1.

Factorii interni si externi ai dezv psihice :

In general prin dezvoltare se intelege un proces complex de trecere
de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou,
printr-o succesiune de etape cu un specific propriu. Dezvoltarea
psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi (mediul si
educatia) si interni. Factorii interni sunt reprezentati de suna
conditiilor care favorizeaza dezvoltarea psihica (patrimoniul nativ,
aptitudini, interese, trasaturi caracteriale, sentimente, opinii, aspiratii,
etc) : 1)EREDITATEA - este reprezentata de suma schemelor
functionale ce se transmit genetic de la antecesori la succesori.
Patrimoniul ereditar rezulta din combinarea caracteristicilor genetice
ale parintilor (matern si patern). Din punct de vedere psihologic,
calitatea de informatie stocata intr-o celula constitue mesajul genetic
care este cunoscut sub denumirea de genotip. ; 2)MEDIUL -
reprezinta totalitatea elementelor cu care individul interactioneaza,
direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale : a.Mediul fizic-
reprezinta totalitatea conditiilor bioclimatice in care traieste omul ;
b.Mediul social-reprezinta totalitatea conditiilor economice, politice si
culturale care isi pun amprenta asupra dezvoltarii psihice. Mediul
insusi are un caracter neomogen, ceea ce poate duce la diferente
individuale evidente ; c.EDUCATIA-reprezinta actiunea constienta,
organizata, desfasurata in cadrul unor institutii speciale, in scopul
formarii viitorului sau actualului adult. Ca actiune sociala constienta,
educatia poate stimula si accelera aportul celorlalti factori in procesul
dezvoltarii.

2. Abordarea psihanalitica Freud :

1. Organizarea personalitatii : Potrivit lui Freud, psihicul uman este
determinat de forţe motivaţionale inconştiente. Conţinutul esenţial al
inconştientului este instinctul sexual (libidoul). Acesta este izvorul
energiei psihice şi factorul motivaţional de bază al comportamentului
uman. Personalitatea din punctul de vedere psihanalitic este
organizată după un model dinamic şi stratificat ierarhic, format din
instanţe cu specializări funcţionale. Freud concepe aparatul psihic ca
pe un instrument optic format din mai multe lentile: inconștientul,
preconștientul și conștientul (prima topică). În cea de-a doua topică
aparatul psihic este format din Sine (Id), Eu (Ego) și SupraEu
(SuperEgo). Sinele (Id)- în întregime inconştient, este
determinantul biologic și partea primitivă a personalității ce
înglobează toate pulsiunile instinctuale : conţine instinctul vieţii, libido
şi instinctul morţii, al distrugerii, al negării vieţii (thanatos). Eul (Ego) -
partea cea mai structurată a Sinelui, apare din structurarea zestrei
noastre biologice. Acționează după principiul realității, în sensul că
gratificarea nevoilor este amânată până în momentul și locul oportun.
SupraEul (SuperEgo) – este inconștient, dar poate fi conștientizabil.
Reprezintă partea cea mai structurată a Eului, este „arbitrul
moralității”, cuprinde interdicția fiind moștenitorul Complexului Oedip.
2.Stadiile dezvoltarii psihocociale :1.STADIUL ORAL-Conform teoriei
psihanalitice, primul stadiu în dezvoltarea personalităţii este cel oral,
ce se întinde de-a lungul primelor 12-18 luni. În această etapă zona
erogenă este centrată în jurul regiunii orale (gura, limba, buze).
Suptul sânului sau al tetinei gratifică copilul, nu doar cu hrană, ci şi cu
o plăcere erotică. Conflictul în această perioadă este generat de
încercările de înţărcare, înțărcarea fiind considerată a doua mare
traumă a copilului. Freud a identificat două tipuri de trăsături de
personalitate care exprimă regresia la stadiul oral : a.Tipul de
personalitate oral-receptivă, derivă din plăcerea copiilor de a primi
mâncarea în gură. b. Tipul de personalitate oral – agresiv accentul
cade pe muşcat, mestecat, pe acţiunile ce implică utilizarea dinţilor.
Dacă înțărcarea are loc în acest stadiu copilul poate să o perceapă
ca o pedeapsă pentru faptul că a mușcat sânul iar acest fapt îi poate
inhiba agresivitatea. Neglijarea copilului în această perioadă poate
dezvolta pesimism sau nervozitate.Persoanele aparținând acestei
tipologii preferă pipele, bomboanele tari. Modul lor de a vorbi este
sarcastic și argumentativ. 2. STADIUL ANAL- Reprezintă cel de al
doilea stadiu în dezvoltarea personalităţii, ce se întinde în jurul vârstei
de 2-3 ani. Gratificarea libidinală, este obţinută prin stimularea
regiunii anale. Are loc un transfer al plăcerii și pulsiunilor din zona
gurii în zona anorectală. O etapă foarte importantă a acestui stadiu îl
reprezintă educația sfincteriană, considerată a treia mare traumă,
care antrenează copilul şi părinţii în problematica conflictelor sociale
și interacțiunii. În general tulburarea obsesiv-compulsivă implică o
fixație în stadiul anal, principalul mecanism de apărare fiind izolarea.
Astfel de persoane sunt crispate, rigide, obsedate de curățenie (ca
formațiune reacțională la gustul pentru mizerie din stadiul anal). În
general tulburarea obsesiv-compulsivă implică o fixație în stadiul
anal, principalul mecanism de apărare fiind izolarea. Astfel de
persoane sunt crispate, rigide, obsedate de curățenie (ca formațiune
reacțională la gustul pentru mizerie din stadiul anal). 3.STADIUL
FALIC-Este cel de la treilea stadiu în dezvoltarea personalităţii
plăcerea fiind localizată în zona aparatului genital. Copilul descoperă
propriul sex; senzația de plăcere resimțită la atingerea propriului sex
antrenează masturbarea infantilă directă sau indirectă (ipsația)
plăcerile fizice şi fanteziste fiind experimentate în acest mod. Apare
întrebarea. "De ce fetele nu au penis?" În accepţiunea freudiană,
răspunsul la această întrebare este acompaniat de emoţii negative,
de frică la băieţi (angoasa de castrare) şi de gelozie la fete (invidia de
penis). În ambele situaţii, emoţiile dezvoltate conduc la schimbări
calitative, semnificative ale relaţiilor pe care aceştia le au cu părinţii
lor. Plăcerea provenită din zona genitală conturează apariția
Complexului Oedip manifestat prin atracția copilului față de părintele
de sex opus. In acest stadiu apare triangulatia : băiatul devine
conștient de tandrețea pe care mama o dovedește față de tată
(celălalt obiect al dorinței mamei) și realizează că el nu este singurul
beneficiar al preocupărilor materne. În încercarea de-a deveni
singurul beneficiar al atenției materne se instalează un soi de
rivalitate în raporturile dintre el și tată căutând prin toate mijloacele
să-și îndepărteze tatăl și să-i ia locul. În ceea ce privește problemele
întâlnite la fetițe acestea sunt mai nuanțate și mai complexe. Odată
cu descoperirea faptului că nu are penis apar sentimente de
inferioritate şi gelozie faţă de băieţi; apare invidia de penis, mama
fiind vinovată pentru că nu le-a transmis aceste atribute falice, ceea
ce conturează dorința inconștientă de a compensa presupusa sa
deficienţă fizică prin obținerea unui penis din partea tatălui. În aceste
condiții comportamentul fetiței față de tată vine în întâmpinarea
acestei dorințe, intensificându-și ataşamentul față de acesta. Mama
este privită ca o rivală, dar, deși își urăște mama preia de la ea
mijloacele de seducție pe care le perfecționează dezvoltând propriul
stil de seducție. 4.STADIUL DE LATENTA-Se desfăşoară de la
vârsta de cinci ani până la pubertate, remarcându-se prin absența
unei zone erogene distincte. Este o perioadă de tranziție liniștită,
când instinctele libidinale sunt reduse ca intensitate sau îngropate,
prin represie, în străfundurile inconştientului sau transformate prin
sublimare şi redirecţionate în direcții mult mai acceptabile din punct
de vedere social. 5.STADIUL GENITAL- Numit și stadiul maturităţii
psihosexuale este ultimul stadiu psihosexual. „După 12 ani, odată cu
pubertatea, are loc retragerea libidoului de la părinţi şi orientarea sa
către alţii”.Acest stadiu, debutează odată cu pubertatea deosebindu-
se de stadiile anterioare prin tipurile de catharsis care îl
acompaniază. Catharsis-urile pregenitale sunt autocentrate, în sensul
că plăcerea maximă este obținută de la propriul corp, în contrast cu
catharsis - urile stadiului genital care sunt direcţionate mai puţin
egocentric, către exterior, către orice altceva decât Sinele.

3. Erikson-stadiile psihosociale :
1. Conflictul încredere versus neîncredere (0-1 an)- Esenţa
acestui stadiu este dezvoltarea încrederii în lumea înconjurătoare, cât
şi a încrederii în sine. Relația cu mama este determinantă;
ataşamentul copilului se formează prin sentimentul de încredere,
securitate față de părinți, pe sentimentul că aceștia vor fi acolo pentru
el și-i pot satisface nevoile. Dacă îngrijirea este caldă, armonioasă,
dacă nevoile copilului sunt satisfăcute se constituie sentimental de
încredere căruia îi urmează sentimental de confort și securitate. Dacă
îngrijirea copilului este rece, inconsistentă, imprevizibilă și nesigură
(deseori copilul așteaptă foarte mult pentru a fi hrănit, schimbat,
mângâiat şi este manevrat cu gesturi aspre), atunci copilul va
dezvolta un sentiment de neîncredere, insecuritate, suspiciune şi
teamă de viitor în general, apare anxietatea, neliniştea, agitaţia. 2.
Conflictul autonomie – îndoială de sine (1-3 ani)- Este perioada
încercărilor de emancipare, se dezvoltă sentimentul de autonomie, al
încercării în sine. Dacă tratamentul copilului este lax, e lăsat liber să
efectueze o serie de acțiuni mărunte atunci se dezvoltă
autonomia.Dacă tratamentul este punitiv, copilul este criticat frecvent
pentru că se murdărește, se loveşte, strică jucăriile (n-ai voie, nu te
interesează), dacă părinţii manifestă dezaprobare pentru tot ceea ce
fac copiii, ridiculizează anumite fapte, apare sentimentul de îndoială,
de rușine față de propria capacitate de autocontrol și totodată va
pierde şi încrederea în propriile decizii. Rușine și îndoiala inhibă
exprimarea de sine și dezvoltarea propriilor idei, opinii și a
sentimentului de sine. 3. Conflictul iniţiativă versus vinovăție (3-6
ani)- În această perioadă a vieţii, apare curiozitatea de –a descoperi
(curiozitate epistemică), copilul începe să exploreze lucruri noi, are
iniţiativă de căutare dar și de distrugere (descompunere a întregului
în părţi), încep să plănuiască lucrurile în avans, frecvent încalcă
interdicţiile impuse de părinţi, fapt penalizat fizic sau verbal. Educația
necorespunzătoare va dezvolta copilului o temă de pedeapsă
exagerată, considerând pe viitor că orice iniţiativă personală este
greşită; dacă anumite acţiuni nu au fost finalizate corespunzător, sau
acțiunile lor au fost considerate inoportune se va dezvolta sentimentul
de vinovăţie. 4. Conflictul încredere în sine versus inferioritate (6-
12 ani)- Factorii determinanți ai acestei perioade sunt școala și grupul
de joacă. Odată cu începerea şcolii, apare prima comparaţie
socială.Dacă copilul depășește cu succes noile provocări apare
încrederea în sine, sentimental competenței, abilitatea de-a rezolva
problemele. Astfel, o abordare corespunzătoare din partea părinţilor,
dar şi a învăţătorilor vor dezvolta un simţ al competenţei.Inferioritatea
apare ca urmare a eșecului. Un copil care nu are rezultate pozitive,
sau mai rău i se refuză posibilitatea de-a descoperi și dezvolta
propriile capacități și puncte forte ale potențialului său se va simți
inferior și inutil. Reacțiile inadecvate din partea celorlalți pot cauza
sentimente de inadecvare și inferioritate sensibilizând personalitatea
copilului. 5. Criza identitate de sine versus confuzia de roluri (12-
18/20 ani)- Principala sarcină a acestei perioade este dobândirea
sentimentului identității. Are loc trecerea de la stadiul de copil la
stadiul de adult, perioadă ce presupune pierderea vechii identități și
construirea unei noi identități personale și vocaționale. În încercarea
de - a ajunge la un simţ clar şi coerent al identităţii, adolescenţii se
implică în diverse roluri, le testează, fiind de multe ori confuzi. Modul
în care celelalte stadii au fost rezolvate își pune amprenta asupra
depășirii în mod satisfăcător a crizei de identitate. În această
perioadă apare și problema stimei sociale, adolescentul punându-și
întrebarea firească „Este important el pentru societate?”, totul fiind
trăit cu intensitate masivă, cu exacerbări emoţionale. Scopul
educaţional al acestei etape este formarea copilului autonom prin
acordarea unei anumite independenţe, oarecum controlate. 6. Criza
intimitate versus izolare (20-30/35ani)- Această perioadă, denumită
și stadiul maturizării timpurii, abordează persoana aflată în “floarea
vârstei”, atunci când capacităţile, aptitudinile acesteia atingând cel
mai înalt nivel. Potrivit lui Erikson este stadiul descoperirii şi pierderii
sinelui în celălalt. Pe prim plan sunt puse experiențele privind
prietenia, sexualitatea, dragostea, fiind perioada căutării unui
partener de viață. 7. Criză: generativitate versus stagnare, (35-65
ani)- Această perioadă, marchează reevaluarea scopurilor, aspiraţiilor
de viaţă ale omului. Se caracterizează prin generativitatea, acel
sentiment al contribuției la dezvoltarea următoarei generații, exprimat
prin „a avea grijă de”/ „a se ocupa de”. 8. Criză: integritate şi
disperare (de la 65 de ani)- Reprezintă ultimul stadiu, conflictul de
bază fiind cel dintre integritate și disperare. Această perioadă este
marcată inevitabil de teama de moarte, a fi sau a nu mai fi, de
întrebări referitoare la sensul existenței sale, este perioada bilanțului,
a evaluărilor; pe acest fond ca urmare a disperării poate apare
depresia bătrâneții.

4.Tipuri de atasament si prin ce se caracterizeaza

În funcţie de natura şi gradul de constituire a bazei afective, există şi
se manifestă trei tipuri de ataşament: -SIGUR-când copilul simte o
protecţie puternică şi definitivă, asigurată de dragostea permanentă a
părinţilor ; -NESIGURE SAU ANXIOASE, când copilul nu este
convins de sentimentele părinţilor, situaţie alimentată tocmai de
comportamentul ambivalent, contradictoriu, incert, „şovăielnic" al
părinţilor faţă de proprii copii; -FOARTE NESIGURE SAU
AMBIVALENTE, datorită lipsei unei relaţii normale între părinţi şi
copii şi îndeosebi a lipsei totale de afectivitate, de dragoste
părintească, în perioada cea mai importantă din acest punct de
vedere - primul an de viaţă - care este anul formării ataşamentului
faţă de adulţii cei mai apropiaţi. A.Atașamentul securizant : se
realizează atunci când părinţii sunt tot timpul “pe fază” la nevoile
copiilor, când sunt responsabili. B.Atașamentul anxios evitant
(atașament de tip A ) apare atunci când părinţii nu vădesc preocupare
faţă de nevoile, trebuinţele copiilor, sunt neglijenţi şi chiar îi resping.
C. Atașament anxios ambivalent(tip C), denumit și atașament
anxios-contrar, rezistent : Apare atunci când părinţii nu răspund
corect la necesităţile copilului, au comportamente contradictorii,
uneori fiind plini de grijă, afecţiune, iar alteori urâcioşi, agresivi,
neglijenţi astfel încât copilul devine nesigur, derutat; datorită
incertitudinii apare anxietatea, teama de separare și copilul tinde să
fie timorat din punct de vedere comportamental. Acest comportament
este întărit de amenințarea cu abandonul sau cu bătaia venite din
partea părinților. Astfel, sentimentul de nesiguranță se adâncește și
se poate croniciza.; D. Atașamentul dezorganizat (Tip D) : Copii din
această categorie au manifestări neașteptate, exprimate prin diverse
stereotipuri sau mișcari incomplete sau întrerupte.

5. Conditionarea operanta-intarirea pozitiva/negativa :

Conditionarea operanta reprezinta cea mai mare parte din
ceea ce oamenii invata pe parcursul vietii. Aceasta
conditionare este definita ca "forma de invatare in care
consecintele comportamentului influenteaza probabilitatea
de aparitie a acestuia. Conditionarea operanta sta la baza
insusirii abilitatilor de baza, achizitionate inca de la nastere,
precum desfasurarea unor actiuni elementare ca
deschiderea usii, mersul, prepararea hranei, etc. Acest tip de
invatare se poate dovedi foarte eficient in domeniul educatiei
copilului, acesta fiind motivat sa rogreseze prin intermediul
unei intariri pozitive. Fiecare pas in realizarea proiectelor
copilului trebuie incurajat, pentru a stimula dorinta de
cunoastere a acestuia, copilul trebuie sa faca legatura dintre
asimularea cunostintelor si rasplata corespunzatoare,
asociind invatarea cu ideea unui lucru bun, care da
roade.Intarirea pozitiva are in vedere probabilitatea aparitiei
unui comportament, in functie de consecinta sa. Pedeapsa
este, de asemenea consecinta unui comportament, dar
negativa. In cazul in care parintele sau profesorul abuzeaza
de pedeapsa, copilul poate reactiona agresiv, percepand
pedeapsa ca pe un atac. Pentru evitarea unor astfel de
reactii negative ale copilului, trebuie exclusa pedeapsa prin
violenta fizica si adoptarea unei pedepse benefice, cu efecte
negative minore (ex: restrictionarea timpului petrecut la
joaca, la televizor sau computer, etc,) copilul fiind incurajat in
acelasi timp sa-si constientizeze greseala. Este important ca
parintele sa explice clar care este motivul pentru care
primeste pedeapsa si sa ii ofere exemplul unui
comportament corect. Altfel, copilul poate deveni confuz si
nu va dobandi o atitudine viitoare corecta. Conditionarea
operanta are la baza procese voluntare ale sistemului
nervos somatic.

6. Teoriile invatarii sociale :

Teoria învăţării sociale explică procesele prin care: se achiziţionează
un comportament sau o secvenţă de comportament, se iniţiază
comportamentele şi se menţin pattern-urile de comportament.
Conform lui Bandura, comportamentul social nu este înnăscut, ci
învăţat de la modele adecvate. Teoria sa susţine că dacă orice
schimbare de comportament implică o schimbare cognitivă, pentru a
schimba cogniţiile trebuie să acţionăm asupra comportamentului.
Bandura consideră că învăţarea socială se produce în principal prin
aportul proceselor de imitare şi identificare. 1. Imitarea: -De la
început, copilul observă şi imită persoanele din jurul său., -Deseori,
copiii mici se simt foarte bine când sunt lăsaţi să facă lucruri „pentru
oameni mari”, de exemplu, să ajute la spălat, -De asemenea, copiii
mici se joacă, de multe ori, adoptând roluri sociale şi imitând adulţii
pe care i-au văzut în astfel de roluri, -Toate aceste lucruri fac parte
din procesul prin care copilul învaţă o gamă largă de comportamente
sau deprinde o serie de abilităţi. Imitarea prin definiţie presupune
copierea unei anumite acţiuni sau a unui set de acţiuni permiţând
fiinţei umane să dobândească o serie de deprinderi, foarte rapid şi
eficient. Bandura delimitează doua faze ale procesului de imitare:
A.Faza de achiziţie (în care subiectul învaţă comportamentul unui
model), B.Faza de performanţă (în care subiectul manifestă un
comportament ce reproduce comportamentul modelului). 2.
Identificarea: De cele mai multe ori învăţarea socială
(observaţională) este un proces ce se desfăşoară în două etape :
A.Invăţarea socială începe prin procesul de imitare, învăţarea
interiorizându-se rapid, astfel încât copilul ajunge să se identifice cu
persoana din rolul respectiv, B.Identificarea are loc într-o perioadă
mai mare de timp decât imitarea şi se crede că, în mare măsură,
învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi învăţarea rolului de gen, are loc
prin procesul de identificare. Agresivitatea este învăţată printr-un
proces numit modelare comportamentală. Individul în sine nu
moşteneşte aceste tendinţe violente ci le modelează. Copiii învaţă în
cea mai mare parte a cazurilor, reacţiile violente observându-i pe
ceilalţi, personal sau prin intermediul mediului înconjurător şi a mass-
media. Raportarea la modele şi imitarea comportamentului observabil
al modelului constituie o formă de învăţare prezentă încă de la
vârstele cele mai fragede, fiind ulterior întâlnită în variate contexte de
viaţă cotidiană. În cadrul ciclului copilăriei (3–10/11 ani), modelele
sunt reprezentate în mod semnificativ de persoane adulte (părinţi,
membri ai familiei, profesori). Începând cu preadolescenţa (11–14/15
ani) şi, mai târziu, în adolescenţă (14/15–18/19 ani), modelele
familiale trec în plan secund, fiind înlocuite de grupul de aceeaşi
vârstă (colegi de clasă, prieteni), care le oferă norme, valori de
referinţă şi opinii specifice. Deseori, adolescenţii îşi aleg modele
dintre vedetele cele mai prezente în viaţa cotidiană (sport, muzică
sau mass-media). Modelele pot fi reale, dar şi simbolice (cuvinte, idei,
acte comportamentale care sunt valorizate social, imagini sau
evenimente cu un anumit impact cultural). Bandura a reuşit să
stabilească un număr exact de etape în acest proces de modelare
comportamentală: 1.Atenţia, incluzând evenimentele modelate
(valenţa afectivă, complexitatea, valoarea funcţională) şi
caracteristicile observatorului (capacităţile fizice şi senzoriale, nivelul
de percepţie); 2.Memorarea, incluzând codarea simbolică,
organizarea cognitivă; 3.Reproducerea: capacităţile fizice, auto-
observarea, acurateţea feedbackului; 4.Motivarea sau răsplata
externă şi provizorie.

7. Importanta atasamentului in primul an de viata :

În primul an de viaţă relaţia afectivă fundamentală este relaţia cu
mama. În acest sens se vorbeşte despre simbioza sau diada mamă –
copil.Psihanaliştii vorbesc despre relaţie obiectuală, deoarece mama
este primul „obiect” asupra căruia se îndreaptă libidoul, energia
sexuală a copilului.Ataşamentul brusc, care se instalează în primele
zile după naştere între părinţi şi nou-născut, se numeşte bonding (în
limba engleză “bond” = legătură). Bonding-ul este un proces prin care
părinţii devin brusc extrem de ataşaţi de nou-născut. Ca o reacţie la
dragostea părinţilor, copilul îşi dezvoltă ataşamentul faţă de părinţi, şi
mai ales faţă de mamă (ataşamentul precoce sau primar). Nu este
obligatoriu ca sugarul să se ataşeze afectiv de mama sa naturală.
Dar pentru ca sugarul să se dezvolte bine fizic şi psihic, este foarte
important ca el să fie îngrijit preponderent de o singură persoană de
care să se ataşeze. Interacţiunea dintre părinţi şi copii, în primele luni
de viaţă se bazează pe comunicarea nonverbală adică pe gesturile,
mimica, vorbele mamei (neînţelese de copil), respectiv reacţiile
copilului. Dintre acestea o semnificaţie deosebită o are zâmbetul. În
luna a V-a – a VI-a apare zâmbetul social, selectiv. Acum copilul
recunoaşte persoanele familiare şi le zâmbeşte mai mult decât
necunoscuţilor. Alte modalităţi de comunicare non-verbală utilizate de
copil sunt plânsul, gesturile (întinderea braţelor pentru a fi luat în
braţe), contactul vizual cu părinţii. In jurul vârstei de 8 luni se observă
o modificare în comportamentul copilului. Dacă copilul este singur şi
se apropie de el o persoană străină, copilul are o puternică reacţie de
anxietate. Copilul, până atunci prietenos faţă de persoanele străine,
începe să plângă şi încearcă să evite această persoană. Această
reacţie, numită de R. Spitz „angoasa de la 8 luni”, este în legătură
cu formarea schemei obiectului permanent. Acest comportament este
un indicator semnificativ al dezvoltării intelectuale a copilului, a
capacităţii sale de a diferenţia familiarul de nefamiliar şi a relaţiei
afective pozitive cu mama. Unele mame, prin gesturile lor, prin modul
în care ţin copilul în braţe, prin modul în care îi vorbesc, sau nu îi
vorbesc, adică prin mijloacele comunicării nonverbale transmit
copilului tensiunea, anxietatea, neliniştea. Pe de altă parte, unii
copiisunt echilibraţi afectiv şi suportă bine aproape orice. Alţii sunt
neliniştiţi, vulnerabili, la ei apar mai uşor probleme chiar dacă mama
este echilibrată. Comportamentul mamei faţă de copil depinde şi de
comportamentul copilului. Sugarul care se alimentează dificil, este
agitat noaptea, nu zâmbeşte, nu răspunde afecţiunii mamei poate
irita mama şi astfel în procesul educaţional apare un cerc vicios.

8. Caracteristicile gandirii la varsta anteprescolara (1-3

ani):-Perioada în care copilul dobândește aprox 60% din experiența
fundamentală de viață ; -Asistăm la mari progrese în plan psihic și
fizic ; -Potrivit lui Piaget, inteligența se dezvoltă ca urmare a
interacțiunii copilului cu mediu. Există două etape ale dezvoltării
cognitive: a).0-2 ani - copilul traverseaza stadiul senzorio-motor, in
cadrul caruia el cunoaste mediul inconjurator prin intermediul
perceptiilor imediate, al miscarilor, si al senzatiilor ; -Gandirea este
dominata de timpul prezent, de aici si acum. b).De la 2 ani - incepe
perioada pre-operationala când apare gândirea simbolică. Funcția
simbolică a gândirii se mainifestă prin conduite acționale. Apare
-imitația amânată care presupune reproducerea unui comportament
în absența modelului; -Jocul simbolic în care copilul fol imagini care
sunt de fapt imitații interiorizate. Totul se reduce la necesitatea
copilului, jocul are un caracter situativ, se bazează pe scheme
simbolice. -Copilul reproduce unele acțiuni în afara contextului, în alt
cadru și cu alte personaje (Expl: învață păpușa cum să mănânce și o
convinge dacă el a fost certat că nu a mâncat). -Gândirea are un
caracter magic, egocentric, reduce totul la el, se caracterizează prin
iversabilitate. -Are caracter operativ, primează satisfacția, nu
rațiunea. -Apare mânia față de autoritatea adulților. -Copilul are o
capacitate redusă de autoconcentrare, nu are capacitate de
amânare. -Anxietatea un fenomen dominant al acestei etape resimțită
ca urmare a temei de abandon, de interdicții, de obligații, de
aprecieri.

9.Achizitii dominante ale perioadei 1-3 ani: Este numita si

perioada antreprescolara, este etapa in care copilul dobandeste
aprox.60% din experienta fundamentala de viata. Achizitiile specifice
acestei perioade sunt : 1.DEZVOLTAREA MOTRICITATII:
-consolideaza autonomia, -dezvolta capacitatea de explorare, -face
progrese in plan locomotor, -dupa 2 ani mersul devine o placere, -se
dezvolta motricitatea fina, -inceputul dezvoltarii senzo-motorii ceea ce
duce la formarea propriului "eu" ; 2.LIMBAJUL: -dupa 2 ani si
jumatate apare comunicarea nonverbala, -se dezvolta intelegerea
fata de cuvintele adultilor, -limbajul are un caracter subiectiv fiind mai
dezvoltat lexical decat gramatical, -la 3 ani foloseste aproximativ
1000 de cuvinte, -intreaga experienta de viata se verbalizeaza) ;
3.DEZV INTELIGENTEI SIMBOLICE, PROCESELE PSIHICE,
MEMORIA : a).Perceptia- se dezv în cadrul acțiunii cu obiectele când
copilul află informatii despre mărimes și forma obiectelor, copilul nu
are noțiune timpului, trăiește într-un prezent continuu;
b).Reprezentarea- la 2 ani are un caracer intuitiv complet, fiind
strând legat de percepții. În dezvoltarea reprezentării și a imaginației,
un rol important îl are desenul. Apare realismul neizbutit: dorește să
deseneze o imagine, nu reușește, dar descrie cu lux de amănunte ce
a dorit să deseneze. c).Atentia- abia după 20 luni se manifestă
atenția, concentrată în joc, 10 min atenție la 2 ani, 15 min la 3 ani. La
2 ani devine atent la ce vb adultul. Atenția este involuntară,
superficială și poate fi distrasă ușor. d).Memoria- are și ea un
caracter involuntar și mecanic, este afectogenă, se bazează pe
asociații. Copilul poate să rețină și să reproducă povestioare cu ajut
părinților. Recunoaste imagini din desene animate. Capacitatea de
recunoastere este mai bună decât cea de reproducere. Imaginația
este stimulată de povestiri. Există o graniță fină între real și imaginar.
4.DEBUTUL PERSONALITATII INFANTILE : -Se form conștiința de
sine la 2-3 ani când copilul este conștient de eul corporal, -Se dezv
eul spiritual, -Face distincție între eu și altul, -Foloseste pronumele
personal "eu", -Este egocentric: doar părerea lui contează, -Se dezv
și eul social prin intermediul eului de conduită civilizată, cc este
permis și cc ce nu, -Se formeaza conștiința morală prin interiorizarea
primelor interdicții și a primelor norme de comportament, -Se dezv
relaționarea soc cu părinții, relațiile cu frații sunt mai slabe, -În acea
perioada rolul părinților este cel mai important, în funcție de educația
dată se formeaza personalitatea copilului, -Dacă părintele interzice
manifestările de independență și opoziționismul, își va duce copilul
spre dependență și conformism, -Dacă i se va da libertate, copilul se
va dezvolta firesc.

10.Achizitiile dominante ale prescolaritatii (1-3 ani) :

1).Caracteristicile perioadei : -Exuberanță motorie și senzorială,
-Îmbog limbajul, -Personalitatea în plin proces de formare, -Se
conturează mai pregnant imaginea de sine, conștiința de sine și cea
morală, -Apar modif la nivelul sistemului nervos, -Se conturează
dominanța cerebrală, -Învață să mânânce singur, -Acțiunile copilului
sunt însoțite de expresii de genul ‘eu singur’ , -Apare nev de
autonomie, nev de a fi asem cu adultul. 2).Dezv Psihica : -Se
dezvoltă percepția: timp/spațiu, -Un salt important: copilul ajunge la
observație, -Se de dezvoltă și experiența așteptării, -Se structurează
și reprezentarea, -Prin intermediul jocului se dezvoltă și imaginația,
-Prin intermediul poveștilor => imaginația reproductivă , -Specifică
vârstei este fabulația/false minciuni, -Copilul amestecă ușor fabulația
cu dorințele lui, -Atenția voluntară se dezvoltă prin intermediul jocului,
-Crește volumul atenției, -3-4 ani: copilul este atent 15 min, în timp aj
la 20-30 min, -Se dezv și voința, -Copilul poate indeplini și activit care
nu îi plac ; 3).Memoria : -La debutul perioadei este mecanică,
involuntară, iar de la 4-5 ani apare memoria voluntară, intenționată,
-Copilul uită repede ceea ce arată fragilitatea proceselor de memorie,
-Memoria are un caracter afectogen, -Spre sf etapei apare memoria
de lungă durată, pe baza amintirilor leg de experiențe plăcute ;
4).Limbajul : -Dacă la 3 ani vocabularul cuprinde până la 1000 cuv, la
6 ani aj la 3600, -Se modifică raportul dintre vocabularul pasiv (cel
înțeles) și vocab activ (cel folosit), -Per în care copilul pune multe
întrebări, -Începe să vb singur în timp ce se joacă, -Se formează
limbajul contextual, -Trece de la monolog la povestiri despre ce a
vazut sau a auzit, -La 6 ani se structurează și limbajul interior,
-Limbajul este infl de mediul în care trăiește copilul ; 5).Gandirea :
-Se păstrează ireversubilitatea, animismul, raționamentul, -Apare:
finalismul, totul treb să aibă o finalitate, sincretismul (o înțelegere
globală), artificialismul (totul este fabricat de om) ; 6).Afectivitatea :
-Este în plin proces de expansiune, trăirile sunt labile și superficile,
-Copilul începe să fie influențabil, iritabil, neastâmpărat, -La 3 ani
apare sentim de vinovăție, -La 4 ani apare sentim de mândrie, și
totodată sindromul bomboanei amare ( tristețe la primirea unei
recompense nemeritate, bucuria fiind însoțită de neliniște), -Apar
primele preferințe estetice, -La 6 ani – crize de prestigiu ca urmare a
faptului că este nedereptățit și mai ales dacă este mustrat în public,
-Are nev de f multă afecțiune în ac per, -Apare sentimentul de
gelozie, de identif afectivă se pers semnif de la care preia conduite,
gesturi, model de comportament.

11.Rolul jocului in dezv personalitatii prescolarului (3-6/7

ani) : -Activitatea preponderentă în aceasta perioadă rămâne jocul care
deține funcții formative. -Prin joc de dezvolta procesul de cunoaștere,
afectivitatea și trăsăturile de caracter. -Predomină jocul cu reguli (de-a v-ați
ascunselea), cu subiect (de-a doctorul), de creație (desen, modelaj) și jocul
dramatic (teatru de păpuș). -Copilulul simte nev unui partener de joacă, iar
în lipsa lui inventează unul imaginar, -Se accentueză cooperarea în joc =>
reducerea egocentrismului, -Prin intermediul jocului, copilul învață să
respecte regulile, să se descurce în sit neobișnuite, să rezolve probleme,
dobândește cun despre mediul ext prin intermediul unor roluri, -Prin joc se
dezv sentim apartenenței la grup, -Se form primele prietenii, dar au caracter
instabil, superficial, copilul cons că îi sunt prieteni cei care îi dau
jucării/bombone etc, -În grădiniță, alături de joc apar și activit obligatorii:
desen, modelare, care aduc schimbări semnif în structura psihică a copilului,
-Desenul se află în stadiul realismului intelectual, are o lipsă de perspectivă,
este un desen de poveste.

12. Modificari semnificative in dezv personalitatii

prescolarului (3-6/7 ani) : -Elementele care stau la baza personalit
sunt: imitația și identificarea, -Imitața este un mijloc de asimilare a
experienței soc, de învățare a modelelor de comportament, -Copilul
învață observând și imitând modele de comportament, -Se joacă
adoptând roluri soc și imită în funcție de întărirea primita, -Identif
proceselor de învățare se interiorizează astfel încât copilul ajunge să
se identifice cu pers sau rolul respectiv, -Rolurile de sex se învață
prin identif într-un timp mult mai îndelungat, -Se formeză supraeul
(conștiința morală) ca o sinteză a conduitelor morale, -După vârsta de
5 ani caytă modele de identif și în afra fam, putându-se indentif cu
pers din basme/desene animate etc, -Este perioada în care se form
propria identitate, -Părinții au un rol impt în dobândirea identității, în
depășirea crizelor specifice copilăriei ce reprez momente impt ale
întăririi eului, -Imag eului fizic devine mai analitică, -Apare dorința de
extensie a eului; vorbesște despre camera mea, patul meu etc, -Se
dezv eul social, -Se formează trăsături de caracter; apar primele
aptitudini sociale, -Regulile și normele de comportament interiorizate
vor duce la dezv unei morale primare, în sensul că se trece de la
imitarea adulților în respectarea cerințelor la respectarea oarecum
interiorizată, mai târziu apar geberalizări și verbalizări ale dorințelor
părinților, -Climatul fam are un rol f impt, -Stilul foarte autoritat/ foarte
permisiv al părinților reprez factori de predicție a eșecului în dezv soc
a copilului, -În dezv personalit, un rol impt îl au și
frații/grădinița/prietenii.

13.Perioada scolara mica (7-11 ani), caracterizare

psihologica : -Evolueaza conștiința de sine, -Conceptul de sine
capătă o mai mare coerență, se dezv sinele soc, -Copilul se definește
în termenii grupurilor din care face parte, -Începe și-i folosește pe
ceilalți ca sursă de comparație în elab propriei persoane, -La 7 ani,
copilul este conștient de calit sale, iar la 9 ani dorința de
independență se manif prin rezistența la sugestii, justif propriei păreri,
așteptarea elogiilor, -Se izolează în propria cameră. Conștiința
morală : -Se pun bazele conștiinței morale fundamentale, -Potrivit lui
Kholberg, ne aflăm în stadiu moralității preconvenționale, adică,
caracterul moral al unei acțiuni este apreciat în funcție de
consecințele acțiunii, -Copilul are nev să fie apreciat, să îi fie
recunoscute meritele, -Regulile de comportament nu sunt acceptate
din convingere, ci pt că așa vor părinții, -Copilul este detul de rigid
când vine vorba de acceptarea regulilor și a normelor venite din
exterior, față de el, însă, este mai indulgent, -Are loc o tranziție de la
moralitatea constrângerii la moralitatea cooperării, în sensul că
regulile încep să fie percepute ca înțelegeri mutuale, -Supunerea față
de reguli se face acum din respect pentru a impresiona.

14. Rolul jocului in dezv anumitor trasaturi de personalitate la

varsta scolara mica : -Intrarea în școală plasează copilul într-un nou
univers, dobândește un nou statut social, -Predomină rolul cu subiecți
și reguli , -Se dif jocurile fete/băieți => adoptarea de rol, -Jocul are un
caracter formativ, angajează imaginația, atenția, -Jocul cu reguli:
presupune stabilirea scopului, sarcinilor, regulilor, subordonarea față
de reguli, antrenând o serie de capacități voluntare, motivaționale, de
corectitudine, -Piaget a subliniat rolul jocului cu reguli în formarea
judecăților morale, -În primii ani de viață, nu există conceptul de
reguli, -La 4-5 ani apare imitarea regulilor care sunt modif conform
experienței personale, jocul nefiind subordonat scopului de a câștiga,
-La 7-8 ani, câștigul devine important, este stadiul cooperării
incipiente, când copilul își dă seama că pt a câștiga treb să respecte
regulile, -Cei care nu respectă regulile sunt criticați și excluși din
grup. Jocuri sportive: forma jocului cu reguli în care rolurile sunt
precise, reguli severe. Jocuri didactice: implică rezolv de probl,
stimulând capacitatea mentală.

15. Mecanismele de aparare :

Mecanismele de aparare au un rol important in functionarea normala

si patologica a psihicului. Ele isi au aplicatia practica in clinica
psihiatrica, servind drept indicatori ai functionarii psihicului la pacientii
in curs de psihoterapie, sau cu indicii de diagnostic si de evolutie in
cazul tulburarilor psihopatologice. DSM-IV defineste MAE ca fiind
acele procese psihologice automate care protejeaza individul de
anxietate, de perceperea unor pericole sau de factorii de stress
interni sau externi. MAE sunt niste mediatori ai reactiei subiectului la
conflictele emotionale si factorii interni sau externi de stress. Exemple
de MAE : 1.Deplasarea -este un mecanism de aparare al E-ului in
care incarcatura afectiva legata de o pulsiune inacceptabila este
detasata de reprezentarea ei de origine si este atasata la o noua
reprezentare (Ex: furia acumulata la servici o descarcam pe un
membru al familiei, un prieten sau un interlocutor cu care
interactionam) ; 2.Proiectia -este mecanismul prin care subiectul
expulzeaza din sine si localizeaza in altul (persoana sau lucru)
calitatile, sentimentele, dorintele, obiectele pe care nu le cunoaste
sau le refuza. Respingi pe cei asupra carora proiectezi impulsuri sau
trasaturi inconstiente, indezirabile si esti atras de cei carora le atribui
prin proiectie propriile tale calitati ; 3.Introiectia -constituie includerea
fantasmatica a obiectului, a unei parti a acestuia sau a legaturii cu el,
care serveste e-ului drept reper pentru intelegerea obiectului exterior
de care detasarea devine astfel posibila ; 4.Formatiunea reactionala
-rezida in antrenarea trasaturilor de caracter intr-un mecanism de
aparare (adaptarea de circumstantial). In psihopatologie formatiunea
reactionala este caracteristica nevrozei obsesionale. 5.Rationalizarea
-este procesul prin care ne motivam, ne autorizam comportamentul,
atitudinile si reactiile emotionale, atunci cand acestea contin
component pe care constiinta le respinge (Ex: pentru a justifica
esecurile datorate nivelului scazut pe care il avem, dam vina pe
factorii externi contextuali). 6.Indentificatrea -este procesul prin care
inconstient dorim sa semanam si sa asimilam aspecte, atribute sau
parti ale unui obiect sau persoana. Partial sau total subiectul se
transforma dupa modelul persoanei sau a grupului cu care se
indentifica (ex: persoane care se simt inferioare social, cultural,
financiar si care se indentifica cu persoane de succes, astfel
cautandu-si valorificarea). 7.Indentificarea cu agresorul -este un caz
aparte de Identificare in care subiectul se identifica exact cu ceea ce
il sperie sau il terorizeaza, astfel putand neutraliza frica sau teama
inspirate de pericol. 8.De(Negarea) -este un procedeu prin care
reprezentarea jenanta ramane in constiinta, dar subiectul nu o
recunoaste ca apartinandu-i. El o poate accepta pentru ca o neaga, si
nu si-o asuma. 9.Izolarea -acopera 2 sensuri : eliminarea efectului
legat de o anume idee sau gand conflictual in timp ce reprezentarea
in cauza ramane in constiinta ; si separarea artificiala intre 2 idei care
in realitate sunt legate, relatia lor ne putand fi recunoscuta de subiect
fara o anumita angoasa. 10.Sublimarea -este un mecanism de
realizare mascata, ocolita a tendintelor, pulsiunilor, sau dorintelor
care in mod direct nu pot fi acceptate de realitate. 11.Umorul -consta
in prezentarea unei situatii traita ca traumatizanta astfel incat sa fie
preentata intr-un context placut, ironic, insolit. 12.Anularea retroactiva
-este iluzia potrivit careia un eveniment, o actiune sau un gand
conflictual ar putea fi anulat prin puterea absoluta a unei actiuni
ulterioare, considerata a avea un efect de distragere retroactiva.
13.Regresia -reprezinta intoarcerea la forme sau etape anterioare ale
evolutiei subiectului in fata unui pericol iminent intern sau extern,
succeptibil de a produce angoasa sau frustarea. 14.Transformarea in
contrariu -este mecanismul prin care pulsiunea cnflictuala este nu
numai refulata, ci si inlocuita printr-o pulsiune contrara.
15.Intoarcerea catre propria persoana -este refularea inconstienta de
catre subiect a propriei agresivitati pe care o deturneaza asupra
propriei persoane.