TERMOTEHNICA – C6

Aerul umed
Arderea combustibililor
Aerul umed
Aer umed -amestecul de aer uscat şi vapori de apă;

Aer uscat-amestec de gaze perfecte în care predomină azotul (cca. 79% participaţie volumică, respectiv 77% participaţie
masică) şi oxigenul (cca. 21% participaţie volumică, respectiv 23% participaţie masică);

Aplicaţii: procese de uscare, ventilaţii, climatizare, refrigerare şi congelare, procese de ardere din motoare şi focare
industriale etc.;

Cu toate că în anumite condiţii vaporii de apă din aerul umed pot să fie consideraţi ca având proprietăţile gazului perfect,
aerul umed necesită un studiu aparte şi nu i se pot aplica în mod simplist legile amestecurilor de gaze perfecte. În
majoritatea cazurilor care prezintă interes practic, aerul umed se găseşte de regulă la presiunea atmosferică, sau la presiuni
relativ apropiate de aceasta şi la temperaturi nici prea scăzute (până la cca. 50°C), nici prea ridicate (până la cca. 100-200°C).

În aceste condiţii, chiar dacă aerul uscat se găseşte numai în stare de gaz şi respectă legile gazului perfect, umiditatea din aer
se poate întâlni atât sub formă de gaz, cât şi de lichid, sau chiar în stare solidă.

Aerul umed prezintă particularităţi care îl diferenţiază esenţial de un simplu amestec de gaze perfecte.

Atunci când se află în stare de vapori, umiditatea din aer se găseşte la presiuni parţiale foarte mici, iar vaporii de apă pot fi
consideraţi gaz perfect.

Proprietăţi fizice ale aerului umed

Starea aerului umed este definită de presiune, temperatură, umiditate, volum specific sau densitate, căldură specifică şi
entalpie.

Presiunea aerului umed

Considerând aerul umed ca un amestec de gaze perfecte, pot fi definite mai multe tipuri de presiuni.

Presiunea parţială a aerului uscat(pa);

Presiunea parţială a vaporilor de apă(pv);

Presiunea de saturaţie(ps)- presiunea parţială a vaporilor de apă,

corespunzătoare stării de saturaţie;

Presiunea totală(p)- presiunea exercitată de aerul umed, deci de

amestecul dintre aerul uscat şi vaporii de apă.

p=p a +p v

Considerând aerul umed ca un amestec de gaze perfecte, pot fi definite mai multe tipuri de temperaturi.

Temperatura termometrului uscat(t)- temperatura aerului umed, măsurată cu un termometru uzual, indiferent de principiul
de funcţionare al acestuia.

Temperatura termometrului umed(tu) - temperatura măsurată cu ajutorul unui termometru având elementul termosensibil
înfăşurat într-o pânză sau într-un tifon umezit.
 Temperatura punctului de rouă(tr) -temperatura la care în condiţiile menţinerii constante a umidităţii aerului, în urma răcirii
acestuia, se atinge starea de saturaţie, evidenţiată prin depunerea unor picături de apă, denumite rouă, formate prin
condensarea unei părţi din vaporii aflaţi iniţial în aerul umed;

Pentru aerul saturat, cele trei temperaturi definite sunt egale între ele, astfel încât stările de saturaţie sunt caracteriazate prin t
= tu = tr.

Temperatura aerului umed Umiditatea absolută, sau conţinutul de umiditate(x) - cantitatea de umiditate (vapori de apă) din
aerul umed şi reprezintă raportul dintre cantitatea de vapori de apă (mv) şi cantitatea de aer uscat (ma):

Stările de saturaţie sunt caracterizate prin pv = ps şi = 1

Caldura specifica a aerului umed

Caldura specifica a aerului umed variaza cu temperatura si presiunea.

atmosferica sunt neglijabile procesele se considera izobare, iar caldura

masica se considera o valoare medie

Pentru domeniul de temperaturi - 20˚C 80˚C, se pot considera valorile medii

Caldura specifica a aerului uscat:

Caldura specifica a vaporilor de apa:

Pentru amestec (aer umed) caldura specifica se obtine cu relatia:

Entalpia aerului umed

Entalpia specifica a aerului umed se calculeaza in functie de entalpia celor

entalpia specifica a aerului uscat:

- caldura masica de vaporizare a apei la temperatura t = 0˚C:

Bilantul continutului total de caldura a amestecului conduce la egalitatea:

entalpia specifica a aerului umed:

 Determinarea grafică a mărimilor de stare ale
aerului umed
Reprezentarea transformărilor simple ale aerului umed în diagrama h-x
Transformări la conţinut constant de umiditate (x = constant)
Transformările izoterme se desfăşoară prin încălzire şi umezire a aerului, realizându-se în sensul creşterii umidităţii absolute x,
prin injecţie de vapori de apă în aer. Transformarea la entalpie constantă (h=constant)
Acest proces corespunde umidificării adiabatice a aerului, utilizând o sursă de umiditate având temperatura apei egală cu cea a
termometrului umed.
 Considerând două cantităţi de aer cu stările 1 şi 2, în condiţiile amestecării

adiabatice a acestora, se obţine starea finală a aerului M.

Starea de amestec M, se găseşte pe aceeaşi dreaptă cu stările care se amestecă,

denumită dreaptă de amestec.

Poziţia punctului M pe dreapta de amestec, se găseşte mai aproape de starea

reprezentând aerul aflat în cantitate mai mare.

ARDEREA COMBUSTIBILILOR
Arderea este procesul de oxidare rapidă a unor substanţe, în urma căruia
se degajă căldură.

Combustibilii sunt substanţe care prin ardere, respectiv oxidare, produc o

însemnată cantitate de căldură şi deci pot să fie utilizate ca surse

economice de căldură.

Câteva condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o substanţă pentru a fi

considerată combustibil sunt următoarele:

- să reacţioneze exoterm cu oxigenul, cu viteză mare şi la temperaturi ridicate;

- produsele rezultate în urma arderii să nu fie toxice;

- să fie suficient de răspândit în natură, deci să fie ieftin şi să nu prezinte alte

utilizări posibile, mai economice;

- produsele arderii să nu fie corozive pentru suprafeţele cu care intră în contact etc. Clasificarea combustibililor:

după starea de agregare: solizi, lichizi şi gazoşi;

după provenienţă în combustibili naturali şi artificiali.

Exemple:

combustibili solizi naturali: rumeguş, lemn, cărbune (turbă, huilă, antracit

etc.), şisturi combustibile, paie, etc.;

combustibili solizi artificiali: mangal, cocs, brichete de cărbuni, peleţi,

etc.;

combustibili lichizi naturali: ţiţei;

combustibili lichizi artificiali: benzină, petrol, păcură, gaze lichefiate etc.;

combustibili gazoşi naturali: gaz metan, gaz de sondă etc.;

combustibili gazoşi artificiali: gaz de cocserie, gaz de furnal, gaz de

generator etc.

Compoziţia combustibililor
Compoziţia combustibililorpoate să fie stabilită global prin desemnarea părţii care participă efectiv la procesul de ardere,
denumită masa combustibilă şi a părţii care nu participă la ardere, denumită balast, care se regăseşte între produşii finali ai
arderii, sub formă de zgură.

Compoziţia chimică elementară, este exprimată pentru combustibilii solizi şi lichizi în participaţii masice [kg component / kg
combustibil], iar pentru combustibilii gazoşi în participaţii volumice [m3N component / m3N combustibil].

Combustibilii solizi şi lichizi, au în compoziţie ca şi elemente chimice combustibile: carbonul (c), hidrogenul (h) şi sulful (s).

Alte elemente care participă la procesul de ardere sunt: oxigenul (o) legat, deci existent în combustibil şi umiditatea
combustibilului (w). Masa inertă, minerală, sau balastul, are participaţia masică notată prin (a).

c +h +s +o +w+a =1

Combustibilii gazoşiau în compoziţie

 ca elemente combustibile: hidrogen (h2), oxid de carbon (co), diferite

hidrocarburi de tipul (cmhn) de exemplu metanul (ch4),

iar ca elemente necombustibile: oxigen (o2), azot (n2), dioxid de

carbon (co2) şi umiditate (w).

Între paranteze au fost notate participaţiile volumice, care trebuie să

satisfacă relaţia:

h 2 + co + c m h n +o 2 +n 2 + co 2 +w =1

Procesul de ardere. Puterea calorică (căldura de ardere)

Puterea termică rezultată în urma arderii este notată cu

Pentru oxidarea completă a elementelor combustibile, deci pentru ca arderea

să fie completă, este necesară o cantitate minimă de oxigen (O2min),

conţinută într-o cantitată minimă de aer (Lmin). Arderea desfăşurată în prezenţa aerului minim necesar – ardere
stoichiometrică (ardere teoretică).

Arderea perfectă (teoretică), este caracterizată prin faptul că gazele de

ardere nu conţin elemente chimice combustibile (de exemplu funingine sau

CO).

Gazele de ardere, obţinute în urma arderii, conţin în principal dioxid de carbon (CO2), azot (N2), apă (H2O), oxid de carbon
(CO), bioxid de sulf (SO2) .

Arderea incompletă mecaniceste caracterizată prin faptul că gazele de

ardere conţin particule mecanice combustibile (C).

Arderea incompletă chimic, este caracterizată prin faptul că gazele de

ardere conţin gaze combustibile (de exemplu CO).

Pentru căldura de reacţie (căldura de ardere) se utilizează şi denumirea de putere calorică (H)a combustibililor.

Puterea calorică este căldura de reacţie (căldura de ardere) produsă în

condiţiile stării normale fizice (p0=1.013 bar; t=0°C).

Unitatea de măsură a puterii calorice (căldurii de ardere), pentru combustibilii solizi şi lichizi, este [kJ/kg], iar pentru
combustibilii gazoşi este [kJ/m3N].

Puterea calorică (căldura de ardere) superioară (Hs),este căldura de reacţie pentru cazul în care aceasta conţine căldura de
vaporizare a apei.

Puterea calorică (căldura de ardere) inferioară (Hi),este căldura de reacţie pentru cazul în care aceasta nu conţine căldura de
vaporizare a apei, deoarece aceasta se regăseşte în gazele de ardere

Calculul procesului de ardere

Arderea carbonului:

Dacă arderea carbonului este incompletă se obţine ca produs de ardere oxidul de carbon (CO):

Arderea hidrogenului în combustibilii solizi sau lichizi:

Arderea sulfului:
CQCOOC 22

kJCOkmolOkmolCkmol40580011122

kJCOkmolcOkmolcCkgc405800121222

HQOHOH 222

2
1

kJOHkmolOkmolHkmol24000015.01222

kJOHkmolhOkmolhHkgh24000024222

SQSOOS 22

kJSOkmolOkmolSkmol29020011122

kJCOkmolsOkmolsSkgs290200323222

Bilant termoenergetic real ardere gaz natural

Oxigenul necesar arderii este luat din mediul ambiant;

Pentru realizarea bilantului termoenergetic al arderii gazului

necesara analiza gazelor de ardere

Parametru CO, [mg/m3] O2, [%] NOX, mg/m

3 CO2, [%] , [-] , [%] tga, [ C]

unde Q [kJ] reprezintă căldura rezultată în urma arderii

Volumul minim de aer necesar arderii se determină considerând că aerul este compus din oxigen şi azot, cu participaţia
volumică a oxigenului în aer = 21% şi participaţia volumică a azotului în aer = 79%.

Astfel la 2 m3 O2 corespund 2/0.21= 9.52 m

3 aer, care conţine 2m3 O2 şi

7.52 m3 N2 (care este inert, nu participă la ardere şi se va regăsi în

gazele de ardere).

Considerând debitul volumic de combustibil [m3/s], se pot determina

debitul de aer, precum şi debitele componentelor din gazele de ardere şi

debitul volumic al gazelor de ardere rezultate.

Debitul de aer minim necesar arderii [m3/s]:

Având în vedere că în procesele reale de ardere nu poate fi asigurată

arderea stoichiometrică, debitul real de aer participant la ardere

este mai mare decât cel minim necesar.

Coeficientul excesului de aer (λ) se determină cu relaţia:

Se recomanda: λ=(1.2 – 1.25)

combV

min, aer V

combaerVV

52.9min,

aerV

min,aer

aer