui, -, numai atunci, când ar fi ei
neînduplecaţi şi ar îndeplini, oarecum, deja din propria voinţă intenţia rea a tiranului lor stăpânitor!
Dar, oameni ca tine, care admit numai prea bine neomenia stăpânului lor neomenesc şi o resping
foarte profund în inima lor, voi înţelege să tratez mereu după dreptate şi cea mai mare echitate!
05] Dar, de ce Dumnezeu lasă să triumfeze nu arareori patima pe acest pământ, în timp ce virtutea
suferă adesea şi este zdrobită până la moartea trupească, în privinţa aceasta, prietene, există, într-
adevăr, de asemenea, un motiv foarte minunat, dar se află pentru starea momentană a minţii tale
încă mult prea adânc, ca tu să-l poţi înţelege acum împreună cu camarazii tăi, a căror minte pare a
fi încă cu mult mai exterioară decât cea a ta; dar va veni încă deja un timp – probabil în scurt timp
-, în care tu vei admite cu totul exact, cu întreg cugetul tău chiar, de ce trebuie să existe şi Irozi!”
06] Spune Zinka: “Domnule, care îmi dovedeşti tocmai milostivirea de a mi te adresa cu cuvântul
<prietene>, nu lăsa să fie acest cuvânt, cu însemnătate mare, un ecou gol, cum se obişnuieşte
aceasta, acum, din păcate prea des, printre oameni! Dar, dacă ai folosit tu cuvântul în
însemnătatea adevărată, atunci arată-mi prietenia şi rânduieşte, ca şi cei douăzeci şi nouă de
camarazi ai mei să fie dezlegaţi din lanţurile grele! Că nici eu, nici ei nu-ţi vom scăpa, în favoarea
acestui lucru vorbeşte deja în primul rând garda puternică şi în al doilea rând, de asemenea în cea
mai mare parte cuvântul tău prietenesc. Crede-mă – eu vorbesc acum foarte liber şi deschis -: Noi
toţi suntem cu cea mai înaltă silă ceea ce suntem noi, din păcate! Dacă ai putea tu să ne eliberezi
de acest jug, atunci vei fi tu îndeplinit fapta cea mai omenească şi dreaptă!”
07] Spune Cireniu: “Nu vă îngrijiţi de aceasta; acest fapt să fie în grija mea! Priviţi împrejur şi voi
vedeţi o sumedenie de salvaţi din mâna stricăciunii! Sunt puţin printre aceştia, care n-ar fi meritat,
după severitatea noastră romană, ori securea ascuţită prin gât sau chiar crucea; şi priveşte, cum
ei, ca oameni adevăraţi, se află acum în faţa noastră ca aurul cel mai pur şi nici unul nu-şi doreşte,
să părăsească societatea noastră! Eu sper că vouă vă va merge în cel mai scurt timp tot aşa;
pentru că la Dumnezeu sunt toate lucrurile foarte uşor posibile, despre care fapt am eu însumi
convingerea cea mai vie.
08] Dar, acum, permite-mi tu mie, de a-ţi pune încă o întrebare destul de însemnată şi aceasta
constă în următoarele: Tu ne-ai făcut nouă tuturor un serviciu destul de însemnat prin aceea, că
ne-ai mărturisit foarte deschis, prin ce şi cum şi-a pierdut viaţa, prin Irod, demnul văzător de
Dumnezeu; aşadar, tu ai fost, însă, cu siguranţă, prezent şi la arestarea lui!? N-ai putea, deci, să-
mi faci cunoscut încă de asemenea în plus, de ce şi cu ce pretext a rânduit Irod, cu totul de fapt, ca
Ioan să fie prins, care nu-i făcuse, desigur, nici un rău? Pentru că un oarecare motiv trebuie să fi
avut el, deci, totuşi, pentru acest fapt!”

EV - 4 12
Ev. 04. 012 capitol

01] Spune Zinka: “Dacă am voie să vorbesc foarte liber şi deschis fără urmări cumva rele, atunci aş
putea eu, ca însuşi prigonitor împotriva celui mai nevinovat dintre toţi oamenii, să-ţi indic într-
adevăr motivul exact adevărat; dar dacă ar fi aici cumva firul prea subţire legat, atunci îmi este cu
mult mai pe plac, dacă am voie să tac în privinţa unei întâmplări, pe care nu mi-o pot aminti fără
cea mai mare durere în inimă, dar nici de asemenea fără mânia cea mai amară şi otrăvitoare!”
02] Spune Cireniu: “Vorbeşte foart liber şi deschis, fiindcă printre noi nu găseşti tu nici un fir legat
prea subţire!”
03] Spune Zinka: “Atunci, bine, ascultă-mă! Eu ţi-am spus mai devreme că nu mai cred acum în
absolut nici un Dumnezeu; pentru că totul, ce se învaţă despre El în templu, este o minciună,
minciuna cea mai neagră şi cea mai ticăloasă! Pentru că un asemenea Dumnezeu nu poate exista
veşnic niciunde! Prietenul nostru nefericit Ioan a învăţat poporul în serios de a recunoaşte un
Dumnezeu adevărat şi învăţătura lui era necesară şi îi făcea bine fiecărui om în cea mai mare
măsură, care nu aparţinea de templu şi nu era un fariseu. Dar o grozăvie cu atât mai mare era
templului învăţătura lui despre Dumnezeul adevărat. Acum, vei putea tu deja, ca om foarte
rezonabil, să începi să pândeşti aşa cu totul încet, din ce parte a început să bată vântul furtunii.
04] Templierii i-ar fi făcut de petrecanie săracului Ioan cu drag deja de mult, dacă nu s-ar fi temut
de popor, care a aflat acum, în cea mai mare parte minciunile lui cele mai ticăloase şi înşelăciunile
cele mai negre. Ei au născocit de aceea un plan, prin care intenţionau să caute să-l convingă pe
Irod, că Ioan al nostru ar cugeta planul cu totul în secret, de a instiga poporul, prin tot felul de
faceri de iluzii mincinoase şi foarte fin învelite, împotriva asupritorului Irod, spre o răscoală foarte
îngrozitoare.
05] Acest lucru l-a îndemnat pe Irod, la sfârşit, în acea direcţie, ca el însuşi a mers în grabă cu noi
afară, la Ioan, într-o împrejurime foarte pustie a Iordanului şi avea intenţia de a se convinge el
însuşi, dacă treaba cu Ioan ar sta într-adevăr aşa de periculoasă! Doar că, ajunşi la Ioan, n-a găsit
el însă nici chiar în cea mai critică încercare, nici măcar urma cea mai mică de toate cele, ce
templul îi minţise în faţă. El însăşi a fost de aceea, la sfârşit, revoltat, într-un mod foarte supărat,
din pricina unei asemenea răutăţi fără nume a templului şi a locuitorilor acestuia.
06] Atunci când templierii au început să stăruie asupra lui în privinţa faptului, de a-l ucide pe Ioan,
le-a spus el cu o mină ameninţătoare în prezenţa mea: În urma sfatului şi a voinţei unor câini
ticăloşi, mâncăcioşi nu va judeca el niciodată vreun om împotriva convingerii sale!
07] După un asemenea răspuns energic, s-au retras cavalerii negrii şi au tăcut. Dar cu atât mai
puţin au încetat ei cu sfaturile lor rele; în timp ce făceau ei, în exterior, o mină bună pentru jocul,
pentru ei, rău şi simulau de parcă Ioan nu i-ar mai interesa nici în modul cel mai neînsemnat, au
angajat ei în secret ucigaşi, care să-i fi stins omului lui Dumnezeu lumina vieţii.
08] Atunci când Irod a aflat un asemenea lucru, i s-a făcut milă de văzătorul cinstit, inofensiv. El
ne-a chemt la el şi ne-a relatat, ce auzise el şi a spus la sfârşit: <Ascultaţi, pe acest om trebuie să-
l salvez! Mergeţi, spre aparenţă, afară, cu arme şi funii, legaţi-l uşor, faceţi-i cunoscut planul meu
secret şi el vă va urma! Aici vreau eu să-l feresc bine într-o temniţă bună; dar el să aibe cu toţi
ucenicii săi legături libere!>
09] Deci, un asemenea lucru s-a şi întâmplat atunci şi Ioan a fost mulţumit cu acest fapt, atât de
bine pe cât putea fi el întotdeauna mulţumit. Dar puii negrii de vipere ai templului au aflat, că Irod
a rânduit să fie pus Ioan în temniţa domnească, numai pentru păstrarea aparenţelor, i-ar acorda,
însă, toată libertatea de a ţine legătura cu ucenicii săi. Atunci, au început ei iarăşi să se sfătuiască,
cum să-l fi îndemnat la sfârşit pe Irod totuşi în acea direcţie, ca el însuşi să rânduiască la sfârşit, ca
Ioan să fie ucis.”
10] Apoi, a tăcut Zinka; dar Cireniu l-a rugat chiar, să povestească istorisirea mai departe. Şi Zinka
a început să vorbească aşa mai departe: “Robii negrii ai templului au aflat acuşi, că Irod, care este
pe jumătate evreu şi pe jumătate încă păgân, ar vedea-o cu drag pe tânăra Irodiada, dar, ca evreu,
nu ar îndrăzni aşa cu adevărat, din pricina păcatului de adulter, de a avea cu ea o relaţie mai
aprofundată. El pentru sine nu şi-ar fi făcut de aceea tocmai prea multe probleme în privinţa
conştiinţei; dar, din pricina templului cu gura foarte slobodă trebuia el să respecte cel puţin decorul
exterior.
11] Toate asemenea lucruri le ştiau cavalerii negrii, i-au trimis lui Irod un linguşitor aşa foarte şiret,
cu cererea că Irod, din motivul sterpiciunii cunoscute a soţiei sale, ar avea voie să-şi ţină fără
dificultăţi o femeie concubină, în schimbul unei jertfe mici pusă în lada lui Dumnezeu şi ar putea fi
pe deplin asigurat, că templul nu va critica bunacuviinţa lui din pricina acestui fapt.
12] Irod nu şi-a lăsat spusă treaba aceasta tocmai de două ori, i-a dat celui care a adus acest
document câteva livre de aur şi treaba s-a rezolvat. El a trimis de îndată un mesager la Irodiada şi
aceasta a avut bineînţeles şovăieli puţine de a-i îndeplini cererea tetrarhului Irod, mai cu seamă că
ea a fost îndemnată şi convinsă spre acest lucru încă şi de mama sa; pentru că Irodiada cea mai în
vârstă era o femeie, care era ca făcută pentru satana. Bine nu era nimic în ea, - dar, în schimb, cu
atât mai mult rău din temelie. Bătrâna însăşi şi-a condus fiica prima oară, cu totul îngrozitor de
bogat împodobită, la Irod şi a încredinţat-o milostivirii sale. Irod a savurat-o pe Irodiada, ce-i
drept, foarte tandru, n-a comis însă cu ea încă nici un păcat. El i-a făcut cadouri din belşug şi i-a
acordat o intrarea liberă la sine.
13] Atunci când a venit ea de la Irod iarăşi acasă, la mama ei, a întrebat-o aceasta, despre tot ce
Irod a vorbit şi a făcut cu ea. Fiica a spus adevărul, a lăudat cugetarea, ce-i drept, foarte

EV - 4 13
prietenească a lui Irod, dar totuşi cu totul cumpătată şi cum el i-a dăruit cadouri scumpe şi cum i-a
permis intrarea mereu liberă la sine; numai trebuie ca ea să-i rămână cu inima pe deplin fidelă.
14] Dar vrăjitoarea bătrână s-a gândit la aceasta foarte sigur, ce eu, care aveam s-o însoţesc pe
Irodiada acasă, i-am citit bătrânei din ochi, ca o scriere bine scrisă: <Vezi, aici se află ceva în
spatele acestei treburi! Dacă Irod nu s-a lăsat prins prima oară de către senzualităţile mari ale fiicei
mele, atunci nu va face el aceasta nici a doua oară!> Dar, deoarece la aceasta bătrâna ar pierde
atunci dreptul, de a solicita de la Irod o despăgubire pentru murdărirea cinstei, de aceea i-a dat ea
fiicei sale o învăţătură frumoasă, cum să facă ea data viitoare, pentru a-l îndemna pe Irod spre
dragostea necurată.
15] Eu am părăsit plin de mânie casa vrăjitoarei, am venit înapoi la Irod şi i-am povestit tot ce
observasem; că Irod n-a fost fericit de aceasta prea mult, poate fiecare să tragă uşor concluzia. El
s-a şi dus de aceea la Ioan şi i-a înfăţişat toată treaba.”

Ev. 04. 013 capitol

01] (Zinka:) “Ioan, însă, i-a spus: <Să nu ai tu nimic de-a face cu Irodiada şi cu mama ei; pentru
că bătrâna este un şarpe şi cea tânără o viperă! În plus, cunoşti tu voia atotputernicului Dumnezeu
al lui Avraam, Isaac şi Iacov şi cunoşti ordinea Lui, în care El i-a dat din începuturile a toată făptura
unui bărbat numai o singură femeie. Nesterpiciunea sau sterpiciunea unei femei, care s-a legat o
dată de un bărbat prin cununie, nu-ţi dă nici un motiv pentru primirea unei concubine; pentru că,
dacă aştepţi în răbdare, atunci îi este lui Dumnezeu doară totuşi foarte uşor posibil, să-ţi trezească
încă un rod viu în pântecele soţiei tale la vârsta ei înaintată! Citeşte istoria patriarhilor şi tu vei
găsi, că răbdarea şi supunerea aceloraşi le-au adus la vârsta înaintată încă binecuvântarea cea mai
îmbelşugată.
02] Să n-ai, deci, nimic de-a face cu Irodiada şi să nu cumva să iei vreo scrisoare de despărţire de
la templu; pentru că Dumnezeu n-a rânduit niciodată o scrisoare de despărţire! Un asemenea lucru
a făcut Moise din sine, ca om, din pricina împietririi felurite a inimii omului; dar el n-a făcut foarte
bine în privinţa acestui lucru şi Dumnezeu Domnul n-a privit o asemenea rânduială cu ochi bine
dispuşi, despre care fapt poţi fi tu pe deplin asigurat! Ţine-te tu de aceea numai de soţia ta şi n-o
lăsa pe Irodiada să vină la tine! Dă-i lui Zinka (anume mie) împuternicirea şi el va înţelege, într-
adevăr, să înfăptuiască în aşa fel, ca să nu-ţi mai vină vipera în casă! Dacă vei urma sfatul acesta,
atunci vei rămâne în prietenia lui Iehova, dar dacă nu, vei fi dat pieirii şi vei deveni un duşman al
lui Iehova!>
03] Irod a preluat aceasta în inimă şi a decis, să renunţe la Irodiada. Dar şarpele bătrân, împreună
cu vipera tânără, au făcut toate eforturile, pentru a-l orbi pe Irod. Ele ştiau când pleca el afară şi
încotro se ducea şi Irodiada ştia să-l întâlnească, mereu împodobită şi împopoţonată atât de lasciv
pe cât era posibil. El n-a făcut cu ea, ce-i drept, nimic, dar în inima lui a început să ardă tot mai
mult, aşa încât a început el însuşi să caute atunci la sfârşit ocazia, de a o întâlni pe foarte frumoasa
Irodiada, atât de des pe cât era posibil.
04] Atunci când începuse în sfârşit să se apropie ziua lui onomastică, a folosit Irodiada însă deja
toate mijloacele, ca ea să vină la sărbătoarea mare. Dar, între timp, s-au interesat şi templierii la
Irodiada, cât de departe ar fi ea cu Irod. Şi ea nu le-a putut spune nimic altceva, decât că ea s-ar
afla încă total la vechiul loc, în ciuda a toate trucurile şi tertipurile ei rele; cine sau ce ar fi devină la
acest fapt, ar ştii ea abia puţin, deşi ar vedea numai prea limpede, că ea este totuşi văzută cu drag
de către Irod şi el ar urmări-o, aşa cu totul într-ascuns, mereu tot mai mult şi mai mult.
05] Atunci când templierul a aflat un asemenea fapt, le-a spus el celor două cu totul deschis: <De
aceasta nu este de vină nimeni altcineva, decât acel prooroc al apei şi al botezului, la care Irod şi-a
topit mântuirea sa! El însuşi l-a luat prizonier la Iordan, pentru a-l proteja de noi; dar acest fapt
nu-i va fi totuşi de nici un folos! Proorocul apei trebuie să cadă şi va cădea! El este pentru voi şi
pentru noi piatra cea mai periculoasă de poticneală! Dacă această intenţie n-ar merge mai degrabă,
atunci se va ivi posibilitatea totuşi în ziua lui Irod! Căutaţi să ucideţi proorocul cu orice preţ şi voi
veţi putea să-l duceţi pe Irod de nas cum veţi vrea!>
06] Cu aceasta au avut cele două femei mai mult decât o iluminare îndeajunsă în privinţa motivului
încercărilor lor zadarnice. Cele două au ţinut atunci sfat, cum l-ar putea nimici pe Ioan şi cea
tânără m-a iniţiat în secretul ei şi mi-a promis mult aur şi argint, dacă i-aş lua viaţa lui Ioan într-un
oarecare fel bun. Dar eu nu m-am lăsat pe deplin natural mişcat în acea direcţie, am făcut însă
totuşi, de parcă m-aş lăsa copleşit aşa încetul cu încetul de planurile ei; un asemenea lucru am
făcut însă numai, pentru a afla cu atât mai sigur toate planurile satanice rele, care au fost cugetate
de cele două femei şi de cavalerii templieri împotriva săracului Ioan.
07] Irod s-a scărpinat la aceasta după urechi şi mi-a spus: <Aşa stau lucrurile, cum le accept deja
de mai multe zile; dar ce se poate face aici? Cel mai bine ar putea fi încă faptul, ca să-l îngrădim pe
Ioan mai mult în privinţa păşirii libere înăuntru la el, să-i lăsăm numai pe cei mai cunoscuţi ucenici
ai lui să vină la el şi să-i interzicem oricărui străin de a intra la el. Pentru că foarte uşor poate să se
întâmple, ca un ucigaş plătit de femei sau de templu să-l înjunghie pe Ioan al nostru cu un pumnal
în inimă şi răutatea templului şi-ar fi atins scopul ei. Pentru că, crede-mă: şi femeile sunt
prelucrate de către templu! Dar eu vreau, pentru a-l salva pe Ioan, să le acord femeilor şi anume
Irodiadei intrarea liberă şi du-te tu de aceea acolo şi spune-i Irodiadei, că, de acum încolo, poate şi
are ea voie să mă viziteze!>
08] Eu, ca slujitor, trebuia să dau ascultare, deşi înţelegeam numai prea bine faptul, că lui Ioan îi
va fi rău ajutat cu acest ajutor. Începând de atunci, a venit Irodiada aproape zilnic în casa lui Irod

EV - 4 14
şi ştia ca nici o a doua, să-şi procure în mod crescător simpatia lui. Un asemenea fapt l-au aflat
templierii negrii şi ei îndemnau foarte femeile, să-l convingă pe Irod, în schimbul a mult aur, la o
ocazie în acea direcţie, de a-i stinge lui Ioan viaţa trupului său, care îndepărtase de templu atât de
mult popor. A pune aceasta în aplicare, a jurat cea bătrână templului: ea nu se va odihni, până ce
proorocul de apă va fi căzut! Tânăra a ştiut acum de asemenea mereu să-l împiedice pe Irod, de a-l
mai vizita pe Ioan şi de a-şi lua de la el un sfat nou. Eu, ca slujitor, nu m-am încumetat de
asemenea, să-l amintesc pe Irod de cuvintele lui Ioan, deoarece îl cunoşteam numai prea bine, ce
tiran este el, când cugetul său este cuprins de ceva pătimaş.
09] Şi aşa a mers înainte treaba rea, până la ziua lui Irod; numai cu două zile înaintea zilei lui Irod,
trebuia să se fi întămplat de bună seamă ceva între el şi Irodiada, căci, altfel, n-ar fi lipsit ea, cu
siguranţă, în acele două zile. Dar aceste două zile au aprins abia cu înfocare inima lui Irod pentru
frumoasa Irodiada şi triumful, pe care l-a sărbătorit ea atunci asupra lui Irod, în ziua lui, a fost unul
cu atât mai sigur.”

Ev. 04. 014 capitol

01] (Zinka:) “Că şi cum l-a sărbătorit ea pentru mine şi pentru mii, este cunoscut; dar vouă tuturor
nu vă va fi cunoscut, că printre ucenicii lui Ioan circulă zvonul, că Ioan s-ar fi sculat iarăşi din
morţi, dar s-ar fi retras în Galilea şi şi-ar face acum iarăşi acolo lucrarea lui, unde însepuse el s-o
înfăptuiască iniţial. Un asemenea zvon au aflat, deci şi Irod şi Irodiada a lui, care, de la moartea lui
Ioan, începuse să zace cu totul înadins, împreună cu balaurul bătrân de mamă. Un asemenea lucru
a umplut inima lui Irod şi a Irodiadei cu o teamă mare şi cu o frică imensă şi Irod m-a trimis de
aceea pe mine, ca fiind un prieten dovedit al celui ucis, pentru a-l aduce iarăşi la Irod, ca Irod să-i
fi putut răsplăti marea nedreptate, pe care i-o pricinuise. Şi Irodiada jeleşte acum acea oră, în care
a cedat faţă de mama sa şi doreşte acum, de asemenea, să se împace iarăşi cu Ioan cel jignit!
02] Dar eu admit, într-adevăr, că Ioan nu a mai înviat; dar am auzit, într-adevăr, eu însumi din
gura lui Ioan, că, în Galilea, s-ar fi trezit un prooroc foarte mare, al Cărui încălţăminte a picioarelor
el n-ar fi demn s-o ducă. Ei i-am spus aceasta lui Irod şi el a zis: <Atunci, du-te, totuşi, acolo şi
adumi-l pe acela, despre care Ioan a vorbit cu un respect atât de mare; pentru că şi el poate
probabil să ne ajute!> Dar eu i-am spus de asemenea, ce am auzit de la marele prooroc, anume că
înfăptuieşte semne imense pentru întărirea învăţăturii Sale. Eu i-am spus, că proorocul galilean
înviază morţi şi mută munţii şi porunceşte furtunii şi mai multe asemenea lucruri nemaiauzite. Eu i-
am spus lui Irod mai departe, că eu aş realiza puţin sau nimic împotriva puterii unui asemenea
prooroc, pentru că el ar putea ucide mii cu un gând. Dar Irod şi Irodiada n-au renunţat de aceea la
dorinţa lor şi Irod a spus numai: <Trei sute de arginţi grei pentru acela, care mi-l aduce!>, cu
adăugarea: dacă n-ar fi posibil viu, atunci vrea să-l vadă el, totuşi, ca fiind acesta un om mort!
03] Eu i-am replicat foarte curajos, spunând: <Dacă nu vrea să vină el autoritar, atunci vom merge
fără teamă afară după el! Pentru că, până când îl omorâm noi o dată, nu mai trăim deja de mult;
deoarece recunoaşte el gândurile cele mai tăinuite ale oamenilor şi intenţiile lor de asemenea, de
aceea ne va ucide el deja, atunci când îl vom vedea de-abia încă! Dar, dacă acest fapt se comportă
astfel, atunci nu admit, într-adevăr, pentru ce să ne ducem după el!>Atunci, a zis el: <Eu vreau
acest lucru şi voinţa mea este bună; dacă proorocul este bun, atunci va şi recunoaşte el voinţa mea
bună, ca fiind bună şi va veni la mine! Că nu voi face cu el, ceea ce am făcut cu Ioan în orbirea
mea, dovedesc lacrimile mele pentru bunul Ioan. Mergeţi şi îndepliniţi voinţa mea!>
04] Apoi de-abia am mers noi şi suntem acum de aceea aici, - până acum cu lucrurile pe deplin
neîndeplinite, deşi călătorim prinprejur, în Galilea, acum deja de nouă săptămâni cu mereu aceeaşi
intenţie! Eu am trimis deja, între timp, de câteva ori, mesageri la Irod şi i-am înfăţişat limpede
nerodirea ostenelilor noastre; numai că, acest fapt nu ajută la nimic! El ştie cumva din alte surse
că, ori Ioan cel sculat din morţi, sau marele prooroc s-ar afla în Galilea şi ar înfăptui semne mari;
noi trebuie de aceea să punem totul la contribuţie, pentru a-l prinde. Orice nehotărâre din partea
noastră, va ştii el s-o pedepsească foarte sever!
05] Şi aşa am venit noi, pe incursiunile noastre, acum şi încoace, pentru că am auzit, că în Cezarea
lui Filip s-ar fi întâmplat semne mari! Dar noi n-am găsit de fapt nimic decât oraşul pe deplin ars, o
împrejurime pustiită de către furtuna cardinală de ieri şi v-am găsit acum pe voi, romanii foarte
severi, aici!
06] Îgrijiţi-ne şi eliberaţi-ne de nebun, căruia nu-i este de dat încredere în mânia lui şi noi vă vom
fi mulţumitori în schimb, de care fapt puteţi fi pe deplin asiguraţi! Ceea ce v-am făcut acum
cunoscut, este adevărul cel mai deplin; voi ştiţi acum foarte exact, cum stau lucrurile. Acţionaţi
acum după dreptate şi echitate! Dacă sunteţi voi, romanii, o dată pe depin domnii noştri, atunci nu
ne mai interesează Irod! Dar noi vom fi dispuşi, să vă slujim încă de o mie de ori mai devotat decât
nebunului şi tiranului bătrân! Pentru că, la voi, se arată, încă ceva omenesc, în timp ce Irod este un
neom, când este cuprins de mânia lui!”

Ev. 04. 015 capitol

01] Spune Cireniu: “Ceea ce doriţi voi, aceea să vi se întâmple vouă; pentru că eu sunt mulţumit
cu desăvârşire cu caracterizarea ta făcută lui Irod şi ştiu acum, ce voi avea de făcut cu el. Dar mai
spune-mi acum, dacă stă treaba cu împuternicirea tetrarhiei sale într-adevăr aşa, cum mi-ai
descris-o mai devreme! N-ai văzut tu, într-adevăr, jos semnat numele meu? Sau ai avut sau ai

EV - 4 15
găsit cumva ocazia, de a putea citi acel document? Fii sincer şi fă-mi acest lucru foarte exact
cunoscut!”
02] Spune Zinka: “Nimic mai uşor decât aceasta, pentru că eu, bine cunoscător al scrierii şi stăpân
pe cele trei limbi, am transcris acelaşi document deja poate de cincizeci de ori, pe care Irod, ca să
fie autentice cu originalul, a rânduit să fie acestea mereu certificate (adeverite) de guvernatorul
roman pentru zece arginţi! N-am văzut numele tău, dar într-adevăr pe acel al împăratului acum
stăpânitor. Mai mult, nu pot spune despre acest lucru.”
03] Spune Cireniu: “Aceasta este atunci evident o împuternicire nouă, care sună cu totul altfel
decât aceia, în care sunt eu însumi semnat! Mi-ai mai putea tu, cumva, spune încă şi ca adăugare,
în ce timp a ajuns Irod la împuternicirea de pomină din Roma?”
04] Spune Zinka: “Oh, nimic mai uşor decât aceasta! Această împuternicire a primit-o el deja anul
trecut, ceea ce ştiu cu atât mai exact, pentru că eu însumi am scris cererea pentru aceasta. Era
scris în cerere, ce-i drept, într-adevăr chestiunea, ca împăratul, ca singur domn şi stăpânitor cu
desăvârşire, trecând peste toate funcţiile subordonate, să dorească să-i acorde lui, ad personum
(pentru persoana lui), o împuternicire spre acoperirea lui necesară în acel fel şi chip, cum este ea
stilizată în cerere, sub însemnare. Dar, acum, vine de fapt partea principală, în spatele căreia – aşa
doar după opinia mea – se află o ticăloşie mare!
05] Că Irod a făcut o asemenea cerere la Roma, pentru acest fapt mă pun eu garant ca martor cu
atât mai credibil, pentru că eu, cum am spus, am scris şi am stilizat cererea cu mâna mea. Dar
cererea extraordinară nu s-a dus – cum se înţelege aceasta uşor de la sine –, fără o însoţire grea
de mult aur şi argint, către Roma. Aducătorii au fost cinci dintre fariseii cei mai de frunte, care au
întreprins în acel timp o călătorie la Roma în treburile lor foarte proprii. Aceştia au venit la Irod, cu
câteva zile înaintea plecării lor şi l-au rugat, dacă n-ar avea el nimic de transmis la Roma.
06] Ei i-au venit la timpul extrem de potrivit; pentru că el uneltea deja de patru săptămâni, cum şi
prin cine să fi putut aduce cel mai sigur şi cel mai în secret cererea extraordinară la Roma. Această
ocazie i-a venit de aceea cu atât mai convenabil, pentru că el se înţelegea destul de bine cu cei
cinci farisei cei mai deştepţi şi îi considera ca fiind cei mai cinstiţi ai neamului lor. Atunci când i-a
întrebat el în privinţa răsplăţii de mesageri, care nu se intreprinde, altfel, din Ierusalim, uşor sub
două sute de livre, n-au cerut ei nimic; pentru că, ce i-ar îndeplini lui Irod, care le-ar fi dovedit de
asemenea deja multe servicii de prietenie însemnate, aceasta ar face-o ei de asemenea numai din
prietenie pură!
07] Cu aceasta a fost Irod mai mult decât pe deplin mulţumit şi le-a înmânat celor cinci cererea, cu
tot cu încărcătura grea, la care au avut treizeci de cămile îndeajuns de cărat. Astfel înfăţişat, a
călătorit cererea extraordinară la Roma după textul literal, dar, după adevărul sigur, altundeva,
ceea ce nu poate ştii unul ca noi!
08] O călătorie de aici până la Roma durează trei săptămâni pline în împrejurări favorabile de
vreme, altfel şi o lună; câteva zile, adesea săptămâni, se rămâne la Roma şi îşi are timpul său,
până ce vine cineva de la împărat. O asemenea cerere n-o rezolvă împăratul înainte de o jumătate
de an în cazul cel mai favorabil, pentru că el are mii de treburi statele mai importante în faţa lui.
Acum, vine călătoria înapoi, care are nevoie totuşi de tot aşa de mult timp, ca şi călătoria până
acolo! Calculat exact din multe experienţe, n-a venit încă nimic înapoi de la Roma înainte de trei
sfert de an, după cunoaşterea mea.
09] Cei cinci mesageri, însă, au adus înapoi împuternicirea cerută, tocmai după notarea din cererea
scrisă de mine, scrisă cu totul pe pergament frumos şi înzestrată şi prevăzută cu toate semnele
împărăteşti cunoscute, lui Irod înainte de durata de timp de şase săptămâni şi l-au felicitat, în plus,
pe Irod cu tot fastul; dar eu am cugetat în sinemi partea mea la aceasta şi am pus astăzi capul
meu ca zălog, că cei cinci mesageri, în privinţa chestiunii în cauză, au fost tot aşa de puţin la Roma
ca mine!
10] Ticăloşii au păstrat bine darul greu, încredinţat lor, împreună cu cele treizeci de cămile
sănătoase, au falsificat semnătura împăratului şi celelalte semne şi i-au adus aşa lui Irod o
împuternicire secretă împărătească, despre care el însăşi ştie, cu siguranţă, tot atât de puţin, ca şi
tine, înaltule domn şi stăpân! Ştii tu, înaltule domn, aceasta este numai aşa părerea mea; poate fi
de asemenea posibil, că împuternicirea provine totuşi încă de la împărat! Poate au avut corăbiile un
vânt favorabil, o dată încolo şi o dată înapoi, atunci ar ieşi destul de bine socoteala, cel puţin cu
călătoria încolo şi înapoi şi într-un mod de coincidenţă, pot ei să-l fi găsit pe împărat într-o oră bine
dispusă şi lipsită de treburi, de îndată de la sosirea lor în Roma. Acela i-a lăsat să vină imediat în
faţă şi le-a înmânat împuternicirea dorită, după care au găsit ei atunci de îndată iarăşi o corabie,
mânând încoace, în Asia, s-au urcat în ea şi au ajuns cu vântul cel mai bun pe coasta Iudeii! Pe
scurt, eu nu vreau să fiu în acest caz absolut deloc un judecător! Toate acestea sunt numai aşa
presupunerea şi calculul meu.”

Ev. 04. 016 capitol

01] Spune Cireniu: “Prietene, aceasta este mai mult decât o presupunere; acesta este pe deplin
adevărul cel mai curat! Pentru că, dacă împăratul i-ar fi acordat lui Irod şi în situaţia cea mai
rapidă, împuternicirea cerută, atunci ar fi imposibil să vină ea în şase săptămâni de la Roma înapoi
la Ierusalim, deoarece orice rânduire, provenind de la Roma, are nevoie până la Sidon deja de un
timp de patruzeci de zile, cu cel mai bun vânt. Peste marea largă, pe unde ar fi calea probabil, într-
adevăr, cea mai scurtă, nu circulă doară nici o corabie; dar, până ce una vine încoace de-a lungul

EV - 4 16
coastelor, ori a marii Mări Mediterane sau a Mării Adriatice, peste Grecia, are nevoie ea de cel puţin
patruzeci de zile şi de aceea nu poate nimeni să facă calea dus şi întors în acelaşi timp.
02] În plus, trebuie fiecare străin, care ajunge la Roma şi vrea să ceară ceva de la împărat, să
petreacă mai înainte şaptezeci de zile la Roma, înaintea cărui timp nu ajunge, într-adevăr, nici un
trimis străin sau privat în faţa regelui, în afară de un conducător de oşti sau un alt purtător de
funcţie mare. Pentru că este o dată pusă astfel rânduiala în Roma, că orice străin, care vrea să
dobândească o milostivire de la împărat, la Roma, trebuie să aducă mai înainte o jertfă oraşului
prin aceea că mănâncă mai înainte, în oraş, cât se poate de mult şi că aduce alte daruri şi jertfe
celor multe instituţii şi organizaţii, ceea ce, să spunem aşa, aproape fiecare străin, venind din ţări
depărtate, poate să facă foarte bine, pentru că el, fără să fie prea bogat, nu poate veni la Roma şi
nu are să se roage de asemenea pentru nici o milostivire deosebită. Fiindcă pentru plebea
generală, lipsită de mijloace materiale sunt puşi şi sancţionaţi legile şi judecătorii drepţi; pe cine îl
împresoară cumva ceva, acela ştie unde trebuie să meargă. Dacă merge el acolo, atunci i se va şi
ajuta cu drept, după lege; pentru că la noi, romanii, nu există nici o diferenţiere şi principiul acesta
este mereu valabil: <Justita fundamentum regnorum!> (Dreptatea este temelia de bază a toate
împărăţiile) şi <Pereat mundus, fiat just!> (Să se şi răstoarne la faţă lumea, dar să i se întâmple
totuşi fiecăruia dreptatea!) Acestea nu sunt la noi, romanii, numai aşa feluri goale de a vorbi, ci
dogme, care au fost până acum încă mereu respectate foarte conştiincios.
03] Nu este, deci, prin urmare, totuşi, aşadar, neechitabil, dacă, cei venind la Roma, îi aduc mai
înainte o jertfă marelui oraş al popoarelor, înainte ca ei să fie consideraţi demni de o oarecare
milostivire împărătească. Şi din aceasta reiasă acum, că cei cinci trimişi de către templu n-au ajuns
în faţa împăratului înainte a şaptezeci de zile consecutive şi de aceea le-a fost imposibil să fi putut
face în şase săptămâni o călătorie efectivă de aici la Roma şi iarăşi înapoi. Dar, dacă n-au putut
face ei acest lucru, atunci reiasă de la sine concluzia de drept sigură, că cei cinci au reţinut pentru
sine comorile de cinste ale lui Irod către împărat şi i-au adus şi i-au înmânat tetrarhului lacom de
domnie o împuternicire mincinoasă şi astfel, falsă din temelie! Irod îşi închipuie acum, că are în
posesie legi mai mari, decât acelea pe care le-a primit iniţial cu tetrarhia din Roma. Dar, să-i fie de
aceea turnat cel mai degrabă vinul cel mai limpede!
04] Da, acum şi este deci pe înţeles, de ce nu mi-a fost făcută de la Roma despre aceasta nici o
înştiinţare oricum înfăţişată! Pentru că mie, ca purtătorul de putere cel mai neîngrădit al Romei
peste întreaga Asie şi o parte limitrofă cu Africa, trebuie totuşi să-mi fie dată o înştiinţare despre
toate, ce se rânduieşte aici, oricum înfăţişat, de către Roma peste Asia, căci, altfel, ar trebui să
consider o rânduială mie necunoscută din partea Romei, dacă ar începe ea să se exprime cumva
activ, ca fiind o putere autoritară provincială, deci, o revoltă împotriva Romei şi a puterii sale şi ar
trebui de îndată să intervin împotriva acesteia cu toate mijloacele de putere, stându-mi mie la
dispoziţie! De aceea veţi admite acum într-adevăr, că împuternicirea lui Irod trebuie să fie falsă!
Dar, dacă împuternicirea este falsă, atunci veţi admite de asemenea, că eu trebuie în primul rând
să-i descopăr lui Irod înşelăciunea şi în al doilea rând, să-i confisc împuternicirea falsă, să i-o trimit
împăratului, ca el însuşi să pedepsească ticăloşii răi, din pricina necinstirii sfinţeniei a persoanei
sale!”

Ev. 04. 017 capitol

01] Spune Zinka: “Înaltule prieten! Înaltule domn! Toate acestea le admitem cu totul pe deplin
bine; dar noi admitem pe lângă încă ceva, ce tu nu pari să admiţi!”
02] Spune Cireniu: “Şi ce ar fi aceasta într-adevăr?”
03] Spune Zinka: “Politica statală dragă este aceasta, în consecinţa căreia, aproape în toate
timpurile şi în toate ţările pământului, posedează preoţimile un anumit privilegiu, prin urmarea
căruia ele pot face multe, ce pentru cealaltă omenire ar fi o fărădelege. Preoţii sunt destul de
îndrăzneţi, să se impună cu sila celorlalţi oameni ca veritabili dumnezei şi să poarte în gură
cuvântul aşa zis al lui Dumnezeu după buna plăcere a lor în faţa tuturor oamenilor. Şi nici un om nu
se scoală împotriva lor şi chiar însuşi împăratul trebuie să privească la un asemenea joc obraznic cu
ochi prietenoşi, din pricina superstiţiei din popor, din bătrâni obişnuită, prin care oamenii sunt
menţinuţi în anumita poziţie ascultător umilă şi să nu se ridice împotriva regelui ţării, dacă acesta îi
dă aceluiaşi cel mai adesea legi greu de ţinut şi îi pune în spinare aşa unele tributuri greu de
îndeplinit.
04] Dar, dacă preoţilor le este permis, să facă totul după bunul plac în locul lui Dumnezeu, atunci
nu va critica împăratul de asemenea faptul, într-un fel chiar ieşit din comun, dacă aceşti ameţitori
de popor se bagă în caz de necesitate, uneori în secret sau şi în public, în pielea monarhului,
vorbesc în numele său şi dau chiar legi, când recunosc aşa ceva ca fiind ceva tămăduitor atât
pentru stăpânitor, pentru statul său şi bineînţeles, cât şi pentru sine, ceea ce trebuie să apară cu
atât mai iertabil, mai cu seamă în acele provincii, care sunt foarte tare îndepărtate de rezidenţa
domnitorului, aşa ca patria iudeilor de aici.
05] Dacă împăratul le cere astăzi să dea socoteală şi să poarte obligaţia din cauza împuternicirii
false, atunci nu vor nega ei foarte şi absolut deloc, să fi făcut aşa ceva şi fără toată însărcinarea;
dar ei vor fi în stare să dea împăratului pe lângă şi motivul bun, în virtutea căruia ei au rânduit aşa
ceva, numai spre binele monarhului şi a statului său! Şi ei vor şi căuta să-i dovedească împăratului
într-un mod amănunţit şi luminos ca soarele, de ce a fost necesară o asemenea dispoziţie şi ce fel
de folos i-a crescut din aceasta statului şi monarhului. Şi împăratul va trebui la sfârşit să-i laude şi
să-i răsplătească încă în plus.

EV - 4 17
06] Pune-i tu astăzi să dea socoteală şi tu le vei putea face, după interogare, tot atât de puţin rău,
ca împăratul însuşi şi vei fi nevoit la sfârşit să-i mai confirmi încă lui Irod o anumită împuternicire,
dacă îţi dovedesc, că un asemenea document a fost necesar, pentru a-i pune, prin el, anumite
limite lăcomiei de domnie a lui Irod, fără care el şi-ar fi format foarte uşor, în secret, o putere
mare, cu ajutorul comorilor şi a bogăţiilor lui nemăsurabile, cu care ar fi început el atunci să
vorbească foarte categoric cu voi, romanii! Dar ei ar fi aflat aceasta şi ar fi cuprins de îndată un
mijloc potrivit prin iluminarea de sus, prin care Irod a primit pro forma un privilegiu din puterea
voinţei împăratului, pe care l-ar fi obţinut, altfel prin încăpăţânare, cu forţa în scurt timp. – Dacă
cavalerii templului te întâmpină cu asemenea explicaţii, ce altceva poţi tu face aici, decât să-i feliciţi
şi să-i răsplăteşti?”
07] Spune Cireniu: “Acest lucru nu-l admit încă aşa cu totul potrivit! Dacă Irod avea intenţia unui
asemenea plan rău şi voia să-l şi pună în aplicare, de ce nu mi-a fost acesta indicat pe o cale
secretă? Eu aş fi putut doară totuşi de asemenea să iau foarte bine măsurile potrivite împotriva
acestuia! De la Ierusalim până la Sidon sau Tir nu este doară totuşi chiar aşa de departe! Şi
însfârşit, cum vor justifica templierii comorile mari sustrase împăratului şi cele treizeci de cămile?
Eu sunt de părere, că le va pica aceasta deci totuşi puţin cam greu!”
08] Spune Zinka: “Înaltule prieten, înaltule domn! Tu pari să posedezi altfel destul de multă
înţelepciune statală foarte temeinică, dar aici pari tu să fii iarăşi cu atât mai neexperimentat – ca şi
cineva, care n-a purtat încă niciodată chiar şi numai un sceptru al casei în mâna sa! Pentru a-ţi
indica însăşi acest lucru, poate să-i fi reţinut pe ei un motiv dublu! În primul rând: Pericol în
apropierea ameninţătoare; şi în al doilea rând: Evitarea oricărei vâlve periculoase în această
privinţă! Pentru că, dacă ai fi fost tu înştiinţat prea devreme despre acest fapt, atunci ai fi rânduit
de îndată, ca întreg Ierusalimul să fie pus sub asediu şi pus foarte temeinic sub supraveghere;
aceasta ar fi produs o confuzie mare în popor şi el ar fi fost umplut cu o ură amară împotriva
voastră. Dar Irod ar fi fost în stare să folosească atunci foarte bine o asemenea stare de spirit
împotriva voastră, prin care s-ar fi putut forma rele foarte imprevizibile!
09] Toate acestea bine calculând şi prevăzând dinainte, a rânduit templul din belşugul său
Dumnezeiesc de înţelepciune tocmai un ceva, prin care toată gălăgia lucrului rău a fost remediat; la
timpul potrivit, însă, v-ar fi înştiinţat deja oricum pe tine şi pe împărat aşa cu totul domol despre
ceea ce s-a întâmplat aici, însoţit cu sfatul, ce ar fi aici mai departe de rânduit. Dar comorile
destinate împăratului le-ar putea ei oricum trimite de abia atunci la tine, când ar fi considerat ca
fiind sfătuibilă transmiterea înştiinţării către tine despre toate acestea.
10] Dacă tu, înaltule prieten şi înaltule domn, ai primi cu totul sigur un asemenea răspuns la unele
dintre întrebările tale, spune-mi dacă tu, în consecinţa unei adevărate înţelepciuni statale, ai putea
face altceva, decât să le acorzi templierilor toată lauda şi să-i răsplăteşti după lege, cum orice
conducător de afaceri cinstit şi bun este de răsplătit cu zece la o sută!”
11] Spune Cireniu: “Dar, dacă sunt eu pentru mine convins de răutatea numai prea sigură foarte
măreaţă a templierilor, pot eu să-i laud în acest caz şi să-i şi răsplătesc încă în plus? Nu există,
aşadar, nici un mijloc şi nici o cale, pentru a le veni de hac acestor fraţi ai lui satana?”
12] Spune Zinka: “Dacă Zinka cunoaşte cavalerii răi mai mult şi îi detestă mai adânc, este o
întrebare însemnată; dacă eu i-aş putea distruge pe toţi, templul şi sinagogile lor cu o suflare,
crede-mă, eu nu aş cugeta în plus nici o durată de două minute! Dar treburile să stau acum o dată
astfel, că nu-ţi poate da un alt sfat nici chiar însuşi un Dumnezeu, decât să faci deocamdată la jocul
rău o mină bună. Dacă vine după aceea timpul, atunci vine şi sfatul.
13] După calculul meu şi după calculul lui Ioan vor fi ei, începând de acum în patruzeci de ani, pe
deplin maturi spre căderea pieirii şi voi veţi trebui atunci să cuceriţi din nou întreaga Iudee şi
întregul Ierusalim şi să distrugeţi din temelie cuiburile lor; dar, înaintea acestui timp, se va lasă
intreprins puţin sau nimic împotriva lor cu mâna înarmată, afară de ceea ce ţi-am dat mai devreme
ca sfat. Tu poţi să rânduieşti să fie întrebaţi într-o vreme, cum stau lucrurile şi treburile anumite;
dar, dacă vei primi destăinuirea evident de îndată, atunci acţionează, cum ţi-am spus aceasta ţie,
căci, altfel, poţi să pregăteşti lucrului un deznodământ rău!”

Ev. 04. 018 capitol

01] Spune Cireniu: “Prietene, eu recunosc privirea şi şiretenia ta largă şi Irod şi-a găsit în tine un
naş, care caută în întreaga Iudee cel asemeni lui! Acum, nu mai eşti tu, ce-i drept, de partea lui
Irod, ci roman şi nu mai trebuie niciodată să aperi cauza lui Irod, ci doar curat cea a noastră şi
acest lucru pentru noi; de aceea poţi tu să afli acum deja mai multe lucruri despre toţi care s-au
concetrat aici, pe acest punct la mare şi de ce aşa cu totul de fapt! Dar, înainte de toate, spune-mi
acum, ce ai face, dacă ar veni acum dintr-o dată marele prooroc galilean de pe undeva!”
02] Spune Zinka: “Eu?! – Absolut nimic; eu l-aş lăsa să meargă pe căile sale! Să mă sfătuiesc cu
el, aş dori într-adevăr, pentru a vedea, dacă Ioan a avut într-adevăr dreptate în a spune, că el n-ar
fi nici măcar demn, de a-i desculţa acestuia încălţămintea picioarelor! Ioan a fost un prooroc foarte
înţelept şi a avut mai multă lumină decât toţi ceilalţi prooroci vechi luaţi laolaltă. Acum, dacă, însă,
Ioan dă despre Iisus din Nazaret o asemenea mărturie, cât de mare, cât de înţelept şi cât de
puternic trebuie să fie el!
03] Ştii tu, înaltule prieten, dacă aş fi vrut în serios să-l prind cumva pe Iisus – chiar dacă numai
aparent -, atunci aş fi putut face acest lucru deja de mult; pentru că în temelie am ştiut eu totuşi
cel mai adesea, unde se afla Iisus! Dar nu am avut cu adevărat nici o intenţie pentru acest lucru şi

EV - 4 18
sincer spus, - eu am avut o frică proprie faţă de acest bărbat! Pentru că, după toate cele ce am
auzit despre el – şi acest fapt de la martori credibili, chiar de la samarinieni -, trebuie să fie el
straşnic în belşugul unei oarecare Dumnezeiri foarte desăvârşite – sau trebuie să fie un magician
iniţiat din şcoala veche, egipteană! În nici o privinţă n-aş dori eu de aceea să am ceva deosebit de-
a face cu el; pentru că atunci aş primi eu desigur toată puterea vântului în faţă. Cu adevărat, eu
pentru mine aş dori doar să-l văd şi să-i vorbesc, dar totuşi numai în situaţia cea mai paşnică; dar
în această haină a mea de prigonitor nici măcar o dată de departe!”
04] Îl întreb acum Eu Însumi pe Zinka şi spun: “Dragă prietene şi Eu sunt Unul, Care îl cunoaşte pe
Iisus din Nazaret atât de bine cât pe Mine Însumi, dar pot să-ţi spun numai aceasta despre El, că
nu este un duşman al nici unui om, ci un binefăcător al tuturor acelora, care vin şi caută ajutor la
El. El este, ce-i drept, desigur un duşman al păcatului, dar nu al păcătosului, care se căieşte de
păcatul său şi se reîntoarce smerit la bine. De către El, n-a fost încă nici un om judecat şi osândit şi
dacă ar fi fost păcatele sale mai multe decât nisipul mării şi iarba pământului.
05] Dar învăţătura Sa constă cu totul pe scurt în aceea, ca omul să-L recunoască pe Dumnezeu şi
să-L iubească mai presus de toate şi pe aproapele lui, orice şi oricine ar şi fi el, însemnat sau
neînsemnat, sărac sau bogat, de gen masculin sau feminin, tânăr sau bătrân, tot aşa ca pe sine
însuşi. Cine face acest lucru tot timpul şi evită păcatul, acela va afla foarte degrabă în sine, că o
asemenea învăţătură este cu adevărat din Dumnezeu şi că n-a venit din gura unui om, ci din gura
lui Dumnezeu; pentru că nici un om nu poate ştii, ce să facă el, pentru a dobândi viaţa veşnică şi în
ce ar consta aceasta. Un asemenea lucru ştie numai Dumnezeu şi la sfârşit şi acela, care a auzit
aceasta din gura lui Dumnezeu.
06] El învaţă de asemenea, că toţi oamenii, care vor să dobândească viaţa veşnică, trebuie să fie
învăţaţi de către Dumnezeu; cei care aud aici numai de la oameni, ce să facă ei, aceia mai sunt
încă departe de împărăţia lui Dumnezeu. Pentru că ei aud, într-adevăr, cuvintele rostite de o limbă
muritoare; dar, aşa cum limba care a dat cuvintele este muritoare, aşa este atunci şi cuvântul în
omul care le-a auzit. El nu acordă atenţie acestuia şi nu-l face viu prin nici o faptă. Dar cuvântul
care vine din gura lui Dumnezeu, nu este mort, ci viu, îndeamnă inima şi voia omului spre faptă şi
face astfel viu omul întreg.
07] Dar, dacă a devenit o dată viu omul, prin cuvântul lui Dumnezeu, atunci rămâne el viu şi liber,
pe veci şi nu va mai simţi şi gusta vreodată cumva moartea, - şi dacă ar şi putea muri după trup de
o mie de ori!
08] Vezi, prietene, acesta este aşa în toată scurtimea sâmburele învăţăturii marelui prooroc din
Nazaret! – Spune-ne nouă, cum îţi place acesta şi ce crezi tu atunci despre marele prooroc!”

Ev. 04. 019 capitol

01] Zinka cugetă aici puţin şi spune după un timp: “Dragă prietene! Împotriva unei asemenea
învăţături, deşi este ea ceva îndrăzneţ, nu se lasă absolut nimic spus împotrivă; ea este, mai ales
dacă există un Dumnezeu, care Se ocupă cumva numai puţin de cei muritori, evident de un
caracter Dumnezeiesc! Au stabilit, ce-i drept, într-adevăr dogma şi alţi mari înţelepţi, că dragostea
curată este germenele de temelie a toată viaţă şi că oamenii ar trebui să se îngrijească cel mai
mult de dragoste, pentru că numai din dragoste poate să le înflorească oamenilor orice mântuire;
dar ei n-au explicat caracterul curat al iubirii. Dar iubirea are tot aşa o parte bună, precum şi una
rea şi nu ştii la sfârşit, ce parte a iubirii ar trebui, deci, de fapt, s-o îngrijeşti, ca fiind aducătoare de
mântuire.
02] Dar, aici, este rostit într-un mod strălucitor ca soarele, ce fel de iubire este indicat ca omul s-o
îngrijească şi s-o facă principiul său de viaţă. Astfel, nu poate o asemenea învăţătură să provină
fireşte într-adevăr iniţial de la nici un om, ci numai de la Dumnezeu şi dovedeşte totodată, că
există, deci, totuşi, un Dumnezeu. Aşadar, deci, eu îţi sunt ţie, înaltule prieten drag, mie cu totul
necunoscut – şi dacă ai fi tu cumva un păgân – mulţumitor din toată inima; pentru tu mi-ai făcut
acum, precum şi prietenilor mei de asemenea nu căzuţi în cap, un serviciu mare! Noi am fost
oarecum toţi mai mult sau mai puţin fără Dumnezeu; dar, acum, mi se pare cel puţin, că am găsit
iarăşi Dumnezeul pierdut, ceea ce îmi este foarte îmbucurător şi plăcut.
03] Şi Ioan şi-a dat, ce-i drept, toată silinţa de a mă convinge de existenţa unui Dumnezeu veşnic;
dar treaba nu voia totuşi să-i reuşească. Eu ştiam să-l contrazic cu totul straşnic şi el nu mi-a
îndepărtat toate dubiile mele şi aşa am şi rămas deci prins în dubiile mele vechi, până în această
clipă. Dar acum s-a terminat dintr-o dată cu tot dubiul!
04] Ciudat! Da, da, aşa este: Dacă cineva nu găseşte poarta potrivită într-o grădină cu labirinturi,
acela nu ajunge la palatul regelui, care şi-a construit lăcaşul său statornic în mijlocul larg al grădinii
mari cu labirinturi; dar tu mi-ai arătat şi mi-ai deschis acum poarta adevărată şi este astfel acum
un lucru uşor, să pătrunzi în toată scurtimea până la palatul marelui rege veşnic.
05] Dar, spune-mi acum de asemenea spre bunătate, unde ai avut tu, deci, înalta fericire de a te
întâlni cu marele bărbat! El sigur nu este un magician, ci un om înzestrat cu puteri Dumnezeieşti
mai înalte; fiindcă pentru acest lucru dă mărturie învăţătura Lui cu adevărat Dumnezeiască! Spune-
mi prin urmare, unde i-ai vorbit! Eu însumi vreau să mă duc acolo şi să ascult din gura lui
asemenea cuvinte vii de mântuire.”
06] Spun Eu:" Rămâi tu acum numai aici; în decursul scurt al discuţiilor următoare, îl vei găsi tu
singur! Şi este acum de asemenea deja cu o oră bună peste amiază. Hangiul nostru bun Marcu este
deja gata cu mâncarea de prânz şi aceasta va fi imediat pusă pe mese; dar, după mâncare, vom

EV - 4 19
avea noi încă foarte mult timp, să discutăm unul cu celălalt despre tot felul de lucruri. Tu rămâi la
masa noastră, - dar cei douzeci şi nouă de însoţitori ai tăi să se aşeze la cea de lângă!”
07] Marcu aduce acum mâncărurile. Atunci când mâncărurile au fost pe masă, a observat Zinka, că
atât de multe mese mari au fost încărcate deodată din plin, ca dintr-o lovitură, cu mâncăruri şi
pahare de vin de către aşa de puţini oameni.
08] El (Zinka) l-a întrebat pe Ebahl care şedea lângă el, spunând: “Prietene, spune-mi foarte
amabil, cum au putut fi aduse deci acum dintr-o dată o asemenea sumedenie de mâncăruri pe aşa
de multe mese mari şi acest lucru numai de către foarte puţini oameni! Cu adevărat, acest fapt mă
miră în cea mai mare măsură! În acest caz, aş dori eu să susţin deja aproape, că aici nu se
întâmplă acest lucru pe deplin cu fapte naturale! Are, deci, cumva hangiul bătrân duhuri aşa cu
totul în secret slujitoare, care îl ajută la asemenea treburi?”
09] Spune Ebahl: “Tu nu vei fi acordat întotdeauna atenţie, pentru că erai foarte adâncit în discuţia
ta, în decursul cărui timp, fără să fi fost observat de tine îndeosebi, au şi putut fi, deci, atunci
încărcate cele multe mese, într-un mod foarte uşor, cu vin şi mâncăruri. Eu însumi n-am dat, ce-i
drept, atenţie acestui lucru; dar tocmai nenatural nu se va fi întâmplat aceasta cumva totuşi!”
10] Spune Zinka: “Prietene, crede-mă, eu pot fi adâncit cât se poate de mult într-o oarecare
discuţie, căci în jurul meu nu se va putea totuşi întâmpla nimic, ce n-aş fi văzut şi eu ştiu foarte
lămurit, că, înainte cu puţine clipe, nu se afla încă pe nici o masă un grăunte de grâu, - şi acum se
îndoaie mesele de atâtea produse de mâncat! Permite-mi, în acest caz va fi, deci, totuşi, îngăduită,
într-adevăr, o întrebare pentru un om cu inimă şi minte, mai cu seamă că sunt un străin!? Îmi este
acum deja totuna, dacă îmi dă cineva o lămurire adevărată despre aceasta sau nu; dar de această
părere rămân eu, că aici nu se întâmplă lucrurile absolut deloc cu fapte cu totul naturale! Uită-te la
cei douăzeci şi nouă de companioni ai mei, care dezbat între ei cu totul acelaşi subiect; numai voi
toţi, care aţi mâncat acum deja poate de mai multe ori aici, sunteţi foarte indiferenţi la această
poveste, pentru că ştiţi deja, cum merg treburile aici! Dar toate acestea nu fac nimic, - eu voi
ajunge mai târziu, într-adevăr, încă în spatele acestui mister!”

Ev. 04. 020 capitol

01] Aici se scoală Zinka, care era un om foarte înalt, în picioare şi se uită împrejur la toate mesele,
care fireşte că sunt fără excepţie umplute cu blide pline de peştii cei mai bine pregătiţi şi cu pâini şi
cu foarte multe pahare şi burdufuri de cel mai bun vin; şi el observă de asemenea, că toţi oaspeţii
mănâncă deja cu nădejde, fără ca să fi fost observabilă o împuţinare a mâncărurilor la cele multe
mese de aici. Pe scurt, Zinka al nostru devine, cu cât mai îndelungat reflectează el, cu atât mai
stupefiat, aşa încât începe la sfârşit să ameţească deja straşnic. Numai o foame destul de mare şi
mirosul bun al mâncărurilor îl obligă, să se aşeze şi să începe de asemenea să mănânce.
02] Ebahl îi pune în faţă peştele cel mai mare şi cel mai bun şi îl descrie, ca fiind unul dintre soiurile
cele mai alese din Marea Tiberiadei; pentru că aşa se numea golful mare al Mării Galileii în
împrejurimea destul de largă a Cezareii lui Filip. Zinka mănâncă peştele cu o ardoare mereu tot mai
mare, deoarece îi place foarte tare gustul acestuia, nu cruţă la aceasta pâinea cu un gust dulce ca
mierea şi salută de asemenea harnic şi paharul plin, dar care nu vrea să devină de aceea mai gol
într-un mod însemnat, precum nu poate el să termine nici cu peştele, deşi se grăbeşte la aceasta
destul de râvnitor.
03] Dar aşa cum îi merge lui, aşa le merge şi colegilor lui. Ei doresc toţi să devină destul de veseli
şi voioşi şi foarte vorbăreţi, dar mirarea mereu crescătoare asupra apariţiei rare la acest ospăţ de
oaspeţi nu le lasă nici o vreme pentru acest lucru; pentru că acestea sunt pentru ei apariţii, de care
n-au trăit ei mai înainte încă niciodată ceva. Astfel şi sunt ei deja sătuli, aşa cum se cuvine, - dar
totuşi îi îndeamnă gustul bun al peştilor, al pâinii şi al vinului spre o savurare mereu nouă; nici
acest fapt nu-l înţeleg, de unde ar veni el.
04] Zinka îl întreabă în sfârşit pe Cireniu şi îl îndeamnă să spună, cum stau toate lucrurile acestea.
05] Dar Cireniu răspunde, spunând: “De îndată ce mâncarea de prânz va fi trecut, atunci va şi fi
timpul potrivit de a vorbi despre aşa unele lucruri; dar, pentru acum, mănâncă şi bea tu după bunul
plac al inimii!”
06] Spune Zinka: “Prietene şi domnul şi stăpânul meu înalt! Eu n-am fost în viaţa mea întreagă un
om risipitor; dar, dacă voi mai fi încă mult timp în jurul tău, atunci voi deveni sigur unul! Eu numai
nu înţeleg, unde merge mâncarea şi – băutura!? Eu sunt sătul şi setea mea este adăpată şi totuşi
pot să mănânc şi să beau acum încă necontenit! Şi vinul este mai bun şi mai duhovnicesc decât
oricare, pe care l-am primit vreodată cumva de băut; dar toate acestea nu folosesc la nimic, eu nu
mă îmbăt totuşi!
07] Eu rămân o dată la faptul că aici nu se întâmplă lucrurile prin fapte naturale! În această
societate mare trebuie să se afle tăinuit un magician mare şi face aici cu acestea un semn al puterii
sale miraculoase de neînţeles! Sau noi ne aflăm cumva chiar în apropierea acelui prooroc mare, pe
care l-am căutat cu cei douăzeci şi nouă de camarazi ai mei!? Dacă acesta ar fi cazul, atunci ar
trebui să te rog pe tine, înaltule prieten şi stăpân, într-adevăr în cel mai supus mod, să ne laşi să
plecăm de aici pe noi treizeci, încotro voiai să ne ai oricum, sau tu ar trebui să rânduieşti să ne legi
iarăşi; pentru că, dacă proorocul ne-ar veni tocmai aşa în cale, atunci ar trebui noi, din pricina
jurământului greu depus lui Irod, să punem mâinile noastre pe el. Aceasta nu ne va folosi, ce-i
drept, la nimic şi totuşi ar trebui să îndrăznim acest lucru din pricina jurământului, spre pieirea
noastră!”

EV - 4 20
08] Spune Cireniu: “Ce, - de unde aceasta?! Unde şi în ce lege stă deci scris, că un jurământ rău,
silit şi blestemabil trebuie ţinut?! Dar jurământul tău se şi anulează acum deja de la sine prin
aceea, că tu eşti prizonierul meu, împreună cu cei douăzeci şi nouă de camarazi ai tăi! De acum
încolo, trebuie doară să faceţi totuşi ceea cea eu şi conducătorii mei de oşti supuşi mie îţi vom
porunci şi veşnic niciodată ceea ce v-a poruncit prostul vostru Irod! De jurământul vostru rău
sunteţi voi eliberaţi pentru toate timpurile şi pe veci!
09] Dacă ar şi veni acum marele prooroc de pe undeva în mijlocul nostru, atunci n-ar avea voie
nimeni şi să nu cumva să îndrăznească unul dintre voi să ridice un deget asupra lui; dar cine ar
face aceasta totuşi, din pricina făgăduinţei sale prosteşti, aceluia să i se împărtăşească toată
greutatea sertiozităţii romane!
10] Prietenul meu Zinka, eu te-am considerat mai înainte un om destul de înţelept, conform
exprimărilor tale cu adevărat bogate în duh; prin această ultimă destăinuire a minţii tale, însă, ai
pierdut tu la mine foarte multe! Au fost, deci, toate cele anterioare numai o prefăcătorie de-a ta?”
11] Spune Zinka: “Nu, nu, absolut nu, tu înaltule domn şi stăpân! Eu şi noi toţi gândim şi vrem
acum tocmai aşa, cum am gândit, am vrut şi am vorbit mai devreme; dar tu trebuie totuşi să
admiţi că la asemenea fenomene, cum au apărut ele aici şi încă mai apar, fiind un om de totuşi o
anumită deşteptăciune, începi să faci ochi mari şi trebuie să devii la sfârşit puţin jenat şi zăpăcit în
toată gândirea, voia, vorbirea şi înfăptuirea ta!
12] Dacă aş fi văzut vreodată aşa ceva, atunci m-aş fi comportat şi eu aici cu siguranţă aşa de
liniştit ca voi toţi; dar vecinul meu înţelept de-abia a spus mai înainte, că mâncarea de prânz va
veni şi iată, în câteva clipe după aceea s-au îndoit deja toate mesele de greutatea mâncăruririlor şi
băuturilor puse pe el! Poate să existe deja un oarecare mecanism artificial, cu al cărui ajutor poate
fi o asemenea muncă îndeplinită puţin mai repede, decât ca de obicei; dar atât de repede!? Aici n-
ar ajunge într-adevăr nici un dispozitiv mecanic! Pe scurt, să-mi spună aici unul ce-o vrea el şi eu
rămân la convingerea şi spun: Aceasta a fost, ori o vrăjitorie ieşită din comun, sau o minune
desăvârşită!
13] Ţie, înaltule prieten şi domn, îţi este uşor să fii liniştit, pentru că, cunoşti cu siguranţă motivul
acestui fapt; dar, în privinţa noastră, este aceasta o cu totul altă treabă! Uită-te aici numai la
peştele, pe care îl mai mănânc încă! Eu am mâncat din acesta deja peste măsură şi încă a mai
rămas în plus o jumătate cu mult mai mare! Eu sunt pe deplin sătul şi pot totuşi să mănânc
necontenit! Aici, paharul meu, din care am băut totuşi deja mai mult decât o măsură plină (trei l.
jumătate) şi iată aici, - de-abia cu trei degete stă vinul sub margine! Da, acest fapt nu poţi deci
totuşi să-l accepţi aşa cu totul indiferent, ca om gânditor, de parcă n-ar fi în această privinţă, să
spunem aşa, absolut nimic! Eu sunt aici prizonierul tău şi nu pot să pretind de la tine nici o
explicaţie a acestui fenomen minunat; dar, să rog, pot şi am eu doară totuşi într-adevăr voie? Eu v-
am rugat, însă, pentru acest lucru şi voi mi-aţi spus să aştept!
14] Aşteptarea ar fi deja bună, dacă în mine şi-ar îngriji, în loc de un suflet însetat de a cunoaşte, o
piatră moartă lenea ei; dar sufletul meu nu este o piatră, ci un duh necontenit însetat după lumină.
Setea lui n-o linişteşte nici o băutură răcoritoare rece, ci un cuvânt explicativ, care vine din gura
unui duh deja adăpat. Voi aveţi această băutură eterică din belşug şi sunteţi adăpaţi până peste
cap; dar mie, celui însetat de hărnicie, nu vreţi voi să-mi lăsaţi să picure din belşugul vostru nici
măcar o picătură pe limba mea ardentă! Vedeţi, dar tocmai aceasta este ce mă mâhneşte acum cel
mai mult şi face simţurile mele cel mai mult zăpăcite! Dacă prin asemenea împrejurări devin aşa
puţin confuz, - poate aceasta, înaltule domn, să te mire într-adevăr?
15] Dar, acum, nimic altceva despre toate acestea! Eu devin de aceea acum în mine însumi deja cu
totul straşnic plin de mânie şi las baltă toată această minunăţie! Omul nu trebuie să ştie totul şi nici
nu are nevoie să ştie totul! Spre dobândirea necesară a pâinii zilnice nu are nevoie omul absolut
deloc să înveţe, să afle şi să ştie mult. Un nebun adevărat este acela care râvneşte mai departe
după acestea! De aceea, acum numai să mâncăm şi să bem, atâta timp cât este ceva aici! Dacă n-
am voie să ştiu nimic, atunci vreau mai degrabă să nu ştiu nimic! Pentru că ceea ce vrei tu însuţi,
suporţi uşor; numai voia străinului este greu de digerat pentru orice suflet cinstit. De acum încolo,
puteţi fi voi toţi cu totul fără grijă în privinţa faptului de a mai fi vreodată iarăşi supăraţi cu o
oarecare întrebare!”
16] Cu aceste cuvinte, a tăcut Zinka, a mâncat peştele său foarte liniştit mai departe şi a savurat la
acesta mai des pâine şi vin; şi însoţitorii lui au făcut acelaşi lucru şi s-au îngrijit puţin de ceea ce se
întâmpla în jurul lor, sau ce se vorbea acolo cumva.

Ev. 04. 021 capitol

01] Dar Cireniu M-a întrebat în secret, ce va fi aici de făcut acum cu aceşti oameni.
02] Dar Eu i-am spus: “Încă destul de multe! Ei ne vor deveni şi unelte foarte iscusite; dar, acum,
le este foarte necesară o puţină linişte şi Eu am rânduit să ajungă ei de aceea în această stare de
indiferenţă.
03] Crede-Mă tu pe Mine! Un suflet care este o dată însetat după o cunoaştere mai înaltă, nu se
lasă aşa simplu în lenea deplină! Îi merge în acest caz unui asemenea suflet ca şi unui logodnic
tânăr, care este aşa bine îndrăgostit până la moarte în fata aleasă. Fata însă, pentru că ea este o
slujnică şi nu o fecioară cinstită, ia cu mult mai puţin în serios dragostea logodnicului ei şi se
gândeşte: <Dacă nu este acesta, atunci există încă o grămadă!>
04] Un asemenea lucru află însă logodnicul după un timp şi devine la aceasta de o inimă foarte
tristă. El îşi propune atunci foarte în serios, plin de supărare şi de mânie, să nu se mai gândească

EV - 4 21
absolut niciodată la desfrânata infidelă; dar, cu cât mai mult îşi propune el acest lucru, cu atât mai
mult se gândeşte el la ea şi îşi doreşte în taină, ca toate lucrurile rele, pe care le-a auzit despre
fată prin gură străină, să fi fost o veritabilă minciună.
05] Dar el vede în sfârşit fata în faţa lui cochetând cu un altul! Atunci, doreşte el în taină să
plesnească de-a dreptul de mânie şi nu mai vrea cu toată puterea să se mai gândească vreodată la
cea nedevotată; dar, atunci, îl chinuie gânduri aşa bine fierbinţi aprinse în aşa fel, că, pe lângă
acestea, nu mai găseşte loc abolut nici un alt gând sănătos. Zi şi noapte nu are el nici un răgaz şi
nici o odihnă; el suferă şi plânge adesea amarnic şi afuriseşte cea nedevotată.
06] Da, dar de ce totuşi toate acestea? Nu şi-a propus el tare, să nu se mai gândească niciodată la
cea nedemnă?
07] Dar, în chinul său, vine atunci un prieten potrivit la el şi îi spune: <Prietene, tu îi faci logodnicie
tale puţină nedreptate! Vezi, cu uşurinţa ei aparentă, a vrut ea să cerceteze doar dragostea ta;
pentru că ea ştia şi trebuia să ştie că este o fată săracă şi tu, însă, te afli în bogăţie. Ea de-abia a
înţeles doară posibilitatea, că tu ai putea-o lua vreodată ca soţie după rânduială; ea a considerat
dragostea ta, ei făgăduită, mai mult decât pe jumătate ca fiind o păcăleală şi s-a gândit să te
încerce puţin înainte de cununia deplină cu tine, dacă tu o iubeşti într-adevăr aşa, cum sunau
cuvintele tale! Pentru că prea des a învăţat-o pe săraca slujnică experienţa tristă, că asemenea
băieţi bogaţi, cum eşti tu unul, au provocat cu slujnicele sărace o joacă slobodă şi uşuratică. Dar
fata ta a văzut acum, că tu ai fost totuşi serios cu ea şi te iubeşte de aceea mai mult, decât ai
putea crede vreodată; de când ţi-a făgăduit ea dragostea, nici nu ţi-a mai fost ea nedevotată în
inimă. – Acum ştii tu, râvnitor orb, cum stau lucrurile cu ea în privinţa ta! Fă acum ce vrei!>
08] Eşti tu, Cireniu, într-adevăr de părere, că îndrăgostitul atât de adânc rănit nu va mai vrea
acum să audă şi să vadă nimic în privinţa slujnicei sărace, dar foarte frumoase, cum şi-a propus el?
O, nicidecum! Cuvântarea prietenului său i-a fost lucrul cel mai drag şi el de-abia putea aştepta
clipa în care i-ar întinde mâna lui iubitei sale pentru totdeauna.
09] Şi aşa îi va merge şi lui Zinka al nostru! El bea şi mănâncă, ce-i drept, acum de parcă nu l-ar
mai interesa minunăţia absolut deloc; dar în interiorul său este el acum cu mult mai ocupat cu
acest fapt, decât a fost el vreodată înainte. De aceea, nici o grijă din această cauză!
10] Eu îi cunosc pe toţi oamenii şi ştiu toate ce se întâmplă acolo în inimile lor. În plus, reiasă, de
asemenea, numai de la Mine conducerea sentimentelor din inimă; unde este necesar, acolo ştiu Eu,
ce am de făcut. Să fim de aceea acum cu nădejde bună şi să mâncăm şi să bem, ce este aici pus în
faţă; pentru că noi necesităm pentru astăzi după-amiază o puţin mai multă întărire a trupului şi
vom ajunge târziu la cină!”
11] Toţi sunt acum destul de vioi şi fericiţi şi mulţi îl laudă pe Dumnezeu Domnul. Unii încep chiar
să cânte; dar, în afara lui Herme, nu a fost nici un cântăreţ ordonat aici. Acesta însă, a fost rugat
de mai mulţi, ca să fi cântat ceva; dar el nu voia să se apuce într-adevăr de acest lucru, pentru că
se temea de critica romanilor cu auz fin şi s-a lăsat de aceea rugat foarte.
12] Dar el (Herme) a spus: “Prietenii şi domnii mei! Dumnezeu Domnului îi cânt un cântec în
inimă; Domnul lui Israel îl va auzi desigur cu o bună plăcere! Dacă aş cânta acelaşi cântec tare, în
auzul urechilor voastre, atunci nu v-ar plăcea acesta, din pricina unor intonaţii probabil neclare.
Aceasta m-ar umple atunci cu ruşine şi cu mânie, ceea ce n-ar fi bine nici pentru mine, nici pentru
voi; de aceea, mai bine nu cânt cu voce tare cântecul de inimă, ci foarte tăcut în inimă. Căruia îi
este adresat acesta, Acela îl înţelege, cu siguranţă!”
13] Spun Eu:" Ai dreptate, Herme, cântă tu, deci, numai în continuare în inima ta! Această cântare
sună în urechile lui Dumnezeu cu mult mai plăcut decât un plâns cu voce tare, fără sens, prin care
numai urechea din carne este tentată, inima, însă, rămâne la aceasta rece şi neatinsă.
14] Dar, dacă la ocazii se şi cântă deja numai în exterior, atunci să se întâmple acest lucru de-abia
atunci, când inima este deja într-un asemenea fel peste măsură de plină de sentimentul iubirii, că
trebuie să înceapă să-şi facă aer prin vocea gurii, pentru a nu se înăbuşi oarecum în izbucnirea
prea măreaţă a dragostei către Dumnezeu. Atunci fireşte că este şi cântarea exterioară bineplăcută
lui Dumnezeu; dar ea să fie cântată cu o voce curată, care înalţă cugetul încă mai mult.
15] Pentru că o voce necurată şi nu bine răsunătoare este ca o apă tulbure de mlaştină, turnată pe
o flacără arzând cu vâlvătaie! Urmarea acestui lucru poate oricare dintre voi să şi-l imagineze uşor
de la sine.”
16] Atunci când am făcut această explicaţie despre cântare, Mi-a spus drăgălaşa Jarah: “Dar
Doamne, cum ar fi deci – pentru că şedem laolaltă acum deja chiar aşa de vioi -, dacă Rafael ne-ar
cânta ceva?”
17] Îi spun Eu, de asemenea glumind: “Roagă-l pentru acest lucru! Poate îţi face el aşa ceva pe
plac. Eu fireşte că nu voi avea şi nu voi spune nimic împotrivă.”
18] Jarah i se adresează acum de îndată lui Rafael şi îl roagă insistent, ca el să cânte ceva.
19] Şi Rafael spune: “Tu nu ai, într-adevăr, încă nici o noţiune, cum cântă unul ca noi; dar aceasta
îţi spun dinainte, că nu vei suporta mult vocea mea, pentru că ea sună prea zguduitor şi şi trebuie
să sune, fiindcă ea este formată din elemente prea curate. Carnea ta nu suportă absolut deloc
sunetul vocii mele; dacă îţi cânt un sfert de oră, mori tu de atâta graţie a sunetului vocii mele, cu
nimic comparabilă pe pământ! Cere acum, dacă tu, minunată, vrei să mă auzi cântând şi eu voi
cânta; dar, ce efect va avea cântarea mare în privinţa cărnii tale, ştiu eu de-abia să-ţi indic
dinainte!”
20] Spune Jarah: “Atunci, cântă totuşi cel puţin un singur ton; acela nu mă va ucide, totuşi, cu
siguranţă, sau chiar să mă omoare!”

EV - 4 22
21] Grăieşte Rafael: “Bine, atunci vreau eu să-ţi cânt numai un ton şi toţi să-l audă, care sunt aici
şi aceia de asemenea care locuiesc într-o destul de mare depărtare de aici, ca să cerceteze, ce
sunet au auzit ei! Dar eu însumi trebuie să mă pregătesc pentru aceasta o durată de căteva clipe!
Fii numai pregătită sufleteşte pentru acest fapt; pentru că şi acest un singur ton va fi pentru tine
de un efect imens!”

Ev. 04. 022 capitol

01] Aceste cuvinte le aude bineînţeles şi Zinka al nostru şi îl întreabă pe Ebahl, care şade lângă el:
“Este acel minunat băiat într-adevăr aşa un cântăreţ superb? L-ai auzit tu vreodată?”
02] Spune Ebahl: “El o spune; dar eu l-am auzit într-adevăr adeseori vorbind, dar cântând încă
niciodată şi sunt de aceea eu însumi foarte curios în privinţa acelei singure intonaţii ale lui!
03] Grăieşte Zinka: “De unde vine el deci şi cine este acea fetiţă?”
04] Răspunde Ebahl: “Băiatul este acasă la mine, în Ghenizaret şi fetiţa este fiica mea drăgălaşă.
Ea are de-abia cincisprezece ani, dar are întreaga Scriptură în minte şi în inimă, - şi băiatul, de
asemenea şi este deocamdată învăţător în casa mea. Eu îl cunosc deci foarte bine! Dar despre
faptul, că el ar fi un cântăreţ atât de extraordinar, n-am ştiut până în această oră nici o silabă; eu
însumi sunt de aceea acum foarte curios în privinţa intonaţiei sale.”
05] Atunci când Ebahl a terminat de rostit acestea, a spus Rafael: “Acum ascultaţi şi fiţi bine
atenţi!”
06] Apoi, au auzit toţi ca dintr-o depărtare mare un ton, ce-i drept, foarte slab, dar aşa de
nedescris de foarte curat, că ei toţi au intrat într-o desfătare şi Zinka a strigat într-un mare
entuziasm: “Nu, aşa nu cântă nici un cântăreţ lumesc! Aşa poate cânta numai un Dumnezeu sau
cel puţin un înger al lui Dumnezeu!”
07] Tonul a fost însă încetul cu încetul tot mai tare, mai plin de viaţă şi mai măreţ. În cea mai mare
putere, reieşind ca din o mie de trâmbiţe, a sunat el ca un acord de cvartex în des-mol, ajungând
de la cea mică în octava frecată, cu repetarea octavei, a scăzut după aceea iarăşi şi s-a pierdut la
sfârşit iarăşi într-un cel mai slab as (frecat) de o puritate nemaiauzită.
08] Toţi au fost entuziasmaţi de acest un ton, într-un asemenea fel, că au trecut dincolo într-un fel
de amorţială a vieţii lor sentimentale şi s-au aflat într-un anumit leşin. Îngerul trebuia să-i
însufleţească de-abia iarăşi pe toţi, la un semn de-al Meu .
09] Toţi s-au trezit după aceea ca dintr-un vis foarte fericit şi Zinka, plin de entuziasm, s-a avântat
asupra lui Rafael, l-a îmbrăţişat cu toată puterea şi a spus: “Băiete! Tu nu eşti un muritor! Tu eşti
ori un Dumnezeu sau un înger! Da, cu această voce trebuie să poţi tu trezi chiar şi morţii şi să
însufleţeşti toate pietrele! Nu, nu, nu! Aşa un sunet prea ceresc n-a auzit într-adevăr încă niciodată
un oarecare muritor pe pământul întreg! O, tu băiatule prea ceresc tu! Cine te-a învăţat deci să faci
să răsune asemenea intonaţii din cerul gurii tale?!
10] Oh, eu sunt pe deplin entuziasmat! Încă mai tremură toate fibrele vieţii mele de frumuseţea şi
puritatea de nedescris al acestui un ton! Mie nici măcar nu mi s-a părut, de parcă ai fi dezvoltat
acest ton nemaiauzit de curat din cerul gurii tale, ci aşa mi s-a părut, de parcă toate cerurile s-ar fi
deschis şi o armonie din gura lui Dumnezeu ar fi fost vărsată peste pământul mort!
11] O, Dumnezeule, o, Dumnezeule lui Avraam, Isaac şi Iacov, - Tu nu eşti un sunet al gurii gol
articulat! Tu singur eşti adevărul şi armonia cea mai curată, veşnică! Ah, acest ton, acest sunet!
Da, acest sunet mi-a dat tot ce am pierdut, el mi-a dat iarăşi Dumnezeul meu, Făcătorul şi Tatăl
meu Sfânt; el a fost pentru cugetul meu o cea mai curată Evanghelie din ceruri! Ceea ce, probabil,
mii şi iarăşi mii de cuvinte n-ar fi fost în stare să înfăptuiască, acest lucru l-a înfăptuit acest singur
sunet din ceruri; el a desăvârşit un om în privinţa mea! Inima mea, mai devreme împietrită, este
ca ceara la soare şi aşa de gingaş simţitoare ca o picătură de rouă atârnată!
12] O, Ioan, al cărui vestitor al morţii trebuia să fiu eu cu inima cea mai sfâşiată! Dacă ai fi auzit tu
un asemenea sunet în ultima clipă a existenţei tale lumeşti, cu adevărat, ţie ar fi trebuit să-ţi
devină moartea trupului o poartă înconjurată de lumină în cerurile lui Dumnezeu! Dar, în temniţa
întunecată, care te ascundea pe tine, sfânt al lui Dumnezeu, s-au auzit numai sunete de jale, de
nevoie şi de tristeţe!
13] O, oameni, oameni, oameni! Cât de rău trebuie să arate starea în inimile voastre şi cât de
întunecată în sufletele voastre sărace, voi care n-aţi auzit ceea ce am auzit eu acum şi nici nu
puteţi simţi ceea ce simt eu acum şi voi simţi în decursul întregii mele vieţi! O, Tu Tată mare, Sfânt
din ceruri, Tu care nu ai lăsat niciodată neauzită o implorare tocmai plină de căldură şi a unui
păcătos , - când voi pleca o dată din această lume de jale şi de moarte, atunci lasă-mă două clipe
mai înainte să aud încă o dată un asemenea sunet şi eu voi părăsi foarte fericit acest pământ şi
sufletul meu să laude apoi veşnic numele Tău cel mai Sfânt!”

Ev. 04. 023 capitol

01] După această exclamaţia frumoasă a lui Zinka şi adânc ziditoare a inimilor tuturor celor
prezenţi, spune Jarah: “O, Rafael, Rafael! Ce cu totul altă fiinţă eşti tu acum, decât ai fost tu mai
devreme! Tu doară mi-ai frânt pe deplin inima mea! Ah, dacă n-ai fi cântat tonul mai degrabă
absolut deloc!”
02] Spune Rafael: “De ce m-ai obligat spre acest lucru?! Eu doară oricum n-am vrut aceasta de
fapt; dar, deoarece nu mai pot lua tonul înapoi, de aceea nu face nici aceasta tocmai nimic!
Gândeşte-te pe lângă, că în cerurile lui Dumnezeu totul trebuie să se asemene cu acest sunet, căci

EV - 4 23
atunci vei râvni în viitor cu atât mai în serios, să-ţi rânduieşti aşa viaţa, ca ea să se asemene în
toate ale sale apariţii, efecte şi rânduieli cu acest un ton; dar a cărui viaţă nu se va asemăna cu
acest sunet, acela nu va intra în împărăţia dragostei veşnice şi celei mai curate .
03] Pentru că sunetul auzit este un ton al iubirii şi un ton al celei mai înalte înţelepciuni în
Dumnezeu! Ţine aceasta numai aşa destul de bine minte şi acţionează în aşa fel, ca să devii pe
deplin asemeni tonului auzit, căci aşa vei fi tu dreaptă în faţa lui Dumnezeu în toată dragostea şi
înţelepciunea, Care te-a ales să fii o mireasă adevărată a cerului şi m-a rânduit de aceea să-ţi fiu
un îndrumător!
04] Dar, ce se întâmplă acum, aici, aceasta se întâmplă în faţa lui Dumnezeu şi în faţa cerurilor
Sale; dar pentru această lume nu se întâmplă aceasta, pentru că ea n-ar înţelege aşa ceva
niciodată; de aceea va şi afla lumea puţin sau nimic despre aceasta şi nu va afla nimic nici despre
acest ton. Dar uită-te la oamenii de la celelalte mese, cum judecă ei tot felul de lucruri şi ajung
într-o ceartă straşnică; dar, să-i lăsăm să judece şi să se certe între ei! Ei nu vor aduce totuşi nimic
la iveală toţi laolaltă; pentru că acest fapt nu-l înţelege niciodată o minte lumească!
05] Domnul se află aici deja de mai multe zile; dar cea de mâine va fi ultima! Ce se va întâmpla
după aceea, nu ştie nimeni decât numai Domnul singur. De aceea, umpleţi inima ta cu toată
dragostea şi smerenia şi reţine tăinuit în inima ta, ceea ce ai văzut şi ai auzit aici, ca fiind deosebit
şi ieşit din comun; pentru că a povesti aceasta iarăşi oamenilor lumii, ar însemna a arunca
mărgăritarele cele mai alese şi mai scumpe în faţa porcilor, ceea ce nu le-ar folosi la nimic
oamenilor lumii. Toate acestea trebuie să le reţii bine şi să înfăptuieşti astfel, căci aşa vei deveni tu
o unealtă folositoare în mâna Domnului, în cer şi pe pământ. – Ai ţinut tu toate acestea bine
minte?”
06] Spune Jarah: “O, cel mai drag Rafael! De reţinut, am reţinut bine totul; dar plăcut nu este
tocmai ceea ce mi-ai făcut acum cunoscut, - anume plecarea Domnului de aici prevestită mie de
tine deja pentru mâine! Tu ştii cât de mult şi cât de mai presus de toate îl iubesc eu! Cum îmi va
merge mie, dacă nu-L voi mai vedea, auzi şi nu voi mai putea vorbi cu El?!”
07] Spune Rafael: “Îţi va merge foarte bine, pentru că, dacă nici nu-L vei vedea, atunci îl vei putea
auzi şi îi vei putea vorbi totuşi mereu; pentru că, dacă îl vei întreba în inima ta, atunci El îţi va şi
răspunde prin inimă.
08] Vezi, ce trebuie să facem, aşadar, noi!? Eu sunt acum, cum vezi, aici; dar, dacă Domnul vrea,
trebuie să mă duc foarte în grabă într-o lume de aici cea mai depărtată şi să rămân acolo atâta
timp, cât este necesar după ordinea Domnului. Crede-mă că noi suntem acolo într-adevăr adesea
foarte departe de prezenţa personală a Domnului, - dar de cea duhovnicească absolut deloc;
pentru că atunci suntem noi neîncetat în Dumnezeu, tot aşa cum şi Dumnezeu este în noi şi
înfăptuieşte lucrurile Lui mari niciodată măsurabile.
09] Cine îl iubeşte pe Dumnezeu Domnul cu adevărat, acela este mereu la Dumnezeu şi în
Dumnezeu. Şi dacă vrea el să audă şi să ştie ceva de la Dumnezeu, atunci să-L întrebe în inimă şi
el va şi primi de îndată un răspuns foarte deplin prin gândurile inimii şi poate astfel înfăţişat fiecare
om să fie învăţat şi educat de către Dumnezeu, întotdeauna şi în toate privinţele. Tu deduci din
aceasta, că nu este nevoie întotdeauna să şi obsevi, pentru a fi fericit în Domnul, ci numai să auzi
şi să simţi, - şi atunci ai tot ce este necesar, spre adevărata mântuire în Dumnezeu.
10] Vezi! Nici eu nu voi fi mereu vizibil în jurul tău; dar tu vei avea să mă chemi numai în inima ta
şi eu voi fi la tine şi îţi voi răspunde prin gândurile inimii tale, ce-i drept, foarte încete, dar, totuşi,
receptibile peste măsură de limpede. Când ai auzit asemenea gânduri, atunci gândeşte-te că eu ţi
le-am însuflat în inima ta! Tu vei şi recunoaşte, că ele n-au crescut pe propriul tău ogor. Dar, dacă
le-ai recunoscut, atunci acţionează potrivit cu acestea!
11] Pentru că, doar a ştii, ce este adevărat şi bine şi ce îi este lui Dumnezeu bineplăcut, nu ajunge,
ba chiar nici pe departe, - nici atunci, dacă ai avea bineplăcerea hotărât singură şi cea mai mare în
privinţa învăţăturii din ceruri, dar nu te-ai decide totuşi niciodată cu totul în serios spre faptul de a
acţiona potrivit cu aceasta, în toate şi în orice, ce impune învăţătura sfântă, venind din ceruri.
12] De aceea trebuie să asculţi bine învăţătura, să o recunoşti bine şi să înfăptuieşti atunci bine
conform acesteia! Dar, fără înfăptuirea sever îndeplinită după învăţătură, nu este, nu rămâne şi nu
va fi nimic!”

Ev. 04. 024 capitol

01] (Rafael:) “Ştii tu, cea mai drăgălaşă fecioară a mea Jarah, atunci când Domnul S-a aflat în
Ghenizaret, atunci te-a iniţiat El Însuşi în tot felul de grădinărit! El te-a învăţat să cunoşti tot felul
de plante folositoare, ţi-a arătat, cum sunt ele de prelucrat şi cum de folosit. El a conceput pentru
tine o grădină mică şi a plantat în ea tot felul de plante folositoare şi ţi-a spus despre fiecare
îndeosebi, ce înfăţişare va avea ea, cum va creşte, când şi cum înfloreşte, ce roade va aduce ea la
iveală, pentru ce sunt bune acestea, cum poţi să le savurezi şi cum poţi să păstrezi de la ele o
recoltă mai bogată, ca ea să nu se strice. Pe scurt, Domnul Însuşi ţi-a dat învăţătura necesară în
toate, cum este de întreţinut grădinuţa ta.
02] Aşadar, tu ai avut din această cauză o bucurie peste măsură de mare! Dar ar fi treaba deja
îndeplinită cu bucuria singură?! Ţi-ar fi adus grădinuţa binecuvântarea roadelor fără prelucrarea
într-adevăr harnică?! Din pricina bine plăcerii tale mari şi din pricina bucuriei tale în privinţa unei
asemenea învăţături din gura Domnului, n-ar fi crescut în grădinuţa ta totuşi nimic – afară de ceva
buruieni! Dar, pentru că ai pus tu mâna cu hărnicie, după învăţătură, de aceea a înflorit acuşi

EV - 4 24
grădinuţa ta spre un mic paradis lumesc şi tu ai perspectiva sigură, să faci o recoltă destul de
bogată din grădinuţă!
03] Şi vezi acum! Tocmai tot aşa este şi inima omului o grădinuţă, ce-i drept, mică; dar, dacă o
prelucrezi destul de harnic după învăţătura din gura Domnului şi dacă nu eviţi osteneala de a
întoarce în faptă totul ce ţi-ai propus, atunci vei şi poseda cel mai degrabă atât de mult a toată
binecuvântarea şi a toată milostivirea din ceruri în inima proprie, că vei putea trăi, la sfârşit, pentru
suflet şi duh, deja cu totul din mijloace proprii şi nu vei necesita mereu sfatul nostru şi ajutorul
nostru!
04] Pentru că tocmai aceasta vrea doară Domnul să intenţioneze cu omul, ca el să devină un
cetăţean cu totul pe cont propriu al cerului, după ordinea lui Dumnezeu, veşnic de neschimbat; cine
a dobândit aceasta, acela a şi dobândit deja totul. – Ai înţeles tu, cea mai dragă Jarah, toate
acestea într-adevăr aşa foarte potrivit şi bine? Te pricepi acum într-adevăr aşa puţin cu sunetul cel
mai curat, pe care ţi l-am cântat?”
05] Spune Jarah: “Oh, acum, într-adevăr, pe deplin şi aşa de limpede şi curat ca soarele în amiaza
luminoasă, neînorată! Cuvintele tale îi dau inimii mele o alinare imensă şi le voi şi înălţa spre
înfăptuirea deplină, ca ele să devină în mine un cel mai fericit şi plin de mântuire adevăr al vieţii. A
mă învăţa pe mine şi a vedea învăţătura transformată în fapta deplină, ar fi pentru tine, într-
adevăr, cu greu cea mai grea sarcină a vieţii!? Dar vor face şi toţi ceilalţi oameni, ce m-ai sfătuit
aşa de fidel şi adevărat?”
06] Spune Rafael: “Îngrijeşte-te mai întâi numai de tine, pentru ceilalţi se va fi deja îngrijit de către
Domnul!”

Ev. 04. 025 capitol

01] Dar fireşte că şi Zinka a auzit de la această învăţătură nu numai unele lucruri, ci totul şi el l-a
întrebat pe Ebahl, în care avea într-adevăr cea mai mare încredere, spunând: “Prietene, acel băiat
straniu, care ne-a lăsat să auzim mai devreme un ton din ceruri şi i-a dat acum fiicei tale o
învăţătură de un fel aşa de mistic ciudat, că eu – să spun deschis – n-am mai întâlnit niciodată
ceva asemănător, nu pare, aşa pe deplin să aparţină de acest pământ, asemeni nouă; spune-mi
dacă, în spatele lui, nu se află cumva tocmai acela, pentru a cărui ducere a sandalelor s-a socotit
Ioan al meu prea nevrednic! Numai prea tânăr mi se pare el; pentru că se spune, că el ar fi deja de
treizeci de ani!”
02] Spune Ebahl: “Foarte drag prieten, acesta nu este, ce-i drept, tinerelul, - dar, într-adevăr, un
ucenic de bază al Lui! Pentru că eu trebuie să-ţi mărturisesc acum cu totul deschis, că Acel prooroc
din Nazaret are în posesie o asemenea putere şi înţelepciune, că acolo, cum se spune, vin chiar
îngeri din ceruri jos, pe pământ, pentru a asculta învăţătura Lui şi a admira faptele Sale şi pentru a
slăvi în El Atotputernicia lui Dumnezeu!
03] Ca dovadă a acestei afirmaţii ale mele, serveşte tocmai acel băiat, despre care tu nu ştii, ce să
crezi! Ca om pământesc, este el totuşi puţin prea ceresc şi ca înger, poate deci totuşi arătând încă
puţin prea pământesc! El locuieşte deja de aproape o lună la mine şi este învăţătorul ficei mele, că
el n-are pe pământ nici tată, nici mamă şi posedează o putere în toate lucrurile, care trece aici
curat dincolo în starea fantastică, acest lucru poţi tu să mi-l crezi foarte temeinic! O altă genealogie
(urmarea rând pe rând a neamului) nu pot să-ţi dau despre el. De altfel, poţi tu însuţi să discuţi cu
el mai îndeaproape, el nu-ţi va rămâne dator cu un răspuns la nici o întrebare! Înfumurare nu este
deloc în întreaga fiinţă a lui!”
04] Spune Zinka: “Eu ştiu acum îndeajuns şi ştiu ca şi ce îl am de considerat pe băiat în acest timp
ieşit din comun! Dar, acum, doresc să aflu eu, dacă acel prooroc mare din Nazaret nu se află cumva
de asemenea aici, printre noi!? Pentru că, fără el, nu înţeleg veşnic, ce ar avea un înger aici de
lucru, să spunem aşa! Dacă este el aici, atunci spune-mi aceasta, ca şi eu să-i arăt lui cel mai
adânc respect profund al meu! Pentru că, după cuvântările tale, trebuie să fie el absolut de un
caracter curat Dumnezeiesc! Arată-mi de aceea numai cu un semn foarte vag, dacă este el aici şi
care este el!”
05] Aici spune Ebahl: “Prietene foarte drag, ai numai puţină răbdare; tu îl vei cunoaşte într-adevăr!
Dar aşa de mult pot să-ţi spun pentru liniştirea ta mai mare – pentru că nu mai eşti un prigonitor
sau persecutor -, că el se află printre noi şi este cu adevărat aici, căci, altfel, toţi marii Romei n-ar
fi, desigur, aici!”
06] Spune Zinka: “Este, de asemenea, îndeajuns; eu n-am nevoie de mai mult! Acum îl voi afla,
într-adevăr, deja!”
07] Cu aceasta a fost acum liniştit Zinka al nostru, dar dădea acum atenţie deja tuturor înfăptuirilor
şi nu şi-a întors urechile şi ochii lui de la Cireniu, Corneliu şi de la înger, deoarece era el de părere,
că aceştia ar putea cel mai degrabă să Mă vădească, de care fapt, însă, el fireşte că se înşela puţin;
pentru că acestora le-am pus Eu de îndată în inima lor, ce au de vorbit şi încotro au de îndreptat
atenţia lui Zinka. De asemenea, se terminase acum şederea şi mesele au fost iarăşi strânse şi noi
ne-am dus la ţărm şi am discutat acolo despre lucruri cu totul indiferente. Fireşte că Zinka,
împreună cu camarazii săi, nu ne-au lăsat, într-adevăr, uşor din vedere.

Ev. 04. 026 capitol

01] Dar la călătorirea încoace şi încolo pe ţărmul mării, am ajuns în acel loc, unde Risa al nostru se
îngrijea de cele două înecate şi aştepta reînsufleţirea lor.

EV - 4 25
02] Cireniu i-a spus: “Aşadar, prietene Risa, încep cele două deja să dea aşa cu totul încet semne
de viaţă de la sine?”
03] Spune Risa: “Înaltule domn, aici este totul o osteneală curat zadarnică! Acestea două devin,
oarecum, acum tot mai mult moarte, în loc să devină vii, la acestea este toată osteneala şi
îngrijirea de mai departe curat zadarnică! Doar atotputernicia lui Dumnezeu numai poate să le dea
acestora viaţa iarăşi! Aici nu mai foloseşte, nici o punere şi nici o turnare de vin în gură, cumva la
ceva!”
04] Spun Eu:"Aceasta este, într-adevăr, aşa părerea ta!?”
05] Spune Risa: “Doamne, priveşte numai aici la petele albastre şi simte procesul de putrefacţie
deja foarte înaintat şi Tu Însuţi îmi vei da dreptate, că acestea două vor fi iarăşi înviate numai în
ziua de apoi, proorocită de Daniel, prin atotputernicia lui Dumnezeu!”
06] Aici se îmbulzeşte şi Zinka în faţă, deoarece cunoştea el foarte bine treaba cu cei decedaţi,
dacă ar fi ei pe deplin moarţi şi a cercetat cele două înecate. Atunci când el îşi pusese în aplicare
toate încercările sale, a şi spus atunci: “Prietenul a vorbit adevărat! Cele două au de aşteptat până
la judecata de apoi în starea pe deplin moartă, cu condiţia, că, aici, pe acest pământ, va urma
vreodată vreuna, - ceea ce cred eu foarte greu! Pentru că eu ştiu toate stările în care se transformă
aşa o bucată de carne: în molii, râme, muşte, gândaci, în tot felul de iarbă şi alte plante! Cât de
mulţi sunt răpiţi şi mâncaţi de către bestiile sălbatice! Cât de mulţi mor în foc! Dacă s-ar găsi
aceştia în ziua de apoi iarăşi aşa cu totul simplu şi să devină una, cum este aceasta acum, atunci
renunţ eu pe deplin la starea mea omenească, pe veci! Eu, Zinka din Ierusalim, cunoscător al
multor lucruri, susţin aici, că, în ziua de apoi, presupusă se vină în viitor, chiar şi atotputernicia lui
Dumnezeu îşi va lăsa puţin timp la învierea acestor două bucăţi de carne feminine! Ea le va da
sufletelor lor un trup nou, duhovnicesc; dar în aceste trupuri nu va mai fi nici un suflet chinuit cu
un rău de cap!”
07] Îi spun Eu lui Zinka: “Prietene! Tu ştii aşa multe lucruri şi nu loveşti arareori drept la ţintă; dar
aici ai lovit tu, privit temeinic, deci, totuşi, puţin pe lângă! Tu ai, ce-i drept, pe deplin dreptate, că
fiecare suflet nu va mai umbla niciodată în acest trup, în lumea de dincolo, dar tocmai aceste două
trupuri să fie, deci, totuşi, încă un timp oarecare purtătoare destul de folositoare ale sufletelor lor!
Dacă Eu vreau, trebuie acestea două să se trezească! Una dintre ele va fi încă femeia ta destul de
rodnică şi tu o vei iubi peste măsură de mult; iar, cealaltă, să devină femeia lui Risa, fiind încă de
asemenea necăsătorit, - dar el nu va trezi în ea nici un rod!”
08] Apoi, chem eu cele două înnecate şi ele se scoală în acea clipă şi privesc pline de mirare în
jurul lor, neputându-se deloc dumeri, unde ar fi ele acum şi ce s-ar fi întâmplat cu ele.
09] Dar Risa şi Zinka cad jos, în faţa Mea şi Zinka strigă: “Tu eşti Acela, pe Care Ioan L-a
propovăduit! Dar Tu nu eşti un prooroc, ci eşti Iehova Însuşi!”
10] La această întâmplare de înviere, au venit şi persanii încă prezenţi şi anume Şabbi, nouă
cunoscut, i-a spus lui Zinka: “De această dată ai rostit tu, cum simt eu aceasta, o judecată
dreaptă! Aşa este, prietene, - Acesta este Iehova! Şi băiatul, care ne-a lăsat să ascultăm mai
devreme un sunet ceresc, este un arhanghel şi anume acelaşi, care l-a condus deja o dată pe acest
pământ pe tânărul Tobie. Aşa stau lucrurile: acesta este marele Mesia propovăduit de toţi proorocii
şi văzătorii şi cu El începe o împărăţie nouă, duhovnicească pe acest pământ!
11] El este Acela, din pricina Căruia mulţi se vor supăra şi se vor năpusti asupra Lui şi vor vrea să
facă cu El, ceea ce Irod a făcut cu Ioan; dar toţi care vor intreprinde aceasta, se vor zdrobi de
puterea Lui şi vor deveni în faţa puterii Sale proşti şi orbi, ca noaptea cea mai întunecată! Pentru
că, unul asemeni Lui, n-a purtat pământul niciodată în carnea sa!
12] Ceea ce îţi spun în numele celor douăzeci de însoţitori ai mei, aceasta ţi-o spun fără frică;
pentru că de acum înainte nu mai mă tem de nici o lume, deoarece L-am cunoscut pe Acesta, Care
este singur de temut dintre toţi aceia, care vor să se ridice şi se vor ridica împotriva Lui! Oh, El va
lovi foarte straşnic toţi nelegiuiţii şi de o mie de ori vai de nelegiuiţi! El nu va merge în luptă
împotriva nimănui, cu sabia în mână, - dar puterea cuvântului Său îi va judeca şi îi va osândi!
13] Dar ce putere se află în cuvântul Său, despre acest lucru ai tu dovezile acum încă goale, ca la
naştere, în faţa ta! Aceste două femei au fost, totuşi, aşa de pe deplin moarte, că în această
privinţă n-a mai putut, într-adevăr, nimeni să susţină un oarecare dubiu! El a spus numai:
<Ridicaţi-vă!>, - şi cele două s-au ridicat şi trăiesc acum, ca din nou născute, într-un mod vioi şi
sănătos şi sunt la conştienţa pe deplin cea mai limpede; acum ar fi de dorit, ca cele două făpturi
foarte dragi, să fi primit o acoperire a trupului! – Dar eu ştiu ce voi face! Sunt cu noi, persanii,
câteva femei, care poartă cu ele o îmbrăcăminte întreită; în acest caz, poate fiecare să dea o
îmbrăcăminte şi acestor două le este ajutat!”

Ev. 04. 027 capitol

01] Aici Mi s-a adresat Şabbi Mie şi M-a întrebat, dacă ar avea voie să facă aceasta.
02] Spun Eu: “Oh, fă aceasta necontenit; fiindcă, printr-o binefacere, n-a păcătuit încă niciodată
cineva în faţa Mea! Du-te acolo şi rânduieşte, ca cele două să fie îmbrăcate!”
03] Şi Şabbi s-a dus şi în puţine clipe a fost el la îndemână cu două cămăşi de mătase foarte fină
de o culoare albă orbitoare şi cu două haine superioare foarte fine de caşmir şi albastre ca cerul,
precum şi cu două perechi dintre cele mai scumpe sandale de sărbătoare cu legături materiale
lungi, îmbelşugate cu mătase; şi două coame în formă de diademă şi agrafe de frunte aurii,
împodobite cu mărgăritare scumpe, le-au fost date celor două nou trezite. Ele au refuzat să
primească podoaba apărând lor prea scumpă.

EV - 4 26
04] Dar Eu am spus: “Dacă Eu vreau, atunci primiţi numai, ce vă este dat; pentru că se cuvine
mireselor, ca ele să fie frumos împodobite!”
05] Atunci primesc cele două şi podoaba; şi atunci când au fost ele aşa pe deplin îmbrăcate şi
împodobite şi se aflau aici ca două fiice de rege, au mărturisit ele o bucurie mare şi mulţumitoare.
06] Dar atunci când ele stăteau aşa în faţa noastră şi străluceau de-a dreptul de frumuseţe, a spus
atunci Zinka: “Nu, nu, aceasta este chiar deja iarăşi o minune! Atunci când le-am văzut pe cele
două mai devreme ca fiind moarte, mi s-au părut ele ca două femei de mai mult de patruzeci de
ani şi formele lor atrofiate n-au arătat nimic deosebit în privinţa unei oarecare graţii; chiar şi atunci
când au fost ele după aceea trezite într-un mod foarte miraculos, nu s-a arătat de asemenea nimic
deosebit; şi acum, sunt acestea, două frumuseţi, cum ochii mei n-au văzut niciodată ceva
asemănător! Acum, sunt acestea două fecioare, dintre care încă nici una nu poate avea douăzeci de
ani! Da, aceasta este doară totuşi de asemenea o minune a minunilor! Ce ar fi aici tânăra
Irodiada?! Na, dacă Irod ar primi la vedere una dintre aceste două şi ea ar cere, atunci ar rândui el,
de dragul ei, ca tuturor evreilor să li se taie deja imediat capul! Dacă sunt eu, păcătos sărac, într-
adevăr, cinstit cu milostivirea de a primi unul dintre aceşti doi îngeri ca soţie, atunci Ierusalimul nu
mă mai vede veşnic niciodată; pentru că aceasta ar fi aşa o momeală pentru Irod şi de asemenea
şi pentru ceilalţi sfinţi mulţi ai cetăţii lui Dumnezeu!”
07] Spune Cireniu: “Dacă aceşti doi copii ai minunii nu mai au, nici un părinte după rânduială, sau
chiar dacă părinţii după rânduială au pierdut orice drept asupra lor, prin moartea intervenită, atunci
sunt ele fiicele mele şi primesc din partea mea o zestre îndestulătoare!”
08] Spune cea mai vârstnică dintre cele două, care se numea Gamiela: “Noi două suntem – privit
strict – fără părinţi; şi pe cei pe care îi numeam tată şi mamă, se spune că n-ar fi, de fapt, înrudiţi
nici pe departe cu noi. Noi am ajuns, ca nişte copilaşi de doi şi eu trei ani, în casa unui negustor, de
fapt, grec, care trecuse de-abia mai târziu aşa pe jumătate la iudaism; conform asigurării unei
slujitoare bătrâne, am fost noi aduse de un negustor de sclavi din Sidon la Capernaum şi acolo, am
fost cumpărate de anumitul negustor, pe care îl numeam tată, pentru cinci porci şi trei văcuţe şi opt
oi.
09] Vânzătorul i-ar fi dat negustorului o scriere ca adăugare, în care ar fi scrise numele noastre şi
părinţii noştri propriu-zişi! Părinţii noştri adevăraţi se presupune că ar fi romani de o provenienţă
foarte înaltă. Cât de mult adevăr poate să fie, deci, în acestea, nu ştim; dar călătoria, pentru care
am suferit moartea, am intreprins-o într-un mod tăinuit şi spre scopul de a afla adevărul deplin de
la o rudă a părinţilor noştri adoptivi, locuind în altă parte, dacă suntem noi fiice adevărate sau,
numai fiice cumpărate de părinţii noştri.
10] Doar că, am căzut atunci în mâinile piraţilor răi, am fost furate de toată avuţia luată cu noi,
dezbrăcate de îmbrăcămintea noastră, atunci legate tare laolaltă de păr, în ciuda a toată implorarea
noastră şi atunci, aruncate aşa vii în marea adâncă. Ce s-a întâmplat după aceea cu noi, nu ştim şi
de asemenea, nici cum am ajuns în acest loc, nouă cu totul necunoscut şi cine ne-a dat iarăşi
viaţa; pentru că noi trebuia doară să fi fost moarte, atunci când am fost găsite, desigur, aruncate la
mal de către mare, la un oarecare ţărm sau coastă! – Unde suntem, deci, acum şi cine sunteţi voi,
oameni buni şi minunaţi?”

Ev. 04. 028 capitol

01] Spune Cireniu: “Numai o răbdare mică, dragii mei copii şi fiice! – Tu te numeşti Gamiela şi cum
se numeşte, deci, sora mai tânără?”
02] Spune cea mai tânără: “Eu mă numesc Ida; pentru că aşa am fost mereu numită.”
03] Aici Mi-a căzut Cireniu pe grumaji şi a spus: “Doamne, da, cum să-Ţi mulţumesc, deci?! O,
Dumnezeule, o, Tată! Tu mi-ai dat în acest fel iarăşi chiar cele două fiice drage ale mele, care mi-au
fost furate înainte cu şaptesprezece ani de către mâinile cele mai mârşave! Cum a fost acest lucru
posibil la paza care era orânduită în casa mea, îmi este, aşadar, până la această oră un mister!
04] Eu am trimis de îndată iscoade către toate părţile, care trebuiau să caute şi să se intereseze de
perechea de sore pierdută şi un centurion curajos a spus: <Şi dacă chiar Pluto ţi le-ar fi furat, eu ţi
le aduc totuşi! Dar, dacă marea le-a înghiţit sau un oarecare animal mâncăcios de pradă, atunci va
fi toată osteneala una zadarnică!> El s-a dus şi s-a ostenit trei ani în zadar.
05] Eu am trimis cercetători după Tine, o, Doamne, la Nazaret. Ei Te-au întrebat într-adevăr, au
venit însă acasă cu vestea rea, că, cu Tine n-ar mai fi absolut nimic. Tu ai fi un băiat, ce-i drept, cu
totul liniştit, dar, altfel, pe deplin prost, între treisprezece şi paisprezece ani şi despre o proorocire
n-ar mai fi nici vorbă în privinţa Ta!
06] Părinţii Tăi lumeşti au dat despre Tine Însuţi o mărturie foarte slabă şi au spus că orice urmă
de o oarecare înţelepciune s-ar fi dus pe deplin cu al doisprezecelea an al Tău şi că Tu, în ceea ce
priveşte aici mintea şi înţelegerea, Te afli pe deplin în urma oricărui băiat pământesc foarte
obişnuit. Ei ar fi pătruns atunci cu vorba în Tine din pricina mea, de a face numai de această dată
încă o proorocire pentru mesagerii mei; dar Tu Te-ai purtat tăcut şi ai spus cumva la sfârşit, că n-ai
fi venit în lume pentru proorociri, ci din pricina muncii, ca orice om!
07] Atunci când ai fost întrebat, dacă nu Ţi-ai aminti, toate cele ce le-ai înfăptuit din leagăn până în
al doisprezecelea an al Tău, ai spus, ceea ce a fost atunci, aceea nu mai este acum! Şi atunci când
ai fost întrebat de motiv, n-ai mai vorbit nimic, ai părăsit chilia şi ai mers afară, în aer liber, - şi
iscoadele mele au venit acasă cu treaba neîndeplinită!
08] Şi aşa a fost atunci toată cercetarea mea una zadarnică. Şapte ani plini am jelit eu după cele
două cele mai dragi fiice ale mele, - şi iată să vezi, aici sunt ele acum! Tu mi le-ai sustras atunci,

EV - 4 27
pentru a mi le da, acum, îndoit iarăşi, într-un mod minunat! Da, Doamne, cum să-ţi mulţumesc,
deci, acum, pentru aceasta?”
09] Spun Eu:"Acest lucru l-ai făcut deja prin aceea, că tu i-ai primit pe toţi, care au fost găsiţi aici
şi ai rânduit îngrijiri pentru adăpostirea lor şi pentru destinul lor mai bun din viitor, decât l-au avut
ei până acum! Pe scurt, - tu, primul Meu prieten Cireniu, Mi-ai făcut deja atât de mult bine, că nu
te pot lăsa nerăsplătit pe acest pământ! O dată, în împărăţia Mea din ceruri, să primeşti tu, însă,
de aceea, încă o răsplată mai mare pe deasupra!
10] Dar, deoarece ai acum fiicele tale iarăşi pe deplin sănătoase, de aceea ia-i în considerare pe
aceia cărora i le-am rânduit ca mirese! Cei doi bărbaţi nu sunt, ce-i drept, de o provenienţă
regească; dar ei sunt, acum, oarecum, fiii Mei, - şi aceasta poate, deci, totuşi, să-ţi şi ajungă!”
11] Spune Cireniu: “Doamne, voia Ta îmi este o cea mai plăcută poruncă şi eu voi rândui deja
mijloace şi căi pentru cei doi gineri ai mei, în consecinţa cărora ei vor fi aşa poziţionaţi, pentru a
putea fi cât se poate de mult în folosul oamenilor săraci, într-un mod duhovnicesc şi natural!
12] Dar, acum, veniţi, voi cele mai dragi fiice ale mele, la mine şi lăsaţi-vă strânse la pieptul meu;
pentru că eu doară sunt acum unul dintre cei mai fericiţi părinţi de pe pământul întreg! Cât de
fericită va fi mama voastră de a vă avea iarăşi în posesie; pentru că aceea a fost de neconsolat din
pricina voastră! Dacă şi ea v-ar putea vedea, atunci ar fi fericirea ei încă mai mare; dar ea este cu
toată amabilitatea ei mare oarbă. Ca oarbă a fost ea soţia mea, a primit pe un timp limitat într-
adevăr lumina ochilor, a devenit mai târziu iarăşi oarbă! Dar ea are un simţ atât de ascuţit, că pot
să pariez pe faptul, că ea vă va recunoaşte de îndată! Oh, cât de nemărginit de fericit sunt eu
acum! Veniţi încoace, voi toţi săracii, eu vreau să vă fericesc în schimb, după toate puterile mele!
13] Dacă mă gândesc acum la faptul, cum v-am găsit plutind pe mare legate de păr laolaltă! Dacă
mi-aş fi putut închipui atunci numai de departe, că voi aţi fi fiicele mele, cât de îngrozitor de
nefericit m-ar fi făcut priveliştea voastră de atunci! Abia acum, deoarece trăiţi iarăşi, m-a făcut
Domnul mai îndeaproape cunoscut cu voi, că să devin atât de fericit pe cât este posibil! Şi acum
sunt eu astfel şi pentru aceasta Ţie, o, Doamne, toată slava şi toată dragostea mea!”

Ev. 04. 029 capitol

01] Se alătură Zinka şi spune: “Înaltule domn şi stăpân! Deoarece treburile stau o dată astfel, cum
n-am putut avea despre ele nici măcar cea mai neînsemnată presupunere, de aceea primeşte
treaba acum de asemenea o cu totul altă înfăţişare. Acestea nu mai sunt acum fiice de negustor din
Capernaum, ci acestea sunt fiice din casa împărătească a Romei; nici pe acest pom nu cresc de
asemenea mere pentru unul ca noi! Fiindcă pentru asemenea copii trebuie de asemenea iarăşi să
se găsească copii, care provin de la părinţi regeşti. Eu sunt doar un fiu de evreu obişnuit, spiţa
neamului meu provine într-adevăr din Iuda; dar ce este aceasta acum faţă de tine, tu care ai fost
un frate al marelui împărat August şi ai astfel spiţa celor mai vechi patricieni pentru tine?! În plus,
eşti tu nemăsurabil de bogat şi eu nu am nimic decât solda mea sărăcăcios acordată pentru o
muncă imensă.
02] Atât de nemărginit de fericit m-ar fi şi făcut Gamelia, dacă aş fi primit-o acum ca soţie, fiind
acest fapt o minune a cerului, - dar, deoarece ea se află acum, ca fiică a ta, înaltule domn, peste
nimicnicia mea, nu pot şi nu am voie niciodată s-o iau de soţie! Tu, înaltule domn, mi-ai da-o
astăzi, în starea ta curată a fericirii; dar, mâine, ar putea să-ţi pară foarte rău! Şi aş putea să-ţi
interzic eu, dacă mi-ai lua-o iarăşi? Ce furie şi ce tristeţe aş simţi eu atunci! Dacă trebuie s-o iau de
soţie cu cea mai deplină asigurare că ea îmi rămâne mie, atunci o şi iau, desigur şi voi fi omul cel
mai fericit; dar, s-o cer, nu voi face niciodată, pentru că, cunosc starea mea şi pe cea a ta, de
asemenea.
03] Procură-mi, însă, pe domeniu roman, o oarecare proprietate mică; aceea vreau s-o lucrez cu
hărnicia mâinilor mele şi să-mi procur subzistenţa mie şi împreună lucrătorilor cu mine! Numai la
Ierusalim nu mă mai lăsa să merg şi să nu mai rămân în ţara evreiască! Pentru că, cu Irod şi cu
templul nu mai vreau să am nimic de-a face!”
04] Spune Cireniu: “Lasă toate acestea pentru că va fi bine! Eu doară nu ţi-o mai pot lua pe
Gamelia a mea; pentru că Domnul ţi-a dat-o, chiar, oarecum, mai înainte decât mie, - şi cuvântul şi
decizia Acestuia îmi sunt sfinte, prea sfinte! Dar, ceea ce Domnul doreşte numai de departe, aceea
trebuie s-o facem, dacă vrem să ne asemănăm cu îngeraşii Săi sfinţi! Eu sunt, într-adevăr, acum
ceva pe această lume, atâta timp cât mă lasă să trăiesc; dar dincolo, în marea lume de dincolo,
suntem noi atunci toţi la fel şi dogmele noastre de aici rămân atârnate de suprafaţa moartă a
pământului şi vor deveni hrană a timpului a toate mistuitor.
05] De aceea, să nu te stânjenească starea mea înaltă; pentru că eu o port numai spre binele
omenirii, atâta cât îmi stă numai întotdeauna în puterile mele. Şi să fii tu, pe care Domnul
veşniciei, al vieţii şi al morţii mi te-a pus îndeosebi la inimă, exclus de la aceasta? Nu, nu şi nu mai
niciodată! Tu eşti şi rămâi fiul meu!”
06] Atunci când Zinka aude aceste cuvinte, spune el: “Da, cu adevărat, aşa poate vorbi numai o
inimă devotată mai presus de toate lui Dumnezeu Domnului! Ceea ce Domnul vrea, aceea vreau,
deci, desigur şi eu; pentru că Acela, Care le-a trezit pe cele două, este Domnul Însuşi, de care fapt
sunt eu acum convins, cu desăvârşire. Şi să mărturisească acum miliarde împotrivă, astfel Zinka nu
se va mai clătina niciodată în credinţa sa! Lui singur, de acum încolo, toată dragostea mea şi toată
adorarea mea adevărată! Lui să-I fie toată cinstea din veşnicie în veşnicie!”
07] Cu aceste cuvinte, cade Zinka jos, în faţa Mea şi spune: “O, Doamne, iartă-mi toate păcatele
mele, ca eu să mă pot ruga către Tine, ca un cel mai curat om!”

EV - 4 28
08] Spun Eu:"Ridică-te, fratele Meu! Păcatele tale au fost iertate deja de mult de către Mine;
pentru că inima ta o cunoşteam deja de mult şi am lăsat-o în sfârşit să vină chiar la Mine. Să Mă
prinzi pe Mine, ai fost tu, ce-i drept, trimis şi Eu M-am şi lăsat prins de către tine, - dar numai în
inima ta şi spre mântuirea ta! Ridică-te acum şi fii în numele Meu plin de un cuget vioi şi să-Mi
devii o unealtă bună, folositoare!”
09] Cu acestea se ridică Zinka şi începe de-abia acum aşa potrivit, să-şi facă contemplările sale
despre mărimea şi despre însemnătatea acestei întâmplări. Când se va fi pus el aşa foarte aproape
de Mine, atunci de-abia îl vom auzi iarăşi vorbind. Fiindcă, după Matael, este acesta, într-adevăr,
cel mai mare duh din societatea noastră.

Ev. 04. 030 capitol

01]Dar, după ce îl adusesem pe Zinka în acest fel puţin la linişte, a venit Risa, ca fiind al doilea
ginere al lui Cireniu şi a început, să se scuze de asemenea într-un fel asemănător.
02] Dar Rafael l-a bătut pe umăr şi a spus: “Prietene! Rămâi tu numai frumos la adevărul inimii
tale; pentru că tu nu eşti nici pe departe un Zinka! Tu eşti, ce-i drept, bun şi cinstit, dar să nu
vorbeşti niciodată altfel, decât cum îţi este starea în inimă! – Înţelegi tu aceasta?”
03] Spune Risa: “Da, prietene din ceruri, eu înţeleg ce mi-ai spus şi eu vreau să vorbesc, dacă
vorbesc vreodată, aşa cum îmi este starea în inimă şi nici un neadevăr să nu fie pe buzele mele! Eu
sunt, ce-i drept, încă un om tânăr şi am mai puţină experienţă decât aşa câte un altul; dar
experienţe deosebit de puţine am făcut cu genul feminin şi n-am fost încă niciodată îndrăgostit de
vreo oarecare fecioară. Dar eu mă simt în inimă extraordinar de atras şi simt, cum voi fi fericit
peste toate măsurile, dacă Ida ceresc de frumoasă ar deveni soţia mea; dar eu simt de asemenea,
cum mă voi arăta foarte îngrozitor de prost la această fericire mare. Din acest motiv proriu zis aş
dori să mă lipsesc de această fericire!
04] Acum, nu este iubirea mea către Ida încă nici pe departe o patimă şi eu aş putea să renunţ
uşor la această fericire de aşteptat; dar, dacă mă voi înflăcăra mai târziu mai mult şi mie nu mi s-ar
împărtăşi totuşi fericirea, atunci mi-ar pricinui acest fapt o durere prea mare a inimii, de care m-aş
putea atunci scăpa foarte greu. Din tocmai acest motiv, aş dori din partea Domnului şi a lui Cireniu,
ca să fiu scăpat de orice nădejde în privinţa unei asemenea fericiri!
05] Vezi, tu prietenul meu Rafael din ceruri, aşa simt eu această treabă şi aşa am şi vorbit, deci,
acum! Dacă poţi să mă ajuţi aici puţin, atunci fă-o, înainte să se facă prea târziu! Pentru că un
ajutor potrivit trebuie să vină la timpul potrivit. – altfel, este el de un prea puţin folos!”
06] Spune Rafael: “Prietene, în acest caz, vei avea nevoie din partea mea de puţin ajutor sau de
absolut nici unul; de aceea, să rămână aceasta numai aşa, cum a rânduit-o Domnul! Tu însuţi poţi,
ce-i drept, să renunţi la totul – pentru că împotriva voinţei libere a omului nu rânduieşte Dumnezeu
niciodată ceva, afară de mărimea şi forma trupului -; dar nu-i aduce omului tocmai cumva o
deosebit de multă binecuvântare, dacă el dă prea puţină importanţă la ceea ce Domnul, chiar şi
dacă numai printr-un semn foarte neînsemnat, a sfătuit. – Înţelegi tu şi aceasta?”
07] Spune Risa: “Da şi acest lucru îl înţeleg şi nu spun de aceea nimic decât: Să se întâmple
necontenit voia Domnului; pentru că, cine face voia Domnului, aceluia îi este imposibil să poată
greşi vreodată. Pentru că Dumnezeu Domnul trebuie doară să ştie cel mai bine, ce ne este cel mai
mult de folos. Dar, de aceea voi primi şi de acum încolo necontenit totul cu cea mai mare
mulţumire în inimă şi voi face conform faptului, cum Domnul îl va rândui! Ceea ce omul poate face
cu uşurinţă, pentru că el are un imbold spre acest lucru deja în inimă, aceea să facă el deja tot
timpul şi să nu treacă niciodată peste aceasta. Este o luptă îndeajunsă în alte lucruri, peste care
voinţa slabă a omului devine cu greu victorioasă. Dacă devine el acum în lucruri uşoare şi extrem
de plăcute de asemenea slab în voinţă, atunci va face el în adevărata virtute, cu totul sigur
progrese rele! – Am vorbit eu adevărat sau nu?”
08] Spune Rafael: “Într-adevăr; dar acest lucru să-ţi fie spus încă de asemenea, că este mai bine
de a înfăptui mult şi bine, decât a vorbi mult şi bine! Dacă oamenii te vor vedea înfăptuind mult şi
bine, atunci te vor şi imita mulţi; dacă te vor auzi în sfârşit vorbind mult şi bine, atunci vor dori ei
să facă la fel ca tine. Dar, deoarece foarte multor oameni le lipseşte adevărata înţelepciune spre
cuvântarea cu adevărat bună, atunci trebuie ei să vorbească laolaltă, desigur numai un nonsens şi
păgubesc prin aceasta multe inimi slabe şi se păgubesc pe ei de asemenea, pentru că ei devin prin
aceasta de o inimă înfumurată şi încrezută. Printr-o plăcere de vorbire care nu este necesară, se
răspândesc, cu timpul, tot felul de învăţături greşite şi omenirea săracă este orbită şi adusă în
toată întunecimea, aşa încât este după aceea un lucru greu de a o ilumina iarăşi; dar prin fapte
multe şi bune devine omenirea de o inimă aleasă şi deschisă. Iar o inimă aleasă şi deschisă este
oricum cea mai bună şcoală de plantaţie spre adevărata înţelepciune şi va înţelege să vorbească şi
acolo bine şi potrivit, unde va fi necesar.
09] Aceasta, însă, ţi-am spus de aceea, pentru că tu păstrezi în tine adesea o plăcere prea mare de
a vorbi, dar pentru aceasta nu posezi încă nici pe departe tot ce este necesar spre o cuvântare pe
deplin bună; de aceea, vorbeşte tu puţin, dar, în schimb, ascultă şi înfăptuieşte cu atât mai mult,
căci aşa vei deveni şi tu un adevărat ucenic al Domnului şi acest fapt după voia Lui şi după
bineplăcerea Lui!
10] Cei care vor fi rânduiţi, în viitor, să vorbească şi să predice, pe aceia îi va alege Domnul
îndeosebi pentru acest lucru; dar pe cei pe care nu-i va alege îndeosebi pentru cuvântare şi
învăţare, aceia sunt rânduiţi de către El numai pentru înfăptuire, după cuvântul Său şi după
învăţătura Lui şi să facă, prin urmare, tot timpul numai acel lucru, pentru care au ei determinarea

EV - 4 29
indubitabilă de la Domnul. Aşa vor avea ei tot timpul să se bucure de bineplăcerea lui Dumnezeu şi
de o oarecare milostivire deosebită. Spune-le aceasta şi prietenilor tăi şi împreună slujitorilor cu
tine; pentru că şi printre ei sunt unii, care se mai încred încă de asemenea atât de mult în faptul,
că pot vorbi ordonat şi abil! Ei nu sunt de asemenea predestinaţi de către Domnul spre a ţine
cuvântări, ci numai spre înfăptuire.
11] Domnul te lasă însă să devii acum de aceea fericit pe lume, ca tu să poţi înfăptui în viitor destul
de mult bine; dar, dacă Domnul te-ar fi chemat să fii un cuvântător şi învăţător, atunci ţi-ar spune:
<Vino şi urmează-Mă, acolo unde Mă duc Eu şi învaţă să recunoşti toată înţelepciunea Împărăţiei
lui Dumnezeu!> Pentru că uite, spre a ţine cuvântări şi spre a învăţa, se cere mai mult decât spre a
înfăptui şi totuşi este înfăptuirea partea principală – şi cuvântarea şi învăţătura numai indicatorul
de cale pentru acest fapt!
12] Vezi, cât de plăcut îi este Cireniu Domnului; dar din pricina bunei cuvântări, într-adevăr nu, ci
din cauza faptelor bune şi multiplu alese! Iar cine face mult bine şi lucruri alese, acela poate, dacă
este cumva necesar, să vorbească deja de asemenea bine şi adevărat; pentru că o inimă deschisă
şi aleasă nu rămâne niciodată fără lumină din ceruri. Dar cine are aceasta, după măsura multelor
fapte bune şi alese ale sale, aceluia îi va fi mereu limpede, unde, când şi cât de mult are el de
vorbit. Înţelegi tu, dragul meu Risa, acum şi aceasta aşa potrivit de bine, ce am vorbit acum către
tine?”
13] Spune Risa: “Cum să nu fi înţeles acestea; pentru că tu ai vorbit doară cel mai curat adevăr şi
acesta este tot timpul bine de înţeles pentru oricine! Eu mă voi orienta sever şi necontenit după
aceste cuvinte ale tale. Dar, ceea ce am auzit acum de la tine, o voi reda de îndată şi tuturor
însoţitorilor mei; numai acest singur lucru aş mai dori eu să aflu, dacă Zinka este chemat doar de
asemenea numai pentru înfăptuire sau, pe lângă aceasta şi spre a învăţa pe alţii!”
14] Spune Rafael: “Prietenul meu Risa, între experienţele tale şi cele ale lui Zinka constă o
diferenţă foarte mare! El este un suflet măreţ, venind de sus aici, jos şi are multe şi mari
experienţe în spatele său, deşi este el numai cu zece ani mai în vârsta decât tine; şi de aceea va fi
el rânduit de către Domnul pentru a înfăptui şi a ţine cuvântări. Dar atunci când vei avea şi tu
multe experienţe în spatele tău, vei avea şi tu de vorbit şi de învăţat bine. Dar, pentru acum,
adună-ţi experienţe şi să devii bogat în fapte bune şi alese!”

Ev. 04. 031 capitol

01] Risa îşi scrie aceasta adânc în inimă şi se duce la însoţitorii săi, care încep să-l felicite pentru
fericirea lui; dar el îşi deschide gura şi le face cunoscut, cuvânt cu cuvânt, ceea ce a auzit de la
Rafael.
02] Atunci când a ajuns el la sfârşit cu acestea, i-a spus Hebram: “Aceasta este o cuvântare foarte
minunată, ca venind din gura lui Dumnezeu; dar ceva este totuşi de obiectat la aceasta, chiar dacă
nu la cuvântarea în sine, aşa totuşi în privinţa aceluia care a ţinut-o. Ea a conţinut multe şi foarte
memorabile cuvinte adevărate, care au intrat în existenţă, unul după celălalt, într-o înşiruire bună;
dar cel care a purtat cuvântul vorbise mai înainte de a acţiona! Doar că eu consider acest fapt ca
fiind unul cu totul potrivit; pentru că oricărei fapte bune trebuie să-i meargă înainte timpul ca o
învăţătură bună, altfel, celui care înfăptuieşte îi este totuşi imposibil să poată primi o oarecare
directivă pentru modul său de a proceda.
03] Dar în temelia temeliei are Rafael totuşi dreptate; pentru că aşa de mult ştie omul, ce este bine
şi adevărat. Legi simple îi dau aceasta! El are nevoie acum numai de faptul de a vrea, într-un mod
adevărat şi o înfăptuire bună nu poate rămâne în acest caz pe undeva pe drum. Dar cunoaşterea
singură îmi pare a fi încă un motiv prea neînsemnat spre a înfăptui bine, mai ales la oameni foarte
materiali, care sunt prea uşor traşi pe sfoară de un avantaj înfumurat material şi sunt amăgiţi spre
a face fapte rele. Aici trebuie atunci să lărgeşti învăţătura de dinainte atât de mult, ca, prin ea, să-i
fie dat ucenicului dovezi clare, evidente şi incontestabile, ca motive spre a face bine, a înfăptui
împotriva cărora trebuie să i se pară ucenicului tot aşa de aproape imposibil, ca a dori să se treacă
marea fără o corabie.
04] Dacă ai ajuns o dată atât de departe cu un ucenic, atunci este adevărata înfăptuire bună o
treabă foarte uşoară; dar fără motivele adăugate evidente şi tare dovedite, va rămâne aceasta
mereu numai o problemă, a cărei bunătăţi o admiţi într-adevăr aşa bine, dar, deoarece înfăptuirea
potrivit cu aceasta este legată de unele greutăţi şi abnegaţii, de aceea lasă oamenii să le meargă
foarte bine în trândăvia dragă şi în bietul egoism şi lasă deoparte multa şi buna înfăptuire. Se
merge direct după plăcerile sale animalice şi eşti după treizeci de ani încă acelaşi om animalic, care
erai aşa cu totul de fapt în leagăn. Sunt de aceea necesare, după părerea mea incompetentă şi
dovezile mai sus menţionate pentru învăţătura de a face bine şi acestea cer deja cu mult mai mult
decât a spune: <Aceasta şi aceea ai tu de făcut, pentru că este bine şi aceasta şi aceea trebuie să
laşi de o parte, pentru că este rău şi diavolesc!>”
05] Spune Risa: “Aici ai tu cu totul dreptate şi nu spui de fapt totuşi nimic altceva, decât ceea ce
Rafael a arătat cu aceasta, de asemenea evident limpede, că anume numai acela să înveţe şi să
vorbească, care este chemat în duh de către Domnul spre acest lucru. Un asemenea învăţător le va
da deja ucenicilor lui învăţătura împreună cu dovezile necesare şi îi va îndemna prin aceasta spre
înfăptuire, aşa cum cuvântarea îngerului m-a îndemnat extrem de negreşit spre înfăptuire. Dar,
dacă noi doi am apărea acum ca învăţători, atunci am vorbi, cu siguranţă, foarte multe prostii
laolaltă şi dacă ar veni aşa un vorbitor destul de bine ascuţit la noi şi ar începe să ne vorbească
nişte cuvinte împotrivă aşa destul de puternice, atunci ne-ar zăpăci el la sfârşit şi noi am juca

EV - 4 30
probabil la sfârşit chiar după fluierul său! Dar, dacă înfăptuim binele, atunci nu poate el găsi nici
cea mai neînsemnată împotrivire şi replică împotriva acestui lucru, cu toate motivele de raţiune ale
lumii. De aceea este pentru mulţi mai bună înfăptuirea decât rostirea de învăţătură. – Încă nu eşti
tu despre aceasta cumva pe deplin în claritate?”
06] Spune Hebram: “O, da, acum, într-adevăr şi am fost aceasta deja şi mai devreme şi este bine
aşa! Dar ciudat este totuşi omul, - acest fapt observ eu la mine! Gândeşte-te: Atunci când am citit
şi am studiat destul de des Scriptura, cât de neînţeles de măreţ din temelie şi insuflându-ne
veneraţia cea mai mare şi adâncă ni s-au părut acolo toate povestirile minunate, întâmplările şi
învăţăturile apărând pe ici pe colo! Duhul lui Dumnezeu, apărând înfăptuind pe ici pe colo, n-am
mai îndrăznit doară chiar absolut deloc să-L rostim la sfârşit din cel mai orb respect posibil! Dacă
citeam ceva despre un înger apărut, - acest fapt ne curgea prin măduvă şi mădulare! Moise stătea
atât de mare acolo, că aproape toţi munţii păreau că se închină în faţa numelui Său!
07] Acum ne aflăm aici în faţa aceluiaşi Dumnezeu, Care a rostit în tunet pe Sinai legile Sale!
Acelaşi înger, care l-a condus pe tânărul Tobie, merge printre noi ca un om foarte obişnuit şi ne
învaţă cu cuvinte foarte dulci, să recunoaştem mai îndeaproape voia Domnului! În plus, se mai
întâmplă însă, necontenit minuni peste minuni de tot felul şi modul cel mai nemaiauzit, - şi nouă ni
se par acum toate acestea deja aşa foarte obişnuite, de parcă am fi crescut cu acestea deja
începând din copilărie! Spune-mi, în ce ar putea consta aceasta, deci?
08] Noi ar trebui acum să ieşim doară foarte straşnic din fire de atâta mirare şi respect profund, -
suntem însă în loc de aceasta aşa frumos tociţi, ca o sabie veche, ruginită a unui războinic bătrân!
În ce constă aceasta, ce poate fi de vină de această stare? Dacă mă gândesc la acest fapt, atunci
aş putea eu însumi de furie să-mi rup capul jos de pe trup!”
09] Spune Risa: “Fii liniştit în această privinţă, prietene! Domnul vrea, cu siguranţă, să aibe acest
fapt aşa; pentru că, dacă ne-am afla din motive de înţeles mereu în emoţia cea mai mare a
cugetului, atunci ne-ar scăpa foarte multe din ceea ce se vorbeşte şi se întâmplă aici. Dar Domnul
ştie să ne ţină tare inimile noastre în limitele lucide şi noi putem de aceea să privim şi să ascultăm
totul foarte straşnic cu sânge rece, ce se întâmplă aici şi ce se vorbeşte în faţa noastră, - chiar şi
dacă de un fel cât se poate de neînţeles de sublim – putem de asemenea să ni le întipărim cu atât
mai adânc în sufletele noastre. Când toate acestea vor fi trecut, atunci va începe să fie starea
activă în inimile noastre în privinţa acestor lucruri deja sigur de asemenea în felul cel mai colosal!
Oh, acest fapt nu va lipsi! Dar, pentru acum, este această stare astfel, desigur, cu mult mai bună! –
Eşti tu în această privinţă cumva de o altă părere?”
10] Spune Hebram: “Absolut deloc, - părerea ta este aici iarăşi una cu totul pe deplin corectă şi va
şi fi această idee cu totul lămurită aşa! Dar nici reu nu-i treaba tocmai, dacă îţi atragi singur atenţia
în privinţa faptului, că la această ocazie, încă niciodată arătată într-un asemenea fel şi foarte sfânt
extraordinară, te simţi foarte uşor şi mult prea puţin clădit, în vreme ce întâmplările ieşite din
comun din timpul de dinainte pe care le-ai citit, te-au entuziasmat totuşi chiar atât de adânc şi te-
au înflăcărat adeseori. Dacă această tocire duhovnicească ar depinde de noi singuri, atunci ar
trebui s-o consider ca un mare şi foarte grosolan păcat al vieţii; dar dacă, după părerea ta, Domnul
înfăptuieşte în noi totul aşa prin voia Sa atotputernică, atunci trebuie să-I fim mulţumitori pentru
aceasta şi tot ce spune şi face El, să cumpănim cu atât mai în serios şi mai adânc în noi şi să
reflectăm foarte straşnic asupra faptului, cum vom transfoma cuvântul Său în fapta deplină. Dar că
Zinka este un bărbat chiar atât de plin de duh – şi a fost şi este totuşi numai un şef al slujitorilor lui
Irod! -, acest lucru îmi este un mister! De unde a căpătat el deci înţelepciunea lui covârşitoare şi de
unde şi-a adunat cele multe experienţe?”
11] Spune Risa: “Acest lucru abia îl ştiu; dar un aşa de mare domn, cum este Irod unul, a
examinat, cu siguranţă, mai înainte foarte temeinic în toate privinţele slujitorul său, până ce l-a
făcut un prim slujitor şi un cel mai mare dintre slujitorii săi. În plus, a fost Zinka, după mărturisirea
proprie, un prieten deosebit al proorocului Ioan şi a memorat de la el, desigur, aşa unele lucruri, ce
au şi fost de o mare însemnătate pentru viaţă şi este de aceea puţin miracol în faptul că, dacă este
el mai înţelept decât unul ca noi. El va mai ţine însă cumva încă o cuvântare despre ceva, asupra
căreia sunt eu foarte curios. – Dar, acum, pare Domnul a dori să ţină o cuvântare, de aceea să
tăcem o dată; pentru că din discuţia noastră nu reiasă oricum prea multe lucruri deştepte!”

Ev. 04. 032 capitol

01] Dar, în timpul discuţiei contradictorii a celor doi, le creez celor două înviate ocazia de a Mă
cunoaşte ca fiind Acela, Care, înainte cu câteva luni, trezise şi în Capernaum doi morţi şi cele două
M-au recunoscut acum ca fiind Acelaşi şi o cunoşteau şi pe Maria şi pe ceilalţi din casa lui Iosif.
Gamiela a povestit de asemenea, că ea ar putea să se amintească încă foarte bine, cum bătrânul
dulgher Iosif cu cei şase fii ai lui a construit la tatăl ei adoptiv, în Capernaum, un staul cu totul nou
pentru oi şi că ea şi-ar aminti de asemenea, să Mă fi văzut la muncă pe Mine Însumi, ca fiind cel
mai tânăr din fiii lui Iosif; dar, atunci, n-a avut ea, într-adevăr, nici o presimţire, că în spatele Meu
s-ar afla tăinuit Duhul Celui mai înalt.
02] Dar Ida a spus la aceasta: “Ba da, ba da, dragă surioară! Se întâmplase în ultima seară, atunci
când construirea fusese săvârşită şi tatăl nostru adoptiv îi plătise munca bătrânului Iosif, dar după
obiceiul său de negustor i-a scăzut la sfârşit câţiva bănuţi, fapt pentru care a păşit atunci acest
Sfânt la negustor şi i-a spus: <Nu fă aceasta; pentru că acest lucru nu-ţi va aduce nici o
binecuvântare! Tu eşti, ce-i drept, un păgân, dar crezi în Dumnezeul evreilor. Şi iată, acest
Dumnezeu puternic sălăşluieşte în inima Mea şi dacă îl rog Eu, îmi împlineşte El ceea ce L-am

EV - 4 31
rugat! El locuieşte şi în inimile tuturor care sunt drepţi în faţa Lui şi aude cu drag rugăminţile lor.
Dacă ai deveni tu dur faţă de Iosif, care a avut de înfruntat la tine o muncă grea, atunci L-aş ruga
pe Dumnezeu şi Tatăl Meu, ca El să dorească să-ţi răsplătească acest fapt şi ţi s-ar răsplăti acuşi
foarte rău! Ia în consideraţie că nu este bine, să-i jigneşti pe aceia, cu care Dumnezeu este Una!>
Tatăl meu adoptiv a ascultat însă puţin de acest lucru şi a rămas ferm pe poziţia lui de scădere a
plăţii. Dar bătrânul tâmplar a spus: <Uite, eu sunt cinstit şi îţi spun cinstit: Cei câţiva bănuţi ar fi
fost tocmai întregul meu câştig la această muncă grea şi eu aş fi putut plăti cu aceştia dobânda
casei mele! Dar pentru că ţie, care eşti un om bogat, îţi sunt aceşti bănuţi chiar atât de importanţi,
de aceea reţine-i; dar tu îi reţii cu nedreptate şi acest lucru nu face niciodată bine!>
03] Dar eu, Ida, am plâns de supărare din pricina împietririi încăpăţânate a tatălui meu, m-am dus
în odaia mea şi am adus, în secret, toate economisirile mele şi Gamiela a făcut după mine acelaşi
lucru şi noi i-am pus lui Iosif aşa în secret o sută de bănuţi în trusa uneltelor sale. Nimeni n-a
observat aceasta în afară de Tine, o, Doamne! Şi Tu ai spus după aceea: <Dar vouă, voi două
fetiţe, vă va fi răsplătit o dată foarte mult, pentru binele pe care ni l-aţi arătat!> Dar la aceste
cuvinte ai arătat Tu asemeni unui om transfigurat. Apoi, v-aţi ridicat voi şi aţi părăsit casa noastră.
Era seara târziu şi voi aţi avut pe jos totuşi câteva ore de drum până la Nazaret; atunci Ţi-am spus
eu Ţie: <Nu doriţi voi deci mai degrabă să rămâneţi această noapte aici, decât să mergeţi calea
lungă, nesigură, mai cu seamă că noaptea este chiar atât de întunecată, pentru că nori denşi de
furtună acoperă cerul şi este şi o furtună în apropiere?> Atunci, ai spus Tu, ceea ce mi-a rămas
mereu demn de consemnat: <Cine a făcut ziua, este Domnul ei şi cine noaptea, este de asemenea
Domnul ei; de aceea Domnul zilei precum şi al nopţii nu trebuie să se teamă nici de zi, nici de
noapte! Chiar şi furtuna se află în puterea aceluiaşi Domn, pe Care lumea nu-L cunoaşte; nici
noaptea, nici furtuna nu va fi în stare să ne pricinuiască vreo lezare! Numai bine, voi doi îngeraşi!>
Cu acestea, aţi părăsit casa noastră şi ştie cerul, - de-abia aţi trecut voi peste pragul uşii al casei,
căci nici n-a mai fost de descoperit vreo urmă de-a voastră!
04] Oh, eu m-am gândit adeseori la Tine, o, Doamne, - nu m-am mai putut însă întâlni mai târziu
niciunde cu Tine până în această oră! Dar, în privinţa tatălui nostru adoptiv, s-au împlinit cuvintele
Tale într-un mod îngrozitor încă în aceeaşi noapte! O furtună îngrozitoare a venit, fulgerul a lovit de
trei ori în noul staul de oi, în care se aflau deja în ziua desăvârşirii sale o mie şapte sute dintre cele
mai frumoase oi. Totul s-a ars în două ore şi n-a putut fi nimic salvat, în ciuda a toată osteneala!
Atunci, i-a părut rău tatălui nostru adoptiv că a păcătuit atât de tare faţă de dulgherul cinstit;
pentru că el însuşi a spus: <Această pedeapsă vine de sus asupra mea, pentru că am meritat-o.
Niciodată să nu fie în casa mea lipsit un muncitor devotat, chiar şi numai de un bănuţ al răsplăţii
sale ostenitoare, bine meritate!> El s-a şi ţinut de cuvânt. Dar n-a rânduit ca staulul să fie iarăşi
construit pe acelaşi loc; dar, într-un alt loc, a rânduit el să fie împrejmuite tare cu gard o sută de
pogoane de pământ şi să fie pusă înăuntru numai o colibă pentru cei zece păstori şi îngrijitori de oi.
Dar pe bătrânul dulgher din Nazaret nu l-am mai văzut niciodată. El trebuie că a murit în scurt timp
după aceea; pentru că el arăta deja atunci destul de slăbit.
05] Noi am venit cam la o jumătate de an după aceea la târgul mare din Nazaret şi ne-am interesat
de bătrânul dulgher şi de fiii lui; dar se spunea că ei ar fi fost luaţi departe în afara ţării, unde ar fi
primit să construiască mai multe case, - şi noi ne-am dus aşa cu totul fără rezultat iarăşi la
Capernaum. Dar, după aceea, n-am mai aflat nimic de familia de dulgheri. Tatăl adoptiv se spune
că ar fi aflat o dată, cam trei ani după aceea, că Iosif s-ar fi mutat, din pricina unei lucrări mari, în
Nazaretul de sus, care se află către Samaria, în munţi. Dar noi n-am mai primit totuşi acolo pe
nimeni la vedere dintre cei ai săi! Şi totuşi, aş fi făcut cu tânărul dulgher, care se numea Iisus după
cunoaşterea mea, chiar cu atât de mult drag o cunoştinţă mai apropiată!
06] Dar, - ceea ce nu ne-a mai fost atunci îngăduit, aceea ai păstrat-o Tu, o, Doamne, până acum,
într-un mod minunat! De-abia acum ne-a şi răsărit o lumină despre acele cuvinte rostite aşa de
tainic de către Tine în aceeaşi seară în care aţi părăsit casa noastră în noaptea foarte întunecată!
Acum ştim noi, cine a fost şi este Domnul zilei, al nopţii şi al furtunii! Dar, acum, îţi aducem încă o
dată mulţumirea noastră, cu inima şi cu gura, pentru toate milostivirile şi binefacerile fără nume,
pe care Tu, o, cel mai dulce Domn Iisus, ni le-ai arătat fără toate meritele noastre!”
07] Spun Eu:"Oh, chiar aşa fără toate meritele nu sunteţi voi deloc; gândiţi-vă numai la ceea ce i-
aţi dovedit bătrânului Iosif! Cât de foarte bine i-au venit cei o sută de bănuţi ai voştri, atunci când
i-a găsit în ziua următoare în trusa lui cu unelte! El s-a gândit la început, că un asemenea lucru i-a
făcut în taină tatăl vostru adoptiv; dar el a fost învăţat mai bine de către Mine în privinţa părerii
sale greşite. El a lăudat foarte inimile voastre bune şi i-am promis, că Eu Însumi vă voi răsplăti o
dată multiplu pentru o asemenea bunătate şi v-am dat de aceea acum foarte bucuros şi foarte
prietenos iarăşi viaţa şi v-am dat iarăşi părinţii voştri adevăraţi. Mergeţi acum pe deplin acolo şi
faceţi-i o bucurie adevărată; pentru că bucuria lui este şi cea a Mea!”
08] De-abia apoi s-au dus cele două la Cireniu şi l-au îmbrăţişat şi el a plâns de bucurie ca un copil.

Ev. 04. 033 capitol

01] După ce Cireniu îşi dăsuse după un timp de plâns abia aşa bine drumul la durerea lui de
bucurie, la care şi cele două fiice, Zinka şi de asemenea şi Risa venit acolo l-au ajutat aşa de bine
puternic încântaţi, a venit el iarăşi înspre Mine, M-a îmbrăţişat şi a spus plângând: “O, Tu dragostea
veşnică, cea mai curată! Cine să nu Te iubească mai presus de toate?! O, Doamne, cât de bun şi
cât de Sfânt eşti Tu?! O, Doamne, lasă-mă să mor în această dragoste a mea!

EV - 4 32
02] Doamne şi Tată! Atâta timp cât am milostivirea mare, nemăsurabilă, să Te cunosc începând de
la naşterea Ta pământească, Te-am şi iubit mereu şi Tu ai fost necontenit punctul central al tuturor
gândurilor mele! Dar eu n-am fost întotdeauna la fel de puternic, Doamne, peste lumea mea
proprie din mine şi peste lumea din afara mea; dar acum cred eu că am dobândit puterea
necesară, prin milostivirea şi iubirea Ta, să străbat pe deplin, după felul omenesc, restul zilelor
mele încă de trăit, în toate şi în orice potrivit cu voia Ta cea mai sfântă.
03] Eu am condus fireşte cel mai adesea numai păgâni, a căror învăţătură despre dumnezei trebuie
s-o şi protejez din păcate pe ici pe colo – acesta este, într-adevăr, un rău mare; dar, dintr-o
lovitură nu se îmburdă doară niciodată un pom -; dar eu voi avea foarte mută grijă şi voi râvni, ca
să răspândesc atât de mult pe cât este numai întotdeauna posibil, cel puţin în teritoriul meu de
exercitare al puterii, recunoaşterea singurului Dumnezeu adevărat şi viu printre păgânii mai buni!
04] Cu preoţimile vom avea într-adevăr cea mai mare strâmtorare; pentru că această castă
trăieşte deja de mai multe secole din treaba lor de întunecare a poporului. Cei bătrâni vor chema
într-adevăr tunet şi fulger din cer şi cei tineri vor face la aceasta trăsături furioase ale feţei; dar la
sfârşit vor fi ei într-adevăr siliţi, de a părăsi vechiul lor obicei şi de a se pune la muncă în ogorul
nostru nou. Dar cel mai trist lucru este pentru omul cinstit de pe acest pământ, că el găseşte
minciuna de îndată uşor fără toată osteneala, iar adevărul poate să-l dobândească numai printr-o
căutare foarte plină de osteneală, care nu este arareori legată de multe pericole mari.
05] Bătrânii egipteni îşi rânduiseră foarte clasic şcolile lor. Cine voia să înveţe numai aşa una sau
cealaltă pentru viaţa exterioară, acela trebuia să-şi plătească taxa şi i se arătau avantajele felurite;
dar cine venea acolo pentru a căuta şi a găsi adevărul, prin care este condiţionată viaţa interioară a
omului, aceluia i se îngreuna căutarea lui de rău augur într-un mod aproape deosebit de obraznic.
Şi dacă găsise el marele adevăr al vieţii, trebuia să rămână un preot şi sub jurământul cel mai greu
n-avea el voie şi să nu cumva să fi destăinuit unui necunoscător chiar şi numai o silabă despre ceea
ce el găsise!
06] Adevărul sfânt era, prin urmare, mereu greu de dobândit, în timp ce regimentul minciunii se
lărgea pe gratis peste întreaga lume. Dar, deoarece minciuna veche a purtat necontenit sceptrul
peste oameni, de aceea s-au şi obişnuit oamenii cu minciuna; ea le-a devenit lor o a doua fire şi
acest lucru cu atât mai uşor, pentru că foarte mulţi, chiar şi dacă nu toţi, s-au aflat în aceasta
foarte bine şi încă se mai află. Aşadar, din pricina lăsării la o parte a minciunii n-ar fi tocmai prea
multă şovăială, aşa cum cred eu; dar lăsarea la o parte a avantajelor savurate este tocmai cusurul,
care se va lasă foarte greu îndepărtat!
07] Dar răbdare, - totul va merge încă! Să se promită şi să se dea preoţimii alte privilegii, să se
arate acestei caste, care oricum n-are nici o credinţă, adevărul într-un mod prietenesc între patru
ochi şi să se angajeze aceasta atunci – cel puţin partea mai bună – spre răspândirea adevărului şi
eu sunt de părere că în acest fel greutatea, altfel cea mai mare, se va lăsa schimbată într-o
osteneală foarte uşoară. Dar, dacă se va deveni vreodată pe deplin naşul minciunii pe pământ,
aceasta este acum o altă întrebare! Oameni buni şi cu cuget cinstit, ale căror suflete sunt pline de
adevăr, vor pune într-adevăr desigur totul în mişcare, pentru a-i pune, cel puţin pe vecinii lor, într-o
lumină mai bună. Pe scurt, în jurul unor asemenea sfetnice va arăta situaţia mereu aşa frumos de
luminoasă. Dar, mai departe de sfetnice, va deveni atunci starea iarăşi întunecată şi foarte departe
de acestea, atât în spaţiu cât şi în timp, va purta noaptea deplină sceptrul ei, aşa ca acum!
08] Aceasta este părerea mea. Tu, o, Doamne, ai putea face această stare probabil într-adevăr
altfel; dar Tu ştii de asemenea, de ce trebuie să fie starea astfel pe acest pământ! De aceea, să se
şi întâmple de asemenea numai necontenit singura Ta voie sfântă!”

Ev. 04. 034 capitol

01] Spun Eu:" Dragul Meu prieten! Părerile tale îmi plac foarte mult şi Tatăl Sfânt din ceruri are
mereu o bucurie adevărată dacă, copiii Lui se sfătuiesc înţelept cu El; dar sunt anumite lucruri, care
trebuie să fie o dată aşa şi aceasta sau aceea trebuie, spre dobândirea unui anumit scop, să se
întâmple aşa, cum se întâmplă, fără care este imposibil, ca scopul să poată fi dobândit.
02] De aceea există din partea lui Dumnezeu o lege dublă. Prima este una curat mecanică şi se
numeşte <Necesitate!>. Din această lege reiasă toate formele şi împărţirile ei, după care se
dovedeşte atunci eficacitatea formei; la această lege mecanică nu se poate modifica veşnic nici o
iotă. Cealaltă lege se numeşte însă <Sarcină de plan!>. Şi acesteia singură îi este destinată
învăţătura vieţii!
03] După legea vieţii poţi tu elimina, distruge sau chiar nimici toate iotele întregului, căci acest fapt
nu stânjeneşte tocmai prea mult şi este tot una; ceea ce este aici presupus să devină liberă, aceea
trebuie să şi fie deja liberă în prima ei dezvoltare! Dacă se şi modifică ea pe deplin în existenţa
interioară liberă, atunci nu poate ea de aceea să anuleze legea necesităţii de peste ea; dar, în
formă, se află mereu germenele, care începe să încolţească din nou, în ordinea potrivită, care
cuprinde iarăşi ceea ce este stricat în sfera liberă a vieţii şi o trage dincolo în ordinea potrivită.
04] Aşa vezi tu popoare pe pământ aflându-se în toată stricăciunea, în ceea ce priveşte sufletul;
dar înfăţişarea lor rămâne şi dacă priveşti la ele, trebuie să mărturiseşti că ei sunt oameni.
Sufletele lor sunt, ce-i drept, deformate prin tot felul de minciuni, făţărnicie şi răutate; dar, la
timpul potrivit, las Eu să pătrundă cumva mai multă căldură în germenele vieţii şi el începe să
crească, mistuie vechea neorânduială a sufletului, ca rădăcina ierbii picătura de apă de asemenea
deja devenită putredă şi reiasă atunci un fir de iarbă cu totul sănătos, puternic în viaţă şi curat în
toate părţile, cu boboc şi seminţe.

EV - 4 33
05] Din acest motiv, să nu cuprindeţi niciodată o judecată prea aspră asupra unui popor stricat!
Pentru că, atâta timp cât rămâne forma, rămâne şi germenele curat în om, dar dacă rămâne
acesta, atunci poate încă şi un diavol să devină înger!
06] De obicei sunt învăţători rătăciţi, lăcomia de domnie şi de avuţie a unor mai mult puternici şi o
luare temporară în posesie a duhurilor rele, care pătrund furişându-se în carne şi în în duhurile
nervilor ale oamenilor, motivele continue ale stricării oamenilor şi ale sufletelor lor. Dar de o stricare
deplină cumva şi a germenului celui mai înterior de viaţă, nu poate fi nici vorbă.
07] Uită-te la Matael şi la cei patru însoţitori ai lui; cum au fost ei loviţi de duhurile rele! Eu i-am
eliberat pe cei cinci de acestea şi am trezit germenele vieţii în ei şi uite, ce oameni desăvârşiţi sunt
aceştia acum!
08] Există fireşte diferenţe între oameni! Unele suflete provin de sus. Acestea sunt mai puternice şi
duhurile rele ale acestui pământ le pot pricinui mai puţin rău sau şi absolut nici unul. Asemenea
suflete pot de asemenea să reziste la o ispită mai tare cărnii, fără ca să îndure o oarecare lezare
însemnată. Dacă la aceştia este trezit duhul, acesta este germenele ascuns al vieţii din începuturi şi
dacă pătrunde, atunci sufletul din temelie cu rădăcinile sale veşnice de viaţă, atunci ceea ce este
numai puţin stricat la un asemenea suflet se vindecă de îndată şi întregul om stă desăvârşit aici, -
cum poţi vedea tu un asemenea lucru la Matael, Philopold şi la încă alţi câţiva.
09] Sufletele unor anumiţi oameni au fost chiar îngeri de dinainte ai cerului. Aşadar, la aceia nu se
poate strica uşor ceva! Ioan Botezătorul şi mai mulţi prooroci, ca Moise, Ilie, Isaia şi încă mai mulţi
alţii, pot să-ţi servească ca exemple şi există asemenea oameni încă şi acum mai mulţi pe acest
pământ, care au venit din ceruri, pentru a parcurge aici, cu Mine, calea cea mai strâmtă a cărnii.
Asemenea oameni sunt capabili de o ispită foarte puternică a cărnii în viaţă şi o îndură mereu cu
cel mai mare devotament.”

Ev. 04. 035 capitol

01] (Domnul:)“Pe lângă, mai există încă diferenţe între suflete care sunt de sus, în acel fel că, aici,
unele provin din lumile desăvârşite ale sorilor. Acestea sunt mai puternice decât acelea, care vin
încoace de pe plantele mici, asemănătoare cu acest pământ, pentru a dobândi pe acest pământ
înfierea lui Dumnezeu.
02] Dar, cu cât mai nedesăvârşită este o oarecare planetă, cu atât mai slabi sunt şi cei care
emigrează de la ea. Aceştia au, ce-i drept, de înfruntat o ispită mai mică a vieţii, dar pot primi în
privinţa sufletului deja o lezare mai mare. Ei au însă un germene mai puternic al vieţii din
începuturi în sine; dacă acesta este trezit într-un mod potrivit, atunci şi sunt sufletele iarăşi în
deplina ordine a vieţii.
03] În sfârşit, cel mai adesea, există suflete, care provin de pe acest pământ din începutul
începuturilor. Acestea sunt chemate în modul cel mai propriu zis la înfierea lui Dumnezeu, ele sunt
cele mai slabe şi ar putea pentru sine să ajungă cel mai degrabă total în stricăciune; dar un
asemenea lucru nu este iarăşi de aceea uşor posibil, fiindcă printre fiecare o sută de oameni se află
sigur unul sau doi puternici de sus, prin care sufletele slabe sunt împiedicate şi protejate de o
stricăciune deplină. Dacă există printre aceştia oi, de asemenea deja foarte pierdute, atunci vor fi
ele la timpul lor totuşi iarăşi găsite.
04] Fiecare suflet însă – dacă în sine cât se poate de slab, neputincios, distrus şi stricat – are în
sine germenele vieţii din începuturi, care nu poate fi stricat niciodată. Dacă sufletul este adus în
durata dreaptă de timp numai până acolo, ca germenele său cel mai interior al vieţii din începuturi
să poată fi trezit în el, atunci este el de îndată mântuit şi în privinţa tuturor lucrurilor, puternic în
dragoste şi în înţelepciune şi este atunci tot aşa de bine un copil al Celui mai înalt, ca un duh de
înger devenit om sau un suflet dintr-un soare central, dintr-un soare planetar mai neînsemnat sau
de pe un oarecare corp ceresc întunecat şi pentru sine fără lumină, de altundeva din afara
pământului, de care există în spaţiul larg al creaţiei mai multe decât nisipul mării şi al ierbii întregi
de pe pământ.
05] Cine este dintre voi, de exemplu, un om deja mai mult desăvârşit, acela poate să-şi pună
mâinile pe un păcătos de om straşnic animalic încă cât se poate de prost şi superstiţios, sau să-i
facă mângâieri blânde de pe rădăcina nasului, peste tâmple în jos, până la buric, căci prin acestea
omul va fi transpus într-un somn încântător. În acest somn devine sufletul aceluia, chiar dacă fiind
încă cât se poate de zăpăcit, liber de duhuri chinuitoare ale trupului lui şi germenele vieţii din
începuturi apare atunci de îndată înfăptuind în suflet pe un timp scurt.
06] Întrebaţi atunci un asemenea om care doarme în încântare şi voi veţi primi atunci răspunsuri
despre care înţelepciunea voastră se va minuna foarte mult!
07] Dacă un asemenea om este după un timp scurt iarăşi trezit încoace, în viaţa pământească,
potrivit cu rânduiala lui proprie, care este de respectat, atunci germenele vieţii din începuturi s-a
întors iarăşi în vechea lui linişte şi sufletul păşeşte atunci înapoi în legătura lui veche a cărnii şi nu-
şi mai aminteşte de nimic din ceea ce s-a întâmplat cu el în somnul încântător al trupului lui. El nu
ştie nici o iotă despre toate acele lucruri înţelepte, pe care le-a spus, prin gura cărnii şi este atunci
pentru sine iarăşi atât de prost şi superstiţios, precum era el mai înainte.
08] Acest fapt să vă servească ca o dovadă, că, de fapt, nici un suflet nu poate fi stricat în aşa fel,
ca el să nu mai fie niciodată vindecabil.
09] Fireşte că va fi nevoie de un timp îndelungat la aşa câte un suflet, ori aici sau încă şi mai mult
în lumea de dincolo, până ce el va dobândi acea statornicie pe cont propriu şi sănătoasă, care este
nevoie pentru a trezi în sine pe deplin germenele vieţii din începuturi şi de a se lăsa de acelaşi

EV - 4 34
pătruns în toate mădularele. Dar, a-şi închipui acest act al vieţii, ca fiind imposibil şi niciodată de
îndeplinit, în privinţa unui suflet, care pare a fi deja pe deplin stricat din temelie, ar fi un păcat tot
aşa de mare împotriva dragostei şi înţelepciunii lui Dumnezeu, ca şi cum sufletul, crezându-se
osândit, apare în sine însuşi ca o lepădătură a iadului şi stă aici, în faţa ochilor lumeşti care judecă,
ca un ghem de păcate mare ca muntele şi dens.”

Ev. 04. 036 capitol

01] (Domnul:) “De aceea, să nu judecaţi oamenii, ca să nu deveniţi prin aceasta la sfârşit
judecători peste voi înşivă!
02] N-ar fi, deci, o nebunie foarte neomenească să vrei să judeci de aceea un om bolnav trupeşte
şi să vrei să rânduieşti peste el o pedeapsă fără conştiinţă, pentru că el a devenit bolnav şi mizer?!
Dar o nebunie cu cât de mult mai mare şi cu foarte mult mai neomenească este aceasta de-abia
atunci, dacă judecaţi şi osândiţi de aceea un om bolnav sufleteşte, pentru că sufletul său a devenit
slab şi bolnav din motivele mai înainte relatate!
03] Voi numiţi nelegiuiţi asemenea oameni, după legile şi rânduielile voastre şi le aplicaţi pedeapsa
nemiloasă, cruntă; dar ce faceţi voi prin aceasta? Voi pedepsiţi un suflet, pentru că el a devenit
bolnav, de fapt, fără vina lui! Întrebaţi-vă pe voi înşivă, cum trebuie să se arate judecăţile voastre
în faţa lui Dumnezeu.
03] Dar întreabă-te pe tine însuţi, tu al Meu Cireniu prieten al oamenilor, ce ai fi făcut fără Mine cu
cei cinci nelegiuiţi principali, ca cel mai mare judecător al Romei şi ca purtător de putere asupra
vieţii şi a morţii!? Vezi, atunci ai fi rânduit să ţi se povestească faptele rele, mârşave şi i-ai fi
încredinţat în sfârşit morţii pe cruce pe toţi cei cinci! Ţi-ar fi venit vreodată în minte de a gândi, că
în spatele tăinuit al acestor cinci ar putea avea un sălăş asemenea duhuri? O, nu! Acest lucru nu ţi-
ar fi venit niciodată în minte!
04] Tu i-ai fi condamnat la moarte cu cel mai rece sânge din lume, foarte aprins de mânie din
pricina nelegiuirilor lor şi ai mai fi fost, în plus, încă de părerea liniştitoare să le fi făcut lui
Dumnezeu şi omenirii un serviciu bun! Dar ce pagubă i-ai fi pricinuit tu omenirii prin a fi nimicit de
pe pământ asemenea duhuri, care, acum, ca pe deplin tămăduite, – sufleteşte şi trupeşte – le
luminează oamenilor acestui pământ ca sori de primăvară şi vor încălzi şi vor înviora spre bine şi
adevăr multe o mie ori o mie de inimi omeneşti! De acum încolo vei proceda tu fireşte într-adevăr
altfel; dar mai înainte ai fi fost tu nemilos!
06] Şi iată, aşa stau lucrurile cu toate judecăţile lumeşti de pe pământul drag! Pentru bolile şi
neputinţele trupeşti se găsesc doctori şi ei pregătesc tot felul de leacuri; numai pentru bolile
sufletelor sărace nu există alţi doctori şi alte leacuri decât mai întâi o carte foarte grea plină de
legile adesea foarte greu de ţinut – şi în spatele legilor, sabia judecătoare!
07] N-ar fi deci mai frumos, mai deştept şi mai omenesc de a institui mai mulţi doctori şi mai multe
leacuri pentru suflete devenite bolnave, decât pentru trupurile acestora, care devin în scurt timp o
mâncare a viermilor?!
08] Că aici o boală a sufletului tare înaintată este mai greu de vindecat decât aşa multe ale
trupului, acest fapt îl ştiu Eu într-adevăr cel mai bine; dar nici una nu este pe deplin nevindecabilă,
în timp ce există totuşi pentru fiecare trup în sfârşit o ultimă boală, pentru a cărei vindecare n-a
crescut nici o plantă pe pământul întreg! Şi totuşi faceţi voi oamenii atât de multe pe dos!
09] Pentru trupul putrezit, total muritor instituiţi voi spitale peste spitale, farmacii şi băi, alifii şi
plasturi şi băuturi tămăduitoare; dar pentru sufletul nemuritor n-aţi construit voi încă nici măcar
numai un spital!
10] Tu spui în tine, în inimă, acum fireşte, într-adevăr: <Cum ar fi fost acest lucru posibil fără Tine,
o, Doamne?! De unde să fi luat noi această gândire şi de la cine s-o fi învăţat?!> Acest lucru este
desigur adevărat, - această cunoaştere cere fireşte într-adevăr o cercetare mai adâncă a întregii firi
omeneşti, decât a ştii doar din experienţa veche, ce fel de suc din ierburi vindecă cel mai degrabă
suferinţele unui stomac bolnav; dar şi sufletul omenesc nemuritor este demn, ca să te îngrijeşti
puţin mai mult de structura lui variată decât de structura unui stomac prea plin din cauza mâncării
fără saţ!
11] Au fost însă într-adevăr în toate timpurile trimişi în această lume şi doctori adevăraţi ai
sufletului, plini de Duhul lui Dumnezeu şi au predicat calea adevărată spre tămăduirea sufletelor.
Unii s-au ţinut de aceasta şi au şi fost vindecaţi negreşit; dar aşa numiţii mari şi puternici ai
pământului s-au considerat oricum pe deplin sănătoşi sufleteşte, au dispreţuit doctorii sufletelor
trimişi de Mine pe pământ, i-au prigonit la sfârşit şi le-au interzis de a practica lurarea lor de
mântuire pentru suflete bolnave, - şi aşa s-a întâmplat întotdeauna prin cei mari şi puternici ai
pământului, că învăţătorii de milostivire spre tămăduirea sufletelor bolnave, n-au putut cuprinde la
oameni niciodată acele rădăcini, prin care ar fi crescut atunci spre un pom de mântuire plin de
putere.
12] Şi dacă a şi fost pusă pe undeva o sămânţă cu totul sănătoasă şi puternică, atunci ştiau copiii
oamenilor egoişti şi lacomi după domnie ai acestui pământ să şteargă pomul atâta timp, să-i ia
ramurile şi crengile, părânduli-se lor de prisos şi să-i frece atâta timp jos scoarţa necesară, până ce
întregul pom a fost nevoit în sfârşit să se usuce. Şi aşa n-a fost instituit şi folositor întemeiat, deci
nici pentru tămăduirea sufletelor bolnave, nici un alt spital până la această oră, decât cele mai
aspre legi, arestări, temniţe de cercetare, temniţe îngrozitoare de pedepsire, sabia ascuţită, extrem
de nemiloasă şi tot felul de instrumente de execuţie şi de ucidere pline de chin şi se schingiuire.
Acestea sunt produse ale unor suflete, cei drept, de asemenea numai bolnave, dar puternice;

EV - 4 35
acelora trebuie să li se ajute înainte de toate, dacă cu tămăduirea sufletelor mici, slabe şi supuse
trebuie să se mai ajungă încă la un oarecare succes fericit pe acest pământ.”

Ev. 04. 037 capitol

01] (Domnul:) “Eu Însumi am fost nevoit să vin tocmai de aceea pe acest pământ, pentru a institui
pentru toate sufletele bolnave un loc de tămăduire dăinuitor şi pentru toate timpurile eficient,
pentru că oamenii n-ar fi realizat niciodată un asemenea lucru.
02] Dar va merge încă, neţinând cont de toate acestea, mereu greu cu construirea care dăinuie un
ospiciu pentru suflete bolnave despre care este vorba, pentru că anumiţi oameni vor începe să se
simtă prin aceasta lezaţi în drepturile lor aparente din lume.
03] Dragostea de sine şi de lume, care este o suflare a iadului în pieptul omului, va fi aici mereu
împotriva acestui lucru şi nu va vrea să fie vindecată de boala ei rea şi nu va renunţa la mijloacele
ei lumeşti, precum sunt aici legile dure greu de îndeplinit, judecăţile şi pedepsele acestora.
04] Dar, totuşi, vor fi după Mine pretutindeni mereu mulţi, la care acest loc al Meu de tămăduire al
sufletului, acum instituit, va rămâne pentru mulţi, care vor vrea să-l folosească. Ce-i drept, vor
avea de îndurat asemenea locuri de tămăduire adevărate unele şi adeseori multe lucruri, din pricina
numelui Meu adevărat şi viu, de la sufletele, într-adevăr, lumesc puternice, dar, în sine, bolnave din
temelie; dar Eu Însumi voi ştii să le protejez!
05] Dar dacă sufletele oamenilor lumeşti, devenite prea autoritar rău bolnave, intenţionează, dintr-
o nebunie categorică, să distrugă pe deplin unul sau celălalt ospiciu pentru suflete, atunci voi
înţelege Eu deja să-i cuprind printr-o judecată extraordinară corespunzătoare şi să rânduiesc
tămăduirea sufletelor lor în ospicii din lumea de dincolo, unde la tămăduiri, care avansează numai
foarte încet, se va auzi multă plângere şi scrâşnire a dinţilor!
06] Deja pe această lume are un leac al trupului foarte eficient un gust de obicei foarte amar; dar
mai amare vor fi la gust leacurile pentru tămăduirea sufletului din lumea de dincolo, pentru că ele
trebuie să fie puternice, pentru a tămădui, prin urmare, acolo un suflet foarte periculos de bonav,
fiindcă pentru el n-a mai fost aici nici o tămăduire posibilă. Da, vindecate vor fi ele într-adevăr, dar
mult timp şi foarte dezamăgitor de amar se va întâmpla aceasta! De aceea, bine aceluia, care îşi va
vindeca sufletul său în aceste ospicii lumeşti!
07] Dar, din toate motivele arătate până acum, sunteţi voi, judecătorii puternici, adevăraţi doctori
ai sufletelor în tot viitorul şi să judecaţi asupra oricărui suflet bolnav o judecată dreaptă spre
tămăduirea lui şi nu spre prăpădirea lui mai mare!
08] Cu adevărat, cu cât aţi îmbolnăvit un suflet, oricum deja foarte bolnav, încă mai mult, printr-o
judecată înadins ea însăşi bolnavă de suflet, cu tocmai tot atât de mult veţi deveni voi înşivă mai
nenorociţi şi bolnavi în privinţa sufletului vostru şi tămăduirea voastră de dincolo va fi atunci una cu
mult mai amară decât aceea a sufletului devenit încă mai nenorocit prin judecata voastră rea!
Pentru că un asemenea suflet este şi rămâne totuşi simplu bolnav, în ciuda judecăţii voastre rele şi
fără sens şi va putea fi şi în lumea de dincolo restabilit printr-o vindecare simplă; un suflet
judecătoresc nebun, însă, va cădea, după fiecare judecată ratată şi rea, mereu o dată îndoit în
boala acelui suflet, pe care îl condamnase rău şi prin aceasta va înmulţi îndoit într-un mod necesar
şi boala foarte proprie din temelia sufletului lui. Că, atunci, în lumea de dincolo, se va întâmpla
treaba de asemenea foarte amarnic şi îndelungat cu tămăduirea unui asemenea suflet de judecător,
devenit foarte nenorocit şi bolnav, se poate înţelege uşor de la sine la o reflectare numai
întrucâtva!
09] Dacă tu, ca un doctor nepriceput, însuţi bolnav, eşti cerut la un bolnav foarte periculos şi tu
mergi acolo din pricina câştigului şi îi dai un leac în nepriceperea ta, care nu-l ajută, ci îl face, pe ici
pe colo, mai nenorocit, - ce folos ai tu de la această treabă?! Pentru că, dacă nu l-ai ajutat, atunci
nici nu primeşti vreo răsplată – cum este obiceiul la voi-; tu ai fost însă în plus îmbolnăvit şi de
boala bolnavului periculos şi nu ai acum în primul rând nici o răsplată şi în al doilea rând, ai de
înfruntat în privinţa ta însăţi, în loc de o boală simplă, una dublă!
10] Dacă vine acum un medic deştept în locul tău, nu va vindeca el bolnavul tău de mai înainte cu
un leac simplu, eficient, în timp ce în privinţa ta, pentru că eşti acum atins de două boli, va şi
trebui el desigur să aplice un leac îndoit, pentru a te ajuta într-un mod posibil?! Şi un asemenea
leac îndoit va înfăptui în carnea ta slabă de asemenea sigur o revoltă cel puţin de două ori aşa de
mare, decât cel simplu la cel numai simplu bolnav al tău mai devreme tratat.”

Ev. 04. 038 capitol

01] (Domnul:) “Eu sunt de părere că aceasta ar trebui să vă fie acum limpede şi aşa duc Eu
cuvântul mai departe şi spun: Nu vreau să spun cu acestea, de parcă ar trebui voi de aceea acum,
pentru că v-am vorbit un asemenea lucru, să distrugeţi toate temniţele şi locurile de pază, care
sunt totuşi un rău necesar faţă de răul mare al sufletelor foarte bolnave şi să rupeţi toate lanţurile
şi toate săbiile; o, nu, acest fapt să nu fie spus absolut deloc cu acest lucru! Pentru că suflete
foarte contagios de bolnave trebuie chiar separate cu băgare de seamă de cele sănătoase şi ţinute
atâta timp în temniţă, până ce ele vor fi vindecate din temelie.
02] Dar nu mânia voastră şi simţul vostru de răzbunare să le ţină în încăperi închise în temniţă, ci
marea dragoste a voastră către aproapele şi grija cea mai profundă, cu aceasta foarte strâns
legată, pentru vindecarea lor posibilă şi deplină! Dacă Duhul adevărat al iubirii vă va arăta, că la
unul sau la celălalt foarte grav bolnav este nevoie de un leac care este amar la gust, atunci nu i-l

EV - 4 36
reţineţi fără drept, pentru că aceasta ar fi o milostivire foarte imatură şi inoportună! Dar numai în
dragostea adevărată trebuie voi să-i daţi celui rău bolnav un leac amar, căci aşa îi va şi procura
acesta sigur vindecarea dorită şi voi veţi primi atunci multă binecuvântare asupra voastră!
03] Leacul pe care l-am rânduit la început, seara, pentru cei cinci, n-a fost, desigur, dulce şi bun la
gust; dar dragostea Mea mare către ei l-a recunoscut, ca fiind inevitabil necesar spre tămăduirea
lor deplină şi aşa a fost acel leac amar de asemenea şi o cea mai mare dovadă a dragostei Mele
către ei. Dimineaţa, au fost ei tămăduiţi prin acesta, cu atât mai uşor, de toate bolile şi ei să
vorbească, dacă unul poate să-Mi poarte supărare din cauza leacului amar savurat!!
04] Dar dacă cineva, mânat numai de furie şi de sete de răzbunare, chinuie şi schingiuieşte
presupusul răufăcător în felul cel mai nemilos, atunci este el prin aceasta deja răufăcătorul multiplu
mai mare şi va primi de gustat, o dată, de asemenea, cu atât mai mult, lucruri amarnice.
05] Cu care măsură veţi măsura, cu aceeaşi măsură vi se va măsura o dată în viitor iarăşi! Cine
măsoară cu dragostea adevărată, aceluia i se va şi măsura aşa înapoi; dar cine măsoară în furie şi
răzbunare, aceluia i se va da înapoi, în viitor, cu totul acelaşi leac spre vindecarea sa, în măsura
foarte dublată şi el nu va scăpa nici cu o secundă mai devreme din ospiciul foarte amar din lumea
de dincolo, decât până ce fiecare fibră tare din sufletul lui va fi făcută albă şi moale ca lâna!
06] Eu v-am arătat acum firea şi constituţia adevărată, general valabilă a omului şi voi nu mai
puteţi spune acum: <N-am ştiut aceasta!> Deoarece cunoaşteţi şi ştiţi însă acum bine un
asemenea lucru, de aceea şi acţionaţi potrivit cu acesta şi învăţaţi-i un asemenea fapt şi pe aceia,
care stau printre voi şi nu ştiu până acum, ca fiind ei înşişi bolnavi, ce fac, căci aşa veţi fi activi în
cea mai adevărată şi bună măsură, ca împreună lucrători adevăraţi şi sănătoşi la împărăţia Mea pe
acest pământ şi bineplăcerea Mea vă va însoţi pe toate căile şi potecile voastre; dar, dacă veţi lucra
pe undeva iarăşi după gândirea voastră veche, atunci gândiţi-vă că sufletul vostru este lovit de o
boală şi rugăţi-vă atunci, ca Eu să-l vindec de aceasta şi ca voi să nu cădeţi într-o dublă suferinţă
proprie!
07] O, voi, voi care judecaţi şi cu judecăţile voastre îmbolnăviţi încă mai tare sufletele bolnave
sărace, decât erau ele mai înainte, luaţi totuşi serios în consideraţie, ce sunteţi voi şi ce trebuie să
fiţi, potrivit adevărului şi ce trebuie să faceţi în consecinţa ordinii lui Dumnezeu! Voi judecătorilor şi
purtătorilor de puterea supremă peste slăbiciunea popoarelor, care sunt la sfârşit de asemenea
toată puterea, forţa şi prestigiul vostru, să fiţi adevăraţi părinţi ai popoarelor voastre şi ca fiind
astfel, trebuie să vă îngrijiţi foarte tare de deplina sănătate a celor mulţi copii vouă încredinţaţi şi
să vă îngrijiţi cu toată dragostea şi grija adevărat părintească de binele sufletului lor! Doctori ai
trupului nu trebuie să fiţi voi – dar cu atât mai mult adevăraţi medici de suflete!
08] Dar dacă vedeţi copiii voştri, cum ei nu respectă adeseori poruncile voastre părinteşti şi
păcătuiesc, din când în când, de asemenea, destul de tare împotriva acestora, v-ar sta bine, dacă
aţi rândui de aceea, să fie chinuit unul sau celălalt copil, oarecum ca exemplu înspăimântător şi l-
aţi atârna la sfârşit chiar pe cruce?! Acest lucru poate să-l fi făcut probabil o dată un tată lacom de
domnie; dar multe asemenea exemple nu va avea de prezentat istoria lumii! Dar voi, părinţi mai
buni, veţi dojeni copilaşii voştri, care greşesc într-adevăr, cel puţin aparent în serios şi în cazul cel
mai necesar, îi veţi pedepsi şi cu nuiaua vindecătoare. Dacă copiii se vor îndrepta după aceea,
atunci veţi avea, cu siguranţă, o bucurie mare în această privinţa; pentru că o plăcere adevărată va
fi pentru voi de a vedea sufletele copiilor voştri proaspete şi sănătoase în faţa voastră.
09] Aşa sunteţi voi judecători puternici, de asemenea şi faţă de toţi oamenii şi bucuria voastră nu
va mai lua niciodată un sfârşit! Puneţi-vă în situaţia acelora, care trebuie să vă asculte pe bună
dreptate şi să accepte şi să respecte legile voastre! Nu v-ar face bine, dacă ar fi ei milostivi cu voi,
ca judecători ai voştri şi s-ar purta cu voi cât se poate de indulgent?! Ceea ce puteţi voi dori, într-
un mod raţional, ca ei să dorească să vă facă vouă, dacă aţi sta în faţa lor cu sufletele bolnave,
aceea faceţi-le şi voi lor, când stau ei cu sufletele lor bolnave în faţa voastră!

Ev. 04. 039 capitol

01] (Domnul:) “Vezi, în aceasta constă explicaţia practică a tuturor legilor lui Moise şi a toată
proorocia tuturor profeţilor: Iubiţi-L pe Dumnezeu, ca Tată veşnic al vostru, mai presus de toate şi
fraţii şi surorile voastre sărace şi multiplu bolnave, însă, în toate împrejurările, ca pe voi înşivă, căci
aşa veţi fi, ca adevăraţi copii sănătoşi cu sufletul ai veşnicului Tată din ceruri, tot aşa de
desăvârşiţi, cum este El Însuşi desăvârşit, - la care lucru sunteţi voi, de fapt, chemaţi! Pentru că,
cine nu devine aici aşa de desăvârşit, precum este desăvârşit Tatăl din ceruri, nu va ajunge la El şi
nu va mânca în veci la masa Lui. (Lev. 11, 44; Lev. 19, 2; Lc. 6, 36; Ev. 01. 155, 15; Ev. 01. 039,
05; Ev. 01. 039, 08; Ev. 01. 050, 13; Ev. 01. 071, 13; Ev. 01. 039, 5-10; Ev. 02. 159, 14; Ev. 03.
180, 6; Ev. 04. 001, 04; Ev. 04. 039, 1; Ev. 04. 110, 11; Ev. 04. 245, 4; Ev. 05. 271, 6; Ev. 06.
226, 10; Ev. 07. 054, 12-13; Ev. 07. 139, 6; Ev. 08. 027, 11; Ev. 09. 022, 5; Ev. 09. 024, 05; Ev.
09. 102, 07; Jl. Gso. 2. 018, 15 )
02] Vezi, deci, tu al Meu Cireniu, în aceasta ai tu tot ce ai considerat mai devreme, ca un rău al
lumii greu de înfrânt! Fireşte că este, într-adevăr, greu de luptat împotriva unei minciuni care a
prins rădăcini în lume, printre oameni, pentru că ea este o boală grea din temelie a sufletului; dar
se poate înfrunta uşor minciuna prin adevărul care reiasă din dragoste, precum lumina din flacără.
Dar dacă ai tu nevoie doar de lumină, pentru a ilumina o încăpere întunecată, te va lăuda cineva că
eşti înţelept, dacă ai da mai degrabă foc încăperii şi ai distruge-o astfel? De aceea, să nu fie
propovăduit cu sabia mai departe cuvântul Meu şi învăţătura Mea!

EV - 4 37
03] Dacă vrei tu să vindeci pe cineva care este chinuit de o rană, atunci nu trebuie tu să-i
pricinuieşti una proaspătă şi încă de zece ori mai rea pe lângă cea de vindecat; pentru că dacă ai
face aceasta, atunci ar fi mai bine, să-i fi lăsat nevindecată rana veche a celui rănit!
04] Cu adevărat, cine va răspândi cu sabia în mână cuvântul Meu şi învăţătura Mea, acela nu va
primi peste el nici o binecuvântare de la Mine pentru râvna lui, ci va fi el însuşi alungat afară, în
întunericul cel mai mare! Dacă iluminezi tu o încăpere pe timp de noapte cu lămpi de untelemn
curat, atunci vor avea toţi care sunt în aceasta o lumină îmbucurătoare; dar dacă aprinzi tu
întreaga încăpere, atunci vor începe toţi să te blesteme şi vor fugi de tine, ca de un nebun furios.
05] Cine predică aici spre vindecarea sufletelor, acela să poarte într-adevăr un cuvânt receptibil,
dar, în schimb, totuşi blând şi să nu urle ca un nebun, care spumegă de mânie şi furie; pentru că
un om spumegând de furie nu îndreaptă pe nimeni cu strigătul său sălbatic! El ori face ca
ascultătorii să-l batjocorească şi să râdă de el şi la sfîrşit, dacă el o întinde încă mai rău cu urletul
lui, îl vor alunga chiar cu bâte şi pumni din societate.
06] De aceea să nici nu vorbească cineva un cuvânt de împăcare către fratele său, dacă simte el în
pieptul propriu ghimpele mâniei; pentru că la sfârşit se convinge el însuşi în râvna lui mânioasă,
devine revoltat şi nu numai că nu l-a preschimbat prin aceasta pe fratele său spre împăcare, ci l-a
întărâtat încă mai mult către contrariu şi a împins înapoi, departe în planul de fond, scopul bun pus
înainte!
07] Da, voi să faceţi la răspândirea învăţăturii Mele mereu o faţă prietenoasă; fiindcă cu învăţătura
Mea veniţi voi doară cu o veste foarte prietenoasă şi foarte plină de fericire din ceruri la oameni şi
trebuie să le-o propovăduiţi şi cu cea mai prietenoasă şi fericită mână!
08] Dar ce ţi-ar spune cineva, la care ai veni şi l-ai invita la un ospăţ de bucurie, dar invitaţia ai
spune-o în felul următor: <Ascultă, tu păcătos nedemn, blestemat de către Dumnezeu! Eu te
urăsc, ce-i drept, din pricina păcatelor tale şi a dreptăţii lui Dumnezeu, vin însă totuşi şi te somez,
cu toate mijloacele de putere care îmi stau la dispoziţie, să vii la ospăţul meu de bucurie cu atât
mai sigur, deoarece, în modul contrariu, te-aş blestema şi osândi pentru totdeauna; dar dacă vii,
atunci să fii tu asigurat, cel puţin pentru ziua de bucurie, de milostivirea şi de bunăvoinţa mea!>
09] Spune-Mi, ce mână ar face cel invitat la o asemenea invitaţie şi dacă ospăţul de bucurie
determinat va fi pentru el, într-adevăr şi un ospăţ de bucurie! Eu sunt de părere, pentru o
asemenea ivitaţie va mulţumi oricare om încă cât se poate de prost! El va veni, într-adevăr, dacă se
simte slab, pentru a înlătura astfel de pe pielea lui urmările rele ameninţate; dar dacă se simte el
destul de puternic, atunci îl va apuca pe cel mojic care a făcut invitaţia şi îl va arunca din casa lui.
Şi că el nu va primi, cu siguranţă, o asemenea invitaţie, se lasă uşor înţeles de la sine.
10] Tocmai de aceea este la răspândirea învăţăturii Mele, care este de asemenea o invitaţie
adevărată din ceruri la ospăţul de veselie, acest lucru mai înainte de toate de luat în consideraţie,
ca toţi care vor răspândi învăţătura Mea printre oamenii pământului, să apară printre oameni plini
prietenie şi dragoste, ca adevăraţi mesageri din ceruri şi să propovăduiască aşa Evanghelia. Pentru
că ceva foarte îmbucurător şi bun doară nu poţi totuşi să propovăduieşti cu o trăsătură a feţei
înfocată, ca de furia cea mai violentă. Şi dacă ar face cineva acest lucru, atunci ar fi el ori un nebun
sau un caraghios şi fiind astfel, este el pe deplin nepotrivit pentru răspândirea cuvântului Meu. – Ai
înţeles tu şi de asemenea, voi toţi ceilalţi, într-adevăr, credincios aceste spuse acum de către
Mine?”
11] Spune Cireniu, foarte zdrobit de adevărul unei asemenea avertizări ale Mele: “Doamne, Tu
singur Adevăratule, eu am înţeles toate acestea bine şi în ceea ce mă priveşte, mă voi ţine sever
de acestea în toate şi în orice! Bineînţeles că nu pot da nici o garanţie pentru toţi ceilalţi; dar eu
sunt de părere că ei toţi Te-au înţeles aşa de bine ca mine. Dar, totodată admit acum, cât mult şi
cât de des am păcătuit extrem de grosolan împotriva omenirii la cunoaşterea, conştiinţa, voia şi
vrerea mea cea mai bună posibilă! Cine va îndrepta iarăşi asemenea păcate ale mele faţă de aceia,
împotriva cărora am păcătuit eu?”
12] Spun Eu: “De aceasta nu te mai îngriji, ci numai de cele viitoare! – Dar, acum, se va întâmpla
imediat ceva nou!”

Ev. 04. 040 capitol

01] Păşeşte Corneliu mai aproape de Mine şi spune, întrebând: “Doamne, Tu ai făcut acum în
decursul cuvântării şi învăţăturii Tale peste măsură de Dumnezeieşti o menţionare despre cum un
om duhovniceşte desăvârşit ar putea să pună mâinile pe altul şi acela ar intra apoi acuşi într-un
somn de încântare şi ar da cuvântări înţelepte de la sine cu sufletul sănătos, - şi dacă ar fi el altfel
un om cât se poate de orb şi pe deplin prost! Dacă aş putea vedea totuşi numai procedeul unei
asemenea tratări, atunci aş ştii, cum este de întreprins în privinţa cuiva o asemenea încercare
tămăduitoare, dacă ar fi ea cumva necesară. Dar dacă un om este un neiniţiat în felul de a trata,
atunci nu poate acela intreprinde nimic, chiar cu cea mai mare bunăvoinţă şi astfel, nici nu va
realiza nimic. – Doreşti Tu să-mi destăinui despre aceasta lucruri ceva mai lămurite?”
02] Spun Eu:" O, da, cu multă plăcere, pentru că această acţiune spre restabilirea sănătăţii trupeşti
şi de asemenea şi a celei sufleteşti pierdute este una obligatoriu necesară! Pentru că o dată alinată
punerea pură a mâinilor chiar şi durerea cea mai vehementă a trupului şi în plus, reiasă cel mai
adesea ca urmare, că omului, căruia i-ai pus cu credinţă tare mâinile peste, cu voia puternică de a-l
ajuta, devine vizionar şi poate el însuşi să-şi determine atunci un leac potrivit, care, folosită fupă
indicaţia lui, trebuie să-i aducă deplina însănătoşire. Fireşte, dacă cumva, împotriva indicaţiei sale,

EV - 4 38
au avut loc cazuri potrivnice, atunci nu va merge bine cu vindecarea deplină; dar dacă a rămas
îndicaţia în tratarea nederanjată, atunci urmează cu totul sigur vindecarea deplină.
03] Dar dacă la această tratare de vindecare a ajuns o oarecare persoană omenească în somnul
prezicător, atunci să nu fie ea deranjată şi slăbită prin tot felul de întrebări nefolositoare, ci să fie
întrebată numai despre ceea ce este necesar în acel caz.
04] Dar cine înfăptuieşte cuiva punerea mâinilor, acela trebuie s-o facă în numele Meu, altfel
tratarea lui n-ar aduce nici un folos şi n-ar înfăptui nimic.
05] Este nevoie la aceasta de o credinţă tare, de nezdruncinat şi de o voinţă tot aşa de tare, de
nezdruncinat.
06] Din cea mai adâncă temelie a inimii trebuie să provină o asemenea râvnă şi trebuie să reiasă
din adevărata dragostea către semeni, atunci umple o asemenea putere a iubirii mâinile celui care
înfăptuieşte punerea mâinilor şi ea pătrunde atunci prin vârfurile degetelor acestuia şi curge ca o
rouă blândă în nervii bolnavului şi vindecă durerea adeseori împungătoare şi adeseori arzătoare.
07] Dar acest lucru este bine de memorat, că este nevoie de mai mult de a transpune un bărbat în
somnul încântător decât la o femeie! În anumite cazuri ar putea să fie şi un bărbat transpus în
somnul de încântare de către o femeie; dar femeii evlavioase să-i reuşească o asemenea tratare
numai cu ajutorul unui înger nevăzut care-i stă alături, pe care şi l-a făcut ea îndatorat să-i
servească, prin rugăciune şi prin curăţia inimii ei.
08] Asemenea femei evlavioase le-ar produce, mai ales celor care nasc adeseori greu şi cu dureri
mari, o alinare mare. Acest lucru ar fi mai bine, decât, ca de obicei, moaşa să călătorească la
Betleem şi să înveţe acolo arta, cum îi este de ajutat uneia care naşte, la care o grămadă întreagă
de tot felul de mijloace de superstiţie care dăunează mai mult decât folosesc, sunt puse în cea mai
proastă aplicare.
09] Ce ceremonii foarte prosteşti şi ridicole sunt întreprinse adesea mai ales la naşterea a primului
copil! Dacă este o fetiţă mai întâi născută, atunci trebuie intonate tot felul de cântece prosteşti de
jale şi trebuie să se suspine jalnic şi să se plângă mult şi tare trei zile la rând. Dacă se naşte un
băieţel, atunci trebuie tăiate vite mici şi miei şi trebuie să se coacă pâini mici şi toţi cântăreţii,
fluierătorii şi cântăreţii din instrumente trebuie să vină laolaltă şi să facă o gălăgie asurzitoare în
decursul întregii zile, ceea ce este presupus să-i creeze celei care naşte o ameliorare a durerilor
facerii ei! Deci, în loc de o asemenea prostie, ar fi ajutorul la naştere mai înainte menţionat totuşi
desigur foarte oportun!”
10] Spune Corneliu: “Ha şi încă cum! Dar ajunge o femeie la o asemenea evlavie?”
11] Spun Eu:" Foarte uşor! Mai întâi este nevoie la aceasta de o educaţie bună şi apoi de o învăţare
temeincă a unei fecioare devenite pe deplin matură! Dar învăţarea nu are voie să se acorde unei
fecioare încă cât se poate de mature, înainte de evlavia adevărată, încercată a inimii.
12] Dar şi bărbaţi pot să-i ajute unei femei care dă naştere şi să-i creeze o atenuare mare prin
punerea mâinilor!”

Ev. 04. 041 capitol

01] Spune Stahar care stă lângă şi este atent la toate: “Dar nu s-ar necurăţi bărbatul cu aşa ceva
pentru întreaga zi după legile lui Moise?”
02] Spun Eu:" De acum încolo, nu te poate necurăţi nimic decât gânduri, lăcomii şi dorinţe rele şi
necurate, defăimări rele, minciună şi bârfă, discreditare şi calomniere. Acestea sunt lucruri care
necurăţesc omul; toate celelalte nu necurăţesc omul, ori absolut deloc, sau, cel mult, numai în
exterior, pe piele şi în plus, are el apă îndeajunsă, pentru a se spăla de o necurăţie exterioară.
03] Moise le şi dăduse evreilor asemenea recomandări numai în cea mai mare parte din pricina
pornirii lor mari spre necurăţie în toate lucrurile lor exterioare; pentru că oameni, care devin deja
în exterior adevăraţi porci, devin aceasta atunci de asemenea cu atât mai uşor în inimă. De aceea
le poruncise Moise evreilor cu totul într-un mod deosebit curăţirea exterioară.
04] Dar curăţirea propriu zisă a oamenilor se întâmplă de-abia printr-o adevărată ispăşire, prin
căinţa în privinţa unui păcat comis faţă de semen, prin angajarea fermă de a nu mai păcătui şi prin
îndreptarea vieţii astfel deplină.
05] Dacă nu se întâmplă asemenea fapte, atunci puteţi stropi cu sânge o sută de mii de ţapi, să-i
blestemaţi şi să-i aruncaţi în Iordan în locul păcatelor voastre, căci aşa rămân inimile şi sufletele
voastre în faţa lui Dumnezeu încă tot atât de necurate şi necurăţite, cum au fost ele mai devreme!
Cu apă se curăţeşte trupul şi cu o voinţă fermă, tare şi în toate devotată lui Dumnezeu inima şi
sufletul.
06] Asemenea suflete întărite pot să pună atunci mâinile peste un bolnav în numele Meu, în mod
duhovnicesc de asemenea, în cea mai mare depărtare şi va fi mai bine cu el.
07] Dar cine mai este slab în desăvârşirea inimii sale şi a sufletului său, acela să recurgă la
trasările de linii mai înainte menţionate în cuvântarea Mea principală şi el îi va creea unui bolnav
trupesc de asemenea o alinare mare a suferinţelor lui. El îl va aduce de asemenea în somnul
încântător şi cel tratat va prezice în somn, ceea ce îi poate ajuta. Prezicerile trebuie atunci puse
foarte temeinic în aplicare şi într-un timp oarecare îi va şi merge atunci bolnavului mai bine, dar
fireşte într-adevăr nu aşa de repede, ca şi cum dacă un om duhovnicesc desăvârşit i-ar fi pus peste
mâinile pline de binecuvântare, prin care vindecarea poate şi trebuie să se înfăptuiască într-o clipă.
08] Aşa se poate convinge oricine, că în somnul încântător poate proorocii şi sufletul, altfel foarte
prost, chiar şi al unui copil, pentru că el este pus în legătură pentru moment cu germenele de viaţă
cel mai duhovnicesc al lui. Dacă după trecerea somnului de încântare este adus germenele cel mai

EV - 4 39
interior de viaţă iarăşi în locaşul său de odihnă, atunci se trezeşte sufletul iarăşi în carnea lui şi
despre toate cele întâmplate şi din sine însăşi rostite nu mai ştie el atunci absolut nimic. Dar
aceasta adevereşte tocmai că un oarecare suflet nu poate fi niciunde aşa de tare stricat, ca el să nu
mai poată fi vindecabil.”

Ev. 04. 042 capitol

01] (Domnul:) “Dar, ca voi să vedeţi acest lucru şi într-un mod practic, voi rândui acum, ca să
sosească din Cezarea lui Filip un om aşa prost bine şi rău straşnic. Acesta să fie tratat aşa de către
unul dintre voi şi voi veţi vedea şi veţi auzi, în ce înţelepciune demnă de mirat va trece dincolo
omul prost şi rău în somnul de încântare. Dar când se va trezi, va fi el iarăşi acelaşi om rău şi
prost, care a fost el mai înainte şi noi vom avea de lucru de a-i insufla pe calea naturală noţiuni
numai întrucâtva mai luminoase despre Dumnezeu şi oameni.”
02] Spune Cireniu: “Doamne! Atunci mă bucur eu deja foarte mult de acest lucru; pentru că în
acest caz se vor putea iarăşi învăţa şi afla foarte multe! Este acel anumit om cumva deja pe calea
încoace?”
03] Spun Eu:" Într-adevăr; el te caută şi te va ruga foarte necioplit pentru o susţinere, pentru că a
pierdut, la ocazia focului, o colibă, două oi, o capră şi un măgar. Dar el a aflat că tu te afli aici şi
rânduieşti, ca celor păgubiţi să li se ajute şi omul, altfel destul de rău şi prost, s-a pus de aceea pe
drum, pentru a fi despăgubit iarăşi pentru paguba suferită. Dar el nu este de fapt, chiar dacă este
el un prostănac sărac, chiar atât de păgubit; pentru că cele două oi le-a furat el cu două zile
înainte, înainte ca focul să se fi produs, de la altcineva şi măgarul şi capra le-a adus înainte cu un
an în acelaşi mod în posesia lui.
04] Tu vezi deci din cele făcute acum cunoscute ţie, că noul nostru venit este un ticălos destul de
rău, dar totodată şi destul de prost ca noaptea, ceea ce provine la asemenea oameni din lăcomia
de avuţie animalic oarbă. El şi-ar fi putut salva foarte uşor coliba sa împreună cu avutul modest al
său; dar, în timpul focului, s-a furişat mereu peste tot prin prejur, pentru a-şi însuşi, pe o cale
nelegiuită, aşa unele bogăţii găsite. Aşadar, el n-a găsit însă nimic şi atunci când a venit el foarte
indispus acasă, şi-a găsit coliba în cele mai frumoase flăcări şi cele patru animale ale sale au fost
deja arse până la oase.
05] Până astăzi plânge el după coliba lui; dar atunci când a aflat înainte cu o oră, că tu te afli aici
din motive mai sus menţionate, a hotărât el, după nu chiar prea multă cugetare, să vină încoace să
verifice, dacă ai fi tu într-adevăr aici şi dacă ai şi despăgubi cu adevărat pagubele.
06] Ca tu să ştii acum dinainte, cu ce fel de om vom avea de-a face aici foarte curând şi cum vei
avea tu să te comporţi, cel puţin la început, ţi l-am descris puţin dinainte; cele mai bune lucruri le
vei afla după aceea deja de la el însăşi.”
07] Întreabă Cireniu: “Să rânduiesc să-i revină, într-adevăr, o oarecare despăgubire?”
08] Spun Eu:"Deocamdată nu, pentru că în acest caz trebuie să-l interoghezi într-un mod foarte
autentic roman; de-abia după tratare, când va accepta el o gândire ceva mai omenească, se vor
lăsa găsite celelalte lucruri! Zinka, însă, să întreprindă tratarea în privinţa lui; pentru că el posedă
multă putere pentru acest lucru. Eu voi aplica dinainte punerea mâinilor Mele peste Zinka, ca el să
câştige cu atât mai multă putere şi ca să-i reuşească mai bine tratamentul.”
09] Dar Zinka, care era necontenit, ca nu cumva să piardă o silabă, în jurul Meu, a ieşit în faţă şi a
spus: “Doamne, cum voi putea reuşi într-adevăr un asemenea lucru, deoarece sunt mult prea puţin
familiarizat cu forma tratării?”
10] Spun Eu:"Pune mâna dreaptă pe frunte şi cea stângă pe stomac şi el se va afunda de îndată în
somnul discutat şi va şi începe acuşi să vorbească, dar cu o voce mai slabă ca în starea naturală!
Dacă vrei să-l trezeşti atunci trebuie să pui tu mâinile tale doar în ordinea inversă, ţinându-le aşa
câteva clipe. De îndată, însă, ce se va trezi el, tragi tu mâinile tale înapoi şi tratarea a luat sfârşit!”
11] Zinka este acum cu totul de acord şi este şi plin de credinţa cea mai tare, că toate îi vor reuşi
astfel şi aşteaptă acum el însuşi cu dor omul lui, - Mă întreabă însă totuşi, dacă să întreprindă el
tratarea de îndată la sosirea aceluia sau să aştepte un semn.
12] Spun Eu:" Eu îţi voi indica, când are aici ceva a se întâmpla. Mai înainte trebuie voi doară să
cunoaşteţi totuşi prostia şi necioplirea lui, asta înseamnă, starea însemnată de boală a sufletului
său. Când va fi el în această privinţă îndeajuns de cunoscut vouă, va veni abia atunci timpul de a
considera sufletul său în starea sănătoasă şi de a recunoaşte din acesta, că de către voi, oamenii,
nu este de judecat şi de afurisit în deplina stricăciune nici un om părând cât se poate de ticălos,
pentru că fiecare suflet conţine în sine încă un germene sănătos al vieţii. – Dar, pregătiţi-vă şi fiţi
cu băgare de seamă; el va fi acum de îndată aici!”

Ev. 04. 043 capitol

01] Atunci când de-abia terminasem de rostit un asemenea lucru, vine omul nostru, care se numea
Zorel, cu o înfăţişare foarte distrusă, învelit în zdrenţe pe jumătate arse şi făcând o gălăgie
însemnată.
02] Eu i-am indicat lui Iuliu, ca el să meargă acolo şi să-l întrebe, ce vrea acesta şi ce caută el aici
după amiaza. Şi Iuliu merge cu o mimă foarte serioasă la el şi face ceea ce l-am sfătuit Eu.
03] Şi Zorel se prezintă şi spune cu o voce puternică: “Eu sunt un cetăţean pe deplin sinistrat din
oraş şi am aflat de-abia astăzi, că marele Cireniu se află aici, pentru a le ajuta celor sinistraţi de
către foc prin mijloace bogate. Eu am cuprins curaj, aşadar şi am venit încoace, pentru a vedea în

EV - 4 40
primul rând, dacă Cireniu ar fi într-adevăr aici şi dacă ar face el cu adevărat ceva spre alinarea
celor nenorociţi. Dacă face el ceva potrivit cu obiceiul ales al romanilor, atunci nu voi fi făcut nici
eu, cu siguranţă, calea mea în zadar; dar dacă nu face el nimic dintr-un motiv oarecare, na, atunci
nu va face el desigur nici o excepţie cu mine în ceea ce priveşte inactivitatea sa în această treabă!
Spune-mi de aceea, tu roman ales, dacă este Cireniu aici şi dacă ar exercita el fapte de caritate
într-adevăr într-un asemenea fel, cum am auzit eu, ca eu să mă duc la el şi să-l implor pentru aşa
ceva!”
04] Spune Iuliu: “Da, el este aici şi înfăptuieşte binefaceri însemnate, - dar numai în privinţa
acelora, căruia îi sunt cunoscuţi cu un renume pe deplin ireproşabil! Dacă şi este la tine cu
siguranţă cazul acesta, atunci nu te vei reîntoarce fără nimic acasă! Dincolo, la acea masă lungă,
pe care o umbresc chiparoşii şi cedrii înalţi, şade el acum şi face audienţe înspre toate părţile. Du-
te acolo şi înfăţişează-te lui! Dar stăpâneşte-te numai straşnic; pentru că el este cu o vederă atât
de ageră ca o acvilă şi descoperă caracterul unui om adesea la prima vedere! Ceea ce recunoaşte
el, este aşa de mult ca un adevăr autorizat şi vai aceluia, care îl contrazice! El nu este niciodată
mai critic, decât atunci când împarte binefaceri!”
05] Zorel se gândeşte bine la această cuvântare de introducere, ce să facă în circumstanţe atât de
iscusite. Dar, după un timp scurt, se decide el, să şchiopăteze totuşi până la Cireniu, ceea ce este
de fapt o prefăcătorie prostească din partea lui. Ajuns la Cireniu, face el trei închinăciuni,
aplecându-se cu capul până la pământ. Atunci când ajunsese el la sfârşit cu a treia închinăciune,
spune el cu o voce cutremurător de ascuţită: “Înaltule domn şi cel mai sever stăpân! Eu, Zorel, fost
cetăţean neînsemnat din Cezarea lui Filip arsă din temelie, rog severitatea voastră cea mai înaltă
romană de a-mi ajuta mie săracului desfrânat de om sinistrat cu ceva puţin, chiar şi cu cel mai
obişnuit mărunţiş şi cu ceva îmbrăcăminte, pentru că nu posedez nimic altceva decât aceste
zdrenţe.
06] Eu am fost proprietarul cinstit al unei colibe mici cu o parte de pământ de două pogoane de
ogor slab agricol. Eu am şi avut o soţie, pe care dumnezeii mi-au primit-o acum doi ani desigur de
îndată în eliseum. Copii n-am avut, dar într-adevăr o slujitoare, cu care mai trăiesc încă, dar de
asemenea fără copii. Proprietatea mea ambulantă consta în două oi, o capră şi un măgar şi în
câteva unelte vechi de arat şi în ceva îmbrăcăminte. Totul a fost, în timp ce eram ocupat cu
stingerea altor case, o pradă a flăcărilor.
07] Eu sunt acum, precum sute împreună cu mine, un cerşetor deplin; chiar şi slujitoarea mea,
care a fost singurul sprijin al vieţii mele, m-a părăsit, pentru că nu-i mai puteam oferi nimic, - ceea
ce îi va fi însă pus pe socoteală! Pentru că, dacă aş avea norocul extraordinar, să ajung iarăşi la o
colibă şi la o posesie altfel înfăţişată, atunci să-mi vină ea numai şi eu voi înţelege într-adevăr să-i
indic uşuraticei calea afară din casa mea!
08] În general, voi dispreţui şi voi fugi în timpul următor al vieţii mele de totul ce se numeşte
femeie; pentru că nici o femeie nu este de vreo valoare! Se spune, ce-i drept, că eu aş fi un animal
prost şi n-aş înţelege absolut deloc să mă port cu o femeie şi soţia mea mi-ar fi murit de supărare!
Dacă acesta ar fi fost cazul, atunci n-aş fi jelit după ea aproape un an şi slujitoarea mea n-ar fi
rămas la mine cu destul de mult drag până la nenorocirea mea, deşi nu-i puteam da nici o răsplată
mare.
09] Este în general o ruşine straşnică, că şi bărbatul trebuie să fie născut din femeie; uneori, ar fi
aproape mai onest, dacă mama mea trupească ar fi fost o ursoaică!
10] Dacă dumnezeii au rânduit totul într-un mod înţelept, atunci şi-au dat cu femeile totuşi o
slăbiciune mare, care nu le aduce absolut nici o cinste! Dar lui Zeus i se întâmplă pe deplin bine,
dacă Iuno îi face în toate clipele o vreme rea! În general, nu pare întreaga masă de dumnezei să fie
încă bine experimentată; altfel, i-ar fi imposibil să poată să facă, uneori, asemenea farse proaste ca
noaptea, aşa destul de neomeneşti!
11] Eu sunt, ce-i drept, un om credincios şi cinstesc dumnezeii din pricina unor rânduieli înţelepte
ale lumii; dar unde miroase ei câteodată straşnic de urât de atâta prostie, acolo nu sunt eu un
prieten de-al lor. Ar fi ars oraşul nostru cumva, dacă Apolo n-ar fi comis cumva iarăşi o farsă
prostească?! El se îndrăgostise din vedere – cum susţin şi preoţii noştri înţelepţi într-un mod foarte
hotărât – într-o oarecare nimfă a pământului aşa potrivit de voluptoasă, probabil i-a făcut chiar o
vizită murdară, a lăsat între timp carul ceresc nesupravegheat cu caii curajoşi şi Iuno sau Diana i-
au jucat între timp o festă şi noi, săracii desfrânaţi, trebuie, în schimb, să plătim baia frumoasă a
dumnezeilor!
12] Că din când în când devine slab un om, de obicei din lipsă de experienţe îndeajunse, acest fapt
este de înţeles. Ce vină are trestia slabă, când este ea clătinată de vânturi încoace şi încolo?! Dar
dacă cedrii imenşi, ca simboluri ai dumnezeilor noştri dragi, se lasă de asemenea clătinaţi şi
aplecaţi de către vânturile mizere ale pământului, asemeni unei trestii, înspre toate părţile, chiar
uneori înspre cele mai murdare, atunci este acest fapt de neînţeles şi un om, numai puţin gândind
lucid, trebuie doară să considere aşa ceva într-un mod necesar ca fiind foarte prostesc!
13] Dumnezeu încoace sau dumnezeu încolo! Dacă el acţionează într-un mod înţelept, cum se
cuvine pentru un dumnezeu, atunci este el demn de toată adoraţia; dar dacă acţionează el uneori
slab, tot aşa ca un om muritor şi noi săracii oameni ajungem într-o lezare într-un mod nemeritat,
printr-o festă nechibzuită a dumnezeilor, atunci este aceasta neînţelept şi din partea unui
dumnezeu şi eu nu-l pot de aceea cinsti şi slăvi.
14] Tu, înaltule domn şi de fapt, tu însuţi aşa puţin ceva ca un om pe jumătate dumnezeu, vei
admite acum totuşi, că, în privinţa nenorocirii mele, au fost devină doar dumnezeii – şi anume
îndrăgostitul Apolo!? Eu te implor de aceea să-mi înlocuieşti pagubă!”

EV - 4 41
Ev. 04. 044 capitol

01] Spune Cireniu: “Cât doreşti tu, deci, prin urmare, ca eu să-ţi dau?”
02] Spune Zorel: “Nu chiar prea puţin, dar, de asemenea, nici chiar prea mult; dacă pot să
restabilesc numai ceea ce am pierdut, sunt eu atunci deja mulţumit!”
03] Spune Cireniu: “Cunoşti tu legile Romei, care le-au fost date popoarelor spre protejarea avuţiei
lor acumulate?”
04] Spune Zorel: “O, da, - ce-i drept, nu pe toate ca un oarecare învăţat în domeniul dreptului, dar
câteva cunosc eu totuşi! Împotriva celor mie cunoscute, n-am păcătuit niciodată. Dar un păcat
împotriva unor legi necunoscute, este oricum o nulitate!
05] De altfel, eu sunt grec şi noi, grecii n-am considerat încă niciodată chiar prea sever şi exact
legile despre al meu şi al tău foarte sever despărţit, pentru că noi suntem mai mult pentru o
proprietate comună decât pentru una particulară. Pentru că proprietatea comună produce prietenie,
fraternitate, loialitate adevărată şi dăinuitoare şi lipsă de domnie printre oameni, ceea ce este
desigur o treabă foarte bună! Proprietatea particulară însă produce mereu lăcomie de avuţie,
invidie, zgârcenie, sărăcie, furt, tâlhărie, ucidere şi cea mai mare lăcomie de domnie, din care
reiasă la sfârşit toate chinurile pământeşti pentru omenire, aşa ca dintr-o cutie a pandorei!
06] Dacă n-ar exista legi exagerat de dure în favoarea proprietăţii particulare, atunci ar şi exista cu
mult mai puţine furtişaguri şi tot felul de înşelăciuni. Eu spun şi susţin, că legile pentru protejarea
proprietăţii particulare sunt ogorul bine îngrăşat, pe care prosperă toate patimile imaginabile şi
ajung la maturitate, în timp ce în proprietatea comună nu pot apuca vreodată un loc, nici pizma,
lăcomia de avuţie, invidia, mărturia mincinoasă, înşelăciunea, furtul, tâlhăria, uciderea, nici un
oarecare război şi o altă nenorocire!
07] Dar, deoarece am recunoscut tot timpul şi încă mai recunosc necontenit legile pentru
protejarea proprietăţii particulare mereu ca fiind o grozăvie a pustirii pentru coexistenţa
prietenească şi frăţească, de aceea nu mi-am făcut – cel puţin în lucruri mărunte – niciodată o
conşţiinţă prea îngreunată, dacă mi le-am putut procura pe o cale ilegală; dar, dacă şi-a
imprumutat cineva ceva de la mine pe aceeaşi cale, atunci n-a fost el de aceea desigur niciodată
prigonit de mine.
08] Coliba şi ogorul meu sunt legal ale mele; na, - cu ceea ce se aflau în acestea, ca bunuri mobile
ale posesiei mele, n-am ţinut o evidenţă niciodată chiar prea exactă din motivele adevărate
înfăţişate, pentru că sunt un spartan. Cine cunoaşte Sparta şi legile vechi şi foarte înţelepte ale
acesteia, aceluia îi va fi limpede, de ce n-am avut niciodată o mustrare de conştiinţă deosebită în
privinţa unui aşa numit furtişag mic. Cele două oi, o capră şi măgarul meu n-au fost, ce-i drept, un
bun cumpărat, dar tocmai nici de asemenea unul prea tare furat al proprietăţii mele; pentru că eu
le-am găsit în pădure, păscând sălbatic, ce-i drept, nu deodată, dar, totuşi, aşa încetul cu încetul.
Posesorul acelor păşuni mari de pădure este de asemenea şi posesor a multor mii dintre asemenea
animale. Pe acela nu l-a durut, cu siguranţă, această pierdere mică, - şi mie mi-a venit ea extrem
de bine şi utilă!
09] Cu aceasta n-am păcătuit desigur chiar prea imens împotriva legilor romane pentru protejarea
proprietăţii, mai cu seamă că am găsit animalele menţionate în pădurea mare, lungă şi lată de ore
de mers, ca rătăcind singure prinprejur şi fiind pentru posesorul lor legal oricum pierdute!
Recoltarea ulterioară este permisă chiar şi la evrei, care susţin că au o lege pentru acest fapt de la
cel mai înalt Dumnezeu Însuşi. De ce să fie ea atunci o nelegiuire la noi romanii?!
10] Numai cu sabia în mâinile puternicilor pământului, deci prin puterea sălbatică a urşilor şi a
leilor, se lasă aparată o asemenea lege împotriva firii pentru protejarea posesiei particulare, cu
raţiunea niciodată! Şi să fie toţi cei zece mii de dumnezei în favoarea ei, astfel sunt eu împotrivă,
atâta timp cât voi trăi cu capacitatea de a gândi aşa de curat, cum gândesc acum şi cum am gândit
dintotdeauna!
11] Tu, înaltule domn, ai într-adevăr puterea sabiei şi poţi să-mi aplici o corecţie prin bătaie, mie
săracului desfrânat, după bineplăcerea ta, dar liniile drepte ale dogmelor mele de viaţă nu vei fi în
stare niciodată să le îndoi cu toate armele Romei; dacă ai tu însă cumva alte motive de raţiune mai
întemeiate pentru posesia sever legală, atunci vreau să le ascult şi să-mi rânduiesc potrivit cu
acestea felul meu de viaţă din viitor!”

Ev. 04. 045 capitol

01] Spune Cireniu, făcând ochi mari, puţin în secret către Mine: “Doamne! Tu îmi făcuseşi mai
devreme menţionarea premergătoare, că acest om ar fi aşa destul de prost şi rău şi acum vorbeşte
omul aşa în toată ordinea, ca unul dintre primii avocaţi păgâni! El şi-a însuşit, ce-i drept, puţin din
iudaism, dar în legile noastre şi în cele ale vechii împărăţii greceşti este el aşa de bine priceput ca
unul dintre noi şi nu i se lasă absolut deloc multe de spus împotrivă! Eu aşteptasem acum o prostie
aşa bine grosolană; dar, în zadar, - el devine numai mereu mai luminos şi îşi apără furtul său într-o
formă, împotriva căreia nu se poate spune aproape absolut nimic! Ce se va putea face, deci, cu el
la asemenea perspective iscusite?”
02] Spun Eu:" Lasă că aceasta se va rezolva; el însuşi va contraria totul într-un fel convingător, ce
consideră el acum ca fiind pe deplin rezonabil potrivit, după idea lui proastă şi rea! Examinează-l
însă acum numai încă mai departe; pentru că Mie Îmi este foarte important, ca să învăţaţi să

EV - 4 42
deosebiţi aşa bine limpede şi luminos motivele ale aşa numitului umor înnăscut, de cele ale
raţiunii!”
03] Spune Cireniu: “Na, aici sunt eu totuşi curios în cea mai mare măsură, ce va reieşi la sfârşit în
această privinţă!”
04] Spune Zorel, întrebând: “Înaltule stăpân din Roma! Ce am eu de aşteptat şi la ce să mă
aştept? Eşti tu de părerea mea, sau să devin eu susţinător al celei ale tale, dar pe care fireşte că n-
ai rostit-o încă?”
05] Spune Cireniu: “Până la acea stare de a-ţi acorda împlinirea dorinţei tale sau de a nu ţi-o
acorda, vom mai avea noi încă unele lucruri de discutat unul cu celălalt! Tu îmi pari a fi un om
straniu cu un umor înnăscut şi sinceritatea ta nu pare a fi ireală! Dacă ai găsit tu cele patru animale
în cauză ca oricum pierdute pentru posesorul lor legal, rătăcind în pădurea mare, sau dacă le-ai
găsit totuşi pe altundeva, sau dacă doar ai găsit numai şi celelalte unelte de casă ale tale, aceste
stări de fapt le lăsăm deocamdată sub semnul întrebării. Dar eu îţi spun acum altceva şi aceasta
constă în faptul că acum, aici, în compania mea, precum în alte locuri, există oameni atât de clar
văzători, care au depus deja mii de dovezi ale capacităţii lor de proorocire şi că eu adaug o
asemenea credinţă afirmaţiei lor foarte lucide, că aceeaşi nu poate fi slăbită nici prin sute de mii de
dovezi contrarii!
06] Vezi, un asemenea om mi-a spus, atunci când încă de-abia ai putut fi în starea de a părăsi
oraşul, că vei veni şi ce ai cere de la mine. Eu am ştiut deja, înainte ca să te fi văzut, că ţi s-a
întâmplat această nenorocire. Tu ai fi putut de asemenea s-o şi preîntâmpini uşor, dacă ai fi rămas
acasă; dar noţiunile tale ilegale despre posesia protejată de drept te-au adus pe străzile oraşului în
flăcări, pentru a-ţi însuşi pe undeva iarăşi ceva pe căi ilegale. Între timp, a luat foc coliba ta de paie
şi acesta ţi-a înghiţit repede posesiile tale ilegale. Că la această oacazie slujitoarea ta te-a lăsat
afundat în noroi, este de înţeles, pentru că ea te cunoaşte şi ştie, că eşti un om, căruia nu-i este
absolut deloc de dat încredere la o asemenea ocazie.
07] Pentru că atât de mult cât eşti tu în alte privinţe împotriva proprietăţii private legale, aşa vrei
tu însă să ai un asemenea fapt în casa ta totuşi extrem de nederanjat şi pe deplin asigurat! Aşadar,
focul a înghiţit însă într-un mod ilegal posesia ta şi tu nu poţi trage elementul la cea mai severă
răspundere, pentru că acesta nu ţi-ar da cu siguranţă nici o socoteală; dar slujitoarea ta ai fi tras-o
la răspundere în modul cel mai sever şi ea ar fi trebuit să-ţi înlocuiască paguba, pe viaţă şi pe
moarte, cu însoţirea tot felul de bătăi, pentru că ai fi afirmat sus şi tare, că focul ţi-ar fi înghiţit
totul numai prin neglijenţa ei.
08] Vezi, aceasta şi încă altele au spus dinainte asemenea oameni despre tine, cărora le dau cea
mai deplină crezare, mai mult decât tuturor dumnezeilor Romei şi ai Atenei! Dar în legile noastre
stă scrisă o zicală, care sună aşa: Audiatur et altera pars! (Să se asculte şi cealaltă parte!) şi în
consecinţa acesteia, poţi tu să-mi aduci o dovadă contrarie. Obiectează spre dezvinovăţirea ta,
ceea ce ştii şi poţi; de către mine va fi ascultat totul cu cea mai mare răbdare!”

Ev. 04. 046 capitol

01] Spune Zorel, puţin reflectând: “Înaltule stăpân! Dacă afirmi tu deja de dinainte că-i acorzi mai
multă crezare unuia dintre proorocii tăi cei mai încercaţi decât la o sută de mii de alţi martori,
atunci aş dori să ştiu totuşi, pentru ce ar fi aici bună o contraargumentaţie în orice caz iraţională
din partea mea! Împotriva credinţei tale de neschimbat bazată pe orice motive ar fi ele, este
imposibil să se mai lase adusă o oarecare dovadă contrarie. În plus, ai tu puterea mare în mâinile
tale! Cine ar putea să înceapă aici să se judece cu tine?!
02] La ce-mi foloseşte, dacă îţi şi spun foarte lămurit, că acestea n-ar fi totuşi astfel? Tu îmi vei
introduce proorocul, care îmi va spune încă o dată în faţă, ceea ce mi-ai spus tu deja şi eu mă aflu
atunci cu contracuvântarea mea aşa bine din lac în puţ. Pe scurt, cu credinţa – de peste o sută de
mii - de oameni a ta, nu mai este nimic altceva de făcut, decât să ţi-o las valabilă cu totul
binevoitor; pentru că tu vei crede totuşi mai mult proorocul decât cele o sută de mii de dovezi puse
de mine ţie împotrivă! Eu nu mai vorbesc la o asemenea afirmaţie premergătoare nimic altceva
decât: Înaltule stăpân, iartă-mă, că m-am apropiat de tine!
03] De altfel, rămân eu totuşi ferm pe poziţia principiului meu, că o proprietate privată apărată prin
legi sever în vigoare, este de o mie de ori mai rea pentru societatea omenească decât o proprietate
liber comună! Motivele mele le-am înfăţişat deja împotriva acestei adevărate cutii a Pandorei şi nu
mai trebuie, deci, să le mai repet. Numai acest lucru îl mai adaug acum, că, în vitor, din pricina
necesităţii neplăcute a violenţei exterioare, crude, voi renunţa la practicarea principiului meu!
04] Eu nu văd, ce-i drept, nici o fericire pentru săraca omenire în legile pentru protejarea
proprietăţii şi de fapt, cea mai mare ostilitate faţă de raţiune; dar ce poate un singur om, învelit în
cele mai mizere zdrenţe, împotriva a o sută de mii ori o sută de mii?! Ar putea fi oprite la urmă rele
mărunte, care apar cumva în posesia comună, deja prin posesia legală, pe baza faptului că orice
rău aduce cu sine şi ceva bun; dar punerea relelor mici la urmă, nu se află în absolut nici un raport
cu grozăviile, care se dezvoltă şi trebuie să se dezvolte din poprietatea particulară subminată!
05] Eu am terminat astfel de vorbit. Ceva bun de aşteptat, n-am absolut deloc în circumstanţele
sus dominatoare şi aşa va fi mai bine, să dispar iarăşi în ceaţă cu permisiunea ta milostivă. Dar
fireşte numai cu permisiunea ta! Pentru că, spus cu voce tare, fiindcă dumnezeii o ştiu, cum, cu
afirmaţii arătând adevărate împotriva mea, cu care vei fi plin de la proorocii tăi, mă aflu eu ca
nelegiuit în faţa ta; şi aceştia trebuie doară mai întâi să fie pedepsiţi, înainte ce vor fi ei iarăşi lăsaţi

EV - 4 43
liberi. Legea trebuie mai întâi săturată cu sângele unui desfrânat sărac, înainte ca să i se acorde
iarăşi libertatea!
06] Dacă mă aflu eu în faţa ta ca un nelegiuit, după noţiunile tale, de pedepsit, atunci pedepseşte-
mă imediat şi dă-mi atunci iarăşi libertatea sau moartea! Mie îmi este tot una, pentru că mă aflu
acum pe deplin fără apărare în faţa ta; dar voi, romanii, sunteţi şi rămâneţi cavaleri uscaţi ai legii şi
pe nimeni nu-l protejează raţiunea şi nevoia sa în faţa răzbunării legilor voastre! Spune, înaltule
stăpân, am eu voie să plec iarăşi, aşa cum am venit, sau trebuie să rămân aici, din pricina unei
pedepse de rânduit asupra mea?”

Ev. 04. 047 capitol

01] Spune Cireniu într-un ton, ce-i drept, serios, dar totuşi blând omenesc: “Să pleci, nu ai voie,
dar nici să rămâi aici din pricina unei pedepse de aşteptat, ci doar din pricina mântuirii tale! La
pedepsirea păcătoşilor, n-am avut noi romanii niciodată plăcere, ci numai la îndreptarea lor
adevărată şi desăvârşită. Dacă poate fi aceasta îndeplinită fără nuiaua aspră de corecţie, atunci ne
este acest fapt tot timpul cu mult mai convenabil! Nuiaua de corecţie o luăm de-abia atunci în
mână, dacă toate celelalte mijloace nu folosesc la nimic. Aşa nici nu este nimeni tras la cea mai
severă răspundere din cauza unui păcat unic împotriva legii tămăduitoare în vigoare; acest lucru se
întâmplă de-abia atunci, când a comis el acelaşi păcat în caz repetat, ori din nesocotinţă prea mare
sau chiar din zburdălnicia cea mai stricăcioasă. Cine comite aici un păcat, întotdeauna zburdalnic,
într-un mod repetat, acela trebuie pedepsit într-un mod zburdalnic!
02] Aşadar, tu ai păcătuit doar din necesitate, după principiile tale vechi spartanice şi te afli acum
pentru prima dată în faţa unui judecător! Din acest motiv singur, nici nu vei fi tu afurisit şi judecat;
dar tu trebuie acum, aici, să recunoşti şi să renunţi la răul şi prostia ta! Sufletul tău foarte bolnav
va fi vindecat şi tu trebuie să admiţi binecuvântarea legilor înţelepte şi atunci de-abia să începi să
acţionezi tare potrivit cu acestea, aşa vei pleca tu atunci de-abia de aici acasă, ca un om devenit
liber cu desăvârşire şi vei avea tu însuţi o bucurie mare pentru aceea, fiindcă vei fi un om cu
adevărat curat şi liber.
03] Dar, pentru a putea fi înfăptuită o asemenea vindecare, de aceea îţi va pune un bărbat curat şi
fizic şi duhovnicesc puternic, din societatea noastră mâinile sale aducătoare de mântuire pe
creştetul şi pieptul tău; şi o asemenea tratare peste măsură de domolă va trezi şi va însufleţi în
privinţa ta de-abia acele noţiuni în tine însuţi adormite, în consecinţa cărora vei recunoaşte atunci
de-abia mântuirea legilor ordonate şi tare sancţionate ale Romei şi te vei bucura tu însuţi de
acestea! – Eşti tu de acord cu acest lucru?”
04] Spune Zorel, mai vioi decât mai devreme: “Înaltule domn şi stăpân măreţ! Eu sunt deja cu
totul de acord, ce nu înseamnă aici bătăi, decapitare sau chiar crucificare! Dar, dacă o asemenea
tratare mă va îndrepta şi mă va aduce la principii mai rezonabile, pentru acest lucru nu garantez eu
cu desăvârşire; pentru că un pom bătrân nu se mai lasă chiar uşor îndoit! Dar, în privinţa acestei
posibilităţi, nu vreau să mă îndoiesc tocmai exact de asemenea pe deplin! Dar unde este bărbatul,
care va aplica punerea mânilor sale puternice pe mine?”
05] Cireniu Mă întreabă de o parte, dacă ar fi acum timpul potrivit.
06] Spun Eu:" Încă o răbdare mică; lasă acum sufletului încă un termen mic de digerare! Omul
este acum plin de gânduri emoţionate şi nu ar fi bine de a fi adus în somnul încântător; nici Zinka
nu are voie să-i fie arătat, ca fiind cel ales pentru acest lucru, decât până ce va fi timpul pe deplin
potrivit! Eu vă voi da deja un semn pentru acest lucru.”
07] După asemenea cuvinte ale Mele şi după o asemenea rânduială a Mea, se comportă toţi un
timp în linişte şi Zinka al nostru aşteaptă cu o bucurie înfricoşată semnul Meu spre tratarea lui
Zorel. Dar acesta cuprinde atunci tot felul de gânduri, ce lucru bun s-ar putea întreprinde totuşi în
serios cu el, dar şi ce lucru rău posibil după ideea lui. Dar el cercetează feţele noastre şi îşi spune
atunci în sine însuşi: <Nu, din aceşti oameni nu străluceşte nici un vicleşug; în aceştia mă pot
încrede! Aceştia pot face numai un lucru bun, dar niciodată ceva rău!>
08] Aşadar, această pregătire din sine însăşi era necesară înainte de tratarea de întreprins, fără
care punerea mâinilor din partea lui Zinka al nostru ar fi rămas o osteneală nerodnică. Pentru că la
aceste tratări trebuie să fie pus însuşi cel de tratat într-un anumit stadiu de credinţă şi de
încredere, fără care n-ar fi uşor posobil, să fie adus în somnul tămăduitor de încântare, cu toată
puterea substanţială posibilă omenească a sufletului, chiar dacă încă cât se poate de curgătoare cu
putere peste măsură.
09] Ah, cu totul altceva este treaba la oamenii renăscuţi cu desăvârşire din Duh şi în Duh! Aceştia
necesită aşa ca şi Mine numai de voinţa lor stimulată, - şi actul tămăduirii este îndeplinit! Dar la
oamenii încă nu pe deplin renăscuţi, adică în privinţa bolnavilor care tratează aşa un om, trebuie şi
trezirea şi înviorarea a acelui om de tratat să meargă înainte, altfel – cum este menţionat –
întreaga tratare ar fi o osteneală şi o muncă zadarnică.
10] Acum este apt Zorel al nostru şi Eu îi fac acum de îndată lui Zinka semnul cunoscut de a aplica
punerea mâinilor peste Zorel.

EV - 4 44
Ev. 04 cap. 48

09] O, Dumnezeule! Eu am atâtea păcate şi prihăniri în sufletul meu, că nu-mi văd pielea de atâtea
păcate; da, ca într-un cel mai gros fum şi o cea mai groasă ceaţă mă aflu eu prins acum în
apăsarea nenumăratelor păcate ale mele!
10] O, Dumnezeule, o, Dumnezeule, cine va fi vreodată în stare să mă elibereze de păcatele mele?!
Eu sunt un tâlhar mare, sunt un mincinos şi atunci când mint, inventez întotdeauna ceva nou ca
adăugire, pentru a întări minciuna cea veche printr-una nouă şi pentru a o face valabilă ca fiind un
oarecare adevăr. O, eu câine detestabil al minciunii, eu! Tot ce am eu, mi-am însuşit numai prin
minciună şi înşelăciune, prin furt secret şi în văzul lumii!
11] Fireşte că în marea orbire a mea, n-am considerat toate acestea ca fiind un păcat, dar eu am
avut adesea posibilitatea de a mă lăsa convins de adevăr. Dar eu n-am vrut să mă las convins! Eu
am împins în faţă întotdeauna Sparta şi Licurg şi am dispreţuit mereu legile înţelepte ale dreptăţii
Romei! Oh, eu ticălos prea ordinar şi rău !
12] Na, numai acest singur lucru îmi dă alinare că n-am ucis încă pe nimeni; dar n-ar fi lipsit mult!
Dacă slujitoarea mea n-ar fi scăpat cu fuga, înainte ca eu să vin acasă, atunci ar fi devenit ea o
victimă tristă a furiei mele rele, diavoleşti!
13] Oh, eu sunt un monstru foarte mâşav! Eu sunt mai rău decât un urs, mai rău decât un leu, mai
rău decât un tigru, mai rău decât o hienă, mult mai rău decât un lup şi cu mult mai rău decât un
mistreţ feminin! Pentru că eu sunt şiret ca o vulpe şi acest lucru îmi dă atestatul de adevărat
diavol deghizat!
14] Oh, eu sunt foarte bolnav cu sufletul meu şi tu, frate Zinka, mă vei tămădui cu greu sau
absolut deloc!
15] Starea din mine se face acum într-adevăr ceva mai luminoasă, fumul foarte gros şi ceţurile
foarte dense dispar din jurul meu! Iată, acestea devin mai subţiri şi mi se pare că respir mai uşor;
dar în această luminozitate mai mare, văd eu bine, înfăţişarea mea neomenească adevărată, plină
de tot felul de lepră, plină de abcese şi de umflături scârboase! Ah, ah, înfăţişarea mea este o
adevărată lepădătură! Unde este doctorul, care m-ar vindeca?! Trupul meu rău este bine sănătos;
dar n-ar fi problemă de trupul rău, dacă aş fi numai eu, sufletul, sănătos!
16] O, Dumnezeule, dacă cineva ar putea să vadă sufletul meu, el s-ar îngrozi de urâciunea prea
mare a acestuia! Cu cât mai lumină se face în jurul meu, cu atât mai detestabil se înfăţişează
sufletul meu! Frate Zinka, nu există deci nici un mijloc, prin care sufletul meu ar putea să
primească o înfăţişare puţin mai bună?!“

Ev. 04. 049 capitol

01] Aici incepe Zorel să suspine în somnul său şi unii sunt de părere că el s-ar trezi acum.
02] Dar Eu le spun lor tuturor: „O, nicidecum! Aceasta a fost acum numai prima stare a somnului
său; el va mai dormi încă peste o oră în continuare şi va începe să vorbească iarăşi, într-un alt
stadiu mai înalt al vieţii sufletului său. Acest stadiu consta în debarasarea sufletului de patimile sale
trupeşti şi lumesc senzuale, pe care trebuia să le vadă ca fiind o sumedenie de boli pe trupul de
formă al sufletului lui şi împotriva cărora trebuia să fie cuprins de respingerea cea mai adâncă.
Pentru asemenea boli ale sufletului nu există însă nici un alt leac, decât mai întâi recunoaşterea
aceleaşi, atunci respingerea cea mai adâncă faţă de ele şi în sfârşit, voinţa puternică de a se
debarasa de ele cu desăvârşire cât se poate de curând. Dacă este o dată voinţă, atunci merge
treaba cu tămăduirea uşor înainte.
03] Fiţi acum atenţi, el va începe iarăşi să vorbească! Dacă te întreabă pe tine, prietene Zinka,
despre ceva, atunci răspunde-i acum doar numai cu gândurile şi el te va auzi şi te va înţelege
foarte bine!“
04] Atunci când de-abia îi dădusem lui Zinka un asemenea îndemn, începu Zorel să vorbească :
„Vezi, eu am plâns din pricina nenorocirii mele mari! Din lacrimi s-a format un iaz ca Siloamul din
Ierusalim; şi eu mă îmbăiez acum în acest iaz şi iată, apa acestui iaz vindecă multele răni, abcese
şi umflături de pe trupul sufletului meu! Ah, ah, aceasta este o adevărată îmbăiere mântuitoare!
Semnele (cicatricele) le mai văd într-adevăr , dar rănile, umflăturile şi abcesele au dispărut de pe
trupul sufletului meu atât de sărman. Dar cum a fost posibil aşa ceva, că s-a format vizibil din
lacrimile mele un iaz întreg?
05] Iazul este înconjurat de o privelişte destul de minunată; aceasta este împrejurimea alinării şi a
unei nădejdi trupeşti. De asemenea, mi se pare aceasta în simţul meu într-un asemenea fel, de
parcă aş putea să sper într-o vindecare deplină. Ah, chiar atât de drăgăstoasă este această
împrejurime; aici aş dori să rămân pentru totdeauna! Apa din iazul meu este acum foarte limpede,
dar mai devreme a fost tulbure; şi cu cât mai limpede se face ea, cu atât mai tămăduitor este
efectul asupra mea!
06] Ah, acum observ de asemenea, că în mine începe să se mişte ceva ca o voinţă puternică şi în
spatele voinţei puternice, observ eu ceva ca un impuls al cuvântului şi acesta vorbeşte tare: Eu
vreau, eu trebuie, - eu trebuie, pentru că vreau! Cine poate împiedica în mine ceea ce vreau eu?
Eu sunt liber în voinţa mea; eu nici nu trebuie să vreau ce sunt presupus să fac, ci eu vreau, ceea
ce vreau eu însumi! Ceea ce este adevărat şi bine, vreau eu, pentru că eu însumi doresc să vreau
şi nimeni nu mă poate obliga spre acest lucru!
07] Eu recunosc acum adevărul; el este o lumină Dumnezeiască din ceruri! Toţi dumnezeii noştri
sunt arătări; nimic sunt ei, absolut deloc nu sunt ei. Cine crede în ei, este mai rău decât un nebun

EV - 4 45
adevărat; pentru că un nebun adevărat nu crede niciodată în asemenea dumnezei de nimic. Eu nu
văd dumnezeii niciunde, dar lumina Dumnezeiască o văd şi cuvântul Dumnezeiesc îl aud. Dar pe
Dumnezeu Insuşi nu-L pot vedea niciunde; pentru că El este prea Sfânt pentru mine.
08] Acum a devenit apa iazului un lac în jurul meu! Lacul nu este adânc; mie îmi stă apa numai
până la şolduri. Este limpede, imens de limpede; dar nu este nici un peştişor în aceasta! Da, dar
aici nici nu vor intra vreodată peştişori; pentru că peştişorii provin din suflarea lui Dumnezeu şi
aceasta este o suflare atotputernică! Eu sunt un suflet omenesc foarte slab, din a cărui suflare nu
se fac peştişori ai lui Dumnezeu.
09] Oh, în această privinţă este nevoie de multe, trebuie să fii extrem de atotputernic, dacă vrei să
provoci peştişori cu suflarea ta! Oh, un om nu poate niciodată acest lucru; pentru că este mult prea
slab pentru acest fapt! Cu totul imposibil n-ar fi aceasta pentru om, dar atunci ar trebui să fie el
plin de voinţa Dumnezeiască şi de Duhul Dumnezeiesc! Acest lucru nu este, ce-i drept, ceva
imposibil pentru un om potrivit; dar eu nu sunt un om potrivit şi de aceea este aceasta imposibil
pentru mine!
10] Dar curată este apa şi pământul dedesubt este de asemenea curat, o sumedenie de iarbă
frumoasă; este într-adevăr destul de minunat: sub apă este iarbă atât de frumoas îmbelşugată! Şi
iată, iarba creşte vizibil şi începe să dea la o parte apa frumoasă! Da da, nădejdea devine mai
puternică decât recunoaşterea şi decât frica care o însoţeşte!
11] Ah, ah, acum văd un om pe ţărmul destul de îndepărtat; acela îmi face cu mâna! Da, eu aş dori
într-adevăr să ajung la el, dar nu ştiu cât de adânc este lacul pretutindeni! Dacă s-ar găsi cumva
locuri foarte adânci, atunci aş putea chiar să mă scufund şi aş fi pierdut!
12] Dar o voce din apă răsună: >Eu sunt peste tot la fel de adâncă! Tu poţi să mergi prin mine fără
frică şi teamă; du-te acolo la acela, care te cheamă, care te va călăuzi şi te va judeca!< Acest lucru
este totuşi ciudat; aici vorbeşte chiar apa şi iarba! Nu, acest lucru nu s-a mai întâmplat!
13] Eu mă duc acum la prietenul de pe ţărm. Un prieten trebuie să fie el totuşi, altfel nu mi-ar fi
făcut semn cu mâna! Zinka, nu tu eşti acela, acela este un altul! Şi pe tine te văd acum în spatele
lui; dar tu nu eşti nici pe departe aşa de prietenos ca el! Cine ar fi el totuşi? Dar eu mă ruşinez
foarte tare de el, pentru că sunt pe deplin gol. Trupul meu arată acum, ce-i drept, deja foarte bine;
eu nu mai descopăr acum aproape nici o urmă de boală pe el. Oh, dacă aş avea măcar o cămaşă!
Dar eu sunt pe deplin gol ca un îmbăiat. Trebuie totuşi să mă duc acolo; semnul său cu mâna mă
trage puternic! Eu merg acum şi iată, treaba merge destul de bine!“

Ev. 04. 050 capitol

01] Urmează o pauză de vorbire a lui Zorel şi Zinka întreabă: „Cum vede el aşadar toate acestea,
cum merge printr-o apă şi totuşi stă aici întins, nemişcat, de parcă ar fi mort?!“
02] Spun Eu: „Sufletul său vede acum numai circumstanţele care conduc spre mai bine; din
acestea se formează în cugetul sufletului o lume proprie şi ceea ce numeşti tu aici o mişcare a
gândurilor, aceea apare în împărăţia sufletului ca fiind o mişcare dintr-un loc într-altul.
03] Iazul care s-a format din lacrimile lui şi a cărui apă a vindecat sufletul său, închipuieşte căinţa
lui în privinţa păcatelor făcute şi baia în aceasta indică o ispăşire potrivită, care reiasă din căinţă.
Apa curată indică recunoaşterea dreaptă a păcatelor şi a neputinţelor lui; şi când iazul devine un
lac, atunci apa închipuie nădejdea în privinţa dobândirii sănătăţii depline şi a milostivirii libere mai
înalte a lui Dumnezeu. Aceasta se înfăţişează vizibil la ţărmul puţin cam îndepărtat; Eu Insumi sunt
aceea în Duh şi în voinţă. Mişcarea către Mine prin apa adevăratei căinţe şi ispăşiri însă închipuie în
sine progresul sufletului spre adevărată îndreptare.
04] Toate acestea sunt însă pentru sufletul lui numai o apariţie corespunzătoare, din care sufletul
vede cum este el alcătuit şi ce întreprinde şi face el în cugetul său spre îndreptare, fireşte în
această stare numai în voinţă doar, fără o activitate exterioară, adevărată. Aceasta trebuie să
urmeze de-abia, când el se va afla, în starea trează, în legătura deplină cu trupul său.
05] Îndată va fi el la Mine şi va începe să vorbească iarăşi. Fiţi numai bine atenţi; tot ce va afirma
el acum, arelegătură cu starea interioară a sufletului său! Se vor mai arăta lucruri întortocheate,
până ce va păşi el în stadiul al treilea, acesta este legătura pe un timp limitat cu germenele său
curat al vieţii.
06] În al treilea stadiu, vă veţi convinge atunci, cât de coerent şi cât de înţelept va vorbi el! Acum
vorbeşte doar sufletului lui limpede; dar în al treilea stadiu va vorbi duhul lui din el! Şi atunci nu
veţi mai descoperi absolut nici o lacună la el; atunci va purta el o cuvântare, la care vouă tuturor vi
se va face cald în jurul inimii!
07] Acum, vine el la ţărm şi spune: >Ah, dar ce călătorie ostenitoare a fost totuşi aceasta! Aici sunt
eu acum la tine, tu prieten ales! Nu ai tu nici o cămaşă la tine? Vezi, eu mă ruşinez foarte îngrozitor
de goliciunea mea!<
08] Spun Eu din Duhul şi voia Mea acum lui vizibile: >Ieşi afară din apă; după faptele tale vei fi tu
îmbrăcat!<
09] Spune sufletul lui Zorel: >Prietene, o, nu vorbi despre faptele mele; pentru că acestea sunt rău
înfumurate şi rele! Dacă primesc eu o haină potrivit cu acestea, atunci va arăta ea îngrozitor,
neagră şi zdrenţuită!<
10] Spun Eu: >Dacă aceasta, atunci este doară aici destulă apă pentru a o spăla să fie albă!<
11] Spune Zorel: >O, prietene, aceasta ar însemna a dori să speli un negru ca să fie alb! Acest
lucru nu va merge bine! Dar o haină este întotdeauna mai bună decât nici una. Eu ies prin urmare
din apă!<

EV - 4 46
12] La picioarele Mele se află o togă cu multe falduri, dar foarte murdărită, deşi culoarea de fond
este albă spre gri, o particularitate a culorii îmbrăcăminţii păgânilor în lumea duhurilor. El ia
îmbrăcămintea şi simte o scârbă din pricina murdăriei, ceea ce este aici un semn bun. Dar el o ia
totuşi, se duce cu aceasta repede în apă şi începe s-o agite, s-o clătească şi în sfârşit, s-o
limpezească.
13] Acum, este el gata şi haina este curată. Dar, deoarece mai este ea încă umedă, nu îndrăzneşte
s-o îmbrace. Dar Eu îi indic, ca s-o îmbrace totuşi; el nu s-a temut mai devreme de apă, cum să
aibe acum un fel de teamă faţă de îmbrăcămintea încă puţin umedă?! Acum spune el - ascultaţi
numai, pentru că un asemenea lucru va spune el cu voce tare! -:“
14] Zorel: „Este însă de asemenea adevărat! Mai devreme nu mi-a făcut nimic lacul întreg şi acum
să-mi facă ceva cămaşa umedă? Numai cu ea pe trup! Ah, cât de bine îmi face aceasta!“

EV. 051. Capitol.

01] Acum formează Zinka în gând o întrebare şi spune aşa: „Are şi sufletul un trup?“
02] Această întrebare a pus-o Zinka, pentru că nu avea pic de habar, cum arată şi cum este
alcătuit sufletul. Căci noţiunea obişnuită a sufletului evreilor era, ca ei să-şi imagineze acesta într-
un nor de ceaţă şi ei să spună: el, sufletul, este doar un spirit pur, care are în sine înţelegere şi
voinţă, dar în nici un caz o formă şi cu atât mai puţin un trup.
03] Zinka cască de aceea ochii mari, atunci cînd Zorel îi răspunde la întrebarea sa pusă în gând:
„Da, bineînţeles că are un trup, care este într-adevăr doar eteric, dar pentru suflet este la fel trup,
aşa cum cărnii îi este trupul cărnii. Nimic nu-i lipseşte trupului sufletesc, din ceea ce are trupul
cărnii. Acest lucru tu nu-l poţi vedea, bineînţeles, cu ochii cărnii tale, dar eu pot vedea, auzi, simţi,
mirosi şi gusta toate acestea; căci şi sufletul are tot aceleaşi simţuri, cum le are şi trupul ca mijloc
de comunicare între el şi corp.
04] Simţurile trupului sunt hamurile de conducere în mâinile sufletului spre stăpânirea trupului său
pentru lumea exterioară. Dacă trupul însă nu ar poseda astfel de simţuri, atunci nu ar folosi la
nimic şi ar fi o povară neimaginabilă pentru suflet.
05] Gândeşte-te acum la un om, care este întru totul surd şi orb, care nu ar simţi nimic, nici dureri
dar nici bucuria sănătăţii şi care nu ar avea miros şi nici gust; spune tu acum, dacă ar avea vreun
folos pentru suflet un astfel de trup! Nu ar trebui să dispere acesta în starea sa de obicei prezentă?
06] Dar în aceeaşi măsură nu i-ar fi de folos sufletului simţurile ascuţite ale trupului, dacă nu ar
poseda aceleaşi simţuri în trupul său eteric! Dar pentru că şi sufletul posedă tot aceleaşi simţuri ca
şi corpul, recepţionează cu uşurinţă şi precis cu simţurile lui, ceea ce au primit simţurile dintâi a
trupului despre lumea exterioară. Acum ştii tu cum de sufletul are o formă trupească.
07] Tu însă ştii acum ceea ce ţi-am spus eu, cum pot vedea, cum pot simţi şi cum văd eu acestea
trupeşte; dar când eu mă voi trezi din nou, atunci tu vei ştii toate acestea, dar eu nu voi mai
cunoaşte nimic, pentru că toate aceste lucruri le văd cu simţurile ascuţite ale sufletului, le simt, dar
în nici într-un caz cu simţurile trupului.
08] Dacă aş simţi eu toate acestea cu simţurile trupului, atunci acestea s-ar transmite şi nervilor
creierului meu şi prin urmare ar lăsa anumite urme în nervii vieţii a inimii trupeşti, iar sufletul meu
s-ar regăsi în trupul de carne şi s-ar recunoaşte aşa cum este întru totul. Dar pentru că eu nu am
acum nici o legătură cu corpul meu şi mă aflu liber de toate cătuşele trupului meu şi nu pot face
nimic pentru sau împotriva simţurilor trupului, eu nu mai voi ştii prin urmare nimic după
întoarcerea în trupul meu despre ceea ce văd, simt, aud şi vorbesc aici şi despre tot ce se întâmplă
acum cu mine.
09] Dar şi sufletul în sine are puterea să-şi aducă aminte şi aşa el poate să-şi amintească toate
lucrurile minore, ce i s-au întâmplat; dar doar în starea sa liberă poate face aceasta. Dar dacă se
află în trupul întunecat, atunci el vede, aude şi simte toate lucrurile spirituale doar în linii neclare şi
în înfăţişări crude; el este conştient de ceea ce este şi că există, dar nu poate fi vorba la toate
acestea spre a-şi da seama de înfăţişările înalt spirituale.
10] Şi tu ai un suflet, aşa cum eu sunt acum un suflet liber; tu nu ai ştiut deloc sau poate doar
puţine lucruri despre tine însuţi. Motivul se află în carnea întunecată, cu care este învăluit fiecare
trup pentru un anumit timp. De abia acum, pentru că ţi-am povestit unele lucruri, prin gura vie a
trupului, direct nervilor creierului tău şi pentru că tu, ca fiind un suflet, ai citit tot astfel de semne şi
în interior, ştii acum, ca suflet şi nu ca trup, că ai un suflet şi în adâncul gândirii şi a dorinţelor tale
eşti însuţi suflet, care, în fiinţa sa eteric-trupească, are tot aceeaşi înfăţişare ca şi trupul tău.
11] Însă tu nu va trebui să te miri deloc, dacă eu îţi spun acum, că după trezirea mea în viaţa
pământească nu voi mai ştii nimic din toate acestea, pe care le-am rostit acum; căci eu ţi-am
explicat acum motivul!“

EV. 052. Capitol.

01] (Zorel:) „Acum spune acel prieten către mine: ‘Vino Zorel, părăseşte aceste locuri, eu te voi
conduce în alte regiuni!’
02] Eu plec cu acel bun prieten departe de acel lac. Noi ne plimbăm printr-o alee minunată şi pomii
se închină în faţa Aceluia, pe care eu îl urmez. Acesta trebuie să fie cineva înalt în lumea spiritelor!
Oh, unii pomi aproape că se rup de la rădăcină, închinându-se atât de adânc!
03] Tu, Zinka, mergi, dar arăţi ca într-un nor de ceaţă şi nu pari să observi, cum se apleacă acei
pomi în faţa prietenului meu! Aceste lucruri sunt ciudate pentru lume, dar totuşi este adevărat!

EV - 4 47
04] Ciudat, ciudat! Acum încep să vorbească pomii! Ei strigă în şoapte bine de înţeles: ‘Laudă
pentru Sfântul Sfinţilor, slavă pentru Regele Regilor, din veci şi până în veci!’
05] Nu ţi se pare foarte ciudat!? Dar supărător este faptul că tu te comporţi de parcă nu ai
observa, sau de parcă ar fi pur şi simplu o apariţie obişnuită pe pâmânt precum o ploaie măruntă!
06] Da, da, prietenul, în faţa căruia se închină pomii şi rostesc laude pentru persoana sa, îmi
spune, că ceea ce este în spatele nostru nu eşti tu însuţi, ci doar o apariţie de umbră a sufletului
tău şi care se dezvoltă doar în această sferă. Din sufletul tău au ieşit anumite raze de lumină; în
clipa în care au atins sfera noastră, câştigă în tot acelaşi fel un chip, cum razele emanate de om în
plină zi, atunci când acestea cad pe suprafaţa unei oglinzi, conturează şi arată de îndată forma a
acelui om, care se află mai aproape de oglindă şi emană aceste raze.
07] Eu vreau să mă uit doar la picioarele tale şi mă voi convinge, că nu mergi, ci doar pluteşti în
spatele nostru. Şi este adevărat, tu nu-ţi mişti nici picioarele şi nici mâinile şi totuşi eşti în spatele
nostru la o distanţă constantă de şapte paşi! Da, acum înţeleg eu, de ce tu nu poţi vedea cum se
închină pomii şi de ce nu auzi tu şoaptele lor minunate!
08] Dar aleea devine acum tot mai strâmtă şi pomii încep să fie mai scunzi, dar se află de aceea
mai aproape unul de altul şi totuşi închinările şi şoaptele nu se opresc. Drumul însă devine din ce în
ce mai rău. Acum este acea alee deja atât de strâmtă şi drumul este spinos şi pietros, că doar cu
greu putem trece pe acolo! Încă nu se poate vedea vreun capăt, cu toate că prietenul spune, că
acest drum va ajunge de îndată la capăt şi noi vom ajunge la destinaţia dorită. Oh, acum încep să
devină deşi acei pomi de tufă şi drumul începe să devină aproape în întregime de piatră, iar între
pietre este totul plin de spini şi scaieţi; aici aproape că nu se poate merge mai departe!
09] Eu îl întreb pe acest prieten de ce am ales aşa un drum greu de parcurs. Prietenul însă mi-a
răspuns aşa: ‘Uită-te în stânga şi în dreapta, iar tu vei descoperi pe ambele părţi o mare, care nu
are fund! Acesta este singurul drum, pe această limbă de pământ, care este într-adevăr pietros şi
spinos, dar sigur, care se află între aceste două mări nemărginite. Această limbă de pâmânt leagă
pământul lumesc cu acea lume de apoi mare şi paradisică a fericiţilor. Cine vrea sâ ajungă până
acolo, trebuie să accepte acest drum dacă vrea să ajungă acolo, deoarece este singurul drum
încolo!’
10] Vezi tu Zinka, un astfel de răspuns ciudat mi-a dat prietenul şi ghidul meu, eu cel care sunt un
nimic! Eu îl întreb însă din nou şi îi spun: ‘Pe lume există drumuri bune şi rele; dar acolo se ajută
omul; el ia unelte şi lopeţi şi începe să repare acel drum. De ce nu se întâmplă şi aici acest lucru?’
11] Dar prietenul a spus: ‘Pentru că aceste buruieni multe protejează această limbă de pâmânt de
furtunile îngrozitoare ale mării! Dacă această limbă de pământ nu ar fi plină de tot felul de
buruieni, atunci valurile puternice de pe ambele părţi deja de mult ar fi răpit aceasta. Dar pentru că
buruienile spinoase sunt atât de dese şi mai ales spre cele două maluri, se opresc valurile mari în
acestea şi îşi aşează spuma printre ramuri, care, cu timpul, începe să devină tare ca piatra şi
stabilizează această limbă importantă de pământ din ce în ce mai mult. Această limbă însă poartă
numele: umilinţă şi adevăr deplin. Ambele însă, umilinţa şi adevărul, au fost în toate timpurile
pentru oameni pline de spini!’
12] Iată Zinka, aşa a vorbit acel prieten şi în mine începe să se facă lumină într-un fel ciudat şi eu
încep să simt, de parcă ceva începe să se mişte în inima mea; iar ceea ce se mişcă, este o lumină
şi acea lumină are o formă în inimă, aşa cum embrionul are o formă în pântecul mamei. Este cât se
poate de pur ceea ce văd. Dar acesta începe să devină din ce în ce mai mare şi măreţ! Ah, ce
lumină minunată şi întru totul pură este aceasta! Aceasta cu siguranţă este flacăra în sine a vieţii
din Dumnezeu în inima pură a omului! Da, da, aceasta este! Ea începe să crească în noi şi ah, cât
de bine mă simt eu acum!
13] Încă ne mai aflăm noi pe acel drum îngust; dar acum nu mă mai deranjează buruienile şi acei
spini; nici nu mai simt nimic dureros, chiar dacă mă împunge sau mă taie vreun spin! Acum se mai
răresc acele buruieni, pomii încep să fie mai mari şi aleea începe să aibe aceleaşi dimensiuni ca şi
mai înainte. Buruienile încetează să mai existe, acea limbă de pământ devine mai largă, iar malul
mării se depărtează din ce în ce mai tare şi deja acum pot vedea, bineînţeles încă în depărtări, o
ţară minunată cu cei mai frumoşi munţi şi peste acei munţi străluceşte soarele! Dar din aleea ce
devine din ce în ce mai largă şi mai mare, nu am ieşit încă, iar acei pomi înalţi şi mari nu au
terminat încă, să-şi aplece coroanele în faţa prietenului şi ghidului meu şi acum şoaptele lor sună
ca şi nişte harpe minunat acordate!
14] O Zinka! Da, da, acolo este nemărginit de frumos! Dar şi tu mai pluteşti în urma noastră şi eşti
tot atât de tăcut ca şi mai înainte, dar nu este vina ta; căci nu tu eşti acela, ci doar o imagine de-a
ta. Ah, dacă ai putea vedea şi tu aceste minunăţii, dar, pe lângă aceasta, să îţi aduci aminte de
fiecare amănunt pentru viaţa pământească; ce om memorabil ai fii tu! Şi eu aş putea să fiu astfel,
dacă mi-ar rămâne ceva în minte despre toate acestea; dar mie nu-mi va rămâne nimic! Dar acest
prieten spune, că în timp îmi voi aminti de toate acestea; dar mai întâi de toate, va trebui să
parcurg acest drum plin de spini şi în carne.“

EV - 4 48
EV. 053. Capitol.

01] (Zorel:) „Ah, lumina vieţii din interiorul meu devine acum foarte puternică; acum pătrunde deja
în toate măruntaiele mele! Oh, ce bine îi pricinuieşte această lumină întregii mele fiinţe! Dar eu
acum o pot vedea sub forma unui copil de patru ani arătând foarte prietenos! Şi foarte înţelept
trebuie să fie; căci el arată ca şi un Dumnezeu mic, dar nu ca şi un zeu al fanteziei egiptenilor, a
grecilor sau a romanilor, ci ca şi o imagine minunată a Dumnezeului adevărat al evreilor! Este o
imagine a Dumnezeirii adevărate!
02] Oh, acum recunosc eu mult prea bine, că există doar un singur Dumnezeu adevărat; dar doar
aceia îi vor zări chipul sfânt şi luminat, care sunt întru totul puri în inimă! Eu voi ajunge cu greu la
această privire la chipul Lui; căci inima mea a fost deja disperat de murdară! Tu, da, prietenul meu
Zinka; căci în inima ta nu pot găsi aproape nimic ce este necurat, în afară de un petec şi de o aţă,
prin care tu va mai trebui să râmâi încă un anumit timp legat de acea lume pământească!
03] Dar, acum, se poate vedea în depărtări capătul lat al acestei alei. Nici unde nu se mai poate
vedea vreo urmă de mare, peste tot pâmânt bogat şi îmbelşugat, grădini lângă grădini; peste tot
se află cele mai frumoase case şi palate! Ah, ce frumuseţi de nedescris!
04] Prietenul meu spune că nu este nici pe departe ca în ceruri, ci acesta este doar paradisul. În
ceruri nu a putut intra până acum nici un muritor; căci până acolo încă nu s-a construit podul. Toţi
cei buni, care de la începutul creaţiei au trăit pe acest pământ, se află aici lângă Adam, Noe,
Avraam, Isaac şi Iacob. Acei munţi înalţi sunt barierele acestei ţări minunate. Cine va ajunge pe
acei munţi, acela va putea vedea cerul cu nenumăraţii îngeri ai lui Dumnezeu, dar nimeni nu va
putea intra în acesta, decât peste prăpastia cea mare, care nu are nici fund, iar acest lucru se va
întâmpla doar atunci când se va construi un pod solid.
05] Ne mişcăm acum repede ca şi vântul. Omul de lumină din interiorul meu are acum o mărime a
unui băiat de opt ani şi mie mi se pare, că gândurile sale îmi lovesc întreaga fiinţă ca şi cu nişte
trăsnete. Eu simt foarte bine profunzimea şi măreţia lor de neînţeles, dar formele eu încă nu le pot
distinge. Trebuie să fie ceva minunat! Fiecare gând fulgerător îmi provoacă un sentiment de
fericire! O astfel de fericire nu este cunoscută în întreaga lume şi ea nici nu o poate simţi! Căci
întregul pământ este o judecată milostivă a lui Dumnezeu, dar totuşi într-un anume fel este o
judecată; iar în cea mai bună judecată este fericirea greu de împărţit.
06] Acum însă ajungem în apropierea acelor munţi înalţi şi la fiecare pas totul devine mai magnific!
Câte nenumărate minuni peste minuni! Pentru a le descrie pe toate nu ar ajunge o mie de ani de
viaţă omeneşti!
07] Şi iată aici, lângă acei munţi locuiesc un număr mare de oameni foarte frumoşi! Dar pe noi doi,
adică aceasta înseamnă, pe mine şi pe prietenul meu minunat, nu par să ne observe; căci ei merg
cu paşi rapizi şi vioi pe lângă noi, dar nu fac nici un gest de parcă ne-ar vedea, în vreme ce pe
prietenul meu l-au salutat vizibil toţi pomii! Un popor spiritual ciudat!
08] Aha, aha, la această ocazie am ajuns în vârful acelui munte mare! O Doamne, o Doamne,
acum ne aflăm noi şi mai ales eu, ca şi un adevărat bou la poarta cea nouă! Eu pot vedea acum
limpede până în depărtări spre orizontul viu luminat. Acolo se spune că începe cerul lui Dumnezeu,
care se întinde din ce în ce mai departe şi în sus până spre veci!
09] Dar între aici şi acolo se află o prăpastie mare, mai mare decât spaţiul între pământ şi soare!
Peste aceasta însă se va construi un pod! La Dumnezeu toate acestea sunt posibile cu mare
uşurinţă!
10] Dar acum este omul meu de lumină din interior tot atât de mare ca şi mine şi ciudat, eu încep
să devin obosit, iar prietenul meu îmi spune să mă odihnesc pe acea iarbă de gazon frumoasă şi
aromată! Aşa voi face eu acum!>

EV. 054. Capitol.

01] Spun Eu: <Vedeţi, de abia acum va intra în cel de-al treilea stagiu; atunci fiţi atenţi la ceea ce
spune!>
02] Întreabă Citreniu: <Doamne, dacă Zorel adoarme pe acea iarbă nevăzută de noi, ce folos ar
avea acest lucru? Trebuie să se întâmple aceasta, sau nu poate să intre în cel de-al treilea stagiu
fără ca să mai adoarmă?>
03] Spun Eu: <Dacă sufletul său ar fi pur, atunci ar merge acest lucru şi fără acel somn; dar atâta
timp cât sufletul se mai află într-o anumită legătură cu trupul, trebuie ca la schimbarea nivelului să
se instaleze un fel de amorţeală , prin care sufletul poate să schimbe fără a recunoaşte stagiul.
Ceea ce a văzut şi a vorbit sufletul lui Zorel în cel de-al doilea stagiu, a fost până la persoana sa
doar nişte apariţii; în cel de-al treilea stagiu ajunge să vadă totul adevărat şi ceea ce va vorbi el
atunci, va fi întru totul real.>
04] Întreabă Cireniu: <Dar ce este în fond şi la urma urmei somnul? Cum şi prin ce se instalează
acesta?>
05] Spune Eu: <Trebuie să ştii şi acest lucru? Foarte bine atunci, dacă tu vrei să ştii neapărat,
atunci Eu trebuie să-ţi spun toate acestea în această clipă şi aşa ascultă!
06] Dacă ai o rochie pe trup şi după felul grecesc ai pe picioare pantaloni, atunci trăiesc prin
mişcările tale acea rochie şi acel pantalon, adică, acestea trebuie să se supună voinţei tale, aşa
cum se supun membrele trupului tău voinţei sufletului. Dar dacă tu mergi pe timp de vară şi doreşti
să faci o baie, atunci tu îţi dezbraci hainele, pentru că tu nu poţi avea nevoie de acestea în baie.
Hainele şi pantalonii se află atunci, în vreme ce tu te afli în baie, într-o linişte necesară şi nu se

EV - 4 49
mişcă şi nici nu se clintesc din loc. Dacă tu însă ieşi din baie, atunci vor căpăta haina şi pantalonii
tăi iarăşi viaţă şi într-un anume fel acestea încep din nou să trăiască cu tine? Dar de ce te-ai
dezbrăcat tu de hainle tale în vreme ce ai făcut baie? Iată, pentru că ţi-au fost incomode şi au
început să te strângă! În acea baie însă te-ai întări şi hainele care mai înainte ţi şi-au părut atât de
grele sunt din nou uşoare ca pana.
07] Când sufletul tău a devenit slab şi obosit după greutăţiile zilei, atunci se trezeşte în acesta
necesitatea spre a se odihni în voie. Atunci sufletul obosit îşi dezbracă de îndată haina sa de carne
şi se duce în baia spirituală şi se spală, se curăţă şi se întăreşte în aceasta; dacă a devenit din nou
puternic, se întoarce iarăşi la haina sa de carne şi încep să mişte membrele adormite ale acesteia
cu cea mai mare uşurinţă.
08] Acum însă ai văzut prin povestiriile lui Zorel, sau mai mult ai priceput cu vietate, că în sufetul
său a început să se dezvole un anume om de lumină, faţă de care se comportă sufletul tot aşa cum
trupul material se comportă cu sufletul. Deci, acest om de lumină nu a primit vreo întărire de la
sufletul său, care este o anume îmbrăcăminte; el a aflat în inima sufletului aşa cum se află un ou în
femeie fără trezirea, viaţa şi deşteptarea bărbatului. Prin această tratare unică şi-a trezit pentru
aceste clipe sămânţa de veci prin cuvintele Mele şi ale lui Zinka şi ceea ce el a auzit, a început să
crească atâta timp până când întreg sufletul, care este o haină, a fost umplut întru totul de fiinţa
pur spirituală.
09] Sufletul însă, care pentru această clipă este curat, are totuşi în sine unele părţi materiale, care
sunt mult prea grele pentru partea pur spirituală, deoarce nu a fost vreodată antrenat să poarte
astfel de greutăţi. Acest om spiritual trezit într-un anume fel artificial şi forţat pentru a creşte cât
mai repede este în că mult prea slăbit pentru a purta sufletul greu şi încă îi mai este dor de linişte
şi de în tărire. Acest somn aparent al sufletului pe acea pajişte nu este prin urmare nimic altceva
decât o debarasare a spiritului faţă de părţile materiale ale unui suflet; doar ceea ce este
asemănător în suflet reţine, tot restul însă trebuie să se dihnească, aşa cum se odihneşte în tăcere
trupul, atunci când sufetul se întăreşte, sau aşa cum se odihneşte haina ta, atunci când îi oferi
trupului tău o întărire minunată într-o baia.
10] Dar totuşi există o conecţiune la această întărire între odihna care urmează şi sfera nobilă,
omenească a părţilor exterioare dure şi nefinisate. Dacă cineva ar veni, atunci când tu te-ai relaxa
în acea baie şi ar lua hainele de care tu te-ai dezbrăcat şi ar începe să le distrugă, atunci dragostea
ta natutrală pentru acele haine şi-ar anunţa şi prin urare tu ai fi cât se poate de supărat. O legătură
cu mult mai intensivă însă se află înte suflet şi trup; cine ar vrea să ia acele haine de carne şi ar
vrea să le distrugă înainte de vreme, pe acelea cu siguranţă că lumiă-ar trata într-un mod cât se
poate de curios.
11] Dar legătura între suflet şi spirit este una cât se poate de intensivă, pentru că sufletul, mai ales
unul pur, este în sine un element spiritual de veci şi spiritul ar face o mişcare îngrozitoare, dacă
cineva ar vrea să-i răpească cu totul haina şi trupul său. El ar ajunge la cel mai înalt foc şi ar
distruge tot, ce ar încerca să se apropie de el.
12] Dar ceea ce este material trebuie sufletul totuşi să lase deoparte, până când spiritul atrage
ceea ce este înrudit cu el ca fiind el însuşi şi să devină cu acesta un întreg. Partea materială a
sufletului este vizibilă pentru spirit, prin faptul cum este îmbrăcat sufletul. Tu ai auzit cum a vorbit
Zorel despre o cămaşă murdară, pe care el însuşi a spălat-o în lac, pe care a stors-o şi a îmbrăcat-
o aşa udă cum a fost. Iată această îmbrăcăminte este haina material exterioară a sufletului, care
mai întâi trebuie dezbrăcată şi aşezată spre a se odihni, înainte ca omul spiritual din interior
dumnezeiesc să poată deveni o singură parte cu sufletul înrudit.
13] Este nevoie tot timpul de puţin timp pentru clipa trecerii, pentru că tot ce are de-a face cu
viaţa liberă, trebuie să se lege (căsătorie spirituală) cu fiinţa nouă şi mai nobilă, înainte ca acea
nouă fiinţă sau acel nou om ceresc poate de la sine să simtă, gândească, vadă, audă, miroase şi să
guste. În acel somn se întâmplă această mutare anume; dacă s-a întâmplat aceast transfer, atunci
noul om este gata şi nu mai are nevoie pentru existenţa sa să se mute într-un anume fel pentru a
putea rezista spiritua şi pur.
14] Dar într-o astfel de stare este un om desăvârşit şi în fiinţa sa nu poate să ajungă mai departe
de atât; doar în recunoaştere şi în perfecţionarea dragostei pure şi a înţelepciunii cerurilor şi
puterea care există spre a conduce şi a aranja pentru vecie este o creştere constantă din veci şi
prin urmare şi dobândire a unei fericiri din ce în ce mai înalte ca urmare a dragostei, a înţelpciunii
şi a puterii.
15] Ca un astfel de om desăvârşit se va prezenta în scurt timp Zorel al nostru şi încă va rosti toate
acestea cu gura sa de carne despre desşvârşirea în sine a omenirii. Aveţi acum mare grijă; el va
începe de îndată să vorbească!>

EV. 055. Capitol.

01] Când am terimnat de spus aceste cuvinte către Cireniu, a început Zorel, care între timp nu a
făcut nici o mişcare şi a fost ca şi mort, să se mişte şi a început să semene atât de mult cu un
înţelept, că înfăşişarea sa le-a impus chiar şi soldaţilor romani un astfel de respect, căci unul a
început să spună aşa: <Acest om arată ca şi un Dumnezeu care doarme!>
03] În sfârşit a deschis Zorel gura şi a început să vorbească: < Aşa se află omul în fiinţa sa în faţa
lui Dumnezeu, care de abia acum Îl recunoaşte, Îl iubeşte şi Îl adoră!> Aici urmază o pauză.
04] După aceasta vorbeşte Zorel mai departe şi spune: <Întreaga mea fiinţă este acum lumină şi
eu nu pot vedea vreo umbră, nici în mine dar nici în jurul meu; căci şi în jurul meu totul este

EV - 4 50
lumină. În aceasta lumină minunată însă mai pot vedea o lumină mult prea sfântă; luminează ca şi
un soare măreţ şi acesta este Domnul!
05] Mai înainte am crezut eu despre prietenul şi ghidul meu, că este doar un suflet omenesc, aşa
cum suntem şi noi; doar că în starea mea de mai înainte s-a aflat încă multe înşelăciuni în mine.
De abia acum îl recunosc eu pe conducătorul meu! El nu se află acum lângă mine, ci în acel soare Îl
pot vedea, Cel care este sfânt, mult prea sfânt! Nenumărate oşti de spirite desăvârşite de lumină
plutesc în jurul acelui soare în toate direcţile, în cercuri mai strânse şi mai largi. Ce nobleţe
nemărginită este aici! O oameni! Să-l vedeţi pe Dumnezeu şi să-L iubiţi deasupra tuturor este cea
mai mare fericire posibilă!
06] Dar acum nu văd numai toate cerurile, ci privirea mea pătrunde acum în toate adâncurile
creaţiei ale marelui Dumnezeu. Eu văd pământul nostru slab întru totul şi văd toate insulele şi toate
ţărâmurile întregului pământ. Eu pot vedea fundul mărilotr şi ce se află sub acestea, nenumăratele
fiinţe vii ale mării, de la cea mai mică până la cea mai mare specie. Câte soiuri nenumărate se află
în aceste mări!
07] Eu încă pot vedea cum este aşezată iarbă de tot felul de spirite, care sunt foarte harnice şi vii.
Eu mai văd cum voinţa Atotputernicului îi obligă, să fie harnici şi pot vedea lucrul precis şi exact al
acestor nenumărate spirite. Aşa cum albinele lucrează în stupul lor, aşa lucrează şi acele spirite la
pomi şi tufişuri, la iarbă şi la plante. Dar ei înfăptuiesc toate acestea, atunci când sunt cuprinşi şi
inundaţi de voinţa Celuia, care a fost ghidul şi prietenul meu pe drumul cel îngust şi spinos al
probei vieţii mele până aici şi care acum locuieşte în acel soare de neajuns care este sfânta lumină
de veci a Sa şi de unde îşi trimite în toate părţiile spaţiului nemărginit voinţa Sa.
08] Da, doar acesta este Domnul, la fel ca şi El nu este nimeni! De voinţa Sa trebuie să asculte mic
şi mare. Nu există nimic în tot spaţiul nemărginit, care ar putea să se împotrivească Lui. Puterea Sa
întrece totul şi înţelepciunea Sa este de necercetat. Totul, ce este, este din El şi nimic nu există în
spaţile nemărginte ale creaţiei Sale, care nu a reieşit din El.
09] Eu văd din El cum ies puteri, cum dimineaţa soarele răspândeşte în toate direcţile razele sale
cu o repeziciune mare şi acolo unde cuprinde şi ajunge o rază de soare, acolo începe să se mişte,
să trăiască şi să se vadă şi după scurt timp apar forme şi înfăţişări noi. Dar forma omului este
capătul tuturor formelor şi a înfăţişărilor şi forma sa este o adevărată înfăţişare a cerurilor; căci
întregul cer, a cărui graniţe sunt cunoscute doar de Dumnezeu, este tot un om şi fiecare înger în
sine este tot un om desăvîrşit.
10] Acesta este un mare secret a lui Dumnezeu şi cine nu se află pe acest punct, pe care mă aflu
eu acum, aceluia îi este imposibil să înţeleagă sau să priceapă astfel de lucruri; căci doar spiritul
pur din Dumnezeu în om poate înţelege şi pricepe, ceea ce este spiritual şi ceea ce este în el şi în
afara lui şi cum este înfiinţat şi menţinut şi de ce şi pentru ce! Nimic nu există în spaţiul nemărginit,
ce nu ar fi pentru om; totul este făcut pentru necesităţiile omului din toate timpurile.>

EV. 056. capitol.

01] (Zorel:) <Însuşi Dumnezeu este cel mai înalt şi desăvîrşit om de veci din Sine Însuşi; aceasta
înseamnă, că omul în sine este un foc, a cărui simţ este dragostea; o lumina, a cărui simţ este
înţelegerea şi înţelepciunea; şi o căldură, a cărui simţ este viaţa în sine în sfera completă a
cunoaşterii proprii. Atunci când focul devine mai intensiv, atunci şi lumină devine mai puternică şi
mai măreaţă căldura care crează totul şi la sfârşit străluceşte, iar raza este în sine lumină, are
căldura ncesară, iar aceasta lucrează în depărtări cât şi în sine. Ceea ce este creat primeşte din ce
în ce ma multă lumină şi căldură, luminează şi încălzeşte tot mai departe şi înfăptuieşte iarăşi acolo
unde ajunge. Şi aşa totul se reproduce în veci din focul de veci, din lumina de veci şi din căldura de
vecie, iar toate acestea umple din ce în ce mai mult spaţiul nemărginit al creaţiei.
02] Totul provine prin urmare din existenţa de veci a lui Dumnezeu şi se formează până când
devine asemănător cu fiinţa de veci a omului, în asemănarea căruia se află libertatea independentă
în forma omului care provine de la Dumnezeu, aşa cum un Dumnezeu este prietenos din nevoie cu
Dumnezeul de veci, pentru că este tot acelaşi lucru, deoarece este ca şi Dumnezeul de veci.
03] Acolo unde vedeţi voi lumină, foc şi căldură, acolo este omul deja desăvârşit sau este la
început. Miliarde de atomi de lumină, de foc şi de căldură se leagă şi crează forme. Formele proprii
se leagă din nou într-o formă mai mare corespunzătoare omului şi se formează în acesta spre a
deveni o fiinţă. Această fiinţă produce mai mult foc, lumină şi căldură; dar cu acestea se instalează
necesitatea spre a deveni o formă mai înaltă şi mai perfectă. Imediat rup acei atomi pielea lor,
chiar dacă aceasta este desăvârşită, se leagă cu substanţa voinţei lor într-o formă cu mult mai
înaltă şi mai perfectă. Toate acestea continuă până la desăvârşirea totală a omului, iar omul se
leagă în sine până la acel stagiu, în care mă aflu eu acum şi aşa este asemănător cu focul, lumină
şi căldura de veci, ce este în sine Dumnezeu, pe care eu îl văd acum cu privirea mea de neclintit în
lumina Sa de veci, în Sine tot focul şi întreaga căldură, ceea ce este doar Dumnezeu din veci în
veci.
04] Omul este de aceea mai întâi un om din Dumnezeu şi de abia după aceea un om de la sine.
Atâta vreme cât este din Dumnezeu, se aseamănă lumină cu un embrion în pântecul mamei; de
abia când devine de la sine un om în ordinea lui Dumnezeu, este el un om desăvârşit, căci de abia
atunci poate el să ajungă la adevărata asemănare dumnezeiască. Dacă a ajuns la aceasta, atunci
va rămâne ca Dumnezeu din veci în veci şi devine în sine un creator a lumilor şi a fiinţelor şi a
oamenilor. Căci acum este ciudat, că eu pot vedea acum toate gândurile, sentimentele şi dorinţele

EV - 4 51
mele şi voinţa mea este ca şi pielea a ceea, ce eu am gândit şi a ceea ce am simţit! Vedeţi, aşa se
întâmplă cu ceea ce se crează din nou!
05] Sentimentul căldurii şi prin urmare al dragostei, simte necesitatea unei fiinţe; cu cât mai măreţ
devine sentimentul, cu cât mai multe flăcări şi căldură se produce, cu atât mai mare devine forţa
luminii din acele flăcări.
06] În acea lumină se exprimă necesitatea dragostei în forme. Dar formele apar şi dispar ca şi
imaginile din fantezia omului înfocată în spatele pleopelor închise, cum se spune; dar tot timpul
apar altele noi, devin mai mari şi cu timpul primesc din ce în ce mai mult forme cu mult mai
precise. Dar la omul desăvârşit, aşa cum este la mine doar pentru un scurt timp, se va reţine
gândul într-o anume formă, pentru că, cuprins de voinţă, prinde un contur rapid şi precis în forma
apărută şi aceasta nu mai poate fi schimbată; dar pentru că acea formă, sau înveliş exterior, este
cât se poate de fin eteric şi prin urmare transparent, pătrunde de la creatorul acelui gând reţinut
din ce în ce mai multă lumină şi căldură. Acesta însă înmulţeşte acele gânduri reţinute ale luminii şi
ale călduii proprii, din elementele care au răsărit mai întâi şi acel gând reţinut începe în scurtă
vreme, să se dezvolte din ce în ce mai mult şi după lumina înţelepciunii şi a recunoaşterii
desăvârşite, a cărui construcţii plastice sunt atât de clare în toate părţiile necesare ca şi la lumina
zilei, legăturiile şi toate membrele, sunt necesare şi util ansamblate organic. Dacă gândul are mai
întâi toate acele lucruri organice, atunci începe în sine să devină conştient de propria sa viaţă şi se
va ţine de ceasta.
07] Acum se poate cu uşurinţă gândi, că un om desăvârşit care pune în ordine organică în câteva
clipe nenumărate idei şi gânduri, le va putea gândi şi le va putea ansambla. Dacă el va dori să le
învelească cu voinţa sa, atunci acestea vor continua să existe şi se vor dezvolta, ca la sfârşit să se
asemene cu însuşi cel care le-a creat în desăvârşirea lor cea mai înalt posibilă şi acestea se vor
reproduce mai departe şi vor crea de la sine în nenumărate exemplare ceea ce sunt ele, tot în
acelaşi fel cum au primit şi ele existenţa. Aceste lucruri pot fi dovedite chiar şi în luma materială.
08] Reproducerea proprie o puteţi găsi voi la plante, animale, oameni după forma trupului şi la
planete, care se reproduc. Dar reproducerii lor le sunt aşezate limite stricte. Aşa unei boabe de
seminţe de un anume fel are doar un anumit număr de reproducerea seminţei de specia sa, iar
acest număr nu poate fi depăşit; tot aşa se întâmplă şi cu animalele: cu cât mai mare este
animalul, cu atât este mai îngrădit în reproducerea sa! Tot aşa se întâmplă chiar şi cu omul şi de
aceea cu atât mai mult la planete. Dar în împărăţia spirituală a omului desăvârşit continuă, aşa ca
şi la Dumnezeu, simţul şi gândirea pe veci. Dar pentru că în felul normal şi obligatoriu fiecare gând
şi idee este învăluită de acel spirit de care este creat prin voinţa sa şi poate deveni prin urmare în
sfârşit independent, este uşor de înţeles, că reproducerea veşnică a fiinţelor nu poate avea vreun
sfârşit.
09] Tu, Zinka, întrebi acum în gândul tău, unde vor avea loc şi spaţiu acele fiinţe create, dacă
crearea se poate face de nenumărate ori. O prietene, gândeşte-te, că spaţiul fizic în sine este
nemărginit şi dacă tu ai vrea ca în fiecare clipă, un timp nemărginit să creezi de zece ori o sută de
mii de sori, atunci acestea s-ar pierde şi aşa în scurt timp în mişcările lor rapide, aşa de parcă nu ar
fi fost vreodată creat un soare! Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate pricepe spaţiul nemărginit;
chiar şi cei mai mari şi mai desăvârşiţi îngeri nu pot pricepe profunzimile spaţiului veşnic, dar ei
totuşi se cutremură de adâncimea nemărginită a spaţiului veşnic!
10] O prietene, eu pot vedea acum cu ochii minţii mele întreg spaţiu material creat! Acest pământ,
luna, soarele cel mare şi toate acele nenumărate stele, pe care tu le poţi vedea şi din care există
câteva, care, par ochilor tăi ca şi un punct slab luminat, dar care sunt regiuni nemăsurat de mari
de sori şi de lumi, care în sine cuprind miliarde ori miliarde de sori şi de mai multe planete, iar
acestea nu sunt nimic faţă de tot spaţiul creat, aşa cum o mică pietricică fină nu este nimic în
comparaţie cu tot spaţiul de stele văzut de tine! Şi totuşi îţi pot spune, că printre acele stele multe,
care pot fi zărite de ochiul tău, există multe, a căror diametru este de mai multe mii de ori mai
mare, decât este linia dreaptă de la tine şi până la cea mai îndepărtată stea şi înapoi, pe care tu
deabia o poţi vedea, - o distanţă, pe care tu cu greu o vei putea parcurge, chiar şi cu viteza unui
fulger, în un miliard ori un miliard de ani pământeşti!
11] Astfel de corpuri sunt de o mărime enormă şi totuşi pr în faţa ochilor tăi ca nişte puncte mici
din pricina distanţei mari! Şi totuşi este totul faţă de întreg spaţiul creat o nimica toată, cum am
mai spus, o pietricică minusculă, care poate fi purtată de vânt! Eu îţi spun: Tu poţi să creezi
miliarde de sori cu toate planetele şi lunile şi cometele necesare şi tu le vei putea împărţi în toate
teritorile solar globale, iar acesta vor fi atât de evidente în spaţiul global, cum o picătură de apă
măreşte marea şi cum se revarsă peste malurile acesteia; şi miliardele ori miliardele de globuri ar fi
tot atât de vizibile în tot spaţiul nemărginit al creaţiei, aşa cum se observă miliardele şi miliardele
de stropi de ploaie care pică în mare.
12] Uită-te la tot acest pământ! Câte mii de izvoare, râuri şi fluvii se revarsă în mare, aceasta
totuşi nu se lărgeşte nici măcar cu o lăţime de păr mai mult; acum gândeşte-te la toate acele
creaţii şi creaţii în fiecare clipă, iar toate acestea se vor pierde în spaţiul nemărginit aşa cum se
pierd miliardele de picături de apă, care, pică în fiecare clipă în mare şi care se pierd în aceasta. De
aceea ţie, să nu-ţi fie teamă de atâtea creaţii; căci în tot nemărginitul va fi în veci loc şi spaţiu
infinit, iar Dumnezeu este destul de măreţ, să menţină totul pe veci şi să conducă totul spre scopul
final.

EV - 4 52
EV. 057. Capitol.

01] (Zorel:) “Zinka, îţi spun acum chiar mai multe lucruri!Atât cât tu ai gândit, ai vorbit şi ai
înfăptuit din tinereţea ta până în această clipă şi ceea ce ai gândit, ai vorbit şi ai înfăptuit înaintea
acestei existenţe sufleteşti, toate acestea sunt scrise în cartea vieţii; un exemplar se află în mintea
sufletului tău, dar exemplarul cel mare se odihneşte larg deschis în faţa lui Dumnezeu. Atunci când
tu vei fi un om desăvârşit, aşa cum sunt eu acum desăvârşit în faţa lui Dumnezeu, aşa vei găsi tu
toate gândurile, vorbele şi faptele. La ceea ce a fost bine, vei găsi tu multă bucurie; dar ceea ce nu
s-a afat chiar în ordinea cea bună, nu vei avea bucurie despre aceasta, dar ca un om desăvârşit nu
vei simţi nici tristeţea. Căci prin acestea tu vei recunoaşte milostivirile şi conducerile înţelepte şi
măreţe a lui Dumnezeu şi aceasta te va întări în dragostea cea pură pentru Dumnezeu şi te va
antrena în răbdarea faţă de toţi acei fraţi săraci şi nedesăvârşiţi, pe care Dumnezeu ţi va da spre a-
i conduce, fie în această lume sau chiar şi în cealaltă.
02] Din astfel de gânduri măreţe vor ieşi o dată noi creaţii. De obicei din astfel de gânduri, vorbe şi
fapte se formează corpuri astrale mai mici sau mai mari ale lumii noi. Acestea sunt aşezate în focul
sorilor, pentru a ajunge acolo la un anumit nivel; au ajuns acestea până în acel stagiu dorit, atunci
sunt trimise cu putere mare afară în spaţiul de creaţie şi acolo cu timpul sunt lăstate să se dezvolte
din ce în ce mai mult de la sine. Cu timpul se formează într-o astfel de lume nou născută acele mii
şi mii de gânduri şi idei separate – aşa cum sămânţa este aşezată în pământ – prin focul şi lumina
de creştere a vieţii, iar acestea slujesc noii lumi cu timpul ca bază a nenumăratelor înfiinţări
ulterioare a tot felul de fiinţe, mineralii, plante şi animale, din a căror suflete cu timpul se vor forma
suflete omeneşti.
03] Astfel de lumi noi poţi vedea tu din când în când în mare parte ca fiind nişte stele în ceaţă, sau
chiar ca şi nişte comete pe bolta cerului. Baza lor fundamentală sunt gândurile, ideile, vorbele şi
faptele consemnate în cartea lui Dumnezeu.
04] Din acestea poţi vedea că, chiar şi cel mai mic gând, pe care un om la gândit vreodată, ori pe
acest pământ sau pe altul, este imposibil ca să se piardă; şi spiritele din aceste gânduri, cuvinte şi
idei şi fapte unei astfel de lumi noi formate prin voinţa lui Dumnezeu, recunosc de îndată în starea
desăvârşită, că o astfel de lume este fapta gândurilor, ideilor, vorbelor şi a faptelor şi aşa ei preiau
cu drag şi cu un sentiment de fericire conducerea, ghidarea, formarea şi popularea şi organizarea
necesară interioară a acelui corp în sine şi în sfârşit a tuturor lucrurilor şi fiinţelor, care vor trebui să
existe pe acea planetă.
05] Tu te uiţi acum la acest pământ şi nu vezi nimic altceva decât materia care pare moartă. Şi eu
pot vedea formele moarte ale materiei; dar eu mai văd multe altele în aceasta, ceea ce tu cu ochii
tăi nu poţi vedea. Eu văd lucrurile şi fiinţele spiritual închise în aceasta şi simt scopul lor şi văd cu
ochii, cum se dezvoltă din ce în ce mai mult în interior şi încearcă se perfecţioneze înfăţişarea şi
formele lor folositoare, iar eu mai pot vedea nenumărate spirite, care lucrează încontinuu, aşa cum
se mişcă nisipul într-o clepsidră romană. Aici nu poate fi nici vorbă de linişte şi din lucrările lor
permanente se formează întreaga viaţă a naturii atât de necesară.
06] Eu îţi spun: În fiecar picătură de rouă, care se află atât de strălucitoare pe un fir de iarbă, văd
eu deja ca şi într-o mare, miliarde de fiinţe care se mişcă în toate direcţiile! Acea picătură de apă
este doar o primă învelire a gândului dumnezeiesc. Din acesta, acele spirite prinse primesc forma
lor proprie şi după aceea există într-o anumită formă, care este diferită de cea obişnuită; dar prin
aceasta dispare acea picătură de rouă şi devine o perlă de apă şi acele forme nou formate în
aceasta şi pline de viaţă se scurg spre plante sau spre alte lucruri, pe care s-a format acea
picătură. Dar un astfel de cocon prins, se schimbă de îndată într-o altă formă şi din o sută de mi
devine una. O nouă piele se formează peste noua înfăţişare; în aceasta acele multe forme mici sunt
schimbate prin influenţa luminii şi a căldurii spre necesitate organismului formei noi şi mai marui şi
acea fiinţă nou formată începe o nouă lucrare ca pregătire spre trecerea repetată într-o formă din
ce în ce mai clară, în care se pregăteşte iarăşi pentru a deveni înfăptuitoare într-o formă mai înaltă
şi mai desăvârşită. Şi aşa sunt aceste lucrări evidente a fiecărui fiinţe provenite dintr-o anumită
formă nimic altceva decât o pregătire dreaptă pentru o înfăţişare mai înaltă şi mai perfectă spre
întărirea cea mare sufletească şi în sfârşit în forma omenească a vieţii pur spirituale.
07] Ceea ce eu îţi spun aici nu este o fantezie, ci adevărul pur şi curat pe veci. Eu aş putea să-ţi
mai spun multe despre ordinea lui Dumnezeu, aşa cum văd eu acum atât de limpede! Dar,
recunosc acum, că timpul desăvârşirii mele se apropie de sfârşit; de aceea eu mai trebuie să adaug
aici rugămintea, ca tu să ai răbdare cu mine, atunci, când voi fi iarăşi un om prost şi din când în
când enervant şi să mă ghidezi în ordinea cea dreaptă şi cunoscută de tine acum a lui Dumnezeu şi
să mă conducoi pe drumul cel bun. La trezirea mea în lume te vei mira cât se poate de tare, că eu
voi fi iar prost şi întunecat la minte şi de toate acestea, ce s-au întâmplat acum, nu voi mai ştii nici
o silabă; dar toate acestea îmi vor fi o dată totuşi de folos.
08] O vreme spiritul meu crescut în forţă se va obosi în această stare neexperientată şi
neobişnuită, iar el se va comporta de parcă ar dormi în continuu; dar prin liniştea necesară acum
se va simţi întărit şi se va trezi şi până la urmă va simţi obligaţia adevăratei desăvârşiri, a fericirii
dulci, pe care a simţit-o mai înainte şi prin urmare va face multe pentru formarea sufletului, ca să
devină apt în el tot adevărul şi toate acele simţuri drepte, pentru a trece întru totul în spiritul care îl
cuprinde.
09] Eu voi dormi acum încă o jumătate de oră, după care tu mă vei trezi iarăşi prin aşezarea
inversă a mâinilor tale. Dar când eu voi fi din nou treaz, nu mă lăsa să mă mişc în loc, până când

EV - 4 53
eu nu voi recunoşte întru totul la acea masă Omul oamenilor! Căci acela este tot una cu Acela, pe
care încă Îl pot vedea în soarele veşnic a lumii spirituale.
10] Dar acum îţi mulţumesc, că ai aşezat mâiniile pe mine!>

EV. 058. Capitol.

01] După aceste cuvinte a dormit liniştit Zorel al nostru şi Zinka a vorbit aşa: <Nu se poate, ce
revelaţii ne-a făcut acest om! Dacă toate sunt adevărate, atunci am primit noi mărturisiri, despre
care cu greu a putut vreodată să viseze vreun profet! Nu, eu pur şi simplu sunt uimit de
înţelepciunea profundă a acestui om! Într-adevăr! Nici un înger nu poate poseda o înţelepciune mai
înaltă!>
02] Spune şi Cireniu: <Da, acest om trebuie ajutat; căci aşa de multe lucruri despre ordinea Ta
dumnezeiască nu s-au dezvăluit până acum aici! Dezvăluirile lui Matael au fost măreţe şi m-au pus
într-adevăr pe gânduri; dar ceea ce a rostit Zorel acum, este pur şi simplu măreţ! Aproape de
neimaginat şi de negândit, că astfel de înţelepciuni profunde se pot îmbrăca în cuvinte omeneşti şi
după aceea se pot rosti ca toată lumea să le poată înţelege! Pe scurt, eu sunt entuiziasmat de
acest Zorel! Dacă ar putea spune toate acestea atunci când este treaz şi în carne, oh, eu lumină aş
aşeza pe un tron înalt, de pe care să poată predica oamenilor înţelepciunea cea mare, ca toţi să
poată dobândi cu siguranţă scopul şi sensul existenţei şi a vieţii lor!>
03] Spun Eu: <Foarte bine, prietenul Meu Cireniu! Nu contează în această clipă ceea ce a spus el în
cel de-al treilea stagiu – cu toate că este întru totul adevărat -, ci mai mult contează acum, ca voi
pe viitor să nu rupeţi toaiagul asupra unui om, pentru că în sine este un suflet bolnav. Căci voi toţi
aţi auzit şi aţi simţit, cum într-un suflet atât de bolnav se poate afla totuşi o sămânţă de viaţă cât
se poate de sănătoasă; şi dacă un astfel de suflet se însănătoşeşte prin efortul vostru fratern,
atunci voi aţi făcut un câştig, care în veci nu va fi plătit de vreo lume! Ce folosuri poate aduce după
aceea un astfel de om desăvârşit! Cine poate măsura aceasta?1 Voi, oamenii nu ştiţi, dar Eu ştiu,
cât de mult se rentează un astfel de efort al eforturilor!
04] De aceea vă spun Eu vouă acum: Fiţi cu toţii milostivi chiar şi faţă de cei mai mari păcătoşi şi
criminali faţă de voi şi faţă de legile dumnezeieşti! Căci doar un suflet bolnav poate să păcătuiască,
dar niciodat unul sănătos, pentru că un suflet sănătos nu poate păcătui, deoarece păcatul este doar
o urmare simplă a unui suflet bolnav.
05] Dar care dintre voi, oamenii, poate să pedepsească şi să judece un suflet din pricina
nerespectării legilor Mele, deoarece chiar voi toţi vă aflaţi sub aceiaşi lege?! Dar o lege de-a Mea
consta în faptul, ca dintre voi nimeni să nu judece pe cineva! Dacă voi vă judecaţi aproapele, care a
păcătuit încălcând legea Mea, atunci voi păcătuiţi în aceiaşi măsură la legea Mea! Dar ca fiind însuşi
voi păcătoşi cum puteţi atunci să judecaţi un alt păcătos?! Nu ştiţi voi, că, în vreme ce pedepsiţi un
frate bolnav în suflet, prin aceasta rostiţi voi o pedeapsă dublă, pe care voi, după împrejurări, o
veţi ispăşi chiar şi aici, pe acest pământ?!
06] Dacă unul dintre voi este un păcătos, acela să renunţe la poziţia sa de judecător; căci dacă
judecă, atunci se judecă pe sine de două ori, din care el va scăpa mult mai greu decât acela, pe
care la judecat şi la pedepsit. Poate o dată un orb să conducă un alt orb sau poate să-l ducă spre
drumul cel drept?! Sau poate un surd să-i povestească unui alt surd despre efectul armonic a
muzicii, aşa cum acesta a fost exersat de David? Sau poate un olog să spună către altul: “Vino aici,
nenorocitule, eu te voi duce pe tine în spate!?” Nu ar pica de îndată amândoi şi nu ar pica într-o
groapă?!
07] De aceea reţineţi cu toţii, ca voi să nu judecaţi pe nimeni şi spuneţi aceasta şi acelora, care vor
deveni o dată ucenicii voştri! Căci prin urmarea acestei învăţături ale Mele veţi creşte voi din
oameni îngeri, - dar la nerespectarea acesteia, veţi creşte voi diavoli şi judecători împotriva
voastră.
08] Nimeni nu este chiar desăvârşit pe acest pământ; dar cel care este mai aproape de perfecţiun
în minte şi în inimă să fie conducătorul şi doctorul fraţiilor şi a surorilor sale bolnave şi cel care este
puternic, acela să-l tragă pe cel slab, căci altfel va pica împreună cu acesta şi amândoi nu se vor
clinti din loc!
09] Dar ca voi să înţelegeţi şi să pricepeţi într-adevăr aceasta, v-am dat Eu o dovadă vie prin Zorel,
din care voi puteţi să vedeţi clar, cât de departe de adevăr şi cât de greşit este de fapt, să judecaţi
un delicvent după felul vostru! Felul vostru de a pedepsi va rămâne o pedeapsă lumească şi
balaurului tiraniei cu greu i se va putea călca capul cel greu împodobit – căci de aceea pământul
este o lume de probă pentru copiii Mei -; dar printre voi nu va rămâne aşa, căci printre voi cerurile
aruncă fructe care sunt pline de seminţe.
10] Dacă voi savuraţi acum fructele hărniciei Mele, atunci să nu cumva să uitaţi, să aruncaţi în
abundenţă seminţele din acestea în inimile fraţiilor şi a surorilor voastre, ca să creaasă în acestea şi
să poarte multe fructe bune şi sănătoase! Dar cum creşte din acele seminţe aşezate în inimă un
fruct nou, v-a arătat cu de-a-mănuntul cât se poate de limpede Zorel. Faceţi voi aşa, căci atunci
veţi prodce ca şi din interiorul vostru viaţă şi prin aceasta viaţa veşnică va veni asupra voastră în
toate desăvârşirile cunoscute! După acest act de aşezare a mâinilor este totul pentru ca voi să vă
ţineţi de ceea ce aţi auzit.
11] Dar acum a sosit timpul, în care tu, Zinka, trebuie să-ţi aşezi mâinile invers, ca el să se poată
trezi iarăşi; atunci, când se va trezi, dă-i tu, Marcu, puţin vin cu apă amestecat, ca trupul său să
aibă tot aceiaşi putere ca şi mai devreme! Dar când se va trezi şi va începe să vorbească ca şi mai
înainte, atunci nu vă supăraţi pe el şi nu-i aduceţi deloc aminte de ceea, ce a vorbit el în extazul

EV - 4 54
său; căci acest lucru ar putea să declanşeze la el un dezavantaj trupesc. Dar nici să nu râdeţi de el,
dacă va veni cu o prostie la lumina zilei! Cu tandreţe puteţi voi să-l conduceţi spre Mine; dar nici un
fel de grabă, pentru că prin aceasta s-ar strica multe lucruri pentru el, pentru o vreme îndelungată!
Zinka acum fă-ţi treaba, deoarece Marcu a ajuns cu vinul şi cu apa!>

EV. 059. Capitol.

01] Zinka îi aşează acum lui Zorel mâinile invers, iar acesta a deschis de îndată ochii şi a fost treaz.
Atunci când Zorel s-a trezit complet, I-am făcut Eu un semn bătrânului Marcu, să-i ofere lui acel vin
amestecat cu apă, deoarece îl chinuia destul de rău setea. Marcu a făcut aceasta şi Zorel, care a
fost foarte însetat a golit paharul cel mare dintr-o singură înghiţitură şi a mai rugat să i se mai de-a
un pahar, deoarece încă îi era foarte sete. Marcu m-a întrebat, dacă poate să îi mai aducă unul. Şi
Eu am confirmat această întrebare, doar cu observaţia, ca a doua oară să i se pună de două ori mai
multă apă decât vin. Şi Marcu a făcut aceasta şi lui Zorel i-a picat bine acel pahar. Dar când s-a mai
întărit puţin, s-a uitat prin împrejurimi, pe care le putea vedea încă bine, cu toate că soarele a
început foarte mult să se apropie de orizont.
02] După un timp a spus el (Zorel), uitându-se cu ochii la Mine: >Zinka, acel om, de acolo, mi se
pare foarte cunoscut! Eu probabil că l-am mai văzut undeva! Cine este oare el şi cum îl cheamă?
Cu cât mai mult mă uit la el, cu atât mai mult mi se pare, că l-am văzut într-adevăr undeva! Zinka,
eu te simpatizez acum enorm de mult, - de aceea dezvăluieşte-mi şi mie, cine este acel bărbat!>
03] Spune Zinka: <Acel bărbat este fiul unui dulgher din Nazaret, care se află după Kapernaum, -
dar nu din acel loc cu acelaşi nume, care se află în spatele acelor munţi şi care în mare parte este
locuită de grecii murdari. Caracterul său, este un vindecător şi este cât se poate de bun în arta sa;
căci pe cel care îl ajută, acela este ajutat. Numele său se aseamănă cu caracterul şi de aceea se
numeşte <Iisus<, ceea ce înseamnă un vindecător a sufletelor şi în acelaşi timp şi a membrelor
bolnave. El are în voinţa sa o putere şi mai mare şi tot aşa şi mâinile sale şi pe lângă aceasta este
bun ca şi un înger şi foarte înţelept. Acum ştii totul, despre ce ai întrebat; dacă vrei să ştii mai
multe, atunci fă aceasta, - căci altfel s-ar putea ca aceşti bărbaţi înalţi să facă ceva şi noi nu am
mai avea atunci timp, să mai povestim despre alte lucruri importante!>
04] Spune Zorel mai în şoaptă către Zinka: < Eu îţi mulţumesc pentru tot ceea ce mi-ai spus, cu
toate că încă nu ştiu, cum şi în ce poziţie mă aflu eu; căci eu nu pot să-mi explic motivul pentru
care acel bărbat mi se pare atât de cunoscut! Mie mi se pare acum, de parcăm o dată aş fi făcut cu
el o călătorie mare! Eu am călătorit şi aceasta s-a întâmplat pe apă şi pe uscat şi am avut
companii, dar eu nu mai îmi aduc aminte, să fi văzut sau să fi vorbit vreodată cu un astfel de
bărbat; şi totuşi mi se pare, cum am mai spus, de parcă aş fi avut mult de-a face cu el într-o
călătorie de-a mea! – Explică-mi, cum pot eu pricepe aceasta mai bine!>
05] Spune Zinka: <În cel mai natural fel de pe lume! Tu ai avut o dată un vis cât se poate de viu,
de care tu îţi aduci aminte doar foarte puţin şi acesta este cu siguranţă motivul sentimentului tău
actual!>
06] Spune Zorel: <Poţi să ai dreptate! Eu visez de multe ori câte ceva, despre care îmi aduce eu
aminte doar după câteva zile, atunci când îmi amintesc într-un anume fel printr-un obiect exterior;
căci altfel se pierde totul şi eu nu-mi mai aduc aminte de vreun vis şi chiar dacă ar fi părut acesta
atât de real! Dar probabil că este aşa; căci în realitate eu nu l-am văzut vreodată pe acest
nazaritean!
07] Dar acum mai încă ceva, drag prieten! Iată, eu am venit, să primesc de la înaltul guvernator
acea pomană. Ce crezi tu, se va putea obţine ceva de la el? Dacă nu ar fi nimic de sperat, atunci ai
putea tu să te adresezi în numele meu persoanei sale, ca eu să pot pleca liniştit acasă. Căci ce aş
putea face eu aici? Nu dau nici o iotă pe toate aceste lucruri filozofice teoptiste şi înţelepte. Religia
şi filozofia sunt scurte: Eu cred în ceea, ce pot vedea, adică în natură, care din veci se reface tot
timpul. Pe lângă aceasta eu mai cred că mâncarea şi băutura sunt cele două lucruri importante
pentru viaţă; dar în altceva cu uşurinţă eu nu pot avea încredere.
08] Există unele lucruri ciudate în această lume, cum sunt tot felul şi soiuri de magie şi alt fel de
arte sau chiar şi ştiinţa. Dar între acestea şi mine este o relaţie ca şi între foc şi mine: atâta vreme
cât nu mă arde, nu suflu! Eu nu simt nici o presiune în mine, să ştiu sau să înţeleg mai multe,
decât ştiu şi înţeleg eu acum; şi de aceea ar fi prosteşte din partea mea, să mai rămân aici, pentru
a prinde o învăţătură înţeleaptă greu de priceput, ca eu să pot după aceea să mă laud în faţa unor
indivizi mult prea proşti.
09] Tu vezi în mine un om al naturii, căruia îi sunt groaznice toate acele instiuţii şi legi , aşa zise
înţelepte, ale oamnilor, pentru că libertatea, de obicei înnăscută, o limitează de multe ori în feluri
mult prea dure şi acest lucru se întâmplă doa de aceea, ca unii să devină doar foarte bogaţi, măreţi
şi să fie priviţi cu respect, iar în schimb multe milioane pot să se prăpădească în suferinţă. Dacă aş
înţelege mai multe decât înţeleg acum, atunci m-aş uita eu şi mai profund la baza acestor
nedreptăţi, ceea ce cu siguranţă nu m-ar face mai fericit; dar aşa, în prostia mea sunt scutit de
multă tristeţe, pentru că nu po înţelege răutăţiile oamenilor din fundament.
10] Acolo unde acei oameni răi, care vor să fie înţelepţi nu au putut să scormonească singuri atâtea
legi chinuitoare pentru săraca omenire, au apelat la nişte minţi şirete şi inventive, care, plimbându-
se cu nişte chipuri extaziate, au ieşit la iveală cu unele legi din partea zeilor, cu siguranţă
neadevărate şi au început să necăjească şi şi chinuie omenirea din nou sub tot feul de ameninţări
ridicole despre pedepsele groaznice şi veşnice şi despre vestiri de răsplată mari, dar aceasta
bineînţeles doar după moartea trupească, pentru că cei morţi nu mai necesită nimic.

EV - 4 55
11] Nu au aşteptat moartea trupească, au apelat la zeii lor de nimic şi inventaţi şi au pedepsit pe
cei care au încălcat legea zeiilor aici, ca nu cumva în cealaltă lume să nu se mai întâmple acest
lucru şi să nu se mai înfăptuiască pedeapsa cea rostită. Doar răsplata se poate aştepta în întregime
după moarte de cei credincioşi; în aceasta viaţă nu iese la iveală o răsplată anticipată, doar dacă te
laşi pur şi simplu omorât în bătaie pentru un om! Tot ceea ce există în instituţii omeneşti, este
condus spre intersele omeneşti, ca fiecare, care gândeşte destul de limpede, să poată vedea din
prima clipă motivul, pe care este bazat; legile zeilor şi societatea omenească elementară!
12] Prietene! Dacă unul singur vrea să trăiască ca şi un domn a minunăţiilor pe acest pământ,
atunci bineînţeles că trebuie tot restul omenirii slabe şi fără voinţă să plângă împreună cu
pământul, pe care se află! Pentru cei care domină omenirea, pentru acei tirani fără inimă ar fi
bineînţeles pe placul lor o răsplată în lumea de apoi; dar cine va face acest lucru!? Pe scurt, nu
există nimic! Este un joc de păpuşi pur şi inexistent!
13] Cine poate să se folosească de ceilalţi, adică de omenirea cea prostă, face bine şi are dreptate;
căci un om prost nu valorează mai mult decât un câine prost! Cel care este mai puternic şi mai
şiret să-l doboare, să ia de la el toate bogăţiile sale şi să încerce după aceea pe viaţă şi pe moarte
şi în toate felurile să le ocortească de mâini străine! Dacă reuşeşte aşa ceva, atunci devine el în
scurt timp un domn mare şi bine privit; dacă însă nu poate face aceasta, atunci nu i se întâmplă o
nedreptate, pentru că a înfăptuit ceva, care ca fiind un om înţelept ar fi putut anticipa cu mult
înainte, că acest lucru nu va fi încoronat de succes. Pe scurt, pentru cei proşti nu este nimic mai
bun decât nimicirea; dacă ei nu mai există, atunci s-a terminat pentru ei pe veci toate legiile,
urmăririile şi toate acele pedepse groaznice! Doar să nu exişti atunci când eşti nenorocit; o oră de
mizerie adevărată nu se poate compensa prin zece mi de ani de fericiri depline!
14] Drag prieten Zinka, iată, aceasta este credinţa mea simplă, faţă de care cu greu poate spune
cineva ceva contrar. Este adevărul, care niciunde nu se vrea auzit; toţi îşi cântăresc existenţa prin
tot felul de fantezi mincinoase şi pe lângă aceasta se mai laudă că sunt şi fericiţi! Să continue!
Fiecare să scormonească în împărăţia minciuniilor şi să caute alinarea în fantezia fantastică, atunci
când mizeria începe să-i zdrobească gâtul cu călcâiul de fier!
15] Ameţiţi-vă cu toţii, voi săracilor, cu otrava minciunii şi dormiţi atâta vreme cât trăiţi sub
presiunea dulce a nebuniei şi fiecăruia i se întâmplă ceea ce este drept şi bine, dacă îl face fericit;
doar mie mi se face nedreptate, pentru că eu trebuie să mă simt fericit sub crengile adevărului,
chiar dacă de la înălţime eu pot vedea, simţi şi calcula încontinuu căderea mortală, care mă
aşteaptă pe mine şi pe alţii în situaţia mea! Cine mă va scăpa de la acea cădere, dacă acea fâşie
uşoară de prostie, cu care eu sunt prins deacel trunchi de pom, se rupe?!
16] Oameni! Lasaţi-mă ca eu să pot savura în linişte prada mea, eu nu vă fac nici un rău; daţi-mi
din beşugul vostru doar atât, ca eu să pot să-mi procur ceea ce mi s-a luat printr-o coincidenţă
nefavorabilă şi voi nu veţi vedea în mine un cerşetor nemulţumit! Dar dacă după obiceiul vostru
normal nu vreţi să daţi nimic, atunci măcar lăsaţi-mă să merg în linişte mai departe, ca eu, ca un
sărac om, să strâng atâta lemn, pentru a-mi putea construi o căsuţă, cel puţin aşa una cum îşi
construieşte castorul, dar aceasta bineînţeles nu pe drumurile legii! Din aceste două rugăminţi, una
îmi veţi îngădui; dar să mă faceţi şi mai nenorocit, decât sunt eu acum, acest lucru sper ca voi să
nu-l faceţi! Dar dacă aveţi cu mine de gând aşa ceva, atunci omorâţi-mă mai bine pe loc! Căci mai
nenorocit decât sunt eu acum, nu vreau să devin şi nu vreau să fiu! Căci dacă voi nu mă omorâţi,
atunci ştiu eu ce am de făcut! Eu voi ştii să mă omor singur!>
17] Spune Zinka: <Acest gând să fie departe de tine! Şi prin cunoaşterea şi experienţa ta, tu nu va
trebui să fi obligat spre o astfel de faptă; căci în vreme ce tu ai dormit, s-a îngrijit foarte bine
Cireniu de tine, dar de abia atunci, când tu vei înţelege, că ceea ce tu recunoşti a fi adevărul, este
de fapt minciuna cea mai mare! Fi de aceea fără griji şi acceptă o învăţăturţ mai bună şi atunci tu
vei deveni într-adevăr fericit!>

EV. 060. Capitol.

01] Spune Zorel: <Cuvintele tale sunt prietenoase, bune şi blânde, iar eu sunt convins, că tu
vorbeşti aşa cum te simţi în inimă şi cum este de adevărat acest lucru; dar întrebarea cea mare
este, care învăţătură s-o accept eu, sub a cărui torţă luminoasă să văd eu, ceea ce pentru mine
este în prezent un adevăr, ca fiind ceva din temelii greşit! Doi cu doi fac patru, acesta este un
adevăr matematic, faţă de care nu se poate spune nimic nici chiar din ceruri şi de aceea este
imposibil să existe o altă învăţătură, care ar putea eticheta acest adevăr ca fiind o minciună mare!
Eu trebuie să fiu doar un nebun superstiţios, pentru a putea accepta, că doi şi cu doi fac împreună
o sumă de şapte şi atunci la mine ar fi posibil să îmi schimb credinţa; dar la recunoaşterile mele
actuale este pur şi simplu imposibil!
02] Că undeva există o putere de veci inteligentă, de la care provin cel puţin seminţele de veci sau
cel puţin primele reguli, nu poate fi negat de vreo inteligenţă; căci acolo unde există o dată un doi,
acolo a trebuit să existe mai înainte un unu. Dar cât de prostesc este din partea omenirii nebune şi
oarbe, dacă o astfel de putere de veci – care în tot spaţiul nemărginit trebuie să fie la fel împărţit,
pentru că efectul de bază trebuie să se simtă în tot spaţiul nemărginit – să se gândească la ea într-
o anumită formă şi chiar într-una omenească, da, câteodată şi într-una bestială!
03] Evreii, dacă ar fi rămas la învăţătura lor de veci, ar fi avut în fond cea mai sănătoasă
imaginaţie despre puterea de veci în sine, pe care ei o numesc ‚Iehova‘; căci la ei sună o propoziţie
aşa: ‚tu nu trebuie să ţi-l imaginezi pe Dumnezeu într-o oarecare formă şi nu ai voie să îţi faci o
imagine în lemn despre El!‘ Dar ei au renunţat la aceasta şi în templele şi sinagogile lor toţi pereţii

EV - 4 56
sunt plin de imagini şi de obiecte de decoraţie şi pe lângă aceasta ei cred cele mai trăznite lucruri,
iar preoţii pedepsesc pe acei oameni, care nu cred ceea ce ei învaţă. Ei se numesc slujitorii lui
Dumnezeu şi de aceea se lasă cât se poate de tare respectaţi; dar în schimb ei chinuie săraca
omenire cu tot felul de lucruri pe care ei le pot inventa. Să devin eu sub astfel de împrejurări un
evreu? Nu, departe să fie de mine acest gând!
04] Se spune într-adevăr, că ei au aceste legi direct de la Dumnezeu, pe care El le-a dat lor prin
învăţătorul de bază Moise pe muntele Sinai. Legile sunt în sine foarte bune, dacă fiecare s-ar ţine
de ele şi ar fi pentru toţi o regulă de viaţă; dar la ce foloseşte, dacă oamenilor săraci li se interzice
furatul şi înşelatul în cel mai strict fel, dar toţi ceilalţi, care se află ca nişte minunaţi pe scaunul
puterii, fură şi înşeală la fiecare ocazie omenirea care le este supusă, în orice fel şi chip şi ei nu-şi
încarcă deloc conştiinţa din pricina legiilor date de Dumnezeu! Spune-mi tu mie, în ce fel de lumină
se află pentru unul care gândeşte limpede legea şi cei care o păzesc pe aceasta!
05] Dacă pe un sărac l-a împins sărăcia să ia ceva, de unde a văzut că este din beşug, atunci
acesta este tras la răspundere cu stricteţe şi este de îndată pedepsit şi iarăşi pedepsit; dar cel ce
ocroteşte legea, care în fiecare zi şi la orice ocazie fură, omoară, înşală şi se serveşte cu ceea ce
doreşte, se află deasupra legii, nu ţine deloc cont de aceasta şi în sine nu crede în nimic, în afară
de avantajele îmbelşugate ale acestei vieţi! Poate să fie aceasta un aranjament dumnezeiesc, care
cu cererile minore faţă de săraca omenire se află într-un astfel de contrast ţipător?! Ce inteligenţă
cât de cât sănătoasă poate să accepte astfel de împrejurări?!
06] Ceea ce mie îmi este pe plac, ca să mi se întâmple, la acest lucru trebuie să mă gândesc şi la
aproapele meu, ca nici pe el sa nu îl deranjeze, dacă eu voi face cu el ceea ce doreşte în limitele
bunului simţ! Dar dacă eu mă aflu până peste urechi în sărăcie, nu am nici un ban, să-mi procur
nici chiar strictul necesar şi mă duc, caut şi mă rog, iar la acele rugăminţi nu primesc de la nimeni
nimic şi la sfârşit îmi iau ceea ce am nevoie, - poate atunci o lege să mă condamne?! Nu am eu
chiar nici un drept, să iau în posesia mea ceea ce îmi este strict necesar, deoarece strămoşii
puternici nu au comis un păcat, atunci când au ocupat ţări întregi?!
07] Da, dacă din pricina fricii de lucru ar trebuie să fur şi să fur, atunci nu s-ar putea simţi jignită
vreo inteligenţă, dacă m-ar trage cineva la răspundere; dar dacă doar în cazuri extreme iau în
posesia mea ceva de ce am nevoie, atunci să nu încerece şi să nici un mă tragă la răspundere
vreun Dumnezeu, - dar să nu mai vorbim de un om slab şi egoist, care în unele lucruri comite mai
multe nedreptăţi într-o singură zi decât eu într-un an întreg! Eu nu vreau să mă exprim urât faţă
de legea proprietăţii dumnezeieşti; dar mai bună şi mai blândă nu face omenirea pin stricteţea ei,
ci doar rece şi fără pic de dragoste!>
08] Tot aşa de crudă este aruncată legea bunei cuviinţe, fără pic de pardon faţă de natură, timp şi
puterea omului. Să ne gândim peste câte obstacole trebuie să treacă un om -, indiferent dacă el
este bărbat sau femeie! De multe ori nici un fel de educaţie, de multe ori însă una, care este cu
mult mai rea decât nici una! El savurează de multe ori mâncăruri şi băuturi, care agită sângele său;
de multe ori găseţte o ocazie ideală, să-şi satisfacă dorinţele naturale şi le şi satisface. Dar
povestea se află şi el este pedepsit fără regrete ca fiind cel mai mare păcătos, căci el a încălcat –
doar o lege dumnezeiască.
09] O voi , nebunilor, împreună cu legile voastre dumnezeieşti! De ce nu aţi emis o prelege înaintea
celei dumnezeieşti, conform căruia să se sinchisească omul pentru cea mai bună şi adevărată
creştere şi de abia după aceea să vă uitaţi dacă mai era nevoie de o altă lege importantă?! Nu este
cât se poate de prostesc din partea unui grădinar, care vrea să schimbe direcţia de creştere a unui
pom şi începe să tragă de ei cu forţă şi putere, cu toate că acei pomi sunt mari şi au devenit de-a
lungul anilor puternici şi de neclintit?! De ce acel grădinar prost nu s-a ocupat mai devreme de acei
pomi, deoarece atunci ar fi fost mai uşor sa-i îndoaie fără nici un fel de pericol?! Să se îngrijească
un Dumnezeu sau un om, prin a cărui gură să vorbească Dumnezeitatea, mai întâi pentru o natură
dreaptă şi binecrescută a omului, o educaţie înţeleaptă şi de abia după aceea să emită legi
înţelepte, dacă vreun om binecrescut va mai avea nevoie de ele!
10] O prietene Zinka! Tu eşti un evreu şi cu siguranţă cunoşti mai bine învăţătura ta decât o cunosc
eu; dar din atât cât îmi este cunoscut din greşeală, nu-ţi pot spune altceva, decât ţi-am spus eu
până acum şi din acestea tu poţi vedea cu uşurinţă, că eu nu pot lăsa deoparte gândirea mea
curată şi bazele matematicii, doar din pricina îngrijirii lui Cireniu cel înalt. La astfel de schimburi
refuz eu orice fel de ajutor, apuc mai bine toiagul de cerşit şi trăiesc aşa restul amărât al zilelor
mele pe acest pământ; dar ceea ce va dori după aceea să facă natura cu mine, îi va fi tot una unui
mort care s-a reîntors la nimic! Vorbeşte tu acum, Zinka, dacă am dreptate sau dacă nu am după
părerea ta!”
11] Spune Zinka: <Prietene şi frate Zorel! În fond şi la urma urmei eu nu pot să nu-ţi dau
dreptate; dar mai trebuie să adaug şi faptul, că mai există lucruri ciudate, despre posibilitatea
cărora tu nu-ţi poţi imagina. Atunci când vei ajunge să le cunoşti, de abia atunci vei recunoaşte tu
însuţi, cât de multe lucruri bune şi adevărate se află în cuvintele tale rostite mai înainte!>
12] Spune Zorel: <Da, da, aşa este bine; dacă tu ştii altceva mai bun, atunci spune ceva, că eu cu
siguranţă nu-ţi voi rămâne dator cu vreun răspuns!>
13] Zinka vorbeşte aşa: <Acest lucru nu ar fi de folos nici unuia dintre noi; dar adresează-te acelui
bărbat, despre care tu ai spus, că ţi se pare atât de cunoscut! Acela îţi va aprinde lumina cea
dreaptă şi după aceea tu vei începe să înţelegi adevărul sau opusul spuselor tale!>
14] Spune Zorel: <Foarte bine, eu voi face aşa ceva şi să ştii că mie nu-mi este teamă de el; dar
cu mine va avea o nucă greu de spart!>

EV - 4 57
EV. 061. Capitol.

01] Cu aceste cuvinte îl părăseşte Zorel, care este acoperit cu nişte zdremţe, pe Zinka, se apropie
de Mine şi vorbeşte aşa: <Înalt domn şi maestru al vindecării, această îmbrăcăminte, care acoperă
trupul meu jalnic, sunt nişte zdremţe din cel mai josnic fel; dar acestea cel puţin acoperă ruşinea
unui om, căruia îi pare într-adevăr rău, să se afle între aceşti aşa zişi oameni şi din păcate semeni
de-ai săi! Forma este tot una până la îmbrăcăminte; dar între existenţă pare să fie o diferenţă
strigătoare la cer.
02] Eu sunt un om, care înţelege să facă diferenţa, că doi cu doi nu fac şapte, ci doar patru! Zinka
mi-a spus că tu ai fi acel bărbat, care ar putea să-mi aprindă o lumină mai puternică, decât este a
mea, că cel puţin prin aceasta să primesc printre colegii mei de credinţă ştampila omenirii; dar eu
nu m-am sinchisit prea mult pentru acest lucru şi nici nu vreau să-l dobândesc, dacă tu doreşti să-
mi aprinzi o cu totul altă lumina, Zinka mi-a spus, că tu eşti singurul, care poate înfăptui aceassta.
03] Principiile mele cât de cât solide le-ai auzit tu. Pentru mine acestea au fost din păcate un
adevăr mult prea crunt; dar dacă tu vei putea să-mi oferi altceva mai bun, atunci fă aceasta şi eu
voi lăsa cu drag toate aceste adevăruri să mi se şteargă din inimă! Eu nu ştiu, cu cel fel de titlu de
onoare să te salut, - dar eu mă gândesc, că şi tu eşti un om al adevărului şi unor astfel de oameni
le este tot una, cu ce fel de titlu li te adresezi. Eu te voi numi ‘înalt învăţător’ şi te voi respecta ca
fiind acesta, cu toate că eu te cunosc doar din auzite. Dar dacă mă vei convinge şi cu fapta, atunci
tu vei fi adorat de mine!
04]Spune-mi tu acum, dacă ţie ţi-a fost pe plac, cât de aproape am fost eu de adevăr cu principriile
mele. Suntem noi mai mult sau mai puţin oameni, decât au fost aceia, care au locuit acest pământ
mai înainte ca fiind nişte fiinţe raţionale? Am eu voie, doar pentru că oamenii au inventat o lege a
proprietăţii, despre care ei spun, că a fost dată de la Dumnezeu, ca fiind un sărac faun, care de
multe ori nu a băgat în gură trei zile nici o înghiţitură şi prin rugări nu a primit nimic, să-mi iau atât
din belşugul unui om, pentru a mă proteja de moartea prin înfometare, deoarece fiecare vierme a
acestui pământ are dreptul, să se sature dintr-o proprietate străină, fără ca el să trebuiască să
cumpere ceva, pentru că din păcate este şi el un locuitor a acestui pământ, deoarece este aşa dat
din partea naturii? Sau are un om mai puţine drepturi, să se sature din fructele naturii, doar pentru
că nu a avut bani suficienţi să-şi cumpere o bucată de pământ -, iar o pasăre de pe cer, are mai
multe drepturi doar că este o adevărate artistă în furtişagui?! Eu te rog ca tu să-mi dai despre
toate acestea un răspuns drept şi valabil!>
05] Spun Eu: <Prietene, atâta timp cât tu egalezi drepturile tale cu cele ale animalelor, ai întru
totul dreptate cu principiile tale naturale; căci aici Eu nu-ţi pot spune nimic şi orice lege a
moralităţii şi a proprietăţii este pur şi simplu o glumă proastă! Cât de necugetat ar trebuie să fie
acel om, care ar dori să dea legi ale proprietăţii păsărilor din aer, animalelor de pe pământ şi
peştilor din apă; căci un om cât de cât întreg la judecată, sau chiar şi un Dumnezeu, trebuie să
ştie, că aceste fiinţe au ca lege doar natura în sine! Prin urmare tu ai pe deplin dreptate cu părerile
tale, dacă omul nu este nimic mai mult şi nu trebuie să se aştepte la nimic mai mult decât un
animal, care se află aşa din pricina naturii.
06] Dar dacă omul este poate aici din pricina unui scop mai înalt, despre posibilitatea aceasta ţie
însă nu ţi-a trecut nimic prin minte, ceea ce cu uşurinţă se poate recunoaşte prin adevărul
controversat a necesităţiilor tale, atunci principiile tale matematice se află pe nişte picioare foarte
instabile!
07] Dar pentru că un om este aşezat pe acest pământ pentru scopuri mai înalte, ar trebui tu să
recunoşti deja din faptul, că fiind un copil nou născut se află cu mult mai prejos decât orice animal
şi de abia după câţiva ani de îngrijire intensivă începe să devină om. El trebuie să intre într-o
anumită ordine şi trebuie cu chin şi într-o luptă dreaptă să-şi câştige singur pâinea. De aceea a
primit legi, ca el să le privească ca pe nişte îndrumători spre un scop mai înalt şi le respecte din
propria voinţă liberă din pricina formării proprii şi a menirii, prin care poate să ajungă la capătul cel
înalt, - dar niciodată nu va putea ajunge ca un om animal înţelegător, ci doar ca un om de om
desăvârşit.
08] Atâta vreme cât tu te ocupi doar de ceea ce necesită carnea, nu vei ajunge tu prea departe ca
om; ah, dar când tu vei ajunge să înţelegi, că în tine mai locuieşte un om, care are cu totul altfel
de necesităţi decât trupul tău şi care se află acolo pentru un cu totul alt scop, atunci nu-ţi va mai fi
greu să înţelegi, cât de tare sapi tu cu principiile tale în nisip mişcător!
09] Iată, Eu cunosc voinţa ta bună şi cercetările tale pentru a afla adevărul şi după motivele răului,
cu care oamenii de pe acest pământ sunt mânjiţi până la urechi! Gândurile tale, prin care ai avut tu
tot timpul o plăcere mare pentru a fura, ţi-au descris legea de ocrotire a proprietăţii şi ca fiind o
cutie a pandorei; şi pentru că în anii tăi de tinereţe ai fost un mare prieten şi iubitor al femeilor, te-
a jenat acea lege a moralei, deoarece ţi-a descris ca fiecărui om că este un păcat adulterul.
10] Da, ca şi un om animal ai dreptate şi cu această părere, cât şi cu faptul, că în faţa celorlalte
legi mai trebuie să se afle şi alte prelegi, prin care toţi copiii să primească aceiaşi educaţie, prin
ordinea comunităţii, ca în anii de bărbăţie să devină o imposibilitate, să încalce vreo lege, ceea ce
bineînţeles ar face un alt rând de legi inutile.
11] Da, iată, această ordine a instalat-o Creatorul lumiilor şi a tuturor fiinţelor la animale! Fiecare
animal primeşte în pântec această educaţie cerută de tine în natura sa şi pentru mai târziu nu
necesită nici un fel de lege; căci cu educaţia dintâi în pântecul mamei sale, ştie totul, de ce are
nevoie pentru întreaga viaţă! Dar Acela, care a creat îngerii, cerul, lumile şi oamenii a ştiut cu

EV - 4 58
siguranţă, de ceea ce este necesar, pentru a face un om să fie liber şi să nu fie un animl judecat şi
după aceea să fie crescut.
12] Dacă tu vei analiza mai atent baza ta de viaţă matematică, atunci vei găsi tu imediat, că limba
pentru un om este rea, deoarece oamenii se pot învăţa şi antrena prin aceasta în toate lucrurile
rele. Nici minciuna nu ar fi apărut printre oameni, dacă aceştia nu ar fi putut vorbi, nici prin semne
dar nici prin cuvinte; da, chiar şi gândirea este periculoasă, pentru că oamnii pot ajunge prin
aceasta la tot felul de fapte rele şi la înşelăciuni! La sfârşit nu ar fi trebuit ca ei să vadă atât de
limpede, să audă bine, să guste şi să miroase; căci toate aceste simţuri în starea lor pură şi clară
ar putea să facă pe un om pofticios şi plin de lăcomie, ceea ce poate din greşeală ar fi rău! Acum
priveşte tu un om după bazele tale matematice şi întreabă-te singur, dacă între el şi un polip de
mare este vreo diferenţă, abstracţie făcând forma!
13] Ce vrei tu atunci pentru scopul cel înalt, pentru care fiecare om este creat, cu un astfel de om?
Ce fel de educaţie îi poţi da lui? Când va ajunge un astfel de om la recunoaşterea sa proprie la
recunoaşterea adevăratului Dumnezeu, a motivului de veci a tuturor lucrurilor şi a întregii lumini şi
a nenumăratelor fericiri? Uită-te la interiorul unui om sănătos, cerecetează totul cu o minte crritică.
Şi tu vei găsi, că o astfel de fiinţă înţeleaptă şi echipată prin mare artă trebuie să aibă la sfârşit
totuşi un alt scop decât acela, ca în fiecare zi să-şi umple burta, pentru a putea după aceea să
elimine cu atât mai multă murdărie!>

EV. 062. Capitol.

01] (Domnul): Aici protejezi tu bineînţeles sărăcia ta şi a mai multor alţi oameni şi vrei să ai cât
mai multă dreptate cu legea de protejare a bunurilor, ca tu să poţi lua atunci când eşti însetat şi
înfometat, adică în cazuri de urgenţă atât, cât să nu reprezinte un păcat faţă de acea lege, ca tu să
te poţi sătura. Eu pot însă să-ţi spun din sursă sigură, că Iehova, atunci când El a dat poporului
israelit prin Moise acele porunci, s-a gândit foarte bine la această necesitate şi tot aşa le-a spus
oamenilor această lege: ‘Măgarul, care lucră pe câmp, să nu-l împiedici, să se servească acolo cu
mâncare şi boului, care trage plugul, să nu-i legaţi gura! Dar atunci când îţi duci recolta în şură,
atunci lasă câte ceva din acestea înapoi pe câmp, ca cei săraci să poată strînge şi ei câte ceva
pentru necesităţiile lor! Fiecare însă să fie tot timpul pregătit să-l ajute pe cel sărac şi cine va
spune : ‘îmi este foame!’, pe acela să nu-l lăsaţi să plece mai departe, până când nu va fi sătul!’
Iată şi aceasta este o lege a lui Iehova şi Eu sunt de părere, că şi pentru cei săraci a gândit El.
02] Dar pentru că nu poate fiecare om care se naşte pe acest pământ să fie un proprietar, se află
cât se poate de limpede în natura lucrurilor. Primii şi puţinii oameni s-au putut bineînţeles împărţi
între ei cu uşurinţă pământul, căci pe acea vreme încă tot pământul nu a avut vreun conducător;
dar acum pământul este locuit, mai ales in locurile roditoare, de foarte mulţi oameni şi printre
aceştia există doar familii, care deja de multă vreme au lucrat acel pământ şi l-au udat cu sudoarea
lor şi prin acele multe primejdii prin care au trecut l-au purificat şi l-au făcut prosper, iar acestora
nu li se va mai putea lua pământul, ci ei trebuie ajutaţi şi susţinuţi spre binele tuturor, ca acelora,
care au binecuvântat pământul prin hărnicia lor, să nu li se ia bucata bine meritată, pentru că ei nu
trebuie să lucre doar pentru persoana lor, ci pentru mai multe sute de oameni anual, care nu pot
poseda pământ.
03] Cine are o mare parte de pământ acela trebuie să aibă mulţi lucrători şi aceştia trăiesc cu toţii,
la fel ca şi proprietarul, din tot acelaşi lucru şi pământ. Ar fi bine pentru acei slujitori, dacă li s-ar
da fiecăruia o bucată tot atât de mare de pământ? Ar putea un singur om să-l lucreze?! Şi chiar
dacă ar putea face acesta un anume timp, - ce s-ar întâmpla atunci, când acesta s-ar îmbolnăvi sau
ar fi mult prea slăbit? Nu este pe departe mai bine şi mai inteligent, dacă puţini oameni posedă
ceva stabil şi au multe cămări şi provizii, decât dacă toţi oamenii, da, chiar şi copiii nou născuţi nu
ar fi nimic altceva decât nişte proprietari, iar la această rânduială la sfârşit nu ar avea cu siguranţă
nimeni nici un fel de rezerve sau provizii puse deoparte?!
04] Mai departe întreb Eu, mintea ta matematică: dacă în societate omenească nu ar exista legi de
protejare a proprietăţii, atunci aş vrea Eu să văd, ce poziţie vei ocupa tu, dacă ar veni la tine alţii,
cărora niciodată nu le-a prea plăcut să lucre şi aceştia ţi-ar lua proviziile tale, pentru a se sătura!
Nu ai striga tu către ei spunându-le: ‘De ce nu aţi lucrat şi aţi adunat şi voi?!’ şi când îţi vor
răspunde: ‘Noi nu am avut chef şi am ştiut mult prea bine, că vecinii noştri lucrează!’ atunci ţi s-ar
părea o astfel de lege foarte folositoare şi ai dori ca astfel de oameni să fie pedepsiţi printr-o
judecată, pentru a lucra şi a sluji în sfârşit o dată şi nu ţi-ai dori tu atunci, ca acele provizii furate
să-ţi fie înapoiate? Iată, toate aceste lucruri cere mintea sănătoasă a omului!
05] Dar dacă tu priveşti ca fiind cea mai bune din lume baza ta matematică, atunci călătoreşte tu o
mie de drumuri de ţară spre est; acolo vei găsi tu o grămadă de pământ nelocuit în munţii înalţi şi
mari! Acolo poţi tu fără probleme să intri în posesia unui teren mare şi lat de câteva ore şi niciodată
un om nu va încerca să ţi-l ia. Tu ai voie chiar să iei cu tine mai multe femei şi mai mulţi slujitori şi
vei putea să înfiinţezi în acea regiune muntoasă un adevărat stat şi nici în o mie de ani nu te va
deranja vreun om în proprietăţiile tale; doar câţiva urşi, lupi şi hiene trebuie ca tu să le dai mai
întâi deoparte, pentru că altfel aceste animale ar putea să te neliniştească pe timp de noapte. În
acest fel ai începe tu să cunoşti şi să recunoşti toate acele greutăţi, cu care au trebuit să se lupte
proprietarii pământurilor, până când terenul a fost adus în stagiul actual roditor! Dacă tu vei încerca
toate acestea, atunci ai înţelege şi tu, cât de nedrept ar fi, să li se ia proprietarilor de drept terenul
lor din stromoşi şi să li se ofere acelor hoţi leneşi şi înfricoşaţi de muncă.

EV - 4 59
06] Iată. Pentru că tu nu eşti un prea mare prieten al lucrului şi nici al rugatului, te-a jenat foarte
tare acea lege veche a proprietăţii şi de aceea tu ţi-ai luat de la sine dreptul, să iei peste tot ce
apucai, dacă nu te vedea şi nu erai pedepsit pentru acest lucru! Acei doi ari de pământ împreună cu
casa i-ai cumpărat, dar nu cu banii, pe care i-ai câştigat prin lucru, ci ai furat de la un negustor
cinstit în Sparta acesta sumă de bani! Deci, în Sparta a fost permis o dată furtul, dacă acesta se
întâmpla într-un fel ştrengăresc; dar acum în Sparta sunt valabil tot aceleaşi legi de proprietate ca
şi aici şi de aceea tu l-ai furat pe acel negustor şi l-ai uşurat de aceea cu mai multe livre de aur. Şi
cu acei bani ai cumpărat aici acea căsuţă împreună cu pământul ca fiind un refugiat; şi tot restul,
ce ai avut tu, ai strâns din furturi din Cezarea lui Filip şi din împrejurimi!
07] Dar vai de acela care ţi-ar fi luat ceva; aceluia i-ai fi spus de sute de ori legea de protejare a
bunurilor şi cu siguranţă nu ai fi făcut cu aceasta de ruşine vreun funcţionar roman a legii! Sau ţi-ar
fi fost pe plac, dacă roadele de pe câmp ar fi fost culese de vreun alt om, doar pentru că acela are
chiar foarte sărac?! Iată, ceea ce nu-ţi place ţie, nu-i va fi nici altuia pe plac, dacă tu vei încerca să-
l furi cu principiile tale drepte matematice şi de viaţă! Dar dacă lucrurile stau aşa, cum ţi-am
explicat Eu mai înainte, crezi tu că principiile tale sunt drepte şi cât sde poate de adevărate?>
08] Aici rămâne pe gânduri Zorel, deoarece vede că este întredcut şi înfrânt.

EV. 063. Capitol.

01] Zinka însă vine din spate la el, îi bate pe umăr şi spune: <Deci, prietenul meu Zorel, vei primi
tu ajutorul din partea lui Cireniu sau nu? Căci mie mi se pare, că principiile tale de viaţă, cât de
bune mi s-au părut la început, au picat cu totul în cea mai adâncă fântână!>
02] Spune după o vreme Zorel: <Da,da, Vindecătorul are dreptate! Eu înţeleg acum prostia mea
cât se poate de limpede şi totul este aşa, cum a spus mai înainte despre persoana mea. Dar cum a
putut el oare să afle toate aceste lucruri!? Da, totul este adevărat, din păcate mult prea adevărat!
Dar acum cu ce să încep, ascum ce să fac?>
03] Spune Zinka: <nimic, decât să te rogi în continuare spre o învăţătura mi bună, s-o asculţi şi să
înfăptuieşti după aceasta; tot restul lasă în seama celora, care te vor putea şi te vor ajuta, dacă tu
te vei ţine de ceea, ce eu te-am sfătuit mai înainte să faci!>
04] Aici pică de îndată Zorel în faţa Mea în genunchi şi Mă roagă să îi dau o învăţătură, iar Eu îl
trimit la apostolul Ioan. Zorel însă Mă întreabă plin de teamă, de ce nu îi voi spune Eu în continuare
învăţătura cea dreaptă.
05] Eu spun: <Dacă un Domn are într-o anumită lucrare mai mulţi slujitori şi lucrători în jurul său,
comite oare o nedreptate, dacă le repartizează anumite lucrări după cunoştiinţele lor? Nu este
necesar, ca totul să prindă cu mâinile, ca să fie adus la bun sfârşit; este suficient spiritul Domnului
şi lucru se va finaliza şi prin mâinile pricepute a slujitoriilor săi. Du-te tu de aceea cu încredere la
acela, la care te-am trimis şi în el vei găsi un bărbat drept! Acela la colţul mesei este, despre care
îţi vorbesc, cel care poartă în jurul trupului o manta albastră.>
06] După aceste cuvinte se ridică Zorel şi merge repede la Ioan. Când ajunge la acesta, vorbeşte
aceste cuvinte către el: <Tu, slujitor credincios a acelui domn mult prea înţelept! Dacă ai auzit tu
cine sunt eu şi cum sunt în realitate, dă-mi spre vindecarea mea acea învăţătură, care să mă facă
demn, să fiu primit printre numărul acelora, care cu dreptate mare se pot numi oameni! Eu nu mai
cer nimic de la voi, ca să devin în schimb un om bun, ci doar din pricina adevărului vreau eu să aud
de la voi adevărul deplin!>
07] Spune Ioan: <Aceasta ţi se va spune în numele acelui Domn de acolo! Dar mai întâi trebuie
să-mi dai cuvântul tău, că îţi vei schimba viaţa pe viitor şi vei îndrepta acele greşeli, pe care le-ai
pricinuit cuiva împotriva voinţei sale; chiar şi acelui negustor din Sparta, care încă mai trăieşte,
trebuie să i se înapoieze acele două livre de aur furate! Dar pe lângă aceasta trebuie să laşi cu totul
deoparte ceea ce este păgân şi prin urmare să devi un evreu convertit; căci bunicul tău a fost
evreu, din neamul lui Levi. El s-a mutat acum patruzeci de ani în Sparta, pentru a le vesti grecilor
despre singurul şi adevăratul Dumnezeu şi pentru a-i schimba pe aceştia ca să devină macar evrei
în spirit; dar până la urmă a fost el, cel care s-a lăsat convins şi a devenit cu toţi membri ai casei
sale nişte păgâni proşti şi orbi şi tu ai fost la fel, deoarece ai venit de abia în Sparta pe lume. Cei
doi fraţi ai tăi, care se află acum în Atena, au devenit de pe urma comportării lor bune nişte preoţi
păgâni şi în clipa de faţă se roagă cu desăvârşire spre zeii lor inexistenţi Apollo şi Mienerva şi
singura ta soră, care este nevasta unui negustor şi care se ocupă cu vânzarea liberă a statuetelor şi
a tablourilor de idoli, iar pe lângă aceasta face bani buni prin vânzarea dar mai ales prin cuplarea
femeilor uşoare. Acesta este cumnatul tău, care o dată a fost şi el un evreu şi acum este aşa, cum
ţi l-am descris eu în aceste câteva cuvinte.>
08] Zorel a rămas cât se poate de uimit, din pricina faptului că Ioan cuoştea atât de bine situaţia,
cu toate că el nu a povestit aceste lucruri nimănui din motive mult prea evidente; dar el nu ştia
încotro s-o apuce, deoarece a auzit aceste cuvinte din gura unui om, despre care nu putea crede
nimic altceva, decât că acesta a fost o dată în Grecia şi ştia totul ce s-a petrecut şi se petrece în
continuare acolo.
09] De aceea Zorel îl întreabă grăbit pe Ioan, spunând aşa: <Dar la ce bun să povestim aceste
lucruri în faţa oamenilor? Nu este suficient dacă cunoaştem doar noi doi situaţia?! De ce trebuie să
audă toate aceste treburi toţi cei care ne înconjoară?>
10] Spune Ioan: <Fii liniştit, prietene! Dacă aş face eu aceasta spre răul tău, atunci nu aş fi eu un
om deloc bun şi în faţa lui Dumnezeu aş fi eu un om cu mult mai prejos decât cumnatul tău cel
desfrânat din Atena; dar spre binele tău trebuie să dezvălui eu totul despre tine în faţa oamenilor,

EV - 4 60
ca tu să nu pari în faţa acestora altcumva, decât eşti tu în realitate! Dacă vrei să devi desăvârşit,
atunci trebuie să te descoperi tu însuţi şi în sufletul tău nu are voie să-şi aibă locul prefăcătoria; de
abia când tot ce este rău este eliminat din sufletul tău, poţi începe tu să lucrezi la desăvârşirea ta.
Tu ai putea şi în secret şi în interiorul tău să te lepezi de toate păcatele tale spre a deveni un om
mai bun, prin care toţi oameni te vor stima şi te vor respecta; căci ei ar ştii despre tine doar cele
bune şi nimic rău şi prin urmare ei ar urma exemplul tău cel bun! Dar dacă cu timpul ei vor afla de
la un martor credibil, ce păcătos mare şi dur ai fost tu în secret, cu ce ochi sceptici te-ar privi la
sfârşit toţi, care cu puţin timp înainte te-au respectat ca fiind un om pur şi care au urmat chiar
exemplul tău?! Toată puritatea ta ar deveni o balnă de oaie, în spatele căreia va începe să se
bănuie nu lup sălbatic şi înfricoşător şi prin urmare toţi ar fugi de comportamentul tău, până atunci
ireproşabil şi ar încerca să evite cu desăvârşire compania ta.
11] Prin aceasta tu poţi vedea, că pentru a deveni desăvârşit, nu contează numai persoana, ci
trebuie ocolit chiar şi acea mică licărire a răului, fără care îi va fi greu fiecăruia să fie de folos
aproapelui său, ceea ce trebuie să fie la sfârşit slujba de bază a fiecărui om, căci cu lipsa acesteia
nu se poate gândi nimeni, nici măcar o clipă la o companie plăcută!
12] Căci la ce ar folosi o companie de oameni, chiar dacă fiecare dintre aceştia ar fi în sine un om
desăvârşit, dar acesta s-ar ascunde în permanenţă de vecinul său? Unul ar începe să-l bănuiască
pe celălalt şi acolo unde o muscă ar zbura în jurul capului nevinovat al unui vecin, s-ar vedea
imediat tot felul de elefanţi şi balauri zburând! Dar dacă toţi te vor cunoaşte acum, cine şi cum ai
fost tu înainte, ce ai făcut şi cum ai trăit şi dacă tu te vei îndrepta şi vei deveni un om mai bun în
faţa ochilor şi a urechilor lor, un om care îşi recunoaşte greşelile făcute în trecut şi care le va
dispreţui cu sinceritate pe acestea, atunci fiecare om te va înconjura cu bunătate şi încredere, te va
iubi exact aşa cum un frate îl iubeşte pe celălalt frate. De aceea trebuie ca totul să se ştie despre
tine, înainte ca tu să te converteşti spre o altă învăţătură
13] Multe au ieşit acum la suprafaţă, dar nu chiar totul şi pentru că ţie ţi se pare foarte greu să
mărturiseşti, te ajut eu prin faptul, că voi povesti în locul tău, cât se poate de adevărat, ceea ce îmi
este cunoscut mie cât se poate de bine din viaţa ta!>
14] Întreabă Zorel: <Dar cum este posibil ca tu să ştii totul despre mine? Cine ţi-a revelat acestea?
Eu nu te-am mai văzut şi nu am mai vorbit cu tine până acum!>

EV. 064. Capitol.

01] Spune Ioan: < Nu-ţi face griji despre acest lucru; atunci când tu vei deveni desăvârşit îţi va fi
totul limpede, dar acum să trecem la lucrurile noastre!
02] Cea mai rea trăsătura a fiinţei tale este faptul că ai fost în secret un negustor de sclavi, care în
ultimul timp a negociat cu fetiţe din mica Asie cu vârste cuprinse între doisprăzece şi paisprăzece
ani, pe care le-ai trimis spre Egipt sau Persia, iar unele dintre aceste fete nobile au picat în mâini
rele şi doar foarte puţine în mâini bune. Astfel de fete au fost batjocorite în ultimul hal de cel care
le-a cumpărat, acest lucru sper că este limpede în faţa ochilor tăi. Dacă s-ar fi rezumat treaba doar
la împerecherea naturală, nu ar fi vina chiar atât de mare; dar unele din Alexandria, Cairo, Theben
şi în Memphis au fost pur şi simplu maltratate! Şi încă mai sunt! Dacă ai vedea o astfel de fată
săracă, cum este pur şi simplu biciuită de stăpânul ei demn spre a fi un diavol doar pentru
satisfacţia sa, atunci chiar tu însuţi, cu sentimentul tău minuscul de dragoste pentru aproapele tău,
te-ai blestema, că ai lăsat un om să trăiască un asemenea calvar doar din pricina faptului că tu ai
vrut să câştigi!
03] Câte mi de blesteme şi înjurături au fost azvârlite spre tine, câte sute ori sute de mi de lacrimi
au curs din pricina ta deoarece maltrataţile au fost prea mari! Câte astfel de fete finuţe au murit ca
urmare a unor chinuri insuportabile! Şi iată, toate acestea, le ai pe conştinţă, blestemându-te!
Deoarece tu ai făcut aceste lucruri timp de trei ani şi numărul celora, pe care i-ai nenorocit a
devenit mare şi cuprinde cu aproximaţie aproape opt mi de capete! Întrebarea este însă aceasta:
Cum vei fi tu în stare să îndrepţi aceste lucruri? Ce ţi-au făcut acele fetiţe, ca tu să le nenoroceşti
atât de tare? Vorbeşte şi dă o explicaţie!>

EV.065. Capitol.

01] Zorel stă foarte tăcut şi înspăimântat şi de abia după o pauză destul de îndelungată începe el
să vorbească: < Prietene, dacă aş fi cunoscut sau aş fi recunoscut atunci, cum şi ce cunosc eu
acum, atunci te poţi gândi cu uşurinţă, că m-aş fi ocupat cu orice altceva decât cu vânzarea de
sclavi! Eu sunt un cetăţea al Romei şi nici o lege nu a interzis vânzarea sclavilor, după cunoştinţele
mele; a fost permisă de când există lumea şi ceea ce mii de oameni au voie să înfăptuiască legal,
cum îmi poate fi interzis mie?! Copii şi chiar evreii au voie să cumpere, mai ales dacă aceştia nu
pot să aibă copii, iar prin urmare de ce nu pot să cumpere copii şi alte popoare mai culte, din care
fac parte de când lumea, fără nici un dubiu, egiptenii, cât în egală măsură persienii?! Fetele nu au
fost vândute unui popor sălbatic sau crud, ci celui mai cult şi format popor de pe acest pământ
întins, acolo unde omul se putea aştepta pe bună dreptate, să nu înrăutăţească şi să
îmbunătăţească starea acelor fete!
02] Du-te tu în regiunea micii Asia şi tu vei găsi acolo mase de oameni şi de copii, iar la sfârşit îţi
vei pune tu însuţi întrebarea ca fiind un om înţelept, de unde se pot menţine şi hrăni acei oameni,
fără ca ei să trebuiască să se mânânce reciproc! Eu pot să te asigur, că de fiecare dată când am
călătorit în regiunea Asiei mici am fost pur şi simplu asaltat cu copii de locuitorii din acea regiune.

EV - 4 61
Pentru mai multe pâini am primit eu din belşug fete şi băieţi; şi copiii au fugit spre mine bucuroşi şi
nu mai dorerau să se despartă de mine. Dacă cumpăram o sută, mai primeam în plus patruzeci sau
cincizeci de fetiţe. Mulţi au fost cumpăraţi de esseni, aproape toţi băieţii, indiferent de vârstă; şi
fete cumpărau deseori de la mine. Egiptenii au cumpărat doar fetele mai mari, în mare parte
pentru lucru, în parte probabil şi spre satisfacerea lor. Probabil că au existat printre ei şi unii
desfrânaţi, care batjocoreau o sclavă, (acest lucru nu vreau să neg), dar mulţi nu au existat din
acest soi.
03] După cunoştinţele mele nu au mers mulţi în Persia, iar cei care au mers, au fost cumpăraţi de
negustori sau de artişti persieni, unde au fost folosiţi la tot felul de lucruri şi treburi folositoare.
Pentru aceasta există în Persia de mult timp o lege cât se poate de înţeleaptă, conform căruia
fiecare sclav şi fiecare sclavă dobândesc libertatea deplină, dacă s-au comportat bine timp de zece
ani de zile şi ei pot face atunci ceea ce doresc. Ei pot rămâne acolo, pot să înceapă să-şi facă ceva
sau pot pur şi simplu să plece înapoi acasă. Deci, cei care au fost vânduţi în Persia nu pot vorbi
despre un dezastru! Bine, poate unora în Egipt nu le va merge chiar strălucit, acest lucru nu pot şi
nu vreau să-l neg; dar să mergem noi în ţara lor natală şi acolo vom găsi mulţi, care nu o duc nici
în libertate mai bine decât acei necăjiţi în Egipt! Deoarece în primul rând nu au aproape nimic de
mâncare şi mulţi dintre ei se hrănesc cu rădăcin crude, care le strâng din păduri, iar alţii din pricina
lipsei de îmbrăcăminte umblă vara cât şi iarna dezbrăcaţi şi cerşesc, fură şi încearcă să prezică
viitorul. Unii dintre ei cerşesc sau fură câteva zdremţe; dar majoritatea nu reuşesc aceasta şi de
aceea umblă goi şi de fiecare dată cu foarte mulţi copii după ei.
04] De la aceşti oameni am cumpărat eu şi cu colegul meu marea majoritate de copii şi în acest fel
m-am ocupat de ei. Locuitorii stabili ai Pontusului îi numesc ‘Zagani’ ceea ce înseamnă atât cât
‘alungaţii’. Există nenumăraţi astfel de oameni; multe triburi umblă fără a avea vreun acoperiş sau
casă şi nici vreun pământ sau un mic teritoriu. Peşteri, găuri şi trunchiuri goale de copaci sunt
casele lor; şi eu te întreb acum, dacă acestor oameni nu li se face un mare bine, dacă li se iau
copiii fără a plăti nimic pentru ei şi sunt trimişi undeva spre a fi îngrijiţi, dar să nu mai vorbim de
faptul că ei sunt cumpăraţi pentru bani, îmbrăcăminte şi o pâine mai bună?
05] Dacă acestea sunt puse laolaltă în gândirea pe care eu am avut-o mai înainte, cum unii dintre
aceşti oameni au fost din păcate sclavii sărăciei şi după aceea au devenit prin mine nişte sclavi
destul de bine ingrijiţi de unii oameni, atunci cu uşurinţă se va putea înţelege, că nenorocirea, pe
care le-am pricinuit-o acestor oameni prin relatarea ta, nu este chiar atât de enormă, cum îţi
imaginezi tu. Dar nici acesta nu aş fi făcut cu ei, dacă aş fi gândit atunci aşa cum gândesc acum.
06] Dar pe lângă aceasta îţi spun eu în particular, cu toate că eu mă mir de înţelepciunea ta
credincioasă şi plină de Dumnezeu, că dacă undeva există un Dumnezeu milostiv, dacă El intervine
printre oameni, este totuşi puţin ciudat, că un număr mare de oameni arătoşi îi lasă să se târâie pe
pământ la fel ca nişte animale sălbatice! Atât lucru ar putea face un Dumnezeu atotputernic, ca
astfel de oameni să găsească totuşi un acoperiş mai bun deasupra capului lor pe acest pământ
frumos!
07] Pentru un om care gândeşte este totuşi cât de cât ciudat, când vede sute de mi de oameni care
sunt plăcuţi la înfăţişare, dar totuşi sunt în mare măsură neîngrijiţi, înfometaţi şi complet
dezbrăcaţi şi totuşi nu pot să fie ajutaţi nici cu cea mai bună voinţă de pe acest pământ! Ar fi oare
un miracol, prietene, dacă la privirea existenţei unor astfel de oameni ar începe cineva să aibă dubii
referitor la un Dumnezeu bun şi blând?! Şi remarca mea anterioară despre legea proprietăţii dure
nu este chiar atât de greşită la priveliştea nenumăraţilor nenorociţi!
08] Deci, dragul meu prieten, aici ai răspunsul şi apărarea dorită la reproşurile făcute de tine; fă
acum ce vrei, dar să nu uiţi niciodată, că în faţa ta se află un Zorel cunoscător cu arcul pregătit,
chiar dacă este el învelit în zdremţe, iar lui nu-i este nici măcar puţin teamă de orice fel de
înţelepciune! Dar dă-mi motive mai bune, că tot ce există, există după înţelepciunea lui Dumnezeu
şi totul este aşa cum este, tot din pricina Lui, iar eu te voi asculta cu atenţie şi cu o suflare uşurată!
Căci tu trebuie să pricepi la fel de bine ca şi mine, că pe acest pământ există prea mulţi oameni
nenorociţi şi mult prea multe chinuri pe lângă bunăstarea a câtorva oameni! De ce are unul chiar
totul – şi o sută de mi pe lângă el nimic? Pe scurt, explică-mi mizeria zaganilor din Asia cea mică!
Cine sunt ei, de unde provin şi de ce trebuie să îndure ei astfel de chinuri?>

EV. 066 capitol.

01] Spune Ioan: <Dacă tu măsori înţelepciunea cea dreaptă a lui Dumnezeu cu măsurătoarea
conştiinţei trezite, atunci ai dreptate, prin faptul că nu trebuie să-ţi fie frică de vreo înţelepciune.
Dar pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu nu poate fi măsurată de noi, ci doar din Dumnezeu cu
măsura eternă şi nemărginită, atunci probabil că vei apărea tu împreună cu înţelegerea ta puţin
mai în urmă! Dar să lăsăm aceasta deoparte şi să ne întoarcem înapoi, de acolo de unde am pornit.
02] Tu mi-ai spus din cunoştinţele proprii cât de rău le merge acelor zaganeni din mica Asie şi cât
de mizerabil le merge şi că pentru copiii lor este chiar o mare facere de bine şi încă este, să fie
cumpăraţi de negustorii de sclavi şi după aceea vânduţi undeva. Dar să lăsăm aceasta; căci tu
protejezi partea ta prin voinţa cea bună şi de aceea eu vreau să-ţi las totuşi a zecea parte ţie! Dar
din odaia conştiinţei tale mai am eu ceva şi acel ceva ciudat îţi mânâncă cea de-a zecea parte, aşa
că la sfârşit nu ţi se va putea spune nimic altceva doar că ai pricinuit foarte, foarte mult rău! Eu mă
îndoiesc, dacă conştiinţa ta îţi va da şi aici puţină dreptate.
03] Spune-mi, prin ce poţi scuza tu, persoana ta, nnumăratele maltratări ale fetiţelor! Nu găseşti şi
aici un motiv întemeiat, faţă de care tu ai încălcat, nu legea dată de Dumnezeu prin Moise, ci legea

EV - 4 62
romană de stat, care este cât se poate de strictă faţă de maltratarea şi chinuirea fetelor minore?!
Te-au mişcat vreodată ţipetele de groază şi de spaimă ale unei fetiţe, care se afla în faţa dorinţei
tale?! Şi cinci dintre ele, chiar dacă aceasta s-a întâmplat cu mult timp în urmă, au fost maltratate
îngrozitor, cu toate că au fost fetiţe foarte arătoase şi au murit în cel mai jalnic fel pe acest
pământ?! Cumpatul tău ţi-a arătat paguba financiară, care aţi făcut-o, căci acele fete de
doisprăzece până la paisprezece ani aţi fi putut cu uşurinţă să le vindeţi în Cairo pentru cinci sute
de livre de argint, deoarece au fost foarte frumoase. Pe tine te-a durut pierderea cea mare şi de
multe ori ai blestemat firea ta desfrânată; dar nu ai blestemat-o niciodată, că prin ea ai devenit
ucigaş a cinci fetiţe drăgălaşe!
04] Acum pune tu totul laolaltă şi spune-mi, cum te simţi ca om între oameni şi dacă măsura
înţelegerii tale va mai găsi şi acum un motiv de scuză pentru faptele tale! Cu acestea, ai fi un om al
naturii sălbatic şi crud, care de abia poate ceea ce este rău să deosebească de bine, iar prin
aceasta tu nu te vei putea scuza; căci mai înainte mi-ai descris cât se poate de limpede, în ce
sărăcie trăiesc zaganen şi cum o astfel de neglijenţă a unui întreg popor nu-i aduce chiar lauda lui
Dumnezeu Domnul, a dragostei şi a înţelepciunii Sale. Da, tu chiar m-ai aţâţat, să-ţi arăt motivul
dumnezeiesc, de ce Dumnezeu lasă un popor să trăiască într-o astfel de mizerie! Prin urmare tu ai
un sentiment ascuţit al dreptăţii şi cunoşti pe deplin binele şi răul. Cum ai putut de aceea să te
comporţi atât de neomeneşte cu acele fetiţe? După aceea tu le-ai îngrijit cât se poate de rău
medical, după cunoştinţele tale sumare şi prin aceastea le-ai dăunat şi mai mult decât prin
desfrânarea ta! – Vorbeşte acum şi spune-ţi motivele în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor!>

EV. 067. Capitol.

01] În această clipă Zorel al nostru este întru totul înfrânt şi nu mai poate spune nimic pentru a
salva onoarea. El începe în sine să se gândească, ce ar mai putea spune din cămara inteligenţei
sale pentru a se apăra; dar el nu mai poate vedea nici o cale de ieşire şi nici unde nu se iveşte
măcar o mică gaură prin care el să poată totuşi scăpa.
02] Ioan îl avertizează şi îi spune să se folosească de arcul său gata de luptă; dar Zorel tot nu vrea
să-şi deschidă gura.
03] Pe Mine însă mă intreabă Cireniu, cât se poate de uimit de răutatea lui Zorel: <Doamne, ce se
va putea face aici? Acest om a picat în judecată sub astfel de împrejurări! Căci legile noastre
privitor la vânzarea sclavilor permit, să fie vânduţi împreună cu copiii lor, dacă au, dar copiii unor
oameni liberi, care sunt mai ales de sex femenin şi sub paisprezece ani nu au voie să fie niciunde
vânduţi. Aceasta este o mare infracţiune!
04] În continuare trebuie fiecare, care se ocupă cu vânzarea sclavilor, să aibă o autorizaţie proprie
şi trebuie să plătească statului o sumă considerabilă pentru aceasta, pe lângă un impozit cât se
poate de ridicat. Iar la acesta împreună cu coleul său nu poate fi nici vorbă de astfel de lucruri; prin
urmare ei au comis o infracţiune, iar pedeapsa pentru aceasta se ridică la o şedere în temniţă timp
de zece ani.
05] Pe lângă acesta mai apare şi schilodirea acelor cinci fetiţe, iar rănile provocate acestora au fost
urmate de moarte! Acesta este iarăşi o infracţiune, care se pedepseşte cel puţin cu o întemniţare
pe timp de cinsprezece ani sau dacă nu chiar cu moartea!
06] Iar de adăugat ar mai fi tot felul de furtişaguri, înşelăciuni şi mai ales mărturisiri mincinoase!
07] Doamne, tu cunoşti obligaţiile mele faţă de stat şi jurămintele mele faţă de tot ce îmi este sfânt
şi de preţ! Ce aş putea face eu aici? La Matael şi cei patru colegi ai săi a fost suficient motivul lor
de posedare faţă de obligaţiile mele judecătoreşti; dar aici nu-l scuteşte pe acest om nimic în faţa
obligaţilor mele judecătoreşti. El este un om întru totul rău! Nu sunt eu oare obligat, să mă folosesc
în acest caz de poziţia mea?”
08] Spun Eu: <Înţeleg, - dar pentru că din greşeală sunt Eu Domnul şi pentru că în fond şi la urma
urmei îmi datorezi doar Mie jurămintele şi Eu te pot scuti de ele, când şi cum vreau Eu, decid doar
eu singur, ce ordine trebuie să se instaleze spre vindecarea unui suflet bolnav! Pe lângă acesta ai
jurat tu în faţa zeiilor, care nu există nici unde; şi pentru că cei care protejează jurământul tău sunt
inexistenţi, nu au nici jurămintele tale un efect prea mare. Zeii împreună cu jurămintele tale sunt
prin urmare egale cu zero. Dar atâta vreme cât Eu privesc jurământul tău ca şi un semn al
credinţei, este valabil; dar atâta vreme cât Eu nu privesc la jurămintele tale, nu au nici un fel de
valoare şi cel puţin acum eşti eliberat de acestea.
09] Eu îţi spun că examenul acestui om nu s-a terminat de mult; va mai apărea ceva la lumină
zilei, care te va atinge şi mai mult!
10] El este un om foarte ciudat, pe care ar fi trebuit să-l cunoşti acum din ce în ce mai bine,
deoarece în somnul său de extaz şi-a dezvăluit mai mult interiorul decât acum, iar acesta s-a
întâmplat mai ales în stagiul său de căinţă. Această dezvăluire deschisă este bineînţeles mai
specială, deoarece aşa trebuie să fie; dar ţie nu trebuie să ţi se pară dezgustătoare, căci Eu las să
se întâmple aceasta, pentru a vă arăta un suflet complet bolnav şi după aceea să vă arăt medicina,
cum acesta se poate însănătoşi. Eu ţi-am povestit mai înainte, ce prostie mare ar fi, să pedepseşti
un om bolnav trupeşte cu toiagul şi temniţa, doar pentru că s-a îmbolnăvit; dar cu cât mai mare ar
fi prostia, să pedepseşti un om cu sufletul bolnav cu lovituri mortale, moral cât şi trupeşte! –
Spune-Mi, prietene Cireniu, ai uitat cu hărnicia ta complet de această învăţătură a Mea?>
11] Spune Cireniu: <Nu am uitat, o Domnul şi Învăţătorul meu etern; dar să ştii, că din obişnuinţă,
vine peste mine din când în când câte o furtună, atunci când mai apare ici şi colo câte un astfel de
răufăcător! Dar Tu poţi vedea ce repede mă las eu avertizat şi pricep de îndată prostia mea cea

EV - 4 63
veche! Acum însă mă bucur la examenul următor, în care Ioan pare un adevărat maestru! Dar pe
lângă aceasta este nevoie de înţelepciunea lui Ioan şi privirea sa ageră din interior, bineînţeles
ghidată de Duhul Tău. Dar cel mai plăcut lucru este, că Zorel nu observă încă nimic minunat şi
totuşi el ar trebui să vadă, deoarece Ioan povesteşte păcatele sale din toată lumea, aşa de parcă ar
fi fost peste tot martor ocular!>
12] Spun Eu: < Ascultă tu cu atenţie; căci Ioan îi va mai spune imediat câte ceva!>
13] Cireniu este plin de atenţie; Eu însă le spun tuturor femeilor şi fecioarelor, să plece între timp în
corturi, pentru că discuţia va fi preluată de bărbaţi mai copţi. Toate femeile ascultă, împreună cu
Jarah şi cele două fiice înviate a lui Cireniu, Gamiela şi Ida.

EV. 068. Capitol.

01] Curiozitatea femeilor a fost foarte mare; dar cuvântul Meu a fost totuşi mai măreţ şi toate au
mers în corturile lui Ouran şi au rămas atâta vreme acolo până când au fost din nou chemate.
02] Când au plecat în acest fel femeile, a început Ioan să vorbească către Zorel: <Deci cum stă
arcul tău gata de luptă? Mie mi se pare că ai irosit degeaba toate săgeţile, fără a nimeri măcar
ceva. Şi totuşi ai vrut mai înainte să începi o luptă împotriva înţelepciunii lui Dumnezeu! Eu îţi
spun, să vorbeşti acum, dacă mai poţi spune ceva!>
03] Spune în sfârşit Zorel: <Ce aş mai putea spune? Ţie – zeii ştiu de unde – îţi este totul
cunoscut, ce am făcut din leagăn până acum; pentru ce ar mai trebui să povestesc eu ceva? Şi eu
aş putea să vorbesc acum; dar la ce să mă mai apăr? Aşa cum am fost şi încă mai sunt în mare
parte, aşa şi acţionez; căci eu nu am putut să acţionez altfel decât cum sunt eu construit în
interiorul meu! Pot face ceva un leu sau un tigru, că sunt nişte bestii periculoase? Aşa este natura
lor şi cu siguranţă nu sunt răi de la bază, că sunt aşa cum sunt! Dacă sunt răi, atunci poartă doar
Acela vina, care i-a creat!
04] De ce există mii de oameni, care sunt mai blânzi decât mieii şi de ce nu sunt şi eu aşa?! Oare
m-am creat şi m-am făcut eu însumi aşa?! Dacă aş fi vrut să fiu rău, atunci aş putea să-ţi răspund
negând totul ce mi-ai spus mai înainte prin înţelepciunea ta; căci în Forum nu sunt niciodată
valabile acuzaţiile unui singur om, decât atunci când aceste sunt susţinute de mai mulţi martori.
Dar eu recunosc înţelepciunea ta şi cred că recunosc în tine un om, care nu vrea să-mi facă vreun
rău ci care vrea să mă ajute şi de aceea mărturisesc eu că ceea ce tu ai rostit mai înainte despre
mine este întru totul adevărat. Eu nu vrea să tăinuiesc adevărul; dar cred că mă voi putea scuza
într-un oarecare fel!
05] Tu ai şi aşa dreptul să spui cu voce tare totul despre mine, ce am înfăptuit ca urmare a naturii
mele înclinate; căci voi nu puteţi să-mi faceţi mai mult decât să mă omorâţi, iar eu pot să privesc
moartea în ochii ei întunecaţi şi goi, deoarece nu-mi este frică! Din acesta tu poţi vedea, că nu sunt
un iepure fricos. Dacă îţi mai sunt cunoscute şi alte specatcole din viaţa mea mizerabilă spune-le;
căci pe mine nu mă mai jenează nimic pe această lume!
06] Dar pe lângă aceasta ai exagerat puţin în privinţa celor cinci fetiţe, dacă mă acuzi, că mi-a
părut rău doar din pricina pierderii financiare de moartea lor, care însă nu a fost provocată de
desfrânarea mea ci de unfel de lepră cât se poate de gravă; eu aş putea să-ţi aduc o duzină de
marturi credibili, care au auzit, că l-am rugat din tot sufletul pe zeus, să îmi lase cele trei fetiţe şi
am jurat zeiilor, să ţin cele trei fete la mine ca nişte fiice, dacă s-ar însănătoşi şi dacă ar rămâne în
viaţă. Dar când în decursul a treizeci de zile au murit totuşi toate cinci, am fost de neconsolat şi am
jurat din nou, să nu mă mai ating vreodată de vreo fetiţă şi să nu mă mai ocup cu vânzarea
sclavilor. Acest jurământ l-am ţinut până la această oră, chiar de aceea m-am mutat aici şi am
cumpărat o proprietate, pe care am pierdut-o prin acest foc şi prin urmare tot ce am strâns eu
vreodată. – Vorbeşte tu acum dacă am spus eu vreun lucru neadevărat de data aceasta!>

EV. 069. Capitol.

01] Spune Ioan: <Da, da, acest lucru l-ai făcut mai târziu; dar la început ai fost aşa, cum am spus
eu! Că te-ai folosit doar puţin de acele fetiţe, este o minciună cât se poate de grosolană! Doar pe
una singură ai mai menajat-o puţin şi aceasta a fost ultima, atunci când desfrânarea ta te-a lăsat
baltă; pe primele patru nu le-ai menajat deloc, ci te-ai folosit în cel mai groaznic fel de ele! Poţi să
negi acest fapt? – Iată, tu taci şi tremuri! Fetele s-au îmbolnăvit foarte rău după aceasta tratare din
partea ta, ceea ce bineînţeles a accelerat moartea; dar şi pentru aceasta singură vină este purtată
de desfrânarea ta! Dar acest C A P I T O L s-a terminat şi acum trecem la altul!
02] Ştii tu, ceea ce se mai află pe conştiinţa ta, este bineînţeles ceva, ce nu s-a întâmplat din
voinţa ta; dar fapta este prezentă cât şi urmarea acesteia! De aceea omul nu are voie să acţioneze
vreodată la furie; căci faptele, care se întâmplă la supărare, sunt urmate de efecte grave aşa cum
umbra urmează călcâiul. Îţi mai aminteşti ce ai făcut, când mama ta Agla, care a fost o persoană
cu picioarele pe pământ, te-a certat din pricina faptelor tale şi te-a avertizat referitor la compania
ta?>
03] Spune Zorel: <O zeiilor! Îmi amintesc ca şi prin vis; dar ceva concret nu mai pot spune despre
aceasta! Vorbeşte de aceea tu, deoarece ai şi aşa cuvântul! Dar un singur lucru eu ştiu, că nu am
făcut niciodată ceva rău din propria voinţă gândit dinainte; dar pentru ceea ce am făcut eu la

EV - 4 64
supărare nu pot face nimic, aşa cum un tigru nu este de vină, că este o fiară fioroasă! – Vorbeşte
tu acum!>
04] Spune Ioan: <Aceasta vom discuta mai târziu; dar atunci ai luat o oală, care se afla pe o bancă
şi ai aruncat-o cu putere spre capul mamei tale, iar aceasta a picat inconştientă la pământ. Tu însă,
în loc să sari mamei tale în ajutor, ai luat acele livre de aur şi ai fugit cu o corabie până aici şi câţiva
ani ai practicat pirateria, iar cu această ocazie ai devenit negustor de sclavi. Mama ta însă a murit
la puţin timp după aceasta, în parte din cauza loviturii la cap şi în mare parte de supărare din
pricina faptului că tu nu te puteai îndrepta. Şi pe lângă multe alte păcate mai ai asupra ta păcatul
că ţi-ai omorât mama şi ca încoronare pentru faptele tale rele se mai află pe capul tău un blestem
rău din partea tatălui şi a fraţilor tăi! – Acum ştim totul despre tine; ce spui tu la toate acestea, ca
un om cu mintea limpede?>
05] Spune Zorel: <Ce să spun eu la aceasta? Ceea ce s-a întâmplat s-a întâmplat şi nu se mai
poate schimba! Acum pot vedea eu limpede unele fapte ale mele, care au fost foarte greşite; dar la
ce îmi foloseşte această recunoaştere? Este exact aşa, ca şi când ai face dintr-un tigru un om cu
conştiinţă care s-ar uita în urmă şi ar vedea ce prăpăd a făcut; dar la ce i-ar folosi?! Dacă ar putea
să schimbe cele întâmplate, atunci cu siguranţă şi-ar da toată osteneala; dar ce vină are el, că în
starea sa de animal a fost un tigru şi nu un miel?! Aici părerile de rău şi cea mai bună voinţă spre a
îndrepta o faptă comisă este atât de zadarnică cum este o prostie să te chinui să schimbi ziua
actuală cu cea trecută. De acum înainte eu pot deveni un om mai bun şi cu totul schimbat; dar
acolo, unde am fost un om rău, îmi este imposibil să devin mai bun, decât am fost. Ar trebui oare
să las să curgă lacrimi de amărăciune, deoarece am comis atâtea fapte rele? Acest lucru ar fi
prostesc, aşa cum un tigru devenit om varsă lacrimi de amărăciune, pentru că a fost înainte un
tigru!>

EV. 070. Capitol.

01] (Zorel:) <De la naştere am avut un temperament cât se poate de aprins. În loc ca acesta să fie
remediat printr-o creştere corectă şi blândă pentru a dezvolta capacitatea mintală, am fost corectat
prin tot felul de pedepse, care există pe acest pământ. Părinţii mei au fost tot timpul cei mai mari
călăi ai mei! Dacă ar fi combinat înţelegerea cu voinţa bună, atunci ar fi putut creşte din mine un
înger al evreilor; dar cu acele mii de pedepse am devenit eu un tigru! Şi cine poartă vina, că eu am
devenit un tigru? Eu însumi nu am putut să-mi aleg alţi părinţi mai înţelepţi la facerea şi naşterea
mea şi în al doilea rând, atunci când eu m-am născut nu am fost nici pe departe un Plato sau
Phrygius şi nici măcar vreo parte din Socrate şi de aceea nu am putut eu să mă cresc cum ar fi
trebuit! Dar ce ar fi trebuit să se întâmple ca eu să devin un om mai bun şi nu un tigru?
02] Eu te cred mult prea înţelept, ca tu să nu poţi să găseşti la această întrebare un răspuns drept.
La voi, evreii, există ici şi colo oameni care sunt posedaţi de spirite rele, aşa cum am văzut eu unul
acum câteva săptămâni şi acest lucru încă nu este chiar aşa de rău; unul se spune că aparţine
diavolului evreiesc şi se spune că acesta mişuna doar noaptea prin ţinuturi! Dar diavolul zilei s-a
lăcomit la banii acestuia; căci armate întregi de oameni nu au ajuns la capăt cu el. El a înfăptuit
lucruri faţă de care întreaga omenire se sperie şi începe să tremure. Dar dacă acest posedat a
putut să fie vindecat de boala sa, spune-mi atunci, ce bou de judecător ar putea fi atât de prost şi
de orb, să arate celui vindecat faptele sale groaznice, pe care acesta le-a comis în vreme ce a fost
posedat şi încă i-ar cere să se căiască şi să se îndrepte inundat de lacrimi?! A putut face acest om
ceva împotriva faptului că a făcut atâta rău în vreme ce a fost posedat?!
03] Spune-mi, prietenul meu plin de înţelepciune: de la o înălţime mare pică o stâncă mare direct
pe o grămadă de oameni, douăzeci la număr şi îi striveşte. De ce a trebuit să se întâmple această
nenorocire? Cine poartă vina pentru aceasta calamitate. – Eu însă presupun, că ar veni un mare
vrăjitor, care din acea stâncă ar face după felul lui Deukalion şi a Pyrrha un om din acesta, înzestrat
cu înţelegere şi cu inteligenţă. Omul cel sănătos s-ar afla acolo şi în faţa lui ar veni un judecător
înţelept şi milostiv şi ar spune către acest om nou: ‘Uită-te acolo, nemernicule! Aceasta este fapta
ta cea rea! De ce ai picat ca stâncă pe acei douăzeci de oameni şi i-ai strivit? Vorbeşte, sau tu vei
avea de suferit pedepse grave pentru această faptă!’ Ce ar spune un astfel de om nou către acel
judecător prost? Nimic, doar: ‘Ce vină am avut eu ca o stâncă fără înţelegere, că în primul rând am
fost separat printr-o forţă străină de alte stânci şi în al doilea rând, că am fost atât de grea şi în al
treilea rând i-am chemat eu pe acei oameni, să aştepte aici până când pic eu jos să-i strivesc?!’
04] Acuzaţiile neînţelegătoare din partea unui judecător înţelept faţă de acest om nou vei pricepe,
dar pe lângă aceasta şi faptul că eu, care încă sunt la început să devin un om nou, nu am nici o
vină pentru faptele mele aşa cum nici acea stâncă de om nou nu a avut nici o vină! Dacă nu vrei să
fi un judecător prost, atunci judecă-mă după dreptatea înţelegerii şi nu după starea ta care vrea să
se dea înţeleaptă! Fii un om, aşa cum sunt şi eu un om acum!>

EV. 071. Capitol.

01] Ioan începe să se gândească mai profund la cuvintele lui Zorel, iar părerea lui este că acestea
nu au fost rostite chiar fără un motiv anume şi prin urmare el se adresează în inimă către Mine cu
întrebarea, ce să facă în continuare cu acest om, deoarece acesta începe să-i crească peste puterile
sale.
02] Eu însă îi spun lui Ioan: <Lasă-i puţin timp; iar Eu îţi voi aşeza, ca şi până acum, în inimă şi pe
limbă cuvintele şi faptele pe care va trebui să le desăvârşeşti!> - Acest lucru îl urmează Ioan.

EV - 4 65
03] Cireniu care a ascultat cu mare atenţie motivele lui Zorel a început să rostească aceste cuvinte
către Mine: < Doamne, eu trebuie să recunosc aici deschis că acest om este o fiinţă cu totul
ciudată! Acum se pare, că l-a pus pe gânduri chiar şi pe ucenicul cel înţelept Ioan. Pe scurt zis, eu,
de exemplu, aş fi la capătul inteligenţei mele şi prin urmare ar trebui să-i redau libertatea acestui
om ca un adevărat judecător!
04] Eu doar nu pot să înţeleg de unde a căpătat acest om rău o astfel de capacitate de vorbire!
Oameni, cum este de exemplu superiorul Stahar, chiar şi Zinka, care au putut să vorbească în
favoarea lor, chiar înainte de a mă cunoaşte mai îndeaproape, este de înţeles, căci ei sunt cu toţii
oameni înţelepţi şi în multe lucruri foarte experimentaţi; dar acest om a fost cu siguranţă de când îi
lumea un răufăcător de prima mână, - şi totuşi această înţelepciune uimitoare! Ah, un astfel de
lucru nu am mai întâlnit până acum niciodată în viaţa mea!>
05] Spun Eu: <Atât de gol în spirit nu a fost el nicodată; deoarece grecii sunt cei mai buni avocaţi
ai Romei! Ei cunosc stricteţea legilor romane şi din această pricină ei o învaţă foarte amănunţit, ca
să fie cât se poate de pregătiţi atunci, când un judecător îi trage la răspundere pentru un delict
comis; şi astfel de oameni, care şi-au pus în cap să înşele cât mai mult statul, aceştia au studiat
foarte amănunţit legile lui şi a omenirii şi chiar scrierile diferite a mai multor înţelepţi ai lumii. Iar
dintr-o astfel de clasă face parte Zorel al nostru.
06] Înainte ca el să doarmă somnul minunat nu ar fi vorbit el cu atâta precizie înţeleaptă; dar de la
acel somn ia rămas un fel de miros ciudat în sufletul său şi de aceea critică acesta atât de tare. Dar
această tărie s-ar pierde imediat, dacă de acum înainte ar trece complet în sfera sa veche de viaţă;
dar la un astfel de tratament va deveni din ce în ce mai ascuţit, ceea ce îngăduiesc Eu în special
pentru ucenicii Mei, ca ei să simtă la această ocazie tăria priceperii omeneşti şi lumeşti, ceea ce
pentru ei va fi cât se poate de folositor. Căci cu toate că ei sunt nişte oameni foarte umili şi posedă
o inimă înţelegătoare, vine peste ei din când în când un gând foarte egoist şi pentru acesta este un
astfel de om o piatră extraordinară de lovire.
07] Ioan mi-a mărturisit în inimă că înţelepciunea sa nu merge mai departe şi ceilalţi ucenici se
gândesc, ce poate să însemne aceasta; dar Eu îi voi lăsa să se gândească încă puţin timp, ca ei să
se poată regăsi mai bine. Dacă s-au regăsit ceva mai bine, atunci Eu îi voi ajuta să meargă mai
departe. Dar muşte le va mai aşeza el pe la urechi şi ei vor începe să se scarpine cât se poate de
tare în spatele urechilor! Atunci însă ei vor putea face un pas mai departe. – Dar acum Eu îi voi
dezlega limba lui Ioan şi el va începe iarăşi să vorbească; de aceea fii atent!>

EV. 072. Capitol.

01] După scurt timp spune Ioan către Zorel: <Eu nu pot să contest faptul, că tu ai atins unele
lucruri cu mintea ta, care bineînţeles nu se află în lume fără un anumit motiv; dar pentre viaţa ta
se potriveşte rău sau chiar deloc, pentru că sufletul tău a fost tot timpul în aşa măsură format,
pentru a putea deosebi răul de bine. Dar care suflet este în stare de o astfel de tărie, aşa cum este
cazul la tine, acel suflet poate deosebi şi răul de bine, iar dacă poate face acest lucru, atunci
păcătuieşte faţă de recunoaşterea proprie şi a conştinţei sale; dar cine păcătuieşte împotriva
cunoaşterii şi a conştiinţei sale, acela poate fi curăţat doar printr-o căire adevărată faţă de păcatele
sale vechi şi prin aceasta să devină demn în faţa lui Dumnezeu.
02] Tu vrei şi trebuie să devi un om mai bun! Dacă vrei cu adevărat aceasta, atunci trebuie să
recunoşti, că tu însuţi ai fost de vină la toate acţiunile acelea rele; şi dacă ai fost de vină, atunci
depinde numai de tine ca să înţelegi că nu este drept, să încerci să dai vina pe altcineva, ci tu s-o
recunşti în sinea ta şi s-o accepţi ca fiind a ta, iar prin urmare trebuie să simţi o căinţă adevărată,
cu toate că în multe privinţe ai recunoscut ceea ce este adevărat şi drept, dar în acţiunile tale încă
desăvârşeşti contrariul.
03] Da, dacă nu ai fi recunoscut în sinea ta ideea palidă despre ceea ce este pur şi prin urmare
bun, ci te-ai fi aflat aici doar în sfera vieţii întunecate a idolilor tăi, atunci acţiunile tale nu se pot
socoti păcătoase – şi chiar dacă acestea în faţa scaunului judecătoresc a înţelegerii ar fi cât se
poate de rele - , atunci ai fi tu tot atât de curat şi fără păcate ca şi acel tigru devenit om şi acea
bucată de stâncă şi nimeni nu ar avea dreptul să-ţi spună: ‘Încearcă se devi mai bun, căieşte-te
pentru faptele tale neomeneşti, ca tu să-I fi pe plac adevăratului Dumnezeu!’
04] Atunci ar trebui ca mai întâi să fi introdus în toate adevărurile, care ţi-ar arăta drumul cel drept
şi prin urmare cineva ar trebui să te conducă un anumit timp pe acest drum! Dacă cineva, care ar
cunoaşte întru totul adevărul, s-ar arunca iarăşi în ceea ce este vechi şi greşit şi ar acţiona tot atât
de rău ca şi mai înainte, atunci acesta ar păcătui, pentru că acţionează împotriva recunoaşterii sale
stabile şi conştiinţa sa ar pune-o într-o stare catastrofală de nelinişte. Imaginile prezentate de tine
sunt prin urmare valabile doar pentru oamenii, care nu au cunoscut la fel ca şi animalele vreun
adevăr; dar ţie adevărul deplin nu îţi este necunoscut, ci îl cunoşti aproape la fel de bine, cum îl
recunosc şi eu, iar acest lucru îţi este cunoscut de mult timp. Iar conştiinţa ta a azvârlit de fiecare
dată faptele tale oribile; tu însă nu prea i-ai dat importanţă şi ai căutat tot felul de motive false
pentru a trece peste aceasta. De multe ori ai încercat tu sentimentul de căinţă, de câte ori ai comis
rele împotriva recunoaşterii şi a conştiinţei tale; doar de o mărturisire şi schimbare adevărată nu ai
avut încă parte.
05] Dumnezeu Domnul însă a lăsat să vină peste tine ceasuri rele. Acum tu nu ai nimic; chiar şi
colegul tău cu care ai cumpărat şi vândut sclavi te-a lăsat baltă şi se află acum în Europa, unde îşi
cheltuie câştigurile de valori substanţiale. Tu te afli aici şi cauţi ajutor. Acesta ţi se va da; dar mai
întâi va trebui ca tu să devi demn de acesta, prin urmare, ca tu de la sine să iei ceea ce este unic şi

EV - 4 66
adevărat în viaţa ta de zi cu zi. De abia atunci tu vei primi ajutorul pentru această lume şi pentru
cea de veci.
06] Dar dacă rămâi la ceea, ce recunoşti la fel de bine ca şi mine că este greşit şi rău, atunci vei
rămâne nenorocit o viaţă întreagă şi cum se va desfăşura situaţia dincolo, deoarece există o viaţă
pură după căderea trupului, despre acest lucru îţi poate da înţelegerea ta pură unele indicii, dacă te
gândeşti la faptul, că această viaţă este sămânţa şi cea de apoi este fructul în sine.
07] Dacă plantezi în grădina vieţii tale în pământ o sămânţă nobilă şi bună, atunci tu vei recolta
fructe bune şi nobile; dar dacă aşezi sămânţă de scaieţi şi spini în grădina vieţii tale, atunci vei
recolta o dată, acele fructe care provin din sămânţa pe care ai sădit-o! Căci cu siguranţă tu vei ştii,
că pe scaieţi nu cresc smochine şi pe spini nu cresc deloc struguri!
08] Iată, eu nu te-am judecat, ci ţi-am arătat numai, ce va trebui să faci pe viitor şi cuvântul meu
nu a fost dur faţă de tine, iar tonul discursului meu a fost blând! Ţine bine minte aceste cuvinte şi
eu voi garanta ca un prieten cu viaţa, că tu nu vei regreta niciodată aceasta!>

EV. 073. Capitol.

01] Spune Zorel: <Ah, aşa se poate vorbi cu mine; căci aceste cuvinte au sunat cât se poate de
omenesc şi eu îmi voi da toată silinţa, să fac ceea ce îmi vei spune mie ca om şi nu ca judecător.
Drag prieten! Eu încep să mă recunosc, sămânţa mea înterioară a vieţii nu este chiar atât de rea;
dar exteriorul meu este întru totul rău! Dacă ar fi posibil, să dezbrac această carne împreună cu
toate obiceiurile sufleteşti rele şi să înfăşor sămânţa vieţii cu o carne mai bună, atunci aş deveni eu
un om foarte rar şi bun; dar cu această constituţie actuală a trupului meu nu se poate face nimic!
Bineînţeles că nu mai sunt un răufăcător aşa de mare, de cum am fost mai înainte; dar nici prea
mare încredere nu se poate avea în carnea mea. Dar ciudat este faptul că la toate faptele mele
oribile nu am fost niciodată cu voinţa mea prezentă! Eu am fost tot timpul atras ca şi din greşeală;
ceea ce am vrut eu de fapt să se întâmple, se întâmpla exact contrariul! Cum se poate înţelege
aceasta?>
02] Spune Ioan: <Dar iată, voinţa omului este separată în două: prima voinţă este aceea, în care
recunoaşterea adevărului este ghidată doar de o frânghie foarte subţire; (cealaltă voinţă este însă),
la care şi lumea senzuală îşi are propriile frânghii prin tot felul de pretenţii şi prin acestea acea
frânghie sau aţă devine foarte rezistentă şi tare. Dacă pe lume se poate prinde undeva o pradă
uşoară împreună cu posibilitatea, de a deveni proprietatea omului, atunci începe de îndată acea
frânghie a voinţei să tragă cu putere de inimă; dacă însă în acelaşi timp se mişcă frânghia
recunoaşterii adevărului, atunci nu foloseşte la nimic sau doar foarte puţin, deoarece de când
există lumea se ştie că cel puternic a triumfat tot timpul peste cel slab.
03] Voinţa, care trebuise să acţioneze, trebuie să fie serioasă şi nu trebuie să-i fie frică de nimic şi
de nimeni. Cu indiferenţă măreaţă trebuie să râdă lumii în faţă şi chiar dacă preţul urmării drumului
adevărat este moartea trupească trebuie să-l accepte. De abia atunci voinţa slabă a recunoaşterii
devine puternică şi măreaţă şi prin aceasta se lepădă cu totul de voinţa senzuală şi lumească.
Acesta intră întru totul în lumina voinţei recunoaşterii şi prin aceasta omul devine una cu interiorul
său, ceea ce este de o importanţă majoră pentru desăvârşirea fiinţei nemuritoare omeneşti.
04] Căci dacă în gândire nu poţi să ajungi la comun acord cu interiorul tău, atunci cum poţi afirma:
‘Eu am recunoscut în profunzime şi în abundenţă adevărul!’, - dar dacă în interiorul tău nu eşti încă
una şi prin urmare pentru persoana ta o minciună grosolană?! Minciuna nu este nimic faţă de
adevăr, aşa cum nu este noaptea întunecată nimic faţă de ziua luminoasă. O astfel de noapte nu va
putea vedea niciodată lumina şi omul în sine care este mincinos nu poate vedea adevărul luminos
şi de aceea la toţi oamenii lumii este frânghia sau aţa voinţei recunoaştrii atât de slabă, că la cea
mai mică confruntare cu voinţa senzuală este aruncat şi azvârlit, adică pur şi simplu învins.
05] Dacă la unii oameni a câştigat şi a învins voinţa senzuială pe cea a recunoaşterii, aşa ca la
urma urmei în interiorul omului să se instaleze un oarecare întuneric, atunci acei oameni sunt morţi
în spirit şi prin urmare un blestemat în interior şi nu mai poate ajunge în veci la o lumină, doar prin
focul declanşat prin presiunea lăcomiei a materiei dure. Dar materia sufletului este mai tare decât
cea a trupului şi este nevoie de un foc măreţ, pentru a nimici şi a desfiinţa materia sufletească.
06] Dar un suflet nu va lăsa să se întâmple această purificaţie din dragoste pentru adevăr sau
pentru lumină, ci va încerca din dorinţa de dominare întunecată să se sustragă de această prindere
ca şi Proteus şi aşa un om, care a devenit în sine una cu întunericul său, acela este pierdut aproape
pentru totdeauna.
07] Doar omul, care printr-o voinţă energică şi plină de lumină înfrânge voinţa senzuală lumească
şi prin urmare devine în lumină şi în tot adevărul una cu interiorul său, iar aşa acesta este lumină şi
adevăr şi până la urmă însuşi viaţă. Dar pentru aceasta este nevoie de o voinţă şi abnegaţie de fier,
- şi nu cea îngâmfată a cunoaşterii voastre, care se crede mai înaltă şi mai preţioasă decât un rege
Alexandru strălucitor şi în aur, ci aici este nevoie de cunoaşterea umilă a unui Enoch, a unui
Abraham, Isaac şi a lui Iacob. Dacă vei fi în stare de aceasta, atunci ţi se va acorda ajutor pentru
această vieţă şi pentru cea de veci; dar dacă tu nu poţi deveni aşa, adică nu din propria
recunoaştere a dreptăţii, atunci s-a terminat cu tine şi ţie nu ţi se va putea oferi ajutor nici pe de-o
parte şi nici pe cealaltă. Eu însă sunt de părere, că tu vei reuşi aceasta; căci cunoaşterea şi
înţelegerea nu-ţi lipsesc. La aceasta ce spune acum simţul tău interior?>

EV. 074. Capitol.

EV - 4 67
01] Spune Zorel: <Acesta spune: ‘Zorel poate face tot, ce vrea să facă Zorel cel adevărat!’; şi
acesta vrea acum iar prin urmare va primi cu siguranţă ajutor! Dacă aş putea să stau în preajma ta
doar câteva săptămâni, atunci acest lucru s-ar mişca cu mult mai repede şi mai uşor!>
02] Spune Ioan: <Dacă te-ai decis într-adevăr şi ai voinţa pre a deveni un om mai bun, atunci vei
rămâne tu printre bărbaţi, care sunt tot atât de puternici ca şi noi în apropierea luminii mari şi
strălucitoare din Dumnezeu!>
03] Spune Zorel: <Ce şi cine este în fond şi la urma urmei Dumnezeu vostru, pe care voi, evreii îl
numiţi Dumnezeul lui Abraham, Isaac şi Iacob?>
04] Spune Ioan: <La aceasta întrebare vei găsi răspunsul atunci, când vei fi una cu lumina ta, aşa
cum ni s-a întâmplat şi nouă; dar dacă am vrea să-ţi povestim acest lucru mai îndeaproape, atunci
tu nu ne-ai înţelege chiar toate viaţa ta de-ar fi să-ţi explicăm. Dar ceea ce îţi spun acum ai voie să
ştii deja dinainte, ce noţiune ar trebui să aibă un om despre Dumnezeu şi aşa ascultă acum!
05] Singurul şi adevăratul Dumnezeu în Sine este un Duh pur şi veşnic de la El, dotat cu cel mai
mare grad al recunoaşterii, cu înţelepciunea profundă şi luminoasă şi cu acea voinţă de neclinti,
căruia nu-i este nimic imposibil.
06] Dumnezeu în Sine este cuvântul şi cuvântul însuşi este Dumnezeu. Acest cuvânt veşnic însă s-
a înfăşurat în carne, a venit în lume la ai Săi şi aceştia nu recunosc lumina, care a venit aşa în
lume. De aceea li se va lua acestor copii lumina şi li se va dărui păgânilor (necredincioşilor). Căci
păgânii caută acum adevărul, dar copiii luminii fug de aceasta, aşa cum cei mai mari criminali fug
de judecată. De aceea li se va lua copiilor şi li se va da păgânilor, aşa cum este cazul şi se şi
întâmplă.
07] Deoarece în Ierusalim locuiesc copiii neamului străvechi al luminii, iar aceştia resping adevărul
din Dumnezeu şi se agaţă din ce în ce mai mult de noapte, de minciună şi de faptele lor oribile. Dar
păgânii străbat lumea şi caută adevărul şi atunci când îl găsesc, se bucură şi încep să laude şi să
slăvescă peste măsură pe cei, care le-au dăruit lumina, în inmă şi cât şi prin fapte.
08] Uită-te împrejur şi tu poţi vedea un număr considerabil de oameni! Cei mai mulţi sunt păgâni,
care au căutat lumina din ceruri. Ei au găsit-o şi se bucură de aceasta; dar Ierusalimul, oraşul
Domnului, a trimis oamenii săi, care să poată stârpi această lumină! Dar cei care au fost trimişi, au
fost mai deştepţi decât aceia de care au fost trimişi; ei au venit din întunericul lor la lumină, s-au
bucurat de aceasta şi au rămas. Ei au primit lumina, dar nu pentru temniţele din Ierusalim, ci
pentru ei, pentru inimile lor şi acum sunt fraţii noştri în lumina din Dumnezeu şi se bucură de
aceasta şi de Acela, de unde provine acea lumina.
09] Tu ai venit ca păgân aici, însă nu pentru a găsi o lumină pentru întunericul vieţii tale, ci ai venit
aici pentru aur şi argint. Dar cine vine din închisorile întunericului la lumina soarelui, acela cu greu
se va putea proteja, ca să fie luminat. Şi aşa se întâmplă şi cu tine. Chiar dacă nu ai căutat lumina,
începi să te luminezi, deoarece te-ai apropiat de soare, adică nu de lumina soarelui natural, care
acum atinge orizontul spre a apune, ci lumina soarelui spiritual, care luminează spaţiul nemărginit
cu înţelepciune, ca toate fiinţele, care sunt capabile să gândească, care din această lumină vor şi
pot să gândească, aşa cum este pe acest pământ şi pe toate celelalte pământuri nenumărate, cu
care este umplut spaţiul nemărginit din Dumnezeu.
10] Lasă-te de aceea luminat de această lumină ca tu să începi puţin să observi, cum îţi străluceşte
prin toate măruntaiele şi prin această mică scânteie a acestei lumini să devi puţin mai fericit, decât
te-ai simţi tu dacă te-ai afla în proprietatea a tuturor comorilor de pe acest pământ. Caută tu însuţi
împărăţia adevărată a adevărului şi totul ţi se va dărui după aceea, iar tu nu vei simţi nici un fel de
lipsuri!>

EV. 075. Capitol.

01] Spune Zorel: <Prietene, tu ai dreptate: ceea ce omul savurează în întuneric, nu creşte! Dar eu
observ acum din mine însumi că trăiesc într-un întuneric spiritual total; deoarece cuvintele tale mi-
au dat, cu toate că au avut un sunet misterios, o recunoaştere mare şi dreaptă şi prin urmare eu
sunt foarte bucuros. Dar, dacă cuvântul tău poate face ceva la Cireniu, atunci roagă lumină, ca el
să-mi dea o îmbrăcăminte ceva mai bună; deoarece eu nu mai pot să mă las privit în aceste
zdremţe în compani voastră. Cireniu poate va găsi îmbrăcăminte veche şi uzată a unui slujnic de-al
său!>
02] Cireniu îl cheamă pe unul dintre slujitorii săi şi spune: < Du-te acolo, unde sunt lucrurile
noastre şi caută o cămaşă mai bună, o togă şi o mantauă greacă!>
03] Slujitorul merge şi aduce ceea ce i s-a cerut.
04] Cireniu îl cheamă după aceea pe Zorel şi spune aceste cuvinte:<Uite, ia acestă îmbrăcăminte şi
du-te în spatele casei şi schimbă-te!>
05] Zorel ia mulţumit acea îmbrăcăminte, merge în spatele casei lui Marcu, se schimbă şi aşa
începe să aibă o înfăţişare cu totul schimbată.
06] În câteva clipse se întoarce Zorel la noi şi spune către Cireniu: <Înalt domn! Nu acei zei
inexistenţi, ci acel unic şi adevărat şi veşnic Dumnezeu să te răsplătească pentru această faptă! Tu
ai îmbrăcat acum un sărac şi dezbrăcat om; şi acesta este o faptă bună şi nobilă, de care eu nu
sunt demn! Dar un Dumnezeu înalt, atotputernic şi cât se poate de înţelept există, a cărui copii
suntem cu toţii, sau cel puţin făpturile Sale şi cum ne dăruieşte doar lucruri bune, de care noi nu
suntem demni şi pentru care noi putem doar să-I mulţumim şi nimic altceva, aşa mă aflu şi eu
acum în faţa ta, înalt domn şi guvernator; doar din adâncul inimii îţi pot mulţumi eu şi altceva nu

EV - 4 68
pot face nimic! Dar dacă tu vrei să mă accepţi ca şi pe ultimul dintre slujitorii tăi, atunci îţi dau eu
în semn de cadou pământul pe care îl posed!>
07] Spune Cireniu: <Pământul acela nu este al tău, ci al aceluia, din banii căruia te-ai folosit pentru
a-l cumpăra; de aceea noi îl vom vinde, îi vom da proprietarului sau copiilor acestuia banii înapoi şi
de abia atunci tu vei putea să fi slujitorul meu!>
08] Spune Zorel: <Înalt domn şi guvernator! Ceea ce vrei, eu fac! Din partea ta totul este o
milostivire; dar acum nu mă părăi, ci fă-mi darul de a putea să-ţi slujesc! Aşa cum am dezbrăcat
eu zdremţele mele pentru totdeauna, aşa voi dezbrăca eu omul bătrân şi rău şi voi deveni un cu
totul alt om! Poţi să mă crezi! Atât de rău cât am fost, aşa de bun vreau eu să devin, deoarce prin
restul timpului care mi-a mai rămas pe acest pământ să îndrept, ceea ce am făcut atât de greşit.
09] Dacă aş fi întâlnit vreodată un om, care mi-ar fi aprins o luminat atât de puternică despre răul
şi dreptate ca şi acel Ioan de acolo, atunci nu aş fi căzut aşa de adânc în păcate; dar aşa a trebuit
ca eu să fiu cel mai deştept om! Dar cât de departe am ajuns cu deşteptăciunea mea, ştii tu şi prin
urmare eu nu mai trebuie să repet în faţa voastră ruşinea mea cea mare. De aceea fi de acum
înainte cu mine milostiv şi bun; căci pe viitor nu vei mai avea ocazia, să fii nemulţumit de mine. Eu
ştiu câteva meserii şi sunt cunoscător al scrisului şi a socotelilor şi istoria popoarele până în aceste
timpuri nu-mi este necunoscută. Cunosc toată istoria; chiar şi cea a evreilor, persienilor şi cronica
babilonilor îmi este cunoscută. Şi aşa sper că îţi voi putea fi pe undeva de folos.>
10] Spune Cireniu: <Despre aceste lucruri vom vorbi mai târziu; dar acum întoarce-te la prietenul
tău Ioan şi lasă-l pe el să-ţi arate drumul cel bun! Dacă îl vei găsi pe acesta, - tot restul va fi atunci
în ordine!>

EV. 076. Capitol.

01] La aceste cuvinte ale lui Cireniu se închină adânc Zorel în faţa tuturor şi merge înapoi la Ioan,
care îl primeşte cu tot aceiaşi prietenie şi îl întreabă, cum i-a mers în faţa lui Cireniu.
02] Spune Zorel: <La mine totul este în ordine, ceea ce tu poţi vedea cu uşurinţă după
îmbrăcămintea mea; căci dacă posezi mai întâi o cămaşă bună, o togă şi o mantauă grecească de
cea mai bună calitate în jurul umerilor, acelui om cu siguranţă că-i merge lumeşte bine! Bineînţeles,
cu bunăstarea spirituală, îţi spun eu acum, este cu totul şi cu totul alta! Dacă Dumnezeu ar fi vrut,
ca eu să fiu nou îmbrăcat şi în spirit cum sunt eu acum trupeşte, atunci cu siguranţă că mi-ar
merge mai bine; dar pentru acesta va mai fi nevoie de multă vreme!
03] Dar prietene, o întrebare sper că-mi vei permite şi acesta sună aşa: voi sunteţi oameni ca şi
mine, aveţi carne şi sânge şi tot aceleaşi simţuri ca şi toată lumea; tu însă mi-ai dovedit o astfel de
tărie spirituală, care întrece cu mult tot, ce am întâlnit eu până în prezent! Întrebarea cea mare
este, cum ai ajuns tu la acesta! Cine te-a învăţat pe tine şi pe colegii tăi? Cum aţi ajuns voi pe
acest drum?>
04] Spune Ioan: <Explicaţia acestui lucru nu ţi-ar fi de folos nici măcar puţin; dar dacă tu vei face
acum ceea ce îţi voi spune, atunci tu vei găsi în interiorul tău acesta învăţătură şi spiritul tău trezit
te va ghida spre adevăr şi înţelepciune, întărit de Duhul lui Dumnezeu. Dacă tu vrei să înveţi vreo
artă, atunci tu trebuie să mergi la un artist şi el trebuie să-ţi arate toate mişcările; după aceea vine
practica cea bună, prin care poţi învăţa mişcările, care să se asemne întru totul cu cele ale
învăţătorului şi după aceea tu poţi deveni un artist ca şi învăţătorul tău.
05] Dacă vrei să înveţi să gândeşti trebuie să mergi la un filozof; acela îţi va atrage atenţia asupra
efectelor şi a rezultatelor, iar prin acesta vei începe tu să gândeşti şi să deduci, spunând aşa:
Deoarece apa este un corp fluid, poate cu uşurinţă să fie agitată; din pricina greutăţii sale trebuie
să curgă la vale, pentru că după toate experienţele tot ce este greu, este atras de gravitaţia
pământului şi de aceea trebuie să fie pe veci aşa după voinţa de neclintit a Creatorului, care este o
lege obligatorie în întreaga natură.
06] Dacă apa din mare a ajuns la un fund cât se poate de adânc, atunci mişcarea acesteia
încetează, - dar în sine rămâne totuşi un corp fluid; iar dacă suflă un vânt de furtună peste
suprafaţa apei, atunci aduce suprafaţa apei, care de obicei este liniştită, în mişcare şi valurile care
rezultă din aceasta pe apă nu sunt nimic altceva decât dorinţa corpului fluid spre a avea linişte. Dar
pentru că nimic altceva nu tânjeşte atât de mult după linişte ca şi apa, de aceea acesta poate cel
mai repede şi uşor să fie trasă din balanţa liniştii sale.
07] De aici rezultă în sfârşit: cu cât mai fluid este un anume corp, cu atât mai mult tânjeşte după
linişte; şi cu cât mai mult arată dorinţa de linişte în corpul fiinţei sale exterioare, cu atât mai uşor
poate fi acesta deranjat. Dar cu cât mai uşor poate fi deranjat un astfel de corp elementar, cu atât
mai fluid trebuie să fie. Din aceste exemple tu poţi vedea, cum se începe în şcoala filozofilor
gândirea şi cum se fac legăturile între cauză şi efect cât şi când este vorba de cazul contrar.
08] Doar că aceste gândiri precise se află în interiorul unui cerc, din care nu se poate găsi vreo
ieşire nici acum şi nici mai târziu. Toată această gândire nu foloseşte omului nimic sau poate chiar
foarte puţin spre existenţa sa, dorinţele şi gândirea sa spirituală. Dar dacă o arată tu o poţi învăţa
doar la un artist, o gândire raţională doar la un filozof, atunci gândirea interioară şi spirituală o poţi
învăţa doar de la un Duh, adică doar prin Duhul pătrunzător a lui Dumnezeu în interiorul tău, -
acesta înseamnă: doar un Duh poate trezi un spirit; căci un spirit recunoaşte celălalt Duh, aşa cum
un ochi recunoaşte alt ochi şi vede că este un ochi la fel ca şi el.
09] Spiritul este vederea interioară a spiritului, a cărui lumină pătrunde totul, pentru că este o
lumină interioară şi prin urmare pură. Din aceasta poţi vedea acum, cum stau lucrurile cu diferitele
învăţături şi cum trebuie să ai cel mai bun învăţător pentru tot ce vrea omul să înveţe, căci altfel nu

EV - 4 69
ajunge nici cum mai departe; dar atunci depinde foarte mult ca să-ţi găseşti un învăţător bun, ca
tu să repeţi şi să exersezi totul cu hărnicie ce ţi-a spus şi ţi-a ordonat învăţătorul tău.
10] Dacă spiritul se trezeşte în tine, atunci vei auzi glasul său ca nişte gânduri luminate în inima ta.
Pe acestea trebuie să le asculţi cu atenţie şi trebuie să te ghidezi după ele în întreaga ta sferă de
viaţă, aşa vei face rost propriului tău spirit de un loc mai mare de acţionare; aşa va creşte spiritul
tău în tine până la statura unui bărbat şi va inunda întregul tău suflet şi îmreună cu el întreaga ta
fiinţă materială.
11] Dacă cu tine însuţi ai ajuns la acest nivel, atunci eşti capabil aşa cum suntem noi, să observi nu
numai ceea ce pot vedea şi observa oamenii naturali cu simţurile lor, ci tu vei putea observa lucruri,
care sunt misterioase pentru alţi oameni, aşa cum tu ai descoperit la mine, că eu, fără să te fi
cunoscut sau văzut vreodată, am ştiut să-ţi spun cu exactitate ceea ce tu ai făcut rău pe această
lume şi ai ţinut în secret.
12] Acum ţi-am spus câte ceva despre acest lucru ca tu să poţi vedea şi înţelege, cum stau
lucrurile cu aceste lucruri spirituale. Dar cu toate acestea tu eşti deloc sau foarte puţin ajutat; tu
trebuie să afli acum ce trebuie să faci spre trezirea spiritului tău. Dar mie nu-mi este îngăduit să-ţi
desenez exact toate aceste etape, ci doar unuia, care se află printre noi şi a cărui fiinţă este
umplută întru totul de Duhul dumnezeiesc. Acela îţi va arăta drumul cel drept şi prin carnea ta va
striga spiritului tău ca fiind Duhul tuturor duhurilor: ‘Trezeşte-te în dragoste pentru Dumnezeu şi
prin aceasta pentru fraţii tăi în numele Celuia, care este pe veci adevărat şi va fi aşa!’ – Şi acum
spune-mi, ce părere ai despre aceste cuvinte rostite de mine!>

EV. 077. Capitol.

01] Spune Zorel: < Mie mi se pare învăţătura ta plină de spirit, adevărată şi bună şi prin urmare
aşa trebuie să se stea toate lucrurile; căci altfel nu mi-ai fi putut spune faptele mele ascunse atât
de exact de parcă le-ai fi citit dintr-o carte. Prin urmare ca om se poate ajunge la o desăvârşire
incredibilă şi mie îmi ajunge aceste convingeri de acum; eu nu doresc această desăvârşire văzută
la persoana ta, doar pentru ca la o oarecare ocazie să-i povestesc unui păcătos păcatele comise, ci
doar pentru desăvârşirea omenească vreau eu să ajung în această stare, pentru a-mi crea mie
însumi o alinare a vieţii, pentru a mă bucura în linişte de mine însumi! Eu nu vreau să fiu niciodată
vreun învăţător sau un judecător blând; eu vreau doar să slujesc ca un om desăvârşit, ca pe viitor
nici un om să nu se mai împiedice de prostia mea.
02] Acesta este singurul motiv real prin care eu vreau să ajung la desăvârşirea dobândită de tine.
Cererea poate să conste în ceea ce doreşte în viaţa mea, căci eu o voi urma; dacă doresc ceva, nu-
mi este nici un fel de sacrificiu prea mare! Se va rezolva, chiar şi cu preţul acestei vieţi trupeşti!
Căci ce valoare poate avea o viaţă, dacă este ansamblată din tot feul de părţi nedesăvârşite?! Cu
imperfecţiunea nu se poate dobândi nimic desăvârşit, - şi ceea ce este nedesăvârşit nu mă mai
atrage chiar deloc!
03] Tu însă ai spus, că ceea ce va trebui să fac. Mă va învăţa un om, care este plin de Duhul lui
Dumnezeu; tu îl cunoşti, - arată-mi-l, ca eu să mă pot apropia de el şi să-l rog pentru mijloacele
prin care poate să-mi trezească spiritul!>
04] Spune Ioan: <Acel este, care mai înainte te-a trimis la mine! La Acela să mergi, El te va
trezi!>
05] Spune Zorel: < O voce interioară mi-a spus deja de la trezirea mea, că acest fiu al unui
dulgher din Nazaret, cunoscut dinainte, trebuie să fie ceva mai mult decât doar un om. În sfârşit
apare adevărul, că până acum am bănuit doar în întuneric! Este şi aşa cât se poate de ciudat, că
acel om mi se pare atât de cunoscut! Dar cum a ajuns el la o astfel de desăvârşire? Nu ştii tu nimic
mai îndeaproape?>
06] Spune Ioan: <Despre aceasta nu-ţi pot spun nimic altceva, decât că o astfel de întrebare ţi se
poate ierta; altfel ar însemna aceasta aşa de mult, de parcă ai întreba, cum şi în ce fel a ajuns
Dumnezeu la desăvârşirea totală a puterii şi a înţelepciunii Sale. Însuşi Dumnezeu l-a ales pe
Acesta spre ai fi locuinţa trupească! Aceasta este mila cea mare, care se revarsă asupra popoarelor
prin acest ales. Ceea ce este omenesc, ceea ce poţi vedea la El, este tot aceiaşi ca şi fiul lui
Dumnezeu; dar în El locuieşte belşugul Duhului dumnezeiesc!
07] Dar dacă aşa stau lucrurile, atunci nu se mai poate pune întrebarea, cum a ajuns El la o astfel
de desăvârşire totală! Ceea ce este El acum şi va fi pe veci, a fost El daja în pântecul mamei Sale.
El trece prin tot ceea ce este omenesc, în afară de păcat, pentru că El este deja din veci desăvârşit.
El desăvârşeşte acum şi în trecut toate acestea doar ca toţii oamenii să aibă o imagine perfectă
prin El, pentru a-l urma ca învăţător şi motiv de veci a întregii existenţe şi viaţă.
08] Acum ştii tu, cu cine ai de-a face (prin El). Du-te de aceea la El ca să-ţi arate drumul cel drept
spre spiritul tău, care se află în tine prin dragostea curată spre Dumnezeu, adică prin spiritul sau
prin dragostea faţă de El, care se află printre noi ca adevăratul salvator a tuturor oamenilor, care
au învăţat pe aceste pământ, care trăiesc acum pe acest pământ şi care vor trăi pe viitor.
09] Dar dacă tu vei merge la El, atunci du-te cu dragoste în inimă şi nu cu puritatea minţii tale!
Căci doar prin dragoste vei putea şi îl vei câştiga şi îl vei putea înţelege în dumnezeitatea Sa; dar
cu mintea nu vei ajunge tu în veci la vreun capăt! Căci doar dragostea curată este capabilă să
crească, în vreme ce mintea este îngrădită, peste care în veci nu se va putea sări. Dar dragostea
omului pentru Dumnezeu este, cum am mai spus, capabilă să crească, iar cu cât mai mare va
deveni dragostea în tine pentru El, cu atât mai luminată va fi întreaga ta fiinţă! Căci dragostea pură
pentru Dumnezeu este un foc viu şi o lumină strălucitoare. Cine se va mişca în această lumină,

EV - 4 70
acela nu va vedea în veci moartea, aşa cum a vorbit El Însuşi. – şi acum ştii tu deja destul de
multe; trezeşte-ţi inima şi du-te spre El!>
10] Zorel însă nu ştie de frică ce să facă sau să gândească după această ştire măreaţă. Căci
această ultimă învăţătură îi înlătură toate dubiile, că Eu port în Mine din belşug dumnezeitatea, iar
de aceea el devine din ce în ce mai speriat şi mai nesigur şi după un timp de gândire el începe să
vorbească aşa: <Prietene! Cu cât mă gândesc mi mult la cuvintele tale, cu atât mai greu îmi este
să merg spre El şi să-L rog ca un nedemn de mila Sa, că El Însuşi să-mi arate drumul cel luminat al
vieţii! Îmi este pur şi simpul imposibil să merg spre El; căci eu simt cum adie sfinţenia din El spre
mine, care îmi spune încontinuu: <Depărtează-te, tu, care eşti nedemn! Mai întâi căieşte-te ani
întregi, de abia după aceea vino şi uită-te dacă vei fi demn să atingi tivul îmbrăcăminţii Mele!>
Spune-mi tu mie, de unde a apărut această frică în toată fiinţa mea!>
11] Spune Ioan: <Aşa este bine; dragostea adevărată pentru Dumnezeu Domnul trebuie mai întâi
să fie condusă de umilinţa inimii! Acolo unde nu este cazul, acolo nu va apărea niciodată dragostea
adevărată la suprafaţă. Mai rămâi în această stare a umilinţei în inimă către El! Dar atunci când El
te va chema, nu sta pe gânduri, ci fugi repede către El!>
12] După aceste cuvinte îşi găseşte Zorel cât de cât liniştea necesară în interiorul său, dar se
gândeşte totuşi, cât de bine şi de minunat ar fi, să păşeşti în faţa Sfântului fără nici un păcat în
inimă.

EV. 078. Capitol.

01] Eu însă spun către Zorel aceste cuvinte, spre marea lui mirare şi surprindere: <Cine îşi
recunoaşte greşelile şi se căieşte în adevărata şi via umilinţă a inimii sale, acela îmi este mai drag
decât nouăzeci şi nouă de drepţi, care nu au trebuit să se căiască. Vino de aceea la Mine, tu,
prieten care te-ai căit; căci în interiorul tău se află acum simţul cel drept al umilinţei, care îmi este
mai pe plac decât cel de început a celor drepţi, care strigă în inimile lor:‘Hosiana, Dumnezeu în
ceruri, că noi nu am pătat vreodată numele tău prin păcate comise de ştiinţa şi voinţa noastră!>
Aceste cuvinte ei le strigă şi au dreptul; dar de aceea ei se uită la un păcătos cu ochii unui
judecător şi fug de apropierea acestuia ca şi de ciumă.
02] Ei se aseamănă cu doctorii, care sunt complet sănătoşi şi de aceea le este frică să meargă
acolo, unde un bolnav le cere ajutorul, din teamă, ca nu cumva să se îmbolnăvească chiar ei. Nu
este mai bun şi mai admirabil un doctor, căruia nu-i este frică de nici o boală şi care fuge la fiecare
bolnav, care îl strigă?! Chiar dacă uneori a fost atins de vreo boală, nu se supără şi ajută cu tot ce
poate bolnavii cât şi pe sine. Şi aşa este drept!
03] Vino de aceea la Mine şi Eu îţi voi arăta, ce nu a putut să-ţi arate ucenicul Meu, adică singurul
drum adevărat al vieţii şi a dragostei şi a înţelepciunii din aceasta!>
04] După aceste cuvinte prinde Zorel curaj şi vine cu paşi mărunţi către Mine.
05] Când a ajuns la Mine, am început Eu să spun aşa: <Prietene, drumul, care conduce spre viaţa
spiritului este unul îngust şi spinos! Aceasta vrea să însemne atât cât: tot ce ai întâlnit până acum
din partea oamenilor în viaţă rău, supărător şi amar, combate tu cu răbdare şi blândeţe şi cine îţi
face vreun rău, aceluia nu-i întoarce la fel, ci fă chiar contrariul, căci aşa vei strânge cărbuni încinşi
peste capul său! Cine te bate, aceluia nu-i întoarce bătaia, ci arată-i şi celălalt obraz, ca să
domnească între voi pacea; căci doar în pace se dezvoltă inima şi creşterea spiritului în suflet.
06] Cine te roagă să-i faci vreun serviciu sau să-i dăruireşti ceva, aceluia nu-i refuza, doar dacă,
ceea ce te-a rugat este împotriva poruncilor lui Dumnezeu sau împotriva legilor statului, iar în
această situaţie tu ai fi capabil să decizi singur.
07] Dacă te roagă cineva să-i dai o haină, atunci dă-i toată îmbrăcămintea, ca el să recunoască, că
eşti un ucenic din şcoala lui Dumnezeu! Dacă va recunoaşte aceasta, îţi va lăsa îmbrăcămintea; dar
dacă o va lua, atunci recunoaşterea sa încă este slabă, iar ţie să nu-ţi pară rău după îmbrăcăminte,
ci doar de faptul, că fratele tău nu a observat încă apropierea împărăţiei lui Dumnezeu.
08] Cine te roagă se mergi o oră cu el, cu acela du-te două, că să devină acceptarea ta mărturie,
din ce şcoală provine acela, căruia îi este posibil o astfel de abnegaţie la cel mai mare nivel! În
acest fel chiar şi cei surzi şi orbi vor avea semne sigure, că împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat.
09] La faptele şi cuvintele voastre se va recunoaşte, că voi sunteţi, cu toţii, ucenicii Mei! Căci mai
uşor este să predici decât să acţionezi drept. Dar la ce foloseşte cuvântul gol, dacă nu primeşte
viaţă prin fapte?! La ce îţi folosesc cele mai frumoase idei şi gânduri, dacă îţi lipsepşte averea, prin
care să le poţi pune în practică?! Tot aşa nu folosesc nici cele mai frumoase cuvinte la nimic, dacă
nu cunoşti nici măcar voinţa, să le pui în practică înaintea tuturor?! Doar fapta în sine are valoare;
gânduri, idei şi cuvinte sunt fără valoare, dacă nu pot fi puse în practică. De aceea fiecare care
predică bine, trebuie să acţioneze ca atare, - căci altfel nu valorează predica sa cu nimic mai mult
decât o nucă goală!>

EV. 079. Capitol.

01] (Domnul:) <În lume există multe pericole pentru suflet. Pe de o parte există sărăcia; sensurile
a ceea ce este al meu şi al tău devin mai slabe, cu cât mai mult este un om apăsat de ea. De aceea
fiţi atenţi ca sărăcia să nu devină prea mare printre oameni, dacă vreţi să mergeţi pe drumul cel
sigur!
02] Dar cine este deja sărac, acela să roage pe semenii săi bogaţi pentru a-i oferi pomana
necesaă; dacă dă de nişte inimi de piatră, atunci să se adreseze câtre Mine şi aşa el va fi imediat

EV - 4 71
ajutat! Sărăcia şi nevoia nu scuză furtul şi înşelăciunea şi cu atât mai puţin moartea violentă a celui
care a fost furat! Cel care este sărac, acela ştie acum, cui trebuie să i se adreseze.
03] Sărăcia este într-adevăr un mare chin pentru oameni, dar ea poartă sămânţa nobilă a umilinţei
şi a modestiei adevărate şi din această pricină ea va rămâne pe veci printre oameni; dar totuşi, cei
bogaţi nu ar trebui să şi-o lase să devină prea puternică, căci altfel ei vor fi în pericol aici cât şi în
lumea de apoi.
04] Dacă aveţi printre voi săraci, atunci vă spun vouă, tuturor: voi nu trebuie să le daţi ca să
devină şi ei bogaţi; dar la ananghie să nu-i lăsaţi! Cei pe care îi cunoaşteţi şi pe care îi vedeţi, pe
aceia ajutaţi-i după dreptate şi nevoie! Dar vor mai exista mulţi pe acest pământ, care vor fi foarte
săraci şi vor duce lipsuri crunte. Doar că voi nu-i cunoaşteţi şi nu auziţi strigătul lor disperat; iar de
aceea nu-i voi aşeza aproape de inimile voastre, ci doar pe aceia, pe care voi îi cunoaşteţi şi pe cei
care vor veni la voi.
05] Care dintre voi va fi un adevărat prieten din inimă faţă de cei săraci, aceluia îi voi fi şi Eu un
adevărat prieten şi frate, în prezent şi pe veci, iar el nu va fi nevoit să înveţe înţelepciunea
interioară de la o altă fiinţă, ci Eu am să i-o dăruiesc în inimă din abundenţă. Cine îşi va iubi fratele
apropiat şi sărac ca şi pe sine şi nu va alunga o soră săracă, indiferent din ce neam face parte sau
câţi ani are, la acela voi veni Eu Însumi şi Mă va vedea de fiecare dată. Spiritului său, care este
dragostea adevărată, îi voi spune şi acesta va umple întreg sufletul şi gura sa. Ceea ce el va vorbi
sau va scrie, acela va vorbi şi va scrie de la Mine şi va fi valabil pentru toate timpurile.
06] Sufletul întărit însă va fi capturat de spirite rele şi acestea îl vor strica şi îl vor face asemănător
cu sufletul unui animal, ceea ce va deveni limpede în lumea de apoi.
07] Daţi cu plăcere şi daţi din belşug; căci cum veţi împărţi, aşa vi se va da înapoi! Cine posedă o
inimă tare, acela nu va fi pătruns de lumina Mea milostivă şi în el va trăi întunericul şi moartea cu
toate relele ei!
08] Dar o inimă bună şi blândă va fi luminată cu uşurinţă de lumina Mea milostivă, deoarece este
fină şi cât se poate de blândă şi Eu Însumi Mă voi muta în această inimă cu tot belşugul dragostei
şi a înţelepciunii Mele.
09] Acest lucru trebuie ca voi să-l credeţi! Căci aceste cuvinte, pe care Eu le rostesc acum în faţa
voastră, sunt viaţa, lumina, adevăr şi fapta desăvârşită, a cărei realitate trebuie s-o cunoască
fiecare, care se va ghida după aceasta.>

EV. 080. Capitol.

01] (Domnul:) <Deci, noi am trecut acum prin sărăcie şi am văzut lucrurile duşmănoase, care reies
din prea multă sărăcie; dar noi am mai văzut, cum poate să fie aceasta ajutată şi cât de cât frânată
şi ce fel de avantaje poate avea fiecare om care se ţine de învăţătura Mea. Şi aşa noi am terminat
cu această problemă şi supărare şi noi putem trece acum pe un alt teren, care va fi asemănător cu
acesta prin lucrare, dar totuşi are legături foarte strânse. Acest teren se numeşte: dorinţa cărnii.
02] În acesta se află mai mult sau mai puţin răul principal pentru toţi oamenii. Din această dorinţă
reies aproape toate bolile trupeşti şi toate cele care sunt sufleteşti cu siguranţă.
03] De oricare alt păcat se leapădă mai uşor omenirea decât de acesta; căci celălalte au doar
motive exterioare, dar acest păcat are în sine motivul şi în carnea păcătoasă. De aceea ar trebui ca
voi să întoarceţi ochii de la carnea ispititoare, atâta timp, până când voi aţi devenit stăpânul cărnii
voastre!
04] Protejaţi copiii voştri de prima cădere şi menţineţi în mintea lor pudoarea, căci aşa vor putea să
stăpânească când vor fi adulţi cu mai multă uşurinţă carnea şi cu greu ei vor pica; dar dacă o dată
a trecut omul peste aceasta, - atunci duhul rău al cărnii a luat stăpânirea! Nici un alt diavol nu este
mai greu de scos din om decât diavolul cărnii; acela poate fi ascos din om doar prin multe posturi şi
prin foarte multe rugăciuni.
05] Păziţi-vă de aceea, să-i supăraţi pe cei mici sau să-i atenţionaţi prin prea multă curăţare şi prin
haine minunate de carnea lor! Vai de acela, care păcătuieşte în acest fel faţă de natura celor mici!
Într-adevăr, aceluia i-ar fi mai bine, dacă nu s-ar fi născut vreodată!
06] Pe cel neleguit faţă de tinereţea naturii, pe acela îl voi pedepsi Eu cu toată puterea furiei Mele!
Căci dacă carnea a devenit o dată neechilibrată, atunci nu mai are sufletul o bază stabilă şi
desăvârşirea lui cu greu se poate înfăptui.
07] Ce lucru este pentru un suflet slab să repare şi să vindece carnea sa şi s-o refacă ca să nu aibă
vreun semn! Prin ce frică trece el dacă observă ruptura cărnii sale, dacă observă slăbiciunea casei
sale lumeşti! Cine este de vină? Păzirea necorespunzătoare a copiilor şi acele multe supărări, care li
se pricinuiesc copiilor prin tot feul de lucruri!
08] Dar în fond şi la urma urmei este comportamentul neadecvat în oraşe cu mult mai mare decât
la ţară; de aceea atrageţi o dată atenţia oamenilor, ca fiind ucenicii Mei, cât de multe urmări rele se
pot instala, prin ruptura cărnii înainte de vreme, iar aşa mulţi vor da ascultare şi vor ieşi la iveală
suflete sănătoase, în care va fi mai uşor să se trezească spiritul, decât este cazul acum!
09] Uitaţi-vă la toţi orbii, surzii, ologii şi schilozii; uitaţi-vă în continuare la toţi copiii şi adulţii
chinuiţi de tot felul de boli! Toate acestea sunt urmările a unei rupturi premature a cărnii!
10] Bărbatul nu are voie să atingă vreo fecioară înaintea vârstei de douăzeci şi patru de ani – voi
ştiţi, cum şi ce trebuie înţeles prin aceasta - şi fecioara trebuie să aibă cel puţin optsprezece ani
sau cel puţin şaptesprezece ani împliniţi; sub aceşti ani este doar forţat coaptă şi nu trebuie să
cunoască vreun bărbat! Căci înainte de această vreme mai este una ici şi colo care este forţat

EV - 4 72
coaptă; dacă ea este atinsă prea repede de vreun bărbat desfrânat, atunci carnea ei este deja
instabilă şi sufletul ei devine slab şi înfocat.
11] Este greu să vindeci carnea instabilă a unui bărbat, - dar cu atât mai greu cea a unei fecioare,
dacă a picat înainte de vreme! Căci în primul rând nu va fi sigur că aduce pe lume copii sănătoşi şi
în al doilea rând devine din săptămână în săptămână mai pătimaşă şi la sfârşit ajunge o
prostituată, care este o pată de ruşine a neamului omenesc, nu atât cât pentru sine, decât pentru
aceia, prin a căror neîngrijire a ajuns aşa.
12] Dar vai de acela, care se foloseşte de sărăcia unei fecioare şi rupe carnea ei! Într-adevăr şi
pentru acela ar fi mai bine să nu se fi născut vreodată! Dar cine doarme cu o prostituată stricată, în
loc s-o întoarcă prin mijloace drepte din calea ei greşită şi să o ajute să păşească pe drumul cel
bun, acela va trebui să răspundă în faţa Mea prin mai multe judecăţi crunte;căci cine loveşte pe
unul sănătos, acela nu a păcătuit aşa de tare ca unul, care bate vreun schilod.
13] Cine se culcă cu o fecioară coaptă şi sănătoasă, acela păcătuieşte; dar pentru că răul pricinuit
nu este aşa de mare, mai ales dacă ambele părţi sunt sănătoase, atunci se socoteşte doar o
judecată uşoară. Dar cine face aşa ceva doar din obişnuinţă şi din plăceri vechi cu o fecioară, aşa
cum ar face cu o prostituată, fără a zămisli fructul viu în pântecul fecioarei, acela va trebui să
treacă peste o judecată dublă; dar dacă el face aşa ceva cu o prostituată, atunci va trebui să treacă
peste zece judecăţi!
14] O prostituată este în carnea şi în sufletul ei o fecioară cu totul zdruncinată. Cine o ajută de la
acest pericol cu inimă bună şi credincioasă Mie, acela va fi o dată mare în împărăţia Mea. Dar cine
se culcă pentru bani cu o astfel de prostitată şi o aduce într-o stare mai gravă decât a fost înainte,
acela îşi va primi o dată răsplata, cu care este răsplătit fiecare criminal în iad, care este pregătit
pentru toţi diavolii şi slujitorii acestora.
15] Vai de acea ţară, vai de acel oraş, unde este practicată prostituţia şi vai de acel pământ, dacă
acest rău se va răspândi pretutindeni! Peste astfel de ţări şi oraşe voi aşeza eu tirani şi aceştia vor
pune pe umerii oamenilor nişte greutăţi ca trupul lor să flămânzească şi să se întoarcă de la aceste
acţiuni groaznice, pe care le poate comite un om împotriva semenilor săi!
16] O prostituată să-şi piardă toată onoarea şi respectul, chiar şi faţă de aceia, care au folosit-o
pentru bani puţini şi carnea ei să fie chinuită de tot felul de boli incurabile sau foarte greu de
vindecat. Dar dacă una se schimă într-adevăr, atunci aceasta va fi privită de mine cu milă!
17] Şi dacă un desfrânat se foloseşte de alte mijloace de satisfacere decât de acel vas aşezat de
mine în poala femeii, acela cu greu va ajunge în faţa Mea! Moise a ordonat pentru acest delict
pietruirea, pe care Eu nu o ridic întru totul, pentru că aceasta este o pedeapsă cruntă pentru acei
criminali care au picat complet în plasa diavolului, ci Eu vă dau doar sfatul părintesc ca să excludeţi
astfel de păcătoşi din compania celorlalţi, să-i trimiteţi mai întâi în pustietate şi de abia când ei vor
ajunge dezbrăcaţi la graniţa ţării lor natale, să-i perimiţi iarăşi înapoi, să-i băgaţi într-o instituţie de
vindecare sufletească şi să nu-i lăsaţi s-o părăsească pe aceasta, până când aceşti oameni nu sunt
complet vindecaţi. Dacă ei se îndreaptă prin mai multe probe după un timp îndelungat, atunci ei se
pot întoarce înapoi la ceilalţi; dar dacă la ei se va vedea chiar şi cel mai mic semn de senzualitate,
atunci să rămână aceştia mai bine toată viaţa sub observaţie, ceea ce este cu mult mai eficient şi
mai sănătos, decât dacă oamenii buni sunt infectaţi de aceştia într-o comunitate.
18] Nici tu, Zorel, nu ai fost chiar curat în această privinţă; căci deja din copilărie ai fost mânjit cu
tot felul de răutăţi şi ai fost un exemplu prost pentru camarazii tăi de joc. Dar acest lucru nu ţi se
poate socoti ca fiind un păcat; deoarce tu nu ai primit nici un fel de educaţie, din care tu ai fi putut
ajunge la vreun adevăr, care să-ţi fi arătat, ce este întru totul drept după ordinea lui Dumnezeu.
Ceea ce este bine ai început să înveţi, când ai început să cunoşti printr-un avocat drepturile
cetăţenilor Romei. De atunci nu ai mai fost tu un om-animal, dar ai început să devi un trişor al
drepturilor de prima mână şi ţi-ai înşelat semenii, cum şi unde a fost posibil. Dar toate acestea s-au
terminat şi tu te afli acum, după această recunoaştere, ca un om nou în faţa Mea!
19] Dar lăsând toate acestea deoparte, observ Eu că în interiorul tău se mai află multă
senzualitate. Asupra acestui lucru îţi atrag Eu în special atenţia şi îţi dau sfatul, ca tu să ai foarte
multă grijă în acest punct; căci dacă te vei afla o dată într-o viaţă mai bună, atunci va începe
carnea ta găurită să se mişte în vechiul ei obicei şi vei avea unele probleme, să o linişteşti şi să
repari în sfârşit cu greu instabilitatea ei. Încearcă de aceea să te abţii de la toate exagerările; căci
în exagerări şi în lucruri neregulate se află sămânţa senzualităţii trupeşti! Fii de aceea în totul
regulat şi nu te lăsa ademenit de exagerări în băutură şi mâncare, căci altfel îţi va fi foarte greu să-
ţi controlezi carnea!
20] Şi aşa am trecut noi puţin prin domeniul cărnii, atât, cât este necesar pentru tine. Şi acum
vrem noi să trecem la alt subiect, care poate fi descris de tine ca fiind foarte important!>

EV. 081. Capitol.

01] (Domnul:) <Acesta dezbate problema a ceea ce este al meu şi ceea ce este al tău, iar Moise
spune aşa: ‘Tu nu ai voie să furi!’ şi iarăşi: ‘Să nu tânjeşti după ceea ce este a aproapelui tău, în
afară de situaţie, când acel lucru este pe deplină dreptate!’
02] Tu poţi să cumperi ceva de la aproapele tău şi să numeşti al tău acel lucu cu dreptate în faţa
oamenilor; dar să iei ceva în secret de la un om fără voia sa, este un păcat şi împotriva ordinii lui
Dumnezeu date prin Moise, pentru că acest fel de acţiune este evident împotriva dragostei pentru
aproapele. Căci ceea ce pe tine te supără, pe bună dreptate, dacă îţi face ţie ceva unul sau altul,
acest lucru nu-i face nici tu aproapelui tău!

EV - 4 73
03] Furtul se trage de obicei din dragoste egoistă pentru persoana sa, pentru că din aceasta reiese
comoditatea, dorinţa de a trăi bine şi de a nu face nimic. Din aceasta însă mai reiese descurajarea,
care este înconjurată de o teamă îngâmfată, prin care omul nu doreşte să ceară, dar se antrenează
în furt şi luare fără voie. În furt se află prin urmare tot felul de defecte, prin care cel mai mare
motiv este dragostea de sine evidentă. Printr-o dragoste vie pentru aproapele său se poate
remedia acest rău o dată pentru totdeauna.
04] Tu gândeşti acum în creierul tău: ‘dragostea pentru aproapele s-ar putea exersa cu mult mai
bine, dacă nu ar lipsi mijloacele! Dar din o sută de oameni există rareori zece, care au posibilitatea,
să pricinuiască aceste faceri de bine; ceilalţi nouăzeci sunt deseori aceia, care beneficează de
aceste faceri de bine de la acei zece bogaţi. Dar dacă doar prin practicarea dragostei pentru
aproapele se poate combate furtul, atunci acei nouăzeci de săraci cu greu se vor putea abţine; căci
acelora le lipsesc mijloacele pentru a practica acest lucru minunat.’
05] Tu ai gândit foarte bine cu mintea şi nimeni nu te poate contrazice cu înţelegerea şi priceperea
lumească. Dar în mintea inimii ai citit tu cu totul altceva şi aceasta sună aşa: Nu doar prin daruri se
dovedeşte dragostea pentru aproapele, ci mai mult prin tot felul de fapte bune şi servicii sincere,
dar bineînţeles că nu are voie niciunde să lipsească voinţa cea bună.
06] Căci voinţa cea bună este sufletul şi viaţa unei fapte bune; fără aceasta nici chiar cea mai bună
faptă nu ar avea valoare în faţa scaunului judecătoresc a lui Dumnezeu. Dar dacă chiar şi fără
mijloace ai voinţa bună să-ţi ajuţi semenii tăi, dacă aceştia pică la ananghie sau îi vezi supăraţi şi
inima ta devine grea, pentru că nu poţi să le dai ajutorul necesar, atunci voinţa cea bună contează
mai mult în faţa lui Dumnezeu decât fapta unui om, care mai întâi a trebuit ademenit prin tot felul
de mijloace.
07] Şi dacă un om bogat pune pe picoare o comunitate săracă, pentru ca atunci când aceasta este
complet refăcută să-i plătească a zecea parte şi să-l onoreze într-un anume fel cu ascultarea lor,
atunci chiar şi această faptă bună nu contează deloc în faţa lui Dumnezeu; căci acesta şi-a luat
deja răsplata. Ceea ce el a făcut, ar fi făcut fiecare zgârcit, doar din pricina câştigului.
08] Din aceasta însă tu poţi vedea, că fiecare om, sărac sau bogat, poate face ceva în faţa lui
Dumnezeu pentru viaţa sa interioară şi spirituală, adică să se antreneze în dragostea pentru
semenii săi; ceea ce contează este o voinţă bună, prin care se dedică complet, în ceea ce poate
oferi.
09] Bineînţeles că nu ar fi nimic doar voinţa bună, dacă ai poseda o avere şi dacă nu ţi-ar lipsi nici
bunavoinţă, dar ai avea unele reţineri, în parte pentru persoana ta, în parte pentru copiii tăi, în
parte pentru neamurile tale şi în parte pentru anumite lucruri şi tu nu ai face pentru cel care îţi
necesită ajutorul doar foarte puţine lucruri sau chiar nimic, pentru că nu vei ştii niciodată, dacă cel
ce caută ajutorul nu este cumva un leneş, care să nu fie demn de ajutorul pe care îl caută. Dacă
ajuţi pe un leneş, atunci, după părerea ta, ai sustrage doar ajutorul unui om mai demn de acesta!
Dar dacă vine un om demn, atunci apar totuşi aceste gânduri; căci niciodată nu se poate ştii cu
exactitate, că acesta este întru totul demn pentru ajutor!
10] Da, prietene, cine se gândeşte la faceri de bine în acest fel şi se gândeşte dacă face ceva
groaznic sau nu, chiar şi cu cea mai bună voinţă, acela nu are nici pe departe voinţa spre viaţa cea
dreaptă; de aceea nu contează la acesta nici voinţa sau faptele bune în faţa lui Dumnezeu. Acolo
unde este bogăţie, trebuie ca faptele şi voinţa să fie la fel, căci altfel ştirbesc una sau cealaltă
valabilitatea vieţii în faţa lui Dumnezeu.
11] Ceea ce faci sau dai, acel lucru fă-l şi dă-l cu bucurie; căci unul care dăruieşte cu drag are o
valoare dublă în faţa lui Dumnezeu şi de aceea este de două ori mai aproape de desăvârşirea
spirituală!
12] Deoarece inima celui care dăruieşte se aseamănă cu un fruct, care se coace repede, pentru că
în sine are căldura corespunzătoare, care este cât se poate de necesară pentru ca acel fruct să se
coacă, deoarece în căldură se află elementul vital al vieţii, adică dragostea.
13] Deci aşa este bunătatea şi prietenia celui care dăruieşte acea abundenţă recomandată a
căldurii interioare şi spirituale, prin care sufletul se coace mai repede pentru primirea completă a
spiritului în întreaga fiinţă, deoarece această căldură este trecerea spiritului veşnic în suflet, care
prin aceasta devine din ce în ce mai asemănător.
14] Dar un binefăcător cu atât mai harnic este cu atât mai îndepărtat de capătul interior şi spiritual
al desăvârşirii, cu cât este mai neprietenos şi mai acru în fapte şi atunci când dăruieşte; căci acel
sentiment de neprietenie şi cât se poate de acru are în sine încă multe lucruri lumeşti şi materiale
şi de aceea este foarte îndepărtat de elementul pur ceresc decât cei care sunt binedispuşi şi
prietenoşi.
15] Deci prin urmare, atunci când faci o faptă bună sau dăruieşti ceva nu trebuie să asociezi
acestea cu avertizări amare; căci acestea produc deseori la fratele sărac o tristeţe considerabilă şi
el începe să tânjească în inima sa, să nu mai fie nevoit vreodată să primească ceva de la
binefăcătorul său cu trăsături serioase. Dar pe acel binefăcător deseori îl fac astfel de avertizări
mândru şi cel care a primit ajutorul se simte prea adânc azvârlit sub picioarele binefăcătorului şi
simte de abia atunci cu tărie disperarea sa faţă de binefacere şi binefăcător şi acest lucru este, care
face cu mult mai greu luatul decât dăruitul.
16] Cine are avere şi o voinţă bună, acela dăruieşte cu uşurinţă; dar cel care primeşte se sperie şi
la cel mai bun dăruitor, dacă se vede nevoit în sărăcia sa, să devină o povoară pentru binefăcătorul
său prietenos. Dar cât de greu îi este în jurul inimii, dacă binefăcătorul apare în faţa lui cu trăsături
acre şi înaintea dăruirii îi mai umple capul cu tot felul de învăţături înţelepte, care devin pentru cel
care primeşte încălţăminte grea deoarece la ananghie îi va fi cu mult mai dificil să vină în faţa uşii

EV - 4 74
predicatorului ca să asculte o predică mai lungă şi mai dureroasă, care după cunoştinţele sale ar
însemna atât cât: ‘Să nu mai vii degrabă – sau chiar nicodată!’ , cu toate că cel care dăruieşte nu
se gândeşte nici pe departe la aceasta.
17] Chiar de aceea are un avantaj dăruitorul prietenos şi bun faţă de predicator, deoarece alină
inima celuia care se află la ananghie şi îl aduce într-o stare bună. Tot aşa îl umple pe cel care
primeşte cu o încredere iubitoare şi roditoare faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, iar povoara sa
grea devine atât de uşoară ca şi pană, pe care o poartă cu mai multă răbdare şi devotat, decât a
făcut-o până atunci.
18] Un binefăcător prietenos şi bun este pentru un frate în primejdie exact ceea ce este pentru un
vas un port frumos şi prietenos, atunci când marea este foarte agitată. Dar un binefăcător acru la
ananghie se poate compara cu nişte stânci, care nu sunt expuse în măsură prea mare furtunii, pe
care îl protejează pe marinari de scufundare, dar îl ţine totuşi în suspans, dacă nu cumva se va
instala în faţa acelor stânci o furtună mică, care să ridice nivelul apei, aşa cum se întâmplă deseori,
care ar putea să facă totuşi mai mult rău decât mai înainte marea furioasă.
19] Acum ştii tu întru totul după voinţa lui Dumnezeu, cum şi prin ce se ajunge mai uşor la
desăvârşirea spirituală şi cum arată cea mai minunată dragostea pentru aproapele tău; fă aşa,
deoarece vei ajunge cu mult mai repede şi mai sigur la adevăratul capăt al vieţii!>

EV. 082. Capitol.

01] (Domnul:) < Dar acum mai vine o parte cât se poate de importantă a vieţii, prin care se poate
ajunge la renaşterea completă a spiritului în suflet, iar aceasta este adevăratul triumf al vieţii şi
capătul cel mai înalt. Acest spaţiu este opusul mândriei şi aroganţei şi se numeşte – umilinţa.
02] În fiecare suflet se află sentimentul aroganţei şi a mândriei, care chiar şi la cea mai mică ocazie
se preschimbă în furie aprinsă şi care nu se poate opri sau stârpi, decât după ce au ars cei de care
a fost jignit. Dar prin această pasiune groaznică se distruge complet sufletul şi devina material,
ceea ce este de nefolosit pentru desăvârşirea spirituală, aşa cum – nisipul fierbinte a deşertului cel
mare din Africa este bun să îţi potolească setea!
03] La această pasiune a aroganţei devine la sfârşit chiar sufletul nisip fierbinte, pe care nu poate
creşte nici măcar muşchi, dar să nu mai vorbim despre o altă plantă mai suculentă sau mai
binecuvântată. Aşa arată sufletul unui om mândru! Focul sălbatic stârpeşte şi arde tot ce este nobil,
bun şi adevărat în viaţă şi mi şi mi de ani vor trece până când deşertul Africii se va preschimba în
pământ sfinţit şi prietenos. Va mai trebui ca de multe ori să treacă apa mării peste acea parte a
pământului!
04] Uită-te la un rege mândru, care printr-un lucru minor a fost jignit de vecinul său! Sufletul său
începe din ce în ce mai mult să ardă; din ochii săi ies scântei aprinse şi soluţia de neschimbat se
numeşte: ‘Cea mai cruntă răzbunare pentru acel jignitor fără onoare!’ Şi un război nimicitor, în care
sute de mii de oameni se lasă în cel mai groaznic fel măcelăriţi este urmare binecunoscută şi tristă.
Cu cea mai mare satisfcaţie se uită regele supărat din cortul său la cele mai groaznice ucideri şi
bătălii şi răsplăteşte cu aur şi pietre preţioase cu mândrie pe oricare dintre soldaţii săi furioşi, care
a făcut cea mai mare pagubă de partea cealaltă.
05] Dacă un astfel de rege l-a furat până la ultima cămaşă pe acel jignitor prin forţa sa superioară,
atunci nu-i ajunge încă acest lucru! Pe el însuşi vrea să-l vadă cum este torturat! Nu folosesc nici
rugăminţile şi nici cererile de îndurare. Şi dacă acel jignitor a murit în cele mai groaznice şi oribile
chinuri în faţa mândrilor ochi ai regelui, atunci îi blestemă şi carnea şi o aruncă spre a fi ciugulită
de ciori, iar în inima regelui nu se va întoarce niciodată părerile de rău, ci doar furia sau nisipul
fierbinte a Africii rămâne şi fiecare va fi pedepsit prin cea mai oribilă moarte, care ar îndrăzni, chiar
şi locului, unde s-a aflat regele să nu îi arate respectul înalt cuvenit.
06] Un astfel de rege bineînţeles că mai are un suflet; dar cum arată acesta? Eu îţi spun: mai rău
decât cel mai fierbinte loc din deşertul Africii! Crezi tu, că un astfel de suflet se va putea vreodată
preschimba într-o livadă de fructe a lui Dumnezeu? Eu îţi mai spun: mai degrabă de o mie de ori va
rodi pe nisipul deşertului cele mai minunate smochine şi struguri, decât ca un astfel de suflet să
primească chiar şi cel mai mic strop din dragostea cerească!
07] De aceea feriţi-vă cu toţii de aroganţă; căci nimic pe această lume nu distruge mai tare sufletul
decât mândria şi aroganţa înfuriată! O dorinţă de răzbunare este însoţitoarea permanentă, aşa cum
setea de apă nu poate fi potolit a nisipului din deşertul Africii şi toate animalele care pun piciorul pe
acesta, sunt imediat cuprinşi de aceiaşi nevoie, aşa cum slujitorii acelui om mândru devin la sfârşit
la fel de aroganţi şi de dorinci de răzbunare. Căci acela, care este slujitorul mândriei, trebuie ca la
sfârşit să devină şi el mândru; cum altfel ar putea fi el un slujitor al mândriei?!>

EV. 083. Capitol.

01] (Domnul:) <Dar cum poate un om să se ferească de această trăsătură rea, deoarece în fiecare
suflet se află sămânţa pentru aceasta şi chiar la copii ajunge la un nivel extraordinar de ridicat?
Doar prin umilinţă nu este posibil acest lucru!
02] Şi de aceea predomină sărăcia bogăţia oamenilor, pentru ca aroganţa să fie ţinută tot timpul în
frâu. Încearcă tu să aşezi unui sărac cerşetor o coroană pe cap şi tu te vei convinge de îndată, cum
dispare dintr-o dată toată umilinţa şi răbdarea. Şi de aceea este foarte bine, că există doar foarte
puţini regi şi foarte mulţi cerşitori umili.

EV - 4 75
03] Fiecare suflet are, de la Dumnezeu, ideia şi voinţa cui este şi de aceea are un sentiment de
măreţie, ceea ce deja se poate observa la copii prin pudoare.
04] Acel sentiment de timiditate la copii este o simţire a sufletului, deoarece atunci când începe să
simtă, se arată în tăcere prin nemulţumire, deoarece sufletul se vede înfăşurat ca fiind ceva
spiritual într-o carne incomodă, de care nu se poate scăpa doar prin chinuri mari; cu cât mai fin şi
mai sensibil este un trup, cu atât mai mare este şi sentimentul de timiditate. Dacă un adevărat
membru înţelege să-l crească pe cel mic şi să ghideze acel sentiment spre a deveni umil, atunci
poate crea din acest sentiment copilului un spirit de protecţie şi îl pune pe drumul, pe care poate să
ajungă cu uşurinţă şi foarte repede la capătul desăvârşirii spirituale; dar doar o mică greşeală în
ghidarea acestui sentiment poate să se transforme imediat în mândrie şi aroganţă.
05] Sentimentul de timiditate să fie ghidat în aşa zisa ambiţie copilărească este foarte greşit; căci
atunci începe de îndată un copil, să se gâdească că este mai special decât altul. Cu uşurinţă se va
putea jigni şi supăra şi de aceea va plânge amarnic; prin acest plâns explică cât se poate de
limpede, că a fost jignit şi lovit de cineva în mândria sa.
06] Încearcă acum nişte părinţi slabi şi nevăzători să înbuneze copilul jignit, prin faptul, chiar dacă
este aparent, să tragă la răspundere pe cel care a rănit mândria copilului, atunci au aşezat aceştia,
prima sămânţă spre a linişti setea răzbunării; şi dacă acei părinţi îşi înbunează copilul tot în acelaşi
fel, atunci deseori creşte pentru ei şi pentru mulţi alţi oameni, un diavol. Dar acolo unde părinţii
sunt inteligenţi şi îi arată copilului deja din timp valoarea cea mare a celuilalt om şi prin aceasta
ghidează ei timiditatea spre a deveni umil, atunci vor creşte din copilul lor un înger, care mai târziu
vor fi adevărate exemple vii celorlalţi, la fel ca şi cele mai frumoase stele în noaptea pământească,
vor străluci şi îi vor bucura cu bunătatea şi blândeţea lor.
07] Dar pentru că rareori copiii primesc o astfel de educaţie, prin care se trezeşte la viaţă spiritul şi
sufletul lor, atunci trebuie să privească omul adult care a ajuns la o altă mentalitate, ca el să devină
cât se poate după toate puterile sale harnic în adevărata umilinţă. Până când nu a stârpit şi ultimul
rest a mândriei, nu poate ajunge nici aici şi nici în lumea de apoi la desăvârşirea totală în viaţa
complet cerească.
08] Cine vrea să se testeze, dacă este desăvârşit în umilinţă, acela să-şi întrebe inima, dacă mai
poate fi jignit prin ceva şi dacă poate să ierte din toată inima şi cu uşurinţă pe cei mai mari
duşmani şi jignitori ai săi şi să le facă bine celora, care i-au făcut rău, dacă nu mai simte nici un dor
pentru minunăţiile lumeşti şi dacă îi este indiferent să se simtă un om minor faţă de toţi ceilalţi
pentru a putea sluji pe fiecare! Cine poate face toate acestea fără supărare şi tristeţe, acela este
deja aici un locuitor a celor mai înalte ceruri a lui Dumnezeu şi va rămâne aşa în vecii vecilor; căci
printr-o astfel de umilinţă dreaptă devine sufletul său nu numai una cu spiritul, ci în mare parte şi
cu tot corpul său.
09] De aceea un astfel de om nu va gusta sau simţi vreodată moartea trupească, deoarece toată
partea trupească eterică – adică cel ce trăieşte natural – devine în această lume nemuritor
împreună cu sufletul şi spiritul.
10] Prin moartea fizică se desprinde doar făptura întunecată şi care nu simte nimic din jurul
sufletului, ceea ce nu-i mai poate pricinui nici o durere sau suferinţă sufletului, deoarece
sentimentele vii ale corpului sunt unite de multă vreme cu sufletul; şi un astfel de om desăvârşit nu
poate simţi înlăturarea umbrei trupului, care este şi aşa fără simţuri şi prin urmare mort, exact aşa
cum unui trup i se taie în timpul vieţii părul sau unghiile, acolo unde au crescut peste carne, sau
căderea unor solzi de piele, care se desprind ici şi colo de pe pielea trupului care şi aşa nu are simţ.
Căci ceea ce pe trup nu a avut vreun simţ, acest lucru nu poate să doară nici atunci când sufletul
se desprinde cu totul de trup, pentru că tot ceea ce este dotat cu simţuri şi ceea ce este viu a
trupului s-a unit deja de mult cu sufletul şi este o parte din el, iar aceste lucruri nu se mai pot
separa niciodată.
11] Tu ai văzut acum ce este adevărata umilinţă şi ceea ce desăvârşeşte ea şi prin urmare tu te vei
antrena în acest domeniu! Cine va urma cu credinţă ceea ce am rostit Eu acum, acela se va
convinge, că aceste cuvinte uşor de înţeles, redau fără vorbe prea multe şi goale, că nu provin de
la un om, ci doar de la un Dumnezeu. Şi cine trăieşte şi înfăptuieşte după ele, acela merge pe
drumul cel drept al desăvârşirii interioare şi spirituale. – Dar acum spune-Mi, dacă tu ai înţeles şi ai
priceput toate aceste lucruri!>

EV. 084. Capitol.

01] Spune Zorel, cât se poate de mirat de acest adevăr înalt şi pur a învăţăturii Mele practice dar
puţin cam întinse: <Domn şi Învăţător veşnic a tuturor vieţuitoarelor! Eu pentru persoana mea te-
am recunoscut pe Tine din această învăţătura a Ta chiar şi fără practicarea exerciţilor de viaţă, -
care au reieşit din gura Ta, iar aceasta nu a putut vorbi un om ci doar un Dumnezeu, care a creat
cerul şi acest pământ şi pe om; dar cu atât mai intensiv voi face eu tot posibilul în viaţa mea, ceea
ce Tu, o dragoste a dragostei, m-ai învăţat cu atâta milostivire!
02] Eu am înţeles totul; dar mi s-a părut ciudat căci mie mi se pare că eu am mai auzit undeva
aceste cuvinte şi le-am şi practicat. Dar acest lucru probabil ca s-a întâmplat doar în vis; căci în
viaţa de zi cu zi nu aş putea eu într-adevăr să spun, unde şi când să fi avut eu această milă mare!
Dar ciudat va rămâne totuşi, cât de cunoscut mi s-a părut fiecare cuvânt din gura Ta sfântă şi ce
efect prietenos au avut acestea! De aceea totul a fost atât de simplu! Dar fie cum o vrea, - astfel
de cuvinte şi astfel de învăţături, care ating atât de profund şi adevărat un om, nu au fost vreodată
rostite de o gură omenească!

EV - 4 76
03] Cine nu va găsi drumul cel drept după aceste cuvinte spre desăvârşirea interioară şi spirituală
şi care pe care nu-l va copleşi dorinţa să facă totul exact aşa, acela cu siguranţă că nu ar fi om, sau
poate că s-a obişnuit prea tare cu lumea proastă şi moartă şi sufletul său să fi devenit un diamant,
căci altfel nu ar fi posibil cum un om, care a auzit şi a înţeles această învăţătură, nu şi-ar ghida
toată viaţa, deoarece ar vedea scopul final exact atât de limpede şi de clar ca şi soarele la amiază!
Eu nu vreau să mă laud, de parcă aş fi obţinut ceva; dar o părere clară în minte despre adevărul
acestei învăţături, este ceva, care – cel puţin pentru mine – are o valoare imensă în viaţă.
04] Dar cine înţelege acest lucru sfânt aşa cum am făcut-o eu, acela nu va mai fi prost împreună cu
mine şi nu se va mai arunca în toate bălţile şi mocirlele din lume după aceste recunoaşteri, pentru
a pescui mâlul urât mirositor, cu care la sfârşit s-ar sufoca, decât să se urce pe înalţimile luminoase
a lui Horeb sau a lui Libanon pentru a culege plantele medicinale, care ar însănătoşi sufletul bolnav
şi şi l-ar pregăti întru totul pentru viaţa cea nouă. Eu înţeleg prin acele plante vindecătoare de pe
înalţimiile lui Herob şi a lui Libanon acele fapte, care se găsesc pe înalţimile luminate ale
recunoaşterii adevărului învăţăturii Tale, o Doamne, adică prin alte cuvinte, prin acţiunile ghidate
după cuvintele, care au fost rostite din gura Ta sfântă. Prin ‘Horeb‘ şi ‘Libanon înţeleg eu adevărul-
dumnezeiesc şi bunătatea-dumnezeiască, - aceasta înseamnă după înţelegerea mea.
05] Mare, sfânt şi măreţ peste tot eşti Tu, o Doamne, care te afli acum în faţa mea, - dar niciodată
mai mare şi mai sfânt şi mai măreţ decât în acei oameni, pe care dragostea şi înţelepciunea Ta i-a
schimbat în a fi copiii Tăi!
06] Iată, o Doamne şi pentru Tine trebuie să fie o bucurie mare, dacă o creatură de-a Ta începe să
audă şi să înţeleagă cuvântul Tău de tată, da, dacă de la sine se hotăreşte pentru totdeauna să
acţioneze şi să se mişte spre a ajunge la desăvârşirea totală, pe care Tu ca fiind Dumnezeu,
Creator, Tată şi Învăţător i-ai aşezat spre a ajunge la capătul cel fericit!
07] Cât de mare trebuie să fie bucuria Ta părintească, dacă un om a ajuns la desăvârşirea totală în
ordinea Ta cea sfântă! Dar cât de mare trebuie să fie atunci bucuria copilului, care prin nimic a
ajuns prin abundenţa umilinţei prin interiorul desăvârşirii sale să te recunoască în sfârşit pe Tine ca
fiind singurul şi adevăratul Tată! Pe acel spirit ceresc aş vrea să-l cunosc, care ar putea să-mi
descrie prin cea mai minunată fantezie fericirea, - şi pe acela, care ar putea din mărginirea sa
spirituală să înţeleagă în profunzime aceste fantezii! Eu am o presimţire, - da, mie mi se pare
iarăşi, de parcă aş fi simţit tot astfel de lucruri undeva într-un vis; dar se pare că sunt doar nişte
efecte sufleteşti din pricina învăţături Tale, o Doamne, din inima şi pe care le-a creat voinţa mea!
08] Este bucuria semănătorului, care recunoaşte cu bucurie, că pământul său este curăţat de
buruieni şi că au fost plantate cele mai pure seminţe, prin care se trezeşte cea mai reală speranţă
spre a avea o recoltă bună.
09] Pământul meu este bun, ceea ce Tu, o Doamne, ai văzut cu siguranţă, căci altfel nu ai fi
prăpădit cea mai bună sămânţă. Dar această recunoaştere se pare că îmi produce emoţii de
bucurie; căci eu sunt sigur de succes, pentru că sunt convins de posibilitatea, că voi realiza întru
totul cuvântul Tău cel sfânt. Dar dacă a început o dată ceva, atunci efectul nu poate să rămână
undeva ascuns. Eu însă nu vreau jumătate de măsură, ci totul; de aceea nu voi face ca acţiunile
mele să fie pe jumătate, ci ele să fie complete şi practicate aşa ca şi cuvântul Tău!
10] Dacă am putut face totul atunci când am fost un om rău, fără ca succesul meu să fie chiar
asigurat; doar un curent mai puternic de vânt şi toate speranţele mele bune se aflau pe fundul
mării! Şi totuşi nu-mi poate acuza nimeni frică şi nu poate dovedi că am făcut doar lucruri pe
jumătate. Dar dacă am putut să fiu întreg ca un om rău, de multe ori fără a avea vreo speranţă la
un efect spiritual, cu cât mai mult mă voi pricepe eu atunci să ocolesc jumătăţile şi voi întoarce
gândurile, cuvintele şi faptele de la ceea ce cere lumea; căci aceasta m-a dus destul timp de nas pe
frânghia proştilor.
11] Nici un fel de sămânţă a unor gânduri lumeşti şi nici urmă de fapte pământeşti să nu mai apară
în interiorul meu, adică aceasta înseamnă, nu după ce am hotărât eu aceasta! Dar pentru ceea ce
eu nu pot controla, adică de exemplu necesităţile trupului meu, nu pot să garantez; căci acestea se
află, o Doamne, în mâna Ta măreaţă a voinţei. Dar gândurile, ideile, cuvintele şi acţiunile mele vor
fi o dată mărturia, chiar şi un grec va putea să se ţină de cuvânt şi de ceea ce a hotărât o dată!
12] Dar mai poate fi că în aceste clipe fericite ale minţii mele să fi vorbit unele lucruri înainte de a
le înfăptui; dar nu face nimic! Zorel nu va uita ceea ce a vorbit în aceste clipe; şi dacă el nu uită,
atunci va acţiona strict după ce a spus – şi chiar dacă l-ar costa viaţa sa lumească! Din când ştiu cu
certitudine şi simt viu, că după debarasarea acestei cărni există cu adevărat o altă viaţă mai
desăvârşită şi de neegalat, îmi este această viaţă atât de importantă ca şi o nucă goală! Doar de
multe ori mi-am riscat viaţa pentru nişte câştiguri fără valoare şi lumeşti, - iar de nu o fac acum,
sunt sigur de câştigul de care vorbesc gândesc şi simt?!
13] Oh, eu nu vorbesc ca şi un nebun în extaz, ci cu cele mai reale simţuri din lume vorbesc eu
spre mărturia, că am înţeles şi priceput din belşug adevărul cuvântului lui Dumnezeu! Că am
înţeles în abundenţă, dovedeşte, că eu vreau să-mi risc această viaţă pământească pentru adevărul
cel sfânt, - iar aceste lucruri nu lumină spun eu doar aşa, pentru a da cuvintelor mele un efect
măreţ, ci eu vorbesc aşa cum este starea în inima mea.
14] Există oameni, care, cuprinşi de ocazii exepţionale şi traşi, vorbesc tot aşa, de parcă ar vrea în
următoarea zi să schimbe întreg pământul într-o grădină minunată; dar atunci când ocazia a
trecut, atunci se gândesc cu atenţie la ceea ce au văzut şi au auzit, dar cu dorinţa de acţionare
păleşte pe zi ce trece şi obiceiurile proaste şi vechi se instalează înapoi în locul hotărârilor noi. Dar
la mine nu s-a întâmplat niciodată aceasta;căci dacă eu am observat o dată ceva ca fiind adevărat,
atunci am acţionat eu ca atare, până când eu m-am convins că există ceva mai bun.

EV - 4 77
15] Acţiunile mele anterioare nu au fost în contrast cu părerile mele despre viaţă, care în faţa
Forumului au fost privite în mare parte ca fiind pure şi filiantropice pentru înţelegerile lumeşti. Dar
cum am putut eu să am habar, că voi ajunge în această lume în apropierea veşnicului Învăţător a
tuturor vietăţiilor, iar în faţa înţelepciunii Sale pure şi a privirilor asupra vieţii voi arunca toate ideile
şi gândurile mele în apă! Dar acest lucru de necrezut s-a întâmplat: Dumnezeu în abundenţa puterii
şi a înţelepciunii se află în faţa noastră şi ne învaţă nu doar folosul actual al omului, ci cel etern,
prin nişte cuvinte clare, aşa ca să le poată înţelege chiar şi un orb sau un surd în profunzimea lor!
Şi de aceea nu se poate face altceva, decât să te horăreşti pentru viaţă, iar de la o astfel de
hotărâre nu mă poate opri nici o lume împrăştiată în bucăţi!
16] Da, oameni, care sunt doar nişte laşi, aceia se vor ghida tot timpul după lume decât după
adevărul sfânt din gura singurului Dumnezeu adevărat şi pur; deoarece lumea are şi ea avantajele
ei pe moment care constă în aur, argint şi pietre preţioase! Pentru astfel de gunoaie îl lasă oamenii
slabi pe Dumnezeu de o parte; căci El lasă se plouă din ceruri cu aur sau cu argint. Eu însă am
cunoscut acum aurul pur a cerurilor adevărate şi detest deja de pe acum din adâncurile mele acest
gunoi pământesc! Tu, Domn măreţ şi etern, pedepseşte-mă acum dacă un cuvânt este fals, din
care au părăsit gura mea!
17] Pe tine, în alt Cireniu, te-am rugat însă în sărăcia şi prostia mea spirituală spre a-mi dărui
ceva; acum însă eu îmi retrag rugăminţile incorect formate! Căci unde am găsit comorile cerurilor
într-o astfel de măsură, nu mai am nevoie de cele lumeşti; nici pământul sau casa mea arsă nu mai
îmi este de folos, deoarece am recunoscut şi am văzut în inima mea casa lui Dumnezeu. Vindeţi
totul şi plătiţi pe aceia, cărora le datoraţi ceva lumesc! Eu voi lucra şi voi sluji oamenii în totul ce
este drept în faţa lui Dumnezeu; căci eu ştiu să lucrez, am învăţat în timp unele meserii şi de aceea
sunt totuşi un om folositor. Doar atât timp mi se va îngădui peste tot, ca eu să fiu întru totul la fel
în acţiunile mele, pentru ceea ce eu m-am decis pentru toate timpurile?!>
18] Spun Eu: <Pentru că ţi-am cunoscut foarte bine sufletul, am chemat Eu şi spiritul tău, căci
altfel nu ai fi venit aici; dar pentru că te-ai schimbat, va fi totul rezolvat pentru tine. Tu vei fi o
unealtă bună pentru grecii de la malurile Asiei mici şi chiar şi la aceia din Europa. Acolo există unii,
care tânjesc după lumină şi nu primesc de niciunde. Dar pentru moment vei fi bine primit în casa
lui Corneliu, care este un frate a lui Cireniu. Din acea casă vei fi pregătit cu tot ce-ţi va trebui. Dar
când va veni timpul, ca tu să mergi şi să faci popoarelor cunoscut numele Meu, îţi voi spune Eu
timpul. Dar acum ai totul, de ce ai nevoie; altceva te va învăţa spiritul adevărului. Atunci când va
trebui să vorbeşti, nu va trebui să te gândeşti, ci în acea oră ţi se va aşeza în gură şi în inimă
cuvintele, iar popoarele te vor auzi şi îl vor slăvi pe Acela, care ţi-a dat o astfel de înţelepciune şi
putere.>

Ev. 04. 085 capitol

01] Domnul: „Acum s-a făcut seară şi hangiul nostru Marcu a pregătit cina şi deoarece am făcut
acum cu tine încă o prindere bună, de aceea vom savura cina tot atât de bine pe cât este posibil pe
acest pământ; în împărăţia Mea din lumea de dincolo, va merge aceasta deja mai bine, o dată, în
viitor! După cină însă, nu ne vom deda somnului, ci la cu totul altceva şi mâine, înainte ca soarele
să răsară, ne vom despărţi pentru un timp; pentru că Eu mai am încă multe locuri de vizitat. Tu,
Rafael, însă mergi acum la femei şi lasă-le să vină iarăşi încoace; pentru că dezbaterea, care le
privea puţin sau deloc, a trecut şi timpul cinei a sosit!“
02] Rafael merge şi cheamă toate femeile şi Jarah vine în fugă la Mine şi spune: „O, Doamne! Tu
dragostea mea! O veşnicie mi s-a părut acum că durează, până ce am fost iarăşi chemate; dar
acum ţie toată mulţumirea, că am voie să fiu iarăşi la Tine! Dar n-am fi avut voie absolut deloc noi,
fiinţe femeieşti, să auzim toate cele ce Tu, o, Doamne, ai tratat cu Zorel?“
03] Spun Eu: „Nu, pentru că aceea ar fi fost pentru voi, fiinţe femeieşti, cu mult înainte de timpul
potrivit; de altfel, însă, n-ai pierdut tu absolut nimic în această privinţă - pentru că la timpul
potrivit îţi va fi totul evident. Dar acum vine cina şi tu te poţi înviora bine la aceasta cu Josoe şi cu
Rafael, pe care îl voi face mai îndeaproape cunoscut cu Zorel de-abia după cină; pentru că despre
acesta, n-are el încă nici un habar .
04] Dar astăzi, după cină, vom rămâne noi iarăşi treji până dimineaţa şi voi toţi veţi primi de văzut
şi de auzit o asemenea sumedenie de miracole ca niciodată înainte, în ultima noapte pe care o voi
petrece în mod trupesc printre voi; pentru ca, în această noapte, să învăţaţi să cunoaşteţi pe
deplin, cine este Acela, Care ţi-a vorbit acum un asemenea lucru. Dar despre acestea nu este voie
ca să-i fie cuiva menţionat ceva înainte de vreme! - Tu, dragul Meu Zorel, ţine-te însă acum după
Corneliu; pentru că el şi nu Cireniu, va fi de acum încolo îngrijitorul tău!“
05] Spune Cireniu: „Doamne! Eu nu-l invidiez pe fratele meu desigur cu nimic, ce este bun; dar pe
Zorel l-aş fi avut şi eu cu foarte mult drag la mine!“
06] Spun Eu: „Dorinţa ta îi face inimii Mele o bucurie mare şi este tot atât de mult valabilă ca fapta
însăşi; dar tu ai preluat dintre toţi aceia care au fost aici convertiţi, deja un număr mare pe
socoteala blidului tău! In Zinka şi însoţitorii lui ai tu o comoară, îi ai pe Stahar, Murel şi Floran, pe
Hebram şi Risa, pe Suetal, Ribar, Bael, pe Herme cu soţia şi fiicele, iar acum ai şi cele două fiice ale
tale Gamiela şi Ida, împreună cu aceia, pe care i-am rânduit ca gineri ai tăi, îl ai pe băiatul
miraculos Josoe; şi se înţelege de la sine, că şi suita tuturor celor numiţi îţi este dată şi tu poţi fi cu
aceasta pe deplin mulţumit! Fratele tău Corneliu îl preia numai pe Zorel şi acesta va face mai întâi
servicii bune casei lui şi mai târziu şi străinilor, pentru care l-am trezit. Dar tu vei merge destul de

EV - 4 78
des la fratele tău şi el la tine şi acolo vei putea să te sfătuieşti despre aşa multe lucruri cu Zorel al
nostru. - Mai eşti tu trist că nu ţi l-am încredinţat ţie pe Zorel?“
07] Spune Cireniu: „O, Doamne! Cum mă întrebi deci de aşa ceva?! Tu doară ştii, că voia Ta,
singura Sfântă este cea mai înaltă fericire a mea, să sune ea acum cum o vrea! În plus, nu trece
niciodată o lună întreagă, ca eu să nu mă duc la acest frate sau ca fratele să nu vină la mine în
vizită, în treburi sau din iubire frăţească veche şi atunci se va ivi într-adevăr o ocazie de a vorbi cu
acel bărbat câteva cuvinţele!
08] Dar Tu i-ai spus mai devreme dragei Jarah, că vei înfăptui în decursul acestei nopţi o
sumedenie de lucruri miraculoase, pentru că acum suntem noi toţi îndeajuns iniţiaţi în
înţelepciunea Ta; aşadar, în ce ar putea consta într-adevăr clipa principală a minunilor?“
09] Spun Eu: „Dragă prietene! Toate acestea le vei vedea şi le vei auzi la timpul potrivit, împreună
cu toţi ceilalţi! Dar, acum, îl vezi tu doară pe bătrânul Marcu cărând deja foarte harnic mâncărurile
şi vinul la mese, sare şi pâine şi înainte de toate au nevoie fiicele tale de o întărire bună; de aceea
nu se va mai întreprinde, nu se va mai vorbi şi nu se va mai discuta acum nimic înainte de cina
savurată!“

Ev. 04. 086 capitol

01] Marcu dă acum semnul pentru aşezare pe băncile lung instalate şi Corneliu îl cheamă pe Zorel,
ca să ia loc în dreapta lui.
02] Zorel refuză aceasta, spunând: „Inaltule domn şi stăpân! Nu-mi face totuşi aşa ceva! Pentru că
uite, locul meu este acolo, aproape de coliba de lemn, la ultima şi cea mai ordinară masă de
scânduri, la care şed ultimii şi cei mai neînsemnaţi slujitori şi robi ai voştri, - dar nu aici şi chiar în
dreapta ta, unde este pusă masa cea mai de frunte! Acesta ar fi un exerciţiu frumos de smerenie
din partea mea, pe care Domnul a toată viaţa l-a recomandat mai presus de toate inimii mele!“
03] Spun Eu: „Prietene Zorel, este aici îndeajunsă voinţa ta! De aceea, fă-i această plăcere lui
Corneliu! Smerenia caldă nu se află într-o faptă exterioară în faţă, ci în inimă, potrivit cu adevărul
deplin. Du-te la Ierusalim şi priveşte acolo cu luare aminte la farisei şi la toţi cărturarii, cu ce fel de
chipuri şi de haine pline de smerenie umblă ei printre oameni; inimile lor însă sunt pe lângă
acestea totuşi pline de înfumurarea cea mai rău mirositoare şi urăsc până adânc sub iad pe
oricine, care nu vrea să danseze după fluierul lor, - în timp ce un rege cu coroană şi sceptru, dacă
nu le pune pe acestea peste cuvântul unui om, poate fi de un cuget atât de smerit ca un ultim
cerşetor de pe stradă! Dacă iei acestea aşa bine în considerare, atunci vei fi într-adevăr tolerat în
dreapta lui Corneliu la masa noastră.“
04] Spune Zorel: „Ah, dacă aşa, atunci merge aceasta într-adevăr!“ - El merge acum acolo şi se
aşează după dorinţa lui Corneliu.
05] Dar Corneliu îi spune: „Aşa, dragă prietene, aşa mă bucură aceasta din toată inima! Noi doară
vrem să trăim şi să înfăptuim laolaltă în viitor în numele Aceluia, Care ne-a iluminat! Eu îmi închipui
aceasta aşa, în ceea ce priveşte aici o smerenie adevărată: Trebuie să fim în inimă plini de
adevărata smerenie şi dragoste către aproapele, dar, în exterior, nu trebuie tocmai să ne fălim cu
acestea; fiindcă prin aceea că mă aplec în exterior prea adânc într-un mod de rob sub ceilalţi
oameni, îi fac înfumuraţi şi îmi iau ocazia de a le putea sluji în toate, ce ar fi aici folositor.
06] La un anumit respect, pe care îl am de aşteptat, ca om de la un semen, nu am voie niciodată
să renunţ pe deplin, pentru că fără acelaşi, nu pot înfăptui nimic bine rodnic! De aceea vrem noi doi
să fim, ce-i drept, în inimile noastre atât de smeriţi pe cât este întotdeauna posibil; dar în privinţa
cinstei noastre exterioare necesare, nu putem şi nu vrem să renunţăm cu nimic!
07] Noi vom ajunge foarte des în ocazii şi vom vedea, cum anumiţi oameni săraci trebuie să se
îndeletnicească, spre întreţinerea lor, cu munci foarte josnice şi extrem de necinstite. Să mergem
noi, pentru a pune cumva coroana pe smerenia noastră, să golim de asemenea băltoacele şi gropile
de gunoi?! De acestea, cred eu, nu este nevoie în exterior; aici este îndeajuns, ca să nu
considerăm în inimile noastre acei oameni, care se îndeletnicesc cu o asemenea muncă, din
această pricină mai neînsemnaţi decât noi, care am primit de la Domnul să administrăm o cu totul
altă slujbă.
08] Noi înşine trebuie mai întâi să cinstim slujba foarte, dar pe noi fireşte nu cumva din pricina
noastră, ci în faţa poporului numai din pricina slujbei. Dar dacă aceasta este o necesitate, noi nu
avem voie să mergem să curăţăm băltoacele şi gropile de gunoi, ci trebuie să încredinţăm această
muncă acelora, care sunt determinaţi de către Domnul şi de către natură pentru acest lucru. Noi
nici n-am suporta aceasta, pentru că n-am fost obişnuiţi cu aşa ceva începând din copilărie. Şi
Domnul nici nu va cere, cu siguranţă, aşa ceva de la noi; dar aceasta cere El ca Tată al tuturor
oamenilor, ca noi să nu dispreţuim în inimile noastre nici un om, nici chiar pe cel mai mare păcătos,
ci să punem totul la contribuţie, pentru a salva sufletul lui! Şi aşa cred eu că vom acţiona drept în
faţa lui Dumnezeu şi în faţa tuturor oamenilor.“
09] Spun Eu: „Da, aşa este bine! Adevărata smerenie şi adevărata dragoste către aproapele
locuiesc cu adevărat în inimile voastre - şi nu în aparenţa exterioară, ca la farisei!
10] Cine se pune sub tărâţe şi tescovină de la tescuitul strugurilor, fără a fi împins de necesitate,
trebuie la sfârşit să accepte să fie mâncat de porci!
11] Aşa nu cere, de asemenea, adevărată smerenie, ca voi să aruncaţi mărgăritarele învăţăturii
Mele tocmai în faţa porcilor. Pentru că există oameni, care sunt aici mai răi decât porcii şi pentru
aceia nu se potriveşte învăţătura Mea; pentru că acel fel de oameni puteţi să-l folosiţi mai degrabă

EV - 4 79
cu totul potrivit la curăţirea băltoacelor şi a gropilor de gunoi, înainte să le faceţi cunoscute
cuvintele Mele şi numele Meu!
12] Dar să nu priviţi în acest caz la haină sau la o demnitate exterioară, ci numai la purtarea unui
om după inima şi cugetul lui! Dacă acesta este ales, blând şi răbdător, atunci propovăduiţi-i
Evanghelia şi spuneţi-i: >Pacea fie cu tine în numele Domnului şi cu toţi oamenii de pe pământ,
care sunt de o voinţă bună!< Dacă omul, astfel binecuvântat dinainte, este de o voinţă şi de o
inimă cu adevărat bună, atunci va rămâne în el pacea plină de binecuvântare şi Evanghelia lui
făcută cunoscută, va începe să poarte cel mai degrabă cele mai frumoase roade ale cerului. Şi aşa
cred acum şi sunt Eu Insumi de părere, după felul vostru omenesc, că voi toţi ar trebui să fiţi acum
aşa pe deplin familiarizaţi cu ceea ce este adevărata smerenie!
13] Şi deoarece mâncărurile se află deja pe masă în măsura cea mai îmbelşugată, de aceea să
mâncăm şi să bem noi toţi după plăcerea inimii plini de buna voie; pentru că, dacă Eu, ca un
adevărat mire al sufletelor voastre, şed între voi, atunci puteţi să mâncaţi într-adevăr cu Mine
această mâncare bine pregătită, voi fiind plini de bună voie şi cuget voios! Dar când nu voi mai fi în
scurt timp, ca acum printre voi, puteţi să şedeţi iarăşi la masa gustării, cu o plăcere şi o veselie mai
mică!“

Ev. 04. 087 capitol

01] Toţi îşi iau acum în farfurii şi mănâncă energic şi vioi fără şovăială; deosebit de tare a luat
Rafael mai mulţi peşti mari în faţa lui, la vedere şi i-a mâncat miraculos de repede, ceea ce au
observat deosebit de tare Zorel şi Zinka, dar mai ales Zorel, care încă nu ştia absolut deloc, cine ar
fi tinerelul. El s-a informat de aceea la Cireniu, cum ar mânca băiatul chiar atât de lihnit cei mai
mari peşti, deoarece el n-ar arăta nici pe departe asemenea unui mâncăcios.
02] Apoi, îi dă Cireniu ca răspuns: „Acel băiat este o fiinţă minunată; el este un om şi un duh în
aceeaşi măsură, este însufleţit de o putere şi stăpânire, de care n-ai visat niciodată ceva, fratele
meu Corneliu, care şade lângă tine, poate să-ţi adeverească aceasta!“
03] Aici îl întreabă Zorel pe Corneliu, dacă e deosebită situaţia în privinţa băiatului.
04] Spune Corneliu: „Vezi, dragă Zorel, el este ceea ce ţi-a făcut deja cunoscut fratele meu; ceva
mai mult despre fiinţa lui minunată, nu pot să-ţi fac cunoscut din pricina motivului foarte simplu,
pentru că eu însumi, spus cu totul deschis, nu înţeleg această chestiune. El este cumva acelaşi
înger, care i-a slujit odinioară, după mitul evreilor, unui tânăr Tobie ca îndrumător. Eu n-am fost
prezent, pentru a-ţi putea servi ca martor viu în această treabă; dar eu cred că aceasta a fost aşa,
- şi de ce să nu credem aşa ceva?!
05] Se întâmplă iarăşi aici asemenea lucruri miraculoase, pe care urmaşii noştrii târzii le vor crede
cu greu, - şi totuşi sunt ele adevărate în faţa ochilor şi a urechilor noastre, pentru că noi le vedem
şi le auzim! Se întâmplă acum aşa de multe dintre lucrurile Dumnezeieşti minunate, că la sfârşit
trebuie să credem totul, ce este povestit în Scripiturile şi cărţile evreilor ca fiind miracole. Pentru că
dacă poate o minune s-o acopere straşnic pe cealaltă, de ce nu şi în acele timpuri străvechi şi aşa
poate acest puternic mâncător să-i fi slujit foarte bine unui Tobie tânăr evlavios ca îndrumător,
înainte cu câteva sute de ani! Eu, cred acum toate acestea într-un mod tare ca de piatră şi sunt de
părere că nici tu nu vei avea vreo şovăială în această privinţă!“
06] Spune Zorel: „Eu, absolut deloc; pentru că tot miracolul este ceva deosebit şi nu are nici o
asemănare cu apariţile în domeniul naturalului. El calcă în picioare legile cunoscute ale lumii
naturale şi este în sine împlinirea fanteziei unui poet înzestrat cu toată înţelepciunea. Pentru că
orice îşi poate imagina un om bogat în fantezie, este realizat în domeniul miracolului!
07] Unui Dumnezeu trebuie să-I fie totul posibil, pentru că dăinuirea unei lumi şi a cerului înstelat
mărturisesc aici continuu ca martori permanenţi! Fiindcă prima creare a unei lumi ar trebui doară
să ni se pară foarte îngrozitor de miraculoasă! Dacă există o dată aici o lume ca fiind creată,
înzestrată cu anumitele legi de dăinuire şi populată cu fiinţe sub aceleaşi legi de dăinuire, atunci
fireşte că nu mai poate ea într-adevăr să li se pară acelora care o populează chiar prea
miraculoasă!
08] Dar dacă vine Creatorul într-un mod ieşit din comun, la populaţia lumii pe aceeaşi lume
minunat creată, atunci trebuie aceasta desigur să înceapă să se mire din nou, dacă bătrânul
Atotputernic începe să realizeze lucruri în faţa ochilor ei, care îi pot fi posibile fireşte numai Lui şi
altfel, nici unuia în întreaga nemărginire, fără voia Lui.
09] Eu nu pun însă absolut deloc la îndoială, că un oarecare om duhovnicesc pe deplin desăvârşit,
va fi de asemenea în stare să înfăptuiască lucruri miraculoase; poate va putea el, ca un duh pe
deplin desăvârşit, curat, să creeze chiar de asemenea o lume mică, - dar fără înfăptuirea voii
Dumnezeieşti, veşnic niciodată! Un asemenea duh va putea vorbi şi învăţa de asemenea cu
siguranţă într-un mod foarte înţelept, dar fără Duhul Dumnezeiesc din pieptul său, de asemenea
veşnic niciodată!
10] Eu pot încă să-mi aduc aminte aşa întunecat din istoria evreiască, că, o dată, un măgar ar fi
vorbit către un prooroc Bileam într-un mod foarte înţelept. Da, în timpuri foarte străvechi, oamenii
ar fi fost învăţaţi chiar de animalele sălbatice şi răpitoare! Noi n-am fost de asemenea de faţă,
potrivit cu cuvintele tale; dar, neţinând cont de aceasta, poate să fie un sâmbure de adevăr în acest
fapt. Dar asemenea animale au fost cuprinse cu siguranţă de Duhul lui Dumnezeu pentru acea clipă
şi trebuiau să-I servească ca unelte! Şi nu cu mult mai altfel şi mai bine vor sta lucrurile cu
înţelepciunea celor mai înţelepţi oameni şi a celor mai înţelepte duhuri; diferenţa mare, prorpiu zisă
constă numai în perseverenţă şi în creştere!

EV - 4 80
11] Aceasta este opinia mea! Acest fapt nu vreau să-l am înfăţişat fireşte, ca un anumit adevăr
apodictic, - pentru că eu m-am scufundat o dată cu motivele mele de raţiune şi nu mai doresc să
trăiesc încă o dată o asemenea săritură pe viaţă şi pe moarte; dar numai, cum se vorbeşte aşa
despre aceasta într-un mod rezonabil, poţi să pui într-adevăr faţă în faţă o asemenea părere
împotriva alteia, fără o motivaţie anume şi să ajungi la sfârşit la înţelegere, dacă şi cât de mult
adevăr se află în aceasta, sau cât nu se află în ea!“
12] Spune Corneliu: „Prietene, tu vorbeşti ca şi cum ai scrie şi în privinţa părerii tale modeste, este
deja cu siguranţă de asemenea un sâmbure de adevăr; dar eu mai am acum încă o părere pentru
tine şi aceasta constă în faptul, ca tu să mănânci acum peştele tău şi să nu te uiţi aşa de mult
asupra faptului, cum băiatul ceresc topeşte un peşte după altul şi că încă exprimă o poftă de
mâncare, din care se lasă recunoscut cu toată uşurinţa, că ar fi în stare să mănânce încă zece
asemenea peşti fără toată osteneala! Mănâncă acum şi tu şi arată că şi tu poţi să te faci naşul cel
puţin al unui peşte şi al unui pahar de vin bun, ba chiar cel mai bun!“
13] La îndemnul acestor cuvinte, mănâncă şi bea acum Zorel al nostru în toată liniştea foarte
energic fără şovăială şi nu se mai interesează de tot ce se întâmplă în jurul nostru.

Ev. 04. 088 capitol

01] Dar vinul începuse să dezlege limbile la mese şi starea s-a făcut de aceea tot mai vioaie şi mai
vioaie. S-au format chiar păreri diferite despre Mine şi s-ar putea spune, că aici, la cină, se
desfăşura o primă schismă.Unii susţineau că Eu aş fi cu totul nemijlocit cea mai înaltă Fiinţă
Dumnezeiască; alţii spuneau însă: Eu aş fi într-adevăr Aceasta, dar nu nemijlocit, ci mijlocit. Alţii:
Eu aş fi de fapt numai un Fiu al lui David, după spiţa neamului şi aş fi determinat, ca să fiu Mesia al
împărăţiei lui David şi înzestrat de aceea cu puterea miraculoasă a lui David şi cu înţelepciunea lui
Solomon. Alţii erau de părere că: Eu aş fi un înger de frunte al cerului, păşind acum în carne pe
pământ numai de formă şi aş mai avea un adiotant din ceruri la Mine.
02] O parte, la care s-a alipit parţial chiar apostolul Meu, M-a mărturisit ca Fiu al Celui mai înalt. Eu
aş avea, ce-i drept, aceleaşi proprietăţi ca Tatăl Meu, aş fi însă totuşi o cu totul altă personalitate şi
Duhul lui Dumnezeu, de asemenea, pus adesea în discuţie, ar putea cumva să înfăţişeze la sfârşit
chiar o a treia personalitate, care, în anumite cazuri, ar avea de vorbit un cuvinţel pentru sine cu
totul singură!
03] Cu această părere au fost numai foarte puţini de acord. Unii l-au întrebat pe Petru, ce părere ar
avea el.
04] Petru a spus: „El, Domnul Insuşi, ne-a întrebat, când am călătorit prin această împrejurime, ce
ar crede oamenii despre El, cine ar fi El şi ce am crede în sfârşit noi înşine despre El. Atunci, s-a
afirmat de asemenea aceasta şi aceea şi când am fost întrebat la sfârşit eu însumi, am spus fără
şovăială, cum am simţit în inimă: >Tu eşti Fiul Celui mai înalt!< Şi El a fost pe deplin mulţumit cu o
asemenea mărturie a mea şi m-a numit chiar o stâncă a credinţei, pe care va zidi El biserica Lui,
care n-ar mai fi biruită de porţile iadului. Cu aceasta a fost deci încuviinţată şi confirmată de El
Insuşi părerea mea atunci rostită şi aşa nu fac eu nedreptate, dacă rămân ferm la ea ca o stâncă!“
05] Dar Ioan a fost totuşi într-un mod foarte însemnat împotriva acestei păreri a lui Petru şi a
spus: „În El sălăşluieşte într-un mod trupesc belşugul Dumnezeirii! Ca Fiu, dar Care nu este şi nu
poate fi o altă personalitate, recunosc eu numai trupul Lui, atâta timp cât este el un mijloc pentru
scop; dar, per total, este El totuşi identic cu Dumnezeirea sălăşluind în El din tot belşugul!
06] Sau este trupul meu cumva o altă personalitate decât sufletul meu? Nu alcătuiesc amândouă
un om, deşi la începutul existenţei mele trebuia sufletul să-şi formeze acest trup şi s-ar putea
spune prin urmare: Sufletul a tras peste sine un al doilea om material şi astfel şi-a pus în jurul său
o a doua personalitate? Se poate spune într-adevăr, că trupul este un fiu sau ceva produs de către
suflet, dar de aceea nu alcătuieşte el nici o a doua personalitate cu sufletul sau chiar fără el! Şi încă
mai puţin se poate spune aceasta despre Duhul din suflet; pentru că ce ar fi deci un suflet fără
Duhul Dumnezeiesc din el? Sufletul devine un om desăvârşit prin el, dacă Duhul Dumnezeiesc a
pătruns sufletul pe deplin şi din temelie! Aici este Duhul, sufletul şi trupul una cu desăvârşire şi
aceeaşi personalitate!
07] În plus, este scris: >Dumnezeu l-a făcut pe om pe deplin după chipul şi asemănarea Lui.< Dar
dacă omul, ca o deplină asemănare a lui Dumnezeu cu duhul său, sufletul şi cu trupul său, este
numai un om şi nu trei, atunci va fi Dumnezeu, ca Duhul cel mai desăvârşit dinainte de veci,
înconjurat cu un suflet tot aşa de desăvârşit şi acum de asemenea vizibil cu trupul Lui în faţa
ochilor noştri, de asemenea numai un Dumnezeu şi veşnic niciodată un Dumnezeu întreit, cumva
chiar încă în trei persoane distincte! - Aceasta este părerea mea, pe care o menţin de neclintit, fără
să vreau să fiu de aceea o stâncă a credinţei!“
08] Spun toţi de la masa Mea: „Ioan a vorbit drept!“
09] Dar Petru vrea de aceea să se corecteze acum şi spune: „Da, aşa este doară şi părerea mea;
numai că nu sunt meşter la cuvânt, pentru a aduce înţelegerea mea interioară, repede la lumina
zilei, deşi această treabă va fi întotdeauna puţin cam greu de înţeles!“
10] Spune Ioan: „Greu şi iarăşi nu prea greu! După felul tău, nu va înţelege niciodată un om pe
acest pământ, - după felul meu, aşa gândesc eu, iarăşi foarte uşor! Domnul singur să fie acum
între noi doi un judecător potrivit!“
11] Spun Eu: „Credinţa este în stare de multe, dar dragostea poate totul! Tu, Simon Iuda, eşti într-
adevăr o stâncă în credinţă; dar Ioan este un diamant curat în iubire şi de aceea vede el mai adânc
decât altcineva dintre voi. El este de aceea şi cronicarul Meu propriu zis; va primi de la Mine multe

EV - 4 81
de scris pe hârtie, ceea ce vă va fi vouă tuturor încă un mister! Pentru că într-o asemenea iubire au
spaţiu multe lucruri, în credinţă însă numai ceva anumit, unde se spune: >Până aici şi atunci, nu
mai departe!< ţineţi-vă numai de afirmaţia aceluia pe care îl iubesc; pentru că el Mă va înfăţişa
lumii ca desăvârşit!“
12] Din această pricină devine Petru puţin jenat şi pe Ioan mereu aşa puţin gelos foarte în secret.
Din acest motiv a stăruit Petru şi după învierea Mea, atunci când L-am îndemnat, ca el să-Mi
urmeze şi să pască oile Mele, asupra faptului, că Ioan M-a urmat de asemenea fără îndemnul Meu,
în care privinţă, cum este cunoscut, L-am mustrat pe Petru şi la care oacazie I-am prezis lui Ioan o
cea mai deplină nemurire, - de unde a ajuns atunci legenda în popor, că acest ucenic nu va mai
muri niciodată, nici chiar într-un mod trupesc.
13] Dar Petru l-a întrebat pe Ioan, cum face el, că aduce mereu o înţelegere şi recunoaştere mult
mai adâncă la lumina zilei decât el, anume Petru.
14] Dar Ioan a spus: „Vezi, eu nu locuiesc în inima ta şi tu nu într-a mea. Eu nu am pentru aceasta
nici o riglă de măsurat, pentru a putea determina, din ce motiv opinia mea este cea mai temeinică
şi mai adevărată! Dar, deoarece Domnul Insuşi a spus-o acum cu voce tare în faţa noastră, anume
diferenţa dintre credinţă şi iubire, atunci ia aceasta ca răspuns la întrebarea ta! Pentru că rărunchii
şi inimile le poate cerceta numai Domnul singur şi aşa va şi şti El până la un fir de păr, ce diferenţă
este aici între inimile noastre.“
15] Cu acest răspuns a fost Petru deocamdată mulţumit şi n-a întrebat mai departe. Dar ajunsese
acum cina la sfârşit şi noi ne-am ridicat şi ne-am dus toţi pe munte.

Ev. 04. 089 capitol

01] Atunci când noi toţi am ajuns încetul cu încetul pe muntele nouă deja cunoscut şi când am luat
locurile noastre în posesie, a venit bătrânul Marcu cu soţia şi copiii lui la Mine şi M-a rugat foarte
stăruitor, ca Eu să doresc să petrec ziua următoare la el, deoarece i s-ar părea prea dureros, dacă
l-aş părăsi înainte de răsăritul soarelui.
02] Spun Eu: „Fi tu din această pricină fără grijă! Eu pot să plec şi să rămân, pe Mine nu Mă apasă
timpul; pentru că sunt un Domn al timpului şi al tuturor timpurilor! Peste capul Meu nu se adună
laolaltă vreo presiune a timpului. Dar mai sunt încă multe localităţi, pe care trebuie să le vizitez şi
pe care le voi vizita; dar, de o zi sau o oră, nu depinde aceasta pentru Mine acolo, unde am găsit o
iubire adevărată, vie.“
03] Spune Marcu, cu lacrimi în ochi: „O, Doamne şi Tată, veşnică mulţumire ţie pentru această
milostivire peste măsură de mare! Singura voie sfântă a Ta să se întâmple! Dar, Doamne, noaptea
este foarte întunecată, pentru că norii au acoperit cerul într-un mod foarte dens; să nu rânduiesc
ca să fie aduse făclii aici, sus?“
04] Spun Eu: „Lasă asta, noi ne vom procura lumină!“
05] Aici îl chem pe Rafael şi îi spun: „În mijlocul Africii, acolo unde se află munţii înalţi ai
Comrahaiei şi unde primele izvoare ale Nilului iasă în şuvoaie dintr-o stâncă, vei găsi tu o piatră la
zece înălţimi de om sub dărâmături, de mărimea unui cap de om; pe aceea adumi-o încoace, ea să
ne ilumineze noaptea aceasta! Când o vei fi adus încoace, atunci pune-o pe acel trunchi gol de
copac, ca lumina ei să pătrundă departe şi să ilumineze împrejurimea! Am vorbit cu tine, ca şi cu
un om, tocmai din pricina oamenilor, ca ei să ştie, ce se va întâmpla şi ca să recunoască puterea
Mea spre îndeplinirea voii Mele.“
06] Cu aceasta, a dispărut Rafael, a fost asemenea unui meteor zburător de lumină, de îndată la
noi cu tot cu piatră, strălucind luminos ca soarele.
07] Dar înainte ca Rafael să fi pus piatra pe trunchiul de copac manţionat gol pe dinăuntru şi
pleşuv, au cerut mai mulţi, ca să ia piatră într-un aspect mai aprofundat.
08] Dar atunci când a adus-o Rafael foarte tare în apropiere, nu putea nimeni să se uite la aeea
putere a luminii, pentru că ea lăsa de la sine o lumină atât de puternică, ca soarele pentru pământ
într-o cea mai scurtă zi de iarnă, asta înseamnă pentru simţul văzului al ochilor omeneşti din carne
şi prin urmare nu i-a mai rămas lui Rafael nimic altceva de prisos, decât să pună piatra de lumină
de îndată la locul determinării sale. De acolo, lumina ei foarte intensivă a iluminat împrejurimea
într-un mod atât de însemnat, că se putea recunoaşte departe totul destul de bine.
09] Că atât Zinka cu oamenii săi şi că, mai ales Zorel de-abia se încumeta să respire de atâta
mirare, se lasă uşor de înţeles. Zorel se ostenea să spună ceva aşa bine rezonabil din temelie
despre aceasta; dar n-a adus nimic la iveală, pentru că i se puneau aici împotrivă imposibilităţi
logice, după noţiunile sale încă foarte matematic stereotipice, în apariţia procurării rapide a pietrei
şi în privinţa strălucirii foarte vehemente a acesteia, cărora experienţele sale şi ştiinţele sale nu le
puteau smulge nici o victorie. El fusese în primul rând de mai multe ori în Egipt cu sclavele sale şi o
dată, într-o călătorie de două zile, încă departe în spatele Cataractelor. De aceea nu i-a fost
necunoscută pe deplin depărtarea împrejurimilor din sudul Egiptului, deoarece se necesita cu
cămile bune mereu un timp de cinci până la şase săptămâni de călătorie până la Cataracte.
10] După calculul său ar parcurge un orcan această distanţă în trei zile şi o săgeată această
călătorie într-o jumătate de zi . - Ce rapiditate în mişcare trebuie prin urmare să fi avut băiatul,
pentru a parcurge o distanţă desigur de trei ori aşa de lungă în puţine clipe! Dacă este băiatul un
duh, - cum a putut el căra o materie şi cum a putut materia, chiar de felul cel mai tare, să fie
protejată de distrugere prin opunerea aerului?! Acest lucru nu există în legile naturii! Atunci, se mai
adaugă lumina foarte intensivă, lipsită de căldură şi asemănătoare cu cea a soarelui; nici acest fapt
nu există! Nici o experienţă n-a descoperit vreodată, afară de lemnul în putrefacţie, a cărui

EV - 4 82
strălucire este însă de fapt de asemenea numai aşa o licărire ştearsă, care noaptea, chiar şi în cea
mai mare intensitate, se aseamănă numai de-abia strălucirii viermişorilor de solstiţiu!
11] Aşa a cugetat Zorel al nostru câtva timp şi le-a spus după aceea lui Corneliu şi lui Zinka:
„Aceasta vreau s-o numesc totuşi o minune veritabilă; pentru că aşa ceva nu s-a întâmplat
niciodată până acum pe pământ! Ce fel de piatră va fi aceasta cumva totuşi? Din toate timpurile
până acum, nu a fost niciodată descoperită o asemenea piatră! Ce valoare ar trebui să aibe o
asemenea piatră pentru un împărat sau pentru un rege, cu condiţia, ca ea să nu-şi piardă lumina
cu timpul! Pentru că pe ţărmul larg răspândit al Africii până foarte departe în spatele columnelor lui
Hercule, până în împrejurimile, unde extremităţile înalţilor munţi ai Atlasului salută oceanul
Atlantic, se văd de asemenea în vara târzie, pe ici pe colo, pietre foarte albe şi strălucind foarte
tare noaptea, în anumite ore; dar strălucirea lor nu durează mult timp şi dacă rânduieşti ca o
asemenea piatră să fie adusă într-o încăpere uscată, se sfârşeşte strălucirea ei şi piatra nu mai are
nici o valoare. Dar, în privinţa acestei pietre, se pare că este o situaţie cu totul stranie! Aceasta nu
va mai pierde cu siguranţă niciodată lumina ei şi trebuie să aibe de aceea o valoare imensă!“
12] Spune Corneliu: „Nu numai din pricina strălucirii, ci cu mult mai mult din pricina aceluia, prin
care fusese ea adusă încoace! Dar să lăsam acum asta! Mâine pe timp de zi vom putea s-o
cercetăm şi s-o judecăm mai uşor decât astăzi; pentru că atunci vor fi ochii noştri mai puţin
sensibili prin lumina soarelui decât astăzi, asta înseamnă acum, în această noapte densă, în care
norii fac tuturor o faţă binecuvântată înspre o ploaie straşnică de ţară. Dar acum să fim tăcuţi;
pentru că Domnul va începe, ceea ne-a prezis jos, la masă!“
13] Cu acestea se mulţumeşte Zorel şi este acum pe deplin ochi şi urechi.
14] Dar acum vine Ouran la Mine şi spune: „Doamne, ce se va întâmpla mâine cu piatra, îşi va
menţine ea, într-adevăr, necontenit lumina ei?“
15] Spun Eu: „Cu această întrebare ai adus tu de fapt dorinţa la lumina zilei, că ai dori s-o posedezi
pentru coroanele tale! Dar aceasta nu merge; pentru că s-ar putea forma războaie mari şi foarte
stricăcioase din pricina cuceririi acestei pietre. De aceea o va pune mâine îngerul Meu iarăşi înapoi
acolo, de unde a luat-o şi acest fapt pune pentru totdeauna un sfârşit la toată cearta.“
16] Cu acest răspuns se mulţumeşte Ouran cu desăvârşire şi merge înapoi la locul lui.
17] Dar Cireniu spune: „Doamne! Ca un cadou pentru împărat ar face această piatră lumnioasă
desigur o impresie enormă.“
18] Spun Eu: „Acest lucru cu totul sigur, dar ea ar împrumuta războaielor lumina ei din pricina
valorii sale prea mari şi acest fapt ar fi destul de rău! Câteva grăunţe din aceasta, să ai, - dar
piatra întreagă, nu!“
19] Spune Cireniu: „Dar cum şi în ce formă deţine deci această piatră această capacitate de
strălucire? Ce nume are ea într-adevăr?“
20] Spun Eu la acestea: „Aceste pietre nu aparţin de fapt de acest pământ, ci sunt acasă numai în
marea lume a sorilor. Aşadar, în marea lume a sorilor există, din când în când, erupţii mari cu
manifestare de putere, pentru noţiunile voastre, nemăsurabile cu desăvârşire, de care sunt
cuprinse foarte des asemenea pietre şi aruncate în afară în spaţiul larg al creaţiei cu cea mai mare
putere de aruncare. Şi aici ai tu una dintre acelea!
21] Strălucirea ei provine doar de la suprafaţa ei extrem de netedă mai presus de toate noţiunile
tale, pe care se adună necontenit o grămadă de focuri de fulger şi care îndeamnă mereu la
activitate duhurile alungate în materia foarte tare tocmai prin focul menţionat. În plus, este această
piatră în cea mai mare măsură transparentă şi se vădeşte prin urmare foarte uşor, într-un mod
activ, orice activitate interioară a duhurilor în apariţia exterioară a strălucirii şi bineînţeles că
această activitate foarte interioară a duhurilor se înmulţeşte prin activitatea exterioară a duhurilor
aerului care plutesc rapid pe lângă suprafaţa extrem de netedă a fomei rotunde.
22] Dar aceste pietre nu se găsesc natural astfel în soare, ci ele sunt de asemenea de-abia
preparate spre aceasta prin arta şi prin mâinile oamenilor de acolo. Ele sunt găsite cel mai adesea
în formă rotundă în împrejurimea marilor fluvii şi se formează mereu la erupţii. În acele cazuri, se
alungă departe în afară, în spaţiul umplut cu eter, elemente minerale topite în cea mai înaltă
măsură şi în spaţiul liber preiau mereu înfăţişarea rotundă a unei oale, potrivit cu legea atracţiei
universale pusă în orice materie, aspirând către punctul din mijloc şi căutându-l pe acelaşi.
23] Căderea înapoi a unor asemenea bile, care pot fi de mărimi foarte diferite, durează adesea zile,
săptămâni, luni şi la cele mai mari, adesea mulţi ani, depinde de faptul cum au fost ele aruncate în
afară, mai mult sau mai puţin departe de soare. Aşadar, unele cad pe munţii şi stâncile soarelui şi
se sparg; dar multe cad în apele mari, rămân intacte şi sunt uşor scoase afară de către oamenii
lumii solare. Pentru că oamenii soarelui pot să rămână foarte uşor, adesea ore în şir, sub apă şi să
muncească pe solul mării ca pe pământ uscat şi acest fapt cu atât mai uşor, pentru că deţin, pe
lângă asemenea capacităţi aproape de felul amfibilor, instrumente de scufundare cu totul foarte
utile.
24] Dacă o casă mare a soarelui s-a aprovizionat îndeajuns cu asemenea bile, atunci sunt ele, în
ciuda faptului că deţin deja oricum o suprafaţa extrem de netedă, încă mai mult şlefuite şi lustruite
cu toată hărnicia artei şi anume până la acea măsură, unde încep să strălucească la lustruire. Dacă
a ajuns o dată lustruirea până la acel punct, sunt ele puse ca bile de iluminare pe columne special
făcute în culoare lungi, de felul catacombelor, de sub pământ care apar des, prin care trece
necontenit un vânt puternic şi iluminează astfel înfăţişat mai mult decât îndeajuns, culoarele
subterane şi servesc totodată ca o podoabă deosebită unor asemenea culoare, care sunt foarte
importante, mai ales în lumea soarelui; pentru că acolo nu este arareori o casă obişnuită, de locuit
deja cu mult mai ornamentată şi împodobită, mai ales în interior, ca în Ierusalim templul lui

EV - 4 83
Solomon. Şi aşa se poate într-adevăr imagina de asemenea, că oamenii soarelui, mai ales cei ai
zonei mijlocii, pun tot posibilul la contribuţie şi pentru împodobirea culoarelor lor subterane.
25] Insă, noi nu ne-am adunat aici, pentru a dobândi o descriere pământească a lumii mari a
soarelui, ci din pricina întăririi credinţei şi voinţei voastre. Dar pentru a dobândi aceasta, este
nevoie de cu totul altceva decât de o descriere pământească încă cât se poate de exactă şi
cuprinzătoare a marii lumi de soare!“
26] Intreabă Cireniu: „Doamne! Dar dacă această bilă strălucitoare este aşa de compactă mai
presus de toate diamantele, cum se vor putea separa oarecare grăunţe distincte de pe suprafaţa ei,
pe care aş dori să le posedez cu chiar aşa de mult drag, ca amintire de la această seară?!“
27] Spun Eu: „Tu gândeşti uneori încă de asemenea foarte pământesc! Acolo, de unde provine
această bilă strălucitoare, există încă o grămadă, să fie acestea acum în Africa sau în soarele
însăşi, - pentru îngerul Meu este distanţa pretutindeni la fel de îndepărtată. Din această bilă
strălucitoare nu va putea scoate, fără s-o distrugă, fireşte într-adevăr nici un muritor cumva două
grăunţe şi dacă ar dori el să spargă bila, atunci ar şi pierde bucăţile de îndată proprietatea
strălucirii; dar biluţele mici vor reţine mereu în continuare proprietatea de strălucire. - Dar acum,
destul, cu totul în serios, despre această treabă!“

Ev. 04. 090 capitol

01] (Domnul:) „Noi vrem să ne propunem altceva! Zorel şi tu, Zinka, păşiţi acum puţin mai
aproape înspre Mine şi spuneţi-Mi, ce doriţi acum să mai vedeţi şi să mai ştiţi încă înainte de
toate!“
02] Cei doi chemaţi păşesc acum mai aproape şi Zinka spune: „Doamne, aceasta este o întrebare
la care este foarte greu de răspuns pentru oameni de felul şi chipul nostru încă foarte nedesăvârşit!
Pentru că noi dorim să vedem şi să ştim foarte multe, pentru că ne-a rămas de prisos încă foarte
multe de văzut şi de ştiut, deşi am văzut şi am aflat deja aşa multe lucruri. Dar ce este aici pentru
noi lucrul cel mai necesar printre cele nesfârşit de multe, aceasta este o cu totul altă întrebare, la
care nu suntem de aceea în stare să dăm un răspuns, pentru că nu ştim încă nici pe departe, ce
ne-ar fi de fapt înainte de toate lucrul cel mai necesar! Tu, o, Doamne, ştii însă exact, ce ne este
cel mai necesar; de aceea, acţionează Tu fără dorinţa noastră, potrivit cu iubirea şi înţelepciunea Ta
nemărginită şi atunci fiecare va vedea, auzi şi simţi partea cea mai bună!“
03] Spun Eu: „Atunci bine deci, - astfel Mă voi uita, ce va fi aici de făcut! Eu sunt de părere, aşa o
înţelegere destul de foarte sigură în trăirea mai departe a sufletului după moartea trupului, ar
trebui să fie pentru voi toţi într-adevăr de cea mai mare importanţă şi necesitate; de aceea vom lua
această treabă puţin mai aprofundat în vizor!
04] Eu v-am arătat, prin cuvinte, deja de mai multe ori, în ce constă moartea propriu zisă a
trupului şi în ce fel diferit poate să se desfăşoare ea, ce sunt şi ce trebuie să fie urmările ei pentru
suflet şi pentru duhul lui. Dar dacă ar trebui să vă explic aceasta prin dogme lungi teoretice, n-am
ajunge cu acestea la sfârşit nici într-un an întreg. Eu vă voi arăta treaba prin cuvânt şi faptă, spre
recunoaşterea voastră temeinică şi voi veţi înţelege atunci aceasta.
05] Dar, înainte ca să ajungem la treaba propriu zisă, trebuie să pun la început, sufletul în legătură
cu trupul.
06] Şi aşa ascultaţi-Mă: Sufletul ca un amalgam şi ca un ceva pătrunzător compus este din temelie
de o structură eteric-substanţială. Dar doarece trupul în fiinţa lui înglobează în sine ceva eteric-
substanţial, de aceea este un asemenea lucru înrudit cu unitatea de esenţă substanţială a
sufletului. Şi această înrudire este faptul propriu zis, care leagă aici atâta timp sufletul de trup,
până ce acesta n-a trecut, cu timpul, prea tare dincolo în partea pur materială, unde trupul are
atunci o înrudire prea neînsemnată şi adesea nu mai are chiar absolut nici una cu existenţa
sufletească de dăinuire, - şi dacă mai este încă una existentă, trebuie aceasta separată de trup prin
procesul de descompunere a trupului şi trebuie condusă în lumea de dincolo către sufletul oarecum
gol.
07] Dar dacă sufletul însuşi a preluat la sfârşit în sine o prea multă parte materială din trupul lui,
atunci îl ajunge şi pe el moartea trupului şi el trebuie să se descompună cu trupul şi atunci de-abia,
după mai mulţi ani pământeşti, să se trezească ca bineînţeles foarte nedesăvârşit, unde îi va fi
atunci foarte greu, să se avânte în sus, într-o lumină mai înaltă, pentru că lui îi este totul un lucru
pământesc întunecat, în care se odihneşte puţină viaţă şi multă întunecime în toate colţurile.
08] De o trezire a duhului în el nu poate fi atâta timp nici vorbă, până ce timpul, necesitatea şi tot
felul de umilinţe au dat afară din suflet şi au măturat în afară întunecimea lumesc reală şi
substanţialitatea dură sau oarecum trupească; şi acest lucru merge în lumea de dincolo cu mult
mai greu decât aici, pentru că sufletul trebuie să stea în lumea de dincolo atâta timp într-o anumită
pustietate singur pentru sine, pentru a nu fi înghiţit ca fiind o fiinţă prea goală şi oarecum lipsită de
piele şi haine, de o altă existenţă, care se află acolo în deplina putere şi deja plină de focul mai
înalt al vieţii şi să nu fie distrus şi mâncat ca o picătură de apă pe un minereu aprins. Fiindcă
pentru fiecare suflet foarte nedesăvârşit este valabil faţă de un duh deja foarte desăvârşit, ceea ce
i-am spus odinioară lui Moise, atunci când a cerut să Mă vadă: >Nu-L poţi vedea pe Dumnezeu şi
să fii viu!<
09] Cu cât mai sus intensificată se află o viaţă o dată pentru sine, cu atât mai puternică, mai plină
de forţă şi mai grea se află ea aici pentru sine şi toată viaţa, care stă aici pe o treaptă foarte joasă,
nu se poate niciodată afirma faţă de o viaţă foarte intensificată, în afară de starea când este în

EV - 4 84
anumite depărtări. Ce este un ţânţar faţă de un elefant, ce o muscă faţă de un leu?! Ce este o
plantă foarte gingaşă de mucegai de muşchi faţă de un cedru de Liban bătrân de mai multe
veacuri, ce este pământul acesta faţă de soarele mare?! Ce este o picătură de apă faţă de un foc
puternic?! – Dacă, careva dintre voi calcă pe un elefant, nu-i va pricinui aceasta unui elefant
absolut nimic; dar dacă cineva dintre voi calcă pe furnică, viaţa ei naturală a luat pe deplin un
sfârşit.
10] Dar ceea ce se arată în natura exterioară, chiar foarte lesne de înţeles, aceea este în împărăţia
duhurilor cu atât mai categoric şi mai categoric adevărat. În fiecare viaţă pentru sine dăinuitoare
există necesitatea de nestăvilit de a reuni tot mai multă viaţă în sine; dar principiul de devenire în
una este de fapt iubirea. Dar dacă acest principiu n-ar fi mai presus de toate o posesie a unei vieţi,
atunci n-ar exista nici un oarecare soare în spaţiul nemărginit, nici un pământ şi tot aşa nici făpturi
pe acelaşi şi în acelaşi.
11] Dar, deoarece tocmai în viaţa însăşi există principiul de unire a vieţii şi fiecare viaţă liberă este
continuu ostenită de a se uni cu o altă viaţă ei asemănătoare şi înrudită, de aceea devine din multe
vieţi separate şi din multe inteligenţe separate la sfârşit numai o viaţă şi o inteligenţă multiplicată şi
de aceea departe pătrunzătoare şi prin aceasta şi din multele fiinţe mici talentate cu puţină raţiune,
devine o fiinţă înzestrată cu multă raţiune şi cu multă minte.“

Ev. 04. 091 capitol

01] (Domnul:) „Dacă acum, conform acestui principiu foarte necesar şi de neschimbat pentru
existenţă şi pentru viaţă, s-ar întâlni de îndată dincolo un suflet aşa zis sărac şi gol cu un duh, cum
este unul aici, de exemplu, Rafael al nostru, atunci ar fi el de îndată înghiţit de acesta într-un
asemenea chip, cum înghite aici marea o singură picătură de apă. Este de aceea rânduită îngrijirea
din partea Mea prin întreaga nemărginire, că o viaţă mică, slabă şi foarte gol neînţeleaptă, să fie
întotdeauna aşa expusă, ca ea să se afle aici ca singură pentru sine şi ca să aibe voie să se apropie
de ea numai asemenea potenţe de viaţă, care nu sunt, cu siguranţă, în ceva cu mult mai puternice
decât viaţa singură pentru sine, existând aici în pustiul şi goliciunea ei.
02] Asemenea potenţe de viaţă nu se pot înghiţi, pentru că personalităţile separate sunt de aceeaşi
putere şi tărie; dar ele formează totuşi întruniri între ele şi ţin sfat, dar din care fapt nu poate reieşi
niciodată vreun folos mult, pentru că înţelepciunea fiecărei fiinţe separate este aproape aceeaşi
până la un păr. Inchipuiţi-vă o întrunire pentru ţinere de sfat dintr-o sumedenie de oameni proşti ca
noaptea, care doresc să decidă ceva destul de înţelept şi să pună aceasta în sfârşit în aplicare cu
puteri unite! Ce va reieşi, din sfătuirile lor? Nimic decât lucruri prosteşti!
03] În ziua de astăzi avem pe acest pământ şi mai ales pe insulele lui, popoare, care locuiesc într-
un mod foarte nederanjat din timpurile lui Adam; ei sunt urmaşii lui Cain, care astăzi se află pe
aceeaşi treaptă de cultură, pe care s-au aflat cu două mii de ani în urmă. Da, de ce n-au făcut
absolut nici un progres în cultura lor, ci mai degrabă un regres, cu toate ţinerile lor de sfat apărând
des? Pentru că printre ei cel mai înţelept este mai prost şi mai orb decât aici un îngrijitor de porci
cât se poate de imbecil! Dar dacă cel mai înţelept nu ştie nimic, ce să ştie atunci ceilalţi, care îşi iau
sfat de la el?!
04] Se va întreba aici fireşte şi se va spune: >Da de ce n-a trimis Dumnezeu la asemenea popoare
profeţi plini de Duhul Său Sfânt?< Aici am ajuns acum tocmai la punctul principal!
05] În aceste popoare locuiesc suflete încă mult prea imature şi goale. O revelaţie mai înaltă le-ar
înghiţi şi le-ar închide în fier cu o judecată, din care n-ar fi ele niciodată de eliberat. Adevărul cel
mai înalt şi cel mai curat l-ar transforma ei în superstiţia cea mai densă şi s-ar motiva în aceasta
într-un asemenea fel, că atunci Eu Insumi n-aş mai putea la sfârşit să-i eliberez din aceasta prin
nici un mijloc.
06] Este de aceea necesar, ca ei să mai rămână încă o mie de ani aşa cum sunt. De-abia după
acest timp, să primească vizite de la oameni pur raţional deştepţi şi de la aceştia să nu primească
nici pe departe vreo educaţie, ci numai un exemplu care-i trezeşte doar puţin. Astfel, să li se
împărtăşească, din când în când, de mai multe ori o asemenea surpriză care-i trezeşte. Dacă se
întâmplă aceasta în decursul a două veacuri, vor fi atunci asemenea popoare goale îmbrăcate puţin
mai mult, în mod trupesc şi sufletesc şi vor fi atunci mature încetul cu încetul, pentru o revelaţie
mai înaltă.
07] Şi tocmai aşa şi încă cu o măsură însemnată mai ostenitor, se întâmplă în marea lume de
dincolo dezvoltarea în continuare şi desăsvârşirea vieţii unui suflet natural cu totul gol. El trebuie
lăsat de sine stătător atâta timp în toată lipsa de lumină, până ce el, obligat de propriai necesitate,
se trezeşte din letarghia lui mai mult decât pe jumătate materială şi începe să gândească aşa în
inima lui la cugete mai precis oricum ar fi înfăţişate.
08] Dacă cugetele devin tot mai proeminent şi precis conturate, începe atunci starea într-un
asemenea suflet să se ilumineze foarte încet şi el începe să capete o bază, pe care poate să stea
puţin în picioare şi încetul cu încetul, de asemenea să şi păşească puţin prin prejur. Această
plimbare prin-prejur corespunde atunci trecerii unui gând dincolo într-un altul şi a unei simţiri într-
alta. Aceasta este o căutare şi căutării trebuie să-i urmeze o oarecare găsire, pentru că altfel
căutătorul, dacă n-ar găsi prea mult timp absolut nimic, ar trebui la sfârşit în consecinţa ostenelii
sale neroditoare să paralizeze şi să decadă astfel înapoi în vechea letargie.
09] Dar de îndată ce sufletul care începe să caute harnic găseşte oarece, îi dă atunci acest fapt un
impuls nou şi ridicat spre o căutare şi cercetare încă mai departe şi mai harnică şi dacă găseşte el
chiar urme de o existenţă asemenea lui, atunci goneşte el după acestea asemeni unui câine copoi

EV - 4 85
şi nu se odihneşte mai degrabă decât până ce a găsit ceva, care îi mărturiseşte cel puţin o
existenţă apropiată dintre cele asemenea lui.
10] Prin această căutare mereu mai puternică devine el însă şi mai matur şi caută să se sature cu
tot ce găseşte ca din coincidenţă spre înfăşurarea sufletului, sau trupului său substanţial. Pe ici pe
colo, se găseşte de asemenea ceva, chiar şi dacă cât se poate de subţire, spre umplerea stomacului
lui şi spre liniştirea setei lui adeseori arzătoare. Fiindcă, dacă într-un suflet devine situaţia doritoare
în consecinţa focului interior al vieţii, devenind tot mai viu, se găseşte atunci mereu ceva mai mult,
pentru care în suflet se trezeşte o oarecare necesitate.“

Ev 04. capitol 92

01](Domnul:) “Aici trebuie într-adevăr folosită cea mai mare atenţie din partea unui duh, care
conduce şi îndrumează un asemenea suflet dintr-o anumită depărtare, ca el să găsească pe cărarea
de căutare numai ceea ce îl poate duce mai departe în desăvârşirea vieţii sale.
02] De-abia cu timpul poate să găsească el şi un suflet asemănător lui, apăsat de aproape aceleaşi
necesităţi, cu care intră el atunci de îndată într-o corespondenţă, bineînţeles astfel înfăţişată,
precum doi oameni din această lume, care au fost urmăriţi de unul şi acelaşi destin. Ei se întreabă
reciproc cu de-amănuntul până la epuizare, se compătimesc şi încep, încetul cu încetul, să ţină sfat,
despre ce ar fi aici de făcut, pentru a-şi face în ceva destinul lor mai suportabil.
03] Se înţelege de la sine, că al doilea suflet trebuie să aibe o asemănare aparentă cu primul, de-
abia ieşit din uscăciunea deplină; pentru că altfel i s-ar da unui orb un orb ca, călăuză, prin care
fapt ar putea cădea atunci numai prea uşor amândoi într-o groapă şi s-ar afla atunci într-o stare
mai rea, decât fusese aici cea precedentă în perioada de uscăciune.
04] Omul de duh în sine desăvârşit, întâlnindu-se ca din coincidenţă cu sufletele tinere căutătoare
nu are voie cu nici un preţ să lase să se observe ceva despre desăvârşirea lui, ci trebuie să fie la
început pe deplin ceea ce este sufletul tânăr. Dacă râde acesta, atunci râde acel om împreună cu
el; şi dacă plânge el, atunci plânge acel om de asemenea! Numai dacă sufletul devine furios din
pricina destinului său şi înjură şi blestemă, atunci duhul să nu facă aceasta într-adevăr împreună cu
el, ci să facă la început, ce-i drept, de asemenea în aşa fel, de parcă ar fi duhul însuşi puţin furios
din pricina destinului său (aparent) asemănător, dar să joace la aceasta mereu rolul celui
neinteresat, căruia îi este acum deja totul tot una, dacă i-o merge aşa sau altfel! Dacă situaţia nu
vrea absolut deloc să se îmbunătăţească, aşadar, atunci să rămînă situaţia cum o vrea! Prin
aceasta sufletul tânăr devine mai ascultător şi se va mulţumi cu un avantaj mic, care s-a lăsat găsit
cumva, ca din coincidenţă.
05] Dacă un asemenea suflet a găsit atunci un oarecare locuşor în lumea de dincolo, atunci să fie el
lăsat atâta timp acolo, până ce el însuşi nu simte în sine nici o necesitate de a-şi îmbunătăţi soarta;
pentru că asemenea suflete se aseamănă aici unor asemenea oameni, care sunt atâta timp pe
deplin mulţumiţi cu o proprietate foarte mică, dacă le aduce ea numai exact atâta, ca ei să poată
exista astfel cu strictul necesar. Tot ce e mai sus şi mai desăvârşit şi mai bun nu-i interesează
absolut deloc în ceea ce priveşte dorul lor şi ei nici nu se mâhnesc deloc din această pricină. Ce
interes au ei la ocupaţia înaltă a unui împărat sau a unui oarecare conducător de oşti?! Dacă au ei
numai ceva de mâncare şi au liniştea dragă, sunt ei atunci de asemenea pe deplin fericiţi şi nu-şi
mai doresc veşnic nimic mai bun.
06] Tot aşa stau atunci lucrurile cu un suflet într-un al doilea stadiu, care, cum a fost arătat, a ieşit
din uscăciunea lui şi a fost asigurat atunci prin osteneala lui cumva până acolo, ca el să considere
starea lui ca fiind una suportabilă şi să nu se mai intereseze de nimic altceva, ba chiar având o frică
şi teamă de aceste idei, pentru că el detestă totul, ce i-ar putea face o oarecare osteneală.
07] Noi am asigurat acum un suflet în lumea de dincolo până în acea direcţie, că a găsit, de
exemplu, ori o slujbă la nişte oameni destul de buni, care îl aprovizionează cu strictul necesar, sau
a primit, ca bun, o oarecare căsuţă, cu o livadă îmbelşugată de pomi fructiferi şi câteva capre de
muls ca proprietate părăsită, împreună cumva cu încă un slujitor sau o slujitoare, sau mai bine să
punem situaţia în calcul că i-a şi găsit; în acest caz nu are atunci duhul călăuzitor deocamdată
nimic altceva de făcut, decât să lase un asemenea suflet într-un mod cu totul nederanjat într-o
asemenea proprietate pentru un timp.
08] El să se şi depărteze de acel suflet pentru o perioadă de timp şi să se prefacă în aşa fel de
parcă ar merge el însuşi să caute ceva mai bun, să vină apoi şi să vorbească despre faptul, că a
găsit într-adevăr ceva mai bun, - dar acel lucru mai bun ar fi cu mult mai greu de obţinut şi acela
ar trebui să ţi-l câştigi prin multă osteneală şi muncă! Sufletul va întreba cu siguranţă după aceea,
în ce ar consta osteneala şi munca; atunci să-i explice călăuzitorul aceasta sufletului curios. Dacă
sufletul se simte dispus pentru acest lucru, atunci duhul să-l călăuzească acolo; În caz contrar, să-l
lase acesta acolo, dar să se îngrijească, ca grădina să devină tot mai săracă în roadele sale şi să nu
mai aducă la sfârşit nici măcar strictul necesar!
09] Sufletul va pune atunci într-adevăr toată hărnicia în aplicare, pentru a aduce grădina la o
recoltă mai îmbelşugată; dar călăuzitorul nu are atunci voie să permită, ca sufletul să-şi
împlinească dorinţa lui, ci trebuie să facă în aşa fel, ca sufletul să accepte în sfârşit nerodnicia
tuturor ostenelilor lui şi să exprime dorinţa de a renunţa la această proprietate întreagă şi să
primească o slujbă, la care el, cu siguranţă nu cu mai multă osteneală şi muncă, găseşte o
aprovizionare mai rodnică.
10] Dacă o asemenea dorinţă s-a pronunţat îndeajuns de viu într-un suflet, atunci să fie el călăuzit
mai departe şi angajat într-o slujbă cu multă muncă. Atunci să-l părăsească călăuzitorul sub un

EV - 4 86
oarecare pretext, de parcă ar fi primit şi el într-un oarecare alt loc o slujbă, ce-i drept foarte
ostenitoare, dar altfel bine dotată. Sufletul este acum îndrumat spre munca, pe care trebuie s-o
îndeplinească foarte exact. Să i se spună şi să i se pună la inimă, că aici orice neglijenţă va fi
pedepsită cu neacordarea corespunzătoare a răsplăţii cuvenite pentru muncă, dimpotrivă însă o
mai multă muncă de bună voie dincolo de cea convenită va fi notată foarte lăudabil.
11] Acum va îndeplini sufletul ori întocmai cele convenite şi încă unele lucrări mai mult, sau el va
lăsa să i se facă osteneala prea amară, va deveni trândav şi va decade atunci într-o nevoie mai
mare. În primul caz, va fi el ridicat şi transpus într-o stare mai liberă şi însemnat mai plăcută, unde
primeşte mai mult de gândit şi mai mult de simţit. Dar, în al doilea caz, să-l lase călăuzitorul într-o
nevoie însemnată, să-l lase să se reîntoarcă la proprietatea lui slabă de dinainte, să găsească ceva
puţin, dar nici pe departe ceva îndeajuns.
12] După un timp, când s-a instalat o nevoie foarte împresurătoare, să vină călăuzitorul arătând
acum mult mai bine, deja ca un domn şi el însuşi proprietar al multor bunuri şi să întrebe sufletul,
ce i-a venit deci în minte că s-a purtat atât de neglijent cu slujba bună şi plină de perspectivă.
Sufletul se va dezvinovăţi şi se va scuza acum cu ostenelile prea mari şi prea grele pentru puterile
lui; dar atunci să i se arate, cum osteneala şi străduinţa lui este una încă mult mai mare aici, pe
proprietatea mică, foarte nerodnică şi totuşi n-ar fi aici prezentă nici o perspectivă, de a junge
vreodată numai la un avantaj foarte strict necesar.
13] În acest fel va fi adus un asemenea suflet la înţelegere, va primi încă o dată o slujbă şi va face
acum asta desigur mai bine decât înainte. Dacă face el acum bine, i se va ajuta în scurt timp puţin
înainte, - dar mai este de lăsat la sentimentul, de parcă n-ar fi murit încă în mod trupesc; pentru
că acest lucru nu-l simt sufletele materiale nici pe departe şi trebuie iniţiate în aceasta de-abia pe o
cale potrivită. Vestea despre acest fapt va fi pentru ele de-abia atunci suportabilă, cînd ele, ca
suflete pe deplin dezbrăcate, au ajuns la o tărie, deja îmbrăcată cu o haină bună, oarecum trupesc-
sufletească. Într-o asemenea stare mai tare sunt ele atunci capabile şi de revelaţii cumva mici,
pentru că germenele duhului lor începe să se manifeste în ele.
14] Dacă s-a dezvoltat un suflet o dată aşa de departe şi a admis cu înţelegere, că se află acum în
lumea duhurilor şi de-abia de acum încolo depinde soarta lui veşnică de el, să i se arate singura
cale adevărată a dragostei către Mine şi către aproapele, pe care are el de mers pe deplin din voia
lui liberă cu desăvârşire şi din autodeterminarea lui pe deplin liberă.
15] Dacă îi este arătată aceasta, pe lângă ceea ce are el de atins în faţa lui, în orice caz cu totul
lămurit, atunci călăuzitorul să-l părăsească iarăşi şi să vină la el, când sufletul îl va chema în inima
lui. Dar dacă sufletul nu-l cheamă pe călăuzitor, păşeşte sufletul oricum pe calea adevărată; dar
dacă el s-a abătut de la aceasta şi a păşit pe una greşită, atunci să-l lase să ajungă iarăşi într-o
nevoie corespunzător de mare. Dacă va admite el pasul lui greşit şi va dori ca, călăuzitorul să vină
la el, atunci să vină acesta şi să-i arate nimicnicia deplină a ostenelilor şi a aspiraţilor ale acelui
suflet.
16] Dacă are el apoi dorinţa de a se îndrepta iarăşi, atunci să-l pună acesta într-o slujbă şi dacă
sufletul îndeplineşte acolo îndatoririle lui, să fie el iarăşi avansat, dar nu ca prima oară, pentru că
ar putea recădea foarte uşor în letargia lui veche, materială, din care ar fi mult mai greu de eliberat
decât din prima şi cea dintâi, pentru că la fiecare cădere înapoi se întăreşte el mereu tot mai mult
ca un pom în creştere şi se lasă mai greu îndoit de la an la an decât îm prima perioadă de
creştere.”

Ev. 04. 093 capitol

01] (Domnul:) “Se înţelege deja de la sine, că aici nu poate fi vorba de un caz particular, ci numai
de o normă de bază, potrivit cu care, atât la călăuzirea în această lume şi cu totul deosebit la cea
din lumea de dincolo, este de ridicat un suflet din materialitatea lui de reţinere a vieţii.
02] Există pe lângă aceasta încă nenumărat de multe devieri, dintre care fiecare este puţin altfel de
tratat; dar, neţinând cont de toate acestea, trebuie să existe totuşi o formă de bază, după care au
în sfârşit toate celalalte a se ghida, aşa cum solul pămîntesc trebuie făcut fertil cu ploaie, ca
sămânţa semănată să poată începe a încolţi. Dar cum semineţele de feluri diferite, care se odihnesc
în solul pământesc spre însufleţire, preiau la sine cele prielnice lor din picătura de ploaie, aceasta
este o treabă a inteligenţei speciale a duhurilor, care îşi au sălaşul în germeni şi ştiu să se
îngrijească foarte bine pentru casa lor.
03] Eu vă spun acestea de aceea, ca voi să înţelegeţi cât de greu şi ostenitor merge lucrarea
înainte în lumea de dincolo cu şi pe calea înspre desăvârşirea vieţii interioare şi cât de uşor şi
nelegat aici, unde sufletul mai are trupul material în jurul lui, în care sufletul poate depune cel mai
degrabă toată materialitatea care se află în el, cum şi când vrea el numai un asemenea fapt; dar în
lumea cealaltă, nu este atât de uşor acest lucru, pentru că sufletul tocmai nu mai are nici un trup
material şi nici nu mai alunecă cu picioarele lui peste un pământ material, ci peste unul
duhovnicesc, zidit din gândurile şi ideile sufletului, dar care nu este absolut deloc potrivit de a primi
partea materială dată afară din suflet şi de a îngropa aceasta în sine pe veci.
04] Pentru că acolo ce cade din suflet pe suprafaţa părţii materiale este aproape atât de mult
valabil, ca şi cum ai lua o piatră şi ai dori s-o azvârleşti pe deplin de pe acest pământ în spaţiul
nemărginit. Da, cine ar poseda puterea să azvârlească o piatră în sus – sau încolo departe de pe
acest pământ, cu o asemenea putere rapidă, ca aceasta să depăşească de trei sute de ori
repeziciunea unei săgeţi trase, acela ar depărta piatra de pământ deja cu totul sigur într-o
asemenea măsură, că ea n-ar mai cădea niciodată înapoi; dar oricare putere de repeziciune mai

EV - 4 87
inferioară n-ar înfăptui niciodată un asemenea efect. Ea ar împinge piatra într-adevăr mai mult sau
mai puţin departe de pământ; dar dacă puterea de azvârlire împărtăşită pietrei, în consecinţa
puterii de atracţie a pământului, eficientă necontenit departe în afară, ar deveni atunci mai mică şi
obligatoriu mai slabă, s-ar întoarce piatra iarăşi şi ar cădea drept înapoi pe suprafaţa pământului.
05] Şi vedeţi, tot aşa stau lucrurile şi astfel se înfăţişează ele cu bucăţile de păcate materiale, lipite
de suflet în lumea de dincolo! Dacă sufletul le şi îndepărtează pe acestea din sine şi le aruncă jos,
pe suprafaţa lumii lui, îi foloseşte puţin această osteneală, ba chiar, pe ici pe colo, absolut deloc,
pentru că solul sufletului, pe care stă şi se mişcă el în lumea duhurilor, este tot aşa cota-parte a lui
foarte proprie, precum aici, lumesc, puterea de atracţie a acestui pământ şi chiar dacă ajunge
această putere atât de departe în afară, este ea o cotă-parte tocmai a pământului şi nu lasă nici un
atom să se îndepărteze de el.
06] Dacă atunci sufletul vrea, în lumea de dincolo, să îndepărteze din sine tot ce este dur şi
material, trebuie o putere mai înaltă să devină eficientă în el; şi aceasta este puterea, care
sălăşluieşte în cuvântul Meu şi în numele Meu! Pentru că scris este, venind din gura lui Dumnezeu:
<Înaintea Mea toţi genunchii se vor pleca din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ!> (Isa. 45,
23; Ioan 5, 23; Fil. 02, 10; rev. 05, 12) Printre aceştia sunt de înţeles toate făpturile omeneşti ale
celorlalte nenumărat de multe lumi în spaţiul de creaţie extrem de nemărginit; pentru că în cer
sălăşluiesc copiii lui Dumnezeu deja pe veci desăvârşiţi, - pe acest pământ, să fie bine înţeles, doar
şi numai copiii lui Dumnezeu în devenire. Dar dacă numai acestei lumi îi este acordată marea
întâietate, atunci se află ea în virtute în faţa lui Dumnezeu peste toate celelalte corpuri cereşti;
acestea se află atunci, din punct de vedere moral, mai prejos de ea şi de aceea şi locuitorii lor, care
sunt de asemenea de subînţeles prin cuvintele <cei care locuiesc acolo sub pământ>.
07] Deci, prin cuvântul Meu şi prin numele Meu poate sufletul să se mântuiască pe deplin. Dar
acest fapt nu merge aşa de uşor în lumea de dincolo, precum ai putea să-ţi închipui; acolo este
nevoie de mari pregătiri pentru acest fapt! Sufletul trebuie mai întâi să fie pe deplin exersat în
toată activitatea proprie posibilă şi trebuie să aibe în sine o putere cu totul straşnică, înainte ca să-i
poată fi posibil a accepta cuvântul Meu şi în sfârşit chiar numele Meu.
08] Dar dacă este un suflet în stare de acest lucru, îi va fi atunci o treabă uşoară de a îndepărta şi
ultimul atom material din întregul său teritoriu şi anume într-un asemenea fel, că nu mai poate
acesta veşnic niciodată să cadă înapoi în el. Cum şi de ce, să fie arătat de îndată!"

Ev. 04. Capitol 094

01] Spune la acestea Cireniu, care ascultase totul cu atenţia cea mai profundă: “Doamne, eu
tocmai nu pot să spun, că n-aş fi înţeles toate acestea; totul îmi este într-adevăr foarte limpede, -
numai mi se pare de parcă toate acestea ar putea să-mi devină vreodata nelimpezi pe acest
pământ şi asta m-ar facea nefericit! Pentru că toate acestea, ce le-am auzit acum din gura Ta
Sfântă, sunt puţin prea sus peste mintea omenească, chiar şi cea mai ageră; de aceea nu ar fi
probabil de numit ca fiind de prisos o iluminare mică ulterioară despre unele lucruri!”
02] Spun Eu: “Prietene, voi romanii aveţi o zicală destul de bună, care sună aproximativ aşa:
Longum iter per praecepta, brevis et efficax per exempla! (Lungă este calea prin învăţare, scurtă şi
eficientă prin exemple). Vezi, acest lucru se lasă aplicat aici de asemenea destul de bine! Aşteaptă
exemplel,e urmând mai târziu a vi le aduce la vedere într-un mod miraculos! Acestea vor ilumina
numai ceea ce îţi mai este acum neclar; dar partea cu totul curată a ideii o vei afla de-abia atunci,
când Duhul curat al veşnicului adevăr va veni peste voi şi vă va îndruma în tot adevărul cerurilor şi
a toate lumile.
03] Dar nu bagi tu de seamă, că există deja în natură numai o lege în creşterea tuturor plantelor şi
animalelor?!
04] Vezi, toate plantele cresc şi se înmulţesc din interior în afară; ele trag la sine din umezeala
pământului substanţele lor corespunzătoare şi purificate prin multe mii de canale şi tubuleţe, în
sine înşişi sau în viaţa lor.
05] Animalele îşi iau mâncarea lor de fapt din acelaşi izvor, - numai că ea este mai înainte, ori în
organismul plantelor sau în carnea deja cu mult mai rafinată (curăţată) a specilor de animale
inferioare, cu foarte mult mai purificată decât în humusul iniţial al pământului.
06] Omul mănâncă la sfârşit atât partea cea mai fină şi curată din lumea plantelor, cât şi din lumea
animalelor. Fânul, iarba şi paiele nu-l mai hrănesc. De la plante, are el nevoie cu precădere numai
de grăunţele,iar de la pomi, fructele cele mai alese, dulce ca mierea. De la animale, consumă el cel
mai adesea numai partea recunoscut cea mai curată şi are o scârbă faţă de carnea animalelor cu
totul necurate.
07] Dar cât de multe devieri, rătăciri şi căi laterale există numai în propria dezvoltare în starea de
aici a lumii plantelor şi animalelor şi totuşi ajunge fiecare la scopul său! Ochiului grijuliu al
cercetătorului tuturor lucrurilor din lumea naturală nu-i poate scăpa a observa, cum acolo serveşte
un lucru mereu celuilalt şi cum una este aici spre ridicarea şi existenţa de mai departe a celeilalte.
08] Viaţa sufletului trebuie să se strecoare prin elementele diferite ale naturii. Mai întâi este ea în
eter; acolo se strânge prin cuprinderea a celui similar cu cea similară, a celui asemănător cu cea
înrudită duhovniceşte. Prin aceasta devine ea mai grea şi se cufundă mai întâi în sine însăşi în
centrul propriu al ei, se face tot mai grea şi devine din sine substanţa de viaţă deja mai grea şi
simţibilă.

EV - 4 88
09] Ca aer, ea se adună în eter precum mai sus, apoi se fac nori şi ceţuri din ea, care se adună,
devin picături de apă şi cad pe pământ în formă de ploaie, grindină, zăpadă, rouă şi în anumite
locuri, ca formări de aburi statornice, persisitente şi ca precipitaţii umede din aer.
10] Apa, ca fiind, ce-i drept, un element de viaţă încă foarte subordonat, dar aflându-se deja peste
eter şi aer, trebuie să înceapă să servească acum destul de multilateral pregătirilor (concentrărilor)
de condens ale vieţii care se află iarăşi mai sus în ierarhie. Viaţa mai mult şi pe deplin întărită ca
piatra trebuie o dată să se înmoaie în materia dură şi să servească la preluarea şi distribuirea de
mai departe în sine însăşi, asta înseamnă, a elementului apă: aceasta este o primă slujire.
11] Apoi, ea trebuie să cedeze plantelor, duhurile sale de viaţă sau oarecum particulele de
substanţă sufleteşti. Dacă s-au dezvoltat particulele în plante încetul cu încetul şi tot mai mult
înspre forme de inteligenţă deja lămurite, ele sunt preluate de apă şi de aerul cu aburi şi apa
trebuie să le creeze substanţa spre noi şi libere forme de viaţă. Astfel serveşte apa, în continuare în
sfera ei, deşi din ea devin libere şi tot mai mult pe cont propriu în fiecare oră miliarde ori miliarde
de particule de inteligenţă a micii vieţi sufleteşti.
12] Dar viaţa plantelor trebuie să accepte şi să îndeplinească slujiri mai multe şi mai complicate.
Slujirile apei sunt încă foarte simple, în timp ce slujirile plantelor spre încurajarea de mai departe a
vieţii sunt deja compuse la o privire aproximativă a unei plante cât se poate de simple.
13] Mult mai multiplicate şi mult mai însemnate sunt prestaţile spre avansarea în continuare a vieţii
sufleteşti chiar numai în cele dintâi şi simple animale, care se află cel mai aproape de lumea
plantelor. Şi aşa devine slujirea, una tot mai complicată în fiecare formă de viaţă care este mai
evoluată.
14] Dacă viaţa sufletului a trecut o dată pe deplin dincolo în forma omenească, slujirea este prima
ei determinare. Aici există slujiri naturale diferite, care îi sunt impuse fiecărei forme omeneşti ca o
<obligativitate>; dar, pe lângă acestea există şi o sumedenie nenumărată de slujiri mai libere şi o
sumedenie mai mare de slujiri extrem de liber moraliceşti, pe care le primeşte un om spre
îndeplinire. Şi dacă a fost el înspre toate direcţile un slujitor devotat, s-a ridicat prin aceasta şi pe
sine însuşi în cea mai înaltă desăvârşire a vieţii. Aşadar, aceasta se întâmplă într-adevăr la câţiva
oameni, care au fost puşi deja de la naştere pe o treaptă mai înaltă; dar la alţi oameni, care se află
încă, să spunem aşa, aproape de treapta animalelor, nu merge acest lucru în această lume şi
educaţia lor de mai departe se întâmplă de-abia în lumea cealaltă, - dar niciodată pe calea de bază
a slujirii.”

Ev. 04. Capitol 095

01] (Domnul:) “Prin slujire este smerenia cel mai mult încurajată, cu cât mai subordonată apare o
slujire, cu atât mai potrivită este ea pentru adevărata dezvoltare a vieţii. Dar smerenia însăşi nu
este nimic altceva decât condensarea tot mai multă şi mai tare a vieţii în sine însăşi, în timp ce
înfumurarea este o dezvoltare tot mai destrăbălată şi o risipire în toate părţile către nemărginit şi la
sfârşit, o pierzanie a vieţii aproape completă, ceea ce vrem s-o numim moartea a doua sau
moartea cea duhovnicească.
02] În înfumurare a luat toată slujirea un sfârşit şi cu aceasta şi toată dezvoltarea şi evoluţia în
continuare a vieţii. Dacă dezvoltarea vieţii ar fi condiţionată în domnirea plină de înfumurarea
asupra celorlalţi, atunci ar fi fost stabilită, cu siguranţă, o asemenea ordine de către Mine, ca
fiecare om şi înger să fi avut un oarecare drept neîngrădit de domnie; dar deoarece aceasta este
împotriva ordinii Mele veşnice, de aceea trebuie fiecare om şi înger să se acomodeze cu slujirea şi
la sfârşit să găsească cea mai mare fericire şi mântuire tocmai în slujirea veşnică, tot mai multă şi
ramificată.
03] Fără slujire nu există de fapt absolut nici o viaţă, nici o durabilitate solidă a aceleiaşi, nici o
fericire, nici o mulţumire profundă şi nici o iubire, nici o înţelepciune şi nici o mântuire a vieţii, nici
aici, nici în lumea cealaltă; şi cine îşi închipuie un cer plin de lipsă de slujire, plin de trândăvie şi
plin de voluptate inutilă, acela se înşeală tare!
04] Pentru că tocmai de aceea primesc cele mai fericite duhuri a celor mai înalte ceruri o putere şi
o forţă aproape egală cu Mine, pentru a-Mi putea face Mie şi tuturor oamenilor, aici în această lume
de încercare a vieţii, nişte servicii cu atât mai temeinice. La ce le-ar fi într-adevăr altfel de folos
posesia unei puteri şi forţe chiar creatoare?! Au, este, într-adevăr, nevoie de o putere şi
înţelepciune pentru nici o activitate?! Dacă este activitatea şi slujirea lor de o importanţă
nedescrisă deja pentru acest pământ, cât de mare trebuie să fie ea în importanţa ei pentru lumea
duhurilor şi din aceasta pentru întreaga veşnicie!
05] Eu doară nici nu am venit de aceea la voi, pentru a face trândavi din voi sau să vă educ doar
pentru agricultură, pentru creşterea animalelor şi pentru mai multe asemenea îndeletniciri, ci
pentru a face din voi, prin educaţie, lucrători de ispravă pentru via mare a cerurilor. Învăţătura Mea
către voi toţi are ca scop acea direcţie, pentru a vă desăvârşi pe voi înşivă, în primul rând, cu
adevărat în domeniul vieţii voastre interioare şi în al doilea rând, ca voi să doriţi şi să-Mi fiţi atunci,
voi înşivă ca oameni desăvârşiţi, lucrătorii cei mai capabili şi puternici deja aici şi cu totul în special
o dată dincolo, în împărăţia Mea.
06] Dacă n-ar fi aceasta intenţia Mea finală şi Eu v-aş spune: <Fiţi numai aici activi; odată dincolo,
în împărăţia Mea, veţi putea atunci să vă odihniţi pe deplin şi să priviţi gură cască toate minunăţiile
lui Dumnezeu în cea mai mare plăcere!>, atunci ar trebui să fiu Eu Însumi mai prost decât un
oarecare cel mai prost dintre voi. Da, voi veţi avea veşnic de admirat minunăţiile lui Dumnezeu, dar

EV - 4 89
nu fără activitate; pentru că tocmai în activitatea voastră va consta faptul de a înmulţi minunile
cerului şi de a le face necontenit mai măreţe şi dumnezeieşti!
07] Eu vreau ca de acum încolo toate gândurile şi ideiile Mele să fie puse prin voi, copilaşii Mei, în
aplicarea cea mai deplină, aici pentru sufletul, inima şi duhul fraţiilor şi surorilor voastre, iar în
lumea cealaltă în toate realităţile mari din sferele lor duhovniceşti, cele mai interioare de formare,
până la dezvoltarea lor cea mai exterioară materială şi de acolo înspre aducerea din nou înapoi în
viaţa multiplicată, curată şi pe cont propriu duhovnicească, desăvârşită. Şi pentru aceasta,
prietenilor, va fi nevoie de nemărginit de mult timp, răbdare, activitate mare, de înţelepciune şi
putere tot aşa de mare şi atoatecuprinzătoare!”

Ev. 04. Capitol 096

01] (Domnul:) “Să nu credeţi cumva că o lume, precum numai acest pământ mic, poate fi creată
de azi pe mâine şi poate fi dintr-o dată populată! Sunt nevoie, pentru noţiunile voastre, de
neimaginabil de multe miliarde de ani pământeşti. De care timp, pentru voi neimaginabil de lung,
este nevoie doar până ce o lume va fi matură pentru zămislirea unui om! Cât de multe soiuri de
plante şi animale trebuie să fi fertilizat mai devreme solul pământesc prin fermentarea şi
descompunerea lor, până ce pe solul acestuia şi în putreziciunea lumii lui de plante şi animale s-a
format acel humus, din care un cel dintâi suflet puternic a putut să-şi ia trupul lui şi să şi-l
rânduiască după ordinea dumnezeiească în aşa fel, ca acesta să fie nevoit să-i devină utilizabil
sufletului şi capabil spre zămislirea în continuarea aceloraşi urmaşi, aşa încât sufletelor finite şi
libere, dar încă netrupeşti să nu le fie necesar să-şi condenseze un trup din aburi de-a lungul
secolelor, ci pe acelaşi să şi-l producă pe o cale mult mai scurtă, într-un pântece de mamă deja pe
deplin înzestrat cu toate cele necesare pentru acest fapt.
02] Vedeţi, la toate acestea este nevoie de mult timp şi multă înţelepciune, de multă răbdare şi de
o putere nemărginită! Dar deoarece nici voi şi mai puţin Eu, vom înceta vreodată să gândim şi să
formăm idei, de aceea şi faptul de a crea, dăinuie veşnic; pentru că a gândi în gol, nu pot Eu şi nu
puteţi nici voi! Dar aşa cum gândul este o dată simţit ca un ceva, aşa trebuie să existe el aici ca o
formă; dar dacă există el o dată aici ca o formă şi este el deja duhovniceşte împrejmuit cu piele, se
află în faţa noastră ca obiect capabil de a primi lumină, căci altfel nu l-am putea percepe ca fiind un
ceva format. Prin urmare, atâta timp cât Eu voi gândi şi voi cuprinde idei din Mine şi voi din Mine,
atâta timp nici nu este posibil ca creerea să înceteze. În privinţa spaţiului nu va îndura
nemărginirea veşnic niciodată vreo nevoie şi pe noi nu ne va supăra niciodată o plictiseală de
inactivitate.
03] Dar unde sunt multe de făcut, acolo există multe slujbe, după gradele capacităţii de slujire a
acelora cărora le este încredinţată o slujbă. Cine şi-a însuşit multe calităţi în ordinea Mea, acela va
fi pus de asemenea peste multe; dar cine şi-a însuşit numai foarte puţine calităţi, acela va fi pus de
asemenea numai peste foarte puţine. Cine nu-şi va însuşi aici absolut nici o capacitate, acela va
trebui să zacă şi să rabde acolo cu siguranţă atâta timp în noaptea deplină, până ce s-a
împuternicit în aşa măsură, prin aspiraţiile sale interioare, libere şi pe cont propriu, pentru a intra
într-o oarecare slujbă, chiar şi cea mai de jos. Dacă îndeplineşte el bine slujba cea mai de jos, va fi
pus într-una mai însemnată; dar dacă o îndeplineşte rău, va pierde şi ceea ce şi-ar fi putut însuşi
foarte uşor, cu capacităţile sale, chiar dacă cele mai neânsemnate.
04] Cine are aici, aceluia îi va fi mai mult dat, ca el să aibe atunci din belşug; dar cine nu are,
aceluia i se va lua şi ceea ce avusese el deja; (Mt. 13, 12; Mt. 25, 28f; Mc. 04, 25; Lc. 08, 18; Spr.
09, 09) şi iarăşi va fi destinul său noaptea, întunecimea, foamea, sărăcia şi tot felul de nevoi, atâta
timp până ce va accepta să devină activ mai întâi în sine însuşi, pentru a ajunge prin aceasta la o
oarecare capacitate de slujire de mai departe.
05] De aceea fiţi voi toţi aici cu străduinţă şi nu vă lăsaţi orbiţi de comorile acestei lumi, care vor
trece ca formă de materie actuală a acestei creaţii întregi, vizibile ochiului de carne; dar adunaţi-vă
în schimb cu atât mai multe comori duhovniceşti, care vor dăinui pentru întreaga veşnicie! Fiţi
economi şi gospodari deştepţi în casa sufletului vostru; cu cât mai multe comori ale duhului veţi
aduna aici înăuntru, prin tot felul de fapte bune, cu atât mai bine vă va merge dincolo! Dar cine
este aici zgârcit şi habsân, acela va avea să-şi treaca o dată în viitor pe socoteala proprie, când îşi
va găsi cămara de provizii a inimii lui pe deplin goală.
06] Aici este uşor a strânge; pentru că aici, tot ce face cineva de bunăvoie, din dragoste către
Dumnezeu şi către aproapele, va fi acceptat ca cel mai solid şi curat aur; dar, în lumea cealaltă, va
trebui el să-şi dobândească şi să-şi plătească totul cu aurul cel mai curat al activităţii proprii
interioare şi celei mai pure, din sine însuşi şi în sine însuşi. Şi aceasta, prietenii Mei, merge puţin
cam greu în acea împărăţie, unde nu există mine exterioare de aur şi de argint!
07] Aici puteţi face voi aur din gunoiul de stradă cel mai obişnuit şi vă puteţi cumpăra cerul cu
acesta, dacă inima voastră a fost prezentă în tot adevărul la cumpărare; în lumea cealaltă, veţi
putea produce în voi înşivă ceea ce este preţios numai din ceea ce este cel mai preţios şi aceasta
va fi mai greu, decât a face aici aur din pietrele cele mai obişnuite. Dar cine a produs aici o masă şi
grămezi mari de aur, prin faptele sale alese şi bune, acela nu va duce nici o lipsă în acest sens în
lumea cealaltă; pentru că dintr-un grăunte de nisip al acestui metal duhovnicesc preţios va deveni,
în lumea cealaltă, o bucată mare cât e lumea şi aceasta dă deja o provizie mare.”

Ev. 04 Capitol 097

EV - 4 90
01] (Domnul:) “Eu văd acum în unii dintre voi ridicându-se un gând rău, pe care vi l-a şoptit în
secret Satana în inimă! Gândul sună astfel: Pe voi v-a costat osteneala şi multă muncă, că aţi ajuns
la aurul vostru pentru voi şi pentru urmaşii voştri şi acum îl risipiţi către asemenea inşi, care şi-au
cheltuit viaţa lor în tot felul de trândăvii?! Lăsaţi-i să muncească şi să-şi câştige de la voi pâinea lor,
pe care doriţi să le-o măsuraţi mereu sărăcăcios, potrivit cu meritul lor! Cine nu poate şi nu vrea să
muncească, acela să piară ca un câine în mijlocul străzii!
02] Oh, Eu v-o spun, acesta este un gând rău, care v-a fost pus în inimă! Cum să muncească un
orb? Şi totuşi este el fratele vostru, care are acelaşi drept de a trăi ca şi voi, care vedeţi şi auziţi şi
care aveţi membre drepte. Cum să poată lucra moşnegi săraci şi copiii slabi ai unor părinţi sărăciţi,
cărora le lipseşte puterea necesară pentru acest fapt? Cum să lucreze paraliticii şi infirmii pentru
leafa lor, pe care vreţi să le-o acordaţi cât se poate de sărăcăcios?
03] Cum să lucreze acei oameni, care caută de lucru dintr-o zi într-alta alta şi nu găsăsesc niciunde
un loc de muncă? Pentru că la oricine ajung ei, aceia îi resping mai departe cu argumentul, că n-ar
avea în această vreme nici o muncă pentru ei. Şi totuşi îl alungă gândul vostru rău spre scopul de a
căuta de muncă, pe care o poate găsi altundeva tot aşa de puţin ca la voi. Din acel om devine în
sfârşit un cerşetor; pe acela îl defăimaţi atunci şi îl numiţi un leneş hoţ de zi. Dintr-altul se face un
hoţ; pe acela îl prindeţi ca pe un animal sfâşâietor, îl bateţi şi îl aruncaţi în temniţă. Dintr-un al
treilea se face chiar un tâlhar ucigaş sau cel puţin un hoţ de temut. Dacă îl prindeţi pe acela, va fi
el condamnat, aruncat într-o temniţă şi la scurt timp după aceea, ucis într-un mod plin de chinuri.
04] Vedeţi, acestea sunt cel mai adesea succese ale gândurilor voastre rele, pe care vi le-a insuflat
foarte în secret cavalerul întunericului în inimă, în toate timpurile. Dar de acum încolo să nu mai fie
aşa! Asemenea gânduri aparţin iadului, - dar în inimile voastre să nu se mai petreacă ele niciodată.
05] Nu se cere, ca voi să împărţiţi de aceea săracilor toată avuţia voastră, pentru că sunteţi
ucenicii Mei; dar iconomi înţelepţi ai avuţiei vouă încredinţată, să fiţi voi, ca să nu doriţi să lăsaţi cei
deveniţi săraci fără vina lor să ducă lipsă şi să sufere foame şi sete, când vor veni la porţile
voastre!
06] Priviţi aici la prietenul Ebahl din Ghenizaret! Acesta a adăpostit, de când este hangiu, mii de
săraci băştinaşi sau săraci din lume şi aceasta niciodată cu silă sau dintr-un fel de teamă din
pricina celor ai săi, - şi totuşi n-a fost subţiată cu nimic avuţia lui! El posedă din contră atât de
multe şi mari bogăţii pământeşti, că şi-ar putea cumpăra în schimb un regat mare; dar el pune de
aceea o valoare pe toate aceste comori, pentru că este pus prin acestea cu atât mai mult în situaţia
de a putea ajuta din răsputeri mai mulţi săraci. El nu se gândeşte la toată casa lui şi la copiii lui, ca
ei toţi să devină tari şi puternici în recunoaşterea unicului şi singur adevăratului Dumnezeu; dar, în
schimb, Mă îngrijesc Eu pentru toate celelalte ale casei sale şi Eu vă stau chezaş pentru că, casa lui
nu va suferi niciodată în nimic vreo lipsă!
07] Dar celor fricoşi le las în seama lor grija pentru casa lor şi nu mai vărs niciodată în jitniţele lor
un belşug de grâu şi alte cereale şi din burdufurile lor să nu curgă vinul peste. Pomii grădinilor lor
să nu fie pline de greutatea binecuvântării Mele şi bălţile lor să nu fie prea tare tulburate de o
grămadă prea mare de peşti preţioşi şi turmele lor să nu fie cele mai îngrăşate din ţară! Pentru că,
aşa cum încoace tot aşa şi înapoi, - şi niciunde nu este de aşteptat un câştig prea mare! Cine MĂ
zideşte într-un mod slab încrezător, acela să şi secere după încrederea lui! Eu îi voi da fiecăruia
după încrederea lui şi după credinţa lui, care este mereu un rod al dragostei către Mine şi către
aproapele.
08] Fiţi de aceea necontenit şi totdeauna milostivi şi veţi găsi la Mine totdeauna milostivire! Aşa
cum vă veţi purta faţă de fraţii şi surorile voastre sărace, tot aşa Mă voi purta şi Eu faţă de voi. Eu
v-o spun şi vă sfătuiesc pe voi pe toţi: Fiţi între voi plini de faptul de a servi, întreceţi-vă în fapte
binefăcătoare, iubiţi-vă cu adevărat între voi, tot aşa cum vă iubesc şi Eu, căci aşa veţi arăta
întregii lumi, că sunteţi cu adevărat ucenicii Mei şi în duhul vostru, pe deplin adevăraţii Mei copii.
09] Aceasta este vocaţia tuturor copiilor Mei, ca ei să se exerseze necontenit aici pe acest pământ
în lucrarea mare din viitor din cerurile Mele; pentru că acolo va avea totul de-a face numai cu
dragostea şi doar dragostea va avea de lucru acolo şi orice înţelepciune, care nu provine din lumina
flacărei de dragoste, nu va găsi în cerurile Mele pentru totdeauna şi veşnic niciodată o primire şi
tocmai tot aşa nici nu va primi nimic de lucru!”

Ev. 04. Capitol 098

01] (Domnul:) “Cine dintre voi are mulţi bani, acela să nu-i împrumute mereu acelora, care îi pot
plăti înapoi dobânzi mari şi cu camătă şi care îi pot plăti capitalul înapoi la timpul stabilit, ci şi
săracilor, care nu-i pot plăti nici capitalul înapoi, nici dobânzile, căci aşa va avea el banii lui puşi la
Mine şi Eu îi voi plăti înapoi capitalul şi dobânzile aici înzecit şi în lumea de dincolo însutit. Dar cine
îşi împrumută banii doar şi numai acelora care îi pot plăti capitalul şi dobânzile înapoi la timpul
stabilit sau, în anumite cazuri, trebuie să le plătească înapoi prin constrângere judecătorească,
acela şi-a luat răsplata lui pe deplin şi nu mai are nici una de aşteptat de la Mine; pentru că el nu
Mi-a servit prin aceasta Mie, ci numai lumii şi lui însuşi.
02] Voi veţi zice ce-i drept: <Dacă îi împrumutăm cuiva, care se află într-o strâmtorare, nişte bani
cu dobândă, atunci este aceasta doară de asemenea o faptă bună; pentru că cel care a luat cu
împrumut, s-a ajutat prin aceasta, a devenit un om bogat şi poate atunci foarte uşor să restituie
înapoi capitalul şi dobânzile! Pentru că cel care a dat cu împrumut a riscat să-şi piardă banii lui într-
un caz de speculă nefavorabil! Dar deoarece aceştia i-au folosit celui care a luat cu împrumut, de
aceea nu poate exista pe undeva totuşi nici un Dumnezeu cu toată înţelepciunea Lui care să

EV - 4 91
interzică faptul, dacă el, cel care a luat cu împrumut, îi plăteşte capitalul înapoi cu tot cu dobânzile
stabilite celui care a dat cu împrumut! Pentru că cel care a dat cu împrumut este, în primul rând,
un om, faţă de care un altul are aceleaşi obligaţii, ca şi el faţă de acela şi în al doilea rând, pot fi
banii împrumutaţi doară toată avuţia celui care a dat cu împrumut, din care el trebuie să trăiască
aşa, ca ţăranul din proprietate şi pământ! Dar dacă cel care a dat cu împrumut, nu lasă să i se
restituie banii împrumutaţi, precum şi dobânzile de la aceştia, din ce să trăiască el atunci? Sau
poate cel care a luat cu împrumut, să dorească chiar şi numai vag de a reţine banii împrumutaţi,
întrucât a câştigat el cu acei bani foarte mult şi poate trebuie să ştie bine, că aceştia sunt singura
avuţie a acelui om binevoitor care a dat cu împrumut?!>
03] La acestea spun Eu: Oricine care are nişte bani şi un prieten are nevoie de aceştia şi vine şi
doreşte un împrumut, atunci acesta să-i nu-i fie reţinut fără drept. Cine îi împrumută banii în
schimbul a unor dobânzi legale, acela a şi săvârşit deja în privinţa aceluia o faptă bună, care va
găsi lauda ei şi în ceruri. Dar este tot aşa de datoria aceluia care a luat cu împrumut de a-i restitui
împrumutul împreună cu dobânzile stabilite celui care a dat cu împrumut, nu numai într-un mod
extrem de conştiincios, ci şi mai mult; dacă acesta a câştigat mult, să împartă el câştigul de
asemenea dintr-un impuls liber al inimii cu cel de la care s-a împrumutat, deoarece a făcut el
câştigul doară totuşi numai cu banii aceluia. Dar cel care a dat cu împrumut, să nu ceară cumva
acest lucru! Toate acestea le puteţi face voi în toată prietenia, dar de aceea să nu daţi cealaltă
parte a problemei pe deplin uitării!
04] Dar dacă vine la acela, care are un ban de dat cu împrumut, un sărac cu desăvârşire, de la
care nu este de aşteptat, că ar putea sau ar vrea să folosească o sumă mai mare de bani
împrumutată într-un mod rodnic şi aducător de folos, în acest caz nu este din partea Mea nici un
om obligat să-i împrumute unui asemenea sărac nişte bani ceruţi de acesta, pentru că în acest fel a
aruncat el oarecum zburdalnic banii lui la gunoi, fără să-i fi fost cuiva într-adevăr de folos cu
aceştia şi i-ar fi pricinuit săracului care a luat cu împrumut numai o ocazie, prin care ar fi început să
se simtă împins către tot felul de desfrânări şi ar şi trebui de asemenea să se simtă astfel,
judecând după caracterul lui. O asemenea faptă n-ar fi de numit prin urmare una deosebit de bună,
din contră, chiar dacă nu tocmai rea, dar totuşi foarte prostească, - ceea ce n-ar putea fi plăcut nici
dragostei Mele şi încă mai puţin înţelepciunii Mele.
05] Ah, cu totul altceva ar fi, dacă ar veni un om sărac, despre care ştiţi că el înţelege bine faptul
de a mânui banii şi a devenit sărac numai prin coincidenţe neprielnice şi ar cere de la voi nişte bani
cu împrumut; aceluia să nu cumva să-i reţineţi aceştia fără drept, chiar dacă şi fără dobânzi şi fără
o perspectivă sigură de a căpăta vreodată capitalul împrumutat iarăşi înapoi! Dacă omul a folosit
bine banii, el va ştii de asemenea ca frate al vostru, ce are de făcut după aceea; pentru că el are
aceleaşi îndatoriri faţă de voi, precum voi faţă de el.
06] Dar dacă n-ar mai fi el în stare să restituie împrumutul înapoi, atunci să nu fiţi de aceea
supărat pe el sau să căutaţi banii voştri la urmaşii lui; pentru că acest lucru ar fi dur şi pe deplin
împotriva ordinii Mele. Dar dacă au ajuns urmaşii, mai ales copiii sau primii nepoţi, la o bogăţie,
atunci vor face ei foarte bine şi Mie bineplăcut în acea direcţie de a plăti înapoi acea datorie, pe
care a făcut-o tatăl sau bunicul lor sărac unui prieten al oamenilor. Dacă se întâmplă aceasta,
atunci va şi ştii prietenul oamenilor ce are de făcut cu asemenea bani, din dragostea către Mine şi
către aproapele!
07] Prin urmare dacă spun, ca să împrumutaţi banii voştrii şi acelora, care nu v-i pot restitui înapoi,
vreau să spun cu aceasta ca să vă purtaţi cu banii voştri sau cu o altă provizie tocmai aşa, cum v-
am arătat acum; ceea ce este pe dedesubt sau peste, ar fi ori prostesc sau un rău însemnat, deci
un păcat dur împotriva adevăratei iubiri către aproapele!”

Ev. 04. Capitol 099

01] (Domnul:) “<A sluji> se numeşte prin urmare marele cuvânt de ordine prin toate sferele
nemărginirii, atât în marea împărăţie a naturii, cât şi în împărăţia nemărginită a duhurilor!
02] Şi locuitorii răi ai iadului se pricep în acest fapt, - numai cu diferenţa imensă faţă de slujirea
locuitorilor cerului: În iad vrea de fapt fiecare să fie servit; şi dacă unul slujeşte celuilalt, aceasta
este doar o slujire făţarnică, deci un serviciu aparent, interesat de dragostea de sine, prin care unul
vrea să-l înşele pe celălalt, pentru a-l aduce, la o ocazie favorabilă, cu atât mai sigur sub ghearele
lui şi să tragă foloase pentru sine din cazul aceluia.
03] Un cuget diabolic îl ridică pe cel mai mare al său tocmai din acel motiv, din care, la malul mării,
face aceasta o anumită rasă de vulturi cu broaştele ţestoase. Un asemenea vultur slujitor vede o
broască ţestoasă mergând de-a valma prin apa puţin adâncă a unei mlaştini. Broasca se osteneşte
să ajungă la mal, pentru a căuta ierburi spre domolirea foamei. Vulturul doritor de carne îi face
acest serviciu, o ridică mai întâi din mlaştină şi o pune pe pământ uscat, bogat în ierburi. Atunci
începe broasca să se ocupe cu căutarea ierburilor ei folositoare. Vulturul se uită o vreme la ea şi
face încercări foarte uşoare în privinţa faptului, cât de tare ar fi aproximativ carapacea ei. Dar
deoarece ciocul lui ascuţit nu poate să scoată afară nici o bucată de carne din carapace, de aceea
lasă el broasca săracă să paşte atâta timp în toată liniştea, până ce scoate capul ei afară din
carapace într-un mod mai neînfricat şi îndrăzneţ, lăcomindu-se după ierburi.
04] De îndată ce vulturul observă o asemenea încredere la broască, cuprinde el cu ghearele sale
capul moale, cărnos, ridică atunci broasca sus în aer şi o duce acolo, unde observă jos pe suprafaţa
pământului un sol pietros. Acolo dă el drumul broaştei astfel ridicate şi acolo începe căderea ei
mortală. Ajungând repede ca săgeata pe un sol tare de piatră, se sparge ea în bucăţi şi vulturul,

EV - 4 92
care cu un zbor uşor acompaniase victima lui în cădere într-un mod tot aşa de rapid ca săgeata,
este la faţa locului şi începe acum să ia la sine răsplata râvnei sale de slujire de mai devreme şi cu
aceasta să umple plin stomacul lui mereu flămând. – Aici aveţi voi o imagine fidelă a naturii în
privinţa râvnei de slujire diabolice!
05] Aceasta este într-adevăr o slujire, dar una extrem de egoistă şi astfel este fiecare slujire cumva
mai mult sau mai puţin egoistă, pe care şi-o acordă oamenii reciproc, de asemenea mereu mai
mult sau mai puţin înrudită cu slujirea iadului şi este imposibil să aibe, întrucât este ea înrudită cu
iadul, o valoare în faţa Mea şi în faţa tuturor cerurilor Mele. Numai o slujire curat neegoistă este şi
o slujire adevărată şi astfel de asemenea una curat cerească şi are singură, în faţa Mea şi în faţa
tuturor cerurilor Mele, o valoare adevărată şi desăvârşită.
06] Când vă slujiţi reciproc, atunci slujiţi-vă în dragoste şi în adevărată frăţie, cum este un
asemenea lucru foarte popular în ceruri! Dacă cineva vă cere un serviciu, atunci îndepliniţi-l în
toată bucuria şi dragostea şi nu-l întrebaţi de răsplată pe cel care oferă să-i faceţi serviciul, înainte
de prestaţie; pentru că un asemenea lucru fac şi păgânii, care nu-L cunosc pe adevăratul Tată din
ceruri şi care şi-au luat obiceiurile lor mai mult de la animale decât de la un Dumnezeu! Dovezi
pentru acest lucru oferă vechii egipteni încă până în zilele acestea, cărora primul învăţător de
şcoală, obligându-i spre o oarecare gândire, le-a fost un taur, căruia ei îi acordă de aceea o
divinizare dumnezeiască şi până în zilele noastre.
07] Dar dacă cineva ţi-a făcut un serviciu bun, tu să nu întrebi şi să spui: <Prietene, cu ce îţi sunt
dator?> ci să-i răsplăteşti prietenului tău, serviciul bine făcut ţie, foarte bine, potrivit cu puterile
tale, din toată dragostea şi bucuria inimii tale! Dacă acela care ţi-a făcut ţie serviciul bun, devine
conştient de acest fapt, te va îmbrăţişa şi va spune:<Prietene ales, uite, un serviciu foarte mic ţi-
am făcut ţie şi tu mă răsplăteşti în schimb cu aşa de mult! Vezi, o zecime din aceasta este mai mult
decât peste măsură de îndeajuns şi chiar pe aceasta o iau numai, ca o dovadă a inimii tale de frate,
mie atât de scumpă!>
08] Când cel care îndeplineşte slujirea va vorbi aşa către domnul său de slujire din temelia
adevărată şi adâncă de viaţă a sentimentelor, nu va deveni slujitorul, precum şi cel care oferă spre
a i se face un serviciu, adevăraţi fraţi ai cerului?! Foarte sigur şi tocmai prin aceasta va veni la voi
adevărata împărăţie a lui Dumnezeu şi vă va conduce într-un mod ceresc, cu sceptrul luminii şi
sceptrul a toată milostivirea.”

Ev. 04. Capitol 100

01] (Domnul:) “O, nu este nici pe departe îndeajuns a şti şi a crede numai ce este bine, drept şi
adevărat, după ordinea lui Dumnezeu şi a toate cerurile, ci trebuie să înfăptuiţi potrivit cu aceasta,
în toată dragostea şi bucuria inimii, atunci de-abia vine împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui cu
adevărat printre voi oamenii şi de-abia aşa vă face să fiţi adevăraţi copii ai lui Dumnezeu!
02] Dar la ce i-ar folosi cuiva toată înţelegerea şi cunoaşterea, dacă el n-ar înfăptui potrivit cu
acestea, ci ar rămâne la obiceiul lumesc, vechi obişnuit?! Nu s-ar asemăna acela cu un om nebun,
care a primit cadou curat un palat, ca el să locuiască cu ai lui, în mare linişte şi în tot confortul?!
Acest om ar avea, ce-i drept, o bucurie mare în privinţa amenajărilor foarte minunate şi
confortabile ale palatului; dar el este obişnuit din tinereţile sale cu traiul extrem de neconfortabil
din coliba sa veche, îngustă şi murdară şi rămâne, în ciuda recunoaşterii faptului bun şi foarte
confortabil al palatului minunat, extrem de încăpător, totuşi în coliba umedă, nesănătoasă şi extrem
de neconfortabilă cu ai săi şi se plânge într-una despre marile lipsuri ale locuinţei sale înguste!
03] Da, dacă un asemenea om nu este un om nebun, atunci nu există nici un nebun în această
lume! Dar un nebun cu mult mai mare este acela, care are învăţătura Mea şi o recunoaşte ca fiind
veşnic adevărată, dar, în schimb, rămâne în toată înfăptuirea sa totuşi mereu un bou bătrân de
plug! (Mt. 11, 30) Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. (Luc. 11, 46; Ioan 01. 05, 03)
04] Eu vă spun vouă tuturor: Foarte blând este jugul Meu pus vouă pe ceafa de slujire şi foarte
uşoară povara impusă vouă spre cărat. Cine o va căra, va avea o osteneală uşoară. Dar cine nu o
va căra, acela va avea să-şi treacă pe socoteala proprie, dacă îi va merge rău şi amarnic şi jalnic.
Dovediţi-vă reciproc o dragoste dreaptă, căci aşa vă veţi odihni în perini blânde şi peste măsură de
moi! Dar dacă vreţi să aveţi cu mai multă plăcere pietre sub căpătâiul vostru, atunci să le şi aveţi;
dar atunci să nu cumva să se plângă cineva în dimineaţa vieţii, că, capul lui s-ar fi rănit şi l-ar
durea din pricina pietrei!
05] Dacă ai tu un slujitor fidel şi unul nedevotat, nu eşti tu un măgar mare cât un uriaş, dacă îl
îndepărtezi de aceea de la tine pe slujitorul fidel, pentru că este cu mult mai cinstit în casa ta decât
acel adevărat nemernic bătrân, care te-a înşelat la fiecare ocazie într-un mod nemăsurabil?! De
aceea trebuie să dispară de la voi pe deplin toată slujirea veche; pentru că ea nu se potriveşte cu
învăţătura curată din ceruri şi această învăţătură nu este numai un petec nou spre lipirea unei
haine vechi, pe deplin rupte, ci ea este pentru sine o îmbrăcăminte cu totul nouă, gata făcută,
căreia haina veche şi rea trebuie să-i facă loc pe deplin!
06] Dar să nu cumva să credeţi că Eu înţeleg prin noţiunea hainei învechite, Moise şi proorocii –
pentru că aceştia sunt un cel mai curat aur din ceruri -, ci obiceiurile voastre omeneşti le înţeleg Eu
prin pilda hainei vechi, rupte. Din acestea şi din obiceiurile templului nu mai este nimic de făcut;
pentru că şi dacă am pune acolo un oarecare petec cu totul nou pe o ruptură larg crăpată, n-am
putea să-l coasem, pentru că stofa hainei vechi, devenită prea putredă n-ar mai suporta nici o
împunsătură.

EV - 4 93
07] Moise i-a dat, ce-i drept, poporului israelitean pentru timpul de atunci un pachet de legi pentru
întreaga gospodărie şi pentru toate necesităţile şi nevoile omenirii; dar acesta a fost pe deplin
răstălmăcit şi nu se mai potriveşte nici în starea de tălmăcire corectă la această învăţătură a Mea.
Pentru că dacă ari, nu poţi să ţii secerişul; dar dacă sămânţa de grâu semănată s-a copt, tocmeşti
acolo secerători şi plugul nu se mai potriveşte atunci printre secerători. Moise a arat, proorocii au
semănat şi acum a sosit timpul secerişului şi a recoltei, în care de Moise, cu plugul în mână, nu se
mai poate avea nevoie. Noi vom ţine acum într-adevăr secerişul şi vom aduce în jitniţele noastre,
tot ce este aici deja copt; dar după seceriş, vi se va da iarăşi plugul lui Moise în mână, spre noua
destindere a solului pământesc şi spre noua semănare a unui grâu extrem de curat din ceruri şi
acolo vor fi chemaţi îngrijitori, care vor avea atunci bine grijă, ca să nu vină nici un duşman şi să
semene neghină printre grâul cel mai curat!”

Ev. 04. Capitol 101

01] (Domnul:) “Pământul va fi desigur nou însămânţat, cea mai curată sămânţă va fi desigur
semănată în brazdele proaspete şi păzitori vor supraveghea ogorul, - dar totuşi observ Eu deja o
grămadă de neghină printre grâul cel nou! Cum a ajuns aceasta printre grâu?
02] Da, vedeţi, acesta este un păcat al supraveghetorilor! Ei au adormit, atunci când s-a lăsat
noaptea; pentru că ei cugetau şi spuneau: <Cine va îndrăzni aceasta, dacă ţinem ogorul
încercuit?!> (Mt. 13, 25) Dar atunci când oamenii dormeau, a venit duşmanul şi a semănat
neghină printre grâu şi a plecat.
03] Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăşmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a
dus. (Mt. 13, 26) Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. (Mt. 13, 27)
Venind slugile stăpânului, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De
unde dar are neghină?
04] Şi când au observat supraveghetorii dimineaţa, că printre grâu a ieşit la iveală şi o grămadă de
neghină, s-au dus ei fireşte în grabă la domnul lor şi i-au spus: <Doamne! Grâul cel mai curat, aşa
cum ni l-ai dat tu nouă, l-am semănat în pământul tot aşa de curăţit şi am păzit bine ogorul cel mai
frumos; dar la ce au folosit toate acestea?! Acum a venit deci totuşi un duşman, în secret,
neobservat de către noi şi a răspândit multă neghină printre grâu! Ea creşte acum bogat! S-o
plivim sau s-o lăsăm să crească?> (Mt. 13, 28) Iar el le-a răspuns: Un om vrăşmaş a făcut
aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim?
05a] Ce le-a dat într-adevăr domnul ca răspuns? Eu vă spun, că el va vorbi aşa: <Pentru că n-aţi
rămas treji în timpul nopţii, care este aici o încercare de viaţă pentru fiecare om, de aceea a avut
cavalerul întunericului o treabă uşoară, să semene neghina lui printre grâul meu! Dar lăsaţi să
crească acum amândouă până la vremea secerişului; atunci le vom spune secerătorilor: (Mt. 13,
29) El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. (Mt. 13, 30)
Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş şi la vremea secerişului voi zice
secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea.
a( a Mt. 03, 12; Mt. 15, 13; revel. 14, 15)
05b] <, Strângeţi mai întâi grâul şi aduceţi-l în jitniţele mele şi după aceea strângeţi neghina,
legaţi-o în snopi, faceţi un foc şi ardeţi toţi snopii de neghină, ca sămânţa acesteia să nu ajungă
iarăşi în pământ şi să-l necurăţească!>
06] Voi întrebaţi acum straşnic în inimile voastre şi spuneţi: “Cum aşa, cum aceasta, cum să
înţelegem acest lucru?”
07] Şi Eu vă spun vouă, că acest lucru este foarte uşor de înţeles. Ogorul este asemenea inimilor
oamenilor ai acestui pământ; grâul cel mai curat este învăţătura Mea; semănătorul şi secerătorul
sunt acum Eu Însumi şi voi împreună cu Mine. Supraveghetorii tocmiţi sunteţi şi voi şi aceia, pe
care îi veţi tocmi în numele Meu. Domnul sunt Eu şi jitniţele Mele sunt cerurile. Dar Satana este
duşmanul şi neghina lui este lumea rea cu toate patimile ei rele şi aducătoare de moarte.
Secerătorii nou tocmiţi sunt acei mesageri, pe care îi voi trezi şi îi voi trimite la timpul său într-un
mod nou din ceruri, pentru a strânge grâul şi pentru a arde toată neghina rea, ca ea să nu mai
necurăţească atât de uşor pe viitor grâul şi ogorul. – Acum, veţi înţelege cumva bine pilda
adevărată?
08] <Da>, spuneţi voi, <acum o înţelegem bine! Dar Tu, o, Doamne ai putea totuşi să previi uşor
cu atotputernicia şi atoatecunoaşterea Ta, ca în viitor, chiar dacă uneori ne-ar şi veni puţin somn în
noaptea încercării din viaţă, să nu vină duşmanul şi să semene sămânţa lui rea printre grâul cel
mai curat!>
09] Şi Eu spun la acestea: <Atotputernicia Mea nu poate şi nu are voie să aibe nimic de făcut
acolo, unde în copiii Mei este presupus să se dezvolte o viaţă liberă. Acolo nu pot face Eu Însumi
mai mult cuiva, decât voi vouă reciproc. Eu vă dau ogorul, plugul, grâul şi tocmesc secerătorii; dar
să lucraţi trebuie atunci voi înşivă! Şi dacă lucraţi drept şi vă lipseşte cumva puterea necesară,
atunci ştiţi voi deja, că vă voi înzestra cu aceasta totdeauna, dacă Mă veţi ruga pentru acest fapt în
inimile voastre şi voi veţi avea atunci de muncit bine cu o putere înnoită; dar să lucrez pentru voi,
nu pot şi nu am Eu în veci voie! Şi dacă aş face aceasta, atunci n-aţi avea voi nici un folos pentru
libertatea şi starea pe cont propriu a vieţii voastre; pentru că atunci aţi fi maşinării pure, dar veşnic
niciodată oameni liberi, vieţuind din sine în afară, gânditori şi înfăptuitori!>
10] Din toate acestea trebuie să vă fie acum pe deplin limpede, că slujirea reciprocă, după
învăţătura Mea de acum, este condiţia de bază a toată viaţa! – Înţelegeţi acum bine toate acestea!”

EV - 4 94
11] Spune Cireniu: “Doamne, Tu singur cel mai adevărat în veşnicie, nimeni nu este asemenea Ţie!
Cuvintele Tale sunt limpezi, ele sunt adevăr şi viaţă! Eu de-abia acum încep să trăiesc şi mi se pare
de parcă aş fi fost de-abia acum trezit aşa bine dintr-un cel mai adânc somn. Deci, aşa cum Tu, o,
Doamne, ai vorbit acum, poate să vorbească doară numai un Dumnezeu şi nu un om, pentru că
nici un om nu poate şti, ce este în el şi ce îl înviorează şi cum să cultive el viaţa într-un mod
aducător de roade! Noi, o, Doamne, suntem acum bine asiguraţi şi adăpostiţi din partea Ta într-un
mod nemijlocit, pe veci; dar aceia care vor veni după noi, vor primi, în ciuda a toată râvna de
slujire, a se lupta foarte probabil deja cu tot felul de neghină de pe ogorul Tău în mijlocul a celui
mai minunat grâu! Dar ceea ce se află în puterea mea, să nu-i fie iadului chiar atât de uşor să
semene neghina lui în ogorul, pe care ni l-ai arătat acum!
12] Acum aş dori să aflu din gura Ta, cum sunt influenţaţi oamenii de către iad şi de către cavalerul
lui! Cum aduc ei neghina lor în ogorul cerurilor?”

Ev. 04. Capitol 102

01] Spun Eu: “Nimic mai uşor decât aceasta! Eu v-am arătata deja, cum trebuie fiecare om să
parcurgă drumul legii, dacă vrea el să ajungă la libertatea şi starea pe cont propriu a existenţei şi a
vieţii lui. Dar dacă există o lege, care îi este dată omului, ca venind din afară, atunci trebuie să fie
doară şi un imbold în om, de a o încălca pe aceeaşi, mai uşor şi cu mai multă bucurie, decât a o
respecta foarte sever. Astfel au fost chemate duhuri de către Mine la viaţă, înaintea a toată creaţia
materială, ceea ce şi cum v-am arătat deja în aşa fel, că aţi fost nevoiţi s-o înţelegeţi şi s-o
cuprindeţi cu mintea; pentru că voi înşivă respectaţi în zilele acestea, dacă faceţi ceva, cu totul
aceeaşi ordine.
02] Mai întâi cuprindeţi tot felul de gânduri; din acestea formaţi atunci forme şi idei. Dacă aţi
dezvoltat odată o anumită formă din gânduri şi idei, atunci este aceasta împrejmuită cu piele, prin
voinţa, ca ea să rămână. Dacă este ea odată astfel, rămâne de nedistrus într-o existenţă
duhovnicească şi voi deveniţi tot timpul conştienţi de ea în închipuire, de atâtea ori de câte ori vreţi
să deveniţi întotdeauna conştienţi de aceeaşi. Dar cu cât mai mult timp priviţi în voi la o idee astfel
formată deja ca la un obiect cu o anumită formă, cu atât mai multă afecţiune dezvoltaţi voi către
ideea formată şi duhovnicesc înfăşurată; în voi se trezeşte dragoste către această formă
duhovnicească. Dragostea către ea se măreşte, starea arde în inima voastră pentru ea şi prin
căldura de viaţă şi prin lumina din flacăra de iubire se dezvoltă acum ideea, necontenit mai exact
formată, tot mai mult în sine însăşi, ea devine tot mai desăvârşită, mai frumoasă şi voi începeţi să
descoperiţi din desăvârşirea ei tot mai mare, tot felul de foloase şi începeţi să luaţi horărâri de a
pune în aplicare şi de a transpune ideea acum tot mai mult dezvoltată într-o faptă exterioară.
03] La început, faceţi voi desene pe pergament şi acest lucru atâta timp până ce desenul devine pe
deplin asemănător cu imaginea duhovnicească deja dezvoltată în voi. Dacă nu mai găsiţi nimic de
criticat în privinţa desenului, pus faţă în faţă în faţă cu imaginea duhovnicească din voi, atunci vă
sfătuiţi cu cei cunoscători în domeniu, cum ar fi acesta de transformat şi de preschimbat într-o
lucrare adevărată materială. Şi cei cunoscători în domeniu reflectă, se descurcă în ideea stabilită şi
spun: <De aceasta şi de aceea avem nevoie, de o vreme de doi ani şi atâta şi atâta va costa
treaba!> Voi întocmiţi atunci un contract, lucrarea începe şi în doi ani se află ideea voastră spre
privire, minunare şi folosire în faţa voastră şi a mii de alţi oameni.
04] Vedeţi, aşa vă creeaţi voi casele, uneltele, oraşele, cetăţile, corăbiile şi încă mii de alte lucruri
diferite ale voastre! Şi tot aşa creez Eu cerurile, lumile, tot ce cuprind şi poartă acestea. Fireşte că
este nevoie de mai mult timp pentru creerea unei lumi, decât aveţi voi nevoie aici de acelaşi,
pentru a zidi o colibă, o casă sau altceva; pentru că voi aveţi deja materia finită in faţa voastră, -
dar Eu trebuie să creez materia şi s-o iau din tăria cea mai netransformabilă a voii Mele.
05] Eu aş putea de asemenea să produc instantaneu o oarecare materie, ba chiar pot să aduc la
existenţă într-o clipă o mare întreagă de lumi; dar o asemenea lume ar avea cu greu o dăinuire
durabilă, pentru că ea a fost mai înainte prea puţin hrănită de către Mine, până la maturitatea ei
deplină. Dar dacă o idee mare a unei lumi a fost la Mine odată straşnic maturizată şi hrănită prin
dragostea şi înţelepciunea Mea, va câştiga ea atunci de asemenea necontenit tot mai multă
intensitate şi devine prin aceasta necontenit tot mai mult capabilă de dăinuire.
06] Acest fapt este şi la voi aşa, unde aveţi de-a face deja cu materia finită! O casă, pe care a-ţi
zidit-o la nevoie, în decursul unei zile, nu va persista cu adevărat nici un secol şi mai puţin un
mileniu! Dar la acele zidiri, unde la început aţi lăsat voi să se maturizeze pe deplin într-un timp mai
îndelungat ideea odată formată în voi şi în direcţia acesteia din însăşi reflectarea ideii voastre aţi
ajuns într-unele reflectări tot mai limpezi, în privinţa a toate ce sunt necesare aici pentru ea,
pentru a transforma o asemenea formă într-o existenţă cât se poate de durabilă şi desăvârşită în
creaţie, în aceste cazuri ve-ţi amplasa şi voi ceva durabil, asemenea piramidelor, care pânâ acum,
lucru cunoscut tuturor muritorilor înşcolaţi, rezistă de aproape două mii de ani şi se împotrivesc
tuturor furtunilor şi vor sta drept în picioare mai mult de patru ori aşa de mult timp, fiind puţin
roase de vreme în exterior.
07] Dacă vechii faraoni n-ar fi cugetat îndeajuns de mult la construirea unor asemenea clădiri, ca
locuri de păstrare pentru artele şi ştiinţele lor secrete, pe care dintele vremii să nu le distrugă în
decursul mileniilor, atunci n-ar mai sta aceste piramide niciodată ca monumente ale iscusinţei de
zidire din începuturi; dar deoarece constructorii au hrănit mai înainte ani de zile ideea lor odată

EV - 4 95
cuprinsă şi trecută dincolo într-o formă deplină şi au adus-o în acest fel la o maturitate, de aceea şi
este deci de înţeles, de ce ideea lor tradusă în materie îl umple pe călător cu mirare chiar şi astăzi.
08] În ceea ce a urmat, au învăţat oamenii să gândească, ce-i drept, destul de repede şi puteau
din suma gândurilor lor să dezvolte rapid o idee, care era, uneori, chiar foarte complicată şi era de
asemenea cel mai adesea pusă în aplicare; dar deoarece ideea a fost dezvoltată uşor, de aceea a şi
fost ea uşor pusă în practică. Lucrarea însăşi a fost de aceea una uşoară şi trecătoare din pricina
maturizării prea mici de dinaintea ideii. Pe scurt, tot ce este uşor rămâne uşor şi tot ce este greu
rămâne greu!”

Ev. 04. Capitol 103

01] (Domnul:) “Atunci când Eu, în timpul din început, am pus duhurile din Mine în afară, ca fiind
ideea Mea devenită matură şi când le-am umplut cu puterea Mea în aşa fel, că ele înşişi au început
să gândească şi să vrea, atunci a fost nevoie să li se arate o ordine, după care ele ar fi trebuit să
gândească, să vrea şi în sfârşit să înfăptuiască. Dar cu această ordine dată şi arătată, trebuia să fie
pus în aceste prime fiinţe şi imboldul spre nerespectarea ordinii date, altfel ele n-ar fi fost niciodată
în stare să facă vreun uz de voinţa lor. Imboldul pus în ele a realizat în ele o adevărată pornire a
vieţii, în consecinţa căreia ele au început să deducă, să aleagă, să dorească aprig şi să înfăptuiască.
02] Aceasta este, dacă cunoşti o asemenea circumstanţă, atunci în sfârşit cu totul uşor de înţeles,
că deja în primele duhuri creeate trebuia să înceapă să se arate o anumită neghină, pentru că
imboldul a ridicat din ordine chiar multe dintre primele duhuri şi trebuia la sfârşit să le împietrească
în împotrivirea devenită necontenit mai puternică şi au oferit în acest fel temelia înspre creeaţia
materială a lumii.
03] La început, au devenit sori centrali principali şi din ei s-au făcut toţi ceilalţi sori şi nenumăratele
corpurile cereşti şi cu acestea fiecare şi toate celelalte, pe care voi le descoperiţi şi găsiţi pe, peste
şi în ele.
04] Tot ce este şi se numeşte acum materie, a fost odată un ceva duhovnicesc, care a ieşit aici de
bună voie din ordinea bună a lui Dumnezeu, s-a întemeiat în imboldurile greşite şi s-a întărit în
aceleaşi, ceea ce a format şi a însumat atunci materia. Materia însăşi nu este prin urmare nimic
altceva decât un ceva duhovnicesc judecat şi din sine însăşi întărit; mai limpede explicat, ea este o
cea mai dură şi grea înfăşurare sau învelire a duhovniciei.
05] Dar duhovnicia nu poate niciodată să devină de îndată o materie desăvârşită cu tot învelişul
oricât de tare şi dur, ci trăieşte şi persistă în continuare în materie, ori de care fel ar fi ea. Dacă
materia este foarte tare, atunci este viaţa duhovnicească din ea de asemenea foarte legată şi nu se
poate exprima şi dezvolta cumva mai departe, dacă nu-i este dat un oarecare ajutor din exterior.
06] În piatra tare, poate viaţa să ajungă de-abia atunci la o exprimare, dacă piatra se înmoaie şi
devine necontenit mai putredă şi mai putredă într-o lungă înşirare de timpuri de ploaie, de zăpadă,
de rouă, de fulger şi încă alte elemente. Prin aceasta se eliberează ceva viaţă, ca eter, în aer, o
parte îşi formează un înveliş nou şi mai uşor, la început în forma plantelor gingaşe de mucegai sau
de muşchi de copac; dar pe termen lung, nesatisfăcută cu acest înveliş, se cuprinde viaţa mai
liberă şi îşi creează un înveliş nou, în care ea se poate mişca mai liber şi mai mult pe cont propriu.
07] Atâta timp cât învelişul nou este fraged şi moale, se simte cu totul bine duhovnicia prinsă şi nu
cere nimic mai bun. Dar învelişul la început cu totul fraged devine mai tare şi mai dur prin
activitatea interioară a duhurilor, care pun acum la o parte necontenit din ce în ce mai mult tot ce
este material, care o împresoară; de aceea aspiră viaţa duhovnicească în sus, formează prin
aceasta firul ierbii şi în continuare trunchiul copacului şi caută prin inele şi tăieturi făcute şi mereu
mai strâmt trasate să se apere de întărire aspirând din urmă, de jos în sus, necontenit mai mare.
Dar deoarece din această activitate nu este de aşteptat la sfârşit nici o salvare faţă de rigidizarea
completă, de aceea strâmtorează ele trunchiul de jos atât de mult pe cât este posibil şi cuprind
scăparea de mai departe în rămurele mici, în sfori, în frunze, în perişoare şi în sfârşit în boboc; dar
deoarece şi toate acestea devin în scurt timp tot mai tari şi duhurile văd în cea mai mare parte, că
toată osteneala lor este una zadarnică, de aceea încep ele să se transforme oarecum în gogoaşe şi
se păstrează în cojiţe, pe care le înfăşoară destul de tare cu o materie mai bună, lor
corespunzătoare.
08] Prin aceasta se formează atunci tot felul de sâmburi şi fructe. Dar partea cea mai mult egoistă
a vieţii devenite mai liberă într-o plantă, nu câştigă mult; pentru că ceea ce s-a închis într-o coajă
tare de germene, trebuie să parcurgă de atâtea ori aceeaşi cale, de câte ori germenul ajunge în
pământul umed şi saturat de viaţă. Cealaltă parte a vieţii, mai răbdătoare, care s-a complăcut să
rămână în materia de jos, ca străjer şi ca purtător a vieţii celei mai râvnitoare, celei mai temătoare
şi celei mai nerăbdătoare, putrezeşte şi trece dincolo într-o sferă de viaţă mai înaltă şi mai liberă,
se înveleşte, ce-i drept, dar de obicei deja cu o formă de animal ei corespunzătoare; şi ceea ce a
fost aici mâncat ca fruct de către animale şi chiar oameni, este folosită, în ceea ce priveşte partea
mai dură, pentru formarea şi hrana cărnii şi în ceea ce priveşte partea mai preţioasă, devine ea
duh înviorător care întăreşte nervii şi partea cea mai preţioasă devine substanţa sufletului.”

EV - 4 96
Ev. 04. Capitol 104

01] (Domnul:) “Dacă priviţi acum această desfăşurare puţin mai îndeaproape, nu vă va fi cu
adevărat greu să recunoaşteţi în dreapta adâncime a adevărului, de unde vine neghina pe ogorul
curat al vieţii.
02] Tot ce se numeşte lume şi materie, este un ceva greşit, un ceva care se împotriveşte mereu şi
în mod necesar adevăratei ordini duhovniceşti din Dumnezeu, pentru că acest ceva trebuia pus în
lume şi materie, ca un imbold contrar spre trezirea voii libere în ideea înviorată, pusă în afară şi
bine formată, ca fiinţă pe cont propriu din Dumnezeu şi este de aceea de considerat ca fiind
adevărata neghină pe ogorul de viaţă, singur adevărat şi duhovnicesc curat.
03] Dacă este neghina iniţial o necesitate spre constatarea unei vieţi pe deplin libere, duhovniceşti,
atunci trebuie să fie ea totuşi recunoscută ca fiind astfel şi dusă de bună voie afară de către fiinţa
omenească creată să fie liberă, pentru că neghinei îi este imposibil să poată dăinui cu aceeaşi. Ea
este într-adevăr un mijloc necesar către acest scop, dar nu poate niciodată să devină una cu scopul
însuşi.
04] Mreaja este de asemenea un mijloc necesar spre prinderea peştilor; dar cine o va scufunda de
aceea în apă, pentru a o trage iarăşi afară în loc de peşti din pricina ei înşişi, a o frige atunci la foc
şi a o savura ca mâncare?! Mreaja este deci necesară numai pentru prinderea peştilor; şi dacă
peştii au fost odată ridicaţi din apă cu ajutorul acesteia şi au fost duşi în cămara de provizii, atunci
mreaja se pune la o parte şi se foloseşte câştigul făcut cu aceasta.
05] Prin urmare trebuie să existe imboldul înspre încălcarea poruncii; pentru că el este un
deşteptător al capacităţii de recunoaştere şi un deşteptător al voinţei libere. El umple sufletul cu
plăcere şi bucurie pentru atâta timp, cât sufletul recunoaşte imboldul foarte bine, dar nu-l cinsteşte
pe acesta, ci îl combate necontenit cu aceeaşi voinţă liberă, care a fost trezită şi înviorată tocmai
prin imboldul din suflet şi sufletul liber îl foloseşte atunci ca un mijloc, dar nu ca un scop atins întru
el.
06] Burduful nu este niciodată vinul însuşi, ci numai un recipient pentru păstrarea vinului. Dar cine
va fi aşa de prost şi ar dori din pricina mirosului atrăgător să se împotmolească cu o muşcătură din
burduf şi să-l strice, deoarece el poate totuşi să ştie, că are de deschis burduful numai la locul
potrivit, pentru a primi vinul pur din burduf?!
07] Neghina sau imboldul către încălcarea legii este de aceea un lucru subordonat şi nu are voie cu
adevărat niciodată să devină un lucru principal; oricine face dintr-un lucru extrem de subordonat
un lucru principal, se aseamănă cu un nechibzuit, care vrea să se sature cu oalele, în care se fierb
mâncăruri bune, dar aruncă mâncărurile la gunoi!
08] Dar în ce constă neghina, prin a cărei putreziri, viaţa este presupusă să fie fertilizată? Ce nume
are imboldul contradictoriu pus în forma înviorată? El se numeşte dragoste de sine, egoism,
înfumurare şi la sfârşit lăcomie de domnie. Prin dragostea de sine se duce forma înviorată, ce-i
drept, în sine, dar cu o lăcomie, să preia totul în sine, dar închide şi păstrează atunci totul în sine
pentru totdeauna în aşa fel, ca acest tot să nu-i fie aici niciodată altcuiva de folos în afară de sine şi
acest lucru din teama ca nu cumva să ajungă ea însăşi vreodată într-o oarecare nevoie! Printr-o
asemenea închidere-în-sine a toate cele, ce ea preia necontenit în sine din ordinea lui Dumnezeu
atoatehrănitoare şi conservatoare, trebuie să se formeze în acea fiinţă o îndesare mereu
crescătoare şi o anumită soliditate şi prepotenţă (superioritate, preponderenţă) temporară şi prin
acestea o bineplăcere deosebită pentru sine însăşi, - şi acesta este egoismul în sensul pe deplin
adevărat al cuvântului şi conform semnificaţiei, care se osteneşte să ridice cu toată puterea şi forţa
a lui persoană proprie, ca un ceva simţibil plin de însemnătate, peste oricare altă persoană proprie,
prin toate mijloacele care îi stau la dispoziţie şi dacă ar fi ele deja de îndată de asemenea de felul
cel mai rău.
09] Dacă egoismul a obţinut ceea ce a vrut, atunci se ridică el peste tot ce este asemănător lui şi
priveşte în jos cu dispreţ, oarecum îmbătat de fericire; şi acest dispreţ se aseamănă cu scârba
unui stomac prea plin faţă de mâncărurile care se află în faţa lui şi este atunci ceea ce se numeşte
înfumurare. În aceasta se află deja foarte multă materie şi o întreagă parcelă plină de neghina cea
mai rea.
10] Dar înfumurarea este în sine însăşi umplută de cea mai mare nemulţumire, pentru că ea mai
are perceperea, că încă nu-i stă totul la dispoziţie, aşa cum ar dori să-i fie ei. Ea examinează acum
toate mijloacele ei şi alte puteri şi găseşte, că ar putea să-şi facă totul gata de slujire, dacă ar juca
într-un mod politic rolul unui nostim şi darnic. Gândit, examinat şi făcut! Deoarece acei flămânzi
sunt mereu mai mulţi decât cei săturaţi, de aceea are înfumurarea devenită nostimă o joacă foarte
uşoară. Se adună în jurul ei toate puterile mici, flămânde şi lasă să se domnească foarte sever
peste ele, pentru că acum ele primesc ceva de mestecat de la bogăţia înfumurării. Ascultă acum de
înfumurare ca sclavii, înmulţesc prin aceasta puterea ei şi înfumurarea aspiră de îndată, să-şi
supună cu bir foarte mult sau mai degrabă totul. Şi această aspiraţie de nesăturat este atunci ceea
ce se numeşte în sensul cel mai adevărat lăcomia de putere cea mai stricăcioasă, în care nu mai
domină nici o dragoste.
11] Dar într-o asemenea lăcomie de domnie se exprimă atunci materia cea mai groasă; cu ea o
planetă împietrită pe deplin până-n granit este cel mai bine prevăzută cu toate elementele rele
posibile. Dar că lăcomia de domnie şi cu ea adevărata manie de a domni este egală cu materia cea
mai densă, o dovedesc cetăţile şi cetăţile extrem de întărite, în spatele cărora se baricadează
stăpânitorii. Groase de mai mulţi stânjeni trebuie să fie zidurile şi înzestrate cu războinici puternici,
ca nu cumva să fie acolo cineva în stare, să spargă vreodată materia cea mai dură şi să îngusteze

EV - 4 97
stăpânitorul în liniştea sa cea mai plină de înfumurare. Vai celui slab, dacă el ar îndrăzni să scuture
numai o piatră din cetatea stăpânitorului; acela va fi sfâşiat şi nimicit!
12] Dar Eu doară nu vreau să indic aici înspre acei stăpânitori şi regenţi, pe care i-a pus aici
ordinea lui Dumnezeu pentru diminuarea lăcomiei de domnie a fiecărui om în parte, ca stâlpi şi
indivizi care ţin în vigoare smerenia şi modestia, dragostea şi răbdarea; pentru că aceşti regenţi
rânduiţi popoarelor de către Dumnezeu trebuie să fie ceea ce sunt ei şi nu pot fi altfel îndemnaţi şi
conduşi, decât cum sunt ei îndemnaţi şi conduşi de voia Dumnezeului atotputernic, spre
îndreptarea popoarelor. Aici este vorba numai de lăcomia de domnie general adevărată a fiecărui
duh şi om în parte şi este arătat, ce este ea însăşi de fapt. Da, au existat într-adevăr stăpânitori,
care au fost numiţi tirani răi! Aceia s-au ridicat din popor, au făcut rebeliune împotriva
stăpânitorilor puşi de Dumnezeu, precum odinioară Abesalom împotriva propriului său tată David.
Asemenea stăpânitori nu sunt rânduiţi de către Dumnezeu, ci de ei înşişi şi sunt de aceea răi şi o
adevărată neghină şi forme corespunzătoare a materiei celei mai dense.
13] Dar tu, Cireniu al Meu şi împăratul tău nu sunteţi astfel, ci sunteţi ceea ce sunteţi, după voia
Mea, - deşi încă păgâni! Dar Mie Îmi sunteţi ca păgâni mai mult pe plac decât mulţi regi care, fiind
presupuşi să fie conducători ai copiilor lui Dumnezeu, au fost numai adevăraţi ucigaşi trupeşti şi
mai mult duhovniceşti ai aceloraşi, de aceea le-au şi fost luate pentru totdeauna tronurile vechi şi
coroanele şi sceptrurile şi date vouă, celor mai înţelepţi păgâni. – Eu fac aici într-un mod necesar
această adăugare, ca tu, Cireniu al Meu, să nu cumva să crezi de parcă tu şi nepotul tău a-ţi sta ca
usurpatori în faţa Mea pe tronul de domnie. – Şi acum mai departe în privirea noastră despre
neghină în ogorul cel bun!”

Ev. 04. Capitolul 105

01] (Domnul:) “Vedeţi, aşa cum oamenii acum prin dragostea de sine, prin egoism, prin înfumurare
şi prin lăcomia de domnie rezultândă din acestea devin în aşa fel plini de toată materia, că ei în
decursul a multor mii ori mii de ani nu vor fi în stare să se elibereze pe deplin de aceasta, - tot aşa
au existat odată şi duhuri creeate în începuturi, care prin imboldul acordat lor au devenit de
asemenea prea iubitoare de sine, egoiste, înfumurate şi la sfârşit lacome de domnie şi urmarea
acestora a fost, că ele s-au preschimbat în materia cea mai pură.
02] Ele s-au separat în uniuni mari şi s-au aşezat în depărtări pentru voi neimaginabil de mari.
Fiecare uniune nu mai vroia să audă, să vadă şi să afle ceva de o a doua, pentru a putea sluji
numai iubirii de sine într-un mod lumesc. Prin această pătrundere mereu crescătoare în iubirea de
sine şi egoism, în înfumurarea prin acestea tot mai mult trezită şi în lăcomia de domnie absolută, s-
au micşorat în sfârşit formele de viaţă nenumărat de multe, până la un bulgăre nespus de mare,
după legea greutăţii, care se dezvoltase de la sine din dragostea de sine şi egoism, - şi soarele
material central din începuturi în forma unui glob de păstaie a fost finit. (glob de păstaie =
concentrarea unui număr nemărginit de împrejurimi solare, care, precum planetele distincte în jurul
sorilor lor, se mişcă în jurul soarelui central din începuturi, în orbite nemăsurabil de largi; J.L.)
03] Dar acum există în spaţiul nemărginit deasemenea un număr infinit de asemenea sisteme sau
globuri de păstaie, unde pretutindeni serveşte un soare central din începuturi pus în discuţie unor
regiuni nenumărate de lumi ca punct central comun şi aceşti sori centrali din începuturi sunt tocmai
uniunile duhurilor din începuturi micşorate laolaltă, din care cu timpurile timpurilor au reieşit toate
celelalte universe solare, regiuni solare, toţi ceilalţi sori centrali secundari, sori planetari, planete,
luni şi comete.
04] Dar cum s-a desfăşurat acest fapt? Vedeţi, în soarele central din începuturi le-a fost multor
duhuri mari presiunea prea puternică! Ele au luat foc, arzând tare de mânie şi s-au eliberat de
presiunea străveche. Au fugit de-a dreptul nemărginit de departe de primul lor bulgăre al uniunii.
Un timp au mişunat prinprejur în spaţiul nemărginit cu totul libere şi inofensive pentru sine în toată
starea nelegată şi au făcut o mimă bună în privinţa trecerii dincolo de la sine în ordinea curat
duhovnicească; dar findcă nu se puteau scăpa de elementul dragostei de sine, de aceea au început
ele a se micşora laolaltă până la un bulgăre tare şi din acesta s-au format sori centrali de rangul al
doilea, într-unul tot aşa ca şi în celălalt a nenumăratelor globuri de păstaie.
05] În aceşti sori centrali de rangul al doilea, s-au înfuriat cu trecerea timpului, duhurile principale
din pricina presiunii necontenit crescătoare, s-au inflamat şi s-au dezlegat în mase nenumărate de
bulgărele comun de rangul al doilea. Ele au avut atunci cele mai bune mime şi intenţii înspre o
transformare către starea curat duhovnicească; dar deoarece cu timpul au găsit o bineplăcere mare
în privinţa caracterelor lor proprii şi nu vroiau să se debaraseze pe deplin de dragostea de sine, de
aceea au crescut din nou în greutatea materială şi s-au micşorat iarăşi, în bulgări mari laolaltă şi
din aceştia s-au format sori centrali de rangul al treilea.
06] S-a ridicat acolo aceeaşi şovăială, ca la sorii centrali de mai înainte. Duhurile mai înalte, fiind
cele mai puţine la număr, au fost presate încetul cu încetul prea tare de duhurile subordonate, mai
nenumărat de multe, s-au înfuriat şi s-au dezlegat comun cu mare putere prin ruperea bulgărilor în
număr de multe mii ori mii, cu propunerea solidă de a trece acum dincolo în starea pe deplin curat
duhovnicească. Timpuri neimaginabil de lungi au plutit ele ca mase de ceţuri eterice departe
separate unele de celelalte în spaţiul larg al creeaţiei.
07] Această libertatea le-a plăcut amindindu-şi starea de dinainte în privinţa presiunii puternice, pe
care o înduraseră. Dar în această libertate inactivă au început ele să flămânzească cu timpul şi au
început să caute hrană în spaţiu, - deci o săturare de undeva din afară. Aceasta au găsit-o şi

EV - 4 98
trebuiau s-o găsească; pentru că dorul aprig este asemenea acelei pietre de magnet nordice, care
trage la sine, cu o putere de neîmpotrivit, tot fierul, precum şi toate mineralele care conţin fier.
08] Dar care a fost din acestea urmarea de neîmpiedicat? Unitatea lor de esenţă a început prin
acest fapt să se comprimeze foarte tare, încetul cu încetul; astfel s-a trezit iubirea de sine şi suita
ei şi urmarea de necurmat a fost iarăşi micşorarea către un bulgăre comun, pentru care fapt a fost
fireşte mereu nevoie de într-adevăr un număr nesfârşit de ani pământeşti.
09] Dar ca fapt sigur, este o perioadă de timp cât se poate de lungă în faţa Dumnezeului veşnic?!
Un văzător din timpuri străvechi a spus: <Mii de ani sunt ca o zi înaintea lui Dumnezeu!> (Ps. 3, 7;
2 Petr. 3, 8) Eu vă spun: O mie ori o mie de ani sunt în faţa lui Dumnezeu în serios de-abia o clipă!
Cine este un trândav, aceluia, din atâta plictiseală, i se par orele ca fiind zile şi zilele ca fiind ani.
Celui harnic şi multiplu activ îi devin orele ca nişte clipe şi săptămânile ca nişte zile. Dar Dumnezeu
este umplut din veşnicie de o râvnă nemărginită de activitate şi este într-una nemărginit de activ şi
urmarea cea mai fericită din acest fapt este aceea, că Lui timpuri pentru voi neimaginabil de lungi
trebuie să I se pară ca nişte clipe distincte – şi o formare deplină a unui soare durează atunci în
faţa ochilor Lui numai un timp foarte scurt.
10] Din această micşorare, acum la sfârşit menţionată, s-au format şi se mai formează sorii
planetari, precum este aici unul, care îi luminează acestui pământ. Acest fel de sori sunt, ce-i
drept, în unitatea lor de esenţă mult mai gingaşi şi blânzi decât sorii centrali, dar au totuşi o masă
imensă de materie grea, ca urmare a dragostei de sine a duhurilor lor în număr de eoni ori eoni,
din a căror dragoste de sine este tocmai un asemenea soare făcut bulgăre laolaltă. Duhurilor mai
alese şi mai bune din acest bulgăre luminos le devine presiunea mult prea grea şi insuportabilă în
decursul timpurilor extrem de lungi, presiune din partea duhurilor obişnuite, care au devenit pe
deplin materie; urmarea acestui fapt este, aşa ca la sorii de mai devreme, violenţa, erupţii peste
erupţii şi duhurile mai alese se eliberează.
11] Aici se trezeşte în ele voinţa deja cu totul serioasă, de a trece dincolo în starea curat
duhovnicească, străveche, prin urmarea strictă a adevăratei ordini a lui Dumnezeu. Multe combat
imboldul pus în ele şi devin ca îngerii creaţi din străvechi timpuri, fără a parcurge deocamdată o
cale în trup. Acelora, care vor să se supună aceluiaşi ori imediat pe soare sau chiar pe acest
pământ, le este lăsat un asemenea lucru la latitudinea lor, ceea ce este de asemenea cazul, aici
după aceea în interior, la sorii centrali mai devreme descrişi, - dar nu atât de des, precum de fapt şi
mai ales la acest soare planetar, care îi acordă acestui pământ lumina, care provine cel mai adesea
de la activitatea mare a duhurilor lui.
12] Dar unele uniuni de duhuri, care s-au debarasat de bulgărele de soare de asemenea cu
intenţile cele mai bune, nu s-au putut debarasa pe deplin de iubirea de sine şi au început aşa
încetul cu încetul iarăşi a sluji imboldului străvechi pus în ele; de la unu au ajuns la doi şi aşa în
continuare neobservat mai departe în sus!
13] Ele au devenit material vizibile, comete ceţoase cu o coadă lungă. Ce exprimă această coadă?
Arată foamea duhurilor devenind deja materiale şi lăcomia mare după săturarea materială. Această
lăcomie trage din eter partea materială ei tentantă şi aşa o cometă, ca un compendium (o
rezumare) a unor duhuri devenite materiale, rătăceşte foarte multe milenii prinprejur în spaţiul
mare de eter şi caută hrană ca un lup sfâşietor.
14] Prin acest supt şi mâncat continuu devine ea mereu mai densă şi mai densă şi tot mai grea. Cu
timpul, este ea atrasă iarăşi în aşa măsură de soarele de care a scăpat, că trebuie să înceapă
potrivit ordinei să se învârtă în jurul lui. Când cometa trebuie să accepte o asemenea ordine, ea
devine o planetă, ca acest pământ, ca luceafărul dimineţii şi al serii, sau ca Marte, Jupiter şi Saturn
şi precum, dintre cele multe vouă necunoscute, este fiecare pentru sine o planetă.
15] Acum există o planetă ca atare ce are mereu o foame imensă şi deoarece se află ea mai
aproape de soare decât mai devreme ca cometă, de aceea primeşte ea de la el de asemenea o
hrănire îndeajunsă, care este totodată o momeală, pentru a o trage iarăşi pe cea care vrea să
scape, necontenit mai aproape şi mai aproape la sine şi a o îngropa, după timpuri lungi, pe deplin
iarăşi în sine, - o dorinţă lăudabilă a duhurilor din soare din timpuri străvechi create, dar care,
având în vedere planetele foarte mari, la care poate fi enumerat şi acest pământ, nu se împlineşte
niciodată în felul ei; pentru că, deşi duhurile afurisite în planete sunt încă foarte materiale, ele
cunosc însă materia soarelui şi nu au nici o nevoie deosebită şi absolut nici o plăcere de a se unii cu
soarele vreodată pe deplin. Ele primesc cu destul de mult drag duhurile şi duhurile mai mici, care
vin la ele din soare, ca o întărire şi hrană bună, dar de o unire deplină cu soarele nu vor să ştie ele
nimic.
16] Se întâmplă de asemenea uneori, că duhurile odată fugite în compendiumul lor material de
bulgăre sunt ademenite şi atrase cu totul în apropierea soarelui; dar râvna imensă de activitate a
duhurilor celor mai libere care înconjoară bulgărele tare de soare, căreia în cea mai mare parte îi
este de atribuit luminozitatea suprafeţei exterioare a soarelui, înfăptuieşte ca toate duhurile
micşorate laolaltă în bulgărele tare să se ridice laolaltă aproape instantaneu la cea mai înaltă
activitate posibilă, să cadă resfirându-se şi fiecare începe atunci pentru sine, cum se obişnuieşte a
se spune, să caute depărtarea.
17] Urmarea unei asemenea activităţi trezite a duhurilor, care au fost mult timp făcute bulgări
laolaltă într-o planetă sau cel puţin într-o cometă deja mai maturizată, este dizolvarea instantanee
şi deplină a bulgărelui şi eliberarea a multor mii ori mii şi iarăşi mii ori mii de duhuri, dintre care
cele mai multe, învăţate şi învăţate minte printr-o asemenea lecţie, se duc de îndată în dreapta
ordine a vieţii şi devin duhuri de îngeri creeate din străvechi timpuri şi devin apărători folositori ai

EV - 4 99
fraţilor lor de viaţă mai puţini liberi, precum şi ai acelora care zac în bulgărele tare şi ei contribuie
cu mult la eliberarea mai rapidă a aceloraşi.”

Ev.04. Capitolul 106

01] (Domnul:) “O parte a unor asemenea duhuri dizolvate doreşte să mai parcurgă calea în trup pe
o oarecare planetă. Unele o parcurg şi în soare, într-o oarecare zonă, care li se potriveşte fireşte
cel mai bine; numai pe acest pământ se duc foarte puţine, pentru că aici li se pare calea trupului
prea ostenitoare, pentru că aici trebuie să renunţe chiar şi la toate amintirile în privinţa unei stări
anterioare şi să păşească de la început pe deplin într-o nouă existenţă, ceea ce nu este cazul pe
celelalte planete şi corpuri cereşti.
02] Pentru că, în primul rând, duhurilor întrupate le rămâne acolo mereu o reamintire în felul
visului la stările de dinainte şi urmarea acestui fapt este că oamenii de pe celelalte planete şi
corpuri cereşti sunt deja din temelie cu mult mai înţelepţi şi lucizi decât cei de pe acest pământ.
Dar, în schimb, ei nu sunt capabili de nici o dezvoltare către o treaptă mai superioară a vieţii libere.
Ei se aseamănă, cum am atins deja odată această problemă, mai mult cu animalele acestui
pământ, care au deja din natura lor o anumită educaţie din instinct pentru existenţa lor, în care
lucru dovedesc ele mereu o iscusinţă şi desăvârşire mare, aşa încât omul, cu toată mintea lui, n-ar
fi în stare să le imite în chiar multe lucruri. Dar încercaţi acum să educaţi un animal dincolo de
aceste lucruri şi voi nu veţi fi în stare să-l învăţaţi multe lucruri rodnice!
03] Există într-adevăr unele, care adoptă atâta educaţie, că pot fi atunci folosite la nevoie pentru o
muncă extrem de simplă şi foarte dură, ca boul pentru tras, calul, măgarul şi cămila pentru cărat,
un câine pentru a căuta urma, pentru vânat şi punere în mişcare; dar dincolo de acestea nu veţi fi
în stare să le învăţaţi multe alte lucruri şi cu o limbă vorbită nu va merge absolut deloc. Motivul e
simplu şi constă în aceea, că o reamintire trunchiată a stărilor lor de dinainte le ţine prizoniere şi
ocupă necontenit ca o judecată duhurile animalelor, ele trăind prin urmare într-o anumită
amorţeală.
04] Se întâmplă că doar oamenilor acestui pământ, caz niciunde întâlnit, că ei pierd toată
reamintirea şi încep de aceea de la debut o ordine şi o educaţie cu totul nouă vieţii, care este astfel
înfăţişată, că fiecare om poate să crească împreună cu ea până la cea mai deplină asemănare cu
Dumnezeu.
05] De aceea pe acest pământ se poate întrupa numai un asemenea suflet care provine dintr-un
soare , în care mai sunt toate elementele străvechi laolaltă, dar a parcurs acolo deja o cale
trupească şi cuprinde astfel în sine toate acele lucruri specifice a inteligenţei de suflet, care sunt
necesare pentru desăvârşirea unei celei mai înalte vieţi duhovniceşti, - sau un suflet provine
nemijlocit de pe acest pământ şi a parcurs mai înainte toate cele trei aşa numite împărăţii ale
naturii, de la materia cea mai necioplită a pietrei prin toate sedimentele minerale, de acolo prin
întreaga lume a plantelor şi la sfârşit prin întreaga lume a animalelor în apă, pe uscat şi în aer.
06] Dar să nu cumva se ia aici trupul de materie în considerare, ci elementul sufletesc-duhovnicesc
din conţinutul învelişului acestuia; pentru că învelişul este, ce-i drept, de asemenea sufletesc-
duhovnicesc în analiza ulterioară, dar el este în sine încă prea obişnuit, prea greoi, prea dur şi este
încă o expresie prea grea a dragostei de sine, a lăcomiei, a înfumurării şi a savurării celei mai
greoaie şi leneşe a setei mânioase de putere celei mai lacome, zgârcite şi aducătoare de moarte. O
asemenea materie trebuie preluată printr-o putrezire multiplă şi printr-o trecere dincolo numai
parţială în substanţa mai curată de învelire a sufletului şi de îmbrăcare a lui; pentru substanţa
sufletului propriu zisă nu va fi din acesta într-adevăr nicodată ceva de folosit.
07] Există de aceea pe acest pământ mai multe soiuri diferite de minerale, plante şi animale decât
pe toate celelalte planete şi sori, fireşte fiecare luată pentru sine în parte. Toate laolaltă ar aduce la
iveală o sumă de soiuri mai mare, dar pe fiecare corp ceresc de altundeva luat distinct în calcul nu
există în tot spaţiul creaţiei nici a o suta mia parte de atâtea soiuri ca aici pe acest pământ în
fiecare dintre ale lui trei împărăţii. Tocmai de aceea este menit numai acest pământ singur să
poarte copiii lui Dumnezeu în sensul cel mai deplin adevărat.
08] Dar cum şi de ce un asemenea fapt? Se are cu acest pământ o esenţă extrem de specifică a
lucrului. El aparţine, ce-i drept, acum ca planetă de acest soare; dar nu este, privit sever, aşa ca
toate celelalte planete – cu excepţia acelei una dintre Marte şi Jupiter, dar care, din anumite motive
rele, a fost distrusă deja cu şase mii de ani în urmă sau, de fapt, a fost distrusă de sine însăşi şi de
către locuitorii ei – din acest soare, ci are formarea lui, iniţial deja din soarele central din începuturi
şi este, într-o anumită privinţă, cu mult mai bătrân, cu un timp pentru voi neimaginabil, decât
acest soare. Dar el a început să existe de-abia de fapt trupeşte, după ce acest soare începuse deja
de mult, ca bulgărele a unei lumi formate, prima rotire în jurul soarelui său central şi a tras atunci
la sine partea lui de fapt material-trupească totuşi în cea mai mare parte din acest soare.”

Ev. 04. Capitolul 107

01] (Domnul:) “Înainte cu multe mii ori mii de ani pământeşti a fost el (pământul) trupeşte cu o
parte însemnată mai greu şi duhurile lui au fost foarte tare presate. Atunci s-au înfuriat duhurile
mai rele şi s-au debarasat, cu o masă chiar multă foarte dur materială, de el şi au plutit în decursul
a multe milenii în traiectorii foarte neordonate în jurul acestui pământ.
02] Deoarece toate aceste părţi au fost, cu excepţia câtorva bulgări, cu totul moi şi pe jumătate
fluide şi deoarece întreaga masă era într-o rotaţie persistentă, de aceea întreaga masă a devenit în

EV - 4 100
sfârşit o bilă mare a cărei rotiri în jurul axului era mult prea înceată pentru diametrul ei mic, pentru
a menţine lichidul într-un mod uniform pe suprafaţa ei, totuşi nu pe deplin nesemnificativă, pentru
că rotirea în jurul acestui pământ era dimpotrivă una foarte rapidă, în consecinţa cărui lucru tot
lichidul trebuia să rămână mereu pe partea opusă a pământului, în virtutea vechii forţe
centrifugale.
03] Dar prin acest lucru a fost împins centrul de greutate propriu zis al acestui bulgăre rotund
necontenit mai mult către acea parte, unde se aflau continuu toate lichidele şi de aceea a trebuit să
înceteze propria şi prea înceata rotaţie de ax a acestui bulgăre, cu timpul, pe deplin – când
bulgărele însuşi a fost mai compact, prin care apa nu mai putea să se strecoare atât de rapid şi
când valurile duse cu sine se loveau prea greu şi rezistent de pereţii abrupţi de stâncă deveniţi
înalţi – şi întregul bulgăre a început atunci să-i arate pământului, de la care fusese aruncat în afară,
numai una şi aceeaşi faţă.
04] Şi acest lucru a fost de asemenea bine, ca duhurile prea îndărătnice ale acestuia să poată
savura cât de bine este a se afla prinse într-o materie extrem de uscată şi lipsită de aproape toată
hrană. Şi în acelaşi timp serveşte această parte a lunii (pentru că acel bulgăre aflat în discuţie este
tocmai luna noastră), de când este acest pământ locuit de oameni, ca sufletele oamenilor extrem
îndrăgostite de lume să fie acolo trimise şi de acolo, înzestrate cu un înveliş aer-materialic, să
poată privi în decursul a câtorva mii de ani într-un mod destul de săturabil la pământul lor frumos
de la o depărtare mare de o cale de peste o sută de mii de ore şi să se compătimească pe ele
înşişi, că nu mai sunt locuitorii lui zgârciţi. Dar că ele, în ciuda a tot dorul lor aprig, nu pot ajunge
iarăşi jos la pământ, pentru acest lucru se îngrijeşte în cel mai bun mod. Câţiva eoni de ani
pământeşti le vor aduce la chibzuinţă încetul cu încetul şi pe cele mai îndărătnice!
05] Voi aţi văzut acum, cum s-a format toată creeaţia lumilor materiale, până la luni şi planete,
care s-au format aproape peste tot, unde există ele, în acelaşi fel, au aceeaşi natură şi servesc
acum la acelaşi scop.
06] Dar aşa cum şi din care motiv a reieşit din începuturi toată creaţia lumii materiale, pănâ jos la
luni, din duhuri căzute înăuntru în sine, în tot acelaşi fel au reieşit cu timpul munţii, ca prime plante
uriaşe ale unei lumi şi apoi tot felul de plante, animale şi la sfârşit omul însuşi pe corpurile cereşti
tari şi grele.
07] Duhurile mai bune se smulg violent de la presiunea mereu crescândă a materiei, dizolvând-o
pe cea a lor proprie cu puterea voinţei lor. Ele au putut să treacă de îndată dincolo în ordinea
duhurilor curate; dar imboldul vechi exercită încă şi puterea lui veche. Dragostea de sine se
trezeşte iarăşi, planta suge, animalul mănâncă şi sufletul omului caută, păşind de-abia din nou în
vechea formă de Dumnezeire, extrem de lacom mâncare materială şi o aceeaşi tihnă trândavă; el
trebuie de aceea să se înfăşoare de îndată cu un trup material, dar care este mai gingaş decât
materia veche, păcătoasă. În ciuda trupului gingaş creşte, sufletul pur atât de mult în dragostea de
sine, că el ar deveni pe deplin iarăşi o cea mai tare materie, dacă n-aş fi băgat Eu un păzitor în
inima lui, o scânteie mică a Duhului Meu de iubire.”

Ev. 04. Capitolul 108

01] (Domnul:) “Voi aţi auzit de răul pământesc – cel puţin voi evreii cu siguranţă! Ce este acesta şi
în ce constă el? Vedeţi şi ascultaţi!
02] El este vechea dragostea de sine ca tată al minciunii şi a toate relele din ea; dar minciuna este
materia veche, păcătoasă, care de fapt nu este nimic altceva decât o apariţie slobodă şi păcătoasă
a dragostei de sine, a lăcomiei, a egoismului, a înfumurării şi a lăcomiei de domnie.
03] Toate acestea s-au format, ce-i drept, din imboldul necesar, pe care trebuia să-l pun în duhuri
din pricina recunoaşterii proprii voinţe libere; dar deşi a fost imboldul necesar, aşa nu i-a fost
absolut nici o necesitate, ca urmare, devenirea păcătoasă a lumii materiale. Ea a fost doar o
urmare permisă din ordinea Mea, din păcate necesară a aceea că atât de multe duhuri n-au vrut să
reziste imboldului, deşi ar fi fost în stare, - tot aşa de bine cum au fost în stare de acest lucru de
şase ori atât de multe duhuri creeate din străvechi timpuri, dintre care ne stă acum unul la
dispoziţie aici şi care poartă numele de Rafael.
04] Duşmanul, care a împrăştiat necontenit neghina printre grâul curat şi care încă o mai împrăştie
şi o va mai împrăştia mult timp, este prin urmare vechea dragoste de sine şi suita ei acum vouă
cunoscută este neghina şi în sensul cel mai larg esenţa a toată materia, minciuna, a tot satana şi
diavol, oricum înfăţişat.
05] Dar cuvântul Meu este sămânţa de grâu aleasă şi curată şi voinţa voastră liberă este ogorul în
care semăn şi pun Eu ca semănător a toată viaţa sămânţa cea mai curată a ordinii Mele veşnice.
06] Dacă nu vă lăsaţi copleşiţi de iubirea de sine, ci dacă o combateţi uşor şi puternic cu sabia
înfocată a dragostei către Mine adevărate şi celei mai dezinteresate de sine şi a dragostei către
fraţii şi surorile voastre în calitatea de semeni ai voştri, atunci veţi menţine ogorul curat de toată
neghina şi veţi intra în ziua de apoi voi înşivă în împărăţia Mea ca fiind rodul cel mai curat şi preţios
şi acolo veţi vedea şi veţi conduce creaţii noi şi curat duhovniceşti, pe veci!
07] Dar fiţi bine atenţi, ca duşmanul, sau iubirea de sine din voi să nu cuprindă un loc nici măcar
cât un atom de mare; pentru că acest atom este deja un germene al adevăratei neghine, care
poate, cu timpul, să confişte pe deplin pentru sine voinţa voastră liberă şi partea voastră curat
duhovnicească trece atunci tot mai mult dincolo în neghina materiei, unde voi înşivă deveniţi atunci
o minciună, pentru că toată materia este vizibil, ca ceea ce este ea, o cea mai veritabilă minciună!

EV - 4 101
08] Cel mai mic atom al iubirii de sine în voi, acum ucenicii Mei, devine în mii de ani munţi întregi,
plini de cea mai otrăvitoare neghină şi cuvântul Meu va fi pus la zid pe uliţe şi străzi împrejmuit cu
gunoiul cel mai rău, ca nu cumva să se lovească de acesta vreo minciună plină de înfumurare şi
ură! Dar dacă rămâneţi curaţi în ordinea Mea, veţi vedea lupii cu mieii sorbind apă dintr-un pârâu.
09] Eu v-am dat acum o explicaţie, despre care până acum nu i-a fost pus încă nici unui duh ceva
în cuget, ca să puteţi trage concluzia din aceasta, cine este Acela, Care este singurul Care vă poate
da o asemenea învăţătură şi de ce este El în stare de aşa ceva. Doar din pricina învăţăturii desigur
nu, ci din pricina adevăratei fapte, potrivit cu această învăţătură! Dar ca să nu fiţi voi numai
ascultători înfumuraţi şi surprinşi a unor învăţături, pe care nu le-a propovăduit niciodată cineva
înainte de Mine într-un mod atât de deschis precum Eu acum oamenilor. Nu este de asemenea
îndeajuns, că recunoaşteţi acum limpede, că un asemenea lucru v-a vorbit Dumnezeu Însuşi, Tatăl
din veşnicie, ci voi trebuie să cercetaţi sever inima voastră, dacă în dragostea ei nu sălăşluieşte
vreun atom de neghină. Dacă găsiţi un asemenea lucru, stârpiţi-l împreună cu toate rădăcinuţele
cât se poate de mici şi deveniţi activi din belşug potrivit cu ordinea Mea vouă acum deja nu mai
necunoscută, aşa veţi secera din aceasta pe veci adevăratul folos al vieţii!
10] Ca să şi puteţi vedea, cum sunt toate acestea, ce v-am explicat acum, vreau să vă deschid
ochii pentru o scurtă perioadă de timp, că să puteţi vedea toate acestea şi din propria experienţă.
Fiţi de aceea acum bine atenţi la toate ce le veţi vedea!”

Ev. 04. Capitolul 109

01] La această explicaţie nu s-a aşteptat într-adevăr nimeni din motive lesne de înţeles şi o mirare
şi minunare trecea acolo prin toţi cei prezenţi, care n-avea nimic cu ce să se asemene, tot aşa ca şi
explicaţia Mea.
02] Mulţi se loveau în piept şi urlau peste măsură de tare: “Doamne, Doamne, Doamne, omoară-
ne, pentru că noi ne aflăm în faţa Ta ca nişte buturugi de păcate prea grosolane şi mari; şi toate
acestea prin vina noastră conştientă şi inconştientă foarte proprie! Tu singur eşti bun şi sfânt; dar
toate celelalte, ce poartă aici un înveliş material, sunt rele şi în sine demne de blestemat. O,
Doamne, cât de mult timp vom păşi în propria noastră materie? Când vom fi eliberaţi de blestemul
vechi?”
03] Spun Eu: “Tocmai acum, deoarece Eu Însumi binecuvântez toată materia prin faptul că Eu
Însumi M-am împins înăuntru în blestemul vostru vechi şi i-am adus binecuvântarea prin acest
lucru! Toată ordinea veche a cerurilor vechi încetează împreună cu cerurile şi acum se face un cer
nou şi o ordine nouă pe baza materiei acum prin Mine binecuvântată şi întreaga creaţie, precum şi
acest pământ, trebuie să primească o organizare nouă.
04] După ordinea veche nu putea nimeni, care s-a aflat odată în materie, să ajungă în ceruri; dar
de acum încolo nu va putea ajunge nimeni cu adevărat la Mine în cerul cel mai înalt şi curat, care
n-a parcurs asemeni Mie calea materiei şi a cărnii.
05] Oricine va fi botezat de acum încolo în numele Meu cu apa vie a dragostei Mele, potrivit cu
puterea şi fapta în privinţa Duhului, a învăţăturii Mele şi în numele Meu, de la acela s-a şters pe
veci vechiul păcat strămoşesc şi trupul lui nu va mai fi astfel o peşteră veche de ucigaşi în ceea ce
priveşte păcatul, ci un templu al Duhului Sfânt.
06] Dar fiecare să fie aici atent, ca el să nu-l necurăţească din nou prin buruiana veche şi
otrăvitoare a dragostei de sine! Păziţi-vă numai de aceasta, căci atunci veţi sfinţi trupul şi sângele
vostru; şi când duhul curat va ajunge în voi la supremaţia absolută, atunci sufletul nu va învia
numai în duh şi prin acesta, spre viaţa veşnică, desăvârşită, ci şi carnea trupului şi sângele
împreună cu pielea şi părul!
07] Vedeţi, ce diferenţă este aici între mai devreme şi acum! Dar aşa cum se rânduieşte acum
acest lucru, aşa va şi rămâne el pe veci.
08] Soarele care fusese mai înainte plin de blestem, va fi de acum încolo plin de binecuvântare şi
tot aşa tot ce are în spaţiul nemărginit o existenţă oricum înfăţişată! Pentru că aşa cum v-am spus,
în acest fel preschimb Eu totul într-o stare nouă (2 Petr. 03, 13) şi toate structurile vechi trebuie să
fie schimbate, findcă Eu Însumi M-am schimbat prin aceea, că M-am îmbrăcat cu materia.
09] Dar acest lucru îl adaug şi spun: Cine nu va crede şi nu va fi aici botezat cu apă şi cu Duh în şi
întru numele şi cuvântul Meu, pentru acela va rămâne valabilă starea cea veche! Asemenea oameni
nu vor ajunge în împărăţia Mea şi nu mă vor vedea în lumea de dincolo, ci vor rămâne la graniţele
cele mai exterioare ale împărăţiei Mele, unde va fi mult întuneric şi noapte şi multă jale şi scrâşnire
a dinţilor. Şi lumina cea mai curată de viaţă a cerurilor nu va pătrunde altfel la ei, decât cum
pătrunde lumina unei mici stele fixe către acest pământ şi ei vor şti pe deplin despre adevăratele
ceruri de viaţă ale Mele tocmai atât de mult, precum ştiu oamenii acum, aici, cum arată acolo
stelele fixe şi ce se află în ele. Oamenii pot să se gândească mereu, zi şi noapte în decursul a o mie
ori o mie de veacuri, ce sunt acolo sus aceste puncte strălucitoare, căci aşa vor şti ei şi după
această perioadă lungă a timpului tot aşa de mult, cum ştiu ei acum aceste lucruri. Într-adevăr, se
vor scula, cu timpul, oameni, care vor inventa aici arme ale ochiului, pentru a vedea obiecte
depărtate pe deplin într-un asemenea fel, de parcă s-ar afla ele în deplina apropiere; dar cu stelele
fixe nu vor izbuti ei totuşi niciodată nimic, pentru că acestea se află mult prea departe de pământ.
10] Şi tot aşa vor fi puşi în situaţia aceasta în lumea de dincolo păgânii, care n-au crezut şi n-au
fost botezaţi, chiar şi în cea mai bună sferă a lor şi vor privi cerurile Mele din cea mai mare
depărtare şi le vor judeca pe acestea, precum privesc acum oamenii cerul pământesc înstelat şi
precum scot ei la iveală judecăţile lor în privinţa acestuia. Ei vor şti după un mileniu într-adevăr

EV - 4 102
ceva mai mult despre acesta decât acum şi vor descoperi cel mult, că acestea sunt o sumedenie de
sori; dar ce este un soare, cum străluceşte el, cât de mare şi cât de departe se află el, cât de multe
planete se rotesc în jurul lui, cum sunt alcătuite acestea, ce fel de locuitori trăiesc pe ele, ce fel de
obiceiuri, limbi şi datini există acolo, - aceste lucruri nu le vor desluşi ei cu mintea lor!
11] Şi dacă voi, care ştiţi acum multe, le-aţi spune cumva aceste lucruri, ei nu v-ar crede totuşi;
pentru că o minte curat lumească, precum este ea acum la mulţi păgâni ca la ea acasă într-un mod
aşa solid, nu crede în nimic, ce nu poate vedea şi cuprinde cu mâinile.
12] Da, Eu voi trezi bărbaţi şi femei în acele timpuri viitoare într-adevăr de asemenea pe ici pe colo
printre adevăraţii mărturisitori ai numelui Meu, cărora toate tainele cerurilor şi ale lumilor le vor fi
destăinuite de către Mine prin inima lor plină de iubire (Apg. 02, 17f; Joel. 03, 01); dar vor fi
puţini, care le vor accepta pe acestea ca un ceva convingător adevărat!
13] Acelora cărora le vor fi relevate aceste lucruri, aceia vor fi în centrul atenţiei şi vor avea o
bucurie mare şi vor slăvi şi mări numele Aceluia, Care le-a revelat asemenea lucruri care sunt
pentru ei ca şi pe deplin adevărat convingătoare, la care altfel nu poate pătrunde vreodată nici o
minte omenească.
14] Da, vor mai fi în viitor oameni pe acest pământ, în faţa căror văz întreaga făptură va fi
deschisă, ca un sul al unei scripturi secrete; dar niciunuia care n-a crezut mai înainte în numele
Meu şi care n-a fost botezat în Acelaşi, nu-i va fi împărtăşită o asemenea milostivire!”

Ev. 04. Capitolul 110

01] Întreabă Cireniu: “Doamne, eu cred tot ce Tu, o, Doamne, înveţi; sunt eu de aceea deja de
asemenea botezat?”
02] Spun Eu: “Nu, botezat nu eşti tu ce-i drept încă; dar acest fapt nu are tocmai o tangenţă cu
treaba în discuţie! Pentru că cine crede aici aşa ca şi tine, prietene, acela este în duh aşa de bine ca
şi botezat şi anume cu toată binecuvântarea botezului.
03] Evreii au într-adevăr tăierea împrejur, care este un fapt premergător botezului şi n-are pentru
sine, precum în faţa Mea nici o valoare, dacă cel tăiat împrejur nu este de asemenea totodată de o
inimă tăiată împrejur. Eu înţeleg prin noţiunea unei inimi tăiate împrejur o inimă curat măturată şi
umplută cu toată dragostea, care are o valoare mai mare decât tăierile împrejur ale lui Moise până
jos la noi. După tăierea împrejur a venit pentru un timp botezul cu apă a lui Ioan, care este
continuat de ucenicii săi. Dar acest botez nu este în sine însuşi de asemenea nimic, dacă acestuia
căinţa cerută nu-i este ori premergătoare sau totuşi cu totul sigur următoare.
04] Cine se lasă de aceea botezat cu apă în hotărârea serioasă de a se îndrepta cu fapta, nu comite
prin aceasta nici un păcat; numai să nu creadă că aici apa ar curăţi inima lui şi ar întări sufletul lui.
Acest lucru îl înfăptuieşte voinţa proprie, pe deplin liberă; apa înfăptuieşte numai un semn şi arată
prin acelaşi, că voinţa, ca fiind apa vie a duhului, a curăţit acum sufletul de păcate tocmai într-un
aşa fel, cum apa naturală curăţeşte aici capul şi tot trupul de praf şi de alt fel de murdărie.
05] Cine a primit botezul cu apă în sensul adevărat şi propriu zis, acela este botezat pe deplin,
dacă la înfăptuirea botezului sau înaintea acestuia a făcut voinţa efectul ei în inima botezatului.
Dacă aceasta nu este prezentă, nu are botezul pur cu apă nici măcar valoarea cea mai
neînsemnată şi nu înfăptuieşte nici o binecuvântare a materiei şi mai puţin o oarecare vindecare.
06] Tot aşa nu are de asemenea absolut nici o valoare botezul cu apă asupra copiilor imaturi, decât
acela al unui semn pur exterior pentru preluarea într-o obşte mai bună, copilul primind un oarecare
nume, care pentru viaţa sufletului nu are nici măcar cea mai neînsemnată valoare, ci doar şi numai
una exterioară, politică. S-ar putea da din acest motiv copilului un nume şi fără tăierea împrejur şi
de asemenea, fără botezul cu apă a lui Ioan şi toate aceste lucruri ar fi tot una în faţa Mea; pentru
că nici un nume nu sfinţeşte sufletul unui om, ci doar voinţa bună şi liberă de a înfăptui drept o
viaţă întreagă după recunoaşterea cea mai bună. Orice nume poate fi sfinţit prin voinţă şi prin
faptă; dar invers este imposibil ca să fie vreodată cazul acesta.
07] Atunci când Ioan a botezat, i s-au adus lui copii precum şi ucenicilor lui, ca să fie botezaţi şi el
i-a şi botezat doar dacă s-au înfăţişat pentru copil reprezentanţi conştiincioşi care au jurat pe ce
este mai sfânt, că poartă cea mai râvnitoare grije pentru educarea duhovnicească a acestora.
Aşadar, în acest caz poate fi un copil într-adevăr botezat cu apă din pricina numelui; dar botezul
sfinţeşte sufletul şi trupul copilului nu pentru mai mult timp, decât până ce copilul ajunge la
adevărata recunoaştere a lui Dumnezeu şi a persoanei propri şi până la folosirea voinţei libere.
Până atunci are reprezentantul de a se îngriji în modul cel mai conştiincios, ca copilul să fie
înzestrat cel mai bine cu toate ce sunt necesare spre dobândirea adevăratei sfinţiri, - căci altfel
reprezentantul îşi asumă toată responsabilitatea încărcată pe sufletul său.
08] Este de aceea mai bine, ca să se lăse botezul cu apă să aibe de-abia atunci loc, când un om
este în stare pentru sine să îndeplinească toate condiţiile spre vindecarea sufletului său şi a trupului
său din recunoaşterea sa şi din autodeterminarea de bună voie a sa. De altfel, nu este botezul cu
apă neapărat necesar pentru vindecarea sufletului şi a trupului, ci doar recunoaşterea şi fapta
potrivită cu recunoaşterea corectă a adevărului din Dumnezeu. Dar dacă se botează cu apă, atunci
nu este nevoie tocmai numai de apă din Iordan, din motivul că Ioan a botezat în Iordan, ci pentru
acest fapt este bună orice apă proaspătă, dar apa de izvor este mai bună decât apa din cisternă,
pentru că aceasta este mai prielnică pentru sănătatea trupească decât apa de cisternă mai stricată.
09] Botezul adevărat şi la Mine singur valabil, este acela cu focul dragostei către Mine şi către
aproapele şi cu râvna vie a voinţei şi cu Duhul Sfânt al adevărului veşnic din Dumnezeu. Aceste trei
lucruri sunt acelea, care dau în ceruri pentru oricine o mărturie valabilă; acestea sunt ele:

EV - 4 103
dragostea, ca fiind adevărata mamă; voinţa, ca fiind cuvântul viu şi propriu-zis, sau Fiul Tatălui; şi
în sfârşit, Duhul Sfânt, ca fiind adevărata înţelegere al ordinii veşnice şi vii din Dumnezeu, dar
aceasta ca fiind viu activă în om şi doar şi numai în om! Pentru că ceea ce nu este aici în om şi
ceea ce nu se întâmplă din imboldul de voinţă foarte propriu, nu are nici o valoare pentru om şi
pentru că acest fapt n-are şi nici nu poate avea vreo valoare pentru om, de aceea el nu poate avea
nici în faţa lui Dumnezeu vreo valoare.
10] Pentru că Dumnezeu în propria Sa existenţă este atâta timp nimic pentru om, până ce omul îl
recunoaşte pe Dumnezeu din învăţătură şi face în aşa fel ca voinţa Acestuia să fie voinţa lui foarte
proprie prin dragoste şi prin râvna cea mai vie de a-şi rândui toată înfăptuirea şi neînfăptuirea
numai potrivit cu voia cea mai înaltă recunoscută. De-abia prin acest fapt chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu devine vie în om, creşte şi întrepătrunde toată fiinţa omului. Unde se întâmplă acest
lucru, acolo se întâmplă atunci de asemenea, că omul pătrunde în toate adâncimile Dumnezeirii;
pentru că chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în om este o cea mai desăvârşită proporţie simetrică
al Unuia şi Aceluiaşi Dumnezeu din veşnicie.
11] Dacă acest lucru se întâmplă în om, atunci totul este sfinţit în el şi s-a dobândit adevăratul
botez al naşterii din nou al duhului. Printr-un asemenea botez omul se face atunci un adevărat
prieten al lui Dumnezeu şi este în sine însuşi tot aşa de desăvârşit, precum Tatăl din ceruri
desăvârşit este. Şi Eu v-o spun vouă tuturor în mod precis, că voi toţi trebuie să râvniţi din toate
puterile voastre către faptul de a deveni tot aşa de desăvârşiţi, precum este aici desăvârşit Tatăl
din ceruri! Cine nu devine atât de desăvârşit, acela nu vine la Fiul Tatălui. (Lev. 11, 44; Lev. 19, 2;
Lc. 6, 36; MEI. 01. 155, 15; MEI. 01. 39, 5; MEI. 01. 39, 8; MEI. 01. 50, 13; MEI. 01. 71, 13; MEI.
01. 39, 5-10; MEI. 02. 159, 14; MEI. 03. 180, 6; MEI. 04. 1, 4; MEI. 04. 39, 1; MEI. 04. 110, 11;
MEI. 04. 245, 4; MEI. 05. 271, 6; MEI. 06. 226, 10; MEI. 07. 54, 12-13; MEI. 07. 139, 6; MEI. 08.
27, 11; MEI. 09. 22, 5; MEI. 09. 24, 5; MEI. 09. 102, 7; Jl. gso 2. 18, 5)
12] Dar cine este Fiul? Fiul este dragostea Tatălui. El este dragostea dragostei, El este focul şi
lumina, El este Fiul din iubire sau înţelepciunea Tatălui. Dar dacă prin urmare proporţia simetrică a
Tatălui este în voi, atunci trebuie ea doară să devină aşa de desăvârşită întru toate ca Însuşi Tatăl
străvechi, căci altfel n-ar fi ea un chip şi o asemănare a Tatălui; dar dacă ea, ca chip şi asemănare,
nu este desăvârşită, de unde să-i vină atunci omului înţelepciunea, sau cum să ajungă atunci omul
la adevărata înţelepciune?
13] Dar aşa cum Tatăl Se găseşte necontenit în Mine, tot aşa Mă găsesc şi Eu în Tatăl şi tot aşa
trebuie să vă găsiţi voi în voi înşivă, căci atunci vă veţi găsi şi în Dumnezeu prin acest fapt şi
Dumnezeu Se va găsi în voi. Aşa cum Eu şi Tatăl sutem aici Una, tot aşa trebuie şi voi să fiţi mai
întâi una în voi cu proporţia simetrică a Tatălui din voi. Dacă sunteţi astfel, atunci aţi devenit una şi
cu Mine şi cu Tatăl veşnic din Mine, deoarece Eu şi Tatăl din Mine suntem Una cu desăvârşire din
veşnicie!”
14] Aici spun ucenicii: “Doamne, acest fapt nu-l înţelegem! Tu devi dur în învăţătura Ta! Noi Te
rugăm foarte stăruitor, ca să doreşti să Te exprimi mai limpede şi în această privinţă!”
15] Spun Eu: “Sunteţi deci şi voi încă neînţelegători? Cât de mult va mai trebui să vă suport şi pe
voi astfel?! O, tu fel încă tare dat pe dos! Dar doară vouă să vi se dea să înţelegeţi secretul
împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ!
16] Unde aveţi aşadar gândurile inimii voastre?! De mai multe ori v-am explicat deja, cine este
Tatăl şi cine este Fiul, că Tatăl şi Fiul Se comportă tocmai aşa, precum se comportă înţelepciunea şi
iubirea laolaltă, sau precum căldura şi lumina. Eu v-am arătat, cum lumina n-ar fi de nici un folos
fără căldură, dar şi o căldură fără lumină n-ar aduce nici un spic pe câmpuri la maturitate. Eu v-am
arătat, cum se dezvoltă mereu o lumină din căldură, pentru că, căldura este prima exprimare a
unei oarecare activităţi precise; apariţia unei activităţi este însă lumina, care se multiplică, aşa cum
se multiplică o oarecare activitate ordonată şi totuşi nu pricepeţi voi acest <Una> al Tatălui şi al
Fiului şi nu pricepeţi acest <Una> dintre voi şi Mine!”
17] Spun ucenicii: “Doamne, numai să nu Te superi de aceea pe noi! Noi înţelegem acum deja
acest fapt şi ce s-ar mai pierde aici cumva, vom putea să adăugăm şi să ajungem – într-adevăr din
urmă în privinţa socotelii după dreptate şi bună cuviinţă!”
18] Spun Eu: “Eu ştiu desigur că acesta va fi cazul; dar Eu v-am spus aceste lucruri, pentru că
observ bine, că v-a interesat mai mult punerea de întrebări decât cunoaşterea.”

Ev. 04. Capitolul 111

01] Spune Cireniu la acestea: “M-a mirat pe mine însumi, că ucenicii Tăi n-ar înţelege ceea ce eu
am înţeles totuşi destul de bine şi cu siguranţă toţi ceilalţi de asemenea! Dar acum, deoarece Tu, o,
Doamne, eşti deja o dată în starea de a lămuri lucruri, pe care nu le-a lămurit niciodată cineva
înainte de Tine, de aceea doresc deci să aud acum de la tine, ce caracter al unui lucru se are la
evrei cu interzicerea savurării mâncărurilor noastre şi cu atingerea unor anumite lucruri numite
necurate! Noi păgânii am savurat totul şi nu ne-am necurăţit după învăţătura noastră! Vechii
egipteni au mâncat de asemenea tot, ce au înfăţişat numai timpul şi experienţa ca fiind comestibile
şi eu nu ştiu nimic despre o necurăţire, - ba din contră ştiu din istorie, că Egiptul a purtat duhuri
foarte curate şi cu adevărat măreţe pe meleagurile lui; şi la noi romanii au existat dintre aceia în
toate timpurile, de asemenea. De ce trebuiau tocmai evreii să ducă lipsă de tot felul?”
02] Spun Eu: “Pentru că neamul lor, ca fiind păstrat de la Adam încoace, îşi avea obârşia de sus şi
în timpul actual mai este astfel în cea mai mare parte şi este menit pentru faptul, ca Eu să pot veni
în mijlocul lui, în lume şi în această materie, pentru mântuirea a toată făptura. Tu ai auzit totuşi,

EV - 4 104
cum întreaga materie a fost acum binecuvântată şi sfinţită prin Mine, deoarece şi Eu Însumi am
îmbrăcat materia?! Tu răspunzi în inima ta afirmativ la asemenea lucruri! Vezi, înainte de
întruparea Mea pe acest pământ s-a aflat, precum şti acum, mai mult sau mai puţin blestemul
asupra aceluiaşi, - nu de parcă Dumnezeu l-ar fi blestemat, ci fiindcă el a devenit în sine un
blestem propriu sub înfăţişarea unui ceva duhovnicesc laolaltă restrâns în consecinţa dragostei de
sine, a egoismului, a înfumurării şi a lăcomiei de domnie!
03] Dar totuşi au existat şi există în materie nivele şi grade diferite între foarte multă duritate, mai
multă, mai puţină şi aproape absolut nici una. Dar cu cât mai dură este o oarecare materie, cu atât
mai sălbatică şi în sine mai necurată este ea, pentru că a ei parte duhovnicească în ea restrânsă
laolaltă este alcătuită în aceeaşi proporţie din cu atât mai multă neghină deja cunoscută.
04] Animalele care s-au alăturat imediat la început populaţiei de oameni ai acestui pământ –
precum vita, oaia, capra şi dintre păsări găina şi porumbelul -, sunt desigur de natură mai curată şi
sunt de un caracter mai blând şi carnea lor fusese omului, care venise de sus, desigur cea mai
prielnică din pricina păstrării mai curate a sufletului; numai că aceste animalele, trebuiau să fie pe
deplin sănătoase şi nu era voie să fie tăiate nici în timpul când sunt în rut, pentru că într-o
asemenea vreme animalul altfel curat este mai necurat.
05] Dar după aceea s-au alăturat omului şi alte animale – precum calul, măgarul, cămila, porcul,
câinele şi pisica -, totuşi deja la început, numai copiilor acestui pământ, în timp ce, cu excepţia
măgarului singur şi după aceea şi a cămilei, animalele mai înainte menţionate s-au aflat şi se mai
află şi acum cu evreii într-o prietenie foarte neînsemnată.
06] Evreul are cu adevărat o frică proprie faţă de un cal, faţă de un câine, nu este un prieten al
unei pisici şi nu are tocmai de asemenea prea multă încredere în cămilă. Păsările de apă blânde îi
sunt dezgustătoare şi găinile şi curcile nu le poate suporta el deja pentru nimic în lume şi va dură
încă mult timp, până ce va fi el prietenul acestor animale. Acestea îl scârbesc pe evreul adevărat
într-un mod cu totul imens de tare, în timp ce grecilor, precum şi vouă romanilor, le-au dat acestea
deja de mult o friptură plăcută şi foarte populară.
07] De acum încolo stau lucrurile fireşte cu totul altfel şi vor sta cu mult mai altfel, după ce Mă voi
fi dus o dată acasă! Ca semn a toate acestea, îi voi arăta, după reîntoarcerea Mea acasă, unuia
dintre ucenicii Mei, care mai este un evreu convins din şcoala veche, în grădina mare a fratelui
Corneliu, ce fel de mâncăruri vor putea fi mâncate în viitor fără toată reţinerea. (Apg. 10. 9-16)
08] Acum ţi-am şi arătat motivul acestei legi de mâncare mozaică pentru evrei şi tu şi voi toţi
trebuie să admiteţi acum într-adevăr un asemenea fapt! De aceea este acum timpul să trecem mai
departe la acel lucru, din pricina căruia am venit de fapt şi mai ales pe acest munte!”

Ev. 04. Capitolul 112

01] (Domnul:) “Eu am spus că veţi vedea aici lucruri miraculoase de felul cel mai rar; acum nu s-a
întâmplat nimic altceva cu excepţia bilei luminoase aduse încoace de către Rafael din adâncimea şi
înălţimea Africii, cu toate că noaptea a trecut deja peste miezul ei. Eu v-am făcut atenţi şi mai
devreme asupra faptului că voi deschide ochii voştri pentru un timp scurt, ca să puteţi vedea numai
deocamdată o singură dată, cum arată starea aşa cu totul de fapt în lume.
02] Dar înainte să fac acest lucru, vă spun şi vă poruncesc chiar vouă tuturor, să nu cumva să
spuneţi cuiva ceva despre aceste viziuni; fiindcă pentru acest fapt nu va fi omenirea lumii într-
adevăr încă foarte mult timp şi nici pe departe matură şi nu este de fapt de asemenea absolut
deloc necesar pentru mântuirea sufletului ei, ca omenirea lumii să afle aşa ceva! Numai dacă ea
vrea să se lase extrem de tare complăcută în faptul de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de toate
şi pe aproapele ei ca pe sine însăşi, atunci îi vor fi revelate oricum toate celelalte şi cele următoare,
atât de mult pe cât este necesar.
03] Dar voi, ca primele temelii de bază ale învăţăturii Mele, trebuie să ştiţi pentru voi unele lucruri
mai mult în secret decât toţi ceilalţi laolaltă, ca nu cumva să ajungeţi după un timp în vreo ispită în
privinţa căderii de la această învăţătură a Mea.
04] Dar toate acestea nu se vor pierde nici când vor fi trecut aici o mie şi nu pe deplin o mie de ani
de acum
încolo şi când învăţătura Mea va fi îngropată aproape pe deplin în cea mai murdară materie, atunci
voi trezi în
acel timp oameni, care vor scrie pe hârtie cu totul cuvânt cu cuvânt, ceea ce s-a discutat de către
voi şi de către
Mine şi ceea ce s-a întâmplat aici şi îi vor înmâna acestea lumii într-o carte mare, căreia îi vor fi
iarăşi deschişi
ochii într-un mod multiplu prin acest fapt!
05] Nota bene: Tu, slujitorul şi scribul Meu, eşti acum într-adevăr de părere, de parcă de-abia am
menţionat atunci aceste lucruri?! Vrei şi tu să devii slab în credinţă, precum eşti tu încă slab în
carnea ta?! Vezi, Eu ţi-o spun, că i-am menţionat lui Cireniu şi lui Corneliu chiar şi al tău nume şi
alte mai multe şi ei sunt acum de asemenea martorii cei mai fericiţi a toate acestea, ce îţi spun
acum în peniţă. Dar Eu îţi voi da la sfârşit şi ţie anumite nume, care de acum în două mii de ani vor
scrie lucruri încă mai mari pe hârtie şi vor înfăptui lucruri mai mari decât tine acum! – Un
asemenea fapt reţine deocamdată şi scrie totul cu o credinţă deplină!

EV - 4 105
06] Despre acest lucru se miră Cireniu foarte şi Corneliu Mă întreabă mai amănunţit despre bărbaţii
cărora le va fi acordat un asemenea privilegiu.
07] Şi Eu le-am spus starea, caracterul şi chiar şi numele acelora şi am adăugat: “Unul dintre
aceia, căruia îi vor fi revelate într-adevăr cele mai multe lucruri, mai mult decât acum vouă tuturor,
se va trage în linie dreaptă bărbătească de la fiul cel mai mare al lui Iosif şi va fi prin urmare şi un
urmaş adevărat al lui David, după trup. El va fi, ce-i drept, asemenea cărnii slabe a lui David, dar,
în schimb, de un duh cu atât mai puternic! Bine acelora care îl vor asculta şi îşi vor rândui viaţa lor
potrivit cu acele cuvinte!
08] Dar şi ceilalţi oameni mari treziţi se vor trage cel mai adesea din sămânţa lui David. Pentru că
asemenea lucruri pot fi date numai acelora, care provin chiar şi în mod trupesc de acolo de unde
provin şi Eu în mod trupesc; pentru că şi Eu provin din David din pricina Mariei, mama acestui trup
al Meu, deoarece Maria este de asemenea o fiică cu totul veritabilă a lui David. Aceşti urmaşi ai lui
David se vor afla în acele timpuri, ce-i drept, mai ales în Europa, dar de aceea vor fi ei totuşi
urmaşi cu totul puri şi adevăraţi al bărbatului după inima lui Dumnezeu şi capabili de a purta cea
mai mare intensitate de lumină din ceruri. Pe un tron pământesc nu vor mai ajunge ei într-adevăr
niciodată, dar cu atât mai mult vor fi ei aştepţi în împărăţia Mea şi Eu îi voi pomeni într-adevăr
totdeauna pe fraţii Mei! Şi cei mai mulţi dintre ucenicii Mei, care sunt aici, provin de la David după
părinţii de partea bărbătească şi sunt de aceea fraţii Mei în mod trupesc şi în tot adevărul, cu
excepţia unuia, care nu este de sus, ci provine pur din această lume. El n-ar trebui să fie într-
adevăr prezent şi totuşi trebuie să existe el, ca ceea ce este scris, să se împlinească!”
09] Spune Cireniu pe deplin mirat: “Deci numai urmaşilor lui David le vei revela tot timpul voinţa
Ta? Sunt deci Matael, Zinka şi Zorel de asemenea urmaşi ai marelui împărat? Pentru că acestora le
revelezi acum doară de asemenea aceleaşi lucruri ca şi urmaşilor lui David!”
10] Spun Eu: “Prietene, aceasta de aici nu se întâmplă pe calea revelaţiei secrete, ci bine receptibil
pentru orice ureche trupească prin cuvântul deschis! Dar cu totul altceva este a auzi cuvântul
secret, interior, care vine aici din inima Mea în inima aceluia, care îl aude în sine; şi pentru acest
lucru trebuie să fie deja o anumită linie pregătită de oameni, a căror interior este capabil să
suporte atotputernicia şi atoatestăpânirea cuvântului Meu! Pentru că pe orice nepregătit l-ar nimici
şi l-ar omorî deja numai o iotă, venind nemijlocit din Mine. Dar când va fi aceasta scisă o dată pe
hârtie, atunci pot s-o citească într-adevăr oamenii, care sunt de o voinţă şi de un cuget bun; acest
fapt nu numai că nu-i va omorî, ci îi va întări şi fortifica spre viaţa veşnică.
11] Dar dacă acest fapt l-ar citi oameni răi ai lumii, pentru a-l defăima, atunci şi pe ei i-ar distruge
şi omorî acesta, chiar dacă este el numai scris! – Acum ştii tu de asemenea, cum se comportă aici
aceste lucruri; şi Eu o spun acum, ca să vă ţineţi în stare de pregătire pentru a vedea minunile
devenirii, existenţei şi ale dăinuirii pe veci!”
12] Spune Cireniu: “Doamne, pregătiţi suntem noi într-adevăr, ca să vedem ce ne va oferi
milostivirea Ta mare şi cu totul specială; dar numai o întrebare cu totul mică aş dori s-o am mai
înainte răspunsă de către Tine, dacă este posibil!”
13] Spun Eu: “Întreabă tu într-adevăr şi Eu îţi voi răspunde!”

Ev. 04. Capitolul 113

01] Spune Cireniu, întrebând: “Doamne, dacă pentru ascultarea cuvântului Tău sfânt sunt capabili
pentru mai târziu numai cei pregătiţi într-o anumită privinţă chiar trupesc şi mai ales sufletesc,
atunci celor incapabili le foloseşte doară puţin, dacă ar fi ajuns ei şi la adevărata naştere din nou în
duh printr-o viaţă încă cât se poate de severă; ei totuşi nu vor fi cinstiţi cu milostivirea de a aude
cuvântul inimii Tale în inimile lor! Pentru că ei nu-l pot suporta, fiindcă nu sunt pregătiţi şi rânduiţi
pentru acest fapt deja din partea lui David. Dar eu sunt de părere că toţi oamenii, venind de sus
sau de jos, dacă trăiesc ei conform cu voinţa Ta, ar trebui să ajungă de asemenea la aceleaşi
capacităţi! Duhul care întrepătrunde sufletul lor şi în sfârşit chiar şi trupul lor, va fi doară totuşi de
asemenea capabil să suporte un cuvânt de la Tine?!”
02] Spun Eu: “Prietene! Tu Îmi eşti foarte drag, valoros şi scump; dar aici ai judecat, prin
întrebarea ta asupra acestui fapt ca un orb despre culorile frumoase ale curcubeului. Ar putea chiar
să Mă mire la o asemenea judecată a ta, că mădularele trupului tău n-au ajuns deja de mult într-o
răscoală împotriva capului tău, pentru că ele nu sunt de asemenea înzestrate cu acele capacităţi,
cu care se poate lăuda capul.
03] Picioarele tale sunt pentru sine oarbe şi surde şi trebuie să îndeplinească cea mai grea muncă
în ciuda înzestrării extrem de vitrege. Mâinile tale trebuie să îndeplinească în exterior voinţa ta şi
trebuie să facă acuşi asta acuşi aialaltă şi n-au totuşi ochi pentru a vedea lumina frumoasă şi n-au
nici o ureche pentru a auzi armonia minunată a cântecului; ele n-au de asemenea nici un simţ al
mirosului şi nici unul al gustului, pentru a gusta plăcerea condimentată a vieţii! Găseşti tu într-
adevăr, că asemenea mădulare sunt de aceea într-o stare foarte rea faţă de cap?
04] Sau n-ar putea să se plângă o dată un gard de spini faţă de o vie de struguri şi să spună: <Ce
am comis eu aşadar, că nu are voie să mi se împărtăşească milostivirea, în consecinţa căreia şi eu
să pot o dată să mă mândresc cu struguri minunaţi?!>
05] Nu ştii tu aşadar, că totul este cel mai exact măsurat din partea Mea şi că totul îşi are menirea
lui?! Aşa cum stau lucrurile între diferitele mădulare ale trupului tău, că unul slujeşte tuturor
celorlalte cu capacitatea lui singur proprie, astfel sunt şi oamenii de tot felul de capacităţi şi pot,
slujind, să se dovedească folositori reciproc şi acest fapt este atunci tocmai cea ce condiţionează şi
constituie cea mai înaltă fericire a vieţii.

EV - 4 106
06] Dacă capul tău şi inima ta sunt de o voie bună, atunci vor fi şi toate celelalte mădulare de o
voie bună şi voioase; dar dacă este numai un oarecare cel mai mic mădulărel cumva în suferinţă,
atunci s-a şi sfârşit voia bună a capului, a inimii şi a toate celelalte mădulare, pentru sine cu totul
sănătoase! Toate sunt triste din pricina acelui unu şi pun totul la contribuţie, pentru a-i ajuta acelui
un mădular şi pentru a-l face sănătos.
07] Este desigur o meserie frumoasă să posezi capacităţile de a auzi vocea dragostei Mele, a o
scrie pe hârtie şi a o împărtăşi celorlalţi oameni, cărora le lipseşte această capacitate, dacă sunt ei
însetaţi după ea; dar o tot aşa de frumoasă capacitate a inimii este faptul de a reţine în inimă cele
auzite şi de a trăi potrivit cu acestea. Dacă un om a ajuns o dată astfel, chiar şi dacă provine el de
jos, la naşterea din nou a duhului său, atunci va găsi el deja răsplata desigur cea mai bine
măsurată pentru acest fapt şi se va plânge tot aşa de puţin împotriva celui înzestrat de a auzi
cuvântul, cum degetul tău mic s-a plâns vreodată cumva o dată de aceea, că n-a devenit un ochi al
capului tău! – Spune-Mi acum, dacă eşti mulţumit cu acest răspuns!”
08] Spune Cireniu: “Doamne, - mai mult decât pe deplin! Şi nici nu Ţi-aş mai veni vreodată cu o
asemenea întrebare extrem de prostească! Dar tu să ai acum milostivirea într-un mod pe deplin cu
totul nederanjată de a ne lăsa să vedem ceva!”

Ev. 04. Capitolul 114

01] Spun Eu: “Vedeţi, Eu am rânduit, ca această bilă luminoasă să fie adusă încoace din cel mai
adânc mijloc al Africii, pentru faptul de a vă descoperi lumea duhurilor din natură într-un mod
oarecum fără minuni, mai mult pe o cale naturală, pentru voi până acum încă cu totul necunoscută!
02] Lumina acestei pietre are proprietatea de a acţiona asupra nervilor de viaţă a adânciturii
stomacului într-un asemenea fel, că sufletul trage într-acolo capacitatea lui de vedere după o
acţionare mai îndelungată a acestei lumini şi începe prin aceasta să vadă chiar şi lucrurile cele mai
tăinuite. Vederea voastră se va transpune acum pe deplin acolo şi voi veţi vedea astfel mai bine cu
ochii închişi, decât aşa acum cu cei mai deschişi ochi ai trupului.
03] Pentru unii oameni are şi luna un efect asemănător, dar niciodată în măsura înaltă şi puternică
ca lumina pietre. Închideţi acum ochii voştri şi convingeţi-vă, dacă nu vedeţi mai bine cu adâncitura
stomacului decât cu ochii naturali!”
04] La aceste cuvinte ale Mele şi-au închis toţi ochii şi nu se putea mira îndeajuns despre această
cea mai ascuţită capacitate de vedere a sufletului prin adâncitura stomacului.
05] Numai Mataelşi cei patru însoţitori ai lui au spus: “Această privelişte miraculoasă nu ne este
absolut deloc străină; pentru că în acest fel am văzut adesea cele mai rare lucruri şi am mers
adesea peste locuri, peste care, în starea natural trează, n-ar putea să treacă nici un muritor fără
căderea cea mai urâtă şi am văzut astfel tot aerul, precum şi apa mărilor şi a lacurilor, a râurilor şi
a pârâurilor necontenit dens umplută cu tot felul de uimitoare larve şi ciudăţenii, care în aer, se
împingeau mai departe mai repede sau mai încet către toate direcţiile cunoscute ale vântului; de
asemenea, pluteau ele în sus şi în jos, se întorceau acuşi încet, acuşi foarte repede în cercuri.
Unele şedeau oarecum ca fulgii de zăpadă jos, pe pământ şi se ascundeau târându-se, oarecum
într-un mod rapid, în ascunzişurile lor; unele erau supte de către plante ca şi cum este suptă roua
de către acestea, altele de către solul pământesc şi încă câteva de către tot felul de pietre.
06] Cele ascunzându-se târâş în solul pământesc şi cele preluate prin absorbţie de către lumea
plantelor şi a pietrelor n-au ieşit iarăşi la iveală; dar acolo unde un oarecare pom sau o buruiană
sau ceva animalic se descompunea, se ridicau, la început arătând un abur uşor, fosforescent, tot
felul de arătări noi, care se cuprindeau în număr de sute de mii şi se topeau laolaltă într-o formă
deja cu totul bine dezvoltată.
07] Dacă forma a fost o dată finită, nu dura absolut deloc mult timp şi această formă, ca şi
înzestrată cu un fel de conştienţă proprie, începea să se mişte şi se comporta precum un câine,
când caută ceva, ce a mirosit pe undeva nasul lui fin.
08] Noi am văzut aceste fiinţe plutind de obicei către turmele de oi, de capre şi către cirezile de
vite. Când au ajuns o dată la acestea, rămâneau ele printre aceleaşi; şi dacă se înfăptuia o
împerechere de către animale, pentru care fapt păreau ele că îndemnau foarte tare animalele, erau
ele iarăşi absorbite de către animalele pe care le fertilizau, precum o rouă de către iarba devenită
deja puţin uscată şi nu mai ieşeau la iveală.
09] Multe dintre asemenea forme se mişcau în grabă şi către ape şi pluteau prinprejur alunecând
uşor pentru o perioadă de timp pe suprafaţa acestora. Unele se scufundau apoi decis sub apă;
unele se îmbulzaeu mai mult laolaltă devenind o masă ceţoasă şi abia atunci se scufundau, când se
topeau iarăşi laolaltă către o formă nouă, care nu arareori arăta asemănător cu un mic animal de
apă.
10] Dar ceea ce a fost faptul cel mai ciudat, aşa vedeam noi, cum se ridicau acum din apă
necontenit mii de feluri de ciudăţenii, de larve şi de forme şi ele aveau înfăţişarea aproximativă a
tot felul de insecte zburătoare, precum şi a unor păsări mici şi mari de tot felul şi soiul. Ele aveau
aripi, picioare şi alte extremităţi de-a dreptul foarte bine dezvoltate; dar ele nu se foloseau de
aceleaşi ca păsările, ci totul atârna de ele şi ele pluteau atunci mai mult ca puful şi fulgii prinprejur
în aer. Numai când un sol de păsări adevărate venea zburând în apropierea lor, se vedeau mişcări
adevărate ale vieţii la aceste larve şi forme ceţoase; ele şi plecau atunci cu solul şi erau ca
absorbite de acelaşi într-un timp scurt.
11] Dar din înălţime descopeream mereu un praf luminos căzând ca ploaia, uneori mai mult, alteori
mai puţin dens şi îndeosebi des, era el de văzut peste suprafaţa apei. Dacă priveam mai

EV - 4 107
îndeaproape la acest praf, se găsea în privinţa lui de asemenea o oarecare formă, care arăta
asemănător ori unor ouţe mai mici sau unor animăluţe de apă extrem de mici şi acest praf era însă
de asemenea de îndată înghiţit de apă.
12] Oh, s-ar putea povesti aici foarte multe, dacă am avea timpul pentru acest lucru! Dar ceea ce
am văzut mai înainte în starea noastră nefericită, aceea vedem acum iarăşi cu ochi într-adevăr
închişi şi această privelişte trezeşte în noi iarăşi amintirea, care ne strigă acum tare: <Toate
acestea le-aţi văzut în decursul a câtorva ani în fiecare seară şi în fiecare noapte!> Uneori aveam
aceeaşi viziune chiar şi ziua, când era vremea aşa bine tulbure ca toamna, dar fireşte că nu ştiam,
ce să concluzie să fi tras din aceste lucruri; dar acum înţelegem treaba din fericire şi ştim ce iasă
din aceasta şi de unde vine ea şi ce este ea! De aceea, Ţie, o, Doamne, toată cinstea, toată
dragostea, toată mulţumirea şi toată veneraţia!”

Ev. 04. Capitolul 115

01] Spune acum Jarah, care se odihneşte lângă noi: “Dar Doamne! Ce fel de bărbăţei mici sunt
deci aceştia? Ei au venit din pădure şi se aşează acum împânzindu-ne în felul cetelor de toate
culorile! Unii par să aibe o îmbrăcăminte ceţoasă; Dar cei mai mulţi sunt pe deplin goi şi au însă
toţi mărimea unor copii de abia doi ani.”
02] Spun Eu: “Acestea sunt suflete omeneşti de pe acest pământ şi deja concrete, care n-au
parcurs încă, calea în trup. Ele n-au nici până acum vreo dorinţă deosebită pentru acest lucru,
pentru că se tem prea tare de o nouă întemniţare în materie. Cele îmbrăcate au chiar un fel de
limbă, care fireşte că nu-i foarte complexă; dar o anumită inteligenţă de maimuţă o posedă toţi!”
03] Spune Jarah: “M-ar înţelege cele îmbrăcate, dacă m-aş adresa lor?”
04] Spun Eu: “Încearcă o dată asta, crezând în această speranţă!”
05] Aici îşi ia Jarah un elan de curaj şi îl întreabă pe unul albastru luminos îmbrăcat cu ceaţă: “Cine
sunteţi voi deci şi ce vreţi aici?”
06] Bărbăţelul albastru luminos păşeşte acum foarte aproape de Jarah, se holbează destul de rigid
la ea şi spune după aceea: “Cine ţi-a poruncit, tu carne urât mirositoare, să ne întrebi pe noi cei
curaţi?! Cu excepţia acelui unu şi cu excepţia a încă unuia, mirosiţi voi toţi foarte scârbos în felul
materiei; şi acesta este duşmanul cel mai mare al nasurilor noastre! Întreabă-ne în viitor de-abia
atunci, tu hoit urât mirositor, când vei fi primit o poruncă pentru acest fapt de la Duhul atotputernic
al tuturor duhurilor, - altfel îngrijeşte-te, cum vei scăpa într-un fel bun de sacul tău cărnos de
molii!”
07] O întreb Eu pe Jarah: “Aşadar, fiica Mea, cum îţi prieşte acest răspuns?”
08] Spune Jarah: “Doamne, Doamne, ah, aceste fiinţe sunt doară cu totul îngrozitor de dure şi
aspre! Sunt eu aşadar într-adevăr un hoit chiar atât de urât mirositor? Eu nu mă pot ajuta acum
mai departe de atâta mâhnire; da, aş putea să disper acum foarte uşor!”
09] Spun Eu: “Uite, uite, fiica Mea mică, duhuleţul ţi-a făcut doară un bine! De ce te mânii acum
din această pricină?! Duhuleţul ar fi putut să-ţi spună fireşte într-adevăr cu cuvinte mai drăguţe, că
în tine sălăşluieşte foarte tăinuit încă o înfumurare foarte mică de frumuseţe; dar duhuleţul nu este
un artist în ale vorbirii, are o bogăţie de cuvinte numai abia suficientă şi vorbeşte aşa cu totul de
fapt mai mult din sentimentul lui decât dintr-o oarecare înţelegere.
10] S-a distrus fericirea inimii tale, că te-ai adresat celui albastru luminos? Dacă l-ai fi întrebat de-
abia pe unul aşa roşu ardent despre ceva asemănător, ca şi pe cel albastru luminos, acela ţi-ar fi
acordat abia un răspuns, că ai fi decăzut de aceea într-un leşin de atâta supărare. Dar acum
mulţumeşte pentru binefacerea, care ţi-a acordat-o cel albastru luminos, căci atunci va fi de vorbit
într-adevăr un cuvânt mai bun cu el!”
11] Jarah ascultă din inimă de acest sfat şi îi spune de îndată duhuleţului care se holbează încă
rigid la ea: “Eu îţi mulţumesc, dragă bărbăţel, pentru binefacerea, pe care mi-ai pricinuit-o prin
cuvinţelul tău lipsit de toată cruţarea; dar numai să nu te superi de aceea pe mine! Aşa-i, dragă
bărbăţel, tu nu vei fi sau vei rămâne de aceea totuşi supărat pe mine?”
12] Aici scoate bărbăţelul un râset luminos şi spune râzând: “Acela care ţi-a spus asta, ar fi deja în
ordine, - dar tu gâscă mică de zăpadă nici pe departe; pentru că pe pământul tău urât mirositor n-
a crescut nici gândul, nici voinţa pentru acest lucru! Dar mai suportabilă îmi eşti tu acum într-
adevăr decât mai devreme; numai în afară nu s-a stins încă nici pe departe înfumurarea ta mică de
frumuseţe. Numai tu să nu-ţi închipui absolut nimic; pentru că totul, ce este al tău, este rău, -
partea bună aparţine altcuiva!”
13] Spune Jarah: “Dar spune-mi, tu bărbăţel drag, de unde ştii aşadar toate acestea?”
14] Râde iarăşi omuleţul şi spune: “Ceea ce se vede, aceea nu este nevoie să se ştie! Tu doară vezi
acum de asemenea mai multe, decât ceea ce puteai vedea altfel! Dar eu văd mai multe decât tine,
pentru că n-am atârnat în jurul meu nici o carne urât mirositoare; şi aşa văd eu exact, cum eşti tu
alcătuită şi oricare altul dintre voi. Eu ţi-o spun, să nu fii deloc încrezută din pricina a toate calităţile
tale; pentru că acelea sunt la tine încă mult timp o marfă străină!”
15] Spune Jarah: “Da, de ce aşadar? Explică-mi acestea totuşi mai aprofundat!”
16] Spune omuleţul: “Dacă cineva care a făcut multe călătorii şi şi-a adunat prin acestea cu multă
osteneală şi greutate tot felul de cunoaşteri şi experienţe, îţi spune ceea ce a văzut şi a aflat el,
atunci vei şti şi ceea ce el însuşi ştie şi cunoaşte; poţi tu să-ţi închipui ceva în privinţa aceasta?
Pentru că ceea ce şti tu acum mai mult decât înainte, este doară numai un serviciu dublu al
aceluia, care în primul rând şi-a adunat cu multă osteneală şi cu multe jertfiri asemenea cunoaşteri
şi experienţe într-un mod trudnic şi care, în al doilea rând, a mai fost atât de bun să-ţi spună toate

EV - 4 108
acestea foarte exact. Spune-mi dacă poţi să-ţi atribui ca un serviciu dobândirea unor asemenea
experienţe şi cunoaşteri?
17] Vezi, aici te afli tu numai ca o carte scrisă cu multe ştiinţe şi experienţe folositoare şi bune şi
nici pe departe ca un scriitor înţelept al cărţii! Cui îi aparţine deci aici meritul binelui, ce stă scris în
carte, cărţii sau aceluia, care a scris toate acestea în aceeaşi? Vezi, tu eşti o carte bine scrisă, dar
un scrib nici pe departe! De aceea, numai tu să nu-ţi închipui ceva cu mândrie!”
18] Aici râde iarăşi omuleţul şi se pune într-o poziţie ca a unui conducător de oşti şi îi spune oştirii
sale: “Când vă veţi fi holbat pe săturate la societate, atunci vom merge iarăşi mai departe; pentru
că aici îmi miroase urât o dată prea mult!”
19] Deodată pleacă ei şi dispar în pădure.

Ev. 04. Capitolul 116

01] Dar Jarah spune: “Cine ar fi căutat deci vreodată atâta înţelepciune în acest omuleţ ca de aer?!
Dar în fond sunt eu totuşi bucuroasă, că au plecat iarăşi; pentru că ei ne-ar fi făcut cu timpul încă
cu totul curios de fierbinţi, deşi pari ei să fie pentru sine de o natură cu totul rece. Vreo iubire nu
pare să locuiască prea mult în ei; dar ei ştiu foarte bine să facă diferenţa între ce este adevărat şi
ce este greşit. Ce va fi deci după aceea din aceste fiinţe, dacă nu vor să parcurgă absolut deloc
calea în trup?”
02] Spun Eu: “Ei o vor parcurge desigur o dată; dar va mai trece mult timp, până ce se vor decide
în favoarea acestui fapt. Cei albastru luminoşi mai degrabă, dar ceilalţi nici pe departe!
03] Pentru că sufletele, care au reieşit din natura acestui pământ şi care reies zilnic, se decid
extrem de greu în favoarea acestui lucru; numai multe experienţe şi multe cunoaşteri şi cele mai
bune speranţe reieşind din acestea, sunt acelea care le îndeamnă spre acest lucru, când ajung la
recunoaşterea sigură, că nu pierd niciodată nimic prin calea în trup, ci pot numai să câştige,
întrucât în cel mai rău caz pot deveni iarăşi ceea ce sunt ei acum.
04] Aceste suflete naturale îşi petrec timpul cel mai adesea cu drag în munţi, dar se duc şi în
locuinţele unor oameni foarte simpli, săraci şi modeşti şi le fac bine; numai nu-i voie ca ei să fie
jigniţi. În acest caz, nu este bine să ţii sfat cu ei.
05] Ei vizitează în secret şi şcoli şi învaţă multe de la oameni. Ocnaşilor li se arată arareori
zăcămintele de metal cele mai bune şi bogate. În Alpi, le slujesc ei ciobanilor şi animalelor de
păscut; numai că nu-i voie să fie jigniţi.
06] Mai există câteva asemenea suflete naturale pe acest pământ, care ajung la o vârstă de
aproape de cinci ori mai mare decât cea a lui Metusalem şi care n-au păşit încă pe calea în trup.
Totul le-ar fi altfel potrivit, - numai pierderea reamintirii îi ţine cel mai adesea înapoi, pentru că
consideră acest lucru ca un fgel de moarte a existenţei lor actuale.
07] Dar acum ştiţi de asemenea, cum stau lucrurile aici cu aceste fiinţe. Fiţi acum atenţi la ceea ce
urmează!”
08] Spune aici o dată şi bătrânul nostru Kisjonah din Kis: “O, Doamne, atunci când în urmă cu
câteva săptămâni Te-ai aflat foarte milostiv în casa mea, ce măreţii şi lucruri alese am văzut şi am
auzit acolo! Dar toate cele ce s-au întâmplat acum în timpul de două zile a prezenţei mele aici şi ce
au fost văzute şi auzite, despre acestea n-a avut în întreaga Galilee înimeni un oarecare vis încă cât
se poate de vag! Doamne, iartă-mă că am îndrăznit de a Te întrerupe numai în ceva cu gura mea
necioplită! Pentru că aici n-ar trebui de fapt niciodată să vorbim noi înşine un cuvânt, ci doar să
ascultăm şi să privim; şi dacă nu înţelegem oarece pe deplin pe loc, atunci să avem numai puţină
răbdare şi răspunsul vine de la sine! – Eu am terminat deja de vorbit!”
09] Spun Eu: “Oh, vorbeşte şi întreabă tu, cel mai drag prieten al Meu Kisjonah, numai în
continuare, pentru că, cuvântarea gurii tale sună foarte bine în urechile inimii Mele; pentru că
sunetul vocii smerite Îmi este pe departe cea mai frumoasă armonie.
10] Tu ai auzit şi ieri, în zi, sunetul minunat, pe care l-a adus la iveală îngerul Meu Rafael; dar cât
de ceresc minunat s-a lăsat auzit şi acel ton, aşa sună urechii Mele sunetul cel mai curat a
adevăratei smerenii încă neegalabil mai minunat!
11] Şi tu eşti un bărbat potrivit după inima Mea şi Eu voi petrece zilele de iarnă în casa ta şi acolo
se va mai găsi aşa câte o ocazie a te ilumina pe tine şi întreaga ta casă despre aşa unele lucruri. Fii
tu de aceea într-adevăr de o voie bună şi priveşte acum bine la toate, explicaţile nu vor rămâne
aşteptate în zadar!”
12] Spune Kisjonah: “O, Doamne, de această prea mare milostivire nu sunt, ce-i drept, într-adevăr
demn, nici în cea mai mică măsură, dar o asemenea iarnă va fi pentru mine desigur o cea mai
fericită vreme! Oh, ce bucurii se vor petrece atunci în casa mea! Dar acum într-adevăr nici un
cuvânt în plus peste buzele mele!”
13] Spune Cireniu: “Atunci voi deveni şi eu din când în când un locuitor al casei tale şi voi contribui
cu totul, pentru a aproviziona această regiune întreagă, asta înseamnă săracii, atât de bine pe cât
este posibil!”
14] Spune Kisjonah: “Înaltule domn, acest lucru va fi foarte frumos din partea ta şi mie îmi va fi el
o bucurie mare! Dar eu te rog numai acum să nu vorbeşti multe printre; pentru că pe lângă noi
plutesc în treacăt necontenit minuni peste minuni şi noi le privim cu o atenţie mult prea
neînsemnată!”

EV - 4 109
Ev. 04. Capitolul 117

01] Apoi, a spus Matael: “Oho, ce ghemotoc imens pluteşte de acolo din împrejurimea oaraşului
încoace?! El vine tot mai aproape. Priviţi, priviţi, cum starea în acelaşi se mişcă de-a valma ca
valurile şi se zbate în felul şarpelui! Ce înfăţişări stranii sunt deci toate acestea?! Eu observ, bine
diferenţiabil, boi, vaci, viţei, oi, găini, porumbei, tot felul de alte păsări, muşte, gândaci de tot felul
şi soiul; măgari şi câteva cămile, pisici, câini, doi lei, peşti, vipere, şerpi, şopârle, greieri, fân, tot
felul de lemne, o masă de boabe de cereale, haine, fructe, chiar şi tot felul de unelte şi încă o
sumedenie de tot felul de lucruri, pe care nu le cunosc absolut deloc! Dar ce să reprezinte
acestea?! Să fie acestea cumva de asemenea suflete, care par toate cusute înăuntru ca într-un sac
peste măsură de mare şi pe deplin transparent şi se mişcă în acelaşi de-a valma, ca paia slobodă în
vântul vijelios?!”
02] Spun Eu: “Acestea sunt suflete sau respectiv duhuri de felul mai inferior, înfăţişându-se ca o
companie nefericită care ţine încă un timp laolaltă şi care se va despărţi de-abia atunci, când va fi
devenit mai matură în sacul hrănitor vizibil.
03] Totul ce există pe lume numai pe undeva sub oricare înfăţişare, este material al sufletului. Dacă
este el distrus prin oarece în coeziunea (unirea) sa materială şi devine astfel liber sufletesc, atunci
se cuprinde el iarăşi după distrugere în forma materială de dinainte şi dăinuie astfel încă un timp în
continuare. Dacă, cu timpul, s-a maturizat această formă mai mult în privinţa inteligenţei, începe
ea atunci încetul cu încetul, să părăsească vechea formă şi să treacă dincolo într-una mai capabilă
de supravieţuire.
04] Acest ghemotoc este un recipient de preluare pentru toate lucrurile; orice ce-a fost numai
distrus la foc şi prin foc, aceea o găseşti acum în acest ghemotoc ca substanţă a sufletului,
înzestrată cu o oarecare inteligenţă. Că ele toate apar în acest sac ca într-o cuşcă laolaltă şi
amestecate alandala, pentru acest fapt este devină frica.
05] Dacă, de exemplu, într-un oarecare punct de pe pământ, se află revoluţii mari elementare într-
o perspectivă foarte apropiată, ceea ce privine bineînţeles de la o mişcare mare a duhurilor sau a
sufletelor natural pământeşti, atunci sunt atacate şi toate sufletele animalice de o frică mare.
Atunci încep toate felurile de animale să se întâmpine reciproc cu totul prietenoase şi formează o
societate cu totul paşnică. Vipera nu se îngrijeşte de otrava ei, şarpele de asemenea nu; animalele
sfâşietoare nu mai atacă mieii paşnici; albina şi viespele şi-au băgat ghimpele lor, ca un războinic
sabia lui, în teacă. Pe scurt, aici îşi transformă totul caracterul său; chiar şi lumea plantelor îşi lasă
capetele, atârnând trist şi nici o plantă nu-şi ridică mai degrabă capul ei evlavios, decât până ce
calamitatea va fi trecut.
06] Dar totul – cu excepţia omului - , ce a fost distrus lumesc la o asemenea ocazie, se uneşte
după distrugere în frica încă mai departe persistentă şi ca substanţă a sufletului şi se înveleşte la
nevoie. Dacă un asemenea ghemotoc slobod al sufletului a plutit atunci alandala aproximativ un
secol, elementele sufletului la început în forme diferite s-au atras atunci mai mult reciproc, încep
încetul cu încetul, să se unească şi alcătuiesc atunci prin urmare unul sau şi mai multe suflete
natural omeneşti puternice.
07] Acest ghemotoc plutitor din faţa noastră cuprinde în sine totul ce a fost distrus prin focul din
Cezarea lui Filip. Acest ghemotoc va avea nevoie într-adevăr peste o sută de ani până la
dezvoltarea lui deplină; dar atunci peste o sută de suflete natural omeneşti mature vor şi sparge
învelişul slab şi vor parcurge cam după iarăşi o sută de ani calea noastră în trup.
08] La flăcări de foc, la munţi care aruncă foc şi la inundaţii mari de asemenea se formează
necontenit asemenea ghemotoci. Unde sunt puţine elemente animalice în plus, durează
transformarea mai mult; dar unde elementele animalice sunt amestecate printre celelalte, ca aici,
durează ea de obicei mai puţin timp.
09] De asemenea, nu este tocmai urmarea, că din ghemotoci în care nu se află nici un animal,
trebuie să se dezvolte totuşi suflete natural omeneşti; pot să reiasă din acestea şi suflete natural
animalice sau chiar numai iarăşi suflete de plante mai alese, care, adică cele din urmă, se formează
de obicei din aburii de descompunere sau din tot felul de aburi şi mase de fum aşa numite
vulcanice.
10] Pe scurt, unde se poate dovedi din urmă în privinţa aburilor, că ei reiasă ori din descompunerea
materiei dur-animalice şi a materiei tot aşa de dure a plantelor sau provin doar din procese de
fermentaţie mineralice, acolo se formează tot felul de suflete de plante şi se unesc prin rădăcini în
privinţa părţii celei mai dure, dar în privinţa părţii puţin mai alese se unesc ele cu frunzele şi în
ceea ce priveşte partea cea mai aleasă, la ocazii de polenizare a bobocilor, cu un suflet de plantă
ieşind din germene la iveală prin spargere şi devenind activ şi formează astfel multiplicarea bogată
în binecuvântare a boabelor de sămânţă şi a germenelor lor.
11] Acest fel de specifici a sufletelor de plante mai dure rămân şezând în materie, ca în trunchi sau
în materialul de fibră de lemn, cele mai alese ajung în ramificaţia gingaşă de frunze, acele încă mai
alese determină rodul însuşi şi ce îi este aceluiaşi premergător şi următor şi cele mai preţioase se
unesc atunci deja într-o viaţă de germene în sine inteligentă, care este atunci deja capabilă, ori să
se trezească pe sine însăşi din nou la o aceeaşi viaţă, pentru a începe activitatea veche de la
început încoace sau să treacă de îndată dincolo în sufletul omenesc sau chiar animalic prin
savurarea acestuia din partea unui animal sau a unui om.
12] De aceea mănâncă omul de asemenea cel mai adesea numai rodul plantelor, astfel încât
sufletele germenului de plante să se poată de îndată uni cu sufletul său, părţile deja mai dure ale
sâmburelui şi ale rodului însă numai cu sângele şi carnea şi cu zgârciurile şi oasele, ceea ce în

EV - 4 110
totalitate are încă să se curăţească iarăşi din când în când prin lumea plantelor şi a animalelor în
decursul a mai multe ori ca fiind ceva încă prea necurat, până ce ea devine pe deplin matură ca
duh de germene şi pentru preluarea într-un suflet nou de animal sau chiar de om. – Acum, ştiţi aşa
aproximativ de asemenea, cum se formează aceste ghemuri şi ce calea ulterioră se duc ele şi ce
este aici scopul lor final şi aşa puteţi voi acum să începeţi deja mai departe contemplările voastre şi
să vedeţi, dacă nu vi se va ivi iarăşi o apariţie!
13] Dar ceea ce vedeţi acum, aici, este scara explicată a lui Iacov, prin care a văzut el cerul şi
pământul într-o unire şi a observat puterile vieţii şi gândurile lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-
se (1 Moise. 28, 12). Iacov a văzut într-adevăr această pildă, dar nici el, nici cineva după el, până
la această oră, n-a înţeles-o. Dar în faţa voastră am tâlcuit-o acum; dar pentru acest fapt trebuia şi
voi toţi să fiţi transpuşi mai înainte într-un fel de somn treaz prin lumina acelei bile de lumină,
pentru a vedea scara tâlcuită a lui Iacov şi s-o şi înţelegeţi în sfârşit prin cuvântul Meu, ca să ştiţi,
cum stau aici în relaţie cele lumeşti şi cele cereşti şi cum pe aceeaşi scară cu trepte – trece una
necontenit în cealaltă. – Priviţi peste mare, asta înseamnă acum cu vederea voastră a duhului sau,
mult mai mult, a sufletului şi spuneţi-Mi, ce vedeţi acolo!”

Ev. 04. Capitolul 118

01] Spune o dată Zinka: “Doamne, eu văd pe suprafaţa apei, cum se mişcă un număr imens de
şerpi de foc încoace şi încolo; unele se şi scufundă, dar rapiditatea mişcărilor lor nu este încetinită
de masa apei. Eu văd până la fundul mării; pe fundul mării există o sumedenie de balauri de tot
felul, peşti nenumărat de mulţi de asemenea şi totul dă cu botul după aceşti şerpi înfocaţi. Dacă
un peşte sau un alt balaur a înghiţit în sine unul sau mai mulţi şerpi din aceştia de foc, devin ei mai
activi, vii şi un fel de plăcere fulgeră de-a dreptul din aceste fiinţe de apă.
02] Eu văd acum aceşti şerpi de foc, numai mult mai mici şi mai puţin strălucind, zburând alandala
şi în aer; peste regiunea apei sunt ei în numărul cel mai dens. Păsări care, noaptea, obişnuiesc să
se amuze peste suprafaţa apei, nu par să le iubească prea tare; dar peştii le sar din apă în
întâmpinare. Dar cei înnotând de-a valma pe apă strălucesc cel mai tare şi au şi o mişcare rapidă
ca săgeată! – Ce, o, Doamne, este asta acum? Cum să înţelegem acestea?”
03] Spun Eu: “Ceea ce vedeţi acolo, este materialul de hrană propriu zis al vieţii, aceasta este
sarea aerului şi sarea mării; o dată în viitor, înţelepţii în domeniul naturii vor denumi acest element
oxigenul. De văzut, nu-l vor vedea ei într-adevăr, dar îl vor simţi şi ei vor determina compoziţia sa
şi existenţa sa după mai mult sau mai puţin sau şi absenţa lui deplină.
04] Apa, ca elementul de bază al vieţii pentru plante, animale şi oameni, trebuie să cuprindă acest
oxigen cel mai mult în sine şi anume imensa mare a lumii. Animalele din apă n-ar putea trăi
absolut deloc, dacă apa n-ar fi umplută necontenit în măsura cea mai înbelşugată cu acest
element.
05] Acest element este din începuturi substanţa prorpiu zisă a sufletului şi corespunde gândurilor,
înainte ca ele să fie unite laolaltă într-o idee. Dar dacă veţi găsi o dată acest element sufletesc de
viaţă cumva comprimat laolaltă într-o măsură îndeajunsă, atunci se va şi arăta acuşi o oarecare
formă ori înviorată, asta înseamnă ca fiind gingaşă şi mişcându-se, sau şi cu totul rigidă ca o piatră
sau ca o bucată de lemn mort. Priviţi îndeosebi către maluri şi veţi descoperi în unele locuri o
strălucire împungătoare deosebită şi punctată; acolo, elementul de viaţă se formează prin
comprimare.
06] Voi puteţi vedea acum cum şerpii noştrii de foc se trag laolaltă pe ici pe colo ca într-un bulgăre
în număr de sute şi mii. Un asemenea bulgăre astfel format ca din coincidenţă străluceşte atunci
extrem de intens pentru un timp. Această strălucire mai mare este momentul a cuprinderii de sine
a unei sumedenii dintre aceşti şerpi de foc a vieţii; cu această cuprindere este atunci o idee însă de
asemenea deja finită într-o oarecare formă.
07] Dacă forma este odată într-o ordine, intervine atunci o linişte şi strălucirea deosebită a
încetat; dar, în schimb, devine o fiinţă din aceasta. Ori se arată ea în forma unui cristal sau în cea a
unui sâmbure de germene sau a unui ou sau chiar deja în forma unui animal de apă finit sau cel
puţin în cea a unei plante mici de muşchi de apă, - din care motiv veţi şi vedea foarte des cu ochiul
vostru trupesc regiunile de ţărm mai joase şi puţin adânci acoperite mereu cel mai bogat cu tot
felul de plante de apă. Şi unde asemenea locuri de plante se găsesc foarte des, acolo nici nu va fi
de asemenea o lipsă de tot felul de animale de apă mai mici şi mai mari.
08] Voi întrebaţi acum într-adevăr, cine modelează aici aceste duhuri de viaţă, dintre care unul
arată ca cealălt, înspre o oarecare formă rigidă sau activ vioaie?! La această întrebare vă va
răspunde cel mai bine Rafael al Meu. Vino, Rafael, vorbeşte şi arată-te practic!”

Ev. 04. Capitolul 119

01] Aici păşeşte Rafael în faţă şi spune: “Dumnezeu este în Sine veşnic şi nemărginit. Spaţiul
nemărginit este doar de El umplut. El, ca fiind gândul cel mai înalt, cel mai curat şi cel mai mare şi
ideea veşnic cea mai desăvârşită în şi din Sine Însuşi, poate, ca fiind toate acestea din veşnicie, să
producă gânduri de asemenea numai continuu în întreaga Lui nemărginire şi aceasta este plină de
aceleaşi din El; dar noi (<îngerii> din începuturi), ca fiind ideiile Lui de viaţă, acum pe cont propriu
şi maturizate deja din timpuri pentru voi oamenii inimaginabile, pline de lumină, de înţelepciune, de
cunoaştere şi de putere de voinţă, mai avem o grămadă nemărginită de duhuri slujitoare printre

EV - 4 111
noi, care înfăţişează oarecum braţele noastre şi recunosc voinţa noastră şi o şi pun pe aceeaşi de
îndată în aplicare.
02] Gândurile pure ale lui Dumnezeu sunt esenţa din care s-a format totul, ce cuprinde
nemărginirea: noi la început cu totul singuri prin voia celui mai înalt şi atotputernic Duh al lui
Dumnezeu, - dar toate aceste lucruri şi fiinţe atunci prin noi, care am fost primele şi cele mai
excepţionale recipiente de preluare pentru gândurile şi ideiile venind din Dumnezeu – şi mai
suntem încă şi vom şi rămâne astfel pe veci de acum încolo într-un fel mai intensificat şi necontenit
mai desăvârşit.
03] Noi cuprindem laolaltă gândurile de viaţă venind din Dumnezeu, care vi se arată ca privelişte în
înfăţişarea unor limbi lungi de foc şi dezvoltăm necontenit, potrivit cu ordinea lui Dumnezeu din
noi, forme şi fiinţe; şi dacă v-ar întreba aici cineva, de unde a luat Dumnezeu sau noi, fiind, să
spunem aşa, deja slujitorii, mesagerii şi slugile Lui veşnice, substanţa materială pentru formarea
acestor fiinţe, - aici, în faţa voastră, Îl aveţi acum! Aceste limbi lungi ca de foc şi în forma şerpilor
sunt pietrele duhovniceşti de zidire, din care a fost făcut totul, ce ascunde şi cuprinde în sine
întreaga nemărginire într-o formă numai întotdeauna material – reală.
04] Dar cum se întâmplă această facere, v-a arătat mai devreme Domnul Însuşi într-un mod
extrem de limpede. Dar voi veţi admite şi înţelege toate acestea pe deplin de-abia atunci în tot
belşugul adevăratei clarităţi a vieţii, când veţi sta voi înşivă cu totul desăvârşiţi în privinţa vieţii în
faţa lui Dumnezeu Domnului în duh şi nu în carnea grea.
05] Dar ca să şi puteţi vedea după voia lui Dumnezeu, ceea ce vă este acum posibil, cum noi
slujitori puternici şi bătrâni ai lui Dumnezeu formăm forme şi fiinţe din gândurile lui Dumnezeu
plutind prinprejur în acest spaţiu, astfel uitaţi-vă aici cu ochii sufletului vostru şi voi veţi afla ceva,
ce n-a aflat până acum nici un muritor pe pământ!
06] Vedeţi, eu le-am poruncit acum în numele Celui mai înalt duhurilor mele slujitoare să aducă
încoace destul de mult din elementul necesar! Şi vedeţi, deja avem noi acum un bulgăre luminos
strălucitor de la limbile noastre lungi ca de foc în faţa noastră, care n-are încă nici o altă formă
decât aceea a unei mingi rotunde de foc! Priviţi numai, cum limbile lungi ca de foc se îmbulzesc şi
se lipesc laolaltă, de parcă fiecare ar vrea să se târască înăuntru, în mijloc! Încetul cu încetul se
iveşte acum, în privinţa acestei dorinţe, aparent tot mai multă linişte; dar aceasta nu este totuşi o
linişte, ci numai un obstacol întâmplat prin îmbulzirea necontenit multiplicată către punctul din
mijloc.
07] Da, dar de ce aspiră totul către punctul central? Vedeţi, am aici bile de materie diferite la fel de
mari pentru a fi aruncate, iar aceea care este cea mai grea, va putea fi aruncată cel mai rapid şi cel
mai departe, sau ea va ajunge desigur mai întâi la ţinta propusă la o la fel de mare depărtare şi la
o aruncare cu totul în acelaşi timp! Astfel se înfăţişează treaba şi cu gândurile nemărginit de multe,
real reieşite din Dumnezeu. Există printre acestea unele oarecum foarte grele, care se aseamănă
cu o idee formală, unele mai puţin grele, dar întotdeauna cu totul înfăţişate precum gândurile;
atunci există gânduri mai uşoare, care sunt mai puţin mature şi hrănite cu lumină, unele gânduri
foarte uşoare, de-abia gândite ca un ceva şi în sfârşit, există gânduri încă foarte uşoare. Acestea
sunt asemenea gânduri, care se aseamănă cu germenii timpurii sau mai bine cu bobocii timpurii ai
unui pom. Ele sunt, ce-i drept, în sine însăşi deja un ceva, dar n-au ajuns încă la acea dezvoltare
Dumnezeiască, ca să se poată determina şi spune în starea lor de separare: <Această sau acea
formă vor avea ele!>
08] Dacă unul ca noi vrea sau, de fapt şi trebuie să formeze o fiinţă în ordinea voii Dumnezeieşti
din acest element de viaţă vouă acum cunoscut, potrivit cu imboldul cel mai interior al Celui mai
înalt Duh, atunci cheamă el duhurile care îi slujesc lui şi acestea trebuie să-i aducă laolaltă
elementul vouă acum deja îndeajuns de cunoscut; şi aici este duhovnicesc tot atât de uşor de
înţeles ca în forma natural materială, că gândurile mai grele vor fi aici mai degrabă la faţa locului
decât cele uşoare şi cele chiar foarte uşoare. Cele mai grele formează evident centrul, în timp ce,
cele uşoare, ajungând mai târziu, trebuie să se mulţumească tot mai mult cu părţile exterioare şi
chiar cele foarte uşoare constituie partea cea mai exterioară.
09] Dar deoarece gândurile centrale sunt cele mai bogate în elementul hrănitor, de aceea se
îmbulzesc gândurile cele mai mult goale, mai sărace şi încă flămânde către cele bogate, pentru a
câştiga ceva din belşugul lor pentru săturarea lor. Şi voi aveţi de aceea acest fenomen în faţa
voastră, cum limbile ca de foc cele mai exterioare se apropie tot mai mult de centru şi par în sfârşit
să se liniştească tot mai mult, deşi aspiraţia lor încă mai este aceeaşi de a se apropia de centru
atât de mult pe cât este posibil, pentru a prelua din acelaşi în sine cu atât mai mult din belşugul de
hrană.
10] Voi vedeţi aici un bulgăre, care mai este în cea mai mare parte foarte flămând şi nu cere nimic
altceva decât o săturare îndestulătoare. El este asemenea unui polip rotund al mării, care cu
trompişoarele lui de sugere în număr de o mie ori o mie suge necontenit hrana lui prielnică din
mâlul de mare, până ce polipul rotund începe în sfârşit din prea mare saturaţie, să primească
cocoaşe, cu care poate el atunci deja mai departe să cuprindă lucruri din jurul său şi poate în acest
timp să se mişte de asemenea deja de la faţa locului. Cu braţele de mâncare primeşte el de
asemenea mai mult o formă cu totul specifică şi mai extraordinară şi se deosebeşte deja foarte tare
de forma lui iniţial rotundă.
11] Voi toţi vă miraţi într-adevăr în secret de această explicaţie a mea a relatării unei existenţe în
devenire, scaosă din primul început străvechi al unei fiinţe şi a formei acesteia, în privinţa faptului
cum poate fi ea numai astfel şi niciodată altfel; dar îndreptaţi-vă privirile către natura exterioară a
lucrurilor şi voi o veţi găsi!

EV - 4 112
12] Luaţi, de exemplu, dintr-o găină ovarul şi priviţi exact la cocoloaşele de ouă depuse! Pe unele le
veţi găsi cu totul mici, ca boabele mici de mazăre, altele deja ca bobul de strugure şi altele ca
nişte mere mici. În interiorul unui înveliş uşor nu se va găsi nimic decât substanţa gălbuie de
gălbenuş! Cât de diformă mai este această existenţă!
13] Dar acum această substanţă centrală este tot mai mult hrănită până la saturare şi se depune în
jurul părţii limpezi. După câtva timp de hrănire, se elimină partea cea mai dură din partea limpede,
dar nu se depărtează încă de ou, ci se depune ca un înveliş foarte tare în jurul oului şi îi serveşte
aceluiaşi ca protecţie faţă de starea de apăsare până la distrugere în timpul naşterii. Priviţi acum la
un ou depus; cât de foarte diferit este el deja faţă de primul embrion de ou din pântecele mamei!
14] Acum se aşează cloşca pe ou şi îl pătrunde pe acelaşi cu căldură pentru o perioadă de timp. Ce
fel de schimbări se petrec acolo, în ou! În albuş începe starea să se mişte şi să se pună în ordine,
gândurile potrivite (limbile lungi ca de foc) se găsesc şi se conectează şi le trag la sine pe acelea,
care sunt cu ele cele mai înrudite. Acestea se leagă iarăşi în parte cu primele şi mai mult între ele
şi trag iarăşi la sine gândurile exterioare cele mai aproape înrudite cu ele, asta înseamnă pe acelea
mai uşoare. În scurt timp, veţi descoperi inima, capul, ochii, măruntaiele, picioarele, aripile şi
penişoarele de puf ale puiului în devenire. Dacă fiinţa s-a dezvoltat o dată atât de mult, atunci
părţile ordonate trag tot mai mult la sine acele părţi asemănătoare lor din substanţa prezentă şi se
dezvoltă atunci tot mai mult din clipă în clipă.
15] Dacă forma şi organismul s-au dezvoltat aproape pe deplin, atunci şi gândul principal şi
mijlocitor s-a întărit, s-a sprijinit şi s-a săturat tot mai mult în timpul unei asemenea activităţi care
se dezvoltă mai departe şi începe atunci să treacă dincolo în organism cu belşugul prea mare al
vieţii sale şi pătrunde în frâul aceluiaşi şi fiinţa devine atunci vizibil vie şi se dezvoltă de-abia atunci
pe deplin.
16] Când este ea pe deplin dezvoltată, atunci gândul de viaţă, ceea ce este de fapt sufletul, care a
trecut dincolo în întregul organism, percepe că se mai află într-o temniţă. El începe de aceea să se
mişte mai tare, sparge temniţa şi păşeşte cu totul inofensiv şi plin de frică afară, în lumea mare,
deoarece nu se simte îndeajuns de întărit. El începe atunci de îndată să mănânce hrană exterioară
din lume şi începe prin acest lucru iarăşi să crească mai departe şi acest fapt atâta timp până ce s-
a pus într-un echilibru cu natura lumii exterioare într-un mod uşor perceptibil.
17] Şi noi vedem aici o găină pe deplin dezvoltată şi fertilă în faţa noastră, care are acum
capacitatea să preia în sine părţile specifice sufletului care o hrănesc, în parte din apă şi în cea mai
mare parte din natura organică ei prielnică şi deja înviorată, iar cele duhovniceşti spre dezvoltarea
de mai departe a sufletului ei de viaţă şi cele mai dure nu pentru menţinerea organismului ei, ci şi
pentru crearea din nou a unor depuneri de cocoloaşe mici de ou, din care iasă la iveală iarăşi o
găină, de parte bărbătească sau femeiască, după decurgerea în conformitate cu ordinea vouă acum
arătată.
18] Dar genul provine de la partea de fiecare dată mai mare sau mai mică a greutăţii iniţiale, a
temeiniciei şi puterii gândului viu de bază al sufletului. Dacă acesta este deja din început pe deplin
temeinic, aşa încât să fie deja în sine însuşi o idee, atunci dezvoltarea acestuia se va duce către o
înfăţişarea bărbătească; dar dacă partea primitivă a gândului de bază al vieţii se află pe treapta a
doua şi în acelaşi timp mai uşoară, atunci dezvoltarea se va duce către o fiinţă de gen feminin.”

Ev. 04. Capitolul 120

01] (Rafael:) “Dar prin fecundarea animalelor se întâmplă doar un impuls înspre activitatea
ordonată a gândului de bază al vieţii sufletului deja existent în ou, fără care impuls ar rămâne
acesta în liniştea lui surdă de hrănire, ar consuma din împrejurimea lui vecină şi aceasta vice versa
(invers) şi acest lucru într-un mod necontenit, până ce ele se vor fi consumat reciproc până la
ultimul punctuleţ. Dar un asemenea lucru se poate întâmpla şi cu celelalte ouă, care au fost
stimulate prin fecundare, dacă condiţiile necesare de dezvoltare de mai târziu au lipsit sau nu au
venit în plus într-o măsură îndeajunsă.
02] La toate animalele este acţiunea fecundării numai o stimulare a acelor părţi deja existente în
trupul femelei; pentru că, cocoloaşe de plante şi de duhuri de animale se adună necontenit în
anumite cantităţi şi ordini în locul anumit din trupul mamei. Dacă sunt ele odată acolo, stimulează
ele atunci mai întâi mama, aceasta stimulează partea bărbătească prin a ei stare de stimulare şi
această parte bărbătească merge şi fecundează femela, - dar nu de parcă ar pune el o sămânţă
nouă în mamă, ci doar spre trezirea activă a cocoloaşei de viaţă existentă deja în mamă.
03] Acest lucru se întâmplă prin aceea, că sămânţa părţii bărbăteşti, constând din mai multe duhuri
de viaţă libere şi nelegate, transpune tocmai ca fiind astfel duhurile de viaţă legate din cocoloşul de
viaţă al mamei într-o veritabilă revoluţie şi le obligă astfel spre activitate, fără care constrângere,
ele ar fi rămas inactive în trândăvia lor dulce şi nu s-ar fi cuprins niciodată înspre formarea şi
organizarea interioară a unei anumite fiinţe. Duhurile de sămânţă ale părţii bărbăteşti tachinează şi
produc mâncărime duhurilor de viaţă din femelă într-un mod necontenit şi nu le dau nici o linişte şi
cărei tachinări se împotrivesc continuu duhurile de viaţă ale mamei, da uneori, când sunt ele foarte
puternice, aduc duhurile de sămânţă ale părţii bărbăteşti chiar la tăcere, - care acţiune se numeşte
atunci în limba agriculturii <astuparea>, ceea ce se întâmplă mai ales la bovine adeseori, dar apare
foarte des şi la alte animale şi chiar la om. Pentru că duhurile de viaţă din cocoloşul de viaţă al
mamei sunt prea adesea înclinate către linişte, decât să fi acceptat cu prea mult drag o oarecare
activitate persistentă şi ordonată. Dar dacă sunt ele o dată ascultătoare şi îndeajuns de stimulate,
atunci merge treaba deja înainte.

EV - 4 113
04] Şi vedeţi, tocmai aşa o cocoloaşă de viaţă din partea mamei avem aici, în faţa noastră, spre o
observare deschisă! Vedeţi, cum s-a liniştit ea în timpul explicaţiei mele îndreptată către voi! Dacă
aş lăsa-o acum astfel, atunci s-ar mici ea tot mai mult în aspiraţia ei după linişte, deoarece părţile
ei s-ar trage tot mai mult către centru, l-ar secătui pe acelaşi pe deplin şi ar trebui la sfârşit să se
ofilească cu acelaşi. Pentru că asemenea duhuri de viaţă sunt oarecum timide şi înfricate ca şi copiii
mici şi dacă s-au transformat o dată în gogoaşe, precum vedeţi aici, nu mai iau în nici un fel hrană
din afară, ci secătuieasc continuu prin sugere centrul lor maternal şi trebuie de aceea să se
micşoreze prin uscare până la o cocoloaşă mare cât un punct. Dar acum vom trage încoace duhuri
de viaţă din timpuri străvechi, care sunt puternice şi prin urmare masculine, stimulate continuu
numai pentru mişcare şi vom lăsa aceste cocoloaşe femeieşti trândave să fie necontenit mângâiate
de acestea şi voi veţi vedea aici, ce fel de efect va aduce acest lucru la iveală în această cocoloaşe
feminină.
05] Vedeţi, eu am tras acum încoace după voia Domnului prin cele multe duhuri slujitoare
subordonate duhurile mari de viaţă ale gândurilor străvechi şi aşa cum vedeţi acum, extrem de
luminoase şi în felul limbilor lungi ca de foc, care se jucau acolo la apă! Priviţi numai destul de
exact, cum încep ele să se adune foarte energic în jurul cocoloaşei feminine de viaţă, care pluteşte
liberă în faţa noastră! Şi priviţi, deja încep duhurile de viaţă mai mici, pe deplin feminine să se
mişte şi se ostenesc, să scape de aceste duhuri de viaţă masculine şi neliniştite; dar acestea nu se
mai dau în lături şi stimularea duhurilor de viaţă feminine pătrunde tot mai adânc până la centrul
principal al vieţii!
06] Acum începe chiar şi acesta să se mişte şi deoarce duhurile de viaţă care îl înconjoară pe
acesta, devenite iarăşi extrem de înfometate prin multa mişcare, sunt nevoite să ia iarăşi hrană de
la lumina duhurilor de viaţă masculine şi devin prin acest fapt iarăşi ele înşişi mai luminoase şi
pline, de aceea primeşte şi duhul central de bază al vieţii prine ele o hrană masculină. Obligate prin
această activitate, primesc cei care împresoară un stimulent din înăuntru în afară de a se pune tot
mai mult într-o ordine înspre un fel de bastion bine ordonat. Dar duhurile de viaţă mai puternice
dinspre centru, acum bine iluminate, se recunosc şi îşi recunosc sensul şi ordinea acestuia şi se pun
în cete după felul sernsului lor şi a înrudirii lor; şi deja vedeţi legături organice formându-se din
acestea şi partea exterioară se transformă într-un chip, care începe să fie tot mai mult asemănător
unei fiinţe animalice.
07] Prin această activitate şi prin această luptă, toate părţile vieţii au nevoie tot mai mult de hrană
şi prin cele masculine li se aduce aceasta tot mai mult. Dar duhurile de viaţă exterioare care se pun
tot mai mult în ordine, încep să se familiarizeze din pricina mâncării cu duhurile masculine, care le
neliniştesc pe ele, timidiatea şi frica veche dispare şi acest fapt pătrunde până şi la duhurile
interioare. Totul începe să se mişte şi să se agite mai liber şi urmarea este desăvârşirea fiinţei,
care s-a dezvoltat acum în cel mai scurt timp deja atât de departe, că voi copiii Domnului puteţi
determina acum deja, ce fel de animal va ieşi aici la vedere. Vedeţi, din acest chip creşte o
măgăriţă foarte puternică şi Domnul vrea ca ea să rămână şi să nu fie iarăşi descompusă!”
08] Aici observă Hebram şi Risa: “Bunul Rafael trebuie să aibe o plăcere deosebită de a creea
măgari! Cu două zile în urmă, a fost el de asemenea rapid gata cu unul, spre mirarea noastră nu
neînsemnată!”
09] Spune Rafael: “Lăsaţi ceea ce trebuia să se întâmple atunci din pricina învăţării voastre!
Această măgăriţă are aici o cu totul altă însemnătate; ea este şi simbolul umilinţei adevărate,
necesar tuturor. Nici vouă oamenilor nu vă merge altfel pe pământ la întreprinderile voastre, dacă
vă grăbiţi prea tare la toate judecăţile şi hotărârile voastre, aşa încât, la sfârşit, iasă la lumina zilei
ca urmare de asemenea de obiei un măgar sau cel puţin o bucată bună a aceluiaşi. De asemenea,
aici este vorba şi despre faptul de a vă arăta dezvoltarea rapidă a unei fiinţe ca de la începutul
făpturii şi prin graba prea mare a şi ieşit o măgăriţă la lumina zilei -, acest lucru în cazul dacă vreţi
să aveţi în această privinţă ceva deja extrem de hazliu.
10] Această măgăriţă va fi fecundată de măgarul de ieri şi amândoi vor fi cumpăraţi anul viitor de
un om din Ierusalim şi la puiul lor se va gândi lumea în decursul timpurilor veşnice! (Mt. 21, 2)
11] Dar acum nimic altceva despre toate acestea; este îndeajuns că aţi văzut acum, cum se
formează o fiinţă naturală fără mamă din duhuri de viaţă din străvechi timpuri (Gândurile distincte
ale lui Dumnezeu), ca din începutul de demult. Dar dacă mai vreţi, pot să vă alcătuiesc şi alte fiinţe
în toată rapiditatea!”
12] Spun toţi: “Puternic slujitor al Domnului, acest lucru nu este absolut deloc necesar; fiindcă
pentru învăţarea noastră avem deja mai mult decât îndeajuns cu acest exemplu chiar prea
minunat! Ceva mai mult ar putea să ne zăpăcească numai în loc să ne ilumineze!”
13] Spune Rafael: “Bine aşadar, atunci ascultaţi-mă puţin! Eu v-am arătat acum zămislirea şi
devenirea unei fiinţe, de orice fel ar fi ea, o dată aceea într-un pântece de mamă deja existent şi
acum una liberă aici, cum ea obişnuieşte a fi şi a exista în continuare pe fiecare planetă nouă, sau
şi pe o oarecare insulă nou formată de pe o planetă deja veche, ceea ce se obişnuieşte a se
întâmpla din când în când.
14] Dar acum nu trebuie să raportaţi acest exemplu la devenirea şi zămislirea unui om, anume pe
acest pământ; deşi se întâmplă multe lucruri asemănătoare în privinţa acestuia, dar temelia acestui
fapt este totuşi extrem de diferit!
15] Femeia omenească are, ce-i drept, de asemenea deja o substanţă naturală în sine; dar când se
întâmplă zămislirea pe calea pentru fiecare cunoscută, atunci se fecundează şi se stimulează într-
adevăr de asemenea o cocoloaşă mică, dar ea este adusă la locul potrivit, ca şi un bob rupt de la
un ciorchine de strugure şi un suflet deja finit se alătură aici, îngrijeşte un timp acest bob de viaţă,

EV - 4 114
până ce substanţă în acelaşi s-a dezvoltat atât de mult, că sufletul acum tot mai mult
restrângându-se laolaltă poate pătrunde în embrionul încă foarte fluid şi lejer, pentru a cărui
îndeplinire sufletul are în jur de două luni de lucru. Când el a pus pe deplin stăpânire pe embrionul
din trupul mamei, atunci devine copilul de îndată simţibil viu şi creşte atunci rapid până la mărimea
în conformitate cu ordinea naturală.
16] Atâta timp cât nervii copilului de carne şi oase nu sunt pe deplin dezvoltaţi şi activi, lucrează
sufletul în conştienţa de sine cu toată râvna în continuare şi îşi rânduieşte trupul potrivit cu
necesităţile lui; dar când nervii sunt o dată toţi dezvoltaţi şi când duhul care se dezvoltă tot mai
mult al acelora devine activ cu totul conform ordinii, atunci se duce sufletul tot mai mult la odihnă
şi adoarme la sfârşit pe deplin în preajma rinichilor. El nu mai ştie acum nimic despre sine însuşi şi
stă doar într-o stare de vegetare, fără toată aducerea aminte la o stare naturală anterioară şi
goală. De-abia la câteva săptămâni după naştere, începe el tot mai mult să se trezească, ceea ce
se poate deduce destul de bine din scăderea dorinţei de somn; dar până ce ajunge el la o oarecare
conştienţă, este nevoie de un timp deja mai îndelungat. Când un copil devine stăpân pe o limbă,
păşeşte de-abia atunci şi o conştienţă adevărată în suflet, dar fără amintirile la ceea ce a trecut;
pentru că de acestea nu s-ar putea de asemenea avea nevoie absolut deloc la dezvoltarea mai
înaltă de mai departe a sufletului.
17] Dar sufletul însuşi nu vede şi nu recunoaşte acum, fiind pe deplin în trup, deocamdată nimic,
decât ceea ce îi este înfăţişat prin simţurile trupului şi nici nu poate absolut deloc să recunoască
altceva în sine însuşi, fiindcă prin măsura de carne şi oase este el în aşa fel întunecat şi trebuie să
fie astfel, că cel mai adesea nici măcar nu ştie, că există aici de asemenea pentru sine şi fără trup.
El se simte în decursul a mult timp ca fiind pe deplin identic cu trupul şi este nevoie de multe,
pentru a aduce un suflet în trup atât de departe, ca să înceapă să se simtă şi să se considere ca
fiind un ceva distinct, - ceea ce este de asemenea iarăşi extrem de necesar; pentru că fără acest
lucru n-ar putea să adăpostească el nici un duh în sine şi bineînţeles că nici nu l-ar putea trezi
niciodată pe acelaşi.
18] De-abia când duhul începe să se trezească în suflet, se face starea încetul cu încetul mai
luminoasă în suflet; el începe să se recunoască mai exact şi să descopere în sine însăşi lucruri pe
deplin ascunse, cu care fireşte că nu ştie să facă prea multe.
19] De-abia când duhul şi lumina lui puternică devin în suflet cu totul un fapt deplin, atunci se şi
reîntorc toate aminitirile înapoi în suflet, dar fireşte că totul într-o lumină spălăcită. Atunci nu mai
există nici o înşelăciune şi nici o viclenie, ci numai un adevăr extrem de luminos şi ceresc şi
sufletul este atunci el însuşi una cu Duhul lui Dumnezeiesc şi totul din el şi în afara lui devine cea
mai înaltă fericire şi mântuire!
20] Înţelegeţi voi toţi, aşa puţin pilda plină de mistere a scării lui Iacov? – Până aici eu, ceea ce
urmează Domnul Însuşi cu voi!”

Ev. 04. Capitolul 121

01] “Ce ne este acum într-adevăr încă neconcludent?!” au spus toţi cei prezenţi după învăţătura
îngerului.
02] Şi căpitanul Iuliu a adăugat: “Dacă aceste lucruri merg astfel înainte, vom fi acuşi noi înşine
preschimbaţi în dumnezei! Dacă ar fi posibil să ne menţinem această stare de a prooroci după
bunul plac, am deveni noi înşine dumnezei şi am înfăptui minuni, cu condiţia unei întăriri mai mari
a voinţei noastre; dar această stare de vedenii a noastră este numai o urmare a acelei lumini
magice de la acea bilă de acolo şi voinţa noastră este slabă, aşa ca recunoaşterea noastră şi noi
suntem şi rămânem de aceea oameni slabi!
03] Dacă privesc acum aşa cu luare aminte şi iau în considerare toate ce îi sunt posibile numai
acestui înger, iar omului celui mai puternic în voinţă nici măcar o iotă din acestea, atunci de-abia se
vede diferenţa nemărginită dintre Dumnezeu şi dintre om. Este foarte lesne de înţeles: a
Dumnezeului tot şi a omului nimic. Dacă pe cineva poate să-l înveselească această adâncime mare
de înţelepciune şi de putere a lui Dumnezeu într-un mod cât se poate de tare, astfel ea nu mă
înveseleşte însă deloc; pentru că eu simt prea limpede în mine, că sunt un nimic desăvârşit faţă de
numai aşa un înger Rafael. Ce sunt atunci faţă de Dumnezeu?! Nu, nu, asta este şi se numeşte:
nimic!
04] Se ştie şi se recunosc acum lucruri nemaipomenite şi se văd minuni peste minuni, că unuia ca
noi ar putea să-i dispară auzul şi vederea şi când se încearcă apoi voinţa proprie, dacă potrivit cu
ea ar dori cumva să se îndrumeze şi să se restrângă laolaltă o limbă lungă ca de foc, înspre un
bulgăre pur doar, oh, nici un atom nu se mişcă de pe loc cu puterea voinţei mele, atunci nici vorbă
de o asemenea limbă ca de foc! De aceea sunt eu de părere că este mai bine, dacă recunosc şi văd
mult mai puţine lucruri, pentru că aici unuia ca noi nu-l poate împinge ispita de a înfăptui de
asemenea minuni. Mie mi se face de aceea frică şi teamă deja de atâta nespus de multă
cunoaştere şi recunoaştere! Pentru ce trebuie deci să văd, să aud, să recunosc şi să ştiu acum chiar
atât de mult?”
05] Spun Eu: “Ca să recunoşti pe lângă, cât de puţin este omul din sine însuşi şi cum depinde
existenţa, cunoaşterea, recunoaşterea şi putinţa lui doar şi numai de Dumnezeu!
06] Cu voinţa ta nu vei fi în stare fireşte şi într-adevăr în veci de nimic, aşa cum nici acest înger n-
ar fi în stare de nimic cu voinţa lui ; dar dacă ai făcut voinţa Mea, ca să fie ea şi cea a ta, atunci vei
fi şi tu în stare de ceea ce este în stare acest înger!

EV - 4 115
07] Acum este bine, că recunoşti şi admiţi atât de mult, dar începi totodată să admiţi în mod
practic, că voinţa ta proprie este în stare de puţin sau de nimic dincolo de trupul tău. Tu poţi să
recunoşti şi să admiţi tot ce recunoaşte şi admite îngerul; dar dacă nu ţi-ai însuşit voinţa Mea
precum şi înţelepciunea Mea, atunci fireşte că toată cunoaşterea şi recunoaşterea nu-ţi folosesc la
nimic. Acestea îţi folosesc, în caz că eşti lacom de a face fapte, numai spre un chin. Şi acest lucru
este bine; pentru că numai prin umilinţă devine omul om şi un adevărat copil al lui Dumnezeu!
08] De altfel, acest lucru nu vă este arătat vouă tuturor din pricina de a-l imita, ci numai, ca să-L
recunoaşteţi pe deplin pe Dumnezeu în Mine, pentru a face atunci cu atât mai puternic în voinţă
ceea ce Eu, ca Creatorul a toată viaţa, v-am învăţat şi poruncit din cauza desăvârşirii vieţii.
09] Voi trebuie să ajungeţi prin aceasta la naşterea din nou a duhului vostru, fără care voinţa Mea
nu poate prinde rădăcini, ca fiind în voi puternică în faptă. Dacă, cu voinţa voastră cuprindeţi o
dată voinţa Mea numai într-atât, că faceţi voinţa voastră de bună voie supusă celei ale Mele prin
faptă şi dacă vă exersaţi grijuliu în faptul, că voia Mea de voi recunoscută primeşte cu desăvârşire
supremaţia în voi, atunci Duhul Meu devine prin aceasta viu în voi din belşug şi va întrepătrunde
întreaga voastră fiinţă.
10] Voinţa Mea exersată foarte harnic mai înainte de către voi va ajunge astfel la deplina putere şi
ceea ce ea, cu totul la fel ca Mine, va dori atunci, aceea se va întâmpla; dar, cum am spus, de-abia
atunci – şi nu mai devreme!
11] Dar recunoaşterea este presupusă să fie de fapt acum frâul, prin care puteţi să trageţi voinţa
voastră în cea a Mea; pentru că voi chiar trebuie să recunoaşteţi acum prin faptele Mele, că sunt cu
adevărat Acela, care Mă dau vouă acum continuu de recunoscut.
12] Dar dacă recunoaşteţi acest lucru cu desăvârşire, vă va fi chiar cu atât mai uşor de a urma voia
Mea, care îşi are temelia ei în adevărul veşnic şi de netăgăduit şi s-o faceţi astfel proprietatea
voastră.
13] Când cineva vă sfătuieşte să luaţi o cale şi voi observaţi din cuvântarea lui, că lui însuşi nu-i
este calea pe deplin cunoscută, atunci vă veţi gândi bine la faptul de a merge calea, pe care v-a
arătat-o el şi v-a trasat-o şi veţi spune: <O, atunci rămânem mai degrabă unde suntem!> Dar dacă
aflaţi totuşi uşor din cuvântarea cuiva, că trebuie să fie pe deplin cunoscător a acelei căi, pentru că
el provine tocmai de acolo înspre care direcţie v-a descris calea corect şi adevărat până în cel mai
mic detaliu, atunci veţi spune: <Acesta are cunoaştere şi o cea mai bună voinţă, acesta nu poate şi
nu vrea să ne ducă în eroare şi noi vrem să păşim pe cale fără toată îndoiala!> Vedeţi, prin acest
fapt, în consecinţa încrederii bune şi tari, veţi subordona voinţa proprie voinţei aceluia, care, ca om
pe deplin cunoscător în această treabă, v-a arătat calea bună şi adevărată!
14] Şi vedeţi, aşa este aici cazul! Dacă aş apărea în faţa voastră numai într-o jumătate mistică, ar
trebui să rămână în voi oarecare dubii şi v-ar fi de iertat foarte, dacă s-ar şi ridica în voi oarecare
dubii. Dar dacă Mă vădesc vouă acum deja aproape pănâ la ultimul atom în cuvânt şi în faptă şi
dacă vă arăt cu toată înţelepciunea, dragostea şi puterea, că sunt cu adevărat Acela, care, ca fiind
astfel, M-am prezentat Eu Însumi vouă, atunci este urmarea chiar totuşi una sigură! În primul
rând, vă este imposibil să mai puteţi avea un dubiu în privinţa Mea şi în al doilea rând, trebuie să
vă fie doară de aceea ceva cu totul uşor, adică urmarea voii Mele prin care duhul vostru poate
ajunge pe singura cale la cea mai desăvârşită naştere din nou, pentru că trebuie să admiteţi, că nu
loviţi în gol prin urmarea voii Mele, ci trebuie să ajungeţi la realitatea veşnic adevărată. Eu sunt de
părere, că veţi admite acum bine, de ce fac acum toate aceste lucruri nemaiauzite în faţa voastră şi
de ce Mă arăt şi Mă destăinuiesc vouă pe deplin!
15] Dar un învăţător cu adevărat înţelept cu desăvârşire nu face nimic fără un motiv şi aşa nu fac
nici Eu nimic fără un motiv. Dar Eu nu vă învăţ doar din pricina voastră, ci ca să deveniţi după
aceea astfel de asemenea învăţători, conducători şi îndrumători ai celorlalţi fraţi orbi ai voştri şi a
celorlalte surori oarbe ale voastre în numele Meu şi de aceea trebuie să fiţi cu atât mai adânc
iniţiaţi în secretele împărăţiei Mele, ale fiinţei Mele şi trebuie să recunoaşteţi şi semenul vostru în
toată fiinţa sa, începând de la provenienţa lui cea mai adâncă până la desăvârşirea sa cea mai
înaltă şi în ce fel posibilă şi până la cea mai deplină devenire asemănătoare cu Dumnezeu!
16] Fiindcă prin încrederea voastră cea mai deplină şi vie, poate cel mai degrabă să fie trezită o la
fel de mare încredere în ucenicii voştri, prin care şi ei vor vedea şi vor înţelege acuşi acele lucruri
tăinuite pe care le vedeţi şi le înţelegeţi voi acum.
17] Înţelesu-M-aţi acum bine şi înţelegeţi bine, de ce destăinuiesc acum toate acestea în faţa
voastră?”
18] Spun toţi, pătrunşi adânc: “Da, Doamne, Învăţătorul nostru, Dumnezeul nostru!”
19] Spun Eu: “Acum bine, atunci treziţi-vă dincolo, în lumea naturală, ca să vă arăt şi alte lucruri;
pentru că voi trebuie să recunoaşteţi şi să înţelegeţi şi alte lucruri mai departe şi mai profund!”

Ev. 04. Capitolul 122

01] După acest cuvânt al Meu, privesc toţi iarăşi cu ochii trupului şi sunt plini de cea mai înaltă
mirare despre toate ce au auzit şi au văzut şi toţi încep să Mă laude cu voce tare, lucru care a durat
o jumătate de oră.
02] Când toţi, prin slăvirea şi mărirea lor cu voce tare, au arătat bine receptibil, că M-au
recunoscut acum în adevărata adâncime a vieţii, a venit şi Iuda Iscarioteanul la Mine şi a spus:
“Doamne, eu am fost mult timp şovăitor în credinţă; dar acum cred şi eu din belşug, că eşti cu
adevărat Însuşi Iehova, sau totuşi cel puţin un Fiu adevărat al Aceluiaşi! Dar încă nu pot să înţeleg
ceva în privinţa Ta şi acest lucru constă în următoarele:

EV - 4 116
03] Cum ai putut Tu, ca fiind Iehova, Care este nemărginit, să părăseşti această nemărginire a Ta
şi să Te înghesui în această formă extrem de mărginită? Dar cu toate acestea a rămas spaţiul
vechi, nemărginit tot acelaşi, care fusese el din veşnicie încoace! Tu ca Iehova eşti chiar tocmai
însuşi spaţiul nemărginit! Cum poate acesta dăinui în esenţa lui neschimbată şi extrem de
nemărginită şi Tu ca Nemărginitul Însuşi în această formă strâmtă de om?!
04] Vezi, Doamne, aceasta este o întrebare foarte însemnată! Dacă îmi dai în această privinţă o
lumină corespunzătoare, voi fi cel mai râvnitor dintre toţi ucenicii Tăi, - dar altfel, va tulbura
întotdeauna un dubiu mic sufletul meu!”
05] Spun Eu: “Cum este posibil, că toţi văd acum şi că tu singur te-ai făcut orb?! Eşti tu aşadar de
părere, că acest înveliş Mă cuprinde, închizându-Mă?! Sau este soarele doar şi numai acolo închis
cu lumina lui eficientă unde înfăptuieşte el?! Cum ai putea să-l vezi într-adevăr, dacă n-ar ajunge
mai departe cu lumina lui decât până la suprafaţa lui cea mai exterioară a pielii sale?!
06] Eu sunt punctul central, veşnic al propriei Mele existenţe; dar începând de la acesta umplu
totuşi veşnic neschimbat spaţiul nemărginit.
07] Eu sunt peste tot Veşnicul Eu; dar aici, la voi, sunt acum în centrul veşnic al existenţei Mele,
începând de la care întreaga nemărginire este menţinută veşnic în continuare şi nechimbat la fel şi
la fel în extinderea ei cea mai nemărginită şi veşnică.
08] Din veşnicie am locuit în centrul Meu de nepătruns şi în lumina Mea de nepătruns din Mine
Însumi. Dar Mie Mi-a bineplăcut din pricina oamenilor acestui pământ, să păşesc în afară din
centrul Meu de nepătruns şi din lumina Mea de nepătruns în aşa fel că, acum, în tocmai acelaşi
centru şi în aceeaşi lumină, care le-a fost şi celor mai înalţi îngeri din veşnicie pe deplin de
nepătruns, am venit pe acest pământ şi vă sunt acum vouă oamenilor chiar din toate părţile bine
perceptibil şi voi puteţi să suportaţi bine lumina Mea.
09] Dar când am plecat din Sihar şi am venit încoace către Galilea şi când ne-am pus la odihnă pe
un munte după ora prânzului, atunci v-am arătat într-adevăr mai multora dintre voi, cum ajunge
voia Mea până la soare. Adu-ţi aminte de acest lucru şi vei vedea atunci deja, cum sunt şi pot fi
peste tot acasă prin curgerea în afară a voii Mele peste tot la fel de puternic înfăptuitoare!”
10] Spune Iuda Iscarioteanul: “Pot să-mi amintesc bine, că ai făcut acolo soarele lipsit de lumină
pentru câteva clipe! Aşadar, acest fapt nu este într-adevăr o nimica toată, - dar se povesteşte
totuşi, că şi vechii vrăjitori egipteni erau în stare de un asemenea lucru; cum, aceasta este fireşte o
altă întrebare! În natura mare există puteri foarte ciudate şi secrete; Tu le cunoşt şi vechii vrăjitori
le-au cunoscut de asemenea şi şi-i le-au făcut slujitoare. Bineînţeles că până acum n-a realizat
după cunoştiinţa noastră într-adevăr nimeni asemenea fapte ca şi Tine!
11] Dar fără toată şcoala lumească nu eşti nici Tu! Pentru că se povesteşte totuşi diverse lucruri
despre îndemânarea tatălui Tău Iosif şi chiar despre mama Ta Maria, care a fost o ucenică a lui
Simeon şi a Anei; şi dacă un om tânăr, plin de pricepere are asemenea părinţi, poate să ajungă
într-adevăr cineva. Dar aceasta este numai aşa părerea mea curat lumească; fiindcă eu în ceea ce
mă priveşte, cred că în Tine sălăşluieşte Duhul lui Iehova şi înfăptuieşte din belşug.
12] La ce să-mi şi folosească veşnic invizibilul Iehova, Care şade pe undeva sus peste toate stelele
în lumina Lui de nepătruns şi nu Se arată niciodată făpturilor Sale, nu înfăptuieşte nici o minune în
afară de cele stereotipic zilnice, dar care ar putea fi înfăptuite tot aşa de bine de către natura
însăşi?! Tu eşti de aceea, cel puţin pentru mine, un adevărat Iehova, pentru că ni Te-ai arătat
deschis şi evident în faţa ochilor noştri, ca un învăţător desăvârşit a toată natura şi făptura, prin
cuvânt şi faptă. Cine poate ca Tine să le redea morţilor viaţa şi să le poruncească elementelor şi să
cheme întru fiinţă chiar din aer unii măgari şi peşti cu totul noi şi să umple cămara de provizii a
bătrânului Marcu cu pâine şi apă de asemenea din aer, acela este pentru mine un singur adevărat
Dumnezeu, faţă de care toţi ceilalţi nu mai contează pentru mine! Dacă ai prin urmare capacităţile
Tale curat Dumnezeieşti de unde vrei să le ai, atunci eşti pentru mine un Dumnezeu adevărat! Am
dreptate sau nu?
13] Totuşi, căzut în cap, cum a fost de părere fratele meu Toma, nu sunt. Eu ştiu ce ştiu şi ce
vorbesc; dar dacă fratele Toma este necontenit de părere, că aş fi un măgar sau un bou, atunci se
înşeală el puternic în privinţa mea. Dacă aş fi vrut să vorbesc cu el, cum aş putea vorbi, n-ar fi în
stare să-mi stea sub nici o formă împotrivă! Dacă nu L-aş fi aflat în Tine deja de mult pe adevăratul
Iehova, m-aş fi şi reîntors deja de mult acasă la olăritul meu; dar probabil pentru că ştiu cel mai
bine, cu cine am de-a face în persoana Ta, de aceea rămân şi las de-o parte arta mea foarte
bănoasă, în ciuda faptului că nu sunt tocmai şi un duşman al aurului şi al argintului pur, - pentru că
aurul şi argintul Tău duhovnicesc îmi este mai drag!
14] Dar că Toma mi-a murmurat mai devreme în secret în ureche, când îngerul a chemat la fiinţă
după voia Ta o măgăriţă cu totul sănătoasă tun, că această minune s-ar fi întâmplat doar din cauza
mea, pentru a-mi arăta într-o pildă vie, cine şi ce aş fi eu, acest lucru nu-l pot trece cu vederea!
Dacă Toma se crede mai înţelept, decât îi par eu lui, atunci să fie el astfel; dar pe mine să mă lase
scăpat teafăr! Pentru că eu nu-i pun nimic în cale şi chiar dacă mă numeşte un hoţ, eu cu siguranţă
nu i-am furat niciodată nimic!
15] Tu ne-ai dat mai devreme, nouă tuturor o învăţătură foarte minunată şi extrem de
dumnezeiesc înţeleaptă despre boala unui suflet omenesc şi ne-ai arătat din temelie, cum trebuie
să avem cu un suflet bolnav mai multă răbdare decât cu trupul bolnav al unui om! De ce nu-şi
însuşeşte asemenea învăţături un Toma înţelept în privinţa mea, care pot fi de asemenea încă
bolnav cu sufletul, dacă deja pentru asemenea învăţături curat Dumnezeieşti nu s-ar găsi nici un
loc în inima lui?! Eu nu cer absolut deloc, ca să-mi ceară de aceea scuze, pentru că i-a bineplăcut
înţelepciunii lui, să mă numească un măgar – pentru că atât de umil, cum se crede el că este, sunt

EV - 4 117
şi eu! Dar m-a obligat faptul de a mărturisi deschis aici, că sunt într-adevăr un om bolnav cu
sufletul, dar de aceea nu-l invidiez pe nici un Toma din pricina sănătăţii lui mari a sufletului! Eu şi
vreau de aceea să fiu necontenit la fel prietenul şi fratele lui bun, precum am fost asta
dintotdeauna, - dar numai acest singur lucru îl doresc de la el, ca în tot viitorul să-şi încerce râvna
sa de corecţie asupra altcuiva şi nu asupra mea; fiindcă până acum mai sunt eu totuşi tocmai ceea
ce este el, anume un ucenic asemeni lui chemat în faţa Ta, Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
16] Spun Eu: “Nu este, ce-i drept, tocmai foarte lăudabil din partea lui Toma al Meu, că te are
necontenit în vizorul arcului său de ţintit; dar Îmi este de altfel de asemenea lucru cunoscut, că tu
la desăvârşirea deplină a acestei măgăriţe, aflându-se încă aici în faţa noastră ai făcut mai întâi o
glumă foarte inoportună şi acela a fost motivul proriu zis din care pricină Toma te-a bătut puţin cu
propriile tale cuvinte!
17] Spune-Mi din ce motiv ai avut tu aşadar să faci afirmaţia, conform căreia ai spus: la sfârşit s-ar
dovedi toate faptele Mele miraculoase în producerea unor măgari cu totul sănătoşi tun! Vezi,
această afirmaţie a ta a fost foarte răutăcioasă şi a meritat contraafirmaţia lui Toma! Eu nu
dojenesc credinţa ta, după ce Mă consideri ca fiind singurul tău Domn şi Dumnezeu, dar dojenesc
în privinţa ta numai faptul că o asemenea credinţă a ta şi o asemenea părere a ta constă numai
mai mult în cuvintele tale decât în viaţa inimii tale.
18] Pentru că potrivit cu adevărul Mă consideri totuşi mai mult un veritabil vechi înţelept egiptean
şi un vrăjitor extrem de bine iniţiat în toate puterile secrete ale naturii, care ştie bine unde trebuie
să atingă aceste puteri, ca ele să nu-i refuze slujirea faţă de el. Vezi tu, aceste lucruri sunt foarte
demne de dojană în privinţa ta.
19] Ceea ce sute mărturisesc că este un cel mai curat adevăr, despre aceea mai poţi tu să ridici un
dubiu unul după altul şi să pronunţi afirmaţii într-un mod foarte deschis, care trebuie să Mă pună
necontenit într-o lumină dubioasă la unii mai slabi în credinţă. Ai scos totuşi de îndată la iveală
atunci când le-am redat iarăşi viaţa mai multora pe deplin înecaţi, că aici locul însuşi şi poziţia
astrelor au contribuit cu o parte însemnată a lor şi că Mi-a fi de aceea un lucru uşor să înfăptuiesc
tot felul de minuni; într-un alt loc, nu Mi-ar reuşi aceste lucruri nici pe departe într-un asemenea
fel! În Nazaret, Capernaum şi Kis, în Iesaira şi chiar în Ghenizaret aş fi înfăptuit într-adevăr de
asemenea minuni mari, - dar nici pe departe atât de multe ca aici, în acest loc. – Dar dacă M-ai
considera în deplina seriozitate că sunt singurul Domn şi Dumnezeu al tău, de ce Mă suspectezi
aşadar în faţa străinilor?!”
20] Spune foarte îndrăzneţ şi arogant Iuda Iscarioteanul: “Dar mi se pare totuşi, la o contemplare
puţin mai exactă a lumii şi a naturii, că Dumnezeu ia mereu în considerare faptul prielnic al locului,
pe care vrea să aducă ceva deosebit la iveală! Să ne ducem pe un munte foarte înalt, cum este, de
exemplu, Ararat unul şi nu vom întâlni tocmai nimic altceva decât piatră seacă şi zăpadă şi gheaţă.
Aşadar, de ce nu cresc acolo struguri şi smochine, mere, pere, cireşe şi prune? Aici sunt eu de
părere că Iehova nu consideră locul îndeajuns de prielnic de a provoca aceste minuni dulci şi acolo!
Aici pare treaba aşadar totuşi în aşa fel că Iehova Însuşi ia foarte tare în considerare partea
prielnică a unui loc, căci altfel ar fi pus El desigur şi pe Ararat minunile dulci hrănitoare!
21] Şi eu nu cred că-Ţi iau astfel ceva din Dumnezeirea Ta, dacă afirm că găseşti întotdeauna un
loc ca fiind deci totuşi mai prielnic decât un anumit oarecare altul pentru înfăptuirea faptelor
miraculoase, ca de exemplu Nazaret, unde nu Te-ai întrecut tocmai cu faceri de minuni. Tu, ca
Iehova, ai putea să transformi marele deşert al Africii de asemenea uşor în câmpiile cele mai
binecuvântate şi înfloritoare, dacă ai găsi acest teritoriu ca fiind potrivit şi prielnic! Dar deoarece
teritoriul menţionat este un deşert şi va şi rămâne cel mai probabil foarte mult timp astfel, de
aceea cred eu că nu suporţi prin acest fapt nici o pierdere în privinţa Dumnezeirii Tale, dacă marele
deşert African Sahara va mai rămâne foarte mult timp, ceea ce este el. – Aceasta este aşa părerea
mea, deşi fratele Toma nu va fi probabil tocmai pe deplin de acord cu aceasta!”
22] Se alătură Toma la un semn de-al Meu şi spune: “De vorbit ai vorbit cu totul în ordine, dacă ai
şi simţi astfel în cugetul tău şi ai şi recunoaşte acestea ca fiind pe deplin adevărate; dar despre
acest fapt nu este nici o urmă de găsit în tine! După recunoaşterea ta interioară este Domnul
necontenit, în primul rând, un eclectic (un am care alege =filozof) înţelept, care ştie să formuleze o
cea mai înţeleaptă învăţătură din cele multe Lui cunoscute şi în al doilea rând şi-a însuşit toată
magia într-un mod aşa de desăvârşit, că lui la ocazii sigure şi împrejurări prielnice nu poate da greş
în nimic. Numai că aceasta este aşa idea ta destul de înrudită cu satana, anume că un asemenea
vrăjitor destul de mare, care ar înţelege să-şi supună voii lui toate puterile secrete, ar trebui să fie
la sfârşit un veritabil Dumnezeu!
23] Acum se arată aici că Domnul Iisus din Nazaret corespunde pe deplin unei asemenea cerinţe
ale tale şi aşa nici nu ai vreo îndoială să-L detronezi pe deplin pe bătrânul Dumnezeu al lui Avraam,
Isaac şi Iacov şi să-l pui în schimb cu desăvârşire pe acel scaun pe acest vrăjitor al tău! Dacă ai
considera Duhul acestui Sfânt din Nazaret ca fiind tot Acelaşi, Care a tunat părinţilor noştri
odinioară legile Sale în Sinai, despre aceasta n-ai tu în inima ta nici măcar cea mai mică urmă de o
oarecare noţiune numai înjumătăţită.
24] Şi pentru că treaba arată astfel, de aceea n-am încotro, decât să te avertizez la fiecare ocazie,
dacă vrei să ieşi în evindeţă cumva tocmai la o asemenea ocazie şi trebuie să arăt limba ta dublă
mereu trădătoare şi rea ; pentru că fiecare care gândeşte şi simte altfel şi îşi duce altfel cuvântarea
sa, este un trădător în privinţa sfinţeniei adevărului. De aceea ar trebui să te laşi aici înt-adevăr
mustrat cu aceste cuvinte şi să nu gândeşti şi să simţi altfel în tot viitorul şi în schimb însă să
vorbeşti totuşi cu totul altfel! Pentru că un asemenea lucru este felul şi modul lupilor răpitori, care
se arată în piei de oi, pentru a primi cu atât mai uşor un miel nevinovat şi blând în ghearele lor

EV - 4 118
ucigătoare. Înţelege-mă bine; pentru că eu ştiu ce vrei şi te dojenesc numai atunci, când te pui în
evidenţă cu voce tare, pentru că văd aici de îndată, cum eşti tot timpul un mincinos, deoarece
vorbeşti altfel, decât gândeşti şi simţi. Eu nu-ţi sunt ţie ca suflet bolnav desigur un duşman, - dar
bolii însăşi îi sunt eu!”

Ev. 04 Capitolul 123

01] Spune Iuda Iscarioteanul: “Dar dacă cu lucrurile stau deja astfel în această privinţă, atunci
trebuie totuşi să mă exprim; pentru că Domnul le-a da celorlalţi chiar necontenit ocazia să se
înstrăineze cu desăvârşire de răutatea şi făţărnicia lor. Dacă strănii au primit străinii acest
privilegiu, de ce să-mi fie el chiar mie reţinut fără drept, eu care aparţin totuşi de uniunea voastră
şi care am împărţit cu voi mereu bucuria şi suferinţa?!”
02] Spune în sfârşit o dată Bartolomeu: “La străini a fost totuşi cazul cu totul altfel! În ei era cel
mai adesea numai într-adevăr deja din timpurile părinţilor lor un fapt greşit întemeiat. Eu n-au fost
de fapt deloc de vină că erau răi şi incorecţi; dar când au auzit cuvântul luminos al adevărului
veşnic, a început treaba să fiarbă şi să clocotească în ei şi ei au început să scape de murdăria
veche şi s-au făcut curaţi. Dar tu te afli deja de mult în belşugul luminii duhovniceşti a adevărului şi
ai pentru cea mai deplină autenticitate a aceleaşi mii dintre dovezile cele mai vii, în cuvinte şi în tot
felul de fapte miraculoase! Dar toate acestea nu te îndreaptă; tu ai vrea cu cel mai mult drag să
înfăptuieşti tu însuţi minuni, pentru a-ţi câştiga prin acestea, asemenea fariseilor din templu, cât se
poate de mult aur şi argint. Tu pentru tine n-ai nevoie de nici un Dumnezeu, afară de aşa unul,
care ţi-ar procura destul de mulţi bani, ca să poţi trăi atunci pe pământ într-un mod îngrozitor de
bine şi ca să poţi la sfârşit să păcătuieşti straşnic până la moarte, fără toată consideraţia în privinţa
adevărurilor de viaţă din Dumnezeu aici auzite!
03] Şi la un asemenea fel interior de gândire al tău nu se va întâmpla atunci nimic cu exprimarea
părţii interioare ale tale, pentru că ea nu te poate îndrepta şi nu ne poate oferi nici un mijloc de a
face o inimă nouă în tine prin cuvinte şi fapte, fără să rămâi, cum eşti.
04] Dar dacă cuvîntul atotputernic al Domnului nu poate să te schimbe, ce să poată înfăptui cu tine
cuvântul nostru omenesc de după aceea?! Mergi tu mai degrabă înapoi la locul tău vechi şi nu ne
mai deranja în viitor cu boloboroseala ta de nimic! – Am terminat de vorbit!”
05] După această dojană foarte puternică, a vrut Iuda Iscarioteanul să mai spună într-adevăr ceva;
dar Corneliu i-a spus: “Deschide tu gura ta numai atunci când vei fi îndemnat de cineva spre acest
lucru; dar altfel taci şi nu-L deranja pe Domnul în înfăptuirea Sa! Dar dacă vrei să vorbeşti
neapărat, atunci du–te aşa frumos departe în pădurea din apropiere şi vorbeşte acolo cu pomii şi
tufele; ei nu-ţi vor aduce nici un cuvânt împotrivă, care te-ar supăra şi care te-ar putea jigni la
sfârşit chiar cu totul adânc! Sau mergi jos, la mare şi vorbeşte acolo cu peştii; şi aceştia îţi vor
admite totul! Pentru că din ceea ce se vorbeşte aici şi din ceea ce se întâmplă aici, înţelegi tu
oricum aşa de mult ca nimic; şi prostia ta supărată şi lăcomia şi egoismul tău din ea tot timpul
trezit, ne deranjează în contemplarea mai adâncă pentru noi atât de necesară a adevărurilor mari
de viaţă din Dumnezeu Domnul mai pesus de toate!”
06] După aceste cuvinte, păşeşte Iuda Iscarioteanul pe deplin în planul de fond şi nu mai vorbeşte
nici un cuvânt; fiindcă faţă de Corneliu avea el un respect profund, deoarece cunoştea prea bine
râvna şi devotamentul acestuia pentru Mine şi pentru învăţătura Mea.
07] Dar când s-a aplanat aceasta în privinţa aceluia, le-am spus Eu tuturor: “Cine are, aceluia i se
va da mai mult; dar cine nu are, aceluia i se va lua şi ceea ce a avut! (Mt. 13, 12)
08] Voi înşivă v-aţi convins acum, că lucrurile rele sunt lăcomia de lume şi de avuţie; de aceea,
păziţi-vă inimile voastre cu foarte multă grijă de acestea! Pentru că unei inimi lacome îi este
imposibil să înţeleagă ceva despre lucrurile duhovniceşti şi nici nu poate niciodată să renunţe pe
deplin la această lăcomie şi să fie astfel mai iluminată, ca să înţeleagă ce îi trebuie pentru
mântuirea ei.
09] Voi toţi aţi înţeles deja lucruri greu de înţeles, deşi sunteţi de-abia de puţine zile în preajma
Mea; dar acel ucenic este acum de aproape o jumătate de an în preajma Mea şi a fost martor
ocular şi auditiv a tot felul de minuni şi învăţături posibile şi totuşi nu înţelege el adevărul! Motivul
acestui fapt constă în lăcomia lui după bani peste măsură de mare şi acest lucru de aceea, pentru
că este foarte leneş şi trândav.
10] Un om cu adevărat harnic îşi dobândeşte zilnic cu uşurinţă atât de mult cât are nevoie şi mai
multe dincolo de asta, ceea ce i se va potrivi bine în zilele lui ale bătrâneţii; şi chiar dacă nu şi-ar fi
putut economisi nimic, pentru că şi-a dat cu drag prisosul lui celor săraci şi nevoiaşi, astfel se va
îngriji pentru zilele lui de bătrâneţe.
11] Dar un om leneş iubeşte trândăvia şi vrea să trăiască bine pe costurile semenilor săi harnici; el
devine de aceea un mincinos, un om care înşeală, fură, pentru a strânge atât de multe comori, ca
să poată să trăiască asemeni unui rege.
12] Dar cu o asemenea lăcomie se întunecă sufletul lui într-un aşa fel, că nu mai poate înţelege
absolut nimic despre ceva curat duhovnicesc; şi chiar dacă este el iluminat de lumina cea mai înaltă
şi curată a duhului, întoarce aceasta în fiinţa lui egoistă, dur materială şi nu vede şi nu recunoaşte
nimic, decât numai părţile dur materiale.
13] Dar cum se transformă duhovnicia în materie, acest lucru l-aţi văzut la chemarea spre fiinţă a
acestei măgăriţe acum păscând în faţa voastră şi Eu nu mai trebuie de aceea să vă mai explic ceva
în continuare despre acest lucru. Pentru că cine dintre voi l-a înţeles, acela l-a înţeles de îndată

EV - 4 119
uşor; dar cine nu l-a înţeles uşor, acela nici nu-l va înţelege mult timp, iar lumea aceasta absolut
niciodată!
14] De aceea, întrebaţi-vă toţi pe voi înşivă, cum stau aici lucrurile cu înţelegerea voastră! Cine o
are, acela o are; dar cine nu o are, acela nici n-o va avea mult timp de acum încolo. În cine este
sufletul unul duhovnicesc, acela poate înţelege uşor partea duhovnicească; dar în cine sufletul se
lăcomeşte după materie, aceluia îi şi este imposibil să înţeleagă această parte duhovnicească
extrem de înaltă şi curată!”

Ev. 04. Capitolul 124

01] (Domnul:) “Trebuie să existe, ce-i drept, printre oameni diferenţe; dar totuşi nimeni n-a fost
pus în această lume neglijat în aşa fel în privinţa sufletului că el ar fi trebuit să devine pe deplin
materie. Pentru că nici măcar un suflet omenesc n-a fost băgat în trup fără voinţa liberă şi
inteligenţa egoistă.
02] Dar motivul principal al stricăciunii sufletului omenesc constă cu precădere în educaţia din
începutul străvechi, de obicei cu o iubire exagerată. Se lasă pomuleţul să crească aşa cum creşte el
şi prin alintarea extrem de timpurie se adaugă mai tot posibilul, pentru a lăsa trunchiul să crească
destul de strâmb. Dar dacă trunchiul s-a întărit o dată, toate încercările de îndreptare a lui folosesc
atunci de obicei puţin sau la nimic; un suflet o dată crescut strâmb devine arareori un trunchi pe
deplin drept!
03] De aceea, îndreptaţi-i voi toţi pe copiii voştri în adolescenţa lor uşor manevrabilă şi atunci va
mai fi în puţine cazuri un asemenea suflet extrem de material, care n-ar putea înţelege aici partea
duhovnicească şi care nu s-ar conforma uşor spre fapta bună pe căile adevăratei ordini de viaţă din
Dumnezeu! Reţine-ţi bine acest lucru; pentru că de aceea v-am arătat devenirea în trup a unui
suflet în pântecele mamei!
04] Un copil până în al şaptelea an este necontenit, cu mult mai mult un animal decât un om.
Pentru că ceea ce este partea omenească a copilului, aceea se mai află cel mai adesea îngropată
într-un somn adânc. Deci, pentru că un copil este cu mult mai mult un animal decât un om, de
aceea şi are el numai foarte multe necesităţi animalice şi în schimb, foarte puţine dintre acelea cu
adevărat omeneşti.
05] Numai ceea ce este strict necesar să le fie pus la dispoziţie! Ei să fie obişnuiţi timpuriu cu tot
felul de abnegaţii, cei cuminţi să nu fie lăudaţi niciodată prea exagerat, dar să nu se fie niciodată
prea dur şi împotriva celor înzestraţi cu mai puţin sau împotriva acelora mai puţin cuminţi, ci să fie
trataţi cu răbdarea şi dragostea potrivită.
06] Ei să fie lăsaţi să se exerseze în tot felul de lucruri bune şi folositoare şi să nu cumva să se facă
vreodată un copil încă cât se poate de cuminte să fie înfumurat, iubitor de sine şi să se
supraestimeze. De asemenea, să nu se facă copiii niciodată, mai ales dacă sunt ei cumva frumoşi la
înfăţişare, mai înfumuraţi şi mândri prin haine frumoase şi îmbogăţite, decât cum sunt asemenea
copii cu drag deja din natura lor. Ei să fie ţinuţi curaţi, dar să nu se facă niciodată din ei acei
anumiţi idoli ai casei, căci aşa vor fi puşi ei deja de la naştere pe acea cale, pe care vor ajunge în
adolescenţa lor mai matură până într-acolo, unde ajungeţi voi toţi acum de-abia prin Mine.
07] Fecioara va ajunge plină de neprihănire şi prin pedepse la starea unei mame respectabile şi
feciorul va păşi în vârsta de bărbat cu un suflet matur de bărbat şi cu un duh trezit în acesta şi va fi
o binecuvântare pentru cei ai săi şi pentru pământ şi pentru toată făptura lui.
08] Dar dacă cedaţi prea tare în faţa dorinţelor aprige şi ale plăcerilor animalice ale copiilor voştri,
atunci veţi deschide cu ele şi tuturor patimilor o poartă nouă şi largă, prin care vor pătrunde
acestea ca cetele într-un mod plin de stricăciune în această lume; şi dacă vor fi ele o dată
prezente, atunci veţi merge în zadar la război împotriva lor cu tot felul de arme şi nu veţi izbuti
nimic împotriva puterii şi stăpânirii lor mari!
09] Îngrijiţi-vă de aceea de pomişori, ca creşterea lor să fie una dreaptă, străduindu-se să ajungă
la cer şi curăţiţi-i foarte grijuliu de toate reziduurile defectuoase; pentru că dacă pomii au ajuns o
dată mari şi puternici şi dacă sunt ei în înfăţişare plini de îndoituri rele, care le-au pricinuit vânturile
rele, atunci nu veţi mai fi în stare să-i îndreptaţi nici cu toate mijloacele de forţă!
10] Voi aţi văzut mai devreme bulgărele de limbi ca de foc în faţa voastră. În starea lui slobodă şi
liberă specific sufletului nu a fost nici pe departe determinat, ca să fi devenit din el tocmai o
măgăriţă; de-abia după chemarea la ordin care a urmat din partea îngerului au început părţile să
se cuprindă toate înspre un organism că, la sfârşit, a trebuit să iasă la vedere înfăţişarea unei
măgăriţe.
11] Dar deoarece măgarul se află acum, aici, ca fiind deja pe deplin finit, de aceea mai este
transformarea într-un alt animal într-adevăr de-abia posibilă! Nu există, ce-i drept, nimic ce i-ar fi
imposibil lui Dumnezeu; dar atunci ar trebui măgarul acesta să fie mai întâi pe deplin descompus şi
toate părţile specifice de bază ar trebui să se lege către un cu totul alt organism, cu preluarea unor
specifice noi şi cu lepădarea a multor lucruri care condiţionează acum fiinţa unui măgar. Dar
aceasta ar fi totuşi cu siguranţă o osteneală şi muncă de o sută de ori mai mare, decât a creea o
fiinţă cu totul nouă în raportul potrivit din gândurile străvechi, care fiinţă n-a mai călcat înainte
niciodată pe suprafaţa acestui pământ.
12] Este uşor să se facă totul dintr-un copil, în timp ce un bărbat sau chiar un moşneag va mai
adopta puţin sau nimic.
13] Fiţi de aceea mai ales interesaţi de o educaţie adevărată şi bună a copiilor voştri, căci atunci
veţi avea uşor de predicat popoarelor noi această Evanghelie deplină a Mea şi sămânţa bună va şi

EV - 4 120
cădea pe un pământ bun şi curat şi va aduce o recoltă însutită! Dar dacă lăsaţi copiii voştri să
crească mari precum maimuţele puii lor, atunci ei, ca neghină, vă vor acorda folosul, precum copiii
de maimuţă bătrânilor lor: ceea ce bătrânii strâng laolaltă, aceea mănâncă şi distrug zburdalnic
copiii lor; şi dacă bătrânii vor să-i împiedice de la o asemenea comitere de nelegiuire, atunci puii lor
gingaşi le rânjesc de îndată dinţii ascuţiţi în întâmpinare şi îi alungă pe cei bătrâni.”

Ev. 04. Capitolul 125

01] (Domnul:) “Dar în privinţa acelui ucenic (Iuda Iscarioteanul) aveţi un exemplu corespunzător.
El a fost singurul fiu al tatălui său foarte bogat şi tot aşa a nebunei sale maici, de el îndrăgostită
până la moarte. Urmarea a fost că ambii părinţi l-au alintat pe fiul lor într-un mod exact ca
maimuţele şi i-au trecut totul cu vederea şi i-au dat tot ce dorea băiatul; şi urmarea de mai departe
a acestui fapt a fost că băiatul, când s-a făcut puternic, i-a alungat pe cei bătrâni din casă şi s-a
desfrânat cu desfrânate lascive, în orice fel putea numai întotdeauna să suporte caracterul lui.
02] Nici n-a fost nevoie de mult timp, că băiatul a şi îngustat avuţia bătrânilor în aşa fel, că
amândoi au fost atunci nevoiţi să cerşească şi puţin după aceea au şi murit din cauza supărării şi a
mâhnirii.
03] Dar băiatul, ca fiind acum de asemenea cu totul sărac, a pătruns acum puţin în sineşi şi a
început la sfârşit să se întrebe şi a spus: <Da, de ce am devenit aşadar aşa şi nu altfel? Nu m-am
născut pe mine însumi, de zămislit cu atât mai puţin; să mă educ pe mine însumi, n-am putut - şi
totuşi îmi strigă fiecare om în faţă că aş fi un netrebnic şi un răufăcător mizer, care, prin farsele
sale rele şi destrăbălate, i-a făcut pe părinţii săi să-şi piardă toată avuţia lor greu dobândită, i-a
făcut să cerşească şi la sfârşit, i-a adus chiar atât de timpuriu în mormânt!
04] Ce vină am deci eu în această pricină? Se poate ca toate acestea să fi fost lucruri destul de rele
din partea mea; dar sunt eu de aceea devină, dacă bătrânii nu m-au educat către nimic mai bun?!
Dar ce să fac acum? Sărac, fără bani, fără casă, fără slujbă, fără pâine! Să fur şi să tâlhăresc ar fi
cel mai uşor lucru şi aş ajunge cel mai degrabă la o ţintă bună; dar a fi prins ca hoţ neîndemânatic
şi atunci bătut până la sânge ca corecţie, nu este cumva deloc dulce! Cu tâlhăria arată treaba mai
rău! – Dar ştiu acum ce voi face! Învăţ o oarecare artă şi dacă ar fi aceasta olăritul vechi şi
prostesc, care l-a făcut bogat pe tatăl meu!>
05] Zis şi făcut! El s-a dus în Capernaum ca ucenic la un olar foarte de treabă şi a învăţat în scurt
timp cu multă hărnicie arta acestuia. Dar bătrânul olar a avut o fiică, care a devenit la scurt timp
după aceea soţia ucenicului în acea meserie.
06] Dar atât de sprinten cât fusese Iuda al nostru mai devreme, tot atât de dur şi zgârcit a fost el
atunci ca meseriaş în arta olăritului. Soţia lui a gustat adeseori duritatea lui. El făcea produse bune
şi a început să viziteze toate pieţele şi acasă a lăsat oamenii lui să ducă lipsă şi să lucreze până la
sudoarea sângeroasă. Dacă venea cu mulţi bani acasă de la o piaţă, avea într-adevăr grijă cu ceva
puţin de lucrătorii cei mai harnici; dar dacă venea cu o pradă mai mică acasă, aveau loc atunci
lucruri dure în casa lui sărăcăcioasă.
07] Pentru a-şi crea o slubă auxiliară pe lângă olăritul lui, a închiriat el şi o pescărie şi a început în
urmă cu doi ani să se profileze pe magia naturală, pentru că văzuse de mai multe ori în Ierusalim,
cât de mulţi bani îşi dobândeau acolo, unii vrăjitori egipteni sau persani. Dar n-a realizat nimic
veritabil, deşi cheltuia mulţi bani pentru acest fapt. El a şi luat ore în această artă la unii eseeni
externi, care îi arătaseră treaba în aşa fel de parcă ar putea ei, dacă ar fi necesar, să creeze deja
de îndată şi o lume cu toate ce cuprinde şi duce ea.
08] Dar s-a lămurit acuşi, că el era cel înşelat şi a plecat de la meseriaşii lui înşelători. În acest an,
a aflat toate lucrurile ce le-aş face Eu şi cum toate acestea ar întrece în cea mai înaltă măsură,
ceea ce se numea pe acest pământ până acum ca fiind <înfăptuire de minuni>.
09] Acesta a şi fost aşadar motivul prorpiu zis, pentru care Mi s-a alăturat Mie şi de ce a părăsit
totul de acasă, pentru a învăţa numai de la Mine înfăptuirea de minuni şi pentru a câştiga apoi mult
argint şi aur.
10] Învăţătura Mea îl interesează puţin. Dacă este atent la cuvintele din gura Mea, vrea, de fapt, să
audă doar o explicaţie, în ce fel şi cu ce mijloace am reuşit una sau alta dintre lucrările
miraculoase. Aşadar, din aceasta nu poate el niciodată să audă ceva pentru el folositor şi este de
aceea mereu supărat.
11] De altfel, va găsi la Mine pentru această lume o socoteală cu totul îngrozitor de rea. O faptă de
trădare şi apoi dezamăgirea cea mai întunecată vor face din el un sinucigaş şi o funie şi o salcie vor
fi sfârşitul său trist lumesc! Pentru că el este unul care vrea să-L ispitească pe Dumnezeu, ceea ce
este şi trebuie să fie o nelegiuire mare. Dar cine îndrăzneşte să comită o nelegiuire împotriva lui
Dumnezeu, acela n-o va omite nici în privinţa lui proprie. Mai întâi faţă de Dumnezeu şi atunci în
privinţa lui proprie!
12] Dar Eu v-o spun că în lumea de dincolo sinucigaşii vor vedea cu greu vreodată chipul lui
Dumnezeu! Eu v-aş putea arăta în această privinţă chiar şi motivul matematic constatat; dar, cu
adevărat, nu se merită osteneala. Este îndeajuns că Mă credeţi în privinţa a ceea ce v-am arătat ca
urmare a sinuciderii. Motivul ei este mereu un fel de nebunie, reieşind din disperare şi aceasta este
o urmare a unei oarecare nelegiuiri împotriva lui Dumnezeu sau împotriva poruncilor Lui.”

Ev. 04. Capitolul 126

EV - 4 121
01] (Domnul:) “Se consideră, ce-i drept, legile lui Dumnezeu ca fiind extrem de bune şi drepte; dar
se găsesc oameni, care nu vor să ştie nimic de asemenea legi conform faptei, ci trăiesc curat şi pur
pentru lumea aceasta. Cu asemenea oameni nu este fireşte de făcut nici o afacere sau cel mult
numai una cea mai rea de pe lume. Cine intră cu ei într-o legătură de afaceri, acela este deja de
îndată de la bun început cel extrem de straşnic înşelat şi păcălit. Dar acela care s-ar învoi cu
asemenea oameni lumeşti, pentru a câştiga ceva de la ei, ar trebui să fie deja foarte prost; pentru
că altfel şi-ar fi pătruns aliaţii săi, desigur mai ascuţit, cu vederea, încă înainte să se învoiască cu ei
într-o treabă.
02] Dar un asemenea om cel puţin pe jumătate prost este întotdeauna de o inimă mai bună, deşi
mereu puţin lacomă de câştig, dar, în schimb, tocmai din cauza prostiei, slab credincioasă şi cu
încredere puţină în Dumnezeu. El se gândeşte totdeauna în sine şi spune: Lăsaţi-mă numai o dată
să devin destul de bogat! Atunci de-abia voi deveni omul cel mai bun din lume şi îmi voi şi procura
toate mijloacele, prin care îmi va fi posibil, să cunosc mai bine şi mai luminos fiinţa mistică a lui
Dumnezeu! Eu voi îndeplini atunci toate binefacerile imaginabile faţă de săraci şi încă milenii să
poarte numele meu pe buze! Dar lăsaţi oamenii bogaţi ai lumii să-mi devină o dată serviabili, căci
atunci se vor întâmpla toate celelalte dintr-o dată!>
03] Cu asemenea speranţe oarbe hoinăreşte un asemenea prostănac, îşi face planuri şi încercări şi
se apropie cu planurile sale celor mari şi bogaţi, care, din descoperirile lui, observă acuşi, cu mintea
lor lumească, ascuţită, pe undeva un folos pentru ei. Omul prost al speculei se învoieşte cu ei şi
este în schimb înşelat şi indus în eroare într-un mod strigător la cer.
04] Acum stă el acolo, total jefuit şi pe deplin fără mijloace, cu toate planurile şi speranţele sale şi
nu ştie să-şi creeze nici o cale de ieşire. Credinţa în Dumnezeu şi o încredere mai puternică în
puterea, bunătate şi ajutorul lui Dumnezeu au fost la el deja de mult aproape egale cu zero. Cu
lumea a pierdut el toată legătura prin înşelăciunea care l-a costat totul. Mintea lui este prea
proastă şi în ciuda a toată căutarea şi în ciuda a toată osteneala nu poate găsi nici o cale de ieşire.
05] Care este atunci urmarea acestui fapt? Deziluzionarea şi cu ea dezgustul cel mai arzător al
existenţei, fiindcă pentru aceeaşi nu vor să se arate pe undeva nici măcar perspective numai pe
jumătate suportabile! Într-o asemenea fierbânţeală, un asemenea prostănac îşi ia atunci de obicei
viaţa şi devine un sinucigaş. Că el prin acest lucru nu arareori îi pricinuieşte sufletului său o pagubă
nemărginită, puteţi deduce limpede şi clar din faptul, că un asemenea om mai vrea chiar mult timp
să se distrugă tot mai mult, pentru că a simţit deja o dată împotriva existenţei desigur ura cea mai
ucigătoare, fără care n-ar fi devenit un sinucigaş. Dar prostia în cauză nu îi este nimănui înăscută,
ci este doar urmarea unei educaţii rele şi nepotrivite.
06] Cine îşi iubeşte copiii cu adevărat, aceluia trebuie să-i fie mai important înainte de toate de a
educa în aşa fel sufletele lor, ca ele să nu fie înghiţite de către materie. Dacă sufletele sunt educate
în ordinea bună, vor fi ele cel mai degrabă în stare să preia duhul în sine şi nu vor deveni niciodată
proaste şi în privinţa unei sinucideri nu va fi aici deja niciodată vreo intenţie.
07] Dar la educarea copiilor voştri în felul maimuţelor, mai ales în oraşe, nu poate să se întâmple
altfel. Obişnuiţi-vă de aceea copiii deja din timp cu faptul de a căuta adevărata împărăţie a lui
Dumnezeu în inimă şi prin aceasta i-aţi împodobit mai mult decât regesc şi aţi obţinut pentru ei
partea de moştenire cea mai mare şi cea mai bună pentru timpul limitat de aici şi pe veci!
08] Dar din copiii răsfăţaţi nu va deveni niciodată ceva mare în privinţa vieţii! Dacă nici nu se
întâmplă cu ei ceva deja altfel rău sau nu trec dincolo în nimic altfel rău, se cristalizează, cu timpul,
la ei o anumită partea slabă, pe care n-are voie s-o jignească nici un om, ba chiar nici măcar n-are
voie s-o atingă cineva. Dacă o asemenea parte slabă este atinsă şi lezată sau chiar jignită, atunci
s-a şi sfârşit deja cu un asemenea om. El va deveni cu totul furios şi mânios şi va căuta, cu
siguranţă, să se răzbune pe cel care jigneşte, pe orice cale imaginabilă sau să-i facă cel puţin în
acea direcţie o ameninţare cu totul îngrozitor de serioasă de a evita o asemenea glumă în tot
viitorul, deoarece, în caz contrariu, i-ar pricinui aceasta urmări cu totul îngrozitor de rele.
09] O asemenea parte slabă nu este de fapt nici un rău care reiasă din voinţa şi recunoaşterea
liberă; dar ea este totuşi o spărtură în suflet în care rămâne acesta mereu lezabil şi acest fapt nu
numai aici, ci şi încă mult timp persistent în lumea de dincolo.
10] De aceea trebuie să vă uitaţi la copiii voştri foarte tare şi asupra faptului, ca în ei să nu se
formeze asemenea părţi aşa numite slabe, pentru că ele devin pentru suflet ceea ce sunt aşa
numitele boli cronice, pe jumătate cicatrizate. Dacă este tot timpul o vreme frumoasă şi bate în
plus un vânt bun, tac acestea şi omul care le posedă, se simte pe deplin sănătos; dar dacă începe
starea în aer numai să se pregătească înspre o vreme rea, încep deja de îndată asemenea spărturi
în trup să se mişte şi îl aduc pe om adesea la disperare de atâta durere.
11] Dar aşa cum este pentru fiecare doctor ceva deosebit de greu să vindece asemenea lezări vechi
ale trupului, tot aşa de greu şi adesea aproape mai greu este a vindeca asemenea spărturi vechi
ale sufletului. Dacă corăbierul vrea să-şi apere corabia de spărturi, nu trebuie să navigheze acolo,
unde există în mare tot felul de colţuri de stânci şi bănci de corali, ci numai într-acolo, unde apa are
adâncimea cu totul potrivită. Şi nu trebuie nici cel care îşi educă copiii, ca un navigator cu adevărat
cunoscător al vieţii, să-şi conducă corabia lui mică a vieţii în toată adâncimea mică lumească, în
formă de colţuri de stâncă, ci să îndrăznească să meargă de îndată mai mult pe adâncimea
interioară a vieţii şi el va apăra corăbiile mici de spărturile periculoase şi-şi va dobândi prin aceasta
coroana unui adevărat navigator al vieţii!
12] Bine fiecăruia care îmbrăţişează şi aceste cuvinte; ele nu vor rămâne fără binecuvântare pentru
el şi pentru ai săi!

EV - 4 122
13] Şi acum, deoarece am discutat această treabă auxiliară, care s-a ivit prin prezentarea părerii
lui Iuda Iscarioteanul, de asemenea într-un mod aducător de folos, ne reîntoarcem la observaţiile
noastre, ale devenirii şi acum ale dispariţiei aparente şi vrem acum să luăm în discuţie mai ales cea
la urmă menţionată!”

Ev. 04. Capitolul 127

01] (Domnul:) “Devenirea unui lucru, a unei treburi, a unei fiinţe sau chiar a unui om are desigur
mereu ceva înviorător în sine, dar dispariţia vizibilă şi descompunerea, mai ales a unui om, are în
sine iarăşi numai ceva trist, care umple simţul fiecărui om mereu cu o mâhnire.
02] Dar Eu întreb şi spun: Da, de ce aceasta, dacă oamenii mai au totuşi o oarecare credinţă în
nemurirea sufletului omenesc?! Motivul se află mai adânc, decât puteţi să vi-l imaginaţi. În primul
rând, provine această tristeţe din frica faţă de moarte şi după aceea, încă din mai multe alte
lucruri, dar pe care nu pot şi nu am voie să vi le spun acum dintr-o dată deschis, pentru a nu vă
încurca acuşi într-o privinţă şi acuşi într-alta.
03] Dacă un suflet este o dată pe deplin născut din nou şi dacă a trecut dincolo în toată activitatea
adevărată a vieţii, atunci fireşte că a trecut într-adevăr toată tristeţea şi toată teama fără sens faţă
de moarte sau faţă de pieire; dar la suflete, care n-au ajuns încă la nivelul potrivit al desăvârşirii
interioare de viaţă, mai rămâne ceva în urmă din tristeţea pentru semenii lor decedaţi şi în ei înşişi
ceva din teama faţă de moarte, de la care se desprind ei pe această lume numai de-abia atunci pe
deplin, când sufletul lor în duhul lui şi duhul din el s-a făcut mare.
04] Priviţi numai cu luare aminte la aşa un copil destul de răsfăţat, dacă nu a fost el obişnuit
începând deja din vremea cea mai timpurie necontenit mai mult cu activitatea, ce mimă cu totul
îngrozitor de tristă va face el, dacă trebuie să păşească cumva după al doisprezecelea an înplinit
într-o activitate cu totul serioasă şi persistentă, chiar dacă potrivită puterilor lui! El începe să
plângă, devine plin de tristeţe, plin de mâhnire, plin de mânie de asemenea şi plin de furie
împotriva acelora, care încep să-l îndemne la o muncă de durată.
05] Priviţi în schimb la un copil de aceeaşi vârstă, care a fost ocupat cu munci mereu de un fel
serios, care erau potrivite puterilor lui, deja din copilăria lui cea mai timpurie! Cu ce bucurie şi cu
ce plăcere se ocupă un asemenea copil toată ziua prin prejur, fără să devină obosit!
06] Dar aşa cum într-un suflet trândav este o frică mare faţă de toată activitatea serioasă şi
persistentă într-un mod necontenit, ca la ea acasă, tot aşa frica faţă de moarte, ba chiar faţă de o
boală puţin mai periculoasă este prezentă în suflet, provenind de asemenea din acelaşi izvor.
07] Voi veţi fi avut de asemenea adeseori de trăit ocazia, că oameni aşa bine harnici şi foarte
muncitori n-au nici pe departe o frică atât de mare faţă de moarte, precum o au acei leneşi, dar, în
schimb, totuşi învioraţi şi pofticioşi de traiul bun; şi această teamă nu se pierde mai degrabă, decât
până ce asemenea suflete au îmbrăţişat o activitate adevărată.
08] Voi sunteţi fireşte de părere că această teamă ar fi numai o urmare a nelămuririi în
cunoaşterea şi recunoaşterea lumii de dincolo. Dar Eu v-o spun vouă tuturor: Nicidecum, aceasta
este ea însăşi numai o urmare a fricii de activitate din suflet, având rădăcini adânci şi pentru că
sufletul presimte în secret, că existenţa lui de mai departe va fi una extrem de activă după
pierderea trupului, de aceea este el cu totul de nealintat în privinţa acestui fapt şi ajunge într-un fel
de febră, în care reiasă atunci şi un fel de nesiguranţă în privinţa existenţei de mai departe din
viitor. – Reflectaţi puţin asupra acestui fapt şi noi vom merge atunci mai departe în această treabă
foarte importantă!”
09] După aceste cuvinte ale Mele, se ridică Matael şi spune: “Dacă ar fi permis, aş dori să aduaug
într-adevăr un cuvânt mic în această treabă spre înţelegerea ei mai profundă!”
10] Spun Eu: “Vorbeşte numai într-adedvăr ceea ce ştii şi înţelegi; pentru că cunoaşterea şi
înţelegerea ta se află pe cea mai bună temelie!”

Ev. 04. Capitolul 128

01] Începe după aceea să vorbească Matael şi cuvintele lui sunau aşa: “Dragi prieteni şi fraţi, eu nu
ştiu, ce-i drept, cum am ajuns la faptul că am putut, uneori, să văd duhuri şi chiar să vorbesc cu
ele deja începând de la cea mai timpurie copilărie a mea, ceea ce a şi fost aşadar un motiv
principal, în consecinţa căruia am intrat aşa cu totul de fapt între zidurile templului; pentru că mi s-
a spus că acolo înăuntru duhurile devenite mie adeseori deja foarte supărătoare n-ar mai avea nici
o putere asupra mea şi nici nu le-aş mai primi pe acestea la vedere în