C#5

V. Decodificarea
Radiografia = conturul unor structuri şi opacităţile diferite ale acesteia
Modificări de
poziţie,
dimensiune,
contur,
număr,
opacitate/densitate
 aspectul normal
O multitudine de proiecţii/aspecte/forme cu 2 proiecţii standard perpendiculare –
perspective unei imagini tridimensionale  Proiecţiile radiografice sunt denumite în
concordanţă cu direcţia in care fascicolul incident de raze X penetreaza zona de interes –
terminologie specifica.
Deoarece orice structura poate sa sufere modificări de poziţie in sensul ca poate fi
rotita pana la 360 grade înseamnă ca vor rezulta mai multe proiecţii.

Terminologia radiologică
Pentru a descrie poziţia pacientului in raport cu raza incidenţă si caseta:
1. Zona prin care pătrunde fascicolul
2. Zona prin care iese fascicolul
Pentru a descrie incidenţele radiografice se folosesc termenii înreg in Nomina
Anatomica Veterinaria.
Incidenţa laterală (pozitia decubitala stanga-dreapta) – craniu, gat, torace,
abdomen.
Incidenţa medio-laterală – membre
Incidenţa cranio-caudala/caudo-craniala – membre
Incidenţa dorso-palmara/dorso-plantara – extremitatile membrelor.
Incidenţa dorso-ventrala (decubit sterno-abdominal) – craniu, gat, torace,
abdomen, bazin.
Incidenţa ventro-dorsala (decubit dorsal) – craniu, torace, abdomen, bazin.
Proiecţiile oblice – se denumesc folosind aceeaşi metodologie ca la proiecţiile
standard: punctual de intrare – punctul de ieşire
Unghiul de pătrundere al fascicolului incident – se inserează intre termenii de directive
implicaţi:
-Ex. Incidenţa oblică dorso-laterală – palmaro-mediala – la unghi de 30 grade -
în care fascicolul pătrunde pe partea dorso-laterala ţi iese pe partea palmaro-mediala =
incidenţa oblica dorso-30-laterala-palmaro-medială
Dacă fascicolul pătrunde prin partea dorso-mediala la 30 grade si iese prin
partea palmaro-laterala = incidenţa oblica dorso-30-mediala-palmarolaterala.

Examinarea unei imagini radiologice

Abordare sistematica in vizionarea unei radiografii – tot filmul, nu doar zona cu
modificări – modificările pot sa apară la distanţă de zona de interes şi pot sa treacă
neobservate.
Toate structurile din zona se regăsesc pe imagine
Zonele periferice  zona central
Analiza fiecărei structuri (poziţie, densităţi, contur)
Completarea datelor cu incidenţa perpendiculară sau examenul zonei congenere
 Coroborarea datelor imagistice cu rezultatele altor proceduri de diagnostic si semnele
clinice  diagnostic
Organismul răspunde in moduri diferite la boală. Boli diferite produc modificări
radiologice similare. Aceeaşi boală se manifestă diferit, în funcţie de momentul evolutiv
surprins. Un proces patologic poate fi suprapus pe altul.

Ce modificări se pot întâlni:

Modificări de poziţie:
- organele pot fi împinse, trase – deplasate de la locul lor normal (hernia,
luxaţii, tumori)
- Organul poate fi răsucit/rotit in jurul axei sale (volvulus)
Modificări de dimensiune:
-creştere – hipertrofie, inflamaţie, neoplazie, edem, dilataţie
-Scădere – atrofie, hipoplazie, anomalii congenitale.
Modificări de contur sau formă:
-traumatisme, neoplazie, proliferare, necroză, ereditar
Modificări de număr:
-ereditar – pcte de osificare suplimentare/lipsa lor  supranumerar/subnumerar
(degete, dinţi, coaste)
-tumori
Modificări de densitate:
-creştere:
-hipertrofia unor organe
-acumularea de lichid în cavităţi/ţes
-mineralizarea în ţes moi:
-calcif hematoamelor
-calcif tumorilor
-calcif abceselor
-mineraliz în cavităţi, în jurul unui nucleu:
-vezica biliară (cholelitiaza)
-rinichi (nefrolitiaza)
-vezica urinară (calculi vezicali)
-prostata (calculi prostatici)
-scădere:
-prezenţa anormală de aer în cavităţi:
-pneumotorax
-emfizem cutanat
-pneumomediastin
-enteroaerocolie
-scăderea densităţii structurii:
-rahitism,
-osteomielită
-tumori

Examinarea radiologică a scheletului

Dezvoltarea:
-osificare encondrală  oaselel lungi şi scurte (pe o matrice cartilaginoasă)
-osificare intramembranoasă  oasele late (pe ţes fibros)

2
 Osul lung:
-centri primari  diafiză
-centri secundari:
-epifiză
-apofize – protuberanţe – nu de creştere, pt ligamente şi tendoane.
-sesamoizi – oase mici, fără periost. În apropierea articulaţiilor, reduc
frecarea tendoanelor şi ligam la mişcări bruşte.
La naştere – diafizele şi craniul. Ulterior se formează epifizele, apofizele, oasele mici.

Diafiza
-compacta diafizară (ţes osos compact) – puternic radioopacă, uniformă
-canalul medular cu măduva osoasă (ţes conj reticular, capilare, celule diferite) – slab
radioopac, omogen.
-Radiologic poate fi sesizată o deviere a mineralizării de cca 30%-40%. Este mai
evidentă la nivelul compactei comparativ cu zona medulară.
-periostul – struct conjunctivă externă, asigură creşterea în grosime a osului. Normal
nu se observă radiologic.
-endostul – o linie membranară, căptuşeşte canalul medular, poate produce os în
anumite circumstanţe (repararea fracturilor). Normal nu se observă radiologic.

Fiza – placa de creştere:

-locul de osificare encondrală  creşterea în lungime
-rx – o zonă de radiotransparenţă între metafiză şi epifiză.
-când osificarea se încheie  line de scleroză a fizei  radioopacă. Suferă remodelare
şi dispare la adulţi.
-în medie:
-6-14 luni – câine
-mai mult la pisică
-24-48 luni – cai

Metafiza:
-o zonă de os spongios între diafiză şi fiză.
-la anim tinere – se realizează modelarea osului produs de fiză
-la rasele de talie mare – poate avea aspect rugos la suprafaţă  nu trebuie confundat
cu reacţia periostală.
-rx – aspect trabecular – mai slab radioopac decât compacta.

Epifizele:
-terminaţiile oaselor lungi
-centri secundari de osificare, acoperiţi de cartilajul articular
-ţesut osos spongios cu struct trabeculară, în diverse grade.
-creşterea în grosime şi lungime a capetelor osoase.

Situaţie unică – fiza distală a ulnei

-aspect conic, cu vf în epifiză
-linia radiotransparentă = fiza
-linie radioopacă transversă = marginea epifizei
-arhitectura anatomică unică  zonă sensibilă
-închiderea prematură a fizei şi neînchiderea fizei  semne clinice
-rx:

3
 -ţes osos compact, dens, radioopac – compactă diafizară
-ţes osos spongios – scăzut, aspect trabecular, în grade diferite – metafiză şi
epifiză.

Centri de osificare secundari:

-sunt formațiuni osoase normale
-ocazional nu fuzionează cu raza osoasă  procese patologice
-trebuie diferenţiaţi radiografic de fragm din fract sau osteofite.

Apofizele:
-protuberanţe osoase, cu centru de osificare propriu.
-nu participă la articulaţie
-nu contribuie la creşterea în lungime a osului
-loc de prindere al tend şi ligam
Exemple:
-tuberoz supraglenoidală
-tuberculul mare humeral
-condilii humerali
-olecranul şi proc anconeu
-tuberoz ischiatică
-trochanterul mare femural
-creasta tibială

Procesul anconeu:
-la rasele mari – centru de osificare distinct, la rasele mici apare ca o prelungire a
metafizei ulnare.
-fuziunea cu ulna – cca 6 luni
-prezenţa unei linii radiotransparente după această vârstă – neunirea procesului
anconeu  displazie de cot.

Procesul coronoid medial al ulnei:

-la unii indivizi apare ca centru de osificare secundar şi se uneşte cu ulna.
-nu se uneşte/fractură/fragmentează  artrită degenerativă şi displazie de cot.

Osul sesamoid din lig humero-radial:

-apare ca o densitate osoasă rotundă lateral de capul radiusului – rasele mari.
-bilat  examin ambelor membre pt comparaţie

Centru de osificare la marginea caudală a cav glenoide:

-apare la rasele mari
-centru accesoriu în partea caudală a cav glenoide
-poate să se unească cu spata sau să rămână individualizat – oferă impresia unui
fragment osos, consecutiv fracturii
-pentru identificare – ex bilateral.

Centru de osificare la marginea cav acetabulare:

-la rasele mari
-la niv cranio-dorsal pe marginea cav
-în caps art
-vizibil din incidenţă VD

4
 -nefuziune – falsă impresie de fragment osos – fract sau osteofit.

Oasele sesamoidiene ale genunchiului:

-patela,
-2 sesamoizi proximali (capul mm. Gastrocnemieni medial şi lateral)
-1 în tend m. Popliteu (absent la rasele mici şi pisică)
-se pot prezenta bipartiţi/multipartiţi – confuzie cu fragmente osoase

Sesamoizii degetelor (palmari/plantari)

-câte 2 palmari (plantari) pt fiecare art metacarop-falangiană (metatarso-falangiană) –
degetele II-V
-degetul I – un singur sesamoid
-câte un sesamoid dorsal la degetele II-V
-deg II-V multipartiţi

Osul penian:
-se dezvoltă ca un nucleu de osificare
-uneori pot fi 2 sau mai mulţi centrii
-când nu se unesc dau falsa impresie de fract