anghel s

REVISTĂ TRIMESTRIALĂ DE MEDITAȚIE, INFORMAȚIE ȘI SPIRITUALITATE CREȘTIN-ORTODOXĂ

PAROHIA ORTODOXĂ “ S F. M . M C . G H E O R G H E ” S Â N M I H A I U R O M Â N

Nr. 4 (60) ◊ An VI ◊ Octombrie - Noiembrie - Decembrie ◊ 2017

 ► Î.P.S. Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului
Pastorală la Nașterea Mântuitorului (2016)
„Cercetatu-ne-a pe noi de sus,
Mântuitorul nostru,
Răsăritul răsăriturilor, și cei din în-
tuneric și din umbră
am aflat adevărul: că din Fecioară S-a
născut Domnul“
( Luminânda Nașterii Domnului)
Iubiți frați și surori în Domnul,
Praznicul Nașterii Domnului și Mân-
tuitorului nostru Iisus Hristos a adus bucurie
sfântă în lume. De la o margine la alta a
pământului colindătorii vestesc Nașterea
Domnului precum odinioară îngerii au vestit-
o păstorilor din Betleem. Colindătorii iau azi
chip de îngeri. Să-i primim cu inimile deschise.
Ei vin să alunge tristețea din inimile noastre și
să intre Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu.
Colindă pruncii și ne amintesc în fiecare
an că a venit Dumnezeu în lume făcându-Se
Prunc, asemenea lor. Hristos a venit la prunci
să-i înveșnicească în pruncie. Așa ar fi dorit
Dumnezeu când l-a creat pe om: să rămână
veșnic prunc. Dar omul a căzut din pruncie în
lumea frunzelor ruginii.
Iubiți frați, azi ne-a cercetat Unul din
Sfânta Treime pe noi, cei căzuți în țărâna din
care ne crease Dumnezeu. Acum ne-au ajuns
din urmă profețiile Vechiului Testament. Cer-
cetatu-ne-a Neuitatul Dumnezeu. Nu ne-a creat
pentru a rămâne în împărăția frunzelor ruginii,
ci în împărăția iubirii Sale celei nemărginite și
veșnice.
Atunci când Cain l-a ucis pe fratele său
Abel, s-a declanșat marea furtună în istorie.
Omul, prin căderea în păcat, ajunsese un
naufragiat în istorie.
Din Sfânta Fecioară Maria și din Duhul
Sfânt Se ridică la orizontul istoriei umane
Soarele Cel luminos spre Care se îndreaptă de
mai bine de două mii de ani cei ce vor să
călătorească spre limanurile veșniciei.
Hristos este Norul cel luminos Care îi
conduce pe cei ce doresc să ajungă în Patria
Luminii, acolo unde omul nu mai are umbră.
Omul pierduse lupta cu timpul și călătorea fără
compas în jurul minții. Păcatul i-a adus o ru-
pere în gândire. Se întunecase cerul din noi,
iar accesul la cultura „de dincolo“ era tot mai
greu. Noi, creștinii, prin Hristos aparținem unei
culturi cerești. Sunt însă printre noi unii care
refuză să intre în această cultură cerească și
chiar refuză de „a fi“.
Realitatea nu are timp, ea transcende tim-
pul, iar prin Hristos și omului i se dă această
posibilitate de a transcende timpul și de a urca
în corabia veșniciei lui Hristos. Azi asistăm
parcă la o implozie a istoriei și fără să ne dăm
seama ne îndreptăm spre o sclavie a păcatului
și a depărtării de Hristos Domnul, Cel Ce ne-a
cercetat prin Întrupare.
Noi cei botezați în numele Sfintei Treimi
mărturisim că aparținem culturii și civilizației
hristice. Ideile și gândurile sunt pâinea minții
noastre. Ce fel de idei și gânduri semănăm azi
în mintea copiilor? Spre ce fel de civilizație ne
îndreptăm: spre cea a luminii sau spre cea a
întunericului?
A venit Hristos în lume ca să tragă
clopotele istoriei, căci istoria nu înseamnă
cartea morții unui neam. Ne este azi teamă de
viață. De ce fel de viață?! De viața fără de Hris-
tos. Viața curge în eternitate. Viața nu poate fi
pusă pe un raft, în muzeu. Viața în Hristos nu
este teamă de necunoscut, căci Cel necunos-
cut până la Întrupare S-a făcut azi cunoscut
oamenilor. Dumnezeu a venit atât de aproape
anghelos pag. 2
de noi, dar este de neatins.
Azi a venit mai aproape ca niciodată de la
întemeierea lumii pe ogorul creației Sale. A
venit să-l brăzdeze din nou și să semene în el
iertare și jertfă, așteptând să răsară iubire și
recunoștință.
Întruparea este al doilea mare act de la
creația lumii. Dumnezeu Își îmbracă Fiul în
mantie de țărână. Prin Întrupare Hristos Își
sfințește a doua oară creația Sa- pe om.
Dumnezeu este deasupra întâmplării. Azi
s-a plinit vremea venirii Sale în lume. Noi,
creștinii, de azi să-I dăm slavă lui Dumnezeu
că ne-am născut după plinirea vremii, după
venirea lui Hristos în lume.
Unde suntem azi, spre ce ne îndreptăm?!
Omul se naște o singură dată, o țară de mai
multe ori. O țară se naște prin fiii săi. De nu
vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos
vom rămâne un popor nenăscut și o țară care
se stinge. În ultimii ani putem vorbi de un
popor nenăscut și o țară nenăscută. De câte
ori a murit această țară în ultimele trei
decenii?!
Doamne, ne-am rărit. Rogu-Te nu ne mai
rări!
Doamne, oprește rărirea neamului nostru
românesc!
Doamne, nu îngădui ca neamul nostru să
naufragieze în istorie!
Viața omului pe pământ este o carte fără
ultimul capitol. Acest ultim capitol poartă
pecetea veșniciei.
Doamne, înveșnicește neamul nostru în
Țara Luminii, acolo unde omul nu mai are
umbră!
Azi, la acest Praznic Împărătesc,
împreună cu îngerii și cu păstorii, L-am văzut
pe Hristos Prunc. Azi S-a pruncit Fiul lui Dum-
nezeu. S-a născut Stânca vieții noastre; de
acum nu ne mai rezemăm de o umbră, ci de
Adevăr.
Țăranul român și-a făcut fluier din lemn
uscat și suflând în el i-a dat viață. Dumnezeu
Și-a făcut și El un fluier din lut și l-a numit om.
În acesta a suflat Dumnezeu harul iubirii Sale.
 Doamne, nu înceta să cânți din fluierul
Tău de lut ca să se audă neîncetat în univers
sublimul Tău cântec de iubire.
Glasul lui Dumnezeu s-a auzit prin Profe-
tul Isaia care zice: „Căci Prunc S-a născut
nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e
pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger
de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare,
biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce
va să fie“ (Isaia 9, 5- 6).
Doamne, ne-ai trimis în lume un Prunc să
ne ducă și pe noi în Țara cea de Sus, a prun-
cilor. Ne-ai trimis, Doamne, un Sfetnic luminat
să ne lumineze cărarea și cugetele noastre.
Ne-ai trimis, Doamne, un Domn al păcii.
Pacea Ta, Doamne, nu o lua de la noi.
Pacea în Hristos este adevărata pace, căci ea
stă sub semnul adevărului și al iubirii.
Pacea nu este absența războaielor, ci
prezența iubirii și a dreptății lui Dumnezeu. Ce
vom zice azi, cum vom mulțumi lui Dumnezeu
pentru Darul pe care ni L-a trimis, poruncă
dându-ne ca de El să ascultăm (cf. Matei 17,
5)?!
Hristos este Calea, Adevărul și Viața (cf.
Ioan 14, 6). Să iubim Adevărul, să umblăm pe
calea Cerului și astfel vom dobândi ce a pier-
dut Adam: Viața veșnică.
A venit azi Hristos la noi într-o
binecuvântată cercetare de Sus. De acum viața
veșnică nu mai stă sub imperiul timpului, ci al
neînseratei Lumini și al nemărginitei iubiri a lui
Dumnezeu.
Doamne, Îți mulțumim că ne-ai aflat și ne-
ai cercetat în această lume- în întunericul și-n
umbra morții- și ne-ai ridicat pe umerii Tăi așa
cum își ridică păstorul oaia cea rănită! Ne-ai
scos la limanul luminii și apoi ai luat pe umerii
Tăi Crucea.
Doamne, cea dintâi cruce Ți-am fost eu.
Iubiți credincioși,
Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute
să-I facem și noi o cercetare Sus și să ne
primească la Cina Mielului, în Țara Luminii
celei neînserate.
Bunul Dumnezeu să vă poarte de grijă
tuturor și să binecuvânteze țara noastră.
Să vă învrednicească Dumnezeu să
petreceți sfintele sărbători ale Nașterii Fiului
Său și Bobotezii în pace, sănătate și bucurie
sfântă.
Să nu-i uităm în aceste sfinte
sărbători nici pe cei ce sunt în nevoi, pe cei
bolnavi și pe cei lipsiți de libertate.
Iubiți credincioși, rămâneți statornici în
credința noastră în Sfânta Treime Dumnezeu,
ca fii ai neamului și ai Bisericii noastre
strămoșești.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos,
dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea
Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți!
†Ioan,
Mitropolitul Banatului

► meditație
La pragul anului ce va să vină...

Încă un an pleacă în veşnicie, şi în locul lui ne vine din veşnicie un an
nou. La întâmpinarea lui în sufletul omului se deapănă o mulţime de gân-
duri şi de simţiri.
Omul se gândeşte fără să vrea: cum va fi pentru el anul ce vine? Va fi
oare an de sănătate sau an de dureri şi chinuri? Va trăi oare omul în în-
destulare, sau în nefericire şi în lipsă? Vor trăi oare, în anul ce vine, aceia
de a căror sănătate şi viaţă se nelinişteşte şi se îngrijeşte inima fiecăruia
dintre noi, sau vor pleca la Domnul?
Oare toţi vom rămâne în viaţă la pragul a-nului următor? Oricât de
stăruitor îşi pune cugetul omenesc aceste întrebări, cine răspunde la ele?
Nimeni. Viitorul stă ascuns în fiecare dintre noi. Nimeni nu poate şti ce
va fi cu el mâine. Pronia dumnezeiască n-a voit să ne descopere viitorul,
deoarece această descoperire nu ne-ar folosi, ci mai mult ne-ar păgubi.
Nu trebuie să ne gândim niciodată la cele ce ne aşteaptă pe fiecare,
pentru că nimeni nu ni le va spune.
Trebuie să ne gândim la cele care sunt rar cercetate de cugetul nostru
în puţinii ani ai vieţii noastre pământeşti.
Adormind în fiecare zi, ne gândim atât de rar că s-ar putea ca ziua
trecută să fie cea din urmă din viaţa pământească. Când ne cercetează
durerile, suferinţele şi necazurile, când inima ni se umple de lacrimi şi de
suferinţe, să ne aducem aminte, pentru că suntem creştini, de acela care
aude toate suspinele sufletului omenesc şi vede toate chinurile inimii
omeneşti, de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El va primi
credinţa noastră ca o jertfă ispăşitoare pentru marea mulţime a păcatelor
noastre.
Anul plecat nu se întoarce niciodată înapoi la noi. Asemenea râului care
duce într-o apă mai mare, la fel şi anul ce a trecut va duce cu el in veșnicie
tot ce am îndurat, ce am gândit şi am făcut.
Ne gândim rar că nu trăim an de an şi nu facem voia Aceluia, care ne-a
dăruit viaţa. El aşteaptă de la toţi fiii Lui să-şi schimbe viaţa pământească,
făcându-şi timp de pregătire pentru viaţa veşnică. Anii vieţii noastre să
nu fie neroditori pentru veşnicie, ci să întâmpinăm ceasul morţii noastre
cu credinţă şi cu bogăţie de fapte bune.
Astfel de gânduri, astfel de simţiri să se nască în noi, să stăm înaintea
pragului a-nului nou şi sa ne uităm în urmă la anul care s-a scurs.
Pentru că ne aflăm la un început de an nou, ca fii ai Bisericii Ortodoxe,
aceasta prin slujitorii ei, ne cheamă să înmulţim rugăciunile noastre pen-
tru pacea a toată lumea. Nu numai în biserică, ci şi în casele noastre, în
ceasurile şi clipele rugăciunii de dimineaţă şi de seară, trebuie să cerem
şi să rugăm pe Domnul pentru dăruirea păcii.
Iar noi să întâmpinăm anul nou care începe, cu credinţă în apărarea
dumnezeiască, cu nădejde neclintită, că Domnul va binecuvânta
străduinţele oamenilor, îndreptate spre apărarea păcii şi nu ne va lipsi de
fericirea unei vieţi paşnice pe pământ.
Să întâmpinăm anul nou cu simţământ de mulţumire pentru tot ce ne-
a trimis Domnul în anul care a trecut.
Să mulţumim Domnului pentru că, în anul pe care l-am încheiat, a dăruit
ţării noastre şi lumii întregi, pacea pe care o aşteptam şi în anul care în-
cepe, va fi asemenea.
Să ne rugăm Domnului să ne trimită în anul cel nou în care intrăm
sănătate şi împlinirea tuturor dorinţelor. Să ne trimită îmbelşugare,
binecuvântări părinteşti, pentru ca în acest an să cunoaştem mai puţine
suferinţe, mai rare necazuri şi nefericiri, pentru ca binecuvântarea
dumnezeiască să coboare peste noi, peste casele şi familiile noastre,
peste toţi aceia pentru care se roagă, pentru care poartă grijă de sufletul
fiecăruia dintre noi.
Intrând în anul nou, să căutăm ca inima fiecăruia dintre noi să
agonisească mai multă smerenie; ca această inimă, să facă mai multe
fapte de iubire; să ne pregătim mai bine pentru viaţa veşnică, să ne
îndreptăm greşelile făcute în anul ce a trecut, părându-ne rău de ele şi
căindu-ne, ca în felul acesta să ajungem plăcuţi lui Dumnezeu şi oame-
nilor.
Anul nou să fie, pentru noi toţi un an plin de bucurii şi de bunătăţi de la
Dumnezeu.
Să binecuvânteze Domnul tot pământul cu pace bogată şi
binecuvântată, iar țara noastră, cu fericire şi sporire.
Acum, de anul nou, să rugăm pe Bunul Dumnezeu să coboare binecu-
vântarea Sa peste Biserica noastră aşa cum a coborât-o şi în anul ce a
trecut şi de care ne-am despărţit.
Fiecăruia dintre noi să-i dăruiască sănătate şi bunăsporire, să ne
întărească în credinţă, pentru a putea îndeplini poruncile Lui, ca să fim
fii vrednici de Tatăl nostru Ceresc, care ne dă viaţa şi ne călăuzeşte paşii
spre tot lucrul bun şi bineplăcut Lui.
Anul nou să ne aducă împlinirea bunelor dorinţe şi duhovniceşti bu-
curii.
La mulţi şi fericiţi ani!

anghelos pag. 3
 ► pr. iosif daniel aldescu
Nașterea Domnului, începutul mântuirii noastre!
„ Fecioara astăzi pe cel mai pre-
sus de ființă naște și pământul peștera
Celui neapropiat aduce. Îngerii cu
păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua
călătoresc, că pentru noi S-a născut
Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte
de veci ” ( Condacul Nașterii Domnului ).
La plinirea vremii, Cuvântul lui
Dumnezeu „ S-a făcut trup și S-a sălășluit
între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a
Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de
adevăr ”. ( Ioan 1, 14 ) Astăzi Biserica
creștină, de la o margine până la cealaltă
a pământului, trebuie să spună tuturor
credincioșilor ei împreună cu îngerul
Domnului care s-a arătat
păstorilor pe câmpul de lângă
cetatea Betleemului : „ Nu vă
temeți. Căci iată vă binevestesc
vouă bucurie mare ”. (Luca 2, 10 )
„Astăzi Fecioara naște
pe Stăpânul înăuntru, în peșteră!
Astăzi Stăpânul Se naște ca un
prunc din Fecioara. Astăzi păstorii
văd pe Mântuitorul în scutece
înfășat și în iesle culcat. Astăzi
Stăpânul cel nepipăit în scutece
Se înfașă ca un prunc. Astăzi
toată zidirea se bucură și se
veselește, că Hristos S-a născut
din tânăra Fecioară. Astăzi ne-a
cercetat de sus Mântuitorul nos-
tru, Răsăritul răsăriturilor și cei
din umbră și din întuneric am aflat
adevărul: că din Fecioara S-a
născut Domnul”. (Stihurile
cântării a noua și Luminânda
Praznicului Nașterii Domnului)
Astăzi Hristos se naște și suntem
chemați ca să-L slăvim împreună
cu îngerii și păstorii care cântau
în cor primul colind sfânt, bun și
mântuitor: „Slavă întru cei de sus lui
Dumnezeu, și pe pământ pace, între oa-
meni bunăvoire! ” ( Luca 2, 14 ). Astăzi
Hristos se pogoară din ceruri , veniți toți
credincioșii să ne închinăm, să cădem și
să-L întâmpinăm împreună cu păstorii și
cu magii de la Răsărit care cu steaua au
călătorit, „ mergând după o rază, pe Hris-
tos să-L vază ”. Si acum, îngerii și copiii
vin să colinde, când „ boierii veacului
acestuia ” nu sunt și nu mai vor să fie
acasă. Mesajul colindului sfânt este per-
ceput în vremurile de astăzi ca unul
pământesc, legat de tradiții străine,
mesaj infestat și amestecat cu tot felul de
provocări și îndemnuri la mâncare,
băutură, desfătare și necumpătare, în-
locuirea rugăciunii și a cântărilor sfinte
din aceste zile sfinte cu lucruri deșarte,
toate acestea nu fac altceva decât să
înlocuiască adevăratul praznic al mân-
tuirii noastre cu o sărbătoare a consu-
mismului, a plăcerilor trupești, a
neopăgânismului. Putem vedea pe toate
posturile de televiziune cum Crăciunul, în
mintea celor mai mulți semeni ai noștri, a
ajuns să reprezinte doar un prilej de che-
fuit cu prietenii sau în familie, de excese
alimentare stropite cu mult alcool,
această sărbătoare creștină pierzându-și
în timp, prin laicizare comercială,
semnificațiile profunde, sufletești, cele
care contează cu adevărat. Toată lumea
creștină știe că la Crăciun sărbătorim
nașterea Domnului Iisus, însă puțini știu
ceea ce Apostolul Pavel ne spune in capi-
tolul patru a Epistolei către Galateni și
anume că noi am devenit la Crăciun
copiii lui Dumnezeu și atunci sărbătorim
și propriul nostru statut de copii ai lui
Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne
spune că Iisus a venit pentru ca noi să
dobândim înfierea, adică, să fim adoptați
în familia lui Dumnezeu: „ Iar când a venit
plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul
Său, născut din femeie, născut sub Lege,
ca pe cei de sub Lege să-I răscumpere,
ca să dobândim înfierea ” ( Galateni, 4, 4-
5 ). De la nașterea lui Iisus, fiecare om a
devenit frate cu Iisus și copilul lui Dum-
nezeu, Atunci, în calitate de copii ai lui
Dumnezeu și frați ai lui Iisus, prima între-
bare pe care să ne-o punem fiecare și la
care să încercăm să-i găsim un răspuns,
acum, la Crăciun, este: cum sărbătorim
noi Crăciunul, cum îl prăznuim și îl
anghelos pag. 4
sărbătorim pe fratele nostru mai mare,
ce bucurie producem Cerului în calitate
de copii ai lui Dumnezeu, când noi nu mai
vorbim unii cu alții, când noi ne jignim,
când de Crăciun o să ne învrăjbim, când
de Crăciun o să ne calomniem, o să ne
batem, o să ne certăm? . Deci, ce bucurie
vom produce Cerului, Tatălui Ceresc, în
familia Cerului în care am fost adoptați,
în ziua de Crăciun? Răspunzându-ne
fiecare în parte la această întrebare vom
ști atunci cum să prăznuim Crăciunul,
pentru că, într-adevăr, de ce este
Crăciunul sărbătoarea familiei? Pentru că
noi la Crăciun, la nașterea lui Iisus, am in-
trat în familia lui Dumnezeu. De aceea
Crăciunul este sărbătoarea familiei!
Dar sărbătoarea familiei nu înseamnă
numai să petreci, să chefuiești, să
bei, să mănânci, și apoi, sigur, să faci
cele mai urâte lucruri și fapte, ci
sărbătoarea familiei este să îți
amintești că ai un Tată Ceresc și să îți
amintești de mesajul pe care îl are
Crăciunul, tu, ca și copil al lui Dum-
nezeu. Crăciunul are mesajul de
pace, de liniște, așa cum a fost trans-
mis prin îngeri păstorilor, de pace, de
liniște, de bună învoire între oameni.
Deci, să fie la Crăciun mai multă
acceptare între oameni, mai multă iu-
bire, mai multă iertare! Acesta este
mesajul Crăciunului și numai așa
putem să spunem că suntem în fami-
lie, dacă aceste stări de pace, de
liniște, de iertare vor domina în
relațiile noastre
Praznicul Nașterii Domnului, ca de al-
tfel toate praznicele creștinești este
trăit și simțit la timpul present, un
present continuu, în fiecare an, pâna
când Fiul lui Dumnezeu „iarăși va să
vină cu slavă să judece viii și morții”
și va întemeia Împărăția care nu va avea
sfârșit. Așadar, Fecioara Maria „ astăzi ”
L-a născut pe Cel fără de început și noi
ne alăturăm îngerilor, păstorilor și mag-
ilor ca împreună cu ei să doxologim, să
călătorim și să ne închinăm Praznicului
Mântuitor care ne cheamă pe toți la
sfințenie, la desăvârșire, la îndumnezeire.
Cu lumină în suflet, cu frică de Dum-
nezeu, cu credință și cu dragoste să ne
apropiem de ieslea unde Pruncul Iisus S-
a născut, iesle pe care și noi astăzi am
pregătit-o și în sufletul nostru. Îl rugăm
pe „ Cel mai presus de ființă ” să vină să
se nască și în inima noastră căci doar El
este Mântuitorul sufletelor noastre.
Rugăm pe MIlostivul Dumnezeu
să vă dăruiască belșug de har, Sărbători
binecuvântate și un An Nou înmulțit de
pliniri duhovnicești. Amin!
 ► pr. pompiliu rediș
C u v â n t l a S o b o r u l
D o m n u l u i
În ziua de astăzi, 26 decembrie,
prăznuim sărbătoarea cu numele de
"Soborul Maicii Domnului." Cuvânt
bisericesc, "sobor" însemnează
"adunare de oameni" și în împreju-
rarea de acum el vrea să spună două
lucruri: întâi, cuvântul acesta este o
chemare către cei credincioși, să ne
adunăm astăzi, în cinstea Maicii Dom-
nului, aici pe pământ; dar, pe de altă
parte, cuvântul "sobor" ne aduce a-
minte că Maica Domnului se afla
preaslavită, fără de asemănare, în
mijlocul tuturor Sfinților fericiți din
ceruri și că, așa fiind, adunarea
noastră de astăzi, de pe pământ este,
de fapt, o împreună-prăznuire a
noastră cu cetele tuturor Sfinților și
îngerilor din ceruri. Adunarea cea
cerească, adică, se unește, astăzi, cu
adunarea noastră pamântească, la
cinstirea Maicii Domnului.
Și, este drept să fie așa, după ce
am prăznuit ieri Taina în care Maica
Domnului este aceea care unește pe
veci toată omenirea cu Dumnezeu,
născând ca mamă pe Domnul Hristos,
adică pe Dumnezeu cel întrupat și as-
cuns într-un prunc de om. E ca și
când Maica Domnului, privind la
Domnul Iisus, în primul rând, și apoi
la noi toți, cei credincioși, "frați mai
mici" ai Domnului, care-i aducem
această cinstire, ar spune astăzi,
către Tatăl ceresc, cuvântul acesta de
fericită și adâncă mulțumire, de la
Apostolul din ajunul Crăciunului;
"Iată, Doamne, eu și toți pruncii pe
care mi I-ai dat, fii binecuvântat în
veci! Amin."
Fiecare suflet creştin este o
Biserică a lui Dumnezeu, a cărei
temelie s-a pus prin Taina Sfântului
Botez şi a Mirungerii. În aceeaşi
Biserică, Hristos îşi are altarul de
jertfă şi de rugăciune, unde Iisus
Hristos şi-a făcut într-un suflet lăcaş.
Acolo El sfinţeşte un colţ şi pentru
Maica Sa, iar sufletul în care Maica
Domnului îşi are lăcaşul de cinste, ea
îl sfinţeşte pentru Fiul ei. Nu este
Biserică Ortodoxă în care Maica Dom-
nului să nu-şi aibă tronul şi icoana la
loc de cinste şi nu se face nicio
rugăciune către Fiul ei, în care să nu
fie pomenită şi ea şi să nu se ceară
ajutorul ei. Recunoştinţa creştină îi
păstrează numele şi chipul alături de
Fiul ei, ca ale aceleia care este
pregătitoarea mântuirii noastre.
Odată cu numele Domnului Iisus
Hristos, am învăţat a cunoaşte şi nu-
mele Fecioarei Maria, şi cu cât chipul
lui Iisus se întruchipează mai mult în
noi, cu atât mai viu străluceşte în
inima noastră şi chipul Maicii Sale.
Cu cât trăsăturile feţei Mântuitorului
ni se fac mai cunoscute şi privirea
sufletului nostru devine mai adâncă
în taina persoanei Lui, cu atât ne
simţim mai legaţi sufleteşte şi de
dumnezeiasca Lui Mamă.
În viaţa Mântuitorului o întâlnim la
fiecare pas. La Naştere Îl întâlnim la
sânul ei, în fuga spre Egipt, odihnind
la pieptul ei, în Nazaret Îl vedem până
la treizeci de ani supus ei, iar pe ea
păstrând în inimă toate cuvintele
privitoare la El. O vedem apoi plină
de tristeţe, dar şi de resemnare, sub
crucea Lui, iar pe El luat de pe cruce,
iarăşi învăluit de pieptul ei, ca şi
prima dată. Dacă pe pământ Mântu-
itorul a făcut-o părtaşă la sufe-rinţa
Lui, se cuvenea, ca şi după
Adormirea ei să o împărtă-şească de
nespusa Lui strălucire. Tocmai de
aceea, adorarea Lui şi supravener-
area ei au devenit nedespărţite. Gân-
dul şi rugăciunea către ea se face, în
mod firesc, ecoul şi mireasma
rugăciunii către El.
Dacă Mântuitorul Însuşi nu s-a
ruşinat de sânul Fecioarei, ci după
harul cel veşnic, „când a venit
plinirea vremii” (Galateni IV, 4), a
primit a se naşte ca Om din ea, atunci
nu mai poate fi nici o pricină de a-L
scoate din braţele Maicii Sale, spre a-
L preamări numai ca Dumnezeu.
„Orice duh care mărturiseşte că Iisus
Hristos a venit în trup, este de la
Dumnezeu. Şi orice duh care nu
mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este
de la Dumnezeu, ci este duhul lui An-
tihrist” (I Ioan IV, 2–3).
Unde credinţa şi rugăciunea aduc
rod, acolo şi cultul Maicii Domnului
înfloreşte şi aduce roade. Unde ado-
rarea ei lipseşte, acolo trunchiul
credinţei este bolnav. Adorarea lui
Iisus aduce cu sine şi în mod firesc
venerarea Maicii Sale, iar aceasta
promovează adorarea Fiului.
Niciodată cinstirea Fiului nu se
micşorează, prin venerarea Maicii
anghelos pag. 5
M a i c i i
Sale. Cinstirea Maicii Domnului este
tot o formă a cinstirii Fiului ei. Pre-
cum mărirea cerească a Fiului
învăluie în strălucire şi pe Maica Sa,
aşa şi cinstirea adusă ei se răsfrânge
asupra Fiului. Chemarea Fiului este
oarecum şi pentru a o face pe ea
Stăpâna lumii, iar întreaga ei viaţă
este închinată slujirii Lui. Ea nu află
altă mulţumire, decât a sfinţi prin El
inimile închinătorilor ei.
Maica Domnului, cu privirea ei
blândă de mamă iubitoare, pătrunde
inimile noastre şi le mişcă. Ea ne
ajută să aflăm calea pocăinţei,
mângâie suferinţele, ne întăreşte în
credinţă şi insuflă în inimi hotărâri
sfinte, întemeiate pe iubire. Ea este
călăuza cea mai sigură a inimilor spre
Hristos. Cine are pe Maica Domnului,
îl are şi pe Dumnezeu în inima sa şi
mântuirea îi este asigurată. Unde
Maica Domnului lipseşte, acolo
temelia mântuirii este primejduită.
Cel care şi-a legat sufletul de ea, nu
e cu putinţă să piară. Sfântul Ioan
Damaschin spune: „A se preda ei
cineva, înseamnă a se îmbrăca în
armătura harului pe care Dumnezeu îl
dă acelora pe care îi lasă să ajungă la
fericire”.
Istoria ne arată că cei care necin-
steau pe Maica Domnului au ajuns să
nege şi dumnezeirea Fiului ei. Cu cât
a fost mai curată cinstirea Maicii
Domnului, cu atât mai vie a fost şi
credinţa în Fiul ei, mai creştinesc
traiul şi înfloritoare virtuţile.
Dacă simţim că Mântuitorul e prea
departe de noi, încât nu putem atinge
nici poala hainei Lui (Matei IX, fiindcă
între El şi noi stă norul păcatelor,
atunci să alergăm la Maica Lui şi să-i
spunem necazul nostru şi ea ne va
povăţui. Iar dacă iubirea faţă de ea ni
s-a împuţinat, să alergăm la Fiul ei şi
să-I cerem harul unei iubiri adevărate
către Maica Lui. Să legăm şiinima
copiilor de inima ei şi a dumnezeies-
cului Prunc pe care-l vedem la sânul
Mamei, spunându-le „Iată, mama
voastră (Ioan XIX, 27). „Cinstiţi-o!” Iar
ei să-i închinăm copiii, zicându-i:
„Iată fiii tăi! Ocroteşte-i!”
Aşadar, Crăciunul pe care-l
prăznuim în aceste zile este
sărbătoarea de înfrăţire a familiei
creştine cu Sfânta Familie din
Betleem.
"Apărătoare Doamnă, pentru
biruință, mulțumiri, izbăvindu-ne din
nevoi, aducem ție, Născătoare de
Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea
ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-
ne pe noi din toate nevoile, ca să
strigăm ție: Bucură-Te, Mireasă, pu-
rurea Fecioară."
 ► pr. dan d. gîrjoabă
Drepturile omului și morala creștină (II)

Noţiunea de drept divin nu avea şi nici nu are un sens VOINŢĂ LIBERĂ, punându-l să stăpânească pământul, fiind
strict juridic, ci sensul lui este mult mai larg incluzând atât dintru început ridicat deasupra tuturor făpturilor create.
elementul juridic cât şi elemente religios-morale. Cu acest Bazată pe temeiul revelaţiei, Biserica învaţă că neamul
înţeles se păstrează şi se fololseşte şi astăzi noţiunea de omenesc descinde din protopărinţii noştri Adam şi Eva,
„jus divinum”. În versiunea Fericitului Augustin, ordinea prin porunca dumnezeiască: „fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi
naturii nu este altceva decât voinţa şi raţiunea divină pe umpleţi pământul şi-l stăpâniţi”.
care o numeşte ,,lex aeterna” (lege eternă). Cât priveşte Dreptul la libertate este garantat prin Convenţia de la
,, dreptul divin” tot el spune că acesta “este ceea ce au rân- Geneva, care stipulează şi obligă totodată statele sem-
duit Hristos, apostolii şi Sinoadele Ecumenice, călăuziţi de natare la asigurarea suprimării totale a oricărei forme de
Duhul Sfânt“( Epistola 54,1,1). Prin urmare, dreptul divin sclavie, precum şi a comerţului cu sclavii. Chiar dacă, pen-
poate modifica dreptul uman, dar numai în scopul asigurării tru unii reprezintă o noutate, aceasta a fost totuşi anticipată
conformităţii cu legea divină (Confesiunile, III, 8), deoarece la unele popoare din antichitate, cum ar fi perşii, şi de Bi-
numai această lege sau justiţie divină poate dărui fiecăruia blie, cu câteva milenii mai devreme. La vechii perşi înda-
ce este al său. Deci, în exercitarea puterii şi autorităţii sta- torirea esenţială a regelui era de a iubi adevărul şi
tului prin care trebuie împărţită dreptatea, organizările dreptatea, de a veghea asupra respectării legilor şi de a-l
respective nu trebuie să facă abstracţie de principiile proteja pe cel slab şi asuprit. Aceste îndatoriri regale se
moralei universal recunoscute şi nici să pună un zid regăsesc în Codul lui Hamurabi (1592-1570 î.d.HR) şi, ceva
despărţitor între „ordinea mai timid, în sistemul juridic
morală” şi „drept” care duce al faraonilor egipteni, însă nu
ipso facto la o evaluare atât de clar şi insistent ca la
subiectivă a rostului dreptu- monarhii perşi. Regele Darius
lui în societatea umană. zicea despre sine: „Eu am
În accepţiunea ştiinţifică a iubit dreptatea şi am urât
noţiunii de drept, dreptul minciuna; am vrut să nu se
divin a încetat să mai facă facă nici o nedreptate
parte din terminologia văduvei şi orfanului; l-am
juridică. Ea nu se mai pedepsit cu asprime pe cel
foloseşte în ştiinţele juridice, mincinos, dar pe cel care a
ci numai în teologie, şi-n muncit l-am răsplătit”. Drep-
dreptul religios sau în orice tul la libertate se regăseşte în
drept sacru. La fel se interdicţia mozaică a
întâmplă şi cu dreptul natu- practicării comerţului cu
ral. Noţiunea lui nu poate sclavi. Răpirea de persoane
avea un conţinut juridic, ci în vederea vinderii acestora
unul mai larg ce cuprinde fie pe pieţele de sclavi, de altfel
direct. fie indirect, concepte foarte înfloritoare pentru
religioase şi moral-religioase, comercianţii fenicieni şi co-
de tipul celor care formează laboratorii acestora, era
nucleul Dreptului Divin. considerată ca o mare
Omul este acea fiinţă fărădelege, încât legiuitorul a
creată de Dumnezeu printr-un prevăzut o pedeapsă
act direct şi intim: „Să facem maximală pentru cel care s-ar
om după chipul şi fi pretat la o astfel de între-
asemănarea Noastră … şi a prindere: „Cel ce va răpi un
făcut Dumnezeu pe om după om şi-l va vinde sau îl va ţine
chipul Său; după chipul lui în mâinile lui, să fie pedepsit
Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”. cu moartea” (Ieşire 21, 16; Deuteronom 24, 7).
Dreptul primordial al dreptului la viaţă. Dreptul omului la Dreptul omului de a nu trăi singur şi de a îmbrăţişa Taina
viaţă este dreptul primordial, este un drept inviolabil de Sfintei Cununii conform canoanelor Bisericii. Este dreptul
către oricine, specificat ca prim drept în toate constituţiile care conferă o vieţuire în comuniune, unire şi dăruire întru
europene. Dreptul la viaţa eternă, la mântuire şi la împărăţia iubire, iar cei doi soţi „îl privesc pe Hristos unul prin
lui Dumnezeu este, în viziunea creştină, cu adevărat, Drep- celălalt”. Prin această Sfântă Taină se pun bazele legale ale
tul Fundamental al Omului, care ţine de ontologia acestuia, familiei: „de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa
nefiind nevoie ca el fie recunoscut de către vreo insti tuţie şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” .
omenească. Intensitatea cu care creştinul trăieşte evidenţa Un alt drept fundamental al omului este mântuirea sa,
sperată a împărăţiei lui Dumnezeu – unde nu poţi avea precum şi pregătirea de a îmbrăţişa roadele jertfei Mântu-
acces oricum – este cea care va determina atenţia, respec- itorului nostru Iisus Hristos şi lucrarea răscumpărătoare a
tul şi preţuirea vieţii şi a drepturilor semenului său. De alt- Acestuia. Odată cu naşterea omului se naşte şi aspiraţia
fel, nici nu se poate vorbi realmente de semeni, dacă nu acestuia către împlinirea spirituală şi corporală. Datorită
vom accepta originea comună a omului. acestor năzuinţe şi aspiraţii omul a devenit pentru istorie
Dreptul omului de a avea libertate de religie şi conştiinţă, un subiect.
precum şi dreptul omului de a avea libertate de gândire.
Este dreptul care ne arată că Dumnezeu conferă omului

anghelos pag. 6
 ► pr. ic. stvr. ioan brânzei
Mama – câteva reflecții
Mama este copaia în care se dospește
aluatul vieții și cuptorul în care se
desăvârșește plămada familei, pe jarul iubirii
pururea nestinse pentru copiii ei.
Mama este albia în care se revarsă
izvorul vieții pentru, ca trecând prin timpul,
hărăzit fiecăruia, să se reverse în marea
veșniciei.
Dacă prin Eva, mama vieții, a venit
păcatul și moartea, prin Maria – mama iertării
și a răscumpărării, am dobândit mântuirea și
reîntoarcerea sufletului în viața cea veșnică
așa cum am fost creați de Dumnezeu.
Dacă femeia este ispita prin care a venit
moartea, ea a devenit, prin Iisus Hristos,
coloana infinitului vieții.
Lumea a fost conceputa dintre un bărbat
și o femeie și nu din doi bărbați sau două
femei.
În cea mai simplă logică, nu poate fi un
bărbat mamă, și nicio mamă bărbat, tată.
Mama este unicat; ea l-a născut pe Fiul
lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cel de o ființă cu
Tatăl și cu Duhul Sfănt.
După căderea în păcat și după fraticidul
lui Cain, apare și devierea de la normal,
Întâ iul
În casa bunicilor mei după mamă, țărani
cu frica lui Dumnezeu, am văzut căzând din
cer întâiul fulg de zăpadă. Înaintea ochilor
mei de copil s-a derulat atunci cel mai fan-
tastic spectacol pe care l-am văzut vreodată.
Cerul cernea asupra pământului un roi de
fluturași albi și reci care acopereau aseme-
nea unui imens covor alb ca spuma laptelui
murdăria curții.
În camera încălzită cu tulei roși de vite,
bunica îmi depăna povești cu îngeri care,
Meditații și gânduri
„La temelia tuturor împlinirilor noastre, stă jertfa..”
ajungându-se la Sodoma și Gomora – frati-
cidul, crima și sodomia, fiind păcate de
moarte pentru că acestea atentează la cursul
firesc al vieții pentru care s-a jertfit Hristos.
Mama este primul dascăl care îl învață pe
copil alfabetul bunului simț, al respectului față
de legea lui Dumnezeu și față de legea țării, al
respectului față de aproapele. Ea este, cum
se zice, dascălul celor șapte ani de acasă.
Mama este cea care aruncă în ogorul su-
fletului copilului său, sămânța mântuirii.
Desigur că în rândurile de față m-am
referit la mamele conștiente de menirea lor.
Mama este întâiul leagăn al copilului ei,
în brațele ei ne-am găsit liniștea primelor clipe
ale vieții și încrederea că putem face primii
pași.
Prin exemplul ei, mama poate fi întâiul în-
fulg de ză pa dă
coborâți din cer, veneau pe-o rază pe Hristos
să-L vază, cu îngeri păzitori de copii cuminți,
pentru ca, mai apoi, împreunându-mi
mâinile, îngenuncheat, să rostesc
rugăciunea: “Înger-Îngerașul meu, ce mi te-
a dat Dumnezeu…”.
Ritualul acesta îl repetam în fiecare
dimineață, cu el începând fiecare zi a copi-
lariei mele, după cum, de altfel, se și sfârșea.
Îmi aduc și acum aminte ce mirat am privit
strada plină de nămeți pe care bunicul, cu o
lopată în mână, se străduia să-i îndepărteze
de pe lângă casă.
Toate acestea erau după război și copi-
laria mea era plină de neajunsuri, ca și a
celor mai mulți dintre voi, dragi copii, dar
darul sfânt al primului fulg de nea pe care
cerul îl trimisese pământului nu a putut fi
egalat pentru mine de nici un alt dar
vreodată. Darul acesta a fost dăruit de Dum-
anghelos pag. 7
dreptar al pașilor copiilor ei spre mântuirea
sufletului lor, sau dimpotrivă, piatră de potic-
nire pe drumul acestei vieți trecătoare.
Mama a fost cinstită de Dumnezeu Tatăl,
Fiul și Duhul Sfânt prin Fecioara Maria, cea
mai cinstită decât heruvimii și mai fără de
asemănare decât serafimii.
Istoria neamului nostru reține exemple
de mame demne de a fi urmate și de mamele
zilelor noastre.
De voi, stimate mame, depinde viitorul
copiilor voștri, al familiilor voastre, al vostru
și nu în ultimul rând, al națiunii române!
În concluzie, o anume minoritate dorește
să supună majoritatea, normalul anormalului,
moralul imoralului, Sodomei și Gomorei în
numele unei așa zise libertăți. Minoritatea nu
se poate substitui majorătății.
De voi, cinstite mame, depinde ca
aceștia să nu reușească!
Biserica lui Hristos vă este deschisă
vouă și copiilor voștri.
Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu
dragoste – APROPIAȚI-VĂ!
nezeu sufletului meu curat de copil și el
acoperă și acum multe din murdăriile sufle-
tului meu de om matur pe care aș gândi să
le fac dacă n-ar fi existat El, întâiul fulg de
nea căzut din cer într-o dimineață a copilăriei
mele. Și astăzi, ca și atunci, pentru mulți din-
tre voi, dragi copii, Moș Crăciun va veni
sărac și astăzi, ca și atunci. Ați dori o jucărie,
și el, Moșul cel bun, nu va putea să vi-o
ofere, dar nu uitați să-i mulțumiți pentru în-
tâiul fulg de zăpadă, cel mai important dar
pe care cineva poate să vi-l ofere. Cu unii
dintre voi, Moșul cel Bun va fi darnic, pentru
ca să vă încerce dacă prețuiți mai mult
darurile pământești sau pe cele cerești; voi
însă, care de acum știți valoarea întâ-iului
fulg de zăpadă, dați din darurile voastre
lumești și celor ce nu au, pentru ca plata
voastră multă să fie în ceruri.
 ► pr. dr. valentin bugariu
Anul Omagial al iconarilor și pictorilor bisericești în parohia
Birda
Anul 2017 a fost instituit de Patriarhia Română ca An Omagial al iconarilor și pic-
torilor bisericești ca timp de cinstire al misiunii și artei realizate prin icoane și pictură
eclesiastică ortodoxă.
În Banat și în special în parohia Birda biserica parohială a fost ridicată în
stil baroc. Atât prin stil arhitectonic, cât și prin proporțiile avute, lăcașul bisericeasc
se înscrie în arta bisericească dezvoltată în această provincie istorică. Planurile de
sistematizare ale Curții de la Viena a inclus biserica alături de școală, primărie și
birt în centrul așezării. Din această pricină biserica a devenit prin construcție –în
marea majoritate– o clădire impozantă atât prin arhitectură cât și prin decorațiile ex-
terioare și interioare.
Cele mai vechi urme de pictură la Birda le avem din veacul al XVIII-lea de
la vechea biserică a satului ridicată din lemn și cărămidă. De la această biserică s-
au păstrat ușile împărătești și diaconești care împodobesc iconostasul bisericii celei
noi ridicată în 1911. În cadrul acestora au fost reprezentate: scena Bunei Vestiri
(ușile împărătești) repictate de Filip Matei și Sf. Arhidiacon Ștefan (dreapta) și Sf.
Arhanghel Mihail (stânga) pe ușile diaconești. Tot din
acest iconostas se mai păstrează un fragment din Cinul
Apostolilor precum și crucea Răstignirii și cele două
molenii.
Potrivit opiniei unui critic de artă, fragmentul
păstrat este considerat a fi deosebit. Fragmentul păstrat
corespunde registrului superior al iconostasului în care
este redat Cinul Apostolilor grupați câte șase în jurul
Încoronării Fecioarei de Sfânta Treime și crucea
Răstignirii și moleniile.Fiecare dintre personaje a fost
încadrat în medalioane cu decor bogat de influență
barocă și rococo, alcătuind un ansamblu stilistic spe-
cific creațiilor de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Dacă
prezentarea apostolilor figură întreagă se înscrie în
tipicul iconografic, tema Încoronării Fecioarei Maria a
fost una dintre ,,noutățile” care au îmbogățit repertoriul
tematic și iconografic tradițional.
Decorul sculptat având decorația înrudită cu
cea a iconostasului de la Ciacova (1771), limbajul stilis-
tic cu trimitere la cel de factură barocă, cromatica caldă
cu valorații tonale lipsite de stridență, indică (ca și în
cazul fragmentelor de la Socolari) un pictor localnic, din
generația formată sub influența ,,meșterilor” care au lucrat în Banat începând din
deceniul șase al secolului al XVIII-lea[1].
Următorul pictor care a lucrat în biserica din Birda a fost pictorul Filip Matei.
Acesta a pictat în noua biserică din Birda, atât icoanele iconostastului de zid, cât și
în biserică: cerimea și pereții laterali. Astăzi se păstrează doar pictura în ulei de pe
boltă. Se păstrează: Sfânta Treime (altar), Hristos în mărire între cei 4 evangheliști,
Pescuitul bogat, Domnul Savaot, Învierea lui Lazăr (în naos), Vindecarea orbului,
Vindecarea slăbănogului (în cor). Din pricina cutremurului din 1990 care a afectat
structura boții de lemn, apoi a lucrărilor de curățire a icoanelor din 2000 pictura a
avut de suferit. Acțiunea de curățire a fost efectuată de un zugrav local care nu a
ținut seama de regulile erminiei de curățire a icoanelor, ci a întrebuințat apă cu oțet.
Acest amestec a afectat pictura.
Pictura din 1925 a fost realizată prin grija harnicului preot Ioan Mărgineanțu care
a ridicat și biserica actuală și casa parohială. În Arhiva Episcopiei Caransebeșului
se păstrează și ,,Contractul” încheiat între Parohie (Comuna bisericească) și pictor.
Redăm spre exemplificare un fragment: ,,...Comuna bisericească ort. rom. din Birda
dă spre lucrare pictarea și auritura interiorului bisericii și pe exterior 4 (patru) icoane
cuprinse în specificarea alăturată – Dlui Filip Mateiu pictor cu suma de 40.000 lei
(adecă patruzeci mii lei).
Dnul Filip Mateiu maestru pictor primește a efectui lucrarea de pictură și auritură
anghelos pag. 8
a interiorului bisericii și 4 (patru) icoane pe exterior de la comuna bisericească cu
suma de 40.000 lei (patruzeci mii lei) după specificarea prezentată de Dsa și primită
din partea comitetului parochial având toate tablourile cuprinse în specificarea a fi
pictate în culoare de oleu și cu aureolă fiind materialul de prima calitate, rezervându-
și comitetul parochial dreptul de a schimba – după dorință unele tablouri cuprinse
în planul de specificare. [...].
Întreprinzătorul Dnul Filip Matei garantează cel puțin 20 de ani.
Întreprinzătorul Dnul Filip Matei are a începe pictarea bisericii la 21 Iulie 1925 și a
terminat toate lucrările de pictură până la 26 Octombrie 1925. [...]”[2].
Din acest ,,Contract” aflăm mai multe informații despre persoana pictorului care
era un specialist în profesia sa catalogat ,,maestru”. Apoi suntem înștiințați că acesta
întrebuința o erminie numită ,,specificare”. Lucrarea a fost garantată pentru o
perioadă de 20 de ani, iar ea a împlinit anul acesta 92 de ani. Acest lucru fiind posibil
și din faptul că pictorul a întrebuințat materiale de calitate așa cum sunt ele
menționate ,,de primă calitate”. O remarcă deosebită este cea a timpului de lucru
foarte scurt din 21 Iulie – 26 Octombrie, deci 3 luni. O
notă negativă a lucrului îl constituie ,,dreptul” comite-
tului parohial de a schimba ,,după dorință” unele
tablouri. Și la pictura de la Birda se păstrează caracte-
risticile cvasi generale ale picturii de factură populară,
culori puternice și vii, personaje aproape umane din
care se degajă trăsăturile pozitive ale ființei umane:
tinerețea, frumusețea, curajul, hărnicia, biruința asupra
necazurilor de orice fel, deci un caracter moralizator,
pedagogic.
Ultimele reprezentări iconografice datează din
anii 2011-2013 când icoanele iconostasului precum și 4
medalioane realizate în tehnica fresco au fost realizate
de pictorul Dorin Grumeza din Timișoara. Au fost făcută
pictură nouă în stil neobizantin pentru icoanele iconos-
tasului, exceptând medalioanele proorocilor care sunt
de factură mănăstirească fiind realizate de maicile
Mănăstirii Vasiova din Bocșa.
Tot de aceeași apartenență sunt icoanele de
împodobesc iconostasul bisericii din Sîngeorge. Dintr-
o însemnare aflăm: ,,Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și
al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu binecu-
vântarea părintelui ieromonah Grigore de la Mănăstirea Bistrița, cu rugăciunile și
ajutorul roabei lui Dumnezeu Marinela s-au zugrăvit aceste Sfinte Icoane de către
zugravul Ion”.
Icoanele din biserică reprezintă ferestre deschise spre Dumnezeu. Creștinul
din primele veacuri și până astăzi se împărtășește din cuvânt, din Sf. Taine și din
icoane. Împărtășirea din icoane dincolo de pedagogie și portretistică dezvăluie
adevăruri de credință și anume posibilitatea reprezentării vizibile a lui Dumnezeu e
strâns legată de Întruparea Domnului: ,,Odinioară Dumnezeu cel netrupesc și fără
formă, nu se reprezenta nicidecum în icoană. Dar acum, după ce S-a arătat în trup
și cu oamenii a petrecut, înfățișez în icoană ceea ce este văzut a lui Dumnezeu”[3].
Bibliografie:
[1] Dorina Sabina Pârvulescu, Iconostasul în Banat, Editura Miron, Timișoara,
2002, p. 47-48.
[2] Arhiva Episcopiei Caransebeșului, 1925, Fond Bisericesc (III), nenumerotat
după Valentin Bugariu, Pictorul Filip Matei. Întregiri biografice și artistice, Editura
Tiparnița, Arad, 2017, p. 31-33.
[3] Dumitru Stăniloae, ,,Simbolul ca anticipare și temei al posibilității icoanei”, în
,,Studii Teologice”, 1957, nr. 7-8, p. 428.
 ► gând aniversar
De ziua națională, să sfințim „icoana României”
Noi purtăm în inima noastră și în trupul
nostru amprente, amprentele istoriei vii,
moderne și recente ale poporului nostru,
marcată de evenimente de transfigurare
națională, dar plină și de gesturi eroice, de
mare umanitate și de înaltă valoare
spirituală de credință și de speranță. Dacă
am privi istoria de veacuri a românilor s-
ar cuveni să pășim și să viețuim pe aceste
meleaguri cu respect și cu conștiința clară
că, asemenea lui Moise, trebuie să punem
picioarele pe un pământ „sacru” (cf. Ex.
3,5). Un pământ „udat” în istorie cu sân-
gele miilor de victime nevinovate și cu
durerea sfâșietoare a rudelor și
cunoscuților lor. Răni care cu greu se
cicatrizează în istorie și care ne
îndurerează pe toți, pentru că orice
violență comisă împotriva unei ființe
umane este o rană în trupul umanității,
orice moarte violentă
ne „diminuează” ca
persoane.
De Ziua Națională a
României ar fi fost mai
indicat a vorbi mai
puțin și a fi mai
aproape unii de alții,
pentru a ne privi în
ochi, pentru a ne as-
culta și a deschide
inima noastră la
mărturia înaintașilor de
viață și de credință. Ar
fi foarte sănătos, dacă
Dumnezeu ne dă harul
– pentru că este un har
– să ne rugăm
împreună și să ne
iertăm și astfel, toți
împreună, să putem
privi și merge înainte
cu credință și speranță.
Imaginea istoriei
noastre are o puternică valoare simbolică
și spirituală. Privind-o, contemplăm nu
numai ceea ce s-a întâmplat în secolul tre-
cut, ci și atâta durere, atâta moarte, atâtea
vieți frânte și atâta sânge vărsat în Româ-
nia pentru marea Unire. Hristos răstignit
pentru noi este încă Cel care că ne arată
încă o dată că a venit să sufere pentru
poporul Său și cu poporul Său și ne învață
că ura nu are ultimul cuvânt, că iubirea
este mai tare decât moartea și decât
suferința. Ne învață să transformăm du-
rerea în izvor de libertate, de demnitate, de
viață și de înviere, pentru ca împreună cu
Hristos și cu Hristos să învățăm tăria
iertării, măreția iubirii.
Să mulțumim celor care ne-au mărturisit
și ne-au scris pagini din istoria devenirii
noastre istorice, frați ai noștri, care au voit
să împărtășească mărturia lor, în numele
atâtor și atâtor alții. Cât de bine ne face –
pare egoist – dar cât de bine ne face să
ascultăm istoriile lor astăzi! Suntem
înduioșați. Sunt istorii de suferință și de
amărăciune, dar, mai ales, sunt și istorii de
iubire, libertate, nădejde și de iertare care
ne vorbesc despre viață, despre
perseverență, despre curaj și despre
speranță, de a nu lăsa ca ura și durerea să
pună stăpânire pe inima noastră.
„Mila și adevărul s-au întâmpinat, drep-
tatea și pacea s-au sărutat” (Ps. 84. 11), ne
spune psalmistul că vin după mulțumirea
și implorarea în care se cere lui Dum-
nezeu: Reînnoiește-ne! Mulțumim,
Doamne, pentru mărturia celor care au tru-
dit, făurit și plămădit la devenirea
României celei unite, demne și libere.
Acest lucru a fost posibil numai cu aju-
torul Tău și cu prezența Ta, și este deja un
semn mare că Tu ai dorit să reconstruiești
pacea, unitatea și înțelegerea în țara
noastră.
Să punem toată durerea noastră istorică,
și cea a miilor de mii de vieții jertfite, la pi-
cioarele lui Iisus Răstignit, pentru ca să fie
unită cu a Sa și astfel să fie transformată
în binecuvântare și capacitate de iertare.
Toți știm că violența generează violență,
ura generează altă ură și moartea altă
moarte. Trebuie să rupem acest lanț în is-
toria lumii contemporane care apare
„fatal” și acest lucru este posibil numai cu
iertarea și reconcilierea concretă. Cu aju-
torul lui Hristos, al lui Hristos viu în
mijlocul comunității, este posibil să se
învingă ura, este posibil să se învingă
moartea, este posibil să se înceapă din
nou și să se dea viață unei lumi noi, în
speranța ca pacea să triumfe definitiv în
atâtea locuri pline de conflicte pe mapa-
mond.
De câte ori, în momente dificile ale isto-
riei, s-a auzit spunându-se: „Astăzi patria
are nevoie de eroi”. Martirul poate fi ima-
ginat ca un erou, însă lucrul fundamental
anghelos pag. 9
al martirului este faptul că el a fost un
„hristificat”și un „harificat”: harul lui Dum-
nezeu, nu curajul, e ceea ce ne face mar-
tiri. Astăzi, în același mod se poate pune
întrebarea: „De ce anume are nevoie Bi-
serica astăzi?”. De martiri, de martori, de
mărturisitori, adică de sfinții de toate
zilele. Pentru că Biserica o duc înainte
sfinții. Sfinții: fără de ei, Biserica nu poate
merge înainte. Biserica are nevoie de
sfinții de toate zilele, cei din viața
obișnuită, dusă înainte cu coerență, dar și
de cei care au curajul de a accepta harul
de a fi mărturisitori până la sfârșit, până la
moarte. Toți aceștia sunt sângele viu al
Bisericii. Sunt martorii, ucenici și
mărturisitori care duc înainte Biserica, cei
care atestă că Iisus a înviat, că Iisus este
viu, și atestă acest fapt și adevăr cu
coerența vieții și cu tăria Duhului Sfânt pe
care l-au primit în dar.
A aminti eroii nea-
mului și martorii
credinței și a ne ruga
în sfintele altare este
un mare dar. Este un
dar pentru fiecare co-
munitate, pentru Bi-
serica din România,
pentru toate
comunitățile creștine
din toate orașele țării
și pentru atâția
pelerini ai credinței.
Moștenirea vie a
eroilor și martirilor ne
dăruiește astăzi nouă
pace și unitate. Ei ne
învață că, prin tăria iu-
birii, prin blândețe, se
poate lupta împotriva
violenței, a războiului
și se poate realiza cu
răbdare pacea. Și
atunci putem astfel să ne rugăm: O,
Doamne, fă-ne mărturisitori vrednici ai
Evangheliei și ai iubirii Tale, revarsă
milostivirea Ta asupra omenirii,
reînnoiește Biserica Ta, ocrotește-i pe
creștinii persecutați, dăruiește curând
pacea întregii lumi. „A Ta este, Doamne,
dreptatea, iar a noastră, rușinea fețelor
noastre” (cf. Daniel 9,7).
Aceste adevăruri ne amintesc, în pofida
credințelor noastre religioase și a convin-
gerilor noastre, că toți suntem chemați să
căutăm adevărul, să lucrăm pentru drep-
tate și reconciliere și să ne respectăm, să
ne ocrotim și să ne ajutăm reciproc ca
membri ai unicei familii umane. La mulți și
binecuvântați ani țării și tot poporului iubit
din România, să fie mereu la înălțimea val-
orilor care au dat formă sufletului națiunii
noastre!
La mulți ani România, La mulți ani,
românilor!
 ► pr. vasile d. suciu
POSTUL NAȘTERII DOMNULUI

Mijlocul lunii noiembrie ouă, lapte și brânză. Lunea, mier- La praznicul Nașterii Domnului,
reprezintă pentru creștinii ortodocși curea și vinerea mâncăm bucate fără în orice zi ar cădea mâncăm de
începutul Postului Nașterii Domnului, ulei și fără vin. Marţea și joia se dulce.
o perioadă de pregătire pentru dezleagă la untdelemn și vin. Închei acest scurt cuvânt despre
marele praznic al Întrupării Cuvântu- Sâmbetele și duminicile, până la 20 post cu îndemnul Sfântului Tihon de
lui, pregătire ce tre- Zadonsk: Vă în-
buie să ne cuprindă demn la un post
pe noi toţi cei ce ne duhovnicesc
numim creștini și care reprezintă
pretindem că sun- aspectul mai pro-
tem urmași ai Lui fund al postului,
Hristos. dar şi mai dificil,
Postul Nașterii neapărat de îm-
Domnului ne dă plinit dacă dorim
putinţă curăţirii să postim cu
trupești și folos. Căci şi
sufletești. postul trupesc şi
El închipuie cel duhovnicesc
ajunarea de pa- trebuie să ne
truzeci de zile a aducă un folos
proorocului Moise, duhovnicesc. Iar
precum și postul acest folos este
patriarhilor din pacea sufletului,
Vechiul Testament. rugăciunea mai
După cum aceia multă şi mai
așteptau venirea lui simţitoare care
Mesia cu post și ne apropie de
rugăciune, așa se Dumnezeu. Pos-
cuvine să aștepte tim din dragoste
creștinii și să în- de Dumnezeu şi
tâmpine prin din dorinţa de a-l
ajunare „pe Cuvân- simţi aproape.
tul lui Dumnezeu, Postim pentru a
născut din Fecioara dobândi lumina
Maria”. decembrie exclusiv, se dezleagă la cea trebuitoare minţii spre
După cum știm, există post trupesc untdelemn, vin și pește. Dacă în zilele înţelegerea problemelor
și există post duhovnicesc. Postul de luni, miercuri și vineri prăznuim duhovniceşti şi lumeşti. Postim spre
trupesc este atunci când ne înfrâ- vreun sfânt mare, însemnat în calen- a experimenta ceea ce Mântuitorul
năm de la mâncare și băutură. Postul dar cu cruce neagră, mâncăm cu unt- însuşi a trăit în pustie prin post şi
duhovnicesc este atunci când sufle- delemn și bem vin; iar de va cădea apoi ne-a încredinţat că “nu numai cu
tul se abţine de la gânduri, fapte și hramul bisericii sau sărbătoare pâine va trăi omul, ci tot cuvântul lui
cuvinte rele. Trebuie să începem să însemnată în calendar cu cruce roșie, Dumnezeu”. Postim de cele
postim de mâncare și băutură bine atunci dezlegăm și la pește. Marţea și pământeşti pentru a ne hrăni cu cele
știind că aceasta înseamnă numai în- joia dezlegăm și la pește, când în cereşti.
ceputul postului și treptat, treptat să aceste zile cade vreun sfânt cu cruce Pocăieşte-te şi te înfrânează de la
ne aliniem și cu postul duhovnicesc, neagră, hramul bisericii sau sărbă- orice cuvânt, fapta şi gând rău, de-
care este, de fapt, esenţa postului. tori cu cruce roșie. prinde-te cu virtuţile şi întotdeauna
Postul Nașterii Domnului ține 40 de În ziua de Ajun se ajunează până vei posti cu folos înaintea lui Dum-
zile: de la 15 noiembrie la 25 Decem- seara și atunci consumăm doar grâu nezeu!
brie. fiert îndulcit cu miere, poame, covrigi Să încercăm să postim după îndem-
Lăsăm sec de post în seara sfântu- sau turte din făină, căci cu seminţe a nul Sfântului Tihon şi să ne pregătim
lui Apostol Filip, la 14 noiembrie, dar ajunat Daniil proorocul și cei trei cu adevărat, trupeşte şi sufleteşte,
dacă această zi cade miercurea sau tineri din Babilon, care au închipuit, pentru praznicul Naşterii Domnului!
vinerea, începem postul în seara zilei mai înainte, Nașterea Domnului Hris-
de 13 noiembrie. Postim de carne, tos.

anghelos pag. 10
 ► in memoriam
Părintele profesor Vasile Itineanț, de la Facultatea de Teologie
din Timișoara s-a mutat la Domnul

După absolvirea Seminarului teologic din Caransebeș, urmează cur-

surile Facultății de Teologie din Sibiu, în perioada 1977-1981, obținând
licența în Teologie.

Este hirotonit preot de către mitropolitul Nicolae Corneanu, între anii

1981-1983 funcționând ca preot la parohia Ferendia, jud. Timiş.

În perioada anilor 1981-1996 va ocupa postul de profesor la Seminarul

Teologic din Caransebeş.

Timp de un an, în 1995-1996 va funcționa ca profesor asociat la Facul-

În data de 16 noimbrie, la parohia Timișoara Calea Martirilor a avut loc
slujba de prohodire a părintelui lect. dr. Vasile Itineanț de la Facultatea
de Teologie din Timișoara, mutat la Domnul la vârsta de 61 de ani. Un
ultim omagiu a fost adus și de Părintele Mitropolit Ioan, care în seara
zilei de 15 noiembrie a săvârșit slujba Panihida Mică la căpătâiul
părintelui și a rostit un cuvânt de mângâiere familiei îndurerate.
tatea de Litere, Istorie şi Filosofie, catedra de Teologie, de la Universi-
tatea de Vest din Timişoara.
Din anul 1996 și până în prezent, a ocupat postul de lector la catedra de
Teologie a Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității
de Vest din Timișoara, predând următoarele cursuri: Teologie Liturgică
(anii I, III-IV), Pastorație specială (anii III-IV), Sacrul liturgic (Master: Re-
ligie, cultură, societate, anul II).

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Între 1 iulie – 1 noiembrie 1990 efectuează un stagiu de limbă şi civilizaţie
Timișoarei și Mitropolitul Banatului, slujba înmormântării a fost oficiată franceză la Institutul din Montpellier (Franţa), ca bursier al Consiliului
de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepis- Ecumenic al Bisericilor de la Geneva, la recomandarea Patriarhiei
copiei Timișoarei, alături de consilieri de la Centrul eparhial din Române. Între 1 august – 1 octombrie 1990 efectuează un stagiu de cerc-
Timișoara, reprezentanți ai Facultăților de Teologie din Arad și etare la Montpellier (Franţa), specializarea: Arhitectura paleo-creştină şi
Caransebeș, cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Timișoara, medievală din Franţa. În paralel, între 1 iulie – 1 septembrie 1994
protopopi, preoți și dia- efectuează un stagiu de
coni de la parohii din cercetare tot la Montpel-
Mitropolia Banatului, în lier (Franţa), spe-
prezența numeroșilor cializarea: Arhitectura
studenți și credincioși, monastică medievală din
care l-au cunoscut și apre- sudul Franţei (secolele
ciat, atât ca profesor de VIII-XIII).
liturgică, dar și ca preot
duhovnic. Între anii 1994-1996, la
chemarea episcopului
Au fost rostite mai multe Emilian Birdaș, va ocupa
panegirice de către pr. funcția de consilier ad-
Conf. Univ. Dr. Nicolae ministrativ bisericesc la
Morar, Facultatea de E p i s c o p i a
Teologie din Timișoara, pr. Caransebeşului.
Conf. Univ. Dr. Lucian
Farcașiu, Facultatea de De asemenea, între anii
Teologie „Ilarion V. Felea” 1996-2003 va funcționa și
din Arad, arhimandrit ca profesor asociat la
asist. univ. dr. Casian clasele de Teologie de la
Rușeț, consilier cultural al Liceul Pedagogic Eftimie
E p i s c o p i e i Murgu din Timişoara.
Caransebeșului, care a
citit mesajul de La 1 iulie 2003 este de-
condoleanțe al Preasfințitului Părinte Lucian și pr. paroh Ioan-Florentin clarat Doctor în Istorie al Universității de Vest din Timișoara, titlul tezei
Jura, de la Parohia Timișoara Calea Martirilor, unde părintele Vasile a fiind: Viaţa creştină la Dunărea de Jos-sec. IV-VI d. Hr.
slujit cu dragoste și jertfelnicie pe altarul acestei biserici a martirilor din
89. A editat în volum: Viaţa creştină la Dunărea de Jos (secolele IV-VI d. Hr.),
Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006, 360 p. și a coordonat
Apoi, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul a adresat un cuvânt de lucrările: Tipic bisericesc, Editura Arhiepiscopiei Timişoarei, Timișoara,
alinare familiei întristate, precum și numeroșilor credincioși prezenți 2003, 503 p. și Antologhion, Editura Arhiepiscopiei Timişoarei,
să-l conducă pe ultimul drum pe părintele lor. După ce a fost purtat pe Timișoara, 1999, 552 p. A publicat numeroase studii, articole și recenzii
umerii preoților în jurul sfântului locaș, trupul neînsuflețit al părintelui în reviste teologice românești și străine, a alcătuit slujbele unor sfinți
Vasile Itineanț a fost depus în Cimitirul Parohial. români, a realizat mai multe emisiuni la radio și televiziune, ș.a.

Bunul Dumnezeu să îi facă parte de odihnă împreună cu toți sfinții Săi!
Pomenirea lui să fie din neam în neam!
***
S-a născut la 16 august 1956, în localitatea Călan, jud. Hunedoara, tatăl
fiind preot, de asemenea și ceilalți doi frați ai părintelui (Petru și
Gheorghe).
De-a lungul activității sale, a primit următoarele distincții: sachelar,
distincție preoțească acordată în anul 1996, de către mitropolitul Nicolae
Corneanu al Banatului și iconom stavrofor, distincție preoțească
acordată în anul 2003, de către același ierarh.
A fost nominalizat în vol. Teologi și ierarhi. Biserica Ortodoxă Română.
Agenția națională de presă, Ed. Rompres, București, 1997, p. 99 –
(medalion biografic).

anghelos pag. 11
 ►editorial
Colindele Crăciunului, tradiţie sfântă a neamului românesc
Datina colindatului la poporul român este străveche, avându-şi
obârşia în zorii constituirii sale în vatra vechii Dacii. Chiar dacă
nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei,
totuşi conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele
ne vin din adânc de istorie creştină şi românească, unele chiar
dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vre-
mea în care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul
neamului românesc, propovăduia Evanghelia Mântuitorului Iisus
Hristos pe teritoriul Dobrogei.
Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-
l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii ex-
tins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor
creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor
bisericeşti liturgice.
În decursul istoriei noastre, colindele au circulat pe cale orală,
adică prin viu grai, ele fiind consemnate în scris şi notate muzi-
cal, mult mai târziu, îndeosebi pe filele cărţilor de strană, pe
ceasloave şi minee, dar strânse şi în colecţii de colinde şi predate
de dascăli de biserici. Dar unde şi cine anume a plămădit aceste
frumoase colinde? Cu certitudine în sânul Bisericii-mamă a nea-
mului nostru au apărut aceste comori şi licăriri de lumină, fiind
creaţia sfântă a poporului nostru, străbătut de o negrăită sensi-
bilitate şi de la începuturile sale, mărturisitor al credinţei creştine
celei adevărate. De aceea, până astăzi colindele revarsă asupra
tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de
Dumnezeu, întărind credinţa ortodoxă, pace şi bucurie
dumnezeiască. Cel mai des cântate în spaţiul mioritic românesc,
alături de doinele şi baladele bătrâneşti, colindele, prin forma şi
adevărurile de credinţă transmise într-o manieră simplă şi
concentrată, plină de acurateţe literară şi inocenţă spirituală, se
găsesc pe buzele tuturor creştinilor ortodocşi, şi nu numai. Obi-
ceiul de a colinda a prins rădăcini
şi la alte popoare, fiindcă prin col-
inde se exprimă iubirea şi
recunoştinţa tuturor creştinilor
pentru darul dumnezeiec al
Întrupării Fiului şi Cuvântului lui
Dumnezeu pentru mântuirea
noastră a tuturor. Pentru a da ex-
presie şi căldură laudei şi
mulţumirii aduse lui Dumnezeu,
colindele sunt cântate pe la casele
oamenilor şi în biserici, începând
de la sărbătoarea Sfântului Andrei
şi până la Bobotează. Dar ele nu
se vorbesc, ci sunt cântate,
fiindcă prin cântec sau melos ele
sunt menite să se adreseze
deopotrivă minţii şi sufletului. Pe
de o parte ne luminează mintea, pe
de alta, ne mişcă inima şi fac
legătura dintre inimă şi minte. Totodată ele sunt punţi între
generaţiile prezentului şi ale trecutului şi exprimă legătura
noastră cu Hristos şi Sfinţii Apostoli, fapt exprimat foarte frumos
în versurile unui colind: Azi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt
şi bun / tot moş era şi-n vremea lor bătrânul Moş Crăciun.
Valoarea istorico-biblică a colindelor
În primul rând, colindele au o bază biblică, relatând în versuri
întâmplările şi faptele ce au precedat evenimentul sfânt al Naşterii
Domnului. Astfel, aflăm că cei trei magi de la Răsărit spre stea au
călătorit / şi-au mers până au stătut undâ era pruncul născut.
Aceştia i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Contextul istoric
al Naşterii lui Hristos este redat în colindul Împăratul Romei, în
care se arată că aceasta a avut loc în timpul împăratului roman
Octavian Augustus; de asemenea, se face referire la plecarea lui
Iosif şi a Fecioarei Maria din Nazaret în Betleem pentru a se în-
scrie la recensământul populaţiei organizat din porunca
împărătească, precum şi episodul venirii magilor de la Răsărit cu
daruri de aur, smirnă şi tămâie.
Colindele O, ce veste minunată şi Steaua sus Răsare ne învaţă
că Fecioara Maria naşte astăzi pe Mesia, adverbul de timp
întrebuinţat aici subliniind timpul Bisericii ca actualizare a actului
anghelos pag. 12
Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a tuturor actelor Răscumpărării,
dar şi faptul că pentru noi creştinii Hristos Se naşte în ieslea su-
fletelor noastre în sens duhovnicesc, de fiecare dată când ne
pregătim cu rugăciune, post şi fapte bune.
În acelaşi timp, Naşterea Domnului este o împlinire a graiului
profeţilor: Astăzi S-a născut Cel fărâde-nceput cum au spus
proorocii. Sfântul Evanghelist Luca relatează faptul că Fecioara
Maria L-a născut pe Iisus în iesle, nemaifiind loc pentru Familia
Sfântă în casele locuitorilor Betleemului (Luca 2, 7), episod sur-
prins în următoarele versuri: Aseară peânserate / Fecioara Maria,
În Betleem cetate / Călătorind sosea, Şi fiind obosită / Locaşul şi-
l cerea, În Betleemul mare / Nimeni nu o primea. Colindul Praznic
luminos ne arată ura lui regelui Irod care căuta să curme viaţa
Pruncului Iisus: Dar Irod era că se tulbura de naşterea Sa / El Îl
căuta voind morţii a-L da, dar Pruncul Iisus din ţară S-a dus.
Din versurile unor colinde desprindem învăţătura despre întru-
parea Fiului lui Dumnezeu, Cel fără de început, născut din Tată
fără de mamă mai înainte de veci şi din mamă fecioară fără de
tată, în timp, la plinirea vremii: Că Fiul dumnezeiesc al Tatălui Cel
ceresc / S-a născut azi din Fecioară voind pentru noi să moară.
Hristos este Unul mărit în Treime preaslăvit sau Deâmpărat mare
şi tare / pe Dumnezeu Tatăl are şi pe Duhul dimpreună / Care toate
le lumină, prin acestea reliefând totodată Unimea şi Treimea. Hris-
tos S-a născut din Fecioara Maria şi prin zămislirea Duhului Sfânt:
Că a născut Prunc, Prunc din Duhul Sfânt Fecioara curată, dar în
acelaşi timp El este Fiul Cel din vecie trimis de Tatăl nouă tuturor,
ca să crească şi să ne mântuiască, adică să experimenteze
condiţia omului cu tot realismul ei, să crească în sânul familiei,
pentru a cunoaşte ce înseamnă iubirea părintească şi astfel să
mântuiască lumea din interiorul ei.
Naşterea Cuvântului are o valoare pancosmică
Adevărul Întrupării Domnului
este evidenţiat în colindul Nouă azi
ne-a răsărit, în care se arată că
Iisus a fost născut din Fecioara
Maria în iesle, a fost alăptat de
maica Sa, a fost înfăşat în scutece
şi culcat în iesle pentru a noastră
mântuire, toate aceste acte
evidenţiind chenoza sau smerenia
deplină a Fiului lui Dumnezeu, dar
şi ostilitatea pe care a întâmpinat-
o încă de la naştere din partea oa-
menilor. Deşi smerit, Hristos este
în acelaşi timp Om şi Dumnezeu,
Împărat al întregii făpturi. De
aceea, magii şi păstorii de la iesle
I s-au închinat ca unui mare
Împărat.
Naşterea Cuvântului are o va-
loare pancosmică, deoarece la bu-
curia evenimentului sfânt participă întreaga creaţie, cerul şi
pământul, lumea văzută şi cea nevăzută, anume: îngerii, oamenii
(păstorii şi magii), steaua de la Răsărit, vietăţile necuvântătoare:
Îngerii cântau, păstorii fluierau, magii seânchinau, toţi se bucu-
rau.
Scopul venirii Domnului în lume este mântuirea neamului ome-
nesc şi a întregului cosmos, deschiderea uşilor Împărăţiei
cerurilor şi omorârea morţii şi biruinţa asupra vrăjmaşului diavol:
Raiul cel închis, azi iar s-a deschis / Şarpelui cumplit capul s-a
zdrobit / Şi strămoşii iară prin Sfânta Fecioară, iar s-au înnoit. Dar
înnoirea întregii creaţii s-a săvârşit prin jertfa Crucii. De aceea,
unele colinde exprimă şi adevărul venirii lui Hristos în trup pentru
a Se jertfi. În Întrupare este prezentă Taina Crucii Sale, dar şi în-
fierea omului prin Taina Sfântului Botez. În unul din colinde se
cântă: Preamăritul Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, / Ca să fie mân-
tuire de la blestem şi pieire, / Lerui Doamne, / Busuioc şi Cruce-
n casă, / rămâi gazdă sănătoasă, / Lerui Doamne.
În fiecare an, la 25 decembrie, Îl aşteptăm pe Hristos Domnul,
aşa cum L-au aşteptat strămoşii noştri, retrăind prin viersuirea
colindelor bucuria celor care au fost martori ai Naşterii Sale.
 ►file de neuitare
Mitropolia Banatului la ceas aniversar – 70 de ani de la
reînființare
În Duminica a XXIII-a după Rusalii la catedrala mitropolitană din
Timișoara au avut loc o serie de evenimente dedicate celor șapte
decenii de la reînființarea Mitropoliei Banatului. Sfânta Liturghie
a fost oficiată de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod
a Bisericii Ortodoxe Române împreună cu părinții consilieri de
la Centrul eparhial, cu preoții și diaconii de la catedrala
mitropolitană.
Din soborul ierarhilor slujitori au făcut parte: Înaltpreasfințitul
Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul
Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte
Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Gurie,
Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan,
Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Episcop locțiitor al
Episcopiei Dacia Felix, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul,
Episcop-vicar al Arhepiscopiei Timișoarei și Preasfințitul Părinte
Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
În timpul Sfintei Liturghii au fost pomeniți ctitorii și
personalitățile ce au contribuit la împlinirea visului bănățean din
această parte a țării, de a avea o
Mitropolie, precum: Mitropolitul
Vasile Lazarescu, Protopopul Di-
mitrie Țichindeal, avocatul Emanoil
Ungurianu, Protopopul Dimitrie
Țiucra ș.a.
După încheierea Sfintei Liturghii,
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mi-
tropolitul Banatului aresându-se ie-
rahilor prezenți, clericilor,
oficialităților și credincioșilor care
un umplut până la refuz catedrala
din Timișoara, a subliniat
importanța momentului istoric pe-
trecut în urmă cu șapte decenii și
rolul deosebit pe care l-au avut,
atunci, ctitorii Mitropoliei Banatului,
în frunte cu vrednicul de pomenire,
Mitropolitul Vasile Lazarescu.
Părintele Mitropolit Ioan a arătat că
Eparhia din această parte de țară s-
a aflat sub permanenta purtare de
grijă a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou
de la Partoș : „Sfântul Iosif cel Nou
de Partoș nu a dorit ca scaunul său
vlădicesc, de Mitropolit al
Timișoarei, să rămână pustiu până
la sfârșitul veacului și ascultând rugăciunile credincioșilor și
clerului din eparhia pe care a păstorit-o, a mijlocit să ni se
dăruiască iarăși un ierarh care să ostenească în ogorul Domnu-
lui și să conducă pe bunii credincioși bănățeni pe cărarea
Împărăției lui Dumnezeu. Astfel, în urmă cu 70 de ani, pe data de
26 octombrie, unde stăm noi acum, ca ierarhi și frățiile voastre
în catedrală, stăteau Mitropolitul Vasile Lazarescu, alți ierarhi din
părțile Transilvaniei și mulțimea credincioșilor, mulțumind lui
Dumnezeu pentru că le-a ascultat rugăciunile și Mitropolia Ba-
natului a revenit la viață”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ioan,
Mitropolitul Banatului.
Evenimentele dedicate celor șapte decenii de la reînființarea
Mitropoliei Banatului au debutat de sâmbătă, 21 octombrie, la
Centrul eparhial cu organizarea Simpozionului Național cu tema:
„Martiri și mărturisitori ai dreptei credințe în timpul regimului co-
munist. 70 de ani de la reînființarea Mitropoliei Banatului”, la
care au participat clerici și mireni, academicieni, cadre univer-
sitare, oameni de cultură și studenți.
„Toate aceste manifestări, aduc în mintea și sufletul nostru o
anghelos pag. 13
undă de pioasă recunoștiință și un gând frumos pentru toți cei
care, clerici și mireni, s-au rugat Bunului Dumnezeu și au
susținut cu toată tăria ființei lor în fața autorităților de acum 70
de ani, necesitatea de a avea un Centru mitropolitan la
Timișoara, care să lumineze cu lumina învățăturii Evangheliei, a
culturii și a limbii noastre românești peste plaiurile Antimisului
Banatului”, a subliniat preotul Ionel Popescu, vicar eparhial.
***
Viața bisericească în părțile Banatului este deosebit de dinamică
și a cunoscut de-a lungul vremurilor diferite forme de organizare
; de la străvechile centre episcopale, amintite în documentele
vremurilor, precum cele de la Cenad, Tibiscum, Jupa,
Caransebeș, Mehadia, s-a ajuns iată, la scaunul episcopal de la
Timișoara, în care a slujit Sfântul Ierah Iosif cel Nou de la Partoș
(1650-1653). De atunci, și până în secolul al XX-lea, credincioșii
din zona de câmpie a Banatului s-au aflat sub păstorirea ier-
arhilor de la Caransebeș, Vârșeț și Arad.
După Marea Unire de la 1 decembrie 1918, Timișoara s-a
dezvolatat foarte mult din punct de
vedere economic, cultural și social,
așa încât se simțea, tot mai acut,
nevoia de a avea un Centru eparhial
în capitala Banatului. Unul din vred-
nicii noștrii înaintași afirma, în acei
ani, că Timișoara va deveni un cen-
tru urban important dacă va avea
două instituții fundamentale: Uni-
versitatea și Mitropolia.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, în anul
1939 s-a reînființat Episcopia
Timișoarei și, la 25 martie 1941, a
fost instalat întâiul ei ierarh, Epis-
copul Vasile Lazarescu de la
Caransebeș, fiu al Banatului de
câmpie. Sub păstorirea înțeleaptă și
rodnică a Episcopului Vasile
Lazarescu, în anul 1947, scaunul
episcopal de la Timișoara a fost
înălțat la rangul de Arhiepiscopie și
apoi de Mitropolie a Banatului.
După Hotărârea Sfântului Sinod de
reînființare a Mitropoliei Banatului a
fost emis și Decretul emis Regelui
Mihai, iar Patriarhul Nicodim a sem-
nat Gramata Patriarhală de înființare
a Mitropoliei noastre. În ședința din 24 aprilie 1947 a Sinodului
Permanent, membrii sinodali, „lucrând sub ocrotirea și insu-
flarea Preasfântului și de viață făcătorului Duh, apreciind cum
se cuvine stăruința în dreapta credință și atașamentul față de
Biserica străbună a fiilor săi duhovnicești de pe frumoasele
plaiuri bănățene, exteriorizate și prin sacrificiile materiale cu
care au ridicat deosebitul de frumos locaș al Domnului în orașul
Timișoara, au găsit de bine să ia în considerare cererile repetate
ale acestor credincioși bănățeni pentru înălțarea în rang a epis-
copiei lor din Timișoara”.
De sărbătoarea Sfântului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pe
data de 26 octombrie 1947, a fost întronizat întâiul Arhiepiscop
și Mitropolit al reînființatei Mitropolii, Episcopul Vasile
Lazarescu. A fost un moment de o importanță istorică aparte,
dar și foarte emoționant pentru toți clericii, monahii și
credincioșii bănățeni, care în felul acesta și-au văzut împlinit
dorul de a avea Mitropolie și au primit răsplata luptei purtate de-
a lungul atâtor ani pentru a repune Timișoara în rândul centrelor
mitropolitane ale Bisericii noastre.
 ►prof. drd. vlad i. bondre
Chemarea tinerilor la praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos.
- Repere misionare -
Într-o societate marcată de criza spiritualității, tânărul
contemporan caută toate mijloacele de afirmare a trăirilor sale
interioare, prin raportarea la ceea ce el este deja, chip și
asemănare. Drumul pe care pornește este unul anevoios,
presărat de încercări, ispite și neputințe, motiv pentru care,
este imperios necesar ca acesta să fie însoțit în permanență
de energia celuilalt.
Tânărul modern conștientizează că nu poate exista
fără oamenii din jurul lui, fapt ce determină o deschidere spre
lumea celor buni și deopotrivă a celor răi, dar prin focul iubirii
lui poate tria, transforma, îmbrăca în aceeași haină a dragostei
pe toți. Observator al mobilităților cotidiene, tânărul remarcă
o situație reală, aceea că există oameni în jurul lui care nu pot
exista fără atașament. Concluzia la care acesta ajunge,
cuprinde porunca iubirii sădită de Mântuitorul Iisus Hristos în
ființa lui, care se rezumă la
demnitatea de a păstra în
inimă, fericirea celorlalți.
Izvorul acestei fericiri constă
în permanentizarea dialogu-
lui cu aproapele, prin binecu-
vântarea trimisă de
Dumnezeu Tatăl.
Arta dialogului este
forma care ambiționează
mintea și trupul spre lărgirea
orizontului spiritual, căci ea
devine pentru tânăr, calea
prin care acesta spune fără
cuvinte, oricui, că îi este drag.
În cuprinsul acestei forme de
comunicare, se regăsește
taina dialogului nevăzut din-
tre Ziditor și zidire. Dum-
nezeu a ales a vorbi omului
prin însăși ființa lui, căci Îi era
de ajuns a sădi în mintea
celui din urmă un gând, care
să izvorască în fiecare faptă
pe care acesta avea să o
săvârșească.
Praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos, aduce în
fața ochilor sufletești a tânărului contemporan, un model
suprem de iubire și deschidere față de toți și toate. Apartenența
Fiului la structura supremă a Sfintei Treimi, definește în cel mai
vădit mod, dorința Mântuitorului Iisus Hristos de a purta chipul
întrupării, ca astfel energia Cerului și a pământului să fie o
unire desăvârșită. În iubirea chipului Fiului, se cuprinde astfel
ființa omului, care este chemat a fi stăpân peste toate cele pe
care Dumnezeu i le-a oferit în dar (Facere 1,26). Iubirea
nemărginită a lui Iisus Hristos prin actul întrupării, trezește în
mintea tânărului modern dorința de a conduce întreaga lui
viață pe același drum al sacrificiului. În acest sens, el devine
chipul icoanei Mântuitorului, iar Iisus Hristos, chipul îndum-
nezeirii sale, care îl cheamă pe tânăr la sfințenie și înnoire.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu nu a fost o alegere
personală, căci iubirea nu se definește decât prin ceea ce este,
înțelegându-se că, iubirea pe care Dumnezeu a dat-o omului
anghelos pag. 14
nu a apărut într-un moment istoric al omenirii, ci ea este din
veci sădită în inima Preasfintei Treimi. În chipul micului Prunc,
omul trebuia să înțeleagă demnitatea la care el a fost ridicat,
prin posibilitatea de a vedea față către față pe Dumnezeu
Treimic (Ioan 10,30). Taina chipului Fiului lui Dumnezeu
raportată la vederea acesteia de către om, a transformat pentru
totdeauna natura ființei sale, prin tranziția de la legea talionului,
la porunca iubirii.
Chintesența unirii prin iubire se face mereu prin
iertare, motiv pentru care, tinerii trebuie să își împropieze
dorința de a-și tăia voia, ca astfel să existe o comuniune în
pace și armonie. Iertarea devine în contextul societății contem-
porane o adevărată provocare, deoarece ea implică eliberarea
inimii de orice înfățișare a răului, dar totodată, uitarea tuturor
faptelor ce au condus la conflict. Iertarea închide toate rănile
sufletului, având puterea de a
înflori darurile Duhului Sfânt
prezente încă de la Sfânta
Taină a Botezului.
Pruncul Iisus a iertat
toate din marea Sa iubire pen-
tru om. A iertat frigul,
prigoana, lipsa unui locaș, ca
omul să învețe o lecție de
predare-asimilare a valențelor
ce izvorăsc din iubire. În con-
textul unirii Cerului cu
pământul prin întruparea Fiu-
lui lui Dumnezeu, lumea a
primit Învierea. Aceasta
reprezintă siguranța mântuirii
prin credința Celui pe care îl
avea în față, Căruia magii s-au
închinat și îngerii i-au cântat.
Sub semnul celor trei daruri:
aur, smirnă și tămâie, omul a
pus în fața Cerului, sufletul,
mintea și trupul său, ca o
ardere de tot, prin care să-și
garanteze izbăvirea.
Schimbarea pe care
a produs-o Nașterea Fiului lui Dumnezeu în lume este de o
însemnătate copleșitoare, cu atât mai mult cu cât, timp de
peste 2000 de ani ea este mereu actuală. Emoția, bucuria și
dorința reîntâlnirii cu Iisus Hristos, îl determină pe tânăr să i-a
parte la slujirea la care a fost chemat, aceea de a fi
propovăduitor al Împărăției Cerurilor. Acest lucru se realizează
prin colindul străbun care a răsunat pentru prima dată din
glasul îngerilor care au zis: „Slavă întru cei de sus lui Dum-
nezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire”. În acest
proces al schimbării, tânărul contemporan caută să primească
în suflet pe Cel ce S-a născut în peștera cea săracă, să-L
preamărească după cuviință, să-L întimpine cu cinstea
cuvenită, arătând prin aceasta, că el se face un fiu al Luminii,
încărcat de alese virtuți spirituale. Misiunea tânărului modern
chemat la trăirea praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos, nu
este altceva decât răspunsul dat chemării lui Dumnezeu, la iu-
bire și iertare.
 Din cer senin
- colind popular -
Din cer senin, un cor divin
Se-aude lin cântând.
Păstori cu har, pe culmi apar,
Albi miei în dar ducând.
O stea din zări, veghind cărări,
Spre depărtări arzând.
Conduce magi, cu daruri dragi,
În albi desagi ducând.
Si-un prunc plăpând, cu chipul
blând,
Stă surâzând, tăcând.
Iar Maica Sa Îl legăna
Și toți se bucura.
Și cerul sfânt și-acest pământ
S-a luminat prin Prunc.
Și s-au sfințit și s-au slăvit
Acei ce L-au primit.
Iar noi văzând ne închinăm
Și chipu-I sărutăm.
Cu dor voim de-ai Lui să fim
Și-n veci să Îl slăvim.
Din cer senin, un cor divin
Se-aude lin cântând.
În noaptea sfântă de Crăciun,
Pr. Dan D. Gîrjoabă
În noaptea sfântă de Crăciun,
pe drumul nins de lună,
trei magi călări, cu suflet bun,
aleargă împreună.
azi S-a născut Mesia.
Veniţi, şi noi să-L lăudăm
pe Domnul, cu iubire,
ca şi noi să ne bucurăm
de marea-I mântuire!
Mărturisindu-I vina grea,
la El aflăm iertare
şi vom vedea o nouă stea
pe cer cum ne răsare…
În noaptea asta s-a născut
în peştera străină,
Acel prin care-am cunoscut
a cerului lumină.
În noaptea asta cor ceresc,
cântări alese cântă,
pe Dumnezeu îl preamăresc
cu bucurie sfântă.
Cântăm şi noi,o, Doamne sfinte,
nespusa Ta iubire
ce se-ntrupează pe pământ
s-aducă mântuire.
Şi-L preamărim pe cel venit,
ce-n peşteră răsare,
căci Jertfa Lui ne-a dăruit
o veşnică iertare.
Primeşte sfintele cântări
ce-aducem azi spre Tine
şi-adu-ne binecuvântări
din slăvile-Ţi senine.
La fiecare Praznic de Crăciun
La fiecare Praznic ne-ntrebăm,
Cum? N-a fost nimeni să-l
primească-n casă?
… Dar şi noi tot în paie ÎI uităm,
Când forfota Crăciunului ne-apasă!
La fiecare Praznic simt mereu
Că-i prea adâncă şi prea grea ocară
Să fie patul pentru Dumnezeu,
O iesle într-un grajd sărac de-afară!
La fiecare Praznic e un glas
Ce spune-n taina nopţii fermecate
Că Domnul caută, chiar şi azi
popas,
Mai stă la uşa noastră şi mai bate…
La fiecare Praznic noi vestim
Venirea Domnului, în slava cea
cerească.
Dar mă întreb, cu-adevărat dorim
La noi în case, și în suflet
Hristos, să se mai nască?
Mai vino Doamne, iarași pe pământ
Să nu mai fim nevrednici și schilozi,
Mai dă-ne nouă, Tu, din harul Tău
cel sfânt,
și de Crăciun să fim păstori, și nu
Irozi...

De unde vin, cum se numesc,

ce doruri îi frământă? La fiecare Praznic de Crăciun,
Spre iesle ei călătoresc Duios, colinzile ne-aduc aminte
şi cerurile cântă.
Că Domnul a venit într-un cătun,
Şi cântă inimile lor,
A dat pe-o iesle cerurile sfinte…
aprinsă-i bucuria,
că S-a născut Mântuitor,

anghelos pag. 15
 NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Naşterea Ta Hristoase Dumnezeul nostr u, Răsărit-a lumii lumina

cunoştinţei

Naşterea Domnului sau Crăciunul
este cea mai mărită sărbătoare a
creştinătăţii de pretutindeni. Ea este
aşteptată de noi toţi cu emoţie şi bucurie
şi aduce cu sine întruparea Fiului lui
Dumnezeu, zămislit în sânul Preasfintei
Fecioare Maria.
El a venit să întemeieze o împărăţie, dar
nu o împărăţie omenească, aşa cum
aşteptau Iudeii refractari stăpânirii ro-
mane, ci o împărăţie eternă, care se
realizează prin dezbrăcarea omului de
patima păcatului şi prin
înduhovnicirea lui într-
o rodnică înfrăţire cu
cerul.
Cei care sperau în
venirea unui împărat
pământesc, îmbrăcat în
armură războinică eli-
beratoare, au încercat
în sufletul lor cea mai
mare decepţie.
Mântuitorul Iisus
Hristos a redat omenirii
cel mai de preţ dar,
pierdut în noaptea
primului păcat: liber-
tatea, dar o libertate
condiţionată de
supunere şi integrare
în planul adevărurilor
trasate de învăţătura
sfântă.
Orice abatere de la
acest plan aduce cu
sine ispita şi recăderea în păcat, adică
subjugarea omului de către spiritul în-
tunecat şi pierderea harului sfânt al
libertăţii.
Însă această biruinţă a libertăţii nu a
redat omului certitudinea unei libertăţi
pure, ca aceea de pe timpul primilor oa-
meni, ci o libertate restrânsă, dar nu
subjugată. Pasul său poate să-şi aleagă
drumul spre care-l îndeamnă sufletul
său, podit în frumuseţea unei vieţi senine
sau străfulgerat de perspectiva sumbră
a păcatului ucigător.
Sărbătoarea sfântă a Naşterii Domnu-
lui este pentru toţi un prilej de bu-
curie şi de reculegere adâncă, este şi noi să nu căutăm cele pieritoare,
naşterea la o viaţă nouă. ci să ne luptăm neîncetat pentru
Zvon de veselie, refren de colindă, fulgi dobândirea celor veşnice. Fiul lui Dum-
de zăpadă şi un Moş Crăciun îngreunat nezeu s-a pogorât la noi, ca să se
de ani, dar darnic pentru suflete bune – înfrăţească cu noi şi prin aceasta să ne
iată în mare tabloul acestei măreţe facă şi pe noi fii ai lui Dumnezeu şi
sărbători. moştenitori ai cerului.
În fiecare an această sărbătoare Betleemul, cea mai smerită dintre
tresaltă inimile de bucurie, iar când dis- cetăţile Iudeii, s-a învrednicit a sălăşlui
pare rămân încă vii amintirile cimentate pe Mântuitorul lumii. Betleem înseamnă
în suflet şi minte. casa pâinii. Fiecare dintre noi se poate
Mântuitorul vine iarăşi, tocmai la timp, învrednici de cinstea de a fi un Betleem
sufletesc, dacă
primeşte pe Iisus Hris-
tos „pâinea cea vie
care s-a pogorât din
cer” (Ioan VI, 51), şi-l
sălăşluieşte cu
credinţă în inimă,
făcându-l luminătorul
şi povăţuitorul vieţii
noastre.
Cu acest gând şi cu
astfel de hotărâre să
întâmpinăm pe cel ce
vine să aducă în lume:
„Mărire întru cei de
sus, lui Dumnezeu şi
pe pământ pace, între
oameni bunăvoire”
(Luca II, 14).
Sărbătoarea de
astăzi este a împăcării
generale prin dragoste
şi credinţă. Niciodată
nu se pot pune mai
pentru a ne vesti din nou, veşnicul bine în practică perceptele învăţăturii
adevăr: „ce va folosi omului dacă va evanghelice decât în ziua sfintei naşteri
câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl a Domnului. Raportul dintre bogat şi
va pierde? Sau ce va da omul în schimb sărac, dintre suferinţă şi îndestulare să
pentru sufletul său?” (Matei XVI, 26). dispară ca să ne putem numi cu toţii
Faptul că Fiul lui Dumnezeu s-a născut creaţii ale lui Dumnezeu. Fiindcă
într-un staul, ne arată starea cea omenirea numai atunci va putea fi
decăzută, la care ne-a dus păcatul; faptul mântuită când va accepta dependenţa sa
că a fost înfăşat în scutece sărăcăcioase, faţă de Hristos Domnul, după cum
ne arată cât de săraci venim în lume, din pământul acceptă pe a lui faţă de soare.
care nu ducem nimic cu noi, decât Să alungăm deci, dinaintea ochilor,
giulgiul de înmormântare, ce este tot un ceaţa păcatului, a mândriei şi a
fel de scutec; faptul că în loc de tron neînţelegerii şi să încercăm să cinstim în
împărătesc El a avut parte de scuipări, sufletele noastre „bucuria acestei sfinte
bătăi şi cunună de spini, ne îndeamnă ca sărbători”!

Redacție:
Redactor șef: Pr. Dan D. Gîrjoabă; membrii: Pr. Pompiliu Rediș, Pr. Ioan Brânzei, Pr. dr. Valentin Bugariu, Pr. Iosif Daniel Aldescu,
Pr. Vasile D. Suciu, prof. Vlad I. Bondre
Adresa:
Parohia Ortodoxă Română “Sf. M. Mc. Gheorghe” Sânmihaiu Român, Comuna Sânmihaiu Român, nr. 92, jud. Timiș
e-mail: girjoaba@yahoo.com, telefon redacție: 0769628711
ISSN 2457-9440
ISSN-L 2457-9440
Protopopiat Timișoara I, Arhiepiscopia Timișoarei, Mitropolia Banatului
sanmihaiu-roman@blogspot.com