La Congresul de la Viena, Rusia, Austria şi Prusia - au încercat să reorganizeze politic Europa

-Au impus principiul legitimităţii, dinastia de Bourbon a fost restaurată în Franţa, Spania (B) şi Regatul celor Două Sic
- au susţinut în toate ţările, pe cât s-a putut, revenirea la absolutism, prin constituirea Sfântei Alianţă
Naţiunile s-au opus atât regimurilor politice absolutiste, cât şi împărţirilor teritoriale impuse la Viena:
în Franţa, Restauraţia Bourbonilor nu a însemnat revenirea la Vechiul Regim, deoarece Charta din 1814 înscria principiile
libertăţii persoanei şi conştiinţei, iar Camera Deputaţilor exercita un anume control asupra cheltuielilor şi-i putea critica
pe miniştri. în schimb, regele putea emite ordonanţe prin care modifica legile; cenzura şi poliţia limitau libertatea de
exprimare, iar partidele politice erau interzise. Ludovic al XVIII-lea (1814-1824) a încercat realizarea unui compromis cu
burghezia liberală reprezentată în Camera Deputaţilor. în schimb, Carol al X-lea (1824-1830) a dorit să instaureze un
regim în întregime absolutist---revoluţia din iulie 1830, în urma căreia Bourbonii au fost înlăturaţi, fiind proclamat rege
Ludovic Filip de Orléans ( Monarhia din Iulie.)
- Noua Chartă, din 1830, a reintrodus principiul suveranităţii naţionale, regele domnea în calitate de reprezentant al
naţiunii. Camera Deputaţilor avea atribuţii sporite, au fost garantate drepturile şi libertăţile individuale, votul continua
să fie censitar (chiar dacă pe baza unui cens mai scăzut), iar organizaţiile politice interzise. Aşadar, Monarhia din Iulie s-a
definit ca un regim liberal clasic.
- specific Marii Britanii Democratizarea s-a realizat pe cale legislativă.După 1815, s-au aflat la guvernare conservatorii.
Conservatorismul englez nu a fost un curent politic contrarevoluţionar. El s-a definit ca promotor al menţinerii
(conservării) regimului oligarhic de până atunci. în 1830, au preluat puterea liberalii, care au realizat o serie de reforme
în domeniile electoral, administrativ şi social (s-a lărgit accesul populaţiei la viaţa politică şi s-au ameliorat condiţiile de
muncă în fabrici.)
-în cadrul Confederaţiei germane,in cazul Imperiului habsburgic şi al Prusiei regimurile au fost absolutiste, susţinute de
nobilime, armată şi administraţie. ( burghezia era slab dezvoltată, iar ţărănimea, majoritară, era inactivă politic.) în
aceste condiţii, opoziţia liberală s-a concentrat în mediile universitare. Nu toate teritoriile stăpânite de Habsburgi intrau
în Confederaţia germană. Cele locuite de slavi şi de români aveau un alt statut. Transilvania, de exemplu, era organizată
ca Mare principat, împăratul având şi titlul de mare principe. Conducerea efectivă era însă exercitată de un guvernator
imperial.
-în Rusia, ţarul Alexandru I a oscilat între absolutism şi un oarecare liberalism. Nicolae I (1825-1855) a revenit însă la o
politică exclusiv absolutista ().Astfel, în decembrie 1825 (de unde şi numele de „mişcarea decembriştilor"), nobilii liberali
au pus la cale detronarea ţarului şi instaurarea monarhiei constituţionale. Acţiunea însă a eşuat, iar cei implicaţi au fost
deportaţi în Siberia.De asemenea, Nicolae I a reprimat războiul de independenţă al polo¬nezilor, din 1830-1831, în urma
căruia a suprimat şi autonomia Poloniei.
-în cazul Peninsulei italice, Congresul de la Viena a impus menţinerea separării italienilor în mai multe state. Acţiunile
revoluţionarilor italieni au urmărit, în egală măsură, înlăturarea absolutismului şi emanciparea de sub dominaţia străină.
Patrioţii italieni, grupaţi în societatea secretă a carbonarilor, au declanşat astfel de acţiuni în Regatul celor Două Sicilii
(1820) şi în Piemont (1821)-- monarhii din Sfânta Alianţă au aprobat intervenţia armatei austriece --revoluţiile au fost
înfrânte.
în sud-estul Europei, Rusia şi Austria se aflau în concurenţă pentru preluarea „moştenirii" teritoriale a Imperiului
otoman. în această chestiune s-au implicat şi statele occidentale, în special Anglia, care nu dorea ca Rusia să ajungă până
la Strâmtori (Bosfor şi Dardanele). Menţinerea sau înlăturarea stăpânirii otomane în sud-estul continentului a
reprezentat „problema orientală". Popoarele din Balcani au profitat de aceste rivalităţi, obţinând sprijinul puterilor
europene împotriva otomanilor. Aşa au procedat sârbii şi grecii (D), care după mai mulţi ani de război au obţinut, în
1829, prin Tratatul de pace ruso-otoman de la Adrianopol, recunoaşterea autonomiei lor politice.
în Ţara Românească şi Moldova , în urma Tratatului de la Adrianopol, Imperiul otoman şi-a retras trupele din cetăţile
Turnu, Giurgiu şi Brăila, şi s-a trecut la elaborarea Regulamentelor Organice . Ulterior însă, dorind să-şi impună propria
dominaţie, Rusia a început să intervină tot mai mult în treburile interne ale principatelor. Drept urmare, oamenii politici
români s-au orientat către sprijinul statelor occidentale şi către o înţelegere cu Imperiul otoman, mai puţin ameninţător
decât Rusia.
-Coloniile spaniole din America erau administrate de metropolă doar ca nişte domenii de exploatare in beneficiul ei,
neavând dreptul să dezvolte o industrie şi un comerţ autohtone. Mişcarea de eliberare naţională a început în 1808, când,
în Spania, Napoleon l-a impus rege pe fratele său Joseph. Coloniile însă au refuzat sâ-l recunoască drept suveran . Dupa
infrangerea lui nNapoleon si alungarea lui Joseph,acţiunea începută contra francezilor s-a transformat foarte repede
într-un război de independenţă împotriva Spaniei Conducătorul cel mai important al revoltei a fost Simon Bolivar, din
Venezuela, în 1824 în Peru, a fost înfrântă armată spaniolă, cu sprijinul Angliei şi Statelor Unite, cărora dispariţia
stăpânirii spaniole le deschidea posibilitatea unor afaceri profitabile în regiune. în 1823. preşedintele Statelor Unite.
James Monroe. a declarat că orice intervenţie euro¬peană pe continentul american va fi considerată ca un act
neprietenesc faţă de ţara sa.Simon Bolivar a dorit să realizeze o federaţie a statelor americane, dar nu s-a reusit.Singura
colonie portugheză. Brazilia, s-a revoltat în 1821. Anul următor, don Pedro, fiul regelui Portugaliei, a fost încoronat ca
împărat constituţional. Brazilia rămânând sin¬gura monarhie din America de Sud.
-în Spania, regele Ferdinand al Vll-lea de Bourbon a încercat să reinstaureze abso¬lutismul. A suprimat Constituţia
liberală din 1812, a reactivat Tribunalul şi cenzura Inchiziţiei şi i-a eliminat pe adversarii politici.Neplata soldelor a sporit
nemulţumirea armatei. în aceste condiţii, trupele aflate la Cadix, pentru a fi trimise în America Latină, s-au revoltat sub
conducerea ofiţerului liberal Rafael Riego Revoluţionarii au cerut renunţarea la absolutism. Initial, s-a reintrodus
Constituţia din 1812, au fost convocate cortesurile, s-au abolit privilegiile şi a fost desfiinţată Inchiziţia, dar in 1822,
Sfânta Alianţă a hotărât intervenţia militară în Spania. Această misiune a fost încredinţată armatei franceze, Bourboniî
din Franţa venind, astfel, în spri¬jinul celor din Spania. Drept urmare, în 1823, .mişcarea cortesurilor' a fost înfrânta iar
Rafael Riego executat.
VII. ANUL 1848 ÎN EUROPA
1. CONTEXTUL GENERAL
Menţinerea absolutismului şi a sistemului feudal cu ajutorul Rusiei şi Austriei, -avântul naţionalismului şi liberalismului, -
criza agrară a anilor 1845-1846 - nivelul scăzut al salariilor şi rata ridicată a şomajului muncitorilor industriali. În vestul
european revoluţia a avut un predominant caracter social-politic în timp ce în Europa centrală şi de sud-est a
predominat caracterul social-naţional.
2. REVOLUŢIA ÎN FRANŢA A debutat în februarie 1848 la Paris, reprimată iniţial de Ludovic-Filip, dar victorioasă în final,
fapt ce a adus un guvern liberal care a proclamat republica, dreptul la muncă, a acordat drept de vot universal şi a creat
Atelierele Naţionale. Majoritatea moderată instalată prin alegerile din aprilie 1848 a anulat drepturile sociale fapt care a
dus la luptele de stradă din 23-26 iunie reprimate militar de generalul Cavaignac şi care au permis accesul la funcţia de
preşedinte a lui Ludovic Napoleon Bonaparte nepot al lui Napoleon I
3. REVOLUŢIA ÎN IMPERIUL HABSBURGIC
La 13 martie revoluţia izbucneşte la Viena --- înlăturarea cancelarului Metternich şi refugierea familiei imperiale în Tirol.
în Ungaria-- preluarea conducerii mişcării de nobilimea liberală, care proclamă independenţa în graniţele „Regatului
Sfântului Ştefan plus un program de reforme politice, sociale şi instituţionale.
4. REVOLUŢIA ÎN GERMANIA ŞI ITALIA
În Germania mişcarea are un caracter naţional general şi sileşte pe regele Prusiei să promită o Constituţie, urmată de o
dură represiune. Concomitent se întruneşte o Adunare Constituantă la Frankfurt pe Main în care 580 de delegaţi liberali
şi intelectuali au propus crearea unui stat federal german. În Germania parlamentul de la Frankfurt a propus un imperiu
federal şi a oferit tronul regelui Prusiei, care refuză să fie monarh constituţional preferând să solicite sprijin rusesc
pentru înăbuşirea revoluţiei
În Italia ---se proclama republica la Milano, Veneţia şi Roma. Mişcarea a fost utilizată de regele piemontez Carol Albert
în încercarea de a cuceri Lombardia de la Habsburgi. Forţele habsburgice înfrâng revoluţia în Lombardia şi Veneţia-
august 1849
5. ANUL 1848 ÎN ŢĂRILE ROMÂNE
- în plan politic se urmarea unitatea şi independenţa naţională, în plan economico-social reforme constituţional
economice burgheze şi reformă agrară iar în plan naţional recunoaşterea naţiunii române din imperiile ţarist şi
habsburgic.
-În Moldova „Petiţiunea proclamaţiune a boierilor şi notabililor moldoveni” din 27 martie,( redactată de Vasile
Alecsandri ) solicita reforme burgheze moderate. Domnul a înăbuşit mişcarea şi a arestat şi deportat pe liderii acesteia.
Moldovenii refugiaţi au radicalizat cererile în documentele „Principiile noastre pentru reformarea patriei” de la Braşov-
mai 1848 şi „Dorinţele partidei naţionale din Moldova” de la Cernăuţi-august 1848 în care se mai solicita unirea
Moldovei cu Muntenia.
-În Ţara Românească ---„Proclamaţia” de la Izlaz-9/21 iunie 1848, care solicită reforme radicale, independenţă şi unitate,
libertăţi personale, adunări reprezentative şi separarea puterilor în stat. Guvernul revoluţionar din perioada iunie-
septembrie 1848 a rezistat loviturilor de stat şi a iniţiat o serie de reforme social-economice. La presiunile ruseşti, Poarta
a intervenit militar şi a înăbuşit revoluţia după confruntarea din Dealul Spirii-13 septembrie, în timp ce trupele ruse
ocupau Moldova-15 septembrie.
-În Transilvania evenimentele din Ungaria au dus la reacţia românilor ce se opuneau anexării provinciei la regatul
maghiar. Sub conducerea lui Simion Bărnuţiu se întruneşte o mare adunare la Blaj care prezintă „Petiţiunea naţională”-
3/15 mai 1848 în care solicitau recunoaşterea naţiunii române, respingeau anexarea şi solicitau reforme sociale radicale.
Armatele revoluţionare maghiare cuceresc Transilvania şi trec la represiuni contra românilor şi saşilor, ---în septembrie
1848, organizarea militară a românilor conduşi de Avram Iancu, în spaţiul Munţilor Apuseni. Acordarea unor drepturi
pentru români prin constituţia imperială din aprilie 1849 şi cucerirea Pestei de trupele habsburgice îl silesc pe Lajos
Kossuth să reconsidere raporturile cu românii şi să semneze prin medierea lui Nicolae Bălcescu un proiect de
pacificaţiune confirmat de parlamentul maghiar, prin care se recunosc drepturile naţionale româneşti-16/28 iulie 1849.
Acordul este tardiv căci intervenţia trupelor ruse duce la capitularea forţelor maghiare la Komarom-septembrie 1849.