Sunteți pe pagina 1din 4

NORMALITATEA DIALOGULUI SOCIAL

Î
n ultima perioadă s-a statornicit între sindicate și reprezentanții Ministe- de vârstă școlară şi de cunoștințe generale formate elevilor prin celalalte disci-
rului Educației şi Cercetării Științifice, inclusiv între federațiile sindicale pline.
din învăţământ şi Guvern o comunicare directă, principială și permanen- Problema finanțării învățământului rămâne în continuare un punct de
tă. În numărul anterior al periodicului nostru vă informam despre întâlnirea discuție nerezolvat. Reprezentanții sindicatelor mențin în continuare solicita-
domnului ministru Sorin Mihai Câmpeanu cu președintele F.S.L.I., profesor rea eliminării finanţării per elev. În situația în care acest lucru nu este realizabil,
Simion Hăncescu, în cadrul căreia s-a analizat stadiul realizării „Acordului gu- se propune ca suma acordată pentru finanțarea per elev să fie în concordanță
vern-sindicate” încheiat în decembrie 2014. Recent, a avut loc o nouă analiză, cu nevoile pentru organizarea și desfășurarea unui proces instructiv-educativ
de data aceasta a Colegiului Național al Liderilor F.S.L.I. şi Ministrul Educației de calitate.
şi Cercetării Științifice, domnul profesor universitar Sorin Mihai Câmpeanu, Plata drepturilor salariale obținute de instanță. La acest punct, domnul
ministrul pentru dialog social, domnul profesor Liviu Marian Pop, ministrul Sorin Câmpeanu, Ministrul Educației şi Cercetării Științifice, a precizat nece-
secretar de stat, domnul profesor Vasile Șalaru și secretarul general adjunct, sitatea respectării de către directorii unităților de învăţământ şi consiliile loca-
domnul profesor Gabriel Ispas. Cu această ocazie au fost trecute în revistă le a deciziei plății drepturilor salariale cîștigate prin hotărâri judecătoreşti,
punctele nerealizate din „Acordul guvern-sindicate” din decembrie 2014. Tot- conform notei Ministrului Finanțelor Publice.
odată, au fost abordate următoarele probleme:
Modalități şi măsuri urgente pentru debirocratizarea învățământului, După prezentarea acestor aspecte, a luat cuvântul domnul Minis-
având în vedere faptul că liderii de sindicat au reiterat realitatea că personalul tru Liviu Marian Pop care a prezentat Colegiului Național al Liderilor preo-
didactic și didactic auxiliar este încărcat şi stresat de realizarea unui volum cuparea pentru relizarea unei noi Legi a Educației structurată pe domeniile
mare de hârtii (situații, statistici, proiecte, procese verbale, comisii, hârtii jus- Învățământului Preuniversitar şi Universitar. Totodată domnul Ministru a sub-
tificative, etc). Această situație are un impact negativ asupra eficientizării și liniat necesitatea realizării, în mod distinct, a unui nou statut al personalului
calității procesului instructiv-educativ. didactic care să răspundă cerințelor actuale. Reprezentanții sindicatelor afiliate
Decizia Curții Constituționale privind ora de religie. Reprezentanții la F.S.L.I. și-au exprimat disponibilitatea participării la realizarea acestor acte
sindicatelor au apreciat importanța orei de religie în procesul de formare şi normative importante pentru destinele învățământului românesc. Aceasta pre-
educare a cetățeanului. Importantă este în acest sens menținerea în sistem a supune implicarea directă a membrilor de sindicat, a părinţilor, a autorităților
celor peste 6000 de profesori care predau religia în școli, precum şi identifica- locale, astfel încât să întrunească aprecierea tuturor celor implicați în educarea
rea unor modalități de perfecționare şi relaționare a activității cadrelor didac- tinerei generații.
tice cu cerințele pedagogiei moderne. A fost subliniată ideea că ora de religie, Prof. Vasile TRIFU
conținutul, programele și manualele trebuie îmbunătăţite, adaptate nivelului
NORMALITATE ŞI MORALITATE
A
a VIII-a şi a bacalaureatului pentru elevii de ale celor 6000 de profesori de religie.
clasa a XII-a. Sindicatul nostru a avut o poziţie cla-
genda românească a ultimelor săptă-
Nu au suferit numai elevii, au suferit ră. Şcoala trebuie să educe, să formeze viito-
mâni a avut ca problemă intens mediatizată
şi cele 6000 de cadre didactice (4000 cu con- rii cetăţeni. Ora de religie este o modalitate
şi dezbătută ,, ora de religie’’ în şcoală. A fost
tracte de muncă pe perioadă nedeterminată, prin care se realizează educaţia moral-civică.
o stare de tulburare şi nelinişte în învăţământ.
iar ceilalţi pe perioadă determinată). Pentru În această lume în care globalizarea compu-
De ce? Nu comentăm decizia C.C.R. şi nici
sindicate problema lor a fost o chestiune ce terizarea aduc şi elemente ce lovesc tânăra
dreptul constituţional al unor cetăţeni, fie ei
cerea din partea noastră o poziţie tranşantă. generaţie şi o pune la încercări pe care nu le-
şi oameni ai şcolii, de a se adresa celei mai
Nu putem admite ca în mijlocul anului şco- am întâlnit până acuma, religia se adresează
însemnate instituţii a ţării, Curtea Consti-
lar oameni ai şcolii ( membrii de sindicat) minţii pe calea sufletului. E adevărat că tre-
tuţională, şi de a avea o anumită poziţie faţă
să rămână fără loc de muncă ( este un drept buie urgent să analizăm modul cum se rea-
de învăţământ – conţinuturi ale programelor
constituţional). Am fost şi suntem intran- lizează, desfăşoară ora de religie,conţinutul
şcolare, discipline de studiu, organizare, le-
gislaţie etc, dar am fost şi suntem implicaţi în
orice problemă ce vizează viaţa şcolii.
Relevant este faptul că şcoala a dove-
dit încă o dată că este o instituţie puternică,
ultimul sondaj sociologic atestând gradul
mare de încredere (în creştere) a cetăţenilor
în ea. Astfel, în condiţiile în care deciziile
C.C. trebuie puse în aplicare în 45 de zile, în
condiţiile în care Legea Educaţiei Naţionale
(lege organică) prevede că orice modificare
a activităţii în şcoală nu se face decât la sfâr-
şitul anului şcolar, conducerile unităţilor de
învăţământ, profesorii, părinţii, personalul
didactic auxiliar, sindicatele au acţionat efi-
cient, ca un corp unit şi interesat pentru apă-
rarea menirii ce o are, de a educa şi pregăti
pentru viaţă generaţiile de tineri.
Oamenii şcolii au fost supuşi unui
stres puternic, deoarece momentul ales a co-
sigenţi faţă de instituţiile statului; apărăm manualelor şi programelor, a gradului de
incis cu derularea unor acţiuni importante:
locurile de muncă, dreptul la muncă fiind pregătire a cadrelor didactice şi acest lucru
declanşarea mişcării personalului didactic
un drept sacru. Poziţia noastră a fost şi va este necesar să-l facem urgent. Părinţii şi ele-
pentru anul şcolar 2015 -2016 (realizarea
fi foarte clară : nu se poate încălca un drept vii trebuie consultaţi, Ministerul, Patriarhia,
normării, stabilirea planului de şcolarizare
constituţional prin aplicarea sau îndreptarea Sindicatele şi, de ce nu, şi societatea civilă au
etc.), înscrierea copiilor în clasa pregătitoare,
constituţionalităţii unei legi. Am fost şi sun- de rezolvat anumite aspecte ce au reieşit din
organizarea şi desfăşurarea simulărilor pen-
tem pregătiţi să apărăm locurile de muncă intensa dezbatere derulată în ultima perioa-
tru evaluarea naţională a elevilor de la clasa
dă.
Sindicatul Independent din Învăţă-
mântul Preuniversitar Sector 4 este hotărât
să se implice în acest demers, avem pregătite
o serie de propuneri concrete şi pertinente.
Pornim orice dialog pe baza a două coman-
damente: religia este o disciplină importantă
şi trebuie să rămână în planul de învăţământ
în trunchiul comun şi celălalt comandament
este că răspundem de soarta membrilor
de sindicat şi a familiilor lor, a locurilor de
muncă.
Considerăm că încă sunt probleme care
pot fi depistate şi se poate realiza o optimiza-
re a predării religiei în şcoală. E nevoie ca cei
interesaţi, profesorii de religie, să găsească
acele mijloace care să facă ora şi disciplina
atractive, interesante şi plăcute elevilor.

Prof. Vasile TRIFU


DEMISIA
1. DEMISIA, UN DREPT AL ORICĂRUI ANGA-
JAT
Demisia reprezintă actul unilateral de voință a sa-
lariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică
angajatorului încetarea contractului individual de
muncă, indiferent dacă acesta a fost încheiat pe peri-
oadă determinată, nedeterminată ori temporară sau
pentru munca la domiciliu.
Dreptul unui angajat de a demisiona este prevăzut la
art. 81 din Codul muncii, care mai stabilește că sala-
riatul nu este obligat să își motiveze demisia.
Notificarea de demisie trebuie formulată în scris,
însă nu este necesar ca ea să fie acceptată de angaja-
tor, deci nu depinde de o aprobare scrisă sau tacită
a acestuia. Puteți consulta în fișierul atașat acestui
articol un model pentru o notificare de demisie.
Totuși, pentru ca notificarea de demisie să producă
efecte juridice, ea trebuie să fie comunicată angaja-
torului. Termenul de preaviz este cel convenit de părți în nească atribuțiile profesionale obișnuite.
Atenție! Notificarea de demisie este un act irevoca- contractul individual de muncă sau, după caz, cel De cealaltă parte, angajatorul este obligat să plăteas-
bil. Odată comunicată angajatorului, salariatul nu își prevăzut în contractele colective de muncă aplica- că salariul corespunzător perioadei lucrate.
mai poate retrage demisia decât în situația în care bile. Totuși, Codul Muncii stipulează că preavizul Atenție! Orice suspendare a contractului individual
primește acordul angajatorului pentru acest lucru. nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pen- de muncă (cum ar fi situația unui concediu medical)
2. CUM TREBUIE ÎNȘTIINȚAT ANGAJATO- tru salariații cu funcții de execuție. Pentru funcțiile implică și o suspendare corespunzătoare a termenu-
RUL DESPRE DEMISIE de conducere, această perioadă de preaviz nu poa- lui de preaviz.
Una dintre cele mai comune metode de comunicare te depăși 45 de zile lucrătoare. Termenul de preaviz 5. CÂND NU TREBUIE RESPECTAT TERME-
a demisiei este cea în care notificarea scrisă este în- curge de la data comunicării notificării, fără a se NUL DE PREAVIZ
registrată în registrul de intrare-ieșire al angajatoru- calcula și ziua comunicării. Atenție! Angajatul este Deși Codul Muncii prevede că salariatul trebuie să
lui, ceea ce arată că acesta a luat la cunoștință despre obligat să acorde angajatorului termenul de preaviz, respecte termenul de preaviz, există și două situații
document. Odată cu îndeplinirea acestei etape pro- indiferent dacă acest lucru a fost menționat sau nu în care preavizul nu mai este obligatoriu.
cedurale, notificarea capătă dată certă, în funcție de în notificarea de demisie. Prima dintre ele este este cea în care angajatorul
care se va calcula și termenul de preaviz. CCMUNSAIP: Art. 86 (1) Salariaţii au dreptul de renunță parțial sau total la acest termen (termenul
De asemenea, comunicarea demisiei se poate face a demisiona, notificând în scris unitatea/instituția de previz este un drept prevăzut în beneficiul an-
și prin scrisoare recomandată sau prin scrisoare cu despre această situaţie, fără a fi obligaţi să-şi moti- gajatorului, acesta poate renunța oricând la el, ur-
confirmare de primire, trimisă la sediul angajato- veze demisia. Contractul individual de muncă înce- mând ca demisia să își producă efecte din momentul
rului. În această situație, notificare își va produce tează de la data împlinirii termenului de preaviz de renunțării).
efectele juridice de la data primirii scrisorii de către 10 zile calendaristice, pentru salariaţii cu funcţii de Totodata, termenul de preaviz nu este obligatoriu
angajator. execuţie şi, respectiv 20 de zile calendaristice, pen- nici în situația în care angajatorul nu își îndeplinește
Atenție! Codul muncii sancționeaza angajatorii care tru salariaţii cu funcţii de conducere. obligațiile asumate prin contractul individual de
refuză să înregistreze demisia unui salariat cu amen- 4. DREPTURI ȘI OBLIGAȚII ÎN TERMENUL muncă.
dă cuprinsă între 1500 și 3000 de lei. DE PREAVIZ CCMUNSAIP: Art. 86 (3) Salariatul are dreptul de a
3. PREAVIZUL Pe durata preavizului, contractul de muncă își pro- demisiona fără preaviz dacă unitatea/instituția nu îşi
Odată ce un angajat demisionează, el nu poate pă- duce toate efectele, ceea ce înseamnă că atât salaria- îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul in-
răsi imediat locul de muncă, ci trebuie să rămână tul, cât și angajatorul au aceleași drepturi și obligații dividual de muncă şi contractul colectiv de muncă.
într-o perioadă de preaviz, astfel încât angajatorul ca în cazul inexistenței preavizului.
să aibă timp să găsească un înlocuitor pentru postul Astfel, salariatul trebuie să se prezinte la serviciu Vox POP
care rămâne liber. pentru programul normal de lucru și să își îndepli-
GRĂDINIŢA “FLOARE ALBASTRĂ”
Grădinița “Floare albastră” este pri-
ma unitate de învățământ preșcolar care a
devenit “Școală europeană” în anul 2012.
procesului de educație prin cooperare și di-
seminarea de bune practici.
Pe lângă aceste proiecte, copiii din
grădiniță au fost implicați în activități edu- •
ȘTIRI
În această primavară Federația
Acest trofeu a fost primit în urma implicării cative și extrașcolare desfășurate în proiecte Sindicatelor Libere din Învățământ
grădiniței noastre în numeroase proiecte și și parteneriate la nivel local, municipal sau împlinește un sfert de veac. Cu acest pri-
parteneriate internaționale : național.
- Proiect Comenius, parteneriat mul- lej sunt prevăzute o serie de manifestări
Un concurs în care copiii au promovat
tilateral, cu finanțare de la Comisia Europea- tradițiile și obiceiurile românești s-a intitu- științifice, culturale, dezbateri, mese ro-
nă (2008-2010) “ENERGY OF NATURE” lat ”Mândra horă românească” și “Mândru- tunde, totul încheindu-se cu ședința ani-
- Proiect Comenius, parteneriat mul- i cântul românesc” în cadrul unor granturi versară “25 de Ani de la Înființarea FSLI”
tilateral, cu finanțare de la Comisia Euro- oferite de Primaria sector 4 cu sprijinul Sin- care se va desfășura în data de 30.04.2015
peană (2012-2014) “A MAGIC BOOK OF dicatului Independent al Învățământului în sala Oglinzilor – Casino Sinaia.
EUROPEAN TALES” Preuniversitar sector 4. • Membri Sindicatului Independent
- Proiect Leonardo da Vinci – proiect Suntem un colectiv bine structurat,
cu finanțare europeană inițiat și susținut de din Învățământul Preuniversitar Secotr 4
dar eterogen, confruntat cu diferite proble-
SIIPS4 me. În asemenea situații apelăm la partene- au semnat și trimis FSLI o “Petiție” spre
Numeroase proiecte de Twinning rul nostru, SIIPS4 afiliat la FSLI care oferă a fi înaintată Guvernului, în care susțin
cum ar fi: “Foc, aer, apă, pământ”, “Ne plac soluții legale tuturor angajaților. majorarea salariilor personalului nedi-
poveștile”, “Tânărul gânditor,” “O zi specială Opțiunea colegilor noștri de a fi reprezentați dactic si administrativ, prin calcularea
în grădiniță”, Christmas magic of friendship, de un singur sindicat-SIIPS4, a fost o alegere salariului de încadrare la nivelul salariu-
“Take myhand, let’s play, let’s dance, come inspirată. Parteneriatul și colaborarea noas- lui de bază minim brut pe țară garantat
with me to change the world” și altele. tră cu SIIPS4 s-au bazat mereu pe încrederea
Am derulat proiecte internaționale pe plat- în plată și a sporului de vechime în mun-
membrilor de sindicat în puterea sindicatu-
forma on-line IEARN: ENO Tree planting lui -ca organizație-, cât și disponibilitatea li- că ce se cuvine, în raport de vechimea în
Campaign și ENO Environment Climate derilor SIIPS4 de a rezolva problemele. muncă, ca procent din salariul de înca-
Change. Grădinița a primit ATESTAT privind drare astfel calculat.
Au fost incheiate parteneriate nivelul calității educației raportat la indi- • În școlile din sectorul 4 au loc dez-
internaționale pentru derularea unor proiec- catorii de performanță din standardele de ateri cu tema “Drepturile si obligațiile
te educative cum ar fi: “Parcul din gradinița referință (standarde de calitate) în octom- angajaților din învățământ” conform
mea”, Simboluri de primăvară, Pamântul – brie 2011, în urma evaluării ARACIP.
casa mea și multe altele. Contractului Colectiv de Muncă la ni-
Întreaga activitate a grădiniței este
Activitățile derulate în cadrul acestor promovată pe site-ul nostru, unde părinții velul Grupului de Unități al ISMB, în
parteneriate și proiecte au contribuit la în- pot urmări momente din activitățile cadrul proiectului sistemic “PERSONA-
deplinirea misiunii grădiniței cât și la dez- preșcolarilor. LUL DIDACTIC DIN SISTEMUL DE
voltarea dimensiunii europene care prevede, ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR SI
printre altaele, asigurarea pregătirii copiilor Director: Antonovici Ștefana UNIVERSITAR DE STAT-PROMOTOR
ca viitori cetățeni ai unei Europe unite, pro- Lider de sindicat: Fenichiu Dorina AL ÎNVĂȚĂRII PE TOT PARCURSUL
movând apartenența la un spatiu European
de învățare, în care se asigură modernizarea VIEȚII”. La aceste dezbateri au fost
prezenți președintele SIIPS4, profesor
Vasile Trifu si Secretarul Executiv al sin-
dicatului nostru, profesor Cornelia Popa
Stavri. Această activitate a fost bine ve-
nită pentru salariați, conducerea sindi-
catului reținând numeroase propuneri și
în același timp lămurindu-se aspecte ale
drepturilor si obligațiilor cadrelor didac-
tice.
• La solicitarea administratorilor de
patrimoniu din unitățile de învățământ
preuniversitar sector 4, a avut loc o întâl-
nire de lucru cu președintele SIIPS4. În
cadrul acestei întâlniri au fost dezbătute
problemele contractului CCMNGU al
ISMB, salarizarea personalului nedidac-
tic, precum și propunerea de acordare a
unei indemnizații de conducere pentru
administratorii de patrimoniu. Motivația
acestei propuneri constă în coordonarea
de către administratorul de patrimoniu a
activității personalului tehnic-adminis-
trativ, de întreținere si curățenie, perso-
nalului din cantine, internate/semiinter-
nate.

Redacția

S-ar putea să vă placă și