INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN OLT

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL

„DUMBRAVA MINUNATĂ”-DRĂGĂNEŞTI -OLT
Str N.Titulescu Nr140,Tel.0751175333;e-mail gpndm140@yahoo.com
AN ŞCOLAR 2011 – 2012

DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR
SOCIO– EMOŢIONALE
ÎN GRĂDINIŢA DE COPII

Motto: ,, Şi de unde au scornit oamenii mari că noi, copiii fericiţi, nu avem

griji, n-avem plictiseli şi chiar suferinţe ? Să fii fericit nu înseamnă să-ţi lipsească
toate necazurile. “
(ROMULUS DINU)

Cea mai frumoasă, dar şi cea mai importantă dintre arte, este arta de a educa.
Cei mai mulţi artişti (sculptori pictori, constructori etc.) realizează opere
inerte, fără viaţă, pe când noi ,,artiştii’’ din domeniul educaţiei realizăm cele mai
frumoase opere, opere vii, minunate. Materialul cu care lucrăm noi, în deosebit
educatoarele şi învăţătorii, este unul neprelucrat , maleabil, nu şi-a pierdut
calităţile în procese de prelucrare nereuşite. De aici marea responsabilitate care
ne revine nouă, în primul rând educatoarelor, pentru că operele noastre nu pot fi
aruncate la gunoi, sau refăcute fără urme. Totodată suntem cei mai buni specialişti
fiindcă abordăm toate domeniile: suntem matematicieni, lingvişti, muzicieni, oameni
de ştiinţă etc. Cu toate acestea singuri nu putem realiza ,,opera’’ de artă. Important e
totuşi să apelăm la ,,ajutoare’’, să ştim să-i implicăm şi pe alţii în demersul nostru
pentru a ne putea atinge scopul. Tema despre dezvoltarea socio – emoţională a
copilului de 3-7 ani ni se pare de o importanţă deosebită deoarece considerăm că
un om poate să trăiască normal chiar dacă nu ştie declinarea substantivelor
sau oricare altă teoremă ştiinţifică, dar cu siguranţă nu va putea trăi normal
dacă nu este în stare să relaţioneze cu cei din jur.
De-a lungul timpului oamenii de ştiinţă au observat că principalul predictor
care asigură adaptarea la viaţa adultă nu sunt notele şcolare sau un potenţial cognitiv
ridicat ci abilitatea copiilor de a stabili relaţii cu cei din jur. Aceste observaţii
contravin credinţei majorităţii că un copil „deştept” va reuşi în viaţă. Prietenii sunt
resurse emoţionale pentru petrecerea într-un mod plăcut a timpului liber. Cercetătorii
arată că perioada de timp în care o persoană râde, zâmbeşte, vorbeşte cu cei din jur
este mult mai mare între prieteni decât între persoane care se cunosc mai puţin. În
aceste momente de relaxare se descarcă în organism anumite substanţe chimice
„endorfine„ care întăresc sistemul imunitar. Studiile arată că schimbul de informaţii
şi deprinderi se face mult mai eficient între prieteni decât între copii care nu se
cunosc deoarece au mult mai multă încredere unul în celalalt şi se simt mai puţin
vulnerabili atunci când îşi exprimă dificultăţile într-un domeniu.
 Dezvoltarea socio-emoţională vizează debutul vieţii sociale a copilului,
capacitatea lui de a stabili şi menţine interacţiuni cu adulţii şi copiii, interacţiunile
sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înşişi şi lumea din jur .
Abilităţile emoţionale
Vârsta preşcolară constituie o perioadă destul de lungă în care se produc
însemnate schimbări în viaţa afectivă a copilului. Emoţiile şi sentimentele
preşcolarului însoţesc toate manifestările lui, fie că este vorba de jocuri, de cântece,
de activităţi educative, fie de îndeplinirea sarcinilor primite de la adulţi. Ele ocupă
un loc important în viaţa copilului şi exercită o puternică influenţă asupra conduitei
lui. Emoţia este o trăire a unei persoane faţă de un eveniment important pentru
aceasta. Emoţiile pot fi pozitive şi negative. Cele pozitive apar atunci când ceea ce o
persoană îşi doreşte corespunde cu ceea ce i se întâmplă ( bucurie, mulţumire) iar
cele negative atunci când există o contradicţie între ceea ce i se întâmplă sau ceea ce
obţine o persoană şi aşteptările ei ( tristeţe, nemulţumire, dezamăgire, îngrijorare,
furie etc.
Cadrele didactice, alături de părinţi sunt cele care contribuie la dezvoltarea
abilităţilor emoţionale ale copiilor prin trei modalităţi: prin reacţiile avute la
emoţiile exprimate de copii, prin discuţii despre emoţii, prin experimentarea
propriilor emoţii faţă de ei. Modul în care educatoarele reacţionează la exprimarea
emoţională a copiilor lor determină exprimarea sau inhibarea emoţiilor viitoare ale
acestora. Expresivitatea emoţională a educatoarelor devine un model pentru copiii
preşcolari, în ceea ce priveşte exprimarea emoţională.
Exemplu: Dacă educatoarea exprimă în mod frecvent emoţii negative, copiii
vor exprima şi ei aceste emoţii, datorită expunerii repetate la acestea. Modul în care
adulţii discută problemele legate de emoţii poate transmite sprijinul şi acceptarea lor
şi poate contribui la conştientizarea de către copil a diferitelor stări emoţionale pe
care le experimentează.
Emoţiile unei persoane apar ca urmare a modului în care interpretează un
anumit eveniment. Odată cu creşterea, datorită maturizării pe de o parte, şi
socializării pe de altă parte, din al treilea an de viaţă, copiii încep să prezinte semne
de ruşine, jenă, mândrie şi vinovăţie. Pe măsură ce copilul dobândeşte controlul
asupra comportamentului, emoţiile sunt exprimate prin modalităţi tot mai subtile,
acesta învăţând să reacţioneze în conduite aprobate social. .
Pentru a favoriza o bună adaptare socială şi menţinerea unei bune sănătăţi
mentale, copiii trebuie să înveţe să recunoască ce simt pentru a putea vorbi despre
emoţia pe care o au (acest lucru fiind posibil în măsura în care copilul a început să
aibă un anumit grad de conştientizare), trebuie să înveţe cum să facă o disociere între
sentimentele interne şi exprimarea externă şi nu în ultimul rând să înveţe să
identifice emoţia unei persoane din expresia ei exterioară pentru a putea în felul
acesta să răspundă corespunzător.
Dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor preşcolari este importantă
pentru că ajută la formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi; pentru că ajută copiii
să se adapteze la grădiniţă; pentru că previne apariţia problemelor emoţionale şi de
comportament. Abilitatea copiilor de a-şi identifica şi monitoriza propriile emoţii
sporeşte nivelul de autoconştientizare a emoţiilor şi de monitorizare şi control a
propriilor vieţi. În faza în care copiii învaţă despre emoţii şi încă nu ştiu denumirea
eu (educatoarea) am folosit reflectarea sentimentelor, adică în loc să întreb copilul
cum se simte, la care ar fi răspuns nu ştiu” am încercat să identific emoţia copilului
şi apoi să o transpun acestuia sub formă de întrebare sau afirmaţie: Ex: copilul
spune: „Nu pot să îmi leg şiretul!”, educatoarea: „Pare să îţi fie greu! sau ,, Îţi este
greu ? ”
În grupa mea preşcolarii pentru a identifica corect o emoţie, au învăţat să
utilizeze informaţii parţiale obţinute din expresia facială pentru a genera ipoteze
despre emoţia care e prezentată, să traseze caracteristicile fizice observate în
categorii pentru a denumi categoria şi preciza comportamentul celorlalţi. Preşcolarii
denumesc expresii faciale cu mai multă precizie decât descriu cauzele şi
consecinţele emoţiilor. Am observat de-a lungul timpului că preşcolarii sunt mai
precişi în denumirea emoţiilor cu ajutorul etichetelor verbale decât cu ajutorul
expresiilor faciale, în mod special pentru frică şi dezgust. Fără o etichetă verbală a
emoţiilor, copiii pot să nu realizeze că acel comportament provoacă o emoţie. Uneori
însă, cuvintele ce denumesc emoţii pun probleme copiilor, deoarece ele se referă în
parte la stări emoţionale interne, neobservabile.
De unde începem când dorim să îmbunătăţim abilităţile emoţionale ale
copiilor? Dacă doriţi să îmbunătăţiţi abilităţile emoţionale ale copiilor este important
ca mai întâi să vedeţi care sunt punctele lor tari şi ce comportamente pot fi
dezvoltate. În acest sens, putem căuta răspunsuri întrebărilor următoare:
Cum se comportă copilul?
- Se separă de părinţi fără dificultate ?
- Se agaţă în mod excesiv de adulţi ?
- Îşi apără drepturile ?
- Manifestă entuziasm atunci când face lucruri plăcute pentru el ?
- Îi lasă pe ceilalţi să îl liniştească atunci când trece prin momente stresante ?
- Mănâncă, doarme, merge la toaletă fără probleme atunci când e departe de casă ?
- Se adaptează uşor la modificările bruşte din mediu ?
- Îşi exprima furia mai degrabă în cuvinte decât în acţiuni ?
- Acceptă redirecţionarea adultului atunci când copilul manifestă comportamente
agresive ?
- Nu se retrage excesiv din colectivitate ?
- Manifestă interes pentru activităţile de la grădiniţă ?
- Zâmbeşte şi pare fericit majoritatea timpului ?
Abilităţile sociale
În grădiniţa educatoarele au rolul de a dezvolta competenţa socială pentru a
permite copiilor să dezvolte abilităţi de inter-relaţionare adecvate, precum şi de a
ajuta copiii să achiziţioneze comportamentele necesare stabilirii şi menţinerii
relaţiilor interpersonale.
Competenţele sociale presupun o componentă legată de abilităţile
interpersonale, precum şi o componentă legată de abilităţile intrapersonale de control
comportamental. În lipsa capacităţii de inhibiţie comportamentală, nu putem vorbi
de capacitatea copiilor de a-şi aştepta rândul, la fel cum incapacitatea de a respecta
regulile afectează abilitatea acestora de a se integra în grup. Abilităţile sociale
intrapersonale sunt strâns legate de competenţele emoţionale. Dobândirea strategiilor
de reglare emoţională favorizează capacitatea de exercitare a controlului asupra
propriului comportament. În plus, abilităţile de a înţelege emoţiile proprii şi ale
celorlalţi şi de a le exprima sunt esenţiale pentru stabilirea şi menţinerea relaţiilor cu
ceilalţi.
De unde începem când dorim să îmbunătăţim abilităţile sociale ale copiilor?
Dacă doriţi sa îmbunătăţiţi abilităţile sociale ale copiilor dumneavoastră este
important ca mai întâi să vedeţi care sunt punctele lui tari şi ce comportamente pot fi
dezvoltate. În acest sens, putem căuta răspunsuri întrebărilor următoare:
Cum se comportă copilul?
- Îşi petrece timp uitându-se la ceilalţi copii cum se joaca ?
- Se joacă singur cu propriile jucării ?
- Se implică în joc paralel ?
- Se implică în joc cooperativ ?
- Iniţiază interacţiuni cu ceilalţi copii ?
- Intra în mod adecvat în jocul celorlalţi copii ?
- Îşi menţine rolul stabilit în cadrul jocului cu uşurinţă până la final ?
- Rezolvă conflictele în mod pozitiv ?
- Recunoaşte cum se simte cealaltă persoană în timpul unui conflict ?
- Împarte lucruri cu ceilalţi ?
- Împarte experienţe cu ceilalţi ?
- Aşteaptă la rând fără probleme ?

Până de curând s-a asociat succesul adaptării la cerinţele mediului cu nivelul

de dezvoltare al abilităţilor intelectuale separând raţionalitatea de emoţii. Cu toate că
abilităţile sunt foarte importante, emoţiile sunt o sursă de informaţii esenţiale pentru
supravieţuire. Inteligenţa emoţională din viaţa adultă îşi are originea în dezvoltarea
competenţelor socio – emoţionale din perioada preşcolară, aceasta fiind o perioadă
de achiziţii fundamentale în plan emoţional, social şi cognitiv. Conştientizarea
emoţiilor reprezintă abilitatea de bază pentru achiziţionarea celorlalte componente.
Copiii învaţă despre emoţii şi modul în care acestea pot fi gestionate corect în
contextul interacţiunilor sociale. Experienţele lor în relaţiile cu ceilalţi îi ajută să
înveţe despre regulile de exprimare a emoţiilor, despre recunoaşterea lor, despre
reglarea emoţională.
La vârsta preşcolară principala sursă de învăţare despre relaţiile cu ceilalţi este
jocul. Implicarea copiilor în joc facilitează dezvoltarea capacităţii de a iniţia
interacţiuni. Aceste interacţiuni pozitive cu ceilalţi colegi duc la formarea relaţiilor
de prietenie, la dezvoltarea abilităţilor de cooperare.
 STRATEGII DE DEZVOLTARE A COMPETENŢELOR SOCIO -
EMOŢIONALE ÎN RELAŢIA EDUCATOR – COPIL

● Obţineţi informaţii despre activităţile preferate şi preocupările copilului;

● Ascultaţi ceea ce spun copiii şi încurajaţi-i să vorbească despre ei înşişi;
● Transmiteţi mesaje verbale şi non – verbale consistente;
● Participaţi la jocurile copiilor;
● Oferiţi copiilor libertatea de a alege jocurile şi descrieţi acţiunile lor;
● Organizaţi diferite sectoare de joc şi puneţi copiilor la dispoziţie cât mai
multe jucării;
● Implicaţi părinţii în educaţia copiilor:
- stabiliţi şedinţe sau întâlniri individuale;
- utilizaţi carneţele sau telefonul pentru a informa părinţii;
- organizaţi activităţi în care să fie implicaţi şi părinţii ;
● Stabiliţi o relaţie de parteneriat cu părinţii :
- discutaţi deschis probleme de comportament împreună cu părinţii;
- criticaţi comportamentul copilului si nu copilul;
- încercaţi să obţineţi părerea părintelui în legătură cu problema;
- orientaţi-vă pe identificarea unor soluţii;
- monitorizaţi împreună cu părintele progresele copilului.
Am prezentat informaţiile de mai sus şi părinţilor copiilor de la grupa (mică )
la care îmi desfăşor activitatea, aceştia s-au arătat interesaţi în ceea ce priveşte
dezvoltarea unei vieţi emoţionale echilibrate propriilor copii. În acest sens am
propus părinţilor completarea unor chestionare pentru a putea vedea care sunt
punctele tari ale copiilor şi ce comportamente pot fi dezvoltate.
În urma analizării rezultatelor chestionarelor am descoperit copii care prezintă
niveluri ridicate ale emoţiilor negative cât şi copii nesiguri din punct de vedere
emoţional . În urma întâlnirilor periodice cu părinţii am discutat despre rezultatul
observărilor efectuate la grupă privind comportamentul socio-emoţional al copiilor.
De asemenea le-am împărtăşit şi exemple de activităţi şi jocuri pe care le-am realizat
împreună cu preşcolarii, în speranţa că părinţii le vor aplica chiar şi acasă:
●Convorbiri pe teme ca:,,Activitatea mea preferată”, ,,Locul meu
preferat”, ,,Jocul meu preferat ”etc.
● Jocuri: ,, Să facem cunoştinţă ” (copilul se prezintă, povesteşte despre sine).
● Discuţii cu rol în: consolidarea imaginii pozitive, prin evidenţierea
calităţilor copiilor , a faptelor bune pe care le fac, a reuşitelor lor; încurajarea
copiilor să descrie propriile acţiuni , pe cele ale copiilor în general; susţinerea
copilului când încearcă să realizeze ceva independent( în jocurile de construcţii ) sau
când găseşte o soluţie bună la interacţiunea cu alţi copii ( la jocul de rol).
● Expunerea lucrărilor copiilor de fiecare dată când le realizează, aprecierea
făcându-se şi în faţa părinţilor.
● Jocuri cu mişcare la semnale:încurajaţi copiii să-şi amâne realizarea
dorinţelor pe un timp.
● Explicarea şi exersarea regulilor de joc şi de conduită în situaţii potrivite
din cotidian, implicarea copiilor la aranjarea obiectelor în sala de grupă, oferindu-le
ocazii de a face alegeri(la centrul de activitate, în alegerea partenerului, a sarcinii).
 ● Discuţii despre emoţii pozitive şi negative: încurajarea copilului să se
gândească înainte de a face o acţiune ( ,, Eşti sigur ? ”, „Te-ai gândit bine ? ” ).
● Lecturi, povestiri, poezii, dramatizări, unde, pe baza exemplelor, copiii
sunt familiarizaţi cu modele de conduită în situaţiile când au comis o greşeală.
● Jocuri de tip:,, Copilul vesel, copilul trist ” , jocuri de selectare a cuvintelor
despre emoţii, a poeziilor, poveştilor, jocuri de asociere a sunetelor, a culorilor, a
mişcărilor cu diverse emoţii.
● Discuţii cu copiii despre muzică şi emoţii; jocuri de pantomimă, mimă.
Rezultatele aşteptate şi obţinute împreună cu ajutorul părinţilor se referă, în
general , la întreaga personalitate a copilului şi, în particular , la următoarele aspecte:
- copiii nou veniţi în colectivitate s-au eliberat de tensiuni, stres, anxietate şi alte
stări neplăcute, perfecţionându-şi capacitatea de integrare în grupuri;
- copiii au devenit mai capabili să-şi exprime cu uşurinţă dorinţele, nevoile, trăirile,
sentimentele;
- copiii au învăţat să facă faţă mai bine stărilor de tristeţe, furie, supărare, frică prin
perfecţionarea capacităţii de autocontrol şi auto-acceptare;
- copiii au devenit mai capabili de a soluţiona diverse probleme şi conflicte cu care
se confruntă la grădiniţă şi acasă;
- copiii au căpătat mai multă încredere în propria persoană şi curaj de se exprima.
În concluzie, abilităţile emoţionale şi sociale au un rol atât de important în
viaţa noastră, încât părinţii si celelalte persoane implicate în educarea copiilor
trebuie să fie informaţi despre problematica diferenţelor de gen si despre necesitatea
valorificării sau compensării acestor diferenţe în perioada preşcolară, perioada care
este optimă din punctul de vedere al achiziţiilor socio-emoţionale. Părinţii şi
educatorii, prin activităţile pe care le desfăşoară, pot sprijini şi oferi copiilor
oportunităţi care să ajute dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale în mod adecvat,
fără ca să fie limitată de stereotipurile de gen.
Nici o profesiune nu cere posesorului ei atâta competenţă, dăruire şi umanism
ca cea de educator, pentru că în niciuna nu se lucrează cu un material mai preţios,
mai complicat şi mai sensibil decât omul în devenire… Ancorat în prezent,
întrezărind viitorul şi sondând dimensiunile posibile ale personalităţii, educatorul
instruieşte, educă, îndeamnă, dirijează, cultivă şi organizează, corectează,
perfecţionează şi evaluează neîncetat procesul formării şi desfăşurării calităţilor
necesare omului de mâine.”

BIBLIOGRAFIE:
Botis, Adina, -“Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale
copiilor, fete şi băieţi”, cu vârsta până la 7 ani, Buzău, Alpha MDN, 2007

Ştefan, A. Catrinel & Kallay Eva - “Dezvoltarea competenţelor emoţionale şi

sociale la preşcolari”, editura ASCR, Cluj Napoca, 2007

Vernon, A. - “Dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin educaţie raţional -

emotivă şi comportamentală”, editura ASCR, Cluj Napoca, 2006

PROF. ÎNV. PREŞC. : Spătaru Ioana