

A divorța de dragul copiilor

Există familii unde noțiuni precum

iubirea, respectul, înțelegerea, acceptarea sunt înlocuite de dispreț, abuzuri, jigniri, lipsă de
respect, conflicte, scandaluri, indiferență etc. Cu toate acestea partenerii continuă să retrăiască în
fiecare zi același calvar, cu atât mai mult cu cât există și copii la mijloc, spunând că rămân
împreună de dragul lor. Însă acest lucru aduce după sine și mai multă dramă, iar efectele sunt
devastatoare în principal pentru copii.

Sunt persoane care consideră că a ieși dintr-o relație toxică este un semn de lașitate, că ar trebui
să continue să trăiască acel calvar în speranța că într-o zi își vor salva căsnicia, dovedind astfel că
sunt puternici și luptători. Însă acest lucru nu este adevărat. Într-adevăr există relații de cuplu
care mai pot fi salvate – se poate în acest caz să fie vorba despre anumite probleme de
comunicare, o raportare sau poziționare greșită față de partener, neînțelegeri bazate pe
insuficienta cunoaștere a celuilalt etc. și există relații care nu mai pot fi salvate - acolo unde de
ani de zile există abuzuri, resentimente, lipsă de compatibilitate și unde umilințele, lipsa de
respect, încălcarea demnității și libertății celuilalt au devenit deja tipare relaționale. În acest caz,
vorbim despre strategii de supraviețuire într-o relație disfuncțională și greu de schimbat, nu
despre bucuria de a ne trăi viața alături de celălalt și a evolua împreună. Așadar, a rămâne în acea
relație și a îndura suferințe nu este dovadă de putere și curaj, ci dimpotrivă, însă multe persoane
aleg această cale, unul dintre motivele invocate fiind binele copiilor. Dar sunt părinți care
folosesc copiii ca scuză – spun că nu se despart din cauza lor, însă adevărul este că această
decizie are mult mai mult de-a face cu propriile insecurități, temeri și nevoi, decât cu binele
copiilor.

Și până la urmă despre ce bine vorbim de fapt? Calitatea vieții de cuplu a părinților afectează
în mod inevitabil interacțiunea cu copiii și îngrijirea lor. Un mediu familial dominat de
conflicte, răceală afectivă, abuz verbal și fizic, își pune amprenta asupra dezvoltării ulterioare a
copilului și asupra sănătății și integrității lui fizice, psihice și emoționale.
Un copil care trăiește într-o familie unde există violență trăiește într-o stare de teroare
permanentă și este un copil maltratat din cauza conflictelor si certurilor dintre părinți. În plus,
agresiunea îndreptată asupra partenerului ajunge să fie direcționată asupra copilului. Fie că acest
lucru se petrece în mod conștient sau inconștient, părintele ajunge să își elibereze asupra
copilului furia pe care o simte față de partenerul său – în fond, copilul este motivul (cel pe care
plasează vina la nivel inconștient) pentru care acesta rămâne în acea căsnicie.

Deseori copiii se simt responsabili de certurile și conflictele dintre părinții lor, au impresia că
este vina lor, că ei au făcut ceva greșit. Acest lucru îi face să se îndoiască de valoarea propriei
persoane, devin temători și anxioși, furioși, depresivi, rușinați, neajutorați, confuzi și încearcă să
găsească diferite strategii prin care să își împace părinții. Ei sunt cei care sunt prinși la mijloc și
simt că trebuie să facă ceva pentru a soluționa conflictele, însă confuzia lor crește în momentul în
care atât mama cât și tatăl le induc senzația că trebuie să țină partea unuia dintre ei, pentru că
acest lucru deseori se întâmplă.

Un alt aspect negativ este cel referitor la modelul pe care copiii îl învață de la părinții lor. Ei
învață că este normal să jignești, să lovești, să subminezi o persoană, că o relație înseamnă
conflict, lipsă de respect, teamă și neîncredere, că este în regulă să fii agresiv și că este în regulă
să accepți abuzuri. Copilul va trebui ulterior ajutat să asimileze noi modele de relaționare între un
bărbat și o femeie, mult mai sănătoase și funcționale deoarece deja și-a format o viziune
distorsionată legată de felul în care este normal să se comporte oamenii unii cu ceilalți.

Într-un mediu familial afectat de violență copilul resimte insecuritate emoțională pentru că
totul este imprevizibil, se teme pentru el, pentru frații lui și pentru părintele abuzat. Sunt
afectate de asemenea capacitatea de învățare, rezultatele școlare, inteligența generală și cea
emoțională, încrederea și stima de sine, capacitatea de a gestiona stresul. Pot apărea
durerile fizice – de cap, de stomac, tulburările de somn – insomnie, coșmaruri, probleme de
comportament – agresivitate, fuga de acasă, probleme de adaptare la situații noi, probleme
de relaționare.

Cercetările demonstrează că acești factori familiali negativi pot afecta dezvoltarea creierului
unui copil și îl predispun pe acesta la apariția unor probleme psihiatrice mai târziu în
viață. Un studiu realizat în 2014 (de Walsh, N.D.&Co.) arată că cei care au trăit într-un mediu
familial dominat de conflicte, fiind expuși în copilărie tensiunilor existente între părinți și lipsei
de afecțiune, aveau un cerebel mai mic. Această parte a creierului, printre alte funcții, are un rol
important în controlul mișcărilor, păstrarea echilibrului static și dinamic și este implicată în
reglarea fricii și a stresului.

Autorul coordonator al studiului spune că expunerea copiilor și adolescenților la diverse forme

de abuz, neglijență și maltratare dar și a altor probleme de intensitate moderată poate afecta
dezvoltarea creierului și că un cerebel mai mic poate indica apariția unor tulburări mentale mai
târziu în viață. O expunere redusă în copilărie la medii sociale și familiale nefavorabile ajută la o
dezvoltare normală a creierului și reduce semnificativ riscurile apariției tulburărilor mentale.

Mulți părinți se întreabă dacă nu cumva divorțul o să le dăuneze mai mult copiilor decât a
rămâne împreună sub același acoperiș. Adevărul este că nu divorțul în sine îl afectează pe
copil, ci toate conflictele și dramele la care a fost nevoit să asiste de-a lungul timpului. Cel
mai bine pentru copii este să trăiască într-un mediu liniștit pentru a se putea simți în siguranță,
pentru a putea să se dezvolte optim, dobândind mecanismele și abilitățile atât de necesare vieții
de adult precum gestionarea stresului și a frustrării sau autoreglarea emoțională. Copiii sunt
rezilienți și este important pentru ei să aibă relații bune cu ambii părinți, însă acei părinți nu
trebuie neapărat să fie căsătoriți sau să locuiască împreună. Copiii au nevoie de stabilitate,
previzibilitate și predictibilitate, disciplină, iubire și ca părinții lor să fie disponibili din
punct de vedere emoțional și să le răspundă nevoilor. Atunci când părinții sunt angajați într-o
căsnicie distructivă, conflictuală, disponibilitatea lor de a oferi copiilor ceea ce au nevoie scade
dramatic. Și cu cât vor continua în felul acesta, cu atât situația se va înrăutăți. Așadar, nevoile
copiilor pot fi mult mai bine satisfăcute atunci când părinții se despart și mediul familial se
transformă dintr-unul toxic într-unul armonios. Să nu uităm că violențele conjugale reprezintă
abuzuri emoționale asupra copiilor.

Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și

viață. Reflecții"
 Primești e-mail de cîte ori am un articol nou pentru tine

 Te alături unei comunități de peste 35000 de persoane

 Ești printre primii care au parte de promoții și oferte speciale

Aboneaza-te acum, gratuit, si ai e-book-ul instant:

Orice copil care a crescut într-un astfel de mediu familial, odată ajuns adult, spune că ar fi
preferat cu siguranță ca părinții lui să fi divorțat decât să fi rămas împreună fiind nevoiți
astfel să suporte zi de zi teroarea aceea psihică.

Însă, odată cu divorțul se petrece o schimbare în dinamica familială iar relațiile sunt renegociate.
Părinții pot coopera în vederea creșterii și educației copiilor. Ei nu mai au o legătură directă, ci
acea legătură se poate rezuma la chestiuni ce îi privesc strict pe copii. Astfel, se poate ajunge la
colaborare iar conflictul se diminuează. Însă este foarte important ca părinții să încerce să își
rezolve, fiecare pentru sine, problemele care au contribuit la escaladarea conflictelor, să își ia
timp pentru conștientizare, asumare, acceptare, vindecare, detașare. A-i vorbi copilului despre
celălalt părinte în termeni peiorativi, denigrându-l, nu este o soluție viabilă deoarece
responsabilitatea unei relații aparține celor doi parteneri, și nu unuia singur. În plus, copilul are
nevoie în continuare de ambii părinți.

Dacă conștientizăm toate aceste lucruri, „a rămâne împreună de dragul copiilor” se transformă în
„a divorța de dragul lor”.