Ortodoxie și Catolicism 3

Elaborarea unor contraargumente – încercare a Bisericii Constantinopolitane

de combatere a doctrinei Sfântului Petru, invocând la rândul ei diferite texte
evanghelice

Iisus a dăruit în mod egal tuturor apostolilor puterea spirituală de a învăța,

simți și conduce Biserica universală.
În plus Sfântul Duh nu i-a dăruit lui Petru o putere mai mare la Cincizecime.
Un alt contraargument – Petru a fost mustrat de Iisus pentru unele slăbiciuni
ale sale; Evanghelia lui Ioan, 18, 25-27 – Petru chiar s-a lepădat de Iisus în unele
împrejurări
Este analizat și textul invocat de Biserica Romană pentru susținerea
primatului.
Iisus nu se referea la Petru, ca persoană, ci la credința pusă în el în numele
tuturor apostolilor.
Ideea cuvintelor lui Iisus este aceea a egalității tuturor apostolilor.
Dincolo de argumentele bazate pe diferite pasaje din Sfânta Evanghelie,
teologii bizantini considerau că tradiția potrivit căreia Sfântul Petru a fost episcop
mai întâi la Antiohia și apoi la Roma provine din scrieri apocrife și este contrară
faptelor cunoscute. Bizantinii susțineau că demnitatea de apostol era superioară
celei de episcop; la urma urmei, apostolii erau cei care instalau episcopii în cetăți.
Sunt multe exemple în acest sens. Deci Petru nu putea să fie și apostol și episcop în
același timp.
În niciun caz nu se poate susține că Petru a fost cel care a înființat
comunitatea creștină din Roma și a condus apoi ca episcop, deoarece creștinismul a
existat la Roma dinainte de sosirea aici a lui Petru și Paul (Pavel).
Dincolo de elaborarea acestor contraargumente, la Constantinopol avea să se
cristalizeze treptat ceea ce am putea numi Doctrina Sfântului Andrei. Dacă Petru
era considerat de către romani drept primul dintre apostoli, Andrei era primul
chemat.
Elaborarea acestei doctrine la Constantinopol începe în secolul IV și se
încheie abia în secolul al VIII-lea.
 Un prim pas are loc în secolul al IV-lea. Este un context mai amplu –
triumful creștinismului, devoțiunea față de relicve etc.
Încep să fie dezvoltate tradițiile referitoare la apostoli și important este
gestul pe care îl face Constanțiu al II-lea, care în 356/7 a transferat la
Constantinopol relicvele Sfântului Andrei.
Până atunci relicvele fuseseră păstrate la Patras, unde Sfântul Andrei fusese
răstignit.
Constanțiu al II-lea a adus relicvele în Constantinopol.
După acest moment, cultul Sfântului Andrei a fost atașat într-un fel sau altul
ideologiei imperiale bizantine și în timp a trecut și în sfera ideologiei Bisericii
constantinopolitane, ale cărei pretenții de întâietate aveau să se afirme treptat.
În acest context Sfântul Andrei continuă să fie invocat ca argument al
pretențiilor apostolice ale Constantinopolului.
Se aprecia că în drumul pe care l-a parcurs pentru îndeplinirea misiunii sale,
Andrei ar fi trecut prin Byzantion și l-ar fi instalat aici pe primul episcop al cetății,
Stachys. Prin urmare, Andrei ar fi fost cel care ar fi pus bazele scaunului episcopal
din cetatea care avea să devină Constantinopol.
Pentru a întări această idee au fost preluate date din scrieri apocrife, din
scrierile lui Eusebiu din Cezareea, care au fost îmbogățite pe parcursul secolelor.
Lui Andrei îi căzuse la sorți Sciția drept loc al misionarismului.
La mijlocul secolului al V-lea, cam în perioada Conciliului Ecumenic de la
Chalkedon a fost redactată o scriere pseudo-atanasiană – o laudă adusă apostolului
Andrei, care situa itinerarul apostolului în Peninsula Balcanică și în ținuturile
barbarilor; este o coincidență interesantă între ce susține această lucrare și ceea ce a
hotărât Conciliul de la Chalkedon: episcopul de Constantinopol avea privilegiul de
a hirotonisi mitropoliții Diocezelor Pontului, Asiei, Traciei, precum și episcopii din
ținuturile barbare.
Etapa decisivă în realizarea Doctrinei Sfântului Andrei are loc în secolele
VII-VIII. Practic, elaborarea acestei tradiții legată de sfințirea de către Sfântul
Andrei a primului episcop al Byzantionului – pseudoDorotheus, pseudoSophronios
și pseudoEpiphanios. Ei au întocmit o serie de cataloage ale apostolilor în care au
dezvoltat informația despre trecerea apostolului prin Byzantion.
Această informație a fost preluată ulterior în Sinaxarul Bisericii
Constantinopolitane din secolul al VIII-lea. Această listă de sfinți din secolul al
VIII-lea este în mare aceeași în zilele noastre.
 Lui Andrei îi este atribuită o arie misionară pornind de la Trapezund și
ajungând până în extremitatea Peninsulei Balcanice, deci este o arie misionară de o
vastitate impresionantă. Greu de crezut că ar fi reușit cineva să meargă în fiecare
cetate și să întemeieze episcopii acolo.
Se poate remarca o coincidență frapantă cu extinderea autorității Patriarhului
Constantinopolului în secolul al VIII-lea. La mijlocul secolului al VIII-lea,
Constantin al V-lea scoate de sub autoritatea episcopului Romei episcopiile din
Balcani și le trece sub autoritatea Constantinopolului.
Odată cu elaborarea celor două doctrine avea să apară și prima ciocnire între
cele două Biserici, cauzată de lupta pentru întâietate. Susținerea pretențiilor de a
conduce Biserica Creștină, iar aceasta are ca rezultat o ruptură în secolul IX.
(Schizma lui Photios sau a Papei ... ).