Interacțiunea între religios și economic în lumea antică

Aspecte generale ale interdependenței dintre religie și economie:cercetări și

opinii

Economia este un fenomen cultural-istoric. Orice sistem economic este conectat cu nevoile
umane reale, aşteptările şi alte cerinţe preliminare necesare şi condiţiile de gestionare. Ca
valoare de derivate, religia a avut un efect activ asupra economiei şi a altor domenii ale vieţii
sociale. Ea îndeplineşte o funcţie ideologică importantă, fiind un factor care influențează în
mod deosebit societatea prin caracterul ei moralizator.

Antropologia socială analizează relaţia dintre religie şi economie la nivel de legăturile

vechi dintre avantajele valoroase, beneficii si interese de supravieţuire a grupului. În
societatea în stadiile iniţiale de evoluție, divinitatea este găsită în lucruri, simbolizând nevoile
primare şi mijloacele de subzistenţă. Deşi studiul interdependenţei dintre religie şi economie
constituie o preocupare substanţială a unui mare număr de cercetători contemporani, fapt
evidenţiat şi de constituirea Asociaţiei Pentru Studiul Religiei, Economiei şi Culturii, şi a
Centrului Pentru Studiul Economic al Religiei această preocupare nu este nicidecum una
nouă.

Încă economistul Adam Smith, în lucrarea sa„ Avuţia Naţiunilor” (1776), menționa că
credinţele şi comportamentele religioase, ca şi acelea economice, reprezintă consecinţe ale
alegerilor raţionale ale oamenilor: la fel ca în cazul activităţilor comerciale, oamenii aleg
religia la care doresc să adere, precum şi gradul în care intenţionează să se implice în
activităţile religioase, şi fac acest lucru într-un mod predictibil, determinat de costurile şi
beneficiile acţiunii respective.

La celălalt capăt al registrului se află contemporanul lui Adam Smith, teologul John Wesley
(1703-1791), fondatorul metodismului, promotor, în predicile sale, a unei atitudini deosebit de
favorabile implicării oamenilor în activităţile economice, îndemnul pe care l-a adresat în mai
multe rânduri enoriaşilor săi fiind: “Câştigaţi cât se poate de mult, economisiţi cât se poate de
mult, dăruiţi cât se poate de mult”. Ulterior, într-o predică celebră, intitulată „Folosul banilor”
Wesley a dezvoltat cele trei idei cuprinse în recomandarea menţionată şi a argumentat,
pornind de la considerente de natură religioasă, în favoarea unor valori precum munca
stăruitoare, independenţa şi autonomia economică şi întrajutorarea reciprocă. Spre sfârşitul
vieţii, însă, înţelegând că relaţia dintre domeniul religios şi cel economic nu este
unidirecţională, a observat că succesul economic şi sporirea bunăstării tind să conducă la o
reducere a participării la viaţa religioasă şi la o diminuare a credinţei, astfel că a concluzionat
că o creştere economică prea accentuată poate fi dăunătoare vieţii religioase şi a început să
militeze pentru utilizarea pe larg a cîștigurilor în scopuri de binefacere.

Cea mai cunoscută abordare a raporturilor dintre religie şi viaţa economică rămâne însă aceea
a gânditorului german Max Weber (1864-1920), şi este cuprinsă într-o serie de lucrări care
începe cu „Etica protestantă şi spiritul capitalismului (1904-1905)” şi mai conţine, între
altele, „Religia în China: confucianism şi taoism şi Religia în India: sociologia hinduismului
şi budhismului”. Acesta încearcă să demonstreze că religia este un stimul social foarte
puternic, care este în stare să producă cele mai mari transformări. Scopul declarat al
gânditorului german este acela de a înţelege “spiritul” capitalismului, determinat esenţial de o
abordare eminamente raţională a activităţii economice, de utilizarea raţională a forţei de
muncă formal libere, organizarea industrială a muncii, separarea finanţelor private de cele ale
întreprinderii, precum şi de înţelegerea profitului ca pe un scop în sine, iar a efortului în
vederea succesului economic drept un lucru lăudabil şi virtuos. Pentru aceasta, el introduce ca
factor explicativ principal mentalitatea caracteristică pentru creştinismul protestant. Pentru a
înţelege mai bine felul în care aceste idei ale protestantismului ascetic se leagă de dezvoltarea
capitalismului, consideră Weber, trebuie să cercetăm mai degrabă acele scrieri care sunt
produse ale practicii clericale, cu deosebire predicile, deoarece ele au avut cel mai mare
impact practic, în formarea caracterului oamenilor.12 Exemplare sunt, în acest sens, predicile
pastorului puritan Richard Baxter (1615-1691), care conţin toate elementele eticii ascetice
protestante. Pericolul cel mai mare pentru om, consideră Baxter, este inactivitatea, relaxarea
excesivă, concomitentă cu pierderea din vedere a faptului că datoria fundamentală a omului
este aceea de a duce o viaţă virtuoasă. În acest sens, şi doar în acesta, avuţia poate fi
dăunătoare: întrucât poate conduce la lene şi inactivitate. A pierde vremea în inactivitate este
cel mai mare păcat deoarece risipeşte un timp preţios, ce ar trebui închinat împlinirii voinţei
divine, în conformitate cu vocaţia fiecăruia. El laudă munca stăruitoare şi neobosită, văzută ca
un exerciţiu ascetic, şi o recomandă tuturor, săraci ori bogaţi, deoarece fiecare are o vocaţie de
împlinit, iar a profita lucrativ de orice oportunitate de câştig material este un fapt îndreptăţit şi
recomandabil, deoarece este parte a împlinirii vocaţiei personale. A vrea să fii sărac este un
lucru moralmente condamnabil, asemănător cu faptul de a vrea să fii bolnav. Dezvoltarea
economică face ca religia să joace un rol tot mai redus în luarea deciziilor politice, în
domeniul dreptului şi în cel al instituţiilor sociale. Cercetătoarea americană propune patru
indicatori ai influenţei dezvoltării economice asupra religiei:

Educaţia. Nivelul de educaţie este în genere proporţional cu cel al bunăstării şi invers

proporţional cu cel al credinţei: cu cât o persoană e mai educată, cu atât va fi mai înclinată să
renunţe la viziunea religioasă asupra lumii în favoarea celei ştiinţifice. Pe de altă parte, există
un raport direct proporţional între nivelul de educaţie şi acela al participării la viaţa religioasă
a comunităţii: oamenii educaţiei tind să aprecieze oportunităţile de socializare oferite de
cultele religioase;

Valoarea timpului. Raţiuni economice simple arată că participarea la viaţa religioasă va fi cu

atât mai redusă, cu cât costul timpului acordat ei va fi mai mare, iar el va fi cu atât mai mare
cu cât o economie e mai dezvoltată, adică venitul mediu în unitatea de timp este mai mare. Cu
cât venitul mediu pe cap de locuitor e mai mare, cu atât participarea la activităţi religioase e
mai scăzută. Cei foarte tineri şi cei în vârstă, adică persoanele al căror timp e mai ieftin, tind
să aibă o participare mai substanţială la viaţa religioasă a comunităţii;

Speranţa de viaţă. Odată cu creşterea speranţei de viaţă, ca urmare a creşterii bunăstării, se

observă o tendinţă de reducere a participării majorităţii populaţiei la viaţa religioasă, urmată
de o sporire a acesteia odată cu vârsta;

Urbanizarea. Urbanizarea are, de asemenea, un efect negativ asupra religiozităţii, deoarece în

aceste zone participarea la activităţile religioase intră în competiţie cu alte modalităţi mai
agreabile de petrecere a timpului.

Dacă, pe de altă parte, vom considera religia o variabilă independentă, putem utiliza aceiaşi
patru indicatori pentru a aprecia modul în care religia influenţează dezvoltarea economică:

Educaţia. Studiile întreprinse arată că ideile religioase sunt atractive pentru persoanele cu
nivel înalt de educaţie, deoarece ele nu pot fi confirmate sau infirmate prin argumente
raţionale, astfel că religiozitatea e compatibilă cu o educaţie elevată. Pe de altă parte, ea este
un stimulent pentru productivitatea economică, deoarece promovează valori precum munca
stăruitoare, onestitatea, spiritul de economie, eficienţa. Se observă în consecinţă că membrii
acelor religii care promovează intens educaţia tuturor membrilor lor, cum este iudaismul, se
bucură de un succes economic peste medie;
Valoarea timpului. În cazul acestui indicator trebuie luat în calcul raportul dintre nivelul
credinţei şi nivelul participării la activităţile religioase. Cercetările arată că, pentru un anumit
„nivel” al credinţei, creşterea participării la activităţile religioase conduce la o diminuare a
creşterii economice. Prin contrast, pentru un nivel constant al participării, o sporire a nivelului
credinţei – mai ales a credinţei în anumite compensări ce ţin de viaţa de după moarte – tinde
să conducă la o mărire a creşterii economice. În concluzie, efectul de creştere economică este
determinat de o sporire a nivelului credinţei în raport cu nivelul participării;

Urbanizarea. Studiile întreprinse arată că urbanizarea are un efect negativ asupra

religiozităţii, iar un nivel scăzut de participare la viaţa religioasă are consecinţe psihologice
negative asupra persoanelor, afectându-le adesea liniştea interioară, echilibrul psihic şi mărind
incidenţa afecţiunilor depresive, ceea ce determină o scădere a performanţei economice.

Interdependența dintre religie și economie în epoca antică

În această ordine de idei, în baza materialului analizat, vreau să expun în continuare care a
fost interacțiunea dintre religie și economie și cum s-au influentat reciproc în lumea antică,
pornind de la faza incipientă a evoluției societății umane, anume cu epoca preistorică.Se
spune că putem cunoaște religia acelor popoare numai în cazul în care analizăm credințele
lor. Omul preistoric sau primitiv a depins în cea mai mare măsură de vînat, de strîngerea de
semințe și de fructe, de pescuit, agricultura organizată sau creșterea animalelor nefiind
îndeletniciri cunoscute. În plus, pentru omul preistoric religia constituia însăși structura
existenței zilnice; reprezentînd tradiția de viață, și nu un mod de viață la alegere. Sfera
credințelor religioase împărtășite de popoarele primitive este deosebit de variată. De aceea
pentru a-și asigura succesele la vînătaore și restul ocupațiilor zilnice, oamenii căutau să-și
asigure un ajutor spiritual pe care îl întruchipau în diferite obiecte sau fenomene naturale.
Spre exemplu era prezentă credința în mană, adică într-o putere tainică, independentă sau care
se sălășluiește în anumite lucruri sau ființe. Se are în vedere despre mana unui vînător iscusit,
a unui războinic viteaz etc. Un rol dominant l-a avut și venerarea și cultul spiretelor, în special
venerarea pietrelor, zeificarea plantelor și copacilor, a naturii vegetale în general, ca fiind un
tribut adus forțelor reproductive ale naturii, sau venerarea animalelor care crea sentimentul că
animalele sunt într-un anume grad înrudite cu omul. Nu mai puțin răspîndit era animismul,
fetișismul-care înseamnă obiect vrăjit, amuletă, talisman care ar putea purta noroc la vînătoare
și în viața de zi cu zi. Deasemenea mai erau șamanismul, cultul strămoșilor etc. Astfel vedem
clar interdependența dintre religie și economie, ocupațiile principale fiind influențate de
credință și impactul acestora.

Observăm mai tîrziu, începînd cu epoca neolitică, odată cu evoluția societății umane, care
pășește o nouă treaptă de dezvoltare în ceea ce privește economia, oamenii încep să practice
agricultura și creșterea animalelor. Aceștea își modelează diferite forme și figurine
antropomorfe și zoomorfe. Astfel avem figurinele femenine în special, care jucau un rol foarte
important în viața societății. Acestea de regulă reprezentau Cultul Zeiței Mame, ceea ce
însemna fecunditatea și fertilitatea care era concepută cu fertilitatea solului, capabil să aducă o
roadă productivă și eficientă. Figurinele zoomorfe simbolizau puterea și forța animalelor,
utilizate mai frecvent în agricultură la prelucrarea pămînturilor și la tracțiune, cel mai apreciat
la momentul respectiv fiind taurul. Ulterior în epoca bronzului se trece de la cultul Zeiței-
Mamă la cel al venerării Soarelui și a altor elemente uranice, întrucît se considera că Soarele
este cel care emană căldură pe pămînt, care ajută plantele să înflorească, culturile să se coacă,
oferind astfel posibilitatea de primi o recoltă bună și calitativă.

Abia mult mai tirziu se va trece la venerarea zeilor, în cinstea cărora se vor construi
temple(ce vor necesita resurse financiare și brațe de muncă), se vor aduce daruri și diverse
alte ofrande.

Concluzii

Materialul anlizat și redat mai sus imi permite să formulez următoarele concluzii cu privire
la interdependența dintre religie și societate în lumea antică. Vedem că în această direcție,
după cum am mai menționat s-au făcut un șir de cercetări care au finalizat cu diverse opinii la
acest subiecte, dintre care, cele mai importante am crezut de cuviință să le citez în conținut.

Observăm că atît religia cît și economia se influențează în mod egal una pe alta, în unele
cazuri creșterea nivelului economic destabilizînd influența religiei, deoarece majoritatea
populației este antrenată mai mult în sfera de producție și obținere de beneficii
financiare,decît în propăvăduirea cuvîntului religios în conformitate cu confesiunea din care
face parte ți grija pentru mîntuirea sufletească, însă pe de altă parte , ea este un stimulent
pentru productivitatea economică, deoarece promovează valori precum munca stăruitoare,
onestitatea, devotamentul,eficienţa. Cu toate că urbanizarea, după cum s-a dovedit acționează
negativ asupra religiozității, aceasta are impact negativ asupra stării psihice a omului, care
intră în depresie, nefiind în stare să se ocupe cu ceva productiv și avantajos.
 Constatăm astfel contrapunerea și în același timp suprapunerea dintre ele, strînsa legătură
care o au din mai multe puncte de vedere. Astfel încă din antichitate s-au creat aceste corelări,
omul avînd nevoie de a se baza pe ceva, de a avea ajutor și siguranță de undeva în tot ceea ce
face și produce, găsindu-și cu acest prilej sprijin în fața unor obiecte neînsuflețite, fenomene
naturale și ulterior zei.

Însă trebuie să înțelegem un lucru și anume ca Dumnezeu există și că omul este creat pentru
ceva mai mult decît să-și trăiască viața în continuă muncă (pentru cineva mai bogat) și apoi să
moară. Cînd sărutăm, cînd visăm închidem ochii căci cele mai frumoase sentimente nu se văd
ci se simt, la fel e și cu Dumnezeu, nu-l poți vedea ci numai sa-L simți și nu poți să ajungi să-
L cunoști teoretic ci doar să trăiești în legile date de El în sfînta scriptură și să fii cu mintea
mereu curată și cu gîndul la Dmnezeu. Însă așa cum oamenii sunt ocupați pentru a capăta
averi, ei uită de Dumnezeu, de creatorul lor deaceia banii, sau darurile date preoților sunt o
parte din timpul lor perdut, și sprin această jertfă (economică) el reîntoarce timpul Creatorului
iar cei care primesc această jertfă trebuie să se roage pentru omul în cauza lui Dumnezeu căci
rugaciunea reciprocă la fel este primită, pentru asta și oamenii du milostenii preoților și
bisericilor căci sunt siguri ca pentru dînșii se roaga cineva. Aceste condiții sunt pentru cei care
cred în Dumnezeu iar cei care nu cred sunt liberi să aleagă.

Butnaru Mihail , grupa 2