Filip Raluca Caru 2

SPECIFICUL SI ROLUL COMUNICARII MANAGERIALE

Comunicarea manageriala a aparut, ca disciplina a managementului din necesitatea de

a pune la dispozitia managerului mijloace optime de interactiune in vederea indeplinirii functiilor
si rolurilor sale. Ea s-a dezvoltat apoi ca o disciplina, care inzestreaza managerul si organizatia cu
instrumente de lucru.
Dupa unii autori, precum Ion Petrescu “a conduce inseamna a comunica”.A conduce inseamna
a comunica, a transmite informatii, idei, sentimente, decizii subordonatilor, precum si posibilitatea
de revenire a informatiilor sub forma rapoartelor, atitudinilor, sentimentelor acestora. Prin urmare
activitatea manageriala prezinta un proces complex si continuu de comunicare, cu ajutorul caruia
managerul si subalternii sai se descopera reciproc si converseaza, se incita si se calmeaza, se
contrazic si cad de acord, se resping sau se accepta,atat in problemele majore si in cele curente ale
entitatii socio-profesionale din care fac parte.
La intrebarea „de ce comunicam intr-o organizatie?' pot exista o multitudine de raspunsuri,
cateva insa, fiind unanim acceptate:
¨ functiile managementului nu pot fi operationalizate in lipsa comunicarii. Procesele de stabilire
a obiectivelor, de realizare a concordantei cu structura organizatorica, de armonizare a actiunilor
cu obiectivele initiale si de eliminare a defectiunilor, de antrenare a personalului se bazeaza pe
primirea si transmiterea de mesaje;
¨ comunicarea stabileste si mentine relatiile dintre angajati;
¨ prin feed-back-ul realizat, comunicarea releva posibilitatile de imbunatatire a performantelor
individuale si generale ale organizatiei;
¨ aflata la baza procesului de motivare, comunicarea face posibila identificarea, cunoasterea si
utilizarea corecta a diferitelor categorii de nevoi si stimulente pentru orientarea comportamentului
angajatilor spre performanta si satisfactii;
¨ contribuie la instaurarea relatiilor corecte si eficiente, de intelegere si acceptare reciproca intre
sefi si subordonati, colegi, persoane din interiorul si exteriorul organizatiei.
Comunicarea manageriala nu mai are doar rol de transmitere a mesajelor de informare,
instruire, convingere sau motivare. Ea devine o “forta dinamica si independenta”, care este
modelata de mediul in care functioneaza. Sistemul de comunicare creeaza instrumente puternice
pentru ajustarea continua a structurii si a proceselor organizatiei la conditiile in continua
schimbare. Rolul de baza al managerilor devine acela de a dezvolta si mentine viu sistemul de
comunicare, menit sa sprijine implementarea strategiei organizatiei, “sistemului nervos” si al
“corpului” organizatiei (Mihuleac, E.- “Managerul si principalele activitati”). De aici a rezultat si
nevoia perfectionarii deprinderilor de comunicator ale managerului, atat interpersonale cat si de
grup, de comunicare in cadrul organizatiei, dar si in exteriorul ei.
OBIECTIVELE SI FORMELE PROCESULUI DE COMUNICARE
Filip Raluca Caru 2

Ori de cate ori scriem sau vorbim, incercand sa convingem, sa explicam, sa influentam
sau sa indeplinim orice alt obiectiv, prin intermediul procesului de comunicare, urmarim
intotdeauna patru scopuri principale, dupa cum apreciaza si Nicki Stanton in lucrarea sa
“Comunicarea”:
a) sa fim receptati (auziti sau cititi);
b) sa fim intelesi;
c) sa fim acceptati;
d) sa provocam o reactie (o schimbare de comportament sau atitudine).
Atunci cand nu reusim sa atingem nici unul din aceste obiective, inseamna ca am dat gres
in procesul de comunicare.
In functie de traseul parcurs si de complexitatea etapelor, procesul de comunicare poate imbraca
urmatoarele forme:
a) proces de comunicare unilaterala, se desfasoara intr-un singur sens de la emitator la receptor
(lipseste feed-back-ul). Caracteristicile acestei forme de comunicare sunt:
– plasarea sub controlul exclusiv al emitatorului;
– desfasurarea rapida;
– bazarea pe presupunerea concordantei mesajelor transmise si a celor receptate.
Este eficienta in urmatoarele situatii:
– starile de urgenta si starile exceptionale determinate de calamitati naturale;
– interventiile chirurgicale;
– conflicte armate etc.
Toate aceste situatii au o parte comuna: discutiile, dezbaterile si, chiar, simplele explicatii
sunt nepermise, considerate consumatoare inutile de timp.

b) proces de comunicare bilaterala, se desfasoara in doua sensuri: E-R si R-E.

CONDITIILE, CERINTELE SI TRASATURILE PROCESULUI DE COMUNICARE

a) Conditii si cerinte
– informatia comunicata sa fie vie, selectiva, adaptiva si fidela, inteligibila si accesibila pentru R;
– transmiterea rapida a mesajelor;
– utilizarea limbajului comun;
– simplificarea si descongestionarea liniilor de comunicare prin descentralizarea adaptarii
deciziilor la treptele inferioare ale ierarhiei;
Filip Raluca Caru 2

– sincronizarea E cu R pentru a avea cat mai putine distorsiuni;

– clarificarea ideii inainte de a incerca transmiterea ei;
– examinarea scopului comunicarii si adecvarea textului in acest scop;
– intelegerea mediului fizic si uman la care se face comunicarea;
– sondarea opiniilor (in faza de planificare) celor cu care se va realiza comunicarea;
– examinarea continutului si nuantei mesajului;
– receptorul sa indeplineasca conditiile unei bune ascultari.
O comunicare corespunzatoare se realizeaza prin:
- perfectionarea capacitatii de exprimare (oral, scris) dar si de ascultare a oamenilor;
– folosirea feed-back-ului;
– folosirea unui limbaj comun E - R;
– o structura organizatorica simpla, cu un numar redus de niveluri ierarhice pentru evitarea
distorsiunilor si filtrajelor;
– practicarea delegarii, descentralizarii rationale care sa descongestioneze si sa simplifice canalele
de comunicatie.
Trasaturi:
– constituie o cale pentru perfectionarea conducerii;
– reprezinta un mijloc, nu un scop, care ofera managerului posibilitatea de a conduce;
– este o problema interdisciplinara abordata de stiintele naturii
– constituie o forma fundamentala a interactiunii interpersonale;
– tendinta comunicarii de a influenta sau a modifica perceptiile;
– atitudinile, comportamentele, sentimentele, opiniile unui individ sau grup;
– de la un anumit nivel, timpul este destinat aproape in totalitate conducerii.
FACTORII DE INFLUENTA AI PROCESULUI DE COMUNICARE
Fiecare organizatie are o retea proprie de comunicare. Personalitatea si individualitatea
organizatiei se regasesc in compozitia subtila a mesajelor vehiculate. Aceste particularitati sunt
efectul unor influente executate de factorii interni si externi organizatiei.
a) Factori externi
Mediul ambiant. Tipul de mediu influenteaza structura comunicarii organizationale. Astfel,
un mediu stabil (linistit) poate incuraja in special comunicarile scrise – ele raman valabile mult
timp.
Filip Raluca Caru 2

In mediul agitat, reactiv si turbulent, in care schimbarile se succed cu repeziciune, comunicarile

scrise tind sa fie inlocuite cu cele verbale, cele informale par sa le echilibreze pe cele formale, iar
telefoanele sunt preferate linistitelor convorbiri fata in fata.
Modificarea tehnicii si a tehnologiilor sunt evidente in mijloacele tehnice promovate in
procesul de comunicare: fax-ul, pager-ul, telefonul mobil raspund nevoilor comunicarii rapide, dar
tind, in acelasi timp, sa anuleze unul din marile atribute ale comunicarii: personalizarea.
Cresterea nivelului general de educatie al oamenilor, este un avantaj pe linia cresterii calitatii
comunicarii. Codificarea, decodificarea, interpretarea si feed-back-ul pot elimina unele deficiente
generate de lipsa de educatie, ignoranta, rezistenta la nou.
b) Factori interni
Parametrii structurii organizatorice, gradul de formalizare, nivelul de centralizare al
autoritatii, modul de efectuare al controlului influenteaza decisiv structura si procesul de
comunicare.
Astfel, in structurile de tip birocratic, deci cu un grad inalt de centralizare si formalizare,
cu un control detaliat si rigid, vor predomina comunicarile scrise, descendente, formale si
impersonale. Procesul de comunicare se desfasoara in aparenta simplu deoarece mecanismele sunt
simplificate de automatisme, rutine fara complicatii si subtilitate cerute de decodificarea si
interpretarea unor mesaje nonformale si de folosire a feed-back-ului. Aceasta simplificare nu
reprezinta decat o saracie a comunicarii. O structura cu multe niveluri ierarhice conduce la
aglomerarea proceselor de comunicare, la ingreunarea si aparitia numeroaselor filtre, la
multiplicarea comunicarii informale.
Stilul de management influenteaza asupra gradului de personalizare a comunicarii. In
functie de conceptia care sta la baza stilului de munca, managerul poate fi adeptul:
– ascultarii oarbe din partea subordonatului (cum este cazul stilului autoritar). Acest stil
promoveaza prioritar comunicarea descendenta, formala;
– dialogului, in cazul stilului democrat-participativ, interesat de opinia subordonatului,
respectandu-i demnitatea si folosindu-i competenta, managerul va promova comunicarea verbala
alaturi de cea scrisa, va utiliza intens comunicarea nonverbala decodificand sentimentele si
reactiile celor din jur, iar comunicarea fata in fata imbraca frecvent aspecte informale.
Tipul de cultura organizationala prin componentele de perenitate – conceptiile de baza,
valorile si perspectivele, cultura - impune si mentine traditii, reguli nescrise dar puternic
inradacinate care se resimt in individualizarea procesului de comunicare al fiecarei organizatii.
Daca traditia a impus, spre exemplu, comunicarea lipsita de formalizare, dar selectiva, ca in cazul
culturii de tip „panza de paianjen', modificarea ei spre o cultura ceruta de cultura de tip „retea' va
cere o adevarata revolutie culturala.
Modul de proiectare si functionare a sistemului informational reflecta partea formala si
scrisa a comunicarii. Sistemul informational poate interveni asupra mesajelor, canalelor si
mijloacelor de comunicare. Existenta unor deficiente la nivelul sistemului informational generate
de suprainformare sau subinformare se va reflecta in calitatea, cantitatea, viteza de circulatie a
mesajelor, in promovarea cu prioritate a anumitor tipuri de comunicari.
Filip Raluca Caru 2

RETELE DE COMUNICATII
Reteaua de comunicatii reprezinta ansamblul canalelor de comunicatii dispuse intr-o
anumita configuratie in mediul lor de existenta figurate in urmatoarele scheme. (Corneliu Russu).
Eficienta comunicatiilor si comportamentul participantilor la procesul de comunicatie
depind, in masura semnificativa, de reteaua in cadrul careia au loc. Diversitatea mare a retelelor
de comunicatii existente intr-o organizatie poate fi analizata daca se accepta ideea descompunerii
oricarei retele, oricat de complexa ar fi, in cateva retele simple de baza, stabilite de A. Bardes si
H. Leavit si anume cele figurate in urmatoarele scheme:
Cele 4 tipuri de retele se impart in:
– orizontale:
a) cerc – corespunzator stilului democratic;
b) lant – corespunzator stilului „Laissez-faire'.
– verticale:
b) in Y – conducerea tinde sa se centralizeze;
c) in stea – corespunzator stilului autoritar.
Fiecare din aceste retele experimentale poate fi caracterizata prin urmatoarele (M. Zlate, p. 105):
– forma geometrica (cerc, lant, in Y, in stea);
– numarul de verigi pe care le comporta;
– gradul de flexibilitate, adica posibilitatea transformarii intr-o alta retea;
– suma vecinilor, adica numarul total de persoane cu care fiecare membru al grupului intra in
relatii directe;
– indicele de conexiune a lui Luce, adica cel mai mic numar de canale inchise sau deschise
care antreneaza dupa sine izolarea unui post, „deconectarea lui', care reflecta nivelul de siguranta
al organizarii retelei de comunicatii;
– indicele de centralitate al fiecarei pozitii din retea, determinat ca raportul dintre suma totala
a distantelor din retea si suma distantelor fiecarei pozitii si care permite stabilirea locului unde
trebuie luate deciziile in retea; indicele de centralitate al retelei reprezinta suma indicilor de
centralitate individuali si reflecta gradul de capacitate al retelei;
– indicele de periferialitate, determinat de diferenta intre indicele de centralitate al fiecarei pozitii
si indicele de centralitate al pozitiei celei mai centrale.
Filip Raluca Caru 2