 ARTICOLE

 DESPRE
 CARTE
 METODA
 UTILE
 COSTURI
 CONTACT

Tulburarea borderline – tot ce ai nevoie

să știi
de Claudiu Manea | vinFri/IunJun/201620162016 | tulburari psihologice |
Ai fost vreodată într-o relație cu cineva care te înnebunea de dorință și te scotea din
minți de nervi, ambele în același timp? Cu o femeie (doar ca exemplu, poate la fel
de bine să fi fost și bărbat) care îți provoca în același timp dorința de a o strânge de
gât dar și de a face sex pasional cu ea? Ai avut vreo relație în care ți se pare că ai
dat tot ce aveai mai bun din tine și mereu simțeai că nu e de ajuns? Ai avut vreo
relație în care ai fost înșelat, ai descoperit asta însă atunci când l-ai confruntat pe
celălalt te-a convins că de fapt ți s-a părut și e acuzat pe nedrept? Ai avut vreo
relație extrem de intensă din toate punctele de vedere peste care ți-a luat extrem de
mult timp să treci (poate nici nu ai trecut de tot încă) și la care încă te mai gândești
cu toate că s-a terminat de mult timp? Ai avut vreo relație care știai că îți face
extrem de mult rău dar din care pur și simplu simțeai că nu poți ieși? Ți s-a
întâmplat frecvent în acea relație ca orice cuvânt pe care l-ai spus să fie interpretat
exact pe dos față de intenția ta?
Dacă ai răspuns afirmativ la măcar o parte din întrebările de mai sus, sunt șanse
mari ca relația la care te gândești să fi fost cu o persoană care suferă de tulburarea
borderline.
Asta dacă e vorba de o singură relație. Dacă descrierea se potrivește cu toate
relațiile tale de cuplu de până acum atunci sunt două explicații posibile: fie suferi
de complexul salvatorului (ceea ce te face partenerul de cuplu perfect pentru un
borderline), fie tu ești borderline-ul din toate acele relații.
Citește mai departe ca să înțelegi ce s-a întâmplat și mai ales de ce s-a întâmplat
așa.
Ce este tulburarea borderline?
Borderline este numele dat unei tulburări a laturii emoționale a personalității,
caracterizată prin schimbări bruște de dispoziție, gândire dihotomică (doar în alb și
negru) și o capacitate scăzută sau chiar inexistentă de a exercita control asupra
propriilor emoții.
Dacă îți sună cunoscut dar nu recunoști numele, poate te gândești la tulburarea
bipolară (numită și maniaco-depresivă) care se caracterizează tot prin schimbări de
dispoziție de la depresie la perioade de energie incontrolabilă (manie). Nu este însă
același lucru. Ciclurile bipolare se întind pe perioade lungi, de săptămâni sau chiar
luni, ritmul schimbărilor dispoziționale la borderline este mult mai rapid, adesea de
mai multe ori în aceeași zi. Mai mult, tulburarea borderline nu este o boală psihică
ci o tulburare emoțională, o „blocare” a dezvoltării emoționale a persoanei într-un
stadiu infantil.

Varietatea în care apare această tulburare

Tulburarea borderline poate fi încadrată doar într-un spectru, nu într-o
simptomatologie precisă. La unul dintre capetele acestui spectru se află borderline-
ul auto-distructiv, înclinat către comportamente prin care își face singur rău (abuz
de substanțe, angajare în activități cu risc ridicat, auto-mutilare), iar la celălalt
capăt se află borderline-ul distructiv față de ceilalți.
Ca să înțelegi cât de variată este modalitatea în care această tulburare apare la
diferite persoane îți voi da câteva exemple de persoane care suferă de tulburare
borderline, așa cum au fost ele reprezentate în cultura populară.
Polul auto-distructiv este reprezentat destul de slab în literatură și filme. Anna
Karenina de exemplu este un caz clasic de tulburare borderline de tip auto-
distructiv. Un alt exemplu este personajul interpretat de Wynona Ryder în
filmul Girl, Interrupted.
Tulburarea borderline de la polul distructiv este reprezentată mult mai frecvent,
poate și pentru că oferă un material mult mai adecvat nevoii materialului de
ficțiune de a prezenta dramă și tensiune.
Walter White (personajul principal din serialul Breaking Bad) este un caz de
tulburare borderline (de data aceasta combinată cu tendințe narcisice și de
grandomanie).
500 de zile cu Summer descrie povestea de dragoste dintre personajul interpretat de
Joseph Gordon Levitt și o fată cu tulburare borderline (interpretată de Zooey
Deschanel). Așa cum se întâmplă frecvent după ce se încheie o relație cu o
persoană cu tulburare borderline, și acest bărbat nutrește speranța că marea lui
dragoste se va întoarce la el. De fapt, adesea persoanele afectate de tulburarea
borderline rămân în relații amicale și chiar apropiate cu foștii parteneri iar mulți
dintre aceștia speră că mai au încă șanse să reia relația amoroasă. O altă parte din
acești foști (de obicei mai mică) continuă să mențină relațiile cordiale de teama
represaliilor care ar putea să apară în cazul în care ar întrerupe complet contactul.
Păcat Originar este un film cu Antonio Banderas și Angelina Jolie care o
portretizează pe aceasta ca un borderline tipic. Tot tipică este și replica repetată
obsesiv de Banderas de-a lungul filmului: „Știu că nu ea nu e bună pentru mine dar
o vreau în ciuda acestui lucru”. Este ceea ce simt majoritatea bărbaților aflați într-o
relație cu o femeie care prezintă elementele tulburării borderline.
Lebăda Neagră cu Natalie Portman prezintă nu unul ci două personaje borderline:
atât fiica (Portman) cât și mama. Dualismul lebăda neagră-lebăda albă este o
reprezentare extraordinar de ilustrativă pentru dualismul gândirii borderline, în
extreme de alb și negru.
Eternal Sunshine of the Spotless Mind prezintă povestea de dragoste dintre două
persoane borderline aflate la capete diferite ale spectrului: personajul lui Kate
Winslet este la polul distructiv iar cel al lui Jim Carrey la polul opus, cel auto-
distructiv. Ea îl previne încă de la început că este malefică și că îi va face rău (așa
cum se întâmplă adesea la începutul acestor relații) însă el nu o ascultă și intră în
relație (tot așa cum se întâmplă adesea).
Vicky Cristina Barcelona este plin de personaje borderline. Scarlett Johansson
(care o interpretează pe Cristina) este aici un borderline destul de tipic, care nu știe
ce vrea dar știe ce nu vrea, anume o relație stabilă și afectuoasă. Penelope Cruz
este un borderline aflat la polul distructiv (reapare din senin în viața fostului soț,
interpretat de Javier Bardem, după ce terminase o altă relație distructivă și avusese
o tentativă aproape fatală de sinucidere, intră într-un menage-a-trois cu fostul soț și
actuala lui iubită și aceasta devine noua țintă a comportamentelor sale
manipulatoare). Javier Bardem joacă rolul facilitatorului clasic pentru persoana
borderline, anume al salvatorului, cavalerul pe un cal alb care vine să salveze
domnița aflată la ananghie ori de câte ori aceasta are nevoie, fără să realizeze că ea
de fapt nu își dorește să fie salvată.
Sharon Stone în Basic Instinct și Glenn Close în Atracție Fatală interpretează
persoane afectate de tulburarea borderline, în forma specifică pentru extrema
distructivă a spectrului borderline, anume în combinație cu elemente de narcisism
și sociopatie. Ar fi de spus ceva aici, și anume că există o diferență esențială între o
persoană care suferă de tulburare borderline și un sociopat: sociopatul nu
experimentează emoții, în timp ce persoana borderline experimentează emoții la un
nivel pe care nu îl poate controla. Gândește-te la personajul din serialul Dexter:
acela este un sociopat clasic, incapabil de a simți emoții și nevoit să simuleze că
este o persoană la fel ca toți ceilalți.De multe ori cele două tulburări sunt
confundate pentru că manifestarea este aceeași: ambii sunt complet lipsiți de
empatie. Motivele însă sunt diferite: sociopatul este incapabil să simtă emoții, în
timp ce persoana borderline simte prea multe. Sociopatul nu poate decât să mimeze
empatia, în timp ce persoana borderline nu a avut ocazia să învețe empatia. Un alt
exemplu de borderline cu elemente de sociopatie este personajul interpretat de
Charlize Theron în filmul Monster.
Dinastia Tudorilor prezintă două personaje borderline: Henric al VIII-lea dar și a
doua sa soție, Anne Boleyn.
După cum vezi, de regulă persoanele cu tulburare borderline sunt prezentate în
filme ca fiind în cel mai bun caz profund tulburate și în cel mai rău caz extrem de
malefice și manipulatoare. Dar nu e chiar așa. Ca să înțelegi această tulburare va
trebui să îți explic modul în care ea apare și se dezvoltă.

Cum apare tulburarea borderline

Există mai multe cauze care conduc la același efect însă ele pot fi încadrate toate la
capitolul traume ale copilăriei. Cauzele cele mai frecvente ale apariției tulburării
borderline sunt următoarele:
• Neglijare parentală
• Abandon parental
• Alienare parentală
• Abuzuri fizice
• Abuzuri emoționale
• Abuzuri sexuale
Cele mai frecvente sunt cele legate de relația cu părinții, în special alienarea
parentală. Ce se întâmplă de fapt: părinții se despart și copilul rămâne la unul
dintre ei (de regulă la mamă). Mama începe o campanie intensă de denigrare a
celuilalt părinte, tranformându-l în cel mai rău lucru de pe fața pământului (la asta
se referă alienarea parentală). În același timp, mama se prezintă ca o victimă
nevinovată. Copilul însă își dorește să aibă alături ambii părinți și atunci decide să
facă acest lucru la nivel simbolic, devenind asemeni ambilor: și victimă și personaj
malefic în același timp. Așa se dezvoltă schimbările de atitudine și gândirea doar în
alb și negru. Albul și negrul reprezintă în fapt cei doi părinți.

Ce este în mintea unei persoane care suferă

de tulburare borderline
Cu toate că aceste persoane ar putea să-ți pară malefice, manipulatoare și care fac
rău intenționat, acest lucru nu este de regulă adevărat. Aceste persoane sunt blocate
la nivelul emoțional al unui copil de 3-5 ani, însă cu toate resursele și experiența pe
care le are la dispoziție un adult. La nivel cognitiv și intelectual aceste persoane
sunt de regulă la un nivel adecvat vârstei lor, numai latura emoțională este
insuficient dezvoltată. De aceea, ele pot funcționa fără probleme în domeniul
profesional și doar în viața lor personală domnește haosul, drama și suferința.
De fapt, această neînțelegere provoacă cea mai mare suferință persoanelor care
intră într-o relație cu o persoană afectată de borderline: faptul că nu pot să priceapă
că au de-a face cu o persoană perfect rațională dar cu maturitatea emoțională a unui
copil de vârstă foarte fragedă. Și atunci, pentru că nu pot să disocieze imaginea de
adult de nivelul emoțional real, presupun că toate comportamentele cu care au de-a
face sunt rezultatul unei răutăți sau cruzimi.
Nu este așa iar persoana borderline nu este un prădător emoțional de cele mai
multe ori: pur și simplu nu a învățat empatie, nu își dă seama de răul pe care îl
provoacă altora, este incapabilă să accepte critici, ori de câte ori se simte respinsă
se agață pur și simplu de cel care o respinge și imediat ce simte că l-a oprit din a
pleca își pierde interesul pentru acea persoană.
Știu că sună rău dar îți aduc aminte că vorbim de cineva care, emoțional vorbind, e
un copil. Am auzit comparația dintre borderline și un leu care ucide o antilopă: nu
poți reproșa leului nimic pentru că este în natura sa să facă asta. Cu toate că această
viziune conține un dram de adevăr (în privința faptului că actele unei persoane
borderline nu au încărcătură morală), o astfel de comparație pune aceste persoane
într-o lumină extrem de nefavorabilă și le neagă atât suferința care a dus la
dezvoltarea tulburării cât și șansele de recuperare.
Gândește-te așa: mulți copii rănesc pe alții (fizic de exemplu, îi iau la palme să
spunem) pur și simplu pentru că nu știu că acest lucru face rău. Dacă părintele sau
alt adult îi învață că astfel de acțiuni au consecințe negative asupra altora și le
explică felul în care se simt ceilalți atunci când cineva se poartă astfel cu ei, cu
timpul copilul înțelege consecințele și își dezvoltă empatie. Devine ceea ce numim
adaptat. Copilul care va avea tulburare borderline nu a avut parte de o astfel de
educație. Fie nu s-a obosit nimeni să îi explice, fie nu i s-a explicat destul. În aceste
condiții, chiar crezi că e potrivită comparația cu un animal de pradă?

Diagnostic
Tulburarea borderline este celebră printre terapeuți și psihiatri pentru dificultățile
pe care le pune în diagnosticare, din cauza faptului că adesea apare în combinație
cu alte tulburări și racolează simptome din cele mai variate. Adesea este
diagnosticată greșit ca tulburare bipolară (am explicat deja diferența).
Nu există un set fix de indicatori ai acestei afecțiuni, de aceea un diagnostic corect
se pune doar de către un profesionist. Acest text nu este scris pentru ca tu să îl
folosești pentru a ataca o altă persoană sau pentru a-ți susține punctul de vedere.
Acest text este scris pentru ca, în cazul în care ai avut sau ai o relație cu o astfel de
persoană, să înțelegi mai bine ce se întâmplă cu tine și de ce ai ajuns aici. Nu scriu
aceste lucruri pentru a-ți furniza muniție în cearta cu partenerul. Oricum, chiar dacă
ar fi așa tot nu ai ajunge nicăieri pentru că persoana borderline are niște mecanisme
de auto-apărare extrem de puternice, pe care nu le vei putea dezamorsa prin
argumente logice. Ai fost avertizat așadar.
Acestea fiind zise, există totuși o serie de elemente care pot indica prezența acestei
tulburări. Este de spus că, izolat, astfel de comportamente sau atitudini se întâlnesc
frecvent și la persoane care nu suferă de tulburare borderline. Combinația lor este
cea care determină în final diagnosticul. Din nou, dacă nu ai pregătire în domeniu,
nu te hazarda în a pune diagnosticul singur.
Acele elemente care pot indica tulburarea borderline sunt următoarele:
• gândire dihotomică (în alb și negru)
• acest tip de gândire produce și comportamentul tipic borderline, acela de cald-
rece: când te respinge, când te seduce.
• teamă exagerată de abandon (de părăsire) însoțită de emoții extreme: furie,
panică, depresie, anxietate
• lipsă de acceptare a responsabilității pentru propriile comportamente, însoțită de
mecanisme complexe de apărare atunci când cineva încearcă să sugereze o
consecință negativă a comportamentului său
• emoții exagerate (atât pozitive cât și negative)
• lipsă de empatie (pentru că nu a învățat acest lucru dar și pentru că este copleșită
de propriul zbucium interior).
• comportament irațional, impulsiv sau chiar periculos
• comportament duplicitar, minciuni repetate și în cascadă (atunci când este prinsă
cu minciuna, în loc să recunoască, răspunde printr-o altă minciună)
• legat de comportamentul duplicitar, dacă privești cu atenție vei vedea că de multe
ori ceea ce spune este contrazis de ceea ce face
• hipersexualitate (libido extrem de ridicat)
• abuzuri comportamentale: abuz de substanțe, comportament financiar aberant
(cheltuie tot), comportament sexual promiscuu (parteneri sexuali numeroși,
infidelitate conjugală, relații extramaritale etc. – vezi și punctul de mai sus legat de
hipersexualitate)
• sentimente cronice de gol interior și/sau plictiseală extremă (are tendința de a
evita singurătatea cu orice preț pentru că singurătatea accentuează sentimentul de
gol/plictiseală)
• agresivitate fizică și/sau verbală: vorbim atât de violență fizică (sare la bătaie,
lovește obiecte, pereți, animale, persoane etc.) sau verbală (folosește cuvinte
vulgare, înjură, denigrează, calomniază, ironizează) cât și de o formă aparte de
agresivitate, foarte comună în cazul acestei tulburări: comportamentul pasiv-
agresiv și subtil provocator. Ar fi de spus multe pe acest subiect însă ce trebuie să
reții este că scopul acestei forme aparte de agresivitate este să obțină o reacție din
partea ta, de regulă una negativă. Scopul celorlalte forme de agresivitate este diferit
(descărcare, intimidare a adversarului și așa mai departe).
• relațiile unei persoane borderline urmează mereu un tipar: relația începe printr-o
etapă de idealizare (partenerul este pus pe un piedestal și este cel mai bun lucru
care i se putea întâmpla vreodată) și ajunge mai devreme sau mai târziu în etapa de
devalorizare (în care partenerul este cel mai rău lucru care i se putea întâmpla și
cauza pentru toate lucrurile care nu îi convin).
Opțiuni de tratament
Tulburarea borderline nu este o condamnare pe viață dar nici nu vorbim de o
afecțiune minoră. Consecințele comportamentului unei persoane borderline sunt de
multe ori severe, atât în privința propriei persoane cât și în privința celor din viața
sa.
Nu există schemă de tratament medicamentos pentru această tulburare, se pot
prescrie anumite medicamente numai pentru a ține sub control anumite simptome
acute (precum atacuri de panică, stări depresive sau de anxietate).
Cea mai eficientă formă de tratament s-a dovedit până acum a fi psihoterapia.
Opțiunile de terapie sunt în general următoarele:
• terapie cognitiv-comportamentală
• terapie comportamentală dialectică (o formă specifică de terapie, dezvoltată
special pentru a adresa această tulburare)
• schema-based therapy (o metodă terapeutică integrativă care reunește elemente
cognitiv-comportamentale, elemente de Gestalt terapie, teoria psihanalitică a
relațiilor de obiect sau teoria atașamentului
• terapie psiho-dinamică (cum este și psihoterapia adleriană)
Este dificil să spunem care dintre aceste abordări este mai eficientă și răspunsul
consider că îl reprezintă o combinație a acestor abordări, în funcție atât de modul în
care reacționează fiecare pacient la diferite abordări dar și de severitatea tulburării.
Motivul pentru care optez către o abordare mai degrabă eclectică este că persoana
care suferă de tulburare borderline se confruntă cu două categorii de provocări:
• rănile psihice provocate de traumele din copilărie
• adaptarea incompletă din prezent: abilități insuficient dezvoltare de relaționare și
raportare la alte persoane, empatie scăzută sau inexistentă și așa mai departe
O abordare psiho-dinamică este capabilă să exploreze și să vindece rănile
trecutului iar abordarea comportamentală poate readapta individul la realitatea în
care trăiește. Sigur că se poate rezolva și numai unul dintre aceste aspecte însă în
acest caz abordarea este incompletă iar succesul terapiei devine extrem de
discutabil.
Am auzit o persoană care suferă de tulburare borderline folosind următoarea
metaforă pentru a descrie situația cu care se confruntă mereu o astfel de persoană:
gândește-te că ești daltonist (în cea mai comună formă, anume că nu poți distinge
culoarea roșie de culoarea verde). Conduci o mașină și ajungi la un semafor însă nu
știi dacă poți trece sau nu pentru că nu știi ce culoare are semaforul. Asta se
întâmplă când persoana borderline încearcă să proceseze sentimente: vede doar
extremele (albul sau negrul).
Ei bine, terapia comportamentală te învață că lumina de jos este verde și cea de sus
este roșie. Nu te ajută să le vezi, doar îți oferă o soluție imediată și care îți permite
să poți funcționa eficient în lumea din jurul tău. Ca să poți vedea culorile trebuie să
vindeci rănile copilăriei iar pentru asta se folosește terapia psiho-dinamică, pentru
eliminarea blocajului emoțional sau psihic.
Cât privește durata terapiei într-un caz borderline, aceasta depinde din nou de
fiecare situație în parte. Există cazuri documentate de persoane care au încheiat cu
succes terapia după numai 1 an dar și cazuri care au stat în tratament mai mult de
10 ani.
Succesul terapiei depinde și el de o multitudine de factori, statistici naționale (în
special SUA și Marea Britanie) raportează o rată de succes extrem de ridicată:
aproximativ 50% dintre pacienții tratați au scăpat complet de simptome la finalul
terapiei iar restul de 50% au constatat o ameliorare considerabilă a simptomelor.
Chiar și fără tratament, simptomele acute asociate cu această tulburare se
ameliorează după vârsta de 40-50 de ani. Când spun simptome acute mă refer la
crize de furie, atacuri de panică și anxietate, depresie și comportamente
periculoase. Ameliorarea acestor simptome însă nu crește de obicei calitatea vieții
persoanei deoarece până la acel moment tulburarea a afectat grav sau chiar a
distrus complet cele mai importante relații cu persoanele apropiate. Ca atare,
sentimentul de abandon (care este probabil cel mai dureros simptom pentru
persoană) nu este nici pe departe diminuat ci mai degrabă se accentuează cu cât
persoana înaintează mai mult în vârstă. Tratamentul așadar nu ar trebui amânat din
considerentul că oricum simptomele se vor ameliora la un moment dat.
Însă, cu privire la tratament există o mare problemă: specificul acestei tulburări
face ca persoanele care suferă de pe urma acesteia să fie printre cel mai puțin
pasibile de a intra și a rămâne în terapie. Relația cu terapeutul nu se deosebește
esențial de relația cu celelalte persoane din viața sa, fiind vorba tot de o conexiune
interpersonală. Ca atare, etapa de idealizare și cea de devalorizare survin inclusiv
în cadrul interacțiunii cu terapeutul. Alianța terapeutică este aproape imposibil de
stabilit iar pacientul va testa mereu limitele terapeutului, încercând fie să îl
provoace pentru a obține reacții emoționale, fie să îl seducă.
De regulă persoanele borderline nu realizează că au o problemă, răspunsul lor
automat la orice încercare a vreunei persoane apropiate de a le arăta o deficiență
comportamentală este să întoarcă totul împotriva acelei persoane. Ei nu au o
problemă ci celălalt are o problemă și își proiectează lipsurile asupra lor, ei fiind
niște victime inocente și neînțelese. Pentru că nu realizează că au o problemă, nici
nu vor cere ajutorul unui terapeut. Când ajung totuși în terapie, de multe ori sunt
acolo pentru că persoane apropiate (de obicei membri ai familiei) i-au forțat sau i-
au presat să meargă. Dacă ajung în aceste condiții, terapia are șanse minime de
reușită pentru că pacientul nu este angajat în terapie ci este preocupat de două
lucruri: să le demonstreze celor care l-au trimis acolo că nu au avut dreptate (și că
el de fapt n-are nici o problemă) și să convingă terapeutul că el de fapt este o
victimă nevinovată.
Există însă o situație aparte care creează premisele unei terapii de succes: dacă
persoana care suferă de tulburare borderline ajunge în terapie din proprie inițiativă,
ca urmare a faptului că a realizat (cumva) că modul în care se comportă face rău
altora. Putem spune că, în acea situație, persoana a dezvoltat o formă primară de
empatie (sau cel puțin o formă de responsabilitate față de propriile acțiuni și, ca
urmare, o rușine față de propria comportare din trecut). Aici ar fi de spus că această
persoană provoacă daune psihice frecvent celor din jurul său și că nu se poate
spune exact când (și mai ales dacă) va dezvolta genul acesta de conștientizare.
Multe persoane afectate de borderline nu ajung niciodată în acel punct. Iar cei care
ajung, din păcate, de multe ori ajung să se izoleze pur și simplu pentru a nu mai
face rău altora, în loc să apeleze la terapie.
Oricare ar fi situația, ce este important să reții este că nu poți aduce cu forța pe o
persoană borderline în terapie (de fapt poți numai că nu are rost) și că nu poți forța
conștientizarea consecințelor faptelor sale pentru că de cele mai multe ori nu te va
auzi și va ajunge la concluzia că tu ai o problemă. Reține că, în ciuda faptului că de
multe ori pare o persoană fragilă și care are nevoie de un salvator, de cele mai
multe ori persoana borderline nu vrea să fie salvată pentru că nu crede că are
nevoie de asta (doar de cineva care să o înțeleagă, în sensul distorsionat de a îi
accepta toate comportamentele, indiferent cât de abuzive sunt).
Câteva date statistice
Există în acest moment date statistice care afirmă că 70% dintre persoanele cu
tulburare borderline sunt femei, 20% dintre persoanele care se internează în spitale
de psihiatrie suferă de tulburare borderline și că 1-2% din populația Globului
suferă de această tulburare.
Personal nu sunt foarte sigur că aceste procente sunt reprezentative pentru întreaga
populație pentru că, așa cum spuneam la punctul anterior, pentru a se interna
persoana trebuie să conștientizeze că are o problemă iar cele mai multe persoane
borderline nu au această revelație. În al doilea rând, tind să cred că aceste procente
se bazează mai degrabă pe borderline din polul auto-distructiv care sunt mult mai
ușor de identificat și care de multe ori prezintă semne vizibile are
comportamentului auto-distructiv: o persoană care se auto-mutilează (se crestează
pe mâini de exemplu) rămâne cu semne, cicatrici, ușor de depistat. O persoană la
polul distructiv, mai ales dacă are elemente mai degrabă narcisice decât de
sociopatie, nu lasă semne nici asupra sa nici asupra celorlalți. Cel puțin nu semne
vizibile, doar traume emoționale.
Mai mult, femeile tind să fie diagnosticate mai frecvent cu tulburare borderline
pentru că bărbații beneficiază de o subiectivitate culturală care le oferă o oarecare
legitimitate pentru comportament agresiv sau periculos, pentru ieșiri emoționale
puternice (în special furie), pentru abuz de substanțe sau partenere sexuale
numeroase.
De aceea am o serie de îndoieli cu privire la aceste statistici și consider că cele
două sexe sunt mult mai egal reprezentate printre cei care suferă de tulburare
borderline și, mai mult, că procentul din totalul populației este considerabil mai
mare de 1-2%.
O precizare importantă: în tot acest text fac acordul la genul feminin și spun
„provocatoare, schimbătoare etc” pentru că mă refer la subiectul „persoană” nu
„femeie”. Nu te lăsa pradă acestei erori, ceea ce spun se poate aplica în egală
măsură unui bărbat sau unei femei.

Cum este să ai o relație cu un borderline?

Ca să descriem relația va trebui să împărțim povestea în cele două etape, de
idealizare și devalorizare.
În etapa de idealizare:
• crezi că ai întâlnit sufletul pereche, îi place ce-ți place și ție și se entuziasmează
legat de orice propui: persoana borderline este cameleonică și se adaptează
gusturilor tale ca metodă de a se asigura că nu o vei părăsi. Cameleonismul se
formează și datorită faptului că, latura emoțională fiind insuficient dezvoltată,
întreaga personalitate nu este închegată și ca atare poate fi adaptată mai ușor la
persoana cu care interacționează. Entuziasmul față de ideile tale ar trebui să fie un
semnal de alarmă pentru tine. Cu toate astea, de obicei nu te alertează și ți se pare
fascinant pentru că nu ai mai întâlnit reacții atât de puternice. Dacă ai vedea
obiectiv situația ți s-ar părea cel puțin ciudat să vezi un adult cum se bucură de o
plimbare în parc (de exemplu) asemeni unui copil de 3 ani care merge prima dată
la DisneyLand. Vezi? Întotdeauna există semnale timpurii însă fie nu le-ai văzut,
fie le-ai interpretat greșit.
• nu respectă limitele tale dar le apără cu îndârjire pe ale sale: la început admiri că
își apără integritatea și te gândești că faptul că nu îți respectă limitele arată că te
dorește. De fapt nu este așa, pur și simplu nu înțelege conceptul de limite iar ceea
ce ți se pare că sunt limite pe care și le apără sunt de fapt mecanisme de protecție
împotriva abandonului, nu principii de viață. Rolul lor este de a nu te lăsa să te
apropii prea mult, dându-ți astfel putere asupra ei, pentru că, dacă te apropii prea
mult, vei vedea cu cine ai de-a face și o vei părăsi așa cum au făcut-o toți cei
dinaintea ta.
• nu respectă convenții sociale, ar putea fi considerată prost-crescută însă îți pare
atât de inocentă încât nu vezi nimic în neregulă cu asta. Sunt multe lucruri în
neregulă cu asta, gândește-te cât de inocent poate fi totuși un adult.
• este extrem de provocatoare sexual însă într-un mod ambiguu care te face să crezi
că nu își dă seama ce face; de fapt, își dă seama foarte bine și acest comportament
este o metodă de seducție. Seducția îi permite să se asigure că nu vei pleca. Este
printre puținele acte conștiente pe care le face în interacțiunea cu alte persoane.
• dacă are tendințe narcisice, adoră să fie în centrul atenției
• abuz de substanțe: consum de droguri legale în cantități mari (de exemplu, când
iese în oraș bea până nu-și mai amintește ce a făcut în seara aceea – ceea ce
semnalează probleme de auto-control și o incapacitate de a se opri la momentul
potrivit) sau consum de droguri de mare risc.
• sexul este fantastic datorită lipsei aproape totale de limite dar și
comportamentului cameleonic. Ți se pare că sunteți suflete pereche și în pat, nu
doar în afara acestuia.
• crezi că ai descoperit ceva extrem de special și de rar și te temi că nu vei mai găsi
niciodată acel lucru. Cât de rar este am discutat deja însă legat de cât de special
este, trebuie să înțelegi că ceea ce s-a întâmplat este de fapt o potrivire a istoriilor
personale, a traumelor. Tu de fapt ai aceeași traumă legată de relația cu părinții sau
de abuzuri. Numai că tu ai negociat altfel efectele și, în loc să devii un seducător
manipulator și egoist precum borderline-ul, tu ai devenit cineva care face pe plac
celorlalți și încearcă să îi salveze. De-asta ți se pare că sunteți suflete pereche,
pentru că amândoi sunteți răniți în cam același fel. Mai mult, ca să devii o persoană
care face pe plac altora, a fost nevoie să-ți înnăbuși părți din personalitatea ta pe
care le consideri reprobabile sau negative, părți care conțin sentimente precum
dezamăgire, furie, răzbunare și așa mai departe. Aceste părți sunt ceea ce Jung
numește Umbra. Sunt partea din personalitatea ta pe care o renegi și n-ai
recunoaște-o nici în ruptul capului. Dacă nu crezi că e cazul tău, răspunde la
următoarea întrebare: te-ai descrie ca o persoană care nu ar face niciodată rău
intenționat altei persoane? Dacă ai răspuns afirmativ, atunci ești o persoană care
face pe plac iar partenerul borderline are exact acele elemente pe care le are și
umbra ta. Ceea ce te face să simți că persoana borderline te completează iar asta
contribuie decisiv la fantezia ta legată de sufletul pereche.
• te previne că nu e așa cum crezi, ceea ce apoi îți va demonstra cu prisosință. Tu
însă nu asculți avertismentul pentru că e prea specială ca să renunți. În plus, ai o
concepție greșită impregnată de cultura populară (și poate chiar de familie) că
lucrurile care merită se obțin numai cu efort și devii demn de a le avea doar dacă
te-ai luptat cu întreaga lume pentru ele.
• e încă prietenă cu toți foștii iubiți. Acesta ar trebui să fie un semnal serios de
alarmă dar, din nou, nu este. Te gândești că trebuie să fie o persoană extraordinară
dacă foștii parteneri continuă să rămână în relație cu ea. De fapt, foștii parteneri fie
o vor înapoi (pentru că au rămas obsedați de ea, așa cum vei fi și tu în curând, sau
poate deja ești) fie se tem de represalii severe dacă rup orice contact. Reține că a
avea relații amicale cu aproape toți foștii parteneri nu este ceva normal, un fost
iubit nu se transformă așa ușor în prieten sau amic. Se mai întâmplă, e adevărat,
dar chiar cu toți? Semnal de alarmă major, îl ignori pe riscul tău.
• Este agresivă verbal (vorbește mult prea tare, râde exagerat de puternic, înjură sau
folosește frecvent cuvinte vulgare), fizic (îți dă un pumn în umăr de vezi negru în
fața ochilor, apoi te ia în brațe și râde de tine pentru că te-ai crispat de durere),
emoțional (te încurajează să îi împărtășești cele mai ascunse dorințe și gânduri – te
simți flatat de atâta interes față de tine dar, dacă faci indiscreția de a-I spune, toate
acele lucruri vor fi folosite mai târziu împotriva ta ca arme, în certuri și, mai ales,
atunci când vei da semne că vrei să ieși din relație).
• Accelerează extrem de mult ritmul relației: de exemplu, vă cunoașteți de mai
puțin de o lună dar deja vă mutați împreună sau faceți planuri de căsătorie. Din nou
interpretezi acest lucru ca o dovadă a marii potriviri dintre voi însă nu este decât o
tactică de a se asigura că nu vei pleca. Nu este ieșit din comun să apară și o sarcină
neprevăzută pentru că, prin apariția unui copil, ai și mai puține șanse să pleci.
Sarcina neprevăzută este favorizată și de tendința persoanei borderline de a face
sex neprotejat sau de a sabota tentativele partenerului de a utiliza metode de
contracepție.
• Se bazează exagerat de mult pe alte persoane: indiferent ce are de făcut, are o
persoană care o poate ajuta cu acel lucru. Pe măsură ce evoluează relația, acea
persoană vei fi tu, din ce în ce mai mult.
• Dacă ești atent vei vedea foarte repede un alt semnal puternic că ai de-a face cu o
persoană borderline: multe cereri făcute cu bună-credință (spre exemplu, o rogi să
vă vedeți la o anumită oră) vor fi interpretate ca modalități prin care încerci să o
controlezi. Vei auzi frecvent răspunsuri de tipul „fac ce vreau cu timpul meu”, „nu
îmi spui tu cum să-mi organizez programul” sau clasicul „cine te crezi să-mi spui
tu mie ce să fac?”. Sigur, acesta e un indicator că s-ar putea să ai de-a face cu un
borderline doar dacă tu chiar nu doreai să îi controlezi programul sau să îi spui ce
să facă.
În etapa de devalorizare:
• începi să vezi că anumite lucruri nu sunt tocmai în regulă: începi să bănuiești că
reacțiile emoționale exagerate nu sunt tocmai normale și începi să o prinzi cu
minciuna – constați că există o discrepanță considerabilă între ceea ce spune și
ceea ce face. Nu este cazul să te miri, s-a încheiat perioada de seducție și ca atare a
început o perioadă de calm și liniște. Această perioadă neliniștește grav persoana
borderline care caută stimuli constanți. De aceea provoacă certuri cu tine, are ieșiri
emoționale tot mai dese, începe să îți aducă acuzații nefondate (în special legate de
bănuieli de infidelitate etc.). Toate acestea se întâmplă pentru că persoana
borderline este obișnuită încă din copilărie să anticipeze dezastrul, este obișnuită
ca, după perioade de liniște, să urmeze haos și dramă. De aceea, își controlează
anxietatea de anticipare provocând pur și simplu dezastrul. Da, nu e plăcut dar
măcar nu mai stai să aștepți ceva ce oricum va veni, cam acesta e raționamentul.
• De câte ori îi arăți discrepanțe între ceea ce spune și ceea ce face, te convinge că
nu ai dreptate și o acuzi pe nedrept, ea e o victimă și tu ești de o cruzime
insuportabilă pentru că poți crede asta despre ea. De fapt tu ai o problemă și ea
trebuie să sufere din cauza asta. Tactica „tu ai de fapt o problemă” este o strategie
de apărare foarte frecventă la borderline. Alte două tactici sunt și ele foarte
frecvente: fie devine agresivă și îți reproșează lucruri pe care nu le-ai făcut sau nu
le-ai gândit, fie devine umilă și tristă provocându-ți milă și duioșie (prima este mai
întâlnită la un borderline distructiv iar a doua mai frecventă la un borderline auto-
distructiv).
• În general, în timpul certurilor dintre voi, reușește să te facă să te îndoiești de
propria sănătate mentală: poate ți s-a părut și chiar ai tu o problemă? E dificil să te
aperi de un astfel de atac psihologic însă uite o modalitate: ți se întâmplă doar cu
ea sau cu toată lumea? Dacă ți se întâmplă doar cu ea, unde crezi că e problema?
• simte frecvent că nu o respecți, nu o iubești sau nu o apreciezi suficient; îți spune
asta la fel de frecvent
• începi să te simți obosit de certuri, schimbările bruște de dispoziție, acuzații,
îndatoriri (spuneam mai sus că se bazează pe tine din ce în ce mai mult pentru a
face tot felul de lucruri pentru ea)
• apar semnale clare de infidelitate: flirtează cu alte persoane inclusiv de față cu
tine (dacă spui ceva, afli că ți s-a părut și că ai o gelozie bolnăvicioasă), descoperi
apeluri telefonice sau conversații pe internet cu alte persoane, nu răspunde la
telefon perioade mari de timp (dar se supără teribil dacă ți se întâmplă și ție). Nu e
ieșit din comun să afli la un moment dat că, atunci când v-ați cunoscut, era într-o
 relație cu altcineva numai că nu a considerat că e cazul să îți spună (oricum relația
mergea foarte prost din vina, evident, a celuilalt). Poate chiar afli că te-a și înșelat
făcând sex cu altcineva însă, chiar dacă o prinzi în pat cu altcineva, tu vei avea
toată vina (pentru că nu o respecți, iubești sau apreciezi destul, cum spuneam mai
sus). Ori asta, ori ți s-a părut de fapt.
• îți oferă afecțiune câte un pic și doar ca să te țină pe loc să nu pleci; borderline-ul
face lucruri pentru alții doar pentru ca și ei să facă lucruri în schimb. De exemplu,
ori de câte ori dai semnale că vrei să pleci, îți oferă sex iar când asta nu mai merge,
recurge la tactica FOG (fear, obligation, guilt) adică teamă, obligație și
învinovățire.
• Începi să te simți tot mai:
 obosit în cea mai mare parte a timpului pentru că orice lucru este obținut cu mari
strădanii când vine vorba de ea
 frustrat pentru că orice ai face mereu e ca ea
 neliniștit pentru că nu știi ce va urma, fiecare zi este o nouă surpriză; îți plăcea asta
la început dar acum a devenit o povară
 nu te mai recunoști pentru că ți-ai schimbat radical modul de viață pentru a-i face
pe plac

Ce lasă în urmă relația cu o persoană

borderline
Sindrom de stres post-traumatic
Nu este ceva ieșit din comun ca, după ce ai ieșit dintr-o astfel de relație, să te simți
precum un soldat întors de pe front. Ai fost într-un război (emoțional, e adevărat,
dar nu mai puțin traumatic) iar acum trebuie să te readaptezi la lumea obișnuită. Îți
va fi greu dar nu e imposibil. Ai mai făcut asta cel puțin o dată (când ai plecat de
acasă de la părinți).
Contagiune
Când stai mult timp în preajma unei persoane borderline începi să preiei o parte din
caracteristicile acelei persoane. Nu e ceva neobișnuit, se întâmplă în toate
cuplurile. Problema aici este că acele caracteristici sunt perturbatoare și te fac să te
gândești că ai început să o iei și tu razna. Nu îți face griji, cu timpul se vor diminua
iar terapia te poate ajuta să le elimini mai ușor.
Stimă de sine scazută
Cum ai putut să stai atâta timp într-o relație care ți-a făcut atâta rău? Asta este
întrebarea care te macină cel mai mult. Asta și gândul că, poate, nu a fost decizia
corectă să vă despărțiți. Ți-am spus deja ce te-a făcut să intri în relație și de ce
atașamentul e atât de puternic. Adu-ți aminte ce vorbeam despre nivelul de
dezvoltare emoțional: ai încercat să ai o relație matură cu o persoană cu maturitatea
emoțională a unui copil de 3 ani. Nu îți pune la îndoială decizia doar pentru că
 simți încă atașamentul față de ea. Adu-ți aminte cum te simțeai în acea relație și nu
te gândi că, dacă reiei relația, va fi mai bine de data aceasta pentru că nu va fi.
Diluarea personalității
Te-ai pierdut pe tine în acea relație. Treptat toate limitele tale au fost încălcate și,
cu cât făceai mai multe pentru ea, cu atât părea că nu e suficient. Asta se întâmpla
pentru că ținta afecțiunii tale nu avea capacitatea de a interpreta corect gesturi sau
emoții și fie nu le recepționa deloc fie le interpreta eronat ca fiind negative. De-asta
nu era niciodată destul și nici nu va fi până când acea persoană nu va învăța să
lucreze cu emoții și sentimente.
Probleme de atașament
Poate că acum nu mai ai încredere în femei sau bărbați sau te gândești că, oricum
ar fi, tot peste cineva similar vei da. E foarte posibil să se întâmple asta cât timp nu
lucrezi la propria suferință și nu te împaci cu istoria ta personală. Însă, acum știi să
recunoști semnalele timpurii de alarmă și poți decide să oprești dezvoltarea relației.
Dacă nu te prezinți ca posibilă victimă, persoana borderline nu se va atașa de tine.
Și, în plus, nu toate persoanele pe care le vei cunoaște de acum încolo vor avea
această tulburare. Unele o vor avea și, dacă ești atent le vei recunoaște din timp,
altele nu și cu acelea poți merge mai departe în relație.

Ce gânduri te încearcă după o astfel de relație

Ai putea să fii chinuit de o mulțime de alte gânduri, pe lângă durerea pierderii
relației, regret și vină că poate cu tine era ceva în neregulă. Aceste gânduri merg de
la:
 răzbunare: adu-ți aminte ce spuneam, o persoană cu maturitatea emoțională a unui
copil nu poate fi făcută responsabilă pentru propriile acțiuni, chiar dacă ele au
produs rău, indiferent cât de mult ți-ai dori tu să sufere pentru ce a făcut. Dacă te
gândești așa probabil continui să vezi persoana ca pe un adult dezvoltat complet:
adu-ți aminte că nu este așa.
 vină că o abandonezi la greu: această persoană a funcționat înainte să te cunoască
pe tine (nu optim dar a funcționat) și va continua să funcționeze și fără tine. La fel
cum vei face și tu fără ea. De fapt, a rămâne în relație prezintă riscuri serioase
pentru integritatea ta emoțională și psihică și, cu cât rămâi mai mult în relație, cu
atât devin mai mari acele riscuri.
 rușine pentru că nu ți-ai apărat integritatea și l-ai lăsat pe celălalt să te calce în
picioare sau să facă din tine ce a vrut: persoana borderline îți oferea ceva ce îți
lipsea și ai acceptat toate acele lucruri și ai închis ochii (mai ales la începutul
relației, când aveai semnale clare de alarmă) ca să continui să primești acel lucru.
Nu trebuie să îți fie rușine pentru asta însă nici să consideri că o astfel de relație
este singura modalitate prin care poți obține ceea ce îți dorești.
 felul în care te sorbea din priviri și îți asculta fiecare cuvânt a umplut un gol din
tine despre care poate că și uitasei că e acolo. Acum că ți-ai reamintit și, mai mult,
 celălalt nu mai e acolo ca să umple acel gol, îl simți și doare. Însă soluția nu este să
depinzi de altă persoană pentru a face acea rană să doară mai puțin ci să te preocupi
singur de vindecare: mergi la terapie, partenerul nu este dator să îți fie și terapeut
sau facilitator.
 m-a iubit cu adevărat sau totul a fost un joc? Te-a iubit așa cum poate iubi un copil
iar pentru persoana borderline cam totul este un joc, însă nu neapărat cu intenția de
a-ți face ție rău ci pentru că nu a învățat altă cale. Te-a iubit în sensul în care a iubit
să se gândească că te iubește însă cel mai probabil nu te-a iubit așa cum îți închipui
tu iubirea.
 obsesie: sunt 3 elemente care contribuie la formarea gândurilor obsesive:
> tactica numită cald-rece pe care o folosește persoana borderline te-a făcut să te
întrebi mereu ce va face data viitoare – te va seduce sau te va respinge? Rezultatul
este că te gândești la persoana aceea tot mai des iar asta fixează obsesia. Obsesia de
multe ori este un obicei, un comportament exersat nu neapărat un lucru care se
întâmplă din senin.
> partea ta rațională încearcă să reconcilieze comportamentul impulsiv și
copilăresc cu aparența de adult a persoanei borderline. Dacă privești persoana ca pe
un copil nu vei mai simți nevoia sa îi înțelegi purtarea la nivel rațional sau logic.
> speranța că ar putea fi mai bine și că se poate să revii la perioada inițială de
seducție, în care te privea ca și cum erai cel mai bun lucru din lume. Nu va mai
reveni acea perioadă pentru că acum ești deja cucerit. Acum te oprește din a pleca
prin cu totul alte metode. Mai exact, nu mai ai beneficiile de la început, doar
dezavantajele.

Și totuși, nu se poate avea o relație cu o

persoană borderline?
Ba da, dacă ții neapărat se poate, cu câteva condiții care probabil nu sunt oricum
îndeplinite integral în cazul tău.
1. Trebuie permanent să trasezi limite și să fii pregătit să le aperi cu toată energia.
Din nou, este aceeași modalitate prin care se educă un copil foarte mic. Diferența
este că acum vorbim de un adult care a avut timp să fixeze propriile
comportamente și să dezvolte și mecanisme de apărare împotriva tentativelor tale
de „educare”. Drept urmare, doar pentru că aperi o limită o dată, nu înseamnă că
acel lucru va deveni regulă. Fii pregătit să faci asta de mai multe ori pe zi, timp de
(posibil) tot restul vieții. Mai mult, tu ai o sensibilitate pe care persoana borderline
o cunoaște, ceea ce înseamnă că îți va fi extrem de greu să aperi acele limite pentru
că ți se va reproșa că ești rău, ticălos și așa mai departe. Ești pregătit să îți înfrunți
și să învingi această sensibilitate în fiecare zi de-acum încolo?
2. Dacă relația a ajuns într-un stadiu avansat de devalorizare atunci deja v-ați spus
lucruri extrem de dureroase unul altuia, te-a înșelat de cel puțin câteva ori (poate că
și tu ai făcut la fel) și nu mai aveți încredere unul în celălalt. În acest punct orice
relație este greu de salvat, cu atât mai mult una în care este prezentă o persoană
borderline.
3. Doar pentru că trasezi limite nu înseamnă că ele nu vor fi încălcate uneori. Ești
pregătit pentru violență fizică sau verbală, pentru infidelitate, pentru reproșuri
constante și așa mai departe?
Dacă ești pregătit pentru toate astea și înțelegi riscurile și consecințele atunci nu te
poate opri nimeni. Dar întreabă-te înainte dacă merită să treci prin toate astea, mai
ales că cel mai probabil relația nu va mai reveni niciodată la etapa de idealizare. Și
ai grijă să nu treci cumva de la atitudinea de salvator la cea de martir pentru că
aceea e chiar mai păguboasă, plus că vei intra în competiție cu partenerul
borderline care se simte și el un martir. Vezi, cam asta e situația când ai de-a face
cu o persoană borderline: orice ai face, pierzi. Sau, așa cum se mai vehiculează
expresia, cap-câștigă celălalt, pajură-pierzi tu.
Cum spuneam, persoanele cu tulburare borderline nu sunt malefice și, în cea mai
mare parte a timpului, nu înțeleg răul pe care îl provoacă prin propriile fapte. Și
chiar dacă ar înțelege, aceasta a fost modalitatea prin care au reușit să
supraviețuiască teribilei suferințe din copilărie (de a fi neglijat, abandonat sau
abuzat de propriul părinte) și nu ar fi drept să îi reproșăm că a supraviețuit.
Principala responsabilitate a unui organism viu este supraviețuirea și abia apoi
(dacă se mai poate) alte lucruri cum ar fi să nu facă rău altora. Cu toate astea, tu ai
trecut prin cam aceleași experiențe dar ai ales altă cale de supraviețuire. De aceea,
nu ești responsabil pentru această persoană. Fiecare om este responsabil atât pentru
faptele sale cât și pentru propria stare psihică sau emoțională. Pe lângă faptul că nu
vei putea să îi faci bine cu forța, nici nu ești în postura de a face asta datorită
relației extrem de complicate și toxice care s-a dezvoltat între voi.

Cum poți încheia relația cu o persoană

borderline
Încheierea unei astfel de relații este dificilă și adesea chiar mai dureroasă decât
relația în sine. Încheierea relației însă are avantajul că, după o perioadă intensă de
suferință, aceasta ia sfârșit în timp ce, dacă relația continuă, suferința nu va avea
sfârșit. Sunt câteva lucruri care te pot ajuta:
Relația trebuie încheiată ferm și rapid. Orice tentativă de negociere din partea
celuilalt trebuie refuzată fără să stai prea mult pe gânduri. Vor fi tentative: să vă
vedeți mai rar, să vă vedeți și cu alte persoane (asta e o capcană teribilă, nu cumva
să cazi pradă ispitei), te va ademeni din nou cu sex (care va înceta dacă reușește să
te oprească din a pleca), îți va aduce reproșuri numeroase, va părea că se
prăbușește de durere și suferință (suferința aceasta e cam ca dragostea pentru tine –
își dorește să sufere pentru că așa a văzut că se face și poate chiar să creadă asta pe
moment dar dacă pleci și faci astfel să dispară stimulul, încetează și aparenta
suferință). Dacă nu cedezi va urma o perioadă în care te va bombarda cu tentative
de reconectare: apeluri telefonice, mailuri, vizite inopinate (de obicei la ore
ciudate). Posibil să apară și stalking-ul: să te urmărească pe stradă, să apară în
 locuri unde știe că sunt șanse mari să fii, să îți urmărească intens activitatea pe
internet (social media mai ales, ar fi bine să-ți dezactivezi conturile câteva
săptămâni, preventiv). Rezistă oricăror întrebări de tipul „ce mai faci, ești bine?”
care aparent sunt nevinovate dar au scopul de a restabili conexiunea. Dacă nu
reziști nu faci decât să îți prelungești propria suferință și chiar să ajungi înapoi în
relație. Toate aceste tentative de reconectare pot continua cu mult mai mult decât
te-ai aștepta: gândește în termeni de luni de zile sau chiar ani. Cu cât trece timpul
însă, cu atât tentativele devin mai rare dar și capacitatea ta de a rezista devine mai
bună. Nu face însă greșeala să crezi că, la un moment dat, ești suficient de puternic
ca să vă revedeți. Cel mai probabil vei reveni exact de unde ai plecat și toată
suferința de până atunci va fi fost degeaba.
Nu spune niciodată „poate”, acest lucru nu va face decât să alimenteze speranța
celuilalt că are șanse să reia relația cu tine.
Să nu cazi în capcana de a crede că s-a schimbat: oricine poate mima schimbarea
pentru o perioadă scurtă de timp însă deja ai văzut cum este acea persoană în
realitate.
În ultimă instanță mărturisește-i că ești epuizat, deprimat și confuz și că vrei să
închei relația pentru binele său. O persoană borderline va ieși mai ușor dintr-o
relație în care i se oferă pe tavă posibilitatea de a da toată vina pe celălalt (adu-ți
aminte ce vorbeam de responsabilitate).
***
Dacă ai avut sau ai o relație cu o persoană cu tulburare borderline, sper că acum
înțelegi mai bine cum stau lucrurile și ce poți face ca să îți fie mai bine. Persoanele
borderline nu cred că sunt fundamental rele sau malefice dar sunt totuși foarte
egoiste și imature emoțional, ceea ce cauzează de regulă multă suferință celor care
încearcă să se apropie de ele.
Dacă ți-a plăcut, fii adlerian și spune-le și prietenilor:

Share on Facebook

Share on Google Plus

Share on LinkedIn

Elemente psihoterapie
 Atacuri de panică
 Gelozie
 Anxietate
 Depresie
 Tulburare borderline
 Tulburare narcisică
 Psiholog vs psihiatru
 Nevoia de psihoterapie
 Psihoterapeut bun
Servicii psihoterapie:
 Psihoterapie adulți
 Psihoterapie de cuplu
 Terapie online
 Therapy in English
 Psihoterapie de familie
 Psihoterapie de grup
 Psihoterapie adolescenți
 Psihoterapie vârstnici
 Cursuri psihologice
Informații utile
 Despre mine
 Cum pot să te ajut
 Psihoterapia adleriană
 Resurse utile
 Întrebări frecvente
 Termeni și condiții
 Tarife
 Press kit
 Ghid mediu toxic
 Cele mai bune relații
 Eliberează-ți mintea
 Găsire explicații
 Satisfacție în muncă
Adresa: București, zona Piața Universității. Telefon: 0725726727
Toate informațiile prezentate în acest site sunt protejate de Copyright 2015 - prezent și aparțin
autorului (Claudiu Manea psiholog psihoterapeut).
Orice informație prezentată aici nu trebuie substituită ajutorului de specialitate și nu va fi interpretată
ca sfat.
Conținutul site-ului poate fi reprodus fără acordul explicit al autorului în limita a maximum 500 de
cuvinte și cu indicarea sursei (link către pagina corespunzătoare de pe acest site).