Drept Procesual Civil – Curs 8

Reguli speciale privind competenta instantelor

Regulile privind competenta facultativa sunt o noutate in NCPC, celelalte reguli au fost
prevazute si in VCPC sau erau aplicate in practica desi nu erau reglementate expres, erau
constante ale jurisprudentei.

A. Solutionarea cererilor accesorii, incidentale si aditionale( art. 123 NCPC)

Art. 123: Cereri accesorii, adiţionale şi incidentale
(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea
principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia
cererilor prevăzute la art. 120.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilită
de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat.
(3) Când instanţa este exclusiv competentă pentru una dintre părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru
toate părţile.
 Instanta competenta sa judece cererea principala, va fi competenta si pentru a judeca
cererile accesorii, aditionale si incidentale, chiar daca acestea ar fi de competenta materiala
si tertitoriala a altei instante, cu exceptia cererilor prev. la art 120 NCPC.
Exemple de astfel de cereri:
 cererea prin care se cer si dobanzi
 cererea reconventionala
 cererea de chemare in garantie
 cererea de chemare in judecata a altei persoane
 cererea de interventie principala, etc.
Chiar daca toate aceste ar fi de competenta materiala si teritoriala diferita, ele vor fi de
competenta instantei care judeca cererea principala si vor fi judecate de aceasta.
Regula aceasta functioneaza indiferent ca vorbim de competenta teritoriala de drept
comun, alternativa sau exclusiva sau ca vorbim de competenta materiala.
Si cerererile aditionale care nu erau reglem in VCPC : adauga pretentii noi prin cereri
aditionale nu genereaza o schimb de co competenta.
 Mentiune: in cazul cererilor aditionale( cele prin care se modifica cererea principala, de ex.
adauga pretentii noi) nu este prevazuta procedura de admitere in principiu. Nu se exclude
insa ipoteza in care instanta sa ridice problema daca o cerere modificatoare sau
completatatoare are vreo legatura cu cererea principala : nu poti sa modifici cererea pentru
plata creantei intr-o actiune in revendicare, trebuie sa fie o continuitate a cererii initiale cu
adaugiri sau modificari, dar care pasteaza competenta : nu se poate sch. raportul juridic.
Regula prevazut de art. 123 funtioneaza chiar si in cazul in care cererea incidentala ar
atrage o competenta teritoriala exclusiva, spre deosebirea de comp. pt cererea principala.
In doctrina a existat o disputa sub acest aspect. VCPC era putin mai neclar si se considera ca
textul se aplica numai cand se deroga de la o competenta de ordine privata, nu si de la o
competenta de ordine publica.
In cazul asa numitei competente generate de o anumita specializare a sectiilor si completelor :
in doctrina se spunea ca art.123 alin. 1 se aplica numai in cazul competentei teritoriale sau
materiala, dar nu si cand exista sectii specializate sau complete specializate.
 In cazul cometentei, se aplica, spre exemplu : reclamantul este un mostenitor care a
dobandit o creanta prin mostenire si urmareste un tert debitor: se duce la instanta de la
domiciliul debitorului. Debitorul insa are si el o creanta impotriva defunctului pe care
reclamantul il mosteneste si pe care incearca sa deduca judecatii prin cerere
reconventionala, in procesul inceput. Daca ar facea o actiune separata, competenta ar fi
cea prevazuta de art. 118 NCPC, dar in acest caz o face in cadrul procesului si se deroga de
la competenta exclusiva.
  Ipoteza sectiilor specializate sau a completelor specializate: Daca este vorba despre o
actiune in revendicare, cu o cerere accesorie care vizeaza desfiintarea unei autorizatii de
constructie, care e de contencios administrativ. Si sigur ca revendicarea va avea drept
consecinta desfiintarea autorizatiei, cu titlu accesoriu. Dar pentru ca e de ”competenta”
unui complet de contencios-administrativ, unii autori zic ca ar trebui disjunse.
Briciu : Nu. E absurd sa ne socheze ”competenta” de sectii mai mult decat competenta
matriala sau teritoriala. Cand de fapt competenta de sectii nici nu e competenta, doar i se
aplica prevederile de la competenta pentru indicidentele care pot aparea, dar nu e competenta
- Art. 136 NCPC
In art. 123 NCPC legiuitorul nici nu avea de ce sa prevada si competenta pe sectii cand
are art. 136 NCPC care spune ca se aplica regulile de la competenta, in care intra si art. 123 si
care astfel se aplica si la specializarea sectiilor si completelor => o urmarire a competentei
cererii principale si in acest caz.

B. Aparari si incidente procedurale

Art. 124: Apărări şi incidente procedurale
(1) Instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în
afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a
altei instanţe.
(2) Incidentele procedurale sunt soluţionate de instanţa în faţa căreia se invocă, în afară de cazurile în care
legea prevede în mod expres altfel.
 Daca invoci o exceptie in cursul unui proces, o judeca tot instanta care judeca si cererea
principala.
 Si asupra apararilor la fel, se va pronunta tot instanta competenta sa judece cererea
principala: Exemplu: o compensare legala( =aparare)
 Mai enigmatica este ipoteza chestiunilor prejudiciale. Chestiunile prejudiciale sunt
aparari si exceptii care potrivit legii sunt de competenta exclusiva a altei instante.
Aceasta competenta exclusiva a altei instante nu trebuie neaparat sa se stabileasca printr-o
lege speciala, sa se prevada printr-o lege speciala, ci trebuie sa existe un text expres in sensul ca
acea alta instanta va ramane competenta indiferent de formularea cererii pe cale accesorie sau
principala in alte procese. ?

Acest fapt trebuie:

 prevazut expres sau
 trebuie sa rezulte cu evidenta din cuprinsul legii, spre exemplu: legea prevede
ca o anumita materie e de competenta judecatroului sindic, care e doar la tribunal
=> e clar ca respectiva materie e de competenta tribunalului.

Chestiuni prejudiciale
 1. Art. 25 NC Proced.Penala: rezolvarea actiunii civile in procesul penal : rezolvarea actiunii
penale e chestiune prejudiciala pentru procesul civil daca e in curs : penalul tine in loc
civilul. Exemplu: in ipoteza falsificarii unui contract ce se doreste a fi anulat => se va
trimite la instanta penala.
 O alta chestiune prejudiciala : exceptia de neconstitutionalitate. E o aparare de fond,
teoretic s-ar incadra la aparari, tinde la inlaturarea unui text de lege care e incident in
cauza. Numai ca aceasta aparaere e dedusa de lege unui alt organism : CCR, care e si in
afara instantelor judecatoresti. Judecatorul cererii principale nu se poate pronunta el
asupra exceptiei de neconstitutionalitate si va sesiza CCR.
 Intrebarea preliminara adresata CJUE, prevazuta de catre TFUE. Si aceasta e tot o
aparere prin care se vrea de fapt interperet unui text de lege unional de catre CJUE pentru
a se vedea daca e compatibil cu situatia de fapt din cauza pendinte sau nu. Aceasta
intetpretare ar putea fi facuta si de catre judecatorul principal, dar asa s-a prevazut in TFUE
=> merge la CJUE si va reprezenta o chestiune prejudiciala, iar procesul se suspenda.
  Art. 519 NCPC : sesizarea ICCJ in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile
pentru rezolvarea unei probleme de drept : In ipoteza unui proces in curs, la o instanta
investita in ulrim grad, constata o chestiune de drept noua asupra careia ICCJ nu a stautat,
nu este formata jurisprudenta. Completul care judeca cauza poate sesiza ICCJ pentru
pronuntarea unei hotarari privind interpretarea modului in care se rezolva acea problema
de drept. Ratiunea acestei institutii este acea de a unifica jurisprudenta. Dupa sesizarea
ICCJ procesul se suspenda, iar dupa ce ICCJ va clarifica acea problema de drept, procesul se
va relua tinandu-se cont de hotararea data de ICCJ Competenta ICCJ in aceasta materie e
exclusiva si de netrecut, e clar.

C. Competenta facultativa
Art. 127: Competenţa facultativă
(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi
desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în
circumscripţia oricăreia dintre curţile de
apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară
activitatea.
(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea
la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele
judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu
curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor,
asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Aceste ipoteze prevazute de art. 27 NCPC sunt noi in legislatia procesual-civila de la noi si
vin in preintampinarea unor stramutari sau cereri de recuzare cand o parte in proces e judecator,
procuror, asistent judiciar sau grefier si lucreaza la instanta competenta sa judece cauza.
Cea mai frecventa situatie in care acest text ar fi aplicabil este aceea in care judecatorul se
adreseaza instantei pentru recuperarea indemnizatiei salariale si de cele mai multe ori instanta
competenta e cea la care judecatorul functioneza.
Art. 127 prevede 2 ipoteze :
 1. Judecatorul e reclamant : el are obligatia sa formuleze cererea la una din instantele
judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel
invecinate cu curtea de apel din circumscriptia careia se afla instanta unde el isi desfasoara
activitatea( si care era competenta sa judeca cauza in mod normal).
Textul e drastic. Il obliga pe judecator nu numai sa plece de la instanta lui, dar nu il lasa
nici sa formuleze cererea la o instanta din circumscriptia curtii de apel in care se afla instanta
lui, ci il trimite la o instanta din circumscriptia unei curti de apel invecinate.
Aceasta prevedere pare imperativa : " va sesiza ". E obligat, ceea ce ne genereaza ideea
ca ar putea sa sesizeze cu o exceptie de necompetenta atat paratul, cat si instanta. In schimb, el
are o marja larga de alegere a instantei. Sunt norme de ordine privata, daca paratul nu invoca,
cauza de poate judeca.
 2. Judecatorul e parat : in acest caz reclamantul poate sesiza una dintre instantele
judecatoresti aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invencinate. Insa in
cazul acesta se pare ca legiuitorul lasa la dispozitia reclamantului: are posibilitatea de a
alege daca aplica textul sau merge chiar la isntanta la care lucreaza paratul, daca are
incredere in impartialitatea judecatorilor acelei instante : textul prevede "poate sesiza ". Si
aceasta norma este de ordine privata. Nu va putea ulterior invoca exceptie de
necomeptenta, nici instanta si cu atat mai putin paratul ca el e protejat. Briciu : nici cerere
de stramutare nu ar putea formula ulterior.
Dar daca la momentul formularii cererii reclamantul nu a cunoscut ca paratul e
judecator, daca trece de primul termen nu va mai putea invoca necompetenta, dar poate
formula cerere de stramutare si .... ?
 Aceste texte se aplica si procurorilor, asistentilor judiciari si grefierilor.
 D. Competenta conventionala – Alegerea de competenta
Art. 126: Alegerea de competenţă
(1) Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei
ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte
instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când
această competenţă este exclusivă.
(2) În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de
lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după
naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.
Conditii:
 1. Partile sa aiba deplina capacitate de exercitiu: pentru ca alegerea de competenta e act
de dispozitie.
 2. Normele de competenta pe care le inlatura sa fie de ordine privata. Nu de ord
publica.
 3. Pricina sa se refere la bunuri ( adica sa aiba continut patrimonial - textul are in
vedere sensul larg al notiunii de bunuri) si la drepturi de care partile pot dispune.
Nu intra litigiile privind starea si capacitatea persoanei : nu sunt privitoare la bunuri si nu
privesc drepturi de care partile pot dispune. Acesta este un caz in care competenta
alternativa( art. 113) este de ordine publica ( si nu privata) pentru ca partile nu pot alege o
alta competenta in aceasta materie, nu pot deroga.
 4. Partile sa aleaga o anumita competenta. nu pot doar sa o inlature si sa nu prevada pe
cine aleg. Nu trebuie sa indice expres, se poate si prin trimiteri, dar sa rezulte: Exemplu:
instanta de la locul platii, instanta de la domiciuliul de la momentul sesizarii.
 5. Alegerea sa fie expresa : nu exista o alegere tacita.
E posibil sa existe o depunere a cererii la o instanta necompetenta si o
pasivitatate a paratului, dar aici nu e o conventie de alegere a competentei. E o
sanctiune pentru parat, e decazut din dreptul de a invoca exceptia de necompetenta
si se consolideaza competenta instantei respective.

Particularitati cu privire la alegerea competentei :

 1. Litigiile privind protectia drepturilor consumatorilor: O particularitate – partile pot
connveni alegerea insantei doar dupa nasterea dreptului la despagubiri = numai dupa
aparitia conflictului intre ei.

 2. Clauze neuzuale. Definitia clauzelor neuzuale este data de art. 1203 NCC si printre
clauzele prevazute de NCC ca fiind neuzuale se mentioneaza si cele prin care se deroga de
la normele privind competenta instantelor judecatoresti. Norma de alegere a
competentei, daca este inclusa intr-o clauza de tip standard, este considerata de
NCC ca fiind o clauza neuzuala, astfel incat trebuie acceptata in mod expres, in
scris, de catre cealalta parte.
Este necesar in primul rand, ca acea clauza sa fie standard. Clauzele standard sunt
mentionate la art. 1202 NCC : Sunt clauze standard stipulatiile stabilite in prealabil de care
una dintre parti pentru a fi utilizate in mod general si repetat si care sunt incluse in contract
fara sa fi fost negociate cu cealalata parte. Daca cealalta parte este un consumator, textul
este ineficace, intrucat clauza de alegere a competentei(clauza standard ce devine clauza
neuzuala) este considerata nescrisa in cazul unui consumator( cu exceptia cazului aratat
mai sus).
Textul isi gaseste aplicare cand ambele parti sunt profesionisti sau cand ambele parti
sunt persoane particulare( nu avem un raport profesionist-consumator). Din practica
europeana( germana franceza), acceptarea clauzelor neuzuale trebuie facuta expres( dubla
semnare, ingrosare, mentionarea la sfarsit a clauzei)
 Incidente privind competenta

Exista 2 astfel de incidente, in principal :

 1. Exceptia de necompetenta
 2. Conflictul de competenta

1. Exceptia de necompetenta
= Mijlocul procedural prin care se invoca necompetenta unei instante.
Prin ipoteza presupune un proces in curs. Daca procesul s-a incheiat, mijlocul procedual
nu mai e exceptie, ci poate fi motiv de apel sau recurs.
Prin regula : instanta trebuie sa isi verifice din oficiu competenta, dar desi din text nu
rezulta cu claritate: Briciu : instanta trebuie sa isi verifice din oficiu competenta generala,
materiala si teritoriala exclusiva( cele de ordine publica) Nu si cea de drept comun sau
alternativa.
Rezultatul acestei verificari : incheiere cu caracter interlocutoriu, nu poate reveni asupra
ei. Aceasta verficare din oficiu a competentei se face cu punerea in discutia partilor, dezbateri
contradictorii : dar doar pentru competenta de ord publica.
In 2014, legiuitorul a avut un derapaj :)) si a prevazut ca in cazul gresitei repartizari pe
sectii sau complete specializate , se poate face aceasta verificare a competentei chiar in faza
regularizarii, inainte de primul termen. Se pronunta o incheiere si se trimite la sectia sau
completul competent. In aceasta ipoteza nu mai e contradictorialitate, nici scrisa macar. Aceasta
deoarece cand face cererea de chemare in judecata, reclamantul nu are de ce sa faca discutie cu
privire la competenta. Si art 200 NCPC prevdere ca se verifica din oficiu competena, inainte de
comunicarea cererii de chemare in judecata catre parat, si trimite la sectia sau completul
competent. Se verifica chiar inainte ca paratul sa stie de cererea de chemare in judecata, nu exista
contradictorialitate.
Art. 200: Verificarea cererii şi regularizarea acesteia
(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de
chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute
la art. 194-197.
(2) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată
cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului
completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul
instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se
aplică prin asemănare.
(...)

Aceasta incheiere nu are autoritate de lucru judecat, partile nu au luat parte la discutii. La
primul termen se poate reveni ?
Dar cat de probabil e ca judecatorul care s-a pronuntat deja sa se razgandeasca?
Cum a fost explicat art. 200 ?
CSM : vrem textul asta pentru ca exista grefieri cascati care pun cererea la penal desi e de
civil. Si sa se rezolve problema pe cale administrativ, sa nu mai astepte pana la primul termen, sa
castige timp.
Dar, in practica, judecatorii nu au aplicat numai pentru aceasta situatie. Judecatorii s-au
lansat pe baza acestui art., in faza regularizarii in ample analize de fond : e contencios, e civil? Au
sesizat chiar si curtea de apel sa clarifice ce sectie e competenta, cand paratul nici nu stia inca de
existenta cererii de chemare in judecata. Spre exemplu, in materia protectiei consumatorilor, in
situatia in care cererea e facuta de ANPC. Era disputa cu sectia contencios sau civil aici. ICCJ a
rezolvat problema prin RIL : sectia civila.
Se poate observa ca poblemele de competenta pe sectii pot fi foarte grele, e normal ca ele sa
fie rezolvate la primul termen, nu inainte.
  Exceptia de necompetenta- precizari
Art. 129: Excepţia de necompetenţă
(1) Necompetenţa este de ordine publică sau privată.
(2) Necompetenţa este de ordine publică:
1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa inst. judecătoreşti;
2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;
3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte
instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
(3) În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.
Art. 130: Invocarea excepţiei
(1) Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în
orice stare a pricinii.
(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător
la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
(3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă
întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate
în faţa primei instanţe.
(4) Dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă
necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.

 Necompetenta de ordine publica

 In cazul incalcarii competentei generale
 In cazul incalcarii competentei materiale
 In cazul incalcarii competentei tertitoriale exclusive
 Necompetenta de oridine publica poate fi invocata de oricare dintre parti sau de
catre instanta din oficiu

 Necompetenta de oridine privata

 In toate celalalte cazuri : incalcarea competentei teritoriale de drept comun si a
competentei teritoriale alternative
 Necompetenta de ordine privata : pooate fi invocata numai de catre parat.

Termenul de invocare
 Incalcarea unei norme de competenta generala
 poate fi invocata in orice stare a pricinii, chiar si in cale de atac
 Incalcarea unei norme de competenta materiala sau teritoriala exclusiva
 numai la primul termen la care partile sunt legal citate, cand instanta ar trebui
sa isi verifice competenta.
Instanta isi verifica competenta indiferent ca partile invoca sau nu. Daca partile invoca se
pronunta si pe exceptie. Dar prin obligatia de verificare din oficiu, se poate pronunta si pe
alte chestii decat ce au invocat partile.
De ce primul termen? Sigur acest prim termen intra in conflict cu notiunea de ordine
publica. Prin asta NCPC se distinge de practica VCPC unde se putea invoca in orice stare, cu
exceptia ultimilor 2 ani de aplicare a VCPC cand s-a aplicat ca acum, pana la primul termen.
Pentru ca aplicand regula invocarii in orice stare a procesului au existat la CEDO multe
hotarari, in care CJUE a constatat ca instanta nu era competenta, se casa se trimitea spre
rejudecare si se mai judeca foarte mult, 10 ani spre exemplu. Si partile s-au plans la CEDO ca nu
era termen rezonabil, aratand cu degetul chiar spre instanta. Uneori situatia era penibila ca
diferenta de valoare intre competente era si de 50 de lei.
 Incalcarea unei norme de competenta teritoriala de ordine privata( de drept comun
sau alternativa)
 Poate fi invocata numai de parat, prin intampinare, sau, daca intampinarea nu
este obligatorie, pana la primul termen de judecata la care partile sunt legal
citate.
 Pentru toate cazurile, mai putin pentru competenta generala( unde se poate)
necompetenta nu poate fi invocata in caile de atac.
In calea de atac poti sa dezbati modul in care instanta a solutionat exceptia de
necompetenta la primul termen, dar nu poti sa invoci direct.
In toate cazuruile, la primul termen instanta isi transeaza problema competentei.
Art. 131: Verificarea competenţei
(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este
obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi
teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care
constată competenţa instanţei
sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2) În mod excepţional, în cazul în care pt stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe
suplimentare, jud. va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Dar uneori, instanta doar pune in discutia partilor la primul termen, dar pentru
dezlegarea poate acorda cel mult un termen, atunci cand sunt necesare unele aprofundari :
stabilirea valorii, spre exemplu. Dar doar un singur termen si nu poate administra proba
expertizei. Doar pe baza probei cu inscrisuri + explicatii date de parti. Aceasta pentru a nu
administra o proba asa complexa cum e expertiza chiar de la primul termen.
Competenta instantelor straine :art. 1071 NCPC: instanta verifica din oficiu si competenta
sa internationala. Mai prevede si ca necompetenta internationala poate fi invocata in
orice stare a procesului.

Solutionarea exceptiei de necompetenta

Art. 132: Soluţionarea excepţiei
(1) Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea
părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ
cu activitate jurisdicţională competent.
(2) Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai
odată cu hotărârea pronunţată în cauză.
(3) Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis
de îndată instanţei jud. competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.
(4) Dacă instanţa se declară necompetentă şi respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competenţa
unui organ fără activitate jurisdicţională sau ca nefiind de competenţa instanţelor române, hotărârea este
supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară.
 Exceptia de necompetenta este o exceptie de procedura, nu de fond si se discuta prioritar
fata de fondul cauzei, la primul termen. ( Aceasta afirmatie are caracter relativ: daca un
judecator se abtine, are prioritate judecarea abtinerii)

Ipoteze :
 1. Daca instanta constata ca este competenta, respinge exceptia necomepetente,
pronunta incheiere interlocutorie si se ataca aceasta odata cu fondul.
 2. Daca insanta constata ca nu e competenta, se admite exceptia, se pronunta hotarare
de declinare a competentei, care nu e supusa niciunei cai de atac. ( Aceasta este
solutia si in ipoteza in care instanta constata ca este competent un alt organ cu activitate
jurisdictionala.
 3. Daca instanta constata ca este competent un organ fara activitate jurisdictionala,
se admite exceptia, se respinge cererea ca inadmisibila, printr-o hotarare. Aceasta
hotarare poate fi atacata cu recurs, dar nu la ICCJ, ci la instanta imediat ierarhic
superioara.
 4. Daca instanta constata ca nu sunt competente instantele romane, se admite
exceptia, se respinge cererea prin hotarare ca fiind iandmisibila, nu se trim instantelor
internat. Se poate ataca cu recurs.
Particularitati ale hotararii de declinare a competentei
 1. Instanta se dezinvesteste si investeste si instanta pe care o identfica ca fiind
competenta. Nu e doar o simpla afirmare: nu sunt comeptenta, ci trebuie sa si trimita
dosarul instantei competente.
 2. Hotararea are autoritate de lucru judecat( AUJ) numai pentru instanta care a
pronuntat-o. Pentru instanta pe care o indentifica nu are AUJ, ea poate sa nu primeasca si
=> conflict negativ de competenta.
 3. Actele indeplinite de instanta necompetenta: sunt lovite de nulitate. Nulitatea
decurgand din necompetenta este neconditionata de vatamare. Faptul ca necompetenta
se discuta la primul termen, este o demstratie din partea legiuitorului, pt a exista cat mai
putine acte care sa fie lovite de nulitate.
Exceptii: se pastreaza: art. 137 NCPC: dovezile deja administrate de instanta
necomoetenta, raman castigate judecatii si instanta competenta investita cu solutionarea
cauzei nu va dispune refacerea lor decat pentru motive temeinice. Nu sunt nule de drept, se
conserva.

2. Conflictele de competenta
Sunt de 2 feluri :
 1. Pozitive
 2. Negative

 1.Conflictul pozitiv de competenta: 2 sau mai multe instante isi declara deopotriva
competenta: situatia este posibila cand:
 Unul si acelasi litigiu de competenta alternativa a fost introdus de doua ori de catre
reclamant: ar fi un caz de litispendenta, dar daca una dintre instantele respective
respinge exceptia de litispendententa => conflict pozitiv de competenta.
 Reclamantul introduce cererea la doua instante diferite, iar una dintre instante
respinge exceptia de necompetenta invocata in ceea ce o priveste. Practic, ambele
instante isi declara competenta. Una, dupa verificarea competentei da incheiere
interlocutorie ca e competenta, iar cealalta provocata cu o exceptie de
necompetenta o respinge.
Este foarte rar intalnit conflictul pozitiv de competenta.

 2. Conflictul negativ de competenta:

Art. 133: Conflictul de competenţă. Cazuri
Există conflict de competenţă:
1. când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece acelaşi
proces;
2. când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi
proces sau, în cazul
declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită
1. Doua sau mai multe instante sa isi decline reciproc competenta ( direct sau intermediar),
iar una dintre acestea sa nu fie competenta.
 Instanta A declina competenta la instanta B, iar instanta B declina la instanta A
 Instanta A declina la instanta B, instanta B declina la instanta C, iar instanta C
declina la instanta A( = declina succesiva urmata de conflict de cometenta)
Nu este conflict de competenta in ipoteza in care A-> B -> C
-> D si asa mai departe. Aceasta este o situatie de declinare succesiva neurmata de
conflict negativ de competenta.
2. Sa fie prin hotarare de declinare
 3. Exista conflict de competenta si in cazul in care declinarea reciproca a competentei ar
avea loc intre instante judecatoresti si un organe cu atributii jurisdictionale. Spre exemplu:
cu o institutie de arbitraj institutionalizat (nu ad-hoc), sau cu CNSC.
Nu exista conflict de competenta intre instante si organe fara activitate jurisdictionala.
Daca instanta constata ca este competent un organ fara activitate jurisdictionala, va respinge
cererea ca inadmisibila( nu ar declina catre organul respectiv) – art. 132 alin. 4
4. Se aplica regulile conflictului de competenta si in cazul in care exista o disputa de
acest gen intre sectii sau complete specializate din cadrul aceleiasi instante. Desi aici nu e vorba de
conflict de compet, dar se aplica regulile privitoare la acesta. Totusi, in aceasta ipoteza se
pronunta o inchiere, nu o hotarare de declinare.
Iesirea din conflict de produce prin regulator de competent: instanta suoerioara intervine
si stabileste competenta.
Sesizaea regulatorului de competenta se face
A. In cazul conflictului negativ : din oficiu de catre instanta in fata careia se investe
conflictul ( nu trebuie sesizat de parti) = Cea care isi declina ultima competenta : Bucuresti->
Prahova -> Bucuresti. In acest caz, Prahova nu mai trimite dosaul efectiv catre Bucuresti, ci sesize
In cazul sectiilor sau completelor specializate, prin asemanare, sectia care declina ultima
sesizeaza regulatorul de competenta.

B. In cazul conflictului pozitiv : instanta care se declara cea din urma competenta : cea
care respinge exceptia de litispendenta, sau respinge exceptia de necompetenta.
Art. 134: Suspendarea procesului
Instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu judecata cauzei şi va înainta
dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul.
Art. 135: Soluţionarea conflictului de competenţă
(1) Conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat
superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.
(2) Nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a
competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie
pentru instanţa de trimitere.
(3) Conflictul de competenţă ivit între o instanţă judecătorească şi un alt organ cu activitate jurisdicţională se
rezolvă de instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei în conflict.
(4) Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o
hotărâre definitivă.
 Instanta in fata careia s-a ivit conflictul suspenda dosarul din oficiu( de drept)

Instanta de regulator :
= cea superioara si comuna celei care isi declina
ICCJ nu intra intr-un conflict de competenta : daca ea isi declina compet, hotararea ei e
joaca deopotriva atat rol de declinator, cat si rol de regulator. Instanta la care ICCJ declina o ia ca
atare si judeca cauza.
In cazul conflictelor de sectii sau complete specializate, se trimite la instanta
superioara si comuna corespunzatoare sectiei in fata careia s-a ivit conflictul ( daca exista o
asemenea sectie la instanta superioara si comuna, daca nu o alta sectie de la aceasta instanta.)
Conflictul intre sectiile ICCJ poate exista, se solutioneaza de completul de 5 judecatori.
In ipoteza unui conflict intre instsnta si alte organe cu activitate jurisdictionala, regulatorul
de competenta va fi instanta ierarhic superioara instantei aflate in conflict( organul jurisdictional
nu are o instanta aflata deasuora sa)
Procedura solutionarii conflictului de competenta
- camera de consiliu, fara citarea partilor, fara publicitate.
Hotararea este definitiva, dar se motiveaza. Hotararea are rolul de a stabili care e instanta
competenta.
 Daca cererea de regulator de competenta este admisa, se indica ce instanta este competenta
dintre cele aflate in conflict si se va trimite dosarul spre solutionare instantei indicate ca fiind
competenta. Hotararea de declinare nu are AUJ, insa solutionarea in regulator are AUJ, iar
instantele vor trebui sa respecte hotararea din regulator.

Litispendenta
Art. 138: Excepţia litispendenţei
(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea
mai multor nstanţe competente sau chiar înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte.
(2) Excepţia litispendenţei poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a procesului în
faţa instanţelor de fond.
(3) Când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia se invocă înaintea instanţei sesizate ulterior. Dacă excepţia
se admite, dosarul va fi trimis de îndată primei instanţe învestite.
(4) Când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocă înaintea instanţei de grad inferior. Dacă excepţia
se admite,dosarul va fi trimis de îndată instanţei de fond mai înalte în grad.
(5) Încheierea prin care s-a soluţionat excepţia poate fi atacată numai odată cu fondul.
(6) Când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanţelor de fond, acestea din urmă
sunt obligate să suspende judecata până la soluţionarea recursului.
(7) Dispoziţiile alin. (2), (3) şi (5) se aplică în mod corespunzător şi atunci când procesele identice se află pe
rolul aceleiaşi instanţe.
Litispendenta : mijloc procedural prin care se unesc doua pricini inte care exista identitate
de parti, obiect si cauza.
Se invoca pana cand se pronunta o hot. definitiva. Dupa se invoca aut. de lucru judecat.
Ratiunile celor doua institutii sunt identice : incearca sa evite pronuntarea unor hotarari
contrare ce ar afecta imaginea justitiei.
Ce apara exceptie de litispendenta?
 chestiuni de ordine publica => se poate invoca de catre parti, dar si de catre
judecator din oficiu, in orice stare a pricinii, dar numai in fata instantei de fond
: prima instanta si instanta de apel.
In recurs nu se judeca in fond: hotararea este executorie, dar nu e definitiva. Nu vorbim
despre litispendenta, dar nici despre AUJ pentru ca hotararea nu este definitiva. Daca un proces
este pe fond si unul in recurs, se supenda dosarul care e inca pe fond pana la sol. recursului.

Instanta in fata careia se invoca:

! In orice stare a procesului, in fata instantelor de fond:
 Daca instantele sunt de acealasi grad, se invoca in fata celei de a doua instante investite
care, daca admite exceptia litispendentei trimite la instanta mai intai investita.
 Daca instantele sunt de grad diferit: se invoca exceptia in fata instantei care are gradul
inferior si care daca o admite o trimite la instanta mai inalta in grad, nu mai conteaza care
proces a inceput primul.
 In ambele cazuri, se pronunta prin incheiere, care poate fi atacata numai
odata cu fondul.
Exceptia litispendentei poarta o anumita particularitate: se poate uni un proces din
prima instanta si unul din apel : dar practic e unul si acelasi proces. Si se judeca apelul.
Practic, are la baza o greseala.
Pentru a opera litispendenta:
 Sa existe 2 procese la 2 instante, sau la 2 compelete ale aceleiasi instante sau la 2 sectii.
 Ambele instante, sectii, complete sa fie competente. Daca una nu e se declina eventual,
si ambele sa fie de fond. Nu poate opera litispendenda cand vorbim de cicluri procesuale
diferite : unul e in fond si unul s-a judecat si se intoarce la prima instanta ca urmare a casarii
cu trimitere spre rejudecare. Daca unul e in recurs, se solicita suspendarea celui care e pe
fond pana la solutionarea recursului. Daca intr-unul din ele s-a pronuntat o hotatarare
definitiva : se invoca AUJ in al doilea proces.
  Sa existe tripla identitate: cauza, obiect si parte.
Spre exemplu, daca ar exista doua procese diferite in care, intr-un caz se cere
executarea contractului si in aparare paratul invoca nulitatea sa, iar intr-un alt proces
paratul din primul proces( devenit reclamant aici) solicita declararea nulitatii contractului.
Procesul al doilea are in componenta sa apararea pe care paratul a facut-o in primul proces.
(!) Nu este necesar ca partile sa aiba aceeasi pozitie procesuala( partea poate
fi parat in primul proces si reclamant in al doilea, daca obiectul este identic).
Litispendenta opereaza, dar este in acest caz partiala.
Daca nu s-ar putea invoca litispendenta, ar putea exista situatia in care :
 In procesul 1 se admite cererea de executare a contractului si se resping apararile
paratului( in legatura cu nulitatea)
 In procesul 2 contractul este constatat nul absolut.
Astfel, se incalca AUJ pe considerentele decisive( fara de care, dispozitivul hotararii ar
avea un alt continut)
Daca insa, nulitatea din procesul 1 este ceruta pentru anumite motive( vicii de forma
sa zicem), iar cea din procesul 2 pe alte considerente( vicii de consimtamant) nu exista
litispendenta. Cauza cererii de chemare in judecata difera.
! Litispendenta se analizeaza pe capetele de cerere, se poate disjunge capatul de cerere
diferit sau se poate judeca tot litigiul impreuna. Obiectul unui proces poate fi implicit in celalalt:
ne aflam intr-un caz de litispendenta, daca sunt indeplinite toate conditiile.
! Litispendenta nu este un caz de prorogare a competentei, ambele instante, sectii,
complete sunt competente.

Conexitatea
Art. 139: Excepţia conexităţii
(1) Pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor procese în care
sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă
legătură.
(2) Excepţia conexităţii poate fi invocată de părţi sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de
judecată înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa asupra excepţiei.
Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.
(3) Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul cer
trimiterea lui la una dintre celelalte instanţe. Dacă instanţele sunt de grad diferit, conexarea dosarelor se va
face la instanţa superioară în grad.
(4) Când una dintre cereri este de competenţa exclusivă a unei instanţe, conexarea se face la acea instanţă.
Dispoziţiile art. 99 alin. (2) sunt aplicabile.
(5) În orice stare a judecăţii procesele conexate pot fi disjunse şi judecate separat, dacă numai unul dintre ele
este în stare de judecată.

Conexitatea presupune:
 1. Existenta a doua procese distincte aflate pe rolul a doua instante diferite, doua sectii
diferite, doua complete diferite.
 2. Intre acestea exista doar o stransa legatura( nu mai exista necesitatea ca obiectul si
cauza sa fie identice ca la litispendenta) Procesele sunt doar intre aceleasi parti, sau intre
partile respective si alte parti.
 3. Conexitatea este un caz de prorogare a competentei. O instanta dobandeste
competenta pentru o pricina care era de competenta alteia.
 4. Procesele sa fie intre aceleasi parti sau intre aceleasi parti si impreuna cu alte
parti. Nu este necesara o identitate toatala, dar este esential ca intre ceerile in legatura cu
care se discuta conexitatea sa existe o stransa legatura in ceea ce priveste obiectul si
cauza( dar acestea nu trebuie sa fie identice ca la litispendenta)
 Exemple : Un proces de revendicare si un altul in care se cere constatarea nelegalitatii
titlului in baza caruia reclam revendica. Sau cerere de plata a creantei si rezolutiune in
celalalt proces.
 5. Pentru a opera conexarea, spre deosebire de litispendenta este necesar ca ambele
procese sa fie in fata primei instante. Nu un proces in prima instanta si unul in apel.
Nici cand sunt ambele in apel nu poate opera.
Dar nu este interzisa conexarea cand sunt in fata unor instante de grad diferit,
dar ambele in prima instanta : Exemplu : revendicare imobil intr-un proces si in celalalt se
cere constatatea nulitatii titlului. Teoretic ar trebui sa aiba aceeasi comepetenta dupa valoare,
sa zicem ca la tribunal. Dar la primul s-a introdus cererea la judecatorie si nu s-a ridicat
exceptia necompetentei si s-a consolidat asa competenta.
Este intalnita aceasta ipoteza ( instante de grad diferit, dar ambele in prima instanta) si
cand : intr-un proces se cerere plata restului de creanta( cat nu i-a mai platit) in cuantum de 200
000 lei=> judecatorie; iar in celalalt proces se cere rezolutiunea intregului contract : 500 000 lei =>
tribunal
 Pot invoca la fel ca si la litispendenta : conexitatea poate fi invocata de catre oricare
dintre parti, dar chiar si de instanta din oficiu( este exceptie de ordine publica)
 Insa , spre deosebire de litispendenta : conexitatea poate fi invocata cel mai tarziu la
primul termen inaintea instantei ulterior sesizate.

Solutionare:
 Daca se va admite exceptia, atunci dosarul va fi trimis in principiu instantei mai intai
sesizate, daca cele doua instante au o competenta relativa.
 Daca una dintre cele doua e de competenta exclusiva si una de competenta exclusiva=>
se trimite la instanta cu competenta exclusiva, indiferent ca e prima sau a doua sesizata
– art. 139 alin. 4.
 Daca instantele sunt de grad diferit: se trimite la instanta mai inalta in grad.
Se poate observa o simetrie cu art. 99 alin 2 NCPC. E la fel, numai ca acolo cererile sunt
livrate impereuna in stransa legatura, iar aici sunt facute diferit si urmeaza sa le stranga impreuna.
Daca competenta este una relativa, partile pot stabili ele la care dintre cele doua
instante sa se conexeze: ca o alegere de competenta.
Spre deosebire de litispendenta, vorbim de doua cauze distincte. Si dupa conexare isi
pasteaza individualitatea, nu se contopesc. Ceea ce inseamna ca ulterior se pot disjunge, cand una
intarzie judecata celeilalte. Se conexeaza pentru o mai buna administrare a justitiei, dar daca una
genereaza un probatoriu extrem de complex spre deosebire de cealalta, e normal ca instanta sa isi
revalueze pozitia si poate disjunge: instanta are o apreciere suevrana.Dar, daca pricinile au o
legatura aproape indestructibila, nu ar trebui sa se dispuna conexarea, chiar daca ar intarzia
judecarea celeilalte.
Exemplu : plata unei sume de bani si rezolutiunea contractului, Briciu : nu se pot
disjunge. Cererea de rezolutiune ar fi ceva mai complexa. Dar daca se disjung oricum nu s-ar putea
judeca cererea de plata cat planeaza suspiciunea asupra titlului si cererea privitoare la plata ar
trebui suspendata : practic s-ar solutiona doua cauze si mai lent.
Dar daca: avem o cerere de evacuare si alata pt despaguri privind imbunatatiri aduse
imobilului, se pot conexa si disjunge. Evacuaea nu tine de despagubiri, nu se tin una pe cealalta,
se completeaza.
 Stramutarea procesului
= mijlocul porcedural prin care se solicita mutaea cauzeei la o alta instanta pe motiv de lipsa de
impartialitate a a instantei.
Se apropie de recuzare, numai ca aceasta vizeaza o lipsa de impartialitate la nivel
individual, iar stramutarea vizeaza o lipsa de impartialitate la nivel colectiv, asupra
intregii instante.

Motive
 banuiala legitima : cand exista o indoiala cu privire la impartialitate, din cauza
circumstantelor generale ale procesului, calitatii partilor ori din cayza unor relatii
conflictuale locale
Exemplu : parte e primarul dintr-o localitate mica- la instanta acelei localitati, o
societate care ofera locuri de munca pentru jumatate din oras: toata lumea din oras ar dori ca
societatea sa prospere, se bazeaza tot orasul pe ea : spre exemplu, in zonele monoindustriale.
Sau cand o seama de romani au depus bani la un joc piramidal si fondul s-a prabusit si au
pierdut banii, iar fondul era garantat de CEC si avea ca actionar majoritar statul. ? CEC a invocat
nulitatea contractului ? Nulitatea ar fi generat pierderea dreptului de regres pt toti deponentii.
Solutia instantei se baza pe o sensibilitate publica. Solutia a fost favoarea multimii. Dar apelul s-a
judecat la Alba Iulia.
 Siguranta publica : imorejurari exceptionale in care judecarea pricinii la instanta
competenta ar putea duce la tulburarea oridinii publice( mergea si pe aia cu CEC-ul, dar
ordinea publica e la mana procurorului general ICCJ, nu dadea bine sa se implice el ?)
Exemplu: gripa aviara, instanta era in zona de carantina
In practica, motivul cu siguranta publica nu s-a aplicat in prcedura civila, in penal da.
Cine invoca stramutarea?
 Pe motiv de banuiala legitima: partea interesata, in orice faza a procesului, cat inca
cauza mai e in fata instantei de la care se cere stramutarea : nu poti sa ceri stramutarea
de la judecatorie cand esti in apel la tribunal.
Instanta competenta : Curtea de apel sau ICCJ (cand se cere stramut de la o CdA).
Aceasta solutie nu e buna, pentru ca daca sunt conflicte locale se cam intind de
regula la mai multe instante : daca e Tribunalul Ploiesti, ar putea afecta si CA si practic cere
stramutarea de la unii care sunt in aceeasi situatie,
 Pe motiv de siguranta publica : Procurorul General al Parchetului de pe langa
ICCJ, in orice stare
Instanta competenta: Exclusiv ICCJ
Cererea de stramutare se depune la instanta care judeca stramutarea : Curte de apel
sau ICCJ. Acestea pot la cerere sa supende procesul de fond, daca se depune o cautiune de 1000
de lei, nu conteaza valoarea pricinii. Daca admite suspendarea, instanta care judeca stramutarea,
trimite de indata solutia de suspendarea instantei investite cu judecarea fondului, pentru a nu
proceda intre timp la judecata.,
Cererea de supendare pana la stramutare :
 fara citare
 inainte de primul termen, foarte repede ar trbui
 in camera de consiliu
Cererea de stramutare:
 de urgenta
 cu citarea partilor
 dar in camera de consiliu.
 Instanta se pronunta asupra cererii de stramutare : hotarare nemotivata si
definitiva! ( dar nu = nesupusa niciunei cai de atac, poate fi atacata in cai
extrordinare – de cautat)
 Aici nu e nevoie de motivare, de cele mai multe ori motivarea in sine tine mai mult de o
impresie a judecatorului, nu tine de dovezi. Daca stramutarile ar fi dovedite, de cele mai multe ori
s-ar trasnforma in dosare penale :)). Nu trebuie dovedite motivele, e suficient doar sa se creeze o
aparenta de impartialitate. Hotararea are o mare parte de djscretionar, motiv. nu ar duce la nimic.
Efectele admiterii cererii de stramutare :
Art. 145: Efectele admiterii cererii
(1) *) În caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte
instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta judecarea cauzei
la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel
învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa de la care se cere strămutarea.
___
*) A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 897
din 10 decembrie 2014.
(2) Hotărârea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie
păstrate. În cazul în care instanţa de la care s-a dispus strămutarea a procedat între timp la judecarea
procesului, hotărârea pronunţată este desfiinţată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.
(3) Apelul sau, după caz, recursul împotriva hotărârii date de instanţa la care s-a strămutat procesul sunt de
competenţa instanţelor ierarhic superioare acesteia. În caz de admitere a apelului sau recursului, trimiterea
spre rejudecare, atunci când legea o prevede, se va face la o instanţă din circumscripţia celei care a soluţionat
calea de atac.
 Daca cererea de stramutare este respinsa : trimite inapoi la instata de la care sa dorit
suspendarea si aceasta va judeca.
 Daca cererea de stramutare este admisa : Curtea de apel trimite unei alte instante de
acelasi grad din circumscriptia sa, in timp ce ICCJ cand judeca ea stramutarea, va stramuta
la o alta Curte de apel din vecinatatea celei de la care se cere stramutarea.
Hotararea de stramutare va mentiona si in ce masura se pasteaza actele facute de
instanta care a judecat pricina, pana la solutionarea cererii de stramutare. Daca hotatrarea nu
precizeaza nimic : sunt considerate desfiintate si se refac toate.
Daca nu s-a suspendat judecarea pricinii( se poate suspenda la cerere) pe durata solutionarii
cererii de stramutare si instanta investita cu judecarea pricinii a pronuntat o hotarare, prin
admiterea stramutarii se desfiinteaza de drept hotararea pronuntata.
O alta precizare : atunci cand o pricina se stramuta de la o instanta la alta , stramutarea
produce efecte si cu privire la calea de atac: se stramuta de la Tribunalul Bucuresti la
Tribunalul Constanta=> apel la CA Constanta, chiar daca cu priv la Bucuresti nu a existat nicio
banuiala legitima.
Mai mult, chiar daca se admite calea de atac, procesul va reveni( se trimite spre rejud) in raza
teritoriala a instantei unde s-a stramutat ( noua instanta, in favoarea caiera s-a stramutat).
O noua cerere de stramutare, nu poate fi formulata decat pentru imprejurari
necunoscute la data solutionarii celei anterioare sau pentru motive care s-au ivit ulterior :
nu motive invocate si care nu s- au admis sau pe care le stia si nu le-a invocat (se considera ca le
prezerva ca motive de stramutare pentru mai tarziu ).
Art. 148 NCPC
1) Strămutarea procesului nu poate fi cerută din nou, în afară de cazul în care noua cerere se
întemeiază pe împrejurări necunoscute la data soluţionării cererii anterioare sau ivite după
soluţionarea acesteia.
(2) Cererea de strămutare a cauzei introdusă cu nerespectarea prevederilor alin. (1) este
inadmisibilă dacă pricina se află pe rolul aceleiaşi instanţe.
 Delegarea instantei
= cand instanta competenta e impiedicata sa functioneze un timp mai indelungt. ICCJ
desemneaza o alta instanta, textul nu s-a aplicat pana acum.
Art. 147: Delegarea instanţei Când, din cauza unor împrejurări excepţionale, instanţa
competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la
cererea părţii interesate, va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece procesul.

Prorogarea de competenta
= Extinderea competentei unei instante asupra unor cereri care nu sunt date de lege in
competenta ei.
 Prorogare legala
 Prorogare judecatoreasca
 Prorogare conventionala

 Prorogarea legala
 coparticiparea procesuala pasiva, art 112 NCPC ipoteza in care sunt mai
multi parati chemati, reclamantul are posibilitatea sa introduca la instanta
comopetenta pentru fiecare dintre parti. Astfel, instanta competenta numai
pentrut unul dobandeste competenta sa ii judece si pe ceilalti. Acest caz este
amendat pentru abuzul de drept cand se admite exceptia lipsei calitatii
procesuale pasive a unuia, care a fost chemat doar pt atragerea competentei.
 Extinderea competentei instantei competente sa judece cererile
principale si pentru cererile accesorii, incidentale sau aditionale.
 Conexitatea
! Nu este prorogare : litispendenta, aici ambele instante sunt competente : in cazul competentei
alternative.

 Prorogarea judecatoreasca :
 In cazul abtinerii si recuzarii, atunci cand la o instanta nu se poate forma
complet, cand se admite abtinerea sau recuzarea si se trim la alta instanta
egala in grad cu cea de la care s-a recuzat.
 Stramutarea pricinilor : CA sau ICCJ trimit cauza la o instanta care altfel nu
ar fi competenta
 Delegarea instantei
 Admiterea apelului cu trimitere la o instanta egala in grad cu prima
 Admiterea recursului si trimiterea la o instanta egala in grad cu cea care a
pronuntat hotararea casata.
La aceste ultime doua cazuri ( apel si recurs) s-a prevazut asa pentru a evita recuzarile ulterioare.
Sunt unele instante mici, in care au intrat deja multi judecatori in dosar, unul e in concediu, unul
bla bla art. 497, 418 NCPC.
 Comisia rogatorie : cand proba nu e la indemana inst respective :
evaluarea unui teren din Baia-Mare de catre instanta din Bucuresti=> art
261, prorogarea de competenta.

 Prorogarea de competenta conventionala : A se vedea discutia referitoate la alegerea de

competenta, cu particularitatile privind protectia drepturilor consumatorilor si clauzele
neuzuale. !