CASA DOMNULUI – volumul 1

Capitolul 46
DESPRE VENIREA DOMNULUI

1.Şi iată, când părintele Adam şi-a terminat discursul, Enoh s-a ridicat plin de respect pentru
a se adresa părinţilor săi; dar înainte de a începe, el şi-a întors mai întâi inima plină de iubire faţă de
Mine şi Mi-a implorat Graţia pentru a putea vorbi despre iubirea Mea, pe care nici o limbă nu o
poate descrie cu adevărat datorită sfinţeniei Sale absolute.
2.Am revărsat asupra lui binecuvântarea Mea şi am făcut ca vocea lui să sune melodioasă şi
pură precum aurul curat. Cuvintele sale erau pline de demnitate şi de dulceaţă, aşa cum nici o altă
limbă umană, înainte sau după el, nu a mai vorbit vreodată până la Moise şi la profeţi, care au vorbit
la rândul lor cu limba lui Enoh, binecuvântată de acelaşi Spirit. Iată cum au sunat cuvintele sale:

3.„Părinţii mei iubiţi! Nemărginita Graţie a lui Dumnezeu, Părintele nostru preasfânt, a venit
printre noi precum o briză răcoroasă care adie dimineaţa devreme. Da, Tatăl etern şi preasfânt se
află printre noi! Tu, tată Adam, ai putea spune: ‘Ascultă, Enoh, nu este posibil aşa ceva, căci
Domnul mi-a spus: tu nu Mă vei mai vedea de acum înainte, iar Eu voi numi un înger care să te
conducă, să te ghideze şi să te testeze până când va sosi momentul pe care numai Eu îl cunosc!’
Totuşi, tată Adam, dacă un bărbat ar avea o soţie slabă care l-ar întrista într-o dimineaţă
strălucitoare, refuzând să îl urmeze în cameră pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu atunci
când soarele s-ar ridica pe cer şi ar binecuvânta pământul cu razele strălucitoare ale iubirii şi
compasiunii lui Dumnezeu, atunci bărbatul, văzând această nesupunere din partea soţiei sale, i-ar
spune: ‘Nevastă, de ce folos îmi eşti tu mie în condiţiile în care respingi Graţia şi puterea lui
Dumnezeu din mine şi te opui ei? Ascultă, pentru a calma vigoarea sfântă pe care mi-a dăruit-o
Dumnezeu, te voi părăsi şi nici o binecuvântare nu te va mai atinge până când soarele nu va fi
străluci deasupra ta de 7000 de ori, găsindu-te de fiecare dată scăldată în lacrimile remuşcării.
Atunci voi trimite în locul meu pe cineva care să te binecuvânteze în numele meu. Iar după ce te vei
fi schimbat, te voi privi de la distanţă pentru a vedea dacă ai devenit demnă să te ating cu vigoarea
mea binecuvântată. Vei fi înconjurată numai de amintiri legate de mine, iar pe câmpul tău vor creşte
numai ciulini şi scaieţi, iar sămânţa din care s-ar putea naşte o progenitură de la Dumnezeu va lipsi
deocamdată din trupul tău’.
4.După aceste cuvinte, bărbatul şi-ar părăsi femeia. Înţelegând seriozitatea sacră a chestiunii,
aceasta s-ar arunca la pământ şi ar începe să plângă şi să se lamenteze, regretându-şi neascultarea ei
de neiertat faţă de vigoarea sacră a bărbatului său izvorâtă de la Dumnezeu, şi s-ar târî prin praf de
atâta tristeţe. Văzând sinceritatea remuşcărilor soţiei sale, bărbatul şi-ar spune: ‘Ea îşi regretă cu
adevărat păcatul şi este pe cale să-şi piardă minţile de durere datorită durităţii mele, care reprezintă o
protecţie a vigorii sfinte izvorâtă din Dumnezeul din interiorul meu, iar lamentările ei aduc la tăcere
vocea emisarului meu. De aceea, voi frânge duritatea din inima mea şi mă voi lăsa condus numai de
iubirea cea nemărginită, mă voi duce la ea şi o voi ierta înainte de vreme, o voi alina şi o voi atinge,
îi voi usca lacrimile şi o voi accepta din nou drept soţia mea’.
5.Cu ochii umflaţi de atâta plâns, femeia recunoaşte gradat marea compasiune a soţului ei, se
ridică de la pământ, şi, fericită şi surprinsă, vede faţa soţului ei care o admonestează: ‘Nevastă, pari
surprinsă de faptul că mi-am încălcat promisiunea, dar acest lucru se datorează iubirii mele, iar
duritatea mea s-a înmuiat plină de compasiune văzând căinţa ta sinceră. De aceea, m-am întors la
tine înainte de vreme pentru a te accepta din nou în inima mea’.

6.Ei bine, părinţii mei dragi, precum acel bărbat care şi-a încălcat cuvântul şi a uitat de
duritatea sa din iubire şi compasiune pentru soţia sa, ale cărei remuşcări l-au mişcat atât de profund,
la fel şi Dumnezeu, Părintele nostru preasfânt, şi-a încălcat adeseori Cuvântul Său din prea marea Sa
iubire şi nu a împlinit justiţia Sa severă, dar corectă. Pentru cel care se căieşte, mânia Sa este precum
cea a unui porumbel, iar iubirea Sa este precum izvorul care continuă să alimenteze marele ocean.

7.Părinţii mei, şi tu, iubită mamă Eva, ridicaţi-vă ochii şi primiţi-L pe Cel Preasfânt printre
noi, da, printre noi, copiii Lui, căci El este Tatăl preaiubitor, cel care şi-a încălcat cuvântul!
8.Părinţii mei, discursul meu s-a încheiat, Să-L lăsăm acum să vorbească pe Acela care mi-a
inspirat aceste cuvinte şi în faţa căruia limba mea rămâne tăcută.
9.Tată preasfânt, rosteşte Tu Însuţi marele Amin!”

10.Şi iată, s-a întâmplat precum a spus Enoh, iar Eu M-am făcut vizibil pentru ei toţi şi am
rostit marele Amin! Văzându-Mă, ei s-au prosternat cu toţii în faţa Mea şi M-au slăvit pe Mine, Tatăl
lor preasfânt, cu mare smerenie în inimile lor. Nici unul nu a îndrăznit să îşi ridice ochii, dar Eu i-am
strigat pe toţi pe nume şi i-am obligat să îşi ridice capetele pentru a-L recunoaşte pe Tatăl lor
preasfânt. Adam M-a recunoscut imediat şi a încercat să vorbească, dar limba lui nu a ascultat de
iubirea sa nestăvilită. Eram plin de compasiune pentru aceşti sărmani copii, astfel încât am rămas o
vreme în mijlocul lor.
11.Totuşi, nici unul nu îndrăznea să rostească vreun cuvânt; erau incapabili să vorbească, din
prea multă iubire şi teamă. I-am compătimit atunci pentru slăbiciunea lor şi pentru inimile lor slabe
şi le-am insuflat curaj şi putere pentru a putea suporta sunetul ca de tunet al vocii Mele şi pentru a
putea înţelege semnificaţia sublimă a cuvintelor Mele, izvorâte din gura Iubirii eterne precum un
izvor din sursa eternă, Sursa Primordiala a oricărei existenţe.

12.Când simţurile lor s-au mai întărit, şi la fel sufletul şi spiritul lor, Adam s-a ridicat în
picioare, sprijinit de copiii săi, şi a vorbit plin de iubire şi de credinţă: ‘O, Preasfânt Părinte care eşti
chiar Iubirea eternă; în marea Ta compasiune, Tu ai privit în jos cu iubire şi cu graţie la noi, cei
păcătoşi. De aceea, eu, sărman servitor plin de păcate, care nu reprezint nimic în faţa Ta, mă închin
Ţie cu inima smerită şi Te implor: O, Tată Preasfânt! A mai rămas oare în noi vreo scânteie de viaţă
capabilă să îşi spună cu bucurie că datorită purităţii ei ai venit Tu la noi?
13.Noi toţi am devenit răi şi întreaga noastră viaţă a devenit nefolositoare. Vrei, aşadar, să ne
revelezi ce anume a determinat iubirea Ta să coboare plină de Graţie printre noi, în nimicnicia
noastră?
14.Părinte Preasfânt, te implor, răspunde rugii mele. Dar mai presus de toate, facă-se Voia Ta sfântă!”

15.Şi astfel, după ce Adam a vorbit astfel din profunzimile inimii sale, ei au îngenuncheat
din nou cu toţii în faţa Mea şi M-au slăvit cu o iubire necunoscută după standardele umane actuale.
Am păşit atunci printre ei, şi după ce M-am bucurat de iubirea lor, i-am îndemnat să se ridice şi să-şi
deschidă ochii şi urechile pentru a percepe cu claritate Cuvântul Meu.
16.După ce ei au atins această stare de percepţie extraordinară, le-am adresat următoarele
cuvinte, care au pătruns direct în inimile lor, şi care ar putea fi traduse după cum urmează:

17.“Ascultaţi, copiii Mei! Vă vorbeşte Cel care v-a dăruit un suflet nemuritor şi un spirit viu
izvorât din El Însuşi, pentru ca voi să puteţi recunoaşte marea Mea iubire pentru voi şi faptul că într-o
zi vă voi dărui viaţa eternă, născută din iubirea voastră pentru Mine şi din Iubirea Mea pentru voi,
după ce marea datorie a Iubirii Mele va fi ispăşită în faţa Dumnezeirii, la un moment pe care Il voi
pregăti din Mine Însumi. Şi întrucât Eu v-am creat pe toţi din compasiunea Mea, voi pregăti acest
moment din iubirea Mea.
18.Aşa cum acum sunt un Spirit al graţiei printre voi, la fel voi fi atunci un om plin de iubire
supremă printre oameni. Dar deşi voi recunoaşteţi acum că Eu, Tatăl vostru, am venit la voi ca Spirit
etern şi suprem, omnipotent şi omniscient, şi deşi voi ştiţi că Eu sunt Cel care vă vorbeşte, copiii
voştri de mai târziu nu Mă vor recunoaşte prea uşor în calitate de sărman frate al lor, aflat printre ei.
Ei Mă vor persecuta, Mă vor tortura cu cruzime şi Îmi vor face ceea ce Cain i-a făcut lui Abel.
Totuşi, este imposibil să-L ucizi pe Domnul Vieţii, iar moartea Mea aparentă va aduce după sine
viaţa eternă pentru toţi cei care vor crede că Eu am venit ca un Mântuitor printre ei, dispunând de
întreaga putere a iubirii pentru a plăti datoria pe care a generat-o neascultarea voastră căzând asupra
tuturor, asupra întregului pământ şi a tuturor stelelor – căci şi acolo există copii care s-au născut
cândva din tine, Adam. Cât despre cei necredincioşi şi încăpăţânaţi, încătuşaţi în ipocrizia lor egoistă
şi meschină, aceştia vor fi supuşi judecăţii şi morţii eterne.
19.Şi astfel, voi veni de şapte ori, dar a şaptea oară voi veni învăluit în Focul sfinţeniei Mele.
Şi vai celor pe care îi voi surprinde nepregătiţi; aceştia nu vor mai exista, decât în Focul etern al
mâniei Mele!

20.Ascultaţi-Mă! Am fost deja odată aici la începutul timpurilor pentru a crea toate lucrurile
de dragul vostru şi pentru a vă crea pe voi pentru Mine. Mă voi întoarce în curând însoţit de un mare
potop de apă pentru a spăla murdăria de pe faţa pământului. Căci profunzimile pământului au
devenit o oroare în faţa Mea, pline de murdărie şi de gunoaie, născute din chiar neascultarea voastră.
Atunci voi veni de dragul vostru, pentru ca pământul să nu piară şi pentru ca din ultimul descendent
să rămână o linie directă, căci în el Mă voi afla Eu.
21.Şi voi veni a treia oară printre voi, manifestat în multiple fiinţe, de nenumărate ori –
uneori în formă vizibilă şi alteori în formă invizibilă, prin cuvântul Sfântului Duh – pentru a pregăti
calea Mea. Şi voi veni a patra oară încarnat în trup, într-un moment de tulburare şi suferinţă, când va
suna Ceasul Ceasurilor. Curând după aceea voi veni a cincea oară sub forma spiritului iubirii şi al
sfinţeniei. Şi voi veni a şasea oară în Sinele interior al tuturor celor care vor tânji cu adevărat după
Mine în inimile lor, şi îi voi ghida pe cei care – plini de iubire şi de credinţă – se vor lăsa conduşi de
Mine către viaţa eternă. În acel moment voi fi mai îndepărtat de pământ; dar toţi cei care vor fi
acceptaţi vor trăi viaţa veşnică, iar Împărăţia Mea va fi a lor pentru totdeauna.
22.În cele din urmă, voi veni din nou. Iar această ultimă venire va fi pentru toată lumea o
întoarcere permanentă – într-un fel sau altul.
23.Ascultaţi şi urmăriţi să înţelegeţi: sălăşluiţi numai în iubire, căci aceasta vă va mântui!
Iubiţi-Mă pe Mine mai presus de orice – căci aceasta va fi viaţa voastră veşnică. Dar iubiţi-vă şi unul
pe celălalt, pentru că numai astfel veţi scăpa de judecata cea dreaptă. Fie ca graţia şi iubirea Mea
primordială să vă însoţească pretutindeni, până la sfârşitul timpurilor! Amin!”
După care, ochii lor sau închis din nou.