Depresia şi tulburările afective – Ghidul aparţinătorului

CUPRINS:

Prezentarea ghidului
1. Depresia şi celelalte tulburări afective:
1.1. Ce este depresia?
1.2. Cum se manifestă depresia?
1.2.1. Simptome şi tablou clinic
1.2.2. Forme ale depresiei
1.2.3. Cum începe şi care este evoluţia depresiei
1.3. Pot fi emoţiile negative folositoare şi sănătoase?

2. Cum apare depresia?

2.1. Abordarea comportamentală a depresiei
2.2. Abordarea cognitivă a depresiei

3. Cum luptăm cu depresia?

3.1. Cum să ne ajutăm singuri - ce pot face eu pentru persoana de
lângă mine?
3.1.1. Reintroducerea comportamentelor recompensate
3.1.2. Modificarea gândurilor nefolositoare
3.1.3. Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare de probleme şi a
abilităţilor de comunicare cu ceilalţi
3.2. Când situaţia devine greu de controlat
3.2.1. Apelul la specialistul în sănătate mentală
3.2.2. Reacţia în criză

4. Prevenirea recăderilor
5. Funcţionarea socială a persoanelor depresive

Adrese utile
Bibliografie

1
Prezentarea ghidului

Ghidul conţine mai multe secţiuni, fiecare dintre acestea prezentând

informaţii vizând caracteristicile, mecanismele cauzale, tehnicile de intervenţie
şi de modalităţile de prevenire a recăderilor în cazul problemelor de tip
depresiv.

În cuprinsul ghidului sunt inserate mai multe tipuri de rubrici, cu scop şi

utilizare diferită:
 Rubricile “DE REŢINUT” – conţin informaţii foarte importante despre
aspectele abordate (ex., simptomatologia tulburărilor afective,
mecanisme cauzale, modalităţi de tratament etc.);
 Rubricile de “EXERCIŢII APLICATIVE” – conţin aplicaţii şi lucrări practice
care vizează asistarea persoanei depresive în formarea unor deprinderi de
autocontrol şi automanagement, utilizând informaţia dobândită până în
acel moment;
 Rubricile de “EVALUARE” – permit stabilirea cu exactitate a problemelor
ce vor fi abordate şi a aspectelor utile în elaborarea unui plan de
schimbare.

Ghidul se constituie într-un instrument de lucru putând fi utilizat de

către familiile persoanelor afectate de depresie, atât cu ajutorul unui terapeut
sau consilier, cât şi pe cont propriu.
Scopul principal al acestui ghid este de a permite dobândirea unor
abilităţi de a face faţă situaţiilor problematice, folosirea unor metode prin
intermediul cărora ajutăm persoanele deprimate să redobândească o stare
afectivă sănătoasă, funcţională şi controlul asupra propriei vieţi.
Intervenţia gravitează în jurul ideii de automanagement (sau “a te
ajuta pe tine însuţi”); acest aspect subliniază necesitatea participării voluntare
şi interesate ca şi condiţie esenţială a reuşitei.

2
1. Depresia şi celelalte tulburări afective:

1.1. Ce este depresia?

Tulburările afective, din cadrul cărora face parte Tulburarea Depresivă

Majoră şi Tulburările Bipolare (care includ şi ele episoade de depresie), fac
parte dintre bolile mentale/psihologice.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (http://www.who.int) defineşte
sănătatea ca fiind o stare de bine fizic, psihic şi social. Boala, pe de altă parte,
apare o dată cu modificările biologice şi/sau psiho-comportamentale care duc
la trăiri negative intense şi/sau dificultăţi în funcţionarea de zi cu zi. Altfel
spus, este cu adevărat sănătos acela care trăieşte o stare de bine, nu doar
evită dificultăţile în funcţionare şi emoţiile negative.
Boala, care se recunoaşte după simptomatologie (tablou clinic) are de
regulă cauze şi reacţii ale organismului la acţiunea acestor cauze.
(1). Factorii etiologici (cauzele bolii). Aceştia se pot plasa în exteriorul
persoanei (ex., microbi, viruşi, substanţe chimice, lovituri fizice), sau în
interiorul acesteia (ex., factori genetici). În cazul problemelor psihice, un factor
important este discrepanţa dintre scopurile, dorinţele, aşteptările persoanei pe
de o parte şi evenimentele concrete pe de altă parte. Cu cât această
discrepanţă este mai mare cu atât problemele psihologice sunt mai severe.
(2). Reacţiile de răspuns ale organismului la acţiunea factorilor
cauzatori. Ele se pot manifesta la nivel biologic (ex., modificarea tensiunii
arteriale) sau la nivel psihologic (ex., deficienţe la nivelul memoriei).
Simptomatologia (sau tabloul clinic) - altfel spus modalităţile de
manifestare ale unei boli pot fi emoţii (ex., deprimare, tristeţe),
comportamente (ex., izolare de ceilalţi, neimplicare în diverse activităţi),
gânduri (ex., „Nu o mai pot duce astfel”, „Nu mai are rost să mă străduiesc”,
„Sunt o persoană incapabilă” etc.) şi reacţii fizice (ex., oboseală accentuată,
somnolenţă etc.). În tabloul clinic pot intra cauze ale bolii, precum şi modalităţi
prin care organismul răspunde la aceste cauze.
(David, 2003)

Tratamentele pentru ameliorarea bolii pot viza modificarea cauzelor

bolii, precum şi modificarea manifestărilor bolii cu menţinerea cauzelor
acestora. Desigur că schimbarea cauzelor duce la o modificare de durată,
prevenind şi reapariţia simptomelor.
Pentru mulţi oameni „a fi deprimat” înseamnă a fi trist şi supărat după
un eveniment negativ, a fi lipsit de chef sau de motivaţie după un eşec
personal sau profesional. Nemulţumirile cotidiene şi tristeţile existenţiale nu
sunt însă, din fericire, tulburări clinice, ele marcând doar momentele dificile şi
neplăcute ale vieţii.
Ceea ce specialiştii în sănătate mentală numesc, cu un termen generic,
depresie se referă la o suită de manifestări extrem de severe care apar
împreună, formând astfel un sindrom. Privită astfel, depresia devine o boală
gravă care afectează o mare parte din populaţia întregii planete.
Conform Manualului de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale,
ediţia a patra (2000), riscul pe toată durata vieţii de a face depresie clinică a
fost estimat la 10% până la 25% pentru femei şi 5% până la 12% pentru

3
bărbaţi. Mai mult, majoritatea persoanelor afectate de această boală au mai
mult de un episod depresiv pe parcursul bolii (Mueller şi colab., 1999),
probabilitatea de a face un nou episod crescând cu fiecare recădere
(Solomon şi colab., 2000). O problemă majoră care decurge din prezenţa unei
astfel de tulburări este ideaţia suicidară şi tentativa de suicid; multe dintre
persoanele cu depresie clinică ajung să creadă că viaţa nu merită trăită
deoarece problema lor nu se va rezolva niciodată. Oamenii de ştiinţă
estimează că unul din şapte persoane afectate de depresie severă vor ajunge
să îşi ia viaţa (Emery, 1988). Totuşi, atât riscul pentru suicid, cât şi dificultăţile
de funcţionare socială şi profesională pot fi drastic reduse dacă se reduce
durata de manifestare a simptomelor (Jarrett şi colab., 2005).

Când o persoană suferă de o tulburare sau problemă psihică, nu este

afectată doar ea ci şi întreaga sa familie. Persoanele apropiate pot trăi ele
însele emoţii negative ca furia, tristeţea, deprimarea, vinovăţia sau frica.
Aceste emoţii vin mai ales din dificultatea de a accepta prezenţa problemelor
cu care se confruntă şi lipsa controlului asupra situaţiei. Ca urmare, mulţi
oameni nu ştiu cum să reacţioneze şi cum să se comporte cu o persoană cu o
suferinţă psihică.
Pentru început, este bine să acceptaţi situaţia, abordând-o ca pe o
provocare de viaţă căreia puteţi să îi faceţi faţă, dacă vă mobilizaţi resursele.
În astfel de situaţii, nu serveşte nimănui negarea adevărului spunându-vă că
nimic nu s-a schimbat în familia dvs., însă la fel de ineficientă este şi
exagerarea implicaţiilor şi consecinţelor bolii, prin ridicarea acesteia la rang de
catastrofă fără posibilitate de remediere.

Emoţii resimţite mai frecvent de familiile şi prietenii celor afectaţi de

tulburări psihice:

 VINOVĂŢIA
Rudele şi prietenii persoanelor afectate de tulburări psihice au frecvent
tendinţa de a considera că ei sunt într-un fel vinovaţi de cele întâmplate. În
acest caz, sentimentele de vinovăţie decurg din asumarea responsabilităţii
pentru emoţiile şi comportamentele unei alte persoane. Este bine să reţineţi
că, oricare ar oricare ar fi greşelile pe care le-aţi fi putut face în relaţie cu
persoana iubită, acestea nu pot determina prin ele însele instalarea unei
tulburări psihice. Fiind înzestrate cu judecată şi autodeterminare, fiinţele
umane sunt responsabile de ceea ce fac, gândesc, simt (altfel spus, pot să
aleagă cum simt, ce gândesc şi cum se comportă).
Pentru a depăşi momentele de vinovăţie, este util să vă spuneţi:
„Chiar dacă puteam face mai mult, nu s-ar fi putut evita complet
instalarea bolii”;
„Voi face tot ce depinde de mine pentru a uşura situaţia persoanei
iubite; pot face astfel de lucruri”;
„Orice greşeală aş fi făcut, pot face ceva pentru a o remedia”;
„Pot face multe pentru cel drag şi ştiu că acesta are nevoie de mine”,
„Voi face tot ce depinde de mine pentru a fi alături de persoana iubită şi
a o ajuta să se ajute singură”;
„Nu ajută la nimic să mă învinovăţesc pentru trecut; mai bine să văd
cum pot ajuta în viitor”.

4
  DEPRIMAREA ŞI TRISTEŢEA
Uneori, cei apropiaţi persoanelor cu tulburări psihice au impresia că,
din momentul diagnosticării bolii, viaţa lor nu va mai fi niciodată ca înainte, că
au pierdut ceva pentru totdeauna, şi că premisele fericirii au dispărut fără
şanse de revenire. Tulburările afective, ca şi multe alte tulburări psihice pot fi
tratate, iar persoanele afectate pot avea o viaţă normală şi împlinită. Aşadar,
cultivaţi-vă speranţa, care decurge din conştientizarea faptului că
manifestările bolii, pe care le observaţi la persoana iubită, se vor ameliora şi
vor dispărea în timp, o dată cu evoluţia tratamentului.
Pentru a depăşi momentele de deprimare şi tristeţe, este util să vă
spuneţi:
„Deşi acum pare că situaţia nu va fi mai bine niciodată, ştiu că
tratamentul va aduce ameliorările mult aşteptate”;
„Chiar şi acum, în aceste momente triste, putem găsi lucruri pentru
care să fim recunoscători şi putem face activităţi care să ne bucure”;
„În jurul nostru sunt o mulţime de oameni care pot, ştiu şi doresc să ne
ajute. Trebuie doar să îi căutăm”;
„Faptul că ceva s-a schimbat în rău în viaţa noastră nu înseamnă că va
rămâne aşa mereu”;
„Deşi am ajuns aici, familia mea are valoare şi ştiu că împreună putem
depăşi dificultăţile”.
 FRICA
Sentimentele de teamă, frică şi anxietate se nasc din perceperea lipsei
controlului asupra situaţiei şi anticiparea înrăutăţirii acesteia. Deşi uneori
persoanele apropiate nu prea ştiu ce să facă şi cum să îl ajute pe cel în
suferinţă, soluţiile există şi pot fi găsite în multe locuri. Amintiţi-vă că anual,
milioane de oameni din întreaga lume suferă de tulburări afective şi există
numeroase forme de tratament eficiente pentru acestea. De asemenea, multe
forme de depresie pot fi trate într-o perioadă relativ scurtă de timp, variind de
la câteva săptămâni la câteva luni.
Pentru a depăşi momentele de frică, este util să vă spuneţi:
„Deşi pe moment nu ştiu ce să fac, în jurul meu există mulţi oameni de
la care pot învăţa cum să mă descurc; trebuie doar să am răbdare să îi
găsesc”;
„Deşi e foarte rău ce s-a întâmplat cu noi, nu este cel mai rău lucru
care ni s-ar fi putut întâmpla. Nu am pierdut pe nimeni şi nimic definitiv”;
„Chiar dacă pe moment mi-e greu să controlez lucrurile, voi învăţa (aşa
cum înveţi orice lucru nou) şi atunci va deveni mai uşor”;
„Unul dintre marile avantaje ale societăţii este că ne oferă soluţii şi
acolo unde noi nu ne descurcăm cu propriile noastre experienţe şi
cunoştinţe”.
 FURIA
Uneori, mai ales în situaţiile în care persoana afectată de depresie
constituia pentru aparţinători un element important de susţinere afectivă,
socială, financiară, aceştia pot trăi emoţii de furie asociate ideii de abandon.
Mai mult sau mai puţin conştient, cei rămaşi temporar (sau în cazuri mai rare,
permanent) fără o sursă importantă de confort şi susţinere pot simţi nevoia să
se „revolte” împotriva celui care i-a „abandonat”. Furia poate apărea şi
direcţionat spre propria persoană, legată fiind de eşecul în a-l ajuta suficient

5
 pe cel apropiat. Repetaţi în minte faptul că, deşi uneori o boală (psihică sau
somatică) poate avea beneficii secundare (ex., atenţie şi grijă sporită din
partea celor din jur, scutirea de a face anumite sarcini casnice sau
profesionale etc.) cel afectat nu îşi doreşte boala, iar costurile personale pe
care acesta le are întrec cu mult acele firave beneficii.
Pentru a depăşi momentele de furie, este util să vă spuneţi:
„Deşi este o situaţie extrem de dificilă pentru mine, pot suporta şi pot
merge mai departe”;
„Chiar dacă mie mi-e mult mai greu acum şi am de făcut mult mai
multe lucruri decât înainte, celui drag îi este cu mult mai greu”;
„De multe ori emoţiile negative sunt o povară mult mai grea decât
greutăţile vieţii de zi cu zi”;
„Chiar dacă nu-mi place când nu reuşesc să îl/o ajut aşa cum aş vrea,
pot accepta că uneori nu iese totul aşa cum vrei, indiferent de cât te
străduieşti”.

1.2. Cum se manifestă depresia?

1.2.1. Simptome şi tablou clinic

Chestionarul de mai jos conţine o serie de afirmaţii legate de felul în

care simt, gândesc, se comportă şi reacţionează fizic unii oameni atunci când
pierd ceva preţios pentru ei sau nu obţin ceea ce îşi doresc extrem de mult
(ex., casă, serviciu, un anumit partener, statut social, resurse materiale, etc.).
Depresia se manifestă diferit pentru diferite persoane. Completaţi chestionarul
de mai jos pentru a stabili ce înseamnă pentru persoana pe care doriţi să o
ajutaţi depresia, aşa cum aţi observat până în acest moment.

Evaluare:
Vă rugăm parcurgeţi aspectele de mai jos, bifându-le pe cele care credeţi că
se potrivesc :

1. De regulă, se deprimă atunci când:

 Se ceartă cu cineva apropiat
 Este criticat/ă la serviciu
 Cei apropiaţi nu au timp de problemele ei/lui
 Este singur/ă
 Nu reuşeşte să obţină performanţa pe care şi-o doreşte
 Îşi dă seama că cei din jurul său sunt mai competitivi
 Nu este respectat/ă pe cât şi-ar dori
 Pierde respectul cuiva important pentru el/ea
 Face greşeli sau ratează nejustificat
 Alte situaţii (specificaţi).........................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
1. Când este deprimat/ă pare că:
 simte o tristeţe apăsătoare aproape tot timpul
 nu mai are chef să facă lucrurile care îi făceau plăcere înainte
 nu mai simte plăcere atunci când face lucruri care îi plăceau înainte

6
 2. Am sesizat că pe parcursul perioadelor de deprimare îi apar modificări
majore, neaşteptate în:
 greutatea corporală
 pofta de mâncare
 durata somnului

3. Am sesizat că atunci când este deprimat/ă îi este afectată negativ:

 capacitatea de concentrare a atenţiei
 capacitatea de a lua decizii
 memoria
 gândirea

4. Când este deprimat/ă pare:

 obosit/ă
 fără energie
 mai agitat/ă fizic
 mai lent/ă în mişcări şi gesturi

5. Când este deprimat/ă vorbeşte mai des despre faptul că:

 este vinovat/ă de ceva anume
 nu are nici un rost în lume
 celorlalţi le-ar fi mai bine fără el/ea
 i-ar fi mai bine dacă ar muri

6. Când este deprimat/ă:

 face planuri pentru a-şi lua viaţa
 face ceva concret pentru a-şi lua viaţa

7. Când este deprimat/ă (notaţi alte manifestări care nu apar în rubricile

deja parcurse):
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________

Sumarizaţi manifestările depresie specifice persoanei iubite:

 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________

7
  ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________
 ________________________________

În prezent, depresia clinică este definită în funcţie de totalitatea

manifestărilor ei (tablou clinic), fără a accentua aspectele legate de cauzele
sau împrejurările în care apare aceasta. Aşadar, depresia se caracterizează
prin prezenţa unuia sau mai multor episoade de manifestare a
simptomatologiei.
Un episod depresiv se prezintă ca o perioadă de minim două săptămâni,
pe parcursul cărora sunt prezente cinci (sau mai multe) dintre următoarele
simptome. Aceste manifestări reprezintă o modificare importantă în viaţa
persoanei şi cauzează stres sau dificultăţi majore în domeniul social,
profesional sau în alte domenii importante de funcţionare:

1. dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi;

2. diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape

toate activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi;

Cel puţin unul dintre simptome este fie (1) dispoziţie depresivă, fie (2)
pierderea interesului sau plăcerii.

3. pierdere semnificativă în greutate, fără dietă, sau luare în greutate ori

scădere sau creştere a apetitului aproape în fiecare zi;

4. insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi (doarme mai puţin sau

mai mult decât de obicei);

5. agitaţie sau lentoare în mişcări sau gesturi aproape în fiecare zi;

6. oboseală sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;

7. sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă aproape în fiecare zi;

8. diminuarea capacităţii de a gândi sau de a se concentra ori indecizie

aproape în fiecare zi;

9. gânduri de moarte, un plan anume pentru comiterea suicidului sau

tentativă de suicid.

De reţinut:
Termenul de DEPRESIE se referă la prezenţa unor grupări de simptome /
manifestări care pot dura zile, săptămâni, uneori chiar ani de zile. Acestea

8
se referă la emoţiile (ex., tristeţe, vinovăţie, deprimare etc.), la gândurile
(ex., inutilitate, neajutorare, lipsă de speranţă, autoculpabilizare etc.), la
comportamentele (apatie, neimplicare, lipsă de comunicare, etc.) şi la
manifestările fizice ale unei persoane (ex., oboseală, lipsă de energie,
insomnii etc.).

1.2.2. Forme ale depresiei

Simptomele menţionate anterior pot să apară: Caz în care vorbim de:

 sporadic şi nesistematic, manifestări subclinice
 în combinaţii şi cu intensităţi variate, ale depresiei
 fără a afecta în mod semnificativ viaţa şi
funcţionarea personală, socială şi
profesională a persoanei.
 pe o perioadă de maxim două luni de la reacţie de doliu la
pierderea unei fiinţe iubite, pierderea cuiva drag
 fără a depăşi semnificativ manifestările
acceptate cultural pentru o astfel de pierdere
 fără a afecta excesiv viaţa şi funcţionarea
personală, socială şi profesională a
persoanei.
 pe o durată de timp de minim doi distimie sau o formă
ani, cronică însă mai puţin
 în combinaţii de minim două severă a depresiei
simptome, care să persiste în cea mai mare
parte a timpului, mai multe zile da decât nu,
 afectând semnificativ viaţa şi
funcţionarea personală, socială şi
profesională a persoanei.
 în unul sau mai multe episoade, tulburare depresivă
 fiecare episod având o durată de majoră de intensitate
minim două săptămâni, clinică
 în combinaţia şi pe durata
specificate anterior,
 afectând semnificativ viaţa şi
funcţionarea personală, socială şi
profesională a persoanei.
 ca urmare directă a consumului tulburare afectivă
unor substanţe cum sunt alcoolul, datorată consumului
amfetaminele, cocaina, halucinogenele, de substanţe
inhalantele, opioidele, phencyclidina,
sedativele, hipnoticele, anxioliticele,
antihipertensivele, contraceptivele orale,
corticosteroizii, steroizii anabolizanti, agentii
anticancerigeni, analgezicele,
anticolinergicele, medicaţia pentru boli
cardiace.
 ca urmare a prezenţei unei condiţii tulburare afectivă

9
 medicale generale ca bolile neurologice datorată unei condiţii
degenerative (de ex. boala Parkinson), bolile medicale generale
cerebrovasculare (de ex. AVC), condiţiile
metabolice (de ex. deficit de Vit. B-12),
condiţiile endocrine (de ex. hiper- şi
hipotiroidism, hiper- şi hipoadrenocorticism);
infecţiile virale sau alte infecţii (de ex.
hepatită, mononucleoză, HIV) şi anumite
forme de cancer (de ex. carcinom
pancreatic).
Însoţite de alte simptome ca: alte tulburări care
 o dispoziţie euforică (ca o „beţie”); implică simptome de
 comportamente necontrolate (ex., tip depresiv (ex.,
contacte sexuale neprotejate, cheltuieli tulburări bipolare,
extravagante etc.); tulburare
 nevoie de somn mult redusă; schizoafectivă etc.)
 o dispoziţie iritabilă, cu certuri,
scandaluri, comportamente agresive care să
aibă un impact negativ asupra relaţiilor cu
ceilalţi;
 distractibilitate mare a atenţiei,
persoana fiind foarte uşor distrasă de stimuli
externi, irelevanţi;
 presiunea de a vorbi continuu;
 stimă de sine exagerată sau
grandoare;
 senzaţia că gândurile sunt mai
accelerate decât de obicei;
 agitaţie exagerată sau implicarea în
foarte multe comportamente;
 convingerea de a primi mesaje
speciale prin radio, TV, telefon etc.;
 convingerea că există persoane
care fac tot posibilul să vă facă rău;
 convingerea că aveţi puteri
speciale, deosebite de ale celorlalţi;
 convingerea că ceva nu este în
regulă cu forma sau structura corpului dvs.;
 convingerea că trăiţi experienţe
religioase absolut unice şi speciale;
 senzaţia că auziţi voci pe care nu le
aude altcineva;
 senzaţia că vedeţi lucruri pe care nu
le văd ceilalţi;
 senzaţii ciudate în diferite părţi ale
corpului; etc.

Conform DSM IV, prezenţa unei tulburări de intensitate clinică este

imediat indicată de impactul negativ pe care aceasta îl are asupra funcţionării

10
psihologice, sociale şi ocupaţionale a persoanei, dacă această funcţionare nu
se datorează restricţiilor impuse de afecţiuni fizice sau de mediu.

Evaluare:
Vă rugăm parcurgeţi aspectele de mai jos, bifându-le pe cele care credeţi că
se potrivesc persoanei pe care doriţi să o ajutaţi:
 Funcţionare superioară într-un larg domeniu de activităţi, problemele de
viaţă nu par a fi scăpate vreodată din mână, este căutat de alţii pentru
multele sale calităţi. Nici un simptom.
 Simptome absente sau minime (ex., tristeţe uşoară ulterior unui eşec),
funcţionare bună în toate domeniile, interesat şi implicat într-o gamă
largă de activităţi, eficient social, satisfăcut în general de viaţă; nu mai
mult decât probleme sau preocupări cotidiene (de ex., certuri ocazionale
cu membrii familiei).
 Dacă sunt prezente simptome, acestea sunt reacţii uşor de anticipat şi
tranzitorii la stresori psihosociali (ex., dificultăţi în concentrare după o
ceartă în familie), nu mai mult decât o uşoară deteriorare în funcţionarea
socială, profesională sau şcolară (ex., rămânere în urmă temporară în
activitatea profesională).
 Câteva simptome uşoare (ex., dispoziţie depresivă şi insomnie uşoară)
SAU unele dificultăţi în funcţionarea socială, profesională sau şcolară
(ex., neglijarea îndatoririlor sau chiul ocazional), dar în general o
funcţionare destul de bună; are câteva relaţii interpersonale
semnificative.
 Simptome moderate (ex., afect plat şi limbaj circumstanţial, plânge mai
des decât de obicei) SAU dificultăţi moderate în funcţionarea socială,
profesională sau şcolară (ex., puţini prieteni, conflicte cu colegii).
 Simptome severe (ex., ideaţie sucidară, reducerea drastică a implicării în
activităţi) SAU deteriorarea severă în funcţionarea socială, ocupaţională
sau şcolară (ex., lipsa prietenilor, incapabil să menţină un serviciu).
 O oarecare deteriorare în testarea realităţii sau în comunicare (ex.,
limbajul este uneori ilogic, obscur sau irelevant) SAU deteriorare majoră
în mai multe domenii cum ar fi şcoala, serviciul, relaţiile de familie,
judecata, gândirea sau dispoziţia (ex., bărbatul depresiv evită prietenii,
îşi neglijează familia, este incapabil să muncească; copilul bate frecvent
copiii mai mici decât el, este sfidător acasă, lipseşte de la şcoală).
 Comportamentul este considerabil influenţat de idei delirante sau de
halucinaţii SAU există o deteriorarea severă în comunicare sau judecată
(ex., uneori este incoerent, acţionează în mod flagrant inadecvat, are
preocupări suicidare) SAU este incapabil să funcţioneze în aproape
toate domeniile (ex., stă în pat toată ziua; nu are serviciu, locuinţă sau
prieteni).
 Un oarecare pericol de a se vătăma pe sine sau pe alţii (ex., tentative
suicidare fără urmărirea clară a morţii; frecvent violent, excitaţie
maniacală) SAU ocazional incapabil să menţină un minimum de igienă
personală (ex., miroase a fecale) SAU deteriorare flagrantă în
comunicare (ex., incoerenţă severă sau mutism).

11
 Pericol persistent de vătămare severă a sa sau a altora (ex., violenţă
recurentă) SAU incapacitatea persistentă de a menţine o igienă
personală minimală SAU acte suicidare severe cu dorinţa clară de a
muri.

Formele severe ale tulburărilor afective, care reclamă apelul la un

specialist în sănătate mentală, se caracterizează prin câteva trăsături
specifice:

a. intensitatea mare a simptomelor;

b. gradul înalt de afectare a vieţii şi a funcţionării personale,
sociale şi profesionale a persoanei;
c. prezenţa ideilor legate de suicid, elaborarea planurilor pentru
comiterea suicidului sau tentativa de suicid;
d. prezenţa unor convingeri particulare, cum ar fi:
 convingerea de a primi mesaje speciale prin radio, TV, telefon
etc.;
 convingerea că există persoane care fac tot posibilul să îi facă
rău;
 convingerea că are puteri speciale, deosebite de ale celorlalţi;
 convingerea că ceva nu este în regulă cu forma sau structura
corpului său;
 convingerea că trăieşte experienţe religioase absolut unice şi
speciale;
 senzaţia că aude voci pe care nu le aude altcineva;
 senzaţia că vede lucruri pe care nu le văd ceilalţi;
 senzaţii ciudate în diferite părţi ale corpului; etc.
e. succesiunea dintre episoadele depresive şi cele
(hipo)maniacale, caracterizate prin manifestări ca:
 dispoziţie euforică (ca o „beţie”);
 comportamente necontrolate (ex., contacte sexuale neprotejate,
cheltuieli extravagante, investiţii nesăbuite etc.);
 distractibilitate mare a atenţiei, persoana fiind foarte uşor
distrasă de stimuli externi, irelevanţi;
 presiunea de a vorbi continuu;
 stimă de sine exagerată sau grandoare;
 senzaţia că gândurile sunt mai accelerate decât de obicei;
 agitaţie exagerată sau implicarea în foarte multe
comportamente;
 nevoie de somn mult redusă (este odihnită după 1-2 ore de
somn);
 o dispoziţie iritabilă, cu certuri, scandaluri, comportamente
agresive care să aibă un impact negativ asupra relaţiilor cu
ceilalţi.

De reţinut!
Senzaţia de inutilitate, sentimentul de vinovăţie, convingerea de
neajutorare şi lipsa de speranţă sunt manifestări ale depresiei. Sub
influenţa acestor simptome deciziile pot purta spre căi fără întoarcere.
În astfel de momente, este important să oferiţi persoanei deprimate

12
 soluţii practice şi concrete şi să îi amintiţi sistematic că cea ce simte şi
gândeşte sunt manifestările ale unei boli care astăzi poate fi vindecată.

1.2.3. Cum începe şi care este evoluţia depresiei?

Depresia se poate declanşa la diferite vârste, fie brusc, fie treptat,

începând din copilărie şi până la senectute.
În cazul episoadelor depresive, se întâmplă frecvent ca acestea să fie
precipitate de evenimente psihosociale negative, cum ar fi moartea cuiva
apropiat sau încheierea unei relaţii semnificative. Ulterior, pot să apară noi
episoade depresive fără implicarea altor situaţii traumatice.
Alte forme de depresie debutează insidios în prima parte a vieţii, după
care au o evoluţie cronică, cu momente de ameliorare a simptomatologiei şi
reveniri în forme mai uşoare sau mai severe pe tot parcursul vieţii.
Există, de asemenea posibilitatea ca personalitatea individului să fie
dominată de tristeţe, disperare, dezgust, dezolare sau nefericire. Astfel de
persoane sunt extrem de pesimiste şi au convingeri adânc înrădăcinate
referitoare la inutilitatea şi insuficienţa propriei persoane, fiind extrem de
critice şi depreciative cu sine însele.
În concluzie, problemele de tip depresiv pot varia extrem de mult, de la
manifestări de ordin subclinic ce remit uneori de la sine, până la tulburări
psihice majore cu complicaţii severe precum ideaţia suicidară, apatia extremă
sau refuzul alimentar, care se pot agrava ducând la moartea celui afectat.

De reţinut !
Depresia severă, de intensitate clinică poate ucide. Această boală necesită
tratament de specialitate, mai ales atunci când afectează grav funcţionarea
socială şi profesională a persoanei, datorită prezenţei unor simptome intense
şi problematice. Când modalităţile de gestionare a manifestărilor depresiei
nu mai au eficienţa scontată, adresaţi-vă de urgenţă unui specialist în
sănătate mentală pentru evaluare şi intervenţie!

1.3. Pot fi emoţiile negative folositoare şi sănătoase?

Deşi emoţiile negative nu plac nimănui şi avem cu toţii tendinţa de a le

evita, nu toate trăirile neplăcute sunt şi dăunătoare. Unele dintre acestea au
rolul de a facilita adaptarea noastră la mediul în care trăim. Oamenii sunt mai
fericiţi atunci când îşi propun scopuri şi luptă să le atingă. Scopurile sunt parte
integrantă a vieţii noastre, asigurând un context care determină modul în care
percepem şi evaluăm evenimentele prin care trecem. Altfel spus, pentru ca o
situaţie de viaţă să fie percepută ca negativă sau pozitivă, aceasta trebuie
evaluată în raport cu scopurile proprii.
Încercând să îşi atingă scopurile, oamenii întâlnesc situaţii care le
facilitează sau le blochează calea spre acestea, caracteristică în funcţie de
care sunt evaluate ca pozitive sau negative. Ca urmare, emoţiile trăite vor fi şi
ele pozitive sau negative.

facilitează Emoţii pozitive

Situaţia SCOPURI
concretă 13
blochează Emoţii negative
 Cele pozitive vor recompensa persoana pentru efortul depus în a-şi
atinge obiectivul. Unele dintre cele negative o vor motiva să caute şi să
îndrepte greşelile, să analizeze deciziile luate, să aleagă noi modalităţi de
soluţionare a problemelor. Este util, spre exemplu, să te simţi trist când ai
ratat ceva, să fii îngrijorat de o competiţie dificilă sau să te simţi nemulţumit de
impoliteţea unui coleg.

Emoţii negative Exemple de comportamente folositoare, care îmi facilitează

folositoare şi adaptarea eficientă la situaţie
constructive
NEMULŢUMIRE - îndrăzneală şi hotărâre în a-mi susţine cu argumente şi fără a-l jigni
pe celălalt punctul de vedere;
- determinare în a mă implica în activităţi care servesc scopurilor
mele;
- disponibilitatea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba pentru
a-mi facilita atingerea scopurilor.
ÎNGRIJORARE - atenţie sporită şi prudenţă adecvată pentru a evita greşelile;
- implicare crescută pentru identificarea soluţiilor la problemă;
- concentrare sporită pentru a nu pierde din vedere aspectele
importante pentru reuşită.
TRISTEŢE - evaluarea greşelilor şi analizarea cauzelor care au dus la eşec;
- replanificarea activităţilor orientate spre atingerea scopurilor
personale;
- identificarea persoanelor care mă pot susţine emoţional şi practic;
- reevaluarea planurilor de viitor, luând în considerare greşelile făcute
pentru a nu le repeta.
PĂRERE DE - admiterea greşelii în situaţia dată, fără a generaliza la alte situaţii;
RĂU - acceptarea justificată a unor penalizări potrivite greşelii făcute;
- încercări de a îndrepta lucrurile sau de a-mi cere scuze.
REGRET - acceptarea iertării oferite de cei cărora le-am greşit;
- atenţie sporită pentru a evita noi greşeli.

(Macavei, 2007)

Există, desigur, şi emoţii negative care ne pot bloca sau orienta spre
decizii greşite sau spre comportamente dăunătoare.

Emoţii negative Exemple de comportamente nefolositoare, care îmi blochează

nefolositoare şi adaptarea eficientă la situaţie
distructive
FURIE - agresivitate verbală şi/sau fizică pe care uneori o regret mai târziu;
- încăpăţânarea de a „regla conturile”, deşi ştiu că tot eu am de pierdut.
FRICĂ - confuzie şi lipsă de concentrare care mă fac să nu mai pot valorifica
ceea ce ştiu şi pot;
- ezitări şi blocaje în memorie care îmi scad performanţa;
- evitarea unor activităţi care mi-ar aduce beneficii mai târziu.
DEPRIMARE - pasivitate, neimplicare în activităţi care îmi făceau plăcere cândva;

14
 - izolare socială;
- apatie;
- ezitări şi reţinere în a-mi face planuri de viitor.
VINOVĂŢIE - refuzul activităţilor recompensante;
- comportamente de autopedepsire;
- acceptarea nejustificată a unor injurii sau umilinţe;
- reţinere şi izolare socială;
- ezitare în a-mi spune părerea.
RUŞINE - prudenţă exagerată în abordarea unor persoane sau activităţi;
- comportament stângaci;
- atenţie exagerată la reacţiile celorlalţi;
- ezitări exagerate în expunerea punctului de vedere.
(Macavei, 2007)

De reţinut:
Unele emoţii negative ne împiedică, iar altele ne ajută în efortul nostru de
a ne atinge scopurile. Nu orice emoţie negativă trebuie evitată sau
schimbată imediat ce apare. Aşa cum durerea are rolul de a ne atrage
atenţia că este ceva în neregulă cu corpul nostru, tot astfel există emoţii
negative folositoare care ne indică prezenţa unor obstacole în calea
realizării obiectivelor pe care ni le-am propus. Ajutaţi persoana deprimată
să înţeleagă că tristeţea nu este depresie şi că avem nevoie uneori de ea
pentru a ne motiva să schimbăm situaţiile care ne aduc multe costuri şi
foarte puţine beneficii.

Exerciţiu aplicativ:
În momentele în care persoana deprimată îşi exprimă emoţiile, povestindu-vă
situaţii negative prin care a trecut, încercaţi să îi atrageţi atenţia asupra
consecinţelor pozitive şi negative ale emoţiilor negative trăite. Insistaţi pe
faptul că unele emoţii negative ne folosesc, dacă nu neapărat în situaţia prin
care am trecut, atunci pentru situaţii viitoare asemănătoare.

Exerciţiu aplicativ:
Discutaţi, în diverse context, cum ar fi arătat lumea dacă toţi oamenii ar
deveni deprimaţi atunci când greşesc sau sunt ironizaţi ori respinşi de cei din
jur. Vă puteţi referi la exemple din istoria omenirii (ex., Thomas Edison şi
inventarea becului electric, Christopher Columbus şi drumul spre America,
Galileo Galilei şi revoluţia Pământului în jurul Soarelui etc.). Puteţi să vă
referiţi şi la situaţii sociale, politice din prezent.

15
2. Cum apare depresia?

Conform specialiştilor din domeniul clinic, termenul de „depresie” descrie

o suită de manifestări extrem de eterogene şi paradoxale: „Să ne gândim la
combinaţia inedită a simptomelor unei persoane depresive. Aceasta se simte
copleşită, totuşi încetează să se mai implice în rezolvarea problemelor sale.
Lucrează la jumătate din capacitate când ar fi cazul să facă mai mult. Are
dificultăţi în a-şi aminti problemele cotidiene, dar nu poate uita evenimentele
neplăcute din trecut. Are dificultăţi majore de concentrare, totuşi se
concentrează surprinzător de bine când e vorba de propriile-i defecte.
Resimte o oboseală ciudată; face mai puţin dar este tot mai obosită. Odihna o
oboseşte şi mai tare, dar în ciuda epuizării nu poate dormi.” (Emery, 1988,
pag. 34).
De-a lungul timpului s-a pus întrebarea ce anume determină apariţia şi
menţinerea unor astfel de manifestări. Răspunsurile oferite accentuează
prezenţa mai multor mecanisme, fiecare dintre ele responsabile de unele
dintre manifestările specifice tabloului clinic depresiv.

2.1. Abordarea comportamentală a depresiei (Skinner, 1953; Ferster, 1973,

Lewinsohn, 1974; Coyne, 1976)

Cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, psihologii

comportamentali au arătat că multe dintre manifestările depresiei apar ca
urmare a scăderii implicării persoanei în comportamente recompensante
(care aduc un beneficiu afectiv, social, material etc.). Aceştia pornesc de la
asumpţia că o viaţă satisfăcătoare implică obligatoriu angajarea în activităţi
recompensante, plăcute.

Antecedentele Comportamentul Consecinţele

comportamentului comportamentului
(cunoştinţe, motivaţie, (recompense, pedepse,
încredere în forţe penalizări)
proprii, situaţii care
intervin , etc.)

Motivele pentru care o persoană începe să refuze activităţile utile şi să

le înlocuiască prin comportamente care duc la o diminuare a recompenselor
ar putea fi:
(1) modificările neaşteptate în mediul persoanei, care o forţează să
găsească alte activităţi care să îi ofere satisfacţie; aceasta nu le
poate însă găsi datorită abilităţilor deficitare de adaptare la
situaţiile solicitante şi stresante ale vieţii;
(2) o diminuare a potenţialului de recompensare a mediului datorită
împuţinării resurselor materiale, apariţiei unor limitări fizice care
reduce mediul în care activează persoana etc.;
(3) angajarea în comportamente nocive sau pedepsite social, care
blochează din start şansa de a obţine recompense;

16
 (4) înţelegerea greşită a cerinţelor mediului, ceea ce duce la
comportamente nepotrivite sau nevalorizate din punct de vedere
social şi deci nerecompensate;
(5) lipsa abilităţilor sociale necesare iniţierii unor noi relaţii când cele
care existau până atunci se încheie din diverse motive.

Spre exemplu, când multe dintre comportamentele unei persoane se

leagă de o sursă unică de recompense (ex., o slujbă care poate fi pierdută),
atunci o dată cu pierderea sursei se pierd şi comportamentele ataşate de ea.
Ca urmare, persoana se vede brusc pusă în situaţia de a-i fi reduse drastic
sursele de recompense, fără a avea posibilitatea de a le înlocui în timp util.


  
 
Recompensa este o situaţie, obiect sau acţiune care apare după un
comportament şi care îi sporeşte apariţiile viitoare. Deşi putem presupune că
anumite obiecte sau situaţii (ex., hrana, sexul, ascensiunea socială, laudele
etc.) pot fi recompense pentru mai mulţi oameni, fiecare persoană vede
recompensa în funcţie de propriile-i dorinţe şi nevoi la un moment dat (ex.,
dacă eşti foarte flămând, hrana poate fi o recompensă pentru un anumit
comportament pe care îl vei face pentru a o obţine; când nu mai eşti flămând
este posibil ca hrana să nu mai fie suficientă pentru a te „convinge” să faci
acel comportament).
Recompensele pot fi de mai multe feluri:
 recompense obiectuale (ex., hrană, cadouri, premii, dobânda bancară,
banii); Banii au funcţia de recompensă generală, deoarece aceştia pot
fi convertiţi în orice obiect sau activitate care corespunde nevoilor
persoanei;
 recompensele simbolice, adică obiecte care au o anumită semnificaţie
şi se pot preschimba în obiecte cu valoare recompensativă (ex., „bile
albe”, „puncte de acumulat” etc.);
 activităţi preferate (ex., joaca, vizionarea unui film, diverse activităţi de
petrecere a timpului liber, sexul etc.);
 recompense sociale (ex., lauda, aprobarea, atenţia acordată,
conferirea unor privilegii, a unei poziţii speciale într-un grup);
(Miclea, 2007)
Atenţie!
Pentru ca o recompensă să funcţioneze (adică să întreţină şi să stimuleze
apariţia comportamentului pe care îl urmează), acesta trebuie:
- să fie dorită de persoană sau să îi satisfacă o nevoie;
- persoana să ştie că aceasta a fost primită ca urmare a faptului că a făcut
acel comportament;

17
 - persoana să o perceapă ca pe o consecinţă firească a comportamentului
pe care tocmai l-a făcut, nu ca pe un „element de şantaj” care să o
forţeze să facă acel comportament;
- după un timp să varieze, ca să nu apară plictiseala.

Coyne (1976) arată că depresia apare, evoluează şi se menţine ca

urmare a unei succesiuni de comportamente şi interacţiuni sociale, în care
persoana implicată pierde treptat sprijinul şi susţinerea celor apropiaţi:

Apariţia unei situaţii stresante (care solicită la maxim resursele de

adaptare ale persoanei)


Primele semne ale unei stări de tristeţe/deprimare, ca urmare a

dificultăţii în gestionarea situaţiei stresante


Persoanele apropiate celui afectat răspund imediat cu manifestări

sincere de îngrijorare şi susţinere


În încercarea de a face faţă situaţiei, comportamentele persoanei

deprimate devin din ce în ce mai mult solicitări şi pretenţii


Comportamentele negative ale persoanei deprimate trezesc tot mai

mult în cei apropiaţi resentimente şi furie


În acelaşi timp, ca urmare a sesizării stării de distres a persoanei

deprimate, cei apropiaţi trăiesc sentimente de vinovăţie, care
blochează exprimarea directă a ostilităţii faţă de aceasta


În încercarea de a-şi controla sentimentele de furie şi vinovăţie,

persoanele apropiate răspund cu manifestări contradictorii, de
ostilitate mascată dar şi de falsă susţinere


Conştientizând şi simţind respingerea din aceste mesaje discrepante,

persoana deprimată va etala şi mai multe simptome în încercarea de
a obţine suport, ceea ce va creşte dificultatea de interacţiune cu
aceasta


Acest proces de amplificare a unor conduite deviante poate evolua

până la punctul în care persoanele apropiate fie se retrag din
interacţiunea cu cel deprimat, fie solicită spitalizarea acestuia

De reţinut:

18
Comportamentele valorizate social sunt întreţinute şi stimulate prin obţinerea
unor recompense care răspund dorinţelor şi nevoilor persoanei. Când, din
diverse motive aceste recompense dispar, persoana poate fi afectată de
emoţii negative puternice şi debilitante ca depresia. În aceste condiţii,
identificarea unor noi surse de recompense este o modalitate eficientă de a
rupe „lanţul depresiei”.

Exerciţiu aplicativ:
Timp de o săptămână, analizaţi cât mai multe comportamente folositoare
relevante pentru persoana deprimată. Identificaţi care sunt recompensele care
intervin imediat după respectivele comportamente:

ZIUA 1
Comportamente Recompensele obţinute ca urmare a
comportamentului, care fac ca acesta să fie
repetat în viitor
Comportamentul 1  Recompense obiectuale……………………
Ex. „Se plimbă o oră ...................................................................
prin parc.” ...................................................................
 Recompense simbolice…….......................
....................................................................
....................................................................
 Recompense sociale………........................
....................................................................
....................................................................
 Activităţi preferate…………….....................
....................................................................
....................................................................
Comportamentul 2  Recompense obiectuale……………………
„................................... ...................................................................
...................................” ...................................................................
 Recompense simbolice…….......................
....................................................................
....................................................................
 Recompense sociale………........................
....................................................................
....................................................................
 Activităţi preferate…………….....................
....................................................................
....................................................................
Comportamentul 3  Recompense obiectuale……………………
„................................... ...................................................................
...................................” ...................................................................
 Recompense simbolice…….......................
....................................................................
....................................................................
 Recompense sociale………........................
....................................................................

19
 ....................................................................
 Activităţi preferate…………….....................
....................................................................
....................................................................

(a) Încercaţi să stabiliţi noi recompense pe care le puteţi administra persoanei

deprimate pentru a creşte frecvenţa comportamentelor folositoare
identificate.
(b) Ce alte comportamente folositoare aţi putea „stimula” folosind
recompensele identificate?

Exerciţiu aplicativ:
Identificaţi etapele instalării depresiei prin care a trecut până în acest moment
persoana pe care doriţi să a ajutaţi şi modul în care aţi răspuns (dvs. şi ceilalţi
membri ai familiei) la apariţia primelor simptome:

Etape ale instalării depresiei Răspuns Dacă Da:

Apariţia unei situaţii stresante (care  Da Numiţi situaţia:.....................................
i-a solicitat la maxim resursele de  Nu .............................................................
adaptare). ...........................................................

Primele semne ale unei stări de  Da Numiţi semnele:...................................

tristeţe/deprimare, ca urmare a  Nu ............................................................
dificultăţii în gestionarea situaţiei .............................................................
stresante. ...........................................................

Eu şi celelalte persoane apropiate  Da Numiţi reacţiile dvs:............................

răspundem imediat cu manifestări
sincere de îngrijorare şi susţinere.
În încercarea de a face faţă
situaţiei, comportamentele
persoanei în cauză devin din ce în
ce mai mult solicitări şi pretenţii.
 Nu .............................................................
.............................................................
..........................................................
 Da Numiţi câteva pretenţii şi solicitări:......
 Nu .............................................................
.............................................................
..........................................................

Comportamentele negative ale  Da Daţi exemple de reacţii la furie:...........

persoanei în cauză trezesc tot mai  Nu .............................................................
mult în mine şi în cei apropiaţi .............................................................
resentimente şi furie. ..........................................................

În acelaşi timp, ca urmare a  Da Daţi exemple de astfel de situaţii:........

sesizării stării de distres prin care  Nu .............................................................
trece persoana în cauză, eu şi cei .............................................................
apropiaţi trăim sentimente de .............................................................
vinovăţie, care blochează .............................................................
exprimarea directă a ostilităţii faţă .............................................................
de aceasta. .......................................................

În încercarea de a ne controla  Da Daţi exemple de astfel de situaţii:........

sentimentele de furie şi vinovăţie,  Nu .............................................................
persoanele apropiate şi cu mine .............................................................
răspundem cu manifestări .............................................................
contradictorii, de ostilitate mascată .............................................................
dar şi de falsă susţinere. .............................................................
.......................................................
Conştientizând şi simţind  Da Daţi exemple de astfel de manifestări:

20
 respingerea din aceste mesaje
discrepante, persoana în cauză are
şi din ce în ce mai multe simptome
depresive în încercarea de a obţine
suport, ceea ce creşte dificultatea
de interacţiune cu aceasta.
Acest proces de amplificare a unor
interacţiuni dificile a evoluat până
la punctul în care atât eu, cât şi
familia (1) ne retragem din relaţia
persoana în cauză, (2) îl/o sfătuim
să caut asistenţă de specialitate,
(3) ne gândim să îl/o internăm.
 Nu .............................................................
.............................................................
.............................................................
.............................................................
.............................................................
.......................................................
............................................................
 Da Care au fost soluţiile concrete
 Nu propuse de dvs.?
.............................................................
.............................................................
.............................................................
.............................................................
.............................................................
.......................................................

2.2. Abordarea cognitivă a depresiei (Abramson, Seligman, & Teasdale,

1978; Beck, 1967, 1976; Abramson, Metalsky, & Alloy, 1989; Nezu, 1987;
Ellis, 1994;)

Spre deosebire de perspectiva comportamentală asupra depresiei,

care accentuează importanţa comportamentelor şi interacţiunilor sociale în
declanşarea şi menţinerea simptomelor specifice acestei tulburări, abordarea
cognitivă se centrează pe rolul gândurilor în producerea manifestărilor
emoţionale, comportamentale, cognitive şi biofiziologice. De la primele studii
asupra rolului gândurilor în cadrul tulburărilor afective s-a ajuns la concluzia
că există diferite categorii de gânduri, fiecare având un rol anume.

Evenimentele / Credinţe/Gânduri/ Consecinţele gândurilor

Situaţiile de viaţă Atitudini/ emoţii
Convingeri comportamente
reacţii
biofiziologice
modificări ale
memoriei, atenţiei,
gândirii etc.
(a) Neajutorarea învăţată

Conceptul de „Neajutorare învăţată” a fost propus de Seligman în

1975. Acesta desemnează o interpretare şi procesul din spatele ei, referitoare
la lipsa unei legături între comportament/reacţie şi consecinţa care urmează
acestuia (ex., recompensă sau evitarea unei pedepse). Cu alte cuvinte,
depresia apare în urma dobândirii ideii de lipsă de control asupra
evenimentelor vieţii, datorită lipsei legăturii între acţiunile proprii şi
consecinţele acestora.
Manifestările comportamentale care decurg din acest gen de gândire
sunt, în principal (1) deficitele în iniţierea unui răspuns şi (2) diminuarea

21
abilităţii de a învăţa că un anumit comportament duce la o anumită consecinţă
(ex., recompensă sau evitarea unei pedepse).

Evenimentele / „Nu există legătură Consecinţele gândurilor

Situaţiile de viaţă între ceea ce fac şi
ce mi se întâmplă Deprimare;
după aceea.” Apatie;
Oboseală;
Dificultăţi de somn;
Motivaţie scăzută
pentru activităţi;
Lipsă de plăcere;
Apetit scăzut;
Vinovăţie;
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.

Pornind de ideea că neajutorarea rezultă din percepţia

incontrolabilităţii, unii cercetătorii au arătat în continuare cum consecinţele
afective decurg şi din explicaţia pe care o dă persoana evenimentului.
Explicaţia evenimentului (atribuirea cauzei) se face pe trei dimensiuni
atribuţionale.

 Internalitate-externalitate - cauza evenimentului este percepută

ca fiind datorată unor factori interni (care ţin de persoană) sau
externi (care ţin de mediu sau alte persoane);
 Stabilitate-instabilitate – măsura în care cauza evenimentului se
modifică sau nu în timp;
 Globalitate-specificitate - măsura în care factorul cauzator
acţionează în majoritatea situaţiilor sau doar în împrejurări
particulare.

Din explicaţia pe care persoana o elaborează pe aceste trei dimensiuni în

urma confruntării cu situaţiile negative rezultă consecinţele emoţionale,
cognitive şi motivaţionale specifice depresiei (ex., stimă de sine scăzută,
tristeţe, lipsa speranţei de viitor, pasivitate în gândire şi comportament etc.).
Astfel, ideea că evenimentul este incontrolabil poate duce la scăderea
motivaţiei de a acţiona, convingerea că situaţiile necontrolabile se datorează
unor caracteristici interne, care ţin de persoană, pot afecta negativ stima de
sine, trăirea afectivă de tip depresiv poate să apară din ideea că un scop
important pentru persoană nu va putea fi niciodată atins, deoarece nu există
control asupra situaţiei etc. Ulterior, deficitele specifice depresiei se
generalizează în urma unor atribuiri globale (toate situaţiile de viaţă) şi stabile
(întotdeauna).
Se poate, deci, identifica un stil atribuţional specific depresiei:
- atribuiri cauzale interne, stabile şi globale pentru evenimentele negative
[ex., „Am greşit pentru că sunt o persoană slabă din fire (factorul cauzal
este intern), întotdeauna ezit când trebuie să finalizez o sarcină (factorul

22
 cauzal este stabil) şi mi se întâmplă asta şi în profesie şi în viaţa
personală”(factorul cauzal este global)];
- atribuiri externe, instabile şi specifice pentru evenimentele pozitive [ex.,
“Am fost apreciat pentru că de data asta (factor cauzal instabil) am avut
noroc (factor cauzal extern)”].
Evenimentele / „Nu pot controla ceea ce Consecinţele gândurilor
Situaţiile mi se întâmplă.”, Deprimare;
negative de “Se întâmplă asta numai Apatie;
viaţă din cauza mea”, Oboseală;
“Întotdeauna se va Dificultăţi de somn;
întâmpla aşa”, Motivaţie scăzută
“În toate situaţiile vieţii pentru activităţi;
mele va fi la fel”. Lipsă de plăcere;
Apetit scăzut;
Vinovăţie;
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.

Exerciţiu aplicativ:
Analizaţi modul în care persoana pe care o ajutaţi are tendinţa să facă
atribuirea cauzei pentru evenimentele negative care i se întâmplă. Alegeţi 3
situaţii recente în care aţi sesizat că este foarte deprimat/ă. Dacă nu sunteţi
siguri, puteţi întreba ceilalţi membri ai familiei implicaţi în eveniment, chiar şi
persoana în cauză.

Evenimentul Atribuirea cauzei pentru acel Răspuns

negativ eveniment
1.Este din cauza mea. Da Nu
2. Este dintr-o cauză din afara mea. Da Nu
3. Cauza se va modifica în timp. Da Nu
4. Cauza va rămâne la fel cu trecerea Da Nu
timpului.
5. Cauza este prezentă doar în Da Nu
situaţia aceasta.
6. Cauza va fi prezentă în toate Da Nu
împrejurările vieţii mele.

Evenimentul Atribuirea cauzei pentru acel Răspuns

negativ eveniment
1.Este din cauza mea. Da Nu
2. Este dintr-o cauză din afara mea. Da Nu
3. Cauza se va modifica în timp. Da Nu
4. Cauza va rămâne la fel cu trecerea Da Nu
timpului.
5. Cauza este prezentă doar în Da Nu
situaţia aceasta.

23
 6. Cauza va fi prezentă în toate Da Nu
împrejurările vieţii mele.

Evenimentul Atribuirea cauzei pentru acel Răspuns

negativ eveniment
1.Este din cauza mea. Da Nu
2. Este dintr-o cauză din afara mea. Da Nu
3. Cauza se va modifica în timp. Da Nu
4. Cauza va rămâne la fel cu trecerea Da Nu
timpului.
5. Cauza este prezentă doar în Da Nu
situaţia aceasta.
6. Cauza va fi prezentă în toate Da Nu
împrejurările vieţii mele.

Obs. Dacă răspunsurile identificate urmează tiparul Da la 1,4,6 şi Nu la 2, 3, 5

persoana avută în vedere are un stil de atribuire care facilitează apariţia
depresiei.

(b) Disperarea

Păstrând ideea conform căreia pentru a fi deprimat este necesar ca

gândirea să îţi fie dominată de un stil atribuţional intern, stabil şi global,
conceptul de „Disperare” mută accentul de pe ideea de incontrolabilitate pe
cea de lipsă de speranţă – nu faptul că persoana percepe lipsa de control
asupra situaţiei este cel mai important lucru, ci faptul că nu vede o rezolvare a
acesteia în viitor (de ex., persoanele care cred în D-zeu sunt mai puţin
predispuse la depresie în condiţiile perceperii incontrolabilităţii unei situaţii,
deoarece ei cred că Divinitatea va aduce o rezolvare favorabilă a acesteia).

Evenimentele / “Se întâmplă asta numai Consecinţele gândurilor

Situaţiile din cauza mea”, Deprimare;
negative de “Întotdeauna se va Apatie;
viaţă întâmpla aşa”, Oboseală;
“În toate situaţiile vieţii Dificultăţi de somn;
mele va fi la fel”, Motivaţie scăzută
„În viitor nimic nu se va pentru activităţi;
îmbunătăţi”. Lipsă de plăcere;
Apetit scăzut;
Vinovăţie;
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.

(c) Gândirea distorsionată

24
 Punând bazele celei mai eficiente metode de abordare şi tratare a
depresiei, Aaron Beck (1967, 1976) arată că această tulburare are la origine
trei categorii de distorsiuni în gândirea oamenilor.
(1) „triada cognitivă”;
(2) erorile în gândire;
(3) schemele negative referitoare la propria persoană.

(1) „Triada cognitivă”

Acest concept se referă la perceperea şi interpretarea în termeni
negativi a propriei persoane, a situaţiei prezente şi a viitorului, chiar şi atunci
când sunt posibile şi alte interpretări mult mai pozitive. Spre exemplu, după o
ceartă cu partenerul de viaţă o persoană deprimată va gândi că: „Nu sunt
bună de nimic”, „Căsătoria mea este un dezastru” şi „Lucrurile vor merge din
rău în mai rău”.”

(2) Erorile în gândire

Pe lângă tendinţa de a judeca situaţiile negative prin „lentilele” triadei
cognitive, persoanele deprimate fac erori sistematice de gândire, care produc
simptomele acestei tulburări. Astfel apar o suită de reprezentări şi interpretări
eronate ale realităţii interne sau externe.

 Inferenţa arbitrară: extragerea unei concluzii fără a avea informaţii

suficiente sau când informaţiile existente infirmă acea concluzie. De
exemplu, cineva poate crede că atunci când face o greşeală cei din
jur îl vor considera incompetent, fără a avea date care să îi
confirme că într-adevăr aceasta este părerea lor.
 Abstracţiunea selectivă: focalizarea sistematică pe un aspect scos
din context, ignorând celelalte aspecte şi interpretând întreaga
situaţie pe baza acelui aspect. O persoană poate considera că dacă
şeful s-a uitat urât la ea într-o şedinţă asta înseamnă sigur că are
de gând să o concedieze, deoarece sigur crede doar lucruri rele
despre ea.
 Suprageneralizarea: extragerea unei concluzii pe baza unui
eveniment izolat extinderea acesteia la situaţii legate sau nu de
acesta. Astfel, o persoană poate considera că dacă una dintre
cererile sale a fost refuzată de cineva important, întotdeauna va fi
refuzat dacă va cere ceva acelei persoane.
 Gândirea de tipul „totul sau nimic”: se referă la plasarea
experienţelor şi a persoanelor în categorii extreme, catalogându-le
ca fiind sau bune sau rele. De exemplu, un elev care urmează să
dea admitere la facultate poate gândi: „Dacă nu iau nota maximă
înseamnă că sunt un ratat”.
 Exagerarea sau minimizarea semnificaţiei unor evenimente: O
persoană poate ajunge astfel să creadă că dacă cineva o laudă
vrea doar să fie politicos şi nu crede sincer că a meritat lauda,
minimizând astfel impactul efortului personal. Invers, o greşeală va
fi considerată exagerat de importantă, cu relevanţă pentru întreaga
viaţă.

25
  Personalizarea: atribuiri eronate asupra propriei persoane a
cauzelor unor evenimente. Astfel, o persoană care consideră că s-a
purtat stupid şi vede un grup de tineri râzând îşi va spune „Sigur râd
de mine pentru că mă dispreţuiesc!” considerând că reacţia
celorlalţi i se datorează.

(3) Schemele negative referitoare la propria persoană

Schemele cognitive/mentale sunt reprezentări organizate ale
cunoştinţelor anterioare, care ghidează interpretarea şi procesarea
informaţiilor noi, influenţând percepţia, atenţia, memoria şi gândirea. Aceste
scheme nu sunt în acţiune tot timpul, ele fiind activate de evenimentele
importante pentru persoană.
Schemele iau forma unor atitudini excesiv de rigide şi inadecvate faţă
de propria persoană şi a unor standarde extreme, perfecţioniste în funcţie de
care aceasta este judecată. Există două tipuri distincte de scheme care
predispun la depresie:
(2) scheme legate de autonomie (independenţă, standarde înalte
pentru propria persoană şi nevoia de realizare personală);
Exemple de standarde extreme:
 „Trebuie să câştig la orice competiţie în care mă implic”;
 „Nu suport locul doi”;
 „Trebuie să fiu cel mai bun în ceea ce fac”.
(3) scheme legate de sociotropie (dependenţă exagerată de ceilalţi şi
grijă excesivă pentru părerile lor, nevoie de siguranţă şi ataşament
de ceilalţi).
Exemple de atitudini inadecvate faţă de sine:
 „Am nevoie de cei din jurul meu”;
 „Nu pot exista fără relaţii semnificative”
 „Fără dragostea celorlalţi nu valorez nimic”.
Când sunt active, schemele facilitează receptarea informaţiei
congruente cu ele, resping informaţia incongruentă şi fac ca informaţia neutră
să fie interpretată ca fiind congruentă cu ele. Spre exemplu, cineva care crede
că este incompetent va sesiza mai repede critica la adresa greşelilor lui, va
percepe remarcile neutre ale şefilor ca fiind critice şi va trece cu vederea
laudele adresate performanţelor sale.
Schemele apar ca urmare a experienţelor din prima parte a vieţii şi
sunt apoi activate de evenimente importante pentru persoană, ducând la
apariţia unor gânduri automate (care vin „ca de la sine”) şi apoi la apariţia
manifestărilor specifice depresiei.

Experienţe timpurii
(ex., critică excesivă din partea părinţilor)

Scheme de dependenţă

Evenimente importante de viaţă (ex. divorţ)

Activarea schemelor şi formularea unor atitudini pe baza schemelor
legate de dependenţă
Ex., „Fără dragostea celorlalţi nu valorez nimic”.

26
 
Gânduri automate negative
„Nu mă pot descurca fără soţul meu”

Depresie

Exerciţiu aplicativ:
Identificaţi ce tipuri de credinţe domină gândirea persoanei avute în vedere în
situaţii de pierdere legate de autonomie (a unei competiţii, concurs pe post,
funcţie, supremaţie la...etc.) şi în situaţii de pierdere legate de dependenţă
(respect, admiraţia cuiva, prietenia sau dragostea cuiva etc.).

În situaţii de Tipuri de gânduri Răspuns Dacă Da, exemple de

pierdere legate gânduri ale sale ar
de autonomie: putea fi:
Daţi exemple: „Nu sunt bun/ă de Da .....................................
nimic.” Nu .....................................
.....................................
.....................................
„Situaţia în care mă Da .....................................
găsesc este un Nu .....................................
dezastru” .....................................
.....................................

„Lucrurile vor merge Da .....................................

din rău în mai rău”. Nu .....................................
.....................................
.....................................
În situaţii de Tipuri de gânduri Răspuns Dacă Da, exemple de
pierdere legate gânduri ale sale ar
de dependenţă: putea fi:
Daţi exemple: „Nu sunt bun/ă de Da .....................................
nimic.” Nu .....................................
.....................................
.....................................
„Situaţia în care mă Da .....................................
găsesc este un Nu .....................................
dezastru” .....................................
.....................................

„Lucrurile vor merge Da .....................................

din rău în mai rău”. Nu .....................................
.....................................
.....................................

Obs. Dacă sesizaţi mai multe răspunsuri Da decât Nu, persoana avută în
vedere are un stil de gândire care facilitează apariţia depresiei.

27
Care situaţii activează mai frecvent aceste gânduri nesănătoase, cele legate
de autonomie sau cele legate de dependenţă?
............................................................................................................................

Exerciţiu aplicativ:
Care dintre următoarele erori de gândire le puteţi identifica mai uşor în ceea
ce spune persoana pe care doriţi să o ajutaţi?

Erori de gândire: Exemple de astfel de gânduri:

 Inferenţa arbitrară: extragerea unei
concluzii fără a avea informaţii
suficiente sau când informaţiile
existente infirmă acea concluzie.
 Abstracţiunea selectivă: focalizarea
sistematică pe un aspect scos din
context, ignorând celelalte aspecte
şi interpretând întreaga situaţie pe
baza acelui aspect.
 Suprageneralizarea: extragerea
unei concluzii pe baza unui
eveniment izolat extinderea
acesteia la situaţii legate sau nu de
acesta.
 Gândirea de tipul „totul sau nimic”:
plasarea experienţelor şi a
persoanelor în categorii extreme,
catalogându-le ca fiind sau bune
sau rele.
 Exagerarea sau minimizarea
semnificaţiei unor evenimente:
lucrurile negative sunt mai
importante şi cele pozitive sunt mai
puţin importante decât în realitate.
 Personalizarea: atribuiri eronate
asupra propriei persoane a cauzelor
unor evenimente.

(d) Aşteptările rigide

Ellis (1958; 1994) considera că oamenii sunt mai fericiţi atunci când îşi
propun scopuri şi luptă să le atingă. Scopurile se construiesc în baza
credinţelor individului şi a consecinţelor din experienţele anterioare. Situaţiile
de viaţă pot favoriza sau împiedica realizarea scopurilor. Când evenimentele
blochează atingerea scopurilor unei persoane, aceasta trăieşte emoţii
negative.
Modul în care persoana îşi formulează aşteptările în situaţia în care i-
au fost împiedicate scopurile face ca emoţiile negative resimţite să fie
constructive, mobilizatoare sau dimpotrivă distructive, nesănătoase.
Aşteptările rigide, absolutiste (numite şi credinţe iraţionale) reprezintă o
altă categorie de gânduri care pot să ducă la apariţia simptomelor de tip
depresiv. Ele sunt convingeri absolutiste, dogmatice, rigide, care susţin emoţii
şi comportamente nesănătoase (Ellis şi Dryden, 1997). Aceste credinţe se

28
interpun între situaţiile de viaţă şi consecinţele comportamentale, cognitive,
biofiziologice sau subiective.
Distincţia dintre credinţele raţionale şi cele iraţionale se referă, în
principal, la utilitatea acestora vizavi de scopurile persoanei. Altfel spus, este
raţional ceea ce ajută oamenii să-şi atingă scopurile şi iraţional ceea ce-i
împiedică.

Credinţele iraţionale Credinţele raţionale

- sunt credinţe relevante pentru
scopurile persoanei (credinţe
evaluative);
- împiedică oamenii să îşi atingă
scopurile;
- sunt incorecte din punct de
vedere logic;
- sunt conforme cu realitatea în
care trăim;
- sunt formulate în termeni de
preferinţe (ex., „mi-ar plăcea să,
mi-aş dori”).
- sunt credinţe relevante pentru
scopurile persoanei (credinţe
evaluative);
- ajută oamenii să îşi atingă
scopurile;
- sunt corecte din punct de
vedere logic;
- nu sunt conforme cu realitatea
în care trăim;
- sunt formulate în termeni de
cerinţe şi pretenţii (ex., „Trebuie
neapărat”, „Vreau neapărat”).

Credinţele iraţionale se manifestă când apare o stare conflictuală şi,

deoarece sunt imposibil de satisfăcut întotdeauna, dau naştere la emoţii
nesănătoase (ex., depresie). De exemplu, o persoană care are credinţe
iraţionale de genul „Ceilalţi trebuie să mă respecte întotdeauna”, va avea
dificultăţi în relaţiile interpersonale deoarece va interpreta orice neglijenţă sau
greşeală a celorlalţi ca o lipsă de respect faţă de persoana sa, va avea o
mulţime de conflicte cu aceştia şi, în consecinţă, de multe ori va fi nefericit. În
schimb, o altă persoană care are credinţe mai raţionale, de genul „Mi-aş dori
foarte mult ca ceilalţi să mă respecte, chiar dacă uneori nu o fac; pot să
suport lucrul acesta întrucât înţeleg că şi ei sunt oameni şi pot greşi”. Aşadar
„iraţionalitatea” credinţelor se referă la faptul că aceste nu ajută individul ci,
dimpotrivă, împiedică adaptarea eficientă a acestuia la mediul în care trăieşte,
făcându-l nefericit.

Credinţe iraţionale Credinţe raţionale

Etichetarea negativă a propriei persoane sau Acceptarea necondiţionată a propriei

a altcuiva/devalorizare – credinţa că nu eşti
bun de nimic atunci când ţi se întâmplă
lucruri negative.
Nevoia şi pretenţia de a fi perfect – credinţa
că trebuie să faci totul perfect şi este
îngrozitor să greşeşti.
Pretenţia că în viaţă lucrurile trebuie să se
întâmple aşa cum doreşti tu.
persoane şi a altor persoane, păstrând
atitudinea critică faţă de comportamente,
gânduri şi emoţii – credinţa că dacă ţi s-a
întâmplat un lucru rău nu înseamnă că tu ca
persoană nu eşti bun de nimic.
Acceptarea cu responsabilitate a riscurilor –
credinţa că este normal ca oamenii să facă
greşeli, deşi acest lucru merită evitat pe cât
posibil printr-o informare şi pregătire cât mai
riguroase.
Preferinţa ca în viaţă să ţi se îndeplinească
dorinţele, fără a avea pretenţia ca acest lucru
să se întâmple de fiecare dată.

29
Căutarea cu obstinaţie a aprobării din partea
celorlalţi – credinţa că persoanele din jur
trebuie să fie mereu de acord cu ceea ce faci
sau gândeşti şi că este insuportabil ca ceilalţi
să te creadă prost.
Toleranţă scăzută la frustrare – convingerea
că în viaţă scopurile propuse trebuie să fie
uşor de atins şi că viaţa trebuie să fie
palpitantă şi plăcută, altfel este insuportabil.
Intoleranţa faţă de ceilalţi – convingerea că
dacă ceilalţi sunt nedrepţi cu noi,
nerespectuoşi sau diferiţi atunci merită să fie
pedepsiţi şi consideraţi inferiori.
Catastrofare – credinţa că dacă ceva rău s-a
întâmplat sau s-ar putea întâmpla, acest
lucru este îngrozitor, cel mai rău lucru posibil,
iar dacă acest lucru se întâmplă nu mai poate
exista vreo şansă de fericire.
Dorinţa de a fi aprobat de ceilalţi, fără a căuta
cu tot dinadinsul acest lucru – credinţa că
este bine ca ceilalţi să fie de acord cu tine,
însă acest lucru nu este posibil întotdeauna,
ceea ce este normal şi suportabil.
Toleranţă ridicată la frustrare – convingerea
că în viaţă există atât momente uşoare şi
plăcute, cât şi momente mai dificile, iar
acestea din urmă pot fi suportate şi depăşite.
Toleranţa faţă de ceilalţi – convingerea că
dacă ceilalţi sunt nedrepţi cu noi,
nerespectuoşi sau diferiţi pot fi acceptaţi ca
fiinţe umane, păstrând însă atitudinea critică
faţă de comportamentele, gândurile şi
emoţiile lor.
Evaluarea nuanţată a caracterului aversiv al
unei situaţii - credinţa că dacă ceva rău s-a
întâmplat sau s-ar putea întâmpla, există cu
siguranţă şi alte lucruri mai rele în viaţă, iar
acestea pot fi depăşite.

Cum de avem aşteptări rigide?

APARIŢIA:
Conform specialiştilor, există o tendinţă accentuată a indivizilor umani
de a cultiva aşteptări rigide. Fiinţa umană are o bază biologică care o
predispune la dezvoltarea şi menţinerea anumitor caracteristici, de unde
rezultă uşurinţa achiziţiei şi dificultatea modificării materialului deja
achiziţionat.
Indiferent de modelele la care au fost expuşi în pe parcursul vieţii, oamenii
au o tendinţă înnăscută de a transforma dorinţele şi preferinţele puternice în
pretenţii absolute, dogmatice. De multe ori, acestora le este mai uşor să
înveţe comportamente şi obiceiuri negative, care sunt în detrimentul lor şi au
dificultăţi majore în a menţine un mod raţional de gândire şi comportament.
Aşadar, gândirea rigidă şi iraţională este determinată, în mare măsură,
de factori biologici aflaţi în interacţiune cu modelele parentale, factorii culturali
etc. (Ellis & Dryden, 1997). În consecinţă, aceasta poate fi schimbată, însă
schimbarea presupune efort şi perseverenţă din partea individului.

MENŢINEREA:
Oamenii aduc în experienţele lor de viaţă capacitatea de a-şi genera
tulburări emoţionale. Aceste tulburări sunt menţinute prin mai multe
mecanisme:
(1) oamenii nu sesizează că tulburările psihice sunt frecvent datorate
credinţelor absolutiste pe care le au şi nu situaţiilor sau evenimentelor;
(2) oamenii îşi menţin tulburările psihice generând, în prezent, credinţe
iraţionale (importanţa prezentului);
(3) oamenii îşi pot influenţa şi schimba credinţele iraţionale doar printr-un
efort susţinut;
(4) aderarea la o filozofie a intoleranţei la frustrare – întrucât schimbarea
presupune efort şi, deci, trăirea unor emoţii mai incomode decât
tulburarea cu care persoana deja s-a obişnuit, apare rezistenţa la
schimbare, care poate fi depăşită prin persistenţa în sarcină;

30
 (5) teama de propriile emoţii negative nesănătoase îl determină pe individ
să evite cu obstinaţie situaţiile care le-ar putea genera; în consecinţă,
credinţele iraţionale nu pot fi infirmate prin confruntarea cu realitatea;
(6) defensele umane – sunt o consecinţă a apariţiei emoţiei negative şi se
referă mai ales la minimalizarea sau negarea existenţei problemei. Au
rolul de a diminua disconfortul dat de anxietate şi autodenigrare;
(7) beneficiul perceput – problemele pot fi perpetuate de beneficiul pe
care-l percepe persoana în situaţia în care se găseşte;
(8) profeţia care se împlineşte – aşteptările faţă de finalitatea unei situaţii îi
fac pe oameni să genereze în ei şi ceilalţi răspunsuri care le confirmă
predicţiile.
(Power & Dalgleish, 1997)

La baza tulburării de tip depresiv stă tendinţa individului de a avea

aşteptări rigide, iraţionale faţă de sine, ceilalţi şi viaţă, aşteptări care nu pot fi
îndeplinite (ex., „Trebuie să fiu iubit întotdeauna”, „Trebuie să mă respecte toţi
oamenii”, „Trebuie să-mi fie mereu alături persoanele importante pentru
mine”). În urma eşecului, persoana se va evalua negativ, global, catalogându-
se ca fiind rea şi lipsită de valoare. Etichetarea negativă a propriei persoane
exprimă faptul că cineva îşi evaluează întreaga fiinţă, tot ce a fost, este şi va fi
vreodată, tot potenţialul şi toate comportamentele sale printr-o etichetă la care
a ajuns de la un comportament negativ sau o greşeală într-o situaţie
particulară. Altfel spus, persoana se identifică injust cu unul dintre
comportamentele sale.

Comportamentele
mele pe parcursul „Deoarece am făcut
întregii vieţi acea greşeală, eu
sunt un ratat.”


Comportament +
Comportament -
Comportament +
Comportament -
Comportament +
Comportament +
Comportament +
Comportament - etc.

Evenimentele / „Trebuie să fiu iubit de Consecinţele gândurilor

Situaţiile cei din jur şi deoarece am Deprimare;
negative de făcut o greşeală înseamnă Apatie;
viaţă că sunt o persoană rea, Oboseală;
care nu merită să fie Dificultăţi de somn;
iubită”. Motivaţie scăzută
pentru activităţi;
Lipsă de plăcere;
. Apetit scăzut;
Vinovăţie;
31
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.
 Opusul evaluării globale negative a propriei persoane este acceptarea
necondiţionată a propriei persoane. Acceptarea necondiţionată constituie
totodată şi o filosofie de viaţă care constituie un factor de protecţie împotriva
tulburărilor emoţionale. Această filosofie are trei principii fundamentale:
1. Acceptare necondiţionată a celor din jur
- este important ca persoana să conştientizeze şi să accepte faptul că
face parte dintr-o structură socială în cadrul căreia trebuie să manifeste
grijă şi înţelegere pentru cei din jur; acest lucru presupune acceptarea
celorlalţi ca fiinţe umane valoroase, indiferent dacă aceştia se
comportă moral, competent sau corect;
- deşi persoana ca atare nu poate fi catalogată ca fiind bună sau rea,
comportamentele, gândurile sau emoţiile acesteia pot fi evaluate; altfel
spus, este bine să îi acceptăm pe cei din jur, fără însă a le accepta
comportamentele sau gândurile negative sau greşite.
2. Acceptarea necondiţionată a propriei persoane
- pe lângă acceptarea necondiţionată a celorlalţi, oamenii trebuie să
înveţe să se accepte pe ei înşişi;
- dobândirea acceptării necondiţionate a propriei persoane se face
învăţând să nu dai niciodată note sinelui, sufletului sau esenţei tale,
adică persoanei care eşti şi care are valoare intrinsecă prin simplul fapt
că există şi supunând evaluării doar comportamentele, afectele sau
gândurile tale;
- acceptarea propriei persoane presupune şi asumarea propriei
imperfecţiuni, conştientizând că nimeni nu este perfect iar omul e
supus greşelii.
3. Acceptarea necondiţionată a condiţiilor de viaţă
- oamenii sunt înclinaţi să caute mereu gratificarea imediată şi împlinirea
rapidă a dorinţelor lor; de aceea este bine ca oamenii să înveţe să-şi
urmărească cu realism scopurile, fără a emite pretenţii iluzorii asupra
condiţiilor de viaţă; scopul este de a dobândi o toleranţă mare la
frustrare, acceptând ceea ce nu poate fi schimbat şi schimbând ceea
ce este dificil de acceptat.
(după Ellis, 2002)

Exerciţiu aplicativ:
Identificaţi ce tipuri de credinţe (iraţionale sau raţionale) domină gândirea
persoanei avute în vedere în situaţii de pierdere legate de autonomie (a unei
competiţii, concurs pe post, funcţie, supremaţie la...etc.) şi în situaţii de
pierdere legate de dependenţă (respect, admiraţia cuiva, prietenia sau
dragostea cuiva etc.).

În situaţii de pierdere El/ea gândeşte frecvent că: Răspuns:

legate de autonomie:

32
 Daţi exemple de 1. „Atunci când greşesc într-o Da Nu
situaţii: sarcină importantă mă pot accepta
cu limitele mele şi nu mă condamn
pentru că nu am reuşit”;
2. „Dacă nu îndeplinesc bine Da Nu
sarcinile importante pentru mine
este deoarece sunt o persoană rea
şi lipsită de valoare”;
3. „Eşecul la sarcinile importante Da Nu
îmi arată că sunt o persoană rea şi
incompetentă”;
4. „Cred că rămân o persoană Da Nu
competentă, chiar dacă am
rezultate slabe la unele sarcini
importante pentru mine”.
În situaţii de pierdere El/ea gândeşte frecvent că: Răspuns:
legate de dependenţă:
Daţi exemple de 5. „Dacă oameni importanţi pentru Da Nu
situaţii: mine nu mă plac este din cauză că
sunt o persoană rea şi nesuferită”;
6. „Atunci când oameni importanţi Da Nu
pentru mine nu mă plac, asta nu se
răsfrânge asupra valorii mele ca
persoană”;
7. „Trebuie să fiu plăcut de oamenii Da Nu
importanţi pentru mine şi nu voi
accepta să nu fiu plăcut de ei”;
8. „Dacă sunt respins/ă de cineva Da Nu
pe care îl/o plac, pot să mă accept
pe mine însămi/însumi şi să îmi
recunosc valoarea ca fiinţă umană”.

Obs. Dacă aţi bifat răspunsul Da la 2, 3, 5, 7 şi Nu la 1, 4, 6, 8 persoana

avută în vedere are un stil de gândire rigid care facilitează apariţia depresiei.

Aşadar, până în acest moment, s-a văzut că ceea ce numim depresie

apare ca urmare a unor gânduri specifice care produc simptomele /
manifestările acestei tulburări.

Evenimentele / - Neajutorare învăţată Consecinţele gândurilor

Situaţiile Deprimare;
negative de - Disperare Apatie;
viaţă Oboseală;
- Gândire distorsionată Dificultăţi de somn;
Motivaţie scăzută
- Aşteptări rigide pentru activităţi;
Lipsă de plăcere;
Apetit scăzut;
Vinovăţie;
33
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.
(e) Abilităţile de rezolvare a problemelor
Există şi specialişti care arată că legătura dintre stresul apărut în urma
relaţiei evenimente de viaţă-credinţe şi simptomele de depresie poate fi
modificată într-un sens sau în celălalt de abilităţile de rezolvare a problemelor
de care dispune persoana (Nezu,1987). Astfel, depresia poate fi şi rezultatul
unor deficite la oricare dintre componentele rezolvării de probleme:
(a) identificarea şi definirea problemei;
(b) stabilirea scopurilor;
(c) generare de alternative;
(d) evaluarea consecinţelor fiecărei variante;
(e) alegerea unei alternative;
(f) implementarea / punerea în practică a soluţiei alese;
(g) evaluare / verificare.
Persoanele cu abilităţi de rezolvare a problemelor superior dezvoltate
vor face mai rar depresie, deoarece vor fi mai eficiente în abordarea situaţiilor
problematice, care nu vor mai fi astfel percepute ca potenţial periculoase sau
ca ducând inevitabil la pierderi ireversibile.

Abilităţile de
rezolvare a
problemelor

Evenimentele / - Neajutorare învăţată Consecinţele gândurilor

Situaţiile Deprimare;
negative de - Disperare Apatie;
viaţă Oboseală;
- Gândire distorsionată Dificultăţi de somn;
Motivaţie scăzută
- Aşteptări rigide pentru activităţi;
Lipsă de plăcere;
Apetit scăzut;
Vinovăţie;
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.

34
3. Cum luptăm cu depresia?
Imediat ce persoana sesizează că începe să aibă simptomele specifice
depresiei şi că viaţa începe să i se schimbe în rău, îşi mobilizează toate
resursele de care dispune pentru a controla manifestările identificate. Dacă
reuşeşte să găsească modalităţi eficiente de autocontrol, atunci problemele
se vor reduce, revenind la starea iniţială de bine. Dacă, însă, metodele alese
sunt ineficiente, ba mai mult sunt dăunătoare, acestea produc o amplificare a
problemelor. La această situaţie, individul răspunde cu noi încercări de control
a emoţiilor, comportamentelor, reacţiilor biofiziologice şi a gândirii. Ciclul
simptome - modalităţi de control - simptome continuă până identificarea
soluţiei adecvate, care în ultimă instanţă va fi apelul la un specialist în
sănătate mentală (David, 2007).
Unele dintre metodele utile în controlul manifestărilor de început ale
depresiei sunt:
(a) căutarea susţinerii din partea persoanelor
apropiate;
(b) implicarea în activităţi plăcute şi amuzante;
(c) reducerea sarcinilor solicitante pentru a face
faţă mai bine celor rămase;
(d) planificarea activităţilor zilnice astfel încât să
nu existe perioade prelungite de inactivitate;
(e) rezolvarea problemelor practice, împărţindu-
le în probleme mai mici, etc.
Printre modalităţile dăunătoare de control a manifestărilor de început
ale depresiei se numără:
(a) izolarea socială;
(b) repausul la pat;
(c) consumul de alcool şi droguri;
(d) acceptarea unor noi sarcini pe lângă cele deja asumate;
(e) reducerea implicării în activităţi care fuseseră plăcute înainte de
debutul simptomatologiei.

3.1. Cum să ne ajutăm singuri – ce pot face eu pentru persoana de lângă

mine?

3.1.1. Reintroducerea comportamentelor recompensate

În tulburările de tip depresiv se constată un cerc vicios în care, în

încercarea de a-şi conserva energia, persoana afectată face tot mai puţine
lucruri, devenind din ce în ce mai apatică şi mai deprimată. Pentru a depăşi
această spirală a pasivităţii, este esenţială implicarea într-un număr tot mai
mare de comportamente plăcute şi recompensate.

(a) MOBILIZAREA
Primul pas în acest sens este mobilizarea iniţială, dificilă mai ales
datorită gândurilor care apar legate de rolul şi efectul implicării în activităţi. În
general, datorită senzaţiei de oboseală şi de lipsă de energie, persoana

35
depresivă va evita efortul fizic sau mental. Mai mult, aceasta nu se crede în
stare să ducă până la capăt lucrurile pe care le-ar putea începe.
Reţineţi însă că:
Efortul fizic / Activităţile fizice: Efortul mental / Activităţile mentale:
- duce la recompense sociale, - ocupă mintea, care nu mai are
afective, chiar materiale ceea ce timp să se centreze pe gândurile
reduce deprimarea; care provoacă depresie;
- conferă sentimentul de - dă senzaţia de control asupra
competenţă după reuşite; vieţii prin planurile făcute;
- permite testarea şi descoperirea - permite găsirea unor noi soluţii,
unor activităţi plăcute. neanticipate.
În scopul mobilizării iniţiale, ajutaţi persoana:
- să îşi stabilească un scop neameninţător; spre exemplu puteţi să îi
propuneţi să facă doar primul pas la început – planificarea viitoarelor
activităţi;
- să îşi împartă activităţile în paşi mici, uşor de făcut; o dată făcut primul
pas vă va fi mai uşor să treceţi la al doilea, apoi la al treilea;
- să îşi stabilească recompense pentru fiecare pas reuşit;
- să îşi stabilească cine îi oferă recompensele (şi le oferă singură sau o
ajută cineva).

(b) AUTOMONITORIZAREA
Pentru a evalua ce activităţi ar trebui introduse în programul zilnic şi în
ce momente, încercaţi să ajutaţi persoana deprimată să îşi observe sistematic
programul din momentul de început. Acest lucru îi va da posibilitatea să
conştientizeze activităţile pe care încă le mai face şi să îşi reamintească
comportamentele pe care le făcea cândva dar acum au dispărut. Încercaţi să
vă asiguraţi că nu amână notarea în jurnal şi evaluarea activităţilor, deoarece
distorsiunile în memorie specifice depresiei îi vor scădea mult din precizia
acestei activităţi. În plus, tendinţa depresivului de a-şi reaminti doar aspectele
neplăcute (specifică depresiei) îi va întări convingerea eronată că nu sunt
multe activităţi care pot să îi ofere satisfacţie.
În aceasta etapă, trebuie evaluate şi alte două aspecte relevante
pentru eliminarea depresiei:
- plăcerea pe care o oferă fiecare activitate făcută;
- sentimentul de competenţă pe care îl obţine în urma activităţilor făcute.

Exerciţiu aplicativ:

36
Stabiliţi împreună cu persoana în cauză că timp de o săptămână va ţine un
jurnal în care va nota activităţile pe care le face în fiecare zi. Pentru fiecare
activitate în parte, va nota şi plăcerea resimţită în urma ei şi sentimentul de
competenţă obţinut.
Astfel, alături de fiecare activitate din jurnal va scrie un P pentru plăcere şi un C
pentru competenţă şi va aloca fiecărei litere un număr de steluţe (între 0-5) prin
care indică intensitatea plăcerii şi a competenţei.

Orele Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică

8-10 Îmi fac Îmi fac
patul – patul –
P**, C* P**, C*
Fac duş Iau micul
– P***, C* dejun –
Iau micul P****, C*
dejun –
P*****, C*

10-12
12-14
14-16 Merg la o
prietenă
– P*****,
C
16-18
18-20
20-22
În jurnalul de mai jos aveţi câteva activităţi pentru exemplificare.

Atenţie!
- Aveţi grijă ca persoana pe care o ajutaţi să completeze jurnalul în fiecare zi;
dacă observaţi că nu a reuşit într-o zi, ajutaţi-o fără a o critica;
- Aduceţi-i aminte, cu tact, să evalueze competenţa şi plăcerea obţinute
imediat după fiecare activitate monitorizată;
- Dacă face comportamente pe care dvs. le observaţi dar ea le „uită”, ajutaţi-o
să şi le reamintească;
- Oferiţi recompense (în special recompense sociale: laudă, încurajare etc.)
pentru reuşitele persoanei – spre exemplu, dacă reuşeşte să monitorizeze
cu ajutor minim o zi etc.

(c) PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR VIITOARE

Pe baza informaţiilor obţinute în monitorizare, veţi trece la „umplerea

golurilor” din zi cu activităţile cele mai plăcute şi care conferă sentimentul de
competenţă. Activităţile planificate vor da un ritm mai alert vieţii şi vor preveni
apatia.

37
 Ajutaţi persoana în elaborarea unei planificări eficiente, reamintindu-i:
- Să îşi stabilească 10-15 minute la începutul sau la finalul zilei pentru a
face planul pentru ziua următoare;
- Să păstreze o uşoară flexibilitate în planificare. Altfel spus, dacă apare
ceva neprevăzut să nu intre în panică pentru că nu va reuşi să se ţină de
program. Reprogramaţi pe ziua următoare activitatea sau activităţile care
nu au putut fi făcute şi continuaţi cu planul zilei din momentul în care
dispare elementul neprevăzut;
- Să se implice în activităţile planificate chiar dacă nu are chef şi dispoziţie
să le facă. Insistaţi să evalueze la finalul lor plăcerea şi competenţa
resimţite;
- Să alterneze activităţile foarte plăcute cu activităţi obligatorii dar care
produc sentimentul de competenţă;
- Să rupă activitatea în fragmente mai mici şi să faceţi doar câte astfel de
fragmente poate, dacă la începutul activităţii este convins/ă că nu va putea
merge până la capăt;
- Să îşi stabilească recompense pentru succesele în respectarea
programului;
- Să găsească persoane dispuse să îi ofere astfel de recompense (oferindu-
vă şi dvs.).

Exerciţiu aplicativ:
Folosind jurnalul zilnic şi monitorizările săptămânii anterioare, ajutaţi persoana
deprimată să îţi planifice activităţile pentru săptămâna care urmează, astfel încât
golurile să fie în mare parte umplute. După executarea fiecărei activităţi, amintiţi-
i să evalueze, pentru fiecare activitate în parte, plăcerea resimţită în urma ei şi
sentimentul de competenţă obţinut.
Alături de fiecare activitate din jurnal va nota un P pentru plăcere şi un C pentru
competenţă şi va aloca fiecărei litere un număr de steluţe (între 0-5) prin care va
indica intensitatea plăcerii şi a competenţei.

Orele Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică

8-10
10-12
12-14
14-16
16-18
18-20
20-22

Exerciţiu aplicativ:
Încercaţi să stimulaţi schimbarea în persoana deprimată, schimbându-vă
propriul mod de a reacţiona la comportamentele acesteia.

Etape în apariţia şi evoluţia depresiei Reacţii alternative mai eficiente

Apariţia unei situaţii stresante (care solicită Apariţia unei situaţii stresante (care solicită la
la maxim resursele de adaptare ale maxim resursele de adaptare ale persoanei)
persoanei) 


38
 Primele semne ale unei stări de
tristeţe/deprimare, ca urmare a dificultăţii
în gestionarea situaţiei stresante
 
Persoanele apropiate celui afectat
răspund imediat cu manifestări sincere
de îngrijorare şi susţinere
 îngrijorare din partea celorlalţi
În încercarea de a face faţă situaţiei,
comportamentele persoanei deprimate
devin din ce în ce mai mult solicitări şi
pretenţii

Comportamentele negative ale
persoanei deprimate trezesc tot mai
mult în cei apropiaţi resentimente şi
furie
 ......................................................................
În acelaşi timp, ca urmare a sesizării
stării de distres a persoanei deprimate,
cei apropiaţi trăiesc sentimente de
vinovăţie, care blochează exprimarea
directă a ostilităţii faţă de aceasta
 ...........
În încercarea de a-şi controla
sentimentele de furie şi vinovăţie,
persoanele apropiate răspund cu
manifestări contradictorii, de ostilitate
mascată dar şi de falsă susţinere
 ......................................................................
Conştientizând şi simţind respingerea din
aceste mesaje discrepante, persoana
deprimată va etala şi mai multe simptome
în încercarea de a obţine suport, ceea ce
va creşte dificultatea de interacţiune cu
aceasta

Acest proces de amplificare a unor
conduite deviante poate evolua până la
Primele semne ale unei stări de
tristeţe/deprimare, ca urmare a dificultăţii în
gestionarea situaţiei stresante
Sugestii: amintiţi-vă că persoana
deprimată caută soluţii concrete la
problemele sale, nu doar susţinere şi
.....................................................................
.....................................................................
.....................................................................

În încercarea de a face faţă situaţiei,
comportamentele persoanei deprimate devin
din ce în ce mai mult solicitări şi pretenţii

Sugestii: încercaţi să vă controlaţi furia.
Nu uitaţi, emoţiile dvs. vă aparţin şi nu se
datorează celuilalt, ci propriilor aşteptări
......................................................................
......................................................................

Sugestii: Încercaţi să vă transformaţi
ostilitatea în nemulţumire, pe care să vă
asumaţi responsabilitatea de a o
comunica, în ciuda propriilor
emoţii. ............................................................
......................................................................
......................................................................

Sugestii: Fiţi sincer şi subliniaţi şi
lucrurile care vă plac şi cele care nu vă
plac. Accentuaţi disponibilitatea de a oferi
ajutor, dacă persoana acceptă.
.......................................................................
......................................................................

Conştientizând şi simţind respingerea din
aceste mesaje discrepante, persoana
deprimată va etala şi mai multe simptome în
încercarea de a obţine suport, ceea ce va
creşte dificultatea de interacţiune cu aceasta

Sugestii: Rupeţi cercul vicios implicând
persoana afectată în procesul de a decide
39
 punctul în care persoanele apropiate fie ce este de făcut. Arătaţi faptul că valorizaţi
se retrag din interacţiunea cu cel omul şi succesele anterioare şi că aveţi
deprimat, fie solicită spitalizarea încredere că împreună veţi găsi o soluţie
acestuia să treceţi peste asta:
.......................................................................
......................................................................
......................................................................

Dacă după schimbarea reacţiilor dvs. sesizaţi modificări în comportamentul celuilalt,

notaţi modificările sesizate:

3.1.2. Modificarea gândurilor nefolositoare

În intervenţie, se vehiculează două modalităţi de control a depresiei

prin acţiunea asupra atribuirilor:

(a) Mezatribuirea – în care atribuirile sunt direcţionate spre alte cauze

decât cele reale. Spre exemplu, într-un tip de intervenţie paradoxală,
persoanelor suferinde de insomnie li se prescrie medicaţie placebo (ex.
pastile de zahăr), explicându-li-se că agitaţia pe care o resimt se datorează
medicaţiei primite. În consecinţă, ei nu mai atribuie agitaţia insomniei ci
medicaţiei administrate, diminuându-se considerabil afectele negative legate
de imposibilitatea de a adormi.
Mezatribuirea presupune câteva condiţii obligatorii: cauza reală a
activării să nu fie evidentă, sursa mezatribuirii să fie clară, sursa falsă să pară
plauzibilă, persoana să creadă că sursa falsă are un impact real. De
asemenea, nu se recomandă în situaţii în care activarea fiziologică este
extrem de ridicat.

(b) Reatribuirea – vizează modificarea stilului atribuţional, pe

dimensiunile sale relevate. Astfel, se pare că în cazul simptomatologiei
depresive importante sunt globalitatea şi stabilitatea sursei pentru
evenimentele negative. Totuşi, există şi situaţii în care dimensiunea
controlabilităţii joacă un rol extrem de important; s-a constatat că la bolnavii
cronici, internaţi în spitale de mult timp, ameliorarea sentimentului de
controlabilitate are efecte pozitive asupra stimei de sine şi speranţelor de
vindecare.

Exerciţiu aplicativ:
Identificaţi evenimente negative recente în care aţi observat că persoana pe
care o ajutaţi este deprimată, identificaţi prin discuţii atribuirea cauzei şi
sugeraţi cauze alternative, astfel încât să se diminueze emoţia negativă.

Evenimentul Atribuirea cauzei pentru acel Numiţi cauza

40
 negativ eveniment
1.Este din cauza mea.
2. Este dintr-o cauză din afara
mea.
3. Cauza se va modifica în timp.
4. Cauza va rămâne la fel cu
trecerea timpului.
5. Cauza este prezentă doar în
situaţia aceasta.
6. Cauza va fi prezentă în toate
împrejurările vieţii mele.
Sugeraţi cauze alternative posibile, externe, instabile şi specifice:
1.......................................................................................................................
2.......................................................................................................................
3.......................................................................................................................
4.......................................................................................................................
5.......................................................................................................................

Modificarea erorilor de gândire se face frecvent prin două metode:

- metoda listei: persoana va identifica şi nota evenimentele care susţin
gândul eronat şi evenimentele care îl infirmă. După ce se analizează
aceste evenimente şi se observă că sunt mai multe evenimente care
infirmă gândul eronat se propune un alt gând care este în conformitate cu
lista realizată.

Gândul meu: Fapte care îmi susţin Fapte care îmi

/ confirmă gândul: contrazic / infirmă
gândul:
„................................”

- metoda experimentului: corectitudinea gândului eronat este verificată în

viaţa de zi cu zi într-o serie de „experimente”.

Gândul eronat Ex., „Colega mea nu vrea să vorbească cu

mine”
Încrederea că acest gând
este corect %
Experiment prin care se Merg să o întreb dacă vrea să vorbească cu
testează corectitudinea mine.
gândului
Analizarea şi explicarea
rezultatelor experimentului
Extragerea concluziilor şi
reevaluarea încrederii în
gândul eronat
Formularea unui gând
alternativ, corect

41
Exerciţiu aplicativ:

Ajutaţi persoana deprimată să elaboreze cât mai multe experimente prin care
îşi poate testa gândurile care îi vin în minte când este deprimată. Folosiţi
tabelul de mai jos.

Gândul eronat
Încrederea că acest gând
este corect %
Experiment prin care se
testează corectitudinea
gândului
Analizarea şi explicarea
rezultatelor experimentului
Extragerea concluziilor şi
reevaluarea încrederii în
gândul eronat
Formularea unui gând
alternativ, corect
Exemple de experimente:
- întrebarea unei persoane ce gândeşte despre mine;
- efectuarea unui comportament pentru a vedea cum reacţionează
cineva;
- implicarea deliberată într-o situaţie jenantă pentru a vedea cum mă
simt şi cum reacţionează cei din jur când mă comporta nepotrivit;
- „planificarea” unei greşeli pentru a testa dacă cineva relevant îşi
schimbă radical părerea despre mine dacă fac o greşeală etc.

Modificarea aşteptărilor rigide se poate face printr-o varietate foarte

mare de metode, mergând de la tehnici consacrate, până la literatură,
cântece sau texte religioase. Identificarea, testarea şi schimbarea gândurilor
iraţionale nu este întotdeauna uşoară. Mai jos aveţi câteva modalităţi mai
facile de schimbare a aşteptărilor rigide.

(a) Evaluarea nuanţată a persoanei şi situaţiei (pentru evaluare globală

negativă)
Deseori, atunci când într-un interval scurt de timp ni se întâmplă mai
multe lucruri negative sau auzim de la alţii mai multe păreri proaste despre noi
tindem să generalizăm. Consecinţa acestui fenomen este că ne considerăm
“proşti”, “incapabili” sau “incompetenţi” şi/sau considerăm situaţia ca fiind
“groaznică” ori “fără ieşire”.
Străduiţi-vă să luaţi în considerare atât succesele, cât şi eşecurile, atât
evenimentele pozitive cât şi pe cele negative, atât trăsăturile pozitive cât şi pe
cele negative atunci când vă evaluaţi întreaga persoană, conştientizând că un
verdict de pozitiv sau negativ nu este posibil pentru întreaga fiinţă a dvs., doar
pentru anumite comportamente izolate.

42
 (b) Renunţarea la pretenţii absolutiste (pretenţia ca dorinţele noastre să
se îndeplinească întotdeauna)
Uneori avem tendinţa să considerăm că dacă dorim extrem de mult
ceva acea dorinţă trebuie cu necesitate să se îndeplinească. Există situaţii în
care, în ciuda eforturilor noastre, planurile pe care le-am făcut dau greş.
Desigur că nimeni nu ar vrea ca acest lucru să i se întâmple lui (mai ales dacă
este vorba şi de ceva important pentru el). Însă a accepta că nu toate
dorinţele pe care le ai se pot îndeplini înseamnă a accepta realitatea aşa cum
este ea. Încercaţi să faceţi diferenţa între situaţiile care trebuie cu necesitate
să existe pentru a supravieţui (ex. apă, alimente, căldură etc.) şi situaţiile care
ar fi de dorit să se întâmple (ex. aprecierea celorlalţi, comportament fără
greşeală).

Exerciţiu aplicativ:
1.Încercaţi să analizaţi împreună cu persoana deprimată evenimentele zilei de
ieri, pornind de la premisa că dorinţele tuturor persoanelor cu care v-aţi întâlnit
devin automat realitate. Ce s-ar întâmpla dacă doi oameni ar avea dorinţe
opuse. Accentuaţi comicul unor astfel de situaţii.
2. Discutaţi împreună cu persoana pe care o ajutaţi ce aspecte pozitive se pot
identifica la faptul că uneori dorinţele noastre nu devin realitate.

(c) Utilizarea textelor literare

Exerciţiu aplicativ:
Analizaţi modul în care Abatele Faria din romanul „Contele de Monte Cristo”
de Alexandre Dumas gândea referitor la propria-i persoană, din perspectiva
noţiunii de acceptare necondiţionată.
Puneţi accent pe ideea de om imperfect care însă poate face lucruri
importante dacă crede în potenţialul său, în ciuda limitelor ce vin din afară.

(d) Utilizarea textelor religioase

Acceptarea necondiţionată a propriei persoane se exprimă într-o serie
de reacţii care apar în momentul în care persoana este pusă în situaţii dificile.
Printre aceste se numără:
- Conştientizarea şi acceptarea imperfecţiunii şi a greşelii;
- Iertarea greşelii proprii sau a altuia;
- Valorizarea propriei persoane şi a celorlalţi, în ciuda imperfecţiunii şi a
greşelii.
Exerciţiu aplicativ:
Analizaţi împreună cu persoana deprimată versetele din Biblie de mai jos,
din perspectiva noţiunii de acceptare necondiţionată.
- “Cum ar putea fi omul fără vină înaintea lui Dumnezeu?” (Iov 25:4)
- “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei 7:1)
- “Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi
şi se va măsura” (Matei 7:2)
- “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi în faptul că, pe când
eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Romani 5:8)
- “Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea
nu se va muta de la tine şi legământul meu de pace nu se va clătina”
(Isaia 54:10)
Puneţi accent pe idea că poţi face greşeli şi poţi fi imperfect, dar valoros în

43
 acelaşi timp.

3.1.3. Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare de probleme şi a

abilităţilor de comunicare cu ceilalţi.

(a) Rezolvarea de probleme

O situaţie problematică apare atunci când persoana se confruntă cu o

împrejurare pentru care nu are elaborat un răspuns adaptativ, eficient altfel
spus cu un obstacol pe care nu ştie cum să îl depăşească.
Înainte de a începe antrenamentul în rezolvarea problemelor, trebuie
înţelese câteva aspecte elementare:
- problemele sunt o parte normală a vieţii oamenilor şi putem învăţa
să le rezolvăm;
- este important să putem identifica problemele atunci când ele apar
şi să acţionăm corespunzător pentru a le rezolva;
- rezolvarea eficientă a problemelor presupune evaluarea atentă a
diferitelor modalităţi de acţiune .
(Spiegler şi Guevremont, 1993)

Paşii care trebuie urmaţi în rezolvarea problemelor sunt:

1. identificarea/definirea problemei. Care este problema? Definirea eficientă a

unei probleme presupune transpunerea acesteia în termeni concreţi, de
comportament.

2. stabilirea scopurilor. Ce voi face, cum vreau să stea lucrurile? Ce ar trebui

să se întâmple ca să nu mai consider că am o problemă?

3. generarea unor soluţii alternative. Ce pot face pentru a-mi atinge scopurile?
Ce variante sunt pentru a-mi atinge scopurile?

4. evaluarea consecinţelor. Ce s-ar putea întâmpla dacă fac asta?

5. decizia pentru cea mai bună alternativă. Ce voi face?

6. implementarea. Fac ce am ales. Îmi stabilesc planul acţiunii. Când? Unde?

Cu cine? Cât timp?

7. evaluarea. A funcţionat? Dacă soluţia găsită nu a funcţionat se trece la

încercarea altei soluţii. În cazul în care nici o soluţie nu a funcţionat se reia
întregul proces insistându-se asupra fazei de generare a soluţiilor şi de
implementare.
REZOLVAREA PROBLEMELOR
Viaţa noastră este plină de probleme care trebuie rezolvate - de la
probleme majore până la probleme minore ale vieţii cotidiene. Oricât de
mărunte şi de triviale ar fi, dacă rămân nerezolvate sau dacă sunt rezolvate
într-un mod nesatisfăcător, pot duce la sentimental incontrolabilităţii şi ne pot
determina stări de deprimare şi tristeţe. Nu există soluţii perfecte sau ideale

44
la problemele dumneavoastră, însă metoda rezolvării de probleme va
conduce spre cel mai eficient plan de acţiune.

Folosind ghidul de mai jos, ajutaţi persoana să îşi structureze o problemă anume:
1. Identificarea/definirea problemei.
Exprimaţi problema în termeni foarte concreţi. Spre exemplu, în loc de
„Nu mă înţeleg cu soţul meu”, reformulaţi „Mă deranjează că nu mă sună când
întârzie la serviciu”.

2. Stabilirea scopurilor
Definirea clară a scopurilor este un pas important în rezolvarea de
probleme. Scopurile trebuie să fie realiste şi relativ uşor de atins. Pentru
definirea clară şi precisă, urmaţi regulile de mai jos :

- Fiţi specific în definirea problemelor, astfel încât acestea să fie uşor

de atins; Evitaţi afirmaţiile vagi de tipul : „Şeful meu este un insensibil”
. Definiţi problema în termeni de sentimente, senzaţii sau
comportamente. De exemplu : “Mă supără faptul că şeful meu se
aşteaptă să lucrez peste program fără să mă plătească”.
- Fiţi specific în definirea scopurilor: „Mi-aş dori fie să nu mai lucrez aşa
mult, fie să fiu plătit mai bine”.
- Orientaţi-vă spre viitor. Deoarece rezolvarea de probleme vizează
evenimentele prezente sau viitoare, nu vă focalizaţi pe evenimente
din trecut.
- Descompuneţi scopurile mai complexe în subscopuri mai uşor de
atins.

Exerciţiu aplicativ:
Formulaţi câteva dintre problemele şi scopurile dumneavoastră în
spaţiile de mai jos:
Probleme Scopuri
1.
2.
3.
4.
5.

3. Generarea unor soluţii alternative

Generaţi cât mai multe soluţii posibile la problema dumneavoastră, fără a

le evalua utilitatea practică. Scrieţi orice idee care vă trece prin minte, chiar
dacă vi se par imposibile sau absurde – folosiţi-vă imaginaţia!

Exerciţiu aplicativ:
Formulaţi o problemă şi generaţi cât mai multe soluţii alternative la
aceasta:

Problema Soluţii alternative la problemă:

1.

45
 2.
3.
4.
5.

4. Evaluarea consecinţelor fiecărei alternative

Examinaţi rapid fiecare soluţie şi stabiliţi avantajele şi dezavantajele pe

care le prezintă. Nici o soluţie nu va fi ideală, oricare idee bună va avea şi
dezavantaje (de exemplu : necesită mult timp sau bani) şi invers, oricare idee
rea va avea şi avantaje (de exemplu : poate fi uşor de aplicat, însă nu rezolvă
problema). De asemenea, uneori vor fi avantaje pe termen scurt, dar
dezavantaje pe termen lung, etc.

Exerciţiu aplicativ:
Evaluaţi cele 5 soluţii găsite în exerciţiul anterior. Folosiţi între 1-5 plusuri şi
minusuri pentru a le evalua.

Soluţiile identificate Evaluarea Evaluarea

consecinţelor consecinţelor
pe termen pe termen
scurt lung
1. --- ++
2.
3.
4.
5.

5. Alegerea soluţiei optime

Alegeţi soluţia sau combinaţia de soluţii care va rezolva problema

permiţând să vă atingeţi scopul. De multe ori este mai util să alegem soluţia
care poate fi aplicată rapid şi este uşor de aplicat, chiar dacă ea nu este soluţia
ideală. Problema poate să nu fie rezolvată imediat, însă tot va apare un progres,
iar ceea ce aţi învăţat încercând vă va fi de un real folos în viitor .

6. Punerea în practică a soluţiei alese

Realizând un plan de acţiune detaliat vă veţi spori şansele de succes.

Chiar dacă soluţia este excelentă, nu vă va fi de nici un folos dacă nu este pusă
în practică. Cel mai obişnuit motiv pentru care soluţia eşuează îl constituie lipsa
unui plan de acţiune. Asiguraţi-vă că:
- aveţi resursele financiare şi umane necesare;
- ştiţi exact cum se va derula problema;
- aţi anticipat posibilele obstacole şi ştiţi cum să le depăşiţi;
- aveţi o modalitate de monitorizare a progresului;
- aţi stabilit recompensele pentru finalizarea cu succes a demersului.

Exerciţiu aplicativ:

46
 Elaboraţi un plan de acţiune pentru implementarea problemei dvs.
Pasul 1................................................................................................................
Pasul 2................................................................................................................
Pasul 3................................................................................................................
Pasul 4................................................................................................................
Pasul 5................................................................................................................

7. Evaluare/Verificare

Rezolvarea de probleme este un proces continuu dat fiindcă adesea

problema nu este rezolvată şi scopul nu este atins de la prima încercare.
Deoarece în etapa de planificare nu pot fi luate în calcul toate obstacolele sunt
necesare revizuiri pentru a putea face faţă dificultăţilor neprevăzute. Este
necesară modificarea paşilor sau adăugarea unor noi paşi.
Reluaţi procesul, după ce aţi analizat ce anume nu a funcţionat şi de ce.
Acceptaţi greşeala ca parte a procesului, fără a vă blama excesiv pentru
aceasta.

(b) antrenamentul asertiv

Situaţiile de interacţiune socială presupun prezenţa a trei tipuri de

comportament; fiecare dintre acestea implicând anumite aspecte specifice:

Pasiv Agresiv Asertiv

Ca actor Ca actor Ca actor
- inhibat - îşi impune punctul de - îşi exprimă liber punctul
- anxios vedere, - desconsideră de vedere
- renunţă la punctul părerile celorlalţi - trăieşte emoţii pozitive
său de vedere - alege în locul celorlalţi faţă de sine
- permite celorlalţi să - îşi exprimă liber propriile - alege pentru sine
facă toate alegerile opinii - îşi poate atinge
- nu îşi atinge - îşi atinge scopurile, scopurile
scopurile rănindu-i pe ceilalţi

Ca receptor Ca receptor Ca receptor

- vinovat sau furios - rănit - îşi exprimă liber punctul
- depreciază - umilit de vedere
interlocutorul - defensiv - se simte valorizat
(actorul) - fără a putea să îşi spună - îşi poate atinge
părerea scopurile
- îşi atinge scopurile - nu îşi atinge scopurile
în detrimentul
dorinţelor actorului

(Alberti şi Emmons, 1978).

47
 Comportamentul asertiv este acel comportament care permite
persoanei (1) să acţioneze conform interesului propriu, (2) să îşi exprime
punctul de vedere fără a trăi stări de anxietate sau teamă, (3) să îşi exprime
liber emoţiile şi (4) să îşi apere drepturile fără a desconsidera drepturile
celorlalţi (Alberti şi Emmons, 1978).

Comportamentul asertiv se manifestă prin:

 onestitate;
 abordare directă;
 exprimarea propriilor emoţii;
 valorificarea şi evidenţierea calităţilor proprii;
 consideraţie faţă de emoţiile şi părerile celorlalţi;
 conţinutul mesajului (emoţii, informaţii factuale, opinii, păreri,
limite, solicitări, consecinţe);
 aspecte nonverbale (contact vizual, voce, postură, gestică,
mimică, fluenţă, distanţă fizică, timp de latenţă, ascultare
activă);
 specific situaţional;
 responsabilitate socială;
 deprinderi dobândite prin învăţare (Alberti şi Emmons, 1978).

Exerciţiu aplicativ:
Atrageţi atenţia persoanei deprimate atunci când comportamentul său devine
prea pasiv sau prea agresiv, sugerând totodată şi o variantă asertivă a
respectivului comportament.

Ce este bine să evitaţi să exprimaţi:

(1) încurajări care minimizează intensitatea emoţiilor negative resimţite;
„Oricine se mai simte deprimat din când în când; nu e mare lucru”;
„Lasă că nu poate fi chiar aşa de rău”;
„Acum chiar că exagerezi cu emoţiile tale”;
„Chiar n-ai de ce să te simţi aşa de rău”;
„Cum adică nu mai suporţi ceea ce simţi? Ce e prostia asta!?”;
„De fapt, eşti doar puţin trist dar tu exagerezi”.
(2) încurajări care ridiculizează sentimentul de neputinţă trăit de persoana
deprimată;
„Alţii o duc mult mai rău decât tine şi totuşi se descurcă mai bine”;
„Cum adică nu poţi mai mult de atât?! Alţii cum pot?”;
„Mai demult cum puteai; acum dintr-o dată nu mai poţi”;
„Mai lasă lenea şi apucă-te de lucru”.
(3) încurajări care ridiculizează exprimarea repetată a temerilor şi a
neputinţei;
„Ce te tot plângi în loc să pui mâna să faci ceva?”;
„Dacă toţi s-ar plânge atât cât te plângi tu, unde am ajunge?”
„În loc să tot spui că nu poţi, apucă-te şi fă ceva”;
„De-aia nu faci nimic că îţi petreci timpul cu văicăreli”;
(4) încurajări care sugerează că dacă situaţia concretă nu este foarte
negativă, emoţiile negative intense nu sunt justificate;

48
 „Alţii au mult mai puţine avantaje decât tine şi totuşi sunt mulţumiţi”;
„Ce-ţi lipseşte chiar aşa mult de eşti profund nefericit?”
„Dacă alţii ar avea ce ai tu ar mulţumi lui D-zeu, nu ca tine”;
„Unii cu o situaţie mult mai grea decât a ta sunt mult mai încrezători şi mai
mulţumiţi”;
„Toate complexele sunt în capul tău pentru că alţii mai urâţi/proşti/săraci
decât tine au foarte mare succes.”
(5) încurajările care sugerează că gândurile dezadaptative responsabile
de instalarea depresiei sunt uşor de controlat.
„Nu te mai gândii la prostii şi gata”;
„Încearcă să vezi şi tu partea bună a lucrurilor / jumătatea plină a
paharului”;
„Gândeşte-te şi tu la ceva vesel”;
„Mai lasă gândurile negre că nu ai motive serioase să îţi faci probleme”;
„Termină o dată cu asta că devii obositor”;
„Mai gândeşte-te şi tu la ceva vesel”;
„Ce o tot ţii una şi bună cu prostiile astea? A devenit deja o obsesie!”

Ce este bine să exprimaţi cât mai des:

(1) încurajări care subliniază susţinerea necondiţionată a celui bolnav.
„Voi fi mereu alături de tine, indiferent de ce se va întâmpla”;
„Chiar dacă nu înţeleg prea bine prin ce treci, vreau să îţi fiu alături şi să te
ajut cum pot”;
„Chiar şi atunci când sunt puţin supărat pe tine, ţin la tine şi vreau să te
ajut”;
„Voi fi mereu alături de tine, pentru ca să nu te simţi niciodată singur”.
(2) încurajări care arată disponibilitatea dvs. de a-i oferi persoanei bolnave
exact susţinerea pe care şi-o doreşte.
„Tu doar spune-mi ce pot face pentru tine şi eu voi face”;
„Spune-mi cum pot să te ajut”;
„Sunt dispus să fac orice crezi că te poate ajuta”.
(3) încurajări care aduc în prezent amintirea unor situaţii, succese şi emoţii
pozitive din trecut.
„Îţi aduci aminte că am mai trecut prin situaţii grele şi am reuşit să mergem
mai departe (faceţi referire la situaţii concrete, evocând cât mai multe
detalii)”;
„Vom trece prin asta împreună aşa cum am făcut şi atunci când.... (daţi
exemple concrete din trecut)”.
(4) încurajări care stimulează persoana deprimată să se implice în
activităţi care îi conferă emoţii pozitive şi sentimentul competenţei.
„Pentru mâine dimineaţă am planificat o partidă de tenis. Tu mă baţi
întotdeauna la tenis, dar mie îmi place să mă joc cu tine”;
„Sâmbătă dimineaţa vom găti împreună aşa cum îţi plăcea ţie mai demult”.
(5) încurajări care punctează valoarea şi importanţa celui bolnav pentru
dvs. şi întreaga sa familie.
„Tu contezi enorm pentru mine”;
„Niciodată nu ar putea fi la fel fără tine”;
„Nimeni nu te-ar putea înlocui niciodată în viaţa mea”;
„Familia noastră nu ar fi ea însăşi fără tine; eşti parte din identitatea
noastră comună”;

49
 „Nu aş mai fi la fel fără tine”.

3.2. Când situaţia devine greu de controlat

3.2.1. Apelul la specialistul în sănătate mentală

Când, în ciuda tuturor eforturilor de a controla simptomatologia, (1)
manifestările specifice depresiei devin din ce în ce mai intense şi (2) încep să
afecteze semnificativ viaţa personală, profesională şi socială a persoanei
afectate devine necesar apelul la specialistul în sănătate mentală.
În prezent, tratamentele cele mai eficiente în depresie sunt
psihoterapia cognitivă şi comportamentală, medicaţia antidepresivă şi
combinaţia acestora.

Psihoterapia cognitivă şi comportamentală (PCC)

PCC este o abordare de scurtă durată, bazată pe principii ştiinţifice,
foarte eficientă în tulburările afective. Această formă de psihoterapie poate fi
utilizată atât la adulţi, cât şi la adolescenţi şi copii, indiferent de nivelul
educaţional şi de nivelul de dezvoltare a abilităţilor cognitive. Intervenţia se
poate desfăşura atât individual, cât şi în grup, având ca şi ţintă a schimbării
atât individul, cât şi grupul.
Ca formare profesională de bază, psihoterapeuţii cognitiv-
comportamentali sunt specialişti în diverse domenii de sănătate: psihologi,
medici psihiatri, etc. În România, formarea în psihoterapie cognitivă şi
comportamentală durează între 3-4 ani, ulterior formării de bază în psihologie
sau psihiatrie.
În cadrul PCC, orientarea este spre problemele din prezent,
recunoscându-se şi impactul experienţelor trecute asupra modului de a
percepe evenimentele prezente.
Relaţia dintre terapeut şi client este una caracterizată prin înţelegere,
acceptare necondiţionată, sinceritate, perspectivă comună asupra
problemelor, scopuri clar stabilite de comun acord şi colaborare permanentă.
Problemele clientului sunt văzute ca interacţiune între gânduri, emoţii,
comportamente şi reacţii psihofiziologice. Din această perspectivă,
problemele psihice sunt răspunsuri învăţate susţinute de credinţe
dezadaptative. Tehnicile folosite urmăresc (1) schimbarea credinţelor,
gândurilor, atitudinilor distorsionate şi dezadaptative, (2) schimbarea
comportamentelor dezadaptative, (3) dezvoltarea de abilităţi de comunicare,
de rezolvare de probleme, de luare de decizii. Strategia de lucru implică o
structură foarte clară, în care la orice moment există o listă de probleme,
obiective clare în intervenţie şi exerciţii practice de aprofundare şi
automatizare a deprinderilor de gândire şi comportament folositoare (utilizate
atât în cadrul întâlnirilor, cât şi între şedinţe).

Medicaţia antidepresivă
Medicaţia antidepresivă este administrată de medicul psihiatru şi se ia
sub supravegherea acestuia.
Există mai multe categorii de antidepresive, fiecare având avantaje şi
dezavantaje.

50
  Antidepresivele triciclice – foarte utilizate în tratamentul
tulburării depresive majore;
 Inhibitorii de monoaminoxidază (IMAO) – folosiţi frecvent
pentru depresiile atipice, cu simptome de tip panică şi
anxietate;
 Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) – fac parte
din generaţia mai nouă de antidepresive. Printre acestea se
numără fluoxetina (Prozac), fluvoxamina (Luvox), paroxitina
(Paxil), and sertralina (Zoloft).

3.2.2. Reacţia în criză

Dintr-o perspectivă mai generală, criza este o stare temporară de
reacţii emoţionale şi dezorganizare, caracterizată în principal prin lipsa
abilităţii individului de a face faţă unei situaţii particulare folosind metodele
uzuale de rezolvare a problemelor, şi prin posibilitatea unui impact pozitiv sau
negativ radical.
O dată instalată, criza se dezvoltă pe mai multe etape:
 Etapa de impact
Etapa de impact apare imediat după evenimentul negativ şi are de
obicei o durată redusă. Aceasta se referă la reacţiile pe care le are persoana
după conştientizarea faptului că situaţia i-a depăşit resursele şi resursele de
adaptare. Ca urmare, persoana nu reuşeşte să rezolve problemele create de
evenimentele negative şi se simte neajutorată, anxioasă, frustrată, furioasă
sau deprimată, sau lipsită de control.
 Etapa de adaptare
Etapa de adaptare se referă la perioada în care persoana face
încercări de a modifica situaţia sau reacţiile emoţionale la aceste situaţii.
Creşterea tensiunii determină persoana să recurgă la toate mijlocele
disponibile, incluzând mijloace noi sau neobişnuite de a face faţă situaţiei.
Apare un nivel crescut de disconfort, anxietate, disperare, sau apatie. În
această fază apare o disponibilitate pentru încercarea unor soluţii noi la
probleme şi creşte receptivitatea la sugestiile şi ajutorul altora.
Este extrem de important ca în această etapă, apelul la specialistul în
sănătate mentală să constituie o strategie de adaptare. Acest lucru poate fi
blocat doar de prejudecăţile şi miturile asociate asistenţei psihologice sau
psihiatrice.
Printre cele mai frecvent întâlnite prejudecăţi de acest fel se numără şi
următoarele:
- „Nu mergi la psiholog sau psihiatru decât dacă eşti nebun”;
- „Dacă primeşti tratament pentru probleme psihice nu îţi mai găseşti
nicicând de lucru”;
- „Dacă află că mergi la psiholog sau la psihiatru, persoanele apropiate vor
începe să te evite”;
- „Tratamentul psihologic sau psihiatric te schimbă pe viaţă. Nu vei mai fi
nicicând om întreg”.

51
  Etapa de renunţare
Dacă nici o strategie de adaptare nu dă rezultate, persoana ajunge în
faza de renunţare. Există două tipuri de renunţare: a) voluntară (de exemplu
suicidul) sau b) involuntară (de exemplu dezorganizare, simptome psihotice).

Confruntate frecvent cu situaţii extrem de stresante pe care nu le pot

înţelege complet şi rezolva, multe persoane au tendinţa de a considera că
aceste dificultăţi vor continua la nesfârşit. Mai mult, oamenii aflaţi în astfel de
situaţii simt că nimeni nu este în măsură să îi înţeleagă şi, cu atât mai puţin,
să-i ajute. Acest sentiment este o consecinţă firească a faptului că nu
cunoaştem în detaliu caracteristicile fenomenului cu care ne confruntăm şi
tragem automat concluzia că ceea ce simţim este consecinţa unor lucruri
inexplicabile şi fără rezolvare. Este de înţeles, deci, de ce multe persoane în
astfel de condiţii ar prefera ca totul să se termine în acel moment, decât să
suporte la nesfârşit incertitudinea şi durerea.
Gândurile şi tentativele de suicid constituie, aşadar, modalităţi prin care
oamenii încearcă să rezolve situaţii dureroase, de neînţeles şi care nu mai pot
fi tolerate. În acelaşi timp, acestea pot fi şi metode prin care oamenii cer ajutor
de la cei ce-l pot oferi. Aflat într-o situaţie limită este ceva firesc să te simţi
confuz şi să nu ştii la cine poţi apela pentru soluţii.
În consecinţă, astfel de sentimente şi gânduri trebuie privite ca şi
modalităţi prin care mintea umană încearcă să rezolve dificultăţile cu care se
confruntă; ea caută soluţii concrete şi mai puţin compasiune, răzbunare,
suferinţa celuilalt etc.

Printre factorii de vulnerabilitate ai declanşării unei crize se numără:

(1) Bolile acute
(2) Bolile cronice
(3) Deteriorarea stării de sănătate
(4) Nesatisfacerea nevoilor bazale: hrana
(5) Stările de furie
(6) Oboseala
(7) Singurătatea şi lipsa grupului social
(8) Pierderi majore
(9) Abilităţi de rezolvare de probleme deficitare
(10) Abuzul de alcool şi droguri
(11) Durerea cronică
(12) Un control al impulsurilor deficitar
(13) Împrejurări de viaţă noi, inedite.

Ghid pentru reacţia în criză:

Dacă sesizaţi că lucrurile scapă de sub control şi persoana deprimată
începe să se gândească tot mai frecvent la moarte şi/sau are reacţii tot
mai ciudate, este important:
1. Să identificaţi reţelele de suport, prietenii, familia, comunitatea
religioasă, grupuri de suport, etc., la care vă puteţi adresa;
2. Să îi reamintiţi strategiile eficiente de a face faţă problemelor, pe
care le-a folosit cu succes în alte situaţii;
3. Să îi reamintiţi crizele anterioare pe care le-a depăşit cu bine;

52
 4. Să strângeţi informaţii cu privire la opţiunile de tratament,
modalitatea de accesare a serviciilor, sau identificarea altor
servicii care pot reprezenta un sprijin şi să i le puneţi la
dispoziţie;
5. Să faceţi un plan de acţiune pentru momentele critice (ex.,
„Când te voi simţi extrem de disperat, îl suni pe... dacă nu
răspunde îl suni pe...etc.);
6. Să îi sugeraţi şi/sau să îl/o stimulaţi să se gândească la cum ar
depăşi o altă persoană problema sa (ex. „Cum crezi că ar face
faţa acestei situaţii prietenul tău cel mai bun?)
7. Să o ajutaţi să îşi folosească imaginaţia (să îşi imagineze cum
îşi atinge scopurile propuse, să se vadă pe sine cum începe şi
termină cu succes sarcinile propuse).

Exerciţiu aplicativ:
Stabiliţi împreună cu persoana deprimată paşii concreţi pe care îi va
face dacă va ajunge într-un moment critic, de disperare. Afişaţi lista
într-un loc vizibil din casă şi insistaţi să ducă şi la serviciu şi oriunde
merge o copie a acesteia.

Pasul 1: ..............................................................................................
Pasul 2:...............................................................................................
Pasul 3:...............................................................................................
Pasul 4:...............................................................................................
Pasul 5:...............................................................................................
Pasul 6: ..............................................................................................
Pasul 7:...............................................................................................
Pasul 8:...............................................................................................
Pasul 9:...............................................................................................
Pasul 10: Sun la Salvare la 112.

4. Prevenirea recăderilor
Unii oameni au dificultăţi în a continua să practice ceea ce au învăţat.
Aceasta deoarece ei cred că nu au făcut nici un progres, cu toate că cei din
jurul lor observă o schimbare. Progresul este adesea lent şi uneori nu se
observă în câteva zile, însă achiziţiile sunt importante. Recompensaţi-vă
protejatul/a pentru fiecare succes, fiecare problemă rezolvată şi fiecare scop
atins.

a. Probleme emoţionale în recidive

Recăderile pot să apară ocazional, chiar în cazul persoanelor cu o

evoluţie foarte bună. Când se întâmplă acest lucru, oamenii se alarmează
crezând că vor recădea până la cel mai rău nivel de incapacitate. Amintiţi
persoanei ajutate că oricât de rău s-ar simţi în timpul unui episod de recădere,

53
este foarte puţin probabil să cadă până la nivelul cel mai de jos; accentuaţi
faptul că acum ştie şi poate mult mai mult decât înainte.
Pentru cei mai mulţi, aceste aparente recăderi sunt doar faze
trecătoare, apărute datorită unor factori externi – stresori externi, vacanţele
şcolare. Recăderile sunt percepute ca devastatoare datorită implicaţiilor
emoţionale pe care le au asupra persoanei, deoarece aceasta a depus
eforturi considerabile pentru recuperare. Aceste eforturi nu sunt irosite, iar
după ce stresorii trec persoana îşi poate controla cu uşurinţă deprimarea.
Dacă sesizaţi că persoana are o recădere, reamintiţi-i să nu amplifice
problema prin vechile idei catastrofice, emoţionale şi autodistructive, şi să
continue să practice toate tehnicile pe care le-a învăţat.

b. Aşteptaţi-vă la scăpări ocazionale

Când încearcă să-şi schimbe comportamentul, majoritatea oamenilor

au scăpări şi se întorc la vechile obiceiuri. O scăpare înseamnă, de exemplu,
întreruperea efectuării exerciţiilor de control a gândurilor dezadaptative o
anumită perioadă. În aceste cazuri, tendinţa este de a exagera scăpările,
considerându-le mai grave decât sunt în realitate. Sugeraţi persoanei
deprimate să evite să îşi spună lucruri ca :
“Într-adevăr sunt fără speranţă. M-am întors de unde am plecat. Niciodată nu
voi fi în stare să mă schimb.”
Reinterpretaţi comportamentul astfel:
“Sunt dezamăgit că am lăsat lucrurile baltă. Ştiu ce am de făcut, şi nu voi
transforma această scăpare într-o scuză pentru a lăsa totul baltă. Iau acum
manualul şi încep din nou.”

5. Funcţionarea socială a persoanelor depresive

a. Interacţiunea cu soţul/soţia
Statutul marital este una dintre caracteristicile care se asociază cu
prezenţa sau absenţa unor tulburări psihice, printre care şi depresia. Astfel,
persoanele singure (necăsătorite, divorţate, văduve, sau separate) au mai
frecvent depresie în comparaţie cu persoanele căsătorite. Mai mult, funcţia
protectivă a căsătoriei împotriva depresiei funcţionează mai mult la bărbaţi
decât la femei, aceştia fiind mai puţin deprimaţi decât cei necăsătoriţi. În cazul
femeilor, persoanele căsătorite sunt mai deprimate decât cele necăsătorite şi
decât bărbaţii căsătoriţi. S-ar părea că rolurile tradiţionale asumate în cadrul
căsătoriei facilitează dependenţa femeilor şi activarea credinţelor specifice
depresiei.
În general, însă, stilul de interacţiune din familie, precum şi conflictele
apărute devin factori activatori pentru gândirea disfuncţională a unuia sau
ambilor parteneri. Declanşarea trăirilor depresive şi comportamentele
ineficiente care le însoţesc fac gestionarea situaţiilor problematice dificilă,
contribuind mai departe la accentuarea unui climat stresant, fapt care întreţine
emoţiile nesănătoase.
În consecinţă, rezolvarea problemelor afective a ambilor parteneri este
o condiţie importantă în iniţierea procesului de armonizare a comunicării şi în

54
dezvoltarea şi exersarea unor modalităţi eficiente de abordare şi rezolvare a
problemelor de viaţă.

b. Interacţiunea cu copiii
Abilităţile parentale şi comportamentele vizavi de copiii lor a
persoanelor deprimate sunt afectate grav de prezenţa bolii de care suferă.
Apariţia depresiei la adolescenţi şi adulţi se asociază frecvent cu prezenţa în
copilărie a unor părinţi care nu şi-au exprimat suficient dragostea, grija şi
ocrotirea faţă de copiii lor şi care au fost adesea stricţi şi exagerat de
restrictivi în educaţie.
Numeroase studii arată că depresia părintelui devine deseori un factor
de vulnerabilitate pentru copii, care vor face la rândul lor depresie (Hammen
şi colab., 1990; Warner şi colab., 1991, ). Cum anume se leagă boala
părintelui de viitoarea tulburare a copilului său este explicat atât de mediul
stresant, dominat de conflicte şi neînţelegeri, cât şi de relaţia directă dintre
copil şi părintele depresiv.
Astfel, ca urmare a propriilor lor distorsiuni în gândire, mamele
depresive au tendinţa:
- să evalueze comportamentul copiilor lor ca fiind mai negativ decât este în
realitate;
- să exagereze problemele copiilor lor;
- să fie mai puţin tolerante cu greşelile copiilor lor;
- să ofere acceptare necondiţionată mai puţină bebeluşilor;
- să fie mai puţin active în relaţie cu copilul;
- să se joace mai rar cu copii lor;
- să răspundă mai rar la interacţiunile nonverbale cu bebeluşii (ex., răspund
mai rar cu zâmbet la zâmbetele acestora);
- să îşi exprime agresiv punctul de vedere, prin ţipete şi bruscarea copilului;
- să ofere mai puţin suport;
- să arate un stil nesănătos de rezolvare a problemelor personale, fie prin
apel la agresivitate, fie prin pasivitate şi neimplicare.

Ca urmare, copii ajung să îşi formeze un stil de gândire dominat de

erori, un stil atribuţional şi credinţe rigide, iraţionale care facilitează instalarea
depresiei. Mai mult, datorită comunicării deficitare, abilităţile sociale şi de
comunicare ale copilului sunt deficitar dezvoltate, contribuind la accentuarea
vulnerabilităţii pentru a categorie largă de probleme psihice.
Aşadar, pe lângă asistarea persoanei afectate de depresie, este
important să lucrăm puţin şi cu copii din acea familie, implicând şi părintele
sănătos pentru a-i stimula să îşi dezvolte un stil de comunicare eficient,
abilităţi bune re rezolvare a problemelor, reacţii afective adecvate şi
sănătoase la evenimentele negative din viaţă, precum şi o imagine de sine
caracterizată de acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi tolerarea
greşelilor.

Adrese utile
Colegiul Psihologilor din România www.copsi.ro

55
Bibliografie

Abramson, L.Y., Metalsky, G.I., & Alloy, L.B. (1989). Hopelessness

depression: A theory-based subtype of depression. Psychological
Review, 96, 358-372.
Abramson, L.Y., Seligman, M.E.P.,& Teasdale, J. (1978). Learned
helplessness in humans: Critique and reformulation. Journal of
Abnormal Psychology, 87, 49-74.
Alberti, R.E., & Emmons, M.L. (1978). Your perfect right. CA: Impact
Publishers.
Beck, A.T. (1967). Depression: Clinical, experimental, and theoretical aspects.
New York: Harper & Row.
Beck, A.T. (1976). Cognitive therapy for emotional disorders. International
New York: University Press.
Coyne, J.C. (1976). Toward an interactional description of depression.
Psychiatry, 39, 28-40.
Dattilio, F., & Freeman, A. (2000). Cognitive behavioral strategies in crisis
intervention. New York: Guilford Press.
David, D. (2003). Castele de nisip. Ştiinţă şi pseudoştiinţă în psihopatologie.
Bucureşti: Tritonic.
David, D. (2007). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale. Iaşi:
Polirom.
DiGiuseppe, R. (1996). The Nature of Irrational and Rational Beliefs: Progress
in Rational Emotive Behavior Tharapy. Journal of Rational – Emotive –
Behavior Therapy, 1, 5-28.
Ellis, A. (1958). Rational Psychotherapy. Journal of General Psychology, 59,
35-49.
Ellis, A. (1994). Reason and emotion in psychotherapy. New York: Carol
Publishing Group.
Ellis, A. (2002). Some of the Main Differences Between Rational Emotive
Therapy (REBT), Cognitive Therapy (CT), and Cognitive Behavior
Therapy (CBT). Articol nepublicat.
Ellis, A., & Dryden, W. (1997). The Practice of Rational Emotive Behavior
Therapy. New York: Springer Publishing Company.
Emery, G. (1988). Getting undepressed. How a woman can change her life
through cognitive therapy. New York: Simon & Schuster.
Ferster, C.B. (1973). A functional analysis of depression. American
Psychologist, 28, 857-870.
Hammen, C., Burge, D, Burney, E., & Adrian, C. (1990). Longitudinal study of
diagnoses in children of women with unipolar and bipolar affective
disorder. Archives of General Psychiatry, 47, 1112-1117.
Gotlib, I.H. , & Hammen, C.L. (1992). Psychological aspects of depression.
Toward a cognitive-interpersonal integration. New York: John Wiley &
Sons.
Jarrett, R.B., Vittengl, J.R., & Clark, L.A. (2005, November). Which patients
require continuation phase cognitive therapy for depression?Levels of
residual symptoms promote empirical practice and informed consent.
Paper presented at the meeting of the Association for Behavioral and
Cognitive Therapies, Washington, DC.

56
Lewinsohn, P.M. (1974). A behavioral approach to depression. In R.J.
Friedman & M.M. Katz (Eds.), The psychology of depression:
Contemporary theory and research (pp. 157-185). New York: John
Wiley.
Macavei, B. (2007). Controlul emoţiilor negative. Ghid pentru consiliere şi
orientare. Cluj-Napoca: Sinapsis.
Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, ediţia a patra –
DSM IV (2000). Bucureşti: Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România.
Miclea, M. (2007). Modificări cognitiv-comportamentale. Suport de curs pentru
anul IV, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe
ale Educaţiei.
Mueller, T.I., Leon, A.C., Keller, M.B., Solomon, D.A., Endicott, J., Coryell, W.,
Warshaw, M., & Maser, J.D. (1999). Recurrence after recovery from
major depressive disorder during 15 years of observational follow-up.
American Journal of Psychiatry, 156, 1000–1006.
Nezu, A.M. (1987). A problem-solving formulation of depression. A literature
review and proposal of a pluralistic model. Clinical Psychology Review,
7, 121-144.
Power, M., & Dalgleish, T. (1997). Cognition and Emotion. From Order to
Disorder. Hove: Psychology Press.
Skinner, B.F (1953). Science and human behavior. New York: Free Press.
Solomon, D.A., Keller, M.B., Leon, A.C., Mueller, T.I., Lavori, P.W., Shea, M.T.,
Coryell, W., Warshaw, M., Turvey C, Maser JD, & Endicott J. (2000).
Multiple recurrences of major depressive disorder. American Journal of
Psychiatry, 157, 229–233.
Spiegler, M.D., & Guevremont, D. (1993). Contemporary Behavior Therapy.
CA: Brooks/Cole Publishing Company.
Warner, V., Weissman, M.M., Fendrich, M., Wickramaratne, P., & Moreau, D.
(1992). The course of major depression in the offspring of depressed
parents: Incidence, recurrence, recovery. Archives of General
Psychiatry, 49, 795-801.

57