Termotehnica – curs 3

GAZUL IDEAL
 Notiuni introductive
Gazul ideal - un model teoretic de gaz, caracterizat printr-o ecuație de
stare simplă din punct de vedere matematic.

Niciun gaz real nu se comportă exact așa.

Gazul ideal ≠gazul perfect

Orice gaz perfect este gaz ideal

Nu orice gaz ideal este gaz perfect

Ambele respecta legea gazelor ideale, dar difera dependenta

temperaturii si presiunii de capacitatile calori ale lor
 Legile de bază ale gazelor ideale
Un gaz ipotetic numit gaz ideal este definit prin următoarele condiţii:

 moleculele gazului sunt perfect sferice şi perfect elastice;

 volumul propriu al moleculelor este neglijabil în raport cu volumul

total ocupat de gaz;

 forţele de interacţiune moleculară sunt neglijabile.

În domeniul de presiuni şi temperaturi uzuale pentru funcţionarea

maşinilor şi instalaţiilor termice, gazele tehnice urmează legile gazului
ideal cu abateri relativ reduse.

Datorită acestui fapt au putut fi deduse experimental legile gazelor

ideale.

Aceste legi nu sunt însă aplicabile vaporilor, care sunt gaze aflate în
vecinătatea domeniului lor de lichefiere.
Pentru 2 stări ale gazului, 1 şi 2, au fost deduse experimental
următoarele legi:

a) Legea Boyle – Mariotte (pentru evoluţia izotermă, T = ct):

b) Legea lui Gay – Lussac (pentru evoluţia izobară, p = ct):

c) Legea lui Charles (pentru evoluţie izocoră, V = ct):

d) Legea lui Avogadro: Toate gazele ideale care se află la aceeaşi

presiune, temperatură şi volum conţin acelaşi număr de molecule.
 Definirea unor marimi
 Kilomolul - unitate de măsură pentru cantitatea de substanţă şi reprezintă
cantitatea de substanţă care conţine 𝑁𝐴 = 6.0228 ∙ 1026 molecule;
𝑁𝐴 - Numarul lui Avocado

 Masa molară 𝑀𝑖 - masa unui kmol de substanţă exprimată în kg, care are
ca număr tocmai masa moleculară a acestei substanţe.
 Se notează cu; Exemple: 𝑀𝑂2 = 32 𝑘𝑔/𝑘𝑚𝑜𝑙; 𝑀𝑁2 = 28 𝑘𝑔/𝑘𝑚𝑜𝑙

Rezultă masa de substanţă 𝑚 = ∙ 𝑀𝑖

unde: m - masa substanţei [kg ]
𝑀𝑖 - masa molară [kg / kmol ]
 – numarul de kilomoli [kmol ]

 Volumul molar, 𝑉𝑀 - volumul unui kmol de substanţă

Din legea lui Avogadro şi din definiţia pentru kmol, rezultă următoarea
consecinţă:

Volumul unui kmol de substanţă este acelaşi pentru toate gazele

ideale aflate în condiţii egale de presiune şi temperatură.

Dacă 1 şi 2 sunt două gaze aflate la aceeaşi presiune p şi temperatură T:

𝑀1 𝑀1 𝑀𝑖
𝑉𝑀 = = = = 𝑐𝑡.
𝜌1 𝜌1 𝜌𝑖

În condiţii normale fizice (𝑝𝑁 = 760 𝑡𝑜𝑟𝑟, 𝑡𝑁 = 0°𝐶 ) volumul unui kmol de
gaz, indiferent de natura gazului, are întotdeauna valoarea:

𝑉𝑀𝑁 = 22.4 𝑚3 /𝑘𝑚𝑜𝑙

 Metrul cub normal [𝒎𝟑 𝑵 ]- cantitatea de gaz cuprinsă în volumul de

în condiţii normale fizice.
 Ecuaţia termică de stare a gazelor ideale
Pentru 1 kg de gaz ideal, se consideră 1şi 2 două stări oarecare ale
gazului. Indiferent de poziţia punctelor 1 şi 2, se poate ajunge din starea
1 în starea 2 printr-o evoluţie izotermă 1-x apoi o evoluţie izobară x-2.

Din relaţiile între parametrii de stare

pentru cele două evoluţii, rezultă:

Ri este constanta caracteristică

a gazului ideal
 - este constanta caracteristică a gazului ideal

Considerăm 1 şi 2 două gaze ideale diferite aflate la aceeaşi presiune şi

temperatură (1 şi 2 nu sunt 2 stări ale aceluiaşi gaz).

De asemenea, pentru aceste condiţii, din consecinţa Legii lui Avogadro

rezultă că volumul molar este acelaşi (volumul unui Kmol de gaz):
Altă formă a ecuaţiei termice de stare

n reprezintă numărul de kmoli de substanţă

Ecuaţia de stare a gazului perfect, se poate scrie sub diferite forme:

 Pentru un kmol de substanţă:

 Pentru un n kmoli de substanţă, de masă m [kg] şi masă molară M
kg/kmol

 Pentru 1 kg de substanţă
 Ecuaţiile calorice de stare şi căldurile specifice
ale gazelor ideale

Legea lui Joule: Energia internă a unui gaz ideal nu depinde nici de
volumul său nici de presiunea sa ci depinde doar de temperatură
entalpia gazului ideal depinde doar de temperatură

ecuaţiile calorice de stare pentru gaz ideal sunt :

Relaţia Robert – Mayer

Transformările simple ale gazelor ideale – transformări care respectă
aceeaşi lege de transformare de la starea iniţială (1) la starea finală (2).

Pentru fiecare transformare simplă se va studia:

-relaţia între parametrii de stare;

-reprezentarea grafică în coordonate p - V;

-Expresia lucrului mecanic de deformare 𝐿12 ;

-Expresia lucrului mecanic tehnic 𝐿𝑡12 ;

-Căldura schimbată 𝑄12 ;

-Variatia energiei interne ∆𝑈12 ;

-Variatia entalpiei ∆𝐻12

 Transformarea izocoră (V = const, dV = 0)

 cp 
dH  m  c p  dT   mcv dT  kdU  kQ
 cv 
 Observatie

Conform definiţiei şi exemplului prezentat la lucrul mecanic tehnic sau

lucrul mecanic util, acesta este diferit de zero în cazul izocorei.
De exemplu, în cazul admisiei în cilindru la presiunea p2 până la
volumul V urmată de o răcire izocoră, deci şi micşorare a presiunii de la
p2 la p1, apoi evacuare la presiunea p1, se obţine lucrul mecanic
tehnic, adică la arborele maşinii, egal cu diferenţa celor două lucruri
mecanice de admisie şi evacuare, chiar dacă lucrul mecanic al
transformării este zero.
 Transformarea izobară (p = const, dp = 0)

Transformarea izobară se întâlneşte la încălzirea şi răcirea gazelor în

schimbătoare de căldură
 Transformarea izotermă (T = cst, dT = 0)
Ecuatia transformarii:

 Energia transmisă unui gaz sub formă de căldură în timpul unei destinderi
izoterme se transformă integral în lucrul mecanic.
 Sub aspectul transformării căldurii în lucru mecanic, transformarea
izotermă este cea mai avantajoasă.
 Transformarea adiabatică (fără schimb de
căldură cu mediul exterior, )
Ecuatia transformarii adiabate

Prin integrare

ecuaţia adiabatei

Relaţia între T şi V este

 Transformarea politropă
Transformarea izobara  Caldura specifica la presiune constanta

Transformarea izocora  Caldura specifica la volum constant

Transformarea politropa  Caldura specifica politropica

Ecuatia transformarii politropice

 
 Amestecuri de gaze ideale
Amestec de gaze - un amestec mecanic omogen, realizat prin difuzie între
mai multe gaze componente care îşi păstrează fiecare proprietăţile chimice.
Datorită agitaţiei termice, moleculele gazelor componente se răspândesc
uniform în întregul volum.

Caracteristici
 nu apar reacţii chimice între componenţi la temperatura şi presiunea
amestecului, fiecare component are proprietăţile gazelor perfecte şi îşi
păstrează aceste proprietăţi;

 amestecul de gaze se supune legilor gazelor perfecte;

 Având în vedere definiţia gazului perfect, confom căreia volumul

moleculelor este neglijabil şi nu există forţe intermoleculare, se admite că
fiecare component se comportă ca şi cum ar fi singur în spaţiul care-i stă
la dispoziţie.
În studiul amestecurilor de gaze se utilizează două noţiuni foarte importante:

 Presiunea parţială a unui component i dintr-un amestec de gaze (notată

cu pi), este presiunea pe care ar avea-o componentul respectiv, dacă ar
fi singur la temperatura şi volumul amestecului. Presiunea parţială este
aceeaşi indiferent dacă acel component ocupă singur tot volumul, sau îl
ocupă împreună cu celelalte componente.
 Volumul parţial al unui component este volumul componentului
respectiv la temperatura şi presiunea amestecului. Altfel spus, volumul
parţial este volumul pe care l-ar ocupa un component după ce a fost
comprimat de la presiunea parţială, proprie până la presiunea totală a
amestecului, fiind la aceeaşi temperatură cu amestecul.
Pe lângă mărimile de stare folosite în mod curent, pentru descrierea
analitică a proprietăţilor amestecurilor de gaze sunt necesare mărimi care
să precizeze compoziţia acestora. În acest scop se utilizează:

 Participaţia masică (gi) a unui component i, se defineşte prin raportul

dintre masa acestuia mi şi masa întregului amestec m:

 Participaţia volumică (ri) a unui component este raportul dintre volumul

parţial Vi al componentului respectiv şi volumul total V al amestecului:

 Participaţia molară (fracţia molară) (xi) este raportul dintre numărul de

moli (sau kmoli) ai componentului ni şi numărul de moli (kmoli) ai
amestecului n:
Amestecurile de gaze perfecte respectă două legi de bază

 Legea lui Dalton (1802) exprimă relaţia dintre presiunile parţiale şi

presiunea amestecului:
Într-un amestec de gaze perfecte, care nu reacţionează chimic între
ele, fiecare gaz se comportă ca şi cum ar ocupa singur întreg volumul
amestecului, presiunea totală a amestecului fiind egală cu suma
presiunilor parţiale ale gazelor componente.

 Legea lui Amagat (1880) exprimă relaţia dintre volumele parţiale şi

volumul amestecului:
Volumul ocupat de un amestec de gaze perfecte este egal cu suma
volumelor parţiale ale gazelor componente.