Morometii- Marin Preda

Caracterizarea personajului Catrina

Romanul „Moromeţii”, scris de Marin Preda, prezintă povestea unei familii de ţărani din Câmpia
Dunării, mai precis din satul teleormănean Siliştea Gumeşti, care cunoaşte de-a lungul unui sfert de
secol, o adâncă şi simbolicadestrămare.Familia Moromete nu este una chiar obişnuită, copiii fiind
împărţiţi în două tabere, una formată din copiii din primacăsătorie a lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă,
Achim, şi a doua compusă din fete şi Niculae, copiii făcuţu cu Catrina.Niculae este cel care va da
naştere unui conflict în cadrul romanului, dintre el şi tatăl său, cu consecinţe şi asuprarelaţiei dintre
Catrina şi Moromete. Niculae este acela care nu este interesat de oi şi câmp, ci îşi doreşte
educaţie.Ironizat de tatăl său, „altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem”, el găseşte
singurul refugiu în braţelemamei lui, singura susţinătoare a deciziei copilului de a învăţa.

Catrina Moromete este cea de-a doua soţie a lui Ilie. Acesta este unul dintre puţinele personaje ale cărui
coordonate,faţă de primul volum, nu se schimbă în linii mari. Ea mai fusese măritată înainte, dar
bărbatul îi murise în timpulrăzboiului, nu pe front, că era prea tânăr ca să fie luat militar, ci acasă,
îmbolnăvindu-se de apă la plămâni. Murind întimpul războiului, autorităţile nu mai verificaseră dacă el
fusese erou şi Catrina primise un lot de pământ, ca „văduvăde război". Ea îi crescuse de mici, cu greu,
pe cei trei băieţi ai lui Moromete, care însă începuseră s-o urască, iar aceste resentimente erau alimentate
de sora mai mare a lui Moromete, Maria –zisă Guica –nemulţumită, la rândulei, de căsătoria lui Ilie
Moromete. Ea ar fi vrut să îngrijească de gospodăria Moromeţilor şi de copii, ca să poată aveapretenţii
asupra casei părinteşti şi a locului din spatele casei. Pe Catrina o mai duşmănea şi Tudor Bălosu, tot
pentrulotul de casă şi o rudă mai îndepărtată a Iui Moromete, poreclit Parizianul. Băieţii cei mari sunt
din ce în ce mai înverşunaţi împotriva Catrinei, dar şi împotriva surorilor vitrege, întrucât ele îşi făceau
„ţoale" noi, erau „vesele şivioaie" şi li se strângea zestre pentru măritiş într-o ladă ce stătea încuiată şi la
care nimeni n-avea voie să umble.

Alt conflict se naşte între Ilie Moromete şi nevasta lui, deoarece Catrina revendica, din ce în ce mai
insistent, pogonulei de pământ, pe care Moromete îl vânduse în timpul foametei de după primul război.
Bărbatul îi promisese în schimb că îi face acte pe casă, ca ea să nu rămână „pe drumuri", la o adică, dar
acesta nu numai că nu se ţinuse de cuvânt, ci chiar glumea batjocoritor când ea aducea vorba despre asta.
Acest lucru este un permanent motiv dediscordie între cei doi soţi.

Catrina duce o viaţă dublă, în vis şi realitate. Ea este foarte credincioasă, cu frică de diavol, şi din
aceasta cauză îlcearta deseori pe bărbatul ei pe motivul că nu merge la biserică. Îşi găseşte liniştea într
-un soi de bigotism amestecatcu spaime, de care Moromete îşi bate joc neîncetat.Catrina este supusă
bărbatului, luând şi bătaie de la acesta. Însă toate acestea se vor transforma în ură faţă de
Moromete.Multe scene din roman ne-o prezintă copleşită de treburi, împărţindu-şi puterile între muncile
câmpului şigospodărie. Aceasta produce adesea izbucniri mânioase („Veniţi de la deal şi vă lungiţi ca
vitele şi eu să îndop singurăo ceată de haidamaci...”), ce sunt stopate autoritar de Ilie Moromete.Liniştea
ei întru credinţă, renunţarea la pretenţii („ca să fie linişte în familie, spune“) sunt indicii ale resemnării,
pestecare se revarsă, prăpăstioasă, necontrolată (şi de aceea întrucâtva artificială) o „stare lăuntrică de
sfinţenie”.