Era o problemă cu prietenele astea, ce nu durau mai mult decât viaţa unui fluture, pe care

scenaristul le aducea cu el. Mânate de dorinţa de a se împrieteni cu toţi cei din grup, puneau prea
multe întrebări şi făceau prea multe comentarii personale, eşuând lamentabil în a recunoaşte că
tocmai opusul, lipsa oricărui interes sincer şi serios în ceea ce privea viaţa privată a celorlalţi, îi
apropia pe membrii grupului.

Ei, asta era prea mult. Într-un grup atât de eclectic ca acela existau anumite reguli şi acestea nu
puteau fi încălcate. Asya pufni. Nu-i plăceau femeile, un lucru căruia i-ar fi făcut faţă mult mai
uşor dacă n-ar fi fost una din ele. Ori de câte ori întâlnea o femeie, făcea una din chestiile
următoare: ori aştepta să vadă când avea s-o deteste, ori o detesta imediat.

Căsătorit şi divorţat de trei ori, îşi privise fostele soţii părăsind una câte una Istanbulul pentru a
fugi cât mai departe de el. Din fiecare căsătorie avea copii pe care îi vizita extrem de rar, dar a
căror paternitate şi-o revendica întotdeauna cu mândrie.
— Nu uita – spuse el agitând părinteşte degetul arătător înspre Asya –, toate familiile fericite
seamănă una cu alta, însă fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei.

Nouă, ca
naţie, ne place alcoolul, de ce să nu acceptăm asta? Asta e o societate căreia îi place să bea vârtos
unsprezece luni pe an şi apoi să intre în panică, să se pocăiască şi să postească de Ramadan doar
ca să se
reapuce de băut de îndată ce se termină luna sfântă. Dacă nu a existat niciodată o sharia4 în ţara
asta,
dacă fundamentaliştii n-au reuşit să se impună cum au făcut în alte părţi, vă spun, datorăm toate
astea
acestei tradiţii sucite. Graţie alcoolului avem în Turcia ceva ce seamănă cu democraţia.

În locuinţa
familiei Kazancı trebuia să-şi corecteze întotdeauna purtările, luptându-se pentru o perfecţiune
care era
dincolo de puterea ei de înţelegere, pe când aici, la Café Kundera, nimeni nu te silea să te
schimbi,
deoarece se credea că fiinţele umane erau în esenţă imperfecte şi incorigibile.

Articolul unu: Dacă nu reuşeşti să găseşti un motiv pentru care să iubeşti viaţa pe care o
trăieşti, nu încerca să pretinzi că iubeşti viaţa pe care o trăieşti.

Articolul doi: Majoritatea oamenilor nu gândesc niciodată, iar cei care gândesc nu devin
niciodată o majoritate. Hotărăşte-te de care parte vrei să fii.

Articolul trei: Dacă nu te poţi hotărî, atunci trăieşte, pur şi simplu; fii o ciupercă sau o
plantă.
Articolul patru: Dacă nu te interesează răspunsurile lor, atunci nu pune nici un fel de
întrebări.

Articolul cinci: Dacă nu ai nici un motiv sau nici o pricepere ca să duci ceva la îndeplinire,
atunci practică pur şi simplu arta devenirii.

Articolul şase: Dacă nu ai nici un motiv sau nici o pricepere ca să practici arta devenirii,
atunci există pur şi simplu.
Articolul şapte: Dacă nu ai nici un motiv sau nici o pricepere ca să exişti, atunci pur şi
simplu rezistă.
Articolul opt: Dacă între societate şi eu se cască o prăpastie largă, iar deasupra ei nu e
decât un pod şubred, poţi foarte bine să dai foc podului şi să rămâi pe marginea pe care se
află eul, teafăr şi nevătămat, în cazul în care prăpastia nu e lucrul pe care îl cauţi.
Articolul nouă: Dacă prăpastia dinăuntru te fascinează mai mult decât lumea din afară,
poţi foarte bine să te prăbuşeşti în ea, să te prăbuşeşti înăuntrul tău.
Articolul zece: Dacă-ţi găseşti o prietenă bună, asigură-te că nu te obişnuieşti cu ea până-
ntratât
încât să uiţi că la urma urmei fiecare din noi e singur în viaţă şi că, mai devreme sau mai
târziu, singurătatea nepieritoare va covârşi orice prietenii întâmplătoare.
Articolul unsprezece: Chiar dacă ţi-ai găsit o prietenă bună cu care să te obişnuieşti până-
ntratât
încât să uiţi de articolul zece, nu scăpa niciodată din vedere faptul că îţi poate oricând trage
o
bătaie bună în alte sfere ale existenţei. Pe tabla de tavlalar, la fel ca şi la naştere şi moarte,
fiecare
din noi este singur.
Articolul doisprezece: Nu încerca să-ţi schimbi mama sau, mai exact, nu încerca să schimbi
relaţia pe care o ai cu mama ta, fiindcă asta nu îţi va aduce decât frustrare. Pur şi simplu
acceptă
şi fii de acord. Dacă nu poţi să accepţi şi să fii de acord, revino la articolul unu.

Feluri de a iubi de la distanţă, de a

face dragoste fără măcar să atingi – Amor platonicus! Scara dragostei pe care fiecare trebuie să
urce tot
mai sus, îmbătându-şi propriul Eu şi pe al Celuilalt. Platon priveşte clar orice contact fizic
concret ca pe
un lucru corupt şi lipsit de nobleţe, crezând că adevăratul scop al lui Eros e frumuseţea. Nu există
frumuseţe şi în sex? Nu şi după Platon. El e în căutarea unor „ţeluri mai sublime“. Însă, dacă e să
mă
întrebi pe mine, problema lui Platon, ca şi a multor altora, era că nu au avut parte niciodată de o
partidă
splendidă de sex.

Din felul în care se uita la mătuşa

Zeliha, îţi dădeai imediat seama de iubirea lui pentru ea. Iubirea, respectul şi sincronizarea dintre
ei.
Când el vorbea, ea completa gesturile, când ea gesticula, el completa cuvintele. Erau doi indivizi
complicaţi care păreau să fi ajuns la o armonie miraculoasă împreună.