Chinezii și hârtia

Hârtia, sub forma pe care o cunoaştem astăzi, a fost inventată în China în anul 105 de un
eunuc de la Curtea Imperială, pe nume Cai Lin. Înainte de această invenţie, chinezii scriau pe
mătase, care era foarte costisitoare, sau pe tăbliţe de bambus, care erau prea grele. Cai Lin a
inventat o alternativă mai ieftină şi mai uşoară. El a anunţat Curtea că produsese hârtia, un
amestec de coajă de copac, năvoade şi lemn de bambus, pe care le presase şi din care obţinuse un
material foarte subţire pe care se putea scrie cu uşurinţă.
Istoria ne arată că acesta nu a inventat ceva cu totul nou, ci doar a adus îmbunătăţiri unui
produs deja existent. Înainte de apariţia acestei hârtii exista, cel puţin din anul 49 î.Hr. un tip de
hârtie produsă din cânepă, o plantă fibroasă asiatică.
Chinezii foloseau hârtia şi în alt scop decât scrisul: de pildă, pentru a împacheta diferite
obiecte, cu rol decorativ sau ca îmbrăcăminte. După câteva sute de ani, noua hârtie şi micile
variaţii ale acesteia au înlocuit definitiv mătasea, bambusul şi tăbliţele de lemn ca suport pentru
scris.
În jurul anului 600, călugării budişti au adus arta producerii hârtiei şi în Japonia, unde
aceasta a devenit în scurt timp unicul material pentru scris, precum şi materialul folosit pentru
confecţionarea păpuşilor, a evantaielor şi a pereţilor despărţitori ai caselor. În anul 750, chinezii
au intrat în răboi cu arabii, iar mulţi dintre ei au fost capturaţi. Pentru a fi eliberaţi, aceştia le-au
promis arabilor că îi vor învăţa secretele producerii hârtiei.
Deşi a durat ceva timp, cunoştinţele căpătate de arabi în acest domeniu au ajuns şi în
Europa. Arabii au construit prima fabrică de hârtie în oraşul spaniol Xativa în jurul anului 1000,
care a fost preluată de mauri, după ce armatele europene i-au izgonit pe arabi. Acest eveniment a
fost considerat unul pozitiv, fiindcă în acest fel arta fabricării hârtiei s-a răspândit în Europa
Creştină.